CAPITOLUL V
Salasul din văzduh al duhurilor
PENTRU a înţelege care este sălasul în care intră sufletul după moarte, trebuie să-l socotim întru toată alcătuirea firii omenesti. Va trebui să cunoastem firea omului înainte de căderea lui, schimbările care s-au săvârsit după cădere, si înţelegerea pe care o are omul pentru a intra în legătură cu fiinţele cele duhovnicesti.
Poate că cea mai scurtă expunere despre aceste subiecte, trebuie să se afle în aceeasi carte a Episcopului Ignatie Brianceaninov, despre care am mai vorbit, si în care se găseste învăţătura ortodoxă despre îngeri (vol. III al colecţiei). Episcopul Ignatie scrie un capitol al cărţii despre „simţirea duhurilor” -adică, despre arătările îngeresti si diavolesti care se arată oamenilor. În cele ce urmează, vom cita acest capitol, care prezintă învăţătura ortodoxă, asternută pe hârtie cu dreptate si întru adevăr, de către unul dintre marii părinţi ortodocsi ai vremurilor moderne.
1. Firea cea dintâi a omului
„Înainte de căderea omului, trupul său era nemuritor, străin de neputinţe, străin de urâciune si de greutăţile de acum, nu cunostea păcatul si simţirile trupesti, care acum i se par lui, firesti” (Sf. Macarie cel Mare, Omilia 4). Simţirile sale erau fără de asemănare, cu mult mai alese, lucrarea lor era fără de asemănare mai largă si în întregime slobodă. Fiind îmbrăcat cu un astfel de trup, cu astfel de simţuri, omului i-a stat în putinţă să perceapă duhurile, pe a căror treaptă se afla omul însusi, prin sufletul lui. Omului îi stătea în putinţă să vorbească cu aceste duhuri, să aibă acea vedenie dumnezeiască si să vorbească cu Dumnezeu, lucru care stă în firea duhurilor sfinte. Trupul sfânt al omului nu era o piedică pentru aceasta, el nu despărţea omul de lumea duhurilor. Îmbrăcat într-un astfel de trup, omul avea putinţa de a vieţui în rai, în care acum numai sfinţilor le stă în putinţă să sălăsluiască, si numai cu sufletele lor, iar numai după înviere se vor înălţa si trupurile care se vor uni cu sufletele lor. În zilele acelea, aceste trupuri vor lăsa în mormânt întinarea pe care si-au luat-o asupră-le după cădere; în zilele acelea se vor înduhovnici, si chiar se vor face duhuri după grăirea Sfântului Macarie cel Mare (Omilia 6; cap. 13), si vor arăta în ei însisi aceste însusiri, care le-au fost date la zidirea lor.5 În zilele acelea, oamenii vor intra din nou în rândul duhurilor sfinte si se vor afla în legătură deschisă cu ele. Putem vedea chipul trupului, care va fi deodată atât trup, cât si duh, în trupul Domnului nostru Iisus Hristos după înălţarea Lui.
2. Căderea omului
„Prin cădere, atât sufletul, cât si trupul omului s-au schimbat. În înţeles mărginit, căderea era de asemenea o moarte pentru ei. Ceea ce vedem si numim moarte este, într-un înţeles mai profund, numai despărţirea sufletului de trup, amândouă fuseseră deja mai înainte osândite la moarte, prin moarte vesnică! Neputinţele trupului nostru, înrobirea lui faţă de lucrarea potrivnică a feluritelor materii din lumea materială, starea lui de învârtosare, alcătuiesc urmările căderii. Din pricina căderii, trupul nostru a intrat în acelasi rând cu trupurile animalelor; el are o viaţă care este asemenea firii lui căzute. Trupul slujeste sufletului ca închisoare si mormânt.
5 Există o deosebire între subţirimea trupului omului din rai, dinainte de căderea sa, si trupul său din rai după înviere. Vezi Omilia 45, cap. 5, a Sf. Simeon Noul Teolog, în Cuvântul ortodox [The Orthodox Word], nr. 76 si Păcatul lui Adam, St. Herman Monastery Press, 1979.
Aceste cuvinte pe care le-am folosit noi sunt tari. Dar chiar si asa, ele nu arată în chip potrivit pogorârea trupului nostru din înălţimea stării duhovnicesti la starea trupească. Omul trebuie să se curăţească prin pocăinţă adâncă, omul trebuie să simtă cel puţin până la o anumită treaptă libertatea si înălţimea stării duhovnicesti pentru a dobândi o înţelegere a stării de stricăciune a trupului nostru, condiţia morţii lui pricinuită de înstrăinarea de Dumnezeu.
În această stare de moarte, din pricina învârtosării prea mari, simţurile trupesti sunt neputincioase de a intra în legătură cu duhurile, oamenii nu le văd, nu le aud, nu le simt. Astfel, securea tocită nu se mai poate folosi potrivit menirii sale. Duhurile sfinte ocolesc legătura cu oamenii care nu se învrednicesc de o asemenea legătură; în vreme ce duhurile căzute, care ne-au tras în căderea lor, s-au amestecat cu noi si, fiindcă ne prind în strânsoare cu mai multă lesniciune, se străduiesc să se facă nevăzute pentru noi, atât ele însele, cât si legăturile lor. Şi atunci când ele se descoperă, o fac pentru a-si întări stăpânirea asupra noastră.
Noi toţi cei care suntem robi ai păcatului, trebuie să pricepem că legătura cu sfinţii îngeri este nefirească pentru noi, din pricina înstrăinării noastre de ei, prin cădere; pentru aceeasi pricină este firească pentru noi legătura cu duhurile căzute, pe a căror treaptă ne asezăm cu sufletul nostru; căci duhurile care se arată prin simţuri oamenilor care se află într-o stare de păcat si cădere, sunt draci si nici pe departe nu sunt sfinţi îngeri. ’Sufletul întinat’, zice Sf. Isaac Sirul, ’nu intră în sălas curat si nu se asează laolaltă cu duhurile sfinte’ (Omilia 74). Sfinţii îngeri se arată numai oamenilor sfinţi care au refăcut legătura cu Dumnezeu si cu îngerii Lui, printr-o viaţă sfântă.6
3. Legătura cu duhurile căzute
„Desi în arătările lor înaintea oamenilor, dracii îsi iau de obicei înfăţisare de îngeri de lumină pentru a amăgi mai usor, desi ei se străduiesc uneori să lămurească oamenii că sunt suflete omenesti si nu draci (acest chip de înselare de acum, reprezintă o oarecare modă printre draci, din pricina unei aplecări oarecare a oamenilor din zilele noastre, de a crede în aceasta); chiar dacă ei prevăd uneori viitorul; si chiar dacă descoperă taine -chiar si asa, oamenii nu trebuie să creadă în ei cu nici un chip. Ei amestecă adevărul cu minciuna; adevărul este folosit numai atunci când au nevoie de o înselare mai prielnică.
Satan se schimbă într-un înger de lumină, si slujitorii lui în slujitori ai dreptăţii, a spus Sf. Apostol Pavel” (II Cor. 11, 1415) (Episcopul Ignatie, Opere complete , vol. III, pag. 7-9).
„Toţi oamenii trebuie să ne ţinem departe de aceste duhuri si pentru nici o pricină să nu avem încredere, atunci când ele se ivesc prin simţiri, nici să nu începem să vorbim cu ele, nici să nu le dăm vreun fel de atenţie, să cunoastem că arătarea lor este cea mai mare si mai primejdioasă ispită. Când vine o astfel de ispită, omul trebuie să-si îndrepte mintea si inima către Dumnezeu, cu
o rugăciune pentru milă si pentru scăparea de ispită. Dorinţa de a vedea duhuri, iscodirea de a descoperi ceva despre ele si de la ele, este un semn al celei mai mari nebunii, si este necunoasterea totală a tradiţiilor Bisericii Ortodoxe cu privire la morală si la viaţa lucrătoare. Cunoasterea duhurilor se dobândeste în chip mai deosebit decât chipul în care socoteste cel care trece printr-o asemenea împrejurare si este lipsit de experienţă si este plin de usurătate. Vorbirea deschisă cu duhurile este cea mai mare nenorocire pentru cei lipsiţi de experienţă, sau le slujeste ca pricină pentru cele mai mari nenorociri.
Scriitorul de insuflare dumnezeiască a cărţii Facerea, spune că după căderea celor dintâi oameni, Dumnezeu, în rostirea osândei asupra lor, înainte de izgonirea lor din rai, a făcut pentru ei haine de piele si i-a îmbrăcat cu ele ((Facerea 3, 21). Hainele de piele, asa cum deslusesc Sfinţii Părinţi, (Sf. Ioan Damaschin, Arătarea cea adevăratăa credinţei ortodoxe, Cartea 3, cap. 1), semnifică trupul omului de pe treapta de jos care, la cădere, s-a făcut stricăcios; el si-a pierdut subţirimea si firea duhovnicească si a primit starea învârtosată de acum. Desi pricina cea dintâi pentru această schimbare a fost căderea, totusi schimbarea s-a făcut sub înrâurirea Ziditorului Atotputernic, în mila Lui de negrăit pentru noi, si pentru marele bine al nostru. Printre celelalte urmări de folos pentru noi, care vin din starea în care se află trupul nostru acum, ar trebui să arătăm una: prin învârtosarea trupului nostru ne-am făcut neputinciosi să simţim duhurile, în al căror sălas am căzut ... Înţelepciunea si bunătatea lui Dumnezeu a asezat o piedică între oamenii izgoniţi din rai pe pământ si duhurile care fuseseră izgonite pe pământ din cer; această piedică este materialitatea grosolană a trupului omenesc. Astfel lucrează ocârmuitorii pământesti care îi despart pe făcătorii de rele, de lume, prin zidul unei închisori, ca nu cumva ei să pricinuiască rău acestor oameni, după propria lor dorire si să strice si alţi oameni (Sf. Ioan Casian, Convorbirea 8, cap. 12). Duhurile căzute lucrează asupra oamenilor, aducându-le gânduri si simţiri pline de păcat; dar foarte puţini oameni ajung să vadă duhurile” (Episcopul Ignatie, op. cit. pag. 11-12).
„Sufletul, îmbrăcat în trup, împrejmuit si despărţit prin acesta de lumea duhurilor, cunoaste cu încetul, si dobândeste dreapta judecată de a deosebi binele de rău, prin cercetarea legii lui Dumnezeu, sau, ceea ce este acelasi lucru, prin cercetarea crestinismului (Evrei 5, 14). Atunci îi este îngăduită vederea duhovnicească a duhurilor, si dacă aceasta se face după rânduiala lui Dumnezeu, care îl călăuzeste, de acum încolo, amăgirea si înselarea sunt cu mult mai puţin primejdioase, aducând ca folos experienţa si cunoasterea.
La despărţirea sufletului de trup prin moartea cea văzută, intrăm din nou în rândul si în lumea duhurilor. De aici, este limpede că pentru o intrare potrivită în lumea duhurilor, este foarte trebuincioasă buna cunoastere a legii lui Dumnezeu, la vremea cea bine socotită, că tocmai pentru această cunoastere El a hotărât o vreme oarecare pentru fiecare om în parte, pentru pelerinajul său pe pământ. Acest pelerinaj se numeste viaţă pământească.”
4. Deschiderea simţurilor
„Oamenii capătă putinţa de a vedea duhurile printr-o subţiere a simţurilor, care se săvârseste în chip nevăzut si nedeslusit pentru om. El numai observă că deodată a început să vadă ceea ce înainte de aceasta nu vedea, si ceea ce alţii nu văd; si începe să audă ceea ce înainte de aceasta nu auzea. Pentru cei care cunosc o astfel de subţiere a simţurilor în lăuntrul lor, este foarte simplu si firesc, chiar dacă acesta este un lucru de nepriceput pentru ei si pentru alţii. Pentru cei care nu au cunoscut o astfel de subţiere, este uimitor si de nepriceput. În acelasi chip, este cunoscut tuturor că oamenii se pot cufunda în somn; dar ce fel de fenomen este somnul, si în ce chip, nevăzut nouă, trecem de la starea de veghe la starea de somn, si la uitarea de sine - aceasta rămâne o taină pentru noi.
Subţierea simţurilor prin care omul intră în legătură cu fiinţele din lumea nevăzută este numită în Sfânta Scriptură deschiderea simţurilor. Scriptura spune: Atunci a deschis Domnul ochii lui Valaam si acesta a văzut pe îngerul Domnului, carestătea în mijlocul drumuluicusabia ridicată în mână
(Numerii 22, 31). Fiind împresurat de potrivnici, proorocul Elisei, pentru a-l linisti pe slujitorul său cel înfricosat, s-a rugat siazis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă!” Şiadeschis Domnul ochii slujitorului si acesta a văzut cătot muntele era plin de cai si de care de foc împrejurul lui Elisei (IV Regi 6, 17)” (vezi si Luca 24, 16-31).
„În locurile citate din Sfânta Scriptură, se vede limpede că mădularele trupului slujesc drept usi si porţi spre cămara lăuntrică în care sălăsluieste sufletul, si că aceste porţi sunt deschise si închise la porunca lui Dumnezeu. În chipul cel mai înţelept si milostiv, aceste porţi rămân mereu închise în oamenii căzuţi, ca nu cumva vrăjmasii nostri juruiţi, duhurile căzute, să se năpustească asupra noastră si să ne ducă la pierzare. Această măsură este cu mult mai însemnată prin aceea că noi, după cădere, ne aflăm în sălasul duhurilor căzute, împresuraţi de acestea, înrobiţi de ele. Fiind cu totul neputincioase de a intra în lăuntrul nostru, ele ni se fac cunoscute din afară, pricinuind felurite gânduri si închipuiri spurcate, si prin aceasta aprinzând sufletul nestiutor la vorbirea cu ele. Omului nu-i este îngăduit să pună opreliste purtării de grijă a lui Dumnezeu si prin mijloacele sale proprii (prin îngăduirea lui Dumnezeu, iar nu prin voia Lui), să-si deschidă simţurile si să intre în legătură văzută cu duhurile. Dar tocmai asa se întâmplă. Este limpede că, prin propriile sale mijloace, omul poate să intre în legătură numai cu duhurile cele căzute. Nu este obisnuit sfinţilor îngeri să ia parte la ceva ce nu este după voia lui Dumnezeu, ceva ce nu-I este bine plăcut lui Dumnezeu ...
Ce-i atrage pe oameni să intre în legătură deschisă cu duhurile? Oamenii care au o minte luminată si nu cunosc crestinismul în lucrare, sunt atrasi din iscodire, din nestiinţă, din necredinţă, fără a pricepe că intrând într-o astfel de legătură, îsi pot pricinui lor însisi cel mai mare rău” (pag. 13-14).
„Socotirea că, cunoasterea duhurilor cu ajutorul simţurilor are ceva de o aleasă însemnătate este gresită. Aflarea duhurilor numai cu simţurile, fără cunoasterea cea duhovnicească, nu aduce înţelegerea cea dreaptă a duhurilor; ea aduce numai o înţelegere a lor pe din afară. Aflarea cu simţurile poate plăsmui cu mare lesniciune socotinţele cele mai gresite, si cu adevărat, cel mai adesea, aceasta se întâmplă celor fără experienţă si celor stricaţi de slava desartă si de mărirea de sine. Cunoasterea duhovnicească a duhurilor se dobândeste numai de către crestinii adevăraţi, în vreme ce oamenilor care duc cea mai desfrânată viaţă, le stă în putinţă să le cunoască cu simţurile ... Sunt puţini oameni cărora le stă în putinţă aceasta prin alcătuirea lor firească,7 si duhurile se arată înaintea puţinor oameni într-o împrejurare oarecare din viaţa lor. În ultimele două împrejurări, omul nu este de osândit, dar el trebuie să se ostenească din toate puterile ca să iasă din această stare, care este foarte primejdioasă. În vremurile noastre, mulţi oameni cutează a intra în legătură cu duhurile căzute prin mijlocirea magnetismului (spiritismului), în care vin de obicei duhurile căzute în chipul îngerilor de lumină, si amăgesc si înseală cu ajutorul feluritelor povesti neobisnuite, amestecând adevărul cu minciuna. Acestea pricinuiesc pururea mare tulburare sufletului si chiar minţii” (pag. 19).
„Oamenii care văd duhuri, chiar sfinţi îngeri, prin mijlocirea simţurilor, nu ar trebui să-si facă nici un fel de închipuiri despre ei însisi: numai singură această simţire, nu este mărturie, oricare ar fi vrednicia celor care simt, pentru că nu numai oamenii stricăciosi sunt în stare de aceasta, ci chiar si animalele fără de judecată (Numerii 22, 23)” (pag. 21).
5. Primejdia legăturii cu duhurile
„Oamenilor care nu au cunoasterea cea duhovnicească, vederea duhurilor cu ochii cei trupesti le aduce pururea stricăciune, uneori mai mare, alteori mai mică. Aici, pe pământ, chipurile adevărului sunt amestecate cu chipuri ale minciunii (Sf. Isaac Sirul, Omilia 2 ), tot asa cum într-o ţară binele este amestecat cu răul la un loc, tot asa cum se întâmplă pe tărâmul alunecării îngerilor căzuţi si al oamenilor căzuţi” (pag. 23).
„Omul care află duhurile cu simţurile poate fi înselat cu lesniciune către a lui stricăciune si pierzare. Dacă, în simţirea duhurilor, omul arată că are încredere în ele si că nu le cunoaste, acela va fi înselat fără gres, va fi atras negresit, acela va fi negresit pecetluit cu pecetea înselării, care nu este de priceput pentru cel gol de haina cunoasterii, acela va fi pecetluit cu pecetea stricăciunii înfricosătoare a duhului său; si mai mult
7 Adică printr-o mestesugire care poate fi mostenită.
decât atât, putinţa îndreptării si a mântuirii este adesea pierdută. Aceasta s-a întâmplat cu mulţi, foarte mulţi. S-a întâmplat nu numai cu păgânii, ai căror preoţi erau de cele mai multe ori în legătură nemijlocită cu dracii; s-a mai întâmplat nu numai cu mulţi crestini care nu cunosc tainele crestinismului si din vreo pricină sau alta au intrat în legătură cu duhurile; s-a întâmplat cu mulţi ostenitori si călugări care au aflat duhurile cu simţurile, fără să fi dobândit cunoasterea duhovnicească a lor.
Intrarea dreaptă, după lege, în lumea duhurilor, este îngăduită numai de învăţătura si lucrarea nevoinţei crestine. Toate celelalte mijloace sunt în afara legii si oamenii trebuie să se lepede de ele căci sunt netrebnice si primejdioase. Numai Dumnezeu este Cel Care îl duce pe ostasul cel adevărat al lui Hristos, la cunoasterea duhurilor. Când Dumnezeu călăuzeste, nălucirile adevărului, în care se ascunde minciuna, se despart de adevăr; atunci i se dă ostenitorului, înainte de toate, cunoasterea cea duhovnicească a duhurilor, descoperindu-i-se în amănunt si cu hotărâre, însusirile acestor duhuri. Numai după aceasta, unor sihastri oarecare, li se îngăduie cunoasterea duhurilor cu ajutorul simţurilor, prin care se întregeste cunoasterea lor primită prin duh” (pag. 24).
6. Câteva sfaturi practice
Din cuvântarea Sfântului Antonie, care se află în Viaţa sa scrisă de Sf. Atanasie (despre care s-a pomenit deja mai sus, ca izvor de căpetenie al cunoasterii noastre despre lucrarea dracilor), Episcopul Ignatie primeste sfaturi lucrătoare pentru ostenitorii crestini, despre cum să se socotească acestia pentru cunoasterea duhurilor cu ajutorul simţurilor, dacă s-ar întâmpla ca acelea să i se arate vreunuia. Acest lucru este de cea mai mare însemnătate pentru toţi cei care doresc să ducă o viaţă duhovnicească cu adevărat crestină în zilele noastre, când (pentru pricinile pe care vom încerca să le lămurim mai jos) aflarea duhurilor cu ajutorul simţurilor a ajuns să fie cu mult mai obisnuită decât până acum. Sf. Antonie ne învaţă:
„Trebuie să cunoasteţi următoarele pentru ocrotirea voastră. Când se arată oarecare chip de vedenie, nu vă înfricosaţi. Ci, oricare chip de vedenie s-ar arăta, mai înainte de toate întrebaţi bărbăteste: ‘Cine esti si de unde vii?’ Dacă este o lucrare a sfinţilor, ei vă vor aduce pace si vor schimba frica voastră întru bucurie. Dar dacă este o arătare drăcească, când află hotărâre în sufletul vostru, acela îndată se va cutremura, căci întrebarea slujeste ca semn al sufletului celui întărit. Punând o întrebare ca aceasta, Iosua, fiul lui Navi, s-a lămurit de adevăr (Iosua 5, 13), si potrivnicul nu s-a ascuns de Daniel (Daniel 10, 20)” (Episcopul Ignatie op. cit. pag. 43-44; Viaţa Sf. Antonie, ediţia englezească a colecţiei Eastern Orthodox Books, pag. 29).
După ce povesteste despre chipul în care, chiar si Sf. Simeon Stâlpnicul a fost oarecând aproape biruit de către un oarecare drac, care i s-a arătat lui în chip de înger, într-un car de foc (Vieţile sfinţilor, 1 septembrie), Episcopul Ignatie îi atenţionează pe crestinii ortodocsi de astăzi: „Dacă sfinţii s-au aflat într-o primejdie ca aceea, de a fi înselaţi de duhurile cele rele, această primejdie este si mai înfricosătoare pentru noi. Dacă sfinţii nu-i cunosc întotdeauna pe draci, care li s-au arătat lor în chipul sfinţilor si al lui Hristos, cum este cu putinţă să socotim că noi îi vom cunoaste fără să ne înselăm? Singurul mijloc de scăpare din faţa acestor duhuri este să alungăm cu desăvârsire aflarea lor si vorbirea cu ele, dându-ne seama că noi suntem nepotriviţi pentru asemnea vedere si vorbire.
Învăţătorii sfinţi ai războiului duhovnicesc … poruncesc ostenitorilor cucernici să nu se încreadă în nici un fel de chip ori vedenie dacă s-ar arăta pe neasteptate, nici să nu se pornească a vorbi cu duhurile acelea, nici să nu le dea nici un fel de atenţie. Ei poruncesc că în vremea unor asemenea arătări, omul trebuie să se păzească însemnându-se cu semnul crucii, să închidă ochii, si cu constiinţa neclintită a unuia ce este nevrednic si nepotrivit de a vedea duhuri sfinte, să-L roage stăruitor pe Dumnezeu să ne ocrotească pe noi de toate cursele si înselările care sunt pornite cu viclesug asupra oamenilor de către duhurile cele rele” (pag. 45-46).
Mai mult, Episcopul Ignatie îl citează pe Sf. Grigorie Sinaitul: „Cu nici un chip să nu primiţi în lăuntrul ori în afara voastră, dacă vedeţi ceva cu ochii ori cu mintea, fie că este chip al lui Hristos sau al vreunui înger, sau sfânt, sau dacă s-ar plăsmui ori înfăţisa în minte vreo lumină prin lucrarea închipuirii. Căci prin fire îi este prea obisnuit minţii să se lase în voia închipuirilor, si cu usurinţă alcătuieste chipurile pe care le doreste. Acest lucru este obisnuit celor ce nu-si poartă de grijă cu dreptate, si prin aceasta ei singuri se păgubesc” (pag. 47-49).
Concluzii
În concluzie, Episcopul Ignatie ne învaţă: „Singura intrare dreaptă în lumea duhurilor este învăţătura crestină si punerea întru lucrare a nevoinţei crestine. Singura cunoastere dreaptă a duhurilor este urcusul duhovnicesc si desăvârsirea crestină” (pag. 53).
Când vine vremea rânduită de Unul Dumnezeu si care numai de El este stiută, vom intra fără gres în lumea duhurilor. Vremea aceea nu este departe de fiecare dintre noi. Fie ca Atotbunul Dumnezeu să ne îngăduiască să ne petrecem viaţa pământească în asemenea chip, ca de-a lungul zilelor vieţii noastre să avem oprită legătura cu duhurile cele căzute si să putem intra în legătură cu duhurile cele sfinte, asa încât, pe această temelie, când vom iesi din trup, să ne putem număra în rândul duhurilor celor sfinte, iar nu al celor căzute!” (pag. 67).
Învăţătura Episcopului Ignatie Brianceaninov, scrisă cu peste o sută de ani în urmă, ar fi putut foarte bine să fie scrisă si astăzi, prezentând cu atâta limpezime ispitele duhovnicesti ale vremurilor noastre, când „porţile simţirii” (pentru a folosi expresia popularizată de către un lucrător în acest domeniu, Aldous Huxley) au fost deschise în oameni, într-o măsură nevisată în vremea Episcopului Ignatie.
Aceste cuvinte nu mai au nevoie de nici un comentariu. Cititorul cu bun simţ, poate că deja a început să le pună întru lucrare în experienţele de „după moarte” pe care le-am înfăţisat în aceste pagini si asa a început să-si dea seama de primejdia îngrozitoare a acestor experienţe pentru sufletul omului. Cine cunoaste această învăţătură ortodoxă nu poate decât să socotească cu uimire si înfricosare usurătatea cu care „crestinii” de astăzi se încred în vedenii si arătări, care ajung acum să fie atât de obisnuite. Pricina acestei necunoasteri este limpede: romano-catolicismul si protestantismul, desprinse de veacuri de învăţătura ortodoxăsi de rânduiala vieţii duhovnicesti, au pierdut toată iscusinţa pentru dreapta socoteală limpede asupra duhurilor. Însusirea crestină neabătută, de neîncredere în gândurile si simţirile cele „bune”, li s-a făcut lor cu totul străină. Ca urmare, experienţele „spirituale” si arătările duhurilor sunt poate mai obisnuite astăzi decât în oricare altă vreme a veacurilor crestine si omenirea lesne-încrezătoare este pregătită să primească teoria „new age” a minunilor spirituale, sau o „nouă pogorâre a Duhului Sfânt”, pentru a lămuri acest fapt. Omenirea s-a împuţinat atât de mult duhovniceste, socotindu-se „crestină” chiar în vreme ce se pregăteste pentru veacul „minunilor” drăcesti, care reprezintă un semn al vremurilor de pe urmă (Apocalipsa 16, 14).
Trebuie să adăugăm că însisi crestinii ortodocsi, în vreme ce se află teoretic întru cunoasterea adevăratei învăţături crestine, arareori sunt constienţi de aceasta, si adesea sunt înselaţi cu aceeasi usurinţă ca si ne-ortodocsii. Este vremea ca această învăţătură să fie dobândită din nou de către aceia care au acest drept al întâilor născuţi!
Cei care istorisesc acum experienţele lor de „după moarte”, se vădesc a fi la fel de încrezători în experienţele lor, ca oricare alţii care s-au rătăcit în trecut. În toată literatura contemporană despre acest subiect, sunt foarte puţine situaţii în care o persoană socoteste cu dreaptă judecată, că cel puţin o parte a experienţei ar putea să vină de la diavol. De bună seamă, cititorul ortodox îsi va pune această întrebare si va încerca să priceapă aceste experienţe în lumina învăţăturii duhovnicesti a părinţilor si a sfinţilor ortodocsi.
Acum trebuie să mergem mai departe si să vedem ce anume se întâmplă cu sufletul, după învăţătura ortodoxă, când acesta părăseste trupul la moarte si intră în lumea duhurilor.
Cum se
pot ruga crestinii ortodocsi pentru crestinii neortodocsi de Mitropolitul
Iosif de Petrograd
Anexă
la ediţia a doua
Despre autor
SUFLETUL DUPĂ MOARTE
Ieromonah
Serafim Rose (1934-1982)
