CAPITOLUL II
Învăţătura ortodoxă despre îngeri
CUNOAŞTEM din cuvintele lui Hristos că sufletul este întâmpinat de îngeri la moarte. Şi a murit săracul si a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).
Despre chipul în care se arată îngerii, cunoastem de asemenea din Evanghelie: Un înger al Domnului (a cărui înfăţisare) era ca fulgerul, si îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, 2-3); un tânăr îmbrăcat în vesmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în vesminte strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în alb (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei crestine, arătările îngerilor s-au petrecut întotdeauna sub aceleasi chipuri de tineri strălucitori învesmântaţi în alb . Tradiţia iconografică a înfăţisării îngerilor a fost de asemenea consecventă de-a lungul veacurilor, pictând doar astfel de tineri strălucitori (adesea cu aripi, care, de bună seamă, sunt o trăsătură simbolică, care de obicei nu se vede în apariţiile îngerilor). La al saptelea Sinod ecumenic din anul 787 s-a hotărât ca îngerii să fie zugrăviţi numai cu chip, ca al oamenilor. „Cupidonii” artei apusene a Renasterii, si ai veacurilor care au urmat, sunt de insuflare păgână si nu au nici o legătură cu îngerii adevăraţi.
Într-adevăr, nu numai cu privire la zugrăvirea artistică a îngerilor, ci în întreaga doctrină a fiinţelor spirituale, vestul romano catolic (si protestant) modern s-a îndepărtat foarte mult de învăţătura Scripturii si a vechii tradiţii crestine. Este foarte important să înţelegem această greseală, dacă vrem să pătrundem în adevărata învăţătură crestină a sorţii sufletului după moarte.
Episcopul Ignatie Brianceaninov († 1867), unul dintre marii Părinţi ai vremurilor mai apropiate, a văzut această greseală si a dedicat prezentării acestui subiect un volum întreg cu lucrările sale adunate la un loc, pentru a face cunoscută adevărata învăţătură ortodoxă despre acesta (vol. III în ediţia Tuzov, St. Petersburg, 1886). Criticând concepţiile teologice romanocatolice obisnuite din sec. al XIX-lea (Abbé Bergier, Dictionnaire de Théologie ), într-o mare parte din acest volum (pag. 185-302), Episcopul Ignatie combate ideea modernă, bazată pe filosofia lui Descartes a sec. al XVII-lea, că toate cele ce se află în afara lumii materiale fac parte din lumea „spiritului pur”. Ca urmare, o astfel de idee Îl asează pe Dumnezeul Cel necuprins pe aceeasi treaptă cu felurite duhuri mărginite (îngeri, draci, suflete ale morţilor). Această idee s-a răspândit astăzi foarte mult (desi cei care o susţin nu văd în întregime urmările ei) si socotesc că există o puternică nepricepere a lumii contemporane cu privire la lucrurile „spirituale”; se arată o mare preocupare pentru toate cele ce se află în afara lumii materiale, făcându-se adesea o mică deosebire între ceea ce este dumnezeiesc, îngeresc, drăcesc, sau pur si simplu, urmarea puterilor omenesti foarte mari, sau a imaginaţiei.
Abbé Bergier a afirmat că îngerii, dracii si sufletele morţilor sunt „desăvârsite spiritual”; astfel, ele nu se supun legilor timpului si spaţiului, putem vorbi despre „înfăţisarea” sau „miscarea” lor, doar ca metafore, si „ele trebuie să fie îmbrăcate într-un trup foarte usor, ori de câte ori Dumnezeu le îngăduie să lucreze asupra trupurilor” (Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 193-195). O altă lucrare romano-catolică bine documentată, a sec. al XX-lea, asupra spiritismului modern, repetă această teorie, afirmând, de pildă, că atât îngerii cât si dracii „pot împrumuta materialul trebuincios (pentru a se face văzuţi de către oameni) de la firi mai joase, fie că sunt cu viaţă sau fără
viaţă” (Blackmore, Spiritism: Fapte
înselări,si
pag. 522).
Spiritistii si ocultistii au luat aceste idei din filosofia modernă.
39
Un apărător al crestinismului supranatural, C. S. Lewis (anglican), pe bună dreptate critica moderna „concepţie a raiului numai ca stare de spirit”, dar el pare a fi cel puţin în parte atras de problema modernă „că trupul, si asezarea si miscarea si timpul, se simt acum neînsemnate faţă de cele mai înalte măsuri ale vieţii spirituale” (C. S. Lewis, Minuni, The MacMillan Company, New York, 1967, pag. 164-165). Astfel de păreri sunt urmarea unei micsorări a realităţii duhovnicesti sub influenţa materialismului modern si din cauza pierderii legăturii cu învăţătura si cu experienţa duhovnicească crestină adevărată.
Pentru a înţelege învăţătura ortodoxă a îngerilor si a altor duhuri, trebuie mai întâi să nu luăm în seamă dihotomia modernă simplificată peste măsură, de „materie-duh”; adevărul este mult mai complex, si în acelasi timp atât de „simplu”, că cei cărora le stă în putinţă să îl creadă, vor fi probabil socotiţi în mare măsură ca „nestiutori neabătuţi”. Episcopul Ignatie scrie (sublinierile sunt făcute de către noi): „Când Dumnezeu deschide ochii (duhovnicesti ai) unui om, acela este în stare să vadă duhurile în chipul lor propriu ” (pag. 216). „Când s-au arătat oamenilor, îngerii s-au ivit întotdeauna sub chipul oamenilor” (pag. 227). La fel, „din toate înfăţisările Scripturii este limpede, că sufletul omului are chipul unui om în trup, întocmai ca celelalte duhuri zidite” (pag. 233). El citează o mulţime de izvoare Patristice pentru a dovedi această socotinţă. Să pătrundem în învăţătura Patristică pentru cugetul nostru.
Sf. Vasile cel Mare, în cartea sa despre Duhul Sfânt, spune că „firea puterilor ceresti este aceea a unui duh aerial -dacă se poate spune asa -sau un foc nematerial ... Din această pricină, duhurile sunt mărginite în spaţiu, si se fac văzute, arătându-se celor vrednici, în chipul propriilor lor trupuri”. Iarăsi, „noi credem că fiecare (dintre puterile ceresti) se află într-un loc oarecare, aceasta pentru că îngerul care stătea în faţa lui Corneliu nu se afla în acelasi timp si cu Filip (Fapte 10, 3; 8, 26); si îngerul care vorbea cu Zaharia si stătea lângă altarul tămâierii (Luca 1,11) nu se afla în acelasi timp în locul său din cer” (Capitolele 16, 23; Lucrările Sf. Vasile cel Mare, ediţia rusă Soikin, St. Petersburg, 1911, vol. 1, pag. 608, 622).
La fel, Sf. Grigorie Teologul ne învaţă: „Luminile mai mici după Sf. Treime, care au o slavă împărătească, sunt îngerii nevăzuţi, strălucitori. Acestia umblă slobozi în jurul marelui Tron, fiindcă ei sunt minţi, foc si duhuri dumnezeiesti care au putinţa de a se misca repede prin aer. (Predica 6, Despre fiinţele duhovnicesti, în Lucrările Sf. Grigorie Teologul, lb. rusă, Editura Soikin, St. Petersburg, vol. 2, pag. 29).
Astfel, îngerii, în vreme ce sunt „duhuri” si „flacără de foc” (Psalmi 103, 5; Evrei 1, 7) si sălăsluiesc într-un loc unde legile pământesti ale timpului si spaţiului nu lucrează, sunt totusi mărginiţi în timp si spaţiu, si lucrează în asemenea chipuri „materiale” (dacă se poate spune asa) încât unii Părinţi nu sovăie să vorbească despre „trupurile subţiri” ale îngerilor. Sf. Ioan Damaschin, în sec. al VIII-lea, strângând învăţătura Părinţilor dinaintea lui, spune: „Dacă îl asemuim cu noi, se spune că îngerul este duhovnicesc si nematerial, desi asemănându-l cu Dumnezeu, Care este singurul fără de asemănare, totul dovedeste a fi trupesc si material -pentru că numai Dumnezeu este cu adevărat nematerial si duhovnicesc”. Şi el spune iarăsi: „Îngerii sunt mărginiţi, pentru că atunci când se află în cer, ei nu sunt si pe pământ, si atunci când sunt trimisi de Dumnezeu pe pământ, ei nu rămân si în cer. Oricum ei nu sunt mărginiţi de ziduri sau porţi sau zăvoare, pentru că sunt nemărginiţi. Spun că sunt nemărginiţi pentru că ei nu se arată întocmai asa cum sunt. Îngerii se arată celor drepţi si celor cărora Dumnezeu doreste să li se arate. Dimpotrivă, ei se arată în chipuri felurite celor care îi pot vedea.” (Arătarea cea adevăratăa credinţei ortodoxe, II, 3, în Părinţi bisericesti, New York, 1958, vol. 37, pag. 205-206).
Spunând că îngerii „nu se arată asa cum sunt”, de bună seamă că Sf. Ioan Damaschin nu se împotriveste Sfântului Vasile, care spune că îngerii se arată „în chipul propriilor lor
trupuri”. Amândouă zicerile sunt adevărate, asa cum pot ele fi văzute cu limpezime, în numeroasele lucrări ale îngerilor din Vechiul Testament. Astfel, Arhanghelul Rafail îl însoţea pe Tobie vreme de multe săptămâni, fără a fi vreodată bănuit că nu ar fi fost om. Totusi, când Arhanghelul s-a descoperit singur în sfârsit, el a zis: În toate aceste zile eu am fost vizibil pentru tine, dar eu nu am mâncat, nici nu am băut, dar ţie numai ţi s-a părut că a fost asa (Tobie 12, 19). Cei trei îngeri care s-au arătat lui Avraam, au lăsat de asemenea părerea că mâncau si se credea că erau oameni (Facerea 18, 19). La fel, Sf. Chiril al Ierusalimului, în Cateheze, ne spune în legătură cu îngerul care i s-a arătat lui Daniil, că „la vederea lui Gavriil, Daniil s-a înfiorat si, desi era prooroc, nu a cutezat să-i răspundă, până când îngerul s-a schimbat el însusi în chipul fiului omului”. (Cateheze IX, 1, Eerdmans, Părinţi niceeni si post-niceeni, vol. VII, pag, 51). Totusi, în cartea lui Daniil, (Cap. 10), citim că si în cea dintâi arătare uimitoare a lui, îngerul era ca un om, doar cu o oarecare strălucire (faţa sa ca înfăţisarea fulgerului, ochii lui ca torţi arzând, braţele si picioarele luicaniste scânteieri de bronz lustruit) care nu putea fi îndurată de ochi omenesti. Astfel, arătarea unui înger este aceeasi ca si arătarea unui om; dar pentru că „trupul” îngeresc nu este material, până si simpla vedere a arătării de foc, strălucitoare, este de ajuns pentru a uimi pe oricare om viu. Arătările îngeresti trebuie din nevoie să fie potrivite privirilor omenesti, arătându-se mai puţin strălucitori decât sunt ei cu adevărat, insuflând mărire.
Fer. Augustin mai spune despre sufletul omenesc, că atunci când sufletul este despărţit de trup, „omul care se află într-o asemenea stare, desi se află doar în duh si nu în trup, totusi, vede ca si cum s-ar afla în trup, fără să-si dea seama de nici un fel de deosebire între cele două stări”. (Cetatea lui Dumnezeu , cartea XXI, 10; Modern Library Edition, New York, 1955, pag. 781). Acest adevăr a fost întărit din plin în experienţele personale a mii de oameni adusi din nou la viaţă în zilele noastre.
Dar dacă vorbim despre „trupurile” îngerilor si ale altor duhuri, trebuie să fim cu purtare de grijă ca să nu socotim că însusirile cele obisnuite sunt însusirile cele mai însemnate ale lor. La sfârsit, Sf. Ioan Damaschin spune, „chipul si deslusirea acestei materii numai Ziditorul o cunoaste” (Arătarea cea adevăratăa credinţei ortodoxe, pag. 205). În apus, Fer. Augustin a scris că este acelasi lucru dacă alegem să vorbim despre „trupurile aeriale” ale dracilor sau ale altor duhuri, sau pur si simplu, le numim „fără trup” (Cetatea lui Dumnezeu, XXI, 10, pag. 781).
Episcopul Ignatie a dat poate prea mare atenţie deslusirii „trupurilor” îngerilor în termenii cunostinţelor stiinţifice ale sec. al XIX-lea despre gaze. Din această pricină s-a ivit o oarecare neînţelegere între el si Episcopul Teofan Zăvorâtul, care a socotit trebuincios să întărească ideea despre firea simplă a duhurilor, (care, desigur, nu sunt alcătuite din molecule care sunt tot gaze). Oricum, despre lucrul cel mai important -„învelisul usor” pe care îl au toate duhurile -el a fost de acord cu Episcopul Ignatie (vezi Pr. George Florovski, Căi ale teologiei rusesti, în lb. rusă, Paris, 1937, pag. 394-395). Poate că ivirea unor înţelegeri gresite asupra unui aspect de însemnătate mai mică, sau unele semne de întrebare asupra terminologiei, au fost pricina împotrivirii care s-a ridicat în apus, în veacul al V-lea, când Pr. latin Sf. Faustus de Lerins a afirmat aceeasi doctrină a „materialităţii” relative a sufletului, bazată pe învăţătura Părinţilor răsăriteni.
Dacă alcătuirea firii îngeresti este cunoscută numai lui Dumnezeu, înţelegerea lucrărilor îngerilor (cel puţin în această lume) este pe măsura tuturor, despre aceasta aflându-se multe mărturii atât în Sfânta Scriptură, cât si în scrierile Patristice, ca si în Vieţile sfinţilor. Pentru a înţelege deplin vedeniile care se arată muribunzilor, va trebui să înţelegem mai ales în ce chip se arată îngerii (dracii) căzuţi. Îngerii adevăraţi se arată întotdeauna în chipul lor cel adevărat (doar mai puţin strălucitori decât sunt ei cu adevărat), si ei lucrează numai pentru a împlini voia si poruncile lui Dumnezeu. Pe de altă parte, îngerii căzuţi, desi se arată uneori în chipul lor adevărat (pe care Sf. Serafim de Sarov l-a numit ca „urâcios”), îsi iau de obicei felurite înfăţisări si săvârsesc numeroase „minuni” cu puterile pe care le au în stăpânire potrivit veacului lumii acesteia (Efeseni 2, 2). Locul lor de sălăsluire este aerul, si menirea lor de căpetenie este de a-i ispiti sau de a-i înfricosa pe oameni, si astfel să-i târască spre pierzare, dimpreună cu ei însisi. Crestinismul luptă împotriva lor: Lupta noastră nu este împotriva trupului si a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12).
Fer. Augustin, în tratatul său mai puţin cunoscut, „Prezicerile dracilor”, scris atunci când i s-a cerut să lămurească unele dintre multele lucrări drăcesti ale vechii lumi păgâne, oferă un punct de vedere general bun despre lucrările dracilor:
„Prin simţirea cu ajutorul simţurilor, care ţin de trupul spiritual, firea dracilor întrece cu repeziciune simţirea trupurilor celor pământesti, cât si viteza acelora, din pricina mobilităţii mult mai mari a trupului spiritual. Trupurile spirituale depăsesc neasemuit de mult, atât miscările oamenilor si ale animalelor, cât si zborul păsărilor. Înzestrate cu acestre două însusiri, care sunt darurile trupului spiritual, cu simţirea foarte ascuţită si viteza de miscare foarte mare, ele vestesc mai dinainte si fac cunoscute multe lucruri, pe care le-au aflat cu mult mai devreme. La acestea, oamenii se minunează, din pricina încetinelii simţirii pământesti. Prin vremea îndelungată în care îsi întind viaţa, dracii au câstigat o experienţă cu mult mai mare în întâmplări decât au dobândit oamenii în scurtimea zilelor vieţii lor. Prin aceste însusiri, dobândite prin firea trupurilor spirituale, dracii, nu numai că vestesc mai dinainte multe lucruri care vor avea loc, dar fac si multe minuni” (Prezicerile dracilor , Cap. 3, în Părinţi bisericesti, vol. 27, pag. 426).
Multe dintre „minunile” si arătările dracilor sunt istorisite în lunga predică a Sf. Antonie cel Mare, care se află în Viaţa sa, scrisă de Sf. Atanasie. Aici se vorbeste si despre „trupuri mai luminoase” de draci (Cap. 11, Edition of Eastern Orthodox Books, Willits, California, 1976, pag. 19-29). Viaţa Sfântului Ciprian, care a fost mai înainte vrăjitor, cuprinde de asemenea numeroase istorisiri ale schimbărilor si minunilor drăcesti, povestite de un mărturisitor care a fost de faţă la ele (vezi The Orthodox Word, 1976, nr. 5).
O prezentare clasică a lucrărilor dracilor, se află în Convorbirile Sfântului Ioan Casian (VII si VIII), marele Părinte al Galiei, al secolului al V-lea, si cel care a răspândit pentru prima oară întreaga învăţătură monahicească răsăriteană în apus. Sf. Ioan Casian scrie: „O mulţime atât de mare de duhuri rele umplu acest văzduh, care se întinde între cer si pământ, în care acelea plutesc în tulburare, iar nu în trândăvire, că Dumnezeu, prin rânduiala Lui, pentru binele nostru le-a ascuns si le-a îndepărtat din privelistea oamenilor. Altfel, din pricina lovirii din partea lor, sau din pricina privelistii înfricosătoare a chipurilor lor, pe care si le iau si le schimbă după voia lor, ori de câte ori doresc ei, oamenii ar fi stăpâniţi de chinuire de neîndurat si gata de pierzare ...
Despre faptul că duhurile necurate sunt stăpânite de puteri rele si se află sub ocârmuirea acelora, ne învaţă nu numai mărturia Sfintelor Scripturi, pe care o citim în răspunsul Domnului către fariseii care L-au defăimat: dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Belzebul, prinţul demonilor (Matei 12, 27) - ci si vedeniile limpezi si întâmplările din Vieţile sfinţilor.
Când unul dintre fraţii nostri călătorea prin acest pustiu, găsind o oarecare pesteră după căderea nopţii, s-a oprit acolo si a dorit să-si facă rugăciunea de seară înăuntru. În vreme ce cânta psalmii după obicei, ceasurile treceau si s-a făcut după miezul nopţii. După terminarea rugăciunii, dorind să-si odihnească puţin trupul obosit, s-a întins pe jos si deodată a început să vadă hoarde de draci fără de număr, venind laolaltă din toate părţile; venind într-un sir fără de sfârsit, unii mergeau înaintea căpeteniei lor, alţii după. Căpetenia lor a venit la sfârsit. Acesta era mai înalt si mai mare decât toţi, si era si la înfăţisare mai înfricosător. După ce a fost adus un tron, acela s-a asezat într-o înaltă curte de justiţie si cu judecată amănunţită a început să socotească lucrările fiecăruia. Unii au mărturisit că au fost neputinciosi să-i ispitească pe împotrivitorii lor. Căpetenia lor a poruncit, folosind ocări si batjocoriri, ca aceia să fie alungaţi de la faţa lui, căci erau trândavi si nepăsători, ocărându-i cu un răget de urgie, că trecuse prea multă vreme si nu aduseseră nici un fel de roade. Dar cei care au mărturisit că ispitiseră pe cei care le fuseseră rânduiţi lor, au fost înconjuraţi de cinstire mare, cu înflăcărare mare si cu uralele gălăgioase ale tuturor, ca fiind cei mai curajosi luptători, slăviţi, ca pildă pentru toţi.
Unul dintre cele mai rele duhuri dintre acelea, a păsit înainte sia mărturisit cu bucurie drăcească, ca si cum ar fi avut o izbândă mare, că el biruise în cele din urmă un bine cunoscut călugăr, al cărui nume nu l-a dat, după ispitiri neîncetate, vreme de cincisprezece ani, ademenindu-l chiar în noaptea aceea cu păcatul curviei ... La această mărturisire au râs cu toţii din destul, iar acela s-a îndepărtat, fiind slăvit cu mari laude, de către mai marele întunecimii, si fiind încununat cu slavă mare. La ivirea zorilor, întreaga mulţime de draci s-a făcut nevăzută.” Mai târziu, fratele care fusese de faţă la această întâmplare, a aflat că ceea ce s-a spus despre călugărul cel căzut, era adevărat (Convorbiri VIII, 12, 16 traducerea rusească a Episcopului Petru, Moscova, 1892, pag. 313, 315 ).
Astfel de experienţe s-au întâmplat crestinilor ortodocsi până în veacul nostru. Este limpede că acestea nu sunt vise ori vedenii, ci întâmplări adevărate, petrecute în stare de veghe, cu draci, asa cum sunt ei - dar asta se întâmplă în chip firesc, numai după ce au fost deschisi ochii cei duhovnicesti pentru a vedea aceste fiinţe, care, sunt nevăzute de ochii oamenilor, în chip obisnuit. Până nu demult, se pare că erau foarte puţini crestini ortodocsi „învechiţi” sau cu „minte strâmtorată”, care mai puteau să creadă în „adevărul neabătut” al acestui fel de povestiri. Chiar si astăzi mai sunt unii ortodocsi care socotesc că este greu de primit aceste experienţe, credinţa modernă fiind atât de răspândită, că îngerii si dracii sunt „duhuri curate” si că nu lucrează în asemenea chipuri materiale. Doar în urma lucrărilor drăcesti mult sporite din ultimii ani, aceste povestiri încep să pară din nou a fi cu putinţă. De asemenea, experienţele de „după moarte”, larg răspândite, au deschis sălasul realităţii nemateriale multor oameni obisnuiţi, care nu au avut nici o legătură cu ocultismul, si a ajuns una dintre nevoile acestor vremuri, să se dobândească o lămurire adevărată si limpede a acestui sălas si a fiinţelor care sălăsluiesc acolo. Numai crestinismul ortodox poate aduce această lămurire, păstrând învăţătura crestină curată până în zilele noastre.
Să vedem mai concret cum se arată îngerii (si dracii) la ceasul
mortii.
Cum se
pot ruga crestinii ortodocsi pentru crestinii neortodocsi de Mitropolitul
Iosif de Petrograd
Anexă
la ediţia a doua
Despre autor
SUFLETUL DUPĂ MOARTE
Ieromonah
Serafim Rose (1934-1982)
