Cuvîntul  IV

 

 

Sfinţia voastră, o practică recomandată de mişcările ecumenice, dar şi de unii ortodocşi, constituie rugăciunile împreună cu eterodocşii. Şi merg ortodocşi la catolici, la protestanţi, la ne-calcedonieni (diverse ramuri de monofiziţi), vin protestanţii la catolici etc.; se roagă împreună, cîntă, predică etc. Sunt nişte practici normale?

 

arhimandrit Arsenie: Astea-s anormale; este mai mult o demonstraţie, un vizibil interes al lor, o dorinţă de a pune piciorul spre o împăcare, spre o cedare a noastră, de a intra încet-încet într-un fel de împăcăciune.

 

Deci e o greşeală.

 

arhimandrit Arsenie: E o greşeală că… pierdem vremea.

 

Sfinţia voastră, ce raţiune, ce logică au avut Sfinţii Părinţi cînd au spus să nu ne rugăm cu cei care sunt despărţiţi de Biserică, cu schismaticii şi cu ereticii?

 

arhimandrit Arsenie: Logica este să nu te rogi cu ei pentru că au alt punct de vedere al Adevărului, pentru că nu sunt în Adevăr, în adevărul de credinţă. Noi ne rugăm în Adevăr, în practica Adevărului, aşa cum ne-a fost lăsat, cum s-a fixat de către Biserică.

Mă rog la Hristos aşa cum m-a învăţat El, aşa cum nu se poate altfel; mă rog la Dumnezeu aşa cum mă mîntuiesc, nu cum nu mă mîntuiesc; nu fac combinaţii.

Pentru ca Adevărul să se stabilească a fost  nevoie de multă jertfă, a costat enorm.

Sfînta Cruce în felul acesta, ortodox, care înseamnă Sfînta Treime, toată înălţimea, toată adîn-cimea şi toată lăţimea: Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh; va să zică, nu cu două degete ca lipovenii, nici cu toată mîna ca la catolici. N-au făcut lucrul acesta fără un motiv, ci să fie altfel decît e Adevărul, adică să aducă practica lor pentru că, avînd practica lor, uşor îl bagi în dogma lor.

 

Pentru că s-au depărtat de dogme, din această cauză să nu ne rugăm cu ei?

 

arhimandrit Arsenie: Dogma nu e Dumnezeu; dogma este măsura lucrurilor. Aşa că trebuie să mă rog în măsura lucrurilor care cred în Dumnezeu; "cine n-adună cu El risipeşte"[1]. Exact cum am spus Eu, - spune Mîntuitorul -, nu altfel. Şi a spus: "o iotă, o cirtă, o parte de se va schimba, acela mic se va chema"[2], adică nu se va mîntui - zice şi Sfîntul Ioan Gură de Aur.

Practica vieţii noastre este să ţinem legătura cu Dumnezeu ca şi cum îl trăim pe Dumnezeu în tot ce facem - şi cînd ne rugăm. De ce altfel?

Adică tu stai pe strada cutare, numărul cutare şi unul îţi spune altfel: că stai pe strada cutare sau cutare - ca să ajungem într-un loc. Atunci, cum să mă rog cu tine, că mă rătăcesc. Şi nu e duh; rugăciunea e un duh, e o trăire, exact cum a învăţat El: "şi spuneţi aşa cum v-am învăţat Eu, şi v-am spus Eu"[3].

 

Sfinţia voastră, un principiu în ecumenism este următorul: creştinii de diferite confesiuni să se roage împreună, dar să nu participe la Euharistie şi aceşti teologi ortodocşi care sunt în mişcarea ecumenică spun că atunci cînd Sfinţii Părinţi  au spus să nu ne rugăm cu ereticii şi cu schismaticii se refereau doar la Împărtăşire, la Euharistie. Este adevărat?

 

arhimandrit Arsenie: Nu, nu este adevărat.

Sunt cu totul de acord cu ce au spus Sfinţii Părinţi, adică să nu ne rugăm cu schismaticii şi cu ereticii, cu atît mai mult să nu ne împărtăşim cu ei.

Şi rugatul împreună nu este o gimnastică, şi nu este un program rugăciunea.

Eu am să mă rog ortodox, mă închin ortodox, el nici nu se închină ortodox, n-au nimic...

Nu ştiu de ce această invitaţie: rugăciune împreună, ca şi cum facem un fel de gimnastică şi facem un fel de întărire a muşchilor; ce înseamnă asta? Rugăciunea e o problemă de duh, o problemă de trăire personală. Nu accept eu rugăciunea împreună; adică este un interes în practica asta, emanat de cineva.

 

Ce fel de interes ?

 

arhimandrit Arsenie: Interes pentru unitate, să zicem că suntem una; pentru că, dacă accepţi să te rogi împreună, restul e uşor, adică să acceptăm abateri de la adevărul de credinţă, de la adevărul mîntuitor.

 

Luna ianuarie este dedicată acestor practici.[4]

 

arhimandrit Arsenie: Cine a dedicat-o?

 

Şi unii dintre ai noştri.

 

arhimandrit Arsenie: Mie îmi pare bine, că nici n-am ştiut!

 

Nu este duhul adevărului în rugăciunile acestea ?

 

arhimandrit Arsenie: Nu este duhul adevărului. Şi de ce să fac lucrul acesta? Asta-i demonstraţie, eu i-am spus sport aici sau cum i-am spus...

 

Gimnastică...

 

arhimandrit Arsenie: Gimnastică, da. Şi de ce să fac lucrul acesta? Chiar rugăciunea - nu este voie să zici program de rugăciune - este suflare şi răsuflare, aşa cum ne-a spus Hristos.

 

Se strîng episcopi, preoţi credincioşi şi participă la astfel de slujbe, zise adesea şi "ecumenice".

 

arhimandrit Arsenie: Nu au nici o scuză.

 

Acuma sunt tot felul de vecernii împreună etc.

 

arhimandrit Arsenie: Lăsăm la o parte; e un moment istoric, politic şi gata.

Nu stau, nu sunt liniştiţi pentru că nu sunt în Adevăr. Şi  vor să te niveleze pentru că ei nu schimbă nimic. Noi suntem foarte bucuroşi să fim uniţi, dar în Adevăr; să poftească aici, la noi, fără condiţii.

Mergem la tîrg împreună, ne sfătuim împreună, am băut cafeaua împreună sau ceaiul şi totuşi unul se ia şi unul se lasă - care sunt două la moară cu acelaşi interes - una pe norii cerului şi una la judecată; "unul se ia şi unul se lasă"[5] dacă n-ai trăit în Adevăr. Nu-i nimic de glumă, dragul meu. Şi tot argumentul acesta rămîne pînă la urmă: sunt gata să mor.

 

Ei spun că este o lucrare a Duhului Sfînt rugăciunea asta împreună.

 

arhimandrit Arsenie: Ei nu vor rugăciune împreună, ei vor să fim una. Rugăciunea împreună pentru ei înseamnă că ne-am unit.

Asta-i uşor, nu-i important.

Important este de ce nu suntem împreună. Nu ne-am rugat împreună? Vorbim despre cei care trăiesc în Adevăr; dacă suntem ortodocşi ne rugăm împreună, e frumos.

Dar de ce tot ţii să te rogi cu mine împreună şi din punct de vedere al practicii tu nu eşti ? Cum te-nchini? Ce liturghie ai? Nu mai ai proscomidie, n-ai nimic. Va să zică toate cele pe care le-au făcut aceşti titani: Vasile cel Mare, Apostolul Iacov şi Ioan Gură de Aur; poţi să treci peste ei? N-au proscomidie; cum să intrăm în Liturghie ca într-un fel de piesă de teatru, nu?

 

*

 

Ce fel de oameni?

 

arhimandrit Arsenie: Care au fost plătiţi sau care vor fi plătiţi.

 

Plătiţi să ce?

 

arhimandrit Arsenie: De a face gustul celor ce nu susţin Adevărul dogmatic, de credinţă, că ăia-s oameni de cultură, noi - zic ei - suntem nişte proşti.

Vezi de treabă; ia uite, ce fericit sunt că sunt astfel de "prost".

 

*

 

Un motiv al lor este următorul: ei zic că cei care nu se roagă împreună nu au dragoste.

 

arhimandrit Arsenie: Părinte dragă, adică, dacă nu furi cu mine, n-ai dragoste? Vezi de treabă!

Esti chior? Sunt. Eşti hoţ? Sunt. Eşti curvar? Sunt. Eşti eretic? NU! Aici nu mai merge.

Nu mai putem fi împreună cînd e vorba de Adevăr. Adică, ba mai mult, ne spun că suntem reduşi; poţi să spui orice. De unde ştie fiul teslarului atîta carte?[6]

Mi-a spus o doamnă profesoară, trăitoare: "nu-i aşa, părinte, că Hristos a fost prin India?" Doamnă, zic eu, dumneata ştii că Hristos era Dumnezeu, că i-a făcut şi pe indieni? Era Dumnezeu, dar şi-a motivat învăţătura; e singura cale, nu e alta.

De aceia zic: crede cu orice chip şi te convingi pe drum de ce crezi.

 

Nu înseamnă că n-avem dragoste dacă-i refuzăm ?

 

arhimandrit Arsenie: Păi, dragostea o măsurăm cu tovărăşia la hoţie? Dragostea se bucură numai de Adevăr. Ce zici de lucrul acesta! Eu nu-l urăsc, dar nu-l accept.

Noi, ortodocşii, întinerim lumea pămîntului prin slujbele pe care le facem. De ce să facem rugăciune? Nu vezi că e un interes; după sute de ani.

 

Şi interesul ?

 

arhimandrit Arsenie: Interesul este al lor. Noi suntem deja împliniţi - în Adevăr.

De ce doreşte, psihologic vorbind, cineva care-i lîngă tine, cunoscut - nu-i convine că tu ai o viaţă de trăire motivată, creştină să zicem - să te niveleze ?

Pentru că el îşi motivează slăbiciunile şi vrea să te niveleze ca să fie liniştit în păcatele lui şi în practica lui; nu suferă ca tu să fii mai înalt.

Ia uite! Tăbară pe tine. Fanaticului nu-i pasă nicicînd de adevăr.

Întotdeauna Adevărul este atacat; dacă nu era Adevărul, nici filosofiile care l-au atacat nu existau, nici filosofiile care comparau lucruri frumoase nu existau. Tot în funcţie de Adevăr e tot războiul care se dă.

 

Într-un îndemn la rugăciunile acestea comune, despre care am discutat, se zice aşa: "avem aceeaşi învăţătură, dar această învăţătură este interpretată diferit şi nu putem să interpretăm cuvintele lui Dumnezeu decît prin rugăciune" - într-un îndemn la rugăciunile acestea comune.

Ce recomandaţi teologilor în învăţarea, interpre-tarea învăţăturii creştine?

La nivel teologic, al institutelor teologice este la modă chestia asta cu împăcările, cu ecumenismul.

 

arhimandrit Arsenie: Astea sunt discutate, şi treaba lor dacă păstrează un amestec de idei, şi este foarte trist că autoritatea dogmatică a universităţii nu precizează cu sabia în mînă adevărul - sabia duhului.

Mai întîi de toate, nici nu-mi vine să cred că se învaţă altfel în universităţi; că e prea adevăr, prea trasor Adevărul de credinţă.

Biserica e numai una, şi gata. Cum, de ce să nu spun Biserică Ortodoxă? N-am schimbat nimic deci, am spus de atîtea ori fără să fac figură de stil, Hristos e ortodox pentru că facem exact ce a spus El.

Numai Biserica Ortodoxă explică adevărat învăţătura Mîntuitorului Hristos.

 

Ce îndemnaţi pe teologi să citească?

 

arhimandrit Arsenie: Să citească ce spune Biserica Ortodoxă; e consemnată învăţătura. Chiril al Alexandriei cu o serie întreagă de lucruri; să pună mîna pe învăţătura acestor mari titani: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Teologul mai corect, că de Nazianz a fost şi tatăl său - a fost un mare trăitor, dar nu a fost într-o formă eroică şi să aducă noutăţi ca fiul său Grigorie Teologul; a prezidat Sinodul al II-lea Ecumenic care privea Duhul Sfînt. Mîntuitorul spune: "cine se va boteza în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh"[7].

Sfîntul Duh era deja de Mîntuitorul confirmat: "de la Tatăl purcede"[8]; gata, nu mai interpretezi tu. "Voi trimite"[9], pentru că Mîntuitorul era cunoscut ca Dumnezeu, de apostoli şi de asta zice "şi Voi trimite", dar nu că-I de la Mine. "Care de la Tatăl purcede" - a precizat, adică suntem Una - Sfînta Treime. Aceasta a motivat şi forma Sfintei Cruci.

Adevărul nu se poate interpreta; dacă-l inter-pretăm mereu, vine altul şi spune că are dreptate, pentru că vine cu o logică oarecare. Adevărul-Hristos nu poate fi interpretat, chiar dacă trebuie să mori pentru El, chiar dacă te jertfeşti; dacă nu eşti în stare să faci lucrul acesta zici ca ăla. Cu Adevărul nu-i voie să faci asta; au hotărât Sfinţii Părinţi cu Duhul Sfînt ce-a fost; Adevărul a fost definitiv interpretat de Sfinţii Părinţi la Sinoade.

Să citească orice; să citească şi de Mahomed dacă e necesar, că e bine să ştie ca să poată să-i combată.

 

O altă practică este înfrăţirea parohiilor; logica este următoarea: dacă Biserica Ortodoxă este soră cu marea Biserică a Apusului, atunci parohiile se înfrăţesc.

 

arhimandrit Arsenie: Dar nu e soră !

 

Păi aşa zic ei.

 

arhimandrit Arsenie: Atunci, dacă aşa zic ei, nu se mai pune nici a doua întrebare.

 

Se duc cu copiii şi participă la liturghiile lor; bine, asta şi ca să viziteze sau nu ştiu ce …

Şi spune un copil: "A doua zi asistăm în parohie pentru prima oară la o liturghie catolică unde mă impresionează foarte mult corul, cîntecele lor, parcă-ţi deschideau inima.

Alt moment emoţionant pentru mine a fost rostirea rugăciunii "Tatăl nostru", rugăciune în timpul căreia toţi ne ţineam de mîini.

Mă simt foarte flatat cînd părintele ne invită în altar, prezentîndu-ne pe fiecare în parte credincioşilor catolici care au umplut biserica".

 

arhimandrit Arsenie: Unui băiat i-a plăcut mai mult decît pe terenul de fotbal sau la un teatru cu o piesă oarecare, aia e altceva, dar nu cunoştea slujbele ortodoxe copilul acesta.

 

Le cunoaşte sfinţia voastră, dar aşa se vrea să fie crescuţi[10].

 

arhimandrit Arsenie: Nu, nu le cunoaşte, pentru că au fost mulţi catolici de bună credinţă, preoţi chiar şi, cînd au văzut toată slujba ortodoxă, s-au bucurat foarte mult, şi au vrut să schimbe şi la ei, şi i-a mazilit.

Nu-i un motiv obiectiv, un motiv întemeiat să ne împăcăm că a zis un copil. Copilul a avut vîrsta lui de înţelegere, o fi fost o fire sentimentală, i s-a dat atenţie; pentru că, dacă te duci într-un magazin şi vînzătoarea sau vînzătorul te ia de mînă şi te duce şi-ţi arată nu ştiu ce, te simţi flatat şi nu-ţi vine să pleci fără să cumperi ceva. E, aia-i altceva.

Eşti mai slab şi este o lege: cine este tare să stăpînească. Nu dragă, stăpîneşte Adevărul. Nu contează că mor eu.

Ştii ce i-a spus unul, cînd l-a condamnat la moarte, împăratului, acolo în arenă? "Împărate, mă omori, dar nu poţi să-mi faci nimic."

Ştii ce-a spus unul lui Napoleon, cînd a omorît un demnitar? "Sire, mai mult decît o crimă, aţi comis o nedreptate."

Adică nu e în funcţie de ce faci tu cu mine, e în funcţie de ce faci tu după asta şi de ce ai făcut asta. E în funcţie de Adevăr orice mişcare, orice suflare şi răsuflare; nu ne jucăm cu asta. De ce nu vrem să înţelegem că aceasta înseamnă o trăire liniştitoare!

Nu-i vorba de mult. Non multa sed multum. Adică, de a sufla în adevăr cu Dumnezeu - tu eşti, Doamne.

 

 

 

Însemnări  pentru  Cuvîntul  IV.