Cuvîntul  II

 

 

Sfinţia voastră, prin ce se defineşte Biserica Ortodoxă?

 

arhimandrit Arsenie: Chiar cuvîntul ortodox în-seamnă dreaptă credinţă, dreaptă slăvire pentru Adevărul pe care l-a propovăduit Hristos, cum ne-a învăţat Hristos, de aceea a şi rămas, cu mila lui Dumnezeu, această titulatură: Ortodoxie; adică credinţa dreaptă: "orthos" înseamnă drept, "doxa" înseamnă credinţă - pe greceşte.

Deci Adevărul: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa"[1]; şi noi respectăm Adevărul care este Hristos, n-am schimbat nimic în practică, s-au stabilit şi poziţiile dogmatice prin Sinoadele Ecumenice, şi am respectat lucrul acesta. Acestea s-au făcut şi împreună cu catolicii de astăzi; ei s-au despărţit, dar la 787 (Sinodul VII Ecumenic, pentru apărarea Icoanelor) noi am fost împreună; mai departe nu ne putem da după fiecare bătaie de vînt.

 

Ce înseamnă dogma creştină?

 

arhimandrit Arsenie: Adevăr de credinţă revelat, cuprins în Scriptură şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Biserică.

 

Sfinţii Părinţi [2] spun că în afara Bisericii Ortodoxe există erezii, schisme şi adunări ilegale - aşa le caracterizează. Ce părere aveţi?

 

arhimandrit Arsenie: Nu spun nici o noutate; există, ştim că există.

 

Vă întreb acest lucru pentru că acum nu prea se mai folosesc aceşti termeni, ci confesiuni creştine, culte creştine, biserici nedepline, biserici surori. Este o greşeală acest lucru?

 

arhimandrit Arsenie: Din momentul în care este schismatic sau eretic, este o greşeală, sigur că da.

 

Faptul că se folosesc aceşti termeni? Pentru că, de exemplu, ştiţi că se practică căsătoriile mixte; una este să spui că te-ai căsătorit cu un schismatic sau un eretic şi alta este să spui că te-ai căsătorit cu cineva dintr-o biserică mai mult sau mai puţin nedeplină.

 

arhimandrit Arsenie: Ei bine, sigur că ...e alta aia, e alta aia.

În sfîrşit, vorbim de Ortodoxie; de ce facem discuţie în plus?

Nu îmi place cuvîntul acela biserică nedeplină.

 

Nu este bine? Puteţi să ne explicaţi.

 

arhimandrit Arsenie: Cum adică, biserică nede-plină; adică este în continuare să se împlinească?

 

Teologii ecumenişti, dintre ortodocşi, spun că dacă s-au depărtat de Ortodoxie mai mult sau mai puţin, este mai mult sau mai puţin nedeplină.

 

arhimandrit Arsenie: Este o rătăcire termenul acesta; lasă să înţelegi că se vor împlini cu timpul, dar poziţia lor este determinată: aşa vor rămîne.

 

Care poziţie?

 

arhimandrit Arsenie: Poziţia lor eretică sau schis-matică.

 

Ce înseamnă erezie?

 

arhimandrit Arsenie: Despărţire de dogmele creştine, chiar şi de o singură dogmă.

 

Şi schismă ?

 

arhimandrit Arsenie: Indisciplină faţă de ordinea consacrată a Bisericii; neascultarea este început de păgînătate[3].

 

Unii teologi ecumenişti, dar ortodocşi, spun că erezie se referă doar la arianism. Este adevărat?

 

arhimandrit Arsenie: Asta era erezia de atunci, dar erezie ar însemna şi la Nestorieni, la cei care nu recunoşteau pe Teotokos, pe Maica Domnului care este Născătoare de Dumnezeu; erezie era şi aceea să nu recunoşti 2 firi ale Mîntuitorului, neîmpărţite şi nedespărţite, neschimbate şi neamestecate. Tot erezii sunt toate [4].

 

Care sunt consecinţele ruperii de Biserică şi formării schismelor şi a ereziilor?

 

arhimandrit Arsenie: Scopul principal, grozav cînd a creat Dumnezeu omul, l-a creat singur numai pentru El ca să fie în Împărăţie împreună şi, sigur, pentru pervertirea pe care a adus-o Adam, a venit Hristos şi a restaurat neamul omenesc; Hristos nu a venit să anihileze, ci să transfigureze, şi ne-a adus mai mult decît a pierdut Adam, adică putinţa de a fi dumnezei după Har, de a şti să iubim vrăjmaşii, şi o serie întreagă de alte lucruri.

Consecinţele sunt că se abat de la ce a zis Mîntuitorul, nu se vor mîntui; nu-i uşor. Este în primejdie mîntuirea lor, aceasta ar fi consecinţa cea mai mare; afară de aceasta, încurajează filozofia ateistă, pentru că, socotesc ei, avem libertatea de a interpreta şi de a face cum credem; va să zică, sunt consecinţe foarte grave privind respectivii la Judecata de Apoi, adică mîntuirea omului.

S-au interpretat la infinit şi se vor interpreta: drumurile, cărările care duc spre mîntuire şi este numai una: aceasta pe care o ţinem mai departe fără nici un fel de schimbare şi chiar cu rîvnă şi cu trăire Biserica Ortodoxă.

Biserica este cea care patronează drumul spre mîntuirea noastră cu orice chip, în stilul ortodox, aşa cum s-a fixat la Sinoade privind dogmele respective.

 

Sfinţia voastră, care sunt cauzele apariţiilor schismelor şi ereziilor? Pentru că se invocă motive sociale, politice, geografice, istorice, că n-au fost la Sinoade etc.

 

arhimandrit Arsenie: Diavolul îndeamnă tainic inimile celor ce au concepţii amestecate privind adevărul mîntuitor; acesta este motivul principal.

Motivele sociale, politice sunt puse ca să momească, să spună că tu nu eşti cu istoria. E vorba de Adevăr ! Nu-i vorba de timp, de istorie.

S-au rupt după sute de de ani! Şi nu s-au rupt oricum, va să zică cu interes; această stare de măreţie, de mîndrie a Romei să fie mai deasupra decît Constantinopolul. Suprema valoare e Adevărul!

 

Sfinţia voastră, Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de la 1848 - care este un răspuns la o chemare a Papei să vină ortodocşii la Biserica Catolică - condamnă papistăşia ca erezie în special datorită învăţăturii Filioque; la fel şi Părintele Iustin Popovici spune despre romano-catolicism că este o erezie, ca şi despre protestantism. Ce părere aveţi?

arhimandrit Arsenie: Nu ne pronunţăm pentru că repetăm lucrurile…

Pentru că au ieşit din răspunderea canonică, respectiv dogmatică, au modificat cu filioque Crezul: spun că Sfîntul Duh purcede şi de la Fiul cînd, e limpede, spune Mîntuitorul: "de la Tatăl purcede"[5]; nu spune: şi de la Mine. Mai întîi de toate, este o problemă de dogmă, deci cum pot să spun eu altfel, cînd s-a stabilit cu jertfe mari Adevărul.

Apoi au început să adauge primatul papal, să adauge infaibilitatea papală, să adauge indulgenţele, să adauge purgatoriul; fac Liturghia cu azime, nu cu pîine dospită, care este legea Mîntuitorului, El a făcut artos, nu a făcut azimă; Imaculata Fecioară iarăşi este o mare greşeală: că s-a născut Maica Domnului fără păcat.

Şi pe urmă, au băgat un lucru foarte grav, care se strecoară, dar este foarte grav din punct de vedere strategic şi din punct de vedere al luptei: "Scopul scuză mijloacele" - te omor că aşa spune religia mea; exact cum spune în Talmud: "Dacă vezi un creştin pe margine de prăpastie, dă-i vînt înăuntru."; este o obligaţie religioasă la ei.

Ei nici n-au Proscomidie. S-a pus problema că noi, ortodocşii, avem cultul morţilor.

Acuma, ce facem cu morţii?

Noi avem cultul morţilor, avem Proscomidie, unde îi pomenim cu mare evlavie, mult timp, îi punem în Potir, în sîngele lui Hristos: "…şi iartă, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici"; va să zică tot Hristos îi iartă prin Liturghiile pe care le facem, asta poate salva morţii.

Păcatele nu le poate ierta decît Hristos; El este singurul care poate să ierte păcatele.

Ei au creat purgatoriul să dea un răspuns la întrebarea ce facem cu morţii şi, într-o formă raţională, ard acolo cît ard pentru păcatele pe care le-au făcut şi automat se mîntuie; ei, nu-i aşa!

Apoi mi-a schimbat Sfînta Cruce, forma Sfintei Cruci, care este motivată, Sfînta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh; îşi fac crucea altfel: cu toată mîna şi de la stînga la dreapta numai ca să fie altfel decît a fost, ceea ce înseamnă o ambiţie şi, din punct de vedere strategic considerat, aducînd o noutate, mai repede îţi faci prozeliţi.

Crucea este un lucru care are o semnificatie la noi, Sfînta Treime: toată înălţimea, toată lăţimea şi toată adîncimea; ei nu se gîndeau la o semnificaţie, pentru că nu-i nimic fără o semnificaţie în Biserica noastră.

Trist este că ei au început de-o bucată de vreme să fie cu totul conştienţi că au dreptate şi îşi motivează dreptatea; mistifică adevărurile istorice.

Au avut şi Papi: Papa Martin la Sinodul VI Ecumenic, Ipolit, de asemenea, Patriarh la Roma - au fost mucenici, deci au motive să rămînă în Ortodoxie, în Adevărul iniţial. Ortodoxia nu este un titlu, este un Adevăr!

Acest Iustin Popovici nu cruţa nimic şi nu făcea diferenţe prea mari de termeni de exprimare cînd este vorba de Adevăr pentru că Mîntuitorul a spus: "o iotă, o cirtă dacă schimbaţi"[6], nu vă veţi putea mîntui, "mic se va chema în Împărăţie"[7]; adică nu se va putea mîntui. Ceea ce înseamnă că acest mic, care este de fapt mare, este ceea ce fac ei.

 

Este un cuvînt împotriva Părintelui Iustin Popovici; că a fost nu ştiu cum…

 

arhimandrit Arsenie: A usturat Occidentul cînd a auzit.

 

Cuvînt şi de la noi.

 

arhimandrit Arsenie: Ăştia sunt nişte pui de pervertiţi.

 

Le e cam frică, sfinţia voastră. Se pierd scaune, profesorate.

 

arhimandrit Arsenie: Da, da; păi, nu aşa. Şi asta se poate întîmpla; eu n-aş îndrăzni să spun să fie chiar pînă într-atîta grad de laşitate. Pierde acela care nu susţine Ortodoxia exact şi să moară pentru ea.

 

S-a spus despre  aceşti ortodocşi care au atacat cato-licismul, protestantismul, pe necalcedonieni - afirmaţii făcute chiar de către teologi ortodocşi - că ar avea doar o brumă de cultură teologică.

 

arhimandrit Arsenie: Nu-i vorba de cultură, nu-i vorba de citit, este vorba de trăit creştineşte; dar acesta este cuvîntul ereticilor, apărarea lor.

 

Sunt afirmaţii făcute şi de unii ortodocşi.

 

arhimandrit Arsenie: Dar chiar ortodocşi? Treaba lor! Îi lăsăm la o parte; acesta-i răspunsul.

Şi despre Hristos au spus: "De unde ştie Acesta atîta carte?"[8], şi despre El s-a vorbit; nu contează asta. Este Dumnezeu care lucrează; spune Mîntuitorul Apostolilor: "Staţi în Ierusalim pînă ce veţi primi putere de sus"[9]. Şi de unde ştiau pescarii atîta carte, nu? - dacă-i vorba; e harul lui Dumnezeu care ajută. Orice trăitor este inspirat de Duhul Sfînt să se apere Adevărul.

Iustin Popovici mi-a plăcut foarte mult dar, mai mult decît atît, pune problema şi ca un erou, nu ca un milog; nu face discuţie în materie de Adevăr.

Iustin a avut foarte mare dreptate în tot ce a făcut; şi a prezentat ca un revoluţionar creştin, n-a prezentat ca un profesor de la catedră: "treaba voastră dacă nu credeţi", el impunea; seamănă niţel cu Ioan Gură de Aur ca metodă, la măsura fiecăruia.

 

Cei care afirmă, dintre ai noştri, aceste lucruri sunt mari profesori, doctori în Teologie.

 

arhimandrit Arsenie: Dar nu contează că-i doctor în Teologie; la noi ierarhia este smerenia; mai mare nu-i nici împăratul, nici patriarhul.

 

Sfinţia voastră, care credeţi că sunt consecinţele participării unor ortodocşi în cadrul acestor mişcări numite ecumenice?

 

arhimandrit Arsenie: Consecinţele sunt: nu mai suntem credincioşi întrutotul lui Dumnezeu Cuvîntul - mare risc !

E acelaşi subiect. Se constată un interes în toată treaba asta; încearcă pe fel şi fel de lucruri ca să fim împreună şi vor asta cu orice chip pentru că nu au o identitate pur şi simplu duhovnicească, religioasă; trebuie să simţim care este intenţia lor intimă.

La ora asta sunt despărţiţi de Biserică pentru că Adevărul este Hristos; şi ne-a învăţat şi cum să facem, ne-au învăţat Apostolii - s-a făcut un Sinod Apostolic la anul 50 la Adormirea Maicii Domnului la Ierusalim -, sunt Sinoade Ecumenice şi Locale la care s-a stabilit Adevărul şi practica religioasă.

Ei, pînă la urma urmei, au rămas într-o lume de interpretare continuă; ca să poată pătrunde, spun că noi suntem excesivi, suntem habotnici. Suntem habotnici că ne închinăm şi nu zicem nimic, ne vedem de treaba noastră?; cum interpretează ei bătaia clopotelor, cum interpretează ei slujbele?; slujbele astea le-a făcut Biserica dintru-început, nu?; liturghia, ne jucăm cu astea?; ei nu au nici Proscomidie, o serie întreagă de lucruri practice; sunt geloşi pe noi că suntem liniştiţi, dar ne apărăm contra adaosurilor antidogmatice.

O împăcare propriu-zisă nu se poate face dacă nu cedezi şi tu şi celălalt; ce să cedăm noi? O împăcare se poate face numai să vină înapoi fără condiţii.

 

Şi trebuie să renunţe la toate invenţiile lor ?

 

arhimandrit Arsenie: Să vină la Ortodoxie! Ce-aţi căutat acolo? De ce ridicăm problema asta cînd eu sunt stabil, n-am schimbat nimic?

Suntem împreună cu Apostolii, îi cinstim, citim Apostolul la Liturghie; va să zică, suntem cu ei.

Ce să fac ca să ne împăcăm? Împăcarea în sine e utilă, dar numai în Adevăr; dacă nu-i în Adevăr, nu-i utilă. "Eu sunt Adevărul"[10] - spune Hristos; dacă nu-i Adevăr, nu-i cunoaştere. Adevărul este Hristos şi ne-a arătat cu toate amănuntele calea spre mîntuire.

 

Sfinţia voastră, ce înseamnă că Sfintele Taine ale celor care s-au despărţit de Biserica Ortodoxă sunt simbolice?

 

arhimandrit Arsenie: Adică nu sunt îndeplinite cum trebuie, întru totul cum trebuie şi au numai ca simbol Taina propriu-zisă; nu o împlineşte în esenţialitatea ei, dar recunosc ca moment că e necesar.

Bunăoară, taina nunţii: "vă declar soţ şi soţie - sărutaţi-vă"; fără o rugăciune, fără nimic; recunosc ca simbol că este necesară, dar nu împlinesc practic cum trebuie.

Toată slujba aceasta este făcută de Sfinţii Părinţi cu angajament, cu verighete, cu cununiile pe cap - este împărăteasă şi împărat; sunt atîtea rugă-ciuni de angajament, să participe, să trăiască taina aşa cum s-a făcut în Biserică, pentru că s-a făcut cu multă semnificaţie, de ce s-a făcut aşa, de către Biserică. Ei consideră că sunt căsătoriţi în limba lor - ca şi turcii; adică faptul că s-a făcut taina; sunt soţ şi soţie în felul lor.

Eu, care dau foarte multă importanţă amănuntului slujbelor, la taine, vorbesc de momentul major al tainelor, sunt foarte încrezător că se împli-nesc; dacă nu se împlinesc acestea, este un fel de mascaradă, fac cum vreau eu, reduc cum vreau eu, motivînd în fel şi chip: dom'le, n-am avut timp; dar ei o iau aşa şi numai aşa.

Sfînta Împărtăşanie care trece prin procesul de sfinţire, epicleza, lucrul acesta nu-l arată că îl fac; şi cum o prepară nu ştiu, încît să mă ierte bunul Dumnezeu, dar cred că nici nu-i Sfînta Împărtăşanie - cu acea bulă a lor.

 

Sfinţii Părinţi, şi mai recent părintele Iustin Popovici spun că, în afara Bisericii, tainele nu mai au un rol sfinţitor şi mîntuitor - în afară de Biserica Ortodoxă; adică nu mai sunt taine propriu-zise.

 

arhimandrit Arsenie: Nu pot fi în afara învăţăturii Bisericii Ortodoxe; dogmă se numeşte Adevăr de credinţă revelat, cuprins în Scriptură şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Biserică.

Ne pun în situaţia să spunem: nu mai sunt taine, pentru că noi ţinem foarte mult să se împli-nească întru totul slujba tainei, care a făcut-o Biserica prin Duhul Sfinţiilor Părinţi, consacrată, aşa cum se face ca bună.

 

În afara Bisericii, a trupului lui Hristos, mai sunt taine?

 

arhimandrit Arsenie: Nu; în afară de Biserică, adică de harul preoţiei, nu se poate face.

 

În taine lucrează Hristos ?

 

arhimandrit Arsenie: Fără discuţie că lucrează Duhul Sfînt.

 

Şi Duhul Sfînt în afara Bisericii mai lucrează?  Pentru că, dacă mai lucrează, înseamnă, sau ar însemna, că sunt mîntuitoare, sfinţitoare.

Unii părinţi sunt mai categorici, ca Iustin Popovici şi alţii mai vechi; ei spun că în afara Bisericii nu mai lucrează mîntuitor.

 

arhimandrit Arsenie: Nu, în afară de Biserică nu.

Nici nu se pune problema; şi eu sunt de părerea asta.

Întrebarea are această codiţă, pentru că se consideră Biserică şi ei, şi asta e problema.

 

E problema lor, sfinţia voastră; asta trebuie să ne lămuriţi.

 

arhimandrit Arsenie: S-a lămurit în discuţiile ante-rioare că sunt greşeli foarte mari şi nu suntem de părere cu toate aceste lucruri, că valabilitatea tainelor sunt puse sub semnul întrebării.

E vorba de taina propriu-zisă, asta e întrebarea: e valabilă sau nu? Deşi nu e, se consideră şi ei Biserică, dar noi nu-i recunoaştem că sunt Biserică.

 

Deci nu mai lucrează harul ?

 

arhimandrit Arsenie: Nu lucrează, dar e foarte riscant să vorbeşti de chestiile astea; aici este vorba şi de mila lui Dumnezeu.

Răspunsul meu e mai complet: adică nu pot să văd, în afară de ortodoxie, pe placul lui Dumnezeu ce fac alţii; şi atunci răspunde Dumnezeu.

 

Pentru că, dacă ei ştiu că există mîntuire la ei cît de cît, rămîn aşa.

 

arhimandrit Arsenie: Nici nu se pune problema, că ei aşa zic, nu?

 

Şi rămîn acolo.

 

arhimandrit Arsenie: Nu asta se discută. Se discută: au dreptate sau nu, se mîntuiesc, sau nu se mîntuiesc.

Las în voia lui Dumnezeu; eu spun că e o mare greşeală să nu se împlinească slujba, mai ales a tainelor, aşa cum face Ortodoxia; e o mare greşeală.

Discutăm de greşelile lor. Problema care se pune direct şi este o întrebare dură: se mîntuiesc sau nu?

Dacă se mîntuiesc, ce mai discutăm despre greşeli, nu …?

Dar eu una ştiu, şi asta trebuie să răspund în ce mă priveşte; despre aceste greşeli spune Mîntuitorul: "cine va schimba o iotă din aceste lucruri"[11] - deci sunt foarte suspecţi; remarc greşelile lor, iar despre mîntuirea lor, numai Dumnezeu să dispună; eu mă îndoiesc.

Pentru că, dacă se mîntuiesc, la ce mai discutăm greşelile lor şi rămîn aşa cum sunt ei; şi atunci ce ne mai certăm?

Dar greşelile lor trebuie să mă pună în situaţia de a gîndi, pentru că spune Mîntuitorul: "cine va schimba unele dintre acestea prea mici mic se va chema"[12], nu se va mîntui. Şi ei au schimbat aceste lucruri, deci mă îndoiesc de mîntuirea lor.

 

Ca să respectaţi ce a spus Mîntuitorul.

 

arhimandrit Arsenie: Sigur. Acum am răspundere că sunt creştin, sunt călugăr, sunt preot; am răspundere de ce vorbesc. Ce mai discutăm greşelile dacă sunt siguri şi ei de mîntuire.

 

Şi de ce să mai vină la Ortodoxie ?

 

arhimandrit Arsenie: Ce caută? Sigur că da.

Îi roade pentru că, pe linie psihologică, nu le convine să fie altul la nivel mai înalt; ei vor să fie liniştiţi în greşelile lor.

Ortodoxia, prin poziţia ei, mustră puternic. Şi, dacă ne permitem să facem aceste ştergeri, aşa, din taine, din felul de a împlini taina, înseamnă că suntem pe o scenă de artişti - nu suntem pe un altar autentic al Bisericii.

Popovici Iustin zice că numai în Biserică este mîntuire; numai în Biserică, fără discuţie, dar ei consideră că şi ei sunt Biserică, ca să se încadreze în ce spune Iustin, nu? Dar nu asta discutăm noi. Zice că-i Biserică şi adventistul, şi toţi.

Cînd s-a făcut această Liturghie cu epicleza ei, s-a făcut de sfinţi. În afară de Vasile cel Mare, a fost un Apostol care a făcut Sfînta Liturghie; Sfîntul Vasile n-a făcut altceva, decît pe acelaşi schelet a făcut rugăciuni pe ici pe colea; scheletul s-a respectat întru totul şi de Ioan Gură de Aur, numai că sunt nişte rugăciuni mai lungi. Nu s-a făcut fără rost; erau nişte titani, sunt consacraţi ca nişte titani de către Cer, semne mari au făcut.

Învăţătura creştină a luptat cu toate fiarele duşmănoase ale Ortodoxiei, ale Adevărului; au luptat aceşti oameni cînd s-au confirmat persoanele Sfintei Treimi şi nu putem trece peste ce-au hotărât ei; au putere canonică.

Aşa că, la întrebarea aceasta care este dură: se mîntuiesc?, dacă s-ar răspunde că se mîntuiesc atuncea ce mai discutăm greşelile? Întrebarea este dură în sensul că nu depinde de noi mîntuirea numaidecît, însă noi avem obligaţia, cum spune Mîntuitorul, să respectăm pentru că cei care nu respectă "aceste mici de tot, mic se va chema"[13], adică nu se va mîntui - zice Ioan Gură de Aur; şi eu interpretez tot aşa. Iar cei care vor face lucrurile bine, aceia se vor mîntui încă cu slavă mare.

Şi, dacă a spus Mîntuitorul lucrul acesta, eu sunt sluga cinstită a acestor spuse; ce se adaugă mai departe mă îndoiesc de mîntuire. Deci asta e, că atunci nu-i mai discuţi slăbiciunea dacă am oarecare încredere în mîntuirea lor.

Adevărul trebuie trăit aşa cum e şi împlinit aşa cum începe şi aşa cum se termină; nu să adaug eu de la mine.

 

Sfinţia voastră, dacă nu este mîntuire în afara Bisericii.

 

arhimandrit Arsenie: Nu există.

 

Totuşi, poate unii eterodocşi care nu au luat parte la separarea de Biserică, nu se ocupă de problemele strict de dogmă, dar sunt oameni buni, sunt oameni morali, pentru aceştia nu există mîntuire?

 

arhimandrit Arsenie: Asta ştie şi poate numai Dumnezeu.

Fără discuţie, noi ştim cum ne-a învăţat Hristos: singura cale de mîntuire este aceasta; şi El spune: "cine va schimba una dintre aceste mici, foarte mici mic se va chema"[14], adică nu se va mîntui.

Acum se face discuţie pe istorie, pe momente, pe habotnicie; acestea sunt păreri şi acuze. Nu poate să-şi apere poziţia decît să spună că sunt eu habotnic, nu?

Nu este cunoscut în Ortodoxie discuţie pe Adevăr.

 

Poate or fi şi la necreştini (necredincioşi) oameni morali, au o moralitate, nu fură  etc; pentru aceştia nu există mîntuire?

arhimandrit Arsenie: Eu trăiesc aici înconjurat de turci, foarte mulţi turci; duc o viaţă morală, dar sunt, fără discuţie, afară de mîntuire pentru că ei nu cred în Adevărul Creştin.

 

Hristos o să-i judece şi pe ei ?

 

arhimandrit Arsenie: Îi va judeca; nu mă bag aici.

Eu ştiu una şi bună: mă ţin de Hristos aşa cum ne-a învăţat El, că a iubi pe Dumnezeu înseamnă a împlini ceea ce a spus El să împlineşti[15].

 

Sfinţia voastră, se vorbeşte despre succesiune apostolică la anglicani, la catolici, la monofiziţi etc. Aceştia dacă nu sunt în Biserica Ortodoxă se poate spune că mai au succesiune ?

 

arhimandrit Arsenie: Lucrul acesta este deja discutat din momentul în care s-a precizat care este poziţia mîntuitoare, Ortodoxia; orice abatere de aici este discutată.

Prin Botez vine această succesiune apostolică, şi ei s-au abătut de la Botez, de la trăire. Dacă s-au abătut de la Botez nu mai au succesiune apostolică normală; adică facem de capul nostru ?

Din momentul în care îţi pierzi mîntuirea, ai pierdut succesiunea apostolică; vorbim de mîntuire, aceasta este tema.

Ei susţin că sunt Biserică, dar acest lucru este numai în funcţie de Adevăr; dacă nu te mîntuieşti, degeaba ţi-a propovăduit apostolul Pavel şi apostolul Petru.

Deci succesiunea apostolică nu mai există pentru că este atacat chiar Hristos.

 

Preoţilor anglicani, catolici, monofiziţi etc. dacă vin la Ortodoxie li se mai face hirotonia ?

 

arhimandrit Arsenie: La anglicani se hirotonesc pînă şi femeile !

Aceasta nu este o problemă care ne priveşte; trebuie să se facă o întrunire sinodală, să se vadă ce formă au ei preoţia.

Acuma şi Taina Cununiei: "vă declar soţ şi soţie" adică foarte simplă; şi sunt rugăciuni de o mare importanţă, cu cununiile pe cap, cu făgăduinţă în faţa Bisericii, pun mîinile pe Biblie, jurăminte în faţa altarului - lucruri care la ei nu sunt.

 

Vreţi să spuneţi că, dacă vin la Ortodoxie, trebuie să se li se mai facă Taina Cununiei ?

 

arhimandrit Arsenie: Numai o hotărîre sinodală ar putea să reglementeze aceasta, la o revenire a lor, nu o împăcare[16]. Cînd zici împăcare, înţelegi: las şi eu laşi şi tu; noi nu avem ce să lăsăm.

 

*

 

Sfinţia voastră, credeţi că vă mîntuiţi ?

arhimandrit Arsenie: Problema are aspectul ei de duritate. Mîntuirea este în funcţie de smerenie ca să vină harul lui Dumnezeu; şi cum aş putea eu să mă declar smerit? Sunt un om care nădăjduiesc însă; nădăjduiesc, dar cu condiţia aceasta: să mă smeresc. Un ortodox se înţelege că este un om smerit.

Noi nu vorbim acuma făcînd un fel de anchetă printre oameni din acest punct de vedere. Vorbim despre adevăr şi despre neadevăr; ortodoxia este poziţia de mîntuire. Nu vorbim despre trăirea creştină aici, ci despre adevărul creştin pe care trebuie să-l respectăm.

 

*

 

Sinoadele Ecumenice au dezbătut nişte lucruri de dogmă.

Ce s-ar fi întîmplat dacă Arie ar fi susţinut şi ar fi biruit? Putem să spunem că Mîntuitorul e fiinţă creată? Iată importanţa Sinodului, s-a fixat dogma despre Mîntuitorul că-i Fiu născut, nu făcut; născut din Tatăl fără de început.

Sinodul III Ecumenic, cu Teotokos, Născă-toarea de Dumnezeu. Dacă nu se dezbăteau acestea în Sinod, rămînea erezia mai departe că Maica Domnului a fost o femeie oarecare.

La Sinodul IV Ecumenic împotriva monofizitismului care susţinea că Mîntuitorul are o singură fire, cea dumnezeiască. Atunci de ce s-a făcut om, s-a făcut numai în chip? Cu toată firea omenească. Deci are două firi.

La Sinodul VI Ecumenic împotriva monotelismul (susţinea o singură voinţă a Mîntuitorului - cea dumnezeiască); dar ce facem cu firea omenească, are şi ea puterea ei, că doar e tot de Dumnezeu creată. Deci a fost născut Om întreg, cu firile şi cu puterile omeneşti, depăşind neputinţele omeneşti, neavînd cădere în păcat. Firea omenească fără păcat. Acesta este Omul, de aceea se numeşte şi Fiul Omului. Acesta-i omul creat de Dumnezeu, cu puteri divine; chip şi asemănare s-a numit. E grozav!

Dumnezeu suferă împreună cu noi mai departe şi, cum se spune, agonia lui Hristos încă nu s-a terminat. Pentru că nu ne-a creat într-o formă rece, mecanică; ne-a creat din iubire, se topeşte, suferă pur şi simplu. Pentru că, repet, Dumnezeu poate să facă orice, dar un lucru nu poate să facă: să-şi calce cuvîntul. Face orice să ne salveze, dar iadul există; şi el există pentru că s-a încălcat dreptatea divină. Raiul e plin de păcătoşi pocăiţi şi iadul e plin de păcătoşi nepocăiţi.

A dat Dumnezeu putere omului să ne iertăm între noi prin darul preoţiei. Eu, fiul lui Stanca, dezleg pe fiul lui cutare sau dezleg lumea pămîntului - creştin, bine-înţeles. Te iert şi te dezleg, auzi! Ce dar are preoţia! Atunci cînd preotul zice la Epicleză: "Acesta este Trupul Meu", nu zice trupul lui Hristos, el, preotul, este una cu Hristos. Îţi dai seama! Ce daruri a dat Dumnezeu dimensiunii omeneşti: putere divină. Eşti Dumnezeu pe pămînt, după har.

 

 

Însemnări  pentru  Cuvîntul  II.