ISTORICUL
SFANTULUI MUNTE ATHOS
Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de
60 km o latime ce variaza intre 8-12 km , ria totala fiind de 360 Km patrati.
Muntele Athos, sau Athon, după niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la
Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din
vârfurile Muntelui.
Printre celelalte temple
de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon,
care întrecea pe toate ca mărime, înăltime si artă.
In zilele senine, Idolul se vedea dela Constantinopol si era adorat cu însufletire.
In timpurile vechi Athosul era tot atât de renumit ca si Olimpul, faimosul munte,
pe înăltimea căruia sălăsluiau zeii mitologiei antice.
De la poalele Athosului si până la cele ale Olimpului se întinde ca o pânză albastră,
frumoasa mare Egee, semănată ca o multime de insule, a căror legende sunt cunoscute
de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de sălas zeilor
din Olimp.
O legendă spune, că vreme îndelungată
a petrecut aici si Junona.
Muntele Athos,
pe atunci era locuit de păgâni. Deasupra lui se aflau 5 cetăti: Dion, Olofiscus,
Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetăti ca si cei de prin insulele
din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitătilor de pe munte, si în special
lui Apolon cel de pe vârful Athonului.
Lumea
dornică să cunoască viitorul venea de prin toate părtile, spre a-l consulta si
toti primeau de la dânsul răspunsuri potrivite, dar fireste mincinoase, ca toate
răspunsurile oracolelor păgâne.
După poemele
lui Homer, pe lângă Atbon, ar fi trecut flota viteazului între viteji, Achile,
fiul lui Pele, regele Tesaliei, când împreună cu Agamenon, si înteleptul Ulise,
au pornit război împotriva Troiei,— faimoasa cetate ale cărei ruine se văd si
astăzi, pe coastele Asiei Mici. Crestinarea Athosului. Păgânii care locuiau Sf.
Munte, după o veche traditiune bisericească au primit crestinismul din vremile
cele dintâi ale erei crestine, în niste conditiuni cu totul exceptionale,
Se stie că, după înăltarea Mântuitorului la cer si pogorârea Sf. Duh asupra celor
12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sf.
Fecioară Maria, urmând poruncii Mântuitorului: „Mergând învătati toate neamurile...
si propovăduiti evanghelia la toată zidirea", Sf. apostoli au tras la sorti,
care încotro să meargă la propovăduire.
In
chipul acesta, s-au orânduit toti, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre
Maica Domnului, singur Dumnezeu, după a Sa pronie, i-a rânduit mai înainte soarta,
trimitând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca să meargă la muntele Athos,
unde sunt cele mai multe Temple păgâne.
Aceasta
s-a îndeplinit întocmai, în următoarele împrejurări: In insula Cipru, fusese rânduit
episcop, Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de către apostolul Varnava,
ucenicul Sf. Ap. Pavel.
După un timp, oarecare,
Lazăr a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odată înainte de a-si da
obstescul sfârsit pe prea Sf. Fecioară; dar stiind bine, că el nu se mai putea
duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, carel urmăreau, ca să-l ucidă, a scris
o epistolă Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multă stăruintă si cu adâncă
smerenie, ca să vină ea la Cipru, spre a-I împărtăsi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului.
Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasă, a răspuns Sf. Lazăr, că-i
va îndeplini dorinta, numai să-i trimită o corabie în portul Iaffa, ca să o ia.
Primind acest răspuns, Sf. Lazăr s-a umplut de o bucurie nespusă si a trimis îndată
corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotită fiind
de apostolul Ioan feciorelnicul -în grija căruia o lăsase Mântuitorul - si de
alti doi apostoli si s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru.
Vântul însă fiind împotrivă, - după dnmnezeiasca rânduială de sus - se pomeneste
după câtăva vreme de călătorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în
dreptul Mânăstirii Ivirilor de azi.
Când s-a
apropiat corabia de tărm, s-a întâmplat o minune! Toti idolii din munte au căzut
cu fetele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăti; iar idolul Apolon, cel din
vârful Athonului răcnind groaznic, fără orânduială, ca niciodată, a strigat; Iesiti
noroadelor bărbati si femei, tineri si bătrâni si alergati în grabă, la limanul
lui Climent, ca să întâmpinati pe Maica Marelui Impărat si adevăratului Dumnezeu,
Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui,
împreună cu diavolul care locuia într-nsul, sfărâmând coama întreagă a muntelui
si prăbusindu-se în adâncurile mării.
Norodul,
auzind aceasta, s-a înspăimântat foarte si adunându-se la un loc cu mic cu mare
s-au pogorât în grabă la limanul lui Climent, unde au întâmpinat pe prea Sf. Născătoare
de Dumnezeu si Sf. apostoli care era cu dânsa. Fiind ea pe bordul corabiei, i-au
adus cuviincioasa cinstire si căzând i s-au închinat, zicând; „O prea sfântă stăpână,
Maică pururea fecioară! Spune-ne luminat cum ai născut pe cel neîncăput?
Cum ai hrănit cu lapte din sânul Tău pe cel ca hrăneste toată făptuirea si cum
ai tinut în Sf. Tale brate pe cel ce tine în brate toată zidirea? " Atunci
Maica Domnului, cea cu dar dăruită, deschizând gura a dezvăluit norodului aceluia
înselat de idoli toate tainele Fiului Său, învătându-i să creadă si să se boteze
în numele Lui.
Si asa a crezut tot norodul
si s-a botezat de la mic la mare, aducând multumire Maicii Prea Curate.
Maica Domnului le-a mai spus următoarele cuvinte: „O fii luminati, ascultati.
Acest loc a fost sortit mie de către Fiul si Dumnezeul meu. Voi însă, nu veti
mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbati din toată
lumea, ca să vietuiască în curătie, după chipul îngerilor.
După aceasta, maica cea prea curată s-a suit în corabie, împreună cu cei doi ucenici
care o însoteau, si dând ultimele povete norodului, binecuvântându-l, a plecat
spre insula Cipru.
Sf. Lazăr, după multă asteptare,
zărind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, vărsând lacrimi de bucurie.
Si sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sf. Lazăr cum a fost rânduită să
meargă la muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credinta cea adevărată.
Sf. Lazăr s-a bucurat mult, si luând blagostovenia cea mult dorită, corabia cu
Maica Domnului s-a îndepărtat de la tărm, pornind spre Iaffa si apoi spre Ierusalim.
Nu se stie sigur când au venit primii monahi pe muntele Athos. Se bănuieste însă
că ar fi venit chiar din timpul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan (101 după Hr.),
care însotise pe Sf. Fecioară în călătoria Sa spre Athos.
Această versiune voieste să ne spună că, chiar din timpurile vechi ale erei crestine,
au debarcat aici sihastri din Asia mică, poate si din Efes, patria Sf. Evanghelist
Ioan, unde viata singuratică, contemplativă, începuse a se manifesta de timpuriu.
Desigur însă, că viata călugărească de aici a luat fiintă mai întâi sub forma
de sihăstrii si de schituri. Pe vremea împăratului Teodosie I (+395) si a sotiei
sale Pulheria, existau câteva Mânăstiri, care însă au fost pustiite de barbarii
năvălitori. Către sfârsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul,
din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a găsit muntele pustiu.
De aceea a trebuit să-si caute adăpost într-o pesteră întunecoasă, plină de târâtoare
otrăvitoare, pe care numai cu rugăciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a
fost din ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urmă s-a învrednicit
de hrană cerească pe care i-o aducea îngerul Slavei, o dată la patruzeci de zile.
In a doua jumătate a sec. IX (867) vine si se asează la Athos, pustnicul Ioan
Colibasul vestit prin sfintenia vietii sale. Pilda lui fu urmată de altii, asa
că în scurt timp înăltimile muntelui au fost populate cu sihastrii si monahii,
râvnitori după viata îngerească, post si rugăciune de zi si de noapte, în linistea
profundă a muntelui.
Vasile Macedon, împăratul
bizantului (867-886) ascultând rugămintea sihastrului Ioan Colibasul, îi dărui
lui si urmasilor săi acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sf. MUNTE.
Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întări si împăratul Leon Inteleptul.
Pe lângă sihastrii, mai veniră apoi si chinovitii, care începură să zidească mânăstiri.
Ca organizator al Sf. munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreună
cu alti râvnitori de viată monahicească, întemeie marea mânăstire Lavra, pe la
anul 963.
Pentru viata sa, plină de evlavie
si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfintilor.
Prin secolul. al X-lea, viata monahală ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei,
preoti, diaconi se retrag la mânăstirile Aghiorite si intră în rândurile monahilor.
Lor le urmează împărati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii
acesteia, se retrag din lumea desfătărilor, trăind în singurătatea muntelui sfânt,
si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe.
Faima despre sfintenia vietii în Sf. Munte, s-a răspândit în toată lumea. Principii
tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii,
dăruiesc averi considerabile pentru zidirea si împodobirea mânăstirilor din Sf.
Munte.
0 chestie care merită să fie cercetată
este si interzicerea intrării femeilor, sau femelelor în genere, în Sf. Munte.
După o veche traditie, păstrată prin viu grai, se povesteste că, Plagudia, sotia
împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol,
s-a abătut si pe la muntele Athos spre a vedea mânăstirea Vatoped zidită de către
sotul său.
Primită în port de către monahii
a mers până în tinda Bisericii, unde este până astăzi Icoana Maicii Domnului numită
vie. Aici auzi o voce tunătoare: „Opreste-te si întoarce-te înapoi căci eu sunt
împărăteasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit să tulburi linistea supusilor
mei ? Să stiti că de azi înainte, nici o femeie nu va mai călca pământul sfânt
al acestui munte".
Auzind aceste cuvinte,
împărăteasa Plagudia căzută cu fata la pământ, pocăindu-se de îndrăzneala ce a
avut, dărui mânăstirii odoare scumpe după care a plecat la Constantinopol.
De atunci si până azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sf.
munte Athos.
Prin sec, XI-lea, Athosul îsi
pierde caracterul de asezământ împărătesc, curat Bizantin. Atunci Rusii întemeiază
aici mânănstirea lor Sf. Pantelimon, numită Rusicu, cu slujbă rusească de pe cărti
Slavonesti, pomenite încă pe la 1143.
In curând
se înfiintează si mânăstirea Sârbească Chilandarul, o frumoasă mânăstire bulgărească
si un frumos schit românesc: Prodromul.
In
timpul imperiului Latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sf. munte
Athos au înscris cea mai glorioasă pagină a istoriei lor, luptând si mărturisind,
în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept măritoare de răsărit. Martiriul,
mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe.
De atunci si până azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni
si centrul prin excelentă al monahismului ortodox.