VEDERE DUHOVNICEASCA - isihast anonim
Prefata
Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu
Cuvăntul
întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune
a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat.
Cuvântul
al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii
mintii, de la care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre
aceea că cel care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul
inimii, cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti
că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă.
Incă si despre rodul acestei rugăciuni.
Cuvântul
al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită
a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care
îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste
să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.
Cuvântul
al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii
trebuie să o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire
înaltă, curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu
dacă nu se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus,
de la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată
ceea ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel
mai fierbinte în rugăciune ca la început.
Cuvântul
al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din
care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile
permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva
sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.
Cuvântul
al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până
la durere, acea durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii
Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul
cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu
si de spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.
Cuvântul
al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se
roagă cu rugăciunea mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti
ale acestei cercetări dumnezeiesti.
Cuvântul
al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său
si se înfrânează de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor,
gura lui se îndulceste uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva
de zahăr sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul:
"Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii
mele".
Cuvântul
al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a
omului, care provine din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat,
dar care aduce sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.
Cuvântul
al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre
rugăciunea niptică.
Cuvântul
al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu
pentru satana si pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită,
curată, smerită, locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.
Cuvântul
al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat
rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece
a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima
lui.
Cuvântul
al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga
în taină cu inima zdrobită la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i
se va descoperi de către Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l
mângâie duhovniceste în necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile
ce vor să vină, ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.
Cuvântul
al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea
mintii neîncetat lucrată în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri
care intră în suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni;
încă si despre plâns.
Cuvântul
al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul
rugăciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie
de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.
Cuvântul
al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai
mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile
lor.
Cuvântul
al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a
in inimii haina sufletului curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.
Cuvântul
al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului
vrednic si curat, prin care acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare
că este după rânduială hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh);
si că Dum nezeiasca lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.
Cuvântul
al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu
cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si
despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si
din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul
bucuriei.
Cuvântul
al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în
sufletul lui si câtă întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care
se roagă lui Hristos cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei,
adică spune cu cugetul lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse
Hristoase, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si
în acelasi timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea
tuturor virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune
până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează
rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi rugăciunea
odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său, care îl durea
din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc rugăciunea inimii,
păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.
