CAPITOLUL X
PENTRU MULTE GRAIURI SI CUVINTE DE INVATATURA ALE PREA CUVIOSILOR SI PURTATORILOR
DE DUMNEZEU PARINTI, PENTRU SMERENIE
1) Zis-a un batran : de este cineva cinstit si laudat de oameni mai mult decat
masura lui unul ca acela de mult bine se lipseste. Iar cel ce nu este nici cat
de putin cinstit si laudat de oameni aici pe pamant, acela va fi proslavit de
Domnul Dumnezeu in cer.
2) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : spune-mi mie, parinte, oare,
ce ar face cineva vrand sa-si poata castiga lui smerenia ? Raspuns-a lui batranul,
zicand : smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a calugarului. Si cel
ce va vrea sa castige smerenia, acela pururea sa se sileasca sa-si deprinda
firea sa in a-si vedea numai ale sale greutati si pacate si a le cunoaste, a
se mahni, a se defaima si a se ingriji pentru dansele. Iar pacatele altora sa
nu le ispiteasca, nici sa osandeasca pe nimeni din frati.
3) Zis-a un batran : sa nu cumva sa gandesti vreodata in gandul tau ca tu esti
mai silitor si mai nevoitor spre faptele cele sufletesti decat ceilalti frati,
si ca mai mult postesti si ca te ostenesti, ci smereste-te cu darul lui Hristos
si cu dragoste nefatarnica la toti fratii, ca sa nu cazi in duhul mandriei si
asa sa-ti pierzi osteneala. Caci scris este : cel ce i se pare ca sta, sa se
pazeasca sa nu cada. Ci cu dragostea sa fii ca si cu sare indulcit pururea catre
fratele tau.
4) De vei porunci ceva fratelui tau cu smerenie si cu frica lui Dumnezeu sa
faca vreo treaba oarecare, el se va supune cuvantului tau, celui cu smerenie
si va face ceea ce ii vei zice lui. Iar de vei porunci lui cu stapanire, ca
si cum l-ai stapani pe el, iar nu cu smerenie si cu frica lui Dumnezeu, atunci
Dumnezeu care vede si cunoaste tainele inimilor, nu-i da lui indemnare in inima
sa te asculte, si sa faca cele ce fi poruncesti lui cu stapanire. De vreme ce
aratat este lucrul care se face pentru Dumnezeu, asijderea si lucrul care se
face cu porunca stapanitoare. Caci lucrul care este al lui Dumnezeu este cu
smerenie, cu rugaminte si cu blandete. Iar poruncirea cu stapanire este plina
de manie, de mahnire si de tulburare, fiind lucrul vicleanului.
5) Un frate a mers la un batran si l-a intrebat, zicand : parinte, ce voi face,
ca ma supara mandria si inaltarea ? Raspuns-a lui batranul : bine faci, fiule,
ca doar tu ai facut cerul si pamantui. Aceasta auzind fratele, s-a umilit cu
inima si facand metanie pana la pamant batranul a zis : iarta-ma, parinte, ca
nici una din acestea n-am facut. Zis-a lui batranul : daca Cel ce a facut cerul
si pamantui s-a smerit pentru noi, noi care suntem tina si tarana, pentru ce
sa ne inaltam ? Si asa s-a smerit fratele de cuvintele acelui batran, si cu
mult folos a mers la chilia sa, smerindu-se si umilindu-se in inima lui.
6) Un batran oarecare a mers la un targ, sa-si vanda lucrul mainilor lui. Si
mergand el pe drum a intalnit un om indracit muncindu-se. Apropiindu-se indracitul
l-a lovit pe batran cu palma peste obraz, iar batranul a intors si cealaita
parte a obrazului sa-l mai loveasca. Iar dracul vazand smerenia batranului n-a
putut rabda, ci indata a iesit din om si a fugit. Si omul a ramas sanatos si
a cazut la picioarele batranului, multumindu-i lui ca l-a izbavit pe el, cu
rugaciunea lui, de muncirea cumplitului diavol.
7) Zis-a un batran : cand iti va aduce diavolul in inima gandul mandriei si
al inaltarii si va incepe a-ti ridica si a-ti inalta inima, socotind in mintea
ta ca ai implinit toate poruncile lui Dumnezeu, atunci opreste-ti acel gand
si incepe a-ti da seama cu amanuntui si a te ispiti, si vezi, oare asa este,
cum iti zice tie acel gand, sau nu ? Adica ispiteste-ti inima, oare iubesti
pe vrajmasii tai ? Oare te bucuri de binele lor ? Oare iti pare rau de scarba
lor si de caderea lor ? Oare te socotesti pe tine intru toate ca un ticalos
si netrebnic si mai pacatos decat toti oamenii ? Si macar de vei si plini acestea
toate, nici asa sa nu te inalti cumva in gandul tau, pentru ca un gand ca acela
strica si risipeste faptele cele bune, pe care le savarseste omul.
8) Si iar a zis : cel ce este mult cinstit si slavit de oameni in lumea aceasta,
acela in lumea cea viitoare va fi lipsit de slava si de cinste. Pentru ca cinstea
si slava sa, si-a luat-o de la oameni in lumea aceasta. Iar cel ce nu este slavit
nici cinstit de oameni in lumea aceasta, acela va fi cinstit in lumea cea viitoare.
9) Zis-a un batran : in toate supararile si scarbele ce ti se vor intampla,
defaima-te si ticaloseste, zicand : pentru pacatele mele mi s-a intamplat aceasta
scarba si deci multumesc Dumnezeului meu.
10) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : care este lucrul strainului
? Raspuns-a lui batranul : eu am vazut odata pe un frate strain, care a venit
la noi in biserica in vremea slujbei. Iar dupa sfarsirea sluibei, a mers in
trapeza si a sezut si el cu fratii la masa sa manance bucate. Iar unii din frati
i-au zis : dar tu, frate, fiind strain, de ce faci indrazneala ca aceasta, de
ai sezut fara blagoslovenie impreuna cu noi la masa ? Scoala-te de la masa si
iesi de aici afara ! Iar el auzind aceasta, indata s-a sculat de la masa si
a iesit afara. Iar alti frati s-au scarbit pentru aceasta si mergand iar l-au
chemat pe fratele cel strain inauntru si i-au zis sa sada iar la masa. Atunci
el indata a intrat si a sezut la masa, precum i-au zis lui, nimic indoindu-se
sau mahnindu-se. Si dupa ce a mancat bucate si s-a sculat de la masa, l-au intrebat
pe el fratii, zicand : spune-ne noua, frate, ce gandeai in inima ta cand te-au
scos afara de la masa ? Credeam ca te vei scarbi foarte mult. Raspuns-a lor
fratele; zicand : nu m-am scarbit, ci eu am pus in gandul meu sa ma aseaman
cu un caine, care cand il goneste cineva afara, el iese si cand il cheama, iar
vine. Acestea auzindu-le fratii, foarte s-au folosit toti de smerenia acelui
frate strain.
11) Odata au mers niste oameni mireni in Tebaida la un batran, luand cu dansii
un om indracit, ca sa-l pofteasca pe acel batran sa se roage lui Dumnezeu pentru
dansul, si sa-l izbaveasca de aceasta munca diavoleasca. Iar batranul fiind
poftit de dansii, a inceput a se ruga cu osardie lui Dumnezeu pentru dansul
si dupa ce a savarsit rugaciunea a grait necuratului duh, care era intr-acel
om si a zis : iesi, duh necurat, din zidirea lui Dumnezeu ! Zis-a lui duhul
cel necurat din om : voi iesi daca te voi intreba un cuvant si imi vei raspunde.
Zis-a lui batranul : intreaba si zi ce ai de zis ! Si a zis diavolul : aceasta
voi sa te intreb si sa-mi spui mie : ce sunt caprele si ce sunt oile ? Raspuns-a
lui batrariul : caprele eu sunt, iar oile Dumnezeu le stie. Acestea auzind diavolul,
a strigat cu glas mare si a zis : iata, pentru smerenia ta ies ! Si indata,
in acel ceas a iesit, iar omul a ramas sanatos si asa s-a dus la casa lui multumind
si slavind pe Dumnezeu.
12) Zis-a un batran : voiesc sa fiu biruit si sa am smerenie, decat sa fiu biruitor
si sa am mandrie.
13) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : ce este smerenia ? Si i-a zis
batranul : smerenia este a se socoti omul pe sine mai nevrednic si mai pacatos
decat toti si tuturor supus. Si a zis fratele : cum este aceea, a fi tuturor
supus ? Zis-a batranul : sa nu incerci sa vezi pacatele straine, ci ale tale
pacate si rautati sa le vezi si neincetat sa te rogi lui Dumnezeu pentru iertarea
ta.
14) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : spune-mi mie, parinte, un cuvant
pe care pazindu-l, sa ma mantuiesc ! Raspuns-a lui batranul, zicand : de vei
putea rabda cu smerenie toate dosadirile si ocarile, de la oricine ti se vor
intampla tie, te vei mantui, caci acesta este lucru mare si mai de pret decat
toate bunatatile.
15) Zis-a un batran : nu te sili sa ai indrazneala multa catre cel mai mare
si nu merge adeseori la dansul, ca dintru aceasta incepe a se naste inaltarea
si mandria in inima fratelui si incepe a dori sa fie mai mare si poruncitor
altora.
16) Un sihastru oarecare traia in pustie si avea un frate mirean la tara, intr-un
sat. Iar dupa catava vreme a murit fratele lui, si i-a ramas un copilas de trei
ani. Iar sihastrul auzind de moartea fratelui sau, a mers acolo, a luat pruncul
si l-a dus cu sine in pustie la chilia lui, hranindu-l cu finice si cu alte
verdeturi din pustie. Si n-a vazut copilul nici un om, decat pe batranul sihastru
care il hranea - de cand l-a dus in pustie - nici muieri, nici sat, nici paine
n-a mancat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna
era in pustie cu batranul, postind, rugandu-se si laudand pe Dumnezeu. Si asa
a petrecut optsprezece ani si a murit apoi copilui. Iar dupa ingroparea lui,
a inceput sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i descopere lui pentru acel
copil, in care ceata de sfinti este pus ? Si i-a aratat Dumnezeu, caci dupa
multa rugaciune cu osardie ce a facut, a adormit si a vazut in vis un loc intunecat
si plin de toata scarba si in mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zacand
in mare scarba si suparare nespusa. Aceasta vazand batranul, s-a mirat si a
inceput a grai catre Dumnezeu, zicand : Doamne, ce este nedreptatea aceasta
? Au doara nu era curat acest copil de toate spurcaciunile trupesti si necurateniile
lumesti ? El, care in toate zilele si noptile Te preamarea si Te lauda pe Tine,
postea, priveghea si se ostenea si cu nici un pacat lumesc nu era atins ! Dar
acum ce este aceasta de-l vad la acel loc de scarba pedepsit ? Iar noi, care
suntes nascuti, crescuti si imbatraniti in pacate, ce nadejde de mantuire o
sa avem ? O, amar si vai mie ! Acestea si mai multe cu plangere si cu tanguire
graindu-le batranul, a stat inaintea lui ingerul Domnului si a zis : ce plangi
asa, batrane si te tanguiesti pentru acel copil, care cu adevarat de pacatele
cele trupesti si lumesti neatins a fost si l-ai invatat a posti, a priveghea
si a se ruga ? Dar smerenia, adica a se smeri, pentru ce nu l-ai invatat ? Ca
avea mandrie mare si inaltare in inima sa, socotindu-se pe sine pentru curatenia
si viata lui cea neatinsa de lume ca este om mare si sfant, mai vartos decat
toti cei din lume si cu acea gandire inalta in inima a si murit. Deci, sa cunosti
ca nu este nedreptate la Dumnezeu, caci tot cel ce se inalta pe sine cu gandul
sau, necurat este inaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul. Acestea zicand
lui ingerul, s-a facut nevazut. Iar batranul si-a venit in fire si in cunosunta
si a tot plans neincetat pentru pieirea copilului, pana la sfarsitul vietii
sale.
17) Zis-a un batran : sa stiti ca alt drum catre mantutre nu este decat smerenia,
dupa cum scrie Evanghelia vamesului. De va fi cineva neatins de pacate spurcate,
sa nu cumva sa se inalte cu gandul sau, socotindu-se pe sine fara de pacate,
ci unul ca acela mai vartos sa se smereasca si sa se pazeasca, socotindu-se
mai pacatos decat toti oamenii. Iar de se va inalta cu gandul sau, socotindu-se
ca este neatins de pacate spurcate pentru ca n-a cazut in nici un pacat trupesc
si lumesc, ci este curat tot si pururea gata si vrednic de impartasirea Sfintelor
Taine; iar pe altul, pe care il stie el ca a cazut candva in vreun pacat, il
socoteste nevrednic de Sfintele Taine, unul ca acela cu astfel de gand inalt
si fara de smerenie, este nevrednic, necurat si urat lui Dumnezeu si in pieire
merge si nu-i va folosi curatenia lui, neavand smerenie. Ca, mult mai placut
si mai iubit este de Dumnezeu pacatosul smerit, decat dreptul mandru.
18) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : ce este, parinte, ca Domnul
Hristos zice in Sfanta Evanghelie : fericiti sunt cei ce plang, ca aceia se
vor mangaia ? Iar Sfantul Apostol Pavel porunceste in cartea sa, zicand : bucurati-va
pururea si iarasi zic, bucurati-va ! Deci, cum si in ce chip va face omul sa
planga si sa se bucure si cum poate sa incapa aceasta si sa fie amandoua impreuna
: si plangerea si bucuria ? Raspuns-a lui batranul, zicand : plangerea este
grija pentru Dumnezeu si pentru poruncile Lui, care naste pocainta, iar pocainta
naste cunostinta, postirea, rugaciunea si invatatura. Iar bucuria este linistea
in Dumnezeu si blandetea. Cand adica se arata cineva bun si cinstit la cuvant,
cu dragoste si cu fata vesela catre cei ce vin la dansul iar in inima lui are
plangere si fata lui este vesela si cuvantul lui cu dragoste. Si asa pot fi
si pot incapea amandoua si plangerea si bucuria.
19) Era un sihastru oarecare batran, care de multi ani traia in pustie. Acestuia
i-a venit gand in inima, socotindu-se, cum ca el a savarsit si a implinit toate
bunatatile si poruncile lui Dumnezeu si a inceput cu mare osardie a se ruga
lui Dumnezeu, zicand : Doamne, Dumnezeul meu, arata-mi mie de mi-a mai ramas
ceva nesavarsit din faptele bune, sa le savarsesc pe toate ! Iar vazatorul de
inimi, Dumnezeu, vrand ca sa-i smereasca acel gand inalt, i-a descoperitl ui
in gand si i-a grait, zicand : mergi la cutare manastire, la arhimandrit si
ce iti va zice tie, asa sa faci ! Iar el desteptandu-se din somn, foarte s-a
bucurat de acea vedenie dumnezeiasca si multumea lui Dumnezeu. Si indata a plecat
la acel arhimandrit si apropiindu-se de acea manastire, Dumnezeu i-a descoperit
arhimandritului despre venirea lui, zicand : iata cutare sihastru de la cutare
pustie, vine la tine ca sa te intrebe, sa-i spui cuvant pentru mantuirea sufleteasca.
Deci, daca va veni asa sa-i faci tu : sa-i dai o prajina in mana si sa-i incredintezi
porcii manastirii in seama lui si sa-i poruncesti sa-i pazeasca. Intre timp
a sosit si sihastrul la poarta manastirii si a inceput a bate la poarta ca sa-i
deschida si auzind portarul, a mers, i-a deschis si a intrat inauntru. Si mergand
la arhimandrit, s-au inchinat unul altuia si s-au sarutat dupa obicei si au
sezut. Dupa aceea l-a intrebat pe el arhimandritul : de unde vii, avvo si pentru
ce este osteneala venirii tale la noi ? Ai venit pana aici sau mai departe mergi
? Raspuns-a sihastrul si a zis : eu, cinstite Paritite, sunt cutare sihastru
de la cutare pustie si auzind si intelegand de folositoarea invatatura a cuvintelor
cuviosiei tale, intr-adins numai pana aici am venit, la cuviosia ta, ca sa-mi
spui si mie vreun cuvant de folosul mantuirii sufletului, precum iti va da tie
Domnul cuvant. Zis-a lui arhimandritul : cu adevarat, avvo, din departat loc
ai facut osteneala pana aici. Dumnezeu sa te blagosloveasca si sa-ti rasplateasca
osteneala ta ! Iar daca iti voi spune tie precum poftesti cuvant de folosul
mantuirii sufletului, oare vei face dupa cum iti voi zice ? Raspuns-a sihastrul
si i-a zis : iata, ma fagaduiesc inaintea lui Dumnezeu, ca orisice-mi vei zice,
cu bucurie voi face dupa cuvantui ce-mi vei spune ! Ca pentru aceasta mi-am
ostenit batranetele mele de am calatorit atata si am venit la cuviosia ta, ca
sa fac dupa cuvant, ce-mi vei zice. Atunci arhimandritul sculandu-se de pe scaunul
sau si luand o prajina pe care mai inainte de venirea sihastrului i-o gatise
pentru acea treaba, i-a dat-o, zicand : iata, frate, acesta este cuvantul pe
care voi sa ti-l spun pentru mantuirea sufletului tau. Primeste acest toiag
si mergi de paste porcii acestei sfinte manastiri ! Iata, ti-am spus ce sa faci.
Mergi si fa asa precum ti-am zis ! Si aceasta zicand, indata a poruncit de a
adus toti porcii manastirii si i-a dat in seama lui si l-a trimis la camp sa-i
pasca. Iar el la aceasta n-a indraznit sa raspunda nimic, ci supunindu-se a
primit porcii in seama sa si iesind cu dansii la camp a inceput a-i paste. Iar
oamenii care il stiau, pentru ca era foarte vestit si multora stiut pentru viata
lui cea imbunatatita, auzind unde este si ca paste porcii la camp, se mirau
de aceasta si minunandu-se spuneau unul tuia, zicand : iata, sihastrul cel mare
si vestit de la cutare pustie, a innebunit si si-a iesit din minte si a pribegit
din pustie, de la locul si chilia lui, iar acum umbla de paste porcii la camp.
Acestea vorbind oamenii unii eu altii; de multe ori se intampla sa auda si el
aceste vorbe. Caci multi, si din cei ce nu stiau, nici il cunosteau, vorbeau
si spuneau despre dansul, fiind de fata. Iar altii ziceau : sihastrul cel mare
s-a indracit si umbla pe camp impreuna cu porcii. Iar el auzind, rabda cu smerenie
si asa, cu multa rabdare si smerenie trei ani a pascut porcii acelei manastiri.
Dupa ce s-au implinit trei ani pascand porcii, vazand Dumnezeu rabdarea si smerenia
lui, a poruncit arhimandrituluj sa-l cheme si sa-l sloboada sa mearga iarasi
la locul si chilia lui. Iar arhimandritul, dupa descoperirea si porunca lui
Dumnezeu, i-a poruncit sa dea porcii in seama altui om, pe care l-a trimis sa-i
pasca, iar el sa vina la manastire, zicand ca-i este trebuincios. Si asa, dupa
porunca arhimandritului, dand porcii in seama acelui om, a venit la manastire.
De cand i-a dat porcii in seama lui si l-a trimis la camp ca sa-i pasca, de
atunci el nu a mai venit pe la manastire, nici arhimandritul cu dansul nu a
mai vorbit, ci vara umbla cu porcii la camp de-i pastea, iar iarna sedea cu
ei de-i hranea in afara metocului sau odaia dobitoacelor, care era la o mosie
departe de manastire. Iar daca a mers la arhimandrit, si arhimandritul daca
l-a vazut pe el asa schimonosit si cu fata schimbata si stricata de vanturi
si de arsura soarelui, cu barba afumata de multul fum ai odaii si hainele festelite
si rupte, incat numai se tineau de trup, s-a umilit cu inima si cu mare plangere
a cazut la picioarele lui, zicand : iarta-ma, robule al lui Hristos ca te-am
necajit atata vreme cu acea ascultare dosaditoare. Sa stii, frate, ca nu de
la mine ti-am facut aceasta, ci dupa aratarea si porunca lui Dumnezeu, pentru
vreo greseala ce vei fi facut inaintea lui Dumnezeu in gandul tau candva, neluandu-ti
seama. Pentru ca mie mai inainte de a veni la mine, mi-a descoperit Dumnezeu
si mi-a spus de venirea ta si mi-a poruncit, ca indata sa-ti dau porcii manastirii
in seama si sa te trimit cu dansii la camp, ca sa-i pasti, precum ti-am si facut.
Iar acum, frate, vazand Dumnezeu rabdarea si smerenia ta, s-a milostivit si
te-a iertat de acea greseala ce vei fi facut si pentru care te-a trimis la aceasta
ispita. Caci acum mi-a poruncit Dumnezeu, sa-ti iau porcii din seama ta si sa
te slobod sa mergi la locul si chilia ta si sa-ti pazesti iarasi randuiala.
Atunci a raspuns batranul cu multa umilinta si lacrimi : adevarat, parinte,
eu am gresit Domnului Dumnezeului meu, pentru care pe dreptate mi s-a facut
mie aceasta. Caci eu vazandu-ma pe mine de atatia ani traind in pustie si in
toate zilele si in toata vremea nevoindu-ma si silindu-ma dupa puterea mea sa
fac cele placute lui Dumnezeu si sa implinesc toate poruncile Lui, mi-a venit
un gand, ca eu acum am savarsit toate faptele bune si poruncile lui Dumnezeu.
Si am inceput cu mare osardie a ma ruga lui Dumnezeu sa-mi arate de mi-a mai
ramas cumva vrea fapta buna nesavarsita, sa o savarsesc si pe aceea. Asa rugandu-ma,
mi-a aratat Dumnezeu si mi-a poruncit, sa vin la cuviosia ta si cele ce-mi vei
zice sa fac. Si asa eu, cu mare bucurie, dupa porunca lui Dumnezeu, am plecat
si am venit la prea cuvioisia ta, negandind de o intamplare ca aceasta. Zis-a
arhimandritul : adevarat, frate, mari si neajunse de mintea omeneasca si drepte
sunt judecatile lui Dumnezeu si mare este purtarea Lui de grija pentru noi !
Iar noi de nu ne vom sili sa castigam smerenia, in zadar ne vor fi osteneala
si faptele noastre, care ne par ca sunt bune si placute lui Dumnezeu si nimic
nu ne vor folosi, de nu vor fi acoperite cu smerenia. Caci multi, cu multe si
mari bunatati, neavand smerenie, au pierit si nu i-au folosit pe ei bunatatile
si faptele lor cele bune, cu ingamfare si fara de smerenie. Caci bunatatile
si faptele cele bune, de nu vor avea smerenie, il inalta pe om la mandrie si-l
pierd, precum si tie, frate, ti s-a intamplat, pentru ca n-ai avut smerenia
cu care sa-ti fi acoperit bunatatile tale, ca sa nu le vada si sa le stie vrajmasul.
Insa pe tine, frate, Dumnezeu te-a canonisit, te-a miluit si te-a iertat. Acum
intoarce-te si te du iarasi la locul si chilia ta si-ti pazeste oranduiala si
de acum te pazeste foarte si te fereste de parerea inalta si te sileste cu toata
osardia, de iti este de folos smerenia, ca smerenia e acoperemantul faptelor
bune ! Si de vei si face vreo fapta buna, indata sa o acoperi pe ea cu smerenia,
ca sa nu rasufle, caci fapta buna neacoperita cu smerenie rasufla si se impute
si este urata de Dumnezeu. Asa fa, frate si ma iarta pentru necazul ce ti-am
facut atata vreme si ma pomeneste si pe mine, nevrednicul, in sfintele tale
rugaciuni catre Dumnezeu ! Si i-a dat cele ce-i trebuiau lui si asa inchinandu-se
si sarutandu-se cu parinteasca sarutare, l-a blagoslovit si l-a slobozit. Si
a plecat si a mers iar in pustie, la chilia sa, gasind chilia curata si maturata
precum a lasat-o, ca si cum ar fi ingrijit-o cineva, neavand mucezeala sau putoare
a pustie, ca in ziua in care a plecat dintr-insa, de care lucru foarte se minuna.
20) Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand : parinte, de va voi
vreun frate sa-mi vorbeasca si sa-mi spuna niste cuvinte nefolositoare sau glume
lumesti si vorbe desarte, oare mi se cade a-i zice sa taca, sa nu vorbeasca
vorbe desarte si nefolositoare si glume lumesti ? Raspuns-a lui batranul : nu,
fiule, nicidecum nu ti se cade sa-i zici sa taca, orice va vorbi. Ca de-i vei
zice sa taca, sa nu vorbeasca vorba fara de treaba, atunci cu acel cuvant il
ocarasti pe fratele tau si-l rusinezi, ca si cum l-ai lovi cu palma peste obraz.
Si peste putin, si tu insuti vei vorbi vorbe desarte si fara de treaba. Si in
zadar, spre pacatul tau, ai ocarat si ai osandit cu mandrie pe fratele tau,
poruncindu-i sa taca. Dar daca nu iti place a vorbi vorba fara de treaba, atunci
nu vorbi, ci taci cu smerenie, si asa, cu tacerea si smerenia ta, ii vei da
lui si altora chip bun.
21) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : avvo, ce este smerenia ? Raspuns-a
lui batranul : smerenia este aceasta, fiule, sa nu socotesti candva intru parerea
ta, cum ca ai facut ceva lucru bun si placut lui Dumnezeu. Ci mai vartos sa
te socotesti pururea fara de nici o fapta buna si placuta lui Dumnezeu. Intre
oameni fiind, sa te socotesti si sa te vezi mai pacatos si mai nevrednic decat
toti. Celui ce-ti face rau, sa te silesti sa-i faci bine, dupa putinta ta. Iata,
fiule, ti-am spus ce este smerenia, mergi dar si fa asa si te vei mantui !
22) In zilele imparatului Teodosie, care se chema cel Mic, a venit un batran
din parule Egiptului si s-a asezat in pustie aproape de Tarigrad ( Constantinopol
) si era slavit de toti. Iar odata, trecand imparatul pe drumul acela, aproape
de chilia acestui sihastru, a vrut insusi sa mearga sa-l vada. Si lasandu-si
suita, a mers singur la chilia sihastrului in chipul unui ostas. Batand la usa,
i-a deschis batranul si l-a primit cu bucurie, ca pe un ostas, nestiind ca este
insusi imparatul. Si facand rugaciune dupa obicei, au sezut amandoi. Apoi a
inceput imparatul a-l intreba, zicand : cum traiesc parintii in Egipt ? Zis-a
lui batranul : bine, cu mila si darul lui Dumnezeu ! Ei se roaga pururea pentru
pacea si mantuirea a toata lumea. Rupa aceea i-a pus lui batranul masa, scotand
dintr-o putinica posmagi uscati, si muindu-i cu apa a mai pus pe ei, dintr-un
ulcior, putin otet, untdelemn si sare si i-a pus pe masa; asemenea si un pahar
cu apa. Si-l poftea, zicand : ospateaza, fiule, din ce mi-a dat mie Dumnezeu
! Iar imparatul a mancat cu mare pofta si a baut si apa. L-a intrebat pe batran
oaspetele, zicand : spune-mi mie, parinte, stii cine sunt eu ? Raspuns-a batranul
: nu, fiule, nu te cunosc ! Atunci a zis lui imparatul : eu sunt imparatul Teodosie
! Acestea auzind batranul, indata s-a inchinat la picioarele lui. Si i-a zis
imparatui : fericiti sunteti voi, parinte, ca v-ati ales viata linistita, fara
de galceava si grija. Adevarat iti zic tie, parinte, ca eu in palat spnt nascut
si hranit si crescut, dar niciodata n-am mancat cu asa pofta, precum am mancat
si am baut la tine. Deci iarasi zie : fericiti sunteti voi, parinte si fericita
este viata voastra ! Si asa luand blagoslovenie de la batranul, a iesit si a
mers la ostasii sai, care il asteptau in drum. Iar pe batranul, dupa aceea,
au inceput a-l cinsti si a-l slavi toti dregatorii si oamenii. Pustnicul insa,
neiubind acea cniste si slava omeneasca, a fugit si a mers iarasi in Egipt.
23) Zis-a un batran : sa nu nesocotesti pe cel ce iti slujeste tie, ca tu nu
stii, ca poate este mai mult duhul si darul lui Dumnezeu intr-insul decat in
tine. Pentru aceea, sa nu fim nesocotitori spre cei ce ne slujesc noua.
24) Zis-a un batran : cade-se noua cu toata osardia, pururea sa ne silim sa
ne castigam smerenia, care este acoperemantul faptelor bune. De vom face candva
vreo fapta buna, indata sa o acoperim cu smerenia, ca sa nu o vedem si sa incepem
a ne ferici pe noi. Caci pentru acea fericire isi pierde calugarul plata ostenelilor
sale si sloboade Dummezeu pe diavolul care ne aduce ispite si ganduri spurcate.
Noua ni se cade sa ne smerim si sa ne osandam pururea. Pentru ca noi nu numai
ca nu facem nici un bine, dar nici datoria noastra pentru care suntem datori,
nu o implinim.
25) Un frate l-a intrebat pe un batran iscusit, zicand : avvo, cum zic unii
ca de multe ori vad aratare ingereasca ? Raspuns-a lui batranul, zicand : fiule,
fericiti sunt cei ce vad pacatele lor, iar nu cei ce vad aratari si alte lucruri
!
26) Un frate oarecare avea scarba asupra altui frate. Iar acel frate, intelegand
cum ca cutare frate are scarba asupra lui, a mers la dansul, vrand sa i se smereasca,
sa-si ceara iertare si sa se impace cu dansul. Batand el la usa fratelui, acela
n-a vrut sa-i deschida si sa-l primeasca. Acesta, daca a vazut ca nu-i deschide,
s-a scarbit si el. Si mergand la un batran, i-a spus, jeluandu-se cum ca are
scarba asupra unui frate si a mers la dansul sa-si ceara iertare si sa se impace
cu dansul si nu l-a primit, nici nu i-a deschis usa. Batranul i-a zis : cauta
fiule, si-ti ia seama, ca poate ai vreun gand in inima ta, cum ca tu nu esti
cu nimic vinovat, nici nu i-ai facut lui nici un rau, ci el a facut rau si el
este vinovat ! Astfel, pe tine insuti te indreptezi, iar pe el il invinovatesti.
Pentru aceea nu-i da Dumnezeu lui indemnare sa-ti deschida si sa primeasca,
pentru ca nu cu adevarata pocainta mergi la dansul ci cu fatarie. Alergi si
pune in inima ta, cum ca tu ai gresit, tu esti vinovat, iar pe dansul sa-l indreptezi.
Si asa Dumnezeu va da lui indemnare si umilinta sa se smereasca si sa se impace
cu tine, si i-a spus lui aceasta poveste : erau doi mireni in Egipt, in tinutui
Alexandriei si erau amandoi cu buna cucernicie si cu viata buna. Acestia sfatuindu-se,
au lasat lumea si s-au calugarit, amandoi. Si auzind ei citindu-se cuvantul
cel scris in Sfanta Evanghelie, care zice " unii s-au scopit pe sine pentru
Imnparatia cerurilor" si ravnind acestui cuvant ai Evangheliei, s-au scopit
amandoi. Si nestiind ei puterea dumnezeiestii Scripturi, li se parea ca foarte
mare bunatate au facut cu acel lucru, pentru Imparatia cerurilor. Arhiepiscopul
auzind de acest lucru, i-a desparut de Sfanta Biserica. Iar ei carteau asupra
arhiepiscopului zicand ca din pizma si fara dreptate i-a despartit de Biserica.
Si s-au sfatuit sa mearga la arhiepiscopul Ierusalimului, sa se jeluiasca si
sa-si spuna pricina si acela ii va blagosiovi si ii va impartasi iarasi Bisericii.
Deci, au mers la arhiepiscopul Ierusalimului si au inceput a se jelui pentru
strambatatea ce le-a facut-o lor arhiepiscopull Alexandriei, de i-a despartit
de Biserica, spunandu-i si pentru ce pricina. Arhiepiscopul Ierusalimului auzind
acestea, le-a zis : si eu va despart ! Ei, auzind aceasta, s-au scarbit foarte
si sfatuindu-se, au zis unul catre altul : sa mergem, frate, la arhiepiscopul
Antiohiei si acela vazand scarba si strambatatea ce rabdam, nefiind vinovati,
isi va face mila si ne va primi ! Asa ca au niers la arhiepiscopul Antiohiei
si i-au spus plangerea si pricina lor, iar arhiepiscopul auzind, le-a zis :
si eu va despart ! Iar ei, in loc de nadejdea pe care o aveau, ca ii va bucura
acel arhiepiscop, l-au auzit ca si pe ceilalti, zicand : si eu va despart !
Deci s-au sfatuit sa mearga la Roma, la papa, zicand : sa mergem noi, frate,
la papa si el ne va primi si ne va izbandi. Si asa au plecat la Roma, la papa
si s-au jeluit si au spus papei toata pricina lor si cum toti arhiepiscopii,
necautandu-le dreptatea si nevinovatia, i-au despartit de Sfanta Biserica. Papa
auzind acestea, le-a zis lor : si eu va despart ! Auzind ei si de la papa acelasi
cuvant pe care l-au auzit de la ceilaiti arhiepiscopi, se vedeau in sine, zicand
: ce vom face, frate, ca acestia sunt toti uniti la un cuvant, fiindca ei se
aduna la soboare si se sfatuiesc si se unesc sa tina toti una si sa fie intr-un
cuvant ! Iar noi frate, sa mergem la sfantul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului
si sa ne jeluim si sa-i spunem toata pricina noastra. Si acela fiind om sfant
si prooroc si cunoscator, ne va cunoaste supararea si nevinovatia noastra si
scarba ce-o tragem fara de dreptate si ne va primi. Iesind din cetatea Romei,
au plecat la ostrovul Ciprului si daca s-au apropiat de cetatea unde era sfantul
Epifanie, Dumnezeu i-a descoperit lui despre venirea celor doi calugari si lucrul
si pricina lor. Iar Sfantul Epifanie instiintandu-se, indata a trimis un cleric
al sau in intampinarea lor sa le spuna ca in cetatea lui sa nu indrazneasea
sa intre, caci nu-i primeste. Ei auzind aceasta, s-au umilit si s-au smerit
cu inimile, vorbind unul catre altul : cu adevarat, frate, noi am gresit lui
Dumnezeu. Pentru ce umblam zbuciumandu-ne, vrand ca sa ne indreptam ? Fie si
cum socoteam noi adica toti, fara dreptate si fara nici o vina, unul dupa altul
ne-au despartit de Sfanta Biserica. Iar acesta, la care inca nici n-am mers
sa ne jeluim si sa ne spunem pricina noastra, si nici nu ne-a vazut, fiind om
sfant si prooroc cunoscator, Insusi Dumnezeu i-a deseoperit si i-a aratat venirea
si greseala noastra, pentru care, iata ca ne-a poruncit nici in cetate sa nu
intram. Pentru aceea frate, in zadar ne ostenim umbland ca sa ne indreptam,
ca noi am gresit lui Dumnnzeu si Dumnezeu i-a aratat greseala noastra. Si asa,
nu numai ca nici fata nu ne primeste sa i-o vedem, ci nici in cetate nu ne primeste.
Deci, au inceput a se umili, a plange si a se smeri, cunoscandu-si gresala si
pacatul. Iar vazatorul de inimi Dumnezeu, vazandu-i ca si-au cunoscut greseala
si s-au umilit inimile si se smeresc, caindu-se de pacatul savarsit i-a descoperit
si a aratat iarasi pentru dansii sfantului Epifanie cum ca si-au cunoscut pacatul
si se smeresc, caindu-se. I-a poruncit acestuia sa trimita sa-i cheme si sa-i
primeasca, ca si-au cunoscut greseala si acum smerindu-se se caiesc. Asa, sfantul
Epifanie a trimis dupa dansii si i-a chemat la sine si cu multe cuvinte de folos
i-a invatat si i-a mangaiat primindu-i in Sfanta Biserica si impartasindu-i
cu Sfintele Taine. Si a scris pentru dansii la arhiepiscopul Alexandriei, zicand
: primeste frate, fiii tai ca adevarat acum s-au smerit ! Asa i-a trimis la
locul lor. Aceasta povestire spunand-o batranul fratelui, i-a zis : iata, fiule,
aceasta este cu adevarat tamaduirea sufletului, ca in toate lucrurile sa ne
smerim, defaimandu-ne si ocarandu-ne, descoperindu-ne si vadindu-ne inaintea
lui Dumnezeu pacatele noastre iar nu ale fratelui nostru. Auzind fratele, s-a
umilit cu inima si fagaduindu-se ca va face dupa cuvantul batranului, s-a dus
iarasi cu smerenie la acel frate care avea scarba asupra lui, sa se roage sa-l
ierte. Batand la usa chiliei, indata a auzit acela si i-a deschis. Dar mai inainte
sa se inchine el si sa-si ceara iertare, acela i s-a inchinat lui cu smerenie,
zicand : iarta-ma, frate, ca te-am scarbit ! Si asa, cu dragoste si din tot
sufletul sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dansii.
27) Erau doi frati calugari care de multa vreme traiau in dragsoste impreuna
la un loc. Iar vrajmasul diavol, zavistuindu-le traiul lor cel bun, a vrut sa-i
desparta pe unui de celalalt. Deci, a facut intre dansii pricina ca aceasta
: fratele cel mai mic a aprins lumanarea si a pus-o la locul ei. Iar diavolul
facand pacoste, a doborat lumanarea si s-a stins. Fratele cel mare scarbindu-se
de aceasta, l-a lovit cu manie pe fratele sau peste obraz, iar el cu smerenie
i s-a inchinat lui pana la pamant, zicand : iarta-ma, frate, ca te-am scarbit,
ci asteapta putin pana o voi aprinde iar. Dar puterea lui Dumnezeu l-a muncit
pe acel diavol pana ce s-a facut ziua. Daca s-a facut ziua, diavolul a mers
in capistea idoleasca isi se jeluia mai marelui sau, spunandu-i toata intamplarea
si ce a facut celor calugari si cum s-a smerit calugarul cel mic celui mai mare.
Pentru aceasta smerenie l-a muncit pe el puterea lui Dumnezeu pana la ziua.
Acestea diavolul spunandu-le si jeluindu-se stapanului sau in capistea idoleasca,
iar templierul intamplandu-se in acel ceas acolo si auzind cele ce se jeluia
acel drac, se mira de neputinta lor si umilindu-se in inima, a mers la o manastire
si s-a facut calugar iscusit si smerit. El spunea fratilor : smerenia risipeste
puterea vrajmasului, caci eu am auzit dracii graind si vorbind intre dansii,
cum ca de vom face oarecare tulburare si galceava intre calugari si se va intoarce
unul dintr-insii si smerindu-se se va inchina fratelui sau, atunci acela toata
puterea noastra o risipeste. Aceasta auzind noi, fratilor, sa ne silim sa castigam
smerenia, care risipeste puterea diavolului. Si asa Dumnezeul pacii va fi cu
noi si ne va feri de toate laturile vrajmasului. A caruia este slava in vecii
vecilor, amin.
28) Povestesc unii despre un batran oarecare ca a petrecut saptezeci de saptamani
mancand odata in saptamana. Deci, se ruga lui Dumnezeu pentru un cuvant din
Scriptura sa i-l descopere si nu-i descoperea lui Dumnezeu. Astfel, a zis in
sine : desi am facut atata osteneala, inca nimic n-am castigat. Voi merge de
acum la un frate si-l voi intreba. Si daca a inchis chilia, vrand sa plece,
a fost trimis ingerul Domnului la dansul, graind : saptezeci de saptamani ai
postit si nu s-a apropiat rugaciunea ta de Dumnezeu. Iar cand te-ai smerit a
iesi la fratele tau, sunt trimis sa-ti vestesc tie cuvantul; si acestea spunandu-i-le
a plecat de la dansul.
29) Zis-a un batran : aceasta este vindecarea omului si aceasta vrea Dumnezeu
: sa-si arunce omul greseala asupra sa inaintea lui Dumnezeu.
30) A fost un episcop intr-o cetate si din lucrarea satanei a cazut in curvie.
Facandu-se adunare in biserica pentru sluiba si nestiind nimeni de pacatul lui,
el singur a marturisit inaintea norodului, zicand : eu am cazut in curvie. Si
a pus omoforul sau pe prestol, zicand : de acum nu va mai pot fi episcop. Si
a strigat tot norodul cu plangere, zicand : pacatul acesta asupra noastra. numai
ramai in episcopie. Iar el a zis : de voiti sa raman in episcopie, faceti ceea
ce va voi zice. Si poruncind sa se inchida usile bisericii, s-a aruncat pe sine
la o fereastra cu fata in jos si a zis : nu are parte de Dumnezeu cel ce iesind
nu va calca pe mine. Si au facut dupa cuvantul lui si calcand peste el, ieseau.
Si cand a iesit cel de pe urma, s-a facut glas din cer zicand : pentru multa
lui smerenie i-am iertat pacatul.
31) A zis un batran : cel ce are smerenie, smereste pe draci, iar cel ce nu
are smerenie, este batjocorit de draci.
32) A zis iarasi : nu numai cu cuvintele sa te smeresti, ci si cu mintea. Caci
a te inalta in lucrurile cele dupa voia lui Dumnezeu, este cu neputinta fara
smerita cugetare.
33) Catre un sihastru mare care a zis : de ce ma lupti asa satano ?, i-a raspuns
satana, zicand : tu esti cel ce ma lupti pe mine, prin smerita cugetare.
34) S-a intrebat un batran : cand dobandeste sufletul smerenie ? Si si-a raspuns
: cand se ingrijeste de rautatile sale.
35) A zis un batran : precum pamantul niciodata nu cade, asa nici cel ce se
smereste.
36) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : ce este sporirea omului catre
Dumnezeu ? Si i-a raspuns batranul : sporirea omului este smerenia, caci pe
cat se pogoara cineva in smerenie, pe atata se inalta in sporire.
37) A zis un batran : daca smerindu-te, vei zice cuiva : " iarta-ma ", ii arzi
pe draci.
38) Un frate era la Chilii si la atata smerenie a ajuns, incat acesta se ruga
totdeauna : Doamne, trimite-mi traznet, caci fiind sanatos nu Te ascult.
