SFATURI DUHOVNICESTI
- Părinte, Sfântul Vasile cel Mare într-una din omilii spune asa:
''Orice călugăr este candidat la treapta de episcop''.
- Dar Dumnezeu alege. Nu merge oricine la hirotonie de arhiereu.
Arhiereul are plenitudinea harului, noi o avem prin delegatiile episcopului
si nici atunci în totalitate. De exemplu, noi numai cu delegatie putem sfinti
o biserică. Noi putem să punem mâinile, dar nu hirotonim. Mâinile noastre le
punem pe capetele bolnavilor si bolnavii se fac sănătosi. Asa se face. Asa făcea
Mântuitorul, punea mâinile pe cap. Si asa a spus Apostolul:
- Credeti că-si poate pierde mântuirea un călugăr, dacă nu vrea
să fie episcop, desi altii vor să-l facă episcop?
- Au fost cazuri. Ia gândeste-te la unul din cei trei Ierarhi care
a fugit de episcopie, dar până la urmă tot a ajuns patriarh la Constantinopol.
A fugit ani de zile. N-a acceptat. Hirotonia în arhiereu este lăsată la voia
Tatălui. Sfântul Vasile cel Mare si Sfântul Ioan Gură de Aur au fugit, dar până
la urmă n-au mai putut. Trebuia de la Dumnezeu, să fie arhiereu. Dacă Dumnezeu
te rânduieste pentru episcopie, lasă că-i bun lucru. Că spune Sfântul Pavel:
- Am să am păcat înaintea lui Dumnezeu dacă n-am să primesc? Eu
vă spun că-i cea mai mare ispită a vietii mele, poate.
- Mai tare sunt ispitite călugăritele decât părintii călugări.
Mai tare, mult mai tare. Călugării sunt bărbati si dau o luptă frumoasă. Mă
gândesc la cei de la Sihăstria. Că ce viată frumoasă am văzut eu acolo la bătrânii
mânăstirii! Adevărati sfinti! Au luptat si, la bătrânete, sunt albi si la suflet
si la păr!
- Credeti într-o renastere duhovnicească a monahismului în Sihăstria,
după moartea duhovnicilor care sunt acum?
- Se pustieste! Mânăstirea Sihăstria se va pustii fără duhovnici
buni! Numai dacă se vor întoarce ucenicii bătrânilor înapoi si din cei plecati
mai de soi. Când Părintele Ioanichie va pleca de acolo si când Părintele Cleopa
va închide ochii, va fi greu pentru Sihăstria. N-au lăsat ucenici. Bagă de seamă,
n-au lăsat ucenici. Părintele Ioanichie a luat acum niste băieti prea cruzi.
Ucenicul trebuie să stea în aceeasi chilie cu duhovnicul, cu dascălul lui. Să
vadă cum se închină duhovnicul, cum bate mătănii, cum face cruce, la ce oră
se roagă, ce rugăciuni spune, dacă plânge la rugăciune si strigă la Dumnezeu
în gura mare! Aceea-i ucenicia, părinte! Nu numai să bată ucenicul 20 de metanii
înainte de culcare. Ci să vadă si să mostenească si să-si însusească felul lui
de comportare, să simtă harul Duhului Sfânt si iubirea pentru Hristos a părintelui
duhovnic. Aceea-i ucenicie. Pe viu, nu teoretic. Nici un călugăr nu-i desăvârsit.
Tot timpul învată. Tot timpul experimentează. Si, ca să fim sinceri, este cel
mai ispitit călugărul la oras. Acei din munti sunt mult, mult, mai lipsiti de
ispite. Sunt mult mai aproape de Dumnezeu. Eu le-am spus acest lucru. Mi-am
permis lucrul acesta la părintii de la Sihăstria. Exact în ziua în care ai intrat
în monahism, ai intrat c-un picior în Rai! Urmează ca aici să-l tragi si pe
celălalt în Rai, cu contributia ta. Nu trebuie să astepti totul de la Dumnezeu.
Trebuie să misti si tu. Contributia noastră!
- Lepădarea de credintă, care este acum, nu stiu dacă a mai fost
vreodată în istorie. Sunt acum foarte multe secte care au apărut în ultimii
ani si amăgesc pe multi. Cred că acesta este cel mai mare semn că se apropie
sfârsitul lumii, cum spune în Sfânta Scriptură.
- Părintilor, căutati în Noul Testament si cititi ultimele capitole
de la Matei, Marcu si Luca. Veti vedea că sunt 12 semne premergătoare venirii
Mântuitorului. Iar în ceea ce priveste Apocalipsa, încă nu s-ar putea încumeta
cineva să scrie un comentariu la Apocalipsă pe lume, chiar dacă s-ar aduna toti
exegetii de pe pământ. Eu am făcut o lucrare de doctorat, la Bucuresti, ''Introducere
în cartea Apocalipsei'' (100p.) Nu s-a publicat pentru că avea niste greseli.
Am gresit. Incă până astăzi nu s-a alcătuit un comentariu la Apocalipsă. Ipoteze,
părintilor. Dacă atâtia sfinti în 2000 de ani nici n-au îndrăznit să încerce
să comenteze Apocalipsa, cum am îndrăznit noi? Sunt unghiuri de vedere. Intr-un
fel vede monahul, trăitorul si în altul, vizitatorul. Dar, în general, eu v-o
spun pe fată. Mânăstirile sunt foarte necesare. Extraordinar de necesare. Dacă
a salvat cineva crestinismul în Rusia, l-au salvat mânăstirile si femeile. Femeile
nu s-au temut si s-au dus la biserică. Am văzut aceasta la Moscova si prin satele
de acolo; la Bucuresti si prin toate bisericile. La noi a fost un comunism mai
dulceag, fiecare sat avea preotul lui, chiar sub Ceausescu. N-a fost sat fără
preot. Au mai dat afară din călugări, dar au mai si primit, încât mânăstirile
si bisericile, acum în decembrie, aveau preoti, iar mânăstirile aveau stareti
si un nucleu de călugări. Ceea ce nu s-a petrecut în Rusia, unde au fost peste
38000 de călugări si la ora când stăm de vorbă, sunt ceva peste o mie, cu cei
primiti în ultimii cinci ani. Acolo în Mânăstirea Oranki unde am stat eu mai
mult în Rusia, au fost împuscati într-o după-amiază, pentru că n-au acceptat
comunismul, 11000 de preoti si călugări. De două ori mai mult decât avem noi
în toată tara. Noi i-am dezgropat si am găsit un mitropolit neputred. Neputred!
Un sfânt martir!
- Dar de ce nu-i pun moastele în biserică?
- Au venit doi tineri din Moscova si mi-au spus că mânăstirea este
puscărie de femei si este depozit de alimente în mânăstire. Oamenii s-au dus
si au cerut, dar nici nu s-au uitat la ei.
- Cum putem explica nestatornicia fratilor începători azi în mânăstiri?
Vin, stau putin, pleacă din mânăstire în mânăstire si nu prind rădăcini!
- Părintilor, este o greseală că-i primesc prea de tineri si nici
nu are cine să se ocupe de ei. Trebuie primiti, cum spune Sfântul Vasile, la
30 de ani. La 25 de ani îi faci frati si la 30 de ani, monahi. La teologie nici
un coleg de-al meu nu se făcea preot la 25 de ani. Asa era mentalitatea. Toti
mergeam în învătământ si, când ajungeam la 30 de ani, ne hotăram. Dumneavoastră
care sunteti călugări ar trebui să faceti iarna cursuri de călugărie.
- In ce constau aceste cursuri?
- Un fel de seminarii interioare. Catehismul si toată învătătura
ortodoxă. Sunt cărti ortodoxe foarte bune. Ii adunăm pe toti într-o sală. O
oră. Cum făcea Părintele Cleopa sau Părintele Paisie. Le faci un fel de lectie
pe întelesul lor. Ce înseamnă cultul Sfintei Cruci? Ce înseamnă o îngenunchere?
Ce înseamnă rugăciunea inimii? Ce înseamnă participarea cu dragoste la Sfânta
Liturghie si mai ales la slujbele de noapte. Altfel, ei nu pot creste. In al
doilea rând, ucenicul trebuie să stea în antreu, unde este duhovnicul lui si
să vadă cum se închină părintele lui, ce rugăciuni pronuntă, ce atitudine ia
în fata icoanelor, câte îngenuncheri face. Duhovnicii n-au făcut ucenici. Mor
ei, se pustieste mânăstirea. Insă Părintele Ioanichie, mai mult decât poate
face la Iasi sau la Roman, face la Sihăstria. El doar acolo tipăreste. Părintele
Ioanichie, tine minte de la mine lucrul acesta, este productiv. Scrie si repede
si la obiect. Este productiv. I-a dat Dumnezeu talantul ăsta. Apare cu numele
poate pe 30 de cărti. Ierarhii sunt uneori gelosi pe preotii foarte activi pe
care-i au în preajma lor.
- Ce sfaturi dati celor ce vor să intre în viata monahală?
- Celor care m-au întrebat, le-am spus să intre în mânăstire la
30 de ani. Mânăstirea Sihăstria, după spusa Părintelui Ioanichie, face o adevărată
Sihăstrie la vreo trei km în pădure, că Sihăstria nu mai este sihăstrie. Este
o mânăstire mare si aglomerată.
- Spunea cineva că ar trebui să-i schimbe numele.
- Sigur. Mânăstirea ''Nasterea Maicii Domnului''. Sau poate îi
găseste un alt nume. Nu are nimic cu Sihăstria. TTi-am spus de cei doi călugări
sfinti de la Sihăstria, care se rugau amândoi si cărora deasupra capului le
apărea, în timpul rugăciunii, lumină?
- Da, mi-ati spus.
- Mă duceam la spovedit la Părintele Cleopa si Părintele Ioanichie
mă ducea si dormeam la arhondaric. Ei nu stiau că sunt preot.
- I-ati spus atunci de cei doi călugări Părintelui Ioanichie?
- M-am temut, părinte. Iti spun drept, pur si simplu m-am temut.
Mai ales că ei mi-au făcut semn. Eram singur în spatele lor.
- Asta înseamnă că simteau si ei ceva, vedeau si ei ceva, probabil,
de v-au făcut semn. Stiau că i-ati văzut?
- Stiau. Simteam că ceva se petrece cu ei. Ei nu vedeau. Eu vedeam.
- Asta prin ce an era?
- Ultima dată în 1970. Amândoi erau înalti, foarte înalti, ca bărbati
semănau. Frumosi si luminosi la fată, cu barbă si cu părul alb, cam rărit de
bătrânete; se lungeau venele la mâini, slabi, foarte seriosi. Numai la iesirea
din biserică unul dădea locul celuilalt. In timpul acesta, părintele citea la
Psaltire, nu ne lua în seamă. Eu stăteam un pic si ieseam în urma lor să văd
unde intră. Când să urc treptele pe primul coridor din dreapta trapezei, intrau
acolo. Nu îndrăzneam să mă duc după ei. Imi făceam cruce, mă întorceam în biserică,
mă închinam si mă duceam si eu să mă culc. Foarte emotionat, foarte speriat
eram. Eu credeam că vedea si părintele din pridvor. A mai văzut Părintele Cleopa,
odată, o femeie de la munte. Si am văzut-o si eu. Se ruga singură în biserică
si strălucea lumina Duhului Sfânt deasupra capului ei.
- Ati văzut-o si Sfintia Voastră pe femeia aceea?
- Eram în fundul bisericii si mă pregăteam să plec la drum. Am
văzut-o pe acea femeie de care a pomenit Părintele Cleopa. El nu stia că eu
sunt în biserică. El era de rând si pregătea Sfânta Proscomidie. Eu am intrat
să mă închin. Era la ora 6 dimineata. Era o cursă care mă ducea la Târgu Neamt
si a întârziat oleacă. Atunci am văzut pe femeia aceea de la munte, o femeie
între 50-60 de ani. In biserică era numai ea cu candela Maicii Domnului. O crestină
cu viată sfântă!
- La Părintele Cleopa, n-ati văzut nimic niciodată?
- Niciodată. Numai la cei doi călugări si la femeia aceea. Ei,
nu apartineau mânăstirii. Asa a spus Părintele Cleopa, Părintelui Ioanichie:
''Iată, Părinte Ioanichie, că sunt si mireni care se roagă tot asa de frumos
cum se roagă călugării''. Asta pe mine m-a făcut să mă gândesc că Părintele
Cleopa, stia de cei doi călugări. Dar, nu l-am văzut lângă mine niciodată.
- Ce se-ntâmplă cu copiii avortati, care sunt omorâti? Spunea cineva
că ei se consideră că sunt botezati prin sângele care se varsă atunci, că ei
sunt nevinovati, când i se face avort mamei.
- Am auzit lucrul acesta. Nu-i nici un răspuns. Este o crimă. Dacă
nu-i atins de Sfânta Agheasmă si dacă nu i s-a spus formula Botezului, nu-i
botezat. La mine vin multe femei care-s moase la spital si le dau în scris formula
Botezului si Agheasmă si le spun ce să facă. După aceea, dacă trăieste copilul,
îl duce la preotul satului si-i continuă botezul, desi botezul este bun cel
făcut de moasă si de orice crestin. Este bun.
- Când esti prigonit este bine să te aperi si să te îndreptătesti
că ai dreptate? Sau este bine să suferi toate pentru dragostea lui Hristos?
- Să suferi totul pentru Hristos!
- Este bine să te aperi în fata autoritătilor bisericesti mai mari?
- Nu ai ce face cu dreptatea. Sfintia ta, părinte, să nu faci niciodată
apel la dreptatea lui Dumnezeu. Să faci apel la bunătatea lui Dumnezeu, la iubirea
si mila Lui.
- Trebuie să ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu fată de noi si
la rândul nostru să fim si noi buni cu altii.
- Prin excelentă, asta este virtutea principală a crestinismului
- bunătatea, blândetea, iertarea. Toate vor trece, toate se vor
transforma. Dragostea rămâne vesnică. Dragostea nu va pieri niciodată!
- Măi frate, românii sunt ortodocsi de 2000 de ani. Nu de-acum!
Nu pot fi altceva, că eu nu concep vreodată România catolică sau protestantă
sau sub influenta sectelor. Este ceva, părinte, foarte trecător. Un vânt care
bate dinspre Apus, plătit bine si se termină la o vreme!
- Da, părinte. Asta-i un fel de vânt al epocii. Nu lasă urme. Tăranul
nu se miscă. Da. Eu văd oamenii de aici. La mine vin oamenii...
- Fiecare preot în parohia lui este misionarul Bisericii Ortodoxe.
Noi nu facem misiune externă. Nu avem unde, nu avem cu cine. Nu avem posibilităti
materiale! Eu judec după Sihăstria si după Hârlău! Sunt crestini, domnule. Ce
să le mai faci? Să-i omori?
- Aveti sectanti aici în Hârlău?
- Nu, n-avem. Nu se stie. Ar fi o rusine mare pentru noi. O mare
rusine! Asta depinde de preotul local, părinte. Eu ti-am spus. Este foarte bine
dacă s-ar forma la noi o misiune internă.
- Ati spus frumos. Ne trebuie un episcop cu o echipă de preoti
misionari si călugări misio-nari.
- Călugări misionari care merg în parohii contaminate si stau acolo
până le vindecă.
- Asa. Asta ar fi extraordinar de bun!
- Păi sigur că da. Mi-a plăcut ideea: Ne trebuie si un episcop
al tineretului! Un episcop pentru studen-time, pentru liceeni, un episcop pentru
problemele tineretului, pentru problemele misionare.
- Dar ce-i cu atâta tineret care se trage spre mânăstiri? Este
un act de blazare pentru viata socială sau un act de salvare spirituală?
- Nu, un act de mare credintă. De mare credintă! Eu am timp să
stau de vorbă cu ei. Eu am timp. Mata nu prea ai.
- Mai stau si eu de vorbă. Mai las scrisul!
- Eu dacă închid usa pot sta de vorbă.
- Ce facem, că nu avem si noi o mânăstire pentru intelectuali,
cum au avut rusii?
- Să-i mai spunem Inaltului. El deja vine încântat astăzi sau mâine
din insula Patmos că "Sfântul Părinte" fortează mereu. Vrea ca până în anul
2000 să fim uniti! Dar el se uneste numai peste capete, iar ortacii lui fac
misiune în Ardeal împotriva ortodocsilor.
- Ce să te unesti! Noi ne pupăm si credinciosii ortodocsi se bat
cu unitii în Ardeal? Părinte, sunt o mie de ani de când ne-am despărtit. Unirea
tot într-o mie de ani se face! Chiar dacă vlădicii nostri ar face-o oficial,
noi nu mergem! Noi rămânem ortodocsi!
- Ei cred că noi intrăm toti în barca Sfântului Petru!
- Nu! Noi rămânem ortodocsi, asa cum suntem acum, cu fata la sfintele
icoane!
- Doamne ajută, ca să rezistăm! Ne fac curte, ne promit...
- Dar cine adică? Au să fie câtiva transfugi care urmăresc ceva
posturi înalte. Dar poporul nu se unifică, părinte!
- Credeti într-o apropiere totusi de Biserica Catolică? Cum o simtiti
asa cu duhul?
- O să ne unim, dar nu în Duh! Fiecare rămâne în credinta lui.
Noi avem două mii de ani de traditie. Noi împreună suntem Biserica Traditiei!
Noi am primit răspunsul de la Ierusalim! Nu de la Roma, ci de la Ierusalim!
- Ei vor să schimbe Polul Nord la Polul Sud.
- Dar nu se poate! Nu se poate, părinte. Noi, dacă ne închinăm,
ne închinăm la Mormântul Mântui-torului, care nu-i la Roma! Acolo-i mormântul
Sfântului Petru. Dar între Sfântul Petru si Iisus Hristos este deosebire colosală.
Eu m-am închinat la Mormântul Mântuitorului si am plâns!
- Ati fost la Sfântul Mormânt?
- Am fost de două ori, în anul 1934. Am fost. Am plâns! M-am bucurat!
Slavă Domnului pentru toate!
- Cum să nu, dacă acolo este centrul lumii! Centrul Crestinismului!
Ce-i transmiteti Părintelui Cleopa până veniti la Sihăstria?
- Spuneti că-i sărut mâinile amândouă! Mai mult ce poti să-i faci
la un călugăr cu viată îmbunătătită?
- Toată ziua este îngropat în lume acolo! Toată ziua!
- Asta-i faptă bună. Asta-i rostul lui! Eu nu mă mir deloc că Părintele
Ioanichie nu are când să mănânce! Nu mă mir deloc. Deloc nu mă mir.
- Părintele Paisie a fost un om de o înaltă tinută duhovnicească.
El a fost cunoscut ca un duhovnic vestit. Eu l-am întrebat odată cum putem împărtăsi
pe cei care au făcut păcate foarte mari, împotriva firii. Canoanele opresc peste
15 ani. Iar el mi-a răspuns: ''Dacă trec 20 de ani de la comiterea celui mai
mare păcat, poti să-l împărtăsesti''.
- Chiar dacă nu s-a spovedit atâta vreme, îi mai dai tu putin canon
si îl apropii de Preacuratele Taine, căci Dumnezeu i-a dat timp de pocăintă.
Asa se spune. Noi suntem numai vasul intermediar. Sfântul Duh nu poate vorbi
cu toată lumea, vorbeste numai prin duhovnici. Asta este o taină pe care numai
Dumnezeu o stie...
- Tare frumos se închină călugării la miezul noptii când vin si
când ies din biserică!
- Când intră se închină, când ies se închină si slăvesc pe Dumnezeu...
- Ce frumos! Ce umiliti!
- In umbra candelelor, cu sufletul linistit si împăcat...
- O minune, părinte! N-aveti idee cât lucrează asupra crestinilor
felul ăsta de închinare. Călugărul, numai prin faptul că apare în uniforma asta,
face o misiune!
- Asa-i la români! Si poate si la rusi.
- Si la rusi. Rusii se dau la o parte când trece un preot. Ca în
fata împăratului.
- Când iesim din biserică, nu-ti mai poti aduna mâinile! Care trage
de haină, s-o atingă, care sărută mâinile, care vor să-i binecuvântăm...
- Lasă să tragă! Lasă să te pipăie măcar cu mâna...
- Săracii! Mi-i milă de ei.
- Măi române, am văzut în episcopie la Roman un sacos pe care l-a
purtat Sfântul Ioan Gură de Aur. Haina capătă din personalitatea omului.
- Da, ea împrumută din harul omului!
- De-aceea umblă oamenii după cămasa lui Iisus Hristos. Imprumută
din om. De la Sfântul Petru până si batistele cu care se stergea de sudoare
le luau oamenii. Se vindecau!
- Numai umbra apostolilor trecea peste ei si se vindecau!
- Haina asta a Părintelui Cleopa, este haina Părintelui Cleopa!
Capătă din personalitatea omului, părinte, tot ce atingi. Si Crucea si Liturghierul
si Molitfelnicul din care ai făcut slujbă. Toate capătă din sfintenia preotului.
Totul. Si vasele de slujbă.
- Da, asa este. Sunt marcate de harul slujitorului.
- Eu am văzut la Cernica mitra mitropolitului Grigore al IV-lea,
care a fost contemporan cu mitropolitul Veniamin Costachi. A purtat-o el. Si
vezi sudoare pe ea.
- Este o jertfă. Mare-i taina asta a vietii în Hristos!
- De ce s-au bătut crestinii pentru cămasa lui Iisus Hristos si
pentru celelalte haine? Dar giulgiul Mântuitorului cu care a fost înfăsurat
Trupul Lui? Sunt picături de sânge pe el. Incă o dată zic: un lucru de care
se slujeste un sfânt, capătă din sfintenia sfântului!
- Si cei din jur simt asta!
- Se produc binefaceri. Trebuie păstrate cu mare sfintenie. Am
văzut pe la diferite mânăstiri oase de sfinti. Cu dintii trebuie tinute acolo
si puse la închinare pentru crestini.
- Eu am spus si la predică si cred că n-am gresit, că nu există
mânăstire cu vechime de 100-200 de ani, care să nu aibă în cimitir călugări
sfinti!
- Sunt. Sfinti pe care numai Dumnezeu îi stie!
- La noi nu a fost o evidentă a sfintilor autohtoni. Eu am stricat
traditia cuviosilor români. Ei au vrut să moară anonimi, pentru dragostea lui
Hristos, iar eu le-am scris viata si faptele.
- Ai făcut un lucru foarte bun. Când se va scrie vreodată, se va
vesti si de cărtile Părintelui Ioanichie. Ai făcut o minune. Dumnezeu să-ti
ajute. Si celelalte care le-ai scris, dar mai ales Patericul Românesc. Si nu-i
complet.
- Nimeni nu poate să stie tot.
- Va trebui să scoti o a doua editie mai completă. Toti o asteptăm!
- Acum reedităm Vietile Sfintilor, care au prioritate. După aceea
tot ce ne-a mai vorbit Părintele Cleopa pe casete.
- Si mai bine! Eu as spune un lucru: nici vorbirile Părintelui
Ioanichie nu trebuie pierdute! Bagă de seamă! Măcar înregistrate. Eu mi-aduc
aminte când îl înregistrai pe Părintele Cleopa în biserică.
- Pe atunci stenografiam. Nu erau aparatele acestea.
- Sunt foarte bune. Cine le-a inventat, să trăiască! Eu m-am dus
la un prieten al meu greco-catolic, după ce am iesit din puscărie. M-a invitat.
Unul care cânta cu mine la strană, când eram deportati în Bărăgan, cânta frumos.
Ei au învătat melodiile noastre orientale, în loc de doine ardelenesti, si cânta
cu mine alături. Si a zis: "Hai si pe la mine la biserică". E toc mai la Scărisoara,
în munti, la pestera mare. A murit. Nu era dusmanul nostru. El zicea: ''Eu am
trăit cu toată inima pe lângă voi, pentru că asta este credinta românilor
- Ortodoxia! Românii sunt prin definitie purtătorii steagului Ortodoxiei!"
Auzi ce poate să spună un greco-catolic! Asa a zis. L-am pupat pe amândoi obrajii.
- Purtătorii steagului Ortodoxiei!
- Da. Noi nu ne dăm seama că purtăm Ortodoxia în inimă si în spinare.
- M-am gândit că aici în România ar fi locul Sinodului al VIII-lea
ecumenic.
- Ei nu ne pot fi prieteni că-s de altă lege. Eu înteleg: olteanul
mi-e prieten, bănăteanul, ardeleanul, basarabeanul, Părintele Ioanichie, că
este o mostenire a sângelui; si în sângele ăsta este asezată toată traditia
de 2000 de ani. Totul. Noi nu putem iesi din cămasa noastră. Asta-i cămasa noastră
- si ne întelegem. Chiar dacă uneori ne mai strâmbăm unii la altii.
Până la urmă ne pupăm!
- De încheiere, ce sfat îmi dati?
- De încheiere, sunt bucuros că ati venit. Aveam asa o strângere
de inimă: dacă n-or veni în seara asta? E o plăcere, e o cinste să intrati în
casa asta; e o cinste mare pentru mine!
