DE VORBA CU UN GRUP DE STUDENTI
- În ultimul timp, se vorbeste tot mai mult în lume de un guvern mondial, de
o Europă unită, de o monedă unică, de secte satanice de tot felul si de numărul
666, care apare tot mai frecvent. Toate acestea sunt semne înainte mergătoare
venirii lui Antihrist? Cum trebuie să ne raportăm noi fată de lucrurile astea
care se văd acum si pentru care nu putem face mai nimic?
-Fratilor, despre sfârsitul lumii nu stiu nici îngerii din cer, nici Fiul lui
Dumnezeu în ipostasul Lui de om, cum citim în Sfânta Evanghelie.
- Dar se văd semnele sfârsitului lumii! Ce sunt sectele acestea satanice, ura
si tulburarea din lume, crimele, desfrâul si războaiele?
- Nu este al vostru a sti vremile si anii, când va fi sfârsitul - zice Hristos.
Eu îmi aduc aminte, din istorie că pe la anul 1000, era o mare propagandă în
Europa de Apus, pentru că se împlineau o mie de ani de la întruparea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos. Si cum noi nu existam ca neam organizat, în Apus se zicea,
că la Crăciunul anului 1000 vine Mântuitorul pe fata pământului pentru judecata
obstească. Cei mai multi dintre oameni si-au înstrăinat averile si casele, iar
cei care au fost smecheri, au cumpărat.
La Crăciun, oamenii de prin toate orasele si satele s-au îmbrăcat cu cămăsi
albe si s-au suit pe vârfurile dealurilor si muntilor, să fie în întâmpinarea
Mântuitorului; să fie cât mai prezenti când vine Domnul. Dar n-a venit. Mântuitorul
avea alte treburi de făcut si n-a venit atunci pe pământ, la anul 1000.
Ia gânditi-vă câte încurcături materiale au urmat si cât zbucium pe toată Europa
de Apus până când oamenii acestia s-au linistit.
A mai fost odată, când Miller al adventistilor a prevăzut sfârsitul lumii în
America, pentru anul 1843 si n-a venit! Atunci, credinciosii lui din America
s-au îmbrăcat în cămăsi albe, s-au suit pe dealuri si l-au asteptat pe Mântuitorul,
să fie cât mai prezenti la venirea Lui.
Văzând că i-a amăgit si că Hristos n-a venit, l-au bătut bine pe seful lor,
Miller de l-au băgat în spital. Făcând din nou un calcul, a zis: "Nu-i
asa. Am gresit calculul!" Si a anuntat o altă dată. Oamenii fiind din natură,
nu prosti, dar creduli, s-au îmbrăcat din nou în cămăsi albe, s-au suit iar
pe dealuri si l-au asteptat pe Mântuitorul. Dar nici acum n-a venit. Pe urmă
Miller a venit si a tinut un discurs în care a spus: "Hristos a venit în
mod spiritual si a întemeiat împărătia Lui de o mie de ani". Dar ce fel
de
împărătie de o mie de ani, când războaiele sunt fără sfârsit, permanente pe
pământ?
Da, sunt mari tulburări chiar în rândul popoarelor mai civilizate decât noi.
Însă, să stiti că sunt douăsprezece semne premergătoare venirii Domnului. Ultimele
două sunt: crestinarea evreilor si semnul Fiului Omului, adică Crucea, care
se va arăta un an si jumătate pe cer. Crucea! Ai văzut-o? Evreii sunt crestinati?
Ai auzit?
- Am auzit că s-a crestinat unul si, după botez, i-a apărut o cruce pe frunte!
- Unul, da. Ca si părintele Nicolae Steinhardt. Dar astea sunt cazuri rare,
însă nu un popor întreg a trecut la credinta crestină. Deci, al II-lea semn
este crestinarea evreilor. Cine va trăi să vadă acest semn?
Primele semne sunt războaiele, ciumele, foametea, cutremurele, semnele de tot
felul. Doar a zis Mântuitorul: Acestea sunt începutul durerilor, însă de 2000
de ani sunt războaie, cutremure, ciume, secte si greutăti peste popoare, dar
încă nu a venit sfârsitul. Cele trei Evanghelii sinoptice sunt de acord. Semnele
venirii Mântuitorului se găsesc la Evanghelia după Matei capitolele 24 si 25
si la Luca, 21. Nu ne conducem după altceva. Acolo sunt date clar semnele venirii
Mântuitorului.
Sfintii Apostoli au întrebat: Doamne, când vor fi toate acestea? Si Mântuitorul
a conchis: Nu este al vostru a sti ani si semnele. Dacă Mântuitorul spune să
nu căutăm acest răspuns, să-L ascultăm, pentru că nu este dat să-i stim. Aici,
de fapt, mă conduc după Evanghelie. Oricine ar spune: "Părinte, mâine este
sfârsitul lumii", să nu credem. Poate să fie sfârsitul lumii în cataclism
pe o parte a Europei. Mor oamenii sub ape, sub dărâmături, dar sfârsitul lumii
înseamnă cele douăsprezece semne premergătoare. Nu s-a ivit nici unul din acele
mari semne, decât războaie, răzmerite, foamete si secte. Atât. Dar astea sunt
de 2000 de ani. Nu-s un fenomen care-i numai acum. Războaiele? Totdeauna au
fost războaie, ca urmare a păcatelor noastre. Dar sfârsitul lumii nu este acum.
Însă se apropie!
- Există vreo legătură între psihologie si duhovnicie?
- Psihologia încearcă să ia locul duhovnicului. Sunt doctori care fac un fel
de duhovnicie fără har. Nu-i interesează dezlegarea. Nu oricine se poate face
doctor de asa ceva. înlocuieste pe preoti, dar fără har. Nici n-are pretentii
să dea iertare. Psihologul intră în inima omului cu întrebările.
- Si în ce măsură îl poate ajuta, dacă nu are har?
- Nu-i poate ajuta decât ca un doctor, adică îi dă un sfat medical. Prin spitale,
armată si scoli vezi astfel de doctori. Noi însă, spre deosebire de dânsii,
lucrăm cu harul Duhului Sfânt. Ei ne copie pe noi, preotii, întrebările pe care
le pun ei clientilor lor sunt aceleasi cu cele pe care le punem noi ca duhovnici,
la spovedanie ca lucrare paralelă, fără har, a doctorului psiholog. Noi avem
ceva care nu au ei. Avem harul preotiei prin care dăm iertarea păcatelor. Suntem
îndreptătiti prin har să dăm această iertare si
prin cuvânt si prin punerea mâinilor pe capul lor.
- Spuneti-ne, am putea noi face ceva ca să oprim procesul de secularizare a
lumii azi? Pentru că am văzut în ultimul timp că suntem cam secularizati cu
totul si ne îndepărtăm de Dumnezeu!
- Este vorba întâi, dacă putem să schimbăm slujitorii Bisericii. Ne trebuie
slujitori devotati pentru Hristos. Altfel mergem la secularizare si atunci cine
să facă ceva cu poporul aceasta? Cine, părinte?
Totusi, este bine deocamdată că Sfântul Sinod a oprit politica preotilor. Este
o primă măsură. Aud că sunt preoti tineri, unii foarte buni. Aud. Aici la mine
sunt trei preoti, model, părinte. Tineri, dar model.
Sigur, sunt tineri, nu stiu prea multe, dar sunt foarte morali si curati. Cu
acestia se începe.
La noi cred că ar fi bine să se formeze un ordin călugăresc misionar, un grup
de preoti călugări în frunte cu un episcop care să se ocupe cu această crestere
morală a poporului român. Sau, dacă nu se poate călugări, atunci preoti buni
cu vocatie. Zece preoti celibi, cărora să li se dea conditii optime de activitate:
tipografie, masini, cărti si material misionar, si să umble prin sate si orase.
Satul încă nu-i complet alterat. Satul are fericirea să mai aibă bătrâni si
bătrânii încă se duc toti la biserică si-i sfătuiesc pe cei tineri. Dar trebuie
să avem si o misiune internă la noi! Mai ales acum când ne asaltează sectele.
Aceasta este o mare lipsă a noastră.
Dacă noi, românii, nu facem misiune ortodoxă externă, că n-avem cu cine, dar
misiune internă trebuie să facem si noi si rusii si bulgarii si toti ortodocsii.
Realitatea este că cei 50 de ani de comunism au lăsat urme puternice în rândul
credinciosilor nostri. De la 50 de ani în jos toti sunt alterati. Adică ceva,
ceva le-a mai rămas din educatia asta materialistă, pe care trebuie să o treacă.
Ei, aici trebuie lucrat în mod misionar. Nu asa numai cât lucrează preotul în
parohie. Este foarte plăcut când vezi vreun misionar din altă parte, să-i vadă
oamenii că-i străin si că le spune ceva. Dar să fie bun vorbitor si credincios
si să vie cu foarte mult material misionar, pe care să-i împartă, pe cât se
poate, gratuit. Să facă Biserica un efort mare si cum strânge bani la Duminica
Ortodoxiei, să mai strângă într-o Duminică pentru misiunea internă.
Toti ortodocsii din Apus, începând de la Tisa si până la Oceanul Pacific, vor
să întemeieze o Ortodoxie, fără apartenentă la o mitropolie sau episcopie. Toti
vor să tină de Biserica Autocefală si să apartină de Constantinopol numai doctrinar.
Atât! Asta este! Si preotii pe care îi are în subordine Prea- sfintitul Serafim
asa fac!
Eu am făcut următorul lucru, părintilor. Cum m-am preotit, încă cu trei preoti
am scos o foaie duminicală. Se numea "Ziua Domnului". Am scos-o numai
pentru biserica unde, ca profesor, mă îmbisericeam si făceam slujba. Am publicat-o
întâi în 2000 de exemplare. Avea patru pagini: Evanghelia, explicarea Evangheliei
si pe a patra pagină câteva pilde
crestine. Era o foaie populară. Costa 14 bani, cheltuieli de tipografie si hârtia.
Venea omul si lua foaia si dădea un leu. Când dădea un leu, plătea 7-8 bucăti
si pentru cei care n-aveau leul respectiv. Se acoperea totdeauna fără să cersesc
banii de tipografie si hârtie. Se acoperea.
Asa de bine a fost primită această foaie, încât cu o săptămână înainte de război
tipăream foaia până în 30.000 de exemplare.
- Cum să luptăm împotriva ispitei cunoasterii, a acumulării de cunostinte, fără
să le punem în practică, si mai ales Spuneti-ne cum să identificăm această mândrie
si să luptăm împotriva ei?
- Mântuitorul spune: Cercetati Scripturile! Nu spune, nu le cercetati. Ci asa
spune cuvânt cu cuvânt: Cercetati Scripturile, că ele vorbesc despre Mine. Este,
fratilor? Cercetarea nu este o ispită, deloc. Este o necesitate pur umană. Prin
cercetare progresează omenirea. Prin rezultatele cercetării se progresează în
toate domeniile. Unul este psiholog, altul filosof, altul tehnician, altul doctor
si toti cercetează esenta lucrurilor, după profesiunea fiecăruia.
Nu-i păcat, părinte, să cercetezi! Nu-i păcat! N-ar exista progres fără cercetare.
N-ar exista. Si noi nu putem să ne îndobitocim. N-avem cum. Nu mai putem. Noi
mergem înainte, tot înainte, nu înapoi. De unde stiu eu că mata nu ai să născocesti
o frază numai. Sunt unii filosofi care au rămas în istorie, în cultură pentru
o frază. Nu? "Evrika! Evrika!". Poftim.
Si îndată te gândesti: cine a spus "Evrika?". Nu? Atât a spus, atât
a rămas de la el.
Socrate a spus: "Eu stiu că nu stiu nimic!". Modest. Si vine altul
care spune: "Dar nici asta n-o stiu". Si a rămas în istoria gândirii
omenesti. Vezi, îndoiala? "Stiu că nu stiu nimic". Si vine celălalt
peste două secole si spune: "Dar nici asta n-o stiu"! Dacă este adevărată,
vrea să spună.
Ia gândeste-te la Kant: "Văd cerul înstelat si legea morală din om".
Asta este esenta kantianismului! Mă minunez de cerul înstelat de deasupra mea
si de legea constiintei din mine. Ce vrei? Pe urmă Kant le argumentează, le
creste, le dezvoltă, dar asta este esenta unei filosofii.
- Dar filosofii acestia nu prea au fost credinciosi.
- Da. însă Kant a fost! Eu vorbesc de Kant. O parte au fost credinciosi. De
exemplu, Ioan Petrovici de la Iasi era foarte credincios. La fel si doctorul
Paulescu de la Bucuresti, care era să ia premiul Nobel, era foarte credincios.
La fel si Iorga era foarte credincios. Se închina foarte frumos.
- Iorga a fost francmason?
- N-a fost niciodată. El a fost luptător împotriva francmasoneriei. I-am fost
elev. Nu. Iorga a fost urias! Un bun român! Apostolul neamului românesc. Nu
erau nebuni românii, să-i facă dintr-un bun profesor, apostol al neamului românesc!
Da! Avea cinci copii, toti botezati, toti erau cununati în toată regula.
Eu am fost în Bucuresti la templul francmason, când s-a desfiintat. Atunci conduceam
studentimea si am preluat materialele didactice de acolo. Eu am avut un profesor
bun la Teologia din Bucuresti, părintele Ioan Mihălcescu, decanul facultătii.
Manualele lui încă circulă si azi. A ajuns mai târziu mitropolit la Iasi. El
a intrat în rândul francmasonilor în tinerete. Ca student s-a dus să studieze
această ocultă sectă si a fost simtit de ceilalti că nu este sincer cu ei si
l-au dat afară. j
- Francmasoneria luptă împotriva Bisericii?
- Ei zic că nu! Pe masa lor se găseste echerul, compasul si Biblia. Biblia!
Toti jură pe Biblie. Când începeau sedintele, francmasonii se ridicau toti în
picioare si unul din ei spunea "Tatăl nostru". Dar aveau alte scopuri.
Francmasoneria era asociatia celor mai bogati sau mai talentati sau mai întelepti
oameni din tară, care se ajutau reciproc să parcurgă drumul până la ministere,
până la deputătie si senat, până la Academie.
Nu era om intelectual, începând cu Carol al II-lea, care să nu facă parte din
această asociatie si se sustineau. Era o asociatie ocultă, care, dacă dădea
peste un om ce credeau ei că va creste, îl luau sub tutela lor si-i promovau
până ajungea la capătul efortului. După aceea făcea ceea ce-i comanda această
asociatie, această francmasonerie. Nu-L înlocuiau pe Dumnezeu. De Iisus Hristos
si de Maica Domnului vorbeau foarte frumos. Nu-L înlocuiau pe Dumnezeu. Dar
ei ajunseseră la convingerea că numai oamenii acestia, asociati în această societate,
trebuie să ajungă la conducerea unei tări să guverneze si că
trebuie promovati toti acei buni din societate pe care-i cresc ei.
La un moment dat era să fiu si eu atras la francmasonerie, cu un avocat si cu
un doctor. Era un fel de scoală premergătoare a francmasoneriei. Au vrut să
mă capteze si pe mine pentru că făceam o activitate bună si înaltă, însă am
refuzat si au refuzat si doctorul si avocatul respectiv. Nu! Trebuia să facem
multă ucenicie si nu vedeam de ce să mă încurc acolo. Stiam ce-i francmasoneria.
Eu nu puteam ajunge decât ori preot ori profesor. Asta o puteam face si fără
concursul lor, prin examene.
Am fost un băiat studios, fecior de tăran. Când am plecat la seminar, tata a
pus în fata mea aici pe prag - că aveam cerdac frumos construit, cum se făceau
înainte casele cu cerdac -, a pus o sapă si o carte si a spus: "Alege!"
Si am ales cartea, la 11 ani! Tata a
spus: "îti dau toate posibilitătile să înveti. Dacă alegeai sapa, sigur
îti dădeam niste pământ, când te însurai". Si am învătat; am învătat.
M-am dus la examen la seminarul din Iasi, "Veniamin Costache", în
costum national frumos, cu brâu tricolor, pe cap cu pălăriută, cu o pană de
cucos sau de păun. Si am reusit si acolo. M-am dus singur, la 11 ani. Nu m-a
dus nimeni. Am reusit si am învătat, domnule. Trebuia să am tot timpul bursă,
ca să nu fiu o sarcină pentru tata.
Când am început seminarul, a mers tata ca să mă conducă si să plătească taxele.
Eram bursier, dar tot aveam o taxă. Când s-a apropiat de casier, care era un
preot, a spus: "Mos Ioane, băiatul matale are bursă. Poftim din partea
scolii 500 de lei. în fiecare lună ai să primesti 500 lei! Restul primeste băiatul
pentru întretinere în scoală". Adică bursa era asa de mare, încât mai revenea
familiei o parte de bani. Tata în loc să cheltuiască cu mine, el beneficia în
fiecare lună de o jumătate din bursa mea, încât a mers foarte bine. N-a avut
cheltuieli cu mine!
- Câti ani ati făcut seminarul?
- Opt ani. Atât se făcea. Am început în 1922 si am terminat în 1931. Atunci
m-am dus la Bucuresti, pentru că Facultatea de Teologie din Bucuresti dădea
3 burse la primii trei cu examene de diplomă care erau mai buni. Toti trei ne-am
dus de la Iasi la Bucuresti. Adică dintr-o dată am intrat la cămin si la masă.
Când eram eu student, studentii si oamenii, în general, mergeau toti la biserică,
în afară de o minoritate care apartinea socialistilor si comunistilor; si elevii
mergeau la biserică adusi de profesorii lor. Nu încăpeau toti. Dar câte o grupă
mergea la câte o biserică. Poate nu erau asa de activi preotii atunci, dar îsi
făceau datoria. Si ca să spun asa, cresterea morală a poporului român, între
cele două războaie mondiale, a beneficiat si de un mare entuziasm national.
Ajunsesem toti românii să fim în aceleasi granite si se mergea de la unirea
statală la unirea sufletească. S-a lucrat foarte mult. S-a lucrat foarte mult
si în Biserică si s-a făcut un mare progres duhovnicesc. A fost putin timp,
20 de ani, dar s-a făcut. S-a ajuns la un fel de numitor comun.
Acum suntem prea aproape de revolutie. Si nu de revolutie, că revolutia n-a
fost asa de crâncenă. Suntem prea aproape de fostul regim totalitar si încă
urmele se cunosc la toti care au trecut prin scoală si prin viată sub acest
regim. Trebuie crescută o generatie nouă si în 10-20 de ani ajungem unde am
fost noi în anii 1930-1940. Ajungem. Asta este tot. Biserica, în primul rând,
trebuie să fie antrenată în problema aceasta si scoala. Scoala încă nu este.
Scoala încă are atei! Scoala încă stă între Dumnezeu si om, încă nu-i bine dirijată!
Toti oamenii care sunt în învătământ au trecut prin scoala comunistă!
- Cum vedeti viitori Bisericii de mâine?
- În Biserica de mâine trebuie să ajungă niste arhierei priceputi si cu duh
crestin si să fie numit un episcop pentru tineret. Asa era când eram eu student.
Era un episcop pentru armată, unul pentru tineret, unul pentru stiu eu ce alte
institutii care cu asta se ocupau. Si atunci, dacă ai pe cineva care te dirijează
pe tine, preot care te-ai înscris în această asociatie ortodoxă, faci treabă
Si slujesti Biserica lui Hristos si neamul tău. îti plăteste salar, că trebuie
si să mănânci. Nu-i de mirare. Este vrednic lucrătorul să mănânce întâi el din
laptele oilor, adică ciobanul; tăranul să mănânce din grâu. El I-a lucrat, el
trebuie să mănânce întâi. Dar scopul vietii nu este să mănânci. Scopul vietii
este să dai din tine umanitatea, să te jertfesti pentru Hristos si pentru aproape.
Noi avem si partea asta animalică: mâncăm, ne împreunăm, facem copii, care-s
lucruri foarte naturale si lăsate de Dumnezeu si binecuvântate. Dar avem si
spiritul acesta, ratiunea aceasta, Duhul Sfânt de la Botez, care urcă pe om
deasupra animalitătii. Si cu cât acest spirit domină carnea, cu atât este mai
bine. Si mata ai să ajungi acolo! Ai să ajungi sigur si de întâmplările de acum
ai să zâmbesti, nu ai să râzi. Ai să spui, cum am putut face eu o treabă ca
asta?
