DE VORBĂ CU CÂTIVA PREOTI MISIONARI
- Ce măsuri de contracarare a prozelitismului sectar din zilele noastre le
considerati mai utile?
- Este necesar să se înfiinteze de mare urgentă un corp de misionari interni,
foarte bine informati, buni vorbitori si să strălucească de credintă.
Rostul lor va fi misiunea internă. Perfect organizati în frunte cu un Episcop
misionar si foarte activi în parohiile contaminate de sectari, în fruntea lor
să stea un tânăr preot foarte activ care să ajute pe episcop.
Acesti misionari e bine să fie celibi sau monahi. Bine instruiti si buni cunoscători
în felul cum sectantii pun problemele de dogmă si de viată crestină. Printre
ei, o mână de monahi tineri organizati si patronati de Sfântul Vasile cel Mare,
vor fi trimisi pe o perioadă mai lungă de timp în parohiile contaminate.
În locul preotilor modesti, să fie avansati preoti adevărati misionari - buni
pentru misiunea internă si să stea în parohia bolnavă până când o vor vindeca
de lepră.
Vor trece din casă în casă, având asupra lor suficient material misionar. Vor
antrena în lucrarea lor parohii locale. Iar dacă va fi cazul, vor fi adusi chiar
preoti misionari în parohiile contaminate si vor activa până când parohia respectivă
se va însănătosi.
Ca atare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trebuie să înfiinteze acest
corp de preoti priceputi pentru misiunea internă. Acestora li se vor asigura
mijloacele materiale necesare acestei lucrări, care trebuie făcută cu timp si
fără timp - numaidecât.
S-a încercat la noi acest sistem, între cele două războaie mondiale, în Ardealul
de vest si în Basarabia. Cu bune rezultate, îl dăm ca exemplu pe preotul Toma
Gherasimescu, care prin activitatea sa voluntară a acoperit toată tara.
- Acum în ultima vreme se construiesc un număr mare de case de adunare, în timp
ce noi ortodocsii, din lipsă de fonduri, cu greu zidim lăcasurile de cult. Ce
părere aveti în această privintă?
- Noi stim că în tara noastră, în ultimii 50 de ani s-au construit orase noi
sau cartiere noi, însă lipsite de biserici. Este mai simplu să construiesti
o casă de adunare baptistă decât o biserică ortodoxă rezistentă în materiale
si plină de artă arhitectonică picturală si intimă.
Pentru o biserică ortodoxă sunt necesare multe materiale rezistente, dar foarte
costisitoare. De aceea în cea mai mare parte se construiesc din darul crestinilor,
a credinciosilor din parohii.
Sectarii vin cu fonduri materiale si propagandistice de peste ocean. Centrala
lor este în America de Nord, iar în Europa, în Apusul protestant, între ortodocsi
acesti misionari străini nu se bucură de credit.
Propaganda lor este respinsă pe temeiul credintei pe care o cultivăm noi românii
aici la noi de 2000 de ani. Este un fel de vârtej de moment cu multă ameteală,
care însă se duce pe locuri pustii, iar noi, românii rămânem tari pe temeiul
că "asa au trăit părintii si bunicii nostri si noi mergem pe urmele lor".
Înclin a crede că teama noastră de sectanti este exagerată. Si apoi să nu-i
excludem pe Dumnezeu si ajutorul Lui pe care ni-l dă cu prisosintă de 2000 de
ani.
- Cum am putea evita participarea copiilor ortodocsi la scolile neoprotestante,
prin care se vânează tineretul nostru?
- Este o modă a timpului. Neoprotestantii, evanghelistii de astăzi au plecat
la drum bine plătiti si bine echipati cu material didactic de către cei din
America care doresc să împrăstie crestinii si în felul acesta să-i domine. Tăranul
român însă trăieste după traditie, asa cum am apucat de la mama si de la tata!
Credinta ortodoxă nu si-o schimbă cum si-ar schimba Duminica dimineata cămasa.
Orice român nu poate să fie decât ortodox. Aceasta este confesiunea noastră
natională; după cum spaniolii sunt catolici prin excelentă.
Doar ici-colo câte un suflet slab de înger sau plin de păcate îsi vinde sufletul
pe 100 de dolari.
- Cum putem izbăvi tineretul si intelectualii nostri de practicile budiste asiatice,
ca yoga si altele, care amăgesc pe cei slabi în credintă?
- Noi, cei care am stat multi ani în detentie, am constatat că sunt foarte credinciosi
si sunt puternic în traditie tăranii, apoi masele intelectualilor care au priceput
că noi, românii, reprezentăm cu multă onoare si devotament Ortodoxia de 2000
de ani, nu avem nici un temei ca să o părăsim. De la asiatici am împrumutat
gimnastica si unele exercitii. Dar aceste exercitii apartin de 2000 de ani Bisericii
Ortodoxe, în această atitudine stă toată tăria Ortodoxiei.
Noi nu teoretizăm învătătura crestină, ci o trăim realmente. Ea ne este proprie
nouă si pentru viata aceasta sentimental crestină; sectele nu ne pot oferi nimic.
Oricând si oriunde ar fi, le refuzăm ispitele. Am observat din contactul cu
sefii sectari că sunt foarte slabi pregătiti scripturistic si ne urăsc foarte
tare pentru statornicia în credinta strămosească.
Succesul lor de prin mahalale nu lasă urme. De la o vreme termină banii care
sunt trimisi din America. Ispitele sunt foarte scumpe si tac. Sectele nu pot
ajunge la izvorul nesecat al credintei Ortodoxe românesti. Chiar la ultimul
recensământ al populatiei, 87% s-a declarat ortodoxă, nesilită de nimeni. Se
pare că aceasta-i un vânt străin care trece si peste tara noastră si rupe câteva
frunze din stejarul românesc. Dar stejarul, primăvara îsi înnoieste total frunzele.
- Cum putem atrage elevii si studentii la o trăire ortodoxă autentică?
- Foarte curând se va introduce studiul religiei si în cursul liceal, iar spre
cinstea lui, Părintele Galeriu din Bucuresti tine un curs de crestinism studentilor
de la politehnică. Trebuiesc înmultite catedrele despre Iisus Hristos si învătătura
Lui, iar în centrele universitare, Sfântul Sinod să le dea studentilor biserica
lor cu preoti tineri, pregătiti, ca să facă misiune locală. Această situatie
a fost până la al doilea război mondial si s-a dovedit foarte eficace. As merge
cu propunerea ca la orice facultate din tară să existe o catedră intitulată
"Iisus Hristos" si acolo să predea un preot valoros si drept.
- O bună parte din tineretul nostru este deceptionat în fata realitătilor crude
ale societătii de astăzi. Cum pot fi vindecati?
- Această problemă este general umană; este obligatorie pentru toate popoarele
care trec prin războaie sau revolutii, de la un regim la altul.
Tineretul este generos si el este acela care a făcut revolutia, iesind în stradă,
asteptând mai binele, care, dacă n-a venit, tinerii se găsesc obligati să se
retragă.
Să învete si să tacă. Să părăsească scena politică.
Nu au ce astepta de la conducerea tării. Tineretul devine blazat si-si găseste
satisfactii la învătătură, fie în amor liber, în bani, destrăbălări, desfrâu,
betii, din care-1 poate trezi numai Biserica. Nu există altă cale, altă institutie
mai bună ca Biserica. Să se creeze în facultăti catedra "Iisus Hristos".
Nu despre Moise si mozaism, cum făceau în trecut unii, la propunerea Cahalului.
- Ce măsuri trebuie luate împotriva prostitutiei, pornografiei, filmelor si
muzicii decadente de astăzi?
- Este o problemă general umană; aceeasi la New York, ca si la Iasi. în spatele
propagandei despre sexualitate stă bine organizat Cahalul, cu intentia lui fermă
de a-i întoarce pe crestini la animalitate. Toate actele de cultură contemporană
sunt încărcate de sexualitate. Biserica are dreptul si obligatia să intervină
la stat, la guvern pentru reducerea izvoarelor pornografice (filme, cărti, muzică
etc.) Acestea pot fi atacate din fata Sfintelor Altare; se cere doar ca preotii
să fie foarte activi în combaterea acestor infectii. Bineînteles că această
luptă se dă si la catedră de religie, în tot timpul, si în tot locul trebuie
combătută puternic sexualitatea.
- Ce măsuri mai potrivite se pot lua de Biserică împotriva alcoolismului, desfrâului
si divortului care îmbolnăvesc societatea crestină?
- Această problemă este de domeniul public, dar mai ales particular. De oriunde
să se combată betia si desfrâul, dar mai ales de către preotul de parohie, care
este misionarul parohiei lui. Să îndrăznească să meargă la familiile cu probleme
de betie si desfrâu însotit totdeauna de unul sau doi consilieri bisericesti
si să încerce prin orice mijloace împăcarea între soti.
Să nu uităm totusi că Mântuitorul aprobă divortul pe tema de desfrâu sau bătăi.
- Ce sfaturi dati tinerilor care nu pot realiza o căsnicie crestină?
- Căsătoria este pornită de instinctul de conservare a fiintei umane, lăsată
de Dumnezeu. Există o vârstă când băietii si fetele amorezati unii de altii
pun la cale cununia lor. Acesta este un fenomen foarte natural si bun. Se întâmplă
că după războaie sau după revolutii să se producă deficit numeric între băieti
si fete. După recensământul din 1991-1992 s-a constatat că în România fetele
sunt cu 600000 mai multe decât băietii.
Aceste fete nu se pot căsători legal niciodată. Un număr infim se călugăresc,
celelalte îmbătrânesc pe prispa casei părintesti. Până când si în China a fost
desfiintată de foarte curând poligamia. Echilibrul între sexe, după sociologi,
se stabilizează din 25 în 25 de ani. Asta-i asa de la Adam si Eva.
- Cum vedeti o înduhovnicire mai profundă a mănăstirilor noastre?
- Întâi de toate monahul, chiar prin faptul că apare în uniformă de preot, face
misiune. Toată lumea i se dă din cale si-i sărută mâna. În al doilea rând toti
crestinii sunt curiosi să vadă cum trăiesc si cum se închină monahii din mănăstiri.
Deci constituie un exemplu plin de veneratie, în al treilea rând monahii se
roagă în fata altarului si mărturisesc pe Hristos prin predicile pe care le
fac.
Ar mai fi un mijloc foarte puternic de propagandă crestină. Un grup unit de
tineri călugări studiosi să scoată o revistă săptămânală, cam cum era pe
vremuri Glasul monahilor, care se vindeau prin toate locurile: piete, tramvaie,
tren, magazine chiar de călugării tineri. Era o treabă foarte bună si toată
lumea o cumpăra din zbor. Era si foarte ieftină. Aceste ziare cuprindeau texte
din Evanghelii si sfaturi crestine. Toată lumea le citea.
Toti monahii din Mănăstirea Sihăstria să se adune si să aleagă o sută de subiecte
de crestinism. Să alcătuiască brosuri cu pret minim si să fie difuzate
peste tot de fratii călugări, în afară de acest săptămânal să se tipărească
pe patru pagini Evanghelia săptămânală cu explicatia ei si pe pagina a patra
diferite pilde din viata crestină.
- Biserica are o mare lipsă de duhovnici iscusiti si în special mănăstirile.
Cum pot fi formati în conditiile de azi?
- Da. A fost o scăpare din vedere a mănăstirilor. Toti pelerinii doresc o spovedanie
la un călugăr bătrân cu experientă, însă nimeni nu a avut grijă să-i formeze
duhovnici. Numai pe ici, pe colo apare câte un călugăr bătrân înduhovnicit.
Dar este prea putin. Eu recunosc că adesea am spus părintilor Cleopa si Ioanichie:
"Să vă faceti ucenici, că dacă dispăreti amândoi se pustieste Mănăstirea
Sihăstria!" Acum, vedeti că chiar Sihăstria n-are duhovnici destui si poate
le vine în ajutor Dumnezeu acum în ceasul al
12-lea. Altfel, se vor găsi călugări să pască vacile si oile, să cosească, să
zidească, să se roage frumos personal, dar fără putere de convingere în masa
pelerinilor. Mănăstire fără duhovnici nu poate fi mănăstire!
Omul vine să se limpezească de păcate si are totală încredere în călugări. Se
spovedeste si la preotul din sat dar se sfieste să-i spună lucruri, păcate
foarte intime, să-i divulge păcatele grele. Dar la duhovnicii călugări este
mai simplu - se mărturiseste si trebuie să i se dea canon si apoi să-i împărtăsească.
În toată literatura mare rusească întâlnesti câte un vestit duhovnic, pe care
îl caută până în Siberia si nu pleacă de la casa duhovnicului până nu-i spovedeste.
Si la noi, la Mănăstirea Neamt, strălucea Cuviosul Paisie Staretul, iar la Mănăstirea
Sihăstria era până acum recent Părintele Paisie Olaru.
Oamenii zic: "Mergem la Mănăstirea Sihăstria, dar degeaba căci părintele
Cleopa nu mai poate sluji este bătrân si bolnav; iar părintele Ioanichie este
până peste cap ocupat!
Si atunci unde să se ducă? Tocmai la Cernica la părintele Ilarion Argatu. Si
cam atât!
- Ce cărti sfinte mai deosebite recomandati credinciosilor nostri?
- Întâi, "Mica Biblie". Apoi, un catehism clar si, mai presus de toate,
"Vietile Sfintilor", începând cu sfintii români.
- Cum putem împăca pe cei învrăjbiti, mai ales în viata de familie?
- Este foarte simplu; Mântuitorul a spus: "Dacă cineva ti-a gresit, mergi
si te împacă". Dacă ai reusit acest fapt ai câstigat un suflet. Dacă n-ai
reusit, acel cineva să-ti fie tie ca un "păgân si ca un vames". Adică
te feresti din calea lui.
- Ce măsuri mai potrivite pot fi luate împotriva decadentei morale de astăzi?
- Totdeauna la o anumită vârstă a tineretii, băieti si fete trec prin prefaceri
hormonale care-i tulbură si socotesc că prin contactul sexual starea de lucru
se îmbunătăteste. Medical lucrurile asa stau. Numai că Biserica socoteste că
libertatea sexuală trebuie precedată de căsătorie cu cununie religioasă.
Asta, bineînteles, în afară de părintii monahi care depun un jurământ de castitate.
Pe tânăr - orice crestin mai în vârstă, orice preot îl va sfătui să se cunune
- chiar de tânăr. Regula este asa: Orice bărbat să-si aibă sotia lui si orice
femeie să-si aibă sotul ei. Dar cum am spus mai sus rămâne jumătate de milion
de fete fără să aibă parte de cununie. Rămân cele urâte, sacrificate.
Alt sfat nu există, decât numai prin legalitate si sfintirea dragostei.
- De ce ne temem de moarte? Frica de moarte este un păcat sau urmarea firească
a nepocăintei?
- Eu cred că toată lumea se teme de moarte, desi este un fenomen tot atât de
natural ca si nasterea. Chiar Mântuitorul, umanizându-Se, a trebuit să moară,
chiar dacă Dumnezeu Tatăl L-a înviat, El a murit real si a fost înmormântat.
S-a constatat că a fost mort înfigându-i-Se sulita în inimă de către un militar
roman. Când moare omul se despart elementele - apă si sânge.
- Ce cuvinte testament doriti să lăsati după moarte celor ce vă iubesc?
- Sfântul Ioan Teologul la bătrânetile sale atât le spunea ucenicilor lui: "Fiilor,
iubiti-vă unul pe altul, căci iubirea poate totul!" Amin.
- Cum putem folosi mai mult pe aproapele si totodată să ne zidim sufleteste
si pe noi?
- Tocmai această golire sufletească de sine, spre folosul altora, înseamnă fapta
cea mai bună pe care o poate face un preot sau un călugăr. Se dăruieste complet
lui Dumnezeu - se goleste. Se dăruieste fără economie aproapelui său din dragoste.
Un astfel de om devine sărac cu duhul si desigur cetătean al Raiului, pentru
că este fiu al iubirii si al lui Dumnezeu.
- Ce recomandati între viata de liniste si cea misionară?
- Perfect egal, în amândouă cazurile. Cei care doresc singurătatea, vor fi mereu
în ucenicie lui Dumnezeu. Cei care fac lucrare crestinească în popor, prin această
activitate sunt ucenicii Mântuitorului. Noi însă ne nastem cu calităti si defecte
mostenite de la părinti si strămosi si ne urmăm senini destinul pe care ni l-a
trasat Milostivul Dumnezeu. Iar pentru partea personală vom da seamă lui Dumnezeu
la scaunul de judecată.
- Cum ar trebui să fie un preot ideal astăzi? Dar un călugăr? Dar un duhovnic?
- Preotul de astăzi si de totdeauna este sluga credincioasă lui Dumnezeu, îmbrăcată
haric pentru a-i sluji Lui, în numele unui grup de crestini. Are puterea harică
de a conduce, de a învăta turma si de a o sfinti în toate activitătile mari
omenesti, generale sau de familie. Preotul tuturor timpurilor se cade să fie
om de vocatie si nu un profesionist în slujba lui Dumnezeu. Mai ales în preotie
se cade să fie total dăruit în slujba lui Dumnezeu si pentru crestinii încredintati
de episcop preotului ca să fie condusi la mântuire. Plenitudinea harului preotesc
o are Episcopul prin filiatie de la Sfintii Apostoli, iar preotul este un delegat
al Episcopului si nu are toată plenitudinea harului preotesc.
În totalitatea sa harul divin curge în Biserică prin Episcopii săi. În principiu
multiple unităti - parohii - primesc prin Episcopii locului delegati ai săi
pentru serviciile divine si pentru conducerea parohiilor, ca unităti religioase.
Ca atare, preotii sunt delegati ai Episcopilor locului si fără îngăduinta lui
nu pot săvârsi cele sfinte, deci preotii parohiilor se cade să rămână supusi
la
unitatea conducătoare a Bisericii. Este vorba aici de o hotărâre sinodală veche
de când este crestinismul pe pământ. Cine iese din ordinea canonică a Bisericii
se exclude singur din preotie. Cine rămâne ascultător în ordinea Bisericii va,
fi socotit slugă bună si credincioasă Mântuitorului Hristos. Căci împărătia
cerurilor este împărătia ordinii divine, iar noi, crestinii ne luptăm pe pământ
să vină ordinea lui Dumnezeu,
Precum în cer, asa si pe pământ.
Cândva se va instaura si pe pământ împărătia lui Dumnezeu. Oricum am fi noi,
oamenii, toti suntem fiii Tatălui Ceresc, Care se întristează pentru păcatele
omenesti si Care se bucură pentru virtutile omenesti. Iar noi, oamenii, care
năzuim la ceruri ne rugăm necontenit: "Să vie împărătia Ta, Doamne! Precum
în cer, asa si pe pământ".
Acum însă satana îsi face de cap! Până când? Până când va fi legat de Bunul
Dumnezeu pe o mie de ani. Abia în acele timpuri va triumfa credinta pe pământ.
Iar noi suntem datori să păstrăm puritatea credintei si să luptăm victoriosi
cu păcatul si cu stăpânul veacului acestuia - satana.
Duhovnicul este egal - fie preot de mir, fie călugăr ca viată îmbunătătită.
Mai întâi să fie dotat cu bunătate sufletească. Si foarte atent, dar fără răutate
la păcatele omenesti, căci acela care îl iartă pe penitent este Bunul Dumnezeu.
Duhovnicul consfinteste bunătatea lui Dumnezeu, iertându-l pe cel păcătos, iar
pe cel gresit, îndreptându-l la Sfânta împărtăsanie.
Harul iertător vine de la Bunul Dumnezeu atunci când părintele duhovnic pronuntă
formula de iertare. De spovedanie poate uza orice crestin si cât mai des.
Sfânta împărtăsanie, care este cununa harului divin, se acordă crestinului mai
rar - de obicei în cele patru posturi, la boală, ori pe patul de moarte - când
i se acordă ultima împărtăsanie, după o totală si sinceră mărturisire.
Acest crestin în clipa mortii este sigur că va deveni cetătean al Raiului. Pentru
marii păcătosi, ca o mângâiere, este sfânta aghiasmă de la Bobotează. Pe patul
de moarte duhovnicul îl va împărtăsi chiar si pe cel mai mare păcătos, căci
pe tot omul îl va judeca numai Bunul Dumnezeu, în cazul acesta, ca si în alte
cazuri, duhovnicul este instrumentul prin care lucrează Bunul Dumnezeu în sufletul
omului. Iar preotul este, în toate actele cultice, instrumentul prin care vorbeste
omului sau oamenilor Bunul Dumnezeu.
Harul lui Dumnezeu se coboară la om direct si iertător, fiind la vointa lui
Dumnezeu. Harul divin se coboară la om prin slujbele divine si prin Sfintele
Taine îngăduite de Dumnezeu omului dotat cu harul preotiei.
Asteptăm smeriti si credinciosi victoria totală a lui Dumnezeu împotriva diavolului
si a ispitelor lui. Căci Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune nouă cum
le-a spus mai întâi Apostolilor: îndrăzniti, căci Eu am biruit lumea!
- Spuneti-mi si mie un cuvânt, Părinte Dumitru, si dati-mi o binecuvântare!
- Părinte, eu pun mare nădejde în preacuviosia ta, că văd că L-ai găsit pe Hristos
si-L cauti si vrei mai mult. Cu cât stii mai mult, cu atât vei fi bătut mai
mult. Cine stie putin, se bate putin. Adică vreau să spun că cine caută si cunoaste
mult, este egal cu acela care este călugăr la oi, la Mănăstirea Sihăstria.
Părintele Cleopa a fost întâi cioban! Nu? Si a ajuns să vorbească la societatea
"Anastasia" din Bucuresti.
Fostul cioban de la Sihăstria a ajuns să tină un fel de conferinte duhovnicesti.
Si-s bune. Sunt foarte întelese. Nu le stie el pe toate. Dar pe multe le stie
cu adâncime si are experientă si o ratiune nativă cu care judecă faptele. El
a crescut ucenici buni si a călăuzit spre Hristos multe mii de suflete. Eu l-am
ascultat adesea cum vorbeste la popor, la oameni, pe întelesul lor. Pune câte
o problemă pe întelesul oamenilor si oamenii pleacă foarte multumiti: "L-am
ascultat pe Părintele Cleopa". Vezi! Au si girul unui
bărbat care L-a căutat si L-a găsit pe Dumnezeu. Au girul ăsta!
Părintele Cleopa, după părerea mea, poate exagerez si cred că sigur exagerez,
este cel mai bun călugăr din tara noastră. Dar eu v-am spus: am văzut doi călugări
bătrâni, închinându-se noaptea la Mănăstirea Sihăstria si deasupra capetelor
lor a apărut la fiecare câte o rază de lumină verzuie. Care-i mai bun? Părintele
Cleopa sau aceia? Aceia!
- Mai trăiesc astăzi? Nu stiti cumva cum îi chema?
- Nu mai trăiesc. Mă uitam numai la dânsii. De două, trei ori am surprins lucrul
acesta. Nu sufereau să rămână cineva după Utrenie în biserică. Tot se
uitau întrebător la mine de ce stau. Mă închinam!
- În ce an a fost asta?
- Păi, dacă a fost de mai multe ori! În orice caz sunt cel putin 20 ani de atunci.
Am mai fost, dar nu i-am mai văzut. Veneau amândoi, plecau odată.
Parcă erau conjugati. Lucrul ăsta nu l-am văzut la părintele Cleopa, nici la
părintele Ioanichie, cu atât mai putin la mine. Dar l-am văzut la acesti doi
călugări! Ei, care erau mai buni? Vezi? Stai tu unul în strană si vezi cum apare
lumina asta divină, care joacă deasupra capului lor! Nu-i Dumnezeu acolo? Nu
le era primită rugăciunea?
Asa de frumos se închinau, cum se închină călugării, frumos, în patru părti
si plecau amândoi încet-încet... Plecau la chiliile lor. Erau foarte bătrâni
amândoi, albi la păr si la barbă, înalti si slabi. Eu m-am temut! N-am întrebat
nimic. M-am uitat si cu curiozitate si cu teamă. Asta era noaptea, la Utrenie.
Dar după ce se termina Utrenia, rămâneau în urma altora si eu rămâneam la urmă,
că-i foarte plăcut să te închini la miezul noptii, ori la Sihăstria,
ori la altă biserică. Adică simteam că-s plin, că mă pot ruga. Da! De asta rămâneam.
Ei nici nu mă observau. Stii că la biserică rămâne aprinsă numai o candelă si
în pridvor era o altă candelă si o lumânare si un călugăr care citea Psaltirea,
în gând, încet. Acolo, Psaltirea se citeste permanent.
Am văzut lumina aceasta si la femeia aceea de care ti-am povestit data trecută.
La aceea lumina era încă mai puternică. Ca o coroană de sfinti. Ca o
coroană de sfinti, care-i juca deasupra capului. Cu drept cuvânt a spus părintele
Cleopa lui părintele Ioanichie: "Iată crestini care se roagă tot asa de
frumos ca un călugăr!" Dar poate si mai mult, mai din inimă. Eu am văzut
lumina si la femeia aceea si am văzut si la călugări. Erau egali. Adică era
apartenenta inimii la rugăciune.
Nu spunea rugăciunea numai din gură, cum spun eu la miezul noptii. Ea atât spunea:
"Doamne, nu mă lăsa!" Atât auzeam eu. Dar Dumnezeu stia de ce spunea
femeia: "Doamne, nu mă lăsa!" Stia. Mai mult n-a spus. Tot timpul
atâta spunea. Cred că si plângea atunci!
