[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 





CARTE NUMITA

VEDERE DUHOVNICEASCA

CONTINAND Douazeci de cuvinte ale unui calugar aghiorit anonim, care se numeste Deznadajduit, in care descrie cu acrivie, din cele cate prin experienta a aflat si a patimit, felul inceperii si indru marea pentru inaintare si desavarsire fara ratacire a lucrarii nesfarsite a mintii, data de sus Cuviosilor Parinti bineplacuti lui Dumnezeu si numita

RUGACIUNEA MINTII

Ca s-o aiba la indemana cei ce doresc sa inceapa aceasta sfanta lupta a grabnicei intrari (prin lupte) in imparatia cereasca a lui Hristos Dumnezeu.

Anul mantuirii 1851. in Sfantul Munte al Atosului.


Prolog

Sfantul Nicodim Aghioritul, in cartea sa Slujba Sfintilor Parinti Aghioriti, aduce laude nu numai sfintilor cunoscuti, care s-au sfintit in manastirile, in schiturile, in chiliile sihastrilor si-n crapaturile pamantului, pe care ii numeste cu numele lor, ci aminteste si multimea cuviosilor necunoscuti, a celor fara de nume, pe care numai Dumnezeu i-a cinstit cu sfintirea, deoarece s-au rugat sa ramana necunoscuti si sa fie uitati de oameni. Smerenia lor i-a condus la aceasta. Intr-adevar, in pamantul binecuvantat al pustiurilor Sfantului Munte au fost inmormantate trupuri sfinte, si inchinatorul care trece pe acolo fara sa ia seama este surprins de adieri pline de buna mireasma. Este vorba de Cuviosi care au trait si au adormit in Domnul necunoscuti. Am facut personal experienta acestor sfinti nevazuti cand, in tmeretea mea, scriam: "Existente cu fata ca de ceara' livide si nobile, care au jertfit totul si, «pentru a-L castiga pe Hristos», au sfintit tot ce era nefolositor si de aruncat si au ars cu flacara lor insile, linistit, cu pace, care respirau in genunchi in colturiie intunecoase si umede ale cuiburilor lor, suflete curate, «de care lumea nu era vrednica»". Au venit necunoscuti in mijlocul necunoscutilor, straini si exilati, trecand in cealalta parte a luminii dumnezeiesti, de la moarte la viata, fara zgomot, cu multa cuviosie, singuri, smeriti si necunoscuti, invrednicindu-se «sa fie vii chiar daca vor si muri» (Intre cer si pamant).

Trupurile acestor cuviosi sfinti raspandesc mireasma de bun miros de sub pamant. intr-adevar, "fior sfant il cuprinde pe cel care strabate cararile acestea sfinte care duc spre chilia vreunui sihastru atunci cand se gandeste ca acestea au fost deschise de pasii cuviosi ai sfintilor "care binevestesc pacea si bunatatile imparatiei lui Dumnezeu". Locurile acestea neindnate sunt nascute din minuni, iar cel curat cu sufletul, caruia i se ofera rarul prilej de a umbla pe aceste locuri sfinte, primeste minunandu-se adieri de buna mireasma din sfintele moaste ale martirilor nesangerosi ai sfintei noastre credinte care s-au nevoit in acest pustiu..." (Monahul Theoklit Dionisiatul, Sfantul Nicodim Aghioritul).

Trebuia sa-l pregatesc cu cele de mai sus pe iubitul cititor frate in Hristos, ca sa prezint cartea de fata ca lucrare a unui necunoscut sfant ieromonah aghiorit, a unui cuvios anonim care se descopera pe sine in cele scrise, cu toate dovezile duhovnicesti, ca fiind prieten al lui Iisus si ca avand din belsug Harul Lui. si nu numai atat, ci si adevereste cu propria marturie ca aceasta carte a fost scrisa sub inraurirea Harului Sfantului Duh si ca abia acum a venit plinirea vremii sa fie cunoscuta poporului nostru ortodox si mai ales monahilor.

Este vorba de un manuscris cu numarul 202 din biblioteca Manastirii Xenofont din Sfantul Munte, scris la anul 1851, care a trezit interesul bibliotecarului manastirii si, in urma citirii acestuia, s-a hotarat publicarea lui.

Staretul manastirii, Parintele Arhimandrit Alexios, dupa ce l-a fotografiat, l-a incredintat mai intai ieromonahului Athanasie Konstamonitul, pentru diortosirea textului, si apoi Domnului Stelian Kementzetzidis spre publicare la Editura Orthodoxos Kypseli. Subsemnatului i-a fost incredintata scrierea unui prolog cu cateva comentarii.

Din insemnarile facute pe marginea paginilor reiese ca acest manuscris a fost proprietatea unui monah grigoriat, care se nevoia in Schitul Manastirii Xenofont, iar dupa moartea acestuia a ajuns in proprietatea manastirii, in anul 1877 - dupa cum scrie bibliotecarul de atunci. Sunt indicii ca este scrisa de mana cunoscutului sihastru papa Hariton, care se nevoia impreuna cu obstea lui in cunoscuta pestera a Sfantului Athanasie Atonitul.

Un serios obiectiv al cercetarii stiintifice il constituie precizarea persoanei care a scris aceasta carte si cum a ajuns ea din pustiul partii de rasarit in partea de apus a Sfantului Munte. Trecand peste acest demers stiintific care ar avea totusi in vedere lucruri secundare, dam slava Domnului ca, intre alte multe marturii contemporane despre sfintii Sai, ne-a descoperit acum, cand a binevoit, aceasta comoara ascunsa.

Intr-adevar, a fost in preainteleapta iconomie a lui Dumnezeu sa se descopere in zilele noastre aceasta carte, scrisa cu energia necreata a Harului Sfantuiui Duh si prin mana unui foarte putin cunoscator de carte, dar sfintit ieromonah necunoscut. El insusi, in vedenia pe care ne-o relateaza, ne instiinteaza intre altele si urmatoarele: La intrebarea ieromonahului adresata preadulcelui Iisus, care i Se aratase: "Doamne, deoarece din toate acestea am fost incredintat ca cele insemnate in aceasta smerita carte a mea sunt de la Harul Tau, Te rog primeste sa Ti-o inchin Tie, ca fiind a Ta, si ce vei dori Tu, aceea sa faci cu ea", Domnul i-a raspuns: "Mi-a spus atunci Mantuitorul: «Nu te ingriji tu de aceasta, adica acum ascunde-o si, cand voi dori Eu, o voi trimite din Muntele acesta»". si iubitorul de suflete Iisus ne-o arata acum, ca pe un puternic medicament, intr-o epoca foarte bolnava de pacat.

Tema centrala si coloana vertebrala a acestei carti pline de har este rugaciunea mintii si a inimii, chemarea neincetata: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma". Deoarece se refera si la alte teme duhovnicesti, anonimul si sfantul ieromonah si-a numit cartea "Vedere duhovniceasca". Este impartita in douazeci de cuvinte, care constituie rodul experientei personale in Duhul - deoarece, asa cum scrie si el insusi, in cuvintele acestea descrie "cu acrivie din cele cate prin experienta a aflat si a patimit", adica "a patimit cele dumnezeiesti".

Impreuna cu transmiterea experientei sale duhovnicesti, descopera cu naturalete si fara lauda, ci cu dulceata sufletului, care a fost coplesit de Har, aratarile lui Hristos, ale Preasfintei Fecioare si ale ingerilor si convorbirile cu ei, descriind cu o simplitate inexprimabila frumusetea si stralucirea lor, atunci cand el insusi se afla intr-o betie extatica datorata bucuriei de neimaginat pe care o simtea inima lui atunci cand lucra in el Duhul. aa Asa cum am spus, ieromonahul autor stia putina carte, dar datorita luminarii Harului dumnezeiesc si cercetarii lucrarilor Sfintilor Parinti, precum si datorita experientei sale duhovnicesti, reuseste sa exprime in termeni patristici si duhovnicesti trairile sale. De asemenea, o autentica traire a Duhului Sfant este si sentimentul ca este gol de orice virtute, nevrednic ieromonah, vrednic de osanda si, daca avea ceva bun, aceasta se datora milei lui Dumnezeu. Tocmai din aceste motive isi alege o denumire graitoare pentru adanca lui smerenie: "Deznadajduit". Asadar, cartea aceasta este scrisa de un aghiorit necunoscut Deznadajduit.

Pentru cei care au un simt duhovnicesc, acest calificativ arata sfintenia sufletului si nu are nici o legatura cu simtamantul satanic al deznadejdii care il conduce in cele din urma pe om la sinucidere. Starea Deznadajduitului este plina de dor dumnezeiesc, bucurie, speranta si lacrimi de iubire si evlavie. Cartile liturgice ale Bisericii sunt pline de asemenea experiente si exprimari. Ele amintesc, de asemenea, cuvantul lui Hristos catre Sfantul Siluan: "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui". Este aceeasi traire, cu o expresie diferita, care ne aduce in minte cu vinte ale Sfantului Apostol Pavel si ale tuturor sfintilor, din trairile lor comune.

Despre rugaciunea mintii si a inimii au scris multi Parintii filocalici intr-un limbaj teologic, cu referiri la premisele hristologice si antropologice ale acesteia, cu analiza naturii sufletului, a relatiei dintre minte si inima, descriind transmiterea lucrarilor Harului in trupul ome nesc, vedeniile si vederile mintii, adunarea puterilor su fletului, refacerea unitatii lucrarilor sufletesti si multe alte aspecte si probleme ale sufletului si ale vietii in Duhul Sfant. Si toate acestea intr-un limbaj de o finete plastica extraordinara, cu cuvinte expresive pentru adevarurile inalte la care avea acces mintea luminata de Harul lui Dumnezeu si cu o intemeiere teologica si dogmarica. Acesti Sfinti Parinti au fost invatatori plini de har, reusind sa asocieze calitatea extraordinara a puterilor naturale, cultura teologica si cea neteologica si iluminarea bogata datorata energiilor necreate si sa se adreseze Bisericii, inlauntrul careia exista totdeauna minti teoretice care, prin natura lor, cauta analiza si argumentarea teologica.

Ieromonahul aghiorit "Deznadajduitul plin de nadejdi dumnezeiesti" care a scris aceasta carte a fost un crestin de mijloc din punct de vedere al aptitudinilor naturale, cu o educatie si pregatire teologica minimale, un monah preacuvios si apoi preot, aflat sub indrumarea duhovnicului sau la fel de cuvios, cu stradaniile sale duhovnicesti in vederea curatirii sufletului, cu asceza sa (post, priveghere, rugaciune) si cu rugaciunea neincetata a mintii si a inimii.

Acesta a ajuns, prin lucrarea Duhului Sfant, un invatator practic. si, deoarece el insusi cunostea din experienta si "fericita patimire" tainele Imparatiei lui Dumnezeu, lucrand neincetat si cu multa silire rugaciunea inimii, din iubire pentru fratii sai a pus in scris ceea ce a trait cu ajutorul Duhului Sfant.

Astfel trebuie sa vedem si sa primim cartea Deznadajduitului: o carte care raspandeste buna mireasma a Harului lui Dumnezeu, o carte plina de limbile de foc ale Mangaietorului, o carte care seamana cu un permanent semnal de alarma pentru lupta, care nu vorbeste despre teorii, care nu se joaca cu cuvintele si nici nu naste fantezii, ci, cu simplitate si prin participare la cele dumnezeiesti, descrie cate a "aflat si a patimit" si cu durere in suflet ii roaga pe fratii sai sa urmeze calea lui, care este calea raiului. Daca cineva nu are puterea Deznadajduitului, disponibilitatea lui pentru lupta si jertfire de sine, are totusi de castigat ceva pe masura puterilor lui.

Ieromonahul anonim, Sfantul necunoscut noua, ne indeamna cu putere, ne recomanda silinta evanghelica, ne ajuta cu rugaciunile lui sa ne angajam in lupta impotriva lui satana, care in chip nevazut stapaneste sufletul nostru, pentru a reusi sa ne eliberam de robia diavolului si a pacatului si sa ajungem sa-L vedem tainic, inca de aici, pe Domnul in inimile noastre. De aceea si repeta cu atata tarie recomandarea pentru o rugaciune puternica: "Vrei, o, monahule, sa vezi cat de frumos este Hristos...? Roaga-te cu mintea neincetat catre Hristosul tau, din adancul inimii, pana la durere...."

Sa-L rugam pe Domnul sa ne deschida ochii sufletului ca sa vedem necesitatea rugaciunii inimii neincetate si sa incepem lupta cu ajutorul Sfantului Duh. in felul acesta vom nadajdui pentru mantuirea noastra, dand slava Domnului nostru Iisus Hristos, in Tatal si Duhul, si aratand recunostinta fratelui nostru, necunoscutului Deznadajduit, care, ca organ al Duhului Sfant, ne indeamna la lucrarea mantuitoare si indumnezeitoare a rugaciunii mintii si a inimii. Amin.

Monahul Theoklitos Dionysiatis

Sfantul Munte, Sfintii Arhangheli, 1978.

Casa Tie sa ma fac doresc nespus, Iisuse al meu. De aceea Te rog fierbinte, da-mi dupa dorul meu, Mantuitorule, in inima mea vino sa locuiesti si din aceasta toata rautatea sa stergi. Dumnezeiasca Ta iubire sa sadesti in ea si Harul Tau cel sfant peste ea sa-l reversi. Vederea mintii mele, Hristoase, sa-o luminezi si ochii cugetului meu, Mantuitorule sa curatesti Ca sa ma vad biserica Duhului Sfant si, dupa moarte, impreuna locuitor cu cetele ceresti. Amin.


Cuprins

Prefata

Cuvăntul întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat
.

Cuvântul al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii, cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă. Incă si despre rodul acestei rugăciuni.


Cuvântul al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.


Cuvântul al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă, curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel mai fierbinte în rugăciune ca la început.


Cuvântul al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.



Cuvântul al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.


Cuvântul al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei cercetări dumnezeiesti.


Cuvântul al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".


Cuvântul al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.


Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.


Cuvântul al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită, locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.


Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.


Cuvântul al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină, ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.


Cuvântul al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre plâns.


Cuvântul al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.


Cuvântul al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.


Cuvântul al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.


Cuvântul al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.


Cuvântul al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.


Cuvântul al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său, care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.


Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu