[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 





Cuvântul al doisprezecelea

Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.

Binecuvintează, părinte!


Asadar, tu, monahule care ai lăsat lumea si lucrurile lumii si ai îmbrăcat această shimă îngerească si bucurătoare, dacă vrei să se bucure si să se mângâie sufletul tău cu mângâierea dumnezeiască cea îmbucurătoare, îngrijeste-te si luptă pentru ca să dobândesti în inimă cercetarea rugăciunii mintii si îngrijeste-te, cât poti, să se înscrie si să se întipărească în inima ta numele mângâietor si îmbucurător al Domnului nostru Iisus Hristos. Deoarece în felul acesta vei face pe dumnezeiestii îngerii să te cinstească si să te iubească. Pentru că îngerii, cinstitori si iubitori ai numelui lui Hristos, cinstesc si iubesc si locul unde este scris acest nume al lui Hristos.

Deci, dacă înscrii în inima ta rugăciunea aceasta, care este numele lui Hristos, nu numai că îngerii vor dori să-l cinstească si să-l iubească pe prietenul rugăciunii, ci mai mult decât atât, vor dori să-ti devină prieteni nedespărtiti pentru tot restul vietii. In drumurile si pe cărările tale te vor însoti în chip nevăzut, noaptea te vor păzi de frica de noapte si ziua te vor păzi de săgeata otrăvitoare ce zboară ziua. In lucrările tale te vor sprijini si te vor întări. La întrebări te vor întelepti să răspunzi cu întelepciune si fără piedici. La rugăciune vor sta si acestia rugându-se împreună cu tine, plini de bucurie, implorând pe Cel Preaînalt pentru tine. In primejdii îti vor fi mângâiere si scăpare nesperată. Pe acesti îngeri nu-i vei vedea cu ochii trupesti, dar vei simti si vei întelege ajutorul lor. Uneori îi poti vedea chiar cu ochii, după puterea ta sufletească si după curătia inimii.

Bucurie mare va fi pentru sufletul tău din momentul în care vei dobândi astfel de prieteni si astfel de păzitori puternici, care sunt rânduiti de Dumnezeu să păzească sufletul tău până în clipa în care va trebui să-l predea în fata Mirelui Hristos, ca mireasă neprihănită si curată. Deoarece, precum tu, iubite frate, ai aruncat de la tine orice vointă trupească si orice grijă desartă si te-ai dedat cu totul la lucrarea rugăciunii si la amintirea lui Dumnezeu, la fel si Dumnezeu îsi aminteste pururea de tine si te are ca pe unul din oamenii Lui, numele tău fiind înscris în cartea nestearsă a amintirii Sale dumnezeiesti.

Pentru aceasta bucură-te si te veseleste, iubite frate precum spune si Domnul: "Bucurati-vă, căci numele voastre sunt scrise în ceruri". Si pentru că numele tău a fost scris în Cartea vietii cu scrisul cu care tu ai scris în cartea inimii tale numele Lui dumnezeiesc prin rugăciunea inimii neîncetată, Dumnezeu îti va purta de grijă, păzind cu Harul Lui sufletul tău ca pe lumina ochilor de orice păcat, "de orice lucru ce se lucrează întru întuneric si de demonul cel de amiază", deoarece si tu păzesti nestearsă în cartea fiintei tale iubirea Lui si amintirea Lui, despre care unul din părinti a vorbit astfel:

Un frate oarecare, purtat fiind în afară de sine, în extaz, a văzut o biserică foarte mare, în mijlocul căreia era un arhiereu plin de strălucire si de slavă, fiind îmbrăcat cu toate vesmintele arhieresti, iar în fata strălucirii si frumusetii acestora tace orice limbă care ar dori să spună frumusetea si strălucirea acelui arhiereu. In jurul arhiereului stăteau, îmbrăcati cu totul în alb, niste diaconi purtând în mâinile lor cădelnite de nedescris, cu care îl tămâiau pe arhiereul acela ceresc, iar altii, ca niste preoti. stăteau de jur împrejurul lui cu nespusă evlavie.

Toti acestia erau minunati la vedere, deoarece nu numai fata acestora era ca de lumină, ci si vesmintele pe care le purtau; ale unora erau albe ca zăpada si curate ca lumina, atât de curate si de subtiri încât dacă ar fi fost lăsate aici în aer singure, fără să aibă nici o greutate pământească pe ele, aerul le-ar fi ridicat de îndată în sus la cer si niciodată n-ar mai fi coborât de acolo pe pământ. Atât păreau de usoare si de fine. Vesmintele pe care le

purtau altii se înfătisau ca o altă priveliste, pe care nu numai că limba aceasta pământească nu o poate reda, dar nici mintea nu poate să o înteleagă, pentru că nu este nici un lucru în lume cu care să se asemene.

Altii purtau vesminte strălucitoare ca fulgerul. Unii stăteau de-a dreapta arhiereului, iar altii de-a stânga. Cu totii stăteau cu multă evlavie si cuviintă. Iar fericitul acela arhiereu era atât de plin de slavă si atât de mult îi întrecea pe ceilalti în slavă si strălucire si în har, precum întrece soarele pe ceilalti luminători ceresti. Stând drept, acest minunat si mai presus de minte arhiereu privea spre răsărit si cânta cu voce tare si clară o cântare scurtă întru mult preadulce si de negrăit. Iar acel monah, văzând lucrurile acelea care depăseau orice întelegere, era cuprins de nedumerire si, auzind cântarea aceea preadulce si armonioasă, se minuna, încât de prea multă mirare a uitat cuvintele pe care le cânta cerescul arhiereu si nu a putut să-si mai amintească nici măcar un cuvânt din câte auzise, cu toate că încerca să ia aminte la ele cu toată atentia, deoarece stia că o să se despartă de acea vedere minunată si voia ca acele cuvinte să-i folosească în viata de aici. In sfârsit, ascultând si uitând iarăsi, a reusit să tină minte un singur lucru, pe care l-a rostit la sfârsit cu voce tare minunatul arhiereu, si anume: "Cât îsi aduce cineva aminte si iubeste pe Dumnezeu, tot atât Isi aduce aminte de el si îl iubeste si Dumnezeu". Si îndată si-a venit fratele în sine si spunea că în clipele acelea simtise în inima lui ceva ca un foc, care-i ardea inima ca o lumânare aprinsă, precum spune: "Nu era inima noastră arzând în noi, când ne vorbea nouă pe cale si când ne explica Scripturile?" Acestuia slava si puterea în vecii vecilor. Amin.


Cuprins

Prefata

Cuvăntul întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat
.

Cuvântul al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii, cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă. Incă si despre rodul acestei rugăciuni.


Cuvântul al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.


Cuvântul al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă, curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel mai fierbinte în rugăciune ca la început.


Cuvântul al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.



Cuvântul al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.


Cuvântul al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei cercetări dumnezeiesti.


Cuvântul al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".


Cuvântul al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.


Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.


Cuvântul al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită, locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.


Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.


Cuvântul al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină, ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.


Cuvântul al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre plâns.


Cuvântul al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.


Cuvântul al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.


Cuvântul al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.


Cuvântul al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.


Cuvântul al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.


Cuvântul al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său, care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.


Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu