[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 





Cuvântul al unsprezecelea

Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită, locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.

Binecuvintează, părinte!


Dacă vrei, iubite frate, să sălăsluiască si să prindă rădăcini în inima ta rugăciunea mintii, posteste neîncetat; depârtează-te de mâncărurile grase si placute; fă-te treaz si întelept ca sarpele, dispretuind orice zbatere ce tine de veacul acesta; iartă-i din inimă pe cei care îti gresesc, după cuvântul Domnului; ia aminte la sminteli, să nu fie din pricina ta. Niciodată să nu doresti să spui cuvânt bun sau de laudă despre tine, ci totdeauna biruieste-te si dispretuieste-te pe tme însuti, numindu-te vicios, desfrânat, necurat si blestemat, după cum se spune: "Blestemati sunt cei ce fug de poruncile Tale". Si dacă ajungi să te socotesti cu adevărat în felul acesta, ca un lucru de necinste si dispretuit de pe pământ, atunci pune în fata ta si moartea, ca si când ai vrea să mori neapărat în ceasul acela, si în felul acesta începe să-ti silesti inima cu numele lui Hristos, spunând cât poti mai tare si mai puternic:"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă". Să nu dai în nici un fel atentie la câte îti spune în ascuns cel viclean în clipa aceea, în care ai hotărât să-ti zdrobesti inima ta cu rugăciunea. Deoarece cel viclean, fiind mult mestesugit si cunoscător în viclenia lui, cunoaste si rodul pe care sufletul tău îl va rodi, din moment ce vei dobândi în felul acesta rugăciunea mintii neîncetată. Pentru aceasta, în clipa aceea, Picioare-urâtestrâmbe-schioape prăvale cu picioarele lui urâte, strâmbe si schioape toate pietrele asupra ta si, după cum se spune: din o mie si una de gropi te stropeste cu apă. Mâinistrâmbe-viclene-otrăvite-mărăcinoase cu mâinile lui strâmbe, viclene, otrăvite, mărăcinoase, aducând în fata ta nenumărate motive, nenumărate temeri, nenumărate gânduri, pentru a te împiedica în clipa aceea de la silinta pentru rugăciunea inimii.

Tu însă, iubite frate, dacă iubesti mai mult pe Hristos decât aurul si sufletul mai mult decât trupul, nu-l asculta deloc, ci spune cu silire multă rugăciunea, până când va sălăslui înlăuntrul inimii tale Domnul nostru Iisus Hristos. Deoarece, dacă va sălăslui Hristos în inima ta, Acesta singur va putea să vindece orice suferintă si orice boală din sufletul tău si din trupul tău: "Venind, îl voi vindeca". Deoarece, când tu spui rugăciunea cu silire multă, asa cum am spus mai sus, atunci strigi si chemi pe Hristos, pe cel mai bun doctor, ca să vină si să vindece patimile incurabile ale sufletului tău. Spun incurabile, pentru că altcineva nu poate să le vindece, decât numai Hristos.

Dar când întelegi că vine în chip nevăzut Hristos în inima ta si alungă de acolo demonii, adică o eliberează de patimi, asa cum a alungat si din inima Mariei Magdalena multimea de demoni, adică a eliberat-o de toate patimile ei? Acest lucru se va arăta în cuvântul de mai jos.

Numai ce inima ta va vedea în chip tainic pe Mântuitorul Hristos venind spre ea, de îndată se pierd si dispar toate gândurile rele si viclene. Blestemata părere de sine atâta fuge si dispare de la fata Blândului Iisus, precum dispare si se împrăstie întunericul noptii la arătarea zorilor, atunci când răsare soarele. Si dacă se pierd din inima ta acei tirani răi si nemilosi, atunci va împărăti în ea blândul si linistitul Impărat, Domnul nostru Iisus Hristos, făcându-Se pentru ea adevărat îndrumător si învătător. La fel si inima se face adevărată următoare si ucenică a învătătorului Iisus. Deoarece este învătată de Acesta să fie linistită, măsurată, înteleaptă, plină de evlavie, plăcută, blândă si smerită, precum spune: "învâtati de la Mine, căci sunt blând si smerit cu inima, si veti afla odihnă sufletelor voastre".

Altfel, pe vreo altă cale, omul nu poate ajunge la odihna si pacea sufletească, dacă nu va dospi inima lui de frământătura numelui odihnitor si aducător de pace al Domnului nostru Iisus Hristos.

Ascultă, asadar, iubite frate, cum se spune si în altă parte: "Omul bun din comoara cea bună a inimii sale scoate cele bune". Adică fiecare om are inima ca o vistierie. Si dacă inima lui este curată, înteleaptă, nevicleană, bună si sfântă, si gura lui va vorbi cuvinte bune si sfinte, după cum spune: "Din prisosul inimii sale vorbeste gura lui". Si, iarăsi, dacă inima lui este stricată si vicleană, si gura lui vorbeste cuvinte stricate si viclene. Asadar, cel care voieste să vorbească si să scrie cuvinte duhovnicesti si ceresti, să-si umple mai întâi inima sa cu gânduri si întelesuri duhovnicesti si ceresti, si după aceea să scoată din aceasta, ca dintr-o visterie bună, cuvinte duhovnicesti si ceresti. Iar dacă inima este plină de răutate, să scoată mai întâi răutatea din ea, după cum spune: "Lepădati de la inimile voastre răutătile voastre", si după aceea să adune în vistieria inimii lucrurile bune ca pe un mărgăritar de bun pret, făcând asemenea celui care are un ogor plin de mărăcini si de pomi sălbatici, care mai întâi scoate din ogorul său pomii neroditori si mărăcinii, si după aceea planteaza pe cei roditori si domestici.

In acelasi fel, spun, să facă si cel care voieste să adune în vistieria inimii sale viclene comoara cea buna si să planteze în ogorul ei pomi roditori. Care este această comoară bună si care este pomul cel domestic si roditor, care rodeste la timpul său, precum lemnul acela proorocesc, care este sădit "la izvorul apelor"? Altul nu este decât numele lui Dumnezeu. Se adună în vistierie această comoară de pret a numelui Domnului si sădeste în inima omului acel binecuvântat pom al rugădunii mintii, atunci când va afla trupul omorât de asceză si de post neîntrerupt. Dacă se va aduna în vistieria inimii numele lui Hristos, atunci inima va îmbrăca îmbrăcămintea lui Hristos, adică Harul lui Hristos. Mai bine să spun, poate, se botează inima cu numele lui Hristos si se uneste Harul lui Hristos cu inima. Atunci, inima este în Hristos si Harul este în inimă. Hristos cuprinde inima, si inima, cuprinsă de Hristos, Il cuprinde pe Hristos. Argint curat este numele lui Hristos, curătit si încercat în foc de sapte ori si de nenumărate ori. Curată devine atunci si inima ca si acela. Si iarăsi, numele lui Hristos este lumină, si lumină devine si inima.

In inima în care este cinstit, slăvit si cercetat numele lui Hristos, acolo locuieste Hristos. Iar acolo unde locuieste Hristos, acolo locuieste si Tatăl. Si acolo unde locuiesc Tatăl si Fiul, acolo Se odihneste si Duhul Sfânt. Deoarece Sfânta Treime este nedespărtită si de o fiintă. Unde sălăsluieste si odihneste Sfânta Treime, de acolo izvorăsc izvoare de apă vie, adică întelesurile duhovnicesti si suvoaiele întelepciunii. De aceea, asadar, spunem că inima care a devenit locas si altar al nevăzutului si atotînteleptului Dumnezeu naste si izvorăste cuvânt învătător, cuvânt mântuitor, cuvânt roditor, cuvânt întelept, cuvânt sfânt, cuvânt bun, precum spune: "A iesit din inima mea cuvânt bun, spun eu lucrurile mele împăratului". La fel si limba, nu ajunge să spună atunci întelesurile pe care le naste inima, de aceea spune: "Limba mea este pană de scris ascutită pentru cel ce scrie".

Dar iarăsi spunem, iubite frate, că atunci când inima ta este plină de gânduri viclene si de întelesuri demonice, ca un trup plin de puroi, este nevoie să fii operat si cu ventuza să scoti puroiul si sângele stricat din inima care a fost vătămată si ucisă de vrăjmasii nevăzuti si fără de milă. lar ventuză numesc nu pe aceea pe care o folosesc la oameni doctorii trupului, ci aceea pe care o folosesc pentru gândurile inimii doctorii sufletului, adică lucrătorii rugăciunii mintii si a inimii. Deoarece, atât cât tu ai inima plină si îngreunată de gânduri viclene si de întelesuri ucigătoare de suflet, în alt fel nu este cu putintă să o usurezi de acestea si să o vindeci, decât făcând această operatie la piept cu rugăciunea inimii ca si cu o ventuză. Pentru că, asa cum o ventuză prinde cu putere partea trupului atinsă de boală si scoate din trupul bolnav tot sângele stricat, la fel si rugăciunea inimii, de îndată ce prinde pieptul tău cu putere dinlăuntru scoate din acesta toate întelesurile desfrânate si viclene si-l curătă. Aceasta poti să o încerci si tu, iubite frate, în faptă în felul de mai jos.

Să stai, frate, într-un loc anume, pe un scaun sau chiar în picioare, să stai însă un pic îndoit si, plecându-ti capul în fată, să-ti faci spatele ca o cocoasă, si atunci să începi a spune rugăciunea din adâncul inimii, trăgând inima, adică partea cea de mijloc a pieptului, unde are adâncitura, cât poti în părtile cele mai adânci ale fiintei tale cu rugăciunea, tinându-ti si respiratia atâta timp cât tragi inima cu rugăciunea, având alipită acolo întreaga ta atentie. Deoarece, dacă procedezi astfel, adâncitura pieptului tău devine ca o ventuză, căci ventuza nevăzută a Numelui lui Hristos îl trage dinlăuntru mai puternic decât ventuza adevărată, pentru a scoate din piept plăcerea ascunsă a poftei trupesti si a pune în loc o altă plăcere, aceea a dorintei duhovnicesti.

Pofta cea rea a omului îsi are cuibul si tronul său în piept, pentru a putea să lupte de acolo împotriva omului în toate părtile lui, ca dintr-un adevărat bastion. Acest lucru îl poate întelege oricine din cele de mai jos. Spunând cineva această rugăciune, asa cum am zis, se ridică dinlăuntrul omului si dispare de îndată, pofta trupească, precum se ridică si dispare roua din pricina căldurii soarelui. Si dacă dispare plăcerea satanică, atunci vine fără întârziere dorinta duhovnicească si-i ia locul. Dacă nu va fi alungat de acolo satana si dacă nu se ridică de acolo tronul lui murdar, care sunt gândurile desfrânate si viclene, nu este cu putintă să vină acolo preacuratul Har al lui Dumnezeu, ca să-si ridice acolo tronul strălucitor al întelesurilor dumnezeiesti si duhovnicesti. Cum ar fi cu putintă ca într-o cetate în care stau vrăjmasii si cei ce s-au lepădat de împărat, tocmai acolo să-si ridice împăratul tronul său si să-si impună propria rânduială, dacă nu-i alungă mai întâi de acolo pe dusmanii săi si dacă nu vor fi nimiciti aceia care îl urăsc?

La fel si într-o casă plină de păianjeni si de necurătii, care este locas al viermilor celor murdari si al scorpionilor otrăvitori, cum ar fi cu putintă să intre în ea pentru a se odihni peste gunoaie si peste viermi un împărat plin de slavă, care poartă porfiră strălucitoare nepretuită, dacă nu se va face mai întâi curat în casa aceea, pentru a deveni astfel vrednică să primească un împărat? La fel si într-o inimă murdară si necurătită, cum ar fi cu putintă să intre si să se odihnească acolo prealuminatul si preacuratul Mire al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos, dacă nu va fi curătită mai întâi acea inimă cu numele purificator al Aceluiasi Domn si Stăpân al nostru, Iisus Hristos? Căruia se cuvine slava si puterea în vecii vecilor nesfârsiti. Amin!


Cuprins

Prefata

Cuvăntul întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat
.

Cuvântul al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii, cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă. Incă si despre rodul acestei rugăciuni.


Cuvântul al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.


Cuvântul al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă, curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel mai fierbinte în rugăciune ca la început.


Cuvântul al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.



Cuvântul al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.


Cuvântul al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei cercetări dumnezeiesti.


Cuvântul al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".


Cuvântul al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.


Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.


Cuvântul al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită, locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.


Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.


Cuvântul al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină, ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.


Cuvântul al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre plâns.


Cuvântul al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.


Cuvântul al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.


Cuvântul al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.


Cuvântul al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.


Cuvântul al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.


Cuvântul al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său, care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.


Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu