[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 





Cuvântul al saptelea

Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei cercetări dumnezeiesti.

Binecuvintează, părinte!


Asadar, iubite frate, când te rogi în taină din adâncul sinelui tău mult timp să stii că o cercetare dumnezeiască te cercetează în chip nevăzut spre sfintirea sufletului tău, spre mângâierea inimii tale si spre spri jinirea dumnezeiască a tuturor simturilor tale trupesti si sufletesti. Deoarece atunci când te cercetează Harul Preasfintei Treimi - întelegi aceasta, pentru că în numele Sfintei Treimi spunem "In numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh" - se bucură de asemenea sufletul tău, se îndulceste cugetul tău, iar din inima ta izvorăste ca dintr-un izvor nesecat evlavia si ochii tăi varsă lacrimi fierbinti. Atunci îi spunem cercetare a Preasfintei Treimi.

Altă dată însă te cercetează în chip vădit Harul lui Dumnezeu si Tatăl. Acest lucru îl întelegi, deoarece esti pătruns de evlavie la rostirea numelui lui Dumnezeu si Tatăl si se îndulceste duhul tău mai mult si se îndulceste la rostirea numelui Fiului sau al Duhului Sfânt. Atunci îi spunem cercetare a lui Dumnezeu si Tatăl. Altă dată poti fi cercetat mai mult de Domnul nostru Iisus Hristos. Acest lucru îl întelegi deoarece la numele preadulce al lui Hristos si la toate tainele Lui dumnezeiesti esti pătruns de evlavie si te îndulcesti mai mult, decât la numele Tatălui si al Duhului Sfânt. Atunci îi spunem cercetare a Domnului nostru Iisus Hristos. Si altă dată, iarăsi, când te rogi tainic din adâncul inimii, te cercetează Duhul Sfânt si zboară în jurul tău ca un pommbel. Acest lucru îl întelegi deoarece la numele Duhului Sfânt esti pătruns de evlavie si te îndulcesti mai mult decât la numele Tatălui si al Fiului. Atunci îi spunem cercetare a Duhului Sfânt.

Iar altă dată nu esti pătruns de evlavie si nici nu te îndulcesti la cele trei nume ale Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului si al Sfântului Duh, ci fie la numele Tatălui esti pătruns de evlavie si te îndulcesti mai mult, fie la numele Fiului, fie la numele Sfântului Duh. Nu pentru că Sfânta Treime nu este de o fiintă. Departe de noi o astfel de blas femie. Ci pentru că nu esti pătruns de evlavie si nici nu te îndulcesti la fel uneori. Deoarece atunci când te rogi Sfintei Treimi nu ajungi cu ochii mintii tale si cu căldura inimii tale la firea cea una, la fiinta cea una, la puterea cea una a Sfintei Treimi, nici nu chemi din adâncul inimii tale cu aceeasi evlavie cele trei nume ale Sfintei Treimi, de aceea nu esti pătruns de evlavie si nu te îndulcesti în aceeasi măsură.

Trebuie, asadar, atunci când aduci Sfintei Treimi rugăciunea ta si închinăciunea ta, să o aduci cu aceeasi cinstire nemărginită celor trei nume. Să o aduci cu aceeasi evlavie nemărginită si cu aceeasi căldură a inimii, deoarece numai asa esti pătruns de evlavie sfântă si te îndulcesti în aceeasi măsură.

Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt de o Fire si de o Fiintă, deoarece lumină este Tatăl, lumină si Fiul, lumină este si Duhul Sfânt. Adică Dumnezeirea este una iar Persoanele sunt trei. Când tu te îndrepti în taină cu nemărginită cucernicie către Tatăl, atunci esti luminat de Tatăl, de aceea atunci esti pătruns de evlavie la numele Tatălui. Când te îndrepti tainic cu aceeasi cucernicie către Fiul, atunci esti luminat de Fiul, de aceea atunci esti pătruns de evlavie la numele Fiului. Acelasi lucru se întâmplă si cu Sfântul Duh. Iar când vrei să fii pătruns de evlavie în egală măsură la Numele Sfintei Treimi, trebuie, asa cum am spus mai sus, să fii cuprins de aceeasi evlavie pentru Sfânta Treime, să o cinstesti de asemenea cu aceeasi cinste si să o respecti cu acelasi respect.

De aceea strigă cu glas mare Biserica, rugând dumnezeirea cea una a Sfintei Treimi, si spune: "Si ne dă nouă cu o gură si cu o inimă a cânta si a slăvi preacinstitul si de mare cuviintă numele Tău, al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin."

Altă dată, când te rogi tainic din inima ta mult timp, te cercetează lin Stăpâna noastră Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Acest lucru îl întelegi deoarece esti pătruns de îndată de evlavie sfântă la numele dumnezeiesti ale Maicii Domnului, la cuvintele ei dumnezeiesti si sfinte si la minu nile ei. Atunci îi spunem cercetare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Altă dată, când te rogi tainic din adâncul sinelui tău la vreun sfânt, a cărui viată citesti si cugeti la harul lui, versi lacrimi fierbinti deoarece te cercetează harul lui, ca împreună luptător si prieten al Domnului. Atunci când te rogi tainic din adâncul sinelui tău, te cercetează lin toti sfinfii aceia ale căror nume le chemi cu căldura inimii. De aceea sufletul tău se îndulceste si inima ta este pătrunsă de evlavie, cercetate fiind de harul lor.

Altă dată iarăsi, când te rogi la fel, de sus, de la dumnezeiescul Har, ti se întâmplă cercetare tainică, fără să poti întelege de la care sfânt a fost. Faptul că în ziua aceea a avut loc o cercetare dumnezeiască în sufletul tău îl întelege si-l cunoaste numai sufletul tău după anumite semne duhovnicesti tainice, care s-au făcut si se fac însusi sufletului tău, pe care limba a le povesti nu are putere; dar dacă cercetarea a fost din partea lui Dumnezeu sau a Maicii Domnului sau a vreunui sfânt, nu poti să întelegi dintr-o dată. Dacă însă iei aminte la această cercetare dumnezeiască cu inima pâtrunsă de evlavie, cu mintea curată si cuget treaz, si dacă te rogi în taină, fierbinte si cu smerenie către cel care trimite cercetarea dumnezeiască, fără să-ti descopere si cine este, atund ti se descoperă si ti se arată prin vreun semn vădit acela care te-a cercetat tainic.

Iar descoperirea dumnezeiestii si tainicei cercetări se întâmplă astfel: rugând tu pe necunoscutul tău binefăcător, începi întâi de la Dumnezeu să-L rogi si să-I aduci slavă. Când cercetarea este de la Dumnezeu însusi, numele Lui se înfătisează dulce cugetului tău, ca un fagure de miere din care picură (tainic, se întelege) miere în inima ta cu aceeasi dulceată. Iar inima picură în suflet lacrimi ceresti, lacrimi duhovnicesti, lacrimi dulci ca mierea, lacrimi ca zahărul. La fel picură si ochii tăi pe fata ta lacrimi asemănătoare cu cele dulci curgătoare din inimă si picurătoare în suflet si cu cele dulci picurătoare în cuget. Atunci, în clipa aceea, fata ta iradiază raza tainică a bucu riei duhovnicesti. Inima veselă luminează fata. De la aceste semne cunosti că cercetarea a fost de la Harul lui Dumnezeu. Iar dacă nu se întâmplă nici unul din semnele acestea la numele lui Dumnezeu, înseamnă că cercetarea a fost a vreunui alt sfânt.

Si iarăsi rogi tainic cu cugetul tău si fierbinte cu inima ta pe toti sfintii, începând cu Maica Domnului si con tinuând cu toate cetele sfintilor. Rugându-te si cercetând cetele sfintilor, când ajunge cugetul tău la ceata acelui sfânt, care te-a cercetat tainic, numaidecât vine putină mângâiere duhovnicească si vreun semn vădit, prin care esti înstiintat că acolo este aproape prietenul tău pe care îl cauti, care te-a cercetat.

Roagă-te fiecărui sfânt din ceata aceea, pe care îl cunosti din viata si din minunile lui, si numai ce ajungi să spui numele sfântului care te-a cercetat, si se vădeste sfântul acela printr-o miscare mai lămurită si prin semnele mai importante ale evlaviei bogate si imediate si ale căldurii duhovnicesti. Deoarece în ziua aceea, de îndată ce auzi numele sau minunile sfântului care te-a cercetat, sau numai ce îti trece prin minte pomenirea acelui sfânt, esti pătruns de evlavie fie în inima ta, fie în ochii tăi, fie îti vine o râvnă duhovnicească de a urma pe sfântul care te-a cercetat în faptele si în virtutile lui. După ce trece însă ziua aceea, va pleca de la tine si lucrarea aceea a evlaviei imediate si căldurii duhovnicesti. Aceasta se întâmplă în felul următor:

Dacă cineva are un prieten sincer, care îl cheamă să vină la el pentru a se bucura unul de altul duhovniceste, pleacă spre el pentru a se bucura împreună. Plecând, trece prin piată, unde este multă lume. Acolo vede si alti prieteni ai săi, pe care îi salută cu fata veselă si se bucură de salutul si de îmbrătisarea lor, dar continuă drumul cu scopul de ajunge la prietenul său care l-a chemat. Si când ajunge, aude glasul lui si se bucură de îndată inima lui. Si când îl îmbrătisează se înmulteste atât de mult bucuria în inima lui, încât începe să verse lacrimi văzând pe prietenul său cel iubit si bucurându-se de vorbirea cu el si de împreuna petrecere. Iar când vine ora despărtirii, se întristează pentru despărtire, dar gândul său îsi află odihna, deoarece s-au bucurat unul de celălalt. Apoi, iarăsi, după trecerea unui timp sau chiar si mai repede, îl cheamă un alt prieten, la a cărui chemare răspunde la fel.

La fel se întâmplă si în cele duhovnicesti. Când te cheamă vreun sfânt la bucuria lui duhovnicească, în ziua aceea se întâmplă cercetarea si mângâierea duhovnicească a acelui sfânt. După ce trece ziua aceea, trece de la sine si mângâierea duhovnicească. La fel cu aceasta se întâmplă când te cheamă prin cercetare dumnezeiască oricare alt sfânt pentru mângâiere duhovnicească. Iar cercetarea aceasta duhovnicească vine la om atunci când sufletul lui împreună cu trupul sunt muncite; sufletul este muncit nevăzut de multimea dusmanilor nevăzuti, iar trupul este muncit de nevointe sau de oamenii răi si tirani. Atunci, oricare sfânt vei chema, te va cerceta în chip paradoxal, cu apropierea cu care esti apropiat de sfântul acela, prin împărtăsirea de aceleasi patimi sau încercări pe care le suferă pentru iubirea Domnului. Mai mult chiar, vei fi cercetat de privirea lină a Harului Domnului, pentru a slăbi în lupta ta.

Altă dată iarăsi îl cercetează Harul dumnezeiesc la nevoie, fără ca acesta să-L fi chemat, deoarece Dumnezeiasca Pronie cunoaste când trebuie să-l cerceteze. Altă dată, omul îl cheamă pe Dumnezeu, dar nu primeste nici un fel de cercetare dumnezeiască. Acest lucru îl îngăduie Dumnezeu pentru binele omului, deoarece Dumnezeu cunoaste binele nostru mult mai bine decât îl cunoastem noi însine.

Tu însă, smeritule monah, când îl chemi pe Dumnezeu si nu primesti nici o cercetare, nu te întrista pentru aceasta, ci aruncă dispret si judecată asupra sinelui tău, adăugând si faptul că nu esti vrednic pentru o astfel de cercetare dumnezeiască. Si atunci cercetarea dumnezeiască nu este departe de tine, desi tu nu o simti. Cercetarea dumnezeiască se întâmplă mai ales în ziua aceea în care este praznic împărătesc în cinstea Mântuitorului sau a Maicii Domnului, sau ziua de pomenire a vreunui sfânt, zi în care se întâmplă cercetarea unora în chip tainic, iar altora vădit; fiecăruia, spun, după iubirea si râvna pe care le arată fată de cele dumnezeiesti i se face si cercetarea dumnezeiască.

Deoarece atunci când tu, omule, iubesti si ai evlavie mai multă la un sfânt, atunci sfântul acela totdeauna îsi aminteste de tine si te cercetează nevăzut, fără să întelegi cercetarea tu, cel care ai beneficiat de ea. Dar te cercetează mai mult si mai vădit când este ziua lui de pomenire, iar ru arăti râvnă fierbinte pentru pomenirea lui. La fel si când ai multă credintă si evlavie fierbinte la Maica Domnului, totdeauna îti va purta de grijă Maica Domnului. Iar dacă în ziua întristării tale te va cerceta vădit, mai vădit te va cerceta în ziua în care se face pomenirea ei. La fel si atunci când ai în inima ta frica de Dumnezeu, Dumnezeu te păzeste totdeauna prin trimiterea îngerilor Săi ceresti, după cum spune: "Trimite Domnul pe îngerul Său către cei ce-l înfricosează pe el si-l va izbăvi de ei". In ziua necazului tău te cercetează vădit cu Harul Lui, dar mai ales te cercetează mai mult si mai vădit în zilele de praznic, atât din pricina bunătătii Sale nemărginite, cât si pentru că atunci îi aduci slavă neîncetat. Atunci, prin cercetarea Lui, îti cheamă sufletul la cina tainică, la odihna tainică, la bucuria duhovnicească.

In ziua aceea sfântă si dumnezeiască în care ti se întâmplă cercetarea, sufletul tău se bucură tresăltând tainic si bucurându-se împreună cu duhurile tainice, gustând în chip tainic, prin mijlocirea acelei cercetări, parte din bunătătile pe care le gustă duhurile ceresti în locasurile tainice nefăcute de mână si dumnezeiesti ale Ierusalimului de sus, iar trupul tău se bucură împreună duhovniceste în Ierusalimul de jos, cu fratii tăi ortodocsi, după cum spune: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm si să ne veselim într-însa". Iar Dumnezeului nostru slavă, putere, laudă si măretie în vecii vecilor. Amin.


Cuprins

Prefata

Cuvăntul întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat
.

Cuvântul al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii, cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă. Incă si despre rodul acestei rugăciuni.


Cuvântul al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.


Cuvântul al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă, curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel mai fierbinte în rugăciune ca la început.


Cuvântul al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.



Cuvântul al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.


Cuvântul al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei cercetări dumnezeiesti.


Cuvântul al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".


Cuvântul al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.


Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.


Cuvântul al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită, locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.


Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.


Cuvântul al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină, ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.


Cuvântul al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre plâns.


Cuvântul al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.


Cuvântul al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.


Cuvântul al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.


Cuvântul al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.


Cuvântul al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.


Cuvântul al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său, care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.


Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu