Pentru o vizionare buna va recomandam sa folositi unul din browserele IE, Crome sau Safari ( cu Mozilla Firefox se deschide mai greu)
Transcrierea filmului Sirenele – satanismul in muzica rock – o gasiti aici
Noi
15
VIAŢA PĂRINTELUI ILIE LĂCĂTUŞU
1. Părintele Ilie, un mărturisitor al lui Hristos
Cei care nu s-au temut să-L mărturisească pe Dumnezeu nici în faţa celor mai cumplite chinuri au strălucit ca nişte adevărate făclii şi în prigoana atee a secolului nostru. Sângele mărturisitorilor a curs ca în primele veacuri ale creştinismului.
Şi în România prigoana contra credinţei a lovit puternic Biserica. Episcopi, preoţi şi mireni au apărat cu preţul vieţii comoara cea mai de preţ: adevărata credinţă. Mulţi dintre marii duhovnici, mulţi dintre marii teologi au trecut prin întunericul închisorilor. Dar, în loc să fie îngenuncheaţi, aceştia au ieşit din încercări mai puternici, mai căliţi, mai pregătiţi pentru a răspândi credinţa cea adevărată.
Între aceştia, o figură aparte este părintele Ilie Lăcătuşu.
Viaţa sa a fost închinată Domnului. S-a născut pe 6 decembrie 1909, în satul Crăpăturile din judeţul Vâlcea, din părinţi apropiaţi de Biserică, Marin şi Maria Lăcătuşu. Tatăl său a fost cântăreţ bisericesc. Copilăria la ţară, farmecul universului ţărănesc i-au deschis inima spre Dumnezeu, pe care şi-a dorit să Îl slujească cu toată fiinţa.
Noi
12
Minununata intervenţie „radio” a Bătrânului Iosif Vatopedinul
Această minune, trăită de un prieten al familiei mele, s-a petrecut pe data de 2 iulie 2009, la o zi după fericita adormire a Bătrânului Iosif Vatopedinul (ucenicul Fericitului Gheron Iosif Isihastul).
Înca din luna mai a anului trecut, viaţa de familie a lui A. trecea printr-o grea încercare. Deşi era casătorită de câţiva ani cu X., şi aveau împreuna patru copii, dintre care cel mai mic era doar un bebeluş, părinţii lui X. încercau prin certuri, înşelăciuni şi invidie să o despartă pe A. de soţul ei. Folosindu-se de scrisori false şi de clevetiri, ei încercau să le dezbine familia. Situatia era critică, iar A. ajunsese chiar să creadă ca ea era responsabilă de declinul familiei sale, şi nu socrii. Căzuse în deznădejde. Părintele Efrem, stareţul Sf. Mănăstiri Vatopedi îi spusese adesea că ea nu este vinovată de nimic şi că ar fi bine să încerce să nu se mai gândească atâta la aceasta problemă, ci mai bine să se roage. Sfatul său era ca soţii să îndure toate acestea cu răbdare. Dar A. continua să se învinovăţească pe sine de această situaţie.
Noi
03
Viaţa mea Mărturia mea – Părintele Adrian Făgeţeanu
VIAŢA MEA
-fragmente-
Părinte, când aţi fost arestat, de ce aţi fost acuzat?
Ei, faptul că ne rugam pentru binele creştinismului l‑au clasificat, după codul lor penal, ca activitate intensă contra clasei muncitoare. Am fost arestat la Căldăruşani, într‑un chip puţin mai romantic. Părintele stareţ de acolo mi‑a spus: „Părinte Adrian, eu trebuie să merg cu şareta până la Moara Vlăsiei – primul sat de la Căldăruşani, cel mai apropiat; înainte se numea Codrul Vlăsiei. Acuma‑i spune Moara Săracă. Înainte era Codrul Vlăsiei, unde veneau haiducii şi luptau împotriva fanarioţilor. Când prindeau un boier fanariot, cu caleaşca, cu bani, îi luau banii şi‑i dădeau la săracii români – aţi auzit, nu? Nu luau pentru ei. Între haiduci, cel mai celebru a fost cel de la Caracal, Iancu Jianu. Dar el era boier. Deci, el nu fura de la fanarioţi pentru el, că el avea bani şi moşie, el fura ca să dea la săraci, ani de zile, nu o singură dată! Deci, el avea oamenii lui, care‑i spuneau: „Uite, acuma a pornit de undeva o caleaşcă, un poştalion cu atâţia cai, un fanariot” – şi el ieşea acolo înainte şi îi lua banii şi dădea pe urmă la săraci. Nu la aceiaşi săraci. Ştiţi cumva o întâmplare de‑a lui? Cu vaca?
Oct
31
O minune mare şi necunoscuta
Un fapt adevărat povestit de o călătoare care se afla în avionul ce se întorcea de la Sfintele Locuri, în 29 august 2003…
Era vineri dimineaţa, 29 august 2003. Am plecat cu o greutate în inimă din Ierusalim spre Tel Aviv, ca să ne îmbarcăm spre Atena.
Am petrecut extraordinar. În ziua precedentă am sărbătorit Adormirea Maicii Domnului la Mormântul ei, de vreme ce la Ierusalim Adormirea se prăznuieşte după calendarul vechi, mai târziu cu 13 zile, adică la 28 august.
Am trăit o experienţă unică, nemaiîntâlnită. Prăznuirea a fost măreaţă, bogată, tuturor împărţitoare de daruri. După-amiază târziu ne-am pregătit valizele, seara am participat la privegherea de la Sfântul Mormânt şi, îndată după aceasta, ne-am îndreptat spre autobuzul ce ne aştepta în afara Cetăţii Vechi. Vremea era frumoasă. Cerul era înstelat şi, cuprinşi de o dulce linişte, ne desfătam de frumuseţea Oraşului luminat. Ne pironisem ochii la zidurile lui, îmbrăţişând cu mintea toate Locurile Sfinte şi închizându-le ermetic în inimile noastre. Un zâmbet uşor, abia perceput, trăda oboseala zilelor petrecute aici, dar şi adânca noastră recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru cele trăite. Satisfacţia şi bucuria noastră erau atât de mari, încât nu s-au micşorat deloc din pricina aşteptării prelungite, nici din pricina controlului extenuant făcut de evrei la aeroport.
Când, în cele din urmă, m-am îmbarcat în avion – dacă îmi aduc bine aminte, era un Airbus cu două motoare – am observat că luminile lui fluctuau continuu şi nu aveau o intensitate fixă. M-am gândit că vreun cablu nu face bine contact şi m-am afundat în scaun. Când avionul a pornit pe pistă, perturbaţiile electrice au devenit mai intense şi se auzea totodată zgomotul caracteristic micilor şi nenumăratelor scurtcircuite. Nu am dat importanţă. Luminile s-au stins, am decolat şi, când s-au aprins din nou, continuau să fluctueze, dar într-o măsură mai mică. Stăteam împreună cu mama mea în partea stângă a avionului, în faţa aripii, iar prietenii şi cunoscuţii noştri stăteau în scaunele din preajmă.
Aug
31
MINUNEA MAICII DOMNULUI
Această minune preaslăvită a Maicii Dom-nului s-a întâmplat în luna decembrie 2004. Pen-tru prima dată am auzit-o de la un călugăr grec, pe care l-am luat cu maşina, iar după câteva zile mi-a dat-o cineva scrisă, după cum o primise de la Ierusalim, de la Mănăstirea Păstorilor „Slavă întru cei de sus” din Bethleem.
Un tânăr din Arabia Saudită era căsătorit cu o tânără de origine musulmană, bogată, dar care nu putea avea copii. Cu toate că aveau foarte mulţi bani şi au fost pe la diferiţi medici, nu au reuşit nimic. Părinţii lui îl sfătuiau să-şi ia a doua soţie şi să o păstreze şi pe prima, căci legea lor le permite să aibă până la patru femei. El, însă, obosit şi mâhnit, şi-a luat soţia şi a plecat să facă o călătorie în Siria.
Acolo a închiriat o limuzină cu tot cu şofer, să-i ducă pe la toate locurile frumoase din Siria. Şoferul o observat o întristare şi o durere pe chi-purile lor. După ce s-au cunoscut mai bine, a intrat în vorbă cu ei, a prins curaj şi i-a întrebat de ce nu sunt mulţumiţi. Avea impresia că este vinovat cu ceva sau nu le place maşina. Atunci soţii i-au explicat pricina întristării lor: că nu pot să aibă copii.
Aug
31
O MAMĂ ADEVĂRATĂ
Evdochia este o tânără plină de viaţă şi cu o mare credinţă în Dumnezeu. Ne-am cunoscut într-un spital, unde a intervenit pentru un părinte cu care fusesem. Odată, mergând la familia ei, am stat mai mult de vorbă cu ea, şi, printre altele, mi-a povestit cu lacrimi în ochi prin ce trecuse cu puţin timp înainte.
„Eram în anul trei la medicină şi vorbeam cu un băiat pe care-l chema Teodosie, fiul unui director de spital. Într-una din zile, după ce fusesem la o petrecere şi eram doar eu cu el, a insistat să facem dragoste, deoarece, zicea el, şi aşa o să ne căsătorim peste puţin timp. La înce-put l-am refuzat, dar apoi, după mai multe insis-tenţe, am cedat. Nu avusesem de-a face până atunci cu bărbaţi. S-a întâmplat o singură dată. Nu m-am gândit nici o clipă că aş putea rămâne însărcinată. Nu după mult timp am început să mă simt rău. Am făcut un control şi mi s-a spus că sunt însărcinată. Am început să plâng şi m-am dus la Teodosie ca să-i spun. Atunci el a scos bani din buzunar şi mi-a spus: «Du-te şi fă avort!» Fără să stau mult pe gânduri, i-am spus că dacă am făcut un păcat, nu mai vreau să-l fac şi pe al doilea. El a insistat, zicând că vrea să-şi continue studiile şi că nu va recunoaşte că e al lui. Mi-am dat seama că nu are rost să mai lun-gesc vorba şi m-am întors plângând acasă. Când au auzit părinţii, au vrut să mă alunge de acasă, zicând că i-am făcut de ruşine. Nimeni nu dorea să mă sprijinească în momentele acelea. Eram aproape distrusă. Până la urmă, părinţii m-au acceptat, dar numai cu condiţia ca, după ce se naşte, să dau copilul la cineva spre adopţie.