[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



Parintele Paisie

CUVINTE DE FOLOS


Despre rugăciune

Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul - neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi... Mai mult, canonul e benevol: "Tatăl nostru" fără număr, "Doamne Iisuse" fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă - că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui - poate au gresit ceva cu gândul.
Să faci în fiecare zi câte metanii poti către Maica Domnului - cel putin 12 metanii - si la fiecare metanie să spui asa, ca baba: "Maica Domnului, nu mă lăsa... nu mă lăsa, Măicuta Domnului". Să n-o uiti pe Maica Domnului, tată, să n-o uiti, că tare-i bună Măicuta Domnului. Asa, tătucută, să nu lasi rugăciunea... Mai fă o metanie, mai citeste un psalm, mai spune un "Doamne Iisuse"... Trebuie să faci oleacă de rânduială. Că o cămasă murdară nu se spală numai cu apă, ci trebuie si săpun si altceva mai tare care să o curete...
Si dacă spui de 100 de ori "Doamne Iisuse", măcar de 10 ori să fii cu gândul acolo. Când stai de vorbă cu cineva, nu stai de vorbă cu dosul... D'apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie părintele Daniel, săracu': "Paisie, bre, nu lăsa gândul să iasă afară din chilie"...
Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să spui "Doamne Iisuse". Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci câte 24 de metanii - măcar atât... Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar trei cruci, spune "Împărate ceresc", "Tatăl nostru" si ce mai stii tu, fă 24 de metanii - si ai stat la toată privegherea...
Când nu poti plânge la rugăciune, asta este si pentru umilinta noastră, tătucută, ca să ne smerim. Nu trebuie neapărat să plângem în hohote. "Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi."
Că si diavolul te ajută câteodată să plângi, ca pe urmă să te mândresti si să te pierzi. Venea aici o femeie, si o dată mi-a spus: "Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii" - dar făcea fără blagoslovenie. Si i-am spus asa: "De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie". Si a venit la mine după o lună de zile plângând si mi-a spus: "Părinte, nu reusesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu stiu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac - eu, care făceam câte 100 de metanii si încă îmi era foarte usor să le fac, acum în nici una din zile nu am reusit să fac 24 de metanii, asa cum mi-ai spus". Ai văzut? O lupta vrăjmasul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era si oleacă de mândrie acolo.
Asa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului. Acolo unde esti tu, mergi la duhovnic si spune-i să-ti dea el să ai o rânduială de rugăciune. El să stie rânduiala rugăciunii tale, iar tu atâta să faci, pentru cât ai blagoslovenie. E bine să ceri sfat si blagoslovenie si pentru o faptă bună pe care vrei s-o faci, sau pentru o zi de post... Tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului, tătucută, ca să nu aibă îndrăzneală vrăjmasul la osteneala ta...


Despre patimi

Draga tatii, viata asta e foarte grea, trebuie să te lupti până la moarte cu patimile astea ale firii. Focul, iadul si curvia niciodată nu spun că-i de-ajuns. Sunt oameni bătrâni care nu scapă de patima asta. Nu stii sfintii ce luptati erau? Dar te păzeste Maica Domnului. Dacă ai credintă si frică de Dumnezeu, te acoperă si Maica Domnului. Ai văzut câte minuni face ea. Dar tu să nu stai de vorbă cu gândurile. Dacă nu te învoiesti cu ele, nu ai păcat. Gândurile mai vin, dar nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Asa, gânduri si ispite poate ne vin si nouă; poate si mie mi-au venit niste gânduri dintr-astea. Dar dacă nu le bagi în seamă, ele pleacă... D'apoi tie, care mergi asa de rar la biserică si uiti să te rogi!
Să ne păzim cele cinci simturi, tată. Să-ti păzesti curătia, dar nu numai curătia trupească. Curătia este si a inimii, si a gândurilor. Roagă-te mereu. Si să nu te învoiesti, Doamne fereste, cu ceea ce îti spune gândul. Si când ai gânduri si patimi si ispite, gândeste-te la Maica Domnului si încearcă să-i cânti ei: "Vrednică esti...", că Maica Domnului te acoperă. Si dacă te-a păzit până acum, eu cred că o să te păzească si de acum înainte. Trebuie să te strecori în viată ca tiganul printre stropi - asa trebuie să ne strecurăm noi prin viata aceasta. Trupul si diavolul trebuie înselati - spui: "Lasă, mai lasă anul ăsta"... si, până la anul celălalt, cine stie ce se poate întâmpla? Asa, tată... Nu vorbi cu gândurile. Spune-le: "Fugiti de-aici!" Numai atunci ai păcat, când stai si te gândesti: "cum să fac, cum să apuc..."
Să te feresti ca de foc de băieti. Când vezi un băiat sau un bărbat, să fie ca si cum ai vedea o piatră. Si de imaginatie să te feresti. Să nu te gândesti vreodată cum e trupul bărbatului, cum e trupul femeii... sau din astea. Să nu te intereseze. Că de la gândurile astea pornesc altele. Si pe mine mă fulgerau poate gânduri din astea, dar ele trec, zboară pe deasupra, ca un stol de păsări. Acum nu-mi mai vin. Că nici nu stiu, nici nu mă interesează si nici nu vreau să stiu asta, Doamne fereste. Poate si mie mi-au trecut asa, prin cap, ca un fulger, ca o scânteie. Dar te rogi si-ti muti gândul în altă parte, nu stai de vorbă cu ele.
Gândurile trebuie spuse din vreme duhovnicului, tătucută. Si la mărturisit nu spui pe tigăneste ce ti-a venit în gând, ci spui asa: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate, am patimi si pofte..." sau "Am gânduri spurcate asupra călugărilor, asupra preotilor, am patimi spurcate..." Si când te speli, să nu cumva să te speli vreodată cu mâna goală, să ai totdeauna o cârpă. Că trupu-si cere ale lui, tată... Asa că de acuma să te feresti de toate poftele si patimile pe care le-ai avut. Si să nu uiti nici asta: că sărutul e arvuna păcatului.
Dacă vrei să-ti petreci viata în curătie, nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor. Să fii cât mai nepretuită de oameni, asta da. Si nici să fii lăudată, tătucă - lauda e tot un fel de mândrie. Si când îti vine în cap gândul că esti mai bună ca altul si că meriti să fii lăudată, să-ti spui asa: "Cine a mai făcut asa păcate rusinoase cum am făcut eu?" Că nu-i putin lucru, tătucă, păcatul ăsta. Gândeste-te: dacă atunci când iesim pentru noi afară, îngerasul nostru bun se întoarce cu spatele, că se rusinează, d'apoi când facem alte prostii sau când ne facem noi singuri poftele, cum plânge, săracul...
A fost Victoria pe-aici si mi-a spus asa: "Părinte, să nu bea si Emilia din paharul pe care l-am băut eu..." Dacă esti hotărâtă să trăiesti în curătie si nu ti-e gândul la prostii si te hotărăsti - "N-am să fac asta până oi muri" -, apoi nici gândul n-o să-ti mai stea la prostii, si o să te lupti mai putin. Asa, tătucă; din astea trei căi, trebuie să-ti alegi una: sau te căsătoresti, sau intri în mânăstire, sau stai asa si-ti păzesti fecioria în lume, si faci voia lui Dumnezeu asa cum poti, fără să te stie nimeni. Când esti în mânăstire esti sub o rânduială, cu făgăduintă. Dacă nu esti în mânăstire, esti de bunăvoie, fără să faci făgăduintă. Sunt multi care si-au tinut fecioria în lume si n-au apucat să vină în mânăstire, si sunt socotiti în rândul călugărilor. Dacă mori în lume si esti cu gândul în mânăstire, apoi esti în rând cu maicile. Pentru că omul sfinteste locul, nu locul sfinteste omul. Te poti mântui oriunde - în Bucuresti sau în altă parte. Dar, în primul rând, seriozitatea...
Ai jurat că te duci la mânăstire? Draga tatii, să nu mai faci jurăminte dintr-astea. Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mânăstire, să vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul... Dar să nu mai juri, tată. Să spui întotdeauna: "Uite, dacă o să-mi stea în putere si dacă o să mă ajute Dumnezeu, am să fac cutare si cutare..." Asa, tătucă. Nu-ti pierde gândul bun. Si dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze, puisorule... Ai toată blagoslovenia să iubesti viata curată. Da... Ai jurat... ai jurat de mai multe ori că te duci la mânăstire. Apoi atunci, dacă-i asa, mireasa Lui să fii...
În mânăstire e mult mai usor ca în lume, tătucă. Nici să te căsătoresti nu te obligă nimeni, nici să intri în mânăstire nu te obligă nimeni. Dar să stii că putini au regretat că au intrat în mânăstire si mult mai multi au plâns că le-a părut rău că s-au căsătorit (mă refer la cei care-si caută mântuirea). Nu poti să-ti iei bărbat numai ca să te uiti la el. Ai niste obligatii, si e tare greu. Apoi vin copiii... Puisorule, tu deocamdată fii în lume, cu gândul la mânăstire. Pentru că multi tineri au vrut să meargă la mânăstire si au murit în lume, si au ajuns în rândul călugărilor. Si multi călugări au trăit în mânăstire cu gândul în lume, si au ajuns în rândul mirenilor. Tu să ai frică de Dumnezeu si să fii cuminte si să te feresti de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viata si este echivalentă cu sinuciderea. Asa să faci, draga tatii, si Maica Domnului o să te acopere.


Despre necredintă si îndoială

Cum nu crezi? Taci din gură! Cine te-a adus atunci la mânăstire? Astea sunt gânduri de la diavolul. Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Că diavolul, ăsta e scopul lui, să-i facă pe oameni să se îndoiască, să creadă că nu este Dumnezeu. Pentru că dacă nu este Dumnezeu, nu este nici păcat, si oamenii pot face orice. Îndoiala e jumătate de lepădare, de-asta ne ispiteste diavolul. Că Mântuitorul spune că au să vină zilele astea - si uite, au si venit. Nu spun ei că omul a fost făcut din maimută? A fost un nebun cel care a spus asa; omul e chipul si asemănarea lui Dumnezeu.
Si Iisus a fost ispitit. I-a spus satana întâi asa: "Spune pietrelor acestora să se facă pâini". Asa spune Scriptura: "pâini", si nu "pâine", ca să arate că prima ispită a diavolului este ispita pântecelui - luxul, hainele. Apoi i-a zis: "Aruncă-Te jos de pe templu, că scris este: "Îngerilor Săi va porunci si Te vor lua pe mâini". Asta e mândria sectară. Că ei spun mereu: "Scris este..." Si a treia ispitire a fost: "Să Te închini mie" - asta e ispita în care au căzut ateii... asta e ceea ce zic ei, ateismul. Dar Hristos a biruit toate ispitirile acestea, ca să ne arate că si noi putem birui.
Nu primi asta, tătucă, fiindcă e de la diavolul. Ce dacă nu simti tu mireasma de la Sf. Moaste? Tu gândeste-te la faptele sfântului, gândeste-te la viata lui... Si eu am primit Sf. Mir, si câteodată nu miroase. Ai credintă, tată.
Erau odată doi mosnegi, si voiau să meargă la Ierusalim. Si unul s-a îmbolnăvit pe drum si s-a întors înapoi. Iar celălalt a mers mai departe, si s-a sfărâmat corabia cu el si a pierdut totul, si a trebuit să se întoarcă si acela. Dar si-a amintit că celălalt îl rugase tare să-i aducă o bucătică din lemnul Sfintei Cruci. Si atunci, din dragoste pentru cel bolnav, a rupt o bucătică din lemnul corăbiei si s-a întors acasă cu ea. Si s-a dus acasă la cel bolnav si nu i-a spus ce-a pătit si că n-a ajuns la Ierusalim. Si l-a întrebat acela: "Mi-ai adus o bucătică din lemnul Sf. Cruci?" "Da" - si i-a dat bucătica de lemn ruptă din corabie. Si cu atâta credintă i s-a închinat si a sărutat-o cel bolnav, că s-a făcut bine. Si multe minuni s-au făcut cu acea bucătică de lemn din corabie, despre care toti stiau că e din lemnul Sf. Cruci. Iacătă ce face credinta... Acela s-a mântuit, se mântuieste si se va mântui, care va avea credintă neîndoielnică.


Despre deznădejde

Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că "eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog", nu. Tu să spui asa: "De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc." Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar "pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu".
Poate că scrie undeva: "Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată"... D'apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmasului. Diavolul asta face - îti dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie si spui ce ti-a venit în gând: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor..." Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Si tot timpul asta faci: cazi si te ridici... Nu te lasi în disperare.
Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul... Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Si de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă... lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, si ar fi mai rău: "Rugăciunea mintii o am, milostenie fac..." Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti. "Puterea lui Dumnezeu întru neputinte se desăvârseste." Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedesti, mai mergi la biserică, mai te împărtăsesti - măcar la o lună... Si nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteste până când ti-e foame. Mai citeste câte o carte, spune mereu "Doamne Iisuse" si să n-o uiti pe Maica Domnului. Ia si caietul ăsta, "Urmarea lui Hristos" - îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învată ce să faci si cum să faci. Si fă tot ce depinde de tine...
Asa, tătucă. Hai să punem si noi de acum început bun. Noi trăim cu nădejdea vietii de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuta îmi spunea: "Postim, dragu' mamii, si după ce se termină postul, să vezi ouă rosii si pască si sarmale..." Si asa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vietii? Tu nu ai nici un drept asupra vietii. Doamne fereste...


Despre osândirea aproapelui

Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i păcat să judeci. Vezi pe cineva că a gresit, să-ti fie milă de el: "Doamne, săracu', uite ce i-a făcut diavolul..." - si să nu judeci pe nimeni. Si să-i vezi pe toti deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun si altul mai putin bun. Să nu osândesti pe nimeni. Să-i ai pe toti mai buni decât tine. Si nu mai purta grijă de ce fac altii; ia seama la ce faci frătia ta.
Era un frate, Coprie, care văzând că nu se poate lupta cu ereticii, a început să se roage: "Doamne, ia pe cutare de pe pământ, că uite, face atâta rău, sminteste atâta lume" - si tot asa se ruga mereu. Si a visat într-o noapte că S-a pogorât Iisus de pe cruce si a întors obrazul spre Coprie si i-a spus: "Loveste, Coprie, loveste... Dacă Eu sunt gata să Mă răstignesc a doua oară pentru sufletul acesta, cum te rogi tu să-l omor?" Iac-asa... Ai văzut, tătucă?


Despre milostenie

Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată. De-i poti ajuta, ajută-i. Si chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei. Iar dacă ai, dă. Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul. Fă tot ce poti. Nu-i da prea mult, ca să nu-ti pară rău. Dar să nu-i judeci niciodată. Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei... Si dacă dai, să fugi cât poti de mândrie. Ei, parcă cine stie ce am făcut! Au fost sfinti care-si dădeau si hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut?
Milostenia trebuie făcută în ascuns. Poti umbla si în haine luxoase si să faci milostenie asa încât să nu te stie nimeni. Mai sunt asemenea sfinti si în zilele noastre. Pe Sf. Iacob l-au pus să vândă vin într-o cârciumă, si când venea cineva să cumpere, sfântul îl ruga: "Nu cumpăra asa mult, cumpără mai putin, că ai acasă copii care te asteaptă..." Iaca asa... Si acum, după 20 de ani, când l-au dezgropat, era cu hainele si cu încăltămintea asa cum l-au îngropat atunci, cu barba si cu părul la fel - l-au si pieptănat. Si nu-l stiuse nimeni până atunci... Ai văzut?
Petru Vamesul - era un vames... om mare era el în vremea aceea. Si asa de nemilostiv era, că de la el nimeni nu vedea nimic. Era bogat, avea slugi multe si în orasul acela nu era altul mai mare ca el. Asa spune cartea... Dar în orasul acela erau si multi săraci. Si s-au adunat săracii toti, într-o seară, si se lăuda fiecare cu cât a câstigat. "Mă, da' tu cât ai câstigat? Da' tu? Da' tu?..." Si unul zice: "Măi, dar umblând voi prin oras, de la Petru Vamesul ati căpătat cândva milostenie?" Cela nu, cela nu... NU! "Mă, zice unul mai răsărit, ce-mi dati voi mie ca mâine să vin eu cu milostenie din mâna lui Petru Vamesul?" Ceilalti au râs: "Mă, da' ai să capeti câteva bete..." Si au pus rămăsag. Si acela mai îndrăznet se duce la poarta lui Petru Vamesul. Petru avea un car pe care îl încărca cu pâine, să se ducă s-o vândă. Cersetorul, la poartă, "dă-mi" si "dă-mi". "Mai pleacă de acolo, măi... Mai du-te, am zis!" Acela, "dă-mi" si "dă-mi" - nu se ducea. Se înfurie Petru si caută un băt împrejur - nu găseste. De furie, ia o pâine si poc!, în capul cersetorului. I-a dat si cu pâinea în cap, săracu'. Acela a înhătat pâinea si, pe fugă - drept la ceilalti, care-l asteptau: "Uite, mă, am căpătat... din mâna lui, mă... din mâna lui Petru Vamesul". Si-uite asa, a câstigat rămăsagul. Ca să vezi - i-a dat Petru cu pâinea în cap... Dar n-a luat seamă că pâinea aceea o să-i ajute cândva tare mult.
În seara aceea s-a îmbolnăvit Petru Vamesul - dar s-a îmbolnăvit de moarte. Si n-a mai stiut nimic, în boala lui... Ceilalti ziceau că a murit. Dar el s-a aflat înaintea Dreptului Judecător. Si a poruncit Judecătorul îngerilor să-l lege pe Petru si să-l arunce în gheenă, că-i tare păcătos. Dar îngerul de la botez a venit degrabă, plângând, cu pâinea: "Doamne, nu-l osândi, uite că si ăsta a făcut milostenie!" Si S-a milostivit Dumnezeu si i-a spus: "Mergi, sărace Petre, si adaugă la pâinea ta" - adică să dea mai mult, să se înmultească. Si s-a trezit Petru din boala aceea de moarte si a înteles că, va să zică, pâinea aceea l-a scăpat de la moarte si de la iad. Si a zis asa: "Să nu mor până ce nu voi fi si eu sărac". Si a doua zi a prins a împărti la săraci, la slugile pe care le avea - le-a dat tot, tot, si le-a lăsat să se ducă. Si a rămas cu o singură slugă, căreia i-a spus asa: "Îti dau tot ce mi-a mai rămas, toată datoria pe care trebuia să ti-o dau, dar mâine să mă duci tu pe mine în oras si să mă vinzi ca rob, iar pretul pe care îl iei pe mine să-l dai la săraci". "Cum, stăpâne, să te vând?!" "Dacă nu mă vinzi tu pe mine, te vând eu pe tine." Si, de frică, sluga l-a vândut. În târg. Că atunci se vindeau oamenii, mai ales crestinii, că erau credinciosi, si erau mai buni decât păgânii. Si cât a luat pe dânsul, a dat la săraci. Iaca asa... Dintr-o pâine, atât de milostiv a devenit, că s-a vândut si pe dânsul. L-au luat turcii si l-au dus acolo, în Turcia, unde a căzut slugă la un boier. Si l-a întrebat boierul: "Ce stii tu să faci?" "Grădinărie, stăpâne." Si l-a pus grădinar. Trei ani de zile a lucrat la grădină, în tară străină. Din atâta slavă câtă a avut si din atâta avere, a rămas slugă la grădina turcului. Si lucra cu credintă, nu asa... Odată, când aducea el din grădină legume pentru masă, s-au întâmplat la masa turcului doi negustori din orasul lui. Si s-au uitat negustorii unul la altul, si l-au cunoscut: "Mă, ăsta-i Petru Vamesul!" "Ba nu-i el, seamănă cu el..." "Ba el e, măi, Petru e..." L-au cunoscut. Însă Petru a simtit că de el vorbesc si a fugit din casă pe furis. Turcul acela avea un portar surd si mut, iar când Petru a ajuns la poartă, a strigat la acel portar: "Deschide poarta!" "O deschid, stăpâne!" - a vorbit mutul... Si Petru a iesit pe poartă si a fugit, că n-a mai stiut nimeni de el. Si a venit portarul care fusese surd si mut si a spus: "Stăpâne, acela care avea grijă de grădină a plecat". Iaca asa... Ai văzut? Dintr-o pâine... A dat-o de ciudă. Dar darul lui Dumnezeu, măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te aduce la cunostinta adevărului.
Desigur că cei care au sot, familie, copii trebuie întâi să-si împace casa, familia, copiii, si pe urmă să facă milostenie. Acela care face milostenie cu altii, străini, iar copiii si-i lasă să flămânzească si să tremure de frig, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească. Ca să zică lumea: "Mă, da' milostiv este acesta! Uite, a dat tot, a vândut tot..." Întâi casa să ti-o îngrijesti, familia s-o întretii, si apoi te ocupi si de altii. Asa spun canoanele, asa spune cartea...


Despre smerenie

M-a întrebat un bătrân odată: "Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?" (El umbla iarna cu capul gol si descult, prin zăpadă.) "Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socotesti că tu esti ceva mai mult decât altul, că esti mai bun, mai frumos ca altul..." "Săracu' de mine, părinte Paisie, eu să am ceva bun? Dar ce am eu bun?" A stat opt ani cu mine... Părintele Ghenadie Avătămănitei. Nu vedea nici el, săracul, ca si mine...
Iaca, asta e mândria: când te socotesti că stii mai mult decât altul, că poti ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Si e foarte periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socotesti că stii mai mult, că poti mai mult, că faci mai mult, să nu pătesti ca acela care socotea că face, că drege, că posteste, iar cel de lângă usă plângea si îsi bătea pieptul că nu are nimic bun. Si a câstigat mai mult decât acela care socotea că are ceva de la el însusi - Vamesul si Fariseul...
Că Mântuitorul a zis: "Când veti împlini vreo poruncă, să spuneti asa: "Rob netrebnic sunt eu, si n-am făcut decât ceea ce eram dator a face".
De câte ori te mânii, mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Când te mânii, acolo e duhul răzvrătirii, duhul mândriei, duhul slavei desarte, să stii. El te îndeamnă să nu te smeresti - "Ce, eu sunt chiar atâta de lepădat?!"
Că vezi, eu pot să zic asa, singur: "Măi oameni buni, da' păcătos mai sunt, da' prost mai sunt, da' rău mai sunt, măi"... Dar ia să mă facă altul prost si urât, să vezi cum mă umflu si mă mânii asupra lui - "Ce te interesează? Ce te ocupi de mine? Ce cutare...?" Ei, apoi asta-i smerenie? Atunci când altul te ocărăste si te smereste fără voia ta, atunci să vezi dacă poti zice: "Asa mi-a trebuit, asa trebuie, Dumnezeu i-a poruncit să facă asa, pentru că si eu am ocărât pe altul". Asta-i smerenia cea adevărată, nu când zic eu că-s prost. Când te ocărăste celălalt, atunci să faci dovada că esti smerit, atunci să spui iute: "Dumnezeu îi porunceste să mă ocărască". Când îti ia cineva lucrul cu sila: "Dumnezeu îi porunceste să mi-l ia, pentru că si eu am luat de la altul..." Când te mută cineva cu de-a sila, de ici-colo: "Dumnezeu îmi schimbă locul, ca să-mi schimb eu năravul si obiceiul..." Asta ar fi smerenia cea adevărată. Dacă-ti cere cineva haina, dă-i si cămasa. Dacă te loveste peste partea dreaptă, întoarce-i si partea cealaltă. Apoi vezi: poti face treaba asta? Că noi trebuie să urmăm după porunca lui Hristos. Dar noi... Dacă îti dă cineva una peste fată, tu îi dai patru înapoi - îi întorci împătrit. Asadar, noi nu urmăm porunca lui Hristos.
Când eram si eu mai tânăr, mă punea staretul la încercare. Odată m-a scos afară din biserică. Eu cântam la strană si cântam si eu în felul meu, "Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", si mi se părea că tare cânt frumos, si mă mândream în inima mea. Si o dată intră staretul si, când mă aude, îmi dă un ghiont si - afară! "Iesi afară, măgarule, ce ragi asa?" Mie mi se părea că eu cânt tare frumos si, când colo, uite asa am pătit. Si mă gândesc si acum: săraca mândrie, cum se agată ea de toate tiviturile.
M-am pomenit odată aici cu un om tânăr. Era el asa, cam delicat, venea de la Bucuresti - si m-a întrebat: "Dumneata esti părintele Paisie?" Si i-am răspuns asa: "D'apoi ar mai fi si altii, n-oi fi numai eu". Dar el a zis: "Am auzit de dumneata si am venit să te văd". Si atunci i-am zis eu cuvântul acesta:
Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poti
Să nu spui tot ce stii
Să nu dai tot ce ai.
Vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viata si faptele.

Din dragoste izvorăste smerenia. Că dacă iubesti pe cineva, nu-l ocărăsti, că se scârbeste; nu-l superi, că tânjeste. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu', nici nu poate mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Asadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni. Dar nu se poate să nu superi chiar pe nimeni; poate fără să-ti dai seama spui un cuvânt mai tulburător. Dar cum te-ai întâlnit cu cel pe care l-ai supărat, îndată fă-i plecăciune: "Iartă-mă, dragul meu, că te-am supărat". Si când ai zis "iartă-mă", a iesit deodată toată supărarea, s-a spart totul, n-a mai rămas nimic. Si când se uită diavolul într-acolo, vede că a rămas păcălit... nu mai rămâne nimica scris.
Nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor... Să fii mai necinstit de oameni, asta da. Si ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai? Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că asa ne-a lăudat Mântuitorul Hristos: "Fericiti veti fi când vă vor ocărî si vă vor prigoni si vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mintind pentru Mine". Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom câstiga si noi - nu tot raiul, ci numai un coltisor, cât de mic.
Ti se pare grea smerenia, tată... Dar încearcă întâi si vezi dacă poti ridica piatra, si după aceea spune "nu pot". Smerenia inimii izvorăste din dragostea cea pentru Dumnezeu, tătucă.


Despre ascultare si dragoste

Ascultarea... Asta-i de mare folos, tată. Adică să nu-ti faci voia ta niciodată. Ca la mânăstire - acolo niciodată nu-ti faci voia ta. Vrei să te odihnesti oleacă - da' de unde, tocmai atunci te cheamă la ascultare. Vrei să te rogi - te cheamă; lasi rugăciunea si te duci. Iaca, îti taie voia. Dar dacă te duci la ascultare si zici în mintea ta: "Măi, tocmai acum i-a pus vrăjmasul în minte să mă cheme, uite, când voiam să mă rog si eu oleacă, si n-a fost chip", atunci nu-i primită rugăciunea ta, că l-ai ocărât pe cel ce te-a chemat.
Ascultare cu dragoste, draga tatii.
La mine vii ocazional, în treacăt, dar tu să ai duhovnic permanent acolo, să te mărturisesti cât mai des si să te împărtăsesti de câte ori îti dă el voie. Tine seama de duhovnicul matale de acolo, tătucă. Să te tii de duhovnicul tău, acolo unde s-o duce... Si să nu umbli din duhovnic în duhovnic, pentru că ce-ti dă unul, altul îti ia. Dar de duhovnicul matale să asculti ca de Dumnezeu.
Cât m-a încercat si pe mine staretul, să vadă dacă ascult... Câteodată mă zăpăcea de cap, nici nu stiam ce treabă să fac. "Fă asta" - si făceam. "Apoi, nu-i bun. De ce ai făcut asta?" El îmi spunea ce să fac si tot el mă întreba de ce am făcut asa! Ba mă mai si ciocănea, câteodată, îmi mai dădea si câte un ghiont...


Despre moarte

Cel mai bun profesor pentru noi este moartea. Era un cântec, "Cântarea orbului"... O cânta un orb din scripcă si din gură. Era din Pipirig, da' a murit. L-am auzit cum cântă si mi-a plăcut cântarea. Dar tu o să tii socoteală de cântecul meu?
Asteaptă acu' cântecul:
Moarte, moarte nemiloasă,
Tu pe toti îi scoti din casă.
De-ar fi tânăr sau bătrân,
De-ar fi slugă sau stăpân,
De-ar avea el tot pământul,
Tu îi pregătesti mormântul.
De-ar trăi el cât de bine,
Nimeni nu-l scapă de tine.
La unii vii cu masina,
La altii plivind grădina,
Iar la unii vii asa,
Că le opresti inima.
Si chiar, în definitiv,
La toti vii cu un motiv.
Si fără motiv de vrei,
Tot mai vii si tot mai iei.
Vai, te rog, moarte, plângând,
De-i veni cât de curând,
Te rog să nu vii mânioasă
Să mă tai cu a ta coasă
Nici să-mi pui ‘n al tău pahar
Vreun medicament amar,
Ci, c-un ciocănas usor,
Să mă dezlegi încetisor
De la cap pân' la picioare
Să-mi vindeci rana ce mă doare.
Că medicamentul ti-i bun,
N-am cuvânt ca să ti-l spun.
Si ciocănasul tău îi sfânt,
Că mă desparte de pământ.
Si asa să fii de bună
Să mă mângâi cu-a ta mână
Gura ta cea vesnic dulce
Să-mi dea voie să-mi fac cruce
Si cu gura să pot spune
Cea din urmă rugăciune.
Lacrimi multe să îmi lasi
Ca să-mi ude-ai mei obraji
Si să-mi spăl al meu păcat
Cu care pe Domnul am supărat.
Si asa, cu lacrimi multe,
Maica Domnului să-mi ajute
De trup să mă despart usor
Si cu liniste să mor.
Iar îngerasul lui Hristos
Să s-arate bucuros
Să-mi zică: "Hai, dragul meu,
Să te duc la Dumnezeu".
AMIN

(Pe foaia cu notite-amintiri ale părintelui Paisie am găsit si această însemnare referitoare la versurile anterioare: "Acest cântec e făcut cu evlavie de un ticălos si păcătos, orb si prost, pe care îl chema Paisie.")
Iaca asa... Rămâne ca tot cântecul meu să nu se uite. Că nu-i asa usor a trăi, dar e tare greu a muri. Toti cei care au murit au uitat de toată viata lor, iar în ceasul mortii numai ceea ce au făcut rău, numai aceea vedeau înaintea ochilor.
Era unul - se băga pe sub masă, pe sub pat... "Nu mă lăsa, părinte Paisie, nu mă lăsa!" "Ce să-ti fac, dragul meu?" Eu îl scoteam de acolo, el se băga dincolo... "Nu mă lăsa, părinte Paisie!" "Ce să-ti dau, dragul meu? O bucătică de zahăr?" "Nu." "O bomboană?" "Nu..." "Medicamente?" "Nu..." Altceva cerea el, ceva ce trebuia să-si pregătească din timpul vietii lui. Si când a murit, Dumnezeu să-l ierte, nu era chiar cald, dar nu a putut să stea în biserică. L-au scos afară, l-au prohodit afară - trei zile a stat afară. Curgea din trupul lui tot prisosul care era înăuntru. Tot, tot curgea afară, si mirosea de departe... Iaca asa.
Draga tatii, nu-i de sagă. Dacă am avea noi totdeauna frica mortii în gând - că noi, adică, în fiecare clipă putem muri - n-am putea gresi asa usor. Când ti-ar veni în gând să faci o prostie, aducându-ti aminte de moarte, te opresti îndată: "Doamne fereste, dar dacă mă ia moartea chiar acum? Ce mă fac eu?" Ai văzut ce spune Mântuitorul Hristos: "În ce te voi găsi când va veni sfârsitul tău, în aceea te voi judeca". Asa încât, dacă te gândesti la moarte, îndată te opresti de la orice păcat ti-ar veni în minte. Îti vine în gând să furi? "Nu, e păcat... Dacă vine moartea acum?" Să-l lovesti pe celălalt? "Nu... Îl doare, si e păcat. Dacă mă cheamă Domnul acum, si eu nu mai am când să mă împac?"
De asta zic: moartea este cel mai bun profesor, care te opreste de la toate păcatele.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
"Nu uita că vei muri"... Dacă mă găseste moartea acum, si am făcut vreo prostie, ceva, sau am gândit, sau am zis ceva rău, sau sunt învrăjbit cu cineva... - si-uite asa, gândul mortii îndată te dă pe brazdă. "Vai, dar dacă mor asa, ia să nu mă mai duc la furat... Ia să nu mă mai cert, ca să nu mor învrăjbit." Pentru că asa cum te găseste moartea, asa vei fi judecat...
Iaca asa mai cânta un mosneag orb:
Bate moartea la fereastră
Si eu nu sunt pregătit.
Chiar din fasă, copilasii
Pentru moarte sunt sortiti.
Mai mărisori, drăgălasii,
De moarte nu sunt scutiti.
Tineretea-i ca si-o floare
Ce cade pe drum, îndată.
Tineretea-azi, mâine, moare
De o boală ne-ndurată.
Iar bătrânetea, mă frate,
E ca bruma-n răsărit,
Gata-n tot ceasul să moară
Si să-si dea al său sfârsit.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
Socoteala este asa: toti suntem supusi păcatului, dar dacă avem constiinta sănătoasă, îndată ce ne aducem aminte că am făcut un rău, îndată să ne mustre constiinta. Sau când vrăjmasul îti pune în minte să faci o prostie, o constiintă sănătoasă îndată îti aduce aminte că vei muri, si te opresti: "Să nu mor chiar în ceasul acesta..."
Asadar, fiindcă suntem supusi păcatului si mortii, si datoria trebuie să o dăm numaidecât când ne-o va cere Domnul si când va veni sfârsitul. Si dacă e neprevăzut sfârsitul, atunci să fim pregătiti cam totdeauna: spovediti, împăcati cu toată lumea, si nu cumva să trecem prin viată fără să ne gândim la moarte, si să ne găsească moartea nepregătiti. Că dacă ai să-ti aduci aminte de moarte, ai să ai mult folos si ai să te umilesti, gândindu-te că nu esti vesnic pe pământ, ci degrabă trecător...
Tare-i greu pentru omul care se lasă să se spovedească la urmă, în clipa mortii... Că ce să spui când vine moartea? Ce să iei cu tine? Că n-ai ce lua... Când au venit rusii, în ‘44, trăiam acolo, acasă, si deodată am auzit: "Vin rusii, măi!", si noi n-am crezut. Si ne gândeam: măi, oameni buni, d'apoi românii ăstia ai nostri sunt ei asa de prosti si le-or da drumul să vină de la Nistru încoace?! Doar hotarul nostru e la Nistru... Si nu i-au putut opri. În sfârsit... numai ce mă duc eu o dată la apă, si mă întâlnesc cu armata care venea de la Prut. "Măi popo, mă'... n-ati plecat, mă'? Mă', vă punem capu-n par, măi popo!"
Măi oameni buni, ce să fac eu? Eram la circa 20 km de Nistru. Am luat căldările cu apă si m-am dus acasă repede. Ce să iau eu cu mine? Cum să plec? Un rând de schimburi îmi trebuie... o carte îmi trebuie... Psaltirea îmi trebuie... Ceaslovul îmi trebuie. Umplu o traistă. Da-mi trebuie, măi, si-o pătură. Dar dacă o să dorm pe drum, ce mă fac eu? Mai pun o traistă. După ce am umplut eu două traiste - era mosneagul acela, Ghenadie, care stătea cu mine, si mă vedea că mă pregătesc, dar nu stia unde mă duc, si stătea asa si mă privea cum adunam eu în traiste... - deodată am zvârlit eu amândouă traistele într-un colt, si gata, m-am linistit... Nu mă mai duc. Ceilalti au plecat care-ncotro... Eu cu Ghenadie am rămas. A doua zi, mă uit de noapte... rusii umpluseră toată ograda. Când am venit eu cu cheile bisericii, ei erau acolo, în fata ei. Puseseră un foc mare si un cazan pe foc si o vacă în cazan, si stăteau împrejurul cazanului. Si care se repezeau, luau mai mult carne crudă, si mâncau si ei, acolo... Au prins a mă întreba pe ruseste: "Haziaika?" "Vodka?" - cum umblau ei, după femei si după băutură... Mă rog, de-ale lor... "Nu-s aicea. Aicea-s călugări." "Ce-s aceia călugări?" "Mânăstire." Am prins a spune si eu niste minciuni: "Aicea-i obste, colhoz, aici mănâncă toti la o masă". "Da' unde-i cel mai mare?" "A fugit..." "Las', că l-om prinde noi."
Am stat cu ei aproape o jumătate de an. Ne-am supus si noi lor, si de la o vreme s-au învătat si ei cu noi, ne-am învătat si noi cu ei... Apoi au luat tot ce le-a plăcut si au plecat. Aveau de gând să se ducă la Berlin.
Iac-asa, tătucă, si omul care se lasă să se spovedească în clipa mortii - că eu sunt acum în pragul plecării si mă uit încolo si-ncoace, să văd ce pot să iau cu mine, si iaca, mai că n-ai ce lua... Din vreme să ne mărturisim si să ne pregătim, ca atunci când vine ceasul să fim cu traista legată la gură, după usă, colo... A venit ceasul, iei traista si pleci. Dar ca să te gândesti să pui în traistă atunci, în clipa mortii - atunci nu mai poti, dragul meu, atunci nu se mai poate... Atunci, nu.
Era o babă, Catrina o chema. Si ea vorbea cu moartea cum vorbim noi acum: "Sfântă Moarte, mă rog matale să-mi spui când ai să mă iei, ca să mă pregătesc si eu, Sfântă Moarte". Si tot asa: "Sfântă Moarte" azi, "Sfântă Moarte" mâine... Si tot vorbea cu moartea, dar n-o vedea. De la o vreme, iaca, apare moartea: "Hai, Catrină. Esti gata? Hai, că am venit să te iau..." "Săraca de mine, Moarte Sfântă, cât te-am rugat eu să vii să-mi spui când vrei să mă iei! Să-mi fi spus mai înainte... Dar n-ai venit, Sfântă Moarte, să-mi spui..." "Cum n-am venit, Catrină?! Te-a durut vreodată urechea?" "Da, m-a durut..." "Te-a durut capul, Catrină?" "Da!" "Catrină, dar inima, dar vreun picior?" "M-a durut..." "Eu eram, Catrină... Eu îti spuneam atunci să te pregătesti, că îndată oi veni să te iau." "Da' bine, asa ai vorbit tu cu mine, Sfântă Moarte?" "Apoi eu asa stiu a vorbi, Catrină..." - si a luat-o pe Catrina. Ca să vezi... Uite-asa stie ea a vorbi cu noi. Ca atunci când esti vinovat, ai făcut vreo poznă si, înainte de a te duce la închisoare, întâi îti trimite somatia, pe urmă citatia si apoi mandatul - si gata. Hai, de-acuma... Te duce, nu te mai lasă. Somatia este un junghi, ca să te pregătesti, să te spovedesti la duhovnic. Citatia este o altă durere, ca să te si împărtăsesti. Si când a venit mandatul, nu te mai lasă... Gata! "Te iau!" Pregătit, nepregătit... "Bogdaproste c-am gătit... Am terminat... Hai..." Gata, tătucă... Să nu te smintesti de trăsnăile mele.
Se zice că Alexandru Macedon, după ce a cucerit toată lumea, asa ar fi spus: "Când voi muri, să mă îngropati într-un sicriu cu găuri si să-mi lăsati afară mâinile, goale, ca să vadă toată lumea că Alexandru Macedon, cel care a cucerit lumea, nu ia nimic cu el în mormânt". Si l-au îngropat asa cum a vrut el: cu mâinile goale, lăsate afară. Ai văzut? Si nu era el om prost - era om de mare valoare la vremea aceea. Toti cei care au umblat după slava omenească - cum umblă, de obicei, toată lumea - până la sfârsit au regretat, că prea s-au obosit în zadar.
Asadar, tare ar fi bine ca din clipa asta să punem început bun, tătucă. Fiindcă lucrurile trec, trec la vale, si vine clipa când va rândui Dumnezeu să dai examenul cel mai de pe urmă... Eheei.. acela de pe urmă este examen, nu glumă. Acela să-l reusim, tată, că atunci nu mai încap nici interventii, nici avocati, nici orice altă învătătură - decât numai faptele, dacă le-ai făcut. Atâta rămâne: ce-ai făgăduit la călugărie...


Despre fericire

Asa, tătucă... Fiindcă te-ai întâmplat aici de sărbătorile astea, îti doresc si eu ani multi - si nu prea fericiti, că fericirea în lumea asta nu-i chiar asa de sănătoasă. Când e omul prea fericit în lumea asta, uită de Dumnezeu si uită de moarte...
Ai văzut Sfântul Pavel? "Nu mă voi lăuda decât cu neputintele mele si cu slăbiciunile mele. Că o zi si-o noapte am fost în fundul mării", că trei zile a fost nu stiu pe unde, că într-o zi l-au dat afară pe o cosnită, a fost bătut cu toiege, împroscat cu pietre - iaca cu ce se lăuda. Nu se lăuda că face minuni, că a învătat atâta carte, că face, că drege... Si când a zis vorba aceea: "Stiu un om care, cu 14 ani în urmă, a fost răpit în rai (sau în al treilea cer, cum spune el), dar nu stiu bine, în trup sau fără trup"... A stiut el prea bine. El era, dar n-a vrut să se recomande asa. Si ce-a văzut acela acolo, numai nu s-a scărpinat ca mine, în cap. Că ce-a văzut el, ce-a auzit el nu pot mintea omului si gura să spună... Mai departe se dă de gol el singur: "Pentru multimea vedeniilor, a slobozit Dumnezeu pe îngerul satanei să mă lovească peste fată". Na! S-a vădit. El singur. Ai văzut? "Ca să nu mă mândresc. Si L-am rugat pe Dumnezeu de trei ori să-l depărteze, si a zis: "NU!" Asa a zis: NU! Că întru slăbiciuni lucrează Dumnezeu minuni. Si a rămas asa, ca Sfântul Pavel să fie vas ales. Asadar, dintr-un mare prigonitor, cum era el, a devenit râvnitorul cel mai aprins, cel mai devotat, cel mai ales vas dintre toti. Că de multe ori spunea si el: "Nu sunt vrednic să mă numesc Apostol" si "Sunt cel mai mic dintre Apostoli"... Dintr-un prigonitor, dintr-un vas de neonoare, a devenit un vas de onoare. Că asa lucrează Dumnezeu: dintr-un om păcătos poate să facă, prin pocăintă si lacrimi, un om credincios, care să fie de folos si lui si altora.
Asa să te-ajute Dumnezeu, tată, ca dintr-un vas spurcat - cum sunt si eu, iac-asa, încărcat cu nenorociri din astea, cu păcate si cu stricăciuni - să te facă Dumnezeu vas curat, de onoare, ca să-I slujesti Lui, la masa Lui de onoare...
Eu nu-ti doresc aici nici avere, nici slavă, nici bogătie, că stiu eu că dintr-astea ies altele gâmboase. Dacă vei avea, cu darul lui Dumnezeu, dragoste si dorintă sfântă, apoi dincolo de mormânt să fie viitorul nostru. Dar, făcând voia lui Dumnezeu, vei avea si aici folos îndestulat, iar dincolo de mormânt vei avea fericirea vesnică, în vecii vecilor. Dar dincolo să ne bucurăm, unde nu sunt nici lacrimi, nici scârbe, nici suspin, ci viata fără sfârsit. Amin.
Nu ne putem mântui dacă vom iubi plăcerile lumii.


Despre dragoste

Si dragostea ajută mult, draga tatii. "Dragostea si cu frătia/Mult întrece bogătia". Să aveti dragoste una fată de alta. Că din dragoste izvorăste mila. "Dragostea îndelung rabdă, nu se mândreste, nu se trufeste, nu se mânie, nu gândeste rău, nu se bucură de nedreptate. Dragostea îndelung rabdă, se milostiveste, nu caută ale sale, dragostea niciodată nu cade". Aceasta dac-am avea-o noi, dragostea cea adevărată, dragostea duhovnicească! Fiindcă dacă avem dragoste, pe toate le avem. Dragostea te face să rabzi boala si chiar să-ti fie dragă, pentru că te curătă de toate murdăriile. Si dacă ai dragoste pentru Hristos, rabzi totul: si ocări, si batjocură... Din dragoste vine si răbdarea. Si atunci nu te mai scârbesti nici de cel bolnav; ti se pare că miroase a parfum. Că cea mai mare faptă de dragoste este să îngrijesti un bolnav. Si dacă-l îngrijesti cu dragoste si răbdare, el se mântuieste prin tine si tu te mântuiesti printr-însul.
Nu-i lucru curat când te mânii. Mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu si nici nu rodeste roadele dragostei. Când te mânii, nu-i duhul lui Dumnezeu acolo, si nu-i duhul dragostei - acolo e duhul mândriei, duh de slavă desartă.


Călătorie imaginară a Părintelui Paisie la Locurile Sfinte

Vreau să te însotesc si eu cu gândul la Sfintele Locuri, la Ierusalim, pe care unii din părintii nostri s-au învrednicit si le-au vizitat, si au văzut locul unde a fost înmormântat trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă însotesc cu gândul si merg si eu împreună cu sfintia voastră până pe acolo. Si iată. Cu gândul, eu am ajuns mai înainte de sfintia voastră acolo. Si zic asa la prietenii nostri care sunt pe-acolo, părinti, maici, surorile noastre, fiicele noastre duhovnicesti: "Bine v-am găsit, părintilor, fratilor, surorilor si maicilor care sunteti aici si v-ati învrednicit să stati la Locurile Sfinte, unde s-au mântuit Sfintii Părinti, unde s-au nevoit unii din sfintii nostri, pe care i-am cunoscut."
Parcă o văd pe maica Irina că-mi iese înainte si mă primeste cu drag. Iar eu zic: "Blagosloveste, maică Irină si maicilor care sunteti aici si părinte preacuvioase, staretul mânăstirii de la Ierusalim. Blagosloviti-mă si pe mine păcătosul, că iată, cu gândul am ajuns aici. Si vă rog să mă iertati, poate vă fac vreun deranj cu venirea mea; poate n-am fost vrednic si nu-s niciodată vrednic ca să ajung, dar cu gândul, iată, am ajuns. Bine v-am găsit, părintilor, surorilor si maică Irino; mă cunosti pe mine? Eu sunt părintele Paisie, care te-a mărturisit de-atâtea ori, si poate v-ati folosit, poate v-ati smintit… vă rog să mă iertati. Poate nu m-ati uitat la sfintele rugăciuni, că si eu mi-aduc aminte mai în toată ziua de maica Irina, care s-a învrednicit de a stat, cu darul si cu rugăciunile Maicii Domnului, aproape patru ani. Si eu vă doresc încă mai multi ani să stati la Locurile Sfinte. După cum poate v-am trimis vreo blagoslovenie cândva, prin cineva, si un sfat poate, totdeauna v-am îndemnat să aveti răbdare, că dragostea rabdă toate. Să faceti ascultare acolo la Locurile Sfinte, să nu iesiti din cuvântul părintelui de acolo, părintele Lucian, arhimandritul si staretul căminului de la Sfântul Mormânt; să faceti ascultare de maica egumenă, care tot de pe-aicea-i si a auzit si ea de mine, Eufrasia. Să iubiti acest loc sfânt, pe care l-ati dorit poate din copilărie, si să doriti încă mai mult timp locurile acelea, si să nu ne uitati pe noi la rugăciunile pe care le înăltati înaintea Sfântului Mormânt.
*
Să mai stăm de vorbă oleacă. Cred că te-ai mărturisit în postul acesta, da? Să te mărturisesti, tătucută, că dacă mături casa mai des ti-i mai drag să stai în casă decât dacă se face mult gunoi în casă; e mai greu de scos afară. Dacă speli cămasa mai des, ti-i mai drag s-o îmbraci decât dacă se-nvecheste. Să te mărturisesti, dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună. Cred că ai ales duhovnic bun pe părintele Lucian arhimandritul. Să nu iesi din cuvântul părintelui duhovnic de acolo. Să mărturisesti si gândurile care vin si nu-ti dau pace, si cuvintele, si faptele. Să vă acomodati locului si obiceiului locului de acolo.
Din partea mea, primiti blagoslovenie si să fii dezlegată de orice canon ai avut de la mine si poate nu l-ai putut face. Să fii dezlegată de toate păcatele pe care le-ai mărturisit la mine. Poate ai mai vorbit de rău, ai mai clevetit, ai mai spus minciuni, ai ocărât, ti-a fost ciudă, te-ai supărat, te-ai tulburat, te-ai smintit, ai smintit pe altul, poate te-ai mândrit, poate ai judecat păcatele altora, poate ai avut gânduri necurate, patimi, pofte, vise murdare, ai mâncat prea mult, ai băut prea mult, ai dormit prea mult, ai vorbit prea mult, ai râs, ai glumit. Toate păcatele de care-ti pare rău si le-ai mărturisit si le mărturisesti să fie dezlegate de părintele duhovnic de acolo, care are blagoslovenie acum, să facă dezlegare de tot ce ai mărturisit. Si din partea mea primiti blagoslovenia: Domnul Dumnezeu preamilostivul să vă miluiască, Domnul să vă ajute, Domnul să vă mântuiască, Domnul să vă folosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curătească, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul să vă fie păzitor sufletului si trupului vostru; Domnul, ca un bun si milostiv si iubitor de oameni, să vă dea iertare de păcate. Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, la ziua mortii si a judecătii, să vă miluiască si să vă blagoslovească în toate zilele vietii voastre, că Aceluia I se cuvine slava, cinstea si închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte si Preasfântului si bunului si de viată făcătorului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Blagosloviti si mă iertati pe mine păcătosul. Doamne ajută si să ne întâlnim la usa raiului, dacă nu ne-om putea întâlni aici, si acolo să ne bucurăm de mila lui Dumnezeu si de rugăciunile Preacuratei Maicii Sale. Pentru rugăciunile tuturor sfintilor, amin.
Cuvinte de rămas bun, adresate Victoriei

Asa, tătucă. Dumnezeu si Maica Domnului să-ti rânduiască cele ce sunt cu adevărat de folos pentru mântuirea sufletului tău. Du-te, tată... usoară ca un fulg, asa să te duci. Să-ti răsplătească Dumnezeu si să-ti fie de folos osteneala. Să fie ca grâul căzut în pământ bun. Du-te, tată, si să ne întâlnim amândoi la poarta raiului.
Doresc să aud de bine despre frătia ta. Spune urări de la mine si părintilor tăi scumpi de la Bucuresti, care ajută în ogorul Domnului, ca să sporească în rostul faptelor bune, ca prin faptele si cuvintele lor să Se slăvească Domnul Hristos si Tatăl nostru din ceruri.
Drum bun, mergi sănătoasă, si să nu uiti cărările către Patria cerească, fiindcă strâmtă este usa si îngustă este calea care merge la viată, si largă este poarta, lată este calea care merge la pierzare. Să o eviti pe cea largă, tătucă, si s-o urmezi pe cea strâmtă, desi multi sunt cei care merg pe cea largă.
Si dacă ai să mai vii pe-aici, să-mi aduci si mie daruri, draga tatii. Nu altfel de daruri, ci daruri duhovnicesti - smerenie, dragoste si toate cele cu adevărat bune, ca să mă bucur si eu totdeauna când am să văd acestea la frătia ta. Si dacă n-ai să mă mai găsesti, tu tot să-mi aduci daruri, si ne vom bucura împreună dincolo. Iar când se mai întâmplă câte-o schiopătură - că este o vorbă din bătrâni: dobitocul, care are patru picioare, si tot schioapătă si el când se poticneste, darmite omul, că are numai două picioare - să ne îndreptăm iar, si iar să punem început bun, cu frica lui Dumnezeu. Numai să nu schiopătăm cu amândouă picioarele, tată. Si asa, cu darul lui Dumnezeu si cu rugăciunile Măicutei Domnului, încet-încet, hai-hai, intrăm si noi într-un coltisor de rai. Doamne ajută! O să ne mai întâlnim, negresit. Aici sau la poarta raiului, dincolo. Blagoslovenia Domnului peste frătia ta.
Domnul Dumnezeu să te blagoslovească, tată. Mergi sănătoasă si pune început bun. Si cu darul lui Dumnezeu, să te împrospătezi cu toate faptele cele bune ca si cu o cunună frumoasă. Că o cunună frumoasă trebuie să aibă mai multe feluri de flori, nu numai de o culoare, si atunci cununa iese frumos împodobită. Sileste-te să aduni tot felul de floricele pentru cununa frătiei tale, să te împodobesti cu toate felurile de flori, care să fie cât mai frumoase: milostenie, ascultare, rugăciune, smerenie.
Îmi aduc aminte cum îmi cântau băietii la scoală. Am primit si eu o coronită, făcută de ei din frunze de stejar si cu mai multe flori, iar când îmi puneau coronita pe cap, băietii îmi cântau:
Ai ascultat,
Ai învătat,
Coroană ai luat.
Asa si frătia ta: vei asculta, vei învăta, cunună din toate florile vei lua...
Fă si tu ca albinutele, care umblă din floare în floare si culeg numai sucul din care să poată scoate mierea. Albina zboară din floare în floare, în multe flori, dar unde nu e nectar din care să poată scoate mierea nu stă, fuge. Asa să culegi din toate numai ce e bun si ce e folositor pentru frătia ta. În rest, să te strecori iaca asa, ca printre stropi. Să-ti spun si eu o trăscănaie: mergea un tigan pe drum, si era tiganul îmbrăcat binisor, si avea si el o căldare. Si era lume multă care mergea pe drumul acela. Si a venit o ploaie mare si toti s-au ascuns care încotro, dar tiganul nu avea unde să se ascundă. Si ce s-a gândit el? S-a dezbrăcat de haine, le-a pus în căldare si a întors căldarea cu fundul în sus, iar el s-a pus pe căldare si sedea acolo să treacă ploaia. După ce a trecut ploaia, a scos hainele din căldare, s-a îmbrăcat si iaca, el era uscat. Si-l întrebau oamenii: "Măi tigane, dar cum ai rămas tu uscat, pe tine cum de nu te-a plouat, măi? Cum de ai rămas tu neudat, măi?" Dar el, de colo: "Printre stropi... M-am strecurat printre stropi." Asa si frătia ta, strecoară-te printre stropi, ca să nu te ude ploaia păcatului...
În ce zi e azi? 9 august 1981... Asadar, să vă rămână în memoria frătiilor voastre locurile acestea - izvoarele, muntii, brazii, iar la anul pe vremea aceasta să vă aduceti aminte: "Măi, anul trecut pe vremea asta noi ne-am pomenit la Sihla, colo sus, stând de vorbă cu un bătrân mai mult mut" - că n-am cu ce vorbi; mai mult surd, că n-aud bine; "un bătrân orb, care ne spunea niste trăscănăi de-ale lui, împletea două paie si el... Oare mai trăieste?" La anu'... Tare-i mult până la anu'. Dar care sunteti mai aproape, oti încerca, oti întreba, si dacă dragostea v-o mai îndemna si nu veti uita locurile acestea, veti mai da pe-aici. Cred că până veti mai veni, nu se stie dacă ne mai putem întâlni aici. Dar as dori ca toti cei care ati fost pe la mine să mă iertati, că unii poate v-ati smintit. Să nu vă smintiti de ceea ce ati văzut, de ceea ce ati auzit, că una este ceea ce se aude si alta este ceea ce se vede. Si vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viata si faptele... Iar cei care v-ati folosit - dacă v-ati folosit vreunii de venirea aici - să mă pomeniti. Mă veti pomeni măcar asa: "Măi, oameni buni, acela nu stia carte multă, dar avea si el o ambitie, o râvnă oarecare: ca să ne folosească. Si împletea si el două paie, ca să ne folosească numaidecât, asa voia el... Si noi, unii ne-am folosit, altii ne-am smintit..."
Eu mă gândesc asa: că, dacă mai am câteva zile de trăit, mi s-au rânduit aceste zile pentru că a mai rămas ceva rugină si trebuie răzuit cu raspelul, cu ce-o fi si cu ce-o sti Dumnezeu că e de folos, ca să rămâie curat. Că tot ce ne dă Dumnezeu este de folos, si noi trebuie să ne multumim asa, cu cât ne rânduieste Dumnezeu, cât stie Dumnezeu că mai trebuie. Că pe unii tineri îi ia Dumnezeu la cer, ca să nu mai gresească, iar pe unii, bătrâni, îi mai lasă pe pământ ca să se pocăiască. Ati văzut judecătile lui Dumnezeu? Mari sunt judecătile lui Dumnezeu! De aceea, slăvit să fie Dumnezeu că încă mă mai îngăduie, iar eu, în loc să mă pocăiesc, încă mai adaug, încă mai gresesc - că mai ocărăsc pe câte unul: "Măi, de ce gresesti, măi...?" "Măi, ce fel de oameni...?" "Măi, ce-ai gresit, măi...?" Am mai si ocărât asa, l-am mai miluit eu la urmă cumva, dar nu-i lucru atât de curat când te mânii, că mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
Era un frate tânăr - într-o joi l-am călugărit în pat, iar sâmbăta a murit. Ghervasie îl chema. Dar înainte de a muri mi-a zis: "Adu, părinte, pe părintele duhovnic să mă împărtăsească". Si, după ce-am împlinit toate: "Aprinde degrabă lumânarea, părinte". Îi pun eu lumânarea în mână si vreau să i-o tin eu, cu mâna lui în mâna mea, dar el, de colo: "Lasă, părinte, că o tin eu". Ai văzut? "Lasă, părinte, că o tin..." "Dacă o tii, tine-o..." Tine el lumânarea asa, cam două minute, si se uită în sus, se uită la dreapta, la stânga - la stânga s-a otărât, la dreapta s-a bucurat putintel. "Părinte, stinge-o, că mai am oleacă." Pe urmă, iar: "Părinte Paisie, du-te si spune-i părintelui duhovnic să vină să-mi citească molifta pentru iesirea sufletului". Când am auzit... "Si asta o ceri?" M-am dus din nou la părintele duhovnic si i-am spus toată tărăsenia: "Părinte, te pofteste să-i citesti molifta de despărtire". S-a otărât bietul părinte duhovnic - Ghedeon îl chema -: "Ce vrei, să omori oamenii cu de-a sila?" El "nu", eu "hai si hai". Si după ce m-a ocărât bine, m-am dus repede. Ghervasie era în asteptare: "Vine părintele?" "Vine." A venit părintele Ghedeon: "Ce vrei, Ghervasie?" "Părinte, să-mi citesti molifta pentru iesirea sufletului." I-a citit molifta si a plecat. Si au venit părintii din mânăstire, că auziseră de treaba asta, că era în zori de ziuă, si am tras patul în mijloc si ne-am strâns împrejurul patului, uitându-ne la călugărul cel tinerel. Si el spunea: "Vă aud, dar nu vă mai văd" - el altceva vedea acuma. Si a spus deodată: "Iertati-mă". "Dumnezeu să te ierte" - am zis noi. Si el a înghitit ceva, apoi a scos o răsuflare lungă, una scurtă si iar una prelungită, si apoi a plecat. Iată... călugăr în trei zile. Si eu am saizeci si atâtia de ani de călugărie si încă n-am pus început bun. Nu m-am pregătit încă de moarte. Tot asa: "Măi, să mai pun un strat, să mai pun o piatră, că piatra asta nu-i bună aici..." Si ai văzut cum te-nseală vrăjmasul? Iac-asa... A murit acela, de 19 ani, călugăr în trei zile - cum spune în carte: "tânăr bătrân" si "bătrân tânăr". Pe cei tineri, care-s buni, Dumnezeu îi ia din vreme, ca să nu gresească, iar pe bătrâni îi mai lasă să se pocăiască.
Asa, tătucă... Dumnezeu să vă întărească si să vă unească, să vă înteleptească, asa ca să vă fie dragă viata de călugărie. Să vă duceti până la sfârsit crucea suferintei, prin răbdare, smerenie si ascultare, si vă veti mântui. Multi ani celor care sunt sănătosi, iar celor bolnavi, răbdare multă de la bunul Dumnezeu. Răbdare multă celor care au nevoie de răbdare. Si bucurii duhovnicesti, în suflet, pentru omul silitor. Să trăiti, să faceti ascultarea care este de folos pentru mântuire. Dumnezeu să vă dea răbdare si dragoste si bună nădejde, si să nu uitati hotărârea pe care ati avut-o de acasă - hotărârea asta până la sfârsit să o aveti, nu până la prăsit. Să ne rugăm mai mult, ca Dumnezeu să ne dea răbdare si smerenie si dragoste - pentru că, dacă avem dragoste, pe toate le avem. Răbdăm si ocările, pentru că asa ne-a lăudat Mântuitorul: "Fericiti cei ce vor fi ocărâti si stuchiti si batjocoriti pe nedrept". Răbdăm toate pentru dragostea Lui, draga tatii, ca să putem câstiga - nu tot raiul, ci un coltisor cât de mic...
Aceia care aveti sot, sotie, familie, copii, căutati întâi si împăcati-vă casa si familia. Că cel care face milostenie la străini iar copiii lui tremură de frig si flămânzesc, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească, pentru ca să zică lumea: "Uite, mă, ce milostiv e acela..." Puneti cu totii început bun. Aceia care ati schiopătat, îndreptati-vă; cei care nu ati schiopătat, stăpâniti-vă. Nu vă puneti niciodată nădejdea în oameni, că omul se schimbă - azi îti dă si mâine îti cere; azi te laudă si mâine te ocărăste. Dar dacă îti pui nădejdea în mila lui Dumnezeu, n-o să dai gres niciodată.
Asa, tată... cam atâta am putut, că mă coplesesc altele care nu se văd, dar numai eu le simt.
D'apoi eu... dacă nu văd bine, prăpădesc mereu câte ceva - pun un ac aici si cade jos: "Măi, măi, da' unde-i, că aici l-am pus? Mi l-o fi furat cineva?" Si când colo... Uite cum gresesc si cum bănuiesc pe altul... Ca să vezi! Si fac păcate de nu mă văd din socoteala asta, pentru că ba nu văd, ba nu aud, si bănuiesc. Vezi cum te înseală vrăjmasul?
Asa, draga tatii... Pace-n tară, pace-n lume, pace-n mânăstirea noastră, pace-n casa dumneavoastră. Mâine poate n-o să mă mai găsiti, că eu de-acum trebuie să plec. Dar de aceste locuri o să vă amintiti si de stâncile astea o să vă fie dor. Dar dacă, cu darul lui Dumnezeu, mai trăim si în anul acesta în care intrăm, să vă amintiti că în anul care a trecut un bătrân prost si orb v-a urat de bine. Eu sunt bătrân, tată, si voi pleca când va rândui Domnul, dar o să ne mai întâlnim negresit - aici sau dincolo, la poarta raiului... În altă parte nu. Dumnezeu să vă întărească, să vă unească si să vă înteleptească, pentru că nu sunt decât două căi, tată: la rai sau la iad. Trebuie să ne hotărâm pentru una din ele. Si până la sfârsit să ne ducem crucea suferintei, prin răbdare, smerenie, dragoste si ascultare, si ne vom mântui.
Draga tatii, eu voi pleca... si as dori să rămână în memoria frătiei tale tot ce ai văzut si ai auzit de la mine, ca să-ti fie spre mântuire. Asa, tătucă. Si să mă pomenesti si pe mine când îti vei aduce aminte - asa, fără obligatii. Amin.


Blagoslovenie de plecare

Sunteti gata de plecare? Să vă fac blagoslovenie bogată, ca să vă fie de sat.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce esti calea cea adevărată si ai călătorit cu Tobie, cu Iosif pe cale în Egipt, cu Luca si Cleopa, călătoreste, Doamne, cu robii Tăi acestia si rânduieste-le înger bun, păzindu-i nevătămati de toată întâmplarea cea rea, ca sănătosi si cu bun spor să ajungă la bordeiasul lor, la serviciul lor, la scoala lor, la ascultările lor.
Lăudându-Te si slăvindu-Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte si cu Preasfântul, Bunul si de viată Făcătorul Tău Duh, amin.
Domnul Dumnezeu Preamilostivul să vă ajute, Domnul să vă mântuiască, Domnul să vă folosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curătească, Domnul să vă blagoslovească, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul să vă fie păzitor si sprijinitor sufletelor si trupurilor voastre. Domnul, ca un bun si milostiv si iubitor de oameni, să vă dea iertare de păcate. Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, la ziua mortii si a Judecătii, să vă miluiască si să vă blagoslovească în toate zilele vietii voastre.
Blagosloveste, Doamne, pe robii tăi acestia (spuneti cum vă cheamă; care aveti soti, spuneti cum îi cheamă si pe ei) si pe viitorii lor soti. Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile cele bogate - pace, liniste, sănătate - si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i pe dânsii si cele de folos le rânduieste, pentru a-si îndeplini dorintele lor cele bune, si un coltisor de rai rânduieste-le lor, în numele Tatălui si-al Fiului si-al Sfântului Duh. Amin.
Încă o dată, să vă blagoslovesc în parte: Blagosloveste, Doamne, pe roaba Ta - cum te cheamă? Maria... Blagosloveste, Doamne, si pe - matale?... Blagosloveste-l, Doamne, si pe cel mititel... Blagosloveste, Doamne, si pe cea de la Bucuresti... Blagosloveste, Doamne, pe cei de primprejur - Maria, Ileana, Irina... Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile cele bogate - pace, liniste si sănătate - si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i si cele de folos le dăruieste si un coltisor de rai le rânduieste lor. Amin.
Încă o dată: Blagosloveste, Doamne, pe robii Tăi si pe roabele Tale care sunt de fată si care vor să plece. Blagosloveste, Doamne, pe părintii lor, pe fratii lor; care sunt căsătoriti, pe sotii lor si pe fiii lor. Blagosloveste, Doamne, căsuta lor, blagosloveste, Doamne, măsuta lor, căminul lor. Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile Tale cele bogate, pentru mântuirea lor - cele de folos le rânduieste lor si un coltisor de rai le dăruieste lor. Amin.
Mergeti sănătosi. Hai... "Sănătate, si la drum cu traista-n spate." Cum? Încă o dată? Iaca, măi, te mai obligă încă o dată. No, ca să vezi. Mare comedie cu oamenii ăstia, nu pot scăpa de dânsii. Le-am zis de drum, le-am zis "Doamne-ajută si drum bun" - si ei nu vor să plece...
- Dacă e bine aici, părintele...
- E bine? Da, tătucă... A venit cineva de la Bucuresti si mi-a spus: "Părinte, noi nu avem acolo aerul de aici". Si i-am spus: "Păi luati-l, dacă vă trebuie... Luati-l, na!"
Pe mata' cum te cheamă?
- Emilia.
- A, Emilia... Dacă nu mai văd... Frumos nume ai!
Da' câte parale costă comedia asta? (casetofonul - n.r.) Patru mii de lei? Oh, vai de mine... tot neamul meu n-am de unde atâtia bani. Si-ai pus toate prostiile mele pe el? Dacă copiii ăstia-s obraznici si nu-mi dau pace... Că eu, ca să scap de dânsii, le-am spus si eu, numai s-or duce, dar ei nu vor să plece.
Dar pe matale cum te cheamă? Irina? Si câti ani ai? Tot zece? Păi mai deunăzi tot zece aveai...
Si mata', tătucută să mai stai. Chiar dacă eu v-am zis de drum, mata' să n-o iei la vale...
Hai, încă o dată... Descântecul de la mine si leacul de la Dumnezeu... Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Împăratul Cel Atotputernic si Atottiitor, care le faci toate si le prefaci singur, cu voia Ta, Cela ce cuptorul cel de sapte ori ars si văpaia cea din Vavilon în rouă le-ai prefăcut si pe sfintii trei coconi întregi i-ai păzit, doctorule si tămăduitorule al sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc în Tine, Doamne, Tie ne rugăm, depărtează si înstrăinează toată lucrarea diavolească, toată lucrarea satanei, toată vrăjmăsia; toată privirea cea rea, stricăciunea oamenilor răi, răutatea vrăjmasilor celor văzuti si nevăzuti depărtează-le, Doamne, de la robii Tăi acestia. Si dacă, ori din frumusete sau din putere, din norocire sau din nenorocire, din răutatea omenească sau diavolească de s-a-ntâmplat, sau li se va întâmpla ceva nemultumitor în viata roabelor si robilor Tăi, Stăpâne Doamne, tinde mâna Ta cea tare si cercetează pe robii Tăi acestia... si le trimite lor pe îngerul Tău cel de pace, înger bun, credincios, păzitor sufletelor si trupurilor, care să depărteze de la dânsii tot sfatul necuratului diavol, pe toti vrăjmasii văzuti si nevăzuti, dăruindu-le lor izbăvire, ca să-Ti cânte Tie cu bucurie: "Domnul este ajutorul nostru si nu ne vom teme; ce ne vor face nouă oamenii si diavolii? Nu ne vom teme de rău, că Tu esti cu noi, Doamne. Că Tu esti Domnul puterii noastre, tare Stăpânitor, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie, Împărătia Ta este Împărătia vesnică, si a Ta este Împărătia si slava în veci. Amin.
Blagosloveste, Doamne, încă o dată pe robii Tăi si pe roabele Tale cu darurile cele bogate - pace, liniste si sănătate - si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i pe dânsii, si cele de folos rânduieste-le lor, pentru a-si împlini dorinta lor cea bună, si un coltisor de rai dăruieste-le lor. În numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.
"Ai spus si asta, descântecul acesta?" Mămucută, ca să vezi, te bagă în încurcătură copiii ăstia. De... duceti acolo, la Bucuresti, toate trăscănăile mele. Că omului sătul nu-i plac nici plăcintele, dar cui e flămând si nemâncat de trei zile, apoi si mămăliguta cu usturoi, cogâlc, pe gât - asa-i de plăcută când ai postit vreo trei zile. Da' când e sătul, nu-i place - ba că e prea sărat, prea pipărat, prea... asa că si astea or fi bune pentru cineva flămând. Dar pentru unul sătul, cu multă carte, astea nu prind deloc... Gata de-acuma... pune-l în traistă (casetofonul - n.r.) si nu-l arăta la nimeni.
Da' pe tine cum te cheamă? Daniela... Si de ce plângi, puisorule?
- S-a trezit acum din somn...
- Apoi când te scoli din pat, nu te scoli cu fundu-n sus, măi băiete. Să te scoli cu fata-n sus, pentru că altfel fug îngerii si se depărtează de la tine. Să te scoli cu fata-n sus, si dacă ai visat ceva să te uiti la geam, ca să uiti tot ce-ai visat, să nu mai tii minte. Asa m-a învătat mămuca, pe când eram si eu copilas, să mă uit la geam ca să pot uita visele pe care le-am visat...
Asadar, v-am dat blagoslovenie si pentru anul următor... Blagosloveste, Doamne, pe toti cei care au dragoste să mai asculte o dată blagoslovenia noastră, că văd că tot nu vor să plece. Asadar, tot ce-ati gresit si ati făcut rău - ati clevetit, ati spus minciuni, v-ati supărat, v-ati tulburat, v-ati smintit, ati smintit si pe altul, ati cârtit, ati bănuit, v-ati mândrit, ati judecat păcatele altora, ati avut gânduri murdare, patimi si pofte-n trup, ati avut vise spurcate, ati mâncat prea mult, ati băut prea mult, ati dormit prea mult, ati vorbit prea mult, ati râs, ati glumit, ati gresit cu mintea, cu gândul, cu cuvântul, cu fapta, cu lucrul, cu voie sau fără de voie, cu stiintă si cu nestiintă, toate păcatele de care vă pare rău si vă mustră constiinta - Domnul Dumnezeu Preamilostivul, Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darurile si cu îndurările iubirii Sale de oameni, să vă ierte si să vă lase toate păcatele, iar eu, nevrednicul preot si duhovnic, vă iert si vă dezleg de toate păcatele voastre, în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.
Blagoslovenia si bucuria care a fost la Nasterea Mântuitorului Hristos să fie si în sufletele voastre, bucuria îngerilor si a păstorilor care au cântat la Nasterea Mântuitorului Hristos - acea bucurie să fie si în sufletele voastre. Si să păsim în anul acesta cu mai multe fapte bune si împrospătati cu mai multă credintă si cu mai multă dragoste. Amin.
Multi ani celor care sunt sănătosi, iar celor bolnavi răbdare multă, si tuturor mântuire de la bunul Dumnezeu. AMIN.
Noi trăim cu adevărat vremuri apocaliptice - pentru că faptele noastre grăbesc sfârsitul. Niciodată nu au fost mai multe avorturi si mai multă vărsare de sânge si mai multă necredintă ca acum. Acela s-a mântuit, se mântuieste si se va mântui care va avea credintă neîndoielnică. Trimiteti părintelui Ioanichie si celorlalti părinti scumpi de la Bucuresti - părintele Gherontie, părintele Sofian... - sărutări de mâini din partea mea si să nu mă uite la rugăciunile lor, că eu sunt în pragul plecării.
Drum bun... Drum bun... Doamne ajută.


Cuvintele părintelui Paisie, din amintirile maicii Gorgonia de la Mânăstirea Agapia

Să ai milă de bătrâni si de bolnavi,
de străini si de orfani.
Să îi speli, să-i îngrijesti,
să le cânti, să le citesti
si-mpreună să vă-mpărtăsiti
si-mpreună să vă mântuiti.
Să-i alini de îndată
si vei avea multă plată.
Ai grijă: în viata ta de mânăstire
să nu-ti faci a ta voire.
Să asculti de cei mai mari
si vei primi mereu în dar
sănătatea si întelepciunea
pacea inimii si multumirea.
Dragostea - cu-ndelunga răbdare în toate
să ai grijă să o păstrezi până la sfârsit
si nu până la prăsit.
Vorbirea ta să fie rugătoare
si NU poruncitoare.
Auzi ce spune Mântuitorul:
"Fiti blânzi si nevinovati ca mielul",
"Vorba dulce mult aduce",
"Dragostea si cu frătia
mult întrece bogătia".
O floare, când o rupi, răspândeste parfum.
Fii, deci, o floare.
Si să fii tu însuti în orice împrejurare.
Si dacă vorbele tale sunt de folos cuiva,
numai atunci vorbeste.
Ai grijă, cu întrebarea să călătoresti
dacă vrei să te mântuiesti
- în sfaturi, cu cei duhovnicesti.
Cu gândurile să nu vorbesti.
Fii cu paza mintii
si să le izgonesti.
Sileste-te să câstigi mintea de bătrân iscusit
si inima de copil neprihănit.
Ca o moară bună, mintea ta să macine grâu.
Fereste-te de paie,
si să aduni numai fân.
Să nu fii nici prea serios, nici prea vesel
(calea de mijloc e împărătească).
În fiecare zi să pui început bun.
Să lucrezi câte putin, dar din toate
(din lucrurile cele duhovnicesti).
Să asculti multe si bune
si să păstrezi numai ce e folositor pentru tine.
Să înveti statornicia în cuvânt
si statornicia în prietenie.
Să fii iubitoare de a căuta mereu fapta bună.
Dacă nedreptate-ti va face oarecare,
degrabă, până la apus de soare,
să fii iertătoare.
Si nu uita: un câine care latră
să nu-l zgândăresti.
E greu de suportat, stiu, dar trebuie să rabzi,
pentru că asa se sporeste în smerenie
si în mare nădejde.
Si apoi, "capul plecat sabia nu-l taie"...
Adu-ti mereu aminte de Golgota mântuitoare,
si dac-ai să gândesti asa, nu ai să mai gresesti.
Constiinta să ti-o întrebi mereu:
Oare azi cu ce-am supărat eu pe Dumnezeu
si pe fratele meu?
Luptă-te! Esti ostas în armata îngerească!
Armele toate să le folosesti, dar
cu dreaptă cumpătare,
si să iubesti calea cea împărătească
pentru ca să împlinesti făgăduinta călugărească.
Vezi - spovedania deasă să fie
si să ai grijă de suflet, cu multă trezvie.
Roagă-te neîncetat
si numai în Domnul să-ti pui nădejdea ta.
Să stii că în mânăstire
se întâlnesc necunoscându-se,
trăiesc neiubindu-se
si mor neplângându-se...
Dar tot ce ai văzut si ai auzit de la mine
să rămână în memoria ta,
ca să-ti fie spre folos si mântuire.
AMIN.

Uite-asa... dacă ai copii, ai necazuri, ai si bucurii. Eu am copii de toată mâna...
Iar tu, fată hăi, Gorgonie, să-ti dea Dumnezeu răbdare si să-i îngrijesti până la ultima suflare pe bolnavi - si să faci această ascultare până la ultima ta suflare. Că ei se vor mântui prin tine, iar tu te vei mântui prin ei.



 

AFORISME DUHOVNICESTI
- extrase din convorbirile duhovnicesti si din corespondentă -


Binecuvântările si saluturile Părintelui Paisie

Slăvit să fie Dumnezeu pentru toate!
Dumnezeu si Măicuta Lui să ne binecuvânteze pe toti!
Dumnezeu să-i ierte pe toti, si pe cei vii, si pe cei morti!
Vă doresc tuturor un coltisor de rai. Amin!
Dumnezeu să vă dăruiască un coltisor de rai!
Să ne întâlnim la usa raiului!
Să ne vedem cu totii la usa raiului!
Mergeti sănătosi si să ne vedem la usa raiului!
Drum bun! Să ne vedem la usa raiului!
Să ne vedem la a doua Înviere.


Rugăciuni ale Părintelui Paisie

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze. Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, să vă ierte de păcate si în ceruri cu dreptii să vă primească. Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi acestia, si rugăciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, si căsuta lor, si pâinea lor, si copiii lor, si viata lor, si sfârsit bun le dăruieste, iar dincolo un coltisor de rai le dăruieste, că binecuvântat esti în veci. Amin!
Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule, si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la fata Ta si Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine!
Domnului Dumnezeu să ne închinăm si numai Lui să-I slujim.
Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuta Domnului, nu mă lăsa, că nu mai am nici o putere! Încotro s-apuc si unde să mă duc? Te astept, Iisuse bun, Te astept aici, plângând în drum!...
Doamne, dă să-mi văd păcatele mele si să nu osândesc pe fratele meu...
"Doamne ajută!", această rugăciune ne ajută la toate faptele cele bune.
Fă, Doamne, cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos si mi-i frică să nu cad cu cei păcătosi în iad!
Izbăveste-mă, Doamne, de muncile de veci si nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc.
Doamne, nu cer să-mi răsplătesti aici, ci dincolo!

Dorintă a Părintelui, la bătrânete:
Mă rog lui Dumnezeu să-mi dea dragostea si râvna pe care le-am avut întâi, când am intrat în Mânăstirea Cozancea, ca nou începător!


Canoane date sau prescrise de Părintele Paisie

Mărturia părintelui Ioanichie Bălan: Canonul de spovedanie dat de Părintele Paisie nu era nici prea greu, nici prea usor. Ci era bine chibzuit, după vârsta, sănătatea, puterea si asezarea sufletească a fiecăruia. Cel mai mult oprea de la Sfânta Împărtăsanie pentru avort, desfrânare si ucidere. Pe cei care aveau păcate foarte grele de obicei nu-i dezlega, ci îi trimitea la preotul de parohie. Iar pe cei nehotărâti, care nu făgăduiau să se pocăiască din toată inima, îi amâna si-i îndemna să mai vină. Pentru cei mai multi obisnuia să dea canon mergerea regulată la sfintele slujbe, citirea Psaltirii, câte două-trei catisme zilnic, metanii, post până seara, miercurea si vinerea, tinerea regulată a posturilor, citirea cărtilor sfinte, milostenie etc.

Principii generale:
Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părintilor si înaintasilor nostri, pe drumul canonic al Sfintei Traditii.
Fiecare să facă cât poate si cum poate, după sfatul duhovnicului.
Păcătosul trebuie să facă un canon după putere pentru ispăsirea păcatelor sale. Cel mai mare canon pentru păcate este să le părăsească pentru totdeauna, adică să nu le mai facă.
1. Pentru credinciosi: Tatăl nostru, Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută! (variantă minimală); Tatăl nostru (de 10-20 de ori zilnic), Psalmul 50 (de 7 ori), Crezul (de 3 ori), Doamne Iisuse... (de 100 de ori), Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul! (de 100 de ori), un acatist, Paraclisul Maicii Domnului, 2-3 catisme (pentru cei fără serviciu, cu mai mult timp disponibil), metanii (între 30 si 50), un capitol din Sfânta Scriptură, viata pe scurt a sfântului zilei, câteva pagini din Sfintii Părinti etc. (variantă maximală).
2. Pentru călugării care, din cauza ascultărilor grele, nu ajung să-si poată face canonul zilnic: Repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus sau citirea câtorva catisme.
3. Pentru o maică ce dorea mantie, 600 de închinăciuni si 100 de metanii.
4. Pentru cei bolnavi: Canonul bolnavului este patul, patul suferintei. Să rabzi boala cu multumire si te mântuiesti. Cât mai poti, zi Tatăl nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută!, si, dacă nu cârtesti în boală si te spovedesti regulat, dobândesti viată vesnică înaintea multora.
5. Pentru cei foarte bolnavi (că de la cel bolnav nu cere Domnul canon, ci să rabde boala cu multumire, fără de cârtire, si canonul bolnavului este patul), închinăciuni cât de mici.
6. Pentru cei cu păcate grele: să postească toate posturile rânduite de Biserică, să nu mănânce un timp carne si ulei si să nu bea vin. Să ajuneze miercurea si vinerea până la ora 3:00 după-masă (sau până seara, sau până a doua zi), să citească Psaltirea la miezul noptii.
7. Pentru cei cu avorturi: să-si mărturisească păcatele la un duhovnic iscusit. Apoi să boteze si să îmbrace copii în locul celor ucisi, să nască alti copii în loc sau să înfieze copii fără părinti, să postească până seara în toată viata, o zi pe săptămână, de obicei vinerea, să facă metanii si milostenie după putere, si avem nădejde că va dobândi mântuire si milă de la Dumnezeu.


Despre aproapele si legătura cu el

Să-l socotesti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta si te mântuiesti.
Să vă păziti să nu auziti, nici să vedeti slăbiciunile altora, ci numai si numai păcatele voastre...
Niciodată să nu scoti la iveală vorbele auzite si să nu faci răzbunare, că nu-i crestineste. Ci să vezi si să nu vezi; să auzi si să nu auzi.
Multe să asculti, dar putine să vorbesti.


Despre ascultare

Ascultarea este scară la cer.
Fă ascultare cât poti!
Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă.
Cu drag să faceti ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită.
Să nu zici despre o ascultare că îti este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.
Despre boală si îngrijirea bolnavilor

Nu spune nimănui că esti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului si Măicutei Domnului si du-te si fă ascultare unde esti trimis, si îndată te vindeci de boală.
Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi!
Numai porunca ascultării de cel mai mare si slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteste de a merge la biserică. Dar si atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea mintii.
Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeste, să luăm parte la durerea lui.


Despre bucurie

Să ne bucurăm si să multumim bunului si înduratului Dumnezeu pentru toate.


Despre constiintă

Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeste pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă si trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.
Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Roagă-te stăruitor cu post si metanii, măcar trei zile, si ascultă de glasul constiintei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este si voia lui Dumnezeu.
Despre credintă

Dacă am avea noi credintă că Dumnezeu este permanent cu noi si în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredintati că suntem în bratele lui Dumnezeu precum copiii în bratele mamelor lor.
Cel mai greu păcat care stăpâneste în lume astăzi este necredinta în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede si nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ si cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos si Maica Domnului.


Despre curătie

Curăteste-ti mintea si inima de toată răutatea.


Despre dragoste

Dragostea este cununa tuturor faptelor bune.
Tot ce faceti, faceti cu dragoste, ca să aveti plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!
Ultima si cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morti este dragostea crestină, adică să iubească fără deosebire pe toti oamenii si toată zidirea creată de Dumnezeu.
Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.
Dragostea duhovnicească biruieste durerea.
Fii cu dragoste si fă pace acum, când poti, că tare este greu la urmă când te mustră constiinta si când nu mai poti face nimic! Că timpul trece si nu-l mai găsim.
Râvniti la faptele bune cele mai de pret si cele mai usor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila si smerenia.
Să primim toate cu dragoste si cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.
Răcirea dragostei si împutinarea râvnei pentru cele sfinte, si mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.


Despre făptuire

La simtire duhovnicească ajunge numai cel care face voia lui Dumnezeu.
Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simtirea lui Dumnezeu. Una este vorba si alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să vorbesti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar putini sunt aceia care pun poruncile lui Dumnezeu în practică.
Ia seama ce gândesti, ia seama ce vorbesti si ia seama ce faci, că dusmanul nu doarme...
Orice faci, să vezi cu ce scop faci si dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare!
Să nu faci tot ce poti, să nu crezi tot ce auzi si să nu spui tot ce stii!...
Oriunde vei fi, să ai grijă si să-ti împlinesti datoria.
Să fiti cuminti măcar de azi înainte!


Despre frica de Dumnezeu

Să avem frica lui Dumnezeu si să punem zilnic început bun!
Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu si cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii, iar frica de moarte si de judecată ne păzeste de păcate si ne îndeamnă la pocăintă în această viată, căci dincolo nu este pocăintă.
Din frica de Dumnezeu se nasc si cresc în noi credinta, nădejdea si dragostea.
Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!


Despre iertare

Dacă nu cerem iertare si nu iertăm, în zadar asteptăm Pastele!
De v-a supărat cineva, să iertati. Iar de ati supărat pe cineva, cereti iertare.
Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat si să ierti din inimă pe toti, să nu ai vrăjmas pe nimeni.
Dacă nu suntem în pace unul cu altul si nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.

Despre ispite si încercări

Fără ispite si necazuri, nu ne putem mântui.
Nu uita că Domnul, pe cine iubeste, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El.
Suntem datori să primim cu dragoste încercările si să multumim lui Dumnezeu pentru toate.
Ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin, pentru încercare si pentru a ne tine pe calea smereniei. Numai să cunoastem slăbiciunea noastră si să cerem ajutor: "Doamne, nu ne lăsa în ispite!"... Că vin si fără voia noastră, de la trup, de la lume si de la diavol.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite si tot felul de necazuri aici pe pământ. Că dacă trăim necăliti prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, asa sunt ispitele vietii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credintă, ne smeresc si ne învată să ne rugăm si să cerem sfat.
Când vin ispitele si te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un Paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeste o catismă sau două din Psaltire..., iar după ce trece ispita si se face liniste în suflet, iesi din nou la ascultare si multumeste lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.
Să nu uităm că fiecare loc are ispitele lui si oriunde trebuie răbdare si multumire.
Uneori mă întreb: oare suferinta mea si a fiecărui om nu este o arvună a vietii vesnice? Că suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.
Sunt încă la examenul încercării suferintelor.

Despre împărtăsanie

Să fim cu mare atentie cui si cum dăm Sfânta Împărtăsanie, că mare răspundere avem înaintea lui Dumnezeu. Nici prea rar, nici prea des. Să tinem cont, pe cât se poate, de sfintele canoane si de practica părintilor iscusiti de astăzi.
Celor ce sunt tulburati, certati cu cineva, descurajati, prea slabi, luptati de cugete trupesti, care au judecăti sau sunt blestemati de preoti si de părintii lor, sau cred în vrăjitorie, si mai ales celor care au făcut avorturi si pază, sau au îndemnat si pe altii la aceste grele păcate de moarte, să nu le dăm îndată Sfânta Împărtăsanie, că luăm foc si noi cu ei. Ci să-i sfătuim să părăsească păcatele, să respecte canon vreme îndelungată, să postească, să facă milostenie, să facă metanii si rugăciuni după putere, si numai după un timp, când Duhul Sfânt îl va încredinta pe duhovnic, acesta să le dea Sfintele si mântuitoarele Taine.
Nu deasa împărtăsanie ne duce la desăvârsire, ci pocăinta cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăsanie este semnul slăbirii credintei si al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti.
De două ori să te împărtăsesti în post.


Despre încredere

Să nu ai încredere în oricine, că nu stii cum scapi o vorbă, si atunci ai de lucru.

Despre Judecata lui Dumnezeu

Dumnezeu nu ne va întreba la judecată câte materii am adunat, câte case am construit, câte vite avem... Ci ne va întreba câte suflete am adunat aici si câti s-au mântuit... Altfel, stăm degeaba aici dacă nu ne vedem de suflet!
Cea mai mare plată o au cei care ajută pe străini si chiar pe vrăjmasii lor.
Vai, vai, vai! Ce înfricosată va fi judecata lui Dumnezeu cea de pe urmă!


Despre mânăstire si monahism

Mânăstirea este Ierusalim si Sion duhovnicesc.
Monahismul de astăzi este cu scoală multă, dar cu practică putină. În capul obstii trebuie oameni cu viată, nu cu scoală.
Dacă staretii si duhovnicii vor fi ca făcliile în sfesnic si vor merge, ca păstorul cel bun, în fruntea turmei, atunci mânăstirile vor înflori văzând cu ochii, iar călugării vor lăuda pe Dumnezeu împreună cu îngerii; iar dacă nu, nicidecum.
Cel ce se gândeste să intre în monahism să se roage mult înainte de a se hotărî, să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicul său si să ceară sfaturi de la cei mai iscusiti duhovnici. După 40 de zile de rugăciune si post, Dumnezeu îi va descoperi, prin constiintă si duhovnic, pe ce cale să apuce.
Unii vin la mânăstire pentru că văd slujbe frumoase, sau la îndemnul unor rude, sau din sărăcie în familie, sau că sunt putin bolnavi, sau că nu se înteleg în casă, sau ca să se pocăiască de păcatele tineretii, sau ca să ajungă preoti, sau din alte pricini. Însă cel mai bine este când vine omul chemat de Dumnezeu prin glasul stăruitor al constiintei si cu binecuvântarea duhovnicului său. Aceasta este cea mai frumoasă chemare de sus la viata îngerească.
Monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toti oamenii, cu Dumnezeu si cu sine. Dacă are inimă înfrântă si smerită, dacă nu se teme de ceasul mortii si este dezlipit de cele pământesti, deja este ostas deplin al lui Hristos.


Despre mărturisirea păcatelor (spovedanie)

Prima treaptă de salvare a omului este spovedania cu căintă.
Mărturisirea să fie mai deasă decât împărtăsirea.
Cu mărturisirea sinceră si deasă vei reusi.
Să te mărturisesti regulat, că dacă mături casa mai des, ti-i drag să stai în ea. Dacă speli cămasa, ti-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisesti mai des - dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.
De câte ori cazi, scoală-te, mărturiseste-ti păcatele, căieste-te, fă-ti canonul, întreabă si du-ti crucea mai departe, cu ochii la Hristos, până ajungi sus, la Golgota. Noi cu faptele noastre nu putem spune că ne mântuim, fără mila lui Dumnezeu, fără duhovnic si fără rugăciunile Bisericii. Dar să ne găsească ceasul mortii în luptă. Numai mila Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem si noi la usa raiului, si acolo să strigăm tare: "Deschide-ne, Doamne, usa milostivirii Tale!"
Să fiti sinceri la spovedanie, să nu vă îndoiti niciodată de duhovnic, căci nu el, ci Dumnezeu vorbeste si lucrează prin el.
Pentru a ne usura de ispite este nevoie să ne mărturisim. Aceasta ne duce la smerenie.
Dacă te vei potrivi gândurilor si nu le vei mărturisi, nu vei ajunge bine.
La supărări si ispite ai nevoie să te mai descarci la duhovnic, dar numai si numai de boala ta, de slăbiciunea ta să vorbesti.
Neascultarea si lenevirea la rugăciune, ca si toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon si prin săvârsirea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc!
Să te mărturisesti la un duhovnic care te ascultă si te crede.
Urmează sfatul duhovnicului, că el hotărăste!


Despre milostenie

Mare putere are milostenia!


Despre minciună

Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită si bănuită.


Despre moarte si gândul la moarte

Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toti cei care au umblat după slavă omenească si s-au amăgit de grijile acestei lumi, la sfârsit s-au căit, dar poate prea târziu...
Prin aducerea aminte de ceasul mortii, scăpăm de părerea de sine si de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după nastere, ce suntem astăzi si ce vom fi mâine, si să le atribuim pe toate lui Dumnezeu.
Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smereste pe om si ne dă râvnă pentru rugăciune si, uneori, si lacrimi.
Moartea le pune capăt la toate! Cum te gândesti la moarte, le-ai terminat pe toate. De aceea, trebuie să ne pregătim totdeauna, să fim în pace totdeauna, să ne rugăm, să fim în asteptare, că vine Domnul curând!...
Din temerea de moarte se nasc lacrimile si căinta pentru păcate.
Ce poti face astăzi nu amâna pe mâine, că nu stii dacă mai ajungi ziua de mâine.
Ia aminte ce faci, că ziua de mâine nu-i dată nimănui!
Să facem cu totii fapte vrednice de rai si să nu uităm de moarte niciodată!
Uneori, Dumnezeu pe cei tineri îi ridică din trup devreme, ca să nu gresească, iar pe unii din bătrâni îi îngăduie si îi rabdă să trăiască mai mult, ca să se pocăiască. Tineretea este ca o floare de primăvară, iar bătrânetea ca un soare la asfintit, gata în tot ceasul de moarte.
În viata mea am văzut sfârsitul multor părinti si credinciosi, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa mortii, că atunci e atunci!


Despre nevointă

De nevointa noastră de aici depinde dobândirea Ierusalimului ceresc.


Despre pacea duhovnicească

Caută-ti pacea cu toată lumea si nu pierde legătura cu Dumnezeu si cu Măicuta Lui.
Caută-ti pacea si fii în pace, că toate trec ca apa si vin altele, că asa e viata.
Ce nu face omul, să capete pacea sufletească!
Pe cât putem, să ne străduim să facem pace, că suntem fii ai lui Dumnezeu si purtăm în noi pacea Duhului Sfânt.
Să te simti totdeauna în bratele Maicii Domnului si vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc si ne rugăm pentru pacea a toată lumea.
Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu si vei avea pace în suflet.
Când este cineva în pace, vorbeste blând, întelept si linistit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fără cugetare si cu păcat.
Atât călugării, cât si mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii si a constiintei, si dacă au dragoste, se pot mântui...
Să te întorci acolo de unde stii că ai pierdut pacea inimii!...
Să ne rugăm pentru pacea în tară, pacea în casă si în sufletele noastre.
Vă doresc toată pacea sufletească si un coltisor de rai.


Despre păcate

Obisnuinta păcatului formează a doua natură în om.
Să ne aducem mereu aminte de păcatele noastre si de ceasul judecătii viitoare, si în veac nu vom mai gresi.
Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul mortii si ziua Judecătii, încet-încet vom dobândi darul tăcerii si al rugăciunii. Mare este darul tăcerii. Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire si de vorbă desartă si învătăm a ne ruga.
Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să nu ne mustre constiinta, să dobândim lacrimi la rugăciune si să nu mai gresim. Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Tare mare durere aduce mustrarea constiintei.
Două sunt cele mai grele patimi care stăpânesc astăzi în rândul mirenilor: betia si desfrânarea.
După lepădarea de credintă, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnică mânie si pedeapsă a lui Dumnezeu peste oameni.
De trei lucruri trebuie să se păzească mai mult călugărul: de betie, de iubirea de argint si de vorbirea cu femei.


Despre post

Nu te avânta la post mult, că trebuie să faci ascultare.


Despre pravilă

Dacă părăsim pravila Bisericii si Dumnezeu ne părăseste pe noi.


Despre preoti si duhovnici

Preotii, asa cum vorbesc, asa trebuie să trăiască, că cea mai puternică predică este cea cu fapta, si apoi cea cu cuvântul.
Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toti, părinte pentru toti, sfetnic bun si povătuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujeste cele sfinte pentru bani si câstig pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfesnic, ca să lumineze tuturor, iar nu sub pat.
Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor prin dragoste si smerenie. Numai asa se pot mântui si ei, si pe altii.
Turma lui Hristos se păstoreste cu fluierasul, iar nu cu bătul. Adică cu blândete, nu cu asprime. Se păstoreste mai mult cu exemplul vietii preotului, nu numai cu predica de la amvon.
Dacă am fi făcut si noi în viată măcar a zecea parte din cât am învătat pe altii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!
Contează foarte mult viata, evlavia, întelepciunea si comportarea preotului în parohie, în mijlocul oamenilor. Asadar, de viata preotului depinde, în bună parte, mântuirea turmei.
"Pestele de la cap se strică!" - spun bătrânii. Cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba si crestinii.
Sectele se înmultesc mai întâi din cauza preotilor care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preotii îsi fac datoria de păstori si trăiesc precum învată pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoasterea Sfintei Scripturi si decât teologia si predica, este viata preotului. Aceasta este si trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la tară si de la oras.
Cel mai greu pentru preot este la Sfânta Liturghie si la Spovedanie.
Ei, părintilor, duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre! Păcate multe, credintă putină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă... Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!
Calitătile unui bun duhovnic sunt acestea: să fie mai întâi om de rugăciune, să iubească Biserica si pe toti oamenii, să fie smerit si blând cu cei smeriti care se căiesc de păcatele lor si aspru cu cei lenesi, care nu merg la biserică si nu părăsesc păcatele, să nu fie iubitor de bani si de lucruri pământesti, nici să fie iubitor de laude si de cinste. Iar cununa tuturor - să fie gata, la nevoie, a-si pune si viata si sufletul pentru Biserica lui Hristos si pentru fiii săi sufletesti.
Se cade povătuitorului să fie bun, dar si înfricosător, ca cei ce fac bine să îndrăznească, iar cei ce gresesc să nu deznădăjduiască, nici să lenevească.
Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie si vreme de stăpânire, vreme de mustrare si vreme de crutare, vreme de îndrăznire, vreme de bunătate si vreme de asprime, adică pentru tot lucrul. (se referă la duhovnici - n.r.)
Să cumpănim între asprime si iertare, între scumpătate si iconomie, iar unde nu stim sau în cazuri mai grele să-i întrebăm pe duhovnicii iscusiti si mai ales pe ierarhii nostri.
Duhovnicului i se cade a lua hotărâre dreaptă, după pravilă.
Dacă cineva se abate de la datoria lui si nu ascultă de sfaturile duhovnicului, el singur va răspunde în fata lui Dumnezeu. Duhovnicul însă este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui si să-l ierte.
Dacă am face noi tot ce-i învătăm pe altii, am fi sfinti.
Pe cei care nu făgăduiesc că părăsesc păcatele, nu avem voie să-i dezlegăm până nu se căiesc de ele din inimă si nu le părăsesc.
Să ne rugăm mult pentru cei ce se mărturisesc la noi si au cazuri grele, si Dumnezeu ne va încredinta tainic ce canon să le dăm si când să-i apropiem de cele sfinte.
Toti preotii, fie ei călugări, fie de mir, sunt datori să-si aibă duhovnicii lor si să se spovedească regulat, iar când este vorba de cazuri mai grele să se mărturisească numai la episcop.
Dacă omul pătimas, desi făgăduieste, nu se poate lăsa de păcat, atunci duhovnicul, după mai multe încercări, să se roage pentru el si să-l trimită la alt duhovnic mai iscusit.


Despre rai

Trece viata, vrei-nu vrei, si mâine-poimâine să ne întâlnim, cu totii, colo sus în rai.
Si după ce vom trece dincolo, n-o să ne uităm în urmă. Acolo e lumina lină, luna e întotdeauna plină. Soarele niciodată nu asfinteste, iar clima nu se răceste. Păsările cântă frumos si laudă pe Domnul Hristos. Îngerii neîncetat slavoslovesc, cântând slava Împăratului ceresc. Iar Maica Domnului stă de-a dreapta Fiului.


Despre răbdare

Nimic nu putem dobândi fără smerenie si răbdare.
Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!
Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câstigă raiul.
Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare si îndelungă răbdare cu dragoste.
Răbdarea este de două feluri: dobitocească si cu dragoste. Adică răbdare firească si răbdare duhovnicească.
Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.
Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu multumire, pentru scumpa mântuire.
Dumnezeu să-ti dea sănătate si răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât trupul se topeste, pe atât sufletul se împuterniceste si se curăteste de toate păcatele.
Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că "cel ce va răbda până la sfârsit, acela se va mântui".
Deocamdată vă dorim răbdare si bucurie, si după aceea pace sufletească si bucurie duhovnicească.


Despre relatiile de familie

Părintii vor da seama de sufletele copiilor lor, dacă nu le-au insuflat de mici credinta si frica de Dumnezeu.
O mamă credincioasă care are bărbat si copii, oricât ar suferi de la sotul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor.
Sotia bărbatului desfrânat, care are copii, să rabde cu nădejdea întoarcerii sotului la pocăintă si să nu-l părăsească, de mila copiilor. Iar dacă nu are copii, să-l părăsească un timp, până dă dovadă de pocăintă, si, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai aminti de păcatele făcute în trecut.
Femeia care este lăsată de bărbatul ei trebuie să facă tot ce este posibil să se împace cu el, si amândoi să se ostenească pentru salvarea copiilor.
Femeia ucigasă de copii si plină de păcate să-si plângă toată viata păcatele, cu post si lacrimi, si prin milostivire să îngrijească de copii orfani si bolnavi, după sfatul duhovnicului ei.
Multe femei îsi pierd sufletul pentru desfrânare si avort.
Femeia văduvă, dacă este tânără si are copii, să trăiască în înfrânare un an-doi, iar dacă se poate înfrâna, cu darul lui Dumnezeu, să rămână văduvă pentru copii si să se jertfească pentru viitorul si cresterea lor. Dacă nu se mai poate înfrâna, să se căsătorească cu binecuvântarea preotului ei, dar nu pentru păcate, ci pentru a naste copii si pentru înfrânare.
După 40-50 de ani, femeile văduve nu trebuie să se recăsătorească, dacă iubesc pe Hristos si doresc să-si mântuiască sufletul.


Despre rugăciune

Teologia noastră este rugăciunea!
Orice crestin, fie călugăr, fie mirean, trebuie să aibă un program de rugăciune.
Rugati-vă cât mai mult lui Dumnezeu! Aceasta este toată speranta mântuirii noastre. Că din rugăciune izvorăsc toate faptele bune.
Să fii cuminte si să nu lasi rugăciunea.
Zi bogdaproste că Maica Domnului este cu noi si nu lăsa rugăciunea.
Să nu te temi niciodată, căci la cârma vietii noastre este Bunul Dumnezeu, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Măicuta Domnului. El ne acoperă cu harul Duhului Sfânt. Numai să nu lăsăm sfânta rugăciune.
Când suntem la o răscruce în viată, să facem două lucrări: să ne rugăm si să întrebăm.
Să ai pe mama la dreapta si moartea la stânga. Mângâie-te cu ele. Când esti fricos te mângâie mama, adică rugăciunea; iar când esti prea voios, te mângâie moartea, adică lacrimile. Asa, în toată vremea, aceste două surori îti vor fi de mare folos. Spor în toate cele bune.
Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului si multumirea duhovnicească. Oriunde esti - esti linistit; orice faci - esti multumit, stiind că toate sunt rânduite de la Domnul.
Acea rugăciune este mai de folos care izvorăste lacrimi de umilintă, care ne ajută să părăsim păcatele si să crestem în dragoste, în smerenie si în credintă. Fiecare să se roage cu rugăciunea care-l ajută să sporească mai mult în fapte bune si pocăintă.
Rugăciunea cu simtire si lacrimi ne uneste cu Hristos, dulcele nostru Mântuitor.
Lacrimile la rugăciune, cugetul că esti cel mai păcătos, o mare bucurie în inimă si multă iubire si milă fată de toată zidirea sunt semnul sporirii duhovnicesti.
Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Psaltirea unită cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Că cine citeste psalmi imită pe îngeri si cântă împreună cu ei.
Râvna, rugăciunea si smerenia ajută cel mai mult pe calea mântuirii.
Să unim rugăciunea citită cu cea cântată, adică rugăciunea din cărti cu cea rostită în taina inimii, si atunci vom spori si vom dobândi multă bucurie si pace în suflet.
Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Căci trebuie să avem întotdeauna constiinta si mintea curată; ca rugăciunea noastră să poată ajunge la cer!
Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: "Iartă-mi mie, Doamne, cum iert si eu".
Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi si să postim, că Dumnezeu are de unde da, dacă are cui da!
Totdeauna să fiti cu gândul la biserică, că acum se cântă "Heruvicul", acum se cântă "Axionul"...
Să ne rugăm nu numai pentru bunii nostri frati si prieteni care ne iubesc, ci si pentru cei care nu ne iubesc, ca să dovedim că suntem fiii lui Dumnezeu după dar si să vedem usa raiului deschisă spre noi.
Să ne rugăm unii pentru altii, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire si să ne facă parte de un coltisor de rai...
Rugăciunea putină, făcută mecanic, din silă sau de ochii altora, este bună, dar nu aduce mult folos, până se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.


Despre rugăciunea inimii

Rugăciunea inimii este treapta cea mai înaltă a rugăciunii. Rugăciunea nu este teorie care se învată la scoală. Rugăciunea inimii, adică cea făcută cu simtirea inimii, este o dăruire a Sfântului Duh, un dar de sus, pe care îl primesc numai cei vrednici de el.
Cui Îl iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată virtutea si din toată inima sa i se dăruieste darul rugăciunii inimii si darul sfintelor lacrimi. Altfel, poti căpăta rugăciunea inimii din experientă, după o lungă practică, dar se pierde usor, căci inima nu arde de iubire pentru Hristos.


Despre smerenie

Mare este smerenia pentru călugări si pentru crestini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredintează că suntem mai păcătosi decât toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi însine nu avem smerenie, ci atunci când altul ne ocărăste si ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm si zicem: "Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele", aceasta este smerenia adevărată.
De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare si smerenia, care spală păcatele si biruiesc diavolul.


Despre voia lui Dumnezeu

Să te lasi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului.
Să cerem ajutor de la Domnul si să ne lăsăm în mâna Lui.
Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa.
De vrei să asculti si să te folosesti, taie-ti voia si lasă-te în voia lui Dumnezeu si primeste cuvintele si dragostea noastră.
Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par usoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele.
Dumnezeu, pe cine iubeste, îl tine aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea si înselăciunea lumii să-i câstige sufletul.

 

Extrase din cartea "Parintele Paisie de la Sihla"