[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 



CUVÂNT LA CINA CEA MARE

Părintilor, fratilor si iubiti credinciosi,

Aproape din tot cuvântul si din tot versetul Sfintei Evanghelii de astăzi, se pot trage o multime de învătături, si nu va fi vreme să o tâlcuim cu de-a-mănuntul. Dar vom arăta putine din ele, ca să vedeti câtă comoară de învătături cuprinde Sfânta Scriptură.

Un om oarecare a făcut cină mare.

Cine este Omul acesta? Acesta este Însusi Dumnezeul părintilor nostri. De fapt în Evanghelie Îl auzim pe Mântuitorul numindu-Se adeseori Fiul Omului, căci din iubirea de oameni cea negrăită si minunată a venit la noi si S-a făcut om.

Dar de ce spune că a venit să facă cină si nu prânz?

Prânz se numeste de obicei masa de amiază, iar cina este masa pe care o iau oamenii seara.

Prin venirea Sa, Mântuitorul a pregătit cină, căci a venit în zilele mai de pe urmă; nu de la începutul lumii. Doar auzim pe marele Apostol Pavel zicând: Pe noi, apostolii cei mai de pe urmă (cei mai de apoi), ne-a ales Dumnezeu ca pe niste osânditi, si celelalte.

Deci cina este venirea lui Hristos în lume, este taina iconomiei în trup si mântuirea neamului omenesc.

De ce este mare cina aceasta duhovnicească a lui Dumnezeu? Căci zice: Un om oarecare a făcut cină mare; nu asa, cum s-ar întâmpla, ci mare. El o numeste mare, pentru că mare este taina crestinătătii. Ati auzit cum cântă biserica: "Cu adevărat, mare este taina crestinătătii. Dumnezeu S-a arătat în trup, a venit în lume...", si celelalte.

Numeste cină mare taina aceasta a venirii lui Dumnezeu printre oameni, pentru că taina iconomiei în trup, sau a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, nu este supusă întelegerii nici mintilor rationale din ceruri ale îngerilor, nici celei a oamenilor. Taina iconomiei în trup pururea rămâne taină, necuprinsă de vreo minte de înger sau de om (Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, p. 368-379).

Deci taina iconomiei în trup, sau cum Se naste Dumnezeu din Fecioară si fecioara rămâne iarăsi Fecioară, fără să se strice pecetile fecioriei, rămâne necuprinsă de vreo minte în veacul veacului. Nimeni nu stia că Mântuitorul, fiind de o mărime cu Părin-tele Său, era întreg în pântecele Fecioarei, si cum un Dumnezeu nemărginit si necircumscris încape întreg într-o fecioară.

Dar ce mai spune Sfânta Evanghelie?

La această cină mare a trimis Dumnezeu să cheme pe multi.

Dar de ce n-a zis pe toti? Căci zice: Si a trimis în ceasul cinei omul acela pe sluga sa ca să cheme pe cei multi.

Dar stim din Sfânta Scriptură că Dumnezeu voieste ca toti oamenii să se mântuiască si la cunos-tinta adevărului să vină. Evanghelia ne dă o pildă, si toate pildele Mântuitorului nostru Iisus Hristos au două întelesuri: unul după literă si altul după duh. Căci Mântuitorul nostru, venind în lume a vorbit mai mult în pilde, potrivit celor proorocite de la Duhul Sfânt, care cu o mie de ani mai înainte a spus prin gura lui David: Deschide-voi în pilde gura mea (Psalm 77, 2).

Pilda înseamnă mai întâi o închipuire a unor adevăruri si al doilea arată ce lucru este închipuit de dânsa. Deci, după întelesul literei a spus Mântuitorul că a chemat pe multi si nu pe toti.

Oare ar încăpea în gândul dumneavoastră dacă v-as spune că cineva a făcut o cină mare si a chemat pe toti oamenii din lume? Mai ales că aici Dumnezeu Se ascunde sub chipul unui om oarecare. Ce ati spune? Nu se poate. A chemat omul acela la cină o mie, zece mii, o sută de mii, dar toată omenirea n-a putut s-o cheme. Deci când a zis că a chemat pe multi, a spus după slovă. Deci cuvântul acesta "multi", arată de fapt pe toti, după întelesul cel închipuit prin pildă.

Ce s-a întâmplat după aceasta?

A chemat Dumnezeu pe oameni la cină, dar multi au început a respinge chemarea. Dar cine era sluga pe care a trimis-o omul acela să cheme la cina sa cea mare? Acesta este Iisus Hristos, care de bună voia Sa, din iubirea Sa cea negrăită pentru neamul omenesc si către Dumnezeu, Părintele Său, slugă S-a făcut pentru noi. Căci auzim zicând în Evanghelie: N-a venit să I se slujească, ci ca să slujească multora (Matei 20, 28).

Slugă S-a făcut Dumnezeu Cuvântul si Părintelui Său si neamului omenesc din iubirea Sa de oameni cea negrăită, căci ascultător S-a făcut Părin-telui Său până la moarte, si încă moartea de cruce! Pentru aceasta Dumnezeu L-a proslăvit pe Dânsul si I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca în numele lui Iisus Hristos tot genunchiul să se plece, si al celor ceresti, si al celor pământesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 8-9). Pentru negrăita Sa smerenie L-a înăltat Părintele Său ca să stea de-a dreapta slavei si, ca om, să fie de un scaun, de o fire si de o putere cu El.

Si ce a făcut sluga? S-a dus să cheme la cină, chiar în ceasul ei. În legea veche era obiceiul ca atunci când făcea cineva praznic la amiază sau seara, să trimită oameni mai înainte cu câteva ceasuri sau cu o zi chiar, ca să poftească pe invitati.

Dar aici, de când trimite el să cheme pe invitati? De când începe masa, în ceasul cinei. Spune că a chemat pe multi. Cine au fost acestia? Tot neamul omenesc. După cum s-a scris, Dumnezeu voieste ca toti oamenii să se mântuiască (Isaia 45, 22; Matei 18, 11; Ioan 3, 17; I Timotei 4, 10).

Când a venit Mântuitorul să slujească neamului omenesc, spre mântuire, ca o slugă a Părintelui ceresc, întâi a chemat neamul evreiesc, căci spune: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei 15, 24). Mai întâi s-a dus la ei ca să nu aibă cuvânt în ziua judecătii, că Iisus, care, după firea omenească se trage din Avraam, din David, din neamul evreiesc, a chemat mai întâi pe păgâni. Nu! Mai întâi a venit să cheme oile cele pierdute ale casei lui Israel.

Dar cum stim că pe ei i-a chemat întâi?

Apostolul Petru, în Ierusalim, predică în ziua întâi si cred trei mii, iar în ziua a doua se adaugă încă cinci mii.

Dar cine erau acestia care au crezut primii în Evanghelie? Evreii.

Cei dintâi credinciosi ai Bisericii din Ierusalim, întemeiată de apostoli, de Iacov, de Petru si de Ioan, stâlpii Evangheliei, au fost mai mult evrei. În Proschinitarul Ierusalimului se scrie: "...am avut în Ierusalim 15 arhierei, 15 patriarhi tăiati împrejur". De la Iacov, fratele Domnului, si până aproape de Marele Constantin, au fost în Biserica din Ierusalim arhierei tăiati împrejur, adică din neamul evreilor, care mai tineau încă tăierea împrejur.

Deci, într-o perioadă au fost în Ierusalim numai patriarhi si arhierei evrei si biserica din Ierusalim era alcătuită mai mult din evrei. După aceea a trimis Dumnezeu pe Pavel la neamuri, departe de Ierusa-lim. De aceea spune că i-a chemat întâi pe evrei, ca să n-aibă răspuns în ziua Judecătii.

Iar mai apoi, zice dumnezeiasca Evanghelie, a trimis în ceasul cinei să cheme si pe altii.

Cel dintâi chemat a zis: Tarină mi-am cumpă-rat, si mă duc s-o văd. Rogu-te să mă ierti.

Ce este tarina?

Hristos ne-a spus în pilda cu semănătorul, pe care a tâlcuit-o ucenicilor: Cel care seamănă sămân-ta cea bună este Fiul Omului. Tarina este lumea; sământa cea bună sunt fiii împărătiei; iar neghina sunt fiii celui rău (Matei 13, 36-38).

Iată ce este tarina. Deci când auzim în Evan-ghelia de astăzi că cel dintâi a pus pricină de refuz că si-a cumpărat tarină, se întelege că s-a legat de lumea de acum. Cel care nu vrea să meargă la cina Marelui Împărat, la Împărătia Cerurilor, zicând că si-a cum-părat tarină, este tot omul care-i legat cu inima de lumea aceasta în care se lucrează toată fărădelegea si păcatul. Acesta este omul care nu vrea să meargă la cina lui Dumnezeu, când glasul constiintei îl cheamă, ci cumpără mereu tarina aceasta, adică slujeste acestei lumi si răutătilor din ea.

Dar de ce spune că a cumpărat-o si nu spune că este a lui? Pentru că atâta stăm pe lumea aceasta, de când ne nastem si până murim. O cumpărăm când deschidem ochii si o vindem înapoi când murim, când închidem ochii. Asadar, nu-i a noastră. Aici am găsit-o, aici rămâne.

Deci, când îl auzim pe omul acela că si-a cumpărat tarină si n-a mers la cina lui Dumnezeu, să stim că el este om lumesc, care se leagă cu inima de lucrurile cele desarte si stricăcioase ale lumii si nu ascultă de chemarea constiintei, ca să meargă pe calea poruncilor lui Iisus Hristos. Acela si-a cumpă-rat slujirea cea rea a lumii.

Al doilea a zis: Mi-am cumpărat cinci perechi de boi si mă duc să-i încerc. Rogu-te să mă ierti.

Care-s perechile de boi si cum le încearcă omul?

Perechile de boi sunt cele cinci simtiri pe care le avem toti si care sunt în câte două organe. Avem doi ochi cu care vedem, două urechi cu care auzim, două nări cu care mirosim, două organe cu care gustăm: limba si cerul gurii; două organe ale pipăitului, cel dinafară si cel dinlăuntru. Căci simtim fierbinteala si răceala si în afară, dar si înăuntru. Tot asa simtim asprimea si durerea până la inimă, dar le simtim si în afară.

Deci cele cinci perechi de boi sunt cele cinci simturi ale noastre: vederea, auzul, mirosul, gustul si pipăitul.

Dar cum le cercăm noi si cum nu mergem la cina marelui împărat?

Prin aceea că pironim mintea si inima noastră în aceste cinci simturi si nu vrem să ascultăm de glasul constiintei, ca să mergem la cina marelui Împărat. Iată vă dau o pildă. Astăzi e miercuri sau vineri, sau timp de post, si trebuie să postesc, sau am canon de la duhovnic si trebuie să postesc până la ora 5 sau până seara. Dar eu mă duc prin piată si văd niste plăcinte care-mi plac sau niste cornuri sau altceva de mâncare si mă las biruit de pofta ochilor si a pântecelui si mănânc înainte de vreme.

Am încercat o pereche de boi! Care? Gustul.

Glasul constiintei mi-a spus: "Omule, azi e zi de post, ai canon de la duhovnic". "Da, voi posti poimâine. Azi mănânc că mi-e foame". Am încercat o pereche de boi!

Întelepciunea ne învată asa: Ochii tăi cele drepte să vadă si urechile tale cele drepte să audă. Iar Duhul Sfânt ne spune: Doamne, abate ochii mei de la desertăciuni (Psalm 118, 37).

Eu stiu că trebuie să păzesc vederea, pentru că vederea este simtire împărătească la om, iar ochii sunt cele două mâini ale sufletului, cum spune Marele Vasile, cu care omul ia păcatul de la distantă. Dacă nu păzim ochii, nu putem păzi nici mintea, căci mare legătură au ochii cu mintea. Iar Scriptura ne spune să păzim gândirea, dar noi n-o păzim; ne ducem acolo unde e distractie, la televizor, la meci, la cinema si la necurătii. Si asa, mai încercăm o pereche de boi. Care? Vederea. Si astfel nu ascultăm de glasul care ne opreste de la aceasta, ca să ne ducem la cina marelui Împărat, la Împărătia cerurilor.

Dar să vedem mai departe. Zice Sfânta Scriptu-ră: Urechile tale cele drepte să audă. Trebuie să asculti numai predicile, numai cuvântul lui Dumne-zeu, numai cântările bisericesti si numai cele ce sunt necesare vietii.

Dar noi ce zicem? O voi face aceasta mai târziu, căci auzi este nuntă si cântă lăutarii! N-auzi cum cântă de frumos? Unu-i cu mandolina, altu-i cu scripca, altul cu toba!

Si asa am mai încercat o pereche de boi. Cele două urechi au încercat si perechea aceasta. Auzul.

Sfânta Carte spune să umbli îmbrăcat în haine simple, că Sfântul Ioan Botezătorul a umblat în piele de capră si Ilie Tesviteanul cu cojoc; iar patul nostru să fie tare, nu moale, că: Vai - zice Isaia - de cei ce dorm pe saltele si pe paturi moi, că uită de Dumnezeu! Dar eu vreau să am haine moi, blănuri, iar patul meu să fie moale, cu plapumă de mătase, cu saltea de lână, nu de paie!

Si iată, am mai încercat o pereche de boi! Care? Pipăitul.

Glasul lui Dumnezeu îmi spune: "Omule, să trăiesti cu cele strict de trebuintă vietii". Dar eu vreau podoaba trupului si moleseala lui. Vreau băi! Vreau să-i fac baie viermelui acestuia care este tină si merge în iad, dar nu se pocăieste. Numaidecât vreau să-l duc la băi si nu la băi simple, ci cu săpunuri frumos mirositoare. Si asa se aduce în suflet toată moliciunea si toată răutatea dracilor, de la vederea goliciunii omului si de la această nebăgare de seamă, mai ales când trupul este sănătos. Am mai încercat si această pereche de boi, a pipăitului (Fapte 17, 27).

Ce ne-a mai rămas? Mirosul.

În post, bucătăria noastră trebuie să miroasă a zarzavat, a ceapă si a cartofi copti, nu a carne, a brânzeturi si a grăsimi. Că pierduti suntem, dacă voim să miroasă a dulce în zilele de post în bucătăria noastră. "Nu se mănâncă azi - miercurea sau vine-rea - brânză, ouă si carne!" "Ei, taci din gură! Nu ce bagi în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură!" Stie ca sectarul să tălmăcească Scriptura pentru pântecele lui! Dar nu asa se tâlcuieste. Si bagă omul friptură în pântece si mănâncă gras.

Si foloseste mirosuri de săpun si parfumuri si se fardează pe obraz, că din om se face măscărici! Nu lasă frumusetea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Se vopseste si la buze, încreteste părul, face manichiura. Face toate blestemătiile cele ce învată satana pe oameni. Si se parfumează, ca să miroasă pe drumuri si să zică lumea: "Asta-i cucoana cutare, ăsta-i domnul cutare! Dar frumos mai miroase după dânsii".

Dar acestea duc la putoarea gheenei si la iad. Că atâta putoare este acolo, încât toate putorile din lume de le-ai strânge la un loc, n-ai putea aduna cât un miligram din oceanul acela de putoare.

Vrei să mirosi pe drumuri si să smintesti si pe altii? Nu uita putoarea aceea din iad si poate te vei îndrepta si vei urî parfumurile.

Dumnezeu spune: "Da, să umbli în haine curate, să mergi la biserică, să te speli cu săpun care nu miroase, să te cureti si să te îngrijesti, dar să nu mirosi a parfumuri, că putoare si vierme este omul după moarte". Dacă mergi pe la cimitire, când se dezgroapă vreun mort, ai să vezi în ce putoare stă trupul acolo. Dacă-l dezgropi după 7-8 zile, miroase mai rău decât toate putorile lumii. Îti arată Dumne-zeu ce esti!

Deci asa încearcă omul cele cinci perechi de boi: când coboară mintea cu voia sa la cele cinci simtiri si vrea să le desfăteze pe toate.

Dar dacă aceia au pus aceste pricini, ce-a făcut sluga din Evanghelie? Mergând înapoi la Domnul Său, a zis: "Doamne, am chemat pe acestia la cină si s-au scuzat, cum vezi". Atunci S-a mâniat Domnul acela care făcuse cina. Si mâniindu-Se că cei chemati au dat aceste pricini si n-au venit, a zis către slugă: "Iesi pe la răspântii si pe la ulitele cetătii si adu-i aici pe săraci, pe orbi si pe schiopi".

Ce înseamnă răspântiile drumurilor? Dacă mergi singur pe un câmp si dai deodată de două drumuri, unul care face la dreapta si altul care face la stânga, si dacă n-are cine să-ti spună care-i drumul cel bun, stai la răspântie si nu stii încotro s-o iei. "Oare ce să fac? S-o iau la dreapta, sau la stânga?" Dacă nu ti-ar arăta cineva calea cea bună, ai gresi.

Asa a fost când Mântuitorul a venit în lume pentru cina Părintelui Ceresc; a găsit lumea aceasta la o răspântie. Si spune Scriptura: "Veti umbla în calea limbilor si a popoarelor si în întuneric si în umbra mortii".

Erau atâtea popoare pe pământ care nu-L stiau pe Dumnezeu si care se închinau la mii de zei. Fiecare avea dumnezeul lui si pentru fiecare păcat îsi crea un dumnezeu, după plăcerea lui. Întreaga omenire era la o mare răspântie, la o mare răscruce. Si a venit Mântuitorul să arate că este un singur drum si un singur Dumnezeu, Care a făcut lumea si toate cele din ea.

Dar a mai spus: Mergeti si pe ulitele cetătii!

Cine merge mai adesea pe ulite? Poporul de obste. Fie că merge să vândă sau să cumpere, să-si ia hrană pentru copii, fie pentru alte treburi. Poporul de obste umblă mai mult pe ulite decât cei mai învătati, care stau la birou, la divanuri, la locuri înalte. Ei sunt cei din casă, cum spune altă Evanghelie: Doi vor fi în casă; unul se va lua si altul se va lăsa. Căci între ei sunt si buni si răi. Va lua Dumnezeu pe cei buni pentru împărătie, iar pe cei răi îi va lăsa să se muncească în gheenă.

Dar cei ce umblă pe ulite sunt săracii si oame-nii de obste. I-a spus să cheme pe cei de pe ulite pentru că Hristos nu face deosebire de om, mare sau mic. Căci spune Pavel: În Iisus Hristos nu este iudeu, nu este elin, nu este stăpân, nu este slugă. Si iarăsi: Vezi, frate, chemarea noastră, că dintre cei chemati la noi, nu sunt multi de neam mare.

A ales Dumnezeu pe cele simple ale lumii ca să rusineze pe cei întelepti si cele de neam slab si neputincios, ca să dea de rusine pe celelalte. Asa face întelepciunea lui Dumnezeu, ca să nu se laude omul cu întelepciunea sa si să nu se sprijine pe puterea sa. Întelepciunea vrea ca Dumnezeu să Se laude întru toate, să-Si arate puterea în cei slabi si în cei neputinciosi, în cei nebăgati în seamă si în cei putini, ca să cunoască oamenii că puterea Lui este cea care lucrează, cum zice Apostolul Pavel: Ca multimea puterii să fie a lui Dumnezeu, nu a noastră.

I-a spus Hristos să cheme orbii. Care orbi? Orbii la minte. Căci poate fi cineva orb cu ochii trupului, dar foarte întelept la minte si cu duhul. Iar acela nu-i orb, ci adevăratul orb este cel cu păcate si acela se lipseste de cina marelui Împărat. Căci a zis Mântuitorul la vindecarea orbului: Am venit în lumea aceasta ca cei ce au ochi să nu vadă (fariseii, cărturarii si fătarnicii, care nu vedeau decât cu ochiul zavistiei), iar cei orbi să vadă lumea (Ioan 9, 39).

Si a mai zis: Cheamă-i pe cei betegi, adică pe cei bolnavi, dar nu cu trupul, ci cu sufletul. Că Mântuitorul a spus: N-au trebuintă cei sănătosi de doctor, ci cei bolnavi, adică cei bolnavi sufleteste. Pentru aceasta a venit El în lume.

Si a mai zis: Cheamă si schiopii. Care schiopi? Credeti că numai cei ce umblă în cârje sunt schiopi? Schiopii adevărati sunt cei ce schiopătează în legea lui Dumnezeu. Căci a zis marele Ilie Tesviteanul, când l-a mustrat pe Ahab: "Nu eu sunt, împărate, cel ce aduce nenorocire peste Israel, ci tu si casa părintilor tăi ati părăsit poruncile Domnului... Până când veti schiopăta de amândouă picioarele?" (III Regi 18, 18-21).

De aceea spune Evanghelia că sluga lui Dum-nezeu, [Iisus Hristos], chema pe cei care schiopătau din calea poruncilor lui Dumnezeu, că erau schiopi cu sufletul, nu cu trupul. Si după ce i-a chemat pe acestia, sluga a dat de veste stăpânului: Stăpâne, am făcut cum ai zis, am chemat si pe cei orbi si pe cei betegi si pe cei schiopi si mai este loc. Ce înseamnă: "mai este loc?"

V-am spus că a chemat mai întâi neamul evreiesc si a întemeiat Biserica din Ierusalim. Dar mai era loc. Pentru cine? Pentru popoarele păgâne. Căci iată ce au spus dumnezeiestii Apostoli când au văzut că Dumnezeu, prin Apostolul Petru, le-a chemat si pe acestea la credinta cea în Iisus Hristos: Asadar si păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăintă spre viată (Fapte 11, 18).

Era loc pentru toate popoarele lumii, că în rai si în împărătia cerurilor este mare lărgime. Dumnezeu cheamă toate popoarele lumii. Căci spune proorocul Isaia: Pământul va fi plin de cunostinta Domnului, ca marea de apă (Isaia 11, 9; Avacum 2, 14). Dar si Ieremia spune: Toate neamurile, toate popoarele Mă vor cunoaste până la urmă si Mi se vor închina (31, 34).

Deci trebuie să vină toate popoarele care se vor mântui până la urmă. Si pământul va fi plin, întreg de cunostinta Domnului. Căci zice proorocul: Nimeni nu va mai întreba în ziua aceea: cunoasteti pe Domnul? Că toti Mă vor cunoaste, de la mic la mare (Isaia 40, 5; 66, 18). Va veni o perioadă când tot trupul are să cunoască si să vadă slava Domnului.

Si dacă a zis sluga că mai este loc, ce a zis Stăpânul? Iesi la drumuri si la garduri si adu-i aicea, să se umple casa Mea!

Sluga a spus că mai este loc, iar Părintele Ceresc Îsi arată negrăita Sa iubire de oameni, zicând: "Adu-i aici pe toti! Vreau să Mă bucur în veacul veacului. Vreau să se umple împărătia cerurilor până la margini, cu tot sufletul pe care l-am creat. Adu-i aici, să se umple casa Mea. Aceasta va fi bucuria Mea cea desăvârsită. Eu i-am zidit pe toti si vreau ca toti să stea cu Mine si să cineze cu Mine în veacul veacurilor aici, în Împărătia Cerurilor".

Si i-a zis slugii să iasă la drumuri si la garduri. Dar de ce la drumuri? Fiecare om are în viata sa, drumul său. Pe atunci unii oameni mergeau pe calea rătăcită a închinării la idoli, altii în calea filozofiei veacului de atunci. Erau foarte multe căi în viata popoarelor lumii. Acestea erau drumurile lor. De aceea a zis: Iesi la drumurile lor! Du-te si întoarce-i din drumurile lor gresite si adu-i la cina cea mare!

Dar de ce a spus: si la garduri? Gardul este simbolul păcatului, fie că-s la curte, fie că-s la mosie, fie că-s la grădină. Gardurile au rostul de a despărti o grădină de alta, un ogor de altul, o casă de alta, o livadă de alta. Asa si păcatul ne desparte pe noi de Dumnezeu, Ziditorul nostru, si pe unul de altul. Când a zis: "la garduri", a zis: "Iesi la cei căzuti în păcate, care s-au despărtit de Mine si între ei, prin păcatele si răutătile lor, si adu-i aici, ca să se umple casa Mea".

Dar ce mai spune dumnezeiasca Evanghelie? Zic vouă că nici unul din cei chemati, nu va gusta din cina Mea. Ati văzut? Din cei ce si-au găsit scuze în păcate si n-au vrut să vină, nici unul nu va gusta din cina Domnului.

Acum este momentul să vorbim ceva si despre pricinile date ca scuze. Vai de noi, păcătosii. Con-stiinta noastră este sluga lui Dumnezeu, care ne cheamă la cina Marelui Împărat. Ea pururea ne cheamă la Dumnezeu si noi pururea găsim pricini ca să nu răspundem. Vezi pe omul înconjurat de averi? Oricât ar avea omul de mult, si mai mult vrea. "Am de arat, am de semănat, am treabă cu oile, am treabă cu boii, vreau să-mi fac casă nouă, am de măritat fete, am de însurat feciori, am de făcut cutare lucru".

Si zăbovindu-se în toate acestea, în toate lucrurile lumii celei desarte si stricăcioase, nu răspunde constiintei, adică slugii lui Dumnezeu din el, care-l cheamă la cină. S-a încurcat în multe pentru toată viata. Legat de grijile lumii pune pricină că nu poate merge la biserică, la rugăciune, la citire si la toată lucrarea faptei celei bune. Găseste tot felul de pricini si nu merge la cina Marelui Împărat, nu-si găseste vreme de un ceas pe zi pentru rugăciune. De ce? Toată grija lui o cheltuieste cu grijile veacului de acum!

Unul dă ca pricină, când trebuie să postească: "Nu pot, sunt neputincios, m-a dezlegat doctorul să mănânc bine. Dacă postesc în Postul Mare, în Postul Crăciunului, dacă tin lunea, miercurea si vinerea, ca toti crestinii, mă topesc de foame".

Dă drept pricină neputinta si nu vrea să pos-tească. Constiinta îti spune: "Omule, adu-ti aminte că nu numai cu pâine va trăi omul, ci si cu tot cuvân-tul care iese din gura lui Dumnezeu. Nu-ti amintesti ce spune Apostolul Petru? Bine este a întări inimile voastre cu darul, iar nu cu mâncările întru care nu este mântuire. Largă este calea pântecului si pe toti îi duce la gheena. Omul dă ca pricină neputinta si se tine de ea. Dar ce e pricina sau scuza? Iată ce ne învată Sfântul Isaac: Pricina sau scuza este o vointă a păcatului si înainte-mergătoare a lui, scuza este punte spre păcat (Cuvântul 26).

Unul vrea să facă milostenie, dar găseste ca pricină: "N-am de unde să fac; n-am nici un ban!" Altul vrea să lase tutunul, dar găseste ca pricină: "Nu pot, că m-am obisnuit cu dânsul". Unul vrea să lase rachiul sau betia, că-l distruge. Răspunde: "Nu pot, că asa m-am deprins!" Altul vrea să meargă la biserică. Dar zice: "Nu pot, că am treabă astăzi. Trebuie să mă duc în cutare loc, am cutare treburi de făcut".

El n-a auzit cuvântul: Să nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca să tăgăduiesc răspun-surile cele din păcate. Cu oamenii cei ce lucrează fărădelege; si nu mă voi însoti cu alesii lor (Psalm 140, 4-5).

Găseste mereu pricini. Vrea să facă omul păcatul, dar frica lui Dumnezeu îl opreste. Însă după ce a găsit o pricină, îl face. Căci cel ce râvneste la muiere străină, cel ce păcătuieste si face fărădelegi si curveste, zice: "Am firea fierbinte, sunt om sănătos si nu-mi ajunge o femeie". Strică si casa celuilalt, îsi strică si sufletul lui si al aceluia cu care păcătuieste, pentru că a pus pricină neputinta, că nu poate să se înfrâneze.

Vai de noi si de noi, că a ajuns gheena acum lângă noi. Pricina merge înaintea păcatului, este înainte-mergătoare. Punte către păcat s-a făcut prici-na, fiindcă a lipsit din om frica de Dumnezeu.

Ce spune Duhul Sfânt: Zis-a călcătorul de lege ca să gresească întru sine: nu este frica lui Dumne-zeu înaintea ochilor lui (Psalm 35, 1).

Omul ar posti, ar merge la biserică, ar face milostenie, s-ar închina, ar tine curătia cu sotia sa după legea căsătoriei, s-ar împăca cu fratele său, ar lăsa tutunul, betia, înjurăturile, ar lăsa zgârcenia, otrava nemilostivirii si ura către fratele său, toate le-ar lăsa, dar nu-l lasă pricina închipuită de el. Găseste pricină si zice: "Dar cum să-l iert eu pe celălalt, dar eu sunt cineva, si apoi m-a si supărat". Pune vină pe celălalt, nu pe sine si, găsind pricina aceasta, nu-l iartă pe acela si, legat de satana, orbit si prins cu inima în ghiarele lui, se duce în focul gheenei, dacă moare fără să ierte.

Mânia omului se împarte în trei: Este o mânie care vine si trece repede. Aceasta nu este periculoasă ca celelalte. Aceasta-i ca focul de câlti; se aprinde si se stinge. Căci zice Scriptura: Mâniati-vă si nu gresiti... (Psalm 4, 4). După ea îsi cere îndată omul iertare. Este apoi al doilea fel de mânie: pizma, care tine minte răul două-trei zile, sau mai mult. Si în sfârsit este zavistia, care tine uneori toată viata. Îl tine uneori satana legat pe om, de nici pe patul de moarte nu-l iartă pe fratele său. Această zavistie îl face pe om mai rău decât dracul, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Deci unul ca acesta dă pricină: "Nu pot să-l iert, că el m-a nedreptătit". Si stă întunecat ca un drac si stă cu satana în inimă si nu aude Scriptura care zice: Soarele să nu apună întru mânia voastră (Efeseni 4, 26). Îl tine satana si-i zice că-i drept, că are dreptate să nu ierte si să nu ceară iertare, pe motiv că nu este el vinovat.

Vai de noi si de noi de credem că scăpăm din gheena pentru aceste pricini. N-auzi ce spune Duhul Sfânt: Să nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca să tăgăduiesc răspunsurile cele din păcate (Psalm 140, 4).

Dar, va zice careva: "Părinte, sunt si pricini binecuvântate".

Să vedem care ar fi aceste pricini binecu-vântate. Să vă dau un exemplu: Spune dumnezeiasca Scriptură în porunca a cincea: Cinsteste pe tatăl si pe mama ta, ca să-ti fie tie bine si să trăiesti ani multi pe pământ. Dar această poruncă din decalog n-are putere când te cheamă Dumnezeu la pocăintă si la mântuire si n-ai voie să mai asculti pe tatăl si pe mama ta si pe sora ta, dacă nu te lasă să postesti, să mergi la biserică, să te rogi, să te mântuiesti, să duci viată cinstită. Dacă tatăl si mama te opresc de la acestea, nu-i mai poti asculta, că ei sunt cei mai mari vrăjmasi.

Căci spune Hristos în Evanghelie: Tot cel ce vine la Mine si nu urăste pe tatăl si pe mama sa, sau pe sora sa, sau pe fratele său, sau pe prietenul său, sau pe însusi sufletul său, nu poate să fie ucenic al Meu (Luca 14, 26-27). Si mai spune Iisus Hristos: N-am venit să aduc pe pământ pace, ci sabie (Matei 10, 34-36), ...căci vor fi doi contra trei într-o familie si trei contra doi (Luca 12, 52).

Deci cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie contra firii? Nu, căci firea noastră adevărată o găsim când iubim pe Dumnezeu. Numai în Dumnezeu trebuie să-i iubim pe părinti si pe frati. Porunca întâi din decalog cere: Să iubesti pe Dumnezeul tău din toată inima si din tot cugetul tău, din toată puterea ta (Deuteronom 6, 5). Deci cere toată fiinta omului.

Pe Dumnezeu trebuie să-L iubim din inimă, adică din suflet, cu simtămintele, cu partea sentimen-tală a sufletului nostru; din cuget, adică cu mintea sau cu partea cugetătoare; si din virtute, adică cu trupul, deci cu toate cele ale noastre. Deci porunca întâi din decalog cere de la noi o dragoste nemărgi-nită fată de Dumnezeu.

Numai după Dumnezeu sau în Dumnezeu trebuie să iubim pe aproapele ca pe noi însine. În cazul când eu vreau să mă mântuiesc, să merg după Hristos, dar tata nu vrea, sora nu vrea, mama nu vrea, femeia nu vrea, copiii nu vor, nu trebuie să ascult de ei. În acest caz am poruncă să-i urăsc si să-L iubesc pe Dumnezeu. Nu trebuie să mă despartă de dragostea lui Dumnezeu nici părintii, nici înăltimea, nici adâncimea, nici puterile cele de sus, nici cele de jos. Când e vorba de ascultarea de Dumnezeu si de dragostea Lui, cine iubeste mai mult vreo zidire decât pe Ziditorul, ori mamă, ori tată, ori tarină, ori vie, ori mosie, ori copii, ori viata de aici, acela se însală si va fi lepădat de la Dumnezeu cu totul si nu a ales cărarea care duce la cina marelui Împărat.

Dar de ce să-L iubim pe El mai presus de orice?

Mai întâi pentru că El este Ziditorul lumii văzute si nevăzute.

Al doilea, pentru că este Ziditorul omului. El a dat omului viata si mintea, vointa si ratiunea, lumina, auzul, vederea si tot ce îi trebuie pentru viata de acum si pentru cea de dincolo.

Al treilea, fiindcă poartă de grijă de toate fiintele din cer si de pe pământ.

Al patrulea, pentru că ne iubeste si este Preasfânt, Preadrept si nu urăste pe păcătosul care vine la pocăintă.

Al cincilea, pentru că ne-a pregătit nouă împărătie fără de sfârsit pentru putinele fapte bune ce le putem noi face în zece sau douăzeci sau o sută de ani pe pământ si care sunt o nimica toată fată de viata vesnică.

Al saselea, trebuie să iubim pe Dumnezeu din toată inima si să renuntăm la toate ale lumii pentru că El este o fiintă prea desăvârsită, prea bună si prea îndurată, care nu voieste să ne ducă în munca iadului. A făcut iadul cu munci pentru diavoli, dar nu l-a făcut pentru oameni, căci zice: Duceti-vă de la Mine blestematilor în focul cel vesnic care este gătit diavolilor si îngerilor săi. N-a făcut iadul pentru noi, ci pentru draci, iar dacă ne facem si noi răi asemenea dracilor, ne facem vinovati de gheenă.

Iar al saptelea, trebuie să-L iubim din toată inima, din tot cugetul si din toată puterea, căci El este stăpân suprem peste toate. Stăpânul lumii celei văzute si nevăzute. Iar din dragostea cea nemărginită către noi, a trimis pe Mântuitorul, Fiul si Cuvântul Cel Unul Născut, în lume, să Se îmbrace cu firea noastră - afară de păcat -, să vestească mântuirea neamului omenesc, să ne cheme la cina cea mare a Împărătiei cerurilor, ca să petrecem acolo împreună cu El, în vecii vecilor.

Dar vai de noi si de noi, când constiinta ne spune să facem o faptă bună sau să lăsăm răul: "Lasă-te de tutun, lasă rachiul, lasă jocurile, lasă petrecerile, lasă înjurătura, lasă ura pe fratele tău, lasă luxul, lasă femeia străină, lasă păcatele cu care te-ai îndeletnicit, lasă zgârcenia, lasă nemilostivirea, lasă aducerea aminte a răului", iar noi nu vrem, ci găsim fel de fel de pricini cu mintea noastră si socotim că aceste pricini sunt binecuvântate.

V-am spus că atunci când este vorba de ascultarea lui Dumnezeu si de dragostea Lui, chiar pricinile binecuvântate n-au nici o putere. Toate cad în acest caz.

Avraam a primit poruncă: Du-te de înjunghie pe fiul tău (Facerea 22, 1-15). A asteptat Avraam o sută de ani ca să-l aibă si când să se bucure de el, a primit poruncă să-l înjunghie. Si s-a dus. Pentru ce? Ca să asculte de Dumnezeu, fiindcă Îl iubea din toată inima. Si văzând Dumnezeu la Avraam atâta lepădare de sine, atâta iubire, i-a spus cu jurământ: "Avraame, Avraame, fiindcă n-ai crutat pe fiul tău, cu jurământ îti spun că întru tine voi binecuvânta toate popoarele pământului prin credintă". Căci toti suntem fiii lui Avraam, dar după credintă, nu după trup. Căci Avraam prin credintă s-a îndreptat. Pentru că zice Scriptura că a crezut Avraam lui Dumnezeu si i s-a socotit lui aceasta spre dreptate (Facerea 15, 6).

Deci, iată că trebuie să lăsăm toate pricinile pe care ni le aduce satana în minte, când vrem să facem o faptă bună. Căci toate sunt pricini omenesti si drăcesti, pricini care îndeamnă la păcate. Niciodată să nu căutăm pricini, când trebuie să urmăm calea poruncilor lui Iisus Hristos. Toată pricina care ni se face spre neascultarea lui Hristos si a poruncilor Sale si a dragostei lui Dumnezeu, de la satana este sau de la păcatul din noi, si nici o îndreptare nu vom avea în ziua mortii si a judecătii. Amin.








Parintele Cleopa


Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan


Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

DESPRE APOCALIPSA
O ISTORIOARA ADEVARATA
VINDECAREA CELOR DOI DEMONIZATI DIN GADARA

CUVaNT CATRE MAICA IRINA, AFLATA iN SUFERINTA
CUVaNT LA iNCEPUTUL POSTULUI MARE DIN ANUL 1983
PREDICA LA CALUGARIA PARINTELUI NIFON
DESPRE PUTEREA MILOSTENIEI SI POCAINTA CEA ADEVARATA
CUVaNT LA iNCEPUTUL POSTULUI MARE, DIN ANUL 1984
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR DAMASCHIN SI VITALIE
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR MACARIE, IOANICHIE SI IACOV
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR IERONIM SI AUGUSTIN

DIN PRISOSUL INIMII GRAIESTE GURA

DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT iN iNGER DE LUMINA
CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI
SFATURI DUHOVNICESTI 1
MESAJE DUHOVNICESTI ALE MARILOR PARINTI
CUVaNT LA NASTEREA DOMNULUI
CUVaNT LA SOBORUL MAICII DOMNULUI
DESPRE ANUL NOU SI DESPRE CALENDAR
O MINUNE CU SFaNTA ICOANA A MaNTUITORULUI
CUVaNT DESPRE RAI
MARIA PARTEA CEA BUNA SI-A ALES
CUVaNT LA CINA CEA MARE
CUM SA PRAZNUIM DUHOVNICESTE
DUMNEZEU ESTE TOTUL iNTRU TOATE SI iNTRU NIMENI, NIMIC
DRAGOSTEA FATA DE ZIDIREA LUI DUMNEZEU
FILOSOFIA PAIANJENULUI
DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU
iNDOIALA iN CREDINTA
DESPRE RUGACIUNE
CUVaNT LA iNMORMaNTAREA PARINTELUI AMBROZIE DOGARU
SFATURI DUHOVNICESTI 2
PREDICA LA NASTEREA SFaNTULUI IOAN BOTEZATORUL
O ISTORIOARA CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI
TREPTELE URCUSULUI DUHOVNICESC SAU "iNALTAREA LA CER"
iNSEMNATATEA CELOR SAPTE LAUDE ALE BISERICII
CELE TREI TREPTE ALE MaNIEI
DESPRE CRESTEREA COPIILOR iN FRICA DE DUMNEZEU
NEASCULTAREA DE PARINTI
PEDEAPSA PENTRU COPIII CARE SE RIDICA iMPOTRIVA PARINTILOR
CELE OPT PRICINI DE NEPUTREZIRE A MORTILOR
MUTAREA MUNTELUI ADAR CU RUGACIUNEA
DARURILE MAICII DOMNULUI
CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI
CaNTAREA AXIONULUI "AXION ESTIN"
JUDECATA! O, JUDECATA!
POTOPUL CU APA SI POTOPUL CU FOC
CE VRETI SA VA FACA VOUA OAMENII, FACETI SI VOI LOR ASEMENEA
CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII
OMUL CA IARBA, ZILELE LUI CA FLOAREA CaMPULUI
SFATURI DUHOVNICESTI 3

SFATUL DRACILOR

DESPRE MOARTE
DESPRE FRICA DE DUMNEZEU
DESPRE PAZA MINTII
SFANTA SPOVEDANIE
SFANTA IMPARTASANIE
SFANTA CRUCE
DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU
DESPRE FELUL LACRIMILOR
HARUL MANTUIRII
DESPRE IUBIREA DE ARGINT
POCAINTA IMPARATULUI MANASE
CUGETAREA LA MOARTE
CELE PATRU LEGI DUPA CARE VA JUDECA HRISTOS LUMEA
JUDECATA DE APOI
DESPRE VISE SI VEDENII FALSE
DREAPTA CREDINTA A NEAMULUI ROMANESC
DIFERENTELE DINTRE BISERICA ORTODOXA SI CEA CATOLICA
INTREBARI DE CREDINTA
DESPRE APOSTOLI SI IERARHIA BISERICII
ROLUL FEMEII IN FAMILIE, SOCIETATE SI IN BISERICA
CINSTIREA MAICII DOMNULUI
PUTEREA SFINTEI CRUCI
CUM CITIM IN SFANTA SCRIPTURA
VORBIREA LUI DUMNEZEU CU NOI
ROLUL CELOR PATRUZECI DE SFINTE LITURGHII
STILUL VECHI SI NOU
PREDICA LA SCHIMBAREA LA FATA
PATIMA DOMNULUI
CINSTIREA MAICII DOMNULUI
CELE 14 REGULI PENTRU MERGEREA LA BISERICA
SA NU JUDECAM PREOTII !
LUCRAREA CONSTIINTEI
NUNTA CRESTINA
IDOLUL NOROC
INIMA DE MAMA
MINUNEA FACUTA DE DUMNEZEU CU VADUVA ANASTASIA
SINODUL AL VII-LEA ECUMENIC
PILDA SEMANATORULUI
PROOROCII MINCINOSI
DESPRE RAI
DESPRE IAD
DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE
DESPRE VRAJITORIE
TREPTELE RUGACIUNII
DREAPTA CREDINTA A NEAMULUI ROMANESC

SFATURI DUHOVNICESTI



Lumina si faptele credintei - convorbiri cu Parintele Cleopa

1. Introducere
2. Despre creatie, caderea omului, rai si iad
3. Despre credinta, nadejde, dragoste si har
4. Despre rugaciune si Sfanta Liturghie
5. Despre pacat, spovedanie, Sfanta Impartasanie
6. Despre casatorie, datoriile sotilor si copiilor
7. Despre suferinta, ispite, vrajitorie
8. Despre rugaciune, lacrimi, duhovnicie, datoriile preotilor
9. Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata de apoi
10. Diverse cuvinte de folos, secte, ecumenism
11. Alte cuvinte de folos
12. Despre energiile necreate
13. Rolul ispitelor in mantuire
14. Despre copii si tineretul crestin
15.
Prozelitismul sectar, indemnuri si sfaturi pentru toti

Interviuri audio/video cu Parintele Cleopa


Predici ale Parintelui Cleopa la duminicile de peste an (pe alt site)


 

Parintele Arsenie Papacioc


Ne vorbeste Parintele Arsenie - vol. 1-3

- Despre smerenie
- Sfaturi duhovnicesti
- Sfintele Taine
- Taina Iubirii
- Interviu despre calugarie
- Ortodoxie si secte
- Dialog cu tinerii despre casatorie
- Despre calugarie si casatorie

- Convorbiri duhovnicesti I
(NOU)
- Convorbiri duhovnicesti II (NOU)

 

Interviuri audio/video cu Parintele Arsenie