[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 

INCEPUTUL SLOVEI T

PENTRU AVVA TITHOE

1) Se spunea despre avva Tithoe, ca de nu-si lasa in jos degraba mainile, cand sta la rugaciune si se rapea mintea lui in sus. Deci de se intampla ca fratii sa se roage impreuna cu el, se silea degraba sa-si lase mainile in jos, ca sa nu i se rapeasca mintea si sa zaboveasca.

2) Zis-a avva Tithoe, ca instrainare este a-si stapani omul gura sa.

3) Un frate l-a intrebat pe avva Tithoe : cum voi pazi inima mea ? Si i-a zis lui batranul : cum vom pazi inima noastra, fiind deschisa limba noastra si pantecele ?

4) Spunea avva Matoe despre avva Tithoe, ca nu gaseste vreun om care sa-si deschida gura sa cu vreun lucru asupra lui. Ci precum aurul cel lucrat sta in cumpana, asa si avva Tithoe.

5) Sezand odata avva Tithoe la Clisma, gandind si socotind, i-a zis ucenicului sau : sloboade apa la finici, fiule ! Iar acela i-a zis : sintem la Clisma, avvo. Zis-a batranul : la Clisma ce fac ? Du-ma iarasi la munte.

6) Sezand odata avva Tithoe, un frate se afla aproape de dansul; si nestiind, a suspinat. Si n-a socotit ca a fost fratele aproape de dansul, ( ca era intru uimire ). Si facand metanie, a zis : iarta-ma frate, ca inca nu m-am facut calugar. Iata am suspinat inaintea ta.

7) Un frate l-a intrebat pe avva Tithoe, zicand : care este calea care duce la smerenie ? Zis-a batranul : calea smereniei aceasta este : infranarea si rugaciunea si a te avea pe tine dedesubtul a toata zidirea.

PENTRU AVVA TIMOTEI

1) Intrebat-a avva Timotei preotul pe avva Pimen, zicand : este femeie in Egipt, care curveste si plata ei o da milostenie. Si a zis avva Pimen : nu ramane in curvie, caci se vede intr-insa roada credintei. Si s-a intamplat de a venit mama preotului Timotei la dansul. Si a intrebat-o pe ea, zicand : acea femeie a ramas curvind ? Iar ea a zis : da si si-a mai adaos ibovnici, dar inca si la milostenie. Si a vestit avva Timotei lui avva Pimen. Iar el a zis : nu ramane in curvie. Venind iarasi mama lui avva Timotei, i-a spus : stii ca stricata aceea cauta sa vina cu mine, ca sa te rogi pentru dansa si eu n-am primit-o. Iar el auzind, i-a spus lui avva Pimen. I-a raspuns avva Pimen : mai vartos tu te du si te intalneste cu dansa. Si s-a dus avva Timotei si s-a intalnit cu dansa. Iar ea vazandu-l si auzind de la el cuvantul lui Dumnezeu, s-a umilit si a plans, zicand : eu de astazi inainte ma lipesc de Dumnezeu si nu voi mai curvi. Si indata intrand intr-o manastire, a placut lui Dumnezeu.

DE LA PALADIE

2) In Tavenia este o manastire de maici ca de patru sute, de cealalta parte a barbatilor, in care era o fecioara, care pentru Hristos sa prefacea ca este nebuna, anume Isidora, smerindu-se si defaimandu-se. Pentru aceasta intratat se ingretosau toate surorile incat nici macar nu mancau cu dansa. Si acest lucru cu bucurie l-a primit fecioara. Si era fapta cea buna a ei in manastire foarte folositoare caci toata slujba o facea; tuturor ca o roaba supunandu-le, la toata biruiunta lor si cu toata blandetea. Asadar, era fecioara ca un burete al soborului, precum Dumnezeu a zis : cel ce voieste sa fie mare, sa fie tuturor sluga ( +1 ). Si oricui i se pare ca este intelept, nebun sa se faca ( +2 ). Chipul calugaresc al celorlalte era tunderea, fiindca avea culionul pe cap. Iar aceasta cu o carpa legandu-si capul facea slujba. Dar nici una din cele patru sute, nu a vazut-o mancand vreodata, nici bucatica de paine luand, ci faramiturile meselor cu buretele adunandu-le si oalele spalandu-le, cu acestea se indestula, niciodata incaltandu-se. N-a ocarat niciodata pe nimeni, n-a carut, n-a grait grai mic sau mare, macar ca era ocarata si imboldita si blesteme primea si multora le era urata. Pentru aceasta prea cuvioasa a venit un inger la sfantul Pitirun, barbat preaiscusit si pustnic imbunatatit si i-a zis : de ce cugeti inalt pentru ispravile tale, ca un cucernic si care sezi intr-acest loc ? Vrei sa vezi femeie mai cucernica decat tine ? Du-te la manastirea de maici a tavenisiotilor si vei afla acolo o fecioara, care are diadema pe cap ! Aceea este mai buna decat tine. Caci cu atata gloata luptandu-se si in felurite chinuri tuturor robind, niciodata nu si-a lasat mintea ca sa se departeze de Dumnezeu, macar ca toate se ingretoseaza de dansa. Iar tu sezand aici, cetatile cu mintea le nalucesti, cel ce niciodata n-ai vazut lume. Deci sculandu-se marele Pitirun, a venit la Tavene si se ruga parintilor sa treaca la manastirea maicilor. Deci, ca pe unul ce era parinte cinstit si in nevointa imbatranit, cu indrazneala l-au bagat inauntru, dupa ce a trecut raul. Si dupa ce s-au rugat ei lui Dumnezeu, a cerut marele Pitirun sa vada la fata toate fecioarele. Toate venind la mijloc, aceea nu se arata. Le-a zis lor Pitirun : aduceti-mi-le pe toate ! Iar ele zicand ca au venit toate, le-a zis lor : lipseste una, pe care mi-a aratat-o ingerul. I-au zis lui : una avem la bucatarie si este nebuna. Zis-a marele Pitirun : aduceti-o si pe aceea si lasati-o sa o vad ! Iar ea nu s-a supus, simtind pricina. ( Ca poate i s-a descoperit si ei ). Deci o tarau cu de-a sila, ducand-o si zicand : sfantul Pitirun voieste sa te vada ( ca era renumit acesta ). Dupa ce au adus-o, a vazut marele Pitirun fata ei si carpa care era pe cap si pe frunte. Si cazand la picioarele ei, i-a zis : bpagosloveste-ma, maica ! Cazand si ea pa picioarele lui, zicea : blagosloveste-ma, tu, bunul meu parinte ! Si vazand aceasta, toate s-au spaimantat, zicand lui : avvo, nu te face de ocara, ca este nebuna. Le-a zis lor tuturor sfantul : voi sunteti nebune; iar aceasta este mai buna si decat mine. Este Amma, adica maica duhovniceasca. Si ma rog lui Dumnezeu, sa ma aflu vrednic cu dansa in ziua judecatii. Acestea auzind, au cazut la dansul toate plangand si marturisindu-se, cu ce feluri de chinuri o mahneau pe sfanta aceasta. Si una zicea : eu de-a pururea o ocaram. Alta : eu de chipul ei cei smerit radeam. Si alta : eu laturile strachinilor de multe ori deasupra ei le varsam. Alta iarasi : eu am batut-o. Si alta : eu pumni i-am dat. Alta : eu mustar de multe ori in nas i-am pus. In scurt, toate felurile de ocari le-au vestit ca au facut asupra ei. Deci, primind marturisirea lor sfantul Pitirun si rugandu-se pentru dansele impreuna cu ea si mult rugand pe cinstita lui Hristos roaba, sa se roage pentru dansul, asa a iesit. Iar acea cinstita de Dumnezeu si cuvioasa, de toate fiind foarte respectata si slavita, nesuferind slava si cinstea cea de la toata fratimea si indreptarile fiecareia, peste putine zile a iesit din manastire. Dar unde s-a dus, sau unde s-a ascuns, sau unde s-a savarsit, nimeni nu a cunoscut.
( +1 ) Mat. XX, 27. Marcu X, 44.
( +2 ) Corint. III, 18.