1) Un batran oarecare a adormit in Domnul si peste putina vreme iar a
inviat, iar fratii au inceput a-l intreba, sa le spuna, ce a vazut acolo.
El le-a raspuns, zicand : fiilor, eu acolo inca n-am apucat sa merg sa
vad ceva, decat am auzit tipete si vaiete, cu glasuri de multime de noroade
strigand : vai si amar mie ! Asa ni se cade si noua pururea a plange in
viata aceasta si a zice : Vai ! Vai ! Si : amar mie ca am scarbit pe Domnul
Dumnezeul meu !
2) Intrebat-a un frate pe un batran oarecare, zicand : ce sa fac, parinte,
sa ma mantuiesc ? Batranul i-a raspuns : mergi, fiule si sezi cu liniste
si cu tacere in chilia ta si sileste-ti inima sa plangi si sa versi lacrimi
din ochii tai ! Asa fa si te vei mantui.
3) Ne spunea noua un batran oarecare, ca era un tanar care dorea si voia
sa iasa din lume si sa mearga la o manastire sa se faca calugar si nu-l
lasa mama sa nicidecum sa faca aceasta. El totdeauna zicea mamei sale
: lasa-ma sa merg la manastire dupa dorinta mea, caci vreau sa-mi mantuiesc
sufletul ! Iar ea, de multe ori oprindu-l n-a mai putut sa-l opreasca,
ci l-a slobozit si el s-a dus. Asa mergand la o manastire, s-a calugarit
si a inceput a trai in trandavie si lenevie, neavand nici o purtare de
grija pentru mantuirea sa. Dupa catava vreme i-a murit mama, iar el petrecandu-si
zilele sale asa, in multa lenevie si nepurtare de grija i s-a intamplat
de s-a imbolnavit de o boala foarte grea, lesinand, a vazut o vedenie
foarte inspaimantatoare. A fost rapit si dus in temnitele iadului, unde
sunt sufletele oamenilor celor osanditi la muncile cele vesnice. Acolo
a gasit-o pe mama lui zacand impreuna cu cei osanditi. Ea, daca l-a vazut
s-a mirat si i-a zis : dar aceasta ce este, fiul meu ? Si tu esti osandit
aici, in acest loc, care este al celor osanditi ? Unde este cuvantul tau,
fiule, in care spuneai ca mergi la manastire sa te calugaresti, sa-ti
mantuiesti sufletul ? El s-a rusinat de acele cuvinte ale mamei si neavand
ce sa-i raspunda tacea mahnit. Asa tacand, a auzit glas poruncind si zicand
: luati-l pe acesta de aici si-l duceti acolo, de unde l-ati luat, caci
nu v-am trimis sa-l aduceti aici, ci pe cutare din cutare manastire, care
este numit cu acelasi nume. Acestea graindu-se, s-a desteptat, si venindu-si
in fire, a spus tuturor fratitor inspaimantatoarea vedenie. Iar ei auzind,
se minunau. Apoi au trimis la acea manastire sa-l vada pe calugar, la
care s-a trimis sa-l ia si sa il duca la locul osanditilor. Mergand trimisul,
l-a gasit raposat. Si asa mai vartos se minunau toti fratii, incredintandu-se
de acea vedenie inspaimantatoare. Iar acestui frate, cu mila lui Dumnezeu,
a inceput a-i fi mai bine. Curand dupa aceea l-a lasat infricosata vedenie
pe care i-a aratat-o Domnul Dumnezeu. si s-a inchis intr-o chilie si sezand
plangea cu lacrimi ziua si noaptea in toata viata sa, ingrijindu-se pentru
mantuirea sufletului si caindu-se pentru viata lui cea de mai dinainte,
petrecuta in lenevire si in desert. Si atata ii daduse Dumnezeu lui umilinta,
lacrimi si plangere, incat de multe ori mergeau fratii la dansul si voiau
sa-l mangaie sa nu inebuneasca de atata plangere. El insa nu voia nicidecum
sa se mangaie, ci le zicea lor asa : fratilor, de vreme ce n-am putut
de rusine sa sufar dojenirea de la maica mea, cum voi putea suferi rusinea
cea care va fi inaintea lui Hristos si a sfintilor Sai ingeri in ziua
judecatii ?
4) Zis-a un batran oarecare : la infricosata a doua venire a lui Hristos,
dupa invierea mortilor, de s-ar putea sa mai moara oamenii, toti ar muri
de frica si de marea spaima ce va fi atunci. Ca infricosat este a vedea
cerul desfacandu-se si Dumnezeu aratandu-se cu manie si urgie, cu oaste
de ingeri fara numar; si toti oamenii cati s-au nascut pe pamant, de la
Adam pana atunci, impreuna de fata vor sta, asteptand fiecare hotararea
lui judecata. Pentru aceea, acestea gandindu-le pururea si asteptandu-le
noi, datori suntem a trai ca si cum am fi in toate zilele intrebati si
cercati pentru viata noastra, de Insusi Domnul Dumnezeu.
5) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : oare, parinte, pentru
ce imi este inima asa de impietrita, incit n-am nicidecum frica lui Dumnezeu
in inima ? Batranul i-a raspuns : mi se pare, fiule, ca deoarece nu are
omul mustrarea inimii, pentru aceasta nu dobandeste frica lui Dumnezeu.
Si i-a zis lui fratele : dar ce este parinte, acea mustrare a inimii ?
Zis-a lui batranul : intistrarea inimii aceasta este, sa se mustre omul
pe sine totdeauna in toate lucrurile sale, zicand asa : adu-ti aminte,
ticaloase, ca dupa scurta vreme o sa stai inaintea lui Dumnezeu si o sa
dai raspuns pentru toate lucrurile si vorbele, gandurile si cugetele tale.
Deci dar, de ce trebuie sa sezi cu oamenii la vorba desarta ? Intru acestea,
fiule, invatandu-te si deprinzandu-te a le vorbi pururea in gandul tau,
iti va veni frica lui Dumnezeu in inima si te vei mantui.
6) Zis-a un batran : precum umbra noastra pururea o avem cu noi, ori incotro
mergem, asa ni se cade noua sa avem umilinta si plangerea pururea cu noi,
ori incotro vom merge si ori unde vom fi.
7) Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand : spune-mi mie,
parinte, ce voi face, ca doreste sufletul meu lacrimi si nu am, ca-mi
este inima foarte impietrita pentru umilinta, macar ca citesc vietile
sfintilor parinti sau le aud; si nicidecum nu-mi pot umili inima si foarte
scarbit e sufletul meu de aceasta. Batranul i-a raspuns : fiii lui Israil
dupa 40 de ani au intrat in Pamantul Fagaduintei, in care, daca au intrat,
nu s-au mai temut de razboaie. Asa si noua ne-a poruncit Dumnezeu, sa
ne mahnim si sa ne scarbim pentru mantuirea noastra. Caci scris este :
cu multe scarbe ni se cade sa intram intru Imparatia Cerului, iar fara
de scarbe, nu vom putea intra in Pamantul Fagaduintei. Asculta, fiule,
sa-ti spun o istorie a unui tanar. Era un tanar care dorind viata calugareasca,
a mers la muntele Nitriei si acolo s-a facut calugar. Si era chilia lui
aproape de chilia unui frate, pe care il auzea in toate zilele plangandu-si
cu mare tanguire si lacrimi pacatele sale, iar inima lui era impietrita
si nu-i venea umilinta si lacrimi ca sa poata plange. Deci se intistra
pe sine zicand : nu vrei ticaloase, sa plangi si sa versi lacrimi pentru
pacatele tale acum pana ai vreme si esti fara de simtire si nebagator
de seama ! Sa stii, ca daca nu vrei sa plangi, eu te voi face si te voi
invata sa plangi. Si avea o funie tare impletita si luand acea funie,
se desbraca de haine si se batea cu funia peste spatele gol, pana cand
i se ranea foarte trupul lui si nu mai putea suferi si atunci incepea
sa planga. Iar acel frate, care era aproape de dansul cu chilia, luand
seama ce face si vazandu-l de multe ori facand asa, batandu-se si insusi
muncindu-se, se minuna foarte. Si a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca
sa-i arate, daca este placut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se
bate el insusi, si se munceste asa ? Si i-a aratat lui Dumnezeu. Intr-o
noapte in vis l-a vazut fiind in ceata mucenicilor, purtand cununa muceniceasca
pe cap si il arata lui cineva cu degetul, zicand : vezi, iata mucenicul
cel bun, care rabda pentru Hristos ! Acesta impreuna cu mucenicii fiind
primit, s-a incununat. Asa si tu, fiule, sileste-te pentru Hristos sa
patimesti si sa rabzi toate scarbele ce ti se vor intampla si asa nu numai
umilinta si lacrimile pe care le doresti, ti le va da Dumnezeu, ci si
cu cununa muceniceasca te va incununa.
8) Un frate l-a intrebat pe un batran zicand : ce voi face, parinte, ca
sa ma mantuiesc ? Spune-mi un cuvant de invatatura ! Batranul i-a raspuns
: cand a batut si a certat Dumnezeu Egiptul, atunci nu era acolo nici
o casa in care sa nu fie plangere. Asa fa si tu, fiule, de vrei sa te
mantuiesti : lacrimeaza si plangi si Dumnezeu te va mantui si te vei mantui.
9) Ne spuneau noua parintii ca sezand ei odinioara la masa unui frate
si pentru dragoste ospatand, a ras un frate la masa. Si vazand aceasta
avva Ioan, a plans si a zis : ce este in inima acelui frate de a ras,
fiind dator a plange, fiindca mananca din osteneala straina ?
10) Un batran l-a vazut pe un frate razand si i-a zis : frate, dar nu
stii ca avem sa dam cuvant de toata viata noastra inaintea lui Dumnezeu
Celui ce este peste cer si peste pamant si tu razi in loc sa plangi ?