Pornim de la ideea centrala, comuna budhismului si crestinismului: mantuirea.
Amandoua religiile intind omului o mana de ajutor, ca sa se mantuiasca de sub
stapanirea intunericului si a raului. in scopul acesta crestinismul ofera omului
luminile revelatiei divine, comunicarile pe care spiritul suveran le-a facut spiritului
uman in curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a caror serie s-a incheiat
cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc
o revelatie, o Biblie in felul celei crestine. invatatura lui Budha si a ucenicilor
lui, cuprinsa in Trodipika, este plina de elemente fantastice, de povestiri mitologice,
cu neputinta de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei
revelatii adevarate.
Crestinismul e religie descoperita de Dumnezeu, budhismul e opera unui intelept.
Crestinul crede intr-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are in crezul sau pe Dumnezeu;
nu-L neaga si nu-L afirma in locul hazardului orb, crestinismul admite providenta
divina; budhismul, cauzalitatea oarba. Crestinismul are un cler si un cult religios,
prin care sufletele se purifica si se inalta spre Dumnezeu; budhismul a inlocuit
rugaciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul
e antropocentric. Dupa crestinism lumea e creata cu scopul de a ne pregati pentru
viata si fericirea vesnica; pentru budhism lumea e vesnica, un lant nesfarsit
de mizerii si dureri de care trebuie sa scapam cat mai degraba. Dupa crestinism
lumea e buna (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru ca e opera lui Dumnezeu,
in care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar raul din lume a izvorat
din vointa libera a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostinta.
Crestinismul este o antropologie, o invatatura despre facerea omului din trup
muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului,
nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o invatatura despre libertatea
si caderea omului, despre originea si transmiterea pacatului, a raului metafizic,
moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cadere si pacat. Budha
vrea sa mantuiasca lumea de boala, suferinta, batranete si moarte, adica de raul
fizic, nu de raul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de
existenta, nu de impuritatea pacatului. El urmareste nimicirea existentei, nu
vindecarea naturii cazute, pe cand ''Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca
pe cel pierdut'' (Luca 19,10), sa-si dea sufletul Sau rascumparare pentru pacatosi
(Matei 20,28), sa mantuiasca poporul de pacate (Matei 1, 21).
In crestinism mantuirea e realizata prin Iisus Hristos si se infaptuieste prin
harul Sfantului Duh, prin rugacnme, credinta dreapta si fapte bune. In budhism
omul e cu totul singur in lume si singur la mantuire. In crestinism omul e cu
Dumnezeu oricand si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei;
in crestinism tocmai invers: mantuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.
Crestinismul are un asezamant al mantuirii, o organizatie social-comunitara; Biserica.
Pentru budhism viata ideala este celibatara, traita in singuratate, in linistea
padurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care intareste
regula. Cel budhist este o regula care vrea sa generalizeze exceptia. Monahismul
crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si
constituie o povara pe umerii vietii sociale.
Crestinismul are o invatatura despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre
viata vesnica; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar
toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv,
arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si cand nasterea, copilaria,
tineretea, batranetea n-ar avea parte de nici o lumina si nici o bucurie, ci numai
de intuneric, durere si intristare. Crestinismul ne indreapta privirile si actiunile
spre viata etema, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne indreapta spre
nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eterna a noptii nesfarsite. Pentru
crestini raul e trecator; pentru budhism, raul e suveran. In crestinism binele
e triumfator; in budhism raul nu se stinge decat prin atingerea existentei in
odihna eterna din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ
si mantuitor, pentru ca aurul in foc se lamureste si omul in suferinta se innobileaza.
In budhism crucea nu are nici un sens viata e rastignire si rastignire lipsita
de bucuria invierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist
pentru ca nu stie nimic despre cauza primara, nici de ro lul lumii si al vietii,
nici despre tinta lor finala Crestinismul ne invata sa iubim viata, budhismul
sa o uram. Idealul crestin este desavarsirea vietii; al budhis mului mortificarea,
infranarea si suprimarea ei.
Are budhismul o morala demna de urmat: opreste fur tul, omorul... si propaga iubirea
nu numai intre oameni dar si fata de animale?... Biblia le are mai demult in decalog,
si mai complete. Morala evanghelica, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor,
e neasemanat mai umana, mai rationala si superioara fata de cea budhista. Morala
budhista, desi se refera si la animale e o morala naturala, ramasa mult in urma
moralei crestine. Morala crestina e o morala pozitiva, te obliga sa faci binele,
nu numai sa nu faci raul: Sa iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele;
cea budhista e negativa, interesata, vaga, poate chiar egoista, dupa axioma- Trebuiesc
iubite toate fiintele, cum o mama isi iubeste copiii''. Budhismul nu uraste; crestinismul
iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compatimire; in crestinism e virtute
activa si lucrare caritativa. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor
dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practica, talant
ingropat in pamant; crestinismul e activ, incurajeaza, mangaie, zideste, inmulteste
talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are
ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). Dupa
etica si filosofia budhista munca e o povara nedemna de un ascet pentru care se
recomanda cersetoria. In crestinism munca e o virtute morala si o datorie profesionala,
sfanta si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucreaza nici sa nu manance''
(11 Tes.3,10).
Budhismul nu are nici o intelegere pentru viata familiala. Conceptia budhista
despre familie e nenaturala, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor,
decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat
ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun ca femeile
sunt ''crude si rele'', ''nesatioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''.
''Desfranarea se tine de femeie ca murdaria...'' daca budhismul propaga o astfel
de conceptie despre munca si femeie, nu e de mirare ca a fost definit ''religia
lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem
planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul
si in privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestina sunt
modele in omenirea intreaga0.
Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: intruparea
Fiului; Budha e reincarnarea unui alt Budha, al 24-lea, dupa 550 de renasteri
(spunea el). In unele temple budhiste se adora si Budha cel viitor. Budha are
antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a nascut dintr-o fecioara modesta
si curata, in saracia unui staul de vite. Budha s-a nascut dintr-o familie regala,
in luxul unui palat imparatesc. In copilarie si tinerete Iisus munceste si viziteaza
templul; Budha se distreaza si petrece. Iisus e intru totul desavarsit; Budha
numai dupa saturatie si dupa dezgustul de placeri cugeta la suferinte si remediile
de mantuire. Iisus stie ce vrea de la inceputul activitatii Sale publice; Budha
numai dupa catva ani de ucenicie si de alergari pe la asceti. Iisus lucreaza la
mantuirea omenirii din cea mai curata mila si din cea mai dezinteresata iubire
de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de placeri si din pur egoism. Iisus
e demofil; Budha e aristocrat. Iisus lupta cu pacatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus
paraseste cerul, mama si toate rudeniile ca sa propage Evanghelia si sa intemeieze
Biserica. Budha paraseste, dupa cum insusi declara ''domeniul cel larg al placerilor
si miile de femei frumoase, ca sa aflu cunoasterea cea mai inalta, cea mai perfecta'',
si ca sa intemeieze o comunitate de calugari. Evanghelia lui Iisus e istorisire
naturala, simpla si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare,
de necrezut. Iisus anunta ca religia Lui va dura pana la sfarsitul veacurilor;
Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit rastignit la 33
de ani; Budha moare intoxicat, pentru ca la 80 de ani a mancat lacom o farfurie
de carne de porc afumata si cu orez. Iisus inviaza si triumfa; Budha moare infrant
de dorinta lacomiei, ironie a sortii fata de un intelept care a predicat mantuirea
numai pentru sine insusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia ca
Iisus e Dumnezeu, iar Budha intru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul
e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roaga, traiesc in comuniune
de iubire si viata cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha mediteaza si nu
au simt pentru munca, nici pentru rugaciune. Din astfel de pricini vedem cata
deosebire este intre crestinism si budhism numai in privinta mantuirii. Tot asa
sunt si deosebiri esentiale intre nasterea supranaturala a lui Iisus din Fecioara
Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zamisliri si nasteri a lui
Budha; intre nasterea si copilaria lui Iisus, si a lui Budha; intre ispitirea
lui Iisus, prin paine, prin slava lumii si preaincrederea in Dumnezeu, si cea
a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; intre ucenicii lui Iisus si ai lui
Budha; intre invataturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invataturile,
minunile si prezicerile lui Budha; intre transfigurarea lui Iisus si iluminarea
lui Budha, intre moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar
cu obiecte diferite, ireductibile.
Daca la toate aceste deosebiri fundamentale, adaugam si schimbarile si adaosurile
care s-au facut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri
si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei,
credintele politeiste si superstitiile populare, ne incredintam ca religia budhista
fata de cea crestina nu poate avea trecere decat intr-o lume primitiva sau decadenta,
care se complace in scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum in lumea
optimismului crestin: robust, luptator si progresist.
Budhismul are o latura filosofica, serioasa si sincera, care se rezuma la: ateism,
metempsihoza, pesimism, celibat, saracie si renuntare (la pofte, placeri, casatorie
si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Exista si
al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme,
budhismul ''e un spiritualism fara suflet, o virtute fara datorie, o morala fara
Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun in budhism avem multiplicat in crestinism; tot ce lipseste in budhism,
avem din belsug in crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de
a propaga o religie fara Dumnezeu, o morala fara libertate, o evolutie fara creatie,
o liniste si fericire absoluta fara viata vesnica, toate constituie un omagiu
pretios, pe care erorile il aduc adevarului si religiile inferioare unicei si
adevaratei religii.
Crestinismul este divin, pentru ca intemeietorul lui este divin: lumina din lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat. Ceilalti intemeietori de religii sunt
oameni si numai oameni. Iisus este om desavarsit si mai mult decat omul: e Fiul
lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatal. Ceea ce
nici unul dintre intemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus
Hristos pretinde ca si Tatal: cult religios si credinta in autoritatea Sa infailibila:
''Toti sa cinsteasca pe Fiul cum cinstesc pe Tatal...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul
se intemeiaza pe viata, invatatura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul
intemeietor de religie Care-si da viata ca marturie a divinitatii Sale si a operei
Sale mantuitoare.
De personalitatea exceptionala a lui Iisus Hristos e legata prin urmare superioritatea
crestinismului fata de celelalte religii si filosofii: bunatatea crestinismului
de bunatatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus,
dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mantuitorului. Noi pe acestea le marturisim,
cu credinta si cu dragoste, pana la moarte.
''Incolo fratilor, bucurati-va, desavarsiti-va, mangaiati-va, uniti-va in cuget,
traiti in pace si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi'' (2 Corinteni
13, 11)
(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana).
