Cuvantul intai
Despre rugaciunea mintii si a inimii si despre cum aceasta rugaciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neintarziat.

Cuvantul al doilea
Despre trebuinta de a gasi un adevarat lucrator al rugaciunii mintii, de la care sa invatam felurile si semnele acestei rugaciuni, si despre aceea ca cel care are neincetat rugaciunea inlauntrul sau si o lucreaza din adancul inimii, cu multa evlavie si atentie, intelege uneori din anumite semne duhovnicesti ca sufletul lui se impartaseste in chip nevazut cu Iisus Cel chemat cu staruinta. Inca si despre rodul acestei rugaciuni.

Cuvantul al treilea
Cum poate cineva sa ajunga la calea (metoda) cea mai desavarsita a rugaciunii mintii si cum poate sa alunge din cugetul lui demonii temerii, care il infricoseaza foarte tare in timpul noptii, cand vrea sa se roage sau cand doreste sa mearga singur in vreo pestera sau in vreun loc pustiu pentru a se ruga in liniste.

Cuvantul al patrulea
Cel care doreste sa se invredniceasca de darul rugaciunii inimii trebuie sa o ceara de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inima, avand o vietuire inalta, curata, neprihanita si nevoitoare, staruind in cererea sa la Dumnezeu daca nu se va invrednici de dar prea repede, pana cand se va bucura de ea de sus, de la parintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne da de indata ceea ce cerem pentru a se arata staruinta noastra pana la sfarsit, devenind astfel mai fierbinte in rugaciune ca la inceput.

Cuvantul al cincilea
Despre silirea extrema si prelungita a rugaciunii inimii, din care se naste inlauntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugaciunea Sfantului Duh in suflet. Inca si despre cum scuipa cineva sange pana cand va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.

Cuvantul al saselea
Cum aceluia care se roaga cu mintea din adancul inimii pana la durere, acea durere a lui ii aduce simtamantul si gustarea bunatatii si dulcetii Domnului, care este insemnata, pentru a spune astfel, in acelasi timp in omul cel dinlauntru cu o evlavie profunda neincetata, provocata de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvant duhovnicesc.

Cuvantul al saptelea
Despre cand il cerceteaza dumnezeiescul Har pe cel care se roaga cu rugaciunea mintii lui Dumnezeu din inima si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei cercetari dumnezeiesti.

Cuvantul al optulea
Despre cum cel care se roaga tainic din adancul sinelui sau si se infraneaza de la toate mancarurile care aduc placere, cand este postitor, gura lui se indulceste uneori de la rugaciune, ca si cand ar avea in gura ceva de zahar sau ca si cand ar manca miere din cea mai dulce, dupa cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gatului meu, mai dulce decat mierea gurii mele".

Cuvantul al noualea
Despre slabirea extrema a starii exterioare si launtrice a omului, care provine din silirea extrema a rugaciunii inimii si din postul neincetat, dar care aduce sufletului si inimii dulceata si mangaierea Sfantului Duh.

Cuvantul al zecelea
Despre rugaciunea mintii, despre rugaciunea inimii si despre rugaciunea niptica.

Cuvantul al unsprezecelea
Despre cum inima necurata si mandra, care este refugiu pentru satana si pentru gandurile rele, devine dupa aceea, prin rugaciunea zdrobita, curata, smerita, locas al Duhului Sfant si izvor de ganduri bune.

Cuvantul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a carui inima cerceteaza neincetat rugaciunea este cinstit de ingerii dumnezeiesti si pazit de orice pacat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toata inima lui.

Cuvantul al treisprezecelea
Despre cum de indata ce monahul luptator se va ruga in taina cu inima zdrobita la Hristos in vreme de necaz si ispita, acestuia i se va descoperi de catre Hristos vreo vedere dumnezeiasca, care nu numai ca-l mangaie duhovniceste in necazul lui si-i da nadejdi binefacatoare pentru bunatatile ce vor sa vina, ci il face si mult mai fierbinte in virtute decat era mai inainte.

Cuvantul al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curatit prin rugaciunea mintii neincetat lucrata in inima, maica lacrimilor, intelege diferitele ganduri care intra in suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; inca si despre plans.

Cuvantul al cincisprezecelea
Despre cum poate incearca cineva prin intermediul rugaciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gand, care pare sa fie de la Dumnezeu, daca cu adevarat este de la Dumnezeu sau de la demoni.

Cuvantul al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decat oricare alta pedeapsa, arzand degraba ca un cuptor toate viclesugurile lor.

Cuvantul al saptesprezecelea
Despre cum se pastreaza cu rugaciunea mintii si a in inimii haina sufletului curata, nepatata si vrednica de Imparatia Cereasca.

Cuvantul al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arata preotului vrednic si curat, prin care acesta primeste in sufletul lui o adevarata instiintare ca este dupa randuiala hirotonit (hirotonit mai intai de Harul Sfantului Duh); si ca Dum nezeiasca lui Liturghie este primita in fata Sfintei Treimi.

Cuvantul al nouasprezecelea
La cuvantul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decat pe cei de aproape ai tai". Inca si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti intelege cineva cu cugetul sau ca este uns cu untdelemnul bucuriei.

Cuvantul al douazecilea
Despre cat har duhovnicesc se invredniceste a primi in sufletul lui si cata intarire si cata putere impotriva diavolului are cel care se roaga lui Hristos cu rugaciunea mintii neincetat, cu curatenia constiintei, adica spune cu cugetul lui, o data la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-ma", pazindu-si in acelasi timp constiinta curata prin abtinerea de la orice rau si prin lucrarea tuturor virtntilor, dupa putere. Iar din adancul inimii sale, spune aceasta rugaciune pana simte durere, adica pana il doare inlauntrul lui, acolo unde se lucreaza rugaciunea, si apoi opreste silirea din inima a rugaciunii, si incepe iarasi rugaciunea odihnitoare, pana cand va afla din nou locul acela dinlauntrul sau, care il durea din pricina silirii rugaciunii, si va incepe din nou din adanc rugaciunea inimii, pastrand toata viata lui aceasta randuiala a rugaciunii.