Despre credinta in reincarnare

"Cea mai mare contributie a Indiei adusa lumii este sa ii ofere o viziune spirituala a omului. Iar lumea face bine daca se deschide de bunavoie acestei stravechi intelepciuni ca sa dobandeasca prin ea o imbogatire pentru viata omeneasca" [36;139].

- Papa Ioan Paul al II-lea -

Parintele Cleopa Ilie marturisea ca "cea mai mare nebunie, paganatate si ratacire de la adevar este de a crede cineva ca dupa moarte sufletul omului intra in alte trupuri de oameni, dobitoace..." [40;325]. Aceasta afirmatie poate parea cam aspra, dar este cat se poate de adevarata, este exprimarea concisa a modului in care Biserica lui Hristos priveste teoria reincarnarii.

Stim ca unul dintre elementele cele mai importante ale credintei crestine este lamurirea invataturii despre viata de dupa moarte, despre Judecata sufletelor si despre Învierea mortilor. Strans legata de aceasta invatatura este combaterea ratacirilor teoriei reincarnarii, una dintre cele mai periculoase conceptii pagane care incearca si reuseste sa se strecoare astazi in mintile credinciosilor.

Cu greu gasim rataciri care sa fie primite de catre credinciosi atat de usor cum este primita credinta in reincarnare. Dintr-un anumit punct de vedere, acest lucru este usor de inteles. Ca Maica Domnului a ramas fecioara si dupa nastere cred toti crestinii ortodocsi care vin duminica la slujba Sfintei Liturghii; de ce cred astfel? Pentru ca asa invata Biserica. Putini dintre ei se intreaba ce implicatii directe are asupra vietii lor acceptarea acestui adevar.

Atunci cand este vorba de ceea ce se intampla cu sufletul dupa moarte, siguranta cu care oamenii isi recunosc conceptiile in punctul de vedere bisericesc este mult diminuata. Starea de fapt este urmatoarea: desi o persoana care crede in reincarnare se considera crestina (si procentul unor astfel de persoane este foarte mare), dupa invatatura Bisericii ea este rupta de trupul lui Hristos si sta sub condamnarea anatemei.

Vom incerca sa aratam cateva dintre motivele pentru care Biserica osandeste cu vehementa teoria reincarnarii si pe cei care o accepta. Nici in cazul acestei controverse argumentele aduse de catre Biserica nu vor fi in masura sa ii convinga pe cei inselati sa se lepede de ratacire. Dar aceste argumente sunt suficiente pentru crestinul care crede in adevarul propovaduit de Hristos. Unul dintre semnalele de alarma care arata inselarea specifica vremurilor pe care le traim este tocmai faptul ca, desi vor sa duca o viata curata si sa mearga pe calea mantuirii, un numar mare de credinciosi s-au lasat inselati de aceasta credinta orientala. Dar credinciosii care cred in reincarnare sunt rupti de Hristos. Sunt, fara sa isi dea seama, fii ai Noii Ere de apostazie, desi putini dintre ei au acceptat ratacirea constientizand gravitatea unei asemenea optiuni.

Cinci dintre motivele cel mai des intalnite pentru care un crestin crede in reincarnare sunt urmatoarele:

1. faptul ca se indoieste ca Biserica detine adevarul de credinta si ca invatatura Bisericii este in intregime fara greseala;

2. faptul ca nu este constient de pacatul ereziei careia i se face partas;

3. faptul ca i se pare ca a gasit in Sfanta Scriptura dovezi privitoare la reincarnare;

4. faptul ca nu gaseste o explicatie mai potrivita pentru suferintele unui numar foarte mare de oameni decat aceea ca acestia suporta consecintele propriilor greseli din vietile anterioare;

5. faptul ca o credinta conform careia oamenii au sansa de a-si indrepta greselile intr-o viata viitoare i se pare mai potrivita cu invatatura Dumnezeului care ii iubeste pe oameni decat credinta intr-un Dumnezeu pedepsitor care ii osandeste pe oameni la chinuri vesnice.

Este evident ca multi dintre cei care se afla in diferite rataciri nu sunt constienti ca au o credinta diferita de cea pe care a propovaduit-o Hristos, sau nu considera ca indoiala pe care o au fata de unele puncte din invatatura Bisericii are consecinte grave.

Nimeni nu poate nega ca daca ar avea de ales intre un Dumnezeu care ii mantuieste pe toti oamenii si un Dumnezeu care primeste in frumusetile raiului numai o mica parte dintre oameni, iar pe ceilalti ii trimite in iad, l-ar alege pe primul. Nimic nu este mai clar in Noul Testament decat imaginea Fiului lui Dumnezeu care a primit moartea jertfelnica din dragoste pentru oameni. Ar putea fi Hristos atat de aspru incat sa nu Îsi reverse mila Sa iubitoare si asupra celor din iad?

La o astfel de intrebare nu este bine sa se dea un raspuns pripit. Daca omul poate da raspunsuri exacte despre lucrurile pe care le-a facut el insusi, in ceea ce priveste problema sufletului dupa moarte lucrurile il depasesc. Omul nu este Dumnezeu ca sa stie cum este mai bine, si de aceea nu ii ramane decat sa primeasca lucrurile asa cum le-a lasat Dumnezeu. Este de netagaduit faptul ca daca Dumnezeu ar fi putut sa ii mantuiasca pe toti oamenii, atunci ar fi facut-o si iadul s-ar fi golit pe loc.

Dumnezeu i-a creat pe oameni astfel incat sa ajunga cu toti in rai, dar omul a ales pacatul. Si daca Dumnezeu i-a lasat aceasta libertate, inseamna ca nu putea fi altfel. Dumnezeul Bisericii nu este un Dumnezeu capricios care se joaca cu destinele oamenilor, care alege sa ii bucure sau sa ii chinuiasca in vesnicie. Daca Dumnezeu l-a creat pe om in asa fel incat sa aiba libertatea de a alege pacatul si de a suporta consecintele sale, inseamna ca asa este mai bine (chiar daca nu ne este dat noua a intelege de ce este asa).

Faptul ca Dumnezeu ne-a facut liberi arata ca avem putinta de a nu Îl asculta, ca avem putinta de a ne indeparta de El. Este greu de inteles pentru mintea omeneasca de ce Dumnezeu nu este mai putin aspru in incercarea de a-l convinge pe om sa I se supuna, de ce nu gaseste mijloace pentru a-i mantui pe toti oamenii.

Dumnezeu, Cel care cunoaste toate tainele vietii omenesti, nu a vrut ca omul sa ii fie rob. Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru ca ar fi avut nevoie de ceva, pentru ca ar fi vrut sa fie slujit. Atotputernicul Dumnezeu l-a creat pe om din dragoste, pentru ca omul sa se poata bucura in vesnicie de comuniunea cu El. Ori bucuria, ca si dragostea, nu se pot manifesta decat intr-un suflet liber. Nimeni nu poate descoperi vreun medicament care sa bucure sufletul, si nici vreun drog care sa nasca in suflet sentimente de dragoste adevarata.

Daca sufletul nu vrea sa se deschida fata de Dumnezeu, el trebuie sa isi asume consecintele acestei alegeri. Dumnezeu nu are cum sa mantuiasca pe nimeni cu forta. Dar in acelasi timp El incearca toate mijloacele pentru a ne mantui. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru pacatele noastre, vadind dragostea Sa pentru neamul omenesc. Este randul oamenilor sa raspunda dragostei aratate de Dumnezeu. Si in functie de acest raspuns ii asteapta fericirea sau osanda vesnica.

Cei care vor sa creada in mantuirea tuturor, atat a celor cu viata curata cat si a celor care au murit nepocaiti (conceptie denumita apocatastaza), se afla in contradictie cu invatatura Sfintei Scripturi.

Aceasta teorie condamnata de Biserica s-a raspandit totusi in secolul XX peste tot unde iubirea patimilor a fost mai puternica decat iubirea virtutii. Un observator al mediului protestant, Richard J. Buckham, constata ca "pana in secolul al XIX-lea aproape toti teologii crestini au sustinut realitatea chinului etern in iad... (pentru ei era) o parte la fel de indispensabila a credintei crestine universale ca si doctrina despre Treime si Întrupare. Începand cu 1800, situatia s-a schimbat in intregime, si nici o invatatura traditionala nu a fost abandonata pe scara atat de larga ca cea despre pedeapsa eterna. Sustinatorii ei printre teologii de astazi sunt mai putini ca niciodata inainte... Printre cei mai putin conservatori, salvarea universala, fie ca speranta, fie ca dogma, este acum atat de larg acceptata incat multi teologi o presupun fara sa mai caute dovezi" [10;44].

Iata un fragment din descrierea unei slujbe a charismaticilor: "Într-o seara am predicat despre iad. Peste tot oamenii au izbucnit in ras. Cu cat le vorbeam mai mult despre iad, cu atat radeau mai mult." [49;41]; (chiar daca rasul patologic este specific charismaticilor, ironizarea invataturii despre iad este prezenta in multe dintre gruparile "crestine").

Observand in lumea occidentala o larga raspandire a conceptiei mantuirii colective (iadul nefiind considerat vesnic), putem vedea in ea o prima treapta pentru acceptarea teoriei reincarnarii. Iata de ce gandirea new-age-ista se foloseste atat de insistent de generoasa idee a mantuirii tuturor, mult mai aproape de inimile celor care vad in ea izbavirea de suferinta vesnica.

Biserica Ortodoxa nu a preferat si nu prefera nimic adevarului. Chiar daca uneori adevarul este asemenea unei doctorii amare, el este singurul care duce la mantuire. Învatatura despre apocatastaza a fost condamnata de mai multe ori de-a lungul istoriei: "Daca cineva invata sau cugeta ca pedeapsa demonilor si a oamenilor pacatosi nu va fi vesnica, ci va avea un sfarsit, si ca atunci va avea sa urmeze o restabilire a tuturor in fericire, sa fie anatema" [61;162]. Sinodul ce a avut loc la Constantinopol in 543 a hotarat: "Daca cineva crede in fabuloasa preexistenta a sufletelor si in acea condamnabila restaurare (apocatastaza), adica restabilirea tuturor lucrurilor cum erau la inceput, sa fie anatema" [61;162].

Conceptia despre reincarnare este strans legata de cea despre preexistenta sufletelor. Biserica invata ca sufletele omenesti nu au fost create de la inceputul lumii sau ca ar fi "scantei divine", particele de dumnezeire. Sufletul fiind creat de Dumnezeu nu poate sa fie o parte desprinsa de Creator. Asa cred numai cei care confunda creatia cu Creatorul si sustin vechile idei panteiste.

Dumnezeu a randuit ca sufletul sa existe din aceeasi clipa in care apare si embrionul uman in care se va salaslui. Astfel, fatul creat este rod al dragostei parintesti, nefiind posibila existenta unui suflet care are libertatea de a se intrupa (si nici macar de a exista) independent de parinti.

Atat in teoria reincarnarii cat si in cea a preexistentei sufletului se poate observa foarte usor o implicatie directa: daca sufletul exista independent de parinti, si de-a lungul mai multor vieti fiecare suflet a avut mai multe perechi de "parinti", unicitatea relatiei parinte-copil dispare. Odata cu ea dispare fundamentul dragostei dintre parinti si copii, dragoste care sta la baza familiei. Daca in societatea hindusa anumite traditii foarte puternice mentineau stransa legatura dintre parinti si copii, chiar daca acestia credeau in reincarnare, in societatea contemporana, refractara fata de orice forma de traditionalism, credinta in reincarnare genereaza puternice conflicte intre generatii, tinerii cautand cu orice pret sa isi manifeste independenta fata de cei pe care nu ii mai recunosc drept parinti in adevaratul sens al cuvantului.

Bineinteles ca nu implicatiile sociale ale acestei credinte orientale sunt cele mai grave, ci cele duhovnicesti. Cel ce crede in reincarnare nu recunoaste invatatura Bisericii despre Judecata sufletelor si despre Învierea mortilor. Pentru ca totusi foarte multi oameni cred ca au gasit in Sfanta Scriptura dovezi despre reincarnare, si implicit neaga ca s-ar afla in ratacire, sa ne oprim putin asupra textelor de Dumnezeu inspirate.

"Vine ceasul in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi cei ce au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, spre invierea osandirii" (Ioan 5, 28-29).

"Iar daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este inviere a mortilor? Daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra. (...) Dar acum Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia." (I Cor. 15, 12-22).

"Dar va zice cineva: Cum inviaza mortii? Si cu ce trup au sa vina? Nebun ce esti! Tu ce semeni nu da viata, daca nu va fi murit. Si ceea ce semeni nu este trupul ce va sa fie, ci graunte gol, poate de grau, sau de altceva din celelalte (...). Asa este si invierea mortilor: se seamana (trupul) intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune" (I Cor. 15, 36-42).

"Mortii Tai vor trai si trupurile lor vor invia" (Isaia 26, 19). "Eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca El, in ziua cea de pe urma, va ridica iar aceasta piele a mea ce se destrama" (Iov 19, 25).

Consideram potrivita pentru incheierea acestui manunchi de citate scripturistice reproducerea unei afirmari clare a invierii, care poate fi gasita de oricine vrea sa inteleaga invatatura biblica despre acest subiect: "Fost a mana Domnului peste mine si m-a dus Domnul cu Duhul si m-a asezat in mijlocul unui camp de oase omenesti, si m-a purtat imprejurul lor; dar iata oasele acestea erau foarte multe pe fata pamantului si uscate de tot. Si mi-a zis Domnul: "Fiul omului, vor invia oasele acestea?" Iar eu am zis: "Dumnezeule, numai Tu stii aceasta". Domnul insa mi-a zis: "Prooroceste asupra oaselor acestora: Iata Eu voi face sa intre in voi duh si veti invia. Voi pune vine pe voi si carne va creste pe voi; va voi acoperi cu piele, voi face sa intre in voi duh si veti invia si veti sti ca Eu sunt Domnul". Proorocit-am deci precum mi se poruncise. Si cand am proorocit, iata s-a facut un vuiet si o miscare si oasele au inceput sa se apropie, fiecare os la incheietura sa. Si am privit si eu si iata erau pe ele vine si crescuse carne si pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era in ele. Atunci mi-a zis Domnul: "Fiul omului, prooroceste duhului, prooroceste si spune duhului: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vanturi si sufla peste mortii acestia si vor invia!" Deci am proorocit precum mi se poruncise si a intrat in ei duhul si au inviat si multime multa de oameni s-au ridicat pe picioarele lor." (Iez. 37, 1-10)

Citatele de mai sus sunt foarte explicite si sunt suficiente pentru cei care vor sa afle invatatura biblica despre viata de dupa moarte si sa gaseasca dovezi impotriva teoriei reincarnarii.

Nimic nu este mai potrivnica acestei rataciri decat Învierea lui Hristos. Totusi, dusmanii adevarului nu s-au sfiit sa denatureze textul biblic pentru a-si apara ideile. Cele mai cunoscute pasaje pe care le invoca ei sunt cele privitoare la Sfantul Ioan Botezatorul - pe care il considera reincarnarea Sfantului Prooroc Ilie, si la omul orb din nastere, despre care ucenicii L-au intrebat pe Hristos: "Învatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb? (raspunsul la o asemenea intrebare poate sa clarifice problema reincarnarii - n.n.) Iisus a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu." (Ioan 9, 2-3)

Din acest pasaj, ereticii trag concluzia ca omul s-a nascut orb din cauza unor pacate savarsite intr-o viata anterioara. Dar daca aceasta ar fi fost situatia, atunci Hristos ar fi raspuns simplu: "Omul acesta sufera din cauza pacatelor din viata pe care a trait-o mai inainte." Fiul lui Dumnezeu nu a mintit niciodata, nu avea de ce sa tagaduiasca adevarul; El S-a intrupat tocmai pentru a le impartasi oamenilor tainele mantuirii.

Ne oprim acum asupra celui mai controversat pasaj referitor la aceasta problema, permanent invocat de fanii teoriei reincarnarii; cel privitor la Înainte Mergatorul Domnului, Sfantul Ioan Botezatorul: "Adevarat zic voua. Nu s-a ridicat intre cei nascuti din femeie unul mai mare decat Ioan Botezatorul. (...) Si daca voiti sa intelegeti, el este Ilie, cel ce va sa vina..." (Matei 11, 11-14).

Textul este scurt si precis. "Cine poate contesta ca Sfantul Ilie s-a reincarnat in Ioan Botezatorul? Cum rastalmaceste Sfanta Traditie, care neaga reincarnarea, aceste cuvinte ale lui Hristos?" - se intreaba credinciosii murdariti de noroiul ratacirii.

Daca intr-un singur fragment din Noul Testament s-ar gasi referiri favorabile teoriei reincarnarii, atunci ar fi clar ca invatatura Bisericii este potrivnica adevarului. Dar inainte de a ne pripi sa afirmam asa ceva, sa vedem daca poate fi sustinuta teoria reincarnarii prin citatul anterior. În primul rand, inainte ca Sfantul Ilie sa se poata reincarna, el trebuia sa moara. Nu gasim nici o referire in Sfanta Scriptura privitoare la moartea Sfantului Ilie. Gasim in schimb descrierea ridicarii sale la cer, intr-un car tras de cai de foc (in IV Regi 2, 11). Presupunand totusi ca Sfantul Ilie s-ar fi reincarnat in Sfantul Ioan Botezatorul, inseamna ca pe Muntele Tabor, cand in fata celor trei ucenici ai Sai Hristos S-a schimbat la Fata, trebuia ca alaturi de Sfantul Prooroc Moise sa il vada pe Sfantul Ioan Botezatorul, si nu pe Sfantul Ilie. Doar Sfantul Ioan, fiind mai mare decat toti cei nascuti din femeie, era mai mare si decat Sfantul Ilie, si nu avea de ce sa isi ascunda identitatea. Doar el Îl botezase pe Hristos. Si daca in ultima reincarnare fusese Sfantul Ioan, nu avea cum sa se arate ca Ilie.

Sfanta Traditie explica pasajul scripturistic de mai sus prin faptul ca Mantuitorul a spus despre Sfantul Ioan Botezatorul ca este Ilie, aratand astfel harisma profetiei si puterea propovaduirii adevarului cu care a fost inzestrat, vrand sa ii convinga pe ucenici de importanta mesajului Înainte-Mergatorului.

Cei care cred ca au gasit in pasajul despre Sfantul Ioan dovada reincarnarii nu mai au cum sa nege faptul ca s-au inselat. Asa se inseala toti cei care, fara a citi cu atentie cuvintele Evangheliei, se grabesc sa interpreteze anumite fragmente dupa propriile cugete, sau mai bine zis dupa cum ii insufla diavolul. Acestia insa nu vor sa cunoasca invatatura Sfintei Scripturi, ci numai sa gaseasca in ea argumente pentru propriile rataciri. Caci daca ar vrea sa se impartaseasca de adevarul Evangheliei, atunci ar intelege ca fiecare om are de trait pe pamant o singura viata, si ca toti mortii vor invia.

Cu mult mai grava este ratacirea celor care cred in reincarnare atunci cand sunt preoti, si cand incearca sa gaseasca anumite puncte de legatura intre aceasta erezie si invatatura Bisericii. Este foarte mic numarul clericilor ortodocsi (sau mai bine-zis ex-ortodocsi) molipsiti de acest virus. Dar in ceea ce priveste clericii catolici, situatia este mai grava. Deschiderea are loc la mai multe nivele, de la cel al cochetarii cu aceasta idee pana la cel al justificarii teologice. Din clipa in care se accepta posibilitatea reincarnarii, chiar numai ca o ipoteza demna de luat in seama, ne aflam departe de predaniile Sfintilor Parinti; si ne aflam aproape de cel care seamana indoiala, de diavol...

"Problema pe care Biserica o are in privinta reincarnarii este ca, potrivit cu aceasta doctrina, unicitatea persoanei pare eliminata, deoarece la fiecare noua nastere eul devine un alt individ care nu-si mai aminteste nimic despre cel precedent, afirma parintele Andreas Resch de la Academia Alfonsiana din Roma. Ramane atunci sa ne intrebam care este nucleul autentic al personalitatii: trupul sau sufletul care traieste in el? Mai este apoi inca o problema: reincarnarea prevede la sfarsit un fel de reinviere, pentru ca parcurgand drumul renasterilor eu ma eliberez de necesitatea de a ma mai reincarna si intru in absolut. În felul acesta se inlatura, intr-un anumit sens, mediatiunea lui Hristos, intrucat omul se mantuieste prin reincarnare, adica prin sine insusi, nemaiavand nevoie de nimeni.

Acestea sunt problemele; ne-am putea intreba insa daca reincarnarea nu poate fi pusa in armonie cu Biserica catolica interpretand-o ca pe un fel de desavarsire, in intelesul pe care noi, catolicii, il dam Purgatoriului, care printre altele inseamna tocmai desavarsire. (...) Personal sunt interesat de problema reincarnarii, intrucat foarte multi oameni din lume cred in ea: e vorba de milioane de persoane, si noi trebuie sa ne aflam in dialog cu ele, pentru a incerca sa ne recuperam credintele comune, care sunt mai numeroase decat credem" [29;108].

Si inca o pozitie asemanatoare, apartinand purtatorului de cuvant al Arhiepiscopului anglican din Canterbury: "Acesta nu este un subiect asupra caruia exista pareri crestine oficiale. Asa cum probabil stiti, cu mult timp in urma Biserica a respins orice idee despre reincarnare. De atunci, nu au aparut dovezi care sa impuna reconsiderarea acestui subiect. Sunt sigur ca, daca vor aparea astfel de dovezi, acestea vor fi luate in discutie; dar, pentru moment, cele care exista trebuie puse cel putin, in categoria "nedovedit"" [32;155].

Iata doua idei interesante, specifice lumii occidentale: chiar daca Biserica s-a pronuntat cu timp in urma impotriva unor erezii, astazi nu mai exista "pareri oficiale" privitoare la acestea; si daca vor aparea dovezi care sa contrazica invatatura Bisericii, aceasta ar putea fi ajustata.

O astfel de abordare a problemei este caracteristica celor care s-au indepartat de Sfanta Traditie. În numele gasirii unei punti catre milioanele de oameni aflati in ratacire, in numele gasirii unor indoielnice "credinte comune", se deschid usile ratacirii. Iar acestor milioane de oameni diavolul le-a furnizat o gramada de dovezi favorabile reincarnarii, dovezi care celor slabi in credinta le arata ca invatatura Bisericii este gresita.

Iata un exemplu: o fetita indianca sustinea ca isi aducea aminte ce i s-a intamplat in viata anterioara, in care a trait sub numele de Sudha: ""La 5 octombrie 1978, pe cand fetita mea avea un an, sotul meu si cu infirmiera m-au ucis. M-au strangulat.... ". Glasul micutei Meenu e plin de groaza in timp ce evoca din nou scena, ochii i se umplu de lacrimi. Dar amintirile nu se opresc aici: pentru a face sa dispara cadavrul, cei doi amanti l-au pus intr-o lada, pe care apoi au incarcat-o intr-un tren cu intentia de a o arunca in Gange, atunci cand trenul avea sa treaca peste fluviu. Dar diavolul si-a varat coada: cazand din tren, lada nu s-a oprit in fluviu, ci pe pod, unde a fost vazuta si deschisa. Astfel cadavrul a fost descoperit si doctorul a fost condamnat pentru omucidere la inchisoare pe viata. Dincolo de intamplarea povestita in toate amanuntele ei, Meenu a dat multe detalii in legatura cu viata ei precedenta: de pilda, numele tatalui ei si a altor membri ai familiei. Povestea s-a raspandit si a ajuns astfel si la urechile tatalui lui Sudha, care s-a dus imediat in satul Bethar pentru a o cunoaste pe fetita in care nefericita lui fiica se reincarnase. Meenu l-a recunoscut pe data, l-a imbratisat si de atunci s-a atasat de el spunandu-i tata.

Ulterior micuta a fost dusa la Kampur si, pe cand strabateau podul peste Gange, ea a indicat cu precizie locul in care cazuse lada care continuse cadavrul "sau". La Kampur a gasit singura strada si casa unde a recunoscut pe mama, pe frati, pe cumnata, pe diferite rude si prieteni, precum si obiectele sale personale, hainele si chitara la care in cealalta viata ii placuse sa cante" [29;94].

Cazul de mai sus este un caz demn de luat in serios. Multi dintre cei care sustineau ca si-au adus aminte anumite lucruri din vietile anterioare, in stare normala sau de hipnoza, nu erau capabili sa spuna amanunte precise privitoare la locurile in care sustineau ca au trait.

Referitor la "amintirile" improspatate prin hipnoza exista anumite suspiciuni serioase: "informatiile furnizate de catre personalitatile evocate din "vieti anterioare" sunt dependente de cunostintele existente la momentul respectiv (data regresiei hipnotice) in cultura mondiala. În multe cazuri, desi informatiile survenite pe aceasta cale concorda cu realitatea, prin descoperiri ulterioare sunt infirmate, aruncand o umbra de indoiala asupra veridicitatii "vietilor anterioare". În lucrarea lui Ian Wilson -Reincarnation - sunt aduse in discutie cateva asemenea cazuri. Unul dintre ele se refera la o "personalitate" ce a trait in timpul domniei faraonului Ramses al III-lea. În loc de a da numele folosit pe atunci pentru resedinta faraonului - conform descoperirilor recente acest nume fiind No - "egipteanul" folosea numele Teba, dat de greci mult mai tarziu. Totodata, se stie ca in Egiptul antic numele faraonilor nu era insotit de numeralele ordinale. Ramses al III-lea este un nume dat de egiptologi abia in secolul trecut, pentru claritate istorica. (...) Un alt caz a desemnat o personalitate ce a trait in America de Nord in secolul al XI-lea, fiind martor al invaziei vikingilor. În descrierea data acestora, ei purtau coifuri cu coarne. Desi aceasta este o cunostinta comuna pentru multi, mai recent s-a descoperit ca vikingii nu foloseau asemenea coifuri in lupta, decat in ritualurile religioase. În lupta foloseau coifuri conice. În mod straniu, cunostintele avute de persoana supusa regresiei hipnotice au conditionat mesajul personalitatii evocate din urma cu noua secole. Aceste fapte ne demonstreaza ca "personalitatile anterioare" depind in mare masura de cea actuala, starnind serioase indoieli asupra veridicitatii metodei" [64;189].

Pe cat de multa reclama i se face hipnozei, a carei obiectivitate e considerata de necontestat de catre sustinatorii ei, pe atat de putin sunt cunoscute criticile legate de acest subiect. Dr. Larry Garrett, un hipnotist american care a avut mai mult de 500 de pacienti carora le-a aplicat tehnica de hipnoza regresiva, constata ca amintirile subiectilor erau inexacte chiar si in ceea ce privea evenimente normale din viata cotidiana. Cei hipnotizati combinau amintirile cu elemente imaginare: "De multe ori s-a intamplat ca oamenii sa nascoceasca tot felul de lucruri din dorinte, fantezii, vise, lucruri de genul acesta... Oricine se ocupa de hipnoza si realizeaza acest tip de regresie va descoperi ca de multe ori oamenii au o imaginatie atat de vie, incat vor inventa te miri ce, doar ca sa fie pe placul hipnotistului" [60;132-133].

Sustinand acelasi punct de vedere, Allenn Spraggett, un alt cercetator al experientelor de regresie hipnotica, observa ca "aceasta metoda este plina de riscuri, cel mai mare dintre toate provenind din tendinta inconstienta a mintii omenesti spre fantezia dramatica. Ceea ce apare prin hipnoza poate fi la fel de bine un vis despre o existenta anterioara, pe care subiectul si-ar fi dorit sa o traiasca sau chiar crede, adevarat sau fals, ca a trait-o… Un psiholog a dispus unui grup de subiecti in stare de hipnoza sa-si aminteasca de o existenta anterioara; ceea ce s-a si intamplat, fara absolut nici o exceptie. Cateva dintre relatarile astfel obtinute includeau numeroase detalii chiar pline de culoare, deosebit de convingatoare… Cu toate acestea, la o noua sedinta, rehipnotizati fiind, fiecare membru al grupului a reusit sa lege toate detaliile atribuite initial unei existente anterioare de surse normale: o persoana cunoscuta in copilarie, scene dintr-un roman citit sau dintr-un film vazut cu ani inainte, etc" [60, 133].

Desi unii considera ca in marea majoritate "amintirile" din vietile anterioare sunt doar rod al imaginatiei, altii considera ca precizia relatarilor infirma aceasta supozitie; M. Albrecht aprecia la 90% rata de precizie a veridicitatii relatarilor respective.

Jean Prieur, un cercetator al cazurilor de asa-zisa amintire a vietilor anterioare observa ca "reincarnarea maguleste eul persoanelor care se simt dezamagite de o viata prozaica. Au trait mereu la Roma, in Grecia, in Egipt, in India, in Tibet (tari binecunoscute si despre care stim oricand cate ceva), dar niciodata in Choresmia, in Atropaten, in Arachozia, tinuturi adevarate, dar cunoscute doar de eruditi. Au fost mereu florentini, dar niciodata masageti, au fost aragonezi, dar niciodata cherusci. Dar masagetii si cheruscii au existat cu adevarat. De ce nu s-ar reincarna?" [18;294].

Ne-am indepartat putin de cazul micutei Meenu: aici nu ne aflam in fata unei sarlatanii. Cum putea aceasta fetita sa cunoasca atatea amanunte despre viata Sudhei, daca nu era ea insasi reincarnarea acesteia?

Raspunsul corect poate fi dat de catre cei care cunosc temeinic atat invatatura Bisericii cat si cazuistica manifestarilor diavolesti, asa cum apare ea in Vietile Sfintilor. Aici vedem ca, posedati de diavol, unii oameni au vorbit in limbi pe care nu le-au invatat niciodata; ca spuneau o sumedenie de lucruri din vietile celor de langa ei, pe care numai daca ar fi fost de fata le-ar fi putut afla. Dar tot aici vedem cum, dupa repetate slujbe de exorcizare, acestia s au tamaduit; si au uitat limbile in care diavolul vorbea prin gura lor, si si-au pierdut iscusinta de a spune amanunte din trecutul celorlalti.

Dupa cum arata bogata experienta a luptei impotriva duhurilor intunericului pe care o are Biserica, si dupa cum marturisesc intr-un glas Parintii care traiesc in vremurile noastre, in toate cazurile de "amintire a vietilor anterioare" nu avem de-a face decat cu cazuri de posesie demonica. Chiar daca acest verdict pare prea simplist celor dornici de explicatii paranormale, acesta este adevarul.

Sa amintim aici rezerva pe care o au chiar "maestrii" indieni (care fiind inselati de diavol cred in reincarnare, chiar daca din alte "motive") fata de cazuistica careia i se face atata publicitate. Sri Somasundara Desika Paramachariya ii scria lui Ian Stevenson: "Toate cele trei sute de cazuri pe care le-ati studiat nu sunt argumente pentru reincarnare... Toate sunt posesiuni spirituale, ignorate de invatatii din Sudul Indiei" [64;195]. Desi ei nu isi dau seama ca duhurile care intra in alte trupuri sunt ale dracilor, ci cred ca sunt ale celor morti, iata ca pana si unii maestri orientali sunt capabili sa observe ca in aceste cazuri nu este vorba decat de posesie.

Vom argumenta aceasta afirmatie cu doua cazuri interesante, asemanatoare cu cel al micutei Meenu: "Cazul Lurancy Vennum sugereaza o posesie si mai clara. Timp de cateva luni, si rareori dupa aceea, personalitatea lui Mary Roff (care a murit cand Lurancy avea un an) a inlocuit total personalitatea fetitei, posedandu-i trupul. Dupa trecerea acelui timp Mary Roff s-a retras si copilul a revenit la normalitate. Cata vreme ocupa trupul fetitei, Mary Roff pretindea ca a ocupat in mod temporar trupul disponibil al fetitei Lurancy Vennum" [64;195].

"În primavara anului 1954 un baiat indian pe nume Jasbir, in varsta de trei ani si jumatate, s-a imbolnavit de variola si a intrat in coma, parintii sai crezand ca a murit. Cateva ore mai tarziu s-a trezit si apoi si-a revenit. Dupa cateva saptamani, fiind sanatos, avea un comportament total diferit. Pretindea ca este un brahman pe nume Sobha Ram care a murit la varsta de 22 de ani, in 22 mai 1954 (cand s-a imbolnavit Jasbir n.n.). Vocea lui vorbea prin Jasbir. El spunea ca dupa ce a murit un sadhu (un sfant n.n.) l-a sfatuit sa intre in trupul lui Jasbir" [64;194]. Jasbir nu putea fi reincarnarea lui Sobha Ram, pentru simplul motiv ca cel din urma murise abia la trei ani dupa nasterea celui dintai. Jasbir a fost posedat de diavolul care se dadea drept Sobha Ram exact asa cum micuta Meenu a fost posedata de cel care se dadea drept Sudha.

Ca o concluzie la aceasta cazuistica, putem afirma ca exista trei situatii:

- cand avem de-a face cu o simpla sarlatanie, "amintirile" fiind rodul imaginatiei (mai ales cele improspatate prin hipnoza);

- cand "amintirile" insuflate de diavol contrazic realitatea istorica sau cea geografica;

- cand "amintirile" sunt corecte din punct de vedere istoric si geografic, fiind semn al unei posesiuni demonice partiale sau, mai rar, chiar totale.

Daca primele doua situatii nu pot justifica existenta vietilor anterioare, cel de-al treilea caz - si singurul demn de atentie - este o piatra de incercare pentru cei a caror credinta este slaba. Dar atunci cand cineva este slab in credinta ar face mai bine sa ramana aproape de credinta Bisericii si a sfintilor, chiar daca ar avea oarecare indoieli, decat - avand aceleasi indoieli - sa imbratiseze erezia (si acest sfat este valabil nu numai in cazul credintei in reincarnare, ci si in toate situatiile in care credinta se clatina).

Unul dintre elementele care nu trebuie trecute cu vederea atunci cand ne referim la reincarnare este diferentierea dintre modul in care este inteleasa aceasta de catre orientali si de catre autorii new-age-isti. Un ex-parinte catolic, apostatul Francois Brune, observa: "de fapt, curentele ezoterice occidentale moderne sunt in totala opozitie cu aceste conceptii budhiste si foarte departe si de traditia hindusa. (...) Occidentul nu a urmat orbeste conceptiile orientale. Diferentele culturale erau, fara indoiala, prea profunde. (...) În acest sistem (al lui Rudolf Steiner - n.n.) nu suntem deloc in contextul unei purificari treptate de tip indian; sau, mai precis, purificarea duce la o adevarata imbogatire a personalitatilor noastre. Accentul nu se pune pe o despuiere, ci pe un progres. (...) Sinteza lui Rudolf Steiner, ca si aceea a lui Allan Kardec, este net hristica. Hristos isi asuma si rezolva in el consecintele cosmice ale tuturor greselilor noastre. În afara de aceasta, el da fiecaruia forta necesara pentru a infrange povara karmei sale" [17;84].

Sub o aparenta recunoastere a importantei lui Hristos, autorii new-age-isti raspandesc invataturi potrivnice credintei crestine. Si pentru ca reincarnarea datorata legii karmice, asa cum o inteleg orientalii, era o credinta prea rece si prea dura pentru a putea fi acceptata in spatiul crestin, s-a trecut la aceasta alternativa mult mai atragatoare: reincarnarea ca urcus spre o noua treapta spirituala, ca imbogatire in cunoasterea adevarurilor eterne (trairea unei alte vieti pe pamant nu mai este considerata o ispasire a greselilor, ci o sansa de progres liber asumata).

La autorii new-age-isti apare si ideea trecerii de la un regn inferior catre un regn superior, de la regnul mineral la cel vegetal, apoi la cel animal, la regnul uman si in cele din urma la cel supra-uman. Aici reincarnarea apare ca o etapa necesara pentru ca oamenii sa isi inteleaga esenta divina, sa ajunga la stadiul de supra-oameni.

În conceptia neopagana reincarnarea viitoare nu are de ce sa apara ca ceva rau, cata vreme este o poarta spre noi culmi spirituale. Si in fata clericilor care combat varianta clasic-orientala a reincarnarii (in care sufletul se tot reincarneaza pana isi nimiceste orice tentativa de a se manifesta, orice ramasita a personalitatii), new-age-istii se apara afirmand ca reincarnarea de care vorbesc ei este o invatatura care se incadreaza foarte firesc in doctrina crestina.

Dar este foarte nepotrivit ca cineva sa afirme ca este crestin si ca in acelasi timp crede in reincarnare. Cele doua credinte se exclud reciproc. A fi crestin este un lucru esential si inseamna a ramane ancorat in invatatura Bisericii. A crede in reincarnare inseamna a nu mai putea spune nici macar "Crezul", inseamna a nu mai astepta Învierea Mortilor. Înseamna a fi ca acela despre care psalmistul spune ca "omul, in cinste fiind, n-a priceput. Alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor" (Ps. 48, 12).

Reproducand un fragment din relatarea unei initieri in explorarea mistica a timpului, vom vedea pana unde poate merge prostia umana, sau mai bine-zis cum isi bate joc diavolul de cei care se considera prea intelepti pentru a mai lua in serios invataturile Evangheliei:

""Aminteste-ti de felul cum traiai ca peste", a sugerat Jean Houston la Sacramento.

Aproape o mie de persoane... s-au aruncat pe jos si au inceput sa dea din "aripioarele" lor de pesti, ca si cum s-ar fi deplasat prin apa.

"Noteaza ce simti cand te deplasezi ca un peste. Cu ce seamana lumea ta, cum suna, cum miroase, ce gust are? Acum, te deplasezi pe pamant", a reluat Houston, facandu-ne sa trecem prin stadiul de amfibie...

Apoi Houston a sugerat: "aminteste-ti complet ce traiai cand erai reptila... unii dintre voi au inceput pe urma sa zboare, altii sa se catere in copaci"... Sala s-a transformat intr-o adevarata gradina zoologica, cu tot felul de zgomote si de miscari facute de mamifere primitive, maimute si primate.

Houston ne-a cerut apoi sa ne amintim de vremea cand eram "oameni primitivi" care tocmai sunt pe cale sa-si piarda blana protectoare si sa evolueze in oameni moderni.

Acest exercitiu deja intens care ne luase mai mult de o ora s-a terminat prin urmatoarea experienta culminanta: "acum vreau sa mergeti mai departe, pana la urmatorul stadiu al evolutiei voastre personale". Ne-am transformat intr-o gramada de oameni care sareau de bucurie, uneori singuri, altadata in grupuri, care in final si-au unit cu totii mainile si vocile. Impactul era electric...

Deveniseram o mare zvacnitoare de trupuri, aproape o mie de gospodine, terapeuti, artisti, lucratori sociali, clerici, educatori, medici si surori medicale... (care) umblau in patru labe, de-a valma unii peste altii, bucurandu-ne si invatand din nou ceea ce era ascuns profund in amintirile noastre" [37;87-88].

Lasand la o parte caracterul delirant al acestui "show" new-age-ist, este interesant de observat faptul ca, pe cat de usor unii oameni reproseaza Bisericii ca are o invatatura "numai buna pentru adormit copiii", pe atat de usor aceiasi oameni accepta invataturi lipsite de ratiune mai ales pentru ca vin in contradictie cu invatatura crestina. De aici insa nu se poate trage concluzia ca reincarnarea este acceptata numai de catre gospodine si surori medicale, sau chiar medici si educatori cu un nivel intelectual redus. Daca unora manifestarile gen "Sacramento" li se par dubioase, simpliste sau chiar demonice, ingerul intunericului le pune inainte o alta editie a credintei in reincarnare, garnisita cu explicatii atat de savante incat prefera sa se multumeasca cu faptul ca sunt partasi ai unor inalte invataturi (chiar daca nu le inteleg).

Celor care prefera sa creada in reincarnare desi vor sa se numeasca pe sine crestini, prin gura Sfintilor Parinti care au propovaduit Învierea mortilor Hristos le spune: "Sfantul Sinod Ecumenic a hotarat ca nimanui nu ii este ingaduit sa infatiseze, sa scrie sau sa alcatuiasca, nici (el insusi) sa gandeasca, nici sa invete pe altul o alta marturisire de credinta. Cat despre cei care indraznesc sa alcatuiasca o alta (marturisire de) credinta, sa o infatiseze altora spre invatatura, sau sa raspandeasca un alt Crez celor care vor sa se intoarca la cunostinta adevarului de la ratacirile elinesti sau iudaicesti sau de la oricare alta erezie, acestia, daca sunt episcopi sau clerici, sa fie indepartati (episcopii de episcopie si clericii de cler), iar daca sunt monahi sau laici, sa se dea anatemei" [2;28].

Încheiem articolul privitor la teoria reincarnarii cu un cuvant al Parintelui Simeon Adrian: "Cei care cred in reincarnare nu mai pot sa creada si in Înviere, in Hristos; sunt pagani, eretici sau atei si nu pot avea nici o impartasire cu Hristos, cu Biserica, facandu-se de bunavoie mostenitori ai iadului" [8;54

Bibliografie selectiva

1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, (E.I.B.M.B.O.R), 1994

2. Hotararile Sfintelor Sinoade Ecumenice, Editura Sfantul Nectarie, 2003

3. Arhieraticon - adica randuiala slujbelor savarsite cu arhiereu, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1993

4. Molitfelnic - cuprinzand slujbe, randuieli si rugaciuni savarsite de preot la diferite trebuinte ale crestinilor, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1998

5. Învatatura de credinta crestin ortodoxa - Catehism, Cluj, 1993

6. Patericul, Episcopia Ortodoxa Romana, Alba-Iulia, 1993

7. Achimescu, Nicolae, Noile Miscari religioase, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002

8. Adrian, Pr. Simeon, Biserica, sectele si fratii mincinosi, Editura Pelerinul, Iasi, 1998

9. Ankerberg, John & John Weldon, Realitatea despre O.Z.N. si despre alte fenomene supranaturale,

Editura Agape, Fagaras, 1997

10. Ankerberg, John & John Weldon, Realitatea despre viata dupa moarte, Editura Agape, Fagaras, 1997

11. Ankerberg, John & John Weldon, Realitatea despre astrologie, Editura Agape, Fagaras, 1997

12. Atanasie cel Mare, Sfantul, Scrieri ( partea I), E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1987

13. Bastovoi, Savatie, În cautarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timisoara, 2002

14. Badulescu, pr. Dan, Împaratia raului: New Age, Editura Christiana, Bucuresti, 2001

15. Blond, Georges, Furiosii Domnului, Editura Politica, Bucuresti, 1976

16. Briancianinov, Sfantul Ignatie, Despre vedenii, duhuri si minuni, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

17. Brune, Francois, Hristos si karma, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997

18. Brune, Francois, Mortii ne vorbesc, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1994

19. Chiril al Alexandriei, Sfantul, Anatematismele, Tipografia cartilor bisericesti, Bucuresti, 1937

20. Costian, Dan, Adevarul despre Yoga, Editura Valmi

21. Crainic, Nichifor, Dumitru Staniloae, Razvan Codrescu, Radu Preda, Pentru o teologie a neamului, Editura Christiana, Bucuresti, 2003

22. Damaschin, Sfantul Ioan, Dogmatica, Editura Scripta, Bucuresti, 1993

23. Dionisie Areopagitul, Sfantul, Epistole, Editura ALL, Bucuresti, 1994

24. David P.I., diac., Invazia sectelor, Editura Christ, Bucuresti, 1997

25. Efrem Athonitul, Despre credinta si mantuire, Editura Bunavestire, Galati, 2003

26. Efrem Vatopedinul, arhim., Cuvant din Sfantul Munte, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2001

27. Filaret, pr. Ioan, Crestinism si yoga?

28. Floca, Ioan N., arhidiac. prof. dr., Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1993

29. Giovetti, Paola, Straniu si inexplicabil, Editura Agni, Bucuresti, 1995

30. Good, Timothy, Ei sunt aici, Editura Valdo & Savvas Press, 1993

31. Groothuis, Douglas, Portrete istorice atribuite lui Isus din Nazaret, Editura Ariel, Timisoara, 1995

32. Harrison, Peter & Mary, Viata inainte de nastere, Editura Europolis, Constanta, 1993

33. Henri, Claude, conte de Saint-Simon, Noul crestinism, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

34. Hrisostom de Etna, Arhiepiscopul & Episcopul Auxentie de Foticeea, Scriptura si Traditie, Editura Bunavestire, Galati , 2003

35. Hristodul Aghioritul, ierom., La apusul libertatii, Editura Sophia, Bucuresti, 1999

36. Hunt, Dave, Pacea globala si aparitia lui Anticrist, Editura Agape, Fagaras, 1997

37. Hunt, Dave & T. A. Mc Mahon, Seducerea crestinatatii, Editura Agape, Fagaras, 1996

38. Ioan Gura de Aur, Sfantul, Scrieri (partea a III-a), E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1994

39. Ioan de Kronstadt, Sfantul, Spicul viu, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

40. Ilie Cleopa, arhim., Calauza in credinta ortodoxa, Editura Sfintei Manastiri Sihastria, 2001

41. Ilie Cleopa, arhim., Despre vise si vedenii, Editura Bunavestire, Bacau, 1994

42. Irineu al Lyonului, Sfantul, Demonstratia propovaduirii apostolice, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2001

43. Kernbach, Victor, Dictionar de mitologie generala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989

44. Kernbach, Victor, Enigmele miturilor astrale, Editura Albatros, Bucuresti

45. Marler, John & Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urma, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

46. Movila, Sfantul Petru, Împacarea Bisericii Ortodoxe, Iasi, 2002

47. Negureanu, Cristian, Civilizatiile extraterestre si a III-a conflagratie mondiala, Editura Datina

48. Nietzsche, Friedrich, Antihristul, Biblioteca Apostrof, 1996

49. Novak, Adolf, Miscarea carismatica, Editura Lumina Lumii, Korntal, 1995

50. Paisie Aghioritul, Cuviosul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan, Schitul Lacu, 2000

51. Paraskevaidis, mitrop. Hristodoulus, Razboiul impotriva satanei, Editura Anastasia, Bucuresti, 1998

52. Paulus, Stefan, Nostradamus - 1999, Editura Antet, 1998

53. Patrut, Adrian, De la normal la paranormal, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991

54. Petroaia, diac. Lucian, Nu este sfarsitul lumii in anul 2000, Editura Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 1998

55. Pop, P.S. Irineu Bistriteanul, Sfantul Irineu de Lyon - polemist si teolog, Editura Cartimpex, Cluj, 1998

56. Popovici, arhim. Iustin, Biserica Ortodoxa si ecumenismul, Manastirea Sfintii Arhangheli, 2002

57. Popovici, arhim. Iustin, Biserica si statul, Schitul Sfantul Serafim de Sarov, 1999

58. Rodion, pr., Oameni si demoni, Manastirea Slatioara, 1996

59. Rose, ierom. Serafim, Ortodoxia si religia viitorului, Cartea Moldovei, Chisinau, 1995

60. Rose, ierom. Serafim, Sufletul dupa moarte, Editura Anastasia, Bucuresti, 1996

61. Sachelarie, ierom. Nicodim, Pravila bisericeasca, Parohia Valea Plopului, Prahova, 1999

62. Savin, Ioan Gh., Iconoclasti si apostati contemporani, Editura Anastasia, Bucuresti, 1995

63. Teofan Zavoratul, Sfantul, Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucuresti, 1999

64. Valea, Ernest, Crestinismul si spiritualitatea indiana, Editura Ariel, Timisoara, 1996

65. Vasile, Danion, Daramarea idolilor, Editura Bunavestire, Galati, 2002

66. Vasile, Danion, Jurnalul convertirii, Editura Bunavestire, Galati, 2002

67. Velimirovici, P.S. Nicolae, Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, Editura Sophia, 2002

68. Vlachos, mitrop. Hierotheos, Cugetul Bisericii Ortodoxe, Editura Sophia, Bucuresti, 2000

69. Weiss, Brian, O marturie a reincarnarii, Editura Lotus, Bucuresti, 1992

70. Wurtz, Bruno, New Age, Editura de Vest, Timisoara, 1994

71. *** Crampeie de viata - Din viata si invataturile Parintelui Epifanie, Schitul Lacu, 2000

72. *** ELTA - Revista de metafizica, nr. 5/1993

73. *** Evanghelii apocrife, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996

74. *** Evanghelia dupa Toma, Editura Arca, Bucuresti, 1993

75. *** Fenomenul sectelor sau al noilor miscari religioase, document oficial al Vaticanului, tiparit in limba romana de Misionarii Verbiti, com. Sabaoani

76. *** Pelerinul rus, Editura Sophia, Bucuresti, 1998

77. *** Sfanta Lumina pascala de la Ierusalim, Schitul Sfantul Serafim de Sarov

78. *** Viata si invataturile Cuviosului Parinte Filothei Zervakos, Editura Orthodox Kypseli, Tesalonic, 1994

79. *** Ce sa credem despre New Age, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 2002

80 . Balan, arhim. Ioanichie, Viata Parintelui Cleopa, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1999

81. Irineu de Lugdunum, Sfantul, Demonstratia propovaduirii apostolice, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 2001

( Extras din cartea : DESPRE REÎNCARNARE SI INVAZIA EXTRATERESTRA -- de Danion Vasile )