PATERICUL MIRENILOR
PILDE PENTRU SECOLUL XXI
de Danion Vasile

CUPRINS

Introducere

Viata in lume………………………………………
Familia crestina……………………………………
Adevarata iubire…………………………………...
Razboiul duhovnicesc……………………………..
Rugaciune si canon…………………………………
Roadele pocaintei…………………………………..
Sfaturile duhovnicului………………………………
Randuiala postului………………………………….
Pacatul desfraului…………………………………..
Despre feciorie………………………………………
Întemeierea unei familii………………………………
Cresterea copiilor……………………………………..
Lanturile drogurilor…………………………………...
Crucea rabdarii………………………………………..
Despre manie………………………………………….
Despre mandrie………………………………………..
Despre hotie……………………………………………
Despre erezie…………………………………………..
Despre carti…………………………………………….
Despre vedenii…………………………………………

Introducere

Exista o multime de Paterice: cel al Optinei, cel al Solovatului, cel athonit, cel de la Pecerska, cel de la Valaam, Patericul romanesc si inca multe altele. Dar singurul dintre ele care este cunoscut, pur si simplu, sub numele de Pateric, este fara indoiala cel egiptean. În paginile sale ne intalnim cu o multime de sfinti: avva Antonie cel Mare, avva Arsenie, avva Ioan Colov, avva Pimen, avva Zosima si cei care, impreuna cu acestia, au urcat pe culmile desavarsirii. Cum ar trebui sa intelegem aceasta carte? Si ce valoare are ea pentru omul modern?
Iata ce spune Arhimandritul Bartolomeu Anania:
"Daca, asemenea Sfantului Apostol Pavel, ar fi sa imprumut comparatii din lumea sportului, as spune ca Filocalia este tratatul alpinistului, al celui ce a depasit exercitiile lunecusurilor facile si s-a angajat spre varfuri inarmat cu espadrile, funii si pitoane; riscul caderii e din ce in e mai mare, dar si masurile de aparare sunt mai severe. În schimb, Patericul poate fi manualul schiorului. Se stie insa ca una dintre primele griji ale instructorului este aceea de a-l invata pe elev cum sa cada fara sa isi rupa gatul si cum sa se ridice fara sa isi franga picioarele. Aceasta insa presupune eventualitatea caderii. Cititorul neavizat al Patericului este uneori scandalizat de istorisirea unor astfel de prabusiri, dar nu-i va ramane straina lectia redresarii. […] Monahismul initiatic s-a tot subtiat o data cu trecerea timpului. Marii duhovnici de astazi se pot numara pe degete. Fireste, manualul nu-l poate inlocui pe profesor, asa cum liturghia televizata nu poate suplini actul liturgic. Evlavia nu-i tot una cu sfintenia. Drumul sacrelor desavarsiri se face cu blagoslovenie. Dar nu e mai putin adevarat ca in vremea noastra calugarii au nevoie de experienta si intelepciunea Parintilor Pustiei, asa cum ei ni le-au lasat prin mijlocirea cuvantului scris."
Într-adevar, monahii de astazi au nevoie de intelepciunea Parintilor din Pateric. Dar oare numai monahii se pot adapa din aceasta intelepciune? Nu, in nici un caz. Nimeni nu a sustinut asa ceva. O dovada este ca, dupa Sfanta Scriptura, Patericul este una dintre cele mai citite carti ale lumii crestine.
Patericul este prima carte crestina care m-a fascinat. Am citit-o de multe ori si, de fiecare data, intamplarile din ea mi s-au implantat in suflet. Patericul este o comoara de mare pret pentru oricine vrea sa duca lupta cea buna a mantuirii.
În predicile si cuvantarile pe care le-am tinut cu diverse prilejuri, una dintre preocuparile de capatai a fost aceea de a-i convinge pe oameni ca trebuie sa reuseasca sa isi improprieze intelepciunea marilor Sfinti ai Bisericii. De mare folos mi-au fost exemplele luate din Pateric. Într-o situatie precisa, un parinte s-a purtat intr-un anumit fel si a luat plata de la Dumnezeu. Dar noi, daca ne-am afla intr-o situatie similara, cum am reactiona? Am aflat in Pateric o multime de situatii pe care le putem regasi in vietile noastre. Numai ca nu stim sa le facem fata.
Am vazut oameni care, fara sa citeasca Patericul, au stiu sa reactioneze aproape in acelasi mod in care parintii pustiei au facut-o in situatii similare. Pentru ca acelasi Dumnezeu i-a luminat si pe unii, si pe altii. Am vazut oameni care, desi au citit si recitit Patericul, nu au stiu sa reactioneze intr-un mod asemanator. Pentru ca au considerat aceasta carte doar un ingredient necesar bagajului de cunostinte, iar nu o carte care modeleaza suflete.
Volumul de fata se doreste a fi o traducere a Patericului din limba romana in limba romana. Am incercat sa traduc nu dintr-o limba in alta, ci dintr-un mediu in altul. Cum adica? Adica am incercat sa prezint intamplarile din vremea Sfantului Antonie cel Mare pe intelesul omului contemporan, om care este plin de framantari, de nelamuriri, de intrebari. Om care se afla intr-o apasatoare lipsa de repere.
În scrierea pildelor de fata m-am folosit si de unele intamplari din vremurile noastre care m-au impresionat in chip deosebit, fie ca mi-au fost povestite de catre de oameni care le-au auzit la randul lor, fie ca mi-au fost relatate chiar de catre cei care le-au trait. Am fost martor ocular la cateva intamplari zguduitoare (ele au fost unul dintre factorii care m-au convins de necesitatea aparitiei cartii de fata) care, chiar daca au fost putine la numar, mi-au aratat inca o data ca Dumnezeu lucreaza si astazi ca in vremurile de demult. Nu incerc sa ma laud prin aceasta afirmatie, si nu cred ca ma aflu printre putinii care au avut aceasta ocazie. Cred ca aproape toti crestinii care se straduiesc sa mearga pe calea mantuirii sunt partasi unor intamplari de acest fel; unii insa le trec cu vederea, pierzand folosul pe care l-ar fi putut dobandi. De altfel, pentru cititori este important sa inteleaga ca Patericul poate fi folosit si de mireni ca reper in viata duhovniceasca.
De cativa ani, ori de cate ori citeam aceasta carte, sau vreun fragment din ea, ma gandeam cum as putea sa adaptez cele citite la viata mea. Ma simteam ca in fata unei probleme de matematica. La unele probleme a fost usor sa aflu raspuns, la altele nu. La cateva nu am gasit raspuns nici pana in ziua de astazi (deci nu toate intamplarile sau invataturile din Pateric sunt parafrazate in aceasta carte; le-am selectat pe cele in care diferitii cititori - din larga categorie pe care am avut-o in minte - se pot regasi fara mari eforturi). Oricum, nu sunt de parere ca toate problemele ar putea fi rezolvate de oameni aflati pe primele trepte ale urcusului duhovnicesc. Ba chiar cred ca o asemenea atitudine ar fi exagerata, si ar putea fi la fel de vatamatoare ca un post aspru, tinut fara chibzuinta. Daca pana si monahii au dificultati in asumarea invataturilor filocalice ale Sfintilor Parinti, penduland intre ispita ravnei fara masura si cea a leneviei, cu atat mai mult mirenilor le este dificil sa se orienteze in labirintul pe care il ofera Patericul. Eu nu cred ca un cititor neexperimentat in viata duhovniceasca ar face bine daca s-ar incapatana sa afle solutii la toate problemele pe care i le ridica aceasta carte (aceasta incapatanare fiindu-i spre pierzanie). Ci cred ca ar face bine daca s-ar folosi numai de solutiile care ii apar in minte in mod spontan daca face efortul de a citi Patericul cu luare aminte. Întelegerea acestei scrieri (si a oricarui alt Pateric sau a oricarei colectii de intamplari si cuvinte de folos) se poate asemana invatarii unei limbi straine: o data cu trecerea timpului cititorul va reusi sa asimileze tot mai mult. Începutul, care a fost cel mai greu, trece in uitare.
Cu timp in urma m-am apucat sa strang material pentru o carte gen Limonariul mirenilor (pe care Dumnezeu ma ajutase sa il "descopar" in timpul unui pelerinaj spre Sfantul Munte Athos), pe care sa o intitulez Patericul mirenilor. Lucrarii de fata credeam ca i se potriveste titlul Patericul pentru mireni. De altfel, la sfarsitul editiei romanesti a traducerii din limba greaca a Limonariului mirenilor apare mentionat faptul ca intentionam sa tiparesc ambele carti.
În cele din urma, m-am decis ca titlul Patericul mirenilor este mai potrivit pentru volumul de fata (cred ca celalalt volum va fi intitulat Sfintenia mirenilor). De altfel, Patericul egiptean - ca orice alt pateric, dar parca mai mult decat celelalte - este si pentru mireni, este intr-un fel si al nostru, al celor ce vietuim in valtoarea lumii.
Pentru ca aceasta carte se adreseaza in primul rand celor care abia au pasit in lumea credintei, initial ma gandeam ca subtitlul acestui volum sa fie: Primii pasi in viata duhovniceasca. Dar, pentru ca intentionez ca pentru acesti cititori sa scriu un Abecedar al vietii crestine, pentru a evita confuzia am renuntat la acest subtitlu. Se pot face multe comentarii pe marginea intamplarilor din Pateric. Sunt constient ca cei sporiti in viata duhovniceasca nu au nevoie de talcuirile mele. De altfel, de la an la an, eu insumi am inteles altfel unele apoftegme ale Patericului, si vechea talcuire pe care mi-o dadusem mi se parea stearsa fata de cea noua. În parafrazele din aceasta carte nu am incercat sa acopar raspunsurile la intrebarile pe care mi le-am pus eu insumi, si la care am aflat raspunsul in Pateric. Ci am incercat sa dau glas problemelor foarte diferite pe care le au crestinii in viata de zi cu zi.
Am convingerea ca cei sporiti in credinta - si chiar unii preoti - se vor folosi la randul lor de aceasta carte. Nu direct, pentru ca sfaturile sunt elementare si nu le spun nimic nou, ci indirect, prin faptul ca pot sa inteleaga mai bine framantarile fratilor lor in Hristos sau fiilor duhovnicesti care, avand dinti de lapte, au nevoie sa fie sprijiniti de cei cu dinti puternici.
Oricum, nici pentru cei aflati pe primele trepte ale vietuirii crestine aceasta carte nu isi propune sa fie un mod de talcuire normativa a Patericului. Nu ma refer aici la faptul ca, asa cum se intampla in mod firesc, orice scriere poarta pecetea neputintelor autorului ei. Ci la faptul ca prezentul volum vrea sa fie o invitatie la cunoasterea Patericului. El vrea sa starneasca in cititori dorinta de a aprofunda invataturile Patericului. Asa cum reclama unui film are rolul de a-i face pe spectatori sa vizioneze tot filmul.
Cred ca in vremurile noastre, in care modelele se imputineaza, trebuie sa invatam arta de a gasi repere in cartile duhovnicesti. Cred ca in vremurile noastre apostate multi vor afla apa vie citind aceste carti, intre care, la loc de cinste, se afla Patericul. Si cred ca fiecare cititor ar putea deslusi in Pateric noi si noi pilde pentru secolul XXI…

Viata in lume

1. Parintele Ilarion a venit sa faca sfestanie in casa unuia dintre ucenicii sai, un tata foarte mahnit ca nu avea mai multi bani pentru a le asigura copiilor o hrana mai buna si pentru a le lua haine mai frumoase.
A doua zi, parintele i-a spus:
- Stateam ieri la masa cu tine si copiii tai. Am spus cu totii rugaciunea si am inceput sa mancam. Masa era saracacioasa, asa cum mi-ai spus ca e la voi de obicei. Dar mi se parea ca cel mare avea in farfurie miere, tu cu sotia si cu cel mic aveati paine si cel mijlociu avea mizerii. Mi-a descoperit Dumnezeu ca baiatul cel mare, multumindu-I pentru bucatele pe care le mananca, ia plata de la Dumnezeu. Tu cu sotia si cu cel mic nici nu cartiti, dar nici nu sunteti multumiti cu ceea ce aveti. Iar cel mijlociu, nemultumitor fiind, pierde plata saraciei. Aceeasi mancare o aveti, dar fiecaruia i se socoteste dupa masura sa.

Era un batran mare si vazator cu mintea, si s-a intamplat ca el odata sa sada cu mai multi frati la masa si, cand mancau ei, lua aminte batranul cu duhul si vedea ca unii mananca miere, altii paine, iar altii baliga. Si se minuna si se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, descopera-mi taina aceasta, ca aceleasi bucate fiind puse pe masa inaintea tuturor, cand mananca se vad asa schimbate". Si i-a venit lui glas de sus, zicand: "Cei ce mananca miere sunt cei ce cu frica, cu cutremur si cu bucurie duhovniceasca sed la masa si neincetat se roaga si rugaciunea lor ca tamaia se suie la Dumnezeu. Cei ce mananca paine sunt cei ce multumesc pentru impartasirea celor daruite de la Dumnezeu, iar cei ce mananca baliga sunt cei ce cartesc si zic: "Aceasta este buna, aceasta este putreda". Deci nu trebuie sa zicem acestea sau asa sa socotim, ci mai vartos sa proslavim pe Dumnezeu si laude sa-I inaltam Lui, ca sa se plineasca cuvantul cel zis de Apostol: ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti". (21-281)

2. Asteptand sa le vina randul sa se spovedeasca, doua femei au inceput sa vorbeasca despre credinta in Dumnezeu. Încetul cu incetul, discutia a deviat spre subiecte lumesti, in cele din urma transformandu-se in barfa. Cand au inceput sa vorbeasca despre scandalul pricinuit de dezvaluirile amantei unui om cunoscut, pe care mass-media il luase in vizor, i-au cerut parerea unei femei care pana atunci nu intrase in discutie. Aceasta le-a spus:
- Daca vreti sa va spovediti, lasati pacatele altora si vedeti-le pe ale voastre. Iar daca vreti sa le analizati pe ale altora, atunci amanati spovedania pe alta data. Ori una, ori alta.

S-au adunat odata cei din Schit, certandu-se pentru Melchisedec si au uitat sa cheme pe avva Copri. Mai pe urma chemandu-l, il intrebara de aceasta. Iar el, lovindu-se de trei ori peste gura, a zis: "Vai tie, Coprie! Vai tie, Coprie! Vai tie, Coprie! Caci cele ce ti-a poruncit Dumnezeu sa le faci le-ai lasat si cele ce nu le cere de la tine le cauti". Si, auzind fratii acestea, au fugit la chiliile lor. (3-125)

3. Era o femeie care ramasese vaduva cu doua fetite. Ea isi iubea foarte mult sotul si nu vroia sa se marite a doua oara. La un an de la moartea sotului ei, la sani i se formasera niste noduli. Cand s-a dus la doctor, acesta a intrebat-o:
- Ai o viata sexuala normala?
- V-am spus ca sunt vaduva, domnule doctor.
- Vaduva, am inteles, dar nu ai relatii cu nici un barbat?
- Nu, si nici nu am de gand.
- Treaba ta. S-ar putea ca nodulii acestia sa fie de la lipsa relatiei tale cu un barbat. Daca vrei sa te gandesti la sanatatea ta si la binele copiilor tai, ar fi bine sa te gandesti sa fii cu cineva. Altfel, te distrugi si psihic, si fizic. Nu trebuie sa te mariti ca sa scapi de hormoni, ii spuse doctorul, ironic.
Ajungand la duhovnicul sau, femeia ii spuse cu ochii in lacrimi ce aflase de la doctor.
- Nu te ingrijora. Doctorii spun multe prostii. Vrei sa te mariti din nou?
- Nu, dar daca trebuie… Nu vreau sa curvesc.
- Nu trebuie sa te mariti numai ca sa ai cu cine sa te culci. Daca vrei sa ramai vaduva, vei avea mare plata de la Dumnezeu.
- Dar cu nodulii, cum ramane?
- O sa ne rugam la Maica Domnului, si or sa treaca.
Dupa cateva luni, femeia s-a dus din nou la doctor, pentru control.
- Vad ca esti bine, sanatoasa. Cum e, ai tinut seama de sfatul meu, nu? Un barbat e un barbat.
- Nu, domnule doctor. M-am rugat la Dumnezeu si m-a ajutat… Precum puteti vedea si dumneavoastra.

Un frate oarecare, daca a venit ziua inceperii Sfantului si Marelui Post, a pus in sine hotarare si fagaduinta inaintea lui Dumnezeu ca nu va iesi afara din chilia lui pana in ziua Sfintelor Pasti. Si asa si-a gatit in chilia sa toate cele ce-i trebuiau lui in timpul postului pana la Pasti. Si s-a inchis tare, ca sa nu poata intra nimeni la dansul.
Iar vrajmasul diavol, neputand rabda hotararea si fagaduinta acelui frate si inceperea cea buna si silinta lui, a vrut sa-l sminteasca din hotararea sa, sa-l scoata afara din chilie si sa-si calce fagaduinta pe care a facut-o inaintea lui Dumnezeu. Si asa i-a umplut chilia cu paduchi de lemn puturosi, atat de multi, incat nu era nicaieri loc in chilie, cat ai pune varful degetului unde sa nu fie paduchi. Peste tot era plin si nu se vedeau peretii chiliei, nici podelele, nici painea, nici apa si toate vasele erau pline. Iar el, vazand atata uraciune si grozavie si o pedeapsa ca aceea in chilie, se mira foarte. Si a cunoscut ca este ispita diavoleasca, dar rabda mereu vitejeste si se intarea, zicand in cugetul sau: "Macar de ma va pedepsi Dumnezeu pana la moarte, dar eu din chilie afara pana in ziua Pastilor nu voi iesi. Dupa cum am fagaduit lui Dumnezeu, asa voi face".
Iar Dumnezeu, vazand barbateasca lui rabdare, cand a fost in duminica a treia a Sfantului Post, a poruncit furnicilor sa intre in chilia lui, sa-i scoata toti paduchii din chilie. Si asa au venit si au intrat in chilia lui o multime de furnici, ca la un razboi cu mare vitejie si cu manie asupra paduchilor de lemn. Si au acoperit multimea furnicilor toti paduchii. Fratele stand, cauta si se minuna de un lucru ca acesta, ca fiecare furnica iesea din chilie pe ferestre, pe unde intrase, tragand cate un paduche de lemn afara. Si asa, intr-un ceas, i-au scos si i-au curatit pe toti din chilie. Pentru aceea, fratilor, buna este rabdarea in ispite, pentru ca cei ce rabda cu multumita, ajung la bun sfarsit. (5-340)

4. Într-o noapte, in timp ce se ruga, Dumnezeu i-a descoperit parintelui Serafim ca doua dintre ucenicele sale au murit. Uneia, care crescuse cu greu doi copii, fiind vaduva si fara sa fie ajutata, au venit ingerii sa ii ia sufletul, cu toate ca fusese o femeie cartitoare si cadea des in deznadejde.
Cealalta murise pe patul de boala langa care se aflau sotul si cei sase copii. Cand a murit, nu au venit ingerii sa ii ia sufletul. Cat traise, ea Îi multumea tot timpul lui Dumnezeu pentru grija cu care o inconjura.
Parintele a intrebat: "Cum, Doamne, pe cea care cartea au luat-o ingerii si pe cealalta nu?"
Domnul i-a raspuns: "Amandoua s-au mantuit. Dar prima a avut o cruce mult mai grea decat cealalta. Daca cea de-a doua ar fi trecut numai un an prin incercarile prin care a trecut prima, credinta i s-ar fi zdruncinat. Cand avea necazuri, imediat sotul ei era langa ea si o intarea. În timp ce vaduva plangea, si nu o mangaia nimeni".

Povestit-a unul din parinti: erau doi frati aproape de el, unul strain si altul cunoscut. Si cel strain era putin mai lenevos, iar cel cunoscut foarte osarduitor. Si s-a intamplat de a murit mai inainte cel strain. Batranul, fiind vazator cu mintea, a vazut multime de ingeri cum povatuiau sufletul celui strain. Si daca au ajuns la cer si era aproape sa intre, s-a facut cercetare pentru dansul si a venit glas de sus zicand: "Vadit este ca era putin trandav, dar pentru instrainarea lui deschideti-i!". Apoi a adormit si cel cunoscut, adica cel [care era din acel] loc si in vremea mortii au venit toate rudeniile lui. Si a vazut batranul ca nu este nici un inger nicaieri si s-a minunat.
Atunci a cazut cu fata la pamant inaintea lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, cum cel strain, fiind trandav, a dobandit astfel de slava, iar osarduitorul acesta nu s-a invrednicit de nimic de acest fel?". Si i-a venit glas catre el, zicand: "Osarduitorul, cand era sa moara, a deschis ochii sai si si-a vazut rudeniile plangand si i s-a mangaiat sufletul. Dar cel strain, desi era trandav, pe nimeni dintre ai sai n-a vazut si, suspinand, a plans, iar Dumnezeu l-a mangaiat pe el". (4-400)

5. La o intalnire cu tinerii din parohia sa, un duhovnic deschise vorba despre ispitele pe care le aduce televizorul. La un moment dat, unul dintre tineri, Toni, facu referire la o emisiune religioasa pe care o vedea in fiecare saptamana:
- Nu stiu cat o sa mai dureze emisiunea asta, pentru ca, spre deosebire de alte emisiuni religioase, aici se prezinta fara modificari invatatura ortodoxa. Nu sunt invitati nici sectanti, nici vorbitori de alte religii. Este o emisiune cu adevarat folositoare.
- Da, spuse Bogdan, un alt tanar, dar ai vazut si tu ce urmeaza dupa ea.
- Ce urmeaza? intreba parintele.
- Urmeaza un talk-show moderat de o prezentatoare foarte vulgara, raspunse Bogdan.
- Tie cum ti se pare talk-show-ul?, il intreba parintele pe Toni.
- Nu stiu, parinte. Cum se termina emisiunea religioasa, sting televizorul si fac altceva. Sunt foarte presat de timp…
- O, de ar intelege toti crestinii cat de important este timpul. Nu ne mai intalnim cu clipa care trece.
- Dar de unde stii, Toni, ce merita sa vezi si ce nu?
- Îmi iau programul si imi insemnez toate emisiunile care cred ca merita sa fie vazute.
- Si ai timp sa le vezi pe toate? Nu ziceai ca esti presat de timp? intreba Bogdan.
- Nu sunt prea multe, cam trei-patru pe saptamana. Si uneori mai vad cate un film. În rest, nu ma uit la televizor.
O fata interveni in discutie:
- Asta e cea mai buna solutie. Sa iti iei programul si sa iti alegi ceea ce vrei sa vezi. Nu are rost sa stai tot timpul in fata ecranului asteptand ceva interesant.
Parintele spuse:
- Daca omul ar sti cu adevarat ce sa aleaga, ar fi bine. Numai ca multi se mint singuri si stau ore intregi in fata televizorului inchipuindu-si ca se aleg cu vreun oarecare folos. Si de multe ori cunostintele aflate de la televizor nu ajuta la nimic altceva decat la risipirea unui timp care ar putea fi folosit mai bine. Oricum, Toni face foarte bine; cum se termina emisiunea care il intereseaza, stinge televizorul.
Auzindu-l pe parinte, Bogdan isi dadu seama cat gresea. Se uita foarte mult timp la televizor si, chiar daca uneori vedea ceva de folos, ramanea in fata ecranului si dupa aceea …

Odata preotul Schitului a mers la arhiepiscopul Alexandriei pentru o trebuinta bisericeasca. Dupa ce s-a intors si a venit la Schit, il intrebau fratii, zicand: "Cum ai umblat, avvo? Ce ai vazut in oras?". Raspuns-a lor: "Eu, fratilor, alta fata de om n-am vazut in cetate, decat pe arhiepiscopul". Iar ei, auzind aceasta, se minunau si, dupa acest cuvant al lui, au inceput toti fratii foarte tare a pazi acel obicei, adica a-si pazi ochii lor de vederile nefolositoare. (16-280)

6. Parintele Ioan si cantaretul sau au fost chemati la un parastas de catre un om care facuse o sponsorizare pentru pictarea bisericii. Parastasul avea loc intr-o vila luxoasa. Dupa ce parintele a binecuvantat masa, toti s-au apucat sa manance.
Încetul cu incetul, atmosfera devenea din ce in ce mai zgomotoasa, ca si cum ar fi fost vorba de o petrecere, nu de un parastas.
- Sa plecam, parinte, a spus cantaretul.
- Nu, mai stam putin, a spus parintele.
La un moment dat, cineva a vrut sa asculte muzica lautareasca:
- Puneti muzica, sa se bucure si mortul..., a zis unul dintre meseni, veselindu-se.
- Da, parinte, sa punem muzica, doar fiecare are modul lui de a se desparti de cei care i-au fost dragi, a spus cel care sponsorizase biserica, dand drumul la casetofon.
- Frate, dar nu toate Îi plac lui Dumnezeu, si nici nu ii sunt de folos celui raposat. Parastasul se face pentru morti, nu pentru rudele indurerate.
Cantaretul i-a soptit parintelui:
- De asta rad sectantii de credinta noastra si spun ca nu ii ajuta cu nimic pe morti faptul ca rudele lor se ghiftuiesc, in timp ce saracii primesc abia o bucatica de paine si putina coliva.
- Sa plecam de aici, a spus parintele cantaretului. Si apoi, privindu-l in ochi pe sponsor, a zis:
- De-acum incepe petrecerea, nu mai e loc pentru parastas...

S-a facut pomana in muntele lui avva Antonie si s-a aflat acolo un vas cu vin. Si luand unul din batrani un vascior si un pahar l-a dus la avva Sisoe si i-a dat lui si a baut. Asemenea si al doilea si a primit. Apoi i-a dat lui si al treilea si nu l-a luat, zicand: "Înceteaza, frate, au nu stii ca este de la satana!" (8-208)

7. În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un parinte hirotonit de curand a inceput un cuvant despre pocainta. A dat cateva exemple de sfinti care au parasit pacatul. În biserica se auzeau susoteli. Unii credinciosi, in special cei mai in varsta, nu pareau prea interesati de subiect. Doua femei depanau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertaciuni, comentand lungimea fustei unei femei care venise prima data in acea biserica sau mirosul neplacut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Parintele a continuat:
- Dar exista si multi pacatosi care nu vor sa auda de pocainta. În parohia noastra, de exemplu: avem un caz, un om caruia ii place sa bea mult, despre care va voi spune cateva cuvinte. Omul acesta, pe care il cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.
Încet-incet, credinciosii care susoteau incepura sa fie atenti: predica devenea interesanta si pentru ei - se gandeau ca poate parintele va da si niste amanunte picante, pentru a le putea discuta la masa de pranz cu cei care nu venisera sa se impartaseasca din frumusetea sfintei slujbe.
- Sa va spun cat de tare a cazut in patima bauturii acest om? intreba parintele, mirandu-se cata liniste se facuse in biserica. Nu, nu o sa va spun. Am vrut numai sa va dati singuri seama ca, atata vreme cat va vorbeam despre indreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un pacatos care poate fi barfit, care poate fi aratat cu degetul, s-a facut liniste. Nu va voi mai spune altceva astazi, decat atat: daca veniti la biserica din orice alt motiv, si nu pentru a fi in comuniune cu Dumnezeu si a va ruga impreuna cu ceilalti, daca va intereseaza numai subiectele de barfa sau subiectele care va ridica in proprii ochi, facandu-va sa vi se para ca sunteti superiori celor care stau la aceasta ora in fata televizoarelor, ar trebui sa va dati seama ca gresiti. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti sa o transformati in sala de spectacol, in salon de barfe? Sa nu fie asa! Luati aminte la cursele vrajmasului care, daca nu a reusit sa va impiedice sa ajungeti la biserica, se lupta sa va suceasca mintile si sa va indemne sa vorbiti in loc sa va rugati sau sa ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe sa va spun, dar o sa vi le spun altadata. Va las sa va ganditi singuri daca vreti sa mergeti pe calea mantuirii. Si, daca nu vreti, nu stiu ce rost are sa mai veniti la biserica. Iar daca vreti, nu stiu ce rost are sa susotiti si sa clevetiti, in loc sa va rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inima…

Povestit-a iarasi despre alt batran care sedea in pustie ca s-a rugat lui Dumnezeu sa i se daruiasca lui ca niciodata sa nu dormiteze cand se porneste vreo vorba duhovniceasca, iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire sau de vorba desarta, indata sa adoarma, ca sa nu guste auzurile lui acest fel de otrava. Si acesta zicea ca diavolul este silitorul vorbei desarte si luptatorul a toata invatatura duhovniceasca, aducand si acest fel de pilda. "Ca vorbind eu, zice, pentru folos catre oarecari frati, de atata somn adanc au fost cuprinsi, incat nici genele ochilor nu puteau sa le miste. Eu, vrand dar sa arat lucrarea demonului, cuvant de vorba desarta am adus la mijloc, de care, facand haz, numaidecat s-au trezit. Si suspinand am zis: "Cat timp pentru lucruri ceresti vorbeam, ochii vostri, ai tuturor, de somn erau cuprinsi, iar cand cuvant desert a curs, toti cu osardie v-ati desteptat. Pentru aceea, iubitilor frati, ma rog, cunoasteti lucrarea demonului celui viclean si de sine luati aminte, pazindu-va de dormitare cand faceti ceva duhovnicesc sau ascultati ceva"." (6-121)

8. Un crestin se ruga tot timpul ca pe lumea cealalta sa ajunga in rai, la un loc cu sotia si copii sai. Parintele Ilarion i-a spus odata:
- Mi-a spus cersetorul din fata bisericii ca ieri ati venit pe rand la slujba. Mai intai baiatul cel mare, studentul, apoi cel mijlociu, si abia apoi tu cu sotia. În fata bisericii era o masina ramasa in pana, cea pe care ai impins-o impreuna cu ceilalti. Dar masina era si cand a trecut studentul, care insa nu s-a gandit ca poate da o mana de ajutor. Mijlociul poate s-a gandit ca nu are destula putere, desi daca ar fi impins si el masina s-ar fi urnit inainte sa sosesti tu. Vrei sa fiti la un loc in rai? Atunci ai grija sa traiasca si ei asa cum traiesti tu, sa se gandeasca mai mult la aproapele lor. Dumnezeu nu va poate pune la un loc daca nu duceti cu toti lupta cea buna. În rai nu se ajunge pe pile sau prin aranjamente, ci fiecare e pus la locul potrivit masurii sale. Si ai grija de propria mantuire, nu te gandi ca te vei mantui cu siguranta, ca s-ar putea sa pierzi raiul. Toata nadejdea sa o pui in mila lui Dumnezeu.

A intrebat un batran daca se folosesc cei ce cer rugaciunile parintilor, iar ei se lenevesc. Si i-a raspuns: "Mult poate rugaciunea dreptului, precum este scris; insa care se face, adica aceea care se ajutoreaza de cel ce cere rugaciunea, pazindu-se cu toata osardia si cu durere in inima de ganduri si fapte rele. Ca de va petrece cu nebagare de seama, de nici un folos nu-i va fi, chiar daca sfintii se vor ruga pentru el. Ca unul zidind si altul surpand, ce au folosit, fara numai osteneli?"
A adaos inca si acest fel de povestire, zicand: "Era un sfant parinte al unei chinovii impodobit cu toata fapta buna, dar mai vartos cu smerita cugetare, cu blandetea, cu milostivirea catre saraci si cu dragostea. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, ma stii pe mine cat sunt de pacatos, dar nadajduiesc in indurarile Tale sa ma mantuiesc prin mila Ta. Deci, ma rog bunatatii Tale, Stapane, sa nu ma desparti de obstea mea, ci impreuna cu mine si pe aceia ii invredniceste Împaratiei Tale, pentru nespusa Ta bunatate"".
Deci, aceasta rugaciune neincetat facand-o, l-a incredintat iubitorul de oameni Dumnezeu in acest chip: trebuia sa se savarseasca pomenire de sfinti la o alta manastire, care nu era departe de dansii, si il chemau parintii acelei manastiri pe el impreuna cu ucenicii lui. Iar el se lepada. Dar a auzit in vis, zicandu-i-se sa mearga si sa trimita intai pe ucenicii sai, apoi sa mearga singur. Deci, ducandu-se ucenicii lui, zacea un inger in chip de sarac bolnav in mijlocul drumului. Venind ucenicii la locul acela si vazandu-l vaitandu-se, l-au intrebat care e pricina. Iar el a zis: "Sunt bolnav si eram calare pe dobitoc, care, trantindu-ma, a fugit si iata, nu are cine sa-mi ajute". Iar ei au zis: "Ce putem sa-ti facem, avvo? Noi suntem pe jos". Si lasandu-l, s-au dus. Apoi, dupa putin timp a venit si parintele lor si l-a aflat zacand si suspinand, si instiintandu-se de pricina i-a zis: "Nu au venit niste monahi si nu te-au aflat asa?". Iar el a zis: "Ba da, au venit, dar neinstiintandu-se de pricina au trecut zicand: "Noi suntem pe jos, ce putem sa-ti facem?"". Zis-a lui avva: "Poti sa umbli putin si sa mergem?". Iar el a zis: "Nu pot!". Atunci avva i-a zis: "Vino sa te iau in spate si Dumnezeu ne va ajuta si vom merge". Iar el a zis: "Cum poti atata departare sa ma duci in spate? Mergi si te roaga pentru mine!". Iar avva a zis: "Nu te voi lasa, ci iata piatra aceea, te voi pune pe dansa si ma voi apleca si te voi lua in spate". Si asa a facut.
La inceput il simtea ca este greu, ca un om mare, apoi se facea mai usor, tot mai usor, incat se minuna cel ce il purta pe spate. Si deodata s-a facut nevazut si a venit glas catre el: "Pururea te rugai pentru ucenicii tai sa se invredniceasca impreuna cu tine de Împaratia cerurilor, si iata ca altele sunt masurile tale si altele ale lor. Deci fa-i pe ei sa vina la lucrarea ta si vei dobandi cererea, caci eu sunt Dreptul Judecator, rasplatind fiecaruia dupa faptele lui". (1-321)

9. O femeie nu vroia sa aiba copii. La spovedanie nu ii spunea duhovnicului ca lua pilule contraceptive. Dupa cativa ani, insa, preotul a intrebat-o:
- Ce e cu voi de nu aveti copii? Aveti probleme cu sanatatea?
- Nu, parinte.
Sotul femeii era de fata:
- Nu, parinte, suntem sanatosi. Dar daca nu pot sa o conving… Duhovnicul meu m-a oprit de la impartasanie pentru asta, dar daca sfintia voastra ii ingaduiti…
- Eu? Eu nu ingadui asa ceva. Preotii nu pot fi ingaduitori cu pacatul. Nu stiam nimic. Of, de asta e bine ca amandoi sotii sa aiba acelasi duhovnic, sa fie calauziti pe acelasi drum, nu unul intr-o parte si unul in alta.
Femeii ii spuse:
- Îti dau dezlegare sa mergi la duhovnicul sotului tau. Si cat de curand vreau sa aud ca ai ramas insarcinata. Terminati cu prostiile!
Femeia s-a dus la duhovnicul sotului ei si a inceput sa duca o viata crestina. A facut prima spovedanie completa din viata ei. Si apoi a renuntat sa mai ia pilule contraceptive. Au trecut cateva luni si a ramas insarcinata.
Nu dupa mult timp, insa, in viata lor au inceput sa apara tot felul de necazuri si ispite. Întalnindu-se pe strada cu fostul ei duhovnic, l-a intrebat:
- Parinte, cum se face ca inainte toate ne mergeau bine, iar acum avem din ce in ce mai multe probleme?
- Înainte, cand va fereati sa faceti copii, adica fugeati de una din cele mai importante cruci ale familiei, dracii va lasau in pace. Pentru ca dragostea egoista in care traiati era de ajuns ca sa va pierdeti mantuirea. Acum, insa, cand ati inteles ca trebuie sa faceti copii, cand asteptati un copil, incepeti sa mergeti pe drumul cel bun. Înainte, toate faptele voastre bune erau puse in umbra de lasitatea voastra, de frica voastra de a avea copii care sa va stanjeneasca, copii care sa va manance timpul. Acum dracii se lupta cu voi, pentru ca stiu ca mergeti pe calea mantuirii. Ar trebui sa va bucurati ca aveti necazuri. E semn bun. E semnul ca Dumnezeu va invata sa urcati pe scara raiului.

Povestit-a unul din parinti ca un calugar iubitor de osteneli lua aminte de sine, dar s-a intamplat ca s-a lenevit putin. Si, pe cand se lenevea, prihanindu-se zicea: "Suflete, pana cand te lenevesti de mantuirea ta si nu te temi de judecata lui Dumnezeu? Vezi, nu cumva sa fi apucat in lenevirea aceasta si sa te dai chinurilor celor vesnice!". Acestea zicand intru sine, se ridica la lucrul lui Dumnezeu. Într-una din zile, insa, facandu-si pravila, au venit dracii si l-au tulburat. Iar el a zis catre ei: "Pana cand ma necajiti? Nu va indestulati cu lenevirea vremii celei trecute?". Zis-au lui dracii: "Cand erai in lenevire, nici noi nu aveam grija de tine. Dupa ce te-ai sculat asupra noastra si noi ne-am sculat asupra ta". Aceasta auzind fratele, se indemna pe sine la lucrul lui Dumnezeu si sporea cu darul lui Hristos. (1-412)

10. Unei vaduve i-a luat foc casa in care locuia. A reusit sa isi scoata copiii la timp, dar nu a apucat sa isi scoata si lucrurile. Totul a fost inghitit de foc. Femeia a petrecut noaptea in rugaciune, cerandu-I Domnului sa o ajute sa faca rost de o alta casa. Noaptea, in vis, a auzit o voce care i-a spus:
- Dimineata sa mergi la biserica si sa ii spui parintelui ce ti s-a intamplat. Sa ceri ajutor pentru casa.
Cand s-a trezit din somn, femeia s-a dus sa vorbeasca cu preotul. Acesta i-a spus:
- Azi o sa vina la mine un om bogat. A avut mai de mult niste ispite, dar cu rugaciune a trecut cu bine prin ele. De atunci e foarte saritor. Cand ii spun sa ajute pe cineva, o face imediat. Sa vedem daca te poate ajuta cu ceva.
Bogatul a venit si, auzind de necazul femeii, s-a hotarat sa o ajute:
- Mama mea a murit acum o luna. A ramas un apartament gol, in care nu sta nimeni. O sa puteti sta acolo. Facem actele cat de curand. Sa fie pomana.
Cand i-a spus sotiei sale ca i-a dat apartamentul femeii vaduve, ea s-a suparat.
- Nu, nu o sa ii dai nimic. O sa stea acolo cat vrea, nu ii luam chirie, dar nu vreau sa faci pomana un apartament. Cine stie cand o sa avem nevoie de el.
Dar barbatul era hotarat:
- Nu, i-am spus ca il dau, pomana e facuta. Nu pot sa o iau inapoi.
Noaptea, femeia sa L-a visat pe Hristos care i-a spus:
- Lasa-l pe barbatul tau sa dea vaduvei casa. La cat e de necajita, ajutorul vostru ar insemna foarte mult pentru ea.
Cand s-a sculat, femeia i-a spus sotului ei:
- Nu ma suparam daca, inainte de a-i da casa femeii, imi cereai si mie parerea. M-a suparat faptul ca nu mi-ai spus mai inainte. Acum, ce sa zic, dupa visul pe care l-am avut aseara, sunt convinsa ca e bine sa ii faci actele femeii. Si i-a povestit barbatului ce visase.
- Mai mult, de acum o sa ii dam femeii niste bani in fiecare luna, ca sa ii fie mai usor sa isi creasca copiii.
S-au dus amandoi sa vorbeasca cu vaduva. Aceasta le-a multumit pentru casa, dar bani nu a vrut sa primeasca:
- Mie Hristos mi-a spus sa cer ajutor pentru casa, nu pentru altceva. Mi-ati facut o mare bucurie cu casa. Dar bani nu imi trebuie. Cat sunt in putere, daca muncesc tot timpul, am destul ca sa imi cresc copiii. Ajutati-i pe altii daca vreti, sunt destui oameni si mai saraci decat noi, spuse femeia.
Sotia bogatului s-a mirat auzind aceste cuvinte. Si-a dat seama ca, pe cat erau de mari greutatile prin care trecea vaduva, pe atat de mare era si credinta ei. Si luand aminte la intelepciunea vaduvei, sotia bogatului si-a vandut toate bijuteriile si i-a dat preotului banii ca sa ii imparta la saraci. Si-a dat seama ca mai multa nevoie are un sarac de o bucata de paine decat ea de o bijuterie…

Un monah antiohian de neam cucernic, de la manastirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugaciuni si, zabovind el acolo, a sfarsit cele ce avea de trebuinta, dar nu stia ce sa faca. Si sezand in biserica se scarbea de aceasta. Plecand, a adormit putin si L-a vazut pe Domnul nostru Iisus Hristos graindu-i: "Du-te la iconomul Sfintei Învieri si sa-i zici lui: "M-a trimis Iisus la tine, sa-mi dai pentru dansul un galben si-ti voi da zapis la mana, si cand va veni Iisus ti-l va da!""
Desteptandu-se monahul si rugandu-se, a crezut cuvantului si, mergand, l-a aflat pe iconom caruia i-a zis precum i-a poruncit lui. Si a zis iconomul: "Dar cand are sa vina Iisus sa mi-l dea?". Iar monahul a raspuns: "Eu precum am auzit, ti-am spus, tu cum stii, asa sa faci". Atunci a zis iconomul: "Fa-ti zapisul!". Si a sezut monahul de a scris asa: "Eu, Ioan, calugarul de la Antiohia Siriei, marturisesc ca am luat un galben de la tine, Stefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul Sfintei Învieri, trebuindu-mi! Si pentru incredintare am facut acest zapis al meu si, cand va veni Iisus Hristos, ti-l va da". Apoi, luand galbenul, a plecat.
Iar in noaptea urmatoare a vazut iconomul in vis pe cineva graindu-i: "Ia-ti galbenul si sa-mi intorci zapisul monahului!". El insa nu voia, graind: "Acela a zis ca Iisus va veni si-mi va plati". Iarasi a zis: "Eu sunt Iisus, ia-ti dar galbenul si-mi da zapisul calugarului. Sau vrei sa iei mai mult? Iata, este al tau!". Si desteptandu-se, a trimis niste oameni dupa monah, zicandu-le: "Oriunde il veti afla pe acel monah, sa-l aduceti la mine!". Si aflandu-l, i-au zis: "Mergi, ca te cheama iconomul!".
Acesta, temandu-se, zicea intru sine ca acela s-a cait si vrea sa-i ia galbenul. De aceea, mergea cu sfiala, iar acela vazandu-l, i-a zis: "Parinte, mai ia si alti galbeni, cati vei voi, si-mi fa zapis!". Parintele i-a raspuns: "Iarta-ma, dar mai multi nu-mi trebuie, destul imi este acesta, ca nu mi-a zis Domnul sa iau mai mult de un galben". Iar cei ce au auzit, s-au mirat si au proslavit fagaduintele Domnului cele nemincinoase. (1-366)

11. Dupa slujba, un tanar s-a apropiat de preot si l-a intrebat:
- Parinte, imi dati binecuvantare sa ma duc maine cu colegii mei la un film? Am terminat sesiunea si vreau sa ma relaxez putin.
- La ce film vreti sa mergeti?
- La o comedie.
- Daca tii mult sa mergi, du-te.
Tanarul s-a indepartat. Paracliserul, care in tineretea sa fusese frate de manastire, auzind cuvintele parintelui, s-a smintit:
- Vai, parinte, cum il lasati sa isi piarda timpul?
- Nu e treaba ta.
- Totusi, nu va e frica de Dumnezeu?
- Nu esti tu duhovnicul lui, ci eu. De cateva luni vine la biserica si e din ce in ce mai ravnitor. Nu trebuie sa priveasca credinta ca pe un jug sufocant. Trebuie sa urce pe fiecare treapta, nu poate ajunge direct la capatul drumului. Peste cativa ani sau poate chiar peste cateva luni poate ca va renunta de buna-voie sa mearga la comedii. Se va folosi mai mult daca va urca pe treapta urmatoare la momentul potrivit, nu cand ii impun eu.
- Nu va inteleg.
- Uite, iti dau un exemplu. Tu asculti la tine acasa muzica religioasa?
- Da, cum sa nu. Uneori ascult pana suprasolicit casetofonul.
- Aici vroiam sa ajung. Si atunci, iti mai pui muzica?
- Nu, sa nu-l stric.
- Asa e si cu sufletul. Cum sa-ti explic mai simplu? Sufletul e ca un stomac. Daca ii dai hrana duhovniceasca tot timpul, fara sa ii dai timp sa digere ce mananca, face indigestie. Toate trebuie facute cu masura.

Era cineva care vana prin pustie dobitoace salbatice si [acesta] l-a vazut pe avva Antonie glumind cu fratii si s-a smintit. Iar batranul, vrand sa-l incredinteze pe el ca trebuie cate putin sa se pogoare fratilor, i-a zis lui: "Pune sageata in arcul tau si intinde-l". Si a facut asa. Si i-a zis lui: "Întinde iarasi". Si a intins. Si iarasi i-a zis: "Întinde-l". Si a zis lui vanatorul: "De il voi intinde peste masura, se frange arcul". Zis-a lui batranul: "Asa si la lucrul lui Dumnezeu: daca peste masura vom intinde cu fratii, degraba se rup. Deci trebuie cate putin si cateodata a ne pogori fratilor". Acestea auzind vanatorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la batranul, s-a dus. Si fratii, intarindu-se, au mers la locul lor. (15-9)

12. Un preot le spunea credinciosilor:
"Un terorist a pus o bomba la o banca ce ocupa parterul si primul etaj al unui bloc invecinat cu blocul in care locuiesc eu. Bomba a explodat si blocul a cazut la pamant. Nu au fost multe victime, caci locatarii erau plecati in concediu. Dar au ramas fara locuinte. Cand s-au intors din concediu, vazand ca s-a ales praful de apartamentele lor, majoritatea au cazut in deznadejde. Îi priveam din cand in cand pe geam. Iesind sa cumpar ceva, m-am intalnit cu un vecin care locuise in blocul care explodase. Mi-a spus:
- Parinte, Îi multumesc lui Dumnezeu ca nu eram acasa. Eram la socri cu familia.
Credinta lui m-a mirat. Nu era un om cu multi bani, deci incercarea prin care trecea era cu atat mai mare.
- Nu ai avut ganduri de deznadejde?
- Deznadejde? Nu, parinte. V-am spus: I-am multumit lui Dumnezeu ca suntem intregi. Cu casa, se va rezolva pana la urma. Nu ne lasa Cel de sus. Pentru noi nu e atat de greu cum e pentru cei care si-au pierdut un sot, o mama sau un copil in aceasta nenorocire.
Toti erau deznadajduiti, numai el nu. Iata ce inseamna sa ai credinta puternica. Putea sa carteasca, dar nu a facut-o. Si a luat plata rabdarii sale".

Povestit-a unul din parinti, zicand: "Fiind eu in Exorinho, au venit frati saraci acolo sambata seara sa ia milostenie si, cand dormeam noi, unul dintr-insii, avand numai o rogojina din care jumatate era pe deasupra lui si jumatate dedesubt, ingheta de frig, caci era ger mult. Deci eu iesind pentru trebuinta udului, l-am auzit cand se chinuia si tremura de frig, cum se mangaia pe sine si zicand lui Dumnezeu: "Multumesc, Tie, Doamne, pentru toate bunatatile Tale pe care le faci cu mine, caci cati sunt acum in fiare, iar altii cu picioarele bagate in butuc si nici udul lor nu pot sa si-l faca, iar eu ca un imparat imi intind picioarele". Eu, auzindu-l, am povestit acestea fratilor spre zidirea si folosul lor". (14-344)

13. Un crestin de la tara a venit intr-o zi la oras cu niste treburi. Duminica s-a dus la Liturghie. Primise dezlegare de la duhovnicul sau sa se impartaseasca. Dar, cand a intrat in biserica, s-a smintit vazand ca preotul ce slujea era unul care, nu cu multa vreme inainte, se dusese sa faca o sfestanie la un sex-shop. Vuise toata mass-media din aceasta cauza. Crestinul vru sa plece din biserica, nevrand sa fie impartasit de un preot nevrednic. I-a spus fratelui sau ca mai bine se plimba prin parc decat sa stea la slujba unui preot atat de pacatos. Fratele a iesit putin cu el afara din biserica si i-a zis:
- Tu crezi ca, daca un preot e pacatos, Liturghia slujita de el nu e valabila? Ca el nu poate savarsi Sfintele Taine? Tu crezi ca Hristos a intemeiat o Biserica in care, daca un preot este pacatos, toata turma pe care o pastoreste sa fie sortita pierzaniei? Nu. Oricat de pacatos ar fi preotul, poate savarsi Sfintele Taine. Chiar daca e pacatos, poate da dezlegare de pacate. E adevarat ca un preot pacatos nu e o buna calauza duhovniceasca si ca, daca poti sa te spovedesti la un preot cu viata sfanta, folosul va fi mult mai mare. Pentru ca, desi amandoi dau dezlegare de pacate, sfaturile lor nu sunt la fel, ci sunt pe masura jertfirii preotului. Dar acum tu trebuie sa te impartasesti. Fa-o cu toata increderea. Nu fi ca cei care refuza sa cumpere unele produse de calitate numai pentru ca ambalajul lor nu arata bine.

Un preot obisnuia sa mearga la un sihastru oarecare pentru aducerea Sfintelor Taine, fiindca el nu iesea afara. Deci a venit cineva la sihastru si l-a parat pe preot, graind nenumarate prihaniri asupra lui. Cand preotul a venit, dupa obicei, pentru aducerea Sfintelor Taine, nu i-a deschis sihastrul, fiind scarbit. Atunci preotul s-a intors inapoi. Si iata glas catre sihastru, graind: "Au luat oamenii judecata Mea". Si o data cu glasul a avut o vedenie: a vazut un put de aur si o ciutura de aur si funia de aur si apa foarte buna si limpede si a vazut un oarecare bubos ce scotea si turna. Vrand sihastrul sa bea din apa, s-a sfiit si nu a baut, caci era bubos cel ce scotea apa. Si iata glas catre dansul iarasi zicand: "Pentru ce nu bei din apa, ce pricina are bubosul ce scoate apa, ca scoate si toarna?". Venindu-si intru sine sihastrul si luand seama vedeniei, l-a chemat pe preot si l-a facut pe el sa-i slujeasca in continuare. (2-362)

14. Odata, in timp ce tinea o predica despre rabdare, un preot care venise de curand la o parohie dadu credinciosilor un exemplu:
"Îmi aduc aminte ca intr-o zi, de praznicul Bobotezei, venise multa lume la biserica. Se facuse o coada mare la aghiasma. Eu am incercat sa ii rog pe credinciosi sa nu se inghesuie, sa stea linistiti, dar era tulburare mare. Mai ales cei care vin la biserica de doua-trei ori pe an erau foarte nerabdatori sa ia primii. La un moment dat am vazut ca in fata era un barbat mai solid, care turna el apa in sticlele oamenilor. A stat asa multa vreme. Cand mai ieseam din biserica, il vedeam turnand apa in sticle.
La un moment dat, i-am multumit ca il ajuta pe paracliser si l-am intrebat:
- Dar nu te grabesti sa mergi la casa ta?
- Ba da, parinte, cum sa nu. Tot zic ca mai umplu o sticla si plec. Dar apoi ma gandesc ca, daca plec eu, iar se face agitatie. Asa, vazandu-ma mai solid, lumea se inghesuie mai putin. Cred ca o sa plec ultimul de aici.
Si ultimul a plecat. Asa ca, in timp ce altii se inghesuiau sa ia aghiasma, si se imbranceau de parca erau la piata, un crestin a stiut sa dea exemplu de rabdare. Daca ne batem pentru aghiasma, daca ii calcam pe altii in picioare ca sa ne umplem sticlele inaintea lor, nici Sfanta Împartasanie de am lua-o nu ne este de folos. Pe cand daca ne gandim si la aproapele nostru, daca ii facem loc aproapelui nostru, daca aratam dragoste fata de aproapele nostru, atunci cu adevarat aghiasma pe care o luam ne sfinteste si trupurile, si sufletele. Atunci ne impartasim de harul lui Dumnezeu".

Zis-a avva Theodor cel de la Ennat: "Cand eram mai tanar, petreceam in pustie. M-am dus la pitarie sa fac doua framantaturi si am gasit acolo pe un frate care voia sa faca paini si nu avea pe nimeni care sa-i dea o mana de ajutor. Iar eu am lasat pe ale mele si i-am dat lui mana de ajutor. Iar dupa ce am ispravit, a venit alt frate si iarasi i-am dat lui mana de ajutor si a facut painile. Si iarasi a venit al treilea si i-am facut asemenea. Si asa faceam cu fiecare din cei ce veneau si am facut sase framantaturi, iar pe urma am facut pe cele doua ale mele, incetand cei ce veneau". (1-91)

15. În timpul unei predici in care preotul facea referire la purtarea baticului de catre femei in biserica, o femeie vopsita strident a iesit afara, plictisita.
Dupa slujba, femeia de la pangar a intrebat-o:
- Iertati-ma ca va intreb, dar de ce la unele predici stati la locul dumneavoastra, iar alteori, asa cum s-a intamplat azi, iesiti?
- Este mai bine pentru mine sa ies, ca sa am osanda mai mica. Oricum, nu voi purta niciodata batic. Si decat sa ascult si sa nu port, mai bine nici sa nu ascult.
- Mai bine stateati si ascultati, ca poate cuvintele parintelui va puneau pe ganduri.
- Ce sa ma puna? Eu stiu precis cat vreau sa traiesc dupa cum invata Biserica si cat vreau sa traiesc dupa cum mi se pare mai bine. Îmi cunosc slabiciunile si pacatele, si ma lupt cu ele atat cat pot, fara sa fortez. Atata pot, atata fac.
Femeia de la pangar i-a raspuns:
- Eu cred ca, daca ati vrea sa aflati mai mult, ati putea mai mult si ati face mai mult.
- Nu, nu cred.
- Ba da. Daca va ganditi numai la neputintele care va apasa, fara sa va dati seama ca Dumnezeu va poate da puterea de a le birui, pierdeti tocmai unirea cu Dumnezeu.
- Si ce vreti acum, sa port batic cum purtati dumneavoastra?
- Nu ma intelegeti gresit. Daca ati fi stat la predica, ati fi inteles ca nu acesta a fost rostul predicii, de a convinge unele femei sa poarte si ele batic. Scopul predicii a fost de a ne convinge pe fiecare sa traim asa cum ne cere Dumnezeu. Femeia nu se mantuieste daca poarta batic, nu baticul o mantuieste pe femeie, asa cum nici barba nu il mantuieste pe barbat. La femeie, baticul nu este o dovada de virtute, este insa o dovada a alegerii unui mod de viata. Cand femeia este supusa barbatului sau si traieste astfel incat sa Îi placa lui Dumnezeu, ea nu simte purtarea baticului ca o povara, ca un canon. Îl simte ca o medalie: e un mod de a marturisi o filosofie de viata. Dar cand femeia poarta batic, insa traieste cum nu trebuie, baticul nu este decat o dovada de fariseism.
- Ei, daca as fi stat la predica, poate m-ar fi convins si pe mine sa port batic.
- Dar v-am spus ca nu acesta este scopul predicii. Pe viitor ar fi bine incercati sa stati si la predicile care nu vi se par potrivite pentru dumneavoastra, ca poate o sa va schimbati punctul de vedere.
- Ce folos sa stau, daca nu vreau sa renunt la ideile mele?
- Stati, stati, ca poate auzind cuvintele mantuirii o sa vi se mai inmoaie inima. Mai bine sa stati si sa le auziti, daca tot ati venit la biserica, decat sa va plimbati in jurul bisericii. Ca tot auzindu-le, o sa trebuiasca pana la urma sa va hotarati: ori ramaneti cu ideile dumneavoastra, si atunci nu are rost sa mai veniti la biserica, ori veniti la biserica, si atunci veti incerca sa pastrati din ideile pe care le aveti numai ce merita pastrat, numai ce va este de folos pentru mantuire. Ca asa, au venit multi pana la sfarsitul vietii lor la biserica, si cu trupul credeau, dar cu sufletul nu. Si formalismul nu mantuieste.
- Si daca vin si ascult, nu se poate sa raman tot formalista?
- Ba se poate, normal ca se poate, dar mai mari sanse de indreptare are cel care asculta cuvintele mantuirii decat cel care sta departe de ele.

Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: "Parinte, umblu la batrani si ei imi vorbesc de mantuirea sufletului meu si nimic nu pricep din cuvintele lor! Ce sa fac? Oare sa nu merg sa mai intreb, de vreme ce nu fac nimic si sunt cu totul in necuratie?". Si avea batranul doua vase goale si i-a zis: "Mergi de adu un vas din acelea si toarna untdelemn si, clatinandu-l, varsa-l si pune-l la loc!". Daca a facut asa de doua ori, i-a zis: "Adu-le pe amandoua acum si vezi care este mai curat!". I-a raspuns fratele: "Mai curat este cel in care am turnat untdelemn". I-a zis batranul: "Asa este si sufletul! Chiar daca nu va tine minte nimic din cele ce intreaba, tot mai mult se curateste decat cel ce nu intreaba nimic". (32-428)

16. Un om de afaceri veni sa se sfatuiasca cu duhovnicul sau:
- Parinte, in ultima vreme afacerile imi merg din ce in ce mai prost. Dar s-a oferit cineva sa ma ajute si, daca o sa devenim parteneri, o sa scot bani buni. O sa construiesc din banii mei o noua clopotnita pentru biserica. Exista o singura problema. Acest posibil partener nu are o faima prea grozava. A facut si afaceri murdare. În ce ma priveste, tot ce voi face cu el va fi absolut legat. Va intreb: e pacat sa ma asociez cu astfel de oameni? Va repet, as scoate bani buni si as ajuta biserica dupa puteri.
- Biserica nu are nevoie de bani murdari, frate. Trebuie sa te feresti pe cat poti de oameni murdari la suflet.
- Parinte, dar asta e lumea afacerilor.
- Asta asa e, dar nimeni nu te obliga sa te asociezi cu un ticalos. Nu te grabi. Respinge oferta aceasta. Dumnezeu te va ajuta sa gasesti o solutie mai buna.

[Un batran] a zis: "Nu este de folos sa se lipeasca cineva de calcatorii de lege, nici in biserica, nici in targ, nici la alt lucru, ci trebuie sa se departeze de prietenia lor. Tot calcatorul de lege este vrednic sa fie ocolit, fiind partas muncii celei vesnice". (18-406)

17. Cu binecuvantarea duhovnicului sau, patronul unei retele de magazine s-a hotarat sa faca daruri de Craciun copiilor din orfelinate. El s-a gandit sa ceara sprijin si de la un preot care era cunoscut ca un mare filantrop.
Cand a venit la preot, acesta i-a spus:
- De multa vreme vroiam sa va cunosc. Da, va vom sprijini, cum sa nu… As avea o rugaminte. Stiu ca pana acum dumneavoastra nu v-ati implicat in politica. Dar cumnatul meu conduce un important partid din opozitie. Are mare nevoie de oameni ca dumneavoastra.
- Iertati-ma, dar nu ma pricep la politica. Nu vreau sa ma implic…
- Asta inseamna lipsa de interes fata de binele tarii. Nu mai avem ce discuta acum. Poate va mai ganditi…
Mahnit, patronul s-a dus la manastire, la duhovnicul sau:
- Ce sa fac? Nu merita sa intru in politica doar ca sa dau niste cadouri de Craciun.
- Nu, bineinteles ca nu. Nici un pret nu e destul de mare pentru a justifica un compromis. Tine minte: da-ti seama ca oricine te-ar sfatui sa faci un compromis, fie el prieten, ministru, episcop sau orice altceva, acela pretuieste mai putin mantuirea ta decat folosul pe care il poate avea de pe urma ta. Si tu, orice ai face, sa faci in asa fel incat sa nu atragi asupra ta pedeapsa lui Dumnezeu.

Zis-a un batran: "Trebuie sa fugim de toti cei ce lucreaza faradelegea, chiar prieteni sau rude de ne vor fi, dregatorie preoteasca sau imparateasca de vor avea. Caci departarea de la cei ce lucreaza faradelegea ne daruieste noua dragostea si indrazneala catre Dumnezeu". (17-405)

18. Unui crestin au inceput sa ii mearga toate bine: si afacerile, si sanatatea, cu sotia si copiii se intelegea bine. Din viata lui disparuse orice urma de intristare. Citind ca viata crestinului este o cruce si ca Dumnezeu il cearta pe cel pe care il iubeste, s-a mahnit si s-a dus degraba la duhovnicul lui:
- Parinte, ce inseamna ca nu ma cearta Dumnezeu? Ca nu ma iubeste? De aproape un an de zile nu am mai avut nici o suparare.
- Trebuie sa vedem de ce nu te cearta: ori pentru ca esti foarte lenes in viata duhovniceasca, si daca te-ar certa prin vreun necaz ai cadea in deznadejde, ori pentru ca iti da o perioada in care sa te asezi duhovniceste. Tu singur poti da raspunsul la aceasta intrebare: daca duci o viata de trandavie, daca te desfeti de toate bunatatile, zicand ca de asta ti le-a trimis Dumnezeu, atunci ai de ce sa te ingrijorezi. Înseamna ca Dumnezeu nu te cearta ca sa nu te arunce in mrejele deznadejdii. Dar daca tu, chiar daca ai de toate, duci o viata de nevointa, o viata de rugaciune, o viata smerita, atunci inseamna ca Dumnezeu iti rasplateste jertfa cu putina liniste. Dar, in cazul acesta, ia aminte: perioada aceasta nu va dura mult…

Un batran adeseori patimea si se imbolnavea. Si s-a intamplat intr-un an sa nu se imbolnaveasca si s-a intristat cumplit si plangea, zicand: "M-a parasit Dumnezeu si nu m-a cercetat". (1-440)

19. Un credincios a venit la duhovnicul sau:
- Parinte, vreo doua luni nu va mai vedem. Plec cu sotia si copiii la mare, la munte si la parinti. Am luat concediu.
- Ajungeti si pe la vreo manastire?
- Nu, nu ne-am gandit. Vrem sa ne odihnim, sa uitam de toate problemele.
- Rau faceti ca va ganditi sa va odihniti numai la mare si la munte. Viata e scurta si nu va veti mai intalni cu timpul acesta.
- Dar pentru copii e foarte sanatos sa inoate in mare.
- Daca gasiti un loc pe plaja in care nu au de ce sa se sminteasca, e bine. Dar, din cate am auzit, plajele au devenit locuri mai smintitoare decat discotecile. Ca doar fetele nu merg la discoteca sa danseze cu pieptul gol. Sau chiar dezbracate. Oricum, ar fi trebuit sa va ganditi sa mergeti si pe la manastiri, macar cateva zile. Sa vorbiti cu marii duhovnici, sa va inchinati la sfintele moaste sau la icoanele facatoare de minuni. Viata voastra ar cunoaste o schimbare. Foloasele ar fi mari.

Zis-a un batran: "Cu cuvinte dumnezeiesti sa ne desfatam Si cu vietile sfintilor parinti sa praznuim, nu cu pantecele desfatandu-ne, ci duhovniceste veselindu-ne!" (3-423)

20. Trei prieteni - doi elevi si un student - s-au dus pentru cateva zile la munte. Studentul, Catalin, le-a propus intr-o zi sa faca un traseu foarte greu, dar plin de locuri frumoase, pe care el il mai facuse o data, cu ani in urma. Ceilalti doi, Valentin si Costel, s-au invoit. Si-au luat la ei mancare si au pornit. La un moment dat s-au indepartat de marcaj.
- Nu e nici o problema, spuse Catalin. Mergem drept inainte.
Mergeau de cateva ore. Mai era putin si se insera. În zare se vedea o mica stana parasita.
- Mai e mult? Ai mai fost pe aici? intreba Costel.
- Nu mai tin minte stana, spuse studentul. Dar, in doua ore de mers, ajungem la cabana. Luati-o voi putin inainte, ca eu raman aici, la aceasta curata toaleta naturala. Vin imediat dupa voi.
Elevii pornira inainte.
- Ne-am ratacit, spuse Valentin.
- De unde stii? intreba Costel.
- Dupa soare. Daca nu crezi, uita-te la muschiul de pe copaci. Îti arata intotdeauna nordul. Ar fi trebuit sa o luam spre vest.
- Ce ne facem?
- Catalin e prea incapatanat si nu vrea sa recunoasca ca ne-a dus pe un drum gresit. O tine una si buna ca mergem pe drumul drept. Si el e putin speriat, dar nu vrea sa isi recunoasca greseala. Daca ramanem peste noapte la stana, maine dimineata vom reusi sa ne intoarcem de unde am plecat azi in zori. Altfel, daca mai mergem mult, ne ratacim de tot. De aici de unde suntem, mai avem sanse sa ne intoarcem. Dar, daca ne continuam drumul pe intuneric, va fi vai de noi.
- Stiu ce facem. O sa ii spun ca am facut febra musculara si ca nu mai pot merge. Ramanem aici si maine dimineata ne intoarcem inapoi. Daca ii spun ca nu vreau sa merg mai departe pentru ca ne-am ratacit, o sa ne certam. Si nu rezolvam nimic cu cearta.
Catalin ii prinse din urma:
- Hai, lenesilor, ca ne prinde noaptea. Ne-am cam indepartat de traseu, dar in doua ore ajungem la destinatie. Grabiti-va.
- Nu, Cataline, nu mai pot. Ma dor picioarele, de-abia pot sa merg. Eu raman la stana, zise Costel.
- Si eu raman la stana, caci si eu sunt frant de oboseala. Nu merg mai departe, zise si Valentin.
- Of, mai bine va lasam acasa si veneam singur, ofta Catalin, nemultumit.
Au ramas la stana parasita. Aveau sacii de dormit la ei, asa ca nu le-a fost foarte frig.
Dimineata s-au sculat devreme. Vazand rasaritul soarelui, Catalin le spuse:
- Nu e in regula, ma asteptam sa rasara din alta parte. Se duse sa caute un copac care avea pe el muschi.
- Ne-am ratacit, aseara ne-am ratacit. Bine ca am ramas aici, caci, daca intram din nou in padure, nu stiu cum am mai fi scapat cu viata. Sa ne intoarcem inapoi. Noroc cu oboseala ta, Costele, ca altfel cine stie unde ajungeam.
- Da, noroc cu oboseala mea, zise Costel zambind.

Suindu-se odata avva Ioan de la Schit cu alti frati, a ratacit cel ce ii povatuia pe ei, caci era noapte. Si au zis fratii catre avva Ioan: "Ce vom face, avvo, ca a pierdut fratele calea, nu cumva sa murim ratacindu-ne?". Le-a zis lor batranul: "De ii vom zice lui, se mahneste si se rusineaza. Ci, iata, ma fac ca eu sunt slab si zic ca nu pot sa merg, ci raman aici pana dimineata". Si a facut asa. Iar ceilalti au zis: "Nici noi nu ne ducem, ci sedem cu tine". Si au sezut pana dimineata si pe fratele nu l-au smintit. (17-100)

21. Un parinte zicea la predica:
- Desi lumea aceasta ne dispretuieste, pentru ca nu vroim sa ne desfatam cu poftele si cu patimile, si necredinciosii rad de noi si ne umilesc in fel si chip, incercand sa ne rupa de credinta in Hristos, sa ne bucuram ca mergem pe calea prin care dobandim bunatatile ceresti. Ar fi trebuit sa ne ingrijoram daca necredinciosii ne-ar fi laudat pentru vietuirea noastra. Ar fi insemnat ca intelepciunea noastra nu difera de intelepciunea lor. Dar asa, cata vreme suntem prigoniti pentru ca traim dupa Legea lui Dumnezeu, pe care ceilalti nu o inteleg, inseamna ca suntem pe drumul cel bun.

Avva Ioan Colov a zis fratelui sau: "Desi foarte prosti si nebagati in seama suntem inaintea oamenilor, sa ne bucuram pentru aceasta, ca sa ne cinstim inaintea lui Dumnezeu". (41-104)

22. Un crestin a venit la duhovnicul sau:
- Parinte, de cateva saptamani imi e foarte bine, nu am mai avut nici o ispita, nici un necaz. E bine sau nu?
- Cand nu ai ispite inseamna ori ca dracii te-au lasat in pace, ca le slujesti fara sa te mai ispiteasca, ori ca Dumnezeu iti da o vreme de liniste, o vreme de refacere. Dar nu te mandri, caci atunci harul lui Dumnezeu se indeparteaza de la tine. Si tine minte ca astfel de momente nu sunt foarte dese in razboiul duhovnicesc. Ele sunt trimise pentru neputinta noastra, nu pentru virtutile noastre. Caci daca ai fi fost in stare sa duci acum un razboi greu, care ti-ar fi adus cununa, Dumnezeu ti l-ar fi trimis. Numai ca, desi uneori ni se pare ca suntem pregatiti pentru razboaie grele, Dumnezeu ne cunoaste mai bine sufletul. El stie ca daca am birui acum intr-un razboi greu, poate ca pentru asta ne-ar birui mandria. Sau, daca am duce un razboi greu, care nu este totusi necesar, poate ca am cadea la urmatoarea ispita, mult mai usoara, dar care ne-ar prinde fara vlaga, fara putere.

Avva Visarion a zis: "Cand esti in pace si nu ai alta lupta, atunci mai mult te smereste, ca nu cumva, bucurie straina intrand, sa ne laudam si sa fim dati la razboi. Ca de multe ori Dumnezeu, pentru neputintele noastre, nu ne lasa sa fim dati spre lupta, ca sa nu pierim". (9-42)

23. Mergand intr-un pelerinaj cu autocarul, la un popas, trei femei stateau de vorba:
Prima spuse:
- Multi bani am aruncat la viata mea pe bijuterii…
A doua, care venea de putina vreme la biserica, o intrerupse:
- Ei si? Nu e dreptul nostru? Ce, trebuie sa fim sterse? Cum or sa ne mai placa barbatii, fara farduri, fara bijuterii? O sa plece la altele.
A treia spuse si ea, oftand:
- Eu mi-am dorit un singur inel cu diamante, in primul an de casatorie, si - cu mari eforturi - sotul mi l-a cumparat. Si acum imi pare rau ca am fost mai cumpatata.

Povestea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie, ca zicea batranul: "Cand eram copil, cu ceilalti copii pasteam boii. Si m-am dus sa fur smochine si, cand alergau ei, a cazut una de la dansii si, luand-o, am mancat-o. Cand imi aduc aminte de dansa, sed plangand". (35-139)

24. Dupa slujba, un barbat care ducea o viata pacatoasa, fiind betiv, dar care venea totusi la biserica din obisnuinta, s-a apucat sa dea sfaturi privitoare la cresterea copiilor unor tineri care venisera sa isi boteze primul copil. Parintele iesi putin din biserica pentru a lua ceva din casa parohiala. Îl auzi pe betiv cu cat elan dadea sfaturi si nu spuse nimic, desi i se parea nepotrivit ca unul ai carui copii merg pe drumuri gresite sa faca pe dascalul cu altii. Dar, cand il vazu din nou, ii spuse:
- Frate, tu oare ai stiut sa iti cresti copiii cum trebuie? Daca da, de ce au ajuns cum au ajuns? Cata vreme nu ai fost in stare sa te ocupi de copiii tai, nu te grabi sa dai sfaturi altora. Cel ce ii sfatuieste pe altii fara sa traiasca el insusi cum trebuie se vatama singur. Si ce folos ai daca ii ajuti putin pe altii, iar tu cazi in noroi pana la gat? Vrei sa dai sfaturi? Foarte bine. Dar mai intai pregateste-te vreme indelungata ca sa ajungi la aceasta masura.

Zis-a iarasi [avva Pimen]: "A invata pe aproapele este al unuia ce este sanatos si nepatimas, fiindca ce trebuinta este sa zideasca cineva casa altuia si sa o risipeasca pe a sa?" (127-183)

25. Un barbat se plangea duhovnicului:
- Daca ma uit la filmele la care se uita sotia mea, mintea mea se aduna foarte greu la rugaciune. Cand se intampla sa vedem un film de care ma folosesc in vreun fel, imi e mai bine. Dar daca stau cu ea sa vad vreun episod de telenovela sau vreo emisiune de divertisment, la rugaciune ma rog mecanic, parca inima mi-e de piatra.
Duhovnicul il intreba:
- Dar ce, ai vrea sa ai mintea limpede dupa ce te risipesti in fel si chip? Daca pana si pe mine, ca preot, ma tulbura uneori atmosfera de la unele mese de botez, la care daca as lipsi i-as mahni pe oameni, cum sa nu se risipeasca mintea ta dupa ce iti intra in ea atatea desertaciuni? Ai grija nu numai la ce auzi si la ce vorbesti, ci ai grija si la ce vezi…

L-a intrebat un frate pe avva Simon, zicand: "De voi iesi din chilia mea si voi afla pe fratele meu raspandindu-se, si eu ma raspandesc cu dansul. Si de-l voi afla pe el razand, si eu rad cu dansul. Deci, cand intru in chilia mea, nu am odihna". Si i-a zis lui batranul: "Voiesti, daca vei iesi din chilia ta si vei afla pe cei ce rad, sa razi si tu, si pe cei ce vorbesc, sa vorbesti si tu, si sa intri in chilia ta si sa te afli pe tine cum erai?". Zis-a fratele: "Dar de ce?". Si raspunzand batranul, a zis: "Înauntru pazeste straja, afara pazeste straja". (137-184)

26. În Saptamana Mare un ziarist a venit la un parinte sa ii ia un interviu. I-a aratat lista cu intrebarile pe care vroia sa i le puna. Parintele i-a zis:
- Eu la intrebari de genul asta nu raspund.
- De ce, parinte? Doar avem nevoie de un interviu pe teme religioase.
- Am inteles asta. Problema este ca, daca as raspunde la intrebarile tale, nu as putea ajuta pe nimeni sa fie mai aproape de Dumnezeu. Vezi tu, presa, televiziunile incearca sa sugrume ceea ce e mai de pret in om - legatura lui cu Dumnezeu. Pentru ca omul rupt de Dumnezeu e mai usor de manipulat, digera tot ce i se da. Si, pentru ca omul se gandeste uneori la Dumnezeu, voi ii dati articole sau emisiuni care nu au aproape nici o legatura cu viata sa duhovniceasca. Se apropie Pastele, dar pe voi nu va intereseaza decat ce obiceiuri pagane se mai pastreaza in unele sate sau alte ciudatenii. E problema voastra. Dar eu nu pot vorbi despre Pasti ca si cum ar fi o sarbatoare lumeasca, cand de fapt aceasta este cea mai importanta sarbatoare a tuturor crestinilor. Si chiar privitor la Pasti, pe voi nu va intereseaza ca omul sa stie ca bucuria praznicului acesta nu o pot simti decat cei care se spovedesc si se impartasesc, va intereseaza daca la masa crestinii trebuie sa manance neaparat carne de miel.
- Parinte, dar eu fac ce mi se cere.
- Stiu, nu am nimic cu tine, asta e mass-media. Dar, fara sa isi dea seama, preotii care raspund la astfel de intrebari numai ca sa apara la televizor sau in ziare ii sprijina pe cei care vor sa darame credinta crestina. Si eu nu vreau sa fiu partas la asa ceva. Cand vei sti sa ma intrebi ceva cu adevarat de folos pentru cititori, te poti intoarce sa imi iei interviul. Pana atunci, ramai cu bine.

Doi filosofi au mers la un batran si l-au rugat sa le spuna un cuvant de folos. Dar batranul tacea. Iarasi i-au zis filosofii: "Nu ne spui, parinte, nimic?". Atunci le-a raspuns batranul: "Ca sunteti iubitori de vorba iar nu filosofi adevarati stiu si va spun pana cand va veti invata a vorbi, nestiind ce graiti. Aceasta sa va fie filosofia: sa va deprindeti pentru cele de moarte si pentru liniste si sa va paziti pe voi cu tacere". (15-421)

27. O femeie a venit la duhovnic si i-a spus:
- Parinte, anul trecut, de Craciun, mi-ati dat canon sa invat cativa psalmi si sa ii rostesc ori de cate ori pot. Si mi-ati dat binecuvantare ca in fiecare zi de vineri sa ajunez, si sa incerc sa nu mai clevetesc si sa nu mai vorbesc fara rost. Am invatat pe de rost toata Psaltirea, am ajunat nu numai vinerea, ci si lunea si miercurea. Iar de vorbit, am inceput sa vorbesc din ce in ce mai putin, si la serviciu toti ma lasa in pace, ma privesc ca pe o ciudata. Tac aproape tot timpul. Îi salut pe colegi cand vin si cand plec, iar in rest nu am nimic de impartit cu nimeni. Am citit o carte despre marii pustnici yoghini si m-am gandit ca trebuie sa duc si eu o viata mai aspra.
- Ti-am spus eu sa inveti toti psalmii?
- Nu.
- Ai zis psalmi?
- În fiecare zi spun o Psaltire intreaga.
- Trebuia sa vii sa imi ceri binecuvantare pentru asa un canon. Spune-mi, iti dai seama cand te ispiteste mandria?
- Parinte, asta este singura mea patima. Ca ma tot compar cu altii, si imi dau seama ca nimeni nu e ca mine. Nu zic ca sunt sfanta, dar, daca nu as fi mandra, poate ca as ajunge la sfintenie.
- Eu nu ti-am spus nici sa ajunezi lunea, miercurea si nici sa taci tot timpul. Ai facut astea de capul tau si, prin mandrie, ai pierdut plata ostenelii tale. Nu esti la masura la care sa postesti atat si nici la cea la care sa taci atat. Îl iubesti mai mult pe aproapele tau?
- Parinte, dar am incercat sa ma ocup doar de desavarsirea mea. Nu am mai avut timp sa ma gandesc la altii sau sa ma rog pentru ei.
- Degeaba ai postit, degeaba ai tacut. Daca vrei sa dobandesti raiul, fa ceea ce iti spune duhovnicul. Eu stiu mai bine cum trebuie sa urci pe scara virtutilor. Dar, daca modelele tale sunt pustnicii yoghini, care erau inselati de puterile intunericului, cazi la randul tau in inselare.

Zis-a un batran: sezand eu candva aproape de alt batran, a venit la dansul o fecioara, graind: "Parinte, am postit doi ani, doar a sasea zi mancand paine si am invatat pe de rost Testamentul cel Vechi si cel Nou. Ce-mi mai lipseste sa fac?". I-a raspuns batranul: "Si care este roada acestora la tine? Facutu-ti-s-a ocara ca cinstea?". Zis-a aceea: "Nu!". "Paguba ta o socotesti ca pe o dobanda, sau pe straini ca pe rudeniile cele dupa trup, sau lipsa ca indestularea?". Iar ea i-a zis: "Nicidecum!". I-a raspuns batranul: "Nici n-ai postit cate sase zile, nici n-ai invatat pe de rost Testamentul Vechi si Nou, ci te inseli pe tine insati. Mergi de acum si incepe a lucra, ca nimic nu ai dobandit!". (47-431)

28. Un crestin, citind viata Sfantului Serafim de Sarov, a luat hotararea de a petrece in fiecare noapte cateva ore in rugaciune. Venind sa ia binecuvantare pentru asta, duhovnicul l-a intrebat:
- Acum cat timp te rogi in fiecare zi?
- Cam jumatate de ora. Nu mai mult, caci sunt obosit din cauza serviciului.
- Si de acum serviciul o sa iti fie mai usor?
- Nu, o sa fie la fel, dar am sa ma lupt mai mult cu oboseala.
- Lasa socotelile astea, lasa ravna fara masura. Daca vei citi viata Sfantului Ierarh Nicolae, o sa iti propui sa faci cateva minuni? Nu merge asa. Ia-o incet, sa nu ajungi in prapastie. Si, dupa ce vei incepe sa te rogi mai mult in fiecare zi, abia apoi sa imi vorbesti despre privegherea de noapte.

Un frate a venit la avva Theodor si a inceput a grai si a cerca lucruri pe care inca nu le facuse, si i-a zis lui batranul: "Înca nu ai aflat corabia, nici vasele tale nu le-ai pus si, mai inainte de a inota, ai ajuns acum la cetatea aceea? Deci, dupa ce vei face intai lucrul, vei veni la acelea despre care graiesti acum". (9-88)

29. Un crestin intors dintr-un pelerinaj in care fusese cu sotia si cu copiii la manastiri ii spuse duhovnicului sau:
- Abia astept sa plecam in urmatorul concediu in alt pelerinaj, sa ne simtim iarasi aproape de Dumnezeu.
- Nu gandi asa. Pelerinajul are folosul sau, dar nu trebuie sa astepti pelerinajul ca sa te apropii de Dumnezeu. Cine Îl ia pe Dumnezeu de la tine acum? Problemele de la serviciu, familia, ispitele? Nu trebuie sa te departezi de Dumnezeu cu gandul ca te vei apropia de El in urmatorul concediu. Pe Dumnezeul pe care Îl afli in pelerinaje, Îl poti afla si in mijlocul lumii daca traiesti cum trebuie. Mantuirea ta nu trebuie sa depinda de pelerinaje. Chiar daca foarte bine faceti ca mergeti pe la manastiri…

Calatoreau odinioara avva Daniil si avva Ammoi. Si a zis avva Ammoi: "Cand vom sedea si noi la chilie, parinte?". Zis-a avva Daniil lui: "Cine ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este in chilie si iarasi Dumnezeu este in afara de chilie". (5-50)

Familia crestina

30. - Parinte, dar femeia este sluga, sa il asculte pe barbat? l-a intrebat odata o femeie pe parintele Ioan.
- Nu e sluga. Îl asculta in cele bune, tocmai pentru ca Dumnezeu a lasat ca barbatul sa fie cap femeii. Dar barbatul credincios, nu necredincios. Ca cel necredincios nu este in stare sa se conduca nici pe sine pe drumul cel bun. Si ascultarea merge pana la pacat: daca barbatul ii spune femeii sa avorteze un copil, bineinteles ca femeia trebuie sa puna ascultarea de Dumnezeu mai presus decat ascultarea de barbat. Într-o familie crestina, insa, nu asculta numai femeia de barbat, ci si barbatul de femeie. Barbatul nu e un general care da ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfatuiesc si, nu de putine ori, femeia, fiind mai practica, gaseste solutia mai buna.
- E mai simplu totusi pentru barbat, ii spune: fa curat, sterge geamurile, fa mancare, spala copiii…
- Treaba asta cu femeia care se ocupa de gospodarie e valabila numai atunci cand barbatul aduce atatia bani in casa incat femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, cand femeia lucreaza cot la cot cu barbatul ei si vine acasa franta de oboseala, ar fi anormal ca ea sa trudeasca, iar barbatul sa o priveasca, relaxandu-se. Si nici cand femeia sta acasa barbatul nu trebuie sa lase toata povara pe umerii ei. Iata un caz: un barbat a venit acasa de la serviciu frant de oboseala si a vrut sa se culce. Sotia lui era studenta. Stiind ca daca ii va spune ca a doua zi trebuie sa predea lucrarea, sotul va ramane sa o ajute, s-au dus sa se culce. Dupa ce sotul a adormit, ea a inceput sa bata la masina ultimul capitol din lucrare. Pentru ca uitase sa inchida usa la dormitor, sotul a auzit zgomotul si a venit langa ea, sa o ajute. A uitat de oboseala si a venit trecand cu vederea faptul ca a doua zi si el avea mult de lucru. A stat cu ea toata noaptea. Fara ajutorul lui, risca sa nu termine la timp. Dar, pentru ca el stia sa foloseasca toate degetele la scris, datorita lui a doua zi a predat lucrarea. Aceasta intamplare pare banala, dar nu e deloc asa. La dragostea sotiei care a vrut sa isi crute sotul, acesta a raspuns cu si mai multa dragoste. Putea sa ramana in pat, sa se odihneasca. Dar nu a facut-o. S-a ostenit, si Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevointa.

Se zicea despre avva Siluan ca avea un ucenic in Schit, Marcu cu numele, si acesta avea ascultare mare si era scriitor bun; si batranul il iubea pentru ascultarea lui, dar avea inca alti unsprezece ucenici, care se suparau caci il iubea pe acela mai mult decat pe dansii. Si auzind batranul, s-a mahnit. Au venit intr-una din zile batranii si tanjeau asupra lui. Iar el, luandu-i, a iesit si a batut la fiecare chilie zicand: "Frate cutare, vino ca imi trebuiesti!". Si nici unul dintr-insii nu i-a urmat lui indata.
Dar, venind la chilia lui Marcu, a batut in usa lui, zicand: "Marcule!". Iar el, auzind glasul batranului, indata a sarit afara. Si l-a trimis la o ascultare si a zis batranilor: "Unde sunt ceilalti frati, parintilor?". Si intrand in chilia lui a gasit ca pusese mana sa faca slova O si, auzind pe batranul, nu a intors condeiul sa termine litera de scris. Deci au zis batranii: "Cu adevarat, pe care tu-l iubesti, avvo, si noi il iubim, pentru ca si Dumnezeu pe acesta il iubeste". (1-147)

31. Parintele Ioan i-a spus unui barbat foarte mandru, care traia in infranare cu sotia sa, ca fratele cu sora:
- Mandria ta murdareste infranarea voastra. Este mai bine sa fii impreuna cu sotia ta in zilele ingaduite de Biserica decat sa te mandresti ca esti mai ascet decat altii. Ea va lua plata, pentru ca se nevoieste smerindu-se, dar tu pierzi plata, inaltandu-te.
- Si ce sa fac, parinte? Sa ii cer duhovnicului meu binecuvantare sa renuntam la aceasta nevointa?
- Nu stiu cum e mai bine, ca nu v-am spovedit ca sa va cunosc sufletul. Dar mi se pare ca, daca ati fi fost ucenicii mei, nu va dadeam binecuvantare sa duceti o nevointa peste puterile voastre.
- Parinte, dar rezistam, nu ne e greu.
- Fiule, cu trupul rezistati amandoi, dar cu sufletul, cata vreme ti s-a umplut de mandrie, dai inapoi. Pentru ca sunteti casatoriti, nu e bine sa ramaneti pe un drum care pe ea o ridica, dar pe tine te coboara. Familia e comuniune, nu insingurare in doi.

Zis-a avva Yperehie: "Mai bine este sa mananci carne si sa bei vin, decat sa mananci cu clevetirile carnuri de frati". (4-233)

32. Un iconar pe nume Andrei, caruia sotia ii nascuse cel de-al patrulea copil, a fost ispitit de deznadejde deoarece in casa se auzeau tot timpul plansete de copil. Si l-a intrebat pe duhovnicul sau:
- Oare nu cumva trebuie sa renunt la icoane si sa imi gasesc o alta ocupatie?
Parintele insa i-a zis:
- Chiar daca inainte de a avea copii lucrai mai mult, si te nevoiai mai mult, totusi Dumnezeu vede cat de greu iti este si iti va socoti rabdarea ca pe o nevointa.
Ascultand acest sfat, iconarul a sporit in rabdare. Iar Dumnezeu i-a dat mai multa liniste si mai mult spor decat avea mai inainte.

Povestitu-s-a pentru episcopul Oxirinhului, anume avva Apfi, ca in vremea cand era calugar multe petreceri aspre facea. Iar dupa ce s-a facut episcop voia sa incerce aceeasi petrecere aspra si in lume, dar n-a putut. Si s-a aruncat pe sine inaintea lui Dumnezeu, zicand: "Nu cumva pentru episcopie s-a dus de la mine darul?". Si i s-a descoperit lui ca nu. "Atunci erai singur in pustie si, nefiind [langa tine alt] om, Dumnezeu iti ajuta; iar acum esti in lume si oamenii iti ajuta tie". (Avva Apfi-37)

33. O femeie pe care barbatul o batea aproape in fiecare zi s-a dus la parintele Ioan pentru sfat:
- Ce sa fac, parinte?
- Înainte femeile isi rabdau barbatii si, pentru jertfa lor, Dumnezeu ii indrepta si pe acestia. Aveau plata indoita. Astazi, in loc sa isi ajute barbatii sa se indrepte, femeile ii infunda si mai rau in mocirla. Gandeste-te singura ce vrei sa primesti si fa cele ce trebuie pentru aceasta.

Un frate s-a dus la avva Ilie sihastrul, in manastirea pesterii lui avva Sava, si i-a zis lui: "Avvo, spune-mi un cuvant!". Iar batranul a zis fratelui: "În zilele parintilor nostri erau iubite aceste trei fapte bune: neaverea, blandetea si infranarea. Iar acum stapaneste intre monahi: lacomia de avere, imbuibarea pantecelui si obraznicia. Oricare voiesti din acestea, tine!" (8-85)

34. Într-o seara, venind obosit de la serviciu, barbatul a mancat si s-a dus sa se culce. Din neatentie, a lasat apa deschisa la robinetul de la baie, si apa a inceput sa curga pe jos. Auzind cum picura, sotia a intrat si a oprit apa. A vrut sa il trezeasca pe sot, ca sa se invete minte si altadata sa fie mai atent. Dar i s-a facut mila de el, si a strans apa singura.
S-a suit in pat, dar nu putea sa doarma de suparare. Era a treia oara cand gasea robinetul deschis. Se tot gandea daca nu era mai bine sa il mustre totusi. Dar, cand la lumina palida a lunii ii vedea chipul obosit, supararea ii trecea. De sapte ori a vrut sa il trezeasca, si de sapte ori si-a infranat mania. Si pentru aceasta a primit plata de la Dumnezeu.

Un batran oarecare sedea la Tebaida intr-o pestera si avea un ucenic iscusit. Si avea obicei batranul, seara, sa-l sfatuiasca cele de folos si dupa sfatuire facea rugaciune si-l slobozea sa doarma. Odata, insa, niste mireni cucernici, care stiau nevointa cea multa a batranului, s-au intamplat de au venit la el si i-au facut mangaieri. Si dupa ce s-au dus, a sezut iarasi batranul seara, dupa obicei, sfatuindu-l pe frate si, in timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a asteptat sa se trezeasca batranul si sa-i faca rugaciune. Dar, mult sezand si nedesteptandu-se batranul, s-a suparat si nu s-a dus. Si a suferit asa de sapte ori la rand, suparandu-se si impotrivindu-se, si nu s-a dus. Apoi, trecand o vreme din noapte, s-a desteptat batranul si, vazandu-l pe ucenic sezand, i-a zis: "Nu te-ai dus pana acum?". Iar el a zis: "Nu, ca nu m-ai slobozit, parinte". Si a zis batranul: "Pentru ce nu m-ai desteptat?". I-a raspuns fratele: "Nu am indraznit sa te misc, ca sa nu iti stric somnul".
Asa, au citit pravila cea de dimineata si, dupa sfarsitul ei, l-a slobozit batranul pe frate si sedea singur. Atunci a fost rapit si iata cineva ii arata lui un loc slavit, cu un scaun stralucit in el si, deasupra scaunului sapte cununi stralucitoare. Iar el l-a intrebat pe cel ce i le arata: "Ale cui sunt acestea?". Si i-a raspuns acela: "Ale ucenicului tau. Si locul si scaunul i le-a daruit Dumnezeu pentru ascultarea lui, iar cele sapte cununi in noaptea aceasta le-a luat". Deci, venindu-si in sine batranul, l-a chemat pe frate si i-a zis: "Spune-mi, ce-ai facut in noaptea aceasta?". Iar el a raspuns: "Iarta-ma, parinte, dar nimic n-am facut!". Batranul, socotind ca smerindu-se nu marturiseste, i-a zis: "Nu te slobozesc de nu-mi vei spune ce-ai facut sau ce-ai gandit in noaptea aceasta!". Fratele, nimic stiind sa fi facut, nu avea ce sa-i zica. Si i-a zis parintelui: "Parinte, nimic nu am facut decat aceasta: ca, suparat fiind de ganduri, de sapte ori am vrut sa ma duc, insa fara de slobozenia ta nu m-am dus". Iar batranul, auzind, a inteles ca de cate ori s-a luptat impotriva gandului a primit cununa de la Dumnezeu. Si fratelui nimic din cele ce a vazut nu i-a spus.
Dar pentru folos le-a povestit acestea la barbati duhovnicesti, ca sa cunoastem ca si pentru mici osteneli ne daruieste noua Dumnezeu cununi stralucite. Sa ne mai invatam si a cere cu osardie rugaciunile parintilor si sa nu indraznim sa facem ceva, sau catusi de putin sa ne despartim de ei, fara blagoslovenie. (16-421)

35. A spus odata un crestin:
- Nu se poate ca sotul sa aiba grija numai de sporirea sa duhovniceasca si sa nu se preocupe si de sporirea sotiei sale si a copiilor sai. Cine se ocupa numai de sine, in loc sa urce, coboara. Iar cine se ocupa de familie, in loc sa coboare, urca.

Zicea avva Ioan Colov: "Nu este cu putinta sa zideasca cineva casa de sus in jos, ci de la temelie in sus". I-au zis lui: "Ce este cuvantul acesta?". Le-a zis lor: "Temelia, aproapele este, ca sa-l castig si sa-l folosesc intai. Ca de el sunt atarnate toate poruncile lui Hristos". (39-104)

36. Doi soti s-au spovedit duhovnicului lor.
- Nu este bine, ii spuse parintele sotului. Înainte era trupul sub suflet, iar acum este sufletul sub trup.
- Cum adica, parinte?
- Adica inainte dragostea voastra tinea in frau trupul, tineati posturile, chiar daca uneori mai faceati si exceptii. Dar reuseati sa fiti stapani ai trupurilor voastre. Pe cand acum, dupa ce ati slabit atentia in razboiul duhovnicesc si v-ati uitat si la filme care v-au starnit pofta trupeasca, nu va mai infranati deloc. A ajuns trupul sa fie stapanul dragostei voastre. Nu mai sunteti in stare sa va infranati. Si nu e normal sa fie asa. Dragostea trupeasca trebuie sa se lase condusa de suflet. Nu trebuie ca sufletul sa fie inrobit de poftele trupesti. Sunteti crestini, nu pagani, nu?

Avva Theodor al Fermei s-a dus odata la avva Ioan, care era famen din nastere, si dupa ce au vorbit ei impreuna a zis avva Theodor: "Cand eram in Schit, lucrul sufletului era lucrul nostru de capetenie, iar lucrul mainilor il aveam sub lucrul sufletului. Iar acum s-a facut lucrul sufletului sub lucrul mainilor si cel de sub lucru a devenit lucru".
Si l-a intrebat fratele (avva Ioan), zicand: "Care este lucrul sufletului pe care acum il avem sub lucru? Si care este cel de sub lucru pe care acum il avem lucru?". Si a raspuns batranul: "Toate cele ce se fac pentru porunca lui Dumnezeu este lucru al sufletului; iar a lucra pentru sine si a aduna, acestea trebuie sa le avem sub lucru". Si a zis fratele: "Lumineaza-mi mie pricina aceasta".
Si a zis batranul: "Iata, auzi de mine ca sunt bolnav si esti dator sa ma cercetezi; dar zici in sine-ti: "Sa-mi las lucrul meu acum si sa ma duc? Mai bine sa-l sfarsesc intai si apoi sa ma duc?". Ti se intampla inca si alta pricina si poate nicidecum nu te duci. Iarasi alt frate iti zice tie: "Da-mi ajutor, frate!". Si zici: "Sa-mi las lucrul meu si sa merg sa lucrez cu acesta?". Deci, de nu te vei duce, lasi porunca lui Dumnezeu care este lucrul sufletului si faci pe cel de sub lucru, care este lucrul mainilor". (10-88)

37. O femeie a venit la duhovnicul ei:
- Parinte, sotul meu mi-a spus aseara ca m-a inselat cu o colega de serviciu. I-am spus ca nu vreau sa mai locuiesc cu el, ca vreau sa plec la mama mea.
- Îi pare rau pentru ce a facut?
- Da, ii pare. Doar el mi-a spus, ca mie nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva. Dar nu vreau sa il iert. Nu meritam asa ceva. O sa divortez.
Duhovnicul incerca sa o convinga sa renunte la hotararea ei, dar nu reusi. Îi spuse:
- Stai in genunchi sa iti citesc rugaciunea pentru divort.
Femeie ingenunche si, spre mirarea ei, il auzi pe duhovnic spunand o rugaciune ciudata: "Doamne, ne-am saturat sa facem voia Ta, sa tinem poruncile Tale. Nu ne ierta noua greselile noastre, ca nici noi nu iertam gresitilor nostri".
- Parinte, dar ce rugaciune este asta? Eu vreau sa ma ierte Dumnezeu.
- Nu se poate.
- De ce nu se poate?
- Daca tu nu il ierti pe cel care ti-a gresit, daca tu nu iti ierti sotul, cum vrei sa te ierte pe tine Dumnezeu?
Întelegandu-si greseala, sotia isi suna sotul de la telefonul din fata bisericii.
- M-am razgandit, nu mai divortez. Îmi e foarte greu sa te iert, dar… te iert.
Sotul s-a bucurat foarte mult auzind aceasta. O iubea pe sotie si nu isi putea da seama cum acceptase sa o insele. Ridicandu-se din pacat, i-a fost credincios sotiei sale pana la sfarsitul vietii.

Un frate din Libia a venit la avva Siluan, in muntele Panefo, si i-a zis: "Parinte, am un vrajmas care mi-a facut multe rele, ca si tarina mea, cand eram in lume, mi-a rapit-o si de multe ori m-a vrajmasit. Iar acum a pornit si oameni otravitori sa ma omoare, si as vrea sa-l dau in judecata". Zis-a lui batranul: "Precum te impaci, fiule, fa!". Zis-a fratele: "Cu adevarat, parinte, de va fi pedepsit, ii va fi de folos sufletului". Raspuns-a batranul: "Cum socotesti, fiule, fa!". Si a zis fratele: "Scoala-te, parinte, sa facem rugaciune si voi merge la dregator!". Deci, sculandu-se si rugandu-se amandoi, cand a venit sa zica: "Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", a zis batranul: "Si nu ne ierta noua gresalele noastre, caci nici noi nu iertam gresitilor nostri!". Apoi fratele i-a zis batranului: "Nu asa, parinte!". Iar batranul a zis: "Ba asa, fiule! Caci, cu adevarat, de vei voi sa mergi la dregator sa-ti faca tie dreptate, Siluan alta rugaciune nu-ti va face tie". Si punand fratele metanie, l-a iertat pe vrajmasul sau. (4-378)

38. Doua studente, care erau prietene bune, duceau o viata de desfrau. Fiecare dintre ele avea cate doi sau trei iubiti. La un moment dat, din randuiala lui Dumnezeu, fetele s-au apropiat de Biserica. S-au spovedit si au inceput sa duca o viata curata. Nu dupa multa vreme s-au maritat.
La cativa ani dupa aceea, in timp ce vorbeau la telefon, una a intrebat-o pe cealalta:
- Tu ce faci ca Dumnezeu sa aiba grija de familia ta?
- Eu, de cand m-am maritat, nu mi-am inselat niciodata sotul. Desi am avut de doua ori ispite mari, am rezistat. Asta mi s-a parut cel mai important lucru: sa nu il insel. Tu ce ai facut?
- Nici eu nu l-am inselat pe al meu, desi am avut si eu ispite. Chiar seful meu ma tot ispitea la un moment dat. Dar i-am rezistat. Mai mult decat atat, insa, am incercat sa nu il supar pe sotul meu cu nimic. Încerc ca in fiecare zi sa il bucur cu prezenta mea.
- Cred ca esti mai castigata decat mine.
- Important este telul pe care il fixezi. Daca iti canalizezi toata energia numai ca sa nu il inseli, vei ramane numai cu atat. Si doar nu e acesta singurul scop al familiei, ca sotii sa nu se insele unul pe celalalt.

A mers avva Ioan, barbat egumen al unei chinovii mari, la avva Paisie, care traia de patruzeci de ani intr-o pustie foarte adanca, si ca cel ce avea catre dansul multa dragoste si indrazneala cea din dragoste. A zis catre el: "Fug nu de frati, ci de reaua mestesugire a dracilor". "Si de nici un om fiind degraba suparat, ce ai ispravit?". Iar el a zis: "De cand m-am calugarit, niciodata nu m-a vazut soarele mancand". A zis si avva Ioan: "Nici pe mine maniindu-ma". (4-121)

39. Nasa ii spuse tinerei mirese:
- De cand m-am maritat, nu m-am culcat niciodata fiind manioasa pe sotul meu, daca se intampla sa ma supere, ci intotdeauna incercam sa il iert mai intai, ca sa nu apuce supararea sa prinda radacini in inima mea. Si, daca il suparam eu cu ceva, niciodata nu il lasam sa se culce fara sa il rog sa ma ierte. Chiar daca ma ierta pe loc, sau chiar daca ma ierta a doua zi, nici o suparare nu a tinut mai multe zile. Nu a fost intotdeauna usor sa il iertam pe celalalt, caci amandoi suntem incapatanati, dar am reusit.

Zis-a avva Agathon: "Niciodata nu m-am culcat sa dorm avand ceva asupra cuiva, nici am lasat pe cineva sa se culce, sa doarma, avand ceva asupra mea. Aceasta, pe cat am putut". (4-24)

40. Un barbat veni la duhovnicul sau sa se planga:
- Parinte, nu o mai suport. Îi merge gura toata ziua. Ca aia nu-i bine, ca aia nu-i bine. Ca de ce nu castig mai multi bani. Ca nu de ce nu fac asa, ca de ce nu fac pe dincolo. Reprosuri peste reprosuri. Vreau sa divortam si sa imi iau o alta femeie.
- De ce te-ai casatorit cu ea?
- Pentru ca o iubeam. O mai iubesc si acum, dar imi e foarte greu.
- Cu ea te-ai unit in fata lui Dumnezeu, ea este crucea ta. Daca divortezi, sa stii ca urmatoarea sotie o sa te mahneasca si mai mult. Nu poti fugi de crucea ta decat daca iei o cruce mai grea. Vrei sa te mantuiesti? Rabda-ti femeia. Bucura-te ca nu te inseala. Cat despre gura, aproape toate femeile vorbesc prea mult. Femeia care stie cat sa vorbeasca, cum sa vorbeasca si cand sa vorbeasca e greu de gasit. Asta e valabil si pentru noi, barbatii. Iart-o. Arata-i dragoste, chiar daca se poarta urat cu tine. Daca tu faci tot ce sta in putinta sa fie bine, si daca ea nu vrea sa se schimbe, o sa cedeze ea si o sa divorteze fara sa iti ceara parerea. Daca se va ajunge la divort, nu cumva sa se ajunga din cauza ta. Îti repet: daca fugi de o femeie gandindu-te ca vei da de una mai potrivita pentru tine, o sa cazi din lac in put. Esti unit cu sotia ta in fata lui Dumnezeu. Nu uita asta.

Ziceau parintii: "De ti se va intampla ispita in locul in care locuiesti, sa nu lasi locul in vremea ispitei! Iar de nu, oriunde vei merge vei afla inaintea ta lucrul de care fugi. Ci rabda pana va trece ispita, ca fara sminteala sa se faca ducerea ta si in vremea pacii sa nu pricinuiasca despartirea ta vreo mahnire la cei ce locuiesc in locul acela". (4-407)

41. Dupa slujba de cununie, preotul le spuse mirilor:
- Acum sunteti covarsiti de bucurie. Sa dea Dumnezeu ca aceasta bucurie sa ramana cat mai adanc intiparita in inimile voastre. Dar trebuie sa stiti ca in viata de familie exista si unele tensiuni, ca apar si unele neintelegeri. În viata de familie apar momente in care iti este foarte greu sa faci ce trebuie. Celalalt face o greseala, sa zicem ca pierde portmoneul cu banii primiti la salariu sau citeste ziarul in parc in loc sa aiba grija de copil. Si copilul nesupravegheat isi sparge capul. Mania clocoteste in inima, iti vine sa ii spui celuilalt cuvinte urate. Dar daca in astfel de momente reusesti sa iti infranezi mania sau daca in alta situatie in care cazi de pe picioare de oboseala faci tot ce-ti sta in putinta pentru a avea grija de copilul bolnav, atunci primesti cununa de la Dumnezeu. Jertfa ta e primita de El ca o mucenicie nesangeroasa.

[Un batran] a zis: "Omul care se nevoieste pentru Dumnezeu este asemenea mucenicului". (10-424)

42. Doi tineri casatoriti munceau din greu ca sa isi acopere datoriile pe care le facusera pentru a-si cumpara o garsoniera. El pleca de dimineata la serviciu si venea seara. Ea avea si serviciu si facultate, programul ei fiind foarte incarcat. Stiind ca se apropia iarna si ca sotul ei nu avea nici o pereche de incaltari pentru vremea rece, sotia s-a hotarat sa economiseasca niste bani. Fiind studenta in ultimul an, s-a apucat sa bata la masina lucrarea de licenta a unui coleg si, pentru munca ei, urma sa primeasca exact suma de care avea nevoie pentru a-i cumpara sotului ei o pereche de bocanci.
Seara, cand sotul ei mergea la culcare, ea ii spunea ca ramanea sa mai scrie la propria lucrare de licenta. Stia ca, daca i-ar fi spus ca vrea sa faca rost de bani, el nu ar fi lasat-o, ci ar fi trimis-o sa se odihneasca.
Dupa o luna de truda, cand sotia a terminat munca pentru colegul ei, i-a spus sotului ei ca avea bani ca sa ii cumpere bocanci.
- Bani, de unde bani? Cred ca glumesti?
- Nu glumesc deloc, spuse sotia, aratandu-i banii.
Cand a aflat cat de greu muncise sotia pentru ei, sotul s-a suparat:
- Nu imi trebuie nici un bocanc. Tu pici de pe picioare ca sa imi iei mie bocanci? Nu. Nu vreau bocanci. Nu trebuia sa te obosesti atat pentru mine. Nu as putea sa port bocancii, gandindu-ma ca tu ai facut un efort atat de mare pentru ei. O sa cumparam ceva pentru tine sau, daca nu vrei, ii tinem pentru cine stie ce nevoi o sa apara. Nu, nu vreau bocanci.
Sotia era trista:
- Iubitul meu, dar am muncit numai din dragoste pentru tine. Nu iti bate joc de dragostea mea, te rog. Nici nu stii cat m-as bucura sa ai cu ce sa te incalti iarna asta.
Sotul, vazand-o ca insista, isi dadu seama ca ar fi ranit-o mult daca nu ii primea darul.
- Bine, sambata mergem la magazin. M-ai convins…

Un batran s-a bolnavit la Schit si poftea sa manance paine proaspata. Auzindu-l, unul din fratii cei nevoitori a luat cojocul si in el paini uscate si s-a dus in Egipt. Si, schimband painile, a dus batranului. Vazandu-le ei calde, s-au minunat. Batranul insa nu voia sa guste, zicand ca sangele fratelui lui este. Si l-au rugat batranii zicand: "Pentru Domnul mananca, sa nu se faca jertfa Domnului desarta!". Si, fiind rugat, a mancat. (1-346)

43. O femeie avea un sot care cazuse in patima betiei. Îi era din ce in ce mai greu sa il rabde, dar il rabda. Chiar daca uneori simtea ca nu mai are nici un pic de dragoste pentru el, ea avea grija de el pe cat putea. Odata, intr-o toamna, cand incepusera ploile, ea i-a cumparat o pelerina noua. Dar, dupa cateva seri, el a venit acasa fara pelerina. O daduse pe doua sticle de votca. Cum a intrat in casa, a inceput sa injure.
Pe femeie au napadit-o lacrimile. Se ruga plangand:
- Doamne, ajuta-ma, ca nu mai pot! Pana cand o sa il mai rabd? Pana cand o sa mai suport injuraturile lui? Oare mai are rost sa stau langa el? Ajuta-ma, Doamne, ca nu mai pot!
Noaptea, femeia L-a visat pe Hristos, Care se infasurase in pelerina pe care betivul o vanduse. Hristos i-a spus:
- Nu plange, femeie, ca orice faci spre binele sotului tau, pentru Mine faci. Nu voi trece cu vederea nici cea mai mica jertfa a ta!
Trezindu-se din somn, femeia s-a dus la parintele ei duhovnic, sa il intrebe daca visul ei fusese de la Dumnezeu, de la fire sau de la diavol.
- De la Dumnezeu a fost, soro. Hristos vrea sa iti dea putere sa duci aceasta cruce grea. Sa nu micsorezi eforturile pe care le faci pentru a-l ajuta pe sotul tau sa revina pe drumul cel bun. Si, chiar daca el se poarta urat cu tine, tu poarta-te frumos cu el. Oricum ar fi, e barbatul tau. Si sa nu te mandresti ca ai avut acest semn dumnezeiesc. Ca prin mandrie Îl pierzi pe Hristos, si pierzi mantuirea. Si ce folos ca L-ai vazut in vis, daca nu Îl vei vedea pe lumea cealalta, unde Îl vad toti credinciosii care se desfateaza de bucuriile ceresti?

Un iubitor de Hristos, mergand pentru o trebuinta, a intalnit pe cale un sarac gol si, facandu-i-se mila de dansul, i-a daruit lui haina sa. Iar saracul, ducandu-se, a vandut-o. Iar acela, instiintandu-se de ceea ce facuse saracul, s-a intristat. În noaptea urmatoare, Hristos a stat inaintea lui, in vis, purtand acea haina si aratand-o a zis: "Nu te scarbi, ca iata, port ceea ce Mi-ai dat!". (21-376)

44. Doua neveste ai caror soti erau plecati la munca de dimineata pana seara stateau de vorba. Una spuse:
- Eu, cand vad ca sotul meu intarzie, incep sa ma enervez. Am ganduri de gelozie, ma agit, nu mai am rabdare.
- Ai vreun motiv sa fii geloasa?
- Nu, motive nu am. Dar ce, tu nu esti geloasa cand sotul tau intarzie acasa?
- Nu, nu sunt. Cand intarzie ma gandesc: "Oare la cat este de obosit, voi sti sa am rabdare cu el, sa nu il supar si eu cu ceva cand ajunge la mine?". Si incep sa ma rog pentru el.

Un batran s-a dus la unul din parintii ce sedeau in Rait si i-a zis: "Avvo, cand il slobozesc pe fratele cel ce sade impreuna cu mine la vreo slujba, ma necajesc mai tare daca va zabovi". Raspuns-a acela: "Eu, cand il trimit pe slujitorul meu pentru vreo treaba, sed aproape de usa si privesc. Si cand imi zice mie gandul: "Oare cand va veni fratele?", zic si eu catre gand: "Apoi de va apuca mai inainte alt frate, adica ingerul de va veni sa ma ia la Domnul, ce va fi?". Si asa, in toate zilele sed privind la usa, purtand grija, plangandu-mi pacatele si zicand: "Oare ce frate va apuca mai inainte si va veni: cel de sus, sau cel de jos?"". Si umilindu-se batranul, s-a dus si tinea asa lucrarea aceluia. (19-396)

45. Un crestin a mers la duhovnicul sau:
- Parinte, nu mai pot. Cand aveam un copil sau doi copii, in fiecare saptamana citeam cate o carte duhovniceasca si in fiecare zi aveam o ora de rugaciune. Cand a venit al treilea, mi-a fost greu sa raman cu aceasta randuiala. Si mi-ati usurat canonul. Dar acum, de cand sotia l-a nascut si pe al patrulea, cedez. Nu mai rezist. Abia prididesc sa fac treaba in casa. M-a biruit deznadejdea. Unde mai e viata mea de crestin?
Parintele i-a spus:
- Sa stii ca viata de crestin nu se numara numai in carti citite si in ore de rugaciune. Chiar daca ti-am scurtat canonul, poate ca vei avea mai multa plata acum pentru o catisma la Psaltire in fiecare seara decat aveai inainte pentru un canon mai greu. Dumnezeu judeca lucrurile dupa alte masuri. Daca vei sti sa fii un tata si un sot bun, nu te vei indeparta de mantuire. Ispitele pe care le infrunti acum iti vor aduce binecuvantarea lui Dumnezeu.
- Dar mi se pare ca tot ce e mai frumos in mine se ofileste.
- Înseamna ca pe undeva gresesti. Viata de familie nu trebuie sa te rupa de Dumnezeu. Încearca si tu sa iti faci timp pentru suflet. Dupa ce faci ceva treaba prin casa, fugi si mai citeste cateva pagini din Biblie sau din alta carte duhovniceasca. Cand ai putin timp liber, fa cateva metanii. Si mai si relaxeaza-te, ca sa nu cedezi de prea multa incordare. Pentru ca nici lupta disperata pentru un minut de rugaciune in plus nu e neaparat buna. Daca stai in tensiune, de rugaciune nu te vei putea bucura si nici mintea nu va lua aminte atunci cand citesti. Cu masura: iar lucru pentru familie, iar rugaciune. Iar lucru pentru serviciu, iar citire… Si lucreaza tot asa, cu rabdare, si mantuieste-te.

Sfantul avva Antonie, sezand odata in pustie, a venit in lenevie si in multa intunecare de ganduri si zicea catre Dumnezeu: "Doamne, voi sa ma mantuiesc si nu ma lasa gandurile. Ce voi face in scarba mea? Cum ma voi mantui?". Si, sculandu-se putin, a iesit afara si a vazut odata pe cineva ca pe sine sezand si impletind o funie, apoi sculandu­se de la lucru si rugandu­se, si iarasi sezand si impletind funia, apoi iarasi sculandu-se la rugaciune. Acesta era ingerul Domnului trimis spre indreptarea si intarirea lui Antonie. Si a auzit pe inger zicand: "Asa fa si te mantuieste". Iar el, auzind aceasta, a luat multa bucurie si indrazneala; si facand asa se mantuia. (1-7)

46. Într-o predica, un preot a povestit o intamplare:
"Venind obosit de la serviciu, sotul s-a culcat in pat fara sa manance. Desi era tarziu, sotia s-a dus sa arunce la ghena gunoiul si punga cu scutecele pampers murdare ale bebelusului si, cand s-a intors, a uitat sa incuie usa de la intrare. Dimineata, cand sa plece la serviciu, sotia a vazut ca peste noapte usa ramasese descuiata. S-a dus si l-a sculat pe sot, nervoasa.
- Uite, puteau intra hotii. De ce nu esti atent? Vrei sa intre cineva sa ne dea in cap si sa ne fure tot?
- Am incuiat-o, eu stiu ca am incuiat-o. Dar, daca tu zici ca am uitat sa o incui, inseamna ca asa o fi. Iarta-ma.
- Ai uitat. Iar ai lasat-o deschisa. Tot timpul vrei sa ai dreptate. Mai lasa-ma in pace.
Sotia a plecat trantind usa. Era nervoasa din cauza unui conflict pe care il avea cu o vecina si isi descarca nervii pe sot. De cand sotul ei lucra numai dupa-amiaza, si stateau putin timp impreuna, relatia dintre ei devenise putin tensionata.
Ajunsa in fata blocului, sotia vazu cum gunoierii incarcau gunoiul. Îsi aduse aminte ca in seara precedenta iesise la ghena dupa ce sotul ei venise de la serviciu si isi dadu seama ca l-a certat degeaba. Avea de ales intre a se intoarce acasa sa isi ceara iertare sau a prinde tramvaiul care tocmai se vedea in departare. De pe telefonul mobil suna la serviciu si ii ceru voie sefului ei sa lucreze in tura de dupa-amiaza. Fara sa ii ceara vreo explicatie, seful o invoi.
S-a intors acasa si a deschis usa incet, ca sa nu il trezeasca iar pe sot. Dar l-a gasit stand in fotoliu, trist. Comportamentul ei il ranise.
- Ce e, iubito, ai uitat ceva? intreba el, grijuliu.
- Nu, am venit sa te rog sa ma ierti, ii spuse ea, imbratisandu-l. Dimineata asta raman cu tine, m-am invoit de la serviciu. Iesim in parc? l-a intrebat ea, bucurandu-se ca sotul i-a trecut cu vederea iesirea nepotrivita pe care o avusese."
Fratilor si surorilor in Hristos, continua preotul predica, si voi trebuie sa fiti cat se poate de iertatori cu micile greseli pe care le fac sotiile voastre sau sotii vostri. Ca numai asa ramane familia unita, spre slava lui Dumnezeu. A Caruia este slava in veci. Amin.

Erau doi frati calugari care de multa vreme traiau in dragoste impreuna la un loc. Iar vrajmasul diavol, zavistuindu-le traiul lor cel bun, a vrut sa-i desparta pe unul de celalalt.
Deci a facut intre dansii pricina ca aceasta: fratele cel mai mic a aprins lumanarea si a pus-o la locul ei. Iar diavolul, facand pacoste, a doborat lumanarea si a stins-o. Fratele cel mare, scarbindu-se de aceasta, l-a lovit cu manie pe fratele sau peste obraz, iar el cu smerenie i s-a inchinat lui pana la pamant, zicand: "Iarta-ma, frate, ca te-am scarbit, ci asteapta putin pana o voi aprinde iar". Dar puterea lui Dumnezeu l-a muncit pe acel diavol pana ce s-a facut ziua. Daca s-a facut ziua, diavolul a mers in capistea idoleasca si se jeluia mai marelui sau, spunandu-i toata intamplarea si ce a facut acelor calugari si cum s-a smerit calugarul cel mic celui mai mare. Pentru aceasta smerenie l-a muncit pe el puterea lui Dumnezeu pana la ziua.
Acestea diavolul spunandu-le si jeluindu-se stapanului sau in capistea idoleasca, iar templierul intamplandu-se in acel ceas acolo si auzind cum se jeluia acel drac, se mira de neputinta lor si, umilindu-se in inima, a mers la o manastire si s-a facut calugar iscusit si smerit. El spunea fratilor: "Smerenia risipeste puterea vrajmasului, caci eu am auzit dracii graind si vorbind intre dansii cum ca "de vom face oarecare tulburare si galceava intre calugari si se va intoarce unul dintr-insii si smerindu-se se va inchina fratelui sau, atunci acela toata puterea noastra o risipeste"".
Aceasta auzind noi, fratilor, sa ne silim sa castigam smerenia, care risipeste puterea diavolului. Si asa Dumnezeul pacii va fi cu noi si ne va feri de toate laturile vrajmasului. A Caruia este slava in vecii vecilor. Amin. (27-336)

47. Nasa le spuse finilor:
- De cand m-am maritat, niciodata nu am cautat numai sporirea mea duhovniceasca, fara sa tin cont de sotul meu. Ci intotdeauna am cautat sa fie el folosit, si apoi am tinut cont de mine.
- Cum adica? intreba finul.
- Cand cumparam vreo carte duhovniceasca, nu o citeam eu prima, ci il lasam pe el sa o citeasca mai intai. Pentru ca daca doi oameni se iubesc, bucuria lor este sa vada ca celuilalt ii este bine. Si sotul meu s-a purtat la fel cu mine. Daca in vreo sambata seara mai era treaba de facut in casa, nu pleca singur la vecernie, lasandu-ma pe mine sa muncesc. Ci ma ajuta la treaba, si plecam impreuna. Sau, daca din cand in cand isi dorea ca intr-o sambata seara sa mergem la o piesa de teatru, in loc sa mergem la vecernie, ii faceam pe plac, desi as fi preferat sa merg la slujba. Dar la fel se intampla cand il rugam sa mergem la vreun concert, si, desi el ar fi preferat vecernia, venea cu mine. Duhovnicul nostru ne-a spus ca, nefiind vorba de liturghie, la care mergem in fiecare duminica, la vecernie putem lipsi din cand in cand.
- Dar e mai important teatrul decat vecernia?
- Nu, in nici un caz. Cand putem vedea piesa duminica seara, sambata venim la vecernie. Dar concertele nu se prea repeta.
- Si de ce va lasa parintele?
- Pentru ca vrea sa ne fereasca de ispita formalismului in care cad unii care vin la slujba ca la armata si o asculta ca niste soldati. Slujba e un moment de comuniune cu Dumnezeu. Or, comuniunea are nevoie si de libertate, altfel se ajunge la rutina. Si dupa osteneala unei saptamani, ne prinde bine un moment de respiro. Parintele ne-a spus ca in timp s-ar putea sa iubim atat de mult vecernia, incat sa nu ne mai trebuiasca nici teatru, nici concerte. Dar nu ne-a impus nimic. Nu despre asta vroiam sa vorbesc, ca oricum nu de multe ori lipsim de la vecerniile de sambata. Ci despre faptul ca in viata de familie, in care cel mai important lucru este sporirea duhovniceasca a sotilor, fiecare trebuie sa tina seama si de starea celuilalt. Nu iti poti duce sotul sau sotia in carca, cum ai duce un cadavru. Ci trebuie ca amandoi sa priveasca urcusul duhovnicesc ca pe comoara cea mai de pret.

Zis-a un batran oarecare: "Fiilor, din tineretile mele, eu niciodata n-am vrut sa ma folosesc numai pe mine, iar pe fratele meu sa-l las nefolosit. Totdeauna m-am silit, dupa putinta mea, ca sa-l folosesc pe fratele meu intai si apoi pe mine, stiind ca folosul fratelui meu este roada mea". (9-349)

48. O tanara sotie a ramas insarcinata la scurta vreme dupa ce s-a maritat. Deoarece sotul ei citise ca nu e recomandat sa faca dragoste cu ea in perioada de pana la nastere, pentru a nu i se transmite copilului anumite stari patimase, s-au dus sa ceara binecuvantare de la duhovnic sa traiasca in infranare pana cand femeia sa va reface dupa nastere.
Parintele le-a spus:
- E bine ca va ganditi intai de toate la binele copilului. O sa ma rog pentru voi ca Dumnezeu sa va dea putere sa treceti cu bine prin aceasta perioada. Ar fi bine ca toti sotii sa aiba ravna voastra cand asteapta un copil. Numai in situatiile limita, in care lipsa dragostea trupesti duce la desfacerea cuplului, numai atunci poate exista o oarecare ingaduinta. Oricum, nu o sa va fie usor. Sa va rugati mai mult lui Dumnezeu ca sa nu va biruie ispita.
Cele noua luni au trecut destul de usor pentru amandoi sotii. Dar, dupa ce femeia a nascut, sotul a fost ispitit de singuratate. I se parea ca sotia are grija numai de copil, ca pe el nu il mai iubeste. "La ce bun ca ne-am infranat, daca dragostea dintre noi a murit?"
Tocmai in momentul in care trecea prin aceasta ispita, o colega de serviciu a inceput sa ii faca avansuri. La inceput parea ca vrea doar sa ii ofere sprijin sufletesc, dar in cele din urma l-a invitat la ea acasa. În drum spre apartamentul ei, barbatul s-a intalnit cu duhovnicul sau. L-a luat deoparte si l-a rugat sa stea putin de vorba:
- Parinte, nu mai pot, cedez. O sa ma culc cu colega asta a mea, pentru ca m-am saturat de atata singuratate. Sotia mea nu mai are timp decat pentru copil. Eu parca sunt un strain. M-am saturat, nu mai pot. Stiu ca nu va place ce va spun, dar daca tot ne-am intalnit acum, ce rost mai avea sa aflati in post, cand veneam sa ne spovedim.
- Nu stiu daca mai veneai tu la spovedanie. Uite care e problema: ti-a impus sotia sa va infranati in perioada in care a fost insarcinata?
- Nu, amandoi am vrut asta, spre binele copilului.
- Acum, la o luna dupa ce a nascut, nici macar doctorul nu ii recomanda sa se culce cu tine. Organismul ei nu s-a refacut inca.
- Nici eu nu i-am cerut acum, am zis dupa patruzeci de zile de la nastere.
- Dar tu crezi ca o femeie se reface fix in patruzeci de zile? Nu iti dai seama prin ce a trecut?
Colega de serviciu ii facea semne barbatului, ca trece timpul. Barbatul insa se prefacea ca nu intelege.
- Ba da, dar eu nu insemn nimic pentru ea. Are grija numai de copil.
- Dar nu e copilul vostru? Nu e si copilul tau? De ce l-a facut, nu pentru ca te iubeste? Doar atatea femei in ziua de astazi se pazesc sa faca copii. Or, daca ea ti-a daruit acest copil, tu asa o rasplatesti? Las-o sa se refaca si o sa vezi ca iti va arata din nou dragostea dinainte. Uite, eu o sfatuisem ca in perioada in care alapteaza sa incercati sa va infranati, spre binele pruncului, asta pentru ca nu stiam prin ce ispite treci tu. Spune-i ca, dupa ce ii voi citi rugaciunea de curatire de la patruzeci de zile dupa nastere, ar fi bine sa fie aproape de tine. Daca nu se simte prea slabita trupeste. Si doar ca un pogoramant, pentru neputinta ta. Nu e bine ca infranarea sa duca la despartire. Nu acesta ii e rostul.
Sotul, vorbind cu parintele, uitase de ce se afla acolo. Cand termina discutia, o vazu pe colega sa deschizand poarta casei la care locuia. Dar nu se mai simti in stare sa ii dea explicatii. O lua la fuga spre biserica. Simtea cum i s-a luat o ceata de pe minte. Înainte de a se duce acasa, intra putin sa se roage. În timp ce se ruga, parintele intra si el in biserica.
- Parinte, se poate sa ma spovediti? Eram gata sa cad in pacat. Se poate sa ma spovediti acum, chiar daca nu e post?
- Sigur ca da, spovedania trebuie facuta in orice moment in care omul a primit gandurile de pacat in inima sa. Pentru ca, daca nu se spovedeste, gandurile devin fapte. Sau, daca a apucat sa pacatuiasca si nu se spovedeste, caderea ii va deveni obisnuinta si lanturile ei il vor lega strans.
Dupa spovedanie, barbatul pleca acasa schimbat. Îsi dadu seama ca s-a purtat gresit cu sotia sa.

Un sihastru oarecare traia in adancul pustiului de treizeci de ani. Mancarea lui era o buruiana oarecare ce crestea in acea pustie. Mai tarziu a inceput a gandi si a grai in sine, zicand: "În zadar ma necajesc de atatia ani aici in aceasta pustie si nu mananc decat aceasta buruiana si nici o descoperire sau vedenie in vis sau aievea nu vad, sau nici o minune n-am facut, precum faceau alti parinti inainte de mine. Ci mai bine sa las aceasta pustie fara de nici un folos si sa ies in lume, ca si acolo cel ce vrea sa se mantuiasca, se mantuieste".
Aceasta gandind el si vroind sa plece din pustie in lume, i s-a aratat ingerul Domnului si, standu-i inainte, i-a zis: "Ce vrei sa faci, batranule? Pentru ce primesti in inima ta acele ganduri si sfaturi vrajmasesti? Adica pentru ca nu faci minuni, sa iesi in lume? Dar ce minune mai mare decat aceasta doresti, ca de atatia ani traiesti aici in aceasta pustie si Dumnezeu te hraneste, te intareste, te pazeste si nimic nu-ti lipseste ca si unuia din lavra? Deci, pentru ce te supui sfatului vrajmasului? De acum sa nu te mai supui gandurilor si sfatului vrajmasesc si sezi aici, in acest loc pana la sfarsitul tau, si te roaga lui Dumnezeu ca sa-ti dea smerenie si rabdare!". Iar el, fiind intarit de sfatul ingerului, a petrecut acolo toata vremea vietii sale si s-a mantuit. (11-279)

Adevarata iubire

49. În Saptamana Patimilor, doi soti si-au impartit treburile casnice, altfel incat sa termine cat mai repede curatenia. Stabilisera ca trebuiau sa termine inainte de Miercurea Mare, ca sa aiba cat mai mult timp pentru cele duhovnicesti. Daca terminau, pana la Pasti mai aveau de facut numai mancare. Le ramanea destul timp sa se ocupe de cele duhovnicesti.
Sotia si-a terminat partea ei de treaba. Pana sa plece la denie, s-a gandit sa bata covoarele. Sotul intarziase acasa, fiind retinut la serviciu. Cand a venit, a vazut-o pe sotie in fata blocului batand covoarele.
- Ce faci aici, de ce faci tu treaba mea? Ma schimb si vin eu sa le bat. Nu trebuia sa faci si treaba asta.
- Nu, du-te sus si mananca, ma descurc si singura. Ce, pana sa ma marit nu tot eu le bateam? Ca tata nu mai avea putere.
- Opreste-te, ca ma superi, asta e treaba mea. Tu ai muncit destul.
Înainte de a pleca la biserica, parintele lor duhovnic, care le era vecin, a vazut scena de pe balcon. Le-a spus:
- Asa sa va certati, fratilor, si nu altfel. Fiecare sa vrea sa il ajute pe celalalt cat mai mult. Si certurile astea vor avea plata de la Dumnezeu.

Un monah avea sub ascultare un alt monah, care era intr-o chilie departe cu zece mile. Deci i-a zis lui gandul: "Cheama-l pe fratele sa vina sa ia painea". Si iarasi a socotit: "De ce pentru paine sa supar eu pe fratele sa vina zece mile? Mai vartos sa o duc eu". Si, luand-o, a plecat la el, dar, mergand, s-a lovit cu piciorul de o piatra si, ranindu-i-se degetul, curgea sange mult. De durere a inceput sa planga. Atunci indata a venit la el ingerul, zicand: "De ce plangi?". Iar el, aratandu-i rana, a zis: "Pentru aceasta plang". Zis-a ingerul: "Nu plange pentru aceasta, ca pasii tai pe care ii faci, pentru Domnul se numara si spre marea rasplatire inaintea fetei lui Dumnezeu se vad".
Atunci, multumind pustnicul lui Dumnezeu, calatorea bucurandu-se. Si venind la fratele, i-a adus painile si i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu si, dandu-i painea, s-a intors. A doua zi luand iarasi paine, a plecat la alt monah sa o duca. Si s-a intamplat de venea si acela la el si s-au intalnit pe cale amandoi. Astfel a zis cel ce mergea catre cel ce venea: "O comoara aveam si ai cautat sa mi-o furi?". Si el a zis lui: "Au doara usa cea stramta numai pe tine te incape? Lasa-ne si pe noi sa venim impreuna cu tine". Si indata vorbind ei, li s-a aratat ingerul Domnului si le-a zis: "Prigonirea aceasta a voastra s-a suit la Dumnezeu ca un miros de buna mireasma!" (3-346)

50. În urma unui accident, un barbat a ajuns pe patul de spital. Ca sa ii faca o bucurie, sotia i-a facut prajitura preferata si i-a adus-o in salon. Dar, deoarece a facut-o mai mult plangand, ca suferea mult din pricina durerilor barbatului ei, a uitat sa puna tocmai zaharul.
Sotul ei a gustat din prajitura si si-a dat seama ce se intamplase. Dar, pentru a nu o mahni, nu i-a spus. Sotia il tot imbia:
- Hai, mananca, ca pentru tine am facut-o. Copiii au spus sa iti aduc tie toata tava, nici nu au vrut sa guste. Au zis sa te gandesti la ei si sa mananci, ca analizele au aratat ca ai nevoie de dulce.
Dar sotul nu prea vroia sa manance, dand vina pe lipsa poftei de mancare. Înainte de a pleca acasa, sotia l-a mai rugat o data:
- Hai, ia, uite ca incep eu bucata de prajitura, termin-o tu.
Gustand, sotia si-a dat seama de ce sotul ei nu parea prea dispus sa manance:
- Iarta-ma, nu e buna deloc. O sa o arunc la gunoi. Si te rog, nu fi suparat. Îti aduc maine alta.
- Stai linistita, nu te mai obosi. Daca Dumnezeu vroia, iti iesea asta. Sa nu o arunci. Si maine nu trebuie sa imi mai aduci nimic, a zis doctorul ca pot veni acasa.

Un batran oarecare era bolnav de multa vreme si multe zile n-a mancat, nici n-a baut, iar ucenicului lui, vazand ca atatea zile n-a mancat nimic, i s-a facut mila de dansul si il ruga, zicand: "Te rog, parinte, mananca ceva, cat de putin, si ti se va mai deschide gustul si te vei mai racori din boala". Si indata facand foc, a pus de i-a gatit putina mancare. Caci avea doua vase: in unul avea putina miere, iar in altul putin ulei de canepa, pe care il tinea de multa vreme pentru candela si care era ranced, amar si imputit. Deci, voind fratele sa ia putina miere ca sa indulceasca bucatele pe care le facuse pentru batranul sau, n-a luat seama bine din care vas sa ia si, in loc sa ia miere, a gresit si a luat ulei ranced si amar si a pus in bucatele batranului sau si a dus la batranul, rugandu-l sa guste. Iar batranul luand o data si gustand, indata a cunoscut greseala fratelui si a tacut, nezicand nimic.
Fratele il ruga cu osardie sa mai guste macar o data sau de doua ori. Însa batranul nu mai voia sa guste, zicand: "Ajunge, fiule". Fratele, insa, il silea sa mai guste, zicand: "Te rog, mai gusta, parinte, ca foarte bune bucate ti-am facut. Iata ca si eu am sa mananc cu tine". Si luand cu lingura si gustand, atunci a vazut ce a facut si, cazand la picioarele batranului, i-a zis: "Amar mie, ce-am facut! Iarta-ma, parinte, ca ti-am gresit si n-am stiut si in loc de miere ti-am pus in bucate ulei ranced si amar si te-am prapadit si nu mi-ai spus cand ai luat o data de ai gustat, socotind, poate, ca eu inadins am facut aceasta, punand asupra mea acel pacat".
Batranul i-a zis: "Nu te scarbi de aceasta, fiule, ca de ar fi vrut Dumnezeu ca sa-mi pui miere in bucate, miere mi-ai fi pus, iar acum, ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus". Si aceasta zicand batranul, indata s-a simtit desavarsit sanatos si, sculandu-se din patul lui, I-a multumit lui Dumnezeu, mangaindu-l si pe ucenicul sau. (21-275)

51. Un barbat credincios a adus niste haine la biserica, ca sa fie date saracilor. A intrebat-o pe femeia de la pangar:
- Cui sa ii dau hainele astea?
- Pot sa ma uit la ele, sa imi dau seama cat de mari sunt?
- Sigur ca da.
Femeia s-a uitat la ele si a vazut ca unele haine erau foarte murdare. L-a intrebat pe barbat:
- Daca Hristos ar fi primit El Însusi hainele acestea de la dumneavoastra, si le-ar fi impartit El saracilor, oare tot asa murdare le-ati fi adus?
- Daca le-ar fi primit Hristos? Nu, le-as fi spalat pe toate, sau as fi rugat-o pe sotia mea sa le spele. Cred ca ea ar fi cusut ce era de cusut, ca sa arate cat mai bine.
- Vedeti, aici e problema. Ca nu intelegeti ca tot ce dati saracilor lui Hristos Îi dati. Daca tot faceti pomana, si hainele sunt in stare buna, faceti in asa fel incat cel care va primi haina sa se bucure de ea, nu sa se simta ca un gunoi, ca un caine care mananca firimiturile de la masa bogatilor. Daca v-ati fi ostenit sa spalati hainele, atunci pomana ar fi fost mult mai mare. Daca vreti sa faceti un bine, faceti-l pana la capat.

Zis-a un batran: "Este unul care face lucruri bune si vicleanul ii pune in minte pret mare la un lucru mic, ca sa piarda plata tuturor bunatatilor pe care le face. Sezand eu odata in Oxirinh, la un preot ce facea milostenie, a venit o vaduva cerand putin grau. Si i-a zis ei: "Adu o panza si-ti voi da". Iar ea a adus. Si apucand haina cu mana si cautand-o, a zis: "Mare este!". Si a rusinat-o pe vaduva. Deci, i-am zis lui: "Avvo, oare ai vandut graul?" Raspuns-a acela: "Nu, ci cu milostenie i l-am dat". Atunci eu iarasi am zis: "Daca l-ai dat ei cu milostenie, de ce te scumpeai la masura si ai rusinat-o?"". (69-437)

52. Un tanar sarac, Florin, s-a casatorit cu o fata bogata, pe nume Gentiana. Fata nu se impaca deloc cu socrii ei. Îi era rusine de saracia in care traiau acestia. Încerca sa il convinga pe sotul ei sa isi uite parintii, dar el nu se invoia la asa ceva. Florin mergea la ei si ii intreba:
- Oare cand o sa inteleaga Gentiana ca nu e normal sa se poarte cu voi atat de urat?
- Rabdare, Florine, rabdare. O sa o lumineze Dumnezeu pana la urma si o sa isi dea seama ca a gresit, spunea mama lui. Chiar daca noi nu o sa mai fim in viata atunci, important este sa inteleaga ca mai exista si altceva pe lumea asta in afara de bani. Ca, daca ai numai bani, te sufoca singuratatea. Oamenii te trateaza ca pe un obiect de valoare si atat.
De ziua Gentianei, dupa plecarea musafirilor, sarbatorita se uita inca o data la pachetele cu cadouri. Cum se uita la un cadou, isi imagina ce a insemnat acest gest pentru cel care i-l daduse. La urma, Gentiana ii spuse sotului ei:
- La banii lor, ar fi putut sa imi faca daruri mai alese. Zgarcitii… Nici macar tata nu mi-a luat ceva mai de soi…
Cand stranse ambalajele, ca sa le arunce la gunoi, ea vazu o punga de plastic, legata cu o funda simpla.
- Florine, acolo ce mai e?
- Ti-a trimis mama ceva.
Gentiana deschise punga si vazu un pulovar foarte frumos, lucrat de mana. Se gandi: "Cat de frumos ma port eu cu altii, si ce daruri banale mi-au facut. Pe cand soacra, desi o necajesc atat, mi-a facut un cadou care i-a rapit atat de mult timp. Dragostea ei pentru mine si pentru noi e intr-adevar mare…"
- Florine, nu mai matura, plecam la ai tai sa le ducem doua felii de tort. Sa se mai indulceasca si relatiile dintre noi…

A zis un batran ca smerenia poate mai mult decat toata sila si a povestit si un lucru ca acesta: "Erau doi episcopi aproape unul de altul si erau odinioara suparati unul asupra celuilalt. Unul era bogat si puternic, iar celalalt smerit. Si cauta cel puternic sa faca rau celuilalt. Iar cel smerit, auzind aceasta, zicea catre clerul sau: "O sa-l biruim cu darul lui Dumnezeu". Si i-au zis clericii: "Stapane, cine poate sa-l biruiasca?". Iar el zicea: "Rabdati, fiilor, si veti vedea mila lui Dumnezeu!".
Asadar pandea, si, cand avea acela un praznic de sfintii mucenici, a luat clerul, a iesit si le-a zis: "Veniti dupa mine si orice ma veti vedea pe mine ca fac, faceti si voi si o sa-l biruim". Deci mergand dupa dansul isi ziceau: "Oare ce are sa faca?". Si, dupa ce au venit, l-au aflat facand slujba si toata cetatea era adunata acolo. Atunci episcopul a cazut in genunchi la picioarele celui puternic impreuna cu clerul sau, zicand: "Iarta-ne pe noi, stapane, robii tai suntem!". Acela, spaimantandu-se de ceea ce a facut, umilindu-se, caci Dumnezeu schimbase inima lui, l-a prins de picioare, zicand: "Tu esti stapan si parinte!". Si de atunci s-a facut mare dragoste intre dansii.
Si zicea cel smerit catre clerul sau: "Nu va ziceam voua, fiilor, ca vom birui prin bunatatea lui Dumnezeu? Deci si voi, cand aveti vrajba cu cineva, aceasta faceti si veti birui cu darul lui Dumnezeu"". (14-352)

53. La scurt timp dupa ce s-a casatorit cu Mioara, lui Victor i-a murit mama. Tatal sau era batran si bolnav si nu mai avea cine sa il ingrijeasca, asa ca s-a hotarat sa il duca la un azil de batrani.
- Dar nu crezi ca ar fi mai bine sa stea cu noi? il intreba Mioara.
- I-am cerut parerea matusii mele, care mi-a spus ca nu e bine ca tata sa stea aici. Ar fi un motiv de tensiune permanenta, ori noi nu avem nevoie de asa ceva. Te iubesc prea mult ca sa vreau sa ma cert cu tine din cauza lui.
- Cel mai bine este sa ne sfatuim cu duhovnicul, sa vedem ce zice.
Duminica s-au dus la biserica si dupa slujba au ramas sa stea de vorba cu parintele.
- Sunteti siguri ca vreti sa il luati la voi? Nu cumva sa il luati si dupa aceea sa cartiti, ca o sa fie mai neplacut pentru el sa fie izgonit din casa fiului care a incercat sa se arate iubitor.
- Mioara vrea, mie mi se pare ca ar fi o cruce cam grea pentru noi.
- Parinte, eu o sa ii gatesc, eu o sa ii spal hainele. Tot avem o camera libera.
Victor nu se lasa usor convins:
- Da, Mioara, dar o sa avem copii, or sa creasca si unde o sa ii tinem? În camera cu bunicul?
- Lasa zilei de maine grija ei, spuse parintele. Daca peste cativa ani nu o sa mai aveti loc in casa, sa zicem ca il veti duce pe batran la azil. Dar, oricum, i-ati oferit cativa ani de liniste si va va fi recunoscator. Stim noi cati ani va mai trai el? Nu. Daca va incumetati sa il luati la voi, eu va dau toata binecuvantarea mea.
La inceput, batranul nu a fost de acord sa locuiasca la fiul sau, dar, la insistentele nurorii sale, a acceptat. Vreme de cateva luni in casa a fost liniste. Duminica mergeau cu toti la biserica si in fiecare seara spuneau cateva rugaciuni impreuna.
Dar, cand Mioara a ramas insarcinata, situatia s-a schimbat. Femeia a fost in pericol sa piarda sarcina, asa ca doctorii i-au recomandat sa stea acasa si sa nu faca prea mult efort. Încetul cu incetul, pentru ca Victor nu reusea sa faca toata treaba, fiind foarte obosit de programul de la serviciu, in casa au aparut mici neintelegeri. Batranul era din ce in ce mai nemultumit, mai cartitor. Se si imbolnavise, si boala il facea sa fie mai manios.
- Mai bine ma duceati la azil. Asta nu e viata. Nu mai vreau sa stau aici.
Mioara ii suporta capriciile din ce in ce mai greu:
- Victor, nu mai rezist. Eu am avut ideea de a-l aduce la noi, eu zic sa il ducem de aici. Stresul imi afecteaza pruncul.
- Bine, cum spui. O sa ma interesez sa vad unde il putem duce.
Duminica urmatoare, cand au vorbit cu parintele, acesta i-a certat:
- Ati dat putin de greu si acum dati inapoi? Rabdati-l, ca doar e al vostru. Nu il parasiti acum, pentru ca la azil o sa-i fie si mai greu. Tineti-l macar inca o vreme.
- Parinte, spuse Victor, dar de ce sa simta pruncul nostru stresul Mioarei? Pentru binele copilului meu, vreau sa il duc pe tata de acasa.
- Victore, nu eu v-am pus sa il luati la voi. Daca il parasiti acum, va va pedepsi Dumnezeu. Daca il rabdati, pentru rabdarea voastra Dumnezeu va va binecuvanta si pe voi, si pe prunc.
- Fie, parinte, facem cum ziceti dumneavoastra, zise Mioara.
- O sa va pomenesc, ca sa aveti putere sa treaca toate cu bine. Dar el unde este, de ce nu a venit la slujba?
- Se simte rau astazi. A ramas acasa.
- Asteptati-ma putin, ca termin de vorbit cu lumea si vin la voi, vreau sa ii spun ceva. Ne duce parintele diacon cu masina.
Cand au ajuns, parintele intra numai cu diaconul in camera in care statea bunicul:
- Sarut-mana, parinte, ma bucur sa va vad.
- Eu nu ma bucur cand aud cum te porti. Se poate sa cartesti atata? Nu te gandesti la nora ta, la pruncul ei, sau la fiul tau? Tu esti crestin? Nu iti dai seama ca ei te ingrijesc in numele Domnului? De ce le ingreunezi crucea? Vrei sa iti pierzi mantuirea? Nu iti dai seama ca viata ta se apropie de sfarsit? Vrei sa ajungi in iad? Înceteaza. Daca vrei sa te mantuiesti, inceteaza. Prigonindu-i pe ei, Îl prigonesti pe Hristos. Si ce folos ca ai trait atatia ani o viata crestina, o viata de nevointa, daca la sfarsit pierzi cununa? Dumnezeu sa te ierte, frate, si sa iti dea gandul cel bun, zise parintele, si iesi din camera. Îi binecuvanta pe soti si pleca in graba.
În masina, diaconul il intreba:
- De ce v-ati purtat atat de dur? E prima oara cand va vad asa aprins.
- Trebuie sa stii cand sa mangai si cand sa certi. Acum, batranul avea nevoie sa fie zgaltait putin. Cred ca o sa fie bine pana la urma.
Duminica urmatoare, dupa slujba, cei trei - Mioara, Victor si tatal acestuia - l-au rugat pe preot sa ii spovedeasca. Tinerilor le parea rau ca nu au fost mai rabdatori, iar batranului ca se lasa biruit de manie. Parintele i-a spovedit si le-a dat cateva sfaturi.
În casa a aparut din nou linistea. Ba chiar, pentru rugaciunile si dragostea tinerilor, Dumnezeu l-a vindecat pe batran de neputinta sa. Batranul a mai trait cativa ani, apucand sa isi vada nepotii. Si a trecut la Domnul chiar intr-o duminica in care se impartasise.
Diaconul, vazand cum stateau lucrurile, le spunea enoriasilor:
- Sa il ascultati pe parinte si cand va ia cu binisorul, si cand va mustra. Ca tot ce face, luminat de Dumnezeu face.

Un oarecare Evloghie, scolastic alexandrin, fiind ranit de dragoste dumnezeiasca, lepadandu-se de lume si risipind cele ale sale, afara de putine ce si-a lasat spre chiverniseala si neputand lucra, a socotit cum sa puna in randuiala cele pentru sine. Ca nici in sobor de parinti nu indraznea sa intre, nici singur sa petreaca nu voia.
Deci asa aflandu-se, a gasit un bubos lepadat in targ, care nu avea nici maini, nici picioare, decat limba intreaga si mila astepta de la oricine trecea pe langa dansul. Vazandu-l Evloghie si umilindu-se la inima, s-a rugat lui Dumnezeu si a facut fagaduinta Domnului, zicand: "Doamne, pentru numele Tau iau acest bubos si il odihnesc, pana la ziua mortii lui, ca si eu printr-insul sa ma mantuiesc. Daruieste-mi dar, Doamne, rabdare de a-i sluji!".
Apoi, apropiindu-se de bubos, i-a zis: "Voiesti sa te iau in casa mea si sa te odihnesc?". Zis-a acela: "Macar de ai vrea, dar eu sunt nevrednic". Si i-a zis Evloghie: "Ma duc sa aduc un magar si te iau acolo". Deci s-a invoit acela cu multa bucurie. Si, aducand magarul, l-a ridicat si l-a dus la gazda sa. Si ingrijea de dansul cu toate cele de trebuinta, spalandu-l, ungandu-l, purtandu-l si cu osardie intru toate slujindu-i cincisprezece ani. Apoi a napadit diavolul asupra bubosului si salbaticindu-l fara socoteala impotriva lui Evloghie, l-a intaratat spre ocari si vorbe rele.
Acela a inceput sa-l ocarasca pe Evloghie, zicand: "Mancatorule de stapan, ai furat bani straini si poate, rob fiind, l-ai pradat pe stapanul tau si cu neputinta mea vrei sa tainuiesti ca si cu o facere de bine si m-ai luat la casa ta ca prin mine sa te mantuiesti".
Iar Evloghie i se ruga, zicand: "Nu! Nu-mi zice astfel de cuvinte! Spune-mi cu ce te-am mahnit si ma indreptez!".
Iar el zicea: "Nu-ti voiesc aceste momeli, du-ma si ma leapada in targ! Mai bun imi este mie targul acela decat odihna ta".
Evloghie zicea: "Ma rog, odihneste-te, de orice te mahnesti".
Iar el mai vartos salbaticindu-se de manie, strigand, zicea: "Nu doresc sa fiu cu tine singur! Gloate voiesc!". I-a zis Evloghie: "Eu iti aduc acum multime de frati". Iar el, necajindu-se iarasi, i-a zis: "Vai mie, ticalosului! Fata ta nu vreau s-o vad si nici sa-mi aduci pe cei asemenea tie mancatori in zadar!". Si scuturandu-se, iarasi a strigat: "Nu voiesc, nu voiesc! În targ voiesc! O, sila! Arunca-ma unde m-ai gasit!". Daca ar fi avut maini, n-ar fi pregetat sa se spanzure, sau cu sabie sa se omoare, intr-atata l-a salbaticit dracul.
Atunci Evloghie, nepricepand ce sa faca, cu sfatul pustnicilor cei aproape de dansul, a hotarat sa mearga la marele Antonie cu bubosul si sa-i spuna pricina si, cum va zice acela, asa sa faca. Momindu-l si punandu-l in luntre, s-a dus la manastirea ucenicilor marelui Antonie, unde se zicea ca vine sfantul din munte, uneori la zece zile, alteori la douazeci, spre folosul celor adunati. S-a intamplat ca dupa ce a venit Evloghie, a doua zi a venit si marele Antonie, seara tarziu, imbracat cu o haina de piele (precum Cronie mi-a povestit, care atunci era de fata).
Heretisindu-i pe toti cei ce erau acolo si sezand, intai pe Evloghie l-a chemat pe nume, cu toate ca niciodata nici nu l-a vazut, nici despre dansul n-a auzit ceva. Evloghie, cu toate ca de trei ori a fost chemat de marele Antonie pe nume, n-a raspuns, socotind ca altcineva este chemat de Antonie cu numele acesta. Iar el iarasi a zis: "Tie iti zic, celui ce ai venit din Alexandria!". Atunci i-a raspuns Evloghie: "Ce poruncesti, rogu-te?". I-a zis lui Antonie: "De ce ai venit aici?". A raspuns Evloghie: "Cel ce ti-a descoperit numele meu si toate cele despre mine ti-a descoperit."
Zis-a sfantul: "Stiu pentru ce ai venit! Dar inaintea tuturor fratilor spune, ca sa stie si ei!". Atunci a spus Evloghie inaintea tuturor, de fata fiind si bubosul: "Omule al lui Dumnezeu, pe acest bubos l-am gasit in targ lepadat si trecut cu vederea. Fiindu-mi mila de dansul, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare pentru dansul si m-am fagaduit lui Hristos Dumnezeu ca pana in sfarsit sa-l caut ca pe un bolnav si el sa se odihneasca prin mine, iar eu sa ma mantuiesc printr-insul. Asadar, l-am luat la casa mea si iata, de cincisprezece ani, dupa putinta mea, ii slujesc! Si acum, dupa atata vreme, nu stiu ce rau a patimit de la mine, ca tare ma tulbura. Si am socotit sa-l lepad, fiindca ma sileste la aceasta. De aceea am venit la sfintia ta, sa ma sfatuiesti ce trebuie sa fac si sa te rogi pentru mine, ca tare ma tulbura".
Atunci i-a zis Antonie cu glas apasat si aspru: "Îl lepezi, Evloghie? Dar Cel ce l-a facut nu-l leapada. Tu il lepezi pe el? Ridica Dumnezeu pe cel mai bun decat tine si il aduna". Iar Evloghie acestea auzind, s-a sfiit si s-a speriat. Apoi intorcandu-se sfantul catre bubos, a inceput cu vorba a-l bate ca si cu un bici: "Bubosule, nevrednicule de pamant si de cer, nu incetezi luptandu-te cu Dumnezeu si intaratandu-l pe frate? Nu stii ca Hristos este Cel ce iti slujeste tie? Cum indraznesti asupra lui Hristos unele ca acestea a grai? Oare nu pentru Hristos s-a robit spre slujba ta?". Astfel, batandu-l pe bubos cu cuvinte usturatoare, lasandu-i, a vorbit cu ceilalti frati cele spre trebuinta fiecaruia.
Apoi iarasi luand cuvantul catre Evloghie si catre bubos a zis: "Duceti-va, fiilor, cu pace si nu va despartiti unul de altul, ci, lepadand toata mahnirea pe care dracul a bagat-o in voi, cu curata dragoste intoarceti-va la chilia in care ati zabovit! Ca ispita aceasta v-a venit de la satana. Fiindca a vazut ca amandoi sunteti spre sfarsit si de cununi va veti invrednici de la Dumnezeu, el prin tine si tu prin el. Deci nu cugetati altceva, nu cumva venind ingerul pe care acum Dumnezeu vi-l trimite sa nu va afle impreuna la un loc si sa va lipsiti de cununi."
Grabindu-se barbatii, s-au intors la locul lor cu desavarsita dragoste. Peste trei zile s-a savarsit fericitul Evloghie, si dupa alte treizeci si sapte, s-a dus catre Domnul si cel la trup bubos, iar la suflet sanatos. Deci Cronie, zabovind la locurile Tebaidei, s-a pogorat dupa patruzeci de zile la manastirile Alexandriei si s-a intamplat in aceeasi zi a i se savarsi de catre frati, lui Evloghie, pomenirea cea de patruzeci de zile, iar bubosului cea de trei zile.
Afland Cronie, s-a inspaimantat. Si a povestit parintilor ceea ce mai inainte a zis pentru ei Antonie. Ca acesta a fost atunci talmaci cuvintelor si celor ce a spus Evloghie catre Antonie, graind elineste si celor ce a raspuns Antonie catre Evloghie si catre bubosul, vorbind in limba egipteana, in care tuturor le vorbea cuviosul, nestiind alta limba. (1-442)

54. Într-un accident de masina au murit un barbat si tatal sau. Mama si sotia sa, care se aflau pe bancheta din spate, au ramas in viata. Dar batrana ramasese cu picioarele paralizate.
Nora avusese mult de suferit din cauza soacrei, care tot incercase sa o desparta de sotul ei. Acum, nora avea prilejul sa se razbune, parasind-o. Dar, fiind o femeie crestina, nu a facut asa ceva. O tinea in casa ei si o ingrijea cat ii statea in putinta. Îi era greu sa o schimbe, ca batrana facea des pe ea. Dar nora rabda toate si o ingrijea in numele Domnului.
Uneori, cand o schimba pe batrana, mirosul era atat de greu incat nora isi spunea in sine ca o va duce pe batrana la un azil. Dar, seara, cand incepea sa se roage, isi dadea seama ca acest gand nu era bineplacut lui Dumnezeu. Si asa a rabdat-o pe batrana un an de zile. Batrana a trecut la Domnul spovedita si impartasita.
Cand nora a ajuns la batranete, s-a imbolnavit si ea si zacea in pat. Copiii ei o ingrijeau cat le statea in putinta. Ea era impresionata de dragostea pe care i-o aratau. Odata l-a intrebat pe fiul cel mare, care era casatorit si avea copii:
- Spune-mi sincer, nu v-ati plictisit de mine, nu asteptati sa mor mai repede?
Mangaindu-i fruntea, acesta ii raspunse:
- Cum poti vorbi asa, mama? Oare tu te-ai plictisit sa o ingrijesti pe bunica noastra? Nu. Si exemplul tau a ramas adanc intiparit in inimile noastre.

Un frate slujea unui batran bolnav si s-a intamplat de s-a slabanogit trupul batranului si a scos o buba cu putoare si ii zicea fratelui gandul: "Fugi, ca nu poti suferi putoarea aceasta". Iar fratele luand un harb, lua puroiul bolnavului si ii zicea lui gandul: "Fugi!". El raspundea gandului: "De voi vrea sa fug, din acesta voi bea". Si iar ii zicea gandul: "Nici nu fugi, nici nu bei putoarea aceasta!". Iar fratele se ostenea si rabda, slujind batranului. Si, vazand Dumnezeu osteneala fratelui, l-a vindecat pe batran. (15-352)

55. Într-o zi, un barbat, grabindu-se sa ajunga la tatal sau care ii spusese la telefon ca se simte rau, a uitat sa isi cumpere bilet de masina. S-a suit in autobuz si, cand au venit controlorii, l-au amendat.
Trecand prin fata unei biserici, barbatul s-a inchinat.
- Degeaba te inchini, domnule, ca nu scapi de amenda, ii zise controlorul, ironic.
Barbatul nu spuse nimic. Scoase banii si plati amenda. Cand sa coboare, a vazut cum un hot incerca sa fure portmoneul controlorului care il amendase.
- Fiti atent la buzunare, ii spuse barbatul, coborand din autobuz.
Controlorul il prinse pe hot cu mana in buzunarul sau. Hotul se trase cu putere intr-o parte si o lua la fuga. Nu reusise sa fure nimic. Controlorului nu ii venea sa creada ca i se intamplase asa ceva. Daca nu i-ar fi atras atentia cel pe care il amendase, ar fi ramas fara portmoneu. Si tocmai isi primise salariul…

Un frate, calatorind si ratacindu-se, a intrebat pe niste oameni sa-l instiinteze sa cunoasca drumul, iar aceia fiind talhari l-au ratacit in locuri pustii. Si mergand unul dupa dansul sa-l jefuiasca si poruncindu-i sa treaca un sant, acolo unde treceau ei, a napadit un crocodil asupra talharului. Iar fratele, vazand fiara ca s-a pornit asupra omului, nu a trecut cu vederea, ci a strigat catre talhar, aratandu-i pornirea fiarei. Fugind acela, a multumit fratelui, minunandu-se de dragostea lui. (21-384)

56. O femeie crestina pe nume Lidia, iubitoare de placeri trupesti, isi insela barbatul, pe Mihai, cu un musulman. Cand acesta s-a intors in tara sa, in Iran, a luat-o si pe femeie cu el. Numai ca acolo ea a aflat ca iubitul ei mai avea alte doua sotii. Pentru ea a inceput o viata grea. Atunci cand musulmanul si-a mai luat inca o sotie, mult mai tanara, crestina a devenit doar o sluga in casa. Se saturase sa mai stea acolo, dar ii era rusine sa se intoarca acasa.
Cand Mihai a aflat cat de greu o ducea sotia sa, primind binecuvantarea parintelui sau a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a o ajuta sa se intoarca la el. I-a trimis printr-un cunoscut bani de drum si, primindu-i, Lidia a pornit de indata spre el.
Întrucat aproape toti cunoscutii lor stiau de caderea Lidiei, Mihai s-a mutat cu serviciul in alt oras; pentru ei a inceput o viata noua. Desi inainte nu putea face copii, dupa ce s-a spovedit si dupa ce la sfatul parintelui a mers la cateva slujbe de maslu, Lidia a ramas insarcinata. Viata ei era cu totul alta. Începuse sa cunoasca frumusetea familiei.
Cu atata dragoste o inconjura sotul ei, incat atunci cand o ruda mai indepartata de-a lor a trecut prin orasul in care se mutasera si a inceput sa ii cleveteasca pe la cunoscuti, spunandu-le despre aventura femeii cu musulmanul, acestia nu i-au dat crezare. Se gandeau: "Nu, Lidia nu avea cum sa il insele pe Mihai. Altfel el nu ar fi inconjurat-o cu atata dragoste".

A fost un patriarh in dumnezeiasca Cetate, care atat era de milostiv si lesne iertator gresitilor, ca unul dintre ai casei lui a furat de la dansul aurul si temandu-se a fugit in Tebaida Egiptului. Acesta umbland, l-au aflat barbarii si, luandu-l, l-au dus la locul lor. Dar afland arhiepiscopul, l-a cumparat cu optzeci de galbeni. Deci venind el acolo, l-a primit milostivul, incat ziceau unii din cetateni ca nimic n-a gresit arhiepiscopului. (25-248)

57. O profesoara in varsta a ajuns in spital, fiind grav bolnava. A fost operata de urgenta la stomac. Dupa operatie au venit la ea copiii cu nepotii si chiar elevii si ii aduceau mancare. Primul a venit fiul cel mic. Mama l-a rugat sa nu ii lase nimic de mancare, ci sa se intoarca cu pachetul acasa. Fiul s-a intristat, pentru ca sotia sa pregatise ceva special pentru ea.
Dupa ce a plecat fiul ei, mama si-a dat seama ca il intristase. Asa ca s-a hotarat sa primeasca toata hrana care i se va aduce. Elevii carora le era diriginta, si care tineau mult la ea, i-au adus si ei cate ceva, fiecare ce a putut. În fiecare seara, cat a stat in spital, profesoara mergea la un salon in care statea o femeie saraca, mama a cinci copii. Îi dadea toata hrana pe care o primea, si ea le-o trimitea acasa copiilor. Facand asa, profesoara nu a intristat pe nimeni. Mai mult inca, a adus o raza de mangaiere in casa femeii sarace.

Se spunea pentru avva Zinon ca intai nu voia sa ia de la cineva ceva. Si pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scarbiti, caci nu lua. Si altii veneau la dansul voind sa ia ca de la un batran mare si nu avea ce sa le dea lor si se duceau si ei scarbiti... Zice batranul: "Ce sa fac? Caci si cei ce aduc se scarbesc si cei ce vor sa ia. Aceasta este mai de folos: oricine va aduce, sa iau si oricine va cere, sa-i dau". Si asa facand, se odihnea si pe toti ii impaca. (2-73)

Razboiul duhovnicesc

58. Raluca, o studenta, s-a indragostit de un coleg de facultate, Mircea. Fiind prietena cu sora acestuia, Elena, cu care mergea tot timpul prin discoteci, au incercat sa il atraga intr-o cursa.
Tanarul locuia intr-o garsoniera, singur. Plecase de acasa deoarece nu se mai intelegea cu parintii, care nu vroiau sa il lase sa mearga la biserica. Spuneau ca Biserica tampeste oamenii, ca ii transforma pe oameni in roboti care nu stiu sa se bucure de placerile vietii.
Într-o seara, la Mircea au venit cele doua fete:
- Te rog, tine-o la tine pe Raluca noaptea asta. La ea acasa e petrecere noaptea asta, ca e ziua de nastere a surorii ei. Dar nu am vrut sa mai stam, ca maine avem un examen greu. Si nu ne placea nici muzica. As fi luat-o la noi, dar stii ca nu avea unde dormi.
- Si ce, aici e mai mult spatiu?
- Nu, dar aveti doua paturi. Si de fapt nu mai vrea sa mai vina pe la noi, ca s-a suparat tata pe ea, nu mai stiu de ce s-au contrazis.
Pana sa se dezmeticeasca Mircea, sora sa iesise pe usa. Raluca adusese niste prajiturele. Dupa ce le-au mancat, s-a intins pe pat si il privea atenta pe Mircea.
El s-a dus in bucatarie si a inceput sa citeasca din Psaltire. Se simtea ispitit de fata.
- Pot sa fac un dus? l-a intrebat Raluca.
- Daca vrei, fa.
Dupa cateva minute, Raluca a venit cu pieptul gol la el:
- Îmi dai te rog si un prosop?
Vazand-o la fata, Mircea s-a inrosit. I-a dat prosopul si a inceput sa citeasca cu voce tare. Cand fata a intrat in baie, el a scos cureaua si a inceput sa se loveasca peste picioare. S-a lovit pana ce i s-au inrosit picioarele. Nici nu si-a dat seama ca Raluca il privea, acoperindu-si trupul cu prosopul:
- De ce te lovesti, ce te-a apucat?
- Ma lovesc eu ca sa nu ma lovesti tu. Daca mai stau mult langa tine, simt ca iau foc. A mai ramas o fata la mine peste noapte, si atunci nu am rezistat. M-am spovedit, si m-am hotarat ca pana ma voi casatori sa nu ma mai ating de vreo alta fata. Stii ceva, ramai tu aici pana dimineata, ca eu ma duc sa dorm in alta parte.
Mircea s-a incaltat repede si a iesit pe usa, fara sa o intrebe pe fata daca e de acord cu hotararea lui.
Dimineata, cand a venit sa ii vada pe cei pe care se astepta sa fie prieteni, Elena a gasit-o pe Raluca trista.
- Ce-i cu tine, ce ti-a facut? V-ati si certat?
- Nu, nu. Mi-a spus ca are o alta prietena, si a plecat la ea, a spus Raluca, incercand sa isi ascunda lacrimile. Cand sa plece, a bagat pe furis in geanta Psaltirea. În loc sa se duca la facultate, s-a dus in parc si s-a gandit la ceea ce i se intamplase. Nu credea ca mai exista tineri care sa puna credinta in Dumnezeu mai presus de satisfacerea placerilor trupesti.
A citit putin din Psaltire, si i-a parut rau ca nu stia aproape nimic despre Dumnezeu. S-a dus la banca, si-a scos economiile cu care vroia sa plateasca operatia de implant cu silicon, si in loc de silicon a cumparat carti duhovnicesti. Din ziua aceea si-a schimbat viata.

Un sihastru oarecare din partile Egiptului sedea singur intr-o chilie in pustie si era vestit. Dar, din lucrarea diavolului, o femeie nerusinata, auzind despre dansul, zicea celor tineri: "Ce imi veti da, sa-l surp pe sihastrul acesta?". Iar ei s-au tocmit sa-i dea orice. Si iesind ea seara, a venit la chilia lui, ca si cum s-ar fi ratacit, si, stand la usa, a batut. Iar batranul, iesind si vazand-o, s-a tulburat si a zis: "Cum ai venit aici?". Ea insa plangand a raspuns: "Ratacindu-ma, am venit aici, ci fa mila cu mine si nu ma lasa sa ma manance fiarele". Deci, facandu-i-se lui mila, a bagat-o inauntru. Apoi noaptea a inceput diavolul sa-i semene gandurile curviei. Iar el, cunoscand razboiul vrajmasului, a zis intru sine: "Mestesugurile vrajmasului intuneric sunt, iar Fiul lui Dumnezeu lumina este".
Si, sculandu-se, a aprins lihnariul (candela) si fiindca flacara poftei inca crestea intr-insul si cumplit il aprinsese pe barbat, a zis iarasi intru sine: "Cei ce fac acestea merg in chinuri. Deci, de aici te cearca de poti suferi focul cel vesnic". Si punandu-si degetul sau in focul lihnariului, nu l-a luat pana ce nu a ars cu totul. Caci pentru multimea infocarii trupului arzand, el de foc nu simtea atat. Deci, dupa ce a ars cel dintai, l-a pus pe cel de-al doilea, dupa aceea pe cel de-al treilea; si asa facand pana dimineata, toate degetele mainilor lui le-a ars. Iar ticaloasa aceea, vazand ce a facut batranul, de frica a incremenit si cu totul a amortit.
Tinerii ce se tocmisera cu ea, facandu-se dimineata, au venit la sihastru si l-au intrebat, zicand: "Venit-a aseara aici o femeie?". Si le-a raspuns lor: "A venit si doarme inauntru". Iar ei, intrand, au aflat-o moarta. Apoi i-au zis lui: "Avvo, a murit". Atunci batranul, descoperindu-si mainile sale, le-a aratat lor, zicand: "Iata ce mi-a facut fiica diavolului, mi-a prapadit degetele!". Si povestindu-le lor cele despre sine, a zis: "Scris este: nu rasplati rau pentru rau, ci sa ne rugam sa invieze". Si facand el rugaciune, a sculat-o si a slobozit-o. Iar ea, ducandu-se, s-a inteleptit de aici inainte. (38-304)

59. Un elev vorbi cu fratele sau, care era student:
- Îmi e rusine sa iti spun, dar la petrecerea la care am fost aseara m-am imbatat iarasi. Nu am putut rezista. Ce ma fac?
- Te ridici din cadere, ii spuse fratele. Te duci sa te spovedesti.
- M-am spovedit de trei ori si, la putin timp dupa fiecare spovedanie, am cazut din nou. Îmi e rusine de parinte. Ce o sa fac, o sa ma duc la el de fiecare data? Pana cand o sa ma tot duc?
- Pana cand o sa scapi de aceasta patima. Oricum, o sa iti fie din ce in ce mai greu sa te lasi, pentru ca vei ajunge la dependenta de alcool. Mai bine lasa-te inainte sa devii sclav. Mai tarziu o sa vrei cu disperare sa te lasi, dar s-ar putea sa nu mai poti.
- Si parintele nu are altceva mai bun de facut decat sa asculte pacatul meu? Pana cand sa il tot plictisesc?
- Macar de s-ar spovedi toti dupa fiecare pacat, avand convingerea ca Dumnezeu le va da puterea sa nu mai pacatuiasca. Preotii s-ar bucura vazandu-i la scaunul de spovedanie. Cum nu ti-a fost rusine de Dumnezeu cand te-ai imbatat, sa nu iti fie nici de duhovnic cand te spovedesti. Nu conteaza cat traieste omul, dar daca moare in pacat, se duce la osanda, iar daca moare in pocainta, se mantuieste.

Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe, zicand: "Ce voi face, avvo, ca am cazut?". I-a raspuns lui batranul: "Scoala-te iarasi". Zis-a fratele: "M-am sculat si iarasi am cazut". Si a zis batranul: "Scoala-te iarasi si iarasi". Deci a zis fratele: "Pana cand?". Zis-a batranul: "Pana ce vei fi apucat sau in bine, sau in cadere, caci cu ce se afla omul, cu aceea se si duce din lumea aceasta". (38-213)

60. Într-un week-end, angajatii unei firme au plecat la munte. În cabana, secretara, care se despartise de patron de cateva zile, ii tot facea avansuri lui Doru, un barbat credincios, necasatorit. Acesta ii rezista cu greu. Seara tarziu, fiindca simtea o atractie din ce mai puternica fata de secretara, l-a sunat pe duhovnicul sau:
- Parinte, nu mai rezist, o sa cad. De cateva zile, la serviciu, se tine scai de mine. Acum simt ca nu ii mai pot rezista. Si se apropie noaptea, nu am cum sa plec de aici.
- Stai linistit, puteai sa cazi si pana acum, dar, pentru ca te-ai luptat cu ispita, Dumnezeu te-a intarit. Vei avea mare plata pentru asta.
- Parinte, dar mintea mea s-a spurcat deja, abia astept sa ma culc cu ea, nu cred ca mai rezist.
- Daca nu iti era frica de Dumnezeu, nu m-ai mai fi sunat. Mi-ai fi spovedit direct deznodamantul. Deci nu vrei sa calci pe alaturi. Fii tare. Ar fi trebuit sa iti pazesti mintea, sa nu se ajunga aici. Dar daca ai cazut cu mintea, ai grija sa nu cazi si cu trupul.

Un frate calatorea impreuna cu altul si l-au biruit gandurile spre curvie si mergand a vestit parintilor, zicand: "Ce voi face, ca nu mi se mangaie inima pentru ca m-am aplecat razboiului vrajmasului. Sunt ca si cum as fi facut pacatul". Si i-au zis lui parintii: "Nu este pacat desavarsit, caci vrajmasul a venit sa te ispiteasca, iar Dumnezeu te-a acoperit". Fratele, auzind aceasta, nu s-a incredintat, fiind biruit de scarba. Si i-au povestit lui parintii, zicand:
"Doi frati, trimisi fiind din chinovie la un sat, calatoreau impreuna. Si asupra unuia s-a sculat razboi de la diavolul de cinci ori sa pacatuiasca. El insa, sculandu-se, facea rugaciune si nu s-a biruit de ganduri, dar s-a suparat tare. Deci, intorcandu-se ei catre parintele lor, era fata fratelui acela tulburata si intrebandu-se care este pricina tulburarii, a pus metanie, zicand: "Roaga-te, parinte, pentru mine, ca am cazut in curvie", si i-a povestit cum a fost luptat de ganduri. Iar batranul, fiind vazator cu mintea, a vazut pe capul lui cinci cununi si i-a zis: "Îndrazneste, fiule, ca nu te-ai biruit, ci mai vartos ai biruit cu faptul ca nu ai savarsit pacatul"".
"Deci si tu frate, a zis batranul, indrazneste si nu te scarbi, ca nu ai facut pacatul, fiindca mare lupta este cand omul, avand prilej, se infraneaza. Si mare plata ia pentru aceasta. Caci nu este razboi mai tare decat acesta si mai iute. Pentru aceea a-l birui pe acesta este foarte greu si cu osteneala. Ca ce socotesti despre fericitul Iosif: oare fara osteneala a ispravit el un lucru ca acesta? Nu, ci cu multa osteneala si lupta si ca intr-o priveliste era ceea ce se facea si insusi Dumnezeu si multimile sfintilor ingeri priveau de sus spre nevoitorul luptandu-se cu diavolul si cu toata oastea lui cea rea, aprinzand pofta barbatului si pe femeie mai mult salbatacind-o. Deci, cand a biruit nevoitorul, toate ostile ingerilor cu mare glas au dat lauda lui Dumnezeu, zicand: "A biruit nevoitorul, facand biruinta straina!".
Bine este, deci, frate, a nu face raul nici cu gandul, iar de esti ispitit, nevoieste-te ca sa nu te biruiesti si sa faci cu lucrul." (41-305)

61. Fiica unui preot, care se afla in ultimul an de liceu, lua lectii in particular pentru a da la Facultatea de Medicina. O medita un student din anul al treilea, care prin meditatii isi asigura banii cu care putea sa isi ajute mama - o vaduva cu pensie mica.
Fata a vorbit cu prietenele ei, care au convins-o ca e la varsta la care e normal sa inceapa viata sexuala. Asa ca, la o meditatie, a inceput sa mangaie mana profesorului. El a intrebat-o:
- Tu ai vrea sa lasam putin meditatia, nu-i asa?
- Cam asa.
- Ai mai facut-o pana acum?
- Nu, credeam ca e pacat.
- Si mai crezi?
- Nu conteaza, daca asa face toata lumea, toti tinerii, vreau sa fac si eu.
- Ti-as putea spune ca, daca am face dragoste, pana la toamna s-ar alege praful de meditatiile noastre. Am sta numai in pat. Si tu ai pica la examen.
- Nu, o sa facem si meditatii. Sau nu ma placi?
- Problema nu e daca te plac sau nu. Esti draguta si nu stiu cine ar putea sa nu te placa. Problema e viata ta. Crezi ce invata tatal tau, ca exista viata dupa moarte?
- Da, dar ce-are a face, asta o cred si oamenii care se spovedesc la tata sau la alti preoti, si tot pacatuiesc.
- Cine pacatuieste se joaca cu propria mantuire. Sa stii ca exista si oameni care insa se lupta din toate puterile pentru mantuirea lor.
- De ce imi tii teoriile astea, esti cumva virgin?
- Si ce daca sunt? Si daca nu as fi, ceea ce iti spun este la fel de valabil: nu te juca cu mantuirea ta.
Rusinata, fata s-a ridicat sa plece:
- O sa ma spui lui tata, nu-i asa? Stia el de ce m-a lasat sa fac meditatii cu tine, stia cat de fricos esti.
- Nu-i spun tatalui tau nimic.
- Chiar daca nu-i spui nimic, tot nu mai pot face meditatii cu tine. Am picat de proasta si de-acum o sa razi de mine.
- Daca nu mai facem meditatii, risti sa pici examenul. Nu te mai gandi ca m-ai ispitit. Te-ai lasat influentata de cine stie ce film sau de cine stie ce revista si de asta voiai sa te culci cu cineva.
- Colegele mi-au spus ca merita.
- Nu e de mirare. Colegele insa nu se gandesc decat la distractii si la baieti. O sa le para rau pentru asta. Dar tu trebuie sa te gandesti in primul rand sa traiesti asa cum vrea Dumnezeu. Nu pentru ca esti fata de preot. Ci pentru ca esti crestina.
- Si daca pana la urma tot o sa o fac? Peste un an sau doi?
- Daca te lupti, nu o sa o faci. Si daca totusi vei cadea, sa nu uiti de pocainta. Sa te spovedesti, sa te caiesti si sa te lupti sa nu se mai intample a doua oara.
- Vorbesti de parca ai fi la Teologie...
- Nu am avut si nici nu am de gand sa fac Teologia. Chemarea mea este sa fiu medic. Dar, orice as fi, in primul rand sunt crestin.
Meditatiile au continuat, si fata a luat examenul. A ramas buna prietena cu profesorul care i-a fost ca un frate mai mare. Avea incredere in el, avea incredere in sfaturile lui despre viata crestina. Pentru ca nu erau simple vorbe...

Pe un frate l-a muscat odata un sarpe si a intrat intr-o cetate ca sa caute sa se vindece. Iar o femeie evlavioasa si tematoare de Dumnezeu l-a primit si il ingrijea. Deci, dupa ce a simtit putina usurare, a inceput diavolul sa-i semene ganduri rele spre ea, iar aceea venind sa-l trateze, fratele a apucat-o de mana. Ea, pricepand razboiul vrajmasului, i-a zis lui: "Nu asa, parinte, ai pe Hristos, esti imbracat intru Hristos, esti imbracat in chip ingeresc. Adu-ti deci aminte de scarba si de cainta pe care o s-o ai multa vreme sezand in chilie! Adu-ti aminte de suspinurile si lacrimile pe care o sa le versi multa vreme si de alta rea patimire pe care o s-o patimesti pentru putina si rea dulceata".
Iar el, auzind acestea de la acea inteleapta femeie, s-a rusinat si nici la fata ei nu putea sa caute si de aceea voia sa fuga. Dar ea, luandu-l cu milostivirea lui Hristos, i-a zis: "Nu te rusina si nu te duce, nevindecandu-te inca desavarsit, ci mai asteapta putin ca mai ai trebuinta ca sa te cauti, iar gandurile acelea nu au fost ale sufletului tau cel curat, ci de la vrajmasul diavol". Si asa, induplecandu-l sa mai astepte putin si vindecandu-l, l-a slobozit cu merinde, in pace. (18-345)

62. Doi frati, elevi de liceu, stateau de vorba. Fratele mai mare l-a intrebat pe celalalt:
- Tu de ce nu te-ai spovedit? Maine e praznicul Adormirii Maicii Domnului si nu mai ai timp. Cum o sa te mai impartasesti? Ai postit degeaba?
Celalalt se rusina, dar ii raspunse:
- Îti spun numai daca nu le spui parintilor nostri.
- Nu le spun.
- De cateva saptamani am inceput sa traiesc cu prietena mea. Si nu vreau sa renunt la ea. Daca i-as spune ca nu vreau sa ne mai iubim, m-ar parasi, nu m-ar intelege. Oricum, mi-a fost rusine sa ma spovedesc.
Fratele mai mare reusi sa il convinga pe fratele mai mic sa se spovedeasca. Dar il judeca foarte aspru pentru pacatul pe care il facuse. Desi ii vorbise fratelui mai mic cu dragoste, in sufletul sau simtea ca era scarbit de el, si il considera necredincios.
Fratele mai mic s-a spovedit. Dupa cateva zile, fratele mai mare a inceput sa fie ispitit de gandul desfranarii. Era foarte curios sa simta cum este acest pacat. Cand se hotari sa se culce cu o fata, isi aduse aminte de sfaturile pe care i le daduse fratelui sau. Si se duse sa se spovedeasca.
- Parinte, de cateva zile sunt ispitit sa cunosc dragostea trupeasca. Niciodata nu am mai simtit o asemenea atractie pentru asta. Dar acum nu cred ca mai pot rezista.
- Pentru ca l-ai judecat pe fratele tau, de asta vrei sa faci acelasi lucru, nu-i asa? Pe cat de mult bine ai facut ca l-ai indreptat spre scaunul de spovedanie, pe atat de rau ai facut ca l-ai judecat. Nu trebuia sa judeci pacatosul, ci pacatul. Ai ridicat un greu razboi asupra ta. Dar cred ca dupa aceasta spovedanie lupta ta se va usura. Însa, tine minte: daca o sa mai judeci pacatele altora, vei cadea tu singur in ele. Ar fi trebuit sa Îi dai slava lui Dumnezeu ca te-a ferit pana acum de astfel de ganduri. Te-a acoperit cu harul Sau.
- Deci sa fiu de acord cu pacatele altora? Sa zic in gandul meu ca bine fac colegii mei care merg la bordel? Sau cei care, pentru a nu merge la bordel, isi satisfac singuri poftele?
- Nu am zis sa treci cu vederea gravitatea pacatului. Pacatul este pacat. Însa, chiar daca stim ca altii pacatuiesc, nu trebuie sa ne mandrim si sa ne consideram mai sfinti decat ei. Sa ne vedem de pacatele noastre. Daca putem sa le dam un sfat smerit, foarte bine. Dar, daca ne scarbim de ei, o sa cadem mai tare si o sa ne para rau.

Un frate a intrebat pe avva Pimen, zicand: "De voi vedea vreun frate despre care am auzit vreo greseala, nu vreau sa-l bag pe el in chilia mea; iar de voi vedea vreunul bun, ma bucur impreuna cu el". I-a zis lui batranul: "De faci fratelui celui bun putin bine, indoit fa cu acela, ca el este cel neputincios. Caci era cineva intr-o obste, anume Timotei, pustnic, si auzind egumenul veste de un frate pentru o ispita, l-a intrebat pe Timotei de el. Si l-a sfatuit sa-l scoata afara. Deci, dupa ce l-a scos, s-a pus ispita fratelui asupra lui Timotei, pana ce s-a primejduit. Si plangea Timotei inaintea lui Dumnezeu, zicand: "Am gresit, iarta-ma!". Si i-a venit lui glas zicand: "Timotei, sa nu socotesti ca aceasta ti-am facut tie pentru altceva, decat numai ca ai trecut cu vederea pe fratele tau in vremea ispitei lui"". (70-175)

63. Un tanar postas a venit intr-o casa ca sa aduca un mandat postal. I-a deschis o fata de douazeci de ani, Sabina.
- Intra, tata s-a dus pana la magazin, se intoarce imediat.
Postasul a intrat, s-a asezat pe un scaun in bucatarie si a inceput sa numere banii pe care trebuia sa ii predea. Cand a terminat de numarat, a vazut ca langa el era fata, care tocmai se dezbracase:
- De multa vreme te doresc...
Postasul s-a pierdut cu firea.
- Stai linistit, tata e plecat pana diseara, avem tot timpul la dispozitie.
Încercand sa gaseasca o cale de scapare, postasul a intrebat:
- Si mama?
- Luna trecuta au divortat, asa ca nu ne va deranja, i-a spus fata, privindu-l cu ochii arzand de patima.
- Nu se poate sa facem nimic, eu...
S-a auzit sunand telefonul. Fata a raspuns la telefon:
- Alo, Sabina, spune-mi te rog din caietul de pe biroul meu care e ultimul numar pe care l-am trecut la litera V.
Dupa ce a aflat numarul, tatal i-a spus Sabinei:
- Îti multumesc mult, trebuia sa dau un telefon urgent.
Dupa ce a inchis telefonul, Sabina l-a intrebat pe postas:
- Ce ai, nu ma placi sau ce?
- Nu, eu merg la biserica, eu...
- Auzi, pocaitule, cu mine nu iti merge! Ti-am spus ca vreau sa ma culc cu tine si ma culc. Clar?
Postasul puse mana pe clanta, dar usa era inchisa cu cheia.
- Daca nu faci ce vreau eu, tip ca ma violezi. Si o sa spun ca nu e prima oara. O sa spun ca tu ai fost primul, cu timp in urma.
Speriat, postasul si-a luat crucea pe care o purta la gat in maini si a inceput sa se roage:
- Doamne, nu ma lasa, Doamne, ajuta-ma, Doamne, izbaveste-ma.
Sabina s-a indreptat spre casetofon ca sa dea muzica tare si sa nu auda rugaciunile postasului. Dar a auzit telefonul sunand iarasi.
- Sabina, tot eu sunt. Te sun din masina, ca mi s-a anulat o intalnire, asa ca vin acasa. Cumpar paine sau ai luat tu?
- Am luat eu.
- În cateva minute sunt acasa. Nu pleci pana vin, nu?
- Nu, tata, nu plec, te astept, a raspuns fata, incercand sa-si ascunda supararea.
Fata a inchis telefonul, a luat un prezervativ din biroul ei si i l-a bagat in buzunar postasului:
- Ia, sa il ai amintire de la mine, cand ti-o veni mintea la cap. Si acum, dispari. Daca sufli ceva, o patesti, a spus Sabina, deschizand usa casei.
Postasul se tot inchina, multumindu-I lui Dumnezeu ca l-a scapat de o ispita atat de grea.

Un batran avea un ingrijitor care locuia la sat si s-a intamplat ca odata, zabovind ingrijitorul, i-au lipsit cele de trebuinta batranului. Si inca zabovind, i-au lipsit cu totul cele de trebuinta si lucrul mainilor lui, pe care il lucra la chilie. Si se necajea, fiindca nici nu putea lucra, nici cele trebuincioase nu avea. Si a zis ucenicului sau: "Te duci pana in sat?". Iar el a zis: "Cum voiesti, asa voi face", caci se temea si fratele sa se apropie de sat, pentru sminteala. Dar ca sa nu se arate neascultator catre parintele sau, s-a hotarat sa mearga. Si i-a zis lui batranul: "Mergi si cred ca Dumnezeu te va acoperi de toata ispita!". Si facand rugaciune, l-a trimis.
Iar fratele venind in sat si afland casa ingrijitorului, stand langa usa, a batut. Dar s-a intamplat atunci ca ingrijitorul si toti ai casei lui se dusesera afara din sat la o pomenire. Acasa a ramas o fecioara a lui, care, cum l-a vazut pe fratele, i-a deschis. Si vazandu-l si afland ce voieste, il indemna sa intre inauntru. El insa nu voia. Dar mult silindu-l, l-a biruit si l-a tras la dansa. Ucenicul cum s-a cunoscut inconjurat de ganduri, suspinand din adanc, a zis catre Dumnezeu: "Doamne, pentru rugaciunile parintelui meu, mantuieste-ma in ceasul acesta!". Si aceasta zicand, indata s-a aflat la rau, urcand spre munte si a ajuns fara de vatamare la parintele sau. (36-419)

64. Ajunsi in varful unui munte, doi tineri credinciosi, George si Marian, si-au scos rucsacurile din spate si s-au asezat la soare, sa se odihneasca. Afara era foarte cald.
La putin timp dupa ei au ajuns acolo doua fete. Una dintre ele avea parul vopsit albastru, si in buza avea un cercel. Erau imbracate destul de sumar.
Dupa ce s-au asezat sa se odihneasca, fetele si-au dat jos tricourile si s-au asezat sa se bronzeze. Piepturile lor goale au hipnotizat pentru cateva clipe privirea lui George, care i-a facut semn prietenului sau ca sa vada si el cat de sociabile erau fetele.
- Sa plecam de aici, a spus Marian. Ne putem opri mai jos, dupa cinci minute de coborare. Nu e greu. Doar rucsacul tau e mai usor decat al meu.
- Ce, ti-e frica de ispita? Nu ai putere sa te lupti cu ispita? Sunt prea obosit ca sa ne ridicam acum.
- Hai sa mergem. Nu are rost sa ne murdarim ochii si mintea.
- Tu nu intelegi ca sunt obosit?
Vazand ca nu o scoate la capat cu prietenul sau, Marian a inceput sa coboare. Cand se indeparta, una din fete a inceput sa il fluiere.
- Unde fugi, voinicule?...
Auzind-o, George si-a dat seama ca Marian avea dreptate. Nu era bine sa mai ramana langa fetele acelea. Coborand muntele, l-a intrebat:
- Uite, Mariane, am facut cum ai vrut, esti multumit?

Pogoratu-s-a odata o corabie in laturile Diochiei si s-a lipit de marginea muntelui, unde erau calugari. Si o femeie, iesind din corabie, sedea intr-un damb. Venind dupa aceea un frate si vazand-o, s-a intors la batranul graind: "Iata o femeie sta langa apa, lucru care n-a fost niciodata aici". Iar batranul, daca a auzit, luand un toiag a iesit si alergand striga: "Ajutati, fratilor, ca au venit aici talharii!". Si vazandu-l toti, alergau cu bete asupra corabiei si, daca au vazut corabierii pornirea lor, au priceput si, luand femeia din deal si tragand funiile, au indreptat corabia sa mearga in larg. (35-303)

65. Un student l-a intrebat pe un parinte:
- Ce sa fac, parinte, ca pe strada se intalnesc peste tot fete superbe, imbracate simbolic. Cand le vezi, ti se scurg ochii. Parca as vrea sa pun mana pe ele, sa le ating. Si prin reviste sunt modele care arata bine de tot, la televizor la fel, pe strada reclame, ... parca peste tot numai ispite.
Parintele i-a spus:
- Daca tu crezi ca merita sa iti vatami mintea, priveste fetele si indulceste-te cu gandurile pacatoase. Cantareste singur ce pierzi si ce castigi. Iar daca te gandesti ca primind gandurile de desfrau iti poti pierde mantuirea, atunci pazeste-ti si ochii si mintea. Si mantuirea.

Întrebat-a un frate pe un batran, zicand: "Ce voi face, parinte, ca ma supara spurcatele ganduri ale curviei?". Raspuns-a lui batranul: "Aceasta fa, fiule: de socotesti ca vor fi de vreun folos acele ganduri, primeste-le si te supune si urmeaza lor! Iar de socotesti ca nu vor fi de folos, daca vin la tine, nu le primi, ci indata leapada-le, goneste-le si le departeaza de la tine!" (17-295)

66. Un barbat credincios ramasese vaduv cu sase copii. Doi baieti erau studenti, doua fete erau la liceu, si alte doua fete la scoala. Cel mai mare dintre baieti era din ce in ce mai ispitit sa se culce cu prietena lui.
A avut o discutie cu tatal sau, si acesta i-a spus cat de grav e pacatul curviei si cat de serioase sunt urmarile lui. Au avut loc cateva discutii pe tema aceasta si, in cele din urma, baiatul s-a gandit ca nu are rost sa isi mai plictiseasca tatal cu astfel de discutii.
- Tata, de cate ori vorbesc cu tine, imi dau seama ca as gresi daca m-as culca cu prietena mea. Dar, cand ma vad cu ea, simt ca nu mai rezist. Si imi e rusine sa tot stau de vorba cu tine si sa iti rapesc timpul cu problemele mele. Doar le ai si tu pe ale tale.
- Tu, cand iesi sa te plimbi cu prietena ta, tii la ea mai mult sau mai putin?
- Din ce in ce mai mult. Dragostea nu scade, ci creste.
- Asa e si cu iubirea mea de tata pentru voi. Cu cat va arat mai multa iubire, cu cat ma ocup mai mult de voi, cu atat locul pe care il ocupati in inima mea e mai mare. Si ceilalti copii pe care ii am, daca ar veni la mine pe rand, cand am timp liber, de toti m-as ocupa cum ma ocup de tine. Ca parinte, imi e mult mai bine sa particip la problemele si framantarile voastre, sa simtiti in mine si un prieten, decat sa observ de la distanta cum cadeti in cine stie ce pacate. Cand sunt ispite mari, e nevoie sa alergati la duhovnic. Dar, pe langa sfaturile duhovnicului, va pot ajuta si eu, dupa cat ma lumineaza Dumnezeu. Doar sunt tatal vostru. Stai deci linistit, ca nu imi rapesti timpul. Si oricum, e mai bine sa imi rapesti timpul decat sa imi rapesti linistea, alergand dupa sfaturi aiurea, la oameni care nu te iubesc cum te iubesc eu si nici nu se gandesc la mantuirea ta.

Un batran era in Schit, ostenitor cu trupul, dar nu luator aminte cu cugetul. Deci s-a dus la avva Ioan ca sa-l intrebe despre uitare. Si auzind de la dansul cuvant, s-a intors la chilia sa si a uitat ce i-a zis avva Ioan lui. Si s-a dus iarasi sa-l intrebe. Si auzind asemenea de la dansul cuvantul, s-a intors. Iar dupa ce a ajuns la chilia sa, iarasi a uitat. Si asa de multe ori mergand, cand se intorcea era stapanit de uitare. Iar dupa acestea, intalnindu-se cu batranul, i-a zis: "Stii avvo ca am uitat iarasi ceea ce mi-ai zis? Dar ca sa nu te supar, nu am mai venit". I-a zis avva Ioan lui: "Du-te de aprinde lihnarul!". Si a aprins. Si i-a zis lui iarasi: "Mai adu alte lihnare si le aprinde dintr-insul". Si a facut asemenea.
Si a zis avva Ioan batranului: "Nu cumva s-a vatamat ceva lihnarul pentru ca ai aprins dintr-insul celelalte lihnare?". Zis-a: "Nu". Si a zis batranul: "Asa nici Ioan; daca Schitul va veni catre mine tot, nu ma va opri de la darul lui Hristos. Drept aceea, cand voiesti, vino, de nimic indoindu-te!". Si asa, prin rabdarea amandurora, a ridicat Dumnezeu uitarea de la batranul. Ca aceasta era lucrarea schitiotilor, ca sa dea osardie celor ce erau luptati si sa se sileasca pe sine, ca sa se castige unii pe altii spre bine. (18-100)

67. Un tanar l-a intrebat pe duhovnicul sau:
- Parinte, poate cineva sa mearga pe strada si sa nu vada cat de sumar sunt imbracate unele femei?
Parintele i-a raspuns:
- Crestinii incearca sa isi pazeasca mintea de astfel de imagini. Sunt atatea fete si femei carora li se vad formele in asa fel incat sunt parca mai atragatore decat daca ar fi goale. Cine e slab si se uita la ele, pofteste si, in cele din urma, cade. Dar cei care incearca sa isi pazeasca mintea curata, chiar daca le mai cade privirea neintentionat pe pieptul sau pe soldurile unor femei atragatoare, se uita imediat in alta parte. Si asa scapa de ispita.

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: "Poate omul sa-si tina toate gandurile si nici unul dintr-insele sa nu dea vrajmasului?". Si i-a zis batranul: "Este cel ce ia zece si da unul". (88-177)

68. - Nasule, de ce pana sa ne casatorim ne intelegeam foarte bine, chiar daca traiam in curvie, iar acum, dupa casatorie, au inceput neintelegerile chiar din luna de miere? l-a intrebat un fin pe nasul sau.
- Pentru ca inainte mergeati pe drumul catre iad. Dracul va lasa in pace. Dar acum, pentru ca v-ati spovedit si v-ati cununat, mergeti pe calea mantuirii. Vreti sa va mantuiti? Luptati-va pentru asta. Rabdati-va unul pe celalalt.
- Acum ne iubim mai putin decat inainte.
- Vi se pare, e o ispita trecatoare. Normal ca daca sunteti in lupta dracul vrea sa va dezbine. Prin rugaciune si credinta in Dumnezeu, o sa treaca si aceasta ispita. Si o sa va dati seama ca incercarile nu distrug dragostea, ci o calesc. Chiar daca exista si unele greseli, sau unele caderi, important este sa nu parasiti lupta pentru mantuire.

Zis-a un batran: "Odinioara m-am sculat sa-mi fac pravila si, cand am inceput, am auzit trambite de razboi si m-am mahnit. Apoi am zis in mine: "Oare razboi sa fie acesta?". Si a raspuns dracul: "Razboi este si zarva. Iar de-ti este voia sa nu fii luptat, nu purta razboi, ci mananca, bea, dormi si nu ma voi lupta cu tine!"" (21-417)

Rugaciune si canon

69. Dupa ce a terminat de spovedit un credincios, parintele Ioan l-a intrebat:
- Tu, cand te rogi lui Dumnezeu, Îl minti?
- Cum sa Îl mint, parinte?
- În timpul Sfintei Liturghii, de exemplu, cand se canta Heruvicul: "Noi care pe heruvimi cu taina inchipuim…", mintea ta e la rugaciune sau participi la slujba doar cu gura? Îti silesti mintea sa fie atenta la rugaciune? Sau cand se canta: "Pe Tine Te laudam…", Îl lauzi in inima ta pe Dumnezeu?
- Parinte, slujba este prea lunga, nu pot fi atent la toata. Cat pot, stau atent, cat nu, imi las mintea sa alerge. Cand se canta "Aparatoare Doamna…", cant si eu cu ceilalti. Dar nu ii aduc Maicii Domnului multumiri pentru biruinta. Care biruinta? Care multumiri? Repet si eu, asta e tot ce pot sa fac.
- Rau faci. Trebuie sa incerci sa intelegi ceea ce canti. Unde nu iti e clar, intreba-i pe altii. Daca nu te pot lamuri nici aceia, atunci vino la mine.
- Dar parca am citit ca important este sa rostesc rugaciunea, chiar daca nu inteleg ce spun.
- Nu, este mai important sa rostesti rugaciunea decat sa nu o rostesti. Dar este mai important sa incerci sa intelegi ce rostesti. Papagalii nu se mantuiesc, nimeni nu se mantuieste repetand in mod mecanic rugaciuni. Rugaciunea trebuie facuta cu convingere, cu credinta. Si ce credinta poti avea cand nu intelegi ce spui? Omul nu e un magnetofon care repeta rugaciuni, omul este o fiinta pe care rugaciunea il uneste cu Dumnezeu. Numai aceasta este rugaciune.

Un frate s-a dus la unul din batrani in lavra lui Suca, deasupra Ierihonului, si i-a zis: "Cum traiesti, parinte?". Raspuns-a lui batranul: "Rau". Zis-a lui fratele: "Pentru ce traiesti rau, parinte?". Iar batranul i-a zis: "Iata, am treizeci de ani de cand stau inaintea lui Dumnezeu in toate zilele rugandu-ma, si in rugaciunea mea uneori ma blestem pe mine zicand catre Dumnezeu: sa nu Te milostivesti spre toti cei ce fac faradelegea. Si: blestemati sunt cei ce se abat de la poruncile Tale, de la care eu pururea ma abat, si faradelegea o lucrez. Alteori catre Dumnezeu iarasi zic: vei pierde pe toti cei ce graiesc minciuna, si eu in fiecare zi graiesc minciuna si in inima mea, cugetand rele, zic catre Dumnezeu ca cugetarea inimii mele inaintea Ta este pururea. Si neavand post catusi de putin, zic: genunchii mei au slabit de post. Si iarasi, daca am pomenire de rau asupra fratelui meu, zic catre Dumnezeu: iarta-ne noua precum si noi iertam [gresitilor nostri]...! Si toata grija avand la a manca painea mea, zic: am uitat a manca painea mea. Si dormind pana dimineata, cant ziua: la miezul noptii m-am sculat ca sa ma marturisesc Tie. Neavand umilinta catusi de putin, zic: ostenit-am intru suspinul meu, sau: facutu-s-au lacrimile mele mie paine ziua si noaptea. Si cu totul fiind plin de mandrie si de odihna trupeasca, ma batjocoresc pe mine si cant: vezi smerenia mea si osteneala mea si lasa toate pacatele mele! Negatit fiind, zic: gata este inima mea, Dumnezeule! Pe scurt deci toata pravila si rugaciunea mea mi se face mie spre mustrare si rusine".
Zis-a fratele: "Eu socotesc, parinte, ca acestea le-a facut David pentru sine". Iar batranul, suspinand, a zis: "Ce zici, frate? De nu vom pazi cele ce cantam inaintea lui Dumnezeu, la pierzare vom merge". (2-322)

70. Odata, la parintele Ioan la biserica, a venit un parinte cu corul de la strana. Venisera din orasul lor sa participe la un concert de colinde.
Fara sa stie cum canta, parintele Ioan le-a ingaduit sa tina ei strana. Dezamagirea credinciosilor a fost mare: in locul muzicii psaltice pe care se asteptau sa o auda au auzit ceva care semana mai mult a opera. Muzica era plina de mandrie, solistii fiind mai degraba interesati sa isi arate maiestria vocala decat sa Îi cante lui Dumnezeu.
În biserica se afla si un parinte calugar care se afla in drum spre Muntele Athos. Dumnezeu ii descoperise acestuia ca, atunci cand ridicau vocea prea strident, mandrindu-se, cantaretii de la strana erau inconjurati de draci. Numai atunci cand cantau fara ifose si fara parada, numai atunci dracii ii paraseau.
Calugarul i-a spus parintelui Ioan vedenia, si acesta l-a rugat sa le spuna si celor din cor ce ii descoperise Dumnezeu. Dar, din smerenie, calugarul a refuzat. Atunci parintele Ioan s-a dus si le-a spus el cantaretilor despre aceasta.
- Parinte, dar asa sunt vocile lor, altfel nu pot canta. Ori asa, ori deloc, a spus dirijorul, incercand sa le ia apararea.
- Mai bine deloc decat asa, fratilor, ca aici nu e sala de opera. Sunt convins ca puteti canta si altfel, numai bunavointa sa aveti. Daca veti canta numai pentru oameni, pierdeti plata de la Dumnezeu. Daca veti canta pentru Dumnezeu, veti castiga si inimile oamenilor. Mandria nu tine de voce. Si nici smerenia nu tine de voce, tine de inima. Poate va ganditi ca vedenia calugarului a fost de la draci, nu de la Dumnezeu. Ca el, habotnic cum il credeti, si obisnuit numai cu psaltichia de la manastire, nu stie sa guste muzica voastra. Muzica izvodita din inimile si din mintile sfintilor seamana prea putin cu muzica marilor compozitori religiosi de astazi. Pe sfinti i-a luminat Dumnezeu de au compus muzica bisericeasca. Iar compozitorii care au incercat sa inlocuiasca psaltichia prin creatiile lor s-au aratat potrivnici Dumnezeului care i-a luminat pe sfinti. Ortodoxia are un duh propriu: icoana bizantina il pastreaza, icoana renascentista nu. Muzica psaltica il pastreaza, cealalta nu. Ortodoxia nu e cum vrem noi sau cum ne place noua. Îl rog pe parintele vostru, care imi e prieten, sa ma ierte ca va fac observatie. Daca tineti cu dintii de mandria voastra, veti putea castiga cel mult niste premii stricacioase. Dar, daca veti incerca sa cantati asa cum trebuie, puteti dobandi cununi pe care nu le veti pierde niciodata…

Un batran oarecare, duhovnicesc, dintr-o manastire, a vazut odata la fereastra chiliei unui frate doi draci care stateau si ascultau la fereastra fratelui si ascultand putin incepeau a salta; si iar stand ascultau si iar incepeau a salta si asa faceau catva timp. Iar batranul, vazand, s-a sculat de unde sedea si privea si a mers la chilia acelui frate sa vada pricina de atata bucurie si saltare a acelor spurcati diavoli. Si apropiindu-se batranul de chilia fratelui, dracii, vazandu-l venind asupra lor, rusinandu-se s-au dat in laturi ca niste caini, unul intr-o parte, altul intr-alta, si asa departandu-se au fugit. Iar batranul, apropiindu-se de fereastra chiliei fratelui unde stau saltand acei draci, l-a auzit pe acela in chilie citindu-si pravila cu glas mare la fereastra. Si indata a priceput si a cunoscut batranul ca pricina bucuriei si saltarii spurcatilor draci este citirea fratelui cu glas mare si, intrand la dansul in chilie, l-a gasit stand la fereastra si citind.
Fratele, indata lasandu-si citirea, s-a inchinat dupa obicei, cu smerenie. Atunci batranul i-a zis: "Fiule, mai de folos ti-ar fi tie de te-ai culca in chilia ta si sa dormi toata ziua decat sa citesti cu asa sunet in glas, precum citesti. Caci nu-ti este de nici un folos, ci este bucurie si veselie si saltare dracilor. Acum, iata, am gonit doi draci de la fereastra ta, care se bucurau si saltau ascultand si auzind glasul citirii tale, si pe care i-am vazut de la chilia mea, ascultand si saltand la fereastra. Dinadins am venit la tine, fiule, ca sa-ti parasesti acel sunet de glas in rugaciunea si citirea ta si sa-ti citesti pravila si rugaciunea calugareste, in taina, dupa cum ne-a poruncit noua Domnul Hristos si Sfintii Parinti, iar nu cu sunet de glas intru auzirea oamenilor si a dracilor". Zis-a fratele: "Dar ce sa fac, parinte, ca eu asa m-am obisnuit si m-am deprins a citi si in alt chip nu pot sa citesc? Ca de voi citi in taina, imi pare ca nu inteleg, si nici nu stiu ce citesc si de citirea in taina eu nu ma indulcesc, nici nu simt umilinta, sau ceva de folos pentru inima mea".
Zis-a lui batranul: "Daca nu simti, fiule, umilinta in inima ta si zici ca nu te folosesti de rugaciunea si citirea ta cand te rogi si citesti in taina, apoi cum te vei umili si te vei folosi de rugaciunea si citirea ta pe care o faci cu sunet si cu glas intru auzirea oamenilor si a dracilor, intru lauda, fericirea si slavirea oamenilor si intru bucuria, mangaierea si saltarea dracilor? Aceasta citire Dumnezeu nu o iubeste si Sfintii Parinti nu o primesc. Cum si in ce chip trebuie sa ne citim rugaciunea si pravila, Însusi Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, ca Cel ce este pururea purtator de grija pentru binele, folosul si mantuirea noastra, cu insasi gura Sa ne-a invatat pe noi si pururea ne invata la Sfanta Evanghelie zicand: "Cand vei vrea sa te rogi si sa-ti citesti pravila, intra in camara ta si inchide usa ta. Asa citeste si te roaga in taina Parintelui tau. Si Parintele tau, care vede si aude tainele, Acela iti va da tie la aratare mila si darurile Sale". Si iarasi zice: "Cand va rugati, nu graiti multe vorbe in rugaciunea voastra, ci in scurta vorba si deasa sa fie rugaciunea si citirea voastra!"
Deci din citirea si rugaciunea savarsita in acest chip se naste umilinta si folosul sufletului spre mantuire. În acest chip toti Sfintii Parinti isi citeau pravila si rugaciunea lor. Si pentru aceasta toti parintii, cand isi faceau chilia, isi faceau si camara osebita, sa le fie pentru rugaciunea si pravila lor. Deci, si tu, fiule, de vrei sa te folosesti si sa-ti fie primita rugaciunea, citirea si pravila, asa urmeaza si te vei mantui. Iar de nu vei voi sa urmezi si sa faci asa, sa stii ca in zadar iti va fi toata zabava citirii, a pravilei si a rugaciunii". (6-359)

71. Parintele Ioan le spunea credinciosilor:
- Cand va sculati dis de dimineata, primul lucru pe care trebuie sa il faceti este rugaciunea. Caci, daca amanati sa va rugati, o sa tot gasiti altceva de facut si pana la urma nu o sa mai aveti timp pentru rugaciune. Cine incepe ziua cu rugaciune, va petrece intreaga zi sub binecuvantare dumnezeiasca. Si, tot asa, cand vine vremea sa va faceti canonul, nu mai cautati sa faceti inainte altceva, gandindu-va ca aveti destul timp. Ca, daca va pierdeti timpul cu alte lucruri, o sa obositi si o sa va faceti canonul in graba, fara luare aminte. Dati-i canonului importanta pe care o merita. Sa stiti ca important este nu numai sa va faceti canonul, important este si cum vi-l faceti. Si la asta conteaza mult grija pe care o aveti fata de canon.

Zis-a un batran: "De vei lucra lucrul mainilor tale in chilia ta si va sosi ceasul rugaciunii tale, sa nu zici: "Sa sfarsesc aceste putine smicele de finic si asa ma voi scula". Ci scoala-te la fiecare ceas si da-i lui Dumnezeu datoria. Fiindca de vreme ce cate putin te obisnuiesti sa te lenevesti la rugaciune si la pravila, sufletul tau se face pustiu de tot lucrul trupesc si duhovnicesc. Caci de dimineata se vede osardia ta". (4-413)

72. Parintele Ioan i-a spus unui crestin sa citeasca in fiecare zi Canonul de pocainta catre Mantuitorul Hristos. Seara, cand a ajuns acasa, omul a vazut ca in Ceaslov erau doua canoane catre Mantuitorul Hristos, unul de pocainta si altul de umilinta, si nu mai tinea minte pe care trebuie sa il faca. I-a venit in gand sa il faca pe cel mai scurt. Atunci, alungand gandul, le-a facut pe amandoua.
A doua zi s-a intors la parinte, desi drumul era destul de lung:
- Parinte, nu mai tineam minte pe care dintre canoane mi-ati spus sa il fac, pe cel de umilinta sau pe cel de pocainta. Si, ca sa nu gresesc, am venit la sfintia voastra.
Femeia de la pangar, auzind, a spus:
- Tot aia e, pocainta cu umilinta. Trebuia sa il faceti pe oricare, ca nu conta.
Parintele a spus:
- Nu e asa. Va avea plata ca s-a intors, Dumnezeu nu lasa nici cea mai mica osteneala nerasplatita. Si chiar daca in amandoua canoanele Îl rugam pe Hristos sa ne miluiasca, intre ele exista o diferenta clara. Oricum, chiar daca ar fi fost aproape identice, tu stiai ca ai primit canon sa faci unul din ele. Daca te leneveai sa afli care iti era canonul, pierdeai plata ascultarii.
- Parinte, dar aseara le-am facut pe amandoua, sa nu gresesc.
- Sa te miluiasca Dumnezeu dupa osteneala ta, a spus parintele. Ai citit Patericul egiptean?
- Nu, parinte.
- Sa il citesti, ca te va ajuta sa intelegi mai bine valoarea ascultarii, a spus parintele. Si, binecuvantandu-l, i-a daruit un Pateric.
Dupa ce crestinul a plecat, parintele i-a spus femeii de la lumanari:
- Vezi, unii citesc o mie de carti si tot nu fac ascultare. Acesta, fara sa citeasca, a inteles ca trebuie sa faca canonul pe care il primise si nu altul.

S-a dus odata avva Pimen, cand era mai tanar, la oarecare batran, sa-l intrebe de trei ganduri. Deci, dupa ce a venit la batranul, a uitat unul din acele trei [ganduri] si s-a intors la chilia sa. Si cum a pus mana sa deschida incuietoarea, si-a adus aminte de cuvantul pe care l-a uitat si a lasat incuietoarea si s-a intors la batranul care i-a zis: "Degraba ai venit, frate". Si acesta i-a povestit lui: "Cand am pus mana mea sa deschid incuietoarea, mi-am adus aminte de cuvantul pe care il cautam si n-am deschis, pentru aceasta m-am intors". Si era departarea caii foarte multa. Si i-a zis lui batranul: "Al ingerilor Pimen, adica pastor; si se va grai numele tau in tot pamantul Egiptului". (1-164)

73. Un taran care vindea zarzavaturi in piata avea canon de la duhovnicul sau sa citeasca in fiecare seara trei catisme din Psaltire. Din ce vindea, o parte din bani ii dadea saracilor. Asa ca s-a gandit: "Oare nu ar fi mai bine sa stau mai mult in piata, ca sa adun mai multi bani si sa ajut mai multi saraci? Voi micsora canonul si voi inlocui rugaciunea cu milostenia".
A facut asa, si spunea doar o catisma sau doua, dar si atunci se gandea tot la zarzavaturile sale. În loc sa ii creasca vanzarile, lumea a inceput sa cumpere din ce in ce mai rar de la el.
- Parinte, abia am avut cu ce sa imi mai tin familia, n-am mai dat nimic la saraci. Nu m-am ales nici cu bani si nici cu canonul facut.
- Cand iti faceai canonul, traiai sub acoperamantul dumnezeiesc. Cand ai vrut sa inlocuiesti canonul cu milostenia, punandu-ti nadejdea mantuirii in propriile puteri, Dumnezeu S-a indepartat de la tine.

Un monah care petrecea singur nu lucra nimic, ci neincetat se ruga. Iar seara intra in chilia sa si-si afla painea sa si o manca. Deci, intr-una din zile a venit un frate avand smicele de finic si l-a facut de a lucrat. Facandu-se seara, a intrat sa manance dupa obicei si nu a aflat nimic. Atunci, s-a culcat mahnit si i s-a descoperit lui de sus: "Zabovind impreuna cu Mine, te hraneam. Dar, dupa ce ai inceput sa lucrezi, cauta-ti hrana din lucrul mainilor tale". (10-414)

74. Un om lucra ca paznic la o firma. Duhovnicul sau ii daduse canon sa rosteasca tot timpul rugaciunea mintii. Dupa cateva luni, paznicul l-a intrebat:
- Ce sa ma fac, parinte, ca uneori, la rugaciune, imi dau lacrimile si ma vede lumea.
- Nu e bine. Cand sunt oameni in jurul tau, incearca sa ascunzi faptul ca te rogi. Daca vorbeste cineva cu tine, poarta-te normal, sa nu pari plictisit sau sa lasi impresia ca nu le dai atentie. Cand trebuie sa vorbesti cu cineva, vorbeste. Abia dupa ce pleaca te poti ruga din nou.
- Si nu or sa plece lacrimile?
- Daca le ascunzi, nu. Pleaca numai daca, in loc sa vorbesti ce trebuie, te intinzi la vorba si te risipesti. Dar, daca raspunzi la intrebarile care ti se pun, nu gresesti. Oricum, ceilalti or sa creada ca esti mai timid, mai singuratic si or sa te lase in pace. Dar nu trebuie sa stie altii ca tu te porti asa ca sa te rogi. Ca, altfel, iti pierzi plata.

Zis-a iarasi [un batran]: "De va veni la tine un frate, atunci pentru fratele acela lasa-ti treaba si pravila si umilinta ta, plangerile si lacrimile de le vei avea si ascunde-le in inima, pana cand se va duce fratele. Daca va iesi si se va duce, apuca-te iar cu umilinta de pravila, de vreme ce se tem dracii vazand umilinta ta". (30-258)

75. O fata credincioasa a plecat cu colegii si cu diriginta ei intr-o vacanta la munte. În fiecare seara, in fata taberei se organiza o discoteca. Aproape toti elevii dansau, dar fata isi lua cartea de rugaciuni si se ducea sa isi faca canonul in camera bucataresei sefe. Bucatareasa, ruda cu mama fetei, era o femeie cu frica de Dumnezeu. Asa ca s-a bucurat ca fata vroia sa se roage in camera ei.
Un baiat, care o placea pe fata, tot cauta sa o gaseasca in discoteca, sa o invite la dans, dar nu o gasea. Întalnind-o la cantina, a intrebat-o:
- Unde ai fost aseara? Nu te-am vazut la dans. Si nici in camera nu erai.
Ca sa nu fie luata peste picior, fata i-a spus:
- Am fost afara, dar am dansat foarte putin.
Dupa ce a primit de doua ori acelasi raspuns, baiatul s-a hotarat sa o urmareasca. A vazut-o pe fata cum urca la mansarda vilei, cu doua carti in mana. Abia dupa doua ore a coborat.
- Unde ai fost? Tot la dans? o intreba baiatul, ironic. Ce ai citit?
Vazandu-i cartile de rugaciune, se mira:
- Tu mergeai sa te rogi? De ce nu mi-ai spus?
- Nu am vrut nici sa sune a lauda si nici sa ma iei peste picior.
- Dar stii ca si eu merg la biserica.
- Parintele meu mi-a spus ca nu trebuie sa stie altii ca imi fac canonul.
- Eu de cand am venit in tabara nu m-am rugat deloc. Nici nu mi-am luat cartea de rugaciuni la mine.
- Pe mine parintele m-a intrebat daca o sa imi fie greu sa imi zic canonul. Mi-a spus ca, daca nu am conditii, sa spun numai o parte. A zis sa nu ma rog de fata cu altii. Dar m-a ajutat Dumnezeu si am gasit un loc in care ma rog fara sa ma deranjeze nimeni. Si nici eu nu deranjez pe nimeni.
- Dar de ce imi ziceai ca erai la dans, afara?
- Nu vroiam sa stie altii ca ma rog. Nu vreau nici sa fiu batjocorita de altii, dar nici laudata de tine pentru ca imi tin canonul.

Evloghie oarecare, ucenic fiind al fericitului Ioan arhiepiscopul, preot si pustnic mare, postind din doua in doua zile, iar de mai multe ori si toata saptamana petrecand mancand numai paine si sare, se slavea de oameni. Acesta s-a dus la avva Iosif la Panefo, nadajduind sa vada ceva mai multa asprime de viata la dansul. Si primindu-l pe el batranul cu bucurie, orice a avut a pus ca sa faca mangaiere si i-au zis lui ucenicii lui Evloghie: "Nu mananca preotul afara de paine si sare"; iar avva Iosif, tacand, manca. Si petrecand trei zile, nu i-au auzit pe ei cantand sau rugandu-se, ca era ascunsa lucrarea lor. Si au iesit nefolosindu-se Evloghie cu ucenicul sau.
Iar dupa iconomie s-a facut negura si ratacindu-se s-au intors la batranul. Si mai inainte de a bate ei in usa, i-au auzit pe ei cantand, si staruind [acestia] mult, mai pe urma au batut in usa. Iar aceia, tacand din cantarea de psalmi, i-au primit cu bucurie. Si pentru arsita, au turnat ucenicii lui Evloghie apa in vas si i-au dat lui. Si era amestecata [apa] de mare cu [apa] de rau si nu a putut sa o bea. Si venind intru sine, a cazut inaintea batranului, voind sa stie petrecerea lor, zicand: "Avvo, ce este aceasta, ca intai nu cantati, ci [abia] acum, dupa ce ne-am dus noi. Si vasul de apa, acum luandu-l, am aflat apa sarata". Zis-a batranul: "Fratele este nebun si dupa amagire a amestecat-o cu apa de mare". Iar Evloghie il ruga pe batranul, voind sa stie adevarul.
Si i-a zis lui batranul: "Acel mic pahar de vin era al dragostei, iar apa aceasta este pe care o beau fratii totdeauna". Si l-a invatat pe el deosebirea socotelilor si a taiat de la el toate cele omenesti. Si s-a facut iconomicos si pogorator. Si dupa aceea manca toate cele ce i se puneau inainte. Si s-a invatat si el sa lucreze in ascuns. Si a zis batranului: "Negresit, intr-adevar [mare] este lucrarea voastra". (1-68)

76. Într-un concediu, un credincios a stat intr-o manastire. Mergea la slujbe, avea diferite ascultari. Tot timpul ii era ocupat, dar ii placea foarte mult acolo. La plecare, s-a dus sa se spovedeasca la duhovnicul manastirii. Acesta i-a dat un canon greu, cu multe metanii. Dar credinciosului i se parea usor:
- Parinte, dar va rog sa imi dati canon sa fac si inchinaciuni.
- Nu imi spune care e masura ta. Fa in fiecare zi metaniile si cand mai vii la mine mai vedem. Ca nu iti e de nici un folos sa iti dau un canon pe care sa nu il poti duce si sa renunti la el dupa cateva zile.

Spunea avva Avraam pentru unul de la Schit, ca era scriitor si nu manca paine. Deci a venit la el un frate, rugandu-se sa-i scrie o carte. Deci batranul avandu-si mintea sa la privire a scris trecand stihuri si n-a pus soroace [pauze]. Iar fratele lui luand si vrand sa puna soroace, a gasit niste cuvinte sarite si i-a zis batranului: "Avvo, sunt niste stihuri lasate". I a zis batranul: "Du-te intai de fa cele scrise si apoi vei veni si-ti voi scrie si celelalte!". (3-36)

77. Într-o duminica, dupa sfarsitul slujbei, doi crestini stateau de vorba. Cel mai in varsta il intreba pe cel mai tanar:
- Tie ce canon ti-a dat parintele?
- Sa zic in fiecare zi un acatist catre Maica Domnului.
- Acatistul Buneivestiri?
- Nu neaparat. Orice acatist catre Maica Domnului.
- Doar atat?
- Da.
- Mie mi-a dat sa zic Paraclisul Maicii Domnului, doua catisme din Psaltire si sa fac si trei sute de metanii. Am canonul acesta de aproape un an si il fac in fiecare zi, zise cel mai in varsta, cu mandrie.
Cand ajunse acasa, simti ca il copleseste oboseala. Manca repede ceva cu sotia si copiii sai si se culca. Dupa masa, iesi ca de obicei cu familia in parc. Seara, dupa ce culcara copiii, cei doi soti se apucara sa isi faca canonul. Sotul statea in sufragerie, sotia in bucatarie.
În timp ce citea din Psaltire, sotia auzi respiratia regulata a sotului. Se duse in sufragerie si il gasi dormind pe jos.
- Ce e cu tine? Ce ai? Te simti rau? Doar ai dormit si dupa-masa. Ce s-a intamplat? il intreba ea, ingrijorata.
- Ce sa se intample, nu s-a intamplat nimic. Doar ca am judecat astazi pe cineva si m-am considerat un mare rugator. Am vorbit cu un tanar la biserica si, cand am auzit ce canon usor are, am ras de el, m-am gandit ca nu e atat de sporit ca mine.
- Dar nu ti-a spus parintele sa nu te lauzi cu rugaciunile tale?
- Sunt frant de oboseala. Pur si simplu nu mai am putere sa termin canonul. Nu mi s-a intamplat asa ceva de cativa ani de zile.
- Roaga-L pe Dumnezeu sa te ierte, ca, daca nu, harul care te intarea la rugaciune nu se va mai apropia de tine, ii zise sotia, facand patul. Daca nu poti mai mult, fa macar cateva metanii, si culca-te. Eu ma duc la canon, zise sotia, iesind din camera.

Fost-a un batran oarecare ce manca in toata ziua cate trei posmagi (pesmeti). Candva, a venit la el un frate si, sezand ei sa manance paine, au pus fratelui trei posmagi si, vazand batranul ca inca ii mai trebuie, i-a adus alti trei posmagi. Iar daca s-a saturat, s-au sculat. Deci, l-a judecat batranul pe fratele si i-a zis: "Nu trebuie, frate, sa slujim trupului!". Iar fratele, cerand iertare de la batranul, a plecat. A doua zi a venit vremea sa manance batranul si s-au pus pe masa trei posmagi dupa obicei si iarasi ii era foame dar s-a infranat. A doua zi la fel a patimit. Deci a inceput a slabi si a priceput batranul ca i s-a intamplat departarea lui Dumnezeu si s-a aruncat inaintea Domnului Dumnezeu cu lacrimi.
Si se ruga pentru departarea ce i s-a intamplat si indata a vazut un inger care ii zicea: "Pentru ca l-ai judecat pe fratele, ti s-a intamplat aceasta. Sa stii, dar, ca cel ce poate sa se infraneze pe sine, sau alta fapta buna oarecare face, nu de voia sa le face, ci darul lui Dumnezeu este cel care il intareste pe om". (1-362)

78. Spovedindu-se la preotul inchisorii, un detinut care fusese hot de buzunare ii marturisi parintelui ca luase hotararea de a nu mai fura niciodata si ca vroia sa duca o viata cat mai bineplacuta lui Dumnezeu. Parintele ii dadu o Psaltire si ii dadu canon sa citeasca in fiecare zi doua catisme.
- Dar este prea putin, parinte, am timp sa citesc si mai mult.
- Nu te grabi. E mai buna o lucrare usoara si statornica, o lucrare duhovniceasca prin care Dumnezeu sa iti transforme sufletul, decat un canon greu, care sa te oboseasca peste masura si sa te aduca in timp la deznadejde. Important este ca viata sa fie modelata de canon, nu sa faci un canon exagerat, care sa fie rostit cu formalism.

Zicea avva Matoi: "Voiesc lucrare usoara si statornica, decat cea care este ostenicioasa din inceput si degrab se curmeaza". (1-145)

79. Doi soti au venit la duhovnicul lor:
- Parinte, in fiecare zi facem canonul de rugaciune pe care ni l-ati dat, si metaniile, si inchinaciunile.
- Dar in restul zilei va ganditi la Dumnezeu?
- Nu, ne este de ajuns canonul.
- Rostul canonului este de a va apropia de Dumnezeu, de a-I cere sa va acopere cu mila Sa si sa va dea putere sa infruntati ispitele. Dar daca in restul timpului traiti ca niste pagani, fara sa Îi faceti lui Dumnezeu loc in viata voastra, fara sa Îi cereti sa va lumineze la fiecare pas mai important pe care il faceti, unde mai e credinta voastra? Trebuie sa traiti ca niste crestini in toata vremea, nu numai cand va faceti pravila.

S-a vestit fericitului Epifanie, episcopul Ciprului, de catre avva manastirii pe care o avea in Palestina, asa: "Cu rugaciunile tale nu ne-am lenevit de canonul nostru, ci cu osardie citim si ceasul intai si al treilea si al saselea si al noualea si vecernia". Iar el, prihanindu-i, le-a aratat lor zicand: "Aratati sunteti ca va leneviti in celelalte ceasuri ale zilei, petrecand deserti la rugaciune. Ca trebuie calugaria cea adevarata neincetat sa aiba rugaciunea si cantarea psalmilor in inima sa". (3-65)

80. Un duhovnic a venit sa le faca sfestanie unor ucenici de-ai sai. Cand a inceput sa faca slujba, din camera cealalta a inceput sa se auda muzica de vioara.
- Ce se aude?
- V-am spus ca de anul acesta la noi locuieste un nepot care a intrat la Conservator. Nu merge la biserica, de aceea nu a venit in camera cu noi. Sta si exerseaza.
- Nu va dati seama ca muzica lui o sa va imprastie mintea de la rugaciune?
Gazda - un barbat intre doua varste - spuse:
- Nu, parinte, ca ne-am obisnuit.
- Ei, ne-am obisnuit sa ne zboare mintea la rugaciune, cu asta ne-am obisnuit. În fiecare seara, cand ne facem canonul, ne asigura o muzica de fundal care ne impiedica sa ne rugam cu luare aminte - continua sotia.
- Daca pe preot il deranjeaza uneori foiala care este in biserica, este normal ca si pe voi va deranjeaza aceasta muzica de vioara. Frumoasa de altfel, dar nu in timpul rugaciunii. Rugati-l pe nepotul vostru sa faca o pauza vreme de o jumatate de ora, pana facem sfestania.
- Sa nu se supere.
- Nu e cazul sa se supere. Ba chiar sa il rugati ca, in fiecare seara cand va faceti canonul, sa faca liniste. Sa isi faca programul in asa fel incat si voi sa aveti parte de rugaciune. Ca altfel, nici nu va rugati, si nici timpul nu il folositi in alt fel. Daca erati nevoiti sa ascultati cine stie ce zgomote, daca aveati vecini care ar fi dat des petreceri de rasuna tot blocul, cum mi se intampla mie, era altceva. Dumnezeu vedea si va acoperea cu harul Sau. Dar asa, pentru ca va sta in putinta sa rezolvati aceasta problema, Dumnezeu asteapta sa vada daca va doriti sau nu sa va rugati cu luare aminte.
- Dar nu e important sa ne zicem tot canonul?
- Ba da, dar important e si cum il ziceti, si in ce conditii il ziceti. Trebuie sa incercati ca la vremea rugaciunii sa aveti conditii cat mai potrivite. Si linistea e de mare folos.

A mers odata avva Arsenie intr-un loc, si era acolo trestie si sufland vantul facea trestia sunet. Si a intrebat batranul pe frati: "Ce este sunetul acesta?". Iar fratii i-au spus ca este sunetul trestiei. Zis-a batranul catre dansii: "Cu adevarat, de va sedea cineva in liniste si va auzi glas de pasare, nu are inima aceeasi liniste; cu atat mai mult voi, avand sunetul trestiilor acestora". (25-17)

Roadele pocaintei

81. Un tanar crescut intr-o familie de sectanti a fost botezat in Biserica Ortodoxa. Îi placeau slujbele, ii placeau cartile duhovnicesti, dar nu vroia sa se spovedeasca. Ramasese cu o indoiala, nu credea ca prin Taina Spovedaniei se iarta pacatele. Cadea in pacatul curviei destul de des, dar, dupa ce pacatuia, se ruga la Dumnezeu sa il ierte.
Si tot asa s-a intamplat vreme de cateva luni. Odata i s-a aratat un drac care i-a spus:
- Nu ti-e rusine sa te mai rogi, dupa ce pacatuiesti atat? Ce, crezi ca Dumnezeu e orb, ca nu vede cat de desfranat esti?
Tanarul i-a raspuns:
- Ba vede, si tot asa vede si pocainta mea. Si pana o sa mor, o sa ii cer iertare pentru fiecare din caderile mele...
- Sa ii ceri, ca degeaba ii ceri... a spus dracul, disparand.
Speriat, tanarul s-a dus la biserica, sa vorbeasca cu un preot. Dupa ce a ascultat intamplarea, preotul i-a spus:
- Degeaba Îi ceri lui Dumnezeu sa te ierte daca nu vrei sa intelegi ca pacatele savarsite dupa Botez se iarta prin Taina Spovedaniei. Daca nu te spovedesti, nu ti se iarta. Abia dupa spovedanie sufletul are puterea de a birui pacatul. Altfel, bunavointa sufletului de a se indrepta este repede ingenuncheata de diavol.
Dupa ce tanarul s-a spovedit, dracul i s-a aratat iar:
- Te-a iertat Dumnezeu, dar iarasi o sa te dobor. Si iarasi o sa te spovedesti, si iarasi o sa te dobor.
Tanarul i-a spus:
- Asa sa fie pana pe patul de moarte, iar sa cad, si iar sa ma spovedesc, si tot nu o sa ma dau batut. Dar cred lui Dumnezeu ca il va lumina pe duhovnic sa imi dea sfaturile si canonul potrivit pentru a ma vindeca, si ca ma va intari sa nu mai cad in cursele tale.
Si dracul i-a zis:
- Nu te voi mai ispiti atunci, ca sa nu iti agonisesti cununa.
Si de atunci, tanarul a dus cum trebuie razboiul duhovnicesc. Alerga la duhovnic imediat ce vreo ispita ii intuneca mintea. Si nu astepta sa pacatuiasca cu trupul pentru a se spovedi.

Un frate oarecare, petrecand multe ispite de la neprietenul, cadea totdeauna in curvie si petrecea nevoindu-se a nu-si lasa chipul calugaresc, ci facea cate putina slujba si se ruga lui Dumnezeu cu suspinuri, zicand: "Doamne, ori de voiesc, ori de nu voiesc, mantuieste-ma!". Si zicea acestea in toate zilele, si de cadea in curvie, si de nu cadea. Odata a cazut in obiceiul pacatului noaptea si s-a sculat si indata a inceput a canta un canon. Iar dracul se mira de nadejdea lui si de nemahnirea lui si i s-a aratat in vederea ochilor si i-a zis cand canta: "Cum nu te rusinezi cu totul a sta inaintea lui Dumnezeu, sau a pomeni numele Lui?".
I-a zis fratele: "Stii ca limba aceasta este nicovala, odata vei lovi cu ciocanul si odata vei lua, iar eu voi rabda luptandu-ma cu tine pana la moarte, oriunde te voi ajunge in ziua de apoi si cu juramant iti fac tie incredintare, ca asa sa-mi ajute Cel ce a venit sa mantuiasca pe pacatosi, ca nu voi inceta parandu-te pe tine lui Dumnezeu pana ce vei inceta a te lupta cu mine, si voi vedea cine va birui, tu sau Dumnezeu". Daca a auzit dracul acestea, a zis catre dansul: "Într-adevar, de acum nu ma voi mai lupta cu tine, ca sa nu-ti agonisesc tie cununa, luptandu-ma pentru rabdarea ta". Si s-a dus dracul. (29-299)

82. O fata care in timpul liceului traise cu prietenul ei si care, dupa ce ramasese insarcinata, facuse un avort de frica parintilor ei, a simtit ca fara Dumnezeu viata nu are rost si s-a apropiat de biserica. Vreme de trei ani a trait in curatie, dupa ce Îi promisese lui Dumnezeu ca nu se va mai culca decat cu sotul ei, dupa nunta.
Dar, intr-o seara, fiind apasata de singuratate, a iesit sa se plimbe in parc. A facut cunostinta cu un doctor, nu foarte frumos dar prezentabil, si plimbarea s-a terminat in patul doctorului.
Dimineata, cand a ajuns acasa, s-a dus in fata icoanei si s-a rugat:
- Doamne, iarta-ma, ca desi am cazut inca o data, am sa pun din nou inceput bun. Ma voi spovedi si voi lupta din toate puterile sa nu mai cad.
Dupa rugaciune, a vazut in camera ei un drac mare si urat:
- De ce te mai rogi? Gata, de acum vei fi a noastra...
- De unde stii tu ca voi fi a voastra? Puternic este Dumnezeu sa ma ridice iar si sa ma ierte.
- De unde stii ca te va ierta?
- Dumnezeu stie ca nu am mintit cand i-am spus ca nu vreau sa mai cad niciodata. Stie cat m-am luptat. Si, asa cum m-a vazut gresind, tot asa ma va vedea pocaindu-ma.
Auzind acestea, dracul a plecat rusinat. Iar fata, mirata ca diavolul a lasat-o in pace, a capatat si mai mare nadejde in mila lui Dumnezeu. Fara sa mai amane, in loc sa mearga la serviciu, a alergat la parintele ei si s-a spovedit cu inima franta. Si, primind canon, a plecat cu nadejdea ca Dumnezeu o va ierta.

Un frate oarecare ce traia in Enat, in manastirea Alexandriei, a cazut in pacatul curviei si, dupa cadere, de multa lui scarba l-a adus pe el vrajmasul la deznadajduire. El, mai venindu-si in fire si vazandu-se biruit de scarba si deznadajduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus gandul sau spre buna nadejde, zicand: "Crezi in marea milostivire a lui Dumnezeu, ca Îsi va face mila si cu mine pacatosul si ma va ierta!". Iar cand graia el intru sine acestea, diavolii i-au zis: "Cum stii tu ca Îsi va face mila cu tine?". Si le raspundea lor asa: "Dar voi cine sunteti si ce grija aveti, de Îsi va face Dumnezeu mila cu mine ori de nu Îsi va face? Ca voi sunteti fiii intunericului, ai gheenei si ai pieirii vesnice, iar Dumnezeu este bun si milostiv. Voi ce treaba aveti?".
Acestea graindu-le lor fratele, au fugit dracii rusinati de la dansul, neputand sa-i mai faca nimic. Iar fratele, cu nadejdea si cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a pocait si s-a mantuit. (24-296)

83. Doi tineri care traiau impreuna au venit la biserica parintelui Constantin. Au fost foarte impresionati de intalnirea cu parintele si dupa slujba s-au spovedit. Vroiau sa se casatoreasca dupa terminarea facultatii. S-au hotarat sa nu mai pacatuiasca. Cu o luna inainte de examenele de licenta, Eliza s-a dus la o petrecere data de sora sa, care se maritase cu un arab. Daniel era acasa, la parinti.
La petrecere, un alt arab, cel mai bun prieten al cumnatului Elizei, s-a indragostit de ea si, din vorba in vorba, a convins-o sa bea cu el niste tarie. Prinsa in joc, fata a cerut din ce in ce mai multa bautura si, in cele din urma, a picat in bratele arabului. Ba chiar a pacatuit cu el dupa plecarea musafirilor. Sora ei nu parea mirata de aceasta.
Cand l-a revazut pe Daniel, pe Eliza au napadit-o lacrimile:
- Totul s-a terminat. Nu mai are rost sa fim prieteni. Duminica dimineata m-am culcat cu Ahmed, cel mai bun prieten al cumnatului meu. Nu stiu daca m-ai putea ierta, si nici nu mai are rost sa ma ierti. Între noi s-a terminat totul.
Dupa trei zile, Eliza a primit un telefon:
- Crezi ca exista pocainta?
- Da, exista.
- Atunci hai la parintele Constantin. Tie o sa-ti dea un canon, iar mie o sa-mi spuna ce rugaciuni sa fac pentru tine.
Eliza s-a spovedit si, cu dragostea lui Daniel si cu sfaturile parintelui, sufletul ei s-a curatat de pacat.
S-au casatorit, asa cum planuisera. Eliza era o sotie minunata. Daniel nu a regretat niciodata ca a iertat-o pentru greseala facuta.

Doi frati erau la chilii si cel care era cel mai batran il ruga pe cel mai tanar, zicand: "Sa petrecem impreuna, frate". Iar el zicea: "Eu sunt pacatos si nu pot sa petrec impreuna cu tine, avvo". Acela il ruga pe dansul, zicand: "Cu adevarat putem". Si era batranul curat si nu voia sa auda ca fratele are ganduri de curvie. Deci i-a zis fratele: "Lasa-ma o saptamana si iarasi vom vorbi!". Si dupa o saptamana, vrand cel mai tanar sa-l incerce, i-a zis: "În mare ispita am cazut, avvo, saptamana aceasta, ca, ducandu-ma in sat pentru o trebuinta, am cazut cu o femeie". Zis-a lui batranul: "Este pocainta?". Raspuns-a fratele: "Este, cu adevarat". Zis-a batranul: "Eu port jumatate din pacat si tu cealalta jumatate". Atunci i-a zis lui fratele: "Acum putem sa fim impreuna". Si au petrecut impreuna pana la sfarsitul lor. (17-353)

84. O profesoara de religie a mers cu un grup de elevi intr-un pelerinaj la o manastire. Au venit cu ea si patru elevi care erau foarte obraznici. Tot drumul au facut galagie. Profesoara sovaise inainte sa ii ia la drum. Auzise ca unul dintre ei se culca cu o colega de clasa, si isi asuma o mare responsabilitate daca ii lua. Trebuia sa fie foarte atenta. Dar s-a decis sa ii ia.
La manastire, grupul s-a intalnit cu un parinte cu viata sfanta, un pustnic care venise sa se impartaseasca. Era foarte slab, din cauza posturilor aspre. Cand vorbea despre Dumnezeu, avea ochii in lacrimi. Printre altele, le-a spus copiilor:
- Trebuie sa traiti in asa fel incat, atunci cand veti fi mari, sa nu va para rau ca v-ati pierdut tineretea. O singura viata avem in aceasta lume. Sa o folosim cat mai bine, pentru a dobandi raiul.
Parintele nu le-a vorbit mult elevilor, dar cuvintele lui i-au impresionat pe doi dintre cei patru copii-problema. Unul dintre cei doi era chiar cel care pacatuia cu colega lui. Pe drumul de intoarcere, ei au vorbit mult cu profesoara de religie. Pelerinajul i-a convins sa isi schimbe viata.
Numai ca ceilalti doi prieteni ai lor nu erau deloc incantati de aceasta schimbare, pe care nu o intelegeau. Îi tot ironizau pe prietenii lor care nu mai mergeau in baruri si nici la petreceri zgomotoase. Acestia veneau rareori pe la petreceri si se purtau cu totul altfel decat inainte. De asta erau luati peste picior de colegii lor. Dar ei se hotarasera sa nu raspunda la ironiile celorlalti. Cei doi prieteni ai lor au ras o vreme de ei, tot incercand sa ii convinga sa nu mai mearga la biserica. Dar nu au reusit. Mai mult inca, unul din ei, vazand cum cei doi tineri duceau o viata curata, s-a dus si el de cateva ori la biserica. La inceput din curiozitate, dar pana la urma a incepu sa ii placa.
Si astfel, datorita unui pelerinaj si intelepciunii unei profesoare de religie, trei tineri si-au indreptat pasii pe calea mantuirii.

Zicea avva Zinon ca i-a povestit lui fericitul Serghie, egumenul din Pediada, o povestire ca aceasta: "Odata - zice - calatorind noi cu un batran sfant, fiind si alt frati impreuna cu noi, ne-am ratacit pe cale. Si, nestiind unde mergem, ne-am aflat in semanaturi si am calcat putin din semanaturi. Iar plugarul, simtind, ca s-a intamplat de lucra acolo, a inceput a ne ocari si a zice cu manie: "Voi calugari sunteti? Voi va temeti de Dumnezeu? De aveati frica lui Dumnezeu inaintea ochilor, nu faceati aceasta". Deci indata ne zice noua sfantul acela batran: "Pentru Domnul, nimeni sa nu graiasca!". Si se ruga plugarului cu blandete, zicand: "Bine zici, fiule; de am fi avut frica lui Dumnezeu aceasta nu am fi facut, ci pentru Domnul, iarta-ne, ca am gresit!".
Iar acela, inspaimantandu-se pentru nerautatea si smerenia batranului, alergand la noi, a cazut la picioarele batranului, zicand: "Iarta-ma pentru Domnul si ia-ma cu voi!"" Si adauga fericitul Serghie: "Iata blandetea si bunatatea sfantului ce a putut cu ajutorul lui Dumnezeu sa faca! Si a mantuit sufletul ce era facut dupa chipul lui Dumnezeu, si pe care Dumnezeu il voieste mai mult decat nenumarate lumi cu banii lor". (10-75)

85. Un student cazuse in pacat cu prietena sa, cu care urma sa se casatoreasca dupa Postul Craciunului. Mai erau doua luni pana la nunta. S-au spovedit, dar dupa doua saptamani iar au cazut. Iar s-au spovedit, si iar au cazut. În prima saptamana din post au pacatuit iarasi. Imediat dupa aceea, cand abia apucasera sa se imbrace, pe tanar l-a mustrat constiinta. A pus mana pe telefon si l-a sunat pe preot:
- Sarut-mana, parinte, Mihnea la telefon. V-am sunat sa va intreb de cate ori poate cineva sa puna inceput bun?
- Ori de cate ori cade.
- Si in fiecare saptamana?
- Si in fiecare zi. Si in fiecare ora. Asa cum diavolul contabilizeaza fiecare cadere, tot asa Dumnezeu numara fiecare ridicare. Ce s-a intamplat, iar ati cazut?
- Da, parinte, iar. Si iar sa ne spovedim, si iar sa cadem? Sau sa asteptam sa ne spovedim chiar inainte de nunta?
- O sa va spovediti si atunci, asa cum v-am spus. Dar acum, pentru ca ati cazut, trebuie sa va ridicati. Va astept dupa-masa la biserica si o sa va spovedesc dupa vecernie.
- Si daca o sa cadem iarasi?
- Prin spovedanie sufletul primeste dezlegare de lanturile cu care l-a legat pacatul, si puterea sa se lupte cu el. Daca vreti sa puneti inceput bun, spovediti-va. Dar, daca vreti sa va spovediti fara sa fiti hotarati sa fiti cuminti pana la nunta, nu faceti bine.
- E post…
- Si daca nu era post, pacatul tot pacat era. Ori de cate ori cadeti, ridicati-va.

A intrebat avva Moise pe avva Siluan, zicand: "Poate omul in fiecare zi sa puna inceput?". Si i-a raspuns batranul: "De este lucrator, poate si in fiecare zi si in fiecare ceas sa puna inceput bun". (11-217)

Sfaturile duhovnicului

86. Un ministru a chemat un preot sa ii faca sfestanie. Preotul a venit, a facut slujba, dupa care a fost invitat sa sfinteasca masa pregatita pentru aceasta ocazie. Desi era vineri, pe masa erau carnuri si alte mancaruri de dulce.
- Sa ma iertati, a spus parintele, dar fiind zi de post, nu pot binecuvanta decat ce e de post…
- Ce vorba e asta? s-a suparat ministrul. Hai, binecuvanteaza toate, ca ne suparam. Ei, comedie, nu am chemat un altul mai destept! Aici nu e masa obisnuita, parintele, aici suntem oameni cu greutate. Binecuvantezi, sau pleci de aici?
- Iertati-ma, plec, a spus parintele, strangandu-si epitrahilul.
- O sa vezi tu cat de curand ce rasplata o sa primesti pentru gestul asta… a spus ministrul, simtindu-se jignit.
Într-adevar, peste cateva zile, parintele a fost chemat la episcopie si a fost mutat la alta parohie, mult mai mica. Nu i-a fost greu sa inteleaga pricina mutarii sale. Dar, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate, parintele a plecat, avand incredintarea ca nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu.
Peste un an de zile, la alegeri, partidul ministrului a obtinut voturi putine, si ministrul a revenit la functia pe care o avusese mai inainte: director de spital.
Peste alt an de zile, pe cand se afla in concediu, a izbucnit un incendiu in care copilul sau cel mic si-a pierdut viata.
În fata sicriului, fostul ministru statea si plangea:
- Oare cu ce Te-am suparat, Doamne, cu ce?
Din randuiala lui Dumnezeu, la inmormantarea aceea fusese chemat sa slujeasca tocmai preotul pe care ministrul il prigonise: parohul din cartier plecase de urgenta din oras.
Preotul a tinut slujba, smerit. A plecat imediat dupa ce a tinut un scurt cuvant, pentru ca nu vroia sa il puna intr-o situatie delicata pe fostul ministru.
Comportamentul sau l-a ajutat pe cel care mai inainte il prigonise sa isi inteleaga greseala. Si-a dat seama ca in viata toate sunt trecatoare si ca important este un singur lucru: ascultarea de Dumnezeu, oricat de grea ar fi aceasta ascultare. A inteles cat de crestineste se purtase parintele atunci cand refuzase sa sfinteasca bucatele de dulce in post. A inteles ca nici un compromis nu are urmari bune. Ca urmari bune au numai faptele bune. Mai mult chiar, el a incercat sa determine transferul parintelui la postul initial. Pentru ca nu mai era ministru, si nu mai avea aceeasi greutate in ochii celorlalti, a avut mult de furca pentru a-si implini dorinta. Dar, in cele din urma, a reusit.
Dupa ce parintele a inceput sa slujeasca din nou in vechea sa parohie, directorul spitalului l-a chemat din nou sa ii faca sfestanie:
- Va rog din tot sufletul, parinte, sa ma iertati pentru raul pe care vi l-am facut. Va rog sa veniti din nou la noi, ca va avem ca pe un sfant… Sotia mea de la inceput a zis ca semanati cu Hristos la infatisare si la moralitate…
- De iertat, v-am iertat. De semanat cu Hristos la chip, aproape toti barbosii seamana putin. Cat despre moralitate, nici un om nu se poate compara cu Hristos. Stiu ca, daca as veni la voi, m-ati trata ca pe un sfant. Tocmai de aceea nu voi veni. Sau poate voi veni peste multa vreme, cand nu o sa ma mai tineti de sfant. Ca asa, sa ma ridicati in slavi, si de acolo sa ma doboare diavolul, nu imi este de folos. Sa imi lasati totusi un pomelnic, sa va pomenesc. Si va mai spun inca o data: de iertat, v-am iertat. Dar aveti grija cum traiti, ca sa va ierte si Dumnezeu…

Un frate l-a intrebat pe unul din batrani, zicand: "Cum diavolul aduce ispite asupra sfintilor?". Si i-a zis lui batranul ca a fost unul din parinti, anume Nicon, care locuia in muntele Sinai. Si iata ca oarecine, mergand la casa unui faranit si gasind pe fiica lui singura, a cazut cu dansa. Si i-a zis ei: "Spune ca pustnicul avva Nicon ti-a facut asa". Si cand a venit tatal ei si a aflat, luand sabia, s-a dus asupra batranului si, batand in usa, a iesit batranul. Si intinzand el sabia ca sa-l omoare, s-a uscat mana lui. Si ducandu-se faranitul la biserica, a spus batranilor si au trimis la dansul si a venit batranul. Si batandu-l mult, voiau sa-l goneasca. Si s-a rugat zicand: "Lasati-ma aici, pentru Dumnezeu, ca sa ma pocaiesc!". Si despartindu-l pe el trei ani, s-a dat porunca ca nimeni sa nu mearga la el. Si a facut trei ani, venind in fiecare duminica la biserica si facand metanie, se ruga la toti zicand: "Rugati-va pentru mine!". Iar mai pe urma s-a indracit cel ce a facut pacatul si a pus ispita asupra batranului. Si a marturisit in biserica ca el a facut pacatul si a zis sa napastuiasca pe robul lui Dumnezeu.
Si mergand tot norodul, a facut metanie batranului, zicand: "Iarta-ne pe noi, avvo!". Si le-a zis lor: "De a va ierta, iertati sunteti; dar a ramane aici cu voi nu mai raman, ca nu s-a aflat unul sa aiba dreapta socoteala si sa-i fie mila de mine". Si asa s-a dus de acolo. Si a zis batranul catre fratele: "Vezi cum diavolul aduce ispitele asupra sfintilor?" (Avva Nicon -158)

87. La parintele Ioan a venit Adrian, un student la Teologie. În loc sa ii ceara un cuvant de folos, el a inceput sa ii spuna parintelui cat de necesar este ca oamenii sa tina post negru vinerea, cat de greu dar folositor este ca oamenii sa rosteasca rugaciunea inimii, cat de bine este sa existe familii crestine. Dupa ce a terminat lista de sfaturi, a inceput sa ii puna parintelui intrebari legate de culmile vietuirii duhovnicesti.
- Nu stiu sa iti vorbesc despre asa ceva. Despre asta au invatat sfintii, pentru ca traiau cele despre care scriau.
- Spuneti-mi macar ce ati citit, daca v-a interesat acest subiect.
Vazandu-l atat de mandru, parintele il asculta in tacere. Tanarul vroia sa para cat mai intelept in ochii parintelui.
Acesta l-a intrebat:
- Si in fata lui Dumnezeu, tot asa vii?
- Ce vreti sa spuneti?
- Ai venit la mine pentru prima data. Nu ai vrut sa fii folosit de cuvintele mele, ci ai vrut sa ma convingi de intelepciunea ta. Calea asta nu Îi place lui Dumnezeu. Apoi ai vrut sa vezi daca stiu sa iti vorbesc despre taine care depasesc intelegerea noastra. Dar credinta noastra nu e filosofie, nu cel care e doar o enciclopedie teologica dobandeste raiul, ci raiul il dobandeste numai cel care traieste credinta.
- Bine, parinte, bine, atunci o sa mai vin alta data, ca sa mai vorbim…
Adrian a plecat deceptionat. În timp ce statea in statia de autobuz, l-a vazut pe un prieten de-al sau care se indrepta spre biserica.
- Ce faci aici?
- Ce sa fac, am fost la parintele Ioan.
- Si eu tot la el ma duc.
- Si, iti place? Mie mi s-a parut ca faima pe care o are e cam exagerata. În ce priveste teologia, cam schiopateaza. În loc sa imi raspunda la intrebari, a incercat sa se eschiveze, sa imi vorbeasca despre importanta trairii crestine, de parca eu nu as intelege acest subiect. Cred ca stiu mai multa teologie decat el.
- Spui asta pentru ca nu il cunosti. Mie imi este duhovnic. Am avut odata niste nelamuriri legate de o lucrare de seminar. M-a uimit cat de bine cunoaste scrierile Sfintilor Parinti.
- Atunci mie de ce nu a vrut sa imi raspunda la intrebari?
- El nu raspunde decat la intrebarile care il ajuta pe om sa se schimbe in bine. Spune ca se umple lumea de teologi, in timp ce adevaratii crestini se cam imputineaza.
- Mi-a venit masina, trebuie sa plec, mai vorbim, spuse Adrian, suindu-se in autobuz.
Dar, cum ramase singur, incepu sa inteleaga cata dreptate avea parintele Ioan. El isi dorise pana atunci din tot sufletul sa ajunga un mare teolog. Dar nu isi dorise la fel de mult sa ajunga un bun crestin.
Cobori la prima statie si o lua inapoi pe jos. Se intalni iar cu prietenul sau:
- Ce faci, Adriane, ai uitat ceva?
- Da, raspunse Adrian. Am uitat sa pun intrebarile potrivite…

S-a dus odata un frate din partile lui avva Pimen in strainatate. Si a ajuns acolo la un pustnic (care era milostiv si multi veneau la dansul). Si i-a vestit lui fratele cele despre avva Pimen. Si, auzind fapta lui cea buna, a dorit sa-l vada. Deci, intorcandu-se fratele in Egipt, dupa catava vreme a venit pustnicul din strainatate in Egipt la fratele cel ce venise la el (ca ii spusese lui unde petrece). Si vazandu-l acela, s-a mirat si s-a bucurat foarte. Si a zis pustnicul: "Fii bun si du-ma la avva Pimen!". Si, luandu-l, a venit la avva Pimen si i-a vestit cele despre dansul zicand: "Mare om este si multa dragoste si cinste are la locul lui si i-am vestit lui despre tine si, dorind sa te vada, a venit".
Deci l-a primit pe el cu bucurie si, sarutandu-se unul cu altul, au sezut. Si a inceput cel strain a vorbi din Scriptura locuri duhovnicesti si ceresti. Si si-a intors avva Pimen fata lui si nu i-a dat raspuns. Si vazand ca nu vorbeste cu dansul, mahnindu-se a iesit. Si i-a zis fratelui celui ce l-a adus pe el: "În zadar am facut toata calatoria aceasta, ca am venit la batranul si iata ca nici a vorbi cu mine nu voieste". Si a intrat fratele la avva Pimen si i-a zis: "Avvo, pentru tine a venit acest om mare, avand atata slava la locul lui. Pentru ce n-ai vorbit cu dansul?". I-a zis lui batranul: "Acesta dintre cei de sus este si cele ceresti graieste, iar eu dintre cei de jos sunt si cele pamantesti vorbesc. De mi-ar fi grait despre patimi ale sufletului, i-as fi raspuns; iar daca pentru lucruri ceresti [vrea sa vorbim], eu aceasta nu stiu".
Deci iesind fratele, i-a zis: "Batranul nu vorbeste degraba din Scriptura, ci daca cineva ii va grai lui despre patimile sufletului, ii raspunde". Iar el, umilindu-se, a intrat la batranul si a zis catre dansul: "Ce voi face avvo, ca ma stapanesc patimile sufletului?". Si a luat aminte la dansul batranul, bucurandu-se. Si a zis: "Acum bine ai venit. Deschide-ti gura ta pentru acestea si o voi umple de bunatati". Iar el, mult folosindu-se, zicea: "Cu adevarat aceasta este calea cea adevarata". Si multumind lui Dumnezeu, s-a intors la locul sau bucuros caci cu astfel de sfant s-a invrednicit a se intalni. (8-166)

88. Într-o seara, la usa casei parohiale in care locuia parintele Ioan a batut cineva. Deschizand, parintele a vazut o studenta pe care cu cateva zile in urma o convinsese sa nu faca un avort. Tatal pruncului plecase din tara si se intorsese la familia lui, in Iran. Familia fetei se chinuise multa vreme sa o convinga sa renunte la sarcina nedorita, dar parintele avusese rabdare cu ea si o sfatuise sa nu faca acest groaznic pacat.
- Iertati-ma ca va deranjez atat de tarziu, parinte, dar trebuie sa imi spuneti un cuvant de intarire. Nu mai puteam astepta pana maine, sunt facuta praf.
- Ce s-a intamplat, ai ucis copilul?
- Nu, parinte, Doamne-fereste. Am o ispita mare si am nevoie de sfatul sfintiei voastre. Altfel nu indrazneam sa va deranjez la ora asta. Stau numai un minut, daca imi permiteti.
- Ma deranjai daca faceai cine stie de traznaie; daca pot sa iti fiu de folos, nu ma deranjezi, ma bucuri.

Un frate a mers la un sihastru si, plecand de la dansul, i-a zis: "Iarta-ma, avvo, ca te-am smintit de la rugaciunea ta!". Celalalt, raspunzand, i-a zis: "Rugaciunea mea este sa te odihnesc pe tine si sa te petrec cu dragoste". (6-367)

89. O femeie cazuse in deznadejde dupa ce sotul si cei doi fii ai ei murisera in urma unui grav accident de masina. Venise la parintele Ioan cu inima distrusa de intristare:
- Parinte, iertati-ma, nu mai sunt in stare sa imi fac canonul, nu mai sunt in stare sa ma rog lui Dumnezeu. Am impresia ca m-a pedepsit prea tare pentru pacatele tineretii, in timp ce pe altii ii lasa de capul lor. Nu mai pot, parinte, nu mai pot. Simt ca imi pierd mintile. Cum o sa traiesc singura? Îmi vine sa imi iau viata si sa ma duc langa ei.
- Daca ar fi asa simplu sa te duci langa ei, ti-as da binecuvantare sa iti iei viata cum ajungi acasa. Numai ca sinucigasii merg in iad. Numai pe unii dintre cei bolnavi psihic ii iarta Dumnezeu. Daca sotul si copiii tai s-au mantuit si tu te duci in iad, nu vei fi langa ei.
- Dar daca vreunul a ajuns in iad? Ma voi duce sa stau cu el.
- Nu se poate. Numai in rai oamenii stau in comuniune unii cu altii. În iad nu exista decat plangere. Nu poti sa alini durerea celui care ajunge acolo decat intr-un singur fel: rugandu-te pentru el sa ajunga sa vada lumina.
- Si ce sa fac, parinte, ca nu pot sa ma rog? Nu pot sa mai fac Acatistul Preadulcelui Iisus.
- Nu poti sa faci acatistul, o sa faci altceva.
- Nu pot sa ma rog pentru mine, parinte, sunt prea deznadajduita.
- Deznadejdea inseamna moarte duhovniceasca. Noi, crestinii, nu avem voie sa deznadajduim. Chiar daca suntem mahniti. Deznadajduiti sunt doar necredinciosii, cei care nu stiu sa Îi ceara Domnului puterea de a depasi incercarile.
- Parinte, oricum nu pot sa ma rog.
- Îti schimb canonul. În fiecare seara sa faci zece metanii pentru sotul tau, si cate zece pentru fiecare dintre copii. Si la fiecare metanie sa spui: "Doamne, odihneste-l in Împaratia Ta."
A doua saptamana, cand femeia a venit din nou la biserica, parintele a intrebat-o:
- Ai facut metaniile?
- Da, parinte, le-am facut.
- Sa stii ca si aceasta osteneala a ta Dumnezeu o va primi tot ca pe o pomana, ca pe o milostenie. De acum sa faci cate douazeci de metanii pentru fiecare.
- Bine, parinte, o sa fac.
- Si, daca mai ai putere, sa faci cate cinci metanii si pentru mine, sa ma intareasca Dumnezeu sa calauzesc sufletele asa cum trebuie.
- Da, parinte, o sa fac.
Seara, dupa ce a facut metaniile pentru sotul si copiii ei, s-a apucat sa faca si pentru parintele. Dupa aceea, s-a apucat sa faca cateva metanii si pentru ea, fara sa le numere. Îi tot cerea lui Dumnezeu putere sa rabde incercarile prin care trece.
În seara urmatoare a facut la fel, si tot asa pana ce a venit iarasi la parintele Ioan:
- Parinte, desi nu mai aveam putere sa ma rog, cu chiu cu vai am inceput sa fac cateva metanii si pentru mine. Nu multe, dar fac.
- Important este ca nu ai parasit lupta. Diavolul abia astepta sa te darame cu deznadejdea.
- Parinte, dar sa stiti ca tot imi mai vin ganduri de deznadejde.
- Tu ce credeai, ca lupta se va termina atat de usor? Suntem oameni, suntem fiinte pe care incercarile ne clatina puternic. Important este sa nu cedam. Uite, de acum trebuie sa citesti din Psaltire cate un psalm in fiecare zi.
- Atat de putin?
- Un psalm neaparat. Un psalm facut cu luare-aminte. Si daca vezi ca mai ai stare de rugaciune, roaga-te in continuare. Nu te gandi sa termini catisma, roaga-te atat cat poti si fii atenta la rugaciune.
Încetul cu incetul, femeia se punea pe picioare. Dupa ce a facut parastasul de patruzeci de zile, parintele i-a spus:
- Gata, cu ajutorul lui Dumnezeu ai depasit momentele de cumpana. De acum revenim la canoane obisnuite.
- Sa stiti, parinte, ca, daca nu ati fi avut intelegere fata de mine in durerile prin care am trecut, nu as mai fi venit la biserica.
- Stiu, daca ti-as fi dat un canon prea greu, te-ar fi biruit si mai tare deznadejdea. Dar canonul trebuie sa vindece sufletul, nu sa il sufoce. Trebuie sa fie balsam. Iar atunci cand e nevoie sa fie bisturiu chirurgical, duhovnicul trebuie sa fie foarte atent, ca sa nu moara pacientul pe masa de operatie. Stiu asta de la primul meu duhovnic, Dumnezeu sa il odihneasca.

Se povestea despre avva Macarie ca, mergand odata la biserica sa citeasca pravila, a vazut in afara chiliei unuia dintre frati multime de draci, din care unii se inchipuiau in muieri ce rosteau cuvinte necuviincioase, altii in copilandri ce vorbeau cuvinte de ocara, altii jucau, iar altii se schimbau in multe forme. Batranul, fiind vazator cu mintea, a cunoscut pricina. Si, suspinand, si-a zis: "Negresit, fratele petrece in lenevire si pentru aceasta duhurile cele viclene ii inconjoara chilia".
Dupa ce a ispravit pravila, a intrat in chilia fratelui si i-a zis: "Sunt necajit, frate, si cred ca, de te vei ruga pentru mine, cu adevarat ma va usura Dumnezeu de necazul acesta". El, punand metanie batranului, i-a zis: "Avvo, nu sunt vrednic sa ma rog pentru tine". Însa batranul sta rugandu-l pe frate si zicand: "Nu ma duc de nu-mi vei da cuvant ca vei face pentru mine cate o rugaciune in fiecare seara". Asa a ascultat fratele porunca batranului. Acest lucru l-a facut batranul vrand sa-i dea pricina sa se roage noaptea. Si, sculandu-se fratele in noaptea viitoare, a facut o rugaciune pentru batranul. Apoi, umilindu-se, a zis: "Ticalosule suflete, pentru un batran ca acesta te-ai rugat, dar pentru tine nu te rogi?". Deci, a facut si pentru sine o rugaciune. Apoi asa facand el in fiecare noapte si savarsind cele doua rugaciuni, in duminica urmatoare, batranul, ducandu-se la biserica, i-a vazut pe draci stand afara din chilia fratelui, ca si mai inainte, dar tristi si posomorati. Si a cunoscut ca pentru rugaciunea fratelui s-au intristat dracii. Astfel, bucurandu-se, a intrat la fratele si a zis: "Rogu-te, mai fa pentru mine inca o rugaciune!". El a ascultat si facand pentru batranul doua rugaciuni, iarasi s-a umilit si si-a zis: "O, ticalosule suflete, adauga si pentru tine o rugaciune!".
Deci, asa petrecand el si saptamana aceea si facand in fiecare noapte cate patru rugaciuni, duminica iarasi venind batranul, i-a vazut pe draci mai intristati si tacand. Si multumind lui Dumnezeu, cand s-a intors, a intrat iarasi la frate si l-a rugat sa mai adauge pentru dansul inca o rugaciune. Acesta, primind si adaugand si pentru sine inca o rugaciune, facea in fiecare noapte sase rugaciuni. Cand a trecut batranul duminica, i-a vazut pe draci stand departe de chilia lui. Dar cum l-au vazut intrand la frate, l-au ocarat, mahnindu-se pentru mantuirea fratelui. Iar batranul, proslavind pe Dumnezeu, a intrat la frate si l-a sfatuit sa nu se leneveasca, ci neincetat sa se roage. Si asa, facandu-se fratele osarduitor la rugaciuni, cu darul lui Dumnezeu, s-au dus dracii cu totul de la dansul. (78-439)

90. La biserica la parintele Ilarion au venit doi studenti de la Facultatea de Teologie. Intrand in biserica, l-au vazut pe parinte imbracat intr-o reverenda veche si nu si-au dat seama ca pe el il cautau. L-au intrebat:
- Parintele Ilarion e aici?
- Ce treaba aveti cu el?
- Am venit sa ii cerem niste sfaturi duhovnicesti.
- Vreti sa va spovediti? Ce fel de sfaturi?
- Nu, vrem numai sa vorbim cu el, sa il intrebam cum intelege el unele citate din Sfanta Scriptura.
Celalalt deschise si el gura:
- Zice lumea ca ar fi foarte intelept, si vrem sa ne convingem daca e asa sau nu. Cat despre spovedanie, avem timp sa ne spovedim cand terminam facultatea, nu?
Parintele se intrista auzindu-i:
- Parintele Ilarion nu are decat seminarul, nu e la masura la care va asteptati voi. Nu e aici. Dar nu are rost sa il asteptati, ca veti fi dezamagiti auzindu-l.
Studentii plecara.
Femeia de la pangar l-a intrebat:
- De ce nu ati vorbit cu ei, parinte? Trebuia sa le aratati cat de bine cunoasteti invatatura Sfintilor Parinti.
- Nu, nu trebuia. Nu au venit pentru cuvant de folos. Au venit ori ca sa aiba pricina sa ma cleveteasca, ori ca sa se mandreasca ca au stat de vorba cu mine. Daca ar fi venit pentru sfaturi duhovnicesti, le-as fi vorbit.

Spunea avva Daniil ca oarecari frati, vrand sa mearga la Tebaida pentru torturi de in, au zis: "Cu aceasta pricina, adica din intamplare, sa-l vedem si pe avva Arsenie". Si a intrat avva Alexandru si a zis batranului: "Niste frati, venind de la Alexandria, voiesc sa te vada". Zis-a batranul: "Înstiinteaza-te de la dansii pentru care pricina au venit". Si, instiintandu-se ca merg la Tebaida pentru torturi de in, a vestit batranului. Si el a zis: "Cu adevarat, nu vor vedea fata lui Arsenie, caci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor. Odihneste-i pe ei si-i sloboade cu pace, zicandu-le ca batranul nu poate sa-i intampine". (26-17)

91. Doi tineri casatoriti s-au hotarat sa se spovedeasca la acelasi duhovnic, si sotia a venit la duhovnicul sotului ei. Din lucrarea vrajmasului, femeia nu a fost multumita de sfaturile pe care le primea de la noul indrumator, asa ca s-a dus sa se planga fostului duhovnic, parintelui Ioan:
- Nu imi e bine deloc, nu e ca sfintia voastra. Nu imi da canoane grele si nici el insusi nu pare prea sporit. Vreau sa ma intorc inapoi. El sa ramana la parintele lui, si eu la sfintia voastra.
Dupa ce a stat de vorba cu ea, parintele a convins-o ca ii este de folos sa ramana la noul duhovnic. Desi nu era la fel de renumit.
Femeia s-a intors la duhovnicul sotului ei. Dupa cateva luni, a venit la parintele Ioan sa ii multumeasca:
- Foarte mult a insemnat pentru mine ca m-ati trimis inapoi. În timp mi-am dat seama cat de bun duhovnic este.
- Nu era bine tu sa mergi intr-o directie, sotul tau in alta. Afla ca, atunci cand duhovnicul meu a plecat pentru o vreme in Athos, eu tot la parintele tau m-am spovedit. Data trecuta nu ti-am spus asta ca sa te las sa te convingi singura de valoarea parintelui tau. Mahnirea ta nu avea un motiv serios, era pur si simplu o cursa a vrajmasului.

Unor frati li s-a intamplat o scarba la locul lor si vrand sa-l paraseasca s-au dus la avva Ammona. Si iata, batranul mergea cu corabia pe apa si, vazandu-i umbland pe marginea raului, a zis corabierilor: "Scoateti-ma la uscat!". Si chemand pe frati, le-a zis lor: "Eu sunt Ammona, la care voiti sa mergeti". Si, mangaindu-le inimile lor, i-a facut de s-au intors inapoi de unde iesisera. Ca nu avea pricina vatamare de suflet, ci scarba omeneasca. (5-30)

92. Într-o vineri, in timp ce spovedea ucenicii, asa cum facea in fiecare saptamana, parintele Ioan a fost chemat de urgenta la un spital, sa impartaseasca un bolnav.
O femeie imbracata cu haine foarte elegante l-a intrebat:
- Cam in cat timp veniti, parinte?
- Cam in doua ore.
Femeia a iesit din biserica, s-a suit intr-o masina scumpa si a plecat. S-a intors cu putin inaintea parintelui si a inceput sa citeasca.
Cand a vazut-o, parintele a intrebat-o:
- Nu te-ai plictisit?
- Nu, am fost si am mancat o pizza, si m-am plimbat putin in parc.
- Ce citesti?
- O istorie a sociologiei.
Parintele a inceput sa spovedeasca din nou. Dupa ce a spovedit-o pe femeie, a venit randul unei batrane:
- Parinte, sunt tare tulburata, am tot judecat-o pe femeia asta de dinainte si nu am liniste. Ce cauta bogatii astia la biserica? Ati auzit ca a fost la pizza, in timp ce noi va asteptam aici. Ati vazut ce masina are? Daca ar vinde-o, ar satura multi saraci. Si cat de scump se imbraca…
- Nu e bine ca ai judecat-o. Femeia asta se nevoieste mai mult decat tine.
- Cum asa, parinte?
- Ia spune-mi, de cati ani vii la biserica?
- De zece ani.
- Cand erai de varsta acestei femei, ce faceai?
- Nu aveam treaba cu biserica, traiam numai pentru mine si pentru familia mea. Nu credeam in Dumnezeu.
- Cu banii cum o duceai atunci?
- Prost. Mancare putina, haine frumoase cumparam rar…
- Dupa ce te-ai apropiat de biserica, ti-a fost greu sa postesti?
- Nu, cum sa imi fie? Am mancat la fel de bine. Ba chiar mancarea de post ma ingrasa.
- Asta daca mananci fara masura. Acum, asculta-ma. Femeia asta e vaduva unui ministru. A avut trei masini, a pastrat-o pe cea mai veche. Pe celelalte doua le-a vandut, si banii i-a donat pentru ridicarea unei biserici. A vrut sa o vanda si pe asta, dar i-am spus sa nu se grabeasca, ca sa nu ii para rau dupa aceea. Va veni vremea cand se va obisnui sa mearga cu autobuzul, si o va vinde. Sau poate isi va lua o masina mai ieftina. Sa stii ca si pe ea o mustra constiinta ca saracii mor de foame si ea circula cu asa o masina.
- Bine, masina, dar hainele?
- Femeia asta, pana sa se apropie de biserica, adica pana acum un an, isi cumpara lunar haine, incaltaminte, farduri si toate prostiile. De un an de zile nu si-a cumparat nimic. O parte din haine le-a dat de pomana, si si-a pastrat numai cateva. Si nu pentru ca e vaduva de cinci ani. Daca nu s-ar fi apropiat de biserica, s-ar fi maritat deja din nou cu un mare patron. Se va recasatori cu un om cat se poate de simplu, dar cu un suflet mare. Nu s-a uitat la starea lui materiala, si nici nu s-a purtat ca si cum conditia ei sociala i-ar oferi o anume superioritate.
- Bine, dar sa mananci pizza in zi de post?
- În primul rand ar trebui sa stii si tu ca exista pizza de post. Este adevarat ca e bine sa cautam nu numai sa mancam bucate de post, ci si sa mancam ceea ce nu ne ofera mari placeri gastronomice. Înfranarea nu e numai de la carne, branza si oua, ci si de la ceea ce starneste lacomia. Pentru mine, pentru tine si pentru multi altii, pizza e o mancare aleasa. Dar nu e greu sa iti dai seama ca, la delicatesurile pe care ea le manca inainte, pizza pe care o mananca e semn de mare infranare. Nu toti oamenii pot fi judecati dupa aceleasi criterii. Ceea ce pentru tine e o mancare obisnuita, sa zicem o portie de salata orientala, pentru un sarac care scotoceste prin gunoaie e o masa de sarbatoare.
Dumnezeu ne judeca pe fiecare in parte dupa caracteristicile, talantii, slabiciunile si luptele fiecaruia. Acesta e un alt motiv pentru care nu trebuie sa ne judecam unii pe altii: pentru ca niciodata nu putem sti daca cel pe care il judecam dupa criterii inselatoare nu e mult mai sporit decat noi in viata duhovniceasca.
Ca sa nu lungim vorba: tu, dupa ce te-ai apropiat de biserica, nu ai luat asupra ta o cruce foarte grea. Pe cand ea, chiar daca pare o fiinta comoda, trece printr-o schimbare foarte profunda: incet-incet, renunta la tot ce nu ii este de folos. Ea ar fi vrut sa o faca intr-un ritm si mai rapid, dar nu am lasat-o eu, tocmai pentru ca nu cumva mai apoi sa cada in deznadejde si sa jinduiasca dupa cele pe care le-a parasit. Cu ce te-ai ales ca ai judecat-o? Cu nimic. Daca vrei sa te mantuiesti, vezi-ti de viata ta si nu ii mai judeca pe altii.

A venit odata un calugar roman, care fusese dregator al palatului si a locuit in Schit aproape de biserica. Avea inca un rob care ii slujea. Vazand deci preotul slabiciunea lui si instiintandu-se din ce fel de odihna este, orice iconomisea Dumnezeu ca venea la biserica ii trimitea lui. Si facand douazeci si cinci de ani in schit, s-a facut mai inainte-vazator si insemnat.
Auzind deci unul din cei mari egipteni despre dansul, a venit sa-l vada, asteptand sa afle la el vreo nevointa trupeasca mai multa. Si intrand la dansul, i s-a inchinat lui si, facand ei rugaciune, au sezut. Dar il vedea pe el egipteanul ca poarta haine moi si harar si piele sub el si o perna mica. Picioarele le avea curate si cu sandale. Acestea vazandu-le, s-a smintit, caci in locul acela nu se ducea o astfel de viata, ci mai vartos aspra petrecere.
Dar mai inainte-vazator fiind batranul, a inteles ca acolo s-a smintit si i-a zis slujitorului: "Fa-ne noua praznic astazi pentru avva". S-a intamplat sa aiba si putine verdeturi si le-au fiert si, la vremea cea cuviincioasa sculandu-se, au mancat. Avea inca batranul si putin vin, pentru slabiciune, si au baut. Dupa ce s-a facut seara, au citit cei doisprezece psalmi si s-au culcat. Asemenea inca si noaptea. Deci sculandu-se dimineata egipteanul, i-a zis lui: "Roaga-te pentru mine!". Si acela a plecat fara sa se foloseasca. Dupa ce s-a dus putin, vrand batranul sa-l foloseasca, trimitand, l-a chemat inapoi. Si dupa ce a venit, cu bucurie, iarasi l-a primit. Atunci l-a intrebat, zicand: "Din ce tara esti?". Si i-a raspuns: "Sunt egiptean". "Dar din care cetate?" Iar el a zis: "Nu sunt cu totul eu orasean". Si l-a intrebat: "Care era lucrul tau, in satul tau?". Si a raspuns: "Eram pandar". Si i-a zis: "Unde dormeai?". Iar el i-a zis: "La tarina". "Aveai asternut sub tine?" Si a zis: "Da, la tarina aveam sa pun asternut sub mine". "Dar cum?" Si a zis: "Jos". I-a zis lui iarasi: "Dar ce aveai de mancare la tarina? Sau ce fel de vin beai?". Si a raspuns: "Este mancare si bautura la tarina?". "Dar cum traiai, raspunde?" "Mancam paine uscata si, de gaseam, putina pastrama si apa". Si raspunzand batranul a zis: "Mare osteneala! Dar este si baie in sat ca sa va scaldati?". "Nu, ci cand voim, ne scaldam in rau".
Deci, dupa ce l-a intrebat batranul despre toate acestea si a aflat stramtoarea vietii lui celei dintai, vrand sa-l foloseasca, i-a povestit petrecerea sa din lume, cea mai dinainte, zicand: "Pe mine, smeritul care ma vezi, din cetatea cea mare a Romei sunt si mare m-am facut in palatul imparatului". Daca a auzit egipteanul inceputul cuvantului, s-a umilit si asculta cu dinadinsul cele ce se ziceau.
Si iarasi i-a zis: "Deci, am lasat cetatea si am venit in pustia aceasta. Si iarasi eu, pe care ma vezi, aveam case mari si lucruri multe si, defaimandu-le pe acestea, am venit intru aceasta chilie mica. Iarasi, eu, pe care ma vezi, paturi aveam peste tot de aur, cu asternuturi scumpe, si in locul lor mi-a dat Dumnezeu asternutul acesta prost si pielea pe care stau. Hainele mele erau de mare pret si in locul lor port aceste haine proaste. La pranzul meu mult aur se cheltuia si in locul aurului mi-a dat Dumnezeu aceste putine verdeturi si acest mic pahar de vin. Si cei ce imi slujeau erau slugi multe si in locul acelora a oranduit Dumnezeu pe batranul acesta ce-mi slujeste. Iar in locul baii pun putina apa pe picioarele mele si sandale pentru neputinta mea. În locul alautelor, citesc acesti doisprezece psalmi. Asemenea si noaptea, in locul pacatelor pe care le faceam, acum cu odihna imi fac aceasta slujba mica. Te rog, dar, avvo, nu te sminti de slabiciunea mea".
Acestea auzindu-le egipteanul si in sine venindu-si, a zis: "Vai mie! Ca din multa patimire a lumii la odihna am venit, si cele ce nu le aveam atunci, le am acum. Iar tu din multa odihna ai venit la patimire si din multa slava si bogatie ai venit la smerenie si saracie". Si mult folosindu-se, s-a dus. Si i s-a facut lui prieten si venea la dansul des pentru folos, caci era barbat cu dreapta socoteala si plin de buna mireasma a Sfantului Duh. (1-203)

93. Citind foarte mult despre vietile marilor pustnici, un credincios a vrut sa le urmeze in nevointa. A inceput sa tina post negru in fiecare zi de luni, de miercuri si de vineri. Cu sotia si copiii sai nu vorbea aproape nimic, statea tot timpul si se ruga. Desi sotia isi mai dorea sa faca alt copil, el fagaduise lui Dumnezeu ca nu se va mai atinge de ea, ca ii va fi ca un frate. Duhovnicul nu ii daduse binecuvantare pentru o asemenea infranare, dar el, considerand ca duhovnicul este nepriceput, traia cum vroia. Mandria il biruise.
Dupa cateva saptamani de cand incepuse o asemenea nevointa, diavolul a ridicat asupra lui razboi puternic, ispitindu-l cu gandul desfraului. Si, intr-o zi, intrand din greseala in baie, fara sa stie ca fiica sa cea mare era acolo, a vazut-o dezbracata. A fost biruit de pofta si, stiind ca fiica sa traia in pacat cu prietenul ei, s-a gandit ca nu ar fi un pacat atat de mare daca s-ar culca cu ea. Cu mintea intunecata de pofta si-a violat fiica. Fata a ramas insarcinata. S-a dus la politie si a spus ce ii facuse tatal ei. Acesta nu a negat faptele relatate de fata, asa ca a fost dus la inchisoare.
Duhovnicul sau, auzind ce s-a intamplat, s-a dus sa il vada. Dar, cand a ajuns la inchisoare, a auzit ca barbatul se spanzurase dupa ce auzise ca fiica lui, in timp ce incercau sa ii provoace avortul, facuse unele complicatii si murise.

Spunea cineva despre un calugar ca se ruga lui Dumnezeu sa-l invredniceasca sa fie ca Isaac patriarhul. Si dupa multa rugaminte a lui i-a venit un glas de la Dumnezeu, graind lui: "Nu vei putea sa fii ca Isaac patriarhul". Si a zis calugarul: "De nu voi putea sa fiu ca Isaac, macar sa fiu ca Iov". Glasul iar a grait catre dansul: "De vei birui pe diavolul ca si el, vei putea sa fii ca el". Si s-a fagaduit calugarul asa si a auzit glas: "Mergi in chilia ta si te trezeste!".
Iar dupa cateva zile, i s-a aratat diavolul in chipul unui voinic oarecare si a venit la calugar, zicand: "Parinte, rogu-ma sfintiei tale, fie-ti mila de mine, ca sunt un voinic gonit de imparatul si ia acestea de la mine, adica doua sute de lire de aur, o fata si un fecior, si-i pazeste la tine intr-un loc ascuns, ca eu ma voi duce intr-alta tara". Si calugarul, nestiind vanarea diavolului, a zis: "Fatul meu, nu voi putea sa iau eu, ca sunt un om slab si nu voi putea sa-i pazesc". Si-l indemna vicleanul voinic pe calugar si iar i-a zis calugarul: "Mergi, fatul meu, la acea piatra de le ascunde!". Iar mai pe urma l-a ascultat calugarul si a luat aurul, copilul si fata, batjocorit fiind de dracul. Iar dupa putine zile a ridicat razboi calugarului spre fata si a stricat-o si s-a cait de lucrul ce il facuse si a ucis-o. Dupa aceea i-a zis lui gandul: "Ucide-l si pe fecior, sa nu ti se vadeasca lucrul". Asa l-a ucis si pe fecior si i-a zis lui gandul iarasi: "Ia aurul ce ti-a dat si fugi in alta tara pentru galceava celui ce ti-a dat aurul". Si sculandu-se de acolo, s-a dus intr-alt loc si a inceput din aur a zidi biserica. Si sfarsind el lucrul, iata a venit diavolul in chip de voinic si a inceput a striga si a grai acolo: "Nevoie mare, ajutati-mi! Acest calugar din aurul ce i-am dat eu a ridicat biserica aceasta". Si s-a sculat norodul acelui loc si cu toata ocara l-a gonit pe acel viclean voinic. Dar el, laudandu-se, a mers de acolo graind ca altele va face calugarului, care nu i-au trecut prin minte vreodata, si asa laudandu-se s-a dus.
Iar calugarul nu se odihnea nici noaptea, nici ziua, luptandu-se cu cugetele, pana ce l-a biruit cugetul a se duce din acel loc, zicand: "Am ajuns a se vadi lucrurile mele, asa ca lua-voi aurul ce mi-a ramas si ma voi duce intr-alta cetate mai departe, unde voinicul acela nu va mai putea veni". Deci a mers intr-alta cetate si a cazut acolo in curvie cu fata unui calau, pe care stapanul locului aceluia il avea la taierea vinovatilor. Si vorbind cu tatal ei, a luat-o de nevasta. Dupa catava vreme a murit tatal fetei si a venit stapan nou in locul stapanului cel vechi. Si a cautat dupa tocmeala craiasca un om sa-i slujeasca la taierea vinovatilor si au zis oamenii: "Noua asa ne este obiceiul: cel ce a luat fata mortului, acela sa ia si slujba, macar de n-ar si voi. Si este la noi unul ca acela, care si cinul calugaresc ni se pare ca a tinut". Iar el a zis: "Mergeti de-l aduceti la mine". Si-l adusera la stapan si i-a zis sa-i slujeasca neaparat. Si a cazut un om oarecare in osanda de moarte si a primit porunca cel care odinioara fusese calugar, iar acum ucigator.
De ma veti crede, firea milosardiei nu ma lasa fara de lacrimi a trece povestea acestui sarac. Si i-a poruncit lui stapanul sa adune smoala si alte chinuri, pentru cei osanditi. Facand el aceasta, iata si satana a venit in chip de voinic si a inceput a striga unele ca acestea, incat si norodul se stransese la glasul lui, caci cerea de la stapanitor dreptate si izbandire cu staruinta. Raspuns-a stapanul si a zis catre dansul: "Conteneste, voinice, si ia aminte si mai cu intelegere spune despre tine! Nu striga latrand ca un caine". Iar voinicul a grait catre stapan: "Acest calau era odata calugar. Iar eu fiind gonit de oarecari vrajmasi ai mei, i-am dat aur mult, un copil al meu si o fata. Deci porunceste sa-mi iau inapoi ce i-am dat". Stapanul a primit cu dulceata aceste lucruri si l-a intrebat pe cel ce era odinioara calugar iar acum calau: "Oare cuvintele acestui voinic adevarate sunt?". Iar el zise: "Asa este". Si ispitindu-l a intoarce cele date lui, a spus despre uciderea feciorului, a fetei si cheltuirea aurului, dar neavand stapanul ce lua de la dansul, a poruncit sa fie pedepsit cu moartea blestematul calau.
Astfel, ducandu-l la locul de pierzare, i-a iesit inainte voinicul si vrajmasul lui si i-a zis: "Oare stii, parinte, cine sunt eu?". Iar el zise: "Adevarat, tu esti voinicul de la care acum cunosc tot raul". Voinicul a zis catre dansul: "Eu sunt de care ai auzit: Satana. Eu i-am inselat pe Adam si Eva, cei dintai ziditi, eu bat razboi cu oamenii si nu las pe niciunul sa se mantuiasca, sau sa fie ca Isaac, sau ca Iacob, ci ma nevoiesc sa-i fac ca Ahitofel, sau ca Iuda Iscarioteanul, sau ca si Cain si ca batranii cei din Babilon si ca cei ce sunt asemenea lor. Sa ma crezi ca si tu fusesesi batjocorit de mine si nu ai stiut sa te lupti cu razboiul cel ascuns". Si dracul zicand acestea si altele multe decat acestea, numaidecat s-a facut nevazut. Iar acel sarac calugar si vartos ucigas, a patimit moarte de spanzurare, batjocorit fiind de dracul pentru marirea desarta si inaltarea mintii lui. (10-313)

94. Dupa ce au plecat intr-o excursie in Grecia, si dupa ce au trecut pe la Sfantul Munte Athos, trei colegi de serviciu au inceput sa mearga la biserica. Ravna lor era mare si faptul ca erau impreuna ii ajuta mult. Dar firma la care lucrau s-a desfiintat si ei si-au gasit de lucru in trei orase diferite. Nu mai tineau legatura ca inainte. Dupa cateva luni, s-au intalnit la o terasa. Doi dintre ei au ajuns mai repede.
Unul era cam intristat si celalalt l-a intrebat:
- Ce e cu tine?
- Ce sa fie, am tot felul de ispite, de necazuri, si la serviciu si in familie, si ma cam biruie deznadejdea. Am incercat sa ma rog cat mai mult, in fiecare zi, dar imi e teama ca nu o sa o scot la capat. Desi ma rog mult, in fiecare zi, nu simt ca sunt pe drumul cel bun. Sa le lasam insa pe ale mele. Tie cum iti mai e?
- Nici eu nu ma pot lauda. Am incercat ca la vreme de ispita sa tin posturi cat mai aspre, dar, desi am slabit asa cum vezi, nici eu nu sunt linistit. Ma aflu intr-o tensiune aproape continua.
- Cand eram impreuna era mai bine, ne sustineam unul pe altul.
A aparut si al treilea. Arata mult mai senin decat ceilalti doi.
- Ce faceti, voinicilor?
- Ne plangem ca babele ca nu ne e bine. Eu ma rog cat pot, el posteste cat poate, dar ispitele ne apasa foarte tare si nu mai stim ce e linistea. Tie cum iti e?
- Acum ce sa fac, sa ma vait si eu? Nu, glumesc. Cu ajutorul lui Dumnezeu imi e bine. Razboiul e greu, dar Dumnezeu nu ma lasa.
- Care e secretul binelui tau, frate?
- Nu e nici un secret. Am, de fapt avem un duhovnic bun - eu, sotia mea si copiii mei mai mari.
- Si noi ne spovedim in posturi, si noi avem duhovnic.
- Nu la asta ma refeream. Noi avem un duhovnic care ne spovedeste destul de des, cel putin o data pe luna, iar daca e nevoie si mai des. Ori de cate ori trecem prin ispite, alergam la el.
- Si chiar atat de mult conteaza asta?
- Pana sa imi gasesc duhovnic, de multe ori ma aflam in situatii care mi se pareau fara iesire. Dar duhovnicul, care vede totul din afara si le judeca pe toate luminat de Dumnezeu, ne ajuta sa gasim de fiecare data cea mai buna solutie. Si, mai mult decat atat, chiar si numai faptul ca se roaga pentru noi in fiecare incercare prin care trecem inseamna enorm. Nu am cuvinte sa Îi multumesc lui Dumnezeu ca ne-a trimis un asemenea duhovnic…

Spunea un batran oarecare despre trei frati silitori care s-au sfatuit impreuna sa-si aleaga fiecare dintr-insii cate o fapta buna, pe care pazind-o sa se mantuiasca prin ea. Deci cel dintai si-a ales sa fie impaciuitor, adica sa se sileasca sa impace pe cei ce ii va vedea ca sunt invrajbiti, dupa cuvantul Domnului ce este scris: fericiti sunt facatorii de pace. Cel de al doilea si-a ales sa cerceteze bolnavii si sa le slujeasca lor. Iar cel al treilea si-a ales fara-de-grija, adica viata linistita, si acesta a mers si s-a salasluit in pustie.
Deci cel dintai, care isi alesese sa fie impaciuitor celor invrajbiti, vazand ca nu poate sa-i impace pe toti si suparandu-se de multa lor galceava, s-a lasat de acea slujba si sculandu-se a mers la fratele sau care isi alesese sa slujeasca bolnavilor. Si mergand la dansul, l-a gasit pe el scarbit, ca s-a saturat a mai sluji bolnavilor, vazand ca nu poate nici intr-un chip sa le faca tuturor pe voie. Si s-au sfatuit amandoi sa mearga la fratele lor cel din pustie, care si-a ales fara-de-grija.
Si, asa, sculandu-se, au plecat si au mers la dansul si i-au spus amandoi intamplarile si supararile lor. Si l-au rugat sa le spuna lor si el, ce a ispravit cu fara-de-grija lui in acea pustie? Iar el, tacand putin si sculandu-se, a mers la balta si, luand apa cu un vas, a turnat si a umplut un pahar cu apa si l-a adus la dansii si le-a zis lor: "Cautati, fratilor, si vedeti bine cum este aceasta apa". Si era apa tulbure, pentru ca atunci o luase din balta. Zis-au lui fratii: "Vedem, frate ca este tulbure". Si punand-o sa stea putin, s-a asezat si s-a limpezit apa ca cristalul. Atunci, luand-o asa limpede, iarasi le-a aratat-o lor, zicand: "Cautati acum, fratilor si vedeti apa aceea care era tulbure cum s-a limpezit". Iar ei, cautand, se minunau, ca isi vedeau intr-insa, ca in oglinda, fetele lor.
Apoi le-a zis: "Vedeti, fratilor, si intelegand sa cunoasteti, ca precum ati vazut apa aceasta cum era intai tulbure si intunecata, iar acum o vedeti limpede si luminata, asa este si acel ce traieste in lume cu oamenii: de tulburarea galcevilor lumesti este tulburat si intunecat si nu isi vede pacatele si rautatile sale. Iar daca se deosebeste pe sine si iese din galceava, atunci i se limpezeste inima si mintea si toate simtirile lui. Astfel isi vede si isi cunoaste pacatele si rautatile sale". (2-241)

95. La biserica la care slujea parintele Gheorghe au venit odata trei ucenici ai acestuia, fiecare din alt oras, ca sa se spovedeasca. Parintele i-a intrebat:
- E vreo problema urgenta? Nu puteti sa asteptati pana ma intorc? Trebuie sa plec la protoierie, la o intrunire a preotilor din oras.
- Nu, parinte nu e nimic urgent. Dar nici nu avem timp sa asteptam. Venim maine.
Cei trei oameni au plecat mahniti. Cand parintele dadea sa iasa din curtea bisericii, s-a intalnit cu o fata care venea la el:
- Parinte, iar am nevoie de ajutorul sfintiei voastre, daca nu ma spovediti, nu stiu ce se va intampla…
Întorcandu-se in biserica, parintele a stat mult timp de vorba cu fata. De multa vreme prietenul ei se lupta sa o corupa, si parintele o rugase ca, daca va simti ca nu mai poate rezista, inainte de a-i comunica asta prietenului ei, sa vina sa se spovedeasca. Si fata l-a ascultat.
Dupa ce a spovedit-o, paracliserul l-a intrebat:
- De ce pe ceilalti i-ati amanat, iar pentru ea v-ati facut timp? N-ati intarziat la protoierie?
- Am intarziat la o intrunire, dar am ajutat un suflet. Cei trei oameni care au plecat sunt mai intariti duhovniceste si pot sa mai astepte. Chiar daca nu i-am putut spovedi acum, vor reveni maine. Însa poate ca daca pe fata asta nu o primeam imediat, alta data nu se mai intorcea …

S-au dus odata trei batrani la avva Ahila si unul dintr-insii avea nume rau. Si i-a zis unul din batrani: "Avvo, fa-mi o mreaja (plasa)!". Iar el a zis: "Nu-ti fac". Si celalalt i-a zis: "Fa milostenie, ca sa-ti avem pomenirea ta in manastire!". Iar el a zis: "N-am vreme". Îi zice lui celalalt, care avea numele cel rau: "Fa-mi mie o mreaja, avvo, ca s-o am din mainile tale!". Iar el, raspunzand indata, i-a zis: "Îti voi face". Si i-au zis lui deosebi cei doi batrani: "Pentru ce acestuia i-ai zis ca-i vei face?". Le-a zis lor batranul: "V am zis voua ca nu va fac si nu v-ati mahnit, fiindca n-am vreme. Iar acestuia de nu-i voi face, va zice: "Pentru pacatul meu auzind batranul nu a voit sa-mi faca" - si indata taiem ata. Deci cu aceasta am ridicat sufletul lui, ca sa nu fie coplesit de mahniciune unul ca acesta". (1-31)

96. În Saptamana Patimilor, doi soti erau biruiti de ispita de a fi impreuna. Dupa ce se infranasera tot postul, in cele din urma pofta trupeasca ii biruise pe amandoi. Vroiau chiar sa renunte sa mearga la denie pentru a-si satisface dorinta. Dar sotul s-a gandit ca, daca ar face asa, ar pierde toata plata postului. Si i-a propus sotiei sale sa mearga la biserica mai devreme si sa ii spuna duhovnicului lor prin ce ispita trec.
Sotia s-a invoit cu greu, pentru ca era hotarata sa calce postul, indiferent de consecinte. Dar, la insistentele barbatului ei, a acceptat sa mearga la preot. Cand au ajuns la biserica, pana sa le vina randul sa vorbeasca cu parintele, caci mai erau si altii veniti sa se spovedeasca, s-au apucat sa citeasca ceva. Barbatul citea un ziar, iar femeia s-a apucat sa citeasca viata unui sfant. Citind, inima ei a fost inmuiata de ravna sfantului de a tine poruncile lui Hristos. Si, cand i-a venit randul sa se spovedeasca, l-a rugat pe parinte cu lacrimi in ochi sa se roage pentru ei, ca Dumnezeu sa le dea puterea de a se infrana pana la sfarsitul postului.
Parintele i-a spus:
- Diavolul vrea sa va fure aceasta saptamana a Patimilor. Vrea sa va fure cununa postului, ca mai apoi sa va impiedice sa simtiti bucuria praznicului Învierii. Trebuie sa faceti mai multe metanii si sa va rugati ori de cate ori va vine ispita. Dumnezeu o sa va dea putere sa rabdati.
Dupa ce s-au intors de la denie, cum au intrat in casa, barbatul a intrebat-o pe femeie:
- Cum te simti, vrei sa ne iubim?
- Nu, nu vreau. Dupa ce m-am spovedit, parca brusc ispita m-a parasit.
- Nu inteleg! Cum de tie iti e bine acum, iar eu nu simt nici o usurare?
- Nu te-ai spovedit?
- Eu nu am avut stare sa ma spovedesc. Ma captivase un articol interesant din revista si, cand mi-a venit randul sa vorbesc cu parintele, uitasem de ce am venit la biserica. I-am zis intr-o doara ca nu mai pot sa imi stapanesc trupul, dar parca aveam o ceata pe minte. La tine cum a fost?
- Dupa ce m-am spovedit, i-am cerut parintelui sa se roage pentru noi. Am avut credinta ca Dumnezeu ne poate intari sa depasim aceasta ispita. Si Dumnezeu m-a ajutat. Sunt convinsa ca daca I-ai fi cerut ajutorul, te-ar fi ajutat si pe tine.

Doi frati locuind deosebi mergeau unul catre altul. Si a zis unul dintr-insii celuilalt: "Voiesc sa ma duc la avva Zinon si sa-i spun lui un gand". A zis si celalalt: "Si eu aceasta voiesc". Deci s-au dus amandoi impreuna. Si luandu-i pe fiecare deosebi, si-au spus gandurile lor si unul, spunandu-le, a cazut inaintea batranului, rugandu-l cu multe lacrimi ca sa se roage lui Dumnezeu pentru dansul. Si batranul i-a zis: "Mergi, nu te slabi pe tine si nu grai de rau pe cineva si nu te lenevi de rugaciunea ta!". Si ducandu-se fratele, s-a vindecat. Iar celalalt, spunand gandul sau catre batran, a adaus moale si cu nebagare de seama: "Roaga-te pentru mine!". Dar n-a cerut cu dinadinsul.
Iar dupa o vreme s-a intamplat de s-au intalnit unul cu altul. Si a zis unul dintr-insii: "Cand am mers catre batranul, i-ai spus lui gandul pe care ziceai ca voiesti sa i-l spui?". Iar acela i-a zis: "Da, i-am spus!". A intrebat acela: "Oare te-ai folosit dupa ce i-ai spus?". Raspuns-a fratele: "Da, m-am folosit, ca pentru rugaciunile batranului m-a vindecat Dumnezeu!". Iar celalalt a zis: "Eu macar de i-am marturisit gandurile mele, nu am simtit vreo usurare". Zis-a lui cel ce s-a folosit: "Si cum te-ai rugat batranului?". Raspuns-a acela: "I-am zis lui: roaga-te pentru mine, ca am acest gand!". Iar el a zis: "Eu, marturisindu-ma lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugandu-l ca sa se roage lui Dumnezeu pentru mine. Si prin rugaciunea lui m-a vindecat Dumnezeu". Iar aceasta ne-a povestit noua batranul, invatandu-ne ca se cade celui ce roaga pe vreunul din parinti pentru ganduri cu osteneala si din toata inima sa se roage, ca lui Dumnezeu, si atunci va dobandi. Iar cel ce se marturiseste cu nebagare de seama, sau ispiteste, nu se foloseste, ci se si osandeste.( 9-74)

Randuiala postului

97. Unii ucenici ai parintelui Antim, dintre cei care practicau rugaciunea lui Iisus, posteau nu numai in zilele de miercuri si vineri, ci si lunea, asa cum e randuiala in unele manastiri in care vietuirea este mai aspra.
La unul dintre ei, la Teodor, a venit intr-o zi in vizita sora lui, impreuna cu cei trei copii ai ei. A adus prajituri, ca sa manance cu toti.
Cand serveau prajitura, a sunat cineva la sonerie. Era un baiat care venea la biserica de putina vreme, care tocmai se lasase de meditatia transcendentala si caruia parintele Antim nu ii daduse binecuvantare nici sa posteasca lunea, nici sa spuna rugaciunea lui Iisus.
Vazand ca Teodor tocmai termina de mancat o prajitura cu frisca, s-a smintit. Si a refuzat sa manance si el, chipurile ca sa nu se faca partas greselii lui Teodor.
Duminica dimineata, cand a dat pomelnicul la biserica, s-a plans parintelui:
- Sa stiti ca pe mine ma nedreptatiti, in timp ce pe altii ii lasati sa posteasca, chiar daca ei calca postul.
- Cine calca postul?
- Teodor.
Parintele l-a chemat pe Teodor, a vorbit cu el putin, apoi i-a spus celuilalt:
- Postul de luni nu e obligatoriu. Eu le dau unora binecuvantare sa il tina, dar, daca e cazul, le-am spus ca il pot dezlega. Daca Teodor ar fi refuzat sa manance impreuna cu sora sa si cu nepotii sai, acestia s-ar fi intristat. Si nu numai ca s-ar fi suparat pe Teodor, dar s-ar fi suparat si pe Dumnezeul pe care Îl cunosc atat de putin. Daca ar fi fost miercuri sau vineri, sora lui nu ar fi adus prajituri. Sau ar fi adus de post. Dar postul in ziua de luni nu il poate intelege. I se pare exagerare. Si Teodor, mancand prajitura, a tinut postul dragostei. Postul nu este scop, ci mijloc. Postim ca sa iubim, nu iubim ca sa postim.
Cand e vorba de postul randuit de Biserica, acolo nu exista indoieli: trebuie pastrat. Dar, cand e vorba de posturi mai aspre pe care le tinem din dorinta de a ne curata sufletul, fara sa avem canon, acolo nu e lege. Acolo trebuie sa avem chibzuinta cand trebuie sa facem pogoraminte si cand nu. Daca tot l-ai judecat pe Teodor, afla ca el are binecuvantare de la mine ca pentru fiecare zi de luni in care trebuie sa manance de dulce pentru a nu-i sminti pe altii, miercurea sau vinerea urmatoare sa manance numai paine si apa. Sa nu spui asta mai departe. Ti-am spus-o doar ca sa nu il judeci in continuare.

S-a dat odata porunca in Schit: "Postiti saptamana aceasta!". Si in acea vreme au venit niste frati de la Egipt la avva Moise, si le-a facut lor putina fiertura. Si vazand vecinii fumul, au zis clericilor: "Iata, Moise a calcat porunca si fiertura a facut pentru ei". Iar ei au zis: "Cand va veni, noi ii vom grai lui". Iar dupa ce a venit sambata, clericii, vazand petrecerea cea mare a lui Moise, ii ziceau inaintea norodului: "O, avvo Moise, porunca oamenilor ai calcat-o si a lui Dumnezeu ai pazit-o!". (5-142)

98. Un crestin si-a intrebat duhovnicul:
- Parinte, cand fac multa mancare, in doua-trei zile ma satur de ea. Si vreau sa dau la saraci ce ramane, si pentru mine sa gatesc altceva. Cum vi se pare treaba asta?
- Daca o dai la saraci numai ca sa nu o arunci, nu e bine. Saracii nu sunt cosul tau de gunoi. Mancarea, daca nu s-a stricat, trebuie mancata. Altfel, daca gatim numai mancaruri care ne starnesc patima imbuibarii si daca traim ca sa mancam, nu e bine. Te gandesti la saraci? Foarte bine: cum ai terminat de gatit, du-le si lor. Dar nu le duce abia cand tu insuti te-ai plictisit de aceeasi mancare. Pentru ei e bine si asa, ca isi astampara foamea. Dar tie nu iti este de folos, iti adapa patimile.

Au intrebat unii din parinti pe avva Meghetie, zicand: "De va prisosi fiertura pe a doua zi, voiesti sa o manance fratii?". Zis-a lor batranul: "De s-a stricat, nu e bine sa fie siliti fratii sa o manance si sa se imbolnaveasca, ci sa se lepede. Iar de este buna si pentru desfranare se va lepada si alta se va fierbe, aceasta e rau". (3-151)

99. Doi crestini stateau la rand ca sa se spovedeasca la parintele Ioan. Au inceput sa discute despre post si despre faptul ca in vremurile noastre una dintre cele mai mari biruinte ale diavolului este de a-i convinge pe crestini sa nu posteasca.
Cel mai tanar, care venise pentru prima data la parintele Ioan, a inceput sa se laude, spunand:
- Eu de doi ani de zile tin post negru in fiecare vineri. Nu mananc nimic, nici macar nu iau anafura.
Celalalt, care se spovedea din tineretea sa la parintele Ioan, a spus:
- Fratioare, si eu tin post negru, dar iau si anafura, si aghiasma. În primul rand pentru a ma sfinti, pentru ca ele au fost sfintite de catre Duhul Sfant. Si in al doilea rand pentru a nu ma umfla in pene ca sunt mare postitor. Ca ce folos as avea din post, daca roada postului ar fi mandria?
Tanarul si-a dat seama de greseala sa. Si, daca pana atunci se astepta sa fie laudat de parintele Ioan pentru nevointa lui, si-a dat seama ca trebuie sa spovedeasca faptul ca, postind, se considera deasupra celorlalti, mandrindu-se.

Un frate sedea afara din satul sau si multi ani nu s-a suit in sat si zicea fratilor: "Iata cati ani am si nu m-am suit in sat, iar voi totdeauna va suiti!". Si i-a spus lui avva Pimen despre dansul si a raspuns batranului: "Eu ma suiam noaptea si inconjuram satul ca sa nu se laude gandul meu ca nu ma sui". (110-181)

100. Odata, in ultima saptamana din Postul Pastelui, la coada la paine a inceput o discutie despre post. Unii oameni spuneau ca postul e o prostie, ca slabeste organismul, altii spuneau ca e de mare folos, deoarece curata si trupul, si sufletul.
- Eu pot sa tin patruzeci de zile post numai cu apa, a spus unul care era ras in cap si avea o privire foarte ciudata.
- Mare lucru, a spus o femeie. Va rugati mult?
- Da' de unde, a spus omul acela. Eu fac yoga si mi-am educat trupul foarte bine, postesc cat vreau si cand vreau, fara sa mi se faca rau.
La coada se afla un om care tinea pentru prima oara post in viata lui; post crestinesc, fara bucate de dulce. Pana sa il auda pe yoghin, i se parea ca este mare ascet, renuntand la carne, lapte, oua. Ba chiar se gandea sa renunte la post, ca sa nu isi forteze organismul peste masura. Dar, auzindu-l pe yoghin, s-a gandit:
"Iata ca eu socoteam ca am facut o mare nevointa. Dar yoghinul acesta, slujindu-l pe diavol, are mult mai multa ravna decat am eu, slujindu-L pe Dumnezeu." Si, dandu-si seama cat de putin se nevoieste pentru a dobandi cununa mantuirii, s-a hotarat sa nu se mai vaite ca postul randuit de Biserica e prea greu, si sa il tina pana la sfarsit. Ba si-a dat seama ca postul fara spovedanie nu are valoare, si s-a spovedit pentru prima data in viata lui.
Parintele, negasindu-i pacate opritoare la impartasanie, i-a dat binecuvantare sa se impartaseasca impreuna cu ceilalti credinciosi in noaptea de Pasti.

Sedea odata avva Sisoe singur in muntele lui avva Antonie. Si zabovind slujitorul lui sa vina la dansul, timp de zece luni nu a vazut om. Umbland prin munte, a gasit un faranit care vana dobitoace salbatice. Si i-a zis lui batranul: "De unde vii si cata vreme ai aici?". Iar el a zis: "Cu adevarat, avvo, am unsprezece luni in muntele acesta si nu am vazut om decat pe tine". Si auzind batranul aceasta, intrand in chilia lui, se batea pe sine, zicand: "Iata, Sisoe, ai socotit ca ai facut ceva si nici ca mireanul acesta n-ai facut!". (7-208)

101. Într-o sambata, la biserica parintelui Ioan cineva a facut o masa de parastas. Au fost chemati toti oamenii din biserica. S-a nimerit sa fie acolo si un crestin care venea de departe, asa ca l-au chemat la masa.
Cand s-au adus farfuriile cu sarmale, strainul a spus cu voce tare:
- Mie sa nu imi aduceti, ca nu mai mananc carne de mai bine de cinci ani. Peste cateva zile se implinesc sase.
Parintele l-a chemat deoparte si i-a spus:
- Frate, cinci ani de post i-ai pierdut intr-o clipa. Daca vrei sa postesti, nu te lauda altora cu nevointa ta. Nu esti singurul de la aceasta masa care nu mananca de obicei carne. Unii au mancat acum tocmai pentru a se smeri. Dar la masa e cineva care, desi nu a mancat, a avut grija ca ceilalti sa nu isi dea seama de postul sau. Nu a trambitat ca tine ca este nevoitor.

Odata, fiind la Schit praznicul hramului bisericii, s-au adunat din toate partile multime de parinti, dupa cum le era obiceiul. Si dupa slujba bisericii, au mers in trapeza dupa obicei si au sezut toti la masa si au inceput a manca. Iar un batran oarecare din cei straini care venisera la praznic nu manca nimic altceva decat paine goala. Egumenul, luand seama ca nu mananca, l-a poftit ca sa ospateze, nestiindu-i obiceiul postirii. Acesta, raspunzand, a zis egumenului in auzul tuturor parintilor: "Iarta-ma, parinte, ca eu nu mananc niciodata fiertura, decat paine cu sare". Si sculandu-se un batran, i-a grait: "Mai bine ar fi fost de ai fi mancat totdeauna carne de trei ori pe zi la chilia ta, decat sa-ti arati si sa-ti spui viata si postirea ta in vederea si auzirea a tot soborul, postire care iti este zadarnica". (3-357)

102. Într-o revista medicala un crestin a citit un articol despre cat de sanatos este sa tii o zi de post negru pe saptamana. S-a dus la duhovnicul sau sa ia binecuvantare pentru aceasta, dar duhovnicul i-a zis ca nu are rost sa isi ia o cruce atat de grea.
Peste catava vreme, crestinul a ajuns la o manastire si l-a intrebat pe unul dintre duhovnici daca ar fi bine sa tina o zi de post negru in fiecare saptamana.
- Da, cum sa nu. Vinerea.
- Dar duhovnicul meu nu mi-a dat binecuvantare pentru asta. Mi-a spus ca el nu a tinut in viata lui nici macar o zi de post negru, asa ca nu are rost sa tin eu, care sunt doar un credincios.
- Daca nu cunoaste din experienta valoarea postului negru, nu e de mirare ca nu te-a lasat sa postesti.
- O sa plec de la el. Vin la sfintia voastra, daca ma primiti.
- Nu, nu e cazul. Aici nu poti ajunge decat foarte greu, si e bine sa te spovedesti cat mai des. Daca puteai ajunge la mine macar o data pe luna, era bine.
- Nu, nu pot, am familie, serviciu…
- Tocmai de aceea. Ramai la parintele tau. Eu o sa iti dau niste sfaturi. Daca te tii de ele si, de va fi cazul, daca parintele iti da binecuvantare sa imi fii ucenic, o sa te spovedesc eu. Dar acum nu e cazul. Tine-te de duhovnicul tau, spovedeste-te cu zdrobire de inima, lupta-te cu pacatul si va fi bine. E mai important sa ai duhovnicul aproape de tine si sa te spovedesti des, decat sa tii o zi de post negru pe saptamana. Daca tu tii poruncile Evangheliei, daca tii poruncile Bisericii, chiar daca duhovnicul nu e prea iscusit, ascultandu-l te vei mantui. Pentru credinta ta, Dumnezeu va pune in gura lui cuvantul de care ai nevoie. Si, daca va fi cazul, tot Dumnezeu il poate lumina sa se smereasca si sa te trimita la un duhovnic mai iscusit.

Sezand odata avva Zaharia in Schit, i-a venit lui vedenie si sculandu-se i-a vestit parintelui sau Carion, iar batranul, fiindca era lucrator, nu era iscusit la acestea si, sculandu-se, l-a batut zicand ca de la draci este. Dar a ramas cu gandul la aceasta. Si sculandu-se, s-a dus catre avva Pimen noaptea si i-a vestit lui lucrul acesta si cum se ard cele dinlauntru ale lui si vazand batranul ca de la Dumnezeu este, i-a zis lui: "Mergi catre cutare batran si orice iti va zice tie, fa!". Si ducandu-se catre batranul, mai inainte de a intreba el ceva, apucand batranul, i-a spus lui toate si cum ca vedenia este de la Dumnezeu. "Ci mergi si supune-te parintelui tau!" (4-78)

103. Un episcop a venit pe neasteptate la un schit. Dupa slujba, la masa, staretul schitului s-a scuzat fata de episcop:
- Va rog sa ne iertati ca nu avem bucate mai alese. Nu stiam ca veniti, ca as fi pus sa se pregateasca ceva mai bun. Pentru monahii de aici, ce mananca acum e de-ajuns; sunt invatati cu posturi aspre. Dar poate ca sfintia voastra nu sunteti multumit…
- Nu, totul e bine. Mai mult inca, si daca veti mai afla ca o sa vin pe la voi, tot bucate din astea vreau sa gasesc. Schitul e schit. Asa trebuie sa fie aici. Nu ca la acele manastiri la care oamenii aduc pomelnice din putinul lor, iar calugarii mananca mult si cad in trandavie. Doar suntem monahi, si voi si eu, si am depus fiecare votul saraciei…

Un episcop iubitor de Dumnezeu se ducea in fiecare an la Schit, la parinti. Acolo l-a intalnit un frate si l-a dus la chilia sa punandu-i inainte paine si sare, si zicand: "Iarta-ma, ca nimic altceva nu am sa-ti pun inainte!". Si i-a raspuns lui episcopul: "Voiesc ca la anul, venind, sa nu aflu aici nici sare". (17-370)

104. În Postul Pastelui, un crestin a inceput sa ajuneze in fiecare zi, pana la apusul soarelui. Toti colegii de serviciu il laudau pentru nevointa sa. Dar, intr-o zi, au chemat un preot sa le faca sfestanie la birouri. Cand i-au spus preotului despre nevointa colegului lor, acesta a intrebat:
- Dar ai binecuvantare de la duhovnic pentru un post atat de aspru?
- Nu, dar ma descurc, nu imi e greu.
- Chiar daca nu iti e greu, tot e bine sa ceri binecuvantare de la parintele tau.
Cand a ajuns la duhovnic, acesta l-a mustrat, spunandu-i:
- Daca mi-ai fi cerut binecuvantare de la inceput, ti-as fi dat, dar ti-as fi dat ascultare sa nu stie nimeni in afara de sotia ta ca ajunezi. Dar asa, dupa ce te-au laudat toti, va trebui sa renunti la nevointa ta. Vei ajuna doar miercurea si vinerea. Si sa nu le spui ca eu te-am pus sa renunti la post. Ca sa te smeresti, sa le spui ca nu ai mai rezistat.
Crestinul a facut asa. Dar a observat ca ii era greu sa ajuneze chiar si numai doua zile pe saptamana. Cand a fost biruit de foame, si a mancat intr-o zi de vineri dimineata, in loc sa se duca la serviciu s-a dus mai intai la duhovnicul sau:
- Ce se intampla, parinte? Înainte puteam sa postesc mult mai aspru, iar acum imi e gandul numai la mancare.
- Înainte te hraneai din laudele celorlalti. Dracul mandriei iti alunga foamea. Abia acum iti poti cunoaste masura adevarata. Îti poti da seama de neputintele tale. Dar rabda. Ca nu e usoara calea mantuirii.
Colegii de serviciu, vazandu-l ca a renuntat sa ajuneze in fiecare zi, au inceput sa rada de el, si il mustrau ca nu e in stare sa se tina de ceea ce isi propusese sa faca. Dar parintele i-a spus:
- Acum mergi pe calea bineplacuta lui Dumnezeu, cand nu stie stanga ce face dreapta.

Spuneau parintii ca era intr-un sat unul care postea mult, incat se chema numele lui postitorul. Si auzind avva Zinon pentru dansul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Si rugandu-se ei, au sezut. Deci a inceput batranul sa lucreze tacand, iar postitorul neafland sa vorbeasca cu dansul, a inceput sa se supere de trandavie. Si a zis batranului: "Roaga-te pentru mine, avvo, ca voi sa ma duc!". Zis-a lui batranul: "Pentru ce?". Iar el raspunzand, a zis: "Caci inima mea ca arzandu-se este si nu stiu ce are. Caci cand eram in sat, pana seara posteam si niciodata asa nu mi s-a facut".
Zis-a lui batranul: "În sat te hraneai din urechile tale. Ci mergi de acum si mananca la ceasul al noualea! Si orice faci, intru ascuns fa". Si cum a inceput sa faca, cu necaz a asteptat ceasul al noualea, si ziceau cei ce-l stiau pe el ca postitorul s-a indracit si venind el, a spus batranului toate. Iar el i-a zis lui: "Aceasta cale este dupa Dumnezeu". (8-74)

105. La parintele Ioan au venit odata doi crestini, si unul dintre ei i-a spus:
- Parinte, eu de cand m-am casatorit nu am calcat nici un post al Bisericii, si m-am unit cu femeia mea numai in zilele ingaduite de Biserica. Si in fiecare seara spunem impreuna Paraclisul Maicii Domnului. Oare ne mantuim sufletele facand asa sau nu?
A intrebat si celalalt:
- Eu cu sotia mea cheltuim numai putini bani pentru cele necesare traiului, iar restul il impartim la saraci. Oare ne vom mantui prin aceasta?
Fara sa le raspunda, parintele a intrat in altar sa se roage. Dupa o vreme a iesit sa le raspunda la intrebari:
- Oare toata viata de familie a unui crestin se rezuma la post si la rostirea unui paraclis in fiecare zi? Nu. Sau se rezuma la milostenia data celor in nevoi? Nici asa, ca altfel unii sectanti ar fi mai bineplacuti lui Dumnezeu decat drept-credinciosii. Sunt bune faptele voastre, si vor avea plata de la Dumnezeu, dar numai daca veti tine toate poruncile va veti mantui. Ca poate cineva sa faca mari nevointe, dar daca, de exemplu isi uraste vrajmasii, ura aceasta il poate duce in iad. Luati aminte!

Au venit odata doi frati la avva Pamvo si l-a intrebat pe el unul, zicand: "Avvo, eu postesc din doua in doua zile si mananc doua paini. Oare imi mantuiesc sufletul, sau ma ratacesc?". A zis si celalalt: "Avvo, eu cheltuiesc din averea mea doi bani in fiecare zi si tin putine pentru hrana, iar celelalte le dau milostenie. Oare ma mantuiesc sau pier?". Si mult rugandu-se ei, nu le-a dat raspuns; iar peste patru zile aveau sa se duca si ii mangaiau pe dansii clericii, zicand: "Nu va mahniti, fratilor, Dumnezeu va va da voua plata. Asa este obiceiul batranului, nu degraba vorbeste de nu-i va vesti lui Dumnezeu". Deci au intrat ei la batranul si i-au zis: "Avvo, roaga-te pentru noi!".
Le-a zis lor: "Voiti sa mergeti?". Au raspuns: "Da!". Si cantarind faptele lor, scriind pe pamant, zicea: "Pamvo, din doua in doua zile postind si doua paini mancand, oare cu aceasta se face calugar? Nu! Si Pamvo lucreaza pe doi bani si-i da milostenie, oare cu aceasta se face calugar? Nu inca!". Si le-a zis lor: "Bune sunt faptele, dar de veti pazi constiinta fata de aproapele, asa va veti mantui". Si incredintandu-se ei, s-au dus plini de bucurie. (3-190)

Pacatul desfraului

106. Un tanar a fost ispitit vreme de patru ani de catre o vecina de-a sa sa pacatuiasca, dar el a rezistat. Pentru ca vecina era frumoasa si bine dezvoltata, tanarul rezista destul de greu ispitei. În cele din urma, satul de atata razboi, s-a dus sa vorbeasca cu duhovnicul sau:
- Parinte, o sa cad. De atata vreme ma lupt cu gandul, mintea mea s-a spurcat, nu mai are rost sa rezist. Pana la urma tot o sa cad.
- Nu, n-o sa cazi. Anii tai de lupta vor avea mare plata inaintea lui Dumnezeu. Numai ca trebuie sa te feresti si de pacatul cu gandul, nu numai de cel trupesc. Cum iti zboara mintea la vecina, zi "Doamne miluieste...". Si o sa iti fie bine.

Zis-a un batran: "Un frate era ispitit de un gand noua ani si din evlavie se osandea zicand: "Mi-am pierdut sufletul". Si aceasta o zicea fiindca se socotea pe sine pricinuitor al ispitei. Mai pe urma, ingreuindu-se si deznadajduindu-se precum nu se cuvenea de mantuirea sa, a zis: "Ma voi duce in lume, de vreme ce m-am prapadit". Iar dupa ce a dat sa se duca, i-a venit un glas pe cale, zicand: "Cei noua ani in care ai fost ispitit cununi ti-au pricinuit tie. Pentru aceea, intoarce-te la locul tau si te vei usura de ganduri". Si intorcandu-se, fratele a aflat odihna. De unde intelegem ca razboaiele pricinuiesc cununile". (13-403)

107. O mama statea de vorba cu fiica ei care abia intrase la liceu:
- Stii ca eu am avut doua surori mai mari. O sa iti spun cate ceva despre ele. Acum, ca ai mai crescut, esti la varsta la care poti intelege ce iti spun. Sora mai mare, care era studenta in ultimul an de facultate, era o fata foarte cuminte. Mergea la biserica, se spovedea. Avea un prieten cu care urma sa se marite cand termina studiile, dar nu traia cu el. Vroia sa isi pastreze fecioria pana la nunta.
Sora mijlocie inca de mica era neascultatoare, pentru ca a crescut pana la patru ani in casa bunicilor, care ii faceau toate capriciile. Si cand a crescut facea numai ce vroia ea, nu asculta de parinti. În ultima clasa de liceu a ramas insarcinata, dar a avortat. Parintii si-au dat seama ce fata au cand a inceput sa lipseasca noptile de acasa. Daca sora cea mare ma sfatuia sa imi pastrez fecioria, cea mijlocie ma tot indemna sa ma culc cat mai repede cu un barbat, ca sa stiu ce inseamna distractia. Îmi spunea ca pot macar sa imi implinesc singura poftele, ca nu e nici un rau. Ba chiar, afland de la mine ca prietenul vrea sa ma paraseasca pentru ca nu vreau sa ma culc cu el, mi-a dat sa citesc un articol despre perversiunile pe care le poate face o fata virgina pentru a-si satisface iubitul. Eu nu stiam ce sa fac, nu stiam pe care din surori sa o ascult. Stiam ca cea mare a facut alegerea buna, dar imi era frica ca nu voi avea taria ei. Si ma gandeam sa ma culc cu cineva. Am fost la munte, toate trei surorile si prietenii nostri. În prima seara am dormit fetele intr-o camera, baietii in alta. Dimineata am vazut ca mijlocia lipsea. Se dusese in patul prietenului ei, fara nici o rusine. Ma gandeam ca in seara urmatoare voi merge si eu sa dorm in pat cu prietenul meu. Nu se punea problema inceperii vietii sexuale, ca nu erau conditii. Dar macar dormeam in bratele lui. Însa nu am apucat a doua seara acolo. În timpul zilei, urcand pe munte, s-a produs o avalansa. Surorile mele au murit amandoua.
Eram foarte socata. Parintii au venit imediat. Ne-am intors acasa disperati. Am trecut printr-un moment de deznadejde maxima. Prietenul meu mi-a spus ca daca am face dragoste as depasi mai usor aceasta incercare. L-am rugat sa mai astepte, ca nu ma simteam pregatita pentru asa ceva. În noaptea de dupa inmormantarea surorilor mele am avut un vis. Un inger m-a luat cu el si mi-a aratat si raiul, si iadul. Sora cea mare era in rai, in ceata fecioarelor. Stralucea de bucurie. As fi vrut sa mai stau cu ea, dar ingerul m-a dus si la sora mijlocie. Aceasta statea in iad si striga dupa ajutor. Dar nu puteam sa o ajut cu nimic. Îngerul mi-a spus: "Gandeste-te bine unde iti place, locul in care se afla sora mare sau cea mijlocie. Si, daca vrei sa ajungi in rai sau in iad, stii pe care dintre ele sa o urmezi".
M-am sculat speriata. Era noapte, dar l-am sunat pe prietenul meu si i-am spus visul pe care il avusesem. S-a mirat, dar m-a crezut ca nu avusesem halucinatii. Desi nu ma asteptam, mi-a spus ca va avea rabdare cu mine. Ca nu va insista sa facem dragoste pana la nunta. Si s-a tinut de cuvant. E vorba chiar de tatal tau.
- De tata? Dar de ce nu mi-ati povestit asta pana acum?
- Nu am crezut ca era momentul. Dar, acum, cand ispitele se vor apropia de tine cu putere, m-am gandit ca ar fi bine sa stii ce s-a intamplat cu surorile mele. Sa intelegi de ce am urmat-o pe cea mai mare, si nu pe cealalta.

Povestit-a un batran ca era o fecioara batrana, foarte sporita in frica lui Dumnezeu, care, intrebata fiind de acesta care este pricina departarii sale de lume, a povestit asa: "Eu, o, minunatule, copila fiind, aveam un tata foarte bland si linistit cu obiceiul, dar bolnav si neputincios cu trupul, incat cea mai multa vreme a vietii lui o cheltuia zacand pe pat. Si asa traia, incat abia rar si candva se intalnea cu cineva. Cu lucrul pamantului se indeletnicea cand se intampla de era sanatos si acolo viata petrecandu-si roadele le aducea in casa si atata tacere avea incat se parea celor ce nu-l stiau ca ar fi mut. Însa maica era cu totul impotriva tatalui. Ea iscodea si cele peste patria noastra si atat era de limbuta cu toti, incat niciodata nu o vedeam catusi de putin tacand, ci uneori certandu-se, iar alteori graind lucruri necuviincioase si fara randuiala. Chiar si de betii cu barbati desfranati mai mult petrecea si ca o curva era mult cheltuitoare si rau ocarmuia cele din casa, incat averile, desi nu erau putine, nu erau cu putinta a ne ajunge. Caci ei i se incredintase de la tatal meu iconomia celor din casa. Si asa vietuind ea, nu i s-a intamplat vreodata vreo boala trupeasca, nu a simtit vreo durere cat de mica, ci in toata viata ei era sanatoasa cu trupul si intreaga.
Deci, topindu-se tatal de indelungata boala, s-a intamplat de a murit si indata s-a pornit cerul si s-au facut tunete si fulgere dese si ploaie atat de multa si asa de necurmata se pogora de sus, incat nici putin macar a iesi noi din casa nu puteam pana la trei zile, timp in care si tatal sta neingropat in casa. Iar oamenii satului vazand aceasta multe graiau asupra raposatului zicand: "Cu adevarat vrajmas al lui Dumnezeu a fost acesta. Pentru aceasta nici nu il lasa sa se ingroape". Însa noi, ca sa nu se imputa trupul inauntru si sa ne faca neumblata casa, scotandu-l afara, desi ploaia era foarte mare, cum am putut l-am ingropat. Iar mama, luand mai multa slobozenie, mai fara de rusine s-a dat la desfranare si facand casa de rusine cheltuia averea in desfatari, incat mai de toate eram lipsiti. Dupa multa vreme, sosindu-i moartea, asa ingropare a dobandit, incat se parea ca si cerul ajuta la ingroparea ei.
Deci, dupa ingroparea mamei, eu trecand de varsta copilareasca si poftele trupului sculandu-se asupra-mi si zadarnicindu-ma, intr-o seara mi-a venit o socoteala: "Oare viata tatalui meu sa aleg si in blandete, cinste si pazire sa vietuiesc? Dar acela nici un bine nu a dobandit, asa petrecand, ci totdeauna de boli si de necazuri topindu-se, s-a dus de aici, nici ca ceilalti oameni putand fi ingropat. Deci, de i-ar fi placut lui Dumnezeu aceasta petrecere, pentru ce a patimit atatea rele? Dar viata mamei care era? Oare nu pururea petrecea in desfranari si dezmierdari, si s-a dus din viata aceasta sanatoasa si fara nici o patimire? Asadar, trebuie si eu sa vietuiesc. Ca mai bine este a crede ochilor mei, decat cuvintelor altora".
Dupa ce am socotit eu, ticaloasa, sa urmez urmele maicii mele, a sosit noaptea si eu adormind, a venit asupra mea un barbat mare la trup si infricosat la vedere si cautand spre mine salbatic si cu manie, ma intreba cu glas aspru zicand: "Spune-mi, care sunt gandurile inimii tale?". Eu cu totul inspaimantata fiind, nici nu indrazneam a cauta la dansul. Iar acela iarasi, cu glas groaznic, a grait: "Vesteste-mi mie, care sunt socotelile tale?". Si vazandu-ma ca de frica eram cu totul slabanogita si din minti iesita, imi aduceam aminte de toate cate cugetam in mintea mea. Dar venindu-mi in fire, nu puteam sa le tagaduiesc, ci spre rugaminte m-am intors si ma rugam sa ma invredniceasca de iertaciune. Iar el luandu-ma, mi-a zis: "Vino sa vezi pe tatal tau si pe mama ta si, dupa aceea, oricare viata vei voi, alege-ti!".
Asadar, scotandu-ma m-a dus intr-un loc ses cu livada, in care erau pomi de multe feluri, care biruiesc descrierea frumusetii, incarcati cu tot felul de roade. Acolo impreuna cu el umbland eu, m-a intalnit tatal meu si cuprinzandu-ma m-a sarutat, numindu-ma fiica dorita, iar eu imbratisandu-l, il rugam sa petrec impreuna cu dansul. El insa a zis: "Acum nu este cu putinta sa se faca aceasta. Dar de vei urma urmele mele, nu dupa multa vreme vei veni aici". Eu inca mai rugandu-ma sa raman impreuna cu el, m-a tras ingerul de mana, zicandu-mi: "Vino s-o vezi si pe mama ta, ca sa cunosti din lucruri la care viata este de folos sa te pleci".
Ducandu-ma la o casa foarte intunecoasa, plina de scrasnire si de tulburare, mi-a aratat un cuptor arzand cu foc si valvaind si pe cativa cumpliti stand langa cuptor. Iar eu, cautand in cuptor, o vad pe mama mea pana la gat afundata in foc si multime nenumarata de viermi din toate partile mancand-o, iar ea de usturime scrasnind cu dintii si clantanind. Vazandu-ma si ea pe mine, plangand ma chema: "Vai mie, fiica mea, pentru durerile cele nesuferite! Vai mie, pentru muncile cele fara de sfarsit! Vai mie, ticaloasei, ca pentru putina dezmierdare, ce chinuri mi-am pricinuit! Vai mie, ticaloasei, ca in locul dezmierdarilor celor vremelnice, vesnic ma chinui! Miluieste-ma, fiica mea, pe mine, maica ta, ca ard si ma topesc! Adu-ti aminte de hrana care ai dobandit de la mine, si ma miluieste, si-mi da mana si ma scoate de aici!". Iar eu, lepadandu-ma de acei cumpliti, care stateau aproape, fara a ma apropia, mama iarasi cu lacrimi striga: "Fiica mea, ajuta-ma si nu trece cu vederea tanguirile maicii tale, nu trece cu vederea pe cea care asa cumplit in gheena focului se chinuie si de viermele cel neadormit este roasa!".
Iar eu, milostivindu-ma cu sufletul de dansa, am intins mana sa o trag. Focul, insa, atingandu-se putin de mana mea, mare usturime am simtit si am inceput a urla si a suspina cu plans. Cei ce erau in casa, desteptandu-se de vaiete si sculandu-se si aprinzand focul, alergau la mine si ma intrebau adeseori de pricina vaietelor. Eu, in sine-mi venind, cele ce am vazut le-am povestit lor si de atunci am urmat vietii tatalui si ma rog sa-l dobandesc pe el si partea cea impreuna cu dansul, incredintandu-ma cu darul lui Dumnezeu ce fel de cinste si slava sunt gatite celor ce aleg a vietui cu dreptate si in buna credinta. De asemenea, ce fel de munci primesc cei ce isi cheltuiesc viata in pofte si dezmierdari". (23-396)

108. Un tanar a venit la duhovnicul sau:
- Parinte, mama m-a trimis in vacanta o luna la mare, sa stau la sora mea si la sotul ei. Dar imi e teama ca, stand atat de multa vreme aproape de ispita, ca plaja e plina de fete frumoase, sa nu ma traga vreuna in bratele ei si sa imi pierd fecioria.
- Si ai ce face? Poti pleca in vacanta in alta parte?
- Nu. Mama pleaca in alt oras, la o specializare, si la tata nu ma pot duce, ca nu vrea noua lui sotie.
- Atunci du-te la sora ta, dar ai grija de tine. Si, daca vei fi ispitit, roaga-te cu credinta: "Doamne, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ajuta-ma sa nu cad in pacat".
Tanarul a tinut cont de sfatul parintelui sau. A mers la mare, si Dumnezeu l-a pazit de ispite. Pana cand, cu cateva zile inainte sa se intoarca acasa, sora mai mica a cumnatului sau a venit dimineata la el in camera imbracata doar intr-un halat. Si-a descheiat halatul si s-a apropiat de el. Tanarul a simtit cum pofta ii aprinde trupul, caci i-ar fi placut sa se culce cu ea, dar i-a venit in minte sfatul parintelui sau.
Si a strigat cu voce tare:
- Doamne, nu ma lasa, pentru rugaciunile Maicii Tale, pazeste-ma de ispita!
Fata s-a simtit jignita:
- A, nu ma vrei, zici ca sunt ispita? Bine, uratule, atunci ramai singur, ii spuse enervata. Nu imi trebuie prosti ca tine. Ce sa iti spun, ce mare pacat faceam… Esti un pampalau, eram singuri toata ziua, spuse facandu-i un semn obscen.
Ca sa il scoata din minti isi dadu jos halatul si iesi din camera. Spera sa il atate si mai tare. Dar tanarul pleca repede din casa, la o biserica din apropiere. Vroia sa Îi multumeasca lui Dumnezeu ca l-a pazit de ispita.
Cand s-a intors, spre seara, fata i-a dat un biletel pe care scria: "Daca sufli ceva, o sa spun ca ai incercat sa te dai la mine. Mai bine taci".
Tanarul a rasuflat usurat. Dumnezeu il ajutase sa scape cu bine.

Un frate a venit de la Schit la avva Ammun si i-a zis: "Ma trimite parintele meu la slujba si ma tem de curvie". I-a zis lui batranul: "Ori in ce ceas iti va veni ispita, zi asa: "Dumnezeul puterilor, pentru rugaciunile parintelui meu, scapa-ma!". Deci in una din zile o fata a incuiat usa dupa dansul. Iar el, strigand cu glas mare, a zis: "Dumnezeul puterilor, pentru rugaciunile parintelui meu, scapa-ma!". Si indata s-a aflat pe calea catre Schit. (3-34)

109. Un om isi insela sotia. Duhovnicul l-a ajutat sa renunte la pacatul preacurviei, dar omul ramasese cu anumite amintiri care ii zgandareau sufletul. Amintirile prindeau putere de la faptul ca el se uita pe internet la site-uri erotice.
La spovedanie, duhovnicul l-a sfatuit sa scoata modem-ul din calculator, ca sa nu mai poata intra pe internet.
- Daca nu iti pazesti mintea, nu iti vei putea pazi nici trupul. Daca vezi imagini erotice, iti va fi mult mai greu sa rezisti ispitei.
Ramas fara acces la internet, omului i se parea ca se mai descarca daca se uita la filme sexy. Cand i-a spus si aceasta duhovnicului, acesta a oftat: "Tu scoti un drac din casa pe usa si deschizi larg fereastra, ca sa intre altii. Nici placerile trupesti nu le traiesti, dar nici pe Dumnezeu nu Îl dobandesti. Alege una dintre cai, nu mai pendula intre amandoua".

Un om bogat, lepadandu-se de lume si averile sale la saraci dandu-le, a oprit oarece spre odihna sa, nevrand sa primeasca smerita cugetare cea din lepadarea cea desavarsita si supunerea cea adevarata a canonului vietii de obste. Catre care cel intru sfinti Vasile a grait in acest fel: "Si averile le-ai pierdut si [nici] calugar nu te-ai facut". (7-121)

110. Un tanar, Ovidiu, a fost chemat la petrecerea care avea loc dupa 10 ani de la terminarea liceului. Stiind cat de rau il influentasera in liceu pe tanar colegii, duhovnicul i-a spus ca nu ar fi bine sa se duca. Sau ca, daca se duce, sa nu stea prea mult.
- De ce, parinte, oare nu sunt in stare sa imi dau seama daca e sau nu cazul sa stau? Ma voi duce si, daca nu e nimic in neregula, voi sta pana la sfarsit. Iar daca e ceva aiurea plec imediat.
Parintele nu a reusit sa il convinga ca poate fi ispitit sa cada iarasi in pacat.
Petrecerea a fost destul de linistita. La miezul noptii, cei mai multi invitati, care venisera cu sotii sau sotiile lor, s-au dus acasa. Unii dintre ei aveau deja copii.
Dar cinci burlaci s-au retras in apartamentul unuia dintre ei si au continuat petrecerea impreuna cu doua colege. Distractia devenea din ce in ce mai incinsa. Au inceput momentele erotice, si fetele faceau strip-tease. Ametit de bautura, Ovidiu uitase de sfaturile parintelui. Pofta trupeasca l-a biruit si in cele din urma a intrat in baie cu una dintre fete - cea care fusese cea mai putin aratoasa din clasa - si au pacatuit.
Dimineata, cand si-a revenit, l-a bufnit plansul. Îsi dorise din toata inima sa se poata infrana pana cand se va casatori. S-a dus si s-a spovedit, iar parintele i-a dat un canon aspru.
Dupa vreo luna, colega cu care pacatuise i-a dat un telefon:
- Auzi, Ovidiu, in noaptea cu petrecerea, am facut-o fara protectie si am ramas insarcinata. Ma gandesc sa avortez, dar am sunat sa te intreb si pe tine daca esti de acord. Mi-a zis Dragos ca tu esti cu biserica si ca zici ca avortul e o crima. Poate ca vrei sa pastrez copilul. Daca il recunosti, si daca imi dai bani sa il cresc, poate ca as renunta la avort.
- Te sun mai tarziu, spuse Ovidiu, socat de cele auzite. Am pe cineva in vizita. Scuza-ma.
Închise telefonul ca prin vis. Nu ii venea sa creada ca i se intamplase una ca asta. Îl suna pe parintele sau si ii spuse ce a aflat.
- Parinte, nu vreau sa omoare copilul. Sunt gata sa ma casatoresc cu ea. Dar oare voi reusi sa nu esuez in casnicie? Daca divortam peste un an, doi? Ce va fi cu mine?
- Trebuia sa ma asculti. Dar acum e prea tarziu pentru observatii. Tu esti un om de treaba si nu cred ca ii vei da motive sa te paraseasca. Tu explica-i ca ii vei da banii pentru a creste copilul. Sa ii dai mai mult, sa fie multumita. Si spune-i ca te gandesti sa o iei de nevasta. Dar nu te grabi. Da-i ragaz sa se schimbe, da-i ragaz sa inteleaga cat a gresit in fata lui Dumnezeu si ca trebuie sa isi indrepte viata.
Duminica, dupa slujba, Ovidiu a stat putin de vorba cu prietenii sai:
- Sa stiti ca nu e de gluma cu desfraul. O data daca ai cazut, viata ta nu mai e la fel. Eu am lasat o fata insarcinata, si, chiar daca nu e cea mai buna alegere, o voi lua de nevasta. As fi putut avea o sotie credincioasa, frumoasa, desteapta si asezata. Dar acum culeg roadele caderii mele. Voi sa nu faceti ca mine. Tineti seama de sfaturile parintelui. Si cand va veti gandi la mine sa va aduceti aminte cat de triste sunt urmarile neascultarii.

Întrebat-a avva Timotei preotul pe avva Pimen, zicand: "Este o femeie in Egipt care curveste si plata ei o da milostenie". Si a zis avva Pimen: "Nu ramane in curvie, caci se vede intr-insa roada credintei". Si s-a intamplat de a venit mama preotului Timotei la dansul. Si a intrebat-o pe ea, zicand: "Acea femeie a ramas curvind?". Iar ea a zis: "Da, si si-a mai adaos ibovnici, dar inca si la milostenie". Si a vestit avva Timotei lui avva Pimen. Iar el a zis: "Nu ramane in curvie". Venind iarasi mama lui avva Timotei, i-a spus: "Stii ca stricata aceea cauta sa vina cu mine, ca sa te rogi pentru dansa si eu n-am primit-o". Iar el auzind, i-a spus lui avva Pimen. I-a raspuns avva Pimen: "Mai vartos tu te du si te intalneste cu dansa". Si s-a dus avva Timotei si s-a intalnit cu dansa. Iar ea, vazandu-l si auzind de la el cuvantul lui Dumnezeu, s-a umilit si a plans, zicand: "Eu de astazi inainte ma lipesc de Dumnezeu si nu voi mai curvi". Si indata intrand intr-o manastire, a placut lui Dumnezeu. (1-230)

111. Un om, care in tineretea sa fusese biruit de pacatul desfranarii, se hotarase ca pana cand se va casatori sa nu mai pacatuiasca. Ducea o viata curata si linistita. Dar odata, cand la usa sa a sunat o femeie care facea reclama la un aspirator modern, a simtit cum mintea i se incetoseaza. A poftit-o pe femeie in casa, ca sa vada cum functiona aspiratorul. Din vorba in vorba, au cazut in pacat.
Femeia a plecat si nu a mai vazut-o. În inima sa era insa o mare framantare. Îl mustra constiinta, dar nu avea altceva in cap decat sa pacatuiasca cu o alta femeie. Dupa cateva nopti nedormite, in care se tot gandea daca sa se culce sau nu cu secretara sa, i-a spus nasului sau de botez ce i se intamplase.
- Stii cum esti? Ca unul care are masina plina de noroi, dar nu vrea sa o spele, pentru ca e mult de lucru. Si prefera sa mearga cu ea asa, facandu-se de rasul lumii. Si inca asta nu e nimic, dar geamurile fiind murdare, sansele de a face un accident sunt mari. Vino-ti in fire. Pana la urma, mai devreme sau mai tarziu, tot trebuie sa speli masina, sau macar geamurile. Daca nu te ridici din cadere o sa faci un accident. Ce rezolvi daca te culci cu secretara ta? Ai stat cuminte atatia ani si acum ai obosit?
- Daca Dumnezeu nu m-a ajutat sa ma insor pana acum… Nu mai rezist poftei.
- Du-te, spovedeste-te si o sa te linistesti. Daca te rogi, Dumnezeu va ridica ispita. Încet-incet, o sa iti fie iarasi bine. O sa vezi.
Ascultand sfatul nasului sau, omul s-a spovedit. Si, dupa doua saptamani in care s-a rugat lui Dumnezeu sa il ierte, a simtit ca ii este mai usor sa reziste poftelor trupesti.

Un frate, cazand in ispita, din intristare a pierdut randuiala calugareasca. Si vrand sa puna inceput bun, din cauza mahnirii se oprea, zicandu-si: "Cand am sa mai fiu cum am fost odata?". Si, pregetand, nu putea sa faca inceput de lucru calugaresc. De aceea a venit la un batran si i-a povestit cele despre sine. Auzind batranul scarba lui, i-a povestit o pilda ca aceasta:
"Un om avea o tarina si din lenea lui s-a intelenit si s-a umplut de spini si de ciulini. Iar mai pe urma a socotit sa o lucreze. Si a zis fiului sau: "Mergi de curateste tarina!". Fiul sau, mergand sa o curete, a vazut multimea spinilor si s-a imputinat, zicandu-si: "Cand voi putea sa smulg eu toate acestea si sa curatesc tarina?". Si, culcandu-se, a adormit. Apoi s-a desteptat si, cautand din nou la multimea spinilor si trandavindu-se, a petrecut zacand. Uneori se culca, alteori intorcandu-se ici si colo, ca usa in tatana, precum zice Scriptura, a cheltuit fara lucru multe zile. Dupa acestea a venit tatal lui, sa vada ce-a facut. Si l-a gasit ca nimic n-a lucrat si i-a zis: "Pentru ce n-ai lucrat nimic pana acum?". Iar el i-a spus: "Tata, cum veneam sa lucrez, vazand multimea spinilor, ma slabanogeam si de scarba ma culcam si dormeam. De aceea nimic n-am lucrat". Atunci i-a zis lui tatal: "Fiule, atata cat tine asternutul tau, fa in toate zilele. Si asa sporeste-ti lucrul si nu slabi". Iar tanarul a facut asa. Si in putina vreme a curatit tarina. Asadar si tu, frate, cate putin lucreaza si nu te imputina. Caci Dumnezeu cu darul Sau iarasi te aseaza la randuiala cea dintai".
Iar fratele auzind, sezand cu rabdare, facea cum l-a invatat batranul. Si cu darul lui Dumnezeu a aflat odihna. (13-393)

Despre feciorie

112. În perioada in care un tanar a vrut sa se apropie de Biserica a fost foarte ispitit sa desfraneze. S-a gandit ca are de ales intre cele doua cai, si a ales calea Bisericii. S-a spovedit parintelui, spunandu-i ca ii este foarte greu sa isi pastreze fecioria. Dar parintele i-a dat un canon si l-a invatat sa se lupte cu gandurile.
Peste o saptamana, tanarul s-a intors la spovedanie:
- Parinte, nu mai rezist, am facut canonul, dar degeaba.
- Oare de ce nu te-a lasat ispita? Cred ca ii faci tu loc pe undeva patimii in inima ta. Ia gandeste-te, cand te asalteaza ispita cel mai tare?
- Noaptea, dupa ce ma uit la vreun film "interzis minorilor".
- Atunci cum vrei sa scapi de ispita? Trebuia sa spovedesti si asta, ca te uiti la filme destrabalate.
- Cum, parinte, trebuie sa spovedim si ce vedem, si ce citim, si unde mergem in vacanta? Atunci ar trebui sa stati la spovedanie cate o ora cu fiecare crestin.
- Si mai mult, numai sa plece de aici cu sfaturile de care are nevoie.

Un frate oarecare, fiind suparat de pofta curviei, a mers la un batran si si-a marturisit neputinta si supararea sa. Apoi l-a poftit sa-L roage pe Dumnezeu pentru dansul sa-l izbaveasca din acea suparare. Batranul, facandu-i-se mila de acel frate, s-a rugat lui Dumnezeu cu osardie timp de sapte zile. În a opta zi iarasi a venit fratele, dupa cum i-a fost lui porunca, si l-a intrebat pe el batranul, zicand: "Cum iti mai este, fiule?". Zis-a lui fratele: "Nicicum, parinte, nu m-am simtit mai usurat".
Batranul, auzind acestea, s-a mirat si, daca s-a facut seara si noapte, iar a inceput a se ruga pentru fratele. Si cu osardie rugandu-se el pentru fratele, a venit diavolul si, stand inaintea lui, a zis: "Crede-ma, batrane, ca din ziua dintai cand ai inceput a te ruga lui Dumnezeu pentru acel frate, indata am fugit si m-am departat de la dansul. Dar el are dracul lui si pricina razboiului lui sunt gatlejul si pantecele, iar eu cu acestea nici o treaba nu am. El insusi isi este pricinuitor razboiului sau, mancand bine si dormind fara masura. De acolo vine razboiul de care sufera el". (23-296)

113. Un tanar seminarist canta la o biserica. Tuturor le placea glasul sau. El insa era mai atent la melodie decat la text, si nu lua aminte la ceea ce canta.
Într-o sambata s-a hotarat sa mearga in pelerinaj la o manastire aflata aproape de mare, pentru a sta de vorba cu un parinte renumit. Cand a ajuns acolo, a aflat ca parintele era in spital, fiind grav bolnav.
Seminaristul s-a gandit ca, daca tot a facut atata drum, cel putin sa profite ca e la mare si sa faca o baie. Pe plaja a vazut o fata frumoasa, care nu purta sutien. De obicei nu-i placeau astfel de fete, se gandea ca sunt usuratice, dar aceasta l-a atras in mod deosebit. S-a indragostit de ea. Au stat toata ziua impreuna, noaptea au mers la discoteca si, in cele din urma, biruit de pofta, tanarul a vrut sa se culce cu ea. S-au dus pe plaja, s-au sarutat, dar la un moment dat, cand tanarul i-a spus rusinat ca nu s-a mai culcat cu nici o fata, aceasta i-a spus:
- Pana acum nu ti-am spus nimic despre mine. Te stiu de multa vreme. Stiam ca esti seminarist, pentru ca te-am auzit cantand la un botez. Si eu vreau sa ma culc cu tine, si nu as avea nimic de pierdut. Nu mai sunt fecioara de doi ani. Ma culc cu toti baietii care imi plac, si tu imi placi foarte mult. Totusi, chiar daca traiesc cum imi place, nu inseamna ca nu ma mustra uneori constiinta. Cu ce te alegi daca te culci cu mine? O sa facem ce vrei si, dupa aceea, o sa iti para rau. Sau, in cazul in care nu o sa iti para rau, atunci inseamna ca ceea ce a fost mai frumos in sufletul tau, ma refer la credinta ta in Dumnezeu, o sa se stinga. Cum o sa mai poti canta in biserica daca o sa traim in pacat? Si ce fel de preot o sa iasa din tine daca nu stii sa iti pazesti trupul curat? La cate pacate am eu, nu vreau sa te mai am si pe tine pe constiinta. Poate ca daca ai fi baut mai putina bere nu te-ai mai fi gandit la asa ceva.
- Daca o faci cu altii, fa-o si cu mine. Nu te ingriji tu de sufletul meu. Mai e timp sa ma pocaiesc...
Seminaristul a insistat, dar cu cat devenea mai insistent, cu atat refuzul fetei era mai puternic. În cele din urma, vazand ca nu o scoate la capat cu el, fata s-a dus in camera ei.
Ramas singur, privind marea, seminaristul si-a dat seama ca numai Dumnezeu l-a pazit de cadere. Dis de dimineata i-a spus la telefon duhovnicului sau prin ce ispita a trecut, si parintele i-a spus:
- Ti-am atras mai demult atentia asupra faptului ca vei fi ispitit sa cazi, si mi-ai spus ca Îl iubesti prea mult pe Dumnezeu ca sa faci asta. Vezi, pacatul nu a venit la tine ca un taur negru, ci ca ceva frumos. Daca nu te-ai fi dus pe plaja, totul ar fi fost bine. Daca tineai mult sa inoti, puteai gasi si tu un loc mai ferit, unde sa nu fie piepturi goale si nici ispite peste puterile tale.

Un frate oarecare, fiind trimis de batranul sau cu ascultare la tara si mergand pe drum, a ajuns la un parau aproape de un sat, in camp. Vazand el o femeie tanara, singura la camp, spaland camasi in parau, i s-a aprins foarte trupul lui de spurcata pofta trupeasca. Vazand ca nu este nimeni sa-l vada, a mers la dansa si a inceput a-i grai si a o pofti sa-i faca voia. Ea, macar ca era tanara, era foarte inteleapta si i-a raspuns asa: "Parinte, acest lucru pentru care ma poftesti nu este lucru mult si cu zabava si pot prea lesne si fara de zabava a-ti face voia dupa pofta ta. Dar, de voi face eu aceasta dupa voia ta, voi fi pricinuitoare de multa scarba, suparare si osteneala pentru tine".
Zis-a ei fratele: "Cum si pentru ce sa fii pricinuitoarea scarbei mele si ce scarba sa am eu, sau osteneala, cum zici?". Raspuns-a femeia, zicand: "Parinte, dupa savarsirea pacatului, indata te vei vedea foarte inselat si va incepe sa te mustre cugetul. Dupa aceea, ori te vei deznadajdui de mantuire, ori multa pocainta si osteneala iti trebuie ca sa revii in randuiala si masura in care esti acum. Eu te sfatuiesc sa te lasi de acel lucru rau si necuvios si mergi curat, nevinovat si fara prihana in calea ta si roaga-te lui Dumnezeu si pentru mine pacatoasa!".
Iar el, auzind de la dansa aceste cuvinte, s-a umilit cu inima si a plecat in calea sa, minunandu-se de intelepciunea acelei femei si multumind lui Dumnezeu ca l-a izbavit de caderea in acel pacat. Dupa ce s-a savarsit slujba si ascultarea sa, s-a intors si a venit la batranul sau si i-a spus toata intamplarea cu acea femeie. Atunci s-a mirat si batranul de intelepciunea ei. Apoi l-a rugat fratele pe batranul sau sa nu-l mai trimita din manastire in lume. Si asa a petrecut, neiesind din manastire pana la moartea sa. (15-294)

114. O fata isi pastrase fecioria pana in ultimul an de facultate. Vazand ca toate prietenele ei duc o viata de distractii, s-a hotarat sa isi gaseasca si ea un prieten cu care sa pacatuiasca, ca sa simta desfatarile tineretii. I-a spus hotararea surorii ei mai mici, care abia intrase la facultate. Aceasta, intristata, s-a dus repede la duhovnicul lor si i-a spus in ce ispita se afla sora sa. Auzind-o, parintele a sunat-o pe fata imediat. Fata i-a spus:
- Parinte, va spun sincer ca m-am plictisit. O sa am timp sa ma pocaiesc. Ce, parca sunt singura care vrea sa cunoasca si placerile trupesti? Nu, parinte, nici o colega de-a mea nu mai este fecioara. Sunt singura, si m-am saturat sa ma tot ia ceilalti peste picior. Mai am destul timp sa ma gandesc la maritis. Nu, acum ma voi distra in voie.
- Te rog din suflet, asculta-ma - ii spuse parintele. O sa regreti mult daca nu ma asculti. Fecioria e cel mai frumos dar pe care i-l vei putea face sotului tau. Curatia ta sufleteasca si trupeasca il va bucura mai mult decat toate darurile pe care le veti primi la nunta.
Cuvintele parintelui au convins-o pe fata. Viata ei mergea inainte, nici mai bine, nici mai rau. Dar, cu putin timp inainte de terminarea studiilor, un asistent de la facultate i-a cerut mana. Nu se astepta la asa ceva. Si ea il placea, dar nu se gandea ca ar avea vreo sansa sa ii devina sotie. Si, dupa trei luni, s-au casatorit.

Era un sihastru prin partile Iordanului, nevoindu-se multi ani si care, acoperit de Dumnezeu, nu primea bantuieli de la vrajmas, ci de neinvins era. Asadar, pentru toti cei ce veneau la dansul pentru folos, el defaima pe satana si-l ocara, zicand ca nimic nu este si ca nu are nici o putere asupra nevoitorilor de nu va afla pe cei asemenea lui spurcati, robiti totdeauna pacatului, pe care fara sa simta ii slabanogeste. Iar acestea le zicea nestiind darul Celui de sus, care nu lasa pe satana sa-l robeasca. Si cand i s-a apropiat sfarsitul, dupa slobozirea lui Dumnezeu, a venit diavolul adevarat si i-a zis: "Ce am cu tine, parinte? De ce ma ocarasti? Au, te-am suparat vreodata cu ceva?". Iar el scuipand asupra lui, iarasi zicea aceleasi cuvinte: "Mergi inapoia mea, satano, ca nimic nu poti asupra robilor lui Hristos!".
Si satana i-a raspuns: "Asa! Asa! Alti patruzeci de ani sa traiesti si nici un ceas in atatia ani nu voi incerca sa-ti pun piedica". Si aceasta zicand, s-a facut nevazut. Iar monahul a inceput indata sa se lupte cu gandurile si sa zica in sine: "Am atatia ani ticalosindu-ma aici Si inca alti patruzeci de ani voieste Dumnezeu ca sa traiesc. Ma voi duce dar in lume si voi vedea rudeniile mele si voi petrece cu dansele vreo cativa ani si iarasi ma voi intoarce si ma voi apuca de nevointa mea". Deci, socotind el acestea, le implinea cu fapta si, iesind afara din chilie, s-a apucat de drum.
Dar nu departe mergand el, Iubitorul de oameni Dumnezeu, miluindu-l si nevrand a i se pierde ostenelile, i-a trimis un inger spre ajutor. Si, intampinandu-l, ingerul i-a zis: "Unde mergi, parinte?". El i-a raspuns: "În cetate". Iar ingerul: "Întoarce-te la chilie". Iar el, venindu-si in sine, s-a intors la chilia sa si mai traind trei zile s-a savarsit. (14-394)

115. O studenta avea un prieten. Cand acesta i-a propus sa se culce cu el, fata s-a impotrivit. Ca sa o pedepseasca, tanarul a parasit-o si s-a imprietenit cu colega ei de camera, care isi pierduse fecioria inca de cand era la liceu. Într-o seara, cand colega i-a marturisit ce se intamplase, biruita de deznadejde, studenta a luat hotararea de a-si lua prietenul inapoi cu orice pret.
- Ma jur pe ce am mai sfant ca nu ma las calcata in picioare. O sa ma razbun, o sa mi-l iau inapoi. O sa fac orice imi va cere, numai sa ramana al meu. Nu ma asteptam la asa ceva nici din partea lui, nici din partea ta. O sa il fac sa se intoarca la mine.
A doua zi, in timp ce mergea spre facultate, studenta s-a intalnit pe strada cu duhovnicul ei. Nu a avut timp sa evite intalnirea cu el.
- Ce e cu tine, de ce esti atat de framantata?
- Parinte, ma grabesc, am examen la facultate.
- Ceva nu e in regula. Spune-mi, ce s-a intamplat?
- Parinte, pana acum am fost fecioara, am incercat sa traiesc pentru Dumnezeu. Si gata, m-am saturat, nu mai rezist. E al treilea prieten care ma paraseste pentru ca nu am vrut sa ma culc cu el. De data asta, insa, ultimul meu prieten, de care m-am despartit saptamana trecuta, s-a culcat chiar cu Lavinia, cu colega mea de camera. Si m-am jurat ca voi face orice numai ca sa ii despart, sa imi iau iubitul inapoi.
- Si ce se va intampla? Crezi ca o sa fii fericita cu el?
- Acum nu ma intereseaza decat sa ma razbun.
- Si nu iti dai seama ca te razbuni pe tine?
- E problema mea. M-am jurat ca ii despart.
- Stii cum esti? Ca Irod care i-a zis Salomeei ca pentru dansul ei o va rasplati cu orice ii va cere. Daca nu ar fi fost lipsit de minte, nu i-ar fi dat capul Botezatorului. Si acum, fecioria ta va fi batjocorita asa cum a fost batjocorit si Înaintemergatorul Domnului, Sfantul Ioan. Vrei asta?
Parintele se uita la ea cu o privire blanda, dar trista. Studenta s-a mai domolit.
- Si o sa raman tot timpul singura?
- Ar fi mai bine sa fii singura decat sa fii iubita unui om care nu te merita. Dar te va ajuta Dumnezeu sa gasesti si tineri care sa mearga pe drumul Bisericii. Vei avea de unde sa alegi. Dar sa nu fie acesta singurul criteriu dupa care iti alegi prietenul. Sa nu te imprietenesti cu un baiat numai pentru ca vine la Biserica. Sa nu cazi dintr-o extrema in alta.
- Si cu juramantul meu, cum ramane? M-am jurat pe ce am mai scump.
- Vedem la spovedanie. Mai bine cu un juramant calcat decat cu fecioria pierduta…

Zicea avva Zosima ca, mergand el in Sfanta Cetate [Ierusalimul], a venit la dansul un oarecare iubitor de Hristos si i-a zis: "Avvo, am un frate sezator impreuna cu mine si din ispita vicleanului am avut prigonire intre noi. Apoi eu pocaindu-ma, acela nu voieste sa se impace cu mine. Pleaca-te dar, pentru Domnul, si-i vorbeste lui cele pentru pace". Iar el, cum a auzit, indata a chemat pe fratele acela si i-a grait lui cele ce se cuveneau pentru pace si unire. Iar el intai se parea ca se pleaca, apoi socotind i-a zis: "Nu pot sa ma impac cu el, pentru ca m-am jurat pe Cruce ca de acum sa fiu neimpacat cu el".
Iar egumenul, zambind, i-a zis lui: "Juramantul tau, frate, are acest fel de putere ca si cum ai fi zis: "Ma jur pe Crucea Ta, Hristoase, ca nu voi pazi poruncile Tale, ca voi face voia vrajmasului Tau diavol!". Deci, o frate, nu numai ca esti dator sa faci sa stea mania cea rea, ci si sa te pocaiesti si sa te caiesti pentru dansa si sa-ti prihanesti obraznicia ta, ca sa nu te mai rapesti de dansa. Ca si Irod de se caia si nu ar fi intarit juramantul sau nu ar fi facut acea cumplita ucidere, taind pe Înaintemergatorul lui Hristos". Deci fratele, umilindu-se pentru aceasta, s-a pocait inaintea fratelui sau si a lui avva Zosima si asa, cu darul lui Dumnezeu, s-au unit iarasi intru dragoste. (3-81)

116. Doi tineri vroiau sa se casatoreasca. Ea mergea la biserica, el nu mergea. Într-o zi, cand parintii tanarului erau plecati de acasa, acesta a chemat-o pe fata la el. Avea o casa mare, la curte. Dupa ce au ascultat putina muzica si, dupa ce au dansat pe melodia lor preferata, tanarul a incercat sa o convinga sa se culce cu el. Prietenii sai il convinsesera ca, daca nu se potrivesc in pat, nu vor putea avea o casnicie fericita si vor divorta. Asa ca el era hotarat sa se culce cu ea.
- Sa stii ca, daca nu te culci cu mine, ne vom desparti.
- Bine, sa ne despartim, a spus fata cu inima stransa.
- Cum, dupa ce am hotarat nunta, tu imi spui sa ne despartim? O sa te culci cu mine chiar daca vrei sau nu.
- O sa tip.
- Poti sa tipi, ca nu se aude daca e muzica tare. Doar nu esti proasta. Dupa ce facem dragoste, nu ma mai parasesti tu.
- Dragoste nu poti face cu mine, cel mult poti sa ma violezi. Dar martor imi e Dumnezeu ca, daca imi faci ceva, intre noi totul s-a terminat. O sa le spun alor mei si ma vor ajuta sa depasesc deznadejdea. Dar cu tine nu mai vreau sa ma marit daca imi faci asa ceva. Am stat cuminti atata vreme si acum vrei sa stergem cu buretele tot ce a fost frumos?
- Si preferi sa ma pierzi?
- Da, prefer sa te pierd.
- Atunci, pleaca din viata mea. Nu am nevoie de o astfel de sotie.
Tanarul nu se asteptase la o asemenea rezistenta. Fata a plecat cu ochii in lacrimi. Dupa cateva saptamani, tanarul a inceput sa vina la biserica. Si-a dat seama ca, daca ea era in stare sa renunte la el pentru Dumnezeu, viata crestina avea o valoare mult mai mare decat isi imaginase.
Nu a venit la biserica pentru ea, pentru ca nu isi imagina ca va putea fi iertat. A venit pentru ca incepuse sa creada in Dumnezeu. Si, dupa ce citise cateva carti, se hotarase sa isi schimbe viata. Renuntase la vechii prieteni si isi facuse alti prieteni, mai apropiati de biserica. Si foarte mult l-a marcat intalnirea cu duhovnicul.
În noaptea de Pasti, dupa ce s-au impartasit, ea l-a intrebat:
- Stii ca te-am iertat?
El a simtit ca il iau ametelile:
- M-ai iertat? De tot?
- Da.
- Înseamna ca putem sa ne gandim din nou la nunta?
- Da, asta inseamna ca putem sa ne gandim din nou la nunta.

Un calugar oarecare din manastirea parintelui Severian a fost trimis la ascultare de parintele lui in partile Eleteropolului. Acolo a venit la un oarecare barbat iubitor de Hristos si avea acel om numai o fata, iar mama fetei murise mai inainte de vreme. Si a facut acel calugar, in casa acelui om, cateva zile, iar cel ce pururea uraste binele crestinesc, diavolul, baga fratelui ganduri viclene si-i da razboi de curvie spre fata si cerca vreme indemanatica sa strice fecioara. Diavolul, care dadea razboi, a aflat si vremea cea indemanatica. Caci tatal sau se dusese la Ascalon pentru o treaba. Iar daca a vazut fratele ca nu este nimeni in casa lor, decat el si fata, a mers la dansa vrand sa o apuce cu sila, dar ea, daca l-a vazut pe dansul tulburat si intru tot aprins de pofta, i-a grait: "Nimic sa nu te tulbure, nici sa-mi faci mie ceva necuvios, caci tatal meu nici astazi, nici maine nu va veni. Ci intai ma asculta pe mine ce-ti voi grai si stie Dumnezeu ca si eu cu osardie voi face ceea ce poftesti".
Dupa aceea, cu smerenie a grait catre dansul: "Într-adevar, parinte si frate, cati ani sunt de cand esti in manastirea ta?". Iar el a raspuns: "Saptesprezece". Si i-a zis lui: "Dar ai stiinta ce este femeia?". "Nu!" - i-a raspuns, fratele. Grait-a fata: "Dar voiesti sa-ti pierzi osteneala de atatia ani intr-un ceas? Si cate lacrimi ai varsat, ca sa-ti pui trupul tau curat inaintea lui Hristos, iar acum pentru putina dulceata voiesti sa fii lipsit de acea osteneala multa? Asculta: de vrei sa curvesti cu mine, ai unde ma duce sa ma tii si sa ma hranesti?". Si a grait fratele: "Nu!". Atunci a raspuns fata iarasi: "Într-adevar, nu te mint, ca de ma vei spurca, o sa fii vinovat de multe rautati".
I-a grait ei calugarul: "Pentru ce?". Raspuns-a ea: "Întai o sa-ti pierzi sufletul, al doilea o sa dai seama si pentru sufletul meu. Si aceasta sa o mai stii, sfinte parinte, caci cu juramant iti spun, si asa sa-mi ajute Cel ce a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi, ca de ma vei spurca, singura, cu o funie ma voi spanzura si te vei afla ca ai facut si ucidere, si la judecata lui Hristos vei fi judecat ca un ucigas de suflete. Ci te rog, parinte, mai inainte sa fii tu vinovat de atatea rautati, du-te cu pace la manastirea ta si apoi roaga-te mult in rugaciunile tale si pentru mine".
Iar fratele, venindu-si intru sine, s-a umilit si indata a iesit din casa ei si s-a dus la manastire, la parintele lui, a facut metanie si i-a spus toate. Si s-a rugat parintelui ca de acum sa nu-l mai scoata din manastire afara. Asa a petrecut in manastire trei luni si s-a dus catre Domnul. (30-299)

Întemeierea unei familii

117. Doua colege de facultate, Ruxandra si Eugenia, vorbeau:
- Tu cu ce te-ai ales din modul tau de viata linistit, cu atata rugaciune, fara discoteca, fara petreceri, fara distractii? intreba Eugenia.
- O sa intelegi singura, ii spuse cealalta.
Si asa a fost. La o luna de la terminarea studiilor, Ruxandra s-a maritat. Dupa un an, s-a maritat si Eugenia. Numai ca a si divortat dupa scurt timp, in ultima luna de sarcina. Si-a crescut copilul singura, cu multe greutati. La un moment dat i-a spus prietenei sale:
- Mai tii minte? Cand eram in facultate te-am intrebat cu ce te-ai ales din cumintenia ta, si mi-ai spus ca o sa inteleg singura. Înteleg acum de ce traiai asa, dar e prea tarziu. Eu am trait un mare esec.

Un frate oarecare sedea intr-un munte singur, in liniste, fara galceava, postind; la care mergand un parinte din lavra Calamoschiei, l-a intrebat, zicand: "Spune-mi, frate. De atata vreme traind in singuratate, in acest munte, cu tacere si cu post, ce ai savarsit?". Fratele i-a raspuns, zicand: "Mergi acum, avvo, si dupa cinci zile sa vii la mine si atunci iti voi spune ce am savarsit, sezand aici in singuratate". Si asa a mers acel parinte, iar dupa ce s-au plinit cinci zile, iarasi a venit si l-a gasit raposat si in spatele lui o scrisoare scrisa asa: "Iarta-ma, frate, ca, facandu-mi pravila, niciodata n-am lasat gandul si mintea mea pe pamant". (15-245)

118. Un duhovnic vorbea despre un ucenic de-al sau:
- Am un ucenic care s-a luptat multi ani cu duhul curviei. Cand era in facultate, colegii ii ziceau: "Culca-te cu prietena ta acum, bucura-te de tinerete, ca mai incolo, pana te insori, ai timp sa iti curatesti sufletul prin spovedanie, daca tii neaparat". Iar el raspundea: "Nu. Ma voi lupta sa imi tin trupul neintinat si sufletul curat, luptandu-ma cu patima, si ce o fi mai incolo stie Dumnezeu". Si asa s-a pastrat fecior pana la nunta.

Spuneau parintii despre un batran ca ii ziceau lui gandurile: "Lasa astazi ca maine te vei pocai!". El le raspundea: "Nu! Astazi ma voi pocai si maine fie voia lui Dumnezeu". (9-392)

119. Doi tineri vroiau sa se casatoreasca dupa terminarea liceului. Parintii lui, care lucrau intr-o fabrica, nu avea nimic impotriva. Dar parintii fetei, care aveau studii superioare, nu erau de acord. Puneau conditia ca tinerii sa isi gaseasca mai intai de lucru sau sa isi continue studiile. Altfel nu isi dadeau acordul. Nu vroiau ca tinerii sa traiasca din mila lor. Fata se pregatea sa intre la facultate, dar baiatul nu avea nimic altceva in cap decat sa se casatoreasca. O tot tinea una si buna ca Dumnezeu il va ajuta, ca nu trebuie sa se gandeasca din ce va trai.
- Voi tot vreti ca noi sa fim amandoi ca Marta din Evanghelie, si sa pierdem partea cea buna a Mariei, le reprosa el.
Parintii fetei au incercat sa stea de vorba cu viitorii lor socri, dar acestia nu au vrut sa ii ajute sa gaseasca o solutie. Atunci s-au dus la duhovnicul baiatului, care le-a spus:
- Încercati sa il puneti intr-o situatie mai delicata, in care sa isi dea seama de greseala lui.
Au facut asa. Era ziua fiicei lor si l-au chemat pe baiat la ei. Mama fetei pregatise un tort si fata a suflat in lumanari. Cand s-a servit tortul, au fost serviti toti in afara de baiat. Lui nu i-au dat. Daca la inceput baiatul credea ca pe el il lasa la urma, cand tatal fetei a cerut inca o portie de tort si-a dat seama ca pe el nu vor sa il serveasca. Surprins, a intrebat-o pe fata:
- Ce se intampla? Mie de ce nu mi se aduce tort? Sunt suparati pe mine?
- Nu, dar tu esti foarte credincios, tu nu te desfeti cu mici bucurii din astea. Tu vrei sa fii numai ca Maria, nu ca Marta, i-a raspuns fata, care, desi il iubea, era nemultumita de atitudinea lui fata de viitorul lor, atitudine care vadea nu multa credinta, ci lipsa de intelepciune.
Cuvintele fetei l-au lovit in moalele capului. Pe loc si-a dat seama de greseala sa. Le-a spus viitorilor socri:
- Acum imi dau seama ca am gresit. La baza unei familii trebuie sa stea credinta, asa cum spuneam si eu. Dar daca omul lasa in seama lui Dumnezeu totul, si nu face nimic, se afla pe un drum gresit. O sa ma gandesc serios si in cateva zile va spun decizia mea. Pana in toamna ori ma angajez, ori dau la facultate. Si facem nunta dupa aceea, cand ajungem la un oarecare liman.

A venit un frate la avva Siluan in muntele Sinai si, vazandu-i pe frati lucrand, i-a zis batranului: "Nu lucrati mancarea cea pieritoare, ca Maria partea cea buna si-a ales". Zis-a batranul ucenicului sau: "Zahario, da fratelui o carte si pune-l intr-o chilie care nu are nimic". Cand a sosit ceasul al noualea, fratele lua seama la usa, daca vor trimite sa-l cheme ca sa manance. Iar dupa ce nu l-a chemat nimeni, sculandu-se, a venit la batranul si i-a zis: "Nu au mancat fratii astazi, avvo?". I-a raspuns lui batranul: "Da, au mancat". Si fratele a zis: "Pentru ce nu m-ati chemat?". I-a zis lui batranul: "Fiindca tu om duhovnicesc esti si nu ai trebuinta de mancarea aceasta. Iar noi trupesti fiind voim sa mancam si pentru aceasta lucram. Tu partea cea buna ti-ai ales, citind toata ziua si nevrand sa mananci mancare trupeasca".
Si daca a auzit acestea, fratele a facut metanie, zicand: "Iarta-ma, avvo!". I-a zis lui batranul: "Negresit, trebuinta are si Maria de Marta, caci prin Marta se lauda si Maria". (5-216)

120. La un preot au venit doi ucenici ai sai care se hotarasera sa se casatoreasca. Duhovnicul i-a intrebat:
- Aveti din ce trai? Aveti unde locui?
- Da, parinte, zise viitorul sot, eu am serviciu si o sa isi gaseasca si ea cat de curand. De locuit, o sa locuim la socri.
- Parca stiam ca nu prea va intelegeti.
- Nu ne intelegem, le stau ca un ghimpe in coasta. Dar ce sa facem? Au zis ca ne primesc la ei. Bani sa ne luam o garsoniera nu avem si nu vrem sa aruncam banii pe gazde.
- Nu e bine ca tinerii casatoriti sa locuiasca cu parintii, ca sa nu apara tensiuni. Atunci cand exista inca de la inceput neintelegeri cu parintii, daca tinerii vor locui cu ei vor avea un inceput de viata foarte dificil. În loc sa cunoasca armonia si linistea, or sa cunoasca mai mult stresul. Una sunt micile tensiuni, firesti intre doi oameni care desi se iubesc au anumite ciudatenii, idei fixe sau chiar rautati, si alta sunt tensiunile cu parintii, care nu pot fi inecate lesne in iubire. Daca pe sotul sau sotia ta o ierti repede pentru ca o iubesti, cu socrii e mai complicat. Si nu de putine ori cuplurile s-au destramat tocmai pentru ca nu au stiut sa depaseasca tensiunile provocate de socri. Sotul a varsat asupra sotiei sale toti nervii pe care i-a acumulat in urma discutiei cu socrii sai. Asa s-a intamplat in alte cazuri cu sotia… Deci, ganditi-va serios daca nu ar fi mai bine sa stati in gazda. Pierdeti niste bani, dar castigati intelegere si liniste. Care sunt mai pretioase decat banii.

Zis-a un batran: "Sa nu locuiesti in locul unde vezi pe vreunii ca au zavistie asupra ta, fiindca nu sporesti". (19-406)

121. O studenta a dat examen la facultate. Aflandu-se departe de casa, se simtea foarte singura. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa mearga la un duhovnic cunoscut, despre care auzise numai lucruri bune.
Fata i-a spus ca in urma cu cativa ani fusese violata de un vecin si ca de atunci fusese ispitita foarte puternic sa se culce cu prietenul ei. De curand se despartise de acesta si ii era teama ca nu cumva farmecul vietii pacatoase din camin sa o molipseasca. Parintele a sfatuit-o cu grija si, printre altele, i-a spus:
- Sa nu mergi niciodata la discoteca sau la petreceri dezmatate. Sa nu te duci decat acolo unde stii ca nu Ti-ar fi rusine daca Hristos ar veni la tine, sa vada ce faci. Hristos ne vede in fiecare clipa.
Fetei ii era din ce in ce mai greu. Aproape toate colegele ei traiau in pacat. Cand singurele doua prietene pe care le avea au murit in urma unei avalanse, aflandu-se intr-o excursie la munte, pe fata a biruit-o deznadejdea.
- Parinte, ce sa fac, imi e din ce in ce mai greu? Nu ma mai obsedeaza faptul ca am fost violata, dar ma obsedeaza faptul ca sunt singura. Daca nu intru in discoteca, cine o sa se uite la mine?
- Cum ai rabdat pana acum, rabda si in continuare.
- Pana cand, parinte, pana cand?
- Pana va vrea Dumnezeu.
Cand a intrat in ultimul an de facultate, cel mai aratos coleg al ei, satul de betii, de femei si de alte patimi, s-a hotarat sa isi schimbe viata. Si a venit sa se spovedeasca tot la duhovnicul ei. Nu a trecut mult si cei doi au venit impreuna la preot.
- Parinte, am venit sa va cerem binecuvantare sa ne casatorim. Ne simtim facuti unul pentru altul.
- Cand vreti sa va casatoriti?
- Si luna viitoare.
- Eu zic sa asteptati sa terminati facultatea, ca sa aveti un rost in viata. Dar, decat sa cadeti in curvie, mai bine va casatoriti intr-o luna. Va dau binecuvantarea mea.
Discutia a continuat cateva minute. În cele din urma, tinerii s-au hotarat sa amane nunta pana dupa terminarea facultatii. Parintele i-a spus ca ii asteapta la el sa se spovedeasca ori de cate ori vor fi ispititi sa traiasca in pacat.
Înainte de a-i cununa pe tinerii licentiati, parintele a luat-o deoparte pe fata.
- Cum e mirele, baiat bun?
- Parca nu stiti! E tot ce imi trebuie mie.
- A venit vremea sa te bucuri de roada ascultarii tale. Si sa tii minte: daca pentru ascultarea de pana acum Dumnezeu ti-a randuit un sot atat de minunat, daca vei ramane pe calea credintei, la sfarsitul vietii vei dobandi raiul. Si cea mai mica bucurie de acolo va fi mai mare decat bucuria pe care o simti acum.

Povestit-au unii pentru avva Ioan Colov ca, mergand catre un batran tebeu la Schit, sedea in pustie si luand avva lui un lemn uscat, l-a rasadit si i-a zis lui: "În fiecare zi adapa acest lemn cu cate un ulcior de apa, pana ce va face roada". Si era departe de dansii, incat se ducea de cu seara si venea dimineata. Iar dupa trei ani, a trait lemnul si a facut roada si, luand batranul rodul lui, l-a dus la biserica, zicand fratilor: "Luati, mancati rodul ascultarii!". (1-97)

122. O studenta pe nume Alina s-a maritat cu Mihnea, un tanar care nu credea in Dumnezeu. Într-un scurt concediu, s-au hotarat sa mearga la munte. Ca sa nu se rataceasca, l-au luat ca ghid pe fratele mai mic al fetei, Razvan, care era in ultimul an de liceu.
Între doua cabane, i-a prins ploaia. Au ajuns cu greu la un refugiu, uzi leoarca. Primul lucru pe care l-au facut a fost sa se schimbe. Alina si-a dat jos tricoul, si a ramas cu pieptul gol. Razvan s-a intors imediat cu spatele la ea.
- Ce te rusinezi asa? Doar sunt sora ta! Nu fi copilaros!
- Ce-o sa faca cu fetele, daca e asa rusinos? a intrebat-o Mihnea pe Alina.
- Fiecare cu viata lui. Daca ma uit azi la ea, maine ma voi uita si la altele.
- Si ce, o sa stai ca prostul fara sa te uiti la fete? a continuat Mihnea.
- Da, o sa stau ca prostul. Dar cred ca stand asa ca prostul fara sa imi zboare ochii unde nu trebuie ma va ajuta Dumnezeu sa imi iasa in cale exact fata de care am nevoie. Si, cand o sa ma casatoresc, voi avea alte criterii dupa care imi voi alege sotia. Nu cred ca o sa ii masor bustul cu centimetrul...

Un frate calatorea impreuna cu mama sa care era batrana. Ajungand ei la un rau, nu putea batrana sa treaca. Deci, luand fiul ei haina sa, si-a invelit mainile si asa luand-o a trecut de cealalta parte. Apoi i-a zis lui mama: "Fiule, pentru ce ai infasurat mainile tale?". Iar el a zis: "Pentru ca trupul femeii foc este si din aceasta vine pomenirea altor femei si de aceea am facut asa, sa nu ma ating de trupul tau gol". (37-304)

Cresterea copiilor

123. Dupa slujba, parintele Ioan l-a intrebat pe Constantin, a carui sotie nascuse in urma cu trei luni doi gemeni:
- Cum va descurcati? Plang copiii sau sunt cuminti?
- Plang, parinte, ca toti copii. E greu de tot, dar e si frumos.
De fata era si Alexandru, un tanar care se vaita ca nu mai poate suporta plansetele copilului sau de cinci luni:
Parintele ii spuse atunci lui:
- Vezi ca se poate si fara sa cazi in deznadejde?
- Nu stiu parinte cum face el, ca in locul lui as cadea de pe picioare.
- Tu la ce te gandesti cand iti plange copilul?
- Ma gandesc ca e un blestem sa cresti copii si ii invidiez pe cei care se pazesc sa nu faca. Se lipsesc de Sfanta Împartasanie, dar se lipsesc si de suferinte chinuitoare.
- Rau faci ca gandesti asa. Niciodata pacatul nu e de preferat greutatilor vietii. Zi si tu, Constantine, tu la ce te gandesti cand plang copiii?
- Plang acum, dar o sa creasca mari si frumosi, si o sa uit plansul lor. Cand ma ajunge oboseala, si plansetele lor ma apasa, imi zic: mai bine aud acum plansetele copiilor mei, pe care ii iubesc, decat sa aud pe lumea cealalta plansetele pacatosilor care ard in focul iadului.

Povestit-au unii ca in muntele lui Antonie sedeau sapte frati si pe vremea curmalelor pazeau pe rand, sa alunge pasarile. Si era acolo un batran care, cand ii venea ziua, striga: "Fugiti de aici, gandurile mele cele dinauntru si pasarile cele din afara". (11-421)

124. Un barbat a ramas vaduv la cativa ani dupa casatorie. Avea doi copii mici. În timpul zilei, copiii stateau la gradinita si tatal ii lua acasa dupa masa, cand venea de la serviciu. Copiii ii rapeau cea mai mare parte din timp. Avea foarte putin timp pentru rugaciune sau pentru citirea cartilor duhovnicesti. Îsi facea canonul in timp ce copiii se jucau, deranjandu-l cu galagia lor. Asta il mahnea.
Într-o zi s-a dus la duhovnicul sau:
- Parinte, m-am hotarat sa le iau copiilor o ingrijitoare. Ea o sa stea cu ei dupa ce ii aduc de la gradinita. Eu vreau ori sa citesc mai mult din cartile duhovnicesti, ori sa ma rog in fiecare zi cateva ore, ori sa merg seara de seara la manastirea de langa oras. Vreau sa traiesc mai mult pentru Dumnezeu.
- Nu e normal sa renunti la timpul acordat copiilor tai. Daca vrei ca ei sa duca o viata crestina, trebuie sa te aiba cat mai mult langa ei, sa le fii un exemplu viu. Caci daca ii neglijezi acum, peste cativa ani vei regreta. Cand e ajunul vreunui praznic, ii poti lasa la bunici si te poti duce la vecernie. Sau, daca bunicii sunt in putere, pot veni si ei la biserica, sa te ajute cu copiii. Îi mai tii putin inauntru, putin afara, sa nu se plictiseasca. Ai tu grija de copiii tai si va avea si Dumnezeu grija de tine.
- Dar cu galagia de la canon, ce ma fac?
- Îti faci canonul dupa ce culci copiii. O sa fie mai obositor la inceput, dar te vei obisnui repede.

Povestit-a unul din parinti ca era la chilii un batran ostenitor purtand rogojina si, mergand, s-a dus la avva Ammona. Si l-a vazut pe el batranul purtand rogojina si i-a zis lui: "Aceasta nimic nu te foloseste". Si l a intrebat pe el batranul, zicand: "Trei ganduri ma supara: sau sa merg in pustietati, sau sa ma duc in strainatate, unde nimeni nu ma cunoaste, sau sa ma inchid in chilie si cu nimeni sa nu ma intalnesc, mancand dupa doua zile". Zis-a avva Ammona lui: "Nici una dintr-acestea trei nu-ti este de folos sa faci; ci mai vartos sezi in chilia ta si mananca putin in fiecare zi si ai totdeauna cuvantul vamesului in inima ta. Si asa poti sa te mantuiesti". (4-29)

125. Doi soti care aveau patru copii se chinuiau din greu sa ii creasca. Munceau mult si de oboseala abia se tineau pe picioare. Aveau uneori momente de deznadejde in care simteau ca nu mai pot. Duhovnicul ii ajuta mult in aceste momente.
Într-o seara, culcandu-se foarte mahnit, pentru ca nu avea mai mult timp de rugaciune din cauza treburilor casnice, barbatul a visat un inger care i-a spus:
- Sunt trimis de Dumnezeu ca sa numar si cea mai mica osteneala pe care o faceti pentru copiii vostri.
Cand s-a sculat din somn, i-a spus sotiei sale visul pe care l-a avut. Si si-au dat seama ca aveau o intelegere gresita a vietii de familie. Înainte de a se casatori, el se gandise o vreme la calugarie. Dar, intalnind-o pe ea, s-a hotarat sa se casatoreasca. Îi fusese destul de greu sa inteleaga cum trebuie sa se impleteasca grija pentru familie cu grija pentru cele duhovnicesti. Dar din cuvintele ingerului intelesese ca Dumnezeu nu se uita numai la numarul de metanii si inchinaciuni sau la paraclisele si acatistele facute, si se uita si la modul in care fiecare isi traieste viata de zi cu zi. Acest mod de viata poate aduce cununa sau osanda.

Un batran sedea in pustie, departe de apa ca la douasprezece mile. Si mergand intr-o zi sa aduca apa, s-a suparat si a zis: "De ce este nevoie de osteneala aceasta? Voi veni si voi petrece aproape de apa". Aceasta zicand, a simtit pe cineva venind dupa dansul. Si, intorcandu-se, l-a vazut pe cel ce venea dupa el ca ii numara pasii. Si l-a intrebat batranul: "Cine esti?". Iar el i-a zis: "Îngerul Domnului sunt si sunt trimis sa numar pasii tai si sa-ti dau plata". Aceasta auzind batranul, intarindu-se cu sufletul, s-a facut mai osarduitor. Si a mai adaugat inca cinci mile, adica a locuit mai inauntrul pustiei, departe de apa la saptesprezece mile. (9-408)

126. Venind acasa de la serviciu, un barbat a vazut in frigider trei sticle de apa minerala. Cand plecase il rugase pe fiul sau sa cumpere numai doua sticle, pentru ca a treia sticla pe care o avusesera se ciobise cand fusese deschisa. L-a intrebat pe copil:
- De unde sunt trei sticle, ca nu iti ajungeau banii sa mai cumperi una cu ambalaj?
Mandru de isprava pe care o facuse, copilul a raspuns:
- Tata, am reusit sa o pacalesc pe vanzatoare. Cand m-am dus, am pus eu singur sticlele in lada, si vanzatoarea nu si-a dat seama ca una era ciobita. Asa ca am recuperat eu paguba pe care ai facut-o tu cand ai deschis sticla aia.
- E bine ce ai facut? Nu e tot un fel de furt?
- Nu, ca vanzatoarea nu a ramas in minus. O sa se pacaleasca cei de la fabrica, ca tot vand pe bani multi apa pe care Dumnezeu o face sa izvorasca din pamant. Ei sa se imbogateasca pe spinarea noastra? Nu.
- Asculta-ma: nu conteaza cat fura, de ce fura si cum fura altii, noi nu trebuie sa furam pe nimeni. Noi trebuie sa fim crestini nu numai la biserica, ci peste tot. Tu, ca esti copil, si la scoala, si in parc, si cu noi de fata, si singur, tot crestin trebuie sa fii.

Zis-a ucenicul lui avva Theodor ca a venit odata unul sa vanda ceapa si i-a umplut un vas. Si a zis batranul: "Umple-l de grau si-l da lui". Si erau doua gramezi de grau: una curata si una proasta. "Si i-am umplut vasul din gramada cea proasta - zice ucenicul. Iar batranul a cautat la mine aspru si cu mahnire. Si de frica am cazut si am spart vasul si i-am facut metanie. Si zice batranul: "Scoala, nu e a ta vina, ci eu am gresit ca ti-am zis!"." Si intrand batranul, i-a umplut sanul de grau curat si i l-a dat lui impreuna cu cepele. (21-90)

127. Un preot a venit in casa unor ucenici, sot si sotie, sa le faca sfestanie. Cand slujba s-a terminat, sotia a iesit putin pe balcon, sa aduca ceva in casa. Si a vazut-o pe fiica ei, aflata in primul an de liceu, cum se saruta cu un tanar care parea a fi mai mare decat ea cu cativa ani. L-a chemat si pe sot sa o vada. Sotul s-a mahnit si i-a spus parintelui:
- Uite, parinte, ce dezmatata cresc la casa mea. Cine stie, poate ca s-a si culcat cu el… Îi fac un scandal… De acum o sa o iau eu de la scoala in fiecare zi cu masina. O scap eu de baiatul asta. Asta-mi trebuia mie, sa umble fiica mea cu un golan?
Sotia incerca sa il potoleasca:
- Nu te enerva, cu nervii nu o sa rezolvam nimic bun.
- Ce sa nu rezolvam, ii dau si doua palme cand vine aici. Parintele ii sfinteste camera si ea se saruta cu derbedeul ala? Nu admit asa ceva.
Sotia ii spuse:
- Am citit undeva, intr-o pilda, ca, dupa o ploaie indelungata, pe un drum de tara era un copil care intrase in noroi pana la genunchi si nu mai putea merge. Cand tatal sau a incercat sa il scoata, s-a dezechilibrat si l-a afundat pe copil si mai tare.
Sotului nu ii placu pilda.
- Ce parere aveti, parinte?
- Iata o mama inteleapta, care stie cum sa se poarte cu fiica ei.
- Parinte, a zis femeia, nici mie nu imi convine ca am vazut-o cu tanarul acela, dar ce sa fac, o sa ii vorbesc cu frumosul, o sa incerc sa o fac sa inteleaga care sunt primejdiile la care se expune fiind prietena cu un tanar mult mai mare decat ea, care abia asteapta sa o prinda in cursa.
- Iar incepe cu teoriile ei, cu vorbitul frumos, zise sotul.
- Si tu ce vrei, sa o tii in lanturi toata ziua? intreba parintele. Nu ai cum sa faci asta, tot o sa gaseasca o portita sa scape. Stiu un caz cand, pentru a-si feri fiica de influenta colegilor de liceu, un parlamentar isi trimitea zilnic soferul sa ii ia fata de la liceu. Si fata a cazut in pacat chiar cu soferul. Nu trebuie nici sa fiti prea ingaduitori, dar nici prea aspri. Altfel, o sa se ascunda de voi si o sa cada si mai tare.

Un frate a fost napastuit in chinovie pentru desfranare si sculandu­se a mers catre avva Antonie. Si au venit fratii de la chinovie ca sa-l caute pe el si sa-l ia si au inceput sa-l mustre ca asa [pacat] a facut. Iar el se apara zicand: "Nimic de acest fel nu am facut". Iar dupa intamplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, cel ce se numea Kefala, si a spus o pilda ca aceasta: "Am vazut pe marginea raului un om bagat in noroi pana la genunchi si, venind unii sa-i dea mana, l-au cufundat pana la grumaz". Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: "Iata om adevarat, care poate sa vindece si sa mantuiasca suflete". Deci umilindu-se ei de cuvintele batranului, au pus metanie fratelui. (31-12)

128. Niste elevi de liceu au primit ca tema de vacanta sa citeasca cateva romane. Unul dintre ele, cel mai gros, bine scris de altfel, avea un subiect vulgar. În timp ce se afla in tren, in drum spre bunici, Ana ii spuse fratelui ei, Radu, care era student, ca si-a luat romanul cu ea pentru a-l citi in tihna.
- La bunici o sa am timp sa il citesc. Altfel nu m-as fi apucat de el, e prea mare.
Mirandu-se de greseala profesorului, Radu s-a gandit cum ar putea-o convinge pe sora sa sa renunte sa citeasca o carte atat de vatamatoare. De mai multe ori reusise sa o convinga sa nu mearga cu prietenele ei la filme sau la spectacole care i-ar fi putut murdari mintea. Dar, de aceasta data, cartea fiind recomandata chiar de profesorul preferat al Anei, isi dadea seama ca nu are sanse sa o convinga. Asa ca i-a cerut cartea pentru a citi din ea in tren. Cand au coborat, in forfoteala din gara, Radu a avut grija sa o faca pierduta.
Abia dupa ce si-a aranjat lucrurile in casa bunicilor, Ana si-a dat seama ca ii lipsea cartea. S-a suparat pe Radu, dar i-a trecut repede:
- Stii, poate ca e mai bine ca am ramas fara carte. Profu' ne-a atras atentia asupra faptului ca e o carte destul de fierbinte... O sa citesc altceva.

Paisie, fratele lui avva Pimen, a gasit un vas mic cu bani si i-a zis lui avva Anuv, fratele sau: "Stii ca cuvantul lui avva Pimen este foarte aspru; vino sa ne zidim manastire undeva si sa sedem acolo fara de grija!". I-a raspuns lui avva Anuv: "Dar cu ce sa zidim?". Iar el i-a aratat lui banii. Deci vazandu-i avva Anuv, s-a mahnit foarte, socotind vatamarea sufletului fratelui. Însa i-a zis: "Bine, sa mergem si sa zidim chilie dincolo de rau". Deci a luat avva Anuv vasul si l-a pus in culionul sau si, trecand amandoi raul, cum au ajuns pe la mijloc, s-a facut avva Anuv ca aluneca si a cazut culionul cu bani in rau si pentru aceasta avva Anuv s-a intristat. I-a zis lui Paisie: "Nu te mahni, avvo, caci de vreme ce s-au dus banii, sa mergem iarasi la fratele nostru". Si, intorcandu-se, au ramas cu pace. (1-193)

129. Un crestin, Adrian, s-a dus in vizita la un var de-al sau, Alexandru. Cand a intrat in sufragerie, din camera copiilor - doua fete, eleve la liceu - se auzea muzica data tare. Adrian s-a mirat:
- Cum de le lasi sa dea muzica atat de tare, nu deranjeaza vecinii?
- Care vecini, ca aici unde stam nu prea avem vecini. Deasupra nu e nimeni, ca stam la ultimul etaj. Camera fetelor e asezata pe coltul blocului, asa ca muzica se aude numai aici si dedesubt, iar vecinii au plecat din tara pentru cateva luni.
- Bine, vecini nu sunt, dar tu cum o suporti?
- Daca le-as fi crescut altfel, poate ca nu ar fi dat muzica atat de tare. Dar nu e vina lor ca abia de doi ani m-am apropiat si eu de biserica, si ca abia atunci am inteles cum ar trebui sa ma port cu ele. Acum e prea tarziu. Încerc doar sa repar ce se mai poate repara. Daca le-as spune sa dea muzica mai incet, ar pleca la prietenele lor, sa asculte acolo. Bine, pana sa plece vecinii in strainatate, nu dadeau nici ele sonorul la maxim, sa nu ii deranjeze. Dar acum ne spun ca, pentru ca suntem parintii lor, trebuie sa tinem cont si de ce le place lor.
- Totusi, cum de rabzi?
- E, nu asculta tot timpul la maxim, numai cate o melodie - doua. Ma gandesc ca, decat sa le supar, mai bine sa rabd.
- Bine, dar muzica asta suna jalnic, nu seamana cu ce ascultam noi.
- Dar parca parintilor nostri le placea ce ascultam noi? Sa fim seriosi. Si oricum, daca nu pot avea rabdare cu aceasta mica ispita, venita din partea fetelor mele, cum voi rabda ispite mai mari? Oricum, ma bucur ca ele nu imi fac altfel de probleme, mai serioase. Ca sunt la o varsta atat de delicata…

Un frate a mers la un batran care sedea in pustie si a aflat pe langa chilia lui niste copii pascand dobitoace si vorbind necuvioase. Si daca si-a spus gandurile sale si folosindu-se de cuvintele batranului, i-a zis: "Cum suferi, avvo, acesti copii, si nu le zici lor sa nu faca cele fara de treaba?". Batranul i-a zis: "Cu adevarat, frate, de multe zile vreau sa le zic lor, dar ma opresc chiar pe mine a le zice, graind: "Iata, nu pot sa sufar acest lucru, ce este putin, dar cum voi putea sa rabd de vor veni asupra mea ispite?". Pentru aceasta nimic nu le-am zis, ca sa ma deprind cu ispitele ce vin asupra-mi". (21-246)

130. În spatele unui bloc, pe o banca, langa leagane, in unele nopti cineva lasa uneori reviste pornografice. Nu se stie cine si de ce facea asta. Ca sa nu le gaseasca copiii, o mamica s-a hotarat sa le stranga pe toate si sa le arunce la gunoi. Cand pleca la serviciu, trecea pe acolo si arunca revistele.
- Parinte, nu stiu daca e bine ce fac. Ca, uneori, mi se face greata cand iau o revista in mana si vad coperta fara sa vreau.
- Da, dar daca o lasi acolo si o vad copiii, nu te gandesti ca e mai rau?
- Ba da, parinte, cand eram mica, mi-a aratat si mie un baiat o revista din asta, si mi-au ramas si acum unele imagini in minte.
- Atunci da-ti seama cat s-ar vatama copiii daca tu nu ai arunca la gunoi revistele lasate de cine stie ce maniac sexual…

Spuneau parintii despre un batran care, mergand pe un drum, a vazut urme de femeie pe nisip, pe langa drum. Iar el mergand, tot astupa cu piciorul acele urme, zicand: "Ca nu cumva sa le vada vreun frate neputincios si din vederea acestora sa inceapa a-l supara pe el gandurile si razboiul curviei". (18-295)

131. Dupa ce parintii sai au ramas someri in urma unei restructurari la fabrica la care lucrau, un elev de liceu a cazut in patima betiei. Suferea foarte mult din cauza saraciei in care ajunsesera. Colegilor sai, care duceau o viata de desfrau, nu le-a fost greu sa il invete sa bea. Profesorul lui de religie, care il aprecia foarte mult, a fost foarte intristat de caderea elevului sau. Dupa ce s-a sfatuit ca duhovnicul lui, s-a apucat sa rosteasca in fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului pentru ridicarea elevului sau din pacat. Si se ruga: "Maica Domnului, de vrea, de nu vrea, intoarce-i pasii pe drumul cel bun". Nu dupa multa vreme, tanarul a facut hepatita, si ficatul sau era foarte slabit. Doctorii i-au spus ca daca nu renunta la bautura va avea de suferit vreme indelungata. Si, de frica bolii, tanarul a renuntat la bautura. Mai mult inca, pentru ca la paraclis profesorul se ruga pentru indreptarea tuturor elevilor sai care traiesc in pacate, o fata care era cunoscuta pentru desfranarea ei a venit sa il intrebe pe profesor unde ar putea gasit un duhovnic iscusit la care sa se spovedeasca.

A fost odata ispitit Avraam, ucenicul lui avva Sisoe, de un drac. Si a vazut batranul ca a cazut. Dar, sculandu-se, si-a intins mainile la cer, zicand: "Dumnezeule, voiesti, nu voiesti, nu Te voi lasa de nu-l vei tamadui". Si indata s-a tamaduit ucenicul. (12-208)

Lanturile drogurilor

132. Doi parinti au facut un copil, dupa care s-au hotarat sa traiasca in infranare. Si se rugau la Dumnezeu sa ajunga in rai laolalta cu copilul lor, Stefan. Tatal a murit cand copilul avea numai trei ani.
Cand Stefan a ajuns la liceu a inceput sa se drogheze. Desi primise o educatie buna, totusi un prieten al sau l-a convins ca nu se intampla nimic daca incearca macar o data. Cand mama sa a aflat, a fost biruita de deznadejde. L-a convins pe baiat sa se spovedeasca, dar, dupa spovedanie, pentru ca nu vroia sa mai ia droguri, baiatul se simtea din ce in ce mai rau.
A fost dus la spital cu salvarea. Disperata, mama lui se ruga cu lacrimi in ochi: "Doamne, da-i sanatate. Nu-l lasa sa moara. Fie-ti mila de tineretile lui".
Tatal lui Stefan se ruga: "Doamne, ia-l acum, ca sa nu mai cada, sa nu se nenoroceasca din cauza drogurilor. Mai bine sa ramana femeia mea singura pe lume decat cu un baiat dependent de droguri".
Dar a auzit un glas: "Mai degraba voi asculta rugaciunea femeii tale, care duce o viata de aspra nevointa, decat pe a ta care te odihnesti in lumina raiului. Si ii voi da lui nu numai vindecare trupeasca, ci si sufleteasca, ca sa fie bucurie pentru mama care l-a crescut cu atata jertfire".
Dupa cateva zile in care a stat in coma, baiatul si-a revenit. Mama l-a mutat la un alt liceu, pentru a-l rupe de grupul de prieteni. De atunci Stefan s-a inteleptit si nu s-a mai lasat influentat de cei care il indemnau sa guste din placerile vinovate ale tineretii.

Povestit-a un batran: "Patru batrani s-au prins intre dansii sa traiasca intr-un suflet impreuna in veacul acesta si iarasi impreuna sa se afle in ceruri, crezand cuvantul stapanesc ce zice: daca doi din voi se vor uni pe pamant, pentru tot lucrul ce il vor cere, va fi lor de la Tatal Meu care este in ceruri. Deci trei dintre dansii, petrecand in nevointa, se linisteau in pustie. Iar celalalt le slujea la trebuintele lor. S-a intamplat ca doi s-au sfarsit in Hristos si s-au dus la loc de odihna, iar doi au ramas pe pamant, slujitorul, adica, si unul din cei ce se linisteau.
Si, din zavistia vrajmasului, slujitorul a cazut in curvie. Si s-a descoperit unuia din batranii cei vazatori cu mintea ca cei doi ce s-au savarsit se rugau lui Dumnezeu pentru fratele slujitor, zicand: "Da ca fratele sa fie mancat de leu, sau de alta fiara, ca, spalandu-se de pacat, sa vina in locul acesta in care suntem si sa nu ramana jos unirea noastra". Si pe cand se intorcea fratele de la ascultarea sa, l-a intalnit un leu si cauta sa-l omoare, dar a cunoscut ce s-a intamplat si cel ce se linistea, caci i se descoperise lui. De aceea, sta la rugaciune, rugandu-se lui Dumnezeu pentru fratele si indata a stat leul.
Iar cei doi parinti, care acum se savarsisera, se rugau lui Dumnezeu, zicand: "Rugamu-ne, Tie, Stapane, sa fie mancat de leu si sa vina impreuna cu noi in fericirea aceasta si nu asculta, Sfinte, pe cel ce se roaga Tie pe pamant!". Iar batranul cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu sa fie miluit fratele si sa scape de leu. Si a ascultat Dumnezeu rugaciunea lui si a zis celor ce erau in cer: "Drept este sa-l ascult pe el, caci voi aici sunteti intru odihna, izbavindu-va de sudorile si ostenelile vietii, iar acela obosit este intru ostenelile trupului si apoi se lupta cu duhurile rautatii. Drept este aceluia sa-i dau darul".
Deci indata s-a departat leul de la frate, care venind la chilie l-a aflat pe batran inca plangand pentru dansul. Apoi i-a povestit lui toate cate i s-au intamplat si a marturisit pacatul pe care l-a facut si, cunoscand ca l-a umilit Dumnezeu, s-a pocait si in putina vreme a venit la masura cea dintai, ostenindu-se impreuna cu el si batranul. Apoi au adormit si ei si s-a descoperit batranului celui cu mintea vazator cum ca toti patru s-au asezat la un loc, dupa fagaduintele cele nemincinoase ale Domnului nostru Iisus Hristos". (12-350)

133. Un tanar, Alexandru, care se hotarase sa isi pastreze fecioria pana cand se va casatori, era ispitit de prietenii sai sa se drogheze:
- Ce ai, esti prost, de ce nu vrei sa te distrezi cu noi? Ca nu iubesti fetele e una, cine stie ce defectiuni organice ai, dar nici sa nu te droghezi? Ia macar un drog usor…
Alexandru a rezistat o vreme ispitei lor, pana cand a simtit ca este aproape sa cedeze. Dar duhovnicul sau il rugase ca, daca i se va intampla sa fie aproape de pacat, sa alerge degraba la el:
- Ca e mai bine sa vii la mine cu un moment inainte de a te birui ispita, decat dupa aceea.
Ajungand la parintele sau, acesta i-a spus:
- Stiam ca o sa vii la mine. Noaptea aceasta am visat si raiul si iadul. În iad era plin de pacatosi, care se chinuiau in fel si chip. În rai era o multime mare de oameni ce se desfatau de bunatatile raiului. Si unul a venit la mine si mi-a spus: "Spune-i lui Alexandru, cand va veni astazi la tine sa se spovedeasca, sa se gandeasca bine daca merita sau nu sa se drogheze. Caci, daca se va droga, atunci sansele lui de a ajunge in iad vor creste foarte mult. Foarte putini au avut puterea de a se lasa de acest pacat. Si mai spune-i ca nu e singurul care trece prin aceasta ispita. Mai sunt destui, dar isi pun nadejdea in Dumnezeu si rezista. Însa primul pas pe care il fac este ca stau departe de prietenia cu cei care slujesc patimilor si diavolului".

Luptat a fost odata avva Moise spre curvie foarte. Si nemaiputand sa sada in chilie, s-a dus si l-a vestit pe avva Isidor. Si l-a rugat pe el batranul ca sa se intoarca la chilia sa, dar nu a primit, zicand: "Nu pot, avvo". Si luandu-l cu sine l-a suit pe casa si i-a zis: "Ia aminte la apus". Si luand aminte, a vazut multime nenumarata de diavoli, tulburandu-se si galcevindu-se ca sa bata razboi. Zis-a lui iarasi avva Isidor: "Cauta si spre rasarit si ia aminte". Si a cautat si a vazut multime nenumarata de sfinti, ingeri slaviti. Si a zis avva Isidor: "Iata, acestia sunt cei trimisi sfintilor de la Domnul spre ajutor, iar cei de la apusuri sunt cei ce bat razboi cu noi. Deci mai multi sunt cei cu noi". Si asa, multumind lui Dumnezeu, avva Moise a luat indrazneala si s-a intors la chilia sa. (1-141)

134. La o ancheta a politiei s-au descoperit droguri in camera unui eleve de liceu. Încercand sa scape basma curata, aceasta a spus ca le avea de la prietenul sau, care era fiul primarului. Fara sa cerceteze mai bine cum stau lucrurile, politistul care se ocupa de caz l-a sunat pe primar ca sa ii spuna ca fiul sau este traficant de droguri.
- Situatia se poate rezolva, spuse politistul, se poate musamaliza. Dar costa…
- Daca sunteti sigur ca e vinovat, pedepsiti-l dupa lege. Dar nu va grabiti sa dati verdicte, cercetati cazul cu atentie, spuse primarul, care credea in nevinovatia fiului sau.
Politistul a ramas mirat, deoarece era sigur ca primarul va fi dispus sa plateasca scump pentru musamalizarea cazului. Cinstea primarului l-a impresionat. S-a ocupat de caz cu toata atentia, si in cele din urma si-a dat seama ca tanarul nu era implicat. Nici macar nu mai era prieten cu fata care vindea droguri. Aceasta ii propusese cu timp in urma sa se implice in vanzarea drogurilor, dar aceasta propunere socanta avusese ca efect sfarsitul prieteniei lor.

A voit odata stapanitorul locului aceluia sa vada pe avva Pimen si nu primea batranul. Si cu pricina, ca pe un facator de rele, l-a prins pe fiul surorii lui si l-a pus in temnita, zicand: "De va veni batranul si se va ruga pentru dansul, eu il slobozesc". Si a venit sora lui, plangand langa usa. Iar el nu i-a dat ei raspuns. Ea il ocara zicand: "Omule cu inima de arama, fie-ti mila de mine, ca numai un fiu am!". Iar el, trimitand, i-a zis ei cuvant: "Pimen fiu n-a nascut". Si asa s-a dus. Si auzind stapanitorul, a trimis zicand: "Macar cu cuvantul de va porunci, il voi slobozi pe el".
Iar batranul i-a raspuns inapoi, zicand: "Cerceteaza dupa pravila si de este vrednic de moarte, sa moara, iar de nu este, fa cum voiesti!". Iar stapanitorul, auzind, l-a slobozit de la inchisoare. (5-165)

135. Venind acasa si agatandu-si pardesiul in cuier, o femeie a atins cu mana fara sa vrea geaca fiului sau, care a cazut jos. Cand a ridicat-o, a vazut ca din ea cazuse o pungulita mica cu un praf alb. S-a dus la fiul ei si, desi nu era sigura ca ceea ce gasise erau droguri, aratandu-i pungulita l-a intrebat:
- De ce te droghezi?
Tanarul a incremenit. I se facuse teama. Femeia a iesit din camera, s-a dus si l-a rugat pe sotul ei sa vina de urgenta la biserica, pentru ca parintele vroia sa vorbeasca ceva cu el.
Binevoitor, barbatul a venit, fara sa banuiasca despre ce este vorba. Sotia lui vorbea cu duhovnicul lor. Cand a aflat, s-a umplut de manie:
- Nu imi trebuie golani la usa. Nu m-am sacrificat pentru el ca sa ajunga un vagabond. Îl dau afara din casa. Nu vreau sa il mai vad in fata ochilor. Nu trebuia sa ma chemi aici, ii spuse sotiei, plin de nervi.
Stiind ca in tinerete barbatul jucase fotbal la clubul din oras, duhovnicul il intreba:
- Daca doua echipe joaca fotbal, si una este condusa pana in ultimele minute, cand reuseste sa egaleze, iar in prelungiri inscrie din nou si invinge, dupa meci galeria e trista sau bucuroasa?
- Bucuroasa, dar ce legatura are asta cu fiul meu?
- El se afla intr-un meci foarte important, in lupta pentru mantuire. Dusmanul e puternic si acum fiul tau a luat un gol. Oare e mai bine sa abandoneze meciul sau sa joace pana la sfarsit? Pacatul in care a cazut e greu, dar mai are sanse sa se ridice si sa se mantuiasca. Nu ii va fi usor. Dar, daca il dati afara din casa, sansele lui de a se ridica vor fi aproape nule. Numai daca veti fi aproape de el, numai atunci se va putea sprijini de voi si se va ridica.
Auzind aceste cuvinte, barbatul s-a mai calmat. I-a multumit parintelui pentru acest cuvant si l-a intrebat ce canon de rugaciune sa faca pentru ridicarea fiului sau. Dupa ce parintele i-a randuit canon si dupa ce i-a sfatuit cu rabdare pe ambii parinti, acestia s-au intors acasa.
Pe drum, barbatul i-a spus sotiei:
- Slavit sa fie Dumnezeu ca mi te-a scos in cale. Daca nu te gandeai sa venim la preot, ar fi iesit rau. Asa, mai avem o sansa. Dumnezeu mai poate indrepta lucrurile.

Unui frate odata i s-a intamplat ispita in chinovia lui avva Ilie. Si, gonit fiind de acolo, s-a dus in munte la avva Antonie. Si ramanand fratele [o vreme] la dansul, l-a trimis la chinovie de unde venise. Dar cei din chinovie, vazandu-l, iarasi l-au alungat. Iar el s-a intors la avva Antonie, zicand: "N-au voit sa ma primeasca, parinte". Deci l-a trimis batranul inapoi, zicand: "O corabie s-a spart in mijlocul noianului [furtunii], a pierdut povara si cu osteneala a scapat la uscat. Iar voi cele scapate la uscat voiti sa le inecati". Iar ei, auzind ca avva Antonie l-a trimis, l-au primit de indata. (23-11)

136. O tanara a venit la duhovnic si i-a spus:
- Rugati-va pentru mine, ca iubitul meu vrea sa ma convinga sa ma droghez.
- Nu ma voi ruga si nici Dumnezeu nu te va ajuta daca tu esti prietena cu astfel de oameni si daca nu te vei ruga lui Dumnezeu sa te pazeasca si de robia drogurilor, si de robia unor astfel de prieteni.

Un frate i-a zis lui avva Antonie: "Roaga-te pentru mine!". Zis-a lui batranul: "Nici eu nu te miluiesc si nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu". (18-10)

137. La o petrecere, Alina, o fata de varsta majoratului, a fost convinsa de prietenele ei sa se drogheze. Ei nici prin cap nu ii trecuse pana atunci sa ia droguri. Era foarte mirata ca ele fac asa ceva, dar, pentru a nu fi mai prejos decat celelalte, a luat o prima doza. Încetul cu incetul a devenit dependenta de prafuri. Bani avea destui, de la tatal ei care lucra la guvern. Numai ca patima aceasta ii tortura sufletul.
De fiecare data, dupa ce isi revenea din starea de extaz, mergea la biserica de langa casa si se ruga cu lacrimi in ochi:
- Doamne, fie-Ti mila de mine, nu ma lasa sa fiu distrusa de droguri. Ajuta-ma sa ma ridic. Si daca vreau, si daca nu vreau, vindeca-ma de boala mea, nu ma lasa.
Dar pana a doua zi Alina uita totul, si iar se droga. Îi era rusine sa se spovedeasca, pentru ca la acelasi parinte se spovedise si dupa ce isi pierduse fecioria. Parintele o sfatuise cu multa dragoste sa nu mai cada in cursele diavolilor, ci sa se lupte pentru a rezista ispitei. Si de atunci nu mai cazuse in pacatul desfranarii. Dar dependenta de droguri o tiraniza mult mai tare decat o apasa ispita de a se culca cu baietii care ii placeau.
Într-o zi, crezand ca e singura in biserica, pentru ca pe femeia de la pangar o vazuse iesind in fata bisericii, Alina a inceput sa planga si sa se roage cu voce tare:
- Te rog, Doamne, nu ma lasa. Vezi ca drogurile ma distrug din ce in ce mai tare. Ajuta-ma sa scap de ele, Doamne, ajuta-ma. Fie-Ti mila de mine, Doamne.
Parintele era in altar si citea pomelnice. Cand a auzit-o, a deschis usa altarului si, cu o voce blanda, a intrebat-o:
- Alina, ai venit sa te spovedesti?
Mirata ca parintele ii mai tinea minte numele si mirata de faptul ca, desi ii auzise pacatul, parintele nu ii vorbise cu asprime, fata a vazut in aceasta mana lui Dumnezeu. A hotarat sa se spovedeasca.
A fost cea mai zguduitoare spovedanie pe care o ascultase parintele. Desi spovedise si criminali, nimeni altcineva nu suferea atat de mult din cauza lanturilor cu care il legasera patimile.
Noaptea, cand s-a apucat sa faca Paraclisul Maicii Domnului, fata a vazut in camera un inger care i se arata cand se droga. Îngerul s-a transformat intr-un diavol infricosator:
- Nu e drept, Doamne, nu e drept ca aceasta ticaloasa sa ceara ajutorul Maicii Tale. Nu e drept sa fie miluita, dupa ce atata vreme mi-a slujit mie. Daca o vei ierta pe ea, unde este dreptatea Ta? Atunci nu ai decat sa ii ierti pe toti criminalii si pe toti desfranatii. Oare ce vei face, ii vei primi la Tine pe toti ticalosii? Tu nu esti Drept Judecator si dreptatea Îti este straina.
Vazandu-l pe diavol, care era infricosator, Alina si-a scos crucea de la gat si o tinea cu putere in maini.
Si s-a auzit un glas zicand:
- Oare tie iti voi da socoteala? Sau oare tu l-ai facut pe om, ca sa Îmi spui cum sa il judec? Sau oare tu ai fost rastignit pe cruce? Pentru pacatosi M-am rastignit, nu pentru drepti. O, de s-ar pocai toti pacatosii cum se pocaieste aceasta fata... O, de ar plange toti cu lacrimile ei, atunci nimeni nu ar mai ajunge la tine, in chinurile iadului.
Diavolul sta si asculta, tremurand.
- Si de ce zici ca sunt nedrept? Nedrept eram daca, asa cum am ingaduit sa fie ispitita de tine, nu i-as fi intins o mana de ajutor, ca sa se ridice din cadere. Si pocainta ei am primit-o, si lacrimile ei M-au facut sa fiu indurator cu ea. Pentru aceasta, nu o voi mai lasa sa se lupte cu tine, ci o voi chema la odihna vesnica. Ca ea sa se bucure si tu sa fii facut de rusine.
Si, in acel moment, fata si-a dat duhul.

Un frate, biruindu-se de curvie, in toate zilele se afla savarsind pacatul si in toate zilele il imblanzea pe Stapanul sau cu lacrimi si cu rugaciuni. Si asa facand, amagindu-se de obiceiul cel rau, savarsea pacatul. Apoi iarasi, dupa savarsirea pacatului, se ducea la biserica. Si vazand Cinstita Icoana a Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca inaintea ei cu amare lacrimi, zicand: "Miluieste-ma, Doamne, si ridica de la mine aceasta vicleana ispita, ca ma trudeste cumplit si ma raneste cu amaraciunea dezmierdarilor! Ca nu am obraz, Stapane, a cauta si a vedea Chipul Tau cel sfant si mai stralucit decat soarele, ca sa se indulceasca inima mea si sa se veseleasca".
Acestea zicand si iesind din biserica, cadea in noroi, dar nu se deznadajduia de mantuirea sa. Caci de la pacat intorcandu-se la biserica, striga catre iubitorul de oameni Dumnezeu, zicand: "Pe Tine, Doamne, Te pun chezas ca de acum nu voi mai face pacatul acesta! Numai iarta-mi mie, Prea Bunule, cele ce dintru inceput si pana in ceasul acesta Ti-am gresit!". Si, dupa ce facea el aceste infricosate fagaduinte, iarasi se afla intru acel pacat rau. Si se vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea prea dulce si nemarginita Lui bunatate, ca suferea in toate zilele calcarea si necunostinta fratelui cea neindreptata si rea. Din multa mila cauta si astepta pocainta si intoarcerea lui. Ca nu un an a facut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani si mai mult. Vedeti, fratilor, rabdarea cea nemasurata si iubirea de oameni cea nemarginita a Stapanului, cum totdeauna indelung rabda, suferind faradelegile si pacatele noastre cele cumplite! Ca de acel lucru trebuie sa ne inspaimantam si sa ne minunam: de indurarile cele bogate ale lui Dumnezeu, ca, fagaduindu-se fratele ca nu va mai face altadata pacatul, se afla mincinos.
Deci, intr-una din zile, facand fratele pacatul, a alergat la biserica, plangand, suspinand, tanguindu-se si silind indurarile Prea Bunului Stapan ca sa se milostiveasca spre dansul, sa il scape de noroiul inversunarii. Si cum Îl ruga el pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, vazand incepatorul rautatii si pierzatorul sufletelor noastre, diavolul, ca nimic nu foloseste, ci cele ce el prin pacat alcatuia, fratele prin pocainta le risipea, nerusinandu-se, i s-a aratat de fata, cautand in obrazul lui si strigand catre cinstita icoana a Domnului nostru Iisus Hristos:
"O, ce-mi este mie si Tie, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemarginita ma biruieste si ma surpa, caci primeste pe acest curvar, care in toate zilele minte inaintea Ta, defaimand stapanirea Ta! Pentru ce nu-l arzi, ci indelung rabzi si suferi? Caci Tu vei judeca pe curvari, pe preacurvari si pe toti pacatosii o sa-i pierzi. Cu adevarat, nu esti Drept Judecator, ci, unde vrea stapanirea Ta, treci cu vederea, si pe mine, pentru o mica calcare a inaltarii, din ceruri m-ai aruncat jos, iar acestui mincinos fiind si curvar, fiindca zace inaintea Fetei Tale, usor ii daruiesti blandetea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine Judecator Drept? Precum vad si Tu primesti fapturi din multa Ta bunatate si treci cu vederea dreptatea". Si acestea zicea diavolul, iutindu-se de multa amaraciune si para de foc scotand din nari, apoi a tacut.
Si s-a facut glas ca de la jertfelnic, zicand: "O, balaure prea viclean si pierzatorule, nu te-ai saturat de socoteala ta cea rea, ca ai sorbit lumea, iar pe cel ce a venit la mila cea nespusa te silesti sa-l hranesti si sa-l sorbi? Ai atatea greseli ca sa pui si sa traga intocmai cu Sangele cel scump pe care l-am varsat pe Cruce pentru el? Iata, junghierea Mea si moartea Mea a afundat faradelegile lui. Cand pacatuieste, nu il gonesti, ci il primesti cu bucurie si nu-l opresti, nadajduind sa-l dobandesti, si Eu, Cel atat de milostiv si iubitor de oameni, care am poruncit verhovnicului Meu, lui Petru apostolul, sa ierte celui ce greseste in fiecare zi pana la saptezeci de ori cate sapte, oare nu il voi ierta pe el, oare nu-l voi milui? Asadar, cu adevarat, de vreme ce alearga la Mine, nu Ma voi intoarce de la el pana ce il voi mosteni. Caci pentru pacatosi M-am rastignit si preacuratele Mele palme pentru ei le-am intins, ca cel ce va voi sa se mantuiasca, sa alerge si sa se mantuiasca. De la nimeni nu ma intorc, pe nimeni nu alung, macar de va gresi de nenumarate ori intr-o zi si de tot atatea ori va veni catre Mine, nu va iesi afara scarbit. Caci nu am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta". Si auzindu-se glasul acesta, diavolul sta tremurand si neputand sa fuga.
Apoi iarasi s-a facut glas, zicand: "Asculta, amagitorule, pentru ce zici ca sunt nedrept? Caci Eu cu toti sunt drept. În ceea ce aflu pe cineva, in aceea il judec. Iata deci, pe acesta l-am aflat stand inaintea picioarelor Mele si biruitor peste tine aratandu-se. Îl voi lua si-i voi mantui sufletul, fiindca n-a deznadajduit de mantuire. Iar tu vezi cinstea lui si crapa de zavistie si rusineaza-te".
Fratele, stand cu fata in jos si tanguindu-se, si-a dat duhul. Si indata urgie mare ca focul a cazut peste satana si l-a mistuit.
De aici sa cunoastem, fratilor, milostivirea si iubirea de oameni cea nemasurata a lui Dumnezeu si niciodata sa nu deznadajduim de mantuirea noastra. (2-388)

Crucea rabdarii

138. Un barbat i-a spus fratelui sau, care se pregatea sa se casatoreasca:
- Daca sotia te va jigni, nu-i scoate ochii. Fiindca de la o jignire se poate ajunge la cearta, de la cearta se poate ajunge la scandal si de aici, in timp, la divort.

Zis-a un batran: "De se va intampla intre tine si altul cuvant de scarba si va tagadui cuvantul, nu-l atata zicand ca ai spus. Fiindca se intoarce si zice: "Asa am zis si ce?". Si se face mare vrajba. Ci si tu lasa cuvantul si se face mare pace". (7-379)

139. Sotul a venit acasa manios pentru ca fusese dat afara de la serviciu. Pentru ca mancarea nu era gata, a luat farfuriile, una cate una, si a inceput sa le sparga. Sotia i-a spus cu o voce blanda:
- Lasa macar una, ca sa ai in ce sa mananci.
Blandetea glasului ei i-a inmuiat inima sotului:
- Toate de le-as pierde, numai pe tine nu vreau sa te pierd. Cu credinta in Dumnezeu, o scoatem noi la capat.

Doi monahi locuiau intr-un loc si s-a dus la dansii un batran ca sa-i cerce, si a luat un toiag si a inceput a sfarama verdeturile unuia. Fratele, vazand, s-a ascuns pana ce le-a sfaramat pe toate. Dupa ce a ramas o radacina, i-a zis batranului: "Parinte, de voiesti, las-o pe aceasta sa o fierb si sa gustam impreuna". Atunci a pus batranul metanie fratelui, zicand: "Pentru nerautatea ta Se odihneste Duhul Sfant peste tine, frate". (12-381)

140. Un muncitor a cazut in patima bauturii. Sotia lui l-a rabdat cat l-a rabdat, pana ce a ajuns la limita.
S-a dus la duhovnicul ei si i-a zis:
- Mi-au ajuns trei ani de suferinta, voi pleca la parintii mei...
- Nu te duce, ca daca il lasi singur o sa cada si mai tare. Esti singurul lui sprijin.
Dupa alti trei ani, dupa multe lacrimi si multe rugaciuni, sotul ei a inceput lupta cu patima bauturii. Dupa alti doi ani, s-a lasat pentru totdeauna de bautura.

Era un batran betiv si lucra o rogojina in fiecare zi pe care o vindea in sat si bea pretul ei. Mai pe urma a venit un frate la dansul si a ramas petrecand cu el si lucra si el in fiecare zi o rogojina, iar batranul o lua si pe aceea si, vanzand-o, bea pretul amandurora, fratelui aducandu-i paine seara. Trei ani facand aceasta, nimic nu-i zicea lui fratele. Dupa aceea, insa, a zis fratele intru sine: "Iata, gol sant si painea mea cu lipsa o mananc! Ma voi scula si ma voi duce de aici". Dar iarasi a socotit intru sine, zicand: "Unde sa ma duc sa sed iarasi, caci eu pentru Dumnezeu sed impreuna [cu batranul]".
Si indata i s-a aratat lui ingerul, zicand: "Nicaieri sa nu te duci, ca vin maine la tine". A doua zi l-a rugat fratele pe batranul, zicand: "Parinte, astazi sa nu mergi nicaieri, ca vin ai mei sa ma ia!". Dupa ce a venit ceasul in care se ducea batranul, i-a zis lui: "Nu vin astazi, fiule, ca au zabovit". Iar el a zis: "Cu adevarat, parinte, negresit vin". Si, vorbind cu batranul, a adormit.
Batranul, vazand, a inceput a plange, zicand: "Vai mie, fiule, ca multi ani am petrecut intru lenevire, iar tu in putina vreme ti-ai mantuit sufletul tau cu rabdare!". Si de atunci s-a inteleptit si el si s-a facut iscusit. (16-382)

141. - Parinte, nu mai pot trai cu familia mea, nu mai rezist in lume, ma gandesc sa plec la manastire: greutati cu serviciul, greutati cu sotia, probleme cu banii, dureri de cap cu copiii...
- Aceasta incercare prin care treci face parte din crucea mirenilor. Nu e ceva nou. Fiecare drum cu ispitele sale. Nu scapi de lupta plecand la manastire. Si, apoi, nu ai voie sa iti parasesti familia. Poate ca, daca iti cresc mari copiii si ramai vaduv, iti vei pune problema calugariei. Dar pana atunci alunga de la tine orice gand despre parasirea familiei. Rabda, rabda si te vei mantui. Si vei primi cununa pentru nevointa ta.

Un frate a mers la un batran iscusit si l-a intrebat zicand: "Ce voi face, parinte, ca foarte mi s-a urat a mai sedea in pustie?". Raspuns-a lui batranul, zicand: "Aceasta uraciune, fiule, iti este o ispita; dar rabda putin si sezi in chilie cu liniste, rugandu-te lui Dumnezeu. Si Dumnezeu, vazand rabdarea ta, iti va trimite tie mangaiere si odihna". (3-242)

142. Un politist crestin pe care sotia il tot nedreptatea s-a dus suparat la nasi:
- M-am saturat, cred ca pana la urma ii zbor o palma si isi baga mintile in cap. O sa-si dea seama de partea cui este dreptatea.
- Da, finule, bine faci, i-a spus nasul. Tine-te de Legea dreptatii, ca Legea iubirii e prea grea. Numai ca la judecata o sa iti fie ceva mai greu: s-ar putea sa fii judecat dupa dreptate, nu dupa mila...

Un frate, facandu-i-se strambatate de catre alt frate, a venit la avva Sisoe si i-a zis: "Mi s-a facut strambatate de catre cutare frate si eu voi sa-mi fac izbanda". Iar batranul il ruga zicand: "Nu, fiule, ci lasa mai bine la Dumnezeu izbanda". Iar el zicea: "Nu voi inceta pana nu voi face izbanda". Si a zis batranul: "Sa ne rugam, frate!". Si, sculandu-se, a zis batranul: "Dumnezeule, nu mai avem trebuinta de Tine ca sa porti grija pentru noi, caci noi ne facem izbanda noastra". Deci, aceasta auzind fratele, a cazut la picioarele batranului, zicand: "Nu ma mai judec cu fratele, iarta-ma, avvo!" (1-207)

143. Doi batrani, un sot si sotia sa, s-au imbolnavit de o boala foarte grea. Zaceau amandoi in pat, ducand boala fara sa cracneasca. Într-o zi, insa, venind sa ii spovedeasca si sa ii impartaseasca, asa cum facea in fiecare luna, inainte sa sune la usa, parintele il auzi pe barbat injurand si blestemand.
- Ce s-a intamplat cu el, cum de s-a schimbat asa?
- Parinte, acum cateva zile ne-am certat rau. Dupa ce ne-am certat, boala fiecaruia a devenit mai greu de suportat. Eu mi-am dat seama ca Dumnezeu pedepseste rautatea noastra si am vrut sa facem pace. Dar el nu a vrut sa ma ierte. Si de atunci nu mai poate suporta durerile. Pe mine durerile m-au lasat.
- Pana nu vrea sa va iertati unul pe altul nu il pot impartasi, si nici dezlegare de pacate nu ii pot da. Daca el crede ca e mai important sa tina supararea, sa stie ca daca nu te iarta pe tine nu va fi nici el iertat de Dumnezeu.

În timpul prigoanelor, cand prigoneau si omorau pe crestini pentru credinta in Hristos, au prins si pe doi frati calugari sa-i munceasca si i-au aruncat in temnita pana a doua zi, ca a doua zi sa-i scoata, sa-i munceasca si sa-i omoare. Acesti doi frati aveau vrajba si pizma intre dansii. Fiind deci ei in temnita aruncati, batuti si munciti, unul umilindu-se cu inima a zis celuilalt: "Frate, iata maine ne vor scoate la judecata lor si ne vor munci si ne vor omori si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba si pizma ce a fost si este si acum intre noi se cade sa o lasam, sa ne impacam, sa ne iertam unul pe altul, mai inainte de moartea noastra, ca sa luam, curati fiind, muncile si moartea pentru credinta si dragostea lui Hristos, si asa ne vom invrednici a lua cununile mucenicesti din mainile lui Hristos si vom fi primiti in ceata mucenicilor". Acestea zicand, i-a facut metanie dupa obiceiul calugaresc, graind: "Iarta-ma, frate, ca sa fii si tu iertat de mine si de Dumnezeu!". Iar acela, fiind biruit de vrajmaseasca pizma, n-a vrut nicidecum sa-l ierte.
Iar a doua zi, daca s-a facut ziua, i-au scos pe ei din temnita, ca sa-i taie. Atunci, cel care n-a vrut sa se impace si sa ierte pe fratele sau, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se, s-a lepadat de Hristos; iar pe cel de langa el, crezand [acesta] in numele Domnului, l-au taiat. Pe cel ce s-a lepadat de Hristos, l-a intrebat: "Pentru ce ieri nu te-ai lepadat de Hristos? Ca sa nu te fi chinuit?". Raspuns-a lui acela: "Cand L-am lasat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lasat si m-a parasit ajutorul Lui si, ramanand gol de Dansul, m-am lepadat de Hristos". (6-251)

144. Un barbat era foarte intristat de faptul ca sotia sa il insela, si in fiecare seara se gandea: "De maine voi introduce actele pentru divort". Iar dimineata spunea: "Sa o mai rabd macar o zi, poate ii da Dumnezeu gandul cel bun si-si baga mintile in cap."
A rabdat asa noua ani, dupa care femeia, rusinandu-se de viata pe care o ducea, s-a lepadat de pacatul ei.

Un frate a petrecut noua ani luptandu-se sa iasa din viata de obste si in fiecare zi isi pregatea cojocul sa iasa. Si cand se facea seara, zicea intru sine: "Maine ma voi duce de aici". Si dimineata ii zicea gandului: "Sa ne silim sa rabdam si astazi pentru Domnul!". Dupa ce s-au implinit noua ani asa facand, a usurat Dumnezeu toata ispita de la dansul. (8-408)

145. Într-o vreme in care doi soti au inceput sa se certe, sotia tot vroia sa plece la parinti, sa se mai linisteasca. Si trei luni a tot vrut sa plece, dar in fiecare zi amana plecarea. Si in cele din urma, cand sotul ei era la serviciu, si-a pus niste haine intr-o plasa, a plecat putin prin parc si apoi s-a intors, spunandu-si:
- Gata, am stat destul. De acum voi avea grija de sotul meu.
Si Dumnezeu i-a dat puterea sa taca, asa ca atunci cand barbatul avea chef de cearta, ea nu ii dadea apa la moara. Astfel au revenit la intelegerea de dinainte.

Pe un frate il lupta gandul, zicandu-i: "Trebuie sa mergi si sa-l cercetezi pe cutare batran". Iar el amana zi dupa zi, zicand ca maine se va duce. Si asa, trei ani s-a luptat cu gandul. Iar mai pe urma si-a zis: "Iata, socotesti ca te-ai dus la batranul". Si a zis, ca si cum ar fi vorbit catre batranul acela: "Cum te afli, parinte, esti sanatos? De cata vreme doream sa te vad!". Apoi adauga ca din partea batranului: "Bine ai venit, frate! Iarta-ma, ca pentru mine te-ai ostenit. Domnul sa-ti dea plata". Si punand lighean s-a spalat. Apoi facand fiertura a mancat si a baut de-ajuns. Si indata s-a dus razboiul de la dansul. (24-411)

Despre manie

146. La parintele Ioan a venit odata o femeie pe care soacra ei, cu care in primii ani de casatorie statuse sub acelasi acoperis, o chinuia foarte tare. Cand soacra a inceput sa ii faca farmece, femeia a facut tot posibilul sa se mute. Nici dupa aceea insa nu a avut liniste, deoarece soacra vroia sa o desparta de sotul ei. Vrand sa ii incerce credinta, parintele a intrebat-o:
- Ce fel de sfat vrei, femeie, duhovnicesc sau lumesc?
- Lumesc, parinte.
Ca sa o ajute pe femeie sa inteleaga cat de importanta este porunca iubirii aproapelui, parintele i-a zis:
- Atunci, stergeti-o din inima, uita de ea, nu o mai lasati sa mai vina la voi, nu va mai duceti la ea. Uitati-o, scapati de ea.
- Dar parca mi-e mila de ea, ca e bolnava si batrana. Dati-mi un sfat duhovnicesc, ca nu ma lasa inima sa ii fac rau.
- Dar daca iti dau, il tii?
- Îl tin, parinte, sa ma ajute Dumnezeu.
- Atunci, sa te gandesti la ea ca la mama ta. Sa citesti in fiecare zi pentru ea o catisma din Psaltire si sa faci cate metanii poti pentru ca Dumnezeu sa ii daruiasca gandul cel bun. Încearca sa eviti scandalurile cu ea, dar, daca nu se poate, rabda. Chiar daca se poarta urat cu tine, tu poarta-te frumos cu ea.
- Greu, parinte, greu.
- Vezi tu, daca ti-am zis sa ti-o stergi din minte, ai spus ca ti-e mila de ea. Daca ti-am dat sfatul cel bun, spui ca e greu. Ar fi bine ca, atunci cand vii sa imi ceri un sfat, sa te rogi sa ma lumineze Dumnezeu sa iti dau sfatul cel mai bun, iar pe tine sa te lumineze sa il asculti.

Trei batrani s-au dus la avva Pafnutie, caruia i se zicea Chefala, ca sa-l intrebe un cuvant. Si le-a zis lor batranul: "Ce voiti sa va zic voua, cuvant duhovnicesc sau trupesc?". I-au raspuns lui: "Duhovnicesc". Le-a zis lor batranul: "Duceti-va, iubiti necazul mai mult decat odihna si necinstea mai mult decat slava si a da mai vartos decat a lua". (10-146)

147. Parintii unui copil au plecat pentru cateva zile in concediu si l-au lasau pe copil la una din bunici.
Cealalta bunica, din gelozie, vroia cu orice pret sa ia copilul la ea, temandu-se ca nu cumva sa fie iubita mai putin de catre nepot. Ba chiar fusese pornita de catre o alta ruda, care ii spusese ca acolo copilul nu va primi nici hrana si nici atentia cuvenita. I-a sunat pe soti si le-a spus:
- Nu voi permite ca nepotul meu sa fie tratat cum nu trebuie. Sunati-o pe mamaie sa aduca baiatul la mine.
În cele din urma, dandu-si seama ca nu o asculta nimeni, s-a hotarat sa ia singura copilul.
- Spuneti-i ca, daca nu mi-l aduce, dupa-masa vin cu taxiul si il iau eu.
Vazand ca nu e de glumit, au sunat-o pe mamaie si i-au spus:
- O sa vina bunica sa il scoata pe copil in parc. Poate iesi si tu cu ei.
Cand a auzit, mamaie s-a repezit sa pregateasca o prajitura a carei reteta o primise de la bunica cu mult timp in urma.
Cand a sunat la sonerie, mamaia tocmai scotea prajitura din cuptor. A deschis repede usa si a luat tava de prajitura in maini, ca pe un trofeu, sa o intampine cu drag pe bunica.
- Vin si eu cu voi, mi-ar face mare placere sa mai stam de vorba.
- Nu ti-au spus copiii la telefon?
- Ba da, mi-au spus ca vrei sa il scoti la plimbare, dar plimbarea e mai placuta in trei, nu?
Bunica a ramas fara glas. Copilul aparu in prag, ii sari in brate si intreba:
- Mamaie, am terminat tot pilaful, pot sa iau si eu o prajitura?
- Daca ai terminat, bineinteles ca poti. Dar sa mai stam putin sa se raceasca, spuse bunica, bucurandu-se ca scandalul fusese evitat.

Era un sihastru cu mare socoteala si dorea sa petreaca la chilii si nu afla chilie. Alt batran, instiintandu-se despre sihastrul si avand acolo o chilie desarta, l-a rugat pe acela sa sada in acea chilie, pana cand se va afla alta. Acela, mergand, a sezut intr-insa. Iar unii din cei ce vietuiau in locul acela veneau la dansul ca la un strain, aducandu-i ceea ce putea fiecare, si el, luandu-le, ii primea pe dansii.
Iar batranul cel ce ii daduse chilia a inceput a-l zavistui, a-l grai de rau si a zice: "Eu cati ani am aici de multa nevointa si nimeni nu vine la mine, iar acesta putine zile are si cati vin la dansul!". Si a zis ucenicului sau: "Mergi si ii zi: du-te de aici, ca imi trebuie chilia!". Iar ucenicul venind la el, a zis: "Întreaba parintele meu cum te afli?". El a zis: "Sa se roage pentru mine, ca mi s-a ingreuiat stomacul". Si intorcandu-se cel ce l-a trimis, a spus: "Batranul iata cauta alta chilie si se duce". Dupa doua zile, a zis iarasi ucenicului: "Du-te si ii zi lui ca, de nu se va duce, vin eu si il scot cu toiagul!". Iar fratele, mergand iar, a zis catre sihastru: "A auzit parintele meu ca esti bolnav si iarasi se mahneste si m-a trimis sa te cercetez". Raspuns-a acela: "Spune-i ca, cu rugaciunile lui, sunt sanatos!". Deci a venit la batranul sau si i-a zis: "A spus ca pana duminica iese cu voia lui Dumnezeu".
Iar dupa ce a venit duminica si nu a iesit sihastrul din chilie, luand batranul un toiag s-a dus sa-l bata si sa-l goneasca. La plecare i-a zis ucenicul: "Merg eu mai inainte, nu cumva sa fie acolo vreunii si se vor sminti". Iar batranul i-a dat voie. Si apucand fratele mai inainte, a zis catre sihastru: "Parintele meu vine sa te mangaie si sa te ia la chilie". Acesta cum a auzit dragostea batranului, a iesit in intampinarea lui si i-a pus metanie de departe, zicand: "Eu vin la sfintia ta, nu te supara, parinte!".
Iar Dumnezeu, vazand lucrarea tanarului, l-a umilit pe batranul si aruncand toiagul a alergat spre inchinarea lui si i s-a inchinat aducandu-l la chilia sa ca pe unul care nu ar fi auzit nimic din cele ce i-a zis el. Si a zis catre ucenic: "Nimic nu i-ai spus din cele ce ti-am spus tie?". Acesta a raspuns: "Nimic". Auzind batranul, foarte s-a bucurat si a cunoscut ca era zavistia vrajmasului. Apoi l-a odihnit pe batranul, dupa care i s-a inchinat ucenicului, zicand: "Tu sa-mi fii mie parinte si eu tie ucenic, caci prin lucrarea ta s-au mantuit sufletele amandurora". (28-386)

148. Cand mirii s-au intors din "luna de miere", care a durat cateva zile, nasul i-a spus finului:
- Daca o vezi pe sotia ta ca face vreo greseala, ori ca ridica vocea la tine, ori face cine stie ce altceva, ca isi pierde timpul in fata televizorului sau ca e prea preocupata de cum arata, gandeste-te bine daca tu crezi sau nu ca o poti indrepta. Daca tu crezi ca o poti ajuta, atunci da-i sfatul de care are nevoie, dar daca nu, mai bine taci. Pentru ca daca ii faci observatie numai pentru a o rani si pentru a-i demonstra ca esti mai bun decat ea, atunci tu singur vei face aceeasi prostie, sau altele mai mari, pana ce vei ajunge de rasul lumii. Sau pana ce iti vei intelege greseala si iti vei da seama de slabiciunile tale.

Zis-a un batran: "De vrei sa vorbesti de greseala si pacatul vreunui frate, socoteste ca de vei crede ca il vei indrepta pe el, sau il vei folosi pe altul, atunci sa graiesti, iar in alt chip de vei vorbi, adica cu rautate, numai ca sa-l mustri si sa-i descoperi, sa-i arati greseala si pacatul lui inaintea altora, sa stii ca nu o sa scapi de dumnezeiasca certare, ci si tu singur in aceeasi greseala si pacat sau intr-altul mai rau vei cadea, parasindu-te ajutorul lui Dumnezeu, si de altii fiind mustrat, te vei rusina". (12-279)

149. Într-o zi, un crestin pe nume Ioan a fost injurat de seful sau, care ii tot cauta nod in papura. Aceasta l-a mahnit mult. Dupa terminarea lucrului, in loc sa vina direct acasa, a vrut sa treaca pe la biserica, sa se roage putin. Dar biserica era inchisa. Nu vroia sa intre in casa nervos, asa ca s-a plimbat putin printre blocuri, ca sa se linisteasca.
Un coleg care l-a vazut l-a intrebat ironic:
- Ce faci, Ioane, te-ai plictisit de nevasta?
- Nu, dar nu vreau ca mania din inima mea sa iasa afara cand intru in casa. Ma voi plimba putin, pana ma mai linistesc.

Se spunea pentru avva Ioan ca a venit in biserica la Schit si, auzind vorbe impotriva ale unor frati, s-a intors la chilia sa si, inconjurand-o de trei ori, asa a intrat. Iar oarecare frati, vazandu-l, s-au mirat de ce a facut aceasta si, venind, l-au intrebat, iar el le-a zis: "Urechile le aveam pline de cuvinte impotriva. Deci, am inconjurat ca sa le curatesc si asa sa intru cu linistea mintii mele in chilia mea". (25-101)

150. Un om se tot certa cu femeia lui; ba din vina lui, ba din vina ei. Tot incercau sa biruiasca patima maniei, dar iar cadeau. În cele din urma, plictisindu-se de atata neintelegere, s-a gandit sa divorteze.
- Pana cand vom mai trai in asa tensiune? Eu m-am saturat, a spus sotia, cedand.
- Te rog din suflet, cand vezi ca sunt nervos, lasa-ma in pace, nu ma mai supara. Si voi avea grija sa nu te supar nici eu atunci cand esti nervoasa.
Si, in cele din urma, prin rabdare, au biruit mania si in casa lor a intrat pacea.

Avva Pavel Mesterul si Timotei, fratele lui, sedeau in Schit si de multe ori se facea intre dansii prigonire. Zis-a avva Pavel: "Pana cand vom petrece asa?". Si i-a zis lui avva Timotei: "Te rog, cand voi veni asupra ta, rabda-ma si, cand vei veni si tu asupra mea, te voi rabda si eu!". Si facand asa, s-au odihnit in celelalte zile ale vietii lor. (1-199)

151. Un om s-a chinuit zece ani sa nu mai injure, dar nu a reusit. Pentru ca de injuraturi vroia sa fuga, dar de manie nu se ferea.

Spunea avva Ammona ca este un om care a facut o suta de ani in chilie si nu a invatat cum se cade sa stea in chilie. (96-178)

152. Un om avea o sotie care, dupa ce pierduse o sarcina, devenise foarte nervoasa. Tipa tot timpul, il certa din nimic. Cand simtea ca il biruie mania, barbatul se ducea sa se spovedeasca. Se spovedea cel putin o data pe luna. Parintele il tot incuraja, spunandu-i:
- Rabd-o, fiule, ca prin rabdarea ta ti se vor ierta multe pacate.
Cand barbatul tipa si el la sotia sa, se spovedea cu durere de inima:
- M-am lasat biruit de manie, parinte, pentru ca sunt iubitor de sine. Nu imi place sa fiu nedreptatit.
- Nu asa, fiule, ca iti pierzi si tu mantuirea si ii dai si ei un exemplu rau. Rabd-o si roaga-te pentru ea cat poti.
Cand a venit vremea ca barbatul sa se pensioneze, inainte de a apuca sa isi depuna cererea de pensionare a facut infarct si a murit. Sotia era disperata, pentru ca el era singurul ei sprijin. La patruzeci de zile dupa moartea acestuia, femeia l-a visat stralucind de lumina in Împaratia Cerurilor. Atunci si-a dat seama cat de mult il nedreptatise. A luat hotararea sa duca o viata bineplacuta lui Dumnezeu. A mai trait multi ani, pocaindu-se pentru rautatile si pacatele ei, si apoi a trecut la Domnul.

Un batran locuia la chiliile pustnicesti, afara de Alexandria, si era batranul foarte iute, putin la suflet si nerabdator. Deci, auzind despre dansul un frate mai tanar, a facut asezamant cu Dumnezeu, zicand: "Doamne, pentru toate pacatele pe care le-am facut in lume voi merge si voi petrece cu batranul si-i voi sluji si-l voi odihni". Deci il ocara batranul ca pe un caine in toate zilele. Dumnezeu, vazand smerenia si rabdarea fratelui, dupa sase ani de supunere catre batranul, i-a aratat in somn pe cineva care tinea o hartie mare, jumatate stearsa si jumatate scrisa. Si ii arata fratelui hartia zicand: "Iata, jumatate din datoriile tale le-a curatit Stapanul Dumnezeu, sileste-te si pentru celelalte!".
Si era alt batran duhovnicesc locuind aproape de el, care stia cele despre fratele si auzea totdeauna cum il ocara batranul si-l necajea cu nedreptate si cum acesta ii punea lui metanie, iar batranul nu facea pace cu el. Întalnindu-l pe fratele, acest duhovnic batran l-a intrebat: "Ce este, fiule, cum a trecut ziua de astazi? Oare am dobandit ceva, oare am sters de pe hartie ceva?". Si daca candva trecea vreo zi in care nu ar fi fost ocarat, sau n-ar fi fost scuipat, sau n-ar fi fost izgonit de batran, se ducea seara la batranul cel de aproape si zicea, plangand: "Vai mie, parinte, ca rea mi s-a facut mie ziua de astazi, caci nu am dobandit nimic, ci in odihna am petrecut-o".
Dupa alti sase ani a adormit fratele si marturisea batranul cel duhovnicesc ca l-a vazut pe el stand impreuna cu mucenicii si rugandu-se lui Dumnezeu pentru batranul lui cu multa indrazneala si zicand: "Doamne, precum m-ai miluit pe mine prin acela, miluieste-l si pe el pentru indurarile Tale cele multe si pentru mine, robul Tau!". Si, dupa patruzeci de zile, l-a luat la sine si pe batranul in locul cel de odihna. Iata ce fel de indrazneala dobandesc cei ce pentru Dumnezeu sufera necazurile. (17-382)

153. La cateva luni dupa casatoria lor, doi tineri, Olivia si Cosmin, s-au certat foarte tare. Vroiau sa se desparta. Cosmin pornise scandalul, dar se incapatana sa spuna ca vina era a sotiei. Dupa cateva zile, timp in care au locuit in camere diferite, Olivia s-a mutat la parintii ei. Cand au venit acasa la finii lor, vrand sa le faca o surpriza, nasii l-au gasit pe Cosmin singur, navigand pe internet. Pe ochii lui se citea oboseala.
- Ce e cu tine de arati asa?
- Ce sa fie, ultimele doua nopti am stat mult pe net, nu am dormit decat foarte putin. Sunt suparat ca Olivia a luat-o razna si s-a dus la parintii ei. Cred ca pana la urma o sa divortam.
Vizita a durat foarte putin. Dupa ce s-au intors la casa lor, nasii s-au sfatuit:
- Trebuie sa facem ceva ca sa ii impacam, zise nasa.
- Stiu ce facem. Maine in parc are loc un spectacol de muzica populara. Îi sunam pe amandoi si-i spunem fiecaruia ca celalalt vrea sa isi ceara iertare. Si ca trebuie sa se vada la concert. S-ar putea sa reusim. Pana se termina spectacolul, pana se mai plimba putin, cred ca or sa uite toata supararea, spuse nasul.
- Nu mi se pare prea buna propunerea ta, dar cred ca merita sa incercam.
Cu o ora inainte de spectacol au sunat-o pe Olivia, si ea s-a bucurat auzind ca sotul ei vrea sa isi ceara iertare. L-au sunat si pe Cosmin, care a fost foarte surprins de gestul sotiei sale. Nu se astepta ca tot ea sa isi ceara iertare. S-au intalnit in parc toti patru. Spectacolul incepuse.
- Olivia, dar eu ar fi trebuit sa imi cer iertare, nu tu… Îi spuse Cosmin imbratisand-o. Din suflet te rog sa ma ierti.
Olivia intelese ca nasii planuisera totul. Le facu un semn din ochi, cum ca isi daduse seama ca a picat in cursa lor. Dar era bucuroasa ca se impacase cu sotul ei. Si nu vroia sa ii dea de gol.
Prinzand un moment prielnic, cand Cosmin se dusese sa cumpere niste inghetata, Olivia le-a zis:
- De data asta ne-ati pacalit. Va multumesc din suflet. Daca nu erati voi, cine stie cand ne impacam.
Nasa spuse:
- Nici eu nu ma asteptam. Reteta nu era foarte buna, dar si-a facut efectul. E meritul lui, spuse ea, aratand spre nas.
- Data viitoare sa gasim o reteta mai buna, zise el.
Olivia intreba, luandu-l de brat:
- Si daca nu gasiti, ce ne facem?
Nasul ii stranse pumnul in palma sa:
- Ne ajuta Dumnezeu sa gasim. Doar suntem nasii vostri, nu?

Doi batrani aveau scarba intre dansii si s-a intamplat de s-a imbolnavit unul dintre ei. Deci a venit la dansul un frate sa-l viziteze si l-a rugat batranul pe frate, zicand: "Scarba avem, eu si cutare batran, si voim ca sa-l rogi sa ne impacam". Raspuns-a fratele: "Cum ai poruncit, parinte, eu il voi ruga", si iesind fratele, socotea intru sine cum sa iconomiseasca lucrul, caci se temea ca nu cumva sa nu primeasca batranul rugaciunea sau si mai mare ura se va face.
Si, dupa iconomia lui Dumnezeu, unul din frati i-a adus lui cinci smochine si cateva dude si, luandu-le, fratele le-a dus in chilia sa. Alegand o smochina si cateva dude, le-a dus la batranul catre care avea sa mearga si a zis: "Avvo, acestea le-a adus unul la cutare batran ce este bolnav si intampinandu-ma acolo mi-a zis: "Primeste acestea si da-le cutarui batran", iar eu le-am adus la tine". Batranul auzind, a stat uimit multa vreme si a zis: "Acestea mie mi le-a trimis?". A raspuns fratele: "Da", si le-a luat batranul zicand: "Bine ai venit!". Apoi intorcandu-se fratele la chilia sa, a luat din smochine doua si din dude cateva si le-a dus si celuilalt batran care era bolnav. Si facand metanie lui, a zis: "Primeste acestea, parinte, caci ti le-a trimis cutare batran". Iar el, bucurandu-se, a zis: "Ne-am impacat". Fratele a zis: "Da, parinte, cu rugaciunile tale". Si a zis batranul: "Slava lui Dumnezeu!".
Si s-au impacat batranii cu darul lui Dumnezeu si cu intelepciunea fratelui, care i-a unit pe ei cu pace, cu trei smochine si cateva dude, si nu au cunoscut batranii ce a facut fratele. (27-385)

154. - Parinte, mi-a spus cumnatul ca a vazut cum soacra imi face farmece si vreau sa ma duc la vrajitoare, sa ii fac si eu ei. Dar imi e teama ca o sa ma opriti de la impartasanie. Asa ca am venit sa imi spuneti cum sa ma razbun.
- Cum te invata Scriptura.
- Dar eu nu am citit Scriptura. Nu stiu sa ma razbun. Nu stiu decat ca vreau razbunare.
- Stii care e cea mai serioasa razbunare? Sa moara soacra.
- Cum asa.
- Da, sa moara soacra, sa nu mai ramana aceasta faptura pe fata pamantului. Sa ai o alta soacra.
- Vreti sa ma marit cu altcineva?
- Doamne fereste. Vreau sa se schimbe soacra ta atat de mult incat sa nu mai semene cu cea de acum. Vreau sa nu mai fie atat de rea. Daca te vei ruga mult pentru ea, poate ca Dumnezeu o va schimba. Si va fi un alt om.
Femeia a facut cum i-a zis duhovnicul. O dureau genunchii de cate metanii facea pentru soacra ei. Supararea ii trecuse, insa soacra nu dadea nici un semn de schimbare. Dar, dupa cateva luni, a primit o scrisoare de la ea:
"Nora mea, imi este rusine sa imi cer iertare fata catre fata. Mult rau ti-am facut pana acum, mult am incercat sa te despart de fiul meu. Dar am obosit sa ma lupt cu tine. Viata mea trece, ma apropii de sfarsit, si nu am parte de linistea de care ai tu, desi m-am luptat sa te distrug in fel si chip. Acum imi cer iertare doar prin scris. Cand voi avea putere, o sa vin la voi sa stam mai mult de vorba. Rabdarea ta m-a biruit. Iarta-ma…"

Un frate, suparat fiind de cineva, s-a dus la un batran la chilie si i-a zis: "Parinte, un frate m-a necajit si ma supara dracul, ca sa-i rasplatesc si eu lui". Zis-a lui batranul: "Asculta-ma, fiule, si mergi la chilia ta si linisteste-te, rugandu-te lui Dumnezeu cu dinadinsul pentru fratele cel ce te-a nedreptatit, si degraba te vei izbavi de patima". Deci a facut fratele precum l-a sfatuit batranul. Si intr-o saptamana a sters Dumnezeu iutimea de la dansul, pentru nevointa la care s-a silit pe sine si pentru ascultarea pe care a aratat-o catre batranul. (24-385)

Despre mandrie

155. Un elev s-a mutat de la o scoala la alta. Dupa ore, colegii sai au ramas sa joace baschet. El a vrut sa joace impreuna cu ei, dar, pentru ca era mic de inaltime, nu l-au lasat. Atunci s-a dus acasa, si-a luat mingea si s-a intors pe teren. Vazandu-l cat de bine arunca la cos, colegii l-au rugat sa vina sa joace intr-una din echipe. Din primele minute de joc, si-au dat seama ca era cel mai bun de pe teren.
- Sa nu te superi ca te-am tinut pe marginea terenului, dar nu vroiam sa ne strici jocul, i-a explicat un coleg.
Ajuns acasa, baiatul i-a povestit tatalui sau intamplarea. Tatal i-a spus:
- Spune sincer, te-ai umflat in pene cand si-au dat seama ca esti mai bun decat ei?
- Nu, tata, nu aveam de ce. Daca ar fi avut un profesor de sport la fel de bun ca cel de la scoala mea veche, ar fi fost si ei mai buni. Nu e mare lucru.
- Dar te-ai suparat ca nu te-au primit de la inceput?
- M-am intristat putin, dar m-am gandit ca nu are rost sa ma supar.
- Tine minte, intamplarea de astazi nu se va mai repeta: vei vedea ca de acum ei te vor chema sa joci cu ei. Dar un lucru se va repeta si peste ani de zile. Viata te urca si te coboara: azi esti capitan de echipa, maine esti rezerva. Azi esti director, maine esti sofer. Important este sa nu te agati cu disperare de nimic: ce vrea Dumnezeu, aia sa fii. Si, indiferent de modul in care te trateaza oamenii, tu acelasi sa fii. Ca oamenii sunt schimbatori: ba te scuipa, ba se pleaca in fata ta daca au impresia ca vor castiga ceva prin asta.

Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: "Care este lucrul strainului?". Raspuns-a lui batranul: "Eu am vazut odata pe un frate strain care a venit la noi in biserica in vremea slujbei. Iar dupa sfarsirea slujbei, a mers in trapeza si a sezut si el cu fratii la masa sa manance bucate. Iar unii din frati i-au zis: "Dar tu, frate, fiind strain, de ce faci indrazneala ca aceasta, de ai sezut fara blagoslovenie impreuna cu noi la masa? Scoala-te de la masa si iesi de aici afara!". Iar el, auzind aceasta, indata s-a sculat de la masa si a iesit afara.
Iar alti frati s-au scarbit pentru aceasta si, mergand, iar l-au chemat pe fratele cel strain inauntru si i-au zis sa sada iar la masa. Atunci el indata a intrat si a sezut la masa, precum i-au zis lui, nimic indoindu-se sau mahnindu-se. Si dupa ce a mancat bucate si s-a sculat de la masa, l-au intrebat pe el fratii, zicand: "Spune-ne noua, frate, ce gandeai in inima ta cand te-au scos afara de la masa? Credeam ca te vei scarbi foarte mult". Raspuns-a lor fratele, zicand: "Nu m-am scarbit, ci eu am pus in gandul meu sa ma aseman cu un caine care, cand il goneste cineva afara, el iese, si cand il cheama, iar vine". Acestea auzindu-le fratii, foarte s-au folosit toti de smerenia acelui frate strain". (10-326)

156. Un crestin a citit in Filocalie despre rugaciunea lui Iisus. I-a cerut binecuvantare duhovnicului sau sa se apuce de aceasta rugaciune, si acesta i-a zis:
- Îti dau binecuvantare sa spui in fiecare zi cel mult doua ore, dar nu mai mult. Si sa spui si cu gura, nu numai cu mintea.
Observa ca mintea i se linisteste de la rugaciune si, citind ca aceasta este cea mai scurta cale pentru curatirea sufletului de patimi, crestinul s-a apucat sa spuna mai mult, gandindu-se ca va spori duhovniceste. Vreme de cateva saptamani totul a fost bine. La serviciu era mult mai calm, acasa era mult mai bland si cu sotia si cu copiii. Dar a inceput sa il doara capul. Vazand ca durerile nu il parasesc si ca se simtea din ce in ce mai slabit, omul s-a dus sa vorbeasca din nou cu duhovnicul sau.
- Vezi unde te duce neascultarea? Puteai sa stai cu dureri de cap pana iti pierdeai mintile. De acum, vreme de o luna, sa nu mai spui deloc rugaciunea lui Iisus. Asteapta sa iti mai odihnesti mintea, ca ai fortat-o prea tare. Crezi ca daca ai fi putut mai mult nu te-as fi lasat? Ar fi fost bucuria mea de duhovnic sa vad ca am inca un ucenic care a sporit pe aceasta cale.
Dupa o luna, crestinul a venit din nou la duhovnic:
- Parinte, imi e bine acum, nu imi mai trebuie nici o rugaciune a lui Iisus. Stau cuminte in banca mea.
- Nu, nu e bine asa. O iei de la inceput, cu grija si cu ascultare. Vezi, cat ai stat departe de mine si ziceai rugaciunea de capul tau, in loc sa urci, ai stat pe loc. Ba chiar ai coborat. Nevointa impotriva ascultarii, asa cum ai facut-o tu, nu are plata. Acum, ca ti-ai improspatat puterile, trebuie sa fii tare, sa pornesti din nou razboiul impotriva vrajmasului diavol.

Povestesc unii despre un batran oarecare ca a petrecut saptezeci de saptamani mancand o data in saptamana. Deci, se ruga lui Dumnezeu pentru un cuvant din Scriptura sa i-l descopere si nu-i descoperea lui Dumnezeu. Astfel, a zis in sine: "Desi am facut atata osteneala, inca nimic n-am castigat. Voi merge de acum la un frate si-l voi intreba". Si daca a inchis chilia, vrand sa plece, a fost trimis ingerul Domnului la dansul, graind: "Saptezeci de saptamani ai postit si nu s-a apropiat rugaciunea ta de Dumnezeu. Iar cand te-ai smerit a iesi la fratele tau, sunt trimis sa-ti vestesc tie cuvantul". Si acestea spunandu-i-le, a plecat de la dansul. (28-337)

157. Un parinte tinea intr-o biserica o icoana ciudata in care, sub o reprezentare neortodoxa a chipului Maicii Domnului, era scrisa o invatatura eretica. Un ucenic de-al sau, student la Teologie, i-a spus parintelui ca astfel de imagini nu sunt icoane, sunt idoli.
- Nu poate fi icoana o imagine eretica, a spus tanarul, suparat. Ar trebui sa o scoateti din biserica.
Parintele era foarte obosit. Statuse pana la miezul noptii la spovedanie, ca se apropia praznicul Adormirii Maicii Domnului. În loc sa il intrebe pe tanar ce anume i se pare eretic, parintele l-a gonit, spunandu-i:
- Daca te apuci sa imi spui mie ce icoane sa tin in biserica, mai bine pleaca in alta parte. Nu cred ca e cazul sa imi dai tu mie lectii de teologie.
- Bine, parinte, plec, dar sa cititi cartea asta, ca sa va convingeti, a spus tanarul, plecand.
Toata seara parintele a stat si a citit. Dandu-si seama ca a gresit, ar fi vrut sa isi ceara iertare, dar nu stia cum sa il gaseasca pe tanar.
"O sa vina duminica la biserica vreun coleg de-al lui si o sa ii transmit ca il astept din nou aici. Si o sa imi cer iertare - si-a spus parintele. Dar pana atunci trebuie sa ma duc sa ma spovedesc. L-am mahnit pe nedrept si am tinut in biserica o imagine eretica", a spus parintele.
A doua zi s-a dus si s-a spovedit. Duhovnicul sau i-a dat chiar un canon greu pentru asta. Si i-a spus:
- Cu sufletele crestinilor nu avem dreptul sa ne jucam. Nu suntem sefii lor, nu suntem stapanii lor. Suntem slujitorii lor. Daca il certi pe vreunul mai slab de inger, care plecand de la tine se duce la secte, dai tu raspuns pentru el la Judecata?
Duminica, tanarul a venit la parintele si i-a dat pomelnicul pentru Sfanta Liturghie ca si cum nu ar fi fost gonit. Mirat si bucuros, parintele si-a cerut iertare de la el.
- Parinte, cat bine mi-ati facut sfintia voastra, puteam sa ma supar asa usor? Nu o data, de zece ori sa ma goniti, ca eu tot nu plec de aici.
Parintele a intrat in altar, gandindu-se: "O, daca si-ar pastra tanarul acesta inima curata pe care o are… Ca preot, pe multi i-ar lua de mana si i-ar aduce la Hristos".

Un batran oarecare avea un ucenic iscusit si foarte intelept. Iar odata, maniindu-se pe el, l-a gonit de la sine. Acela, fiind gonit si iesind din ograda si chilia batranului sau, sedea afara, rabdand barbateste. Dupa aceea, iesind batranul afara din chilie si vazandu-l pe dansul sezand si plangand, s-a umilit cu inima si s-a bucurat foarte de acesta, caci el socotea ca daca l-a gonit se va fi dus si de aceea nu mai avea nadejde sa-l mai vada vreodata, stiind ca fara nici o vina, cu mania sa, l-a gonit si-i parea foarte rau de el. Iar daca l-a vazut, de bucurie i s-a inchinat pana la pamant, zicand: "O, sluga buna si ucenice al lui Hristos, iata, smerenia si rabdarea ta au biruit mania, iutimea si neputinta mea! Mergi, frate, in chilie si de acum inainte tu sa-mi fii mie batran si eu voi fi tie ucenic, de vreme ce tu cu smerenia si rabdarea ta ai intrecut batranetile mele". (10-343)

158. Un tanar a venit la parintele Ioan sa se spovedeasca. S-a intors dupa doua saptamani:
- Parinte, ori sfaturile sfintiei voastre nu sunt bune, ori dracii au pornit razboi crunt impotriva mea, ori m-a biruit duhul trandaviei.
- De ce spui asta, frate?
- Vin la biserica de doi ani de zile. M-am spovedit o singura data, la inceput. Mi-am facut o pravila de rugaciune foarte serioasa: dimineata - doua catisme din Psaltire, dupa-masa - Paraclisul Maicii Domnului, seara - Acatistul Preadulcelui Iisus. Faceam zilnic trei sute de metanii si ziceam aproape tot timpul rugaciunea lui Iisus. Nu stiu cati crestini se nevoiau ca mine si nici cati erau ravnitori ca mine. Dar de cand m-am spovedit la sfintia voastra, abia termin cele trei catisme din Psaltire si abia fac o suta de metanii. Parinte, nu e bine, ce credeti ca se intampla cu mine?
- E foarte bine ce se intampla cu tine, esti pe drumul cel bun.
- Cum, parinte, nu vedeti de unde am plecat si unde am ajuns?
- Nu, nu vad, eu vad doar ca ai pus inceput bun.
- Ce inceput bun, parinte, unde mai e nevointa mea?
- Eu te-as intreba altceva: oare unde mai e mandria ta ca nu mai e nimeni ca tine, ca nu mai e nimeni atat de sfant ca tine?
- Parinte, nu ziceam ca sunt sfant...
- Sa stii ca ortodoxia nu e fariseism, cine face mai multe metanii e campion, cine zice mai multe catisme la Psaltire e mai sfant. Sfintii nu au stralucit numai prin sute de metanii, ci mai ales prin smerenie, prin dragoste de Dumnezeu. Nevointa nu este scop in sine, este mijloc. Cine face nevointa fara smerenie nu are plata. Înainte te mandreai cu nevointa ta, si mandria iti dadea putere. Dar, dupa ce te-ai spovedit si ai primit canon, si nu mai faceai ce-ti trecea prin cap, ci ceea ce trebuia sa faci, atunci puterile ti-au slabit.
De demult, un pustnic a tinut un post foarte aspru, mandrindu-se. Cum a intrerupt postul, a vazut ca diavolul mandriei a plecat de la el. Asa si tu: ce faceai de capul tau, fara binecuvantarea unui duhovnic, iti hranea mandria. Cum ai primit canon, cum au inceput dracii sa iti dea lupta. Abia acum incepi sa intelegi cat de greu este razboiul duhovnicesc. Nu te gandi ca ai slabit, gandeste-te cat de slabit erai inainte, cand te vedeai mai ravnitor si mai nevoitor decat altii.
Sa stii ca mai mult Îi place lui Dumnezeu cel care face un canon mai mic smerindu-se decat cel care face canon mare pentru a-si hrani iubirea de sine. Asta nu inseamna ca Biserica nu a avut mari nevoitori, ci doar ca acestia au pus la temelia ostenelii lor smerenia. Sa dea Dumnezeu sa mergi si tu pe acelasi drum. Si nu numai ca vei ajunge sa faci aceleasi nevointe ca inainte, ci poate vei face unele mai mari. Dar vor fi nevointe incununate de Dumnezeu.
Întelegandu-si greseala, tanarul ii spuse parintelui:
- Da, parinte, asa este, nevointele imi hraneau iubirea de sine. Stiu ca sunt mandru, dar vreau sa scap de mandrie. Cat mai repede.
- Usor, usor, ca nu e usoara lupta cu aceasta patima. De multe ori nu ne dam seama cum trebuie sa luptam impotriva mandriei. Dar un sfat este sigur: cauta sa dobandesti smerenia. Smerenia goneste mandria.
- Si daca nu reusesc?
- Nu poti reusi de capul tau. Dar, spovedindu-te des, Dumnezeu te va ajuta sa reusesti.
- Va multumesc mult, parinte. Simt ca mi s-a usurat sufletul. Parca mi s-ar fi luat o ceata de pe minte.

Un frate a mers la muntele Feremului, la un oarecare batran mare cu viata si foarte iscusit cu fapte bune. Închinandu-se dupa obicei, l-a intrebat zicand: "Ce voi face, parinte, caci imi piere sufletul?". Batranul a zis: "Pentru ce iti piere sufletul?". Fratele i-a raspuns: "Cand eram in lume, in viata mireneasca, foarte mult posteam, rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca, umilinta si lacrimi aveam, iar daca m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, nici una din acele bunatati nu o vad in mine".
Batranul i-a zis: "Sa ma crezi, fiule, ca acele bunatati pe care mi-ai spus ca le faceai cand erai mirean, toate pentru mandria si lauda oamenilor le faceai, caci aveai indemnator spre ele pe cel ce in taina se lupta cu tine si acele fapte ale tale nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea diavolul nu te baga in seama, nici nu iti sta impotriva cu razboi, ca sa ia sporirea ta. Acum vede ca ai iesit ca la razboi asupra lui si pentru aceea si el se inarmeaza asupra ta. Mai placut si mai primit este lui Dumnezeu un psalm pe care il vei citi acum cu smerenie, decat o mie de psalmi pe care-i citeai in viata mireneasca cu mandrie".
Zis-a iarasi fratele: "Eu, parinte, acum nici sa postesc nu pot si toate lucrurile si faptele bune s-au luat de la mine". Batranul i-a zis: "Frate, iti ajunge ce ai, rabda cu multumire si te vei folosi". Iar el tinea tot una, zicand: "Cu adevarat, parinte, pierdut este sufletul meu". Atunci batranul a inceput a-i zice lui asa: "Crede-ma, frate, ca nu voiam sa-ti zic cele ce ti-am zis, ca sa nu-ti slabeasca gandul, caci te vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in deznadajduire; ci asculta sfatul meu si lasa parerea pe care o ai ca vietuiai si faceai bine cand erai in viata mireneasca, de vreme ce toate acele fapte ale tale din viata mireneasca erau pentru mandrie, precum si a fariseului aceluia caruia pentru bunatatile lui cele cu multa mandrie i se parea ca este mai placut lui Dumnezeu decat toti oamenii, si cu acea parere, a mandriei, si-a pierdut toate ostenelile. Iar tu acum, smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se ca nu faci nici o fapta buna inaintea Lui, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge pentru mantuirea sufletului, ca si vamesul care nici o bunatate nu facuse si cu o smerenie ca aceasta s-a indreptat. Ca mai placut lui Dumnezeu este omul pacatos si lenes, si cu inima infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati si se inalta in gandul sau, socotindu-se ca mai placut este inaintea lui Dumnezeu".
Acestea auzind fratele, a luat mare folosinta si multa mangaiere sufletului sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand: "Sa stii, parinte, ca astazi mi-ai mantuit sufletul". Si asa s-a dus, multumind lui Dumnezeu. (22-276)

159. Un preot de tara a construit in satul sau o biserica mare, pentru ca cea veche era foarte mica si nu incapeau in ea decat putini credinciosi. Între timp, parintele intrase la doctorat si isi impartea timpul intre slujbe, studiu si supravegherea lucrarilor de constructie. Cand biserica din sat a fost gata, episcopul i-a propus sa se ocupe de zidirea unei biserici in oras, foarte aproape de catedrala. Fiind un bun gospodar, preotul a primit aceasta propunere. Datorita priceperii sale si harniciei lucratorilor, in mai putin de un an a doua biserica a fost ridicata. Asa cum era de asteptat, preotul a fost mutat de episcop la oras, ca preot paroh al noii biserici despre a carei frumusete se dusese vestea.
Fiind asezata in centrul orasului, noua biserica era plina de credinciosi. Multi erau atrasi de predicile parintelui, care avea o cultura vasta. Dar, de cand isi luase doctoratul, in inima acestuia se infiripase mandria. Cand veneau la el credinciosi din vechea sa parohie, nu le dadea atentie. I se parea ca este prea destept pentru a sta de vorba cu ei si ca nu avea de ce sa isi risipeasca vremea cu discutii banale.
La un moment dat, la biserica a venit Însusi Hristos in chipul unui taran.
- Ce vrei, omule? Vrei niste bani? l-a intrebat parintele, grabit, bagand mana in buzunar.
- Nu, parinte, nu vreau bani. Vreau sa stau de vorba cu dumneavoastra.
- Sunt ocupat, nu am timp astazi, raspunse parintele.
- Va rog mult, parinte, am venit de departe.
- Stai si asteapta. Poate ca pana la urma o sa imi gasesc cinci minute si pentru tine.
Hristos a ramas sa astepte. Timpul trecea, dar parintele se ocupa numai de altii. A venit primarul, a stat cu el. A venit un colonel, a stat cu el. A venit un doctor, a stat si cu acesta. La taran nici nu se uita. Pana la urma a venit un taxi si o femeie fardata strident l-a luat pe parinte sa-i faca sfestanie. Parintele a plecat, prefacandu-se ca nu il vede pe Cel care arata ca un taran.
Ramas in biserica numai cu paracliserul, Hristos i-a spus:
- Sa ii zici preotului ca pentru ravna lui de a ridica biserici, o sa ii dau multa slava pe lumea aceasta. O sa aiba tot ce isi doreste. Pentru cunoasterea pe care a dobandit-o in studiile lui inalte va fi laudat si de credinciosi si de necredinciosi. Dar pentru ca nu a vrut sa stea de vorba cu Mine aici, nu va ajunge in Împaratia Mea.
Si, zicand acestea, s-a facut nevazut.

Un chinoviarh avea mare slava de la oameni si era parinte peste doua sute de calugari. La chinovia acestora a venit Hristos in chipul unui batran sarac, cunoscut lui mai inainte, si-l ruga pe portar sa spuna parintelui ca este cutare frate. Iar portarul, abia induplecandu-se, a intrat sa-l vesteasca, dar l-a aflat pe parintele vorbind cu oarecari straini si, asteptand putin, i-a spus despre acel batran sarac. Chinoviarhul i-a raspuns cu manie, zicand: "Nu vezi ca vorbesc cu oamenii? Lasa-ma acum!". Si, sfiindu-se, portarul s-a dat in laturi si, intorcandu-se, a spus celui ce se parea ca este batran sarac cuvantul proiestosului.
Iar Domnul cel indelung rabdator a petrecut sezand la poarta. Si pe la al cincilea ceas a venit la chinovie un bogat, pe care degraba ascultandu-l portarul, i-a deschis si a vestit chinoviarhului despre el. Iar el, iesind, cu osardie l-a intampinat la usa. Si vazandu-l pe el, Cel bogat intru mila Dumnezeu, Care venise in chip de batran sarac, il ruga, zicand: "Voiesc sa vorbesc cu tine, parinte!". Iar el, de nici un raspuns invrednicindu-l, a intrat impreuna cu bogatul, sarguindu-se sa-i gateasca masa. Dupa ce a pranzit bogatul, l-a petrecut parintele pana la usa si s-a intors inapoi, fiind robit de multele griji, si a uitat rugaciunea batranului sarac si fara de rautate.
Facandu-se seara, dupa ce nimeni nu l-a chemat pe acel blagoslovit sarac, apropiindu-Se iarasi de portar i-a poruncit sa spuna acestea proiestosului: "De vreme ce voiesti slava oamenilor, Eu pentru osteneala ta cea de mai inainte si multele tale nevointe iti voi trimite vizitatori din cele patru parti ale lumii. Dar din bunatatile Împaratiei Mele nu vei gusta". Si din acele cuvinte s-a cunoscut Saracul Cel Atottiitor. (11-361)

160. O femeie care fusese prostituata s-a hotarat sa traiasca pentru Dumnezeu. A inceput sa vina la biserica si, desi ea se gandea sa se calugareasca, un credincios a cerut-o de nevasta.
Femeia s-a sfatuit cu preotul, care i-a spus ca, daca barbatul nu se scarbeste de trecutul ei, ii va cununa.
Desi a ramas socat cand a auzit care era trecutul femeii cu care vroia sa se uneasca in fata lui Dumnezeu, barbatul a acceptat situatia. Cei doi s-au casatorit si nu dupa multa vreme femeia a ramas insarcinata. A primit pruncul ca pe un dar de la Dumnezeu, pentru ca facuse multe avorturi si ii era teama ca nu va mai putea fi mama.
A nascut o fata careia i-au pus numele de Teodora, care inseamna chiar "darul lui Dumnezeu". Femeia a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-i da o educatie ideala. Întrucat sotul ei avea un salariu destul de mare, ea statea acasa si se ocupa de fata si de gospodarie.
Fata era cuminte, nu le facea nici un fel de probleme. Învatatoarea si mai tarziu diriginta ei aveau numai cuvinte de lauda la adresa ei. În fiecare an lua premiul intai. Nu mergea la petreceri, nu se uita deloc la televizor, ci tot timpul statea si citea sau invata pentru scoala. Îsi dorea sa urmeze avocatura.
Singura nemultumire a mamei era ca fata nu vroia sa vina la duhovnicul ei, care avea biserica in alt cartier, ci se spovedea numai la un duhovnic care nu se prea pricepea sa conduca suflete. Din cauza unor povete nepotrivite, unii ucenici ai sai se indepartasera chiar de Biserica. Dar mama se gandea ca, din moment ce fata isi pastra fecioria si nu se gandea la distractii, avea tot timpul sa isi gaseasca un alt duhovnic.
Dar, chiar dupa implinirea varstei de optsprezece ani, inainte sa dea la facultate, fata a fost lovita de o masina si a murit.
Parintii au suferit foarte mult, dar se mangaiau cu gandul ca fata lor a ajuns in Împaratia Cerurilor.
Înainte de a savarsi insa parastasul de patruzeci de zile pentru fata, cu lacrimi in ochi duhovnicul fetei le-a spus parintilor:
- Vai mie, nevrednicului. Ca am visat-o pe fata chinuindu-se in focul iadului, si am zis catre Dumnezeu: "Unde este dreptatea Ta, Doamne? Nu era fata aceasta fecioara? Nu se pazea ea curata, si nu dispretuia poftele trupesti? Înseamna ca toti oamenii se vor duce in iad. Si atunci pentru ce Te-ai mai rastignit? Pentru ce ne mai ceri sa ne luptam cu pacatul, daca tot in chinurile iadului vom ajunge?". E primul vis de felul acesta pe care il am, desi sunt batran, continua preotul. Si am auzit o voce care mi-a zis: "Dar smerenia de ce nu ai invatat-o, parinte? Oare ai citit undeva ca fecioria este de ajuns pentru mantuire? Nu, ca orice virtute imbibata de mandrie isi pierde plata. Mama fetei, de teama ca fiica sa nu o ia pe drumul pacatului, a incercat sa o pazeasca de curvie, si a reusit. Ar fi trebuit sa o invete si sa fie smerita, dar nu a facut-o. Tu insa, ca duhovnic, de ce nu ai avut grija sa o povatuiesti cum trebuie? Ca daca ai fi invatat-o sa fie smerita, atunci ar fi dobandit sfintenia, si acum s-ar fi desfatat in Împaratia Cerurilor...". Si, dupa ce am auzit aceste cuvinte, m-am trezit din somn. Vai mie, ca nu am avut grija de ea, ca imi era de ajuns ca si-a pastrat fecioria. Vai mie, ca imi e teama ca voi fi osandit de Dumnezeu pentru ca am pierdut un suflet. Sa ne rugam cat de mult putem pentru ea, si eu si voi, spuse preotul mahnit. Si incepu slujba.
De atunci si pana la sfarsitul vietii sale parintele s-a rugat mult pentru sufletul fetei si pentru sufletele tuturor ucenicilor carora nu le daduse calauzirea potrivita.

Un sihastru oarecare traia in pustie si avea un frate mirean la tara, intr-un sat. Iar dupa catava vreme a murit fratele lui, si i-a ramas un copilas de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui sau, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus cu sine in pustie la chilia lui, hranindu-l cu finice si cu alte verdeturi din pustie. Si n-a vazut copilul nici un om, decat pe batranul sihastru care il hranea - de cand l-a dus in pustie - nici muieri, nici sat, nici paine n-a mancat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era in pustie cu batranul, postind, rugandu-se si laudand pe Dumnezeu. Si asa a petrecut optsprezece ani si a murit apoi copilul.
Iar dupa ingroparea lui, a inceput sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i descopere lui pentru acel copil, in care ceata de sfinti este pus? Si i-a aratat Dumnezeu, caci dupa multa rugaciune cu osardie ce a facut, a adormit si a vazut in vis un loc intunecat si plin de toata scarba si in mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zacand in mare scarba si suparare nespusa. Aceasta vazand batranul, s-a mirat si a inceput a grai catre Dumnezeu, zicand: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doara nu era curat acest copil de toate spurcaciunile trupesti si necuratiile lumesti? El, care in toate zilele si noptile Te preamarea si Te lauda pe Tine, postea, priveghea si se ostenea si cu nici un pacat lumesc nu era atins! Dar acum ce este aceasta, de-l vad la acel loc de scarba pedepsit? Iar noi, care suntem nascuti, crescuti si imbatraniti in pacate, ce nadejde de mantuire o sa avem? O, amar si vai mie!". Acestea si mai multe cu plangere si cu tanguire graindu-le batranul, a stat inaintea lui ingerul Domnului si a zis: "Ce plangi asa, batrane, si te tanguiesti pentru acel copil care cu adevarat de pacatele cele trupesti si lumesti neatins a fost si l-ai invatat a posti, a priveghea si a se ruga. Dar smerenia, adica a se smeri, pentru ce nu l-ai invatat? Ca avea mandrie mare si inaltare in inima sa, socotindu-se pe sine pentru curatenia si viata lui cea neatinsa de lume ca este om mare si sfant, mai vartos decat toti cei din lume si cu acea gandire inalta in inima a si murit. Deci sa cunosti ca nu este nedreptate la Dumnezeu, caci tot cel ce se inalta pe sine cu gandul sau, necurat este inaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".
Acestea zicand lui ingerul, s-a facut nevazut. Iar batranul si-a venit in fire si in cunostinta si a tot plans neincetat pentru pieirea copilului, pana la sfarsitul vietii sale. (16-327)

161. Un duhovnic a auzit ca sotul unei femei se roaga foarte mult si a cerut sa vorbeasca cu el.
- Cum e, chiar asa cum spune sotia dumneavoastra, va rugati chiar tot timpul? De mult voiam sa stam de vorba.
- Prea tarziu. Înainte ma rugam si cateva ore in fiecare zi. Dar acum, de cand a nascut sotia, si cel mic plange des, e cam galagie in casa. Ma cam enervez. E, de fapt ma enervez tare, uneori imi pare rau ca am facut copilul, caci ma impiedica la rugaciune.
Parintele i-a spus:
- Înseamna ca drumul pe care mergi e gresit. Degeaba te lauda sotia. Cine e sporit in viata duhovniceasca nu se enerveaza din astfel de motive. Si eu am copii - cinci copii, dar, chiar daca ma deranjeaza uneori la rugaciune, asta nu imi starneste mania. Copiii sunt copii. Cand rugaciunea ta iti va aduce liniste in suflet, abia atunci sa stii ca esti pe drumul cel bun. Pana atunci, sa stii ca bati pasul pe loc.

Un calugar a fost laudat de frati catre avva Antonie. Iar el, cand a mers la dansul, l-a ispitit de sufera necinstea. Si, aflandu-l ca nu sufera, i-a zis lui: "Esti asemenea unui oras care pe dinainte este impodobit, iar pe dinapoi este jefuit de talhari". (17-10)

162. Doi studenti la Teologie au venit la un duhovnic iscusit impreuna cu un prieten de-al lor. Primul i-a zis parintelui:
- Eu in fiecare sambata seara ma duc prin camin si ii mustru pe cei care dau petreceri.
- Înainte sa te sfintesti pe tine, te grabesti sa ii sfintesti pe altii, a raspuns preotul.
Al doilea a zis:
- Eu invat in fiecare zi citate din Sfintii Parinti, ca sa ma pot contrazice cu sectantii.
- Si asta in loc sa citesti carti care te-ar folosi duhovniceste, carti care te-ar ajuta in razboiul impotriva patimilor si contra duhurilor intunericului. Sfintii Parinti mai intai isi curatau sufletele si abia apoi se duceau sa se lupte cu ereticii.
Desi isi daduse seama ca parintele nu aproba spusele prietenilor sai, al treilea a spus:
- Eu nu joc nici baschet, nici fotbal, nici volei. Dispretuiesc sportul.
- Dar seara la rugaciune, faci metanii sau inchinaciuni?
- Nu, ca ma doare spatele. Sunt o fire mai bolnavicioasa.
- Daca ai face putina miscare, nu ar fi deloc rau. Rau este sa mergi la discoteca, unde duhneste a curvie. Dar sportul iti mentine sanatatea si iti este de folos si la minte. Proverbul "minte sanatoasa in trup sanatos" nu a fost spus degeaba. Nu iti zic sa mergi la inot, ca pe stranduri sunt destule ispite, si nu e lipsa de fete frumoase. Dar macar daca ai iesi sa alergi prin parc, tot ti-ar prinde bine. Daca ai fi mai sporit in viata duhovniceasca, te-as mai intelege. Sau daca tot timpul tau ar fi ocupat cu lucruri de folos, si asa ar fi bine. Pentru ca esti insa la inceputul vietii duhovnicesti, nu dispretui ce este al inceputului. Ca sa nu urci prea repede si sa cazi.
Tinerii erau nemultumiti de cuvintele parintelui. Dar stiau ca parintele e un duhovnic foarte bun. Asa ca l-au rugat pe parinte sa le fie calauza; l-au rugat sa ii primeasca ca ucenici. Si, in timp, au inteles de ce parintele se purtase asa.

Au mers odinioara trei frati la Schit, la un batran sfant, si a zis unul: "Am invatat, parinte, Vechiul Testament de rost". Si i-a raspuns batranul: "Ai umplut vazduhul de cuvinte". Al doilea a zis: "Eu mi-am si scris Testamentul Vechi si cel Nou". Si i-a zis batranul: "Tu ai umplut ferestrele de hartii". Iar cel de al treilea a zis: "Mie mi-au crescut buruieni pe vatra focului". Si i-a zis batranul: "Tu ai gonit iubirea de straini de la tine". (26-427)

163. Doi ucenici ai unui parinte s-au casatorit cu doua surori. Unul dintre ei s-a hotarat sa traiasca in curatie cu sotia sa, adica sa traiasca in feciorie. Desi duhovnicul nu ii daduse binecuvantare pentru asa ceva, el isi convinsese sotia sa duca aceasta nevointa.
- De ce te-ai mai casatorit? l-a intrebat celalalt.
- Pentru ca nu vroiam la manastire.
- Dar daca parintele nu te lasa, inseamna ca nu esti pregatit pentru asa ceva.
- Parintele nu intelege ravna mea pentru Dumnezeu.
- Ba o intelege, dar stie el ce stie… Nu oricine poate duce o astfel de infranare.
- Fara sa stie el, am inceput si sa tin post negru vinerea.
- Ai grija, ca nu o sa rezisti mult fara sa te biruie diavolul.
Dupa ceva timp, cel care se lauda cu nevointa lui i-a marturisit celuilalt:
- Sotia mea e gravida in luna a doua. Într-o noapte, chiar in Saptamana Patimilor, m-a biruit ispita si m-am culcat cu ea. A ramas insarcinata chiar atunci. Si mie imi e foarte greu, ca o doresc foarte tare, dar parintele mi-a spus ca nu e bine sa facem dragoste in perioada de sarcina Dar pofta ma sufoca, efectiv. Si devin din ce in ce mai nervos. Am inceput sa mananc numai ca sa imi treaca nervii.
- Cum, tu care posteai atat, cum ai ajuns aici?
- Parintele stia mai bine, nu eram in stare sa traiesc in feciorie cu sotia mea. Dar eu ma hraneam cu gandurile de slava desarta, mi se parea ca sunt un mare ascet. Si slava desarta imi usura nevointa. Dar acum, am ajuns ca un animal. Sunt zile in care nu ma gandesc decat sa mananc sau sa ma culc cu sotia. Tu nu erai la fel cand era gravida sotia ta?
- Nu, faptul ca eram invatati sa tinem posturile nu numai de mancare, ci si de impreunare trupeasca, ne-a ajutat. A fost ca un exercitiu pregatitor. Asa ca nu ne-a fost foarte greu…

Erau doi frati mireni in Constantinopol, foarte evlaviosi si care posteau mult. Deci unul venind la Rait, s-a lepadat de toate si s-a facut monah. Dupa catava vreme a venit si fratele lui cel mirean in Rait, ca sa-l vada. Si zabovind la dansul, l-a vazut pe fratele sau, monahul, mancand la al noualea ceas. Si smintindu-se i-a zis: "Cand erai mirean, nu mancai inainte de a apune soarele". Atunci i-a zis lui monahul: "Cu adevarat, frate, cand eram in lume, ma hraneam din urechile mele, caci slava desarta si lauda oamenilor mult ma hraneau si-mi usurau osteneala nevointei". (2-446)

Despre hotie

164. Dupa ce parintii lor au murit intr-un accident de masina, doi frati s-au apucat sa imparta mostenirea care le ramasese. Unul dintre ei, mai lacom, a ascuns bijuteriile mamei sale, pentru a nu fi nevoit sa le imparta cu fratele sau. Dupa catava vreme, s-a dus sa le vanda la targ. La un moment dat, l-a lasat pe cumnatul sau sa aiba grija de bijuterii si a plecat sa cumpere ceva de mancare. Tocmai atunci fratele sau a venit la targ. Vazand bijuteriile, si-a dat seama ca fratele sau il inselase. L-a intrebat pe cel care vindea care este pretul bijuteriilor. Acesta nu stia ca prietenul sau furase bijuteriile. I-a spus clientului sau pretul de vanzare. Aflandu-l, acesta a spus doar atat:
- Spune-i cumnatului tau ca valoreaza mult mai mult. Nu trebuie sa se grabeasca sa le vanda la un pret atat de mic. Mai bine sa mai astepte, ca o sa ia mai multi bani pe ele.
Cand barbatul s-a intors, cumnatul a spus:
- Sa nu ne grabim sa vindem bijuteriile. Putem lua o suma mult mai mare pe ele. Trebuie doar sa avem rabdare.
- De unde stii? Cine ti-a zis?
- A trecut fratele tau pe aici. Are dreptate, nu are rost sa ne grabim, poate gasim clienti mai seriosi.
- Altceva nu ti-a mai spus?
- Nu, mi-a urat sa fac vanzare buna si a plecat. Se grabea.
Fratele cel lacom a cazut pe ganduri.
- Nu mai vindem nimic astazi, plecam acasa.
Fratele s-a dus acasa, mahnit si plin de remuscari. A luat bijuteriile si le-a trimis printr-un curier fratelui sau. Dar acesta nu a vrut sa le primeasca. L-a sunat la telefon si i-a spus:
- Le-ai vrut tu, atunci pastreaza-le. Eu nu am nevoie de ele. Si stai linistit, ca nu sunt suparat pe tine. Poate ca aveai intr-adevar nevoie de bani. Dar, daca imi cereai, te-as fi putut ajuta eu, nu era nevoie sa ma nedreptatesti.
- Daca nu le primesti, le arunc pe geam, sa le ia primul trecator.
- Nu. Împarte-le in doua parti, vinde partea mea si pune-o la biserica in cutia saracilor. Asa o sa fie si pomana pentru parintii nostri.
Impresionat de purtarea fratelui sau, care avea o stare materiala mai precara, hotul a vrut sa isi repare greseala. A vandut toate bijuteriile si a pus toti banii la biserica, in cutia saracilor.

Au zis unii pentru avva Ghelasie ca avea o carte in membrane [pergamente] al carei pret era de optsprezece bani. Si era scrisa intr-insa toata Scriptura cea veche si cea noua si se afla pusa in biserica, ca oricare din frati va voi sa o citeasca. Si venind un frate strain, cum a vazut-o pe ea, a poftit o si, furand-o, a iesit. Iar batranul nu a alergat dupa dansul ca sa-l prinda, macar ca a priceput. Deci, mergand acela in cetate, cauta sa o vanda si gasind pe cel ce voia sa o cumpere cerea pretul de saisprezece bani. Iar cel ce vrea sa o cumpere, ii zicea lui: "Da-mi-o sa o cerc si iti voi da pretul ei". Deci a dat-o lui. Iar el, luand-o, a dus-o la avva Ghelasie, sa o cerce, spunandu-i suma pretului cerut de cel ce o vindea. Si i-a zis batranul: "Cumpar-o, ca este buna si face pretul care l-ai spus!". Si venind omul, a spus celui ce o vindea, altele si nu cele ce a zis batranul, zicand: "Iata am aratat-o lui avva Ghelasie si mi-a zis ca este scumpa si nu face pretul care l-ai zis". Acela auzind, i-a zis lui: "Nimic altceva nu ti-a zis batranul?". Zis-a lui: "Nu!". Atunci a zis: "Nu mai voiesc sa o vand".
Si umilindu-se, a venit la batranul, pocaindu-se si rugandu-l pe el sa o primeasca. Iar batranul nu voia sa o ia. Atunci i-a zis lui fratele: "De nu o vei lua, nu am odihna". Zis-a lui batranul: "Daca nu te odihnesti, iata o primesc". Si a ramas fratele acela acolo, pana la sfarsitul lui, fiindca s-a folosit de lucrarea batranului. (1-45)

165. Într-un autobuz, un hot de buzunare a bagat mana in geanta unei femei si i-a scos portofelul. Simtind ceva, femeia s-a uitat in geanta si si-a dat seama ca fusese jefuita. Fara sa isi dea seama cine e hotul, s-a inchinat si s-a rugat ca Dumnezeu sa il ierte pe hot. Dar acesta, vazand-o ca se inchina, s-a speriat, pentru ca a crezut ca femeia il blestemase. Si, pentru ca ii era frica de blesteme, a incercat sa ii puna portofelul la loc. De data aceasta femeia l-a simtit. Fara sa faca scandal, l-a intrebat:
- De ce furi?
- De foame.
Scotand o parte din banii pe care ii avea in portofel, femeia i-a dat tanarului, sfatuindu-l sa caute ceva de munca.

Un batran se ducea sa-si vanda cosnitele. Dar diavolul, intampinandu-l, i le-a rapit si le-a facut nevazute. Atunci batranul, intorcandu-se la rugaciune, zicea: "Dumnezeule, multumescu-Ti Tie ca m-ai izbavit de osteneala!". Si nesuferind diavolul multumirea batranului, a strigat zicand: "Iata-ti cosnitele, batrane!". Iar batranul, luandu-le, le-a vandut. (32-418)

166. Un om foarte bogat se hotarase sa dea in fiecare luna o parte din castigul sau saracilor. O rugase pe sotia sa sa imparta banii pe la familiile sarace din parohia in care traiau. Dar, la un moment dat, sotia sa s-a gandit ca ar fi mai bine sa il ajute cu bani pe fratele ei mai mare, care avea de platit rate la banca pentru noua sa masina. Si, pe ascuns, a inceput sa ii dea bani in fiecare luna. Dar, din acel moment, fratele ei a inceput sa saraceasca. La serviciu l-au mutat intr-un post secundar si i-au micsorat salariul. Cand s-a dus sa se spovedeasca, femeia i-a spus parintelui ca luase din banii pe care trebuia sa ii dea la saraci pentru a-si ajuta fratele:
- Dar, cu cat iau mai mult, cu atat fratelui meu este mai greu.
Parintele i-a spus:
- Nu faci bine ce faci. Nu iti dai seama ca, luand de la saraci, furi de la Hristos? Sa faci altfel. Sa il rogi de-acum sa te ajute el cu bani, in fiecare luna. Pana acoperi paguba pe care le-ai facut-o saracilor.
Femeia a facut asa. La inceput, fratele ei nu s-a invoit sa ii dea bani. Dar, la insistentele ei, a acceptat. Imediat dupa aceea a fost numit din nou in postul pe care il avusese initial. Dupa ce i-a dat surorii sale suma cuvenita, ea l-a intrebat:
- Mai ai nevoie sa te ajut cu bani?
- Nu, si chiar daca as avea, nu mai iau din banii pentru saraci. Cum am luat, toate necazurile s-au abatut asupra mea. De acum voi contribui si eu la banii pe care ii dati voi celor necajiti. Caci de cand am inceput sa dau la saraci, mult mai bine mi-a fost…

Era un monah care avea un frate mirean sarac si orice lucra monahul ii da lui, si cu cat ii da, cu atat mai mult saracea cel ce lua. Iar monahul, mergand, a vestit unui batran lucrul acesta. Batranul i-a zis: "De vrei sa ma asculti, sa nu-i mai dai, ci zi-i: "Frate, cand aveam, iti dadeam tie. Deci si tu, ceea ce poti, din cele ce lucrezi, adu-mi mie!". Si orice va aduce, ia de la dansul! Si unde stii strain, sau batran sarac, da-le si roaga-i sa faca rugaciune pentru dansul!".
Iar fratele, mergand, a facut asa. Si venind mireanul, i-a grait lui dupa cuvantul batranului si auzind acela s-a scarbit. Însa in ziua dintai, luand din osteneala lui cateva verdeturi, le-a adus monahului. Acela, luandu-le, le-a dat batranilor si i-a rugat sa se roage pentru acela. Apoi mireanul, blagoslovindu-se, s-a intors la casa sa. Dupa putin timp, iarasi a venit la monah si i-a adus verdeturi si trei paini. Si luandu-le pe acestea monahul, a facut ca si mai inainte si, blagoslovindu-se mireanul de batrani, s-a dus. Apoi a venit a treia oara si i-a adus multe bunatati, vin si peste. Si vazand monahul, s-a minunat si i-a chemat pe saraci si i-a odihnit. Apoi i-a zis mireanului: "Nu cumva ai trebuinta de putina paine?". Iar el a raspuns: "Nu! Cand luam de la tine ceva, ca focul intra in casa mea si mistuia si lucrul cel mai mic pe care il aveam. Iar de cand nu mai iau de la tine, ma blagosloveste Dumnezeu".
Deci mergand fratele, a vestit batranului toate cele ce s-au intamplat. Si i-a zis lui batranul: "Au nu stii ca lucrul monahului este foc si oriunde intra arde? Însa aceasta ii este mai de folos lui. Sa faca milostenie din osteneala sa si sa ia rugaciune de la sfinti, si asa se blagosloveste". (23-376)

Despre erezie

167. Dintr-o bolnavicioasa dragoste fata de eretici, un episcop a poruncit ca in episcopia sa preotii ortodocsi sa ii impartaseasca si pe eretici. "Decat sa se impartaseasca cu tainele lor, mai bine sa se impartaseasca cu ale noastre, ca sunt mai bune. Poate ca Hristos ii va mantui si pe ei - spunea. Decat sa ii respingem, mai bine sa ii primim cu dragoste. Ca poate, incet-incet, vor renunta la greselile lor."
La catedrala episcopiei slujea din cand in cand un preot de mir, profesor la o facultate de teologie. Înainte de a impartasi oamenii, acesta ii intreba daca sunt crestini ortodocsi. Pe eretici nu vroia sa ii impartaseasca. La o liturghie, cand episcopul era in altar, preotul a refuzat sa impartaseasca un grup de eretici.
Episcopul i-a poruncit sa le dea Sfintele Taine, dar el a refuzat.
- Daca nu faci ascultare, te voi caterisi, a spus episcopul.
- Ascultarea de episcop nu e mai importanta decat cea de Sfintii Parinti. Nu ii impartasesc.
- Atunci te caterisesc, a spus episcopul.
- Mai bine caterisit decat sub osanda Sfintilor Parinti, spuse preotul.
Episcopul era hotarat sa il cateriseasca pentru neascultare. Dar, inainte de a apuca sa il cateriseasca, a fost chemat la sinod. La sinod, printre alte probleme, s-a discutat si subiectul impartasirii ereticilor. Si s-a hotarat ca nici un preot sau ierarh ortodox nu are voie sa le dea Sfintele Taine.
Cand s-a intors la episcopia sa, ierarhul l-a chemat la el pe preotul nesupus:
- Am inteles ca greseam, nu stiam ca gresesc. Credeam ca e un semn de dragoste sa ii impartasesti. Dar nu este asa. Îi multumesc lui Dumnezeu ca nu am apucat sa te caterisesc. Îl rog pe Dumnezeu sa ma ierte ca am gresit. Fara Sfintii Parinti, Ortodoxia nu mai e ortodoxie. Devine o forma de protestantism…

Se spunea pentru avva Ghelasie, nu numai de ucenicii lui, ci si de altii multi care adesea se duceau la dansul, cum ca in vremea Soborului celui a toata lumea din Calcedon, Teodosie, care a inceput in Palestina dezbinarea lui Dioscor, alergand inaintea episcopilor celor ce vroiau sa se intoarca la ale lor biserici - caci si acela era in Tarigrad, fiind gonit de la patria sa, ca cel ce se bucura pururea de tulburari - a mers pana la avva Ghelasie, la manastirea lui, spunandu-i ca Soborul cel din Calcedon a intarit dogma lui Nestorie, cu aceasta socotind sa rapeasca pe sfantul intru ajutorul viclenirii si dezbinarii sale.
Iar acela, din asezarea omului aceluia si din priceperea ce avea de la Dumnezeu, a cunoscut viclesugul socotelii lui si nu numai ca n-a fost rapit cu departarea lui de la dreapta credinta, ca cei de atunci mai toti, ci precum se cade l-a ocarat si l-a gonit. Ca aducand la mijloc un copil pe care il inviase din morti, zicea cu un chip cinstit si cu buna randuiala: "De voiesti a grai pentru credinta, ai pe acest prunc, care aude cele zise de tine, si-ti va da raspuns, ca eu nu am vreme sa ascult cele ce se graiesc de tine".
Rusinandu-se dar [ereticul] dintr-acestea si mergand la Sfanta Cetate, rapeste tot cinul calugaresc, cu chip de ravna dumnezeiasca; rapeste inca si pe imparateasa, fiind ea atunci acolo; si asa afland ajutor, apuca cu de-a sila scaunul Ierusalimului, mai intai cu ucideri, apucandu-l pe acesta si alte faradelegi si nedreptati facand, care si pana acum multi le pomenesc. Atunci dar daca l-au apucat si pofta si-a dobandit, apucand mai inainte si scaunele episcopilor, nevenind aceia inca, aduce si pe avva Ghelasie si porunceste lui cu ingrozire si cu strasnicie sa intre in altar. Iar dupa ce a intrat, ii zice: "Anatematiseste pe Iuvenalie". Iar el, nesperiindu-se nicicat de putin, i-a zis: "Eu pe alt episcop al Ierusalimului nu stiu, decat pe Iuvenalie".
Înfricosandu-se de aceea, Teodosie, ca sa nu se asemene si altii la ravna lui cea cu dreapta credinta, porunceste sa-l scoata curand din biserica. Apucandu-l deci, cei ce erau de dezbinarea lui si strangand lemne imprejur spre a-l arde pe el, il ingrozeau. Dar vazand ca nici asa nu se pleaca, nici se teme nicidecum, ci mai vartos aceia s-au temut de scularea norodului, ca sa nu fie asupra lor, pentru ca era vestit si aratat pretutindeni fericitul. Iar aceasta era mai vartos din purtarea de grija a Celui de sus; deci au slobozit nevatamat pe mucenic care cat despre sine s-a facut lui Hristos ardere de tot. (4-47)

168. Un credincios a venit sa se sfatuiasca cu preotul:
- Parinte, duminica o sa fac parastasul de patruzeci de zile pentru tata. M-a sunat fostul lui sef si mi-a spus ca o sa vina si el.
- Si care e problema?
- Eu nu l-am chemat, dar a aflat de la colegi. Nu l-am chemat pentru ca e eretic, crede in reincarnare, si aproape la fiecare discutie aduce vorba despre acest subiect. Nu vreau sa se produca tulburare la masa, doar e masa de parastas.
- Lasa-l sa vina, sa nu iasa cu scandal. Si sa faci in asa fel incat sa stea cat mai aproape de mine.
Credinciosul a facut asa. Ereticul statea chiar pe scaunul de langa preot. Dupa ce parintele spuse rugaciunea de sfintire a bucatelor, incepura cu totii sa manance.
La un moment dat, preotul incepu sa le vorbeasca despre folosul rugaciunii pentru cei raposati.
- Chiar si pe unii care se afla in iad, rugaciunile Bisericii, adica ale preotilor si ale crestinilor, pot sa ii mantuiasca. Mai ales pe cei care, desi au ajuns in iad pentru pacatele lor, au facut si ceva bine cat au trait.
- Parinte, intreba cineva, dar sunt oameni care vor ramane in iad in vecii vecilor? Sau pana la urma Se indura Dumnezeu si de ei?
- Iadul si raiul sunt vesnice. Sunt pacatosi care raman in iad si vor ramane in iad, pentru ca sufletele lor au iubit pacatul si intunericul. Ei simt ca dragostea lui Dumnezeu ii arde.
O femeie intreba:
- Parinte, dar exista sau nu exista reincarnare?
Ereticul astepta ca discutia sa ajunga in acest punct:
- Parinte, sunt multe dovezi in favoarea reincarnarii, chiar si in Evanghelie. Ce ziceti?
Parintele spuse:
- E normal ca cineva care nu cunoaste bine invatatura Bisericii sa fie pacalit de cei care aduc din Biblie argumente favorabile reincarnarii. Dar aceste argumente nu stau in picioare. Daca vreti, vom zabovi asupra acestui subiect. Sa luam citatele care sunt invocate in favoarea reincarnarii. Sa incepem cu cel mai cunoscut verset, cand Hristos a spus ca Ioan Botezatorul "este Ilie, cel ce va sa vina". Gasim acest cuvant in Evanghelia Sfantului Matei.
- Nu e clar, parinte? Ce sa mai facem comentarii? intreba ereticul.
Parintele continua:
- Numai ca Hristos S-a referit la faptul ca Sfantul Ioan Botezatorul venise cu ravna pe care o avea Sfantul Ilie de a marturisi jertfelnic credinta in Dumnezeu. Tot in aceeasi evanghelie, cateva capitole mai incolo, vedem ca la Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor s-au aratat Moise si Ilie. Deci, daca Sfantul Prooroc Ilie ar fi fost acelasi cu Sfantul Ioan Botezatorul, despre care Hristos a marturisit ca este cel mai mare om nascut din femeie, nu s-ar fi aratat atunci Sfantul Ioan, si nu Sfantul Ilie? Ca doar Ioan fusese Înaintemergatorul Domnului. Cei care cred in reincarnare nu vor sa inteleaga cat de clara este aceasta explicatie. De aceea voi mai aduce vorba si despre celelalte citate.
Cu rabdare, parintele explica invatatura Bisericii. Cand a terminat, ereticul se inverzise la fata de suparare. Nu avea argumente solide cu care sa il combata pe preot. În loc sa recunoasca faptul ca se afla in ratacire, prefera sa creada in reincarnare. S-a sculat de la masa si si-a cerut scuze gazdelor, spunand ca trebuie sa plece repede in alta parte.
Dupa ce l-a condus la usa, gazda a venit la preot sa ii multumeasca. I-a spus in soapta:
- A fost cel mai bine asa, a plecat de bunavoie.
- Nu, cel mai bine era sa inteleaga ca este departe de adevar.
- Daca ii spuneam sa nu vina, iesea scandal mare.
- Da, si nu avea rost. Daca tensiunile pot fi evitate, de ce sa nu le evitam? Trebuie mare discernamant, ca altfel sub pretextul apararii credintei ne facem pricina de sminteala. Acum, de exemplu, nu era cazul.

A venit unul din batrani catre avva Lot, la lunca cea mica ce se cheama a lui Arsenie si s-a rugat lui pentru o chilie si i-a dat-o. Si era batranul neputincios si l-a odihnit pe el avva Lot. Si daca venea careva la avva Lot, il facea de mergea si la batranul cel neputincios. Deci, a inceput a le grai lor cuvinte de-ale lui Origen si se necajea avva Lot, zicand: "Nu cumva vor socoti parintii ca si noi suntem asa?". Dar a-l scoate pe dansul din loc se temea pentru porunca. Si sculandu-se avva Lot, a venit catre avva Arsenie si i-a povestit lui despre batran. Si i-a zis lui avva Arsenie: "Nu-l goni pe dansul, ci zi-i lui: "Iata, din cele ale lui Dumnezeu mananca, bea precum voiesti, numai cuvantul acesta sa nu-l graiesti". Si de va voi, se va indrepta, iar de nu va voi sa se indrepte sigur, se va indemna sa se duca de acolo, si nu de la tine se va face pricina". Deci mergand avva Lot, a facut asa. Si batranul daca a auzit aceasta, nu voia sa se indrepteze, ci a inceput sa se roage, zicand: "Pentru Dumnezeu, trimiteti-ma de aici ca nu mai pot suferi pustia!". Si asa, sculandu-se, a iesit, petrecandu-se cu dragoste. (1-126)

169. Un student traia in curvie cu prietena lui. Odata, in timp ce mergeau cu masina, un camion care venea din directie opusa a intrat pe contrasens si i-a lovit. Fata, care era la volan, a murit imediat. Studentul a stat o vreme in spital, dupa care s-a intors acasa cu sanatatea restabilita. Cat statuse in spital, citise cateva carti duhovnicesti de la un coleg de salon care era foarte credincios.
Citirea cartilor i-a provocat tanarului un soc. Si-a dat seama ca nimic nu este mai important in viata decat dobandirea mantuirii. S-a dus chiar de cateva ori la biserica. Odata, dupa slujba, un barbat l-a intrebat daca nu vrea sa citeasca ceva despre yoga crestina. Studentul a fost de acord, si a citit pe nerasuflate prima carte. A ajuns la concluzia ca yoghinii si crestinii au aceeasi tinta. A inceput sa practice yoga dupa cartea respectiva.
Dupa o vreme a incetat sa mai mearga la biserica. Prefera sa stea acasa si sa mediteze asupra Absolutului.
Într-o zi s-a intalnit pe strada cu fostul sau coleg de salon:
- Ce faci? Nu ai mai venit de mult la biserica.
- Si nici nu o sa mai vin decat, poate, de Pasti.
- De ce? S-a intamplat ceva?
- Da. Am avut o mare descoperire. I-am vazut intr-o vedenie pe sfintii Bisericii impreuna cu marii yoghini. Se bucurau de frumusetile ceresti. Dar parca yoghinii aveau mai multa slava. Si am auzit o voce care mi-a zis ca, daca vreau sa ajung pe cele mai inalte culmi, sa practic yoga cat mai serios. Asa ca de biserica nu prea mai am timp. Am inceput sa imi caut un maestru, un guru care sa ma initieze in secretele practicii yoghine.
Tanarul credincios a incercat sa ii aduca argumente ca sa se lase de yoga, dar studentul nu a vrut sa le asculte cu atentie. Era prea mandru. Si mandria l-a pierdut.

Era un sihastru iscusit ce traia in pustie si care se inchisese intr-o pestera, si cu multa lui infranare, cu postul, cu privegherea intru rugaciuni, cu alte nevointe, osteneli si fapte bune, intrecea si ii covarsea pe altii. Dar, nepazindu-se si nesocotind inselaciunea vicleanului diavol, a fost batjocorit de vrajmasul si a cazut in cumplita ispita. Caci amagindu-l pe el vrajmasul, ii arata in vis feluri si feluri de vedenii si cele ce vedea el in vis se izbandeau aievea, pana s-a increzut bine visurilor.
Dupa ce s-a increzut bine visurilor, intr-o noapte i-a aratat lui diavolul neamul si soborul crestinesc cu apostolii si cu mucenicii fiind la un loc intunecat, ponegrit si pedepsit, de tot binele lipsit, plin de toata rusinea si necuratia; si erau toti mahniti si scarbiti. Iar in dreptul lor era neamul jidovesc, cu Moise si cu toti proorocii, intr-un loc luminat, linistit, plin de lumina, de toata mangaierea, bucuria si veselia. Si il sfatuia inselatorul, zicand: "Iata, acum vezi si neamul vostru crestinesc si neamul jidovesc la ce loc si in ce chip se afla. Deci, de vei vrea sa fii insotit si impartasit fericirii si bucuriei neamului jidovesc, te sfatuiesc sa mergi si sa primesti taierea imprejur, legea si credinta jidoveasca".
Iar el, dupa cum am zis, fiind foarte incredintat visurilor, a facut asa precum l-a sfatuit vrajmasul. Iesind din pestera lui si lasand pustia si viata pustniceasca, a venit in lume, desi erau saizeci de ani de cand nu iesise din pustie si, mergand la scoala si soborul jidovilor, le-a spus lor cum a vazut in vis neamul crestinesc in loc intunecat si pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie si de veselie. Iar jidovii, auzind aceasta, s-au bucurat si l-au indemnat sa primeasca legea lor. Iar el cu mare bucurie a primit taierea imprejur pe trupul sau si toata legea lor si asa a pierit.
Aceasta i s-a intamplat lui pentru ca n-a castigat dreapta socoteala si s-a deprins din tineretile sale a se supune numai voii si sfaturilor gandurilor sale, iar sfatul cel bun si folositor al parintilor si al fratilor niciodata nu l-a incercat. (3-308)

170. La o filiala a unei firme era sefa o femeie foarte credincioasa. Atunci cand de la centru i-a fost trimisa o noua angajata, o sectanta, sefa a inceput sa ii faca acesteia tot felul de greutati, pentru a o determina sa isi gaseasca un alt serviciu. Dar sefa nu stia ca sectanta era ruda cu patronul firmei care, auzind situatia, s-a decis sa o pedepseasca pe sefa, mutand-o la o alta filiala. Noua sefa a sectantei era tot o femeie credincioasa, dar se purta foarte frumos cu ea. Încetul cu incetul, sectanta s-a apropiat de noua ei sefa, i-a cunoscut familia, a vazut ce viata frumoasa duce. A gasit la sefa ei o caldura sufleteasca si o liniste pe care pastorul sectant nu le avea. Mai mult, sefa a avut rabdare sa ii lamureasca tot ce i se parea ridicol in Ortodoxie. Atunci cand nu se pricepea sa raspunda la unele intrebari, sefa statea de vorba cu duhovnicul ei, care o ajuta cu sfaturile potrivite. În cele din urma, sectanta a cerut sa fie botezata in Biserica Ortodoxa.
Afland despre convertirea ei, fosta sefa i-a dat un telefon ca sa o intrebe ce a determinat-o sa renunte la secta.
- Cand erati sefa mea, si incercati sa imi faceti numai greutati, imi facusem o parere gresita despre ortodocsi. Dar cand a venit noua sefa, pur si simplu m-a impresionat prin purtarea ei. Mai mult, a reusit sa rastoarne fiecare idee preconceputa pe care o aveam despre Ortodoxie. Acum am inteles ca, desi unii ortodocsi duc o viata mai pacatoasa decat a sectantilor, totusi adevarul este in Biserica. Nu este vinovata Biserica de caderile unora dintre fii ei. Asa ca, intelegand ca Biserica intemeiata de Hristos a fost si este Biserica Ortodoxa, am vrut sa fiu membra a ei. Nu mi-a fost usor sa renunt la secta si nici la prietenii mei sectanti, dar adevarul merita orice sacrificiu.
Dupa ce convorbirea se incheie, fosta sefa se gandi: "Iata ca, daca m-am purtat dur cu ea, am tinut-o departe de Biserica. Dar cand a dat de o crestina adevarata, care straluceste prin virtuti, nu a staruit in ratacirea ei…"

Spuneau unii despre avva Macarie egipteanul ca se suia odata din Schit la muntele Nitriei. Si daca s-a apropiat de locul acela, a zis ucenicului sau: "Mergi mai inainte putin!". Si mergand el mai inainte, s-a intalnit cu un slujitor de-al elinilor. Si strigandu-l fratele, il chema zicand: "Demone! Demone! Unde alergi?". Si intorcandu-se acela, i-a dat batai si l-a lasat aproape mort. Si luand lemnul, alerga. Si mergand putin mai inainte, l-a intampinat avva Macarie alergand si i-a zis: "Mantuieste-te, mantuieste-te, ostenitorule!". Si, minunandu-se, a venit la el si i-a zis: "Ce bunatate ai vazut la mine de m-ai heretisit asa?". I-a raspuns lui batranul: "Te-am vazut ostenindu-te si nu stii ca in zadar te ostenesti". I-a zis si el lui: "Si eu pentru heretisirea ta m-am umilit si am cunoscut ca din partea lui Dumnezeu esti. Dar alt calugar intampinandu-ma, m-a ocarat si eu i-am dat bataie de moarte".
Si a cunoscut batranul ca ucenicul lui este. Si tinandu-se slujitorul de picioarele lui, zicea: "Nu te voi lasa de nu ma vei face calugar!". Atunci a venit deasupra unde era calugarul si l-au tinut pe dansul si l-au dus la biserica muntelui. Si vazand pe slujitor cu dansul, s-au uimit. Si l-au facut calugar si multi dintre elini s-au facut pentru dansul crestini. Deci, zicea avva Macarie: "Cu cuvant rau si pe cei buni ii faci rai si cu cuvant bun si pe cei rai ii faci buni". (37-140)

171. Un barbat, Radu, care venea in fiecare duminica la slujba, cadea foarte des in patima betiei. Ba inca pentru ca fuma foarte mult incepuse sa aiba probleme cu sanatatea. Într-o zi, mergand pe strada, a fost acostat de un sectant.
- Ce vi s-a intamplat de sunteti asa de trist? Va pot ajuta cu ceva, va lipseste ceva? intreba sectantul, cu o voce plina de compasiune.
- Nu, nu imi lipseste nimic din ce mi-ar putea da altii. Îmi lipseste numai sanatatea si puterea de a ma lupta cu mine insumi.
- Dar Dumnezeu va poate ajuta sa scapati de orice slabiciune.
- Ma poate ajuta, stiu. Dar nu inteleg de ce nu ma ajuta. Vin in fiecare duminica la biserica, dar degeaba. Mi-am distrus sanatatea, mi-am distrus familia, oare unde o sa ajung?
- Stati linistit, ca nu e totul pierdut. Va pot ajuta sa ajungeti la locul potrivit pentru vindecarea dumneavoastra.
- Nu vreau sa ma duc la spital.
- Nu la spital, domnule. Este o adunare a oamenilor care L-au descoperit pe Dumnezeu, si Dumnezeu face minuni in vietile lor. Ma vedeti pe mine? Eram un mare desfranat si ma drogam in fiecare zi. Luam doze puternice. Chiar inainte sa fiu primit la un centru de dezintoxicare, Dumnezeu a aparut in viata mea. O vecina m-a dus la adunare si m-am vindecat pe loc de patimile mele.
- Ce adunare? Sunteti sectant?
- Ei, sectant. Sunt crestin. Dumneavoastra nu sunteti tot crestin?
- Ba da.
- Asta e important, ce ne apropie, nu ce ne separa. Veniti la noi si, daca nu scapati de problemele pe care le aveti, va intoarceti la biserica dumneavoastra. Nu aveti nimic de pierdut.
Radu simti ca ceva este in neregula, dar isi spuse ca merita sa incerce, macar spre binele familiei sale.
- Daca Dumnezeu este cu voi, o sa scap de problemele mele. Iar daca nu este, ma pierdeti de client, spuse cu strangere de inima.
Sambata merse si el la adunare. A vazut o multime de oameni care canta un cantec religios. Nu i se parea nimic rau in asta. "Daca ar avea si icoane pe pereti, ar fi si mai frumos", isi spuse in sinea lui.
În partea a doua a adunarii, trei oameni - doi barbati si o femeie - marturisira cat de mult i-a ajutat Dumnezeu sa isi schimbe vietile. Femeia fusese prostituata, unul din barbati era pestele ei, iar celalalt era un politist care, mirat de schimbarea prostituatei, cu care avusese o relatie foarte apropiata, venise si el la adunare. De atunci isi schimbase viata.
Marturiile lor erau impresionante. Asa ca, atunci cand pastorul a intrebat cine vrea sa Îl primeasca pe Hristos in viata lui, Radu a fost primul care s-a ridicat in picioare. A jurat ca nu o sa se mai imbete si ca nu o sa mai fumeze niciodata. Si a inceput o viata noua.
Dupa doua saptamani, cand sotia si copiii s-au intors din vacanta de la bunici, s-au mirat foarte mult sa il vada pe Radu foarte schimbat. El nu le spusese nimic la telefon despre adunare, ci le pregatise o surpriza. Nu avea rost sa se laude ca s-a schimbat, ii lasa pe ei sa vada aceasta schimbare.
Dar sotia lui, Georgiana, o femeie foarte credincioasa, a fost suparata pe el:
- Ce ai facut, ai alergat la diavol ca sa te scape de patimi?
- De ce spui asa? Ce, crezi ca diavolul vrea ca oamenii sa duca o viata curata, care Îi place lui Dumnezeu? Doar stii cat m-am rugat la biserica, si degeaba. Aici Dumnezeu m-a ajutat din prima.
- Radule, greu imi era sa te suport cand veneai acasa beat si faceai circ. Dar si mai greu imi este sa stiu ca L-ai parasit pe Dumnezeu ca sa scapi de betie.
Radu nu se astepta la o astfel de reactie din partea sotiei sale. Credea ca ea se va bucura vazandu-l iesit din ghearele patimii.
- Si ce, vrei sa beau iarasi? Vrei sa nu mai merg la adunare?
- Cand ai mers la adunare, dracii te-au lasat in pace. Ei, care te impingeau la bautura si la tigari, s-au indepartat de la tine, pentru ca nu mai era nevoie sa te rupa de Hristos, de Biserica si de mantuire.
- Tu spui ca nu Dumnezeu m-a vindecat de patimile mele?
- Nu, diavolul te-a inselat, ca sa crezi ca ai scapat de patimi.
- Dar de ce nu m-a ajutat Dumnezeu in anii in care am tot mers la biserica?
- Dumnezeu te-a ajutat, a tot asteptat sa vada ca te schimbi. Dar tu nu ai vrut sa faci nici un efort. Altfel te-ai fi indreptat si fara sa mergi la sectanti.
Radu se afla intr-un moment de cumpana. Îi era foarte greu sa se hotarasca. S-a gandit ca poate ar fi mai bine sa renunte si la sotie si la copii, decat sa renunte la adunare. Daca sotia l-ar fi pus sa aleaga, ar fi ales.
- Ma pui sa aleg intre tine si adunare?
- Nu, esti sotul meu si tatal copiilor mei. Eu te iubesc si daca mergi la secta, asa cum te iubeam si cand erai betiv. Dar numai Dumnezeu stie cata suferinta va fi in inima mea. Am sa ma rog sa te lumineze Dumnezeu sa renunti la ei, asa cum ai renuntat si la bautura.
- Si vrei sa beau din nou?
- Bineinteles ca nu vreau asta. Dar pentru tine e mai bine de o mie de ori sa fii betiv decat sectant. Chiar daca o sa imi fie greu cu tine, prefer sa te rabd toata viata decat sa stiu ca ti-ai vandut mantuirea numai ca sa scapi de betie. Si cred ca Dumnezeu nu te va lasa. Cred ca pana la urma, mai devreme sau mai tarziu, te vei lasa de baut.
Vreme de o luna ispita betiei il chinui din nou, foarte puternic. Dar, de fiecare data cand nu mai avea putere sa reziste, alerga la rugaciune:
- Doamne, stiu ca puterea Ta este mai mare decat a diavolului. Si stiu ca Tu vrei si poti sa ma izbavesti de aceasta patima care imi ucide sufletul. Nu ma lasa, Doamne, nu ma lasa. Pentru binele familiei mele, ajuta-ma.
Dandu-si seama de jertfa pe care o facea sotia sa, care prefera sa ii rabde scandalurile si bataile decat sa il stie sectant, renunta sa mearga la sectanti ca sa fie ajutat din nou. Si, din milostivirea lui Dumnezeu, omul s-a tamaduit cu adevarat si de patima betiei, si de cea a fumatului.

Spusu-ne-a noua parintele Teodor ca a fost in muntele Eleonului un sihastru foarte nevoitor si-l bantuia pe dansul foarte mult dracul curviei. Iar odata tare suparandu-l, a inceput batranul a sta impotriva dracului si i-a grait: "Pana cand ma vei supara asa? De acum departeaza-te de la mine ca ai imbatranit cu mine". Si i s-a aratat lui dracul si i-a zis la aratare: "Jura-te mie, calugare, ca nu vei spune nimanui ce-ti voi zice si de acum nu te voi mai bantui". Si s-a jurat batranul graind: "Ma jur pe Cel ce locuieste in cer ca nu voi spune nimanui din ce-mi vei zice". Atunci i-a grait dracul: "Nu te mai inchina acelui chip si nu te voi mai bantui". Batranul avea zugravit chipul Stapanei noastre, Prea Cinstitei Nascatoarei de Dumnezeu, tinand in maini pe Domnul nostru Iisus Hristos. Si a grait batranul catre drac: "Lasa-ma sa ma mai gandesc".
Iar a doua zi a spus parintelui Teodor, care ne-a spus noua aceasta, ca el locuia atunci la manastirea ce se cheama Fara. Iar batranul i-a zis: "Adevarat, frate, batjocorit esti, ca te-ai jurat, dar bine ai facut ca ai spus, iar mai de folos iti este intr-aceasta parte sa nu lasi nici o curva sa ramana, decat sa nu te inchini chipului Domnului nostru Iisus Hristos cu Maica Lui". Si l-a invatat si l-a intarit cu mai multe cuvinte si s-a dus la locul lui. Si iar i s-a aratat lui dracul si a grait: "Ce poate fi aceasta, calugare, oare nu te-ai jurat ca nu vei spune nimanui? Cum ai spus toate cate am vorbit catre tine? Îti graiesc tie, calugare: ca un calcator de juramant o sa fii judecat in ziua judecatii". Si i-a raspuns lui batranul: "Ce m-am jurat, m-am jurat si ca sunt calcator de juramant inca stiu, dar Stapanului meu sunt calcator de juramant, iar pe tine nu te voi asculta, ca de la tine este sfatul cel rau si calcarea de juramant ca un vinovat ce esti acestora. Iar in ziua judecatii, Domnul va cauta". (31-301)

172. Colegele de serviciu de la fabrica, simtindu-se jignite de faptul ca Mariana nu se uita la telenovele si nu puteau comenta cu ea ce se intampla pe micul ecran, s-au hotarat sa sara toate in capul ei.
- Auzi, desteapto, crezi ca daca sotul tau a primit mostenirea aia tu trebuie sa fii cu nasul pe sus, nu esti ca noi?
- Ba da, dar mi se pare o pierdere de timp sa stai in fata televizorului fara sa vezi nimic care sa iti fie de folos.
- Dar ce, faci pe credincioasa? Ce, noi nu mergem la biserica?
Sefa de sectie, mai infipta, ii spuse:
- Esti mai proasta decat noi.
Mariana raspunse cu voce calma:
- Da, sunt.
Sefa continua:
- Esti o lenesa.
Desi Mariana era o femeie harnica, nu o contrazise:
- Da, sunt.
- Esti o infumurata, ca nu vrei sa fii ca noi.
- Da, sunt.
- Esti o habotnica.
- Da, sunt.
Programul de lucru se terminase. Una cate una, femeile se duceau la vestiar.
O alta colega, ca sa faca pe desteapta, ii spuse:
- Mariana, esti o eretica.
Mariana tacu, nu raspunse nimic vreme de cateva clipe. Apoi, cu o voce hotarata, raspunse:
- Nu, eretica nu sunt. Doamne fereste.
Si, spunand acestea, pleca si ea sa se schimbe.
În vestiar, o colega care nu luase parte la mica cearta o intreba:
- Spune-mi si mie, de ce le-ai lasat sa te jigneasca in toate felurile, dar eretica nu ai suportat sa iti spuna?
- Pentru ca celelalte jigniri ma ajutau sa ma smeresc, sa ma lupt cu mandria care zace in mine. Dar, daca as fi acceptat sa imi spuna eretica, ar fi insemnat ca ma lepad de Dumnezeul pe care Îl marturiseste Biserica. Ar fi fost o lepadare de Hristos.
Auzind explicatia, colega s-a mirat de rabdarea Marianei. Si a rugat-o sa o ia si pe ia duminica la biserica.

Se spunea pentru avva Agathon ca s-au dus oarecari la dansul auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i au zis lui: "Tu esti Agathon? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru". Iar el a zis: "Ei bine, asa este". Si i-au zis lui: "Tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul?". Iar el a zis: "Eu sunt". Au zis iarasi: "Tu esti Agathon ereticul?". Iar el a raspuns: "Nu sunt eretic". Si l-au rugat pe el, zicand: "Spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit?". Zis-a lor: "Cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta "eretic" este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu". Iar aceia, auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi. (5-24)

Despre carti

173. La parintele Ilarion a venit un om sa ii ceara sfaturi. Dupa ce au vorbit putin, omul a plecat, nu inainte de a-i spune femeii de la pangar:
- Mare faima are parintele vostru, dar nu e bun de nimic.
Tulburandu-se, femeia s-a dus la parinte:
- Ce ati avut cu omul acela, ca v-a asteptat patru ore. De ce l-ati expediat asa de repede?
- Soro, in cinci minute mi-a dat doua citate din duhovnicii contemporani si trei din Sfintii Parinti. E genul de om care face colectie de invataturi duhovnicesti nu pentru a le urma, ci pentru a se lauda cu ele, pentru a se fali cu intelepciunea sa. Cum l-am intrebat daca a citit un anumit cuvant despre smerenie, s-a suparat spunandu-mi ca despre smerenie ar trebui sa vorbesc cu incepatorii. Cu el ar trebui sa discut lucruri mai inalte - despre rugaciunea neincetata sau despre energiile necreate. Si cand i-am spus ca multi vorbesc si scriu despre energiile necreate si despre vederea luminii dumnezeiesti, dar putini vor sa duca o viata de nevointa, a plecat.

S-a dus odata un frate catre avva Theodor si a facut trei zile, rugandu-l ca sa auda vreun cuvant. Iar el nu i-a raspuns lui. Si a iesit scarbit. Zis-a catre el ucenicul lui: "Avvo, cum de nu i-ai zis vreun cuvant, caci s-a dus scarbit?". Si i-a zis batranul: "Cu adevarat nu i-am grait lui, caci este negutator si in cuvinte straine voieste sa se slaveasca". (3-87)

174. Un credincios a venit la parintele Ioan ca sa ii talcuiasca anumite locuri mai grele din Filocalie, de la Sfantul Isaac Sirul.
Parintele l-a intrebat:
- La ce iti este de folos sa cercetezi cele privitoare la culmile nepatimirii, cand tu esti plin de patimi? Nu e mai bine sa citesti carti potrivite masurii tale? Ca asa, nici nu te folosesti de ceea ce citesti, si nici nu poti intelege asa cum trebuie. Vai noua, ca diavolul ori ne lasa fara carti duhovnicesti, ori ne face sa avem atat de multe, incat sa nu stim ce trebuie sa citim. Ba inca unii citind, si vrand sa se intelepteasca, slabesc in credinta si raman robi ai lumii acesteia.

Au venit niste frati la el [avva Zinon] si l-au intrebat zicand: "Ce intelegere are cuvantul acela ce este scris in cartea lui Iov: si cerul nu este curat inaintea Lui?". Si raspunzand, batranul a zis lor: "Au lasat fratii pacatele lor si cerceteaza pentru ceruri. Însa talcuirea cuvantului aceasta este: de vreme ce numai El este curat, pentru aceasta a zis si cerul nu este curat". (4-73)

175. Un parinte le spunea credinciosilor:
- "Cu sute de ani in urma, inainte sa se inventeze tiparul, cine avea o carte duhovniceasca tinea la ea ca la ochii din cap. Oamenii, mai ales monahii, se nevoiau sa implineasca ceea ce citeau. Citeau putin si faceau mult. Dar astazi oamenii se zbat sa isi faca biblioteci cat mai mari, cat mai impresionante, dar citesc din ce in ce mai putin. Cumpara cartile spunand ca le vor citi cand vor avea timp. Iar de citit, chiar din cartile duhovnicesti, citesc numai ce li se pare interesant, iesit din comun, palpitant. Nu vor sa citeasca o carte care i-ar indemna sa isi schimbe vietile in bine, punand inceput bun mantuirii.

Zis-a un batran: "Proorocii au facut cartile si, venind parintii, au trait dupa Scriptura. Cei de dupa dansii le-au invatat pe de rost si le-au si scris, pe cand cei de pe urma, le-au pus desarte pe ferestre". (16-425)

176. Un crestin, stand de vorba cu preotul parohiei, isi lauda fiul:
- Parinte, am un copil exceptional. Cand vine de la facultate, dupa ce citeste ce ii recomanda din diferite ramuri ale medicinii profesorii, daca ii ramane timp citeste istoria religiilor, citeste teologie dogmatica… E foarte destept.
- E bine ca citeste pentru facultate. Sa il ajute Dumnezeu sa devina un medic bun, cu dragoste de oameni. Dar nu cred ca ii este de folos sa citeasca acum istoria religiilor sau teologie inalta. E normal sa isi puna intrebari. Dar daca vrea sa gaseasca raspunsurile inainte de a duce viata crestina, va ajunge la concluzii gresite. Cine citeste istoria religiilor fara a trai in Hristos si fara a primi luminarea dumnezeiasca va ajunge la concluzii gresite. Numai omul care traieste in Biserica poate intelege asa cum trebuie istoria religiilor sau teologia academica. Altfel, fara a fi luminat de Dumnezeu, toate aceste cunostinte il pot vatama. Îl pot pierde. Pe multi i-au pierdut.

Zis-a iarasi un batran: "Vorba cea multa de iscodire pentru dumnezeire si citirea cea cu multa cercare a cuvintelor celor pentru credinta usuca lacrimile si golesc umilinta de la om. Tu, fiule, citeste vietile si graiurile sfintilor si prea cuviosilor parinti, si ele iti vor lumina sufletul". (16-274)

177. Un crestin a venit la Facultatea de Teologie sa vorbeasca cu un profesor cunoscut.
- Parinte, as vrea sa imi spuneti niste titluri de carti religioase mai rare, ca eu am incercat ca din mostenirea de la parintii mei sa imi cumpar toate cartile Sfintilor Parinti care s-au tradus la noi.
- Si ce faci cu ele, le citesti?
- Nu, parinte, nu am timp sa citesc, ca am un serviciu care ma acapareaza.
- Atunci, ce faci cu ele? Le imprumuti altora?
- Nu, in nici un caz, nu vreau sa le deterioreze.
- Dar ce, sunt timbre, sa isi piarda valoarea daca se indoaie? Ce faci cu ele?
- Fac colectie. Dumnezeu vede ca in loc sa cheltui banii pe alte distractii, ii folosesc pentru aceasta pasiune a mea.
- Frate, ce sa zic? În biblioteca ta stau pe rafturi painile cu care ai fi putut hrani saracii, medicamentele cu care ai fi putut ajuta bolnavii si hainele pentru cei care rabda de frig. Vinde cartile si fa banii pomana. Si, cand iti cumperi vreo carte, cumpar-o ca sa o citesti, nu ca sa o manance cariile. Caci, altfel, vei fi osandit de Dumnezeu.

Un frate l-a rugat pe avva Serapion, zicand: "Spune-mi vreun cuvant!". I-a zis lui batranul: "Ce pot sa-ti zic? Ca ai luat ale vaduvelor si ale sarmanilor si le-ai pus in fereastra aceasta?". Caci a vazut-o plina de carti. (2-220)

Despre vedenii

178. O eleva de liceu a ramas insarcinata. Primul lucru pe care l-a facut dupa ce a aflat aceasta a fost sa alerge sa se spovedeasca. Dupa ce s-a spovedit, i-a spus parintelui ca va pastra copilul. Dar, de frica parintilor ei, s-a gandit sa avorteze.
Constiinta o apasa foarte tare. Nu vroia ca primul ei copil sa ajunga in intuneric, ci isi dorea ca el sa se mantuiasca. De aceea sovaia. Pana la urma, o colega de-a ei i-a spus:
- Uite, daca vrei, te iau cu mine la o batrana care are puteri de la Dumnezeu. Lumea zice ca e vrajitoare, dar mie mult bine mi-a facut. Doar datorita ei fostul meu prieten s-a intors la mine. Mergem la ea si vedem ce sfat iti da.
S-au dus la vrajitoare, si aceasta a spus:
- Bine ca ati ajuns la mine. O sa il trimit pe pruncul tau direct in rai.
- Cum, de unde stiti ca sunt gravida?
- Dumnezeu dragutul mi-a descoperit. Uite, ia la mama praful asta si, inainte sa intri la doctor, da-ti cu el pe burta. O sa il protejeze pe copil de tot raul. Cand o sa mori, o sa te intalnesti cu el in rai.
Fata a plecat acasa bucuroasa. A doua zi a avortat.
Dupa avort, s-a intalnit cu prietena ei, care i-a spus:
- Ai vazut ce repede s-a rezolvat? Degeaba spun preotii ca vrajitoarele sunt rele, spun asa pentru ca le este frica de concurenta…
- Nu mi-ai zis ca nu e vrajitoare?
- Daca ti-as fi zis ca e vrajitoare te-ai fi speriat. Acum, ca s-a rezolvat, nu mai am de ce sa iti ascund adevarul.
Cand a primit aceasta veste, pe fata au luat-o ametelile. Si-a dat seama ca fusese prinsa in cursa diavolului. Mai intai diavolul o convinsese sa pacatuiasca cu prietenul ei. Mai apoi o convinsese sa avorteze, si apoi o dusese chiar la vrajitoare. În loc sa isi dea seama ca pentru toate exista pocainta, a fost cuprinsa de deznadejde:
"Mi-am aruncat copilul in iad, ma voi duce langa el, sa nu sufere singur."
Si, dupa ce a ajuns acasa, a luat o cutie cu medicamente. Înainte sa moara, diavolul i s-a aratat:
- Ai venit, in sfarsit, de multa vreme te asteptam…
Îngrozita, fata si-a dat duhul.

Era un oarecare sihastru iscusit si traia in pustie cu multa infranare, postire si priveghere si alte osteneli pentru mantuirea sa, dar care se socotea pe sine ca a ajuns la masura parintilor celor de demult. Pe acesta a inceput vrajmasul diavol a-l amagi si a-l insela cu naluciri diavolesti. I se arata lui adesea in chip de inger, ca si cum ar fi fost de la Dumnezeu trimis pentru pustniceasca lui viata cea iscusita, ca sa-l povatuiasca si sa-l invete cele ce i se cad lui. Si asa, multa vreme aratandu-i-se in chipul ingerului luminat, multe lucruri nestiute ii arata si ii spunea. Iar el, nesocotind viclesugul vrajmasului, a crezut ca este ingerul si ii slujeste pentru viata sa placuta lui Dumnezeu.
Tatal acestui sihastru era inca in viata si traia la tara. Si dupa multa vreme auzind el despre feciorul lui, sihastrul, unde traieste si in ce loc in pustie, a dorit sa mearga acolo, sa-l mai vada cu ochii mai inainte de moartea sa, fiindca numai pe acel fecior il avea si de multi ani nu il vazuse. Si asa, luandu-si traista si o secure in mana, a plecat si a ajuns in acea pustie. Apropiindu-se de acel loc unde era chilia sihastrului, acel inger al satanei care pururea i se arata sihastrului i-a grait lui zicand: "Pazeste-te si ia aminte de tine, ca diavolul s-a inchipuit in chipul tatalui tau si vine la tine cu o traista si cu o secure in mana, vrand sa te omoare. Deci, ia-ti si tu degraba securea in mana si iesi inaintea lui si, apropiindu-te de dansul, apuca inainte si-l loveste cu securea si-l omoara".
Iar el, incredintandu-se acelui inger si ascultandu-l, a iesit si, vazandu-si tatal venind cu securea in mana, precum i-a spus, s-a apropiat de el si, lovindu-l cu muchia securii in cap, l-a omorat si indata l-a apucat necuratul duh si l-a muncit pana l-a omorat si pe el. (1-307)

179. Un om ducea o viata foarte curata: cat era ziua de mare nu facea altceva decat sa picteze icoane. Avea acest mare dar de la Dumnezeu si incerca sa il puna in valoare cat mai bine. Un singur neajuns avea iconarul: de cand murise duhovnicul sau, nu mai vroia sa se spovedeasca. Se gandea ca, daca nu face pacate mari, nu are rost sa isi caute un alt duhovnic, ca oricum nu va mai gasi un altul la fel de sporit.
Tot pictand icoane frumoase, iconarul devenise din ce in ce mai mandru. I se nazarise ca a ajuns la mari masuri de sfintenie si, pentru ca mandria are nevoie de aplauze, L-a rugat pe Dumnezeu sa ii descopere unui cunoscut duhovnic, parintelui Ioan, la ce masura inalta ajunsese. Dar, pentru a incerca sa ascunda sub masca smereniei mandria sa, s-a mai rugat:
- Doamne, daca parintele imi va da vreun canon, orice canon imi va da parintele, il voi face.
Ajungand la parintele Ioan, omul i-a spus:
- Parinte, am venit sa va cer cuvant de folos si, daca credeti ca este nevoie, sa imi dati chiar un canon.
- Nu ai canon de la duhovnicul tau?
- De cinci ani a murit, si de atunci nu am mai facut nici un canon.
- Nu pot sa iti dau canon fara sa te spovedesc.
- Parinte, nu vreau sa ma spovedesc, dar, daca sfintia voastra tineti neaparat sa ma spovediti…
- Da, trebuie sa te spovedesti.
Dupa spovedanie, dandu-si seama ca omul era biruit de diavolul mandriei, parintele i-a spus:
- O singura sansa de mantuire ai: lasa-te de pictatul icoanelor. Vino aici si vinde lumanari la pangar.
Iconarul a simtit ca parintele i-a dat cu ceva in cap:
- Cum, parinte, si cine mai picteaza icoane? O puneti pe femeia de la pangar sa picteze in locul meu? Nu stiti cine sunt eu? Nu va dati seama ce nedreptate faceti daca-i lasati pe ceilalti fara icoanele mele?
- Asculta, frate, cu sau fara icoanele tale, lumea merge inainte. Nu se darama lumea daca tu renunti la pictat. Dar, daca nu renunti la mandrie, te asteapta iadul. Iadul, intelegi, iadul pe care stii sa il pictezi atat de bine in icoana Înfricosatoarei Judecati. Iadul, frate, iadul.
Iconarul traia niste clipe groaznice. Vru sa paraseasca biserica, dar isi aminti ca Îi promisese lui Dumnezeu ca va face orice ii va spune parintele Ioan.
- Lasati-ma putin sa ma gandesc.
- Nu putin, te las cat de mult vrei tu. Du-te acasa si mai gandeste-te. Dar daca nu esti gata sa te apuci sa vinzi lumanari, sa nu mai vii pe aici.
Trei zile a stat acasa iconarul si s-a framantat. În acest timp incerca sa termine o icoana cu Bunavestire, in care Maica Domnului statea in fata Sfantului Arhanghel Gavriil.
Îl apasa cuvantul pe care l-a rostit Fecioara Maria atunci cand ingerul i-a spus ca Îl va naste pe Hristos: "Fie mie dupa cuvantul tau!".
Asa ar fi vrut sa ii poata spune si el parintelui Ioan, dar ii era foarte greu sa faca aceasta jertfa. Vazand insa ca nu reusea in nici un chip sa termine icoana, s-a gandit ca pentru neascultarea sa harul lui Dumnezeu il parasise.
Asa ca a patra zi era din nou la biserica parintelui Ioan. Parintele i-a zis:
- Daca te intreaba oamenii de ce nu mai pictezi, sa le spui ca ti-a luat Dumnezeu darul. Du-te la lumanari si ai mare grija la bani. Daca iesi in minus, ne suparam, spuse parintele, tratandu-l cu indiferenta.
Iconarul nu stia ca, de cand se spovedise la parintele Ioan, acesta nu mai mancase decat paine cu apa si cateva fructe. Postise pentru ca Dumnezeu sa ii dea iconarului gandul cel bun.
Primele saptamani la pangar au fost crancene pentru iconar. Veneau sa il vada fostii sai colegi de breasla, care acum il luau peste picior.
- Zici ca ti-a luat Dumnezeu darul? Noua de ce nu ni-l ia? Si bautura, si femei, si ti l-a luat tocmai tie, care erai atat de cuminte?
Altii il priveau lung, fericiti ca au scapat de un rival atat de talentat.
Dupa ce s-a obisnuit in noua postura, iconarul a primit canon de la parintele sa spuna rugaciunea lui Iisus. S-a ostenit cat s-a ostenit, dupa care rugaciunea a inceput sa ii miste inima spre pocainta. A simtit ca inima ii era din ce in ce mai usoara, a simtit cum durerea care mai inainte ii apasa capul disparea incetul cu incetul. Sfatuit de parintele Ioan, se spovedea si se impartasea des.
O singura data s-a mai intristat: cand din doua icoane pictate de un fost ucenic de-al sau a inceput sa izvorasca mir. Desi ucenicul picta mult mai slab decat el, totusi lui Dumnezeu ii placeau mai mult icoanele acestuia.
Dupa o vreme, parintele l-a rugat sa ii vanda toate pensulele si culorile sale. Iconarul i le-a dat de pomana, gandindu-se ca nu ii vor mai fi de folos.
Se apropia un an de cand renuntase la pictura. Era a treia saptamana din postul Sfintelor Pasti. La spovedanie, parintele i-a spus:
- Îti voi da un canon foarte greu: ai doua zile sa pictezi o icoana mare cu Învierea. Peste doua zile vei pleca intr-un pelerinaj la Sfantul Munte Athos si o vei darui manastirii care iti va placea mai mult.
- Doua zile, parinte? E prea putin timp, cred ca nu mai am timp sa lucrez.
- Ba ai, te va intari Dumnezeu. Si, cand te intorci de acolo, dupa ce vei vedea icoane de o frumusete rara, sa pictezi din nou. Gata, s-a terminat cu lumanarile, de acum ai canon sa pictezi din nou. Sa te rogi si sa pictezi. Cand pictezi cu smerenie, ca un vrednic vanzator de lumanari, lumea are mare nevoie de icoanele tale. Aici sunt banii de drum, i-a spus parintele, binecuvantandu-l. Si aici sunt pensulele tale, i-a mai spus, dandu-i inapoi punga pe care i-o ceruse cu aproape un an in urma.
Iconarului i s-au umplut ochii de lacrimi. Nu credea ca va mai picta vreodata. I-a multumit din inima lui Dumnezeu, dupa care a plecat in fuga spre casa. Se grabea sa se apuce de pictat. Timpul era scurt, dar avea nadejde ca, pentru rugaciunile duhovnicului sau, va termina la timp pictarea icoanei.

Era un sihastru oarecare batran, care de multi ani traia in pustie. Acestuia i-a venit gand in inima, socotindu-se cum ca el a savarsit si a implinit toate bunatatile si poruncile lui Dumnezeu, si a inceput cu mare osardie a se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, Dumnezeul meu, arata-mi mie de mi-a mai ramas ceva nesavarsit din faptele bune, sa le savarsesc pe toate!". Iar vazatorul de inimi, Dumnezeu, vrand ca sa-i smereasca acel gand inalt, i-a descoperit lui in gand si i-a grait, zicand: "Mergi la cutare manastire la arhimandrit, si ce iti va zice tie, asa sa faci!".
Iar el, desteptandu-se din somn, foarte s-a bucurat de acea vedenie dumnezeiasca si multumea lui Dumnezeu. Si indata a plecat la acel arhimandrit si, apropiindu-se de acea manastire, Dumnezeu i-a descoperit arhimandritului despre venirea lui, zicand: "Iata cutare sihastru de la cutare pustie vine la tine ca sa te intrebe, sa-i spui cuvant pentru mantuirea sufleteasca. Deci, daca va veni, asa sa-i faci tu: sa-i dai o prajina in mana si sa-i incredintezi porcii manastirii in seama lui si sa-i poruncesti sa-i pazeasca".
Între timp a sosit si sihastrul la poarta manastirii si a inceput a bate la poarta ca sa-i deschida si auzind portarul, a mers, i-a deschis si a intrat inauntru la arhimandrit, s-au inchinat unul altuia si s-au sarutat dupa obicei si au sezut. Dupa aceea l-a intrebat pe el arhimandritul: "De unde vii, avvo, si pentru ce este osteneala venirii tale la noi? Ai venit pana aici sau mai departe mergi?". Raspuns-a sihastrul si a zis: "Eu, cinstite parinte, sunt cutare sihastru de la cutare pustie si auzind si intelegand de folositoarea invatatura a cuvintelor cuviosiei tale, intr-adins numai pana aici am venit, la cuviosia ta, ca sa-mi spui si mie vreun cuvant de folosul mantuirii sufletului, precum iti va da tie Domnul cuvant". Zis-a lui arhimandritul: "Cu adevarat, avvo, din departat loc ai facut osteneala pana aici. Dumnezeu sa te blagosloveasca si sa-ti rasplateasca osteneala ta! Iar daca iti voi spune tie precum poftesti cuvant de folosul mantuirii sufletului, oare vei face dupa cum iti voi zice?". Raspuns-a sihastrul si i-a zis: "Iata, ma fagaduiesc inaintea lui Dumnezeu, ca orice-mi vei zice, cu bucurie voi face dupa cuvantul ce-mi vei spune! Ca pentru aceasta mi-am ostenit batranetile mele de am calatorit atata si am venit la cuviosia ta, ca sa fac dupa cuvantul ce-mi vei zice".
Atunci arhimandritul, sculandu-se de pe scaunul sau si luand o prajina pe care mai inainte de venirea sihastrului i-o gatise pentru acea treaba, i-a dat-o, zicand: "Iata, frate, acesta este cuvantul pe care voi sa ti-l spun pentru mantuirea sufletului tau. Primeste acest toiag si mergi de paste porcii acestei sfinte manastiri! Iata, ti-am spus ce sa faci. Mergi si fa asa precum ti-am zis!". Si aceasta zicand, indata a poruncit de a adus toti porcii manastirii si i-a dat in seama lui si l-a trimis la camp sa-i pasca. Iar el la aceasta n-a indraznit sa raspunda nimic, ci supunandu-se a primit porcii in seama sa si iesind cu dansii la camp a inceput a-i paste.
Iar oamenii care il stiau, pentru ca era foarte vestit si multora stiut pentru viata lui cea imbunatatita, auzind unde este si ca paste porcii la camp, se mirau de aceasta si minunandu-se spuneau unul altuia, zicand: "Iata, sihastrul cel mare si vestit de la cutare pustie a innebunit si si-a iesit din minte si a pribegit din pustie, de la locul si chilia lui, iar acum umbla de paste porcii la camp". Acestea vorbind oamenii unii cu altii, de multe ori se intampla sa auda si el aceste vorbe. Caci multi, si din cei ce nu stiau, nici il cunosteau, vorbeau si spuneau despre dansul, fiind de fata. Iar altii ziceau: "Sihastrul cel mare s-a indracit si umbla pe camp impreuna cu porcii". Iar el, auzind, rabda cu smerenie si asa, cu multa rabdare si smerenie, trei ani a pascut porcii acelei manastiri.
Dupa ce s-au implinit trei ani pascand porcii, vazand Dumnezeu rabdarea si smerenia lui, a poruncit arhimandritului sa-l cheme si sa-l slobozeasca sa mearga iarasi la locul si chilia lui. Iar arhimandritul, dupa descoperirea si porunca lui Dumnezeu, i-a poruncit sa dea porcii in seama altui om, pe care l-a trimis sa-i pasca, iar el sa vina la manastire, zicand ca-i este trebuincios. Si asa, dupa porunca arhimandritului, dand porcii in seama acelui om, a venit la manastire. De cand i-a dat porcii in seama lui si l-a trimis la camp ca sa-i pasca, de atunci el nu a mai venit pe la manastire, nici arhimandritul cu dansul nu a mai vorbit, ci vara umbla cu porcii la camp de-i pastea, iar iarna sedea cu ei de-i hranea in afara metocului sau odaia dobitoacelor, care era la o mosie departe de manastire.
Iar daca a mers la arhimandrit, si arhimandritul daca l-a vazut pe el asa schimonosit si cu fata schimbata si stricata de vanturi si de arsura soarelui, cu barba afumata de multul fum al odaii si hainele festelite si rupte, incat numai se tineau de trup, s-a umilit cu inima si cu mare plangere a cazut la picioarele lui, zicand:
"Iarta-ma, robule al lui Hristos, ca te-am necajit atata vreme cu acea ascultare dosaditoare. Sa stii, frate, ca nu de la mine ti-am facut aceasta, ci dupa aratarea si porunca lui Dumnezeu, pentru vreo greseala ce vei fi facut inaintea lui Dumnezeu in gandul tau candva, neluandu-ti seama. Pentru ca mie, mai inainte de a veni la mine, mi-a descoperit Dumnezeu si mi-a spus de venirea ta si mi-a poruncit ca indata sa-ti dau porcii manastirii in seama si sa te trimit cu dansii la camp, ca sa-i pasti, precum ti-am si facut. Iar acum, frate, vazand Dumnezeu rabdarea si smerenia ta, S-a milostivit si te-a iertat de acea greseala ce vei fi facut si pentru care te-a trimis la aceasta ispita. Caci acum mi-a poruncit Dumnezeu sa-ti iau porcii din seama ta si sa te slobod sa mergi la locul si chilia ta si sa-ti pazesti iarasi randuiala".
Atunci a raspuns batranul cu multa umilinta si lacrimi: "Adevarat, parinte, eu am gresit Domnului Dumnezeului meu, pentru care pe dreptate mi s-a facut mie aceasta. Caci eu vazandu-ma pe mine de atatia ani traind in pustie si in toate zilele si in toata vremea nevoindu-ma si silindu-ma dupa puterea mea sa fac cele placute lui Dumnezeu si sa implinesc toate poruncile Lui, mi-a venit in gand ca eu acum am savarsit toate faptele bune si poruncile lui Dumnezeu. Si am inceput cu mare osardie a ma ruga lui Dumnezeu sa-mi arate de mi-a mai ramas cumva vreo fapta buna nesavarsita, sa o savarsesc si pe aceea. Asa rugandu-ma, mi-a aratat Dumnezeu si mi-a poruncit sa vin la cuviosia ta si cele ce-mi vei zice sa le fac. Si asa eu, cu mare bucurie, dupa porunca lui Dumnezeu, am plecat si am venit la prea cuviosia ta, negandind de o intamplare ca aceasta".
Zis-a arhimandritul: "Adevarat, frate, mari si neajunse de mintea omeneasca si drepte sunt judecatile lui Dumnezeu si mare este purtarea Lui de grija pentru noi! Iar noi de nu ne vom sili sa castigam smerenia, in zadar ne vor fi osteneala si faptele noastre, care ne par ca sunt bune si placute lui Dumnezeu, si nimic nu ne vor folosi, de nu vor fi acoperite cu smerenia. Caci multi, cu multe si mari bunatati, neavand smerenie, au pierit si nu i-au folosit pe ei bunatatile si faptele lor cele bune, cu ingamfare si fara de smerenie. Caci bunatatile si faptele cele bune, de nu vor avea smerenie, il inalta pe om la mandrie si-l pierd, precum si tie, frate, ti s-a intamplat, pentru ca n-ai avut smerenia cu care sa-ti fi acoperit bunatatile tale, ca sa nu le vada si sa le stie vrajmasul. Însa pe tine, frate, Dumnezeu te-a canonisit, te-a miluit si te-a iertat. Acum intoarce-te si te du iarasi la locul si chilia ta si-ti pazeste oranduiala si de acum te pazeste foarte si te fereste de parerea inalta si te sileste cu toata osardia, de iti este de folos smerenia, ca smerenia e acoperamantul faptelor bune! Si de vei si face vreo fapta buna, indata sa o acoperi pe ea cu smerenia, ca sa nu rasufle, caci fapta buna neacoperita cu smerenie rasufla si se impute si este urata de Dumnezeu. Asa fa, frate, si ma iarta pentru necazul ce ti-am facut atata vreme si ma pomeneste si pe mine, nevrednicul, in sfintele tale rugaciuni catre Dumnezeu!". Si i-a dat cele ce-i trebuiau lui si asa, inchinandu-se si sarutandu-se cu parinteasca sarutare, l-a blagoslovit si l-a slobozit. Si a plecat si a mers iar in pustie, la chilia sa, gasind chilia curata si maturata precum a lasat-o, ca si cum ar fi ingrijit-o cineva, neavand mucezeala sau putoare a pustie, ca in ziua in care a plecat dintr-insa, de care lucru foarte se minuna. (19-329)

180. Un tanar credincios a fost chemat de un prieten de-al sau la o intalnire a radiestezistilor. Auzind ca acolo se vorbeste foarte frumos despre Hristos si despre puterea dumnezeiasca, a crezut ca ii este de folos sa se apuce de radiestezie. El postea foarte mult si se ruga in fiecare zi din Psaltire, dar in inima lui era mandrie, si pentru aceasta Dumnezeu l-a lasat sa cada in ratacire.
Nu dupa multa vreme diavolul i-a dat puteri vindecatoare, ba chiar ii descoperea anumite lucruri despre trecutul oamenilor pe care ii intalnea. El era convins ca a sporit in sfintenie. Pentru ca stia ca parintele sau duhovnic spunea ca radiestezia este vrajitorie, o vreme i-a ascuns ca s-a apucat sa invete aceasta tehnica.
La un moment dat s-a gandit ca ar fi mai bine sa dobandeasca puteri foarte mari si ca, dupa ce le va dobandi, ii va fi mult mai usor sa isi convinga duhovnicul ca ceea ce face este bine.
Odata s-a dus la capataiul unui muribund. Pana sa apuce sa trateze bolnavul, acesta a rasuflat profund, ca si cum si-ar fi dat sufletul. Fata i s-a relaxat. Crezand ca bolnavul a murit, fara sa ii ia pulsul, tanarul radiestezist si-a spus:
- E momentul sa fac prima inviere din morti.
A inceput sa se roage si sa se concentreze.
Dupa cateva minute, bolnavul a deschis ochii. Radiestezistul era convins ca il inviase. A iesit imediat pe usa, convins ca era la masura la care isi putea convinge duhovnicul de harismele sale.
A alergat la biserica si a vazut ca parintele spovedea. Atunci cand i-a venit randul, din strana in care statea a tasnit spre preot.
Dar acesta nici nu l-a lasat sa deschida gura:
- Ce e cu tine, frate, te-a biruit patima desfraului?
Tanarul, revoltat, a ramas pur si simplu uimit de intrebarea care ii fusese pusa. Asa ca parintele a repetat intrebarea:
- Ce-i cu tine, te-a biruit patima desfraului?
- Nu, parinte, Doamne fereste. Am venit sa va spun ca am inviat un mort.
- Tu, frate? Tu nu te-ai inviat nici pe tine, ce sa mai vorbim de altul. Bolnavul de la spital adormise, nu murise.
- Cum de stiti despre el, dar despre mine nu stiti?
- Ce sa stiu, ca nu ai cazut in patima desfraului? Asta stiu, dar mai stiu ca ai cazut intr-o patima si mai mare, in cea a ratacirii.
Tanarul era descumpanit. Stia ca parintele sau nu avea darul vederii cu duhul. Dar totusi stia ce i se intamplase, desi nu fusese la spital.
- De ce spuneti asta, parinte?
- Ti-am spus doar ca radiestezistii sunt vrajitori. Nu m-ai ascultat, ci ai cautat sa ma convingi chiar si pe mine ca ii judec gresit, nu-i asa?
- Da, parinte, dar nici nu stiti cate semne minunate sunt acolo, cate vindecari, cate aparitii minunate, cate minuni la tot pasul. Nu sunt acestea semne ca Dumnezeu e cu ei?
- Nu, frate, sunt semne ca, intr-adevar, acolo exista ceva. Dar puterea lor este putere draceasca. Stii de ce te-am intrebat daca ai cazut in desfrau?
- Nu.
- Te-am intrebat ca sa vad in ochii tai mirarea pe care am vazut-o: "Cum, parintele ma cunoaste atat de putin incat isi poate imagina ca am cazut?". Dar iti spun: daca mergeai pe drumul lor, incet-incet te-ar fi convins ca nu e nici un pacat sa te culci cu fata pe care o iubesti, daca intre voi e armonie.
- Nu mi-au spus asa ceva.
- Nu ti-au spus pentru ca le era frica sa nu te piarda. Vezi tu, toate gruparile eretice au mare grija sa nu isi piarda clientii. Si cum isi dau seama ca cineva este sensibil fata de o anumita problema, incearca sa nu i-o prezinte prea direct. Oricum, nu desfraul este principala vina a radiestezistilor, ci faptul ca sunt vrajitori. Dumnezeu nu a lasat Bisericii nici o scoala speciala de vindecari cu bioenergie. Tehnicile lor, pe cat sunt de eficiente, pe atat sunt de pierzatoare pentru suflete. Cine merge la ei, merge la vrajitori. Îti voi da sa citesti o carte care te va convinge de acest adevar. Te va convinge ca marile daruri spirituale pe care le-ai dobandit sunt diavolesti.
- Nu imi vine sa cred, parinte.
- Stiu. Si mai stiu ca daca nu as fi apucat sa iti spun ca bolnavul nu murise, sansele de a te convinge ca esti in inselare ar fi fost minime.
- De unde ati stiut?
- Nu conteaza, conteaza doar faptul ca trebuie sa iti dai seama cat de tare ai cazut si sa incerci sa te ridici. Cand vrei, te astept la spovedanie.
- Vreau sa ma spovedesc chiar acum.
- Nu chiar acum, mai stai vreo jumatate de ora, gandeste-te bine la inselarea in care ai cazut, roaga-L pe Dumnezeu sa te ierte si apoi vino la spovedanie. Înca nu iti dai seama de greseala ta. Scopul nu este ca eu sa iti dau dezlegare si tu peste doua luni sa alergi la cine stie ce alta grupare eretica, unde o sa gasesti cine stie ce mari daruri spirituale. Scopul este sa intelegi ca, rupandu-te de Biserica, te rupi de mantuire. Eu nu plec, spovedesc pana diseara, asa ca te pot spovedi oricand.
Tanarul era trist. Se alesese praful de toate harismele lui. Dupa ce tanarul a iesit in curtea bisericii, parintele a sunat imediat pe cineva:
- Alo, sarut-mana, parintele Andrei sunt. Cu parintele Tihon se poate?
Dupa cateva clipe, parintele Tihon a venit la telefon:
- Mii de multumiri, parinte Tihon, parintele Andrei sunt. A venit radiestezistul la mine, asa cum v-a descoperit Dumnezeu. O sa fie bine, il aduc pe drumul cel bun. Mii de multumiri.
- Nu imi multumiti mie, ca nu am nici un merit. Daca nu mi-ar fi descoperit Dumnezeu caderea tanarului, nu v-as fi putut ajuta cu nimic. Va rog insa sa nu mai spuneti si altora despre asta, ca sa nu se faca valva.
- Sigur, parinte, cum spuneti. Sarut-mana…

Era un monah in Tebaida care avea mare nevointa si petrecere. Si acesta se indeletnicea neincetat cu privegheri si rugaciuni, aratand neagoniseala in chip desavarsit. El lua aminte la post, incat o data pe saptamana, duminica spre seara, se hranea, mangaindu-si neputinta firii cu legumele ce se intamplau sau cu verdeturi salbatice. Si multa vreme a petrecut asa. Dar aflatorul rautatii, diavolul, zavistuindu-l pentru fapta lui cea buna, s-a silit sa-l surpe cu pacatul mandriei in care si el a cazut. Deci i-a pus in minte gandurile puterii, zicandu-i ca face prea multa nevointa pe care nimeni altul nu poate s-o faca.
"Trebuie sa faci si minuni - a zis diavolul - ca si spre nevointa mai osarduitor sa te faci si pe oameni sa-i zidesti, ca vazand ei minunea lui Dumnezeu sa slaveasca pe Tatal nostru cel din ceruri. Sa cerem lucrarea minunilor, caci insusi Mantuitorul a zis: cereti si vi se va da voua! Deci aceasta rugaciune cu neincetata cerere trebuie sa o aduci lui Dumnezeu". Însa iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca, vazand inselaciunea lui si aducandu-si aminte de osteneala si nevointa sa, nu l-a lasat sa fie biruit de vrajmas. Asa i-a venit lui in minte si a socotit, ca zice apostolul: Nu suntem din destul a socoti ceva de la sine. Deci, daca unul ca acesta a zis: "Nu sunt din destul", cu cat mai vartos am eu trebuinta de invatatura! Ma voi duce dar la cutare sihastru si ceea ce imi va zice si ma va sfatui, ca de la Dumnezeu voi primi povatuire spre mantuire. Si era parintele la care avea sa mearga mare si vestit, sporit in privirea mintii si mult i-a folosit pe cei ce mergeau la dansul. Deci, iesind din chilie, a venit la el. Cand a intrat fratele inauntru, a vazut parintele doua maimute sezand pe umerii fratelui si cu lant de fier legandu-i gatul si la sine fiecare tragandu-l. Batranul a cunoscut ca acestia sunt draci, cel al slavei desarte si cel al mandriei, caci era batranul de Dumnezeu invatat. Deci, suspinand, a lacrimat in ascuns. Si dupa rugaciune si dupa sarutarea frateasca, a sezut tacand un ceas, fiindca acesta era obiceiul la parintii de acolo.
Apoi a zis calugarul care mersese: "Parinte, foloseste-ma si da-mi sfaturi ale caii de mantuire!". Batranul i-a raspuns: "Nu ma pricep, fiule, la aceasta, caci si eu am nevoie de indreptare". Iar el a zis: "Nu te feri, avvo, sa ma folosesti, ca am incredere in tine si m-am hotarat sa primesc sfatul tau!". Iar el iarasi nu se pleca, zicand: "Nu ma vei asculta si pentru aceasta ma opun". Celalalt sta si il incredinta, zicand: "Orice imi vei zice, te voi asculta ca pe ingerul Domnului". Atunci i-a zis lui batranul: "Ia banul acesta si mergi in cetate si cumpara zece paini, zece masuri de vin, zece ocale de carne si adu-le aici!". Fratele, auzind, s-a intristat, insa, primind, s-a dus. Pe cale, multe ganduri ii veneau si, nedumerindu-se, isi zicea in sine: "Ce a socotit batranul cu aceasta? Si cum voi cumpara bunurile? Ca se vor sminti mirenii cand le voi lua". Deci, plangand si rusinandu-se, s-a dus in cetate si prin altcineva a cumparat painea, prin altcineva vinul, dar pentru carne nu se lamurea, zicand: "Vai mie, ticalosul, cum voi cumpara eu carnea, singur sau prin altul?". Însa, gasind un mirean i-a dat acestuia un ban si, cumparand, i-a adus carne calugarului. Acela, luand carnea si celelalte, le-a dus la batranul. Atunci i-a zis batranul: "Stii ca mi-ai dat cuvant ca orice iti voi zice asculti! Ia, dar, aceasta si, dupa rugaciune, mananca o paine si cate o oca de carne si bea cate o masura de vin in fiecare zi si, dupa zece zile, vino iarasi la mine!".
Dar el auzind si neindraznind a se impotrivi, luandu-le, s-a dus plangand si zicand intru sine: "Vai mie, din ce fel de post, la ce am ajuns! Oare voi face, sau nu? De nu voi face, voi fi calcator de fagaduinta catre Dumnezeu. Ca mi-am dat cuvantul ca orice imi va cere batranul am sa fac, primind ca de la Dumnezeu, si acum, Doamne, cauta spre ticalosia mea si ma miluieste, iertandu-mi pacatele, ca iata, sunt silit sa fac peste voia si socoteala pe care am avut-o pentru infranarea mea!". Si asa, plangand, a venit la chilie. Si precum i-a poruncit batranul, asa a facut. Cand trebuia sa manance, uda bucatele cu lacrimi, zicand catre Dumnezeu: "Pentru ce m-ai parasit?".
Si a petrecut asa cele zece zile, plangand, tanguindu-se si pe sine socotindu-se nevrednic de calugarie. Dumnezeu, luand aminte la smerenia lui, i-a