| [ drumul
sufletului dupa moarte ] |
 |
|
|
Vreau sa iti spun
ca s-ar putea ca aceasta carte sa fie pentru tine un examen. (În cazul in care
nu ai prieten, esti scutita deocamdata de acest examen, dar va veni si vremea
sa il dai si atunci cred ca ti-ar prinde bine s-o rasfoiesti din nou). De aceea,
daca acum nu esti indragita, chiar te rog sa treci acum la capitolul urmator,
pentru ca momentan acesta nu iti e de folos.
Asa cum te-ai obisnuit, eu
voi face referire la cazuri generale, pentru ca nu am de unde sti precis ce fel
de viata duci tu. Te-ai mira daca as suna acum la telefon sa te intreb cum ti
se pare cartea mea?
Si totusi, spre surprinderea ta, am sa fac asa ceva.
Am sa te sun. Nedumerirea ta va fi mare, evident. "Oare ce face, suna la
toate numerele din cartea de telefon?"
Nu, nu am chiar atatia bani.
Dar telefonul la care iti vorbesc este chiar acest capitol.
"Alo,
buna ziua, Danion Vasile la telefon, sunt autorul cartii despre intemeierea familiei..."
Si dupa formula de introducere urmeaza examenul: "Mi-au spus gurile rele
ca prietenul tau nu e omul de care ai nevoie. Mi-au spus chiar ca..."
Pauza.
Eu nu am de ce sa ma bag in viata pe care o duci. Nu te cunosc, si de aceea cuvintele
mele pot ramane fara ecou in inima ta. Dar ceea ce as vrea totusi sa fac in acest
capitol este sa te ajut sa fii sincera cu tine.
Cum mi-a venit ideea sa
scriu acest capitol? O prietena care a parcurs deja textul redactat pana acum
(cum termin un capitol, il dau spre lecturare) s-a declarat impresionata pana
la lacrimi de cele citite. Mi-a spus ca, citind, i-a aparut in inima gandul ca
si ea poate avea parte de o familie implinita. Ca randurile mele i-au dat nadejde.
Pana aici totul e bine. Problema e ca aceasta cititoare traieste cu un
tip cu care stie sigur ca nu se va marita. Stie ca are o relatie care nu duce
la nimic. A inteles ca omul de langa ea nu ii va fi niciodata mai mult decat amant.
Si totusi... Si totusi raman impreuna. De ce? Pentru ca, daca s-ar desparti, viata
i-ar fi mai pustie, mai searbada, mai trista. Si-ar dori sa isi gaseasca un barbat
care sa o ia de nevasta. Dar, deocamdata...
Ea a citit cartea (pana la
capitolul acesta) si a ramas impresionata. Dar eu nu am scris ca sa impresionez
pe cineva. Cred ca e clar ca nici macar nu m-am straduit sa prezint vreo cugetare
originala cu privire la familie. Am incercat numai sa adun laolalta cateva idei
de folos pentru cei care vor sa se casatoreasca. Cele scrise nu au insa nici o
valoare daca raman exclusiv pe hartie. Eu am scris ca sa te ajut sa te mariti.
Stiu ca randurile mele sunt lipsite de o anumita maiestrie stilistica. Dar cred
ca de iscusinta literara nu e nevoie cand vrei sa constati lucruri atat de simple
ca cele prezentate de mine. Or, ti-am mai spus, eu nu am pretentia ca scriu o
carte. Vreau doar sa stau de vorba cu tine.
Nu ca sa te delectez sau ca
sa iti ocup timpul liber. Ci pentru a te ruga sa fii sincera cu tine. Oare ai
citit pana acum vreo idee la care sa nu te fi gandit tu insati mai inainte? Nu
ma refer la parerile despre "Titanic", ci la criteriile expuse pe larg.
Ti-am spus ceva nou cand m-am oprit asupra fetelor care se marita pentru bani?
Sau cand ti-am vorbit despre "potrivirea intelectuala"? Putin probabil.
Sau, chiar daca ai citit si despre lucruri la care nu te-ai gandit, totusi nu
ar fi fost putin probabil sa te gandesti singura la ele, peste o zi sau peste
un an.
Cititoarei de care tocmai am amintit, si tuturor celor aflate intr-o
situatie asemanatoare, le sunt adresate randurile de mai jos: Eu nu te inteleg,
desi mi-as dori sa am puterea de a te intelege. Vrei ceva, si totusi nu faci nimic
pentru a primi ceea ce iti doresti. Stiu ca iti doresti sa te mariti. Uneori aceasta
dorinta e foarte puternica in inima ta, alteori e acoperita de rutina zilei. Dar
chiar daca iti doresti sa te mariti, prin faptele tale dovedesti contrariul.
Astepti
ca Dumnezeu sa iti trimita barbatul visurilor tale, si acesta sa fie fermecat
pe data de frumusetea ta? Stii bine ca asta nu s-a intamplat pana acum. Dumnezeu
iti va trimite barbatul abia atunci cand i-o vei cere cu adevarat. Te-ai rugat
de multe ori sa te ajute sa te mariti. Dar rugaciunile au ramas fara raspuns.
Si nu Dumnezeu e de vina. Ci tu. Sa stii ca faptele noastre sunt rugaciuni foarte
puternice. Daca cu gura Îi cerem una, dar prin fapte Îi cerem alta, El va tine
cont de ambele "rugaciuni". Cum sa te ajute sa te mariti cand tu traiesti
in pacat? Vrei sa te mariti? Atunci schimba-ti viata! Ia hotararea sa te schimbi!
Spovedeste-te si incepe o viata noua, o viata curata.
Esti slaba si ti-e
teama de viitor. Dar nu ai alta varianta. Vrei o familie implinita, trebuie sa
te lupti pentru a o avea! Doar stii ca putini sunt haraziti cu o asemenea binecuvantare.
Nu incerca sa fugi de adevar si sa spui ca, din moment ce oricum sunt atatea fete
in situatia ta, iti e prea greu sa te rupi de un mod de viata care ti-a devenit
a doua natura! Nu te poti compara cu alta fata.
Nu eu iti cer sa te schimbi.
Tu iti ceri sa te schimbi atunci cand vrei sa ai o familie. Poate ca te gandesti
ca in fond nici in familiile din care lipseste Hristos nu e chiar asa rau. Ce
ai de gand sa faci, sa te arunci in foc pentru a vedea daca te doare?
Supara-te
pe mine ca iti scriu astfel de randuri, arunca aceasta carte la gunoi, dar nu
te minti! Pana acum, scriindu-ti, simteam ca intre mine si tine se stabileste
o anumita legatura sufleteasca. (Asa cum s-a stabilit si cu cititorii celorlalte
carti ale mele. Scrisorile lor m-au incurajat sa scriu in continuare.)
Dar
acum, la capitolul acesta, am impresia ca firul se rupe. Am impresia ca intru
pe un teritoriu tabu si ca ma dai afara. Crede-ma ca nu pot scrie altfel. Stiu
ca ceea ce faci nu e bine si nu pot sa tac.
"Ce ai cu mine, ti-am
cumparat cartea, am citit-o, ti-ai incasat drepturile de autor, vezi-ti de viata
ta!"
Nu pot. Asta e problema. Pe mine nu ma incanta doar faptul ca
aceasta carte se va vinde. Pe mine m-ar incanta sa stiu ca macar o fata in situatia
ta ar avea puterea sa ii spuna iubitului ei: "ori ne casatorim, ori ne despartim!"
Si asta numai daca e de parere ca ar putea avea o casnicie implinita alaturi de
el. (Însa de cele mai multe ori amantii nu sunt potriviti pentru a fi soti.) Adica
in momentul in care te gandesti ca vei trai o viata intreaga langa el, s-ar putea
sa descoperi ca nu va potriviti. Patima ii uneste pe unii oameni cu o putere foarte
mare. Dar in clipa in care patima dispare, ei descopera ca nu au aproape nimic
de impartit.
Cand intelegi ca nu ar fi bine sa ajungi sotia iubitului
tau, chiar daca el ar accepta in cele din urma sa te ia de nevasta, trebuie sa
te lupti din toate puterile pentru a rupe aceasta legatura. E adevarat: poate
fi foarte dureros ca omul pe care l-ai iubit, ca omul langa care ai avut parte
de atatea momente frumoase, nu e cel care sa te implineasca.
De obicei,
fetele aflate in aceasta situatie nu au curajul de a privi lucrurile in fata.
Prefera sa spuna ca iubitul lor e omul cel mai bun de pe lume, ca desi nu crede
in Dumnezeu ar fi un sot ideal, ca desi are anumite patimi, ele nu ii intuneca
frumusetea launtrica...
Îti relatez o intamplare: o prietena de-a mea
a trait cu un tip, apoi s-a despartit de el si s-a imprietenit cu un altul. A
trait si cu el si era convinsa ca se vor casatori. Acesta i-a zis deodata ca nu
mai vrea sa ramana in lume, ca si-a dat seama ca are chemare pentru manastire.
Cu greu, de voie de nevoie, fata a trebuit sa se consoleze. Mare i-a fost mirarea
cand a aflat ca la numai doua saptamani iubitul ei s-a casatorit cu alta fata
si ca justificarea cu manastirea era doar o poveste. Fiind biruita de deznadejde,
a acceptat sa se marite cu fostul ei prieten. Parintii lui au aranjat nunta, la
biserica, la restaurant, totul era bine pregatit. Dar, venindu-si in fire, ea
nu mai voia sa se marite. Am incercat sa o conving sa plece din Bucuresti in ziua
de dinaintea nuntii (daca va citi aceasta carte, o rog sa ma scuze ca ii aduc
aminte de unele clipe pe care ar fi vrut sa le uite).
Trebuie sa precizez
ca era foarte frumoasa, si la prima vedere ne-am placut reciproc. Dar eu eram
prieten cu Catalina atunci, si nu ne-am cunoscut mai bine decat in clipa in care
eu fusesem parasit de Catalina, iar ea de prietenul ei. Chiar daca ea era mai
mare, m-am gandit ca singura sansa de a o convinge sa renunte la casatoria pe
care nu si-o dorea era sa ii ofer eu sprijinul sufletesc de care avea nevoie.
Mi-am dat seama ca nu era genul de fata pe care mi-as fi dorit-o langa mine ca
sotie, dar puteam fi buni prieteni. M-am dus la parintele meu duhovnic sa ii cer
binecuvantare pentru ca eu sa plec cu fata la munte.
"Nu iti dai
seama ce imi ceri? Daca pleci cu ea o sa cadeti in pacat..."
"Nu,
parinte, cum sa cadem?"
"Crezi ca in starea in care se afla ii
va fi greu sa se indragosteasca de tine? Si atunci ar incerca sa te faca al ei."
Parintele
a avut dreptate. Ma simteam putin atras de ea si poate ca, singuri pe munte, am
fi fost biruiti de patima. Mai ales ca ei i se parea firesc ca tinerii care se
iubesc sa faca dragoste. Era convinsa ca facusem la randul meu dragoste cu Catalina,
si a fost foarte mirata sa afle ca lucrurile stateau altfel. Nu am mai plecat
cu ea la munte. Si s-a maritat. Apoi nu stiu ce s-a intamplat cu ea (m-am mai
vazut doar cu cel care o parasise, si m-am abtinut cu greu sa il intreb cum a
putut fi atat de neserios. Poate ca Dumnezeu l-a ajutat intre timp sa se schimbe).
Ma intreb uneori daca ea a avut parte de o casnicie fericita. Este posibil
sa fi avut, pentru ca sotul ei a iubit-o foarte mult: sa iei o fata care dupa
ce te-a parasit, dupa ce a fost a altuia, si apoi a acceptat sa fie a ta numai
din slabiciune si din frica de a infrunta singuratatea, e mare lucru. Cand am
vorbit cu Claudia despre ea m-a intrebat: "De unde stii ca ea nu avea nici
o vina? Ce, crezi ca celalalt a parasit-o fara motiv?" Nu stiu daca si ea
avea o parte din vina. Dar cred ca i-a fost mai bine fara el, decat cu el: era
mai rau daca o parasea dupa nunta.
E foarte bine ca astfel de prietenii
sa dureze cat mai putin. Nu rareori, cand tinerii s-au rugat ca Dumnezeu sa ii
ajute in viata, relatia cu persoana iubita s-a destramat: au iesit la iveala tot
felul de motive care ar fi putut duce la ruinarea viitoarei casatorii (sunt fete
care se roaga cu disperare: "Doamne, ajuta-ma sa ma marit cu cutare..."
De ce nu le ajuta Dumnezeu? Pentru ca stie ca respectiva casatorie ar fi sursa
de suferinta, si nu de implinire).
Fac o paranteza si iti povestesc un
lucru ciudat. La un moment dat, in perioada in care eram foarte framantat daca
sa ma casatoresc sau nu cu Catalina, am cumparat doua verighete frumoase. Prinsesem
inelele de sfoara de care in camera mea era agatata o copie mare a cunoscutei
icoane "Prodromita", icoana in care chipul Maicii Domnului a fost pictat
prin minune dumnezeiasca. Seara, cand m-am culcat, icoana era la locul ei, pe
perete (si cu inelele pe sfoara). Cand m-am sculat dimineata, icoana era pe birou.
L-am trezit pe tata, sa il intreb daca a intrat noaptea la mine in camera si daca
a mutat el icoana. Nu a vrut sa creada ca icoana s-a miscat singura. A zis sa
o las balta cu "misticismele". Dar eu nu aveam de ce sa imi mut icoana.
Si, daca as fi mutat-o, ar fi trebuit sa iau mai intai inelele de pe sfoara. Cand
am gasit inelele pe jos, in spatele canapelei, mi-am dat seama ca au cazut in
clipa in care icoana a zburat singura pana pe birou.
(Stiu ca poate ti
se pare incredibil ceea ce iti scriu. Întamplarea nu poate avea nici o explicatie
rationala: in camera mea nu intra nimeni noaptea, si daca ar fi intrat nu ar fi
avut de ce sa mute icoana; iar sa o mute fara sa faca zgomot era chiar imposibil:
in vremea aceea ma sculam dimineata imediat ce auzeam ca punea cineva mana pe
clanta.) Singura explicatie pe care am dat-o acestui fapt este ca Maica Domnului
mi-a atras atentia asupra faptului ca nu vrea ca acele inele sa fie puse pe icoana
ei, ca nu era bine sa ma casatoresc cu Catalina. Si, desi mi-a fost greu sa recunosc,
nu avea rost sa mai ramanem impreuna (nu din cauza ca s-a mutat icoana, cum fac
unii habotnici care cauta semne de la Dumnezeu si in faptul ca li s-a oprit ceasul;
ci pur si simplu pentru ca nu ne potriveam. Mutarea icoanei nu mi-a sugerat ca
nu e bine sa ma casatoresc cu acea fata, ci mi-a confirmat ca nu avea rost sa
accept o casatorie numai pentru ca nu aveam incredere ca voi gasi o fata mai buna).
Am incercat sa nu fac referire la lucrurile mai deosebite pe care le-am
auzit in viata mea. Mai ales ca minunile sunt greu de acceptat chiar de catre
unii care le vad. (Îti mai dau totusi un exemplu: am vazut cu ochii mei cum un
parinte a vindecat un paralizat. Am povestit lucrul acesta multor oameni, pana
cand - lovindu-ma de neincredere, am ajuns sa ma indoiesc eu insumi de el. Dar
la un moment dat, un prieten de-al meu, care are vreo cincizeci de ani, mi-a spus
cu drag: "O, de cati ani suntem prieteni... Mai stii cand ne-am cunoscut?
Cand l-a vindecat parintele X pe paralizatul ala..." L-am strans in brate
plin de bucurie: "Cum, ai fost si tu acolo? În sfarsit, mai e un martor..."
Între timp parintele murise si nu mai stiam exact cine a fost de fata, pentru
a-mi confirma ca am vazut un semn minunat).
Totusi, iti voi mai spune
un lucru deosebit: mama unui prieten care a intrat in manastire mi se plangea
ce viata chinuita a avut alaturi de sotul ei, un om cat se poate de rau. "Cand
m-am imprietenit cu el, mi s-a aratat intr-un vis Sfantul Ierarh Nicolae si mi-a
spus sa ma despart de el, ca nu e un om bun. Dar nu am vrut. Am preferat sa arunc
Acatistierul, protestand fata de faptul ca Sfantul se amesteca in viata mea. Dar
am avut foarte mult de regretat de pe urma acestui gest."
Sunt situatii
in care oamenii isi dau seama clar ca Dumnezeu nu e multumit de compromisul lor
de a lua in casatorie persoane care duc o viata murdara. Cu toate acestea, legatura
patimasa ii face sa prefere sa se ascunda de Dumnezeu. Dar de Dumnezeu nu te poti
ascunde. Daca iti dai seama ca El asteapta de la tine mai mult, ca mai devreme
sau mai tarziu, orice compromis isi va arata efectele negative, nu sovai sa dai
inapoi.
(Ajuns aici, trebuie obligatoriu sa iti spun ca marea majoritate
a viselor legate de casatorie provin de la oboseala: fetele viseaza tineri care
le petesc, si invers. Au aparut o sumedenie de carti despre interpretarea viselor:
fetele care s-au casatorit numai pentru ca in noaptea de dinainte de a-si cunoaste
sotul au visat grau au avut de suferit de pe urma gestului lor necugetat. La fel
si cele care, bucuroase ca si-au gasit perechea ideala din punct de vedere astrologic,
au trecut cu vederea defectele "neesentiale". Dar tocmai aceste defecte
le-au facut mai apoi viata mizerabila. Articolele si cartile despre interpretarea
viselor nu fac altceva decat sa ii zapaceasca pe oameni, sa ii introduca pe nesimtite
in lumea oculta, in lumea vrajitoriei; chiar daca par nevinovate, daca le judecam
dupa roade ne dam seama cat sunt de periculoase pentru suflet.)
Cat de
usor imi e mie sa iti spun sa te desparti de omul pe care ti s-a parut ca il iubesti,
daca iti dai seama ca nu e potrivit pentru tine... Tie ti-ar fi foarte greu sa
faci asta. Mai ales daca ati apucat sa aveti si legaturi trupesti. De multe ori
fetele nu au curajul sa se desparta de prietenii lor pentru ca le e frica de scandal.
Si tot asteapta ca finalul sa vina de la sine. Dar nu vine.
O fosta eleva
a mamei mele a pierit ucisa de prietenul ei, dupa ce acesta a intuit ca fata voia
sa il paraseasca. Sarmana intelesese ca nu i-ar fi bine sa devina sotia lui, dar
prea tarziu. Era o tanara absolut deosebita, nu imi dau seama cum s-a putut lega
sufleteste de un asemenea ticalos. Dar iubirea e uneori oarba, mai ales atunci
cand indragostitii Îl pun pe Dumnezeu intre paranteze...
Nu ti-am scris
asta ca sa te sperii. Sunt de acord ca o despartire poate fi foarte violenta.
Dar cred ca poti avea intelepciunea sa gasesti o cale pasnica de a lamuri lucrurile.
Am avut o prietena buna care traia cu patronul unui magazin. Nu il iubea.
"Nu stiu cum sa scap de el. La fiecare sfarsit de saptamana ma scoate din
Bucuresti, dar mie nu imi place deloc de el." (Acum fata e maritata cu un
barbat pe care il iubeste). Ca sa o sperii putin i-am zis in gluma: "Fii
atenta, daca nu te rupi de el o sa ma rog la Dumnezeu sa te calce o masina, ca
sa iti bagi mintile in cap." Fata a crezut ca vorbesc serios, si a fugit
sa se spovedeasca la un parinte la care o dusesem mai demult.
"Parinte,
m-a amenintat un prieten ca daca nu o termin cu patronul o sa ma calce o masina..."
Parintele,
razand: "Ce prieten, asta nu poate fi decat Danion..."
Fata mi-a
povestit faza bucuroasa ca si-a dat seama ca glumisem. Eu i-am spus de accident
ca sa isi dea seama ca, neavand curajul de a se rupe de patronul pe care nu il
iubea, isi facea mult rau. Foarte bine i-a fost cand a avut curajul sa o termine
cu el.
(Cineva care tocmai a citit capitolul cu Britney mi-a spus ca am
avut dreptate cand banuiam ca nu mai e fecioara atunci cand spuneam ca totul ar
putea fi doar circ si reclama. Ca au aparut in presa dezvaluiri pe aceasta tema.
Poate ca si alte referinte din carte sunt "expirate". Ce sa fac, nu
am timp sa ma ocup si de astfel de probleme "importante".)
Asa
iti spun si tie: e imposibil sa nu iti fie mai bine dupa ce vei avea curajul de
a face acest pas, de a renunta la un om alaturi de care stii ca nu poti fi fericita
in casnicie.
Sunt barbati care, atunci cand aud ca femeile vor sa ii paraseasca
pentru ca nu vor sa se marite cu ei, dandu-si seama ca nu ar putea fi un cuplu
fericit, insista, vin cu promisiuni ca se vor schimba in cateva zile, ca vor face
cate in luna si in stele. Rabdatoare, femeile asteapta si aceasta schimbare. Dar
vazand ca nu apare, vor sa plece. Inimile lor sunt pline de nesiguranta, in fata
e un mare vid, nu stiu ce le asteapta in viitor. Vor sa plece. Dar ei insista.
El: "Hai sa incercam sa reparam lucrurile casatorindu-ne. Poate ca
daca ne casatorim Dumnezeu ne va ajuta sa ne fie bine. (Numele Domnului e invocat
cu viclenie, numai pentru a nu ramane cu buza umflata.) Daca nu iti va fi bine
langa mine esti libera sa pleci oricand. Da-mi o ultima sansa." La acest
punct unele femei nehotarate cedeaza. Neavand curajul de a infrunta singuratatea,
considerandu-se prea slabe pentru a renunta la ceva precis, ele accepta propunerea.
Se gandesc ca vor pleca la primele motive de nemultumire. Dar abia dupa ce s-au
casatorit isi dau seama de greseala pe care au facut-o. Îti dau numai doua motive
(care par stupide) pentru care aceste femei nu divorteaza imediat:
Un motiv
ar fi mandria: "Cum, dupa ce toata lumea m-a vazut mireasa, dupa ce toti
au crezut ca sunt fericita, cum sa am puterea de a recunoaste ca totul a fost
o mare minciuna? Cum sa am puterea de a recunoaste in fata prietenelor ca am fost
pacalita? Lasa, sa mai treaca timpul si divortez mai incolo."
Din
afara acest motiv pare stupid. Dar nu este. Cat de chinuita este o femeie care
gandeste asa... Cat de mult sufera de pe urma unui gest necugetat...
Tocmai
pentru a evita un divort ulterior iti spun ca e bine sa va despartiti acum.
Poate
ca tu duci o viata crestina si te gandesti ca, oricat ti-ar fi de rau, nu vei
divorta. Dar in loc sa te gandesti ca Dumnezeu iti va da puterea sa rabzi orice,
nu ar trebui oare sa intelegi ca e mai bine sa eviti o asemenea casatorie? Daca
ai atata credinta incat sa rabzi un sot care iti va face viata din ce in ce mai
trista, de ce nu te rogi la Dumnezeu sa iti dea puterea de a astepta sa gasesti
un om mai potrivit?
Crezi ca e bine sa Îl ispitesti pe Dumnezeu, acceptand
o casatorie numai din comoditate sau din cine stie ce motive subiective?
Unele
fete isi fac urmatoarea socoteala: "Dupa ce lumea ne-a vazut impreuna atatea
luni, daca voi renunta acum la el se va zice ca sunt o femeie usoara..."
Stii cine va gandi despre tine in acest fel? Tocmai femeile care, aflandu-se in
situatia ta, nu au avut curajul de a infrunta pentru scurta durata singuratatea.
Si acum incearca sa se minta, spunandu-si ca duc o viata fericita. Dar cand vad
pe cineva care a avut mai mult curaj decat ele se simt jignite. Ies la atac.
Ceilalti
oameni vor aprecia insa gestul tau. E un gest care dovedeste stapanire de sine,
maturitate si intelepciune. E firesc sa fie apreciat.
Sa vorbim acum putin
despre ispita singuratatii. Oamenii care nu se tem de singuratate ori au mare
credinta in Dumnezeu si Îi simt tot timpul prezenta, ori au inimile de piatra.
Nimic nu se poate asemana cu singuratatea. (Uneori ma gandesc ca pentru pacatele
mele cea mai mare osanda vesnica ar fi singuratatea. Chinurile iadului sa fie
inlocuite de singuratate. Sa nu am parte nici de dragostea lui Dumnezeu, nici
de a oamenilor. Asta mi se pare cea mai groaznica pedeapsa. Nu stiu cum e de fapt
in iad. Dar ma rog ca Dumnezeu sa Se indure de mine si sa ma invredniceasca de
mantuire.) Nesiguranta clipei viitoare e foarte greu de indurat. De bine, de rau,
acum ai pe cineva langa tine. Dar daca te desparti de el, ce va fi?
Daca
ai avea alaturi de tine niste prieteni apropiati, sau macar o prietena buna, ti-ar
fi mai usor. Sau macar daca parintii ti-ar fi aproape, tot ai avea un sprijin.
Dar daca nu vei avea pe nimeni care sa te sustina, singuratatea va fi foarte greu
de infruntat.
Cand am fost parasit de Catalina am suferit enorm. Desi
stiam ca nu ne potrivim, nu imi trecea prin cap ca ea ma va parasi. O dovada de
dragoste: m-a parasit tocmai pentru ca mi-a vrut binele, pentru ca si-a dat seama
ca nu ma poate implini. Dar singurul mod in care imi putea reda libertatea era
sa imi spuna ca s-a saturat de mine. Nu mi-a trecut prin cap ca s-a sacrificat
pentru a-mi fi bine; asta am aflat-o mult mai tarziu. În clipa in care mi-a spus
ca vietile noastre se despart, parca mi-ar fi dat cu o piatra in cap. Tocmai iesisem
din spital, unde fusesem tratat de o forma grava de pneumonie. Am simtit ca innebunesc.
Nu mai puteam manca, nu mai puteam dormi. Eram disperat. Chiar daca ea nu era
o fata de nota 10, alti prieteni apropiati nu mai aveam. Si vreo doua saptamani
nu am fost bun de nimic.
Pe cat de mult bine mi-a facut parasindu-ma,
pe atat de rau mi-a facut alegand tocmai acel moment. Cu o luna mai devreme, cand
eu ii propuneam sa ne despartim, se intristase tare. Pe mine m-a socat nu atat
despartirea propriu-zisa, cat modul si motivul. Mi se parea ca traiesc ceva imposibil:
sa fiu parasit de fata care mi s-ar fi daruit in orice moment, numai ca sa ma
convinga de dragostea ei... Daca as fi primit "ofranda" ei, nu ne mai
despartea nimeni. Bine ca m-a ferit Dumnezeu de o asa cadere.
Daca iei
hotararea sa te desparti de el, ai grija cum o faci. Fa-o in asa fel incat sa
suferiti cat mai putin. Nu se poate sa nu fii legata de el, si sa te desparti
cu usurinta. În prietenia voastra ai pus o parte din sufletul tau; si ce ai dat
nu mai vine inapoi.
Gandeste-te si la tine, si la el. Fa-l sa inteleaga
ca despartirea e nu numai spre binele tau, ci si al lui. Încearca sa gasesti momentul
potrivit pentru a-l parasi (in nici un caz chiar inainte de a-si da examenul de
licenta, sau de a da un concurs pentru angajare; la esecul sentimental s-ar adauga
si altele mai mari, si ar putea fi biruit de deznadejde. Doar stii ca unii, trecand
prin momente de dezechilibru psihic, au incercat chiar sa se sinucida.)
În
acelasi timp vezi ca nu cumva sa ramai langa el numai pentru ca te santajeaza,
amenintandu-te ca se sinucide daca nu te casatoresti cu el. Dar banuiesc ca te-ai
ferit de prietenia cu un tip atat de dezechilibrat.
Daca sufletul tau
nu isi gaseste bucuria langa el, oare cum ati mai putea ramane impreuna? (Sunt
cazuri in care un barbat nu vrea sa se desparta de o femeie numai pentru ca vede
in ea o papusa gonflabila de proportii excelente. Chiar daca simte ca ea nu e
fericita, nu il intereseaza. Daca papusa functioneaza, e bine. Dar in momentul
in care o femeie e tratata de un barbat ca o papusa de plastic nu trebuie sa aiba
nici un fel de remuscari atunci cand il paraseste.)
Ai curajul de a lua
in viata in piept. Îti va fi greu o saptamana, o luna, sau chiar cateva luni.
Dar ai multa vreme inainte, nu?
Da-ti seama, peste cateva luni poti fi
petita de un tanar care sa fie exact cum iti doresti.
Dar ce spun peste
cateva luni, poate si mai repede de o luna. Poate si peste cateva zile. Ai grija
totusi sa nu te arunci in bratele primului barbat care iti iese in cale, si sa
te mariti la repezeala, numai pentru ca te-ai convins ca el nu are defectele celuilalt.
Poate ca are alte defecte, mult mai mari.
Nu te grabi. Persoanele care
au trecut prin dezamagiri sentimentale sunt ispitite sa isi refaca viata cat mai
repede. Si pot cadea din lac in put.
Nu te grabi. Dupa ce te rupi de omul
de langa tine, prioritatea nu este sa ii gasesti un inlocuitor. Prioritatea este
sa te refaci, sa te pui pe picioare. Abia dupa ce ai ajuns la un anumit echilibru
launtric te poti gandi la maritis. Pentru ca nu e corect sa fii luata in casatorie
pana ce nu ai scapat de efectele naufragiului.
Poate ca vei trece prin
momente grele, in care o sa iti vina ideea sa pui mana pe telefon si sa te intalnesti
iar cu vechiul prieten. Poate ca, trecand prin locurile voastre preferate, sau
ascultand melodiile voastre de suflet te va birui dorinta de a fi langa el inca
pentru cateva zile. Nu sufla in focul inca nestins. Oricand ti-ar putea sari in
ochi scantei. Iar nesocotinta de a-ti bate joc de sufletul tau sau de sufletul
lui se iarta greu.
(Se poate totusi ca tu sa fii deja despartita de fostul
prieten. Nu e exclus nici ca, stand departe de el, sa iti dai seama ca hotararea
de a-l parasi a fost copilareasca si ca ar bine sa va casatoriti. Daca esti sigura
ca ai ajuns la concluzia cea mai buna, un telefon poate fi salvator.)
Oricum,
fii pregatita sa treci prin urgia singuratatii. Chiar daca pentru scurta vreme
nu iti va fi usor. Gandeste-te cat de greu le este fetelor care sunt parasite
de prietenii lor. Prieteni carora le-au daruit uneori nu numai inimile, ci si
fecioria. Cat de disperate se simt... Au dat totul, si au fost date la o parte,
ca niste jucarii. Ele ar face orice pentru a fi primite inapoi. Si, daca vad ca
toate eforturile raman zadarnice, fac gesturi necugetate.
Mi-as dori ca
si o asemenea fata sa citeasca aceasta carte. Sa inteleaga ca nu are de ce sa
ii para rau ca a fost parasita. Ca daca "el" a fost atat de lipsit de
inima incat sa se poarte cu ea ca si cu o jucarie pe care o arunci dupa ce te
saturi de ea, nici daca ar fi luat-o de sotie nu i-ar fi fost bine.
E
foarte probabil sa ai prietene care au trecut sau trec prin aceasta situatie.
Încearca sa le fii cat mai aproape. Mai ales daca le bantuie gandul sinuciderii.
Sinuciderea e cel mai mare pacat. Sunt o mie de motive care te pot aduce in pragul
sinuciderii, dar nici unul nu sta in picioare. Oricat de tare sufera cineva, sinuciderea
nu rezolva durerea. Chiar si cei care nu cred ca sinucigasii merg in iad, chiar
si cei care nu cred ca exista viata dupa moarte, isi dau seama ca sinuciderea
e groaznica. Te lipseste de posibilitatea de a trai si clipe mai bune. O dovada
sunt cazurile celor ale caror tentative de sinucidere au esuat, si care mai apoi
au reusit sa se puna pe picioare. Ei si-au dat seama cat de mult ar fi pierdut
daca s-ar fi sinucis.
Încearca sa le ajuti pe prietenele tale care sufera
ca au fost parasite de prietenii lor in acelasi fel in care ai vrea tu insati
sa fii ajutata daca ai fi in aceeasi situatie. Spune-le ce mare prostie ar fi
sa cada in bratele primului venit. Ar trece de la o poveste trista la alta. Dumnezeu
nu Si-a intors fata de la ele. Sa aiba incredere, sa aiba nadejde. Daca nici unul
dintre oameni nu reuseste sa le aline suferinta, daca nimeni nu intelege furtuna
din sufletul lor, Dumnezeu e la datorie. E la locul Lui. Si asteapta sa vina in
ajutorul celor care Îl cheama.
Ce sansa uriasa ne ofera credinta! Oricat
de mari ar fi impasurile prin care trec oamenii, pot primi o mangaiere, pot primi
putere, pot afla o scapare...
CARTEA NUNTII
de Danion Vasile
Povestea
vulturilor aurii
Sa
stam de vorba
Despre
mirajul sexualitatii
De
ce sa ma casatoresc?
Despre
Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De
ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre
fotomodele si Don Juani
Geniul
si femeia de serviciu
Banii
vorbesc!
Despre
influenta prietenilor
Parintii:
prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea
preotului
Despre
vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre
dragostea trupeasca
Scrisoare
catre tinerii secolului XXI
"Daca
stiam ca o sa ne certam atat..."
Un
examen cu multi restantieri
Cuvinte
catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar
barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum
sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu
e baiat de cartier..."
Povestea
unei casatorii...
Postfata
la editia a doua
Rugaciuni
Prefata
