Vorbind cu tinerii secolului XXI incerc sa ma adresez celor care s-au lasat modelati de mentalitatea modernista, celor care sunt crestini numai cu numele. Mai exista inca, si vor exista pana la sfarsitul lumii, si tineri care duc cu rabdare crucea ironiilor si a batjocurii din partea celor care ii acuza ca sunt prea bisericosi, prea traditionalisti. Nu pentru ei scriu aceste randuri, ci pentru ceilalti. Pentru cei care, multumindu-se sa fie in pas cu modele si cu curentele inovatoare, nu au timp sa analizeze la rece felul in care le este modelat sufletul. Chiar daca ma voi adresa in special fetelor, cele scrise sunt valabile in egala masura si pentru prietenii lor.

Īncep direct: Unele fete gasesc o sumedenie de justificari faptului ca au inceput viata sexuala inainte de nunta ("ca pastrarea fecioriei tine de legenda, ca..."). Ele sunt revoltate ca Dumnezeu nu le ajuta sa se marite odata, si sunt groaznic de speriate de ideea ca ar putea ramane "fete" mari. Alte fete, foarte putine de altfel, si dintr-un aluat diferit fata de primele, sunt groaznic de speriate ca, pentru ca au cazut in pacatul desfraului, vor avea parte de o viata chinuita, ca pedeapsa dumnezeiasca va cadea ca un fulger asupra lor. Le este frica de viitor, le este spaima de chinurile de care vor avea parte in aceasta viata ("am gresit inaintea lui Dumnezeu, nu mai sunt vrednica de o viata frumoasa, nu mai merit o familie fericita...").

Marea majoritate a fetelor de astazi au o pozitie aflata intre cele doua amintite mai sus, si se simt mai aproape de prima, pe a doua considerand-o bolnavicioasa.

Eu vreau sa scriu cateva randuri catre fetele care vor sa se marite, dar nu au gasit inca barbatul ideal, si care, fie ca regreta pierderea fecioriei, fie ca o considera o fapta de isprava, au anumite semne de intrebare cu privire la propriul viitor. Si aceste semne de intrebare sunt legate ori de pedeapsa lui Dumnezeu, ori de tensiunile care ar putea aparea in cazul in care barbatul ideal ar avea "ciudatenia" de a vrea sa aiba o fata "la prima mana", si nu la "second hand".

Ia auzi glasul care zice:

"Vai tie, pacatoaso! Vai tie! Ca in loc sa iti pazesti curatia sufletului, te-ai tavalit in noroiul pacatului. Cum de te mai suporta cerul, cand esti atat de necurata? Cum de te mai tine Dumnezeu, cand prin patimile tale te-ai asemanat animalelor, cand prin impreunari si dezmierdari te-ai asemanat desfranatelor?"

"Vai tie, pacatoaso..."

Cam asa se asteapta unii sa se exprime Biserica, prin slujitorii ei, fata de fata care cade in pacatul curviei. Cu sute de ani in urma Sfintii Parinti scriau scrisori care noua ni se par foarte dure adresate celor care cadeau in pacate mari, de la desfrau pana la apostazie. Mustrarile Sfintilor sunt privite cu ironie si se spune:

"Ia uita-te, cata habotnicie! Ia uite, cat de inapoiati erau! Faceau din tantar armasar! Ce e asa mare pacat sa te distrezi putin, sa simti placerile tineretii, in loc sa stai ca prostul de unul singur si sa te dai cu capul de pereti de plictiseala?"

Vei citi o scrisoare scrisa pentru tine, o scrisoare in care sper sa te regasesti. Poate ca te-a durut foarte mult morala pe care ti-au tinut-o unele rude, considerandu-te destrabalata. Eu incerc sa iti vorbesc intr-un alt mod despre caderea ta si despre modul in care in viata ta poate rasari soarele.

"Vai tie, pacatoaso..."

Cu mai mult de o mie de ani in urma, cand parohiile crestine erau mult mai intarite, cand caderea era foarte rara, era normal ca pierderea fecioriei sa fie privita cu o atitudine care noua ni se pare foarte aspra. Foarte rar tinerii crestini cadeau in pacatul desfraului. Caderea lor era inteleasa in toata gravitatea ei. Ei se indepartau de modul de viata al comunitatii unite in Hristos. Daca ar fi fost tratati cu prea multa intelegere, atunci si altii s-ar fi simtit atrasi de pacat: "Daca pacatul nu e chiar atat de rau, de ce sa nu il incercam si noi..."

Numai ca atitudinea tinerilor era alta. Ei intelegeau pacatul ca pe o rupere de Hristos, ca pe o rupere de viata. Si pacatul asta este, un pas spre moarte. Atunci nimanui nu i se parea ca un duhovnic e prea aspru cand oprea de la impartasanie o fecioara care cazuse in pacat vreme de zece ani. Īn momentul in care fata cadea era pe deplin constienta de gravitatea faptei sale si a urmarilor ei.

"Vai tie, pacatoaso..."

Predicile Sfintilor osandeau pe cei care, cazand prada desfraului, idolatrizau placerile trupesti. Sfintii nu puteau fi ingaduitori cu pacatul. A fi ingaduitor cu pacatul inseamna a fi ingaduitor cu moartea duhovniceasca a credinciosilor.

Cu vreme in urma crestinii se temeau de iad, le era groaza ca ar putea ajunge acolo dupa moarte. Cuvintele sau cartile Sfintilor Parinti care aratau ca plata pacatului este moartea nu erau deloc dispretuite pentru ca erau dure. Nici pacatosii insisi nu aveau nesimtirea de a batjocori invataturile Sfintilor si ale Bisericii. Caderea lor avea anumite limite.

Daca ai fi trait cu timp in urma, atunci cand Biserica era inteleasa ca Trup al lui Hristos si invataturile ei erau respectate de crestini, ai fi auzit poate cuvintele acestea:

"Vai tie, pacatoaso..."

Ar fi fost cuvinte care te-ar fi putut trezi din adormire, cuvinte care te-ar fi ajutat sa iti intelegi greseala. Chiar daca astazi aceste cuvinte nu mai sunt pe placul oamenilor obisnuiti cu zeificarea politetii si a pacii acestei lumi, pace care e straina de pacea pe care a venit sa o aduca Hristos, totusi cu vreme in urma le-ai fi inteles cu totul altfel.

Astazi, astfel de cuvinte sunt spuse de obicei ori de sectantii care ingrozesc lumea cu Apocalipsa pe care o vad venind asupra noastra, ori de cativa preoti fara experienta care incearca sa imite fara succes forma exterioara prin care Sfintii Parinti osandeau pacatul.

"Vai tie, pacatoaso..."

Daca as fi in locul tau si as auzi aceste cuvinte din gura vreunui preot, nu stiu daca as avea puterea de a mai intra vreodata in biserica.

Numai ca daca ai sta de vorba cu un preot nu vei auzi astfel de cuvinte. Preotii sunt slujitorii lui Dumnezeu. Chiar daca uneori prin viata personala nu sunt exemple pentru oamenii din parohia lor, totusi ei raman preoti. Rostul lor este de a intinde o mana celor care vor sa se apropie de Dumnezeu. Preotii nu vor sa osandeasca pacatul numai pentru a-si face datoria de proclamatori ai adevarului. Daca ar face asa ar fi ca fariseii despre care ne spune Evanghelia ca nici nu mergeau pe drumul spre Īmparatia Cerurilor, si nici pe altii nu ii lasau sa mearga. Se puneau stavila intre Dumnezeu si oamenii simpli, smintindu-i pe acestia.

Preotii trebuie sa tina seama intotdeauna de faptul ca Hristos nu a venit in lume ca sa ii osandeasca pe pacatosi, ci a venit tocmai pentru mantuirea pacatosilor. Pentru mantuirea, adica intoarcerea lor de la pacat, pentru pocainta si sfintirea lor. Nimeni nu are dreptul de a nega vreunui pacatos faptul ca daca se pocaieste Raiul ii este deschis si va putea intra in Īmparatia Cerurilor.

Catehezele si predicile de astazi sunt tinute unor oameni foarte diferiti fata de cei din secolul de aur al Bisericii, secolul in care au trait Sfintii Trei Ierarhi.

Uite, daca un parinte ar citi tinerilor o predica a Sfantului Vasile cel Mare impotriva desfraului, incetul cu incetul acestia ar parasi Biserica. Dar indraznesc sa cred ca daca Sfantul Vasile ar trai astazi, ar tine predica altfel: ar osandi cu aceeasi vehementa pacatul, dar ar tine cont de mentalitatea celor care l-ar asculta vorbind.

Un cutremur duhovnicesc prin care sa se arate cu degetul numai scaderile credinciosilor nu ar da roade bune.

(Stiu ca ti se pare ca m-am indepartat de subiect. Dar si de aceasta data e nevoie de paranteze ca sa te ajut sa intelegi mai bine ce trebuie sa faci pentru a avea parte de o familie implinita).

Traim niste vremuri pe care crestinii primelor veacuri si le-ar fi putut inchipui lesne. Suntem o tara asa-zis crestina, dar desfraul e la el acasa. Sondajele facute printre studente sau printre elevele de liceu arata ca fecioria va deveni nu peste multa vreme aproape o legenda. Foarte putine fete se vor mai marita fecioare. (Nu dau aici un sondaj cu situatia actuala pentru ca rezultatele sunt cat se poate de triste).

Traim o vreme in care anormalul e privit ca normal. Copiii cresc sub hipnoza vietii sexuale, vad in jurul lor oameni mari obsedati de sexualitate si intra sub influenta lor.

Ai crescut intr-un asemenea mediu. Ai avut putine sanse sa nu fii inghitita de el. Se poate observa ca au rezistat numai trei categorii de fete: din prima categorie fac parte cele care sunt crescute de mici langa Biserica (si dintre ele destul de putine, nu cele carora educatia religioasa le-a fost impusa cu forta, ci numai cele care au inteles sensul vietii crestine, care isi doresc mantuirea si cele care, cu ajutorul duhovnicului, duc lupta cea buna impotriva poftelor trupesti).

Din a doua categorie fac parte cele care, neavand parte de o educatie crestina, au avut parte de o educatie morala foarte severa. Aceste fete au fost crescute intr-o lume rece (ca lumea din care facea parte Rose - personajul feminin din "Titanic"). Nu stiu daca aceste fete vor cunoaste bucuria familiei. Au fost crescute intr-un spirit egoist, au fost crescute cu niste reguli foarte aspre, pe care respectandu-le le-au absorbit in fiinta lor. Cred ca o viata morala rupta de Hristos se aseamana unui instrument care nu canta: arata bine, e admirat de oameni ca fiind de mare pret, dar nu foloseste la nimic. (Si acum ce sa faca o cititoare care se regaseste in aceasta categorie? Sa alerge la vecin, ca sa scape de ,,raceala" care i-a fost insuflata de lege? Nu, in nici un caz. Sa se bucure ca totusi, folosindu-se de mijloace mai aparte, Dumnezeu a pazit-o curata. Sa caute sa inteleaga cat de subred e castelul de nisip pe care sta morala ei si sa caute o temelie puternica. Si va intelege ca temelia aceasta nu poate fi decat Hristos.)

Din a treia categorie fac parte prietenele cantaretei Britney Spears, pentru care pastrarea fecioriei a fost doar un act de teribilism. Poate ca acum, cand citesti cele scrise, Britney a ajuns la concluzia ca fecioria e un balast si poate ca si-a schimbat mentalitatea (in cazul in care acum mai e fecioara, daca nu cumva tot circul cu fecioria nu a fost decat o simpla reclama comerciala; doar si Brooke Shields poza in "the last american virgin girl", si abia la nunta Andre Agassi a aflat ca fecioara cu care s-a casatorit nu era fecioara!).

Hai sa vorbim despre Britney. Nu sunt un batran intelept care sa iti poata da sfaturi. Eu sunt un tanar de douazeci si opt de ani care vrea sa te ajute sa intelegi ceea ce i se pare mai important in pregatirea pentru nunta. Nu pot sa iti dau o lista cu sfaturi: Sfatul 1, Sfatul 2, ... Pot doar sa stau de vorba cu tine.

Nu stiu exact ce muzica canta Britney (in afara unui slagar pe care l-am tot auzit prin autobuze), dar am aflat ca de cateva luni ea e cea mai celebra cantareata. (Poate ca intre timp nici nu mai e, si iti vorbesc despre un personaj pus la naftalina). Dar nu e asa, din moment ce inca mai apare pe copertile revistelor si pe prima pagina a ziarelor. Ce are in comun Britney cu cartea mea? Sau mai bine zis ce am eu cu Britney? Un singur lucru: circul pe care il face cu pastrarea fecioriei. La un moment dat, ea a fost aleasa de conducerea Bisericii Anglicane drept simbol al fecioriei ( nu mai tin minte exact ce titlu i-au dat). Cand am citit asta, m-am gandit cum o sa se simta cei care au premiat-o cand Britney va ajunge simbol al vulgaritatii. Pentru ca pe drumul acesta mi s-a parut ca merge: dupa ce iti trambitezi cu voce tare virtutea, la un moment dat te saturi de ea si cazi in extrema cealalta.

Vorbeau doua fete in metrou: "Ia uita-te pe coperta aia, Britney s-a culcat cu cineva."

"Nu, uita-te cu atentie, scrie ca si-a pierdut fecioria in film."

"E, dupa secventele alea fierbinti cu sarpele, a trecut la imagini mai interesante..."

Nu stiu care sunt secventele cu sarpele, dar observ ca domnisoara Britney si-a pierdut fecioria in film, isterizandu-si si satisfacandu-si in acest fel admiratorii. Se pare ca merge pe drumul pe care il prevazusem.

Ce am eu cu Britney? Nu imi place ca ofera un model foarte murdar fetelor de liceu care, imitand-o, ajung pe drumuri gresite. Adica raman fecioare din teribilism, striga cu gura mare ca nu si-au pierdut fecioria, si apoi, cu foarte mare viteza, se satura de ea si se grabesc sa o piarda.

Care este modelul de feciorie propus de Britney? O feciorie strict fiziologica, o feciorie numai a trupului. Īn rest, mintea se poate bucura de tot felul de ganduri murdare. Britney nu si-a pierdut fecioria abia acum, in filmul in care a jucat. Si-a pierdut-o din clipa in care a inceput sa isi spurce mintea cu ganduri murdare. Numai din mandrie se putea lauda ca e fecioara. Ori mandria e un pas spre desfrau. Fiziologic, poate ca Britney mai e fecioara. Dar sufleteste nu mai e. Acesta e modelul de feciorie pe care il mai pastreaza lumea contemporana: o feciorie lipsita de curatia mintii, o feciorie care musteste de patima. O feciorie care inaintea lui Dumnezeu e socotita desfrau.

Gata si cu Britney, revenim la subiectul nostru.

Mediul in care traim e unul care musteste de sexualitate. Cred ca nici pe vremurile in care oamenii se inchinau la idoli nu era atata preocupare pentru sexualitate. De aceea faptul ca ai cazut nu e ceva nou. Stii bine ca printre prietenele tale putine mai sunt fecioare, asa ca nu ti se pare ca ai facut o greseala prin care ai calcat regulile societatii. Nu, in societatea de astazi tinerii sunt indemnati sa nu tina cont de nici o bariera morala, sa isi traiasca libertatea fara nici o remuscare: "Totul este permis. Singurul lucru interzis este aprecierea negativa a modului in care altii isi traiesc libertatea."

Pana aici cred ca ne-am inteles. Vezi ca randurile mele nu sunt dure. Sa nu crezi insa ca sunt prea ingaduitor, ca pentru a face pe placul cititoarelor deformez adevarul. Cred ca pentru un asemenea succes trecator as putea fi pedepsit de Dumnezeu cu chinurile iadului. Si nu am nevoie de un asemenea succes.

Eu incerc sa te conving ca oricat de ingaduitoare ar fi societatea contemporana fata de pacat, totusi urmarile pacatului raman aceleasi. Adica legile societatii nu au puterea de a schimba asezarea sufleteasca a omului. Societatea contemporana il poate convinge pe omul pacatos ca pacatul sau nu e pacat, ca viciile nu sunt vicii. Īn situatia extrema ii poate da cu sampon pentru creier si ii poate amorti constiinta. Dar nu are puterea de a-i curata sufletul, nu ii poate reda frumusetea launtrica.

Lumea de azi rastalmaceste ideea de frumusete: frumoasa este fata care foloseste balsamul de par cutare, rujul cutare, care are la sutien numarul cutare. Ea poarta chiar lenjerie tanga, si este cat se poate de comunicativa. "Fata Tanga" are o minte nu mai mare decat lenjeria cu acelasi nume. Numai ca ea nu e altceva decat o jucarie pentru barbati, un obiect de satisfacere a placerii. Cred ca tu nu esti una dintre ,,fetele Tanga", pentru simplul motiv ca acelea sunt prea destepte pentru a citi altceva decat reclame sau reviste de moda.

Dar stiu in acelasi timp ca "Fata Tanga" e un termen de comparatie pentru tine si pentru prietenele tale. Va comparati cu ea, si comparatia e in avantajul vostru. Sunteti fete de calitate, nu ca ea.

Sunt de acord cu acest lucru. Asa cum sunt de acord si cu faptul ca eu, chiar daca sunt foarte slab, sunt mai puternic decat un elev de clasa a II-a. Numai ca o astfel de comparatie nu imi face cinste. Normal ar fi sa ma compar cu cei de varsta mea. Si atunci s-ar vedea ca nu sunt prea voinic.

Nu te compara cu "fetele Tanga", te rog. Ci compara-te cu altcineva. Nu iti cer sa te compari cu fetele care merg toata ziua la biserica, care stau plecate cu capul in jos si care zic rugaciuni tot timpul (nu ai cum sa intelegi universul lor launtric, asa cum nici ele nu il pot intelege pe al tau; nu neg ca si printre ele sunt destule ,,uscaturi'', care traiesc numai forma exterioara a credintei, care isi petrec vremea contemplandu-si ,,curatia sufletului'' si osandin-du-si aproapele, dar analizarea comportamentului lor nu isi are locul aici).

Eu iti cer sa faci o alta comparatie: compara-te cu ceea ce ai putea fi daca ai trai sub binecuvantarea lui Dumnezeu. Pacatul te-a rupt de aceasta binecuvantare, si tu stii asta. Dar totusi nu simti lipsa acestei binecuvantari. Asa ca traiesti foarte bine fara ea. Si totusi, te gandesti sa intemeiezi o familie. Lucru extraordinar. Dar nu intelegi de ce Dumnezeu nu ti-a trimis inca omul potrivit.

Poate ca te iubeste prea mult. Daca ti-ar fi trimis un om care ti s-ar parea acum potrivit, poate ca, peste vreo zece ani, ti-ai fi dat seama ca nu e omul care iti trebuia. Tu acum stai departe de Biserica. Viata religioasa nu e un subiect care sa te preocupe. Te preocupa bucuriile specifice varstei. Acum Dumnezeu nu prea are loc in inima ta, care e ocupata cu altceva. Nimic nu e mai strain unui tanar sanatos decat gandul la moarte. Tineretea nu are aproape nimic in comun cu moartea. Tineretea e cel mai bun prieten impotriva mortii.

Cati tineri se gandesc la moarte? Numai cei preocupati de filosofie sau cei care cred in Dumnezeu si isi doresc sa mearga pe calea mantuirii.

Tineretea e varsta bucuriei. Dar, dupa ce te casatoresti, cunosti o alta fata a vietii. Apar greutatile, apar necazurile, apare lupta pentru painea zilnica. Odata cu trecerea anilor apar bolile, incepi sa intelegi ca tineretea nu e vesnica. Īncepi sa intelegi ca nici un om nu e nemuritor pe pamant. Atunci ai doua alternative: ori sa te agati cu disperare de placerile vietii, incercand sa te minti singura, fugind de gandul mortii, ori sa incerci sa intelegi ca dupa moarte vei da ochii cu Dumnezeu. Si atunci incepi sa te pregatesti de aceasta intalnire. Daca vei astepta pana la patruzeci de ani ca sa intelegi ca nimic nu e mai important in viata decat sa mergi pe calea mantuirii, vei avea un soc: vei intelege ca multe dintre lucrurile pe care le-ai crezut sigure se naruie. Vei intelege ca, intemeindu-ti familia pe niste criterii din care credinta in Dumnezeu nu facea parte, ai gresit. Dar ce spun ca abia la patruzeci de ani, poate atunci vei fi la a treia casatorie. Nu iti poti da seama cat de variate sunt mijloacele prin care Dumnezeu iti poate arata atunci cat ai gresit.

Vreau sa iti propun altceva: decat sa mergi pe un drum pe care e aproape cu neputinta sa nu il regreti mai tarziu (exceptie fac numai cei care sunt orbiti de vreo patima sau de diavol atat de tare incat nu mai vad nimic in jurul lor), mai bine sa mergi pe un drum in care la fiecare pas simti mana lui Dumnezeu. Mai bine sa mergi pe un drum sigur: pe drumul credintei.

Nu spun ca pe acest drum vei fi scutita de incercari, sau de necazuri. Dar pe acest drum intelegi ca necazurile prin care treci au un rost, si ca nu le duci singura: ori de cate ori esti la limita puterilor, Dumnezeu iti vine in ajutor.

Comparatia pe care ti-o propun este urmatoarea: compara-te cu tine insati. Īncearca sa iti dai seama ca esti ca un tanar care vrea sa se drogheze pentru prima data in viata lui. Prietenii il indeamna sa faca asta. El are un moment de luciditate si isi da seama ca daca ia drogurile peste zece ani va ajunge o ruina. Daca ar mai trai peste zece ani. Si tanarul renunta. Sta impotriva curentului. Acelasi lucru ar fi bine sa il faci si tu. Sa ai curajul de a respinge pacatul, sa ai curajul de a respinge moartea care il insoteste.

Gandeste-te cum ai arata peste vreo zece ani daca viata ta ar merge inainte fara nici o schimbare, si gandeste-te ce ar fi daca ai incepe sa duci o viata crestina. E greu sa iti dai seama cat de mare e diferenta. Mai ales ca sunt o mie de implicatii care nici macar nu iti trec acum prin cap. Īti dau un singur exemplu: o prietena imi spunea: "Eu sunt o fire comoda, imi e greu sa postesc, imi e greu sa imi fac canonul. Dar cand ma gandesc in ce mediu va creste copilul meu, cand ma gandesc in ce hal au evoluat lucrurile prin scoli, ma ia groaza. Īmi dau seama ca numai daca duc o viata crestina copiii mei vor fi ocrotiti de Dumnezeu, ca nu cumva sa ii inghita nebunia in care vor creste. Daca doar as mima viata crestina, copiii ar simti acest lucru. Si s-ar indeparta de Dumnezeu."

Īnca nu esti mama, nu iti inchipui acum cat de mult te va framanta cum vor creste copiii tai. De aceea nu stiu daca intelegi vorbele prietenei mele. Dar peste cativa ani le vei intelege (nu e cea mai buna varianta, sa duci o viata crestina numai pentru binele copiilor tai, dar oricum, e preferabila celei in care te intereseaza numai binele tau lumesc).

Cred ca, daca tot ceea ce ar trebui sa faci pentru a redobandi binecuvantarea lui Dumnezeu ar fi sa dai o cana cu apa unui sarac nu ai pierde aceasta ocazie.

Nu cred ca e nimeni care, daca i-ar fi foarte usor sa primeasca un dar de mare pret, ar sta lenevindu-se. Fii sincera, daca ai sti ca e de-ajuns sa faci un lucru usor ca sa primesti binecuvantarea lui Dumnezeu, nu e asa ca l-ai face? Indiferent cat de putin ai intelege in ce consta aceasta binecuvantare, totusi ai prefera sa o ai, decat sa fii lipsita de ea.

Cred ca cele doua motive pentru care tu stai departe de aceasta binecuvantare sunt ca ti se pare greu sa o dobandesti, si ca nu stii ce ar insemna pentru tine aceasta binecuvantare. Acest al doilea motiv mi se pare mai important, pentru ca daca ai sti ce poti pierde nu ai precupeti nici un efort pentru a salva situatia.

Poate ca iti este rusine sa te spovedesti. Poate ca pacatele te-au dus la deznadejde.

Īti copiez cateva randuri frumoase, scrise de tanarul parinte Savatie Bastovoi in cartea O pogorare la iad - Despre perversiuni si pacate in general: "Deznadejdea insa este lasarea mainilor in jos, este recunoasterea infrangerii. Noi nu trebuie sa facem asta. Nu vezi ca pana si in filmele de duzina, sa zicem "Rocky", eroul ne trezeste simpatia nu atat pentru faptul ca a invins in ring, ca multi sunt invingatori, cat pentru ca a invins in conditii vitrege, cand nimeni nu ii mai dadea nici o sansa. Toti il credeau invins, adversarul isi ridicase de acum mainile si se falea inaintea publicului exaltat. Dar Rocky, desi era de acum jos si plin de sange, cand o vede pe fata aceea care il iubea, si care il indemna la lupta cu atata nadejde, gaseste puteri si se scoala ca un biruitor si isi bate adversarul.

Pentru noi, crestinii, fata aceasta de la sfarsitul filmului, care ne da curaj, este Hristos. El apare intotdeauna in ultima clipa, descoperindu-ne dragostea Sa pentru noi, tainuita pana atunci. Sa nu abandonezi niciodata lupta pana cand nu Īl vei vedea pe Hristos venind, altminteri te vei declara invins(a) inainte de sfarsitul luptei. Dar ce inseamna sa te declari invins(a)? Oare faptul ca nu poti marturisi un anumit pacat preotului? Nu. Īnca nu. Aceasta este doar o lovitura, o lovitura pe care e firesc ca orice lupta sa o presupuna. Dar inca nu este infrangere, inca este incaierare. Īnfrangerea este atunci cand noi incepem sa fugim nu doar de preot, ci chiar si de Hristos, cand ajungi sa crezi ca nu doar preotul nu te mai poate intelege, ci pana si Hristos, pana si El nu te mai poate ierta."

Sper ca ti-au placut randurile parintelui Savatie. Nu este de-ajuns sa iti placa, trebuie sa te ajute sa depasesti rusinea de dinaintea spovedaniei. Da-ti seama, vreme de o jumatate de ora ii spui parintelui duhovnic pacatele tale, dupa care sufletul tau va fi curat. E un targ care merita facut. Lasa rusinea deoparte. Va veni vremea cand vom muri. Si dupa moarte ne asteapta viata vesnica, ori spre bucurie, ori spre osanda. Poate ca nu te intereseaza inca viata de dupa moarte, poate ca te intereseaza numai viata aceasta trecatoare. Īti spun iarasi ca nici in viata aceasta trecatoare nu vei avea parte de implinire daca nu vei trai acoperita de harul dumnezeiesc.

Nici nu iti dai seama cat de falsi sunt adultii care traiesc departe de Dumnezeu. Se mint pe ei insisi si ii mint si pe ceilalti, pentru ca altfel ar fi luati in ras. Pe mine ma mira sa vad ca lumea adultilor, pe care am cunoscut-o mai bine de cand m-am casatorit, este atat de plina de neimplinire. Si in loc ca ei sa caute ceea ce i-ar implini, adica in loc sa Īl caute pe Dumnezeu, se multumesc sa isi ocupe timpul prin indeletnicirea cu minciuna: se mint ca sunt fericiti, se mint ca drumul pe care au mers in viata e bun, se mint desi isi dau seama ca se mint. Vedem cu usurinta cum cei de langa noi au inaltat minciuna pe soclu de aur. Eu incerc sa iti atrag atentia sa nu repeti greselile lor. Vreau sa te ajut sa iti dai seama ca Dumnezeu te asteapta. Indiferent ce pacate ai facut, Dumnezeu te asteapta. Am auzit o vorba care mi-a placut mult: "Dumnezeu il iubeste mai mult pe cel mai mare pacatos decat e iubit El insusi de catre cel mai mare sfant."

Oare crezi ca Dumnezeu se scarbeste de pacatele tale? Oare crezi ca Dumnezeu se scarbeste de pacatele vreunui om care vrea sa se intoarca la El? Istoria Bisericii ne arata ca au fost oameni mai pacatosi decat tine, de la desfranate pana la criminali, de la vrajitori pana la betivi notorii. Putine fete au desfranat mai mult decat Maria Egipteanca, una dintre pacatoasele care prin pocainta au dobandit cununa sfinteniei. E putin probabil sa nu fi auzit viata ei.

Deci nu Dumnezeu e piedica. Atunci care e? Īncerc sa ma pun in locul tau si sa-mi dau raspuns la aceasta intrebare. Cred ca te sperie necunoscutul. Cred ca nu stii ce te asteapta daca te apropii de Dumnezeu. Se poate sa te sperie faptul ca va trebui sa te porti habotnic, ca va trebui sa duci o viata foarte aspra. Si poate te sperie si alternativa de a fi ca femeile care merg la biserica, ale caror suflete sunt pline rautate (din pacate!). Cunosc astfel de femei. Si de barbati. Toata lumea cunoaste. Din cauza lor multi stau departe de Biserica. Dar astfel de oameni nu sunt buni crestini. Ei sunt crestini numai cu numele.

Tot asa cum cunosti oameni ca ei, cred ca ai avut ocazia sa cunosti si crestini adevarati. Macar unul. Gandeste-te ca si tu esti chemata sa fii o crestina in a carei viata sa se vada cine iti e Stapan: nu diavolul, ci Dumnezeu. Acum, cand stai departe de Biserica, ti se pare ca viata de nevointa pe care o duc crestinii este aspra. Ca daca nu ar trebui sa tii posturi te-ai grabi sa vii si tu in Biserica. Dar crestinii sunt calatori spre Rai. Posturile le dau putere pe acest drum. Pe crestini nu ii sperie posturile, pentru ca simt atunci cand postesc ocrotirea lui Dumnezeu.

Of, as putea sa iti scriu o carte intreaga numai despre falsitatea obiectiilor celor care incearca sa justifice faptul ca nu se apropie de Biserica. Asa cum as putea sa iti scriu o carte intreaga despre cei care sunt crestini numai cu numele. Ma gandeam zilele trecute ca poate ar fi bine sa scriu o carte cu tema "Despre habotnicie si fariseism", aceste boli de care se molipsesc unii crestini. Suntem crestini numai la suprafata, dar in inimile noastre e pustiu. Si din cauza noastra lumea sta departe de Biserica. As vrea sa dau in vileag modul in care unii isi construiesc case pe temelia fariseismului, si oamenii care se smintesc de aceasta temelie nu pot intelege ca Hristos le da putere crestinilor sa duca o viata luminoasa, o viata curata, o viata de sfintenie.

Īncearca sa judeci tu motivele care te tin departe de Biserica. Īncearca sa lasi la o parte toata nesinceritatea, toate prejudecatile. De o parte stau motivele tale, de cealalta sta Hristos. Ce alegi? Spune-mi, ce alegi?

Pana acum ai preferat propriile prejudecati. Dar as vrea sa intelegi ca ele nu iti pot aduce lumina in viata. Īti pot aduce doar framantari, tensiuni, lacrimi. Si nimeni, in afara masochistilor, nu isi doreste propriul rau. Si nici chiar masochistii nu isi doresc raul, isi doresc ceea ce noi stim ca e rau, dar lor li se pare bun.

Cat mi-as dori sa asculti glasul constiintei care spune ca pentru toate caderile tale exista indreptare! Cat mi-as dori sa asculti glasul care spune ca, daca nu te intorci la Dumnezeu, viata ta va fi lipsita de bucuria cea adevarata...

Ma gandesc cu tristete la ce s-ar intampla daca noi am trai peste vreo suta de ani, cand diavolul isi va perfectiona somniferul pentru constiinte. Una din marile lui realizari in secolul XX a fost ca a reusit sa atace aceasta reduta de pret care este constiinta. Cata vreme constiinta era treaza, oamenii aveau constiinta pacatului si se intorceau la Dumnezeu. Dar diavolul nu era multumit cu caderile de scurta durata. Pacatosii se pocaiau si duceau lupta cea buna, sfintindu-se si rusinandu-l pe diavolul care mai inainte ii biruise.

Astazi oamenii nu mai au aceeasi constiinta a pacatului. Dar, totusi, oricat de mare ar fi apostazia si desfraul contemporan, oamenii simt, ca o adiere foarte fina, ca greselile sunt greseli, ca pacatul este pacat. De aceea inca iti mai pot spune: "Ridica-te!", si nadajduiesc ca vei asculta ceea ce iti spun. Numai pentru faptul ca iti propun sa alegi o viata frumoasa, o viata binecuvantata de Dumnezeu.

Ce e de facut? Toata lumea stie primul pas: Spovedania. Taina prin care preotii dau credinciosilor care se pocaiesc dezlegare de pacate. Numai ca ceea ce nu stiu toti credinciosii este ca, atunci cand vin la Spovedanie, trebuie sa fie hotarati sa nu mai pacatuiasca. Adica, daca un betiv vine la spovedanie intr-o doara, sansele de a se indrepta sunt foarte mici.

Totusi, pentru ca traim vremuri foarte grele, chiar si cei care nu au hotararea de a se indrepta pot veni sa se spovedeasca, si parintele ii va ajuta. Un betiv va da dovada de mare credinta daca atunci cand vine la spovedanie e hotarat sa nu mai bea. Alti confrati de-ai sai, stiindu-si dependenta de bautura, nu vor sa inceapa lupta cu aceasta patima. "De ce sa ne ducem sa ne spovedim, cand stim ca iar ne vom imbata?" Diavolul ii sfatuieste sa gandeasca asa. Au fost destule cazuri de betivi sau de fumatori care dupa prima Spovedanie s-au lasau de patima lor. Ar trebui sa venim la spovedanie crezand ca Dumnezeu ne va da putere sa biruim patima care ne apasa. Poate ca nu o vom birui de la prima spovedanie. Dar important este sa pornim o lupta crancena impotriva ei. Au fost unii care s-au luptat cu patima de care sufereau ani de zile: iar cadeau, iar se ridicau. Au murit biruitori, si au dobandit Raiul.

Iata de ce iti spun ca spovedania te-ar ajuta foarte mult. Si eu am patimi; dar de fiecare data cand ma duc sa ma spovedesc merg cu credinta ca Hristos imi va da putere sa ma schimb. De aceea nu ma gandesc niciodata ce va fi dupa spovedanie. Stiu doar ca spovedania imi curata sufletul, si face din mine un alt om. Pana la sfarsitul vietii voi avea caderi. Dar nadajduiesc ca, primind ajutor de la Dumnezeu, aceste caderi vor fi din ce in ce mai mici. Īn cartea Jurnalul convertirii sunt prezentate marile mele caderi de dinainte de a ma apropia de Biserica. M-am inchinat diavolului, am desfranat mult, am facut o gramada de pacate. Nu cred ca e nevoie de multe detalii. Ca sa ma ridic, cel mai mare ajutor l-am primit prin Taina Spovedaniei: am inteles ca Spovedania poate vindeca sufletul, oricat de mari ar fi ranile sale.

Īti vorbesc despre puterea tamaduitoare a spovedaniei tocmai pentru ca am cunoscut aceasta putere. Cred ca nu mai este nevoie sa fac referiri la trecutul meu. Acum, cand le mai povestesc unor prieteni prin ce am trecut, parca as povesti un film, parca nu am trecut cu adevarate prin cele povestite (o sugestie: sunt de parere ca ti-ar prinde bine sa citesti Jurnalul convertirii, tocmai pentru ca vei intalni un mod de prezentare a credintei crestine care sparge tiparele conventionale).

Daca incercam sa judecam din afara ce se intampla cu sufletul unui om care se spovedeste, vom observa ca, desi e hotarat sa lupte impotriva pacatului, totusi el va trai in continuare in aceasta lume care musteste de pacat, o lume care vrea sa il inghita. Dar nu putem sa vedem ca in inima lui a venit Hristos. Īn momentul in care cineva vrea sa isi indrepte viata, nu mai e singur. Dumnezeu e langa el clipa de clipa.

("Si ce, cand pacatuim, Dumnezeu fuge de noi?" Nu, noi fugim de El.)

Vad ca m-am lungit cam mult la acest cuvant. Asa ca nu mai continui apologia spovedaniei.

Poate ca tu ai incercat deja sa iti schimbi viata. Poate ca te-ai spovedit deja, dar ai revenit la viata de dinainte. Daca ai auzit despre preot cine stie ce lucruri care te-au smintit (sau daca ai fost nemultumita de modul in care a decurs spovedania), ti se pare ca purtarea ta a fost justificata. Dar orice viata ar duce preotii la care ne spovedim, nu noi vom da socoteala. Noi vom da socoteala numai pentru caderile noastre. Dar poate ca nu pe preot dai vina... Poate ca pur si simplu nu ai avut puterea sa duci viata curata pe care o asteapta de la tine Hristos. Nu dai vina pe altcineva, ci esti constienta ca greseala iti apartine.

Sau poate ca dai vina pe prieteni, pe faptul ca ti-a fost greu sa te rupi de influenta lor. Sau pe faptul ca ai avut mari suparari si nu ai gasit refugiu decat in pacat. Mi-am dat seama ca pacatul pare cel mai la indemana refugiu. Oricat de mari ar fi necazurile prin care trecem, pacatul este aproape: credem ca este sansa noastra de a avea o clipa de libertate, de a scapa din chingile realitatii. Dar nu ne dam seama ce alternativa hidoasa e pacatul: ni se pare ca e sansa noastra ("Traieste clipa..."), dar apoi ne lasa un gust amar. Nu mai caut explicatii pentru faptul ca ai revenit din nou la pacat. Dar mi se pare foarte trista situatia in care te afli. (Pentru ca am lucrat in domeniul editarii de carte, am ramas cu o deformatie profesionala: privitor la orice subiect legat de viata religioasa ma gandesc daca exista sau nu materiale tiparite. E usor sa constati ca, daca despre ridicarea din pacat sunt o gramada de carti, despre ridicarea celor care au cazut si dupa prima sau primele spovedanii nu exista nimic special. Totusi, mi s-ar parea firesc ca aceasta problema sa fie tratata separat, pentru ca aceia care au revenit la pacat au dobandit anumite idei fixe: "nu e cu putinta sa iti schimbi viata,...", "eu am incercat, dar Dumnezeu nu mi-a ajutat...", "e o nebunie sa fii crestin in ziua de azi...". Toate aceste afirmatii sunt partial adevarate, dar prezinta razboiul duhovnicesc numai din punctul de vedere al celui care nu si-a luat scut si a fost ranit imediat). Cred ca e nevoie de mult mai mult eroism sa te ridici a doua oara: prima ridicare e palpitanta, are ceva din aerul unei expeditii, e plina de mister; pe cand a doua incercare se aseamana urcusului unui alpinist, e mult mai grea. Pentru ca patima a revenit cu o putere sporita in sufletul celui care a cazut dupa ce s-a spovedit. (Pilda cu casa maturata!)

Acum sa revenim la subiectul cartii noastre: daca ai intelege cat de importanta este intoarcerea ta la Dumnezeu, atunci viata ta s-ar aranja foarte frumos. Dumnezeu nu ar lasa nerasplatit efortul tau, si te va ajuta sa iti intemeiezi o familie.

"Bine, dar dupa cat am cazut, mai sunt vrednica de asa ceva?" Nu, noi, oamenii pacatosi, nu suntem vrednici de binefacerile lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu vede dorinta si lupta noastra pentru a ne indrepta si ne iese in intampinare.

Daca sufletul se curata de pacat, daca ranile pacatului se vindeca, atunci omul nou nu prea mai seamana cu cel vechi. Traieste o viata frumoasa, o viata pe care nu si-ar fi imaginat-o mai inainte.

Dumnezeu nu e mincinos, nu ii paraseste pe cei care traiesc o viata curata. Si cum sa nu te ajute sa te mariti, cand familia este un sprijin atat de important in viata duhovniceasca? Cu siguranta Dumnezeu te va ajuta sa te mariti. Si chiar daca mirele intarzie cateva luni, aceasta se intampla numai pentru a avea tu timp sa iti cureti sufletul si trupul, ca sa fii ca o floare. Nu merita omul pe care tu il vei lua de sot o sotie cat mai aleasa? Acesta e cel mai mare dar de nunta pe care i-l poti face acum. (Poate ca o sa regreti putin ca nu a fost el primul barbat din viata ta. Dar, dupa spovedanie, sterge-ti din minte toate amintirile pacatoase. Īngroapa-le. Vei incepe o viata noua. Pastreaza doar pocainta pentru pacate, nu si amintirea lor).

Nu cauta fericirea fara Dumnezeu. Vei duce o lupta cu Adevarul care este mai puternic decat tine. Stii ca Nietzsche a declarat ca Dumnezeu a murit. Si dupa moartea filosofului cineva s-a gasit sa scrie: "Nietzsche a murit." Semnat: "Dumnezeu."

E de prisos sa ne jucam cu propria viata. De Dumnezeu nu ne putem ascunde. Tu cantareste alternativele care iti stau in fata: sa fugi de Dumnezeu, sa ai o familie in care sa domneasca egoismul, minciuna si neintelegerile, o familie din care sa lipseasca binecuvantarile lui Dumnezeu, sau sa cauti o familie peste care sa se reverse aceste binecuvantari.

A treia varianta nu exista. Asa ca ai grija ce alegi!

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata