| [ drumul
sufletului dupa moarte ] |
 |
|
|
Care e perechea ideala pentru tine? Cum trebuie sa fie tanarul
care ti-ar lumina viata, care ti-ar umple inima de bucurie?
Si care e modelul
ideal? Care e sablonul? Exista un astfel de sablon?
Cat de groaznic ar
fi sa existe sabloane! Toti baietii s-ar fi batut pentru cateva fete si toate
fetele s-ar fi batut pentru cativa baieti. În cele din urma s-ar fi ajuns la cateva
cupluri ideale, iar restul ar fi fost condamnati la tristete sau la singuratate.
Dumnezeu nu a vrut sa fie asa. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Fiecare tanar
isi poate gasi perechea potrivita. Învatatura orientala despre cele doua jumatati
care se regasesc dupa cautari de sute de ani este gresita. Noi nu suntem predestinati
sa ne cautam cealalta jumatate, reincarnandu-ne pana ne intalnim cu ea. Dar, chiar
daca nu exista jumatati, chiar daca nu exista reincarnare, totusi cautarea perechii
ideale este o realitate.
E cat se poate de normal ca oamenii sa isi doreasca
sa gaseasca pe cineva alaturi de care sa aiba o viata implinita. Or, pentru implinire,
este nevoie de armonie pe mai multe planuri: pe cel al frumusetii fizice, al pregatirii
intelectuale, al trairii duhovnicesti. Am spus armonie, un cuvant care ar avea
nevoie de nuantari. Pentru ca armonie poate fi si intre un geniu si o fata mai
slabuta din punct de vedere intelectual.
De multe ori oamenii au tendinta
sa aprecieze relatia unei perechi dupa niste criterii exterioare. Un exemplu:
un bun coleg de facultate s-a dus in Grecia. Acolo s-a indragostit de o fata.
A alergat la un parinte ieromonah grec si l-a intrebat daca sa se casatoreasca
cu fata, si parintele i-a pus doar doua intrebari:
"Esti fecior?"
"Da."
"E
fecioara?"
"Da."
"Atunci, casatoriti-va!"
Cand
am auzit sfatul parintelui, m-a bufnit rasul. Casatoria nu e doar o unire intre
organele respective (chiar daca e foarte bine ca amandoi sotii sa fie feciori
pana la nunta). E mult mai mult. Era firesc sa il intrebe si de feciorie, din
moment ce se pregatea sa devina preot, dar sa nu il intrebe nimic despre relatia
dintre ei, sa nu il intrebe daca se iubesc, sa nu il intrebe si altceva despre
ea, mi s-a parut ciudat
Finalul: fata nu voia sa se marite cu prietenul
meu, asa ca indrumarea parintelui grec nu a folosit la nimic. Eu cred ca atunci
cand un tanar vine sa ii ceara unui parinte sfatul in privinta casatoriei trebuie
sa ii prezinte situatia exacta. Nu e de ajuns sa vezi pe cineva care iti cade
cu tronc si, gata, alergi sa ii ceri duhovnicului binecuvantarea pentru casatorie.
O atitudine ca cea pe care a avut-o parintele grec dovedeste o insuficienta
cunoastere a drumului spre nunta. E de inteles pentru cineva care a ales monahismul,
dar nu si pentru cineva care da sfaturi tinerilor care vor sa se casatoreasca.
Am impresia ca ar fi fost mai bine ca parintele sa spuna cu smerenie ca nu se
pricepe sa dea sfaturi precise in problema respectiva.
Unul dintre lucrurile
cele mai importante din viata fiecarui om este sa isi gaseasca perechea potrivita.
De aceasta veritabila Goana dupa Aur depinde o viata intreaga (asta in situatia
in care nu intervine divortul).
Putem cauta multa vreme perechea potrivita
si putem trece pe langa ea pentru ca nu am avut ochi sa o vedem la timp. Pentru
ca poate am fi dorit sa aiba o anumita culoare a ochilor sau o anumita masura
la talie.
Tu poate ca ai deja un prieten cu care vrei sa te casatoresti
sau poate ca astepti unul. Daca ai prieten, lucrurile sunt mai simple: in cazul
in care corespunde asteptarilor tale si tu corespunzi asteptarilor lui, atunci
lumea e a voastra.
Ce sa faci in situatia in care vrei sa te mariti, dar
totusi nu apare nimeni la orizont?
Una dintre cele mai mari ispite pe
care le au fetele care vor sa se marite si nu au cu cine este ca nu isi dau seama
ca Dumnezeu va purta grija de acest lucru. Adica Dumnezeu nu le va lasa singure.
Totul e sa aiba incredere in El si sa Îl roage staruitor sa fie ajutate. Si, la
momentul potrivit, Dumnezeu le va ajuta. Nu se poate ca drumul lor de mantuire
sa fie familia si Dumnezeu sa le lase fara soti. Nu te poti marita de una singura,
nu? Evident ca nu!
Clipele trec... Lunile trec... Anii trec... si totusi
o fata nu se marita. A ajuns la varsta critica de treizeci de ani. E "trecuta",
si situatia nu pare sa se schimbe prea curand. Oare de ce? În astfel de situatii,
rare ce-i drept, poate ca Dumnezeu a socotit ca e bine sa treaca timpul tocmai
pentru ca fata sa aiba ocazia sa se maturizeze. Noi nu suntem roboti, nu suntem
facuti pe banda rulanta. Nu suntem facuti la fel, ci fiecare are insusirile lui.
Stiu ca e foarte greu pentru cineva sa vada ca toti prietenii s-au casatorit,
ca nu are cu cine sa isi planga tristetea. Am plecat intr-o vacanta cu sotia mea
si cu o prietena de-a ei, prietena care era foarte trista pentru faptul ca nu
gasise un barbat potrivit pentru ea. Vacanta a fost pentru ea o tentativa de mascare
a tristetii care o macina. Acum e maritata si are un copil. Cand imi aduc aminte
cat de trista era ca nu are o familie imi vine sa zambesc. Dumnezeu nu lasa pe
nimeni de izbeliste. În cazurile in care pare ca intarzie sa raspunda la rugaciunile
noastre, o face numai pentru ca stie mai bine decat noi ce ne este de folos si
ce nu.
Da, in principiu e bine ca la treizeci de ani o fata sa fie maritata
si sa aiba si copii (cat de egoisti sunt sotii care amana facerea de copii pana
isi rezolva toate problemele materiale, motivand ca vor sa aiba copii abia atunci
cand casa va fi in intregime aranjata: diferenta de varsta dintre ei si copii
va fi mare, si mari vor fi si neintelegerile!). Dar atunci cand fata e nemaritata
la treizeci de ani, desi ea a asteptat ca Dumnezeu sa Se indure de ea, e momentul
sa inteleaga ori faptul ca Dumnezeu ii incearca rabdarea, si nu are de ce sa se
revolte, ori ca ceva nu e in regula cu modul in care isi duce viata. O fata egoista
nu poate fi o buna sotie. Poate ca timpul trece tocmai pentru ca fata sa inteleaga
ca trebuie sa isi schimbe viata. De multe ori incercarile prin care trecem sunt
cele mai bune sfaturi pe care le primim de la Dumnezeu: intelegem din ele unde
gresim mai bine decat am intelege citind cateva carti. Si singuratatea este una
dintre cele mai grele incercari.
Îmi dau seama ca in multe cazuri tinerii
care vad ca timpul trece si nu se casatoresc nu inteleg rostul incercarii prin
care trec. Asa cum nici bolnavii nu inteleg rostul bolii. Dar orice incercare
are un rost.
Da-ti seama, cat de mare e lumea asta, cu milioane de tineri
care vor sa se casatoreasca, oare nu se gaseste nimeni potrivit pentru tine? Nu
se poate. Oricum, e foarte important ca tu sa nu astepti un model cu trasaturi
bine definite: sa consideri ca daca un tanar nu e doctor sau nu e profesor, nu
e bun sa iti fie sot. Cine asteapta baiatul din povesti va sfarsi prin a ajunge
la o mare deceptie: nimeni nu e ca baiatul din povesti.
Asta nu inseamna
ca perechea pe care o trimite Dumnezeu e banala sau stearsa. Dragostea are o proprietate:
te minunezi neincetat de frumusetea celuilalt. Nu ii vezi lipsurile pentru a-i
scoate ochii, ci numai pentru a-l ajuta
Cand iubesti nu incetezi sa te
bucuri de celalalt. Nu ti se pare ca e mai putin frumos decat iti doreai, nici
ca e mai putin destept. Sau, atunci cand iti dai seama ca e mai putin asa sau
altfel, iti dai seama ca aceasta lipsa nu intuneca cu nimic dragostea ta pentru
el.
As fi putut sa imi doresc cea mai frumoasa, cea mai desteapta, cea
mai smerita, cea mai delicata, cea mai rabdatoare sotie din lume. Dar nu am cautat
sa imi fac un idol pe care sa il astept la nesfarsit. M-as fi bucurat sa am o
sotie frumoasa. Dar nu ma asteptam sa fie atat de frumoasa cat e Claudia. Mi-as
fi dorit sa fie mai tandra. Si nu ma gandeam ca sotia mea va avea un mod de a-si
arata dragostea care mie mi se pare rece. De fapt la inceput nu l-a avut, greutatile
au adus-o aici. În loc sa ma plang de raceala ei, eu incerc sa o ajut sa revina
la modul de a fi pe care l-a avut mai inainte. Cred ca dragostea mea si ajutorul
lui Dumnezeu o vor ajuta sa fie ca inainte.
Eu nu sunt nostalgic. Nu astept
ceva imposibil, ci sunt constient de faptul ca greutatile prin care a trecut au
fost mari: de exemplu in maternitate, imediat dupa nasterea lui Codrin, cand copilul
a luat antibiotice, ea a avut parte de momente foarte grele. Copilul plangea mult
noaptea si ea era franta de oboseala (cum sunt aproape toate mamele, dar sotia
mea nu are o constitutie fizica foarte solida: inca ii mai zic "fetita mea",
ca e ca o studenta).
Eu sunt o alta fire: cu cat am trecut prin incercari
mai grele, cu atat am simtit nevoia sa ma tina in brate. Dar ea a incercat sa
isi creeze o bariera de protectie si din afara pare ca s-a insingurat.
Ar
fi fost normal sa impartim greutatile pe din doua. Am incercat sa le impartim.
Numai ca ea a facut si face tot posibilul pentru a-mi oferi mie toate conditiile
pentru a scrie si pentru a studia.
Ma iubeste foarte mult. De cativa ani
cumparam aproape numai cartile de care am nevoie eu. As putea sa fac altfel, sa
renunt la cartile care imi trebuie, pentru a-i lua ceva ce i-ar placea sa citeasca.
Numai ca nu ne permitem. Si imi dau seama ca oricum sunt destule carti de care
am nevoie si la care renunt. Asta nu inseamna ca nu ii plac cartile pe care le
cumpar. De multe ori le-a citit odata cu mine, iar alteori inaintea mea. Ce vreau
sa spun cu asta? Ca daca judec dupa criterii exterioare, daca ma gandesc la raceala
pe care o are uneori in relatia cu mine, se poate spune ca nu a fost o pereche
potrivita pentru mine.
Dar toti prietenii mei spun cat de mult m-a schimbat
in bine Claudia. La un moment dat chiar m-am revoltat: "dar ce, inainte ce
aveam?..." Si totusi recunosc faptul ca fara Claudia viata mea ar fi fost
pustie. Stiu ca multi dintre colegii mei de facultate au neintelegeri cu sotiile
lor. Am avut si eu cu Claudia. Dar ale noastre au fost provocate de obicei de
lucruri banale, de multe ori numai de ideea mea fixa ca intr-o anumita situatie
ar fi trebuit sa dea dovada de mai multa rabdare, sau ca ar trebui sa lase mai
mult de la ea.
În viata avem ori posibilitatea de a vedea cat de minunata
e persoana pe care o iubim, ori de a vedea cat de multe sunt lipsurile sale. În
clipa in care tot cantarim aceste lipsuri omoram dragostea. Preferam sa spunem
ca nu am gasit perechea potrivita si sa ne dam cu capul de pereti sau sa ne insinguram.
Judecand la rece, nimeni nu e perfect. Întotdeauna persoana iubita va putea spori
in frumusete launtrica. Daca ne multumim sa ii scoatem ochii pentru fiecare mica
"imperfectiune", vom sfarsi in a transforma iubirea pe care i-o purtam
intr-o relatie stearsa, trista.
Cei care se hotarasc sa se casatoreasca
trebuie sa fie constienti de la inceput de faptul ca celalalt nu este si nu va
fi niciodata perfect. Daca lipsurile celuilalt au fost covarsite de dragostea
pe care i-o purtam, daca il iubim cu toate ca are aceste lipsuri, nu trebuie niciodata
sa lasam la o parte dragostea pentru a-i reprosa ca nu este perfect.
Nu
am vrut sa ma refer aici la situatii dificile, cum e cea in care sotul sufera
de patima betiei. Înainte de a se casatori, s-a lasat de bautura pentru cateva
luni (sau cel putin a promis ca se va lasa). Si, dupa nunta, revine la "iubirea"
lui lichida. În astfel de cazuri nu se pune problema ca sotia incearca sa il convinga
sa renunte la bautura numai pentru ca dragostea i s-a imputinat. Dimpotriva. Sotia
incearca sa il ajute tocmai pentru ca il iubeste. Viciul bauturii ii nimiceste
sotul. Si daca l-ar rabda fara sa ii spuna nimic, nu ar schimba deloc situatia
in bine (nici daca sta toata ziua cu gura pe el nu stiu daca rezolva ceva: e nevoie
de multa delicatete si de rugaciune indelungata pentru ca situatia sa se schimbe.
Eu cred ca daca o femeie vrea sa ia un barbat care sufera de patima betiei da
dovada de multa inconstienta, pe care o va plati cu varf si indesat. Si mai consider
ca un barbat isi poate pune problema casatoriei abia dupa ce a scapat de ispita
betiei. Asta nu inseamna ca betivii sunt condamnati la singuratate; e firesc sa
fie constienti ca nu au dreptul sa intunece viata persoanei pe care o iubesc -
sau li se pare ca o iubesc - printr-o casnicie plina de violenta).
E normal
sa iti doresti un sot cat mai bun, cat mai iubitor, cat mai frumos, cu o inima
de aur. Ce sa mai vorbim? Nici nu ar fi trebuit sa iti scriu prea mult despre
perechea ideala. Este o tema asupra careia reflecteaza majoritatea tinerilor.
Ti-am scris gandindu-ma mai ales la faptul ca poate te apasa singuratatea.
Mi-am dorit oricum sa iti spun ca, indiferent din ce motive perechea ta intarzie
sa apara, Dumnezeu iti intelege framantarile si asteptarile si, la vremea potrivita,
asteptarile tale vor lua sfarsit. Poate crezi ca daca treci de o anumita varsta
nu vei mai gasi pe nimeni care sa vrea sa isi imparta viata cu tine. Acest argument
este intr-o anumita masura adevarat: cu cat trec anii, persoanele care sunt pentru
tine potentiale perechi se casatoresc. Si atunci cu tine cum ramane? În lume sunt
miliarde de barbati. Tu nu trebuie sa gasesti in aceasta multime doi sau trei
care sa fie potriviti pentru tine, ci unul singur. Da, e greu sa gasesti perechea
potrivita. Dar o vei gasi. În aceasta multime de barbati cel putin unul e potrivit
pentru tine. Si nu unul care va muri departe de tine, in Africa de Sud sau la
Polul Nord, ci unul pe care, daca stii sa il cauti, il vei gasi. Sa stii ca multe
fete au fost disperate ca in toata lumea nu se gaseste nici un barbat care sa
le placa si pe care sa il placa (de parca ar fi umblat prin toata lumea, de parca
i-ar fi vazut pe toti barbatii si ar fi putut zice ca nu isi pot gasi perechea).
Dar in cele din urma majoritatea s-au maritat. Si chiar daca sotul nu era departe,
uneori a durat mult pana l-au gasit. Locuia pe o strada vecina, in alt cartier,
sau in orasul vecin. Nu era in cealalta parte a lumii. S-au maritat cu trei, cu
cinci sau chiar cu zece ani mai tarziu decat celelalte colege de liceu. Vai, ce
tragedie! Totusi s-au maritat. Dumnezeu a vazut ca ele nu amanau nunta pentru
a trai in patimi si in pofte trupesti, ci pentru ca nu voiau sa faca un compromis
maritandu-se cu cine nu era cazul. Si le-a facut parte de o familie fericita.
La ce le-a ajutat ca au fost atat de nelinistite pana sa se marite? La
nimic. Lucrurile sunt simple. A zis Dumnezeu: "Nu este bine sa fie omul singur..."
Daca iti pui nadejdea in Dumnezeu vei vedea cum se rezolva problema singuratatii.
CARTEA NUNTII
de Danion Vasile
Povestea
vulturilor aurii
Sa
stam de vorba
Despre
mirajul sexualitatii
De
ce sa ma casatoresc?
Despre
Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De
ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre
fotomodele si Don Juani
Geniul
si femeia de serviciu
Banii
vorbesc!
Despre
influenta prietenilor
Parintii:
prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea
preotului
Despre
vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre
dragostea trupeasca
Scrisoare
catre tinerii secolului XXI
"Daca
stiam ca o sa ne certam atat..."
Un
examen cu multi restantieri
Cuvinte
catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar
barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum
sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu
e baiat de cartier..."
Povestea
unei casatorii...
Postfata
la editia a doua
Rugaciuni
Prefata
