Exista fete urate asa cum exista si baieti urati. Ei bine, o parte dintre aceste fete o tin una si buna ca nu vor sa se marite decat cu cel mai frumos baiat de pe strada sau din sat. Si, totusi, cel mai frumos baiat ia o sotie mai frumoasa si mai desteapta decat ele. Ce e de facut? Sunt predestinate fetele urate sa ia baieti urati? Nu neaparat. Sunt intre ele fete a caror frumusete fizica e coplesita de gingasie si de curatie. Sunt fete a caror dragoste e atat de puternica incat cei iubiti, si frumosi si destepti, simt ca nu mai pot gasi in alta parte asa ceva. Si se ajunge la casnicii fericite.

Dar de cele mai multe ori fetele urate isi gasesc baieti pe masura. Nu vreau sa crezi ca scriu despre ei cu aroganta. De multe ori raman surprins vazand pe strada sau in parc perechi care mi se par foarte urate. Dar e atata bucurie in ochii lor, incat imi dau seama ca sunt poate mai fericiti decat mine.

Cateva randuri catre o fata urata: poate ca nu esti multumita cu infatisarea ta. Poate ca te-ai saturat de glume si de ironii. Poate ca nu o data ai plans deznadajduita, si ai intrebat: "De ce, Doamne, de ce?"

O lume intreaga spune ca esti urata (asa ni se pare ca stau lucrurile cand suntem luati peste picior: ca toata lumea rade de noi; nu ne dam seama ca lumea e mult mai mare decat cercul nostru de cunostinte sau de prieteni).

Întrebarea principala este: ai sau nu dreptul la fericire?

Stiu ca multe fete urate cad foarte usor in bratele baietilor frumosi care au chef de distractii de moment. Nu e firesc? Fetele urate se bucura ca monotonia vietii lor e intrerupta de escapade in care, pentru scurta durata, se simt bagate in seama, se simt interesante. Fetele urate sunt considerate un fel de paria fata de fetele frumoase, de fotomodele. "Fotomodelele" au parte de clipe frumoase ori de cate ori si le doresc (prin "fotomodele" inteleg nu numai fetele care pozeaza pentru diferite reviste, ci fetele care se ajusteaza dupa etalonul "90-60-90").

Am eu dreptul oare sa le sugerez fetelor urate sa renunte la micile lor bucurii pasionale si sa se multumeasca doar cu momente monotone si apasatoare? Înainte de a raspunde la aceasta intrebare precizez ca exista mai multe categorii de fete urate. Unele pe care altii le considera urate si unele care se considera ele insele urate. Cele scrise de mine se refera numai la fetele care sunt considerate urate de catre ceilalti (in privinta celorlalte nu pot spune decat ca se pun in situatia de a fi tratate ca niste fete urate de catre baietii care le intuiesc o anumita inhibitie si un anumit complex de inferioritate).

Apoi trebuie sa spun cine este cel care se adreseaza fetelor urate: nu sunt o frumusete rara, nu sunt genul de tip care ia ochii fetelor. Fizicul meu nu este deloc de invidiat: sunt slab, putin adus de spate. Dar nu sunt considerat nici un tip urat. Sunt de o frumusete mediocra, daca poate exista o asemenea alaturare de termeni. Deci, nu sunt considerat un tip urat. (Spre sansa mea, ca daca eram urat poate ai fi crezut ca iti scriu numai pentru a micsora evaluarea handicapului de care am fi suferit amandoi; poate ai fi crezut ca incerc sa ma autoconsolez, si nu este deloc asa).

Dar, desi nu sunt un tip urat, si nici de o frumusete rara, totusi cand Claudia m-a vazut pe strada, intr-o multime de oameni, a fost impresionata de mine. Fara sa ii treaca prin cap ca vom face cunostinta si fara sa se gandeasca ca va ajunge sotia mea, le-a spus prietenelor ei ca a vazut un tanar a carui infatisare a dat-o gata. Vreau sa iti spun ca asa ceva ti se poate intampla si tie. Chiar daca altii te vad urata va veni vremea in care cineva te va vedea cu alti ochi.

Dumnezeu nu e zgarcit cu darurile Sale. Dumnezeu nu a lasat sa vina pe lume fete care sa fie un balast pentru ceilalti. Uratenia ta e reala numai in momentul in care aspectul fizic se armonizeaza cu sufletul. Cand un suflet este urat, nici macar frumusetea fizica nu il poate acoperi. Dar cand si sufletul si trupul se remarca prin uratenie, e jale.

Marea sansa a fetelor care sunt urate trupeste este ca au ocazia de a intelege cat de importanta este frumusetea launtrica. Si, in timp ce alte fete isi ocupa timpul vopsindu-se si fardandu-se, sau desenandu-si tatuaje peste tot, ca sa fie mai atragatoare la plaja, si desenandu-si inimioare pe unghiiile de la picioare, fetele urate isi pot aranja sufletul. Cu sufletul e mult mai greu decat cu parul (mai ales ca pentru par exista o gama larga de fixative si de vopsele multicolore).

Esti urata. Asta poate fi sansa ta. Îti poti da seama mai bine de faptul ca frumusetea sufleteasca poate fi independenta de frumusetea fizica. Poti sta deoparte de ispita falsitatii, a superficialului, ispita care transforma multe fete frumoase in jucarii pentru barbati.

(Poate ca citind aceste randuri fetele frumoase se vor supara pe mine; totusi, nu ma astept sa se supere decat cele care sunt atinse de microbul falsitatii, al modei care urateste si deformeaza frumusetea in numele unor standarde indoielnice.)

Esti urata. Nu-i nimic. Totul e sa ai sufletul frumos. Si frumusetea launtrica se rasfrange asupra trupului. E adevarat ca din ce in ce mai putini tineri sunt in stare sa sesizeze cum se intampla acest lucru. Iar daca nu sunt in stare sa sesizeze aceasta, sensibilitatea lor sufleteasca sta sub semnul intrebarii.

Poate stii ca si sufletul tau e urat. Atunci pregateste-te sa il infrumusetezi. Nu e nevoie de liposuctie sau de operatie estetica, nu e nevoie de nimic artificial. E de-ajuns sa aduci sufletul la curatia pe care o asteapta de la tine Dumnezeu. Prin aceasta nu vei avea efecte neplacute in timp si nici nu exista contraindicatii. Orice om poate merge pe drumul curatirii sufletesti. E murdar sufletul tau?

Daca mi-ai raspuns afirmativ la aceasta intrebare, e bine. Pentru ca multe fete din ziua de azi, cu suflet mai murdar decat al tau, nu vor sa fie sincere cu ele, nu vor sa isi vada mizeria launtrica. Daca stii deci ca e ceva de indreptat, daca stii ca e ceva care trebuie schimbat, nu sovai: pune inceput bun.

Cum e lesne de inteles, nimeni nu te poate ajuta sa te schimbi mai bine decat Dumnezeu. Cere-i aceasta cu staruinta si vei ramane mirata cand vei vedea cu cata grija te va modela. Si Dumnezeu a lasat pentru suflet si o baie speciala, baia care se numeste Spovedanie. Cu un parinte duhovnic iscusit, lupta pentru curatirea sufletului isi va arata cu repeziciune roadele.

Nu cred ca intrebarea de mai sus a primit de la tine un raspuns negativ, desi stiu ca nici un crestin nu poate spune ca are sufletul curatit in intregime, caci numai oamenii mandri se considera curati sufleteste. Ma refe-ream insa la curatia pe care o aduce viata in Hristos: daca tu stii ca duci lupta cea buna contra patimilor si a poftelor, chiar daca nu consideri ca sufletul tau e curat (de altfel cu cat cineva sporeste duhovniceste, cu atat isi vede mai bine lipsurile), atunci poti fi o sotie foarte buna. Curatenia ta sufleteasca, dragostea si gingasia ta pot umple inima sotului tau de o bucurie pe care sotii "fotomodelelor" nu o cunosc.

De ce? Pentru ca fotomodelele, sigure pe ele si pline de mandrie, au un mod de a iubi foarte egoist: vor intotdeauna sa fie tratate ca niste regine, vor sa fie admirate si laudate. Ele iubesc in masura in care li se ofera posibilitatea de a duce o viata comoda. Cred ca e foarte plicticos sa iubesti un fotomodel: nu stiu cum e sa simti ca dragostea ta e rasplatita cu niste sentimente reci. Pentru ca de obicei fotomodelele nu au ochi pentru ceilalti: pana si atunci cand iubesc vor sa domine, si le e greu sa fie naturale. Or, acesta e avantajul fetelor urate: ca pot desco-peri frumusetea simplitatii, a sinceritatii, a vietii din care lipseste fandoseala.

Stiu ca si fotomodelele au uneori momente in care simt ca se sufoca, ca lanturile iubirii de sine le sugruma. Dar de obicei crizele de acest fel trec foarte repede, ca si cum nici nu ar fi avut loc.

Esti urata? Nu dispera. E loc si pentru tine in Rai. Uratenia trupeasca nu e "impediment" pentru o vesnicie fericita. Roaga-te, si Dumnezeu te va ajuta sa intemeiezi o familie minunata. Nu vreau sa iti scriu mai mult, ca sa nu le nedreptatesc pe fetele frumoase. Asa ca ceea ce scriu de aici incolo e valabil si pentru ele.

Atunci cand doi tineri vor sa se casatoreasca trebuie sa se gandeasca bine si daca fiecaruia ii place cum arata celalalt. Pentru cele mai multe cititoare o astfel de sugestie e inutila. Dar exista si cititoare care, dintr-o paruta ravna spirituala, spun: "Cand o fi sa ma marit, nu conteaza frumusetea trupeasca. Daca gasesc un baiat cuminte, imi e de-ajuns." O astfel de pozitie nu tine seama de faptul ca Ortodoxia nu neaga trupul. Numai ereticii dispretuiesc trupul, considerandu-l inchisoare pentru suflet. De aceea am anumite rezerve fata de afirmatia ca frumusetea trupeasca nu este importanta. Pentru tineri este foarte importanta. Destule povesti de iubire au esuat tocmai pentru ca brusc baietii au ajuns la concluzia ca fetele sunt prea urate pentru ei. Cand se ajunge la aceasta concluzie dupa casatorie e mult mai grav. Din tantar problema devine armasar.

Voi incerca sa insist aici nu asupra frumusetii celui pe care il vei lua in casatorie, ci asupra faptului ca tu va trebui sa fii destul de frumoasa pentru el. Adica in clipa in care va casatoriti in inima lui nu trebuie sa existe regretul ca nu esti si mai frumoasa. Daca exista acest regret inca de la nunta, se poate transforma in motiv de divort: el vede vecine mai frumoase, una ii pica cu tronc, si intr-o clipa are "revelatia" ca trebuie sa va despartiti.

E de la sine inteles ca nu ai vrea sa te mariti cu cineva caruia i-ar zbura ochii dupa vecine. Daca ai lua in casatorie un tanar care are credinta in Dumnezeu e putin probabil sa se lase dus de val. Dar stiu ca printre cititoarele mele vor fi si fete care nu vor tine seama de sfaturile pe care le dau si isi vor lua soti a caror credinta e strict teoretica, nu se vede in fapte. E bine ca ele sa fie constiente de realitatea ca de la o varsta sanii o sa se mai lase, ca anii isi vor pune amprenta asupra frumusetii lor (de asta atunci cand femeia e insarcinata, si se ingrasa foarte mult, sotii necredinciosi incep sa admire alte femei; si, in perioada in care femeia nu poate face dragoste, barbatul se descurca cu cine poate. De altfel, am vazut ca exista prea multa ingaduinta fata de barbatii care, in perioada in care, din cauza sarcinii, sotiile nu mai au dispozitia sa faca dragoste, isi satisfac poftele sexuale cu alte femei. Oare de ce? Unde mai e iubirea fagaduita?).

Cred ca in principiu e bine ca fetele frumoase sa isi ia soti pe masura, fetele uratele sa isi ia soti pe masura, si fetele foarte frumoase sa isi ia soti pe masura. Asta ca sa se evite anumite tensiuni gen: "Nu vezi ca daca nu te luam eu ramaneai singura?" sau: "Ce sa-ti spun, te lauzi ca esti mare frumusete, dar nu esti buna la nimic..." Discrepantele de acest gen ies la iveala nu peste mult timp.

Asta nu inseamna ca nu poti fi fericita cu un sot foarte urat. Ba poti, numai ca trebuie sa fii constienta ca prietenii si rudele iti vor reprosa acest lucru. Cand doi tineri pornesc in viata sunt hotarati sa nu dea doi bani pe criticile celorlalti; dar, cu anii, daca necazurile tocesc dragostea (sau mai bine-zis daca dragostea se lasa tocita de necazuri), atunci aceste critici devin cutite infipte in suflet.

Nici mie nu imi place ca nu iti prezint un punct de vedere foarte precis in ceea ce priveste importanta frumusetii fizice. Mi-as fi dorit ca lucrurile sa fie mai clare. Dar in ceea ce priveste dragostea dintre doi oameni aspectele sunt foarte nuantate.

Cateva lucruri pot sa-ti spun fara sa imi fie teama ca gresesc. În primul rand vreau sa iti vorbesc despre Don Juani: ei sunt tipii bine facuti, cu muschi prelucrati in sala de forta, care arata ca niste actori. Cate fete nu s-ar bucura sa se marite cu Antonio Banderas? Foarte multe. Problema este ca tipii gen Antonio Banderas au de foarte multe ori un handicap atunci cand e vorba de intemeierea unei familii.

Nu ma refer strict la asemanarea cu actorul: cu siguranta sunt si monahi care ii seamana la infatisare. Ma refer la asemanarea sufleteasca, la stilul "Banderas". Ce inseamna acest stil? Înseamna exacerbarea virilitatii, inseamna culmea trairii patimase. E greu pentru o fata slaba in credinta sa nu fie topita de un asemenea macho-man. Eu cred ca ar trebui priviti ca niste exponate de muzeu: nimeni nu se casatoreste cu un papagal numai pentru ca are aripi frumos colorate.

(Nu cred ca e o coincidenta faptul ca Banderas a pus parfumului creat de el numele "Diavolo". Prin aceasta a dovedit ca la momentul respectiv nu avea nici un pic de respect fata de valorile spirituale. Trebuie sa ne dam seama de faptul ca, atunci cand a ales numele "Diavolo", dumnezeul lui erau patimile. Am primit un parfum "Diavolo". Nu stiam ce sa fac cu el. Initial, m-am gandit sa il daruiesc mai departe. Dar nu as fi fost ca fariseii care fug de intinare, prin intinarea altora? Solutia a dat-o Claudia: parfumul l-am aruncat, si sticla am spart-o. Ar fi fost groaznic sa imi dau cu el in vreo zi de sarbatoare: fruntea mi-ar fi mirosit a mir, de la miruirea din biserica, iar restul a parfum care face reclama "neprietenului".)

Nimeni nu impiedica un macho-man sa isi schimbe orientarea si sa devina un barbat asezat, un sot bun. Dar acesti campioni ai frumusetii fizice nu vor sa dea cioara din mana pentru porumbelul de pe gard. În spatiul in care traiesc sunt niste stele. Or, daca ar intra in lupta spirituala, ar trebui sa renunte la mandrie. Si, cum nu le trece prin cap ca bucuriile duhovnicesti sunt mult mai mari decat cele lumesti, raman departe de Hristos.

La fel stau lucrurile cu fetele care vor sa ia ochii baietilor. Aveam o prietena care purta niste blugi pe care isi scrisese "Touch me!" Si se prefacea ca e mirata ca o mai atingeau cate unii pe strada. De asemenea, fetele care poarta fustite milimetrice sau bustiere, se mira ca le mai pipaie cate unii prin autobuz. Dar ce e anormal? Oare nu scrie pe fustitele lor aceeasi rugaminte: "Touch me! Atinge-ma!" Mie imi e mila de aceste fete. Nu isi dau seama ca, imbracandu-se asa, vor avea parte de multa nefericire in viata sentimentala. De ce? Pentru ca se aseamana celor care fac trotuarul si se prezinta ca o suma de organe. Dar trupul e mult mai mult decat o suma de organe. Frumusetea trupeasca trebuie sa fie o oglinda a celei sufletesti. Si cand incerci sa stralucesti numai prin trup, sufletul se ofileste...

"Si cu sanii, cum ramane?"

"Cu ce?"

"Cum cu ce, dom'ne, esti surd? Cu sanii, cum ramane? Daca ne imbracam toate cuviincios, cum sa se mai vada ca suntem bine dezvoltate?"

Of, grea intrebare. Mai ales in ziua de azi, cand la mare, multe dintre fostele mele colege de liceu isi expun pieptul sub razele soarelui.

Înca o paranteza, ca tot suntem la capitolul frumusete. Am fost mai demult la mare cu sotia mea (duhovnicul ne-a ingaduit sa mergem, cu conditia sa cautam un loc mai retras, ca sa nu vedem personaje despuiate). Am gasit un loc oarecum potrivit in care doar cateva fete faceau topless. Într-o zi a venit la noi o foarte buna prietena de-a sotiei, care statea intr-o statiune apropiata. Si, cand am auzit ca face topless, nu mi-a venit sa cred. Nu de alta, dar era poate cea mai asezata fecioara din parohia ei (si in ziua de azi putine fete mai termina facultatea ca ea, "intacte").

"Dar ce, Danion, e rau? Zi-mi, de ce e rau?"

I-am spus ca, daca dupa cate a inteles din credinta crestina, nu are nici o problema in a face topless, eu nu am ce sa mai adaug. Mi-am dat seama ca morala nu ajuta la nimic. Daca azi merge topless-ul la crestini, maine o sa mearga si streap-teas-ul. Si, daca tot ne dam singuri dezlegare, de ce sa nu mearga si "Sex on the beach...", ca sa fie echipamentul complet.

Iarasi nu vreau sa se creada ca sunt inhibat. Pana sa ma apropii de Biserica am fost si eu la nudism, si mi se parea foarte palpitant. Dar credinta crestina te invata sa vezi lucrurile cu alti ochi. De asta singurul mod in care mi-am explicat extravaganta prietenei noastre era ca in mintea ei credinta crestina era inmagazinata pe feliute: adica nu avea o minte patrunsa de adevarul credintei, ci se multumea sa respecte pietist o suma de legi invatate de la biserica. I s-a spus sa nu curveasca? Nu curveste. I s-a spus sa nu fumeze? Nu (mai) fumeaza. Dar nimeni nu i-a spus sa nu faca topless. Si de aceasta data nu cred ca e vina ei ca nu a ajuns la o intelegere mai profunda a credintei (si ma intreb: daca ea nu pricepea de ce nu e bine sa iti arati pieptul pe plaja, ce or gandi oare acelea care se dezbraca fara rusine in vazul tuturor? De altfel, o fosta colega de liceu tocmai ma invitase sa merg cu sotia sa facem plaja la nudisti...).

Îmi dau seama ca, peste cel mult cincizeci de ani, cei care vor citi aceasta carte vor zambi: "Ia uite ce rigorist era asta..." Poate se vor gandi chiar ca sufar de dereglari hormonale sau psihice. Eu incerc insa sa raman pe o pozitie crestina. Si ce voi face daca voi afla ca peste douazeci de ani copiii mei vor face nudism? Nu imi voi schimba nici atunci punctul de vedere? Sau le voi da o educatie inhibata?

Stiu ca subiectul moda si imbracaminte a constituit in secolul al XX-lea unul dintre motivele de polemica intre crestinii traditionalisti si cei modernisti. Si in secolul nostru criza se va acutiza, cu siguranta. Dar asta nu schimba cu nimic modul in care hainele prezinta persoana. "Spune-mi ce prieteni ai ca sa stiu cine esti!" se poate intelege si ca "Spune-mi cu ce haine esti prieten ca sa stiu cine esti!" Sau chiar "Spune-mi cum te imbraci ca sa stiu cine esti!" Numai ca fraza din urma este valabila doar in cazul in care iti poti procura hainele care iti plac (ca poti suspina dupa lenjerie "tanga" multa vreme, daca nu-ti dau parintii bani!).

Cred ca cel mai mare rau in problema vestimentatiei il fac nu tinerii crestini care, din dorinta de a fi mai aratosi, se imbraca in ceva extravagant (greseala lor este usor de sesizat). Grav mi se pare atunci cand unii tineri crestini se imbraca intr-un fel care starneste in ochii celorlalti aversiune fata de Biserica. Ma refer aici la fetele imbracate numai in culori inchise, de obicei negru, care poarta fuste pana la glezne, care merg ca niste baieti, fara nici o urma de feminitate. Ele nu vor sa se calugareasca (daca s-ar calugari nu as avea ce sa le reprosez). Ele vor sa aiba familie. Dar au o credinta strict exterioara. Cred ca daca s-au imbracat in negru L-au prins pe Dumnezeu de picior.

(Eu am fost considerat unul dintre "rebeli" printre tinerii crestini, tocmai pentru ca nu acceptam fariseismul. Datorita pozitiei mele unii se uitau la mine cu suspiciune ca si cum as fi fost "oaie neagra"; daca nu as fi avut parte de ocrotirea duhovnicului, as fi suferit mult mai mult din cauza unor astfel de "alesi".)

Am vazut atatia tineri imbracati cuviincios venind in fiecare duminica la slujba, dar avand inimile pline de judecarea aproapelui, incat m-am intrebat daca nu cumva este mai de folos sa te imbraci in culori vii si sa iti iubesti aproapele. Bineinteles ca este asa. Formalismul e un virus care patrunde cu succes si printre tineri. Formalismul este transformarea credintei crestine in ceva mort.

Cei care se imbraca cuviincios, dar prin inimile lor reci dovedesc lipsa dragostei, sunt veritabile contra-exemple pentru cei care vor sa se apropie de Hristos: "Decat sa ajungem ca fariseii astia..." Astfel de farisei nici nu intra in Împaratie, nici pe altii nu ii lasa sa intre.

"Dumnezeu nu ne va intreba in ce ne-am imbracat, ci ne va intreba despre faptele noastre..." spun unii. Totusi, cred ca o fata care poarta un tricou prin care i se vad foarte usor sanii isi da seama ca ii sminteste pe altii.

"Si cu sanii, cum ramane?" Nu sar peste intrebare, voi reveni mai jos la ea.

Ortodoxia nu ofera cateva sute de porunci pe care daca le implinesti te mantuiesti. Ortodoxia te invata sa intelegi cum trebuie sa faci si unele si altele in asa fel incat sa fie bine si nu rau. Iar cand nu stii, poti intreba preotul si nelamurirea se risipeste. (Cu precizarea ca, traind vremuri de saracie duhovniceasca, uneori pana si preotii sunt mai ingaduitori decat trebuie. Un exemplu minor: toti preotii ale caror sotii poarta batic in biserica vorbesc despre importanta acestui simbol. Iar cei ale caror sotii nu poarta batic spun ca in fond asta nu are nici o importanta. Chiar daca sunt impotriva fariseismului, nu sunt impotriva baticului. Bine face femeia care il poarta din smerenie si pentru a recunoaste ca implinirea ei vine prin barbat. Asa cum cred ca rau face femeia care, atunci cand se impartaseste, isi scoate batista in care, inainte sa o spele, si-a suflat nasul, si si-o pune pe cap.)

Nu a existat nici un sinod prin care sa se stabileasca cu cati centimetri mai jos de genunchi trebuie sa fie fusta femeilor crestine. Dar sute de ani aceasta nu a fost o problema. Si nici astazi, cand de sub unele fustite se observa inceputul de celulita, fetele nu vor primi de la biserica un indreptar vestimentar amanuntit de acest gen.

Viata in lume presupune curajul permanent de a alege. În manastire e mai simplu: uniforma e neagra. În lume trebuie sa stii sa te imbraci astfel incat sa nu-i smintesti pe altii nici prin extravaganta, nici prin habotnicie.

Problema imbracamintii este foarte importanta pentru tine, daca vrei sa te pregatesti sa fii sotie. Exista doua riscuri: sa arati sexy, si atunci un baiat asezat nu se va uita la tine, sau sa arati prea "duhovniceasca", si atunci un tanar echilibrat se va feri de tine ca de o fanatica.

Cum sa te imbraci pentru a fi luata in seama de altii? Nu e greu sa dai un raspuns pripit: "Fii ca mass-media, care da filme cu violenta numai pentru ca o cere piata."

Cum sa te imbraci ca sa fii luata in seama de viitorul tau sot? În asa fel incat el sa poata citi pe hainele tale anumite trasaturi sufletesti. Îmbraca-te in asa fel incat sa stie ce vrei sa fii pentru el. Pentru desfranate e usor sa se expuna: e foarte simplu sa isi gaseasca hainele potrivite; de cand cu moda Tanga nici nu trebuie sa mai se oboseasca gandindu-se la vestimentatie. Dar pentru tine e greu. Stiu ca e greu, si imi dau seama ca ar fi fost mai simplu daca ar fi existat niste norme precise prin care frumusetea launtrica sa fie evidentiata la maxim prin vestimentatie.

Încearca sa gasesti in randurile mele nu indicatii precise, ci repere.

Uite insa o indicatie precisa, cu care s-ar putea sa nu fii de acord. De aceea iti repet ca s-ar putea sa gresesc facandu-mi publice parerile prin aceasta carte (s-ar putea sa par prea traditionalist; macar de as avea virtutea de a fi traditionalist! Pe cat de mare este aversiunea pe care o am fata de farisei, care vor sa fie traditionalisti dar nu sunt, pe atat de mare este respectul pe care il am fata de cei a caror viata este luminata de Duhul Sfant. Acestia, fara a-si trambita traditionalismul, il practica.).

Indicatie: cred ca e bine ca fetele sa nu isi vopseasca parul. Cred ca o fata care se vopseste poate fi mai frumoasa, mai senzuala decat una care nu o face, dar nu mai poate fi ea insasi. Nu pretind ca pozitia mea fata de vopsitul parului e cea mai buna. Mama unui parinte duhovnic pe care il apreciez mult si-a vopsit parul. E o femeie in varsta, si incearca sa duca o viata crestina. Desi vrea sa invete de la fiul ei cat mai multe despre trairea ortodoxa, totusi in problema vopsitului nu impartaseste punctul de vedere al acestuia.

Eu nu sunt de acord cu opinia unor crestini habotnici care spun ca cine moare cu parul vopsit se duce in iad. Dar cred ca cine isi vopseste parul si incearca sa isi cultive o noua identitate, in loc de a se regasi, se indeparteaza de sine. Numai pentru vopsitul parului nu cred ca s-a dus nimeni in iad. Daca printre cei care au ajuns acolo au fost si femei care s-au vopsit (si sunt destule), au ajuns nu din cauza vopselei, ci din cauza intregului mod de viata in care au refuzat sa primeasca innoirea pe care o aduce Hristos.

Ca sa nu lungesc acest capitol, voi reveni la intrebarea la care am promis un raspuns: "Si cu sanii, cum ramane?"

S-au facut sondaje de opinie in randul barbatilor: "Ce va place la o femeie?" Rezultatele au fost favorabile pentru parul lung si pentru sani. Parul lung imi place si mie. O fata cu par lung mi se pare mult mai draguta decat una cu par scurt. Totusi, gusturile nu se discuta (desi poate constata oricine ca o fata tunsa baieteste capata, chiar daca nu de la inceput, trasaturi masculine, atat fizice cat si psihice). Iar in argumentari teologice nu intru aici.

Cat despre sani... Observam cu usurinta, mai ales vara, ca exista mai multe categorii de fete: cele care poarta tricouri care le fac pieptul cat mai accesibil privitorilor (si care au un aer sfidator, se cred superstaruri), cele care poarta haine cuminti, neincercand sa iasa in evidenta prin bust, si cele care se imbraca mai batraneste, fiind complexate ca nu au ,,plamanii" destul de dezvoltati. Mai sunt si alte categorii, dar ma voi opri numai la primele doua de mai sus.

Un prieten, casatorit de altfel, imi spunea ca marea lui ispita ar fi sa se culce cu o femeie cu sani mari, cum apar in reclamele din ziare. Fiind crestin, rezista, dar ispita e ispita. I-am spus ca daca mi-ar da cineva o asemenea femeie, nu as sti ce sa fac cu ea: dragoste stiu ca nu pot face decat cu sotia mea.

Barbatii vad mai ales sanii care se vor vazuti. Adica numai daca iti pazesti ochii foarte bine reusesti sa treci peste o zi de vara fara sa vezi macar un piept bine dezvoltat. Cand imi pica ochii, fara sa vreau, intr-un asemenea perimetru, ma uit imediat la fata posesoarei. Sunt curios sa vad cum arata stapana unei asemenea "avutii". Si crede-ma ca uneori ma uit cu compatimire.

Ea nu are nici o vina ca are pieptul mai dezvoltat. Dar sa te imbraci in asa fel incat trecatorii sa iti admire pieptul dovedeste ca vrei sa fii tratata ca un obiect de procurat placere. Uneori imi vine sa zambesc cand intalnesc privirile lor fatale, care asteapta si din partea mea o sclipire de admiratie. Dar nu prea am ce sa admir.

Poate ca daca nu as fi topit dupa sotia mea, la prima sarcina (cand a luat vreo douazeci de kilograme), as fi simtit nevoia de a-mi odihni ochii pe trupuri straine. Dar nu am simtit aceasta nevoie. Si, chiar daca as fi simtit-o, m-as fi luptat cu ea: la inceput majoritatea ispitelor sunt mici, si daca le primesti, vin altele mai mari.

Ce sa mai lungim discutia: ai pieptul bine dezvoltat? Foarte bine: pastreaza-l pentru sotul tau, nu il expune la toata lumea. Pentru ca daca il expui isi pierde termenul de garantie. Se strica. Adica vreau sa spun ca te strica pe tine. Chiar daca nu iti dai seama. Frumusetea trebuie sugerata, nu aratata cu degetul!

Nu ai pieptul bine dezvoltat? Esti o "rusine" pentru societate! Îi lipsesti pe cei care trec pe langa tine pe strada de ocazia de a inghiti in sec. Stii ca societatea nu are nimic sa iti reproseze, dar poate ca prietenii tai ti-au reprosat acest defect al tau. Culmea prostiei: un absolvent al Facultatii de Teologie nu a vrut sa se casatoreasca cu o fata pentru ca avea "un san mai mic si unul mai mare". Si ar fi ras lumea de el. O prietena de-a mea mi-a spus ca i-a fost prezentata acestui tip pentru o posibila prietenie. Dar tipul i-a gasit si ei nod in papura. I-am spus fetei: "Bine ca nu te-ai maritat cu el, ca daca asta e criteriul pentru care a respins o fata asezata, nu m-as mira sa ia o proasta numai pentru ca are sanii identici." Sa nu te intristezi daca mai multi tineri te vor evita numai pentru ca ai pieptul mic. Poate ca mintea lor e de o mie de ori mai ingusta decat pieptul tau. Asa ca nu ar trebui sa te intristezi: nu e o pierdere reala pentru tine faptul ca unii se poticnesc de aceasta groaznica si deceptionanta "malformatie" de care suferi. Va veni si cel care va sti sa te iubeasca sincer, care te va lua de sotie fara sa suspine dupa niste sani mai proeminenti. Dumnezeu stie de ce te-ai nascut asa. Nu e scris niciunde ca "toate fetele se pot bucura de frumusetea nuntii, in afara celor care au mai putin de 48 de centimetri la plamani". Stii care e diferenta dintre tine si o fata care se crede tare datorita unui implant cu silicon? Te las pe tine sa raspunzi la aceasta intrebare.

Cine crede ca prin expunerea pieptului privirilor trecatorilor castiga ceva, se inseala. E doar o forma, mai nevinovata ce-i drept, de prostitutie. În ultima vreme e un lucru de glorie sa o fii "bomba sexy". Gandeste-te cum ar fi ca peste zece ani femeile de serviciu sa fie considerate cele mai geniale femei. Ar fi ridicol, nu? La fel mi se pare si considerarea unei bombe sexy drept o femeie ideala. O astfel de femeie observa ca la vederea picioarelor ei barbatii lesina. Si crede ca etalonul sunt acesti admiratori ai ei. Numai ca admiratorii sunt de o calitate sufleteasca indoielnica. Nu ii pot aduce nici o urma de bucurie adevarata in suflet. Cat priveste placerile trupesti, ele nu satura. Ele nu fac altceva decat sa trezeasca dorinta unei alte placeri. Mai mari. Si uite asa se intra intr-un cerc vicios. Bombele sexy nu sunt fericite. Ele mimeaza fericirea din nevoia de a ramane in topul aplauzelor. Daca si-ar face publice framantarile ar fi ironizate de mass-media. Si le e frica de asa ceva: pentru ca meseria lor e sa fie bombe. Si se tem de o viata in care ar trebui sa faca altceva.

Circula destule dezvaluiri legate de tristetea unor bombe sexy sau a unor superstaruri care renunta pentru o clipa la infatisarea publicitara pentru a fi sincere si a recunoaste ca viata le este plina de amaraciune (am auzit ca Celine Dion a vrut sa se sinucida pentru ca nu se considera destul de frumoasa. O fi asta o dovada a bucuriei pe care o aduce celebritatea?).

Revin la tema principala a cartii: vrei sa te mariti? Cauta un om cu care sa poti duce o viata de familie. Daca alegi un macho-man, ai toate sansele sa dai gres. Sotul nu e o fiinta pe care o tii ca pe un tablou toata ziua. De un macho-man te plictisesti repede. Pe cat de mare e atractia celor care alearga dupa astfel de "masculi" inainte de a pune mana pe ei, pe atat de mare e deceptia care urmeaza: ei nu sunt buni aproape la nimic. Sunt doar masini de facut sex (uneori, nici macar atat).

Cauta un om alaturi de care sa poti trai pana la sfarsitul vietii. Cauta un om cu care sa poti sta de vorba, un om care sa te inteleaga. Cauta un om care sa poata fi un tata bun pentru copiii pe care ii veti avea. Cauta un om pe care sa il poti iubi, nu doar sa il admiri. Si daca cel pe care il alegi e de o frumusete rapitoare, nu e nimic rau. Rau era sa fie doar frumos la trup. Iar daca nu e neaparat cel mai frumos din lume, dar stie sa te inconjoare cu dragoste, stie sa te inteleaga, nu e nevoie sa iti spun ca nu ai pierdut nimic.

Uite, cazul meu: de cand ne-am casatorit, fruntea mea a crescut pe laterale cu vreo trei centimetri. Asta nu ma ingrijoreaza: stiu ca sotia ma va iubi la fel de mult. Chiar daca atunci cand ne-am casatorit a contat pentru fiecare dintre noi frumusetea fizica a celuilalt, cu timpul dragostea a crescut atat de mult incat eu voi fi acelasi pentru ea, cu sau fara chelie.

Nu vreau sa intelegi cumva ca iti recomand sa iei un sot urat. Atunci cand te mariti, sa iti iei un om care sa iti placa foarte mult. Chiar daca ceea ce straluceste pe fata lui e frumusetea sufleteasca.

Îmi zicea Claudia ca nu intelege cum nasa fiului nostru e atat de incantata de cat de frumos e sotul ei, care ei nu ii pare foarte frumos. I-am spus: "Fiecare om isi cauta perechea pe care sa o admire si de care sa fie admirat. Tie nu iti place cum arata el. Dar nici tu nu ii placi lui. Important este sa ii placa sotiei sale. Asa cum important este sa imi placi si tu mie."

Nimeni nu poate spune ca a descifrat tainele dragostei. Nici eu nu am aceasta pretentie. De aceea nu am incercat sa precizez un anumit model al frumusetii ideale. Pentru ca intotdeauna vor exista fete care vor avea un alt model de frumusete.

Dar exista si aici, ca si in celelalte aspecte ale legaturii dintre doi tineri care vor sa isi uneasca vietile, cateva principii care stau in picioare oricand. Sper ca vei putea sa le descifrezi singura. Eu am incercat sa iti pun inainte cateva. Nu cu "liniuta", ca la scoala. Ci in asa fel incat, daca trezesc ecou in sufletul tau, sa iti sara in ochi. Iar daca nu au trezit acum, poate ca vor trezi altadata, cand altcineva te va ajuta sa le intelegi mai bine in alt fel. Iubind!

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata