| [ drumul
sufletului dupa moarte ] |
 |
|
|
De
multe ori, din cauza unei iubiri prea aprinse, tinerii trec prea usor cu vederea
neintelegerile pe care le au cu persoana iubita. Se incapataneaza sa lupte pentru
a se casatori cu ea, si cu cat piedicile sunt mai mari, cu atat ravna lor pentru
a depasi aceste piedici creste.
"Dragostea e oarba", spune un
binecunoscut proverb. Dar exista doua feluri de a fi indragostit, si numai intr-unul
dintre aceste doua feluri te lasi orbit de dragoste. Atunci cand dragostea pe
care i-o porti prietenului tau este curata, in inima ta arde un foc. Acest foc
este uneori mai puternic, alteori mai slab, dar nu se stinge. Focul acesta te
indeamna sa ii treci cu vederea micile greseli, micile defecte. Dar nu transforma
viciul celuilalt intr-o virtute. Adica nu devine fantomatica.
Iubirea
ii infrumuseteaza pe cei care se iubesc. Iubirea da aripi. Întotdeauna cel care
iubeste vede in celalalt frumuseti pe care ceilalti nu au decat rareori priceperea
sa le descopere. Întotdeauna defectele iubitului sunt mai mici decat le vad ceilalti.
Ce putem spune? Ca aceasta dragoste e imaginara? Nu. Tocmai acesta e rostul iubirii
dintre barbat si femeie: cei doi se cresc unul pe celalalt in dragoste, si fiecare
il ajuta pe celalalt sa fie mai frumos, mai senin, mai bun.
Daca se trec
cu vederea anumite defecte, aceasta se intampla din doua motive: pentru ca defectele
respective sunt minore, si nu afecteaza prea serios relatia dintre cei doi, sau
pentru ca aceste defecte pot fi anihilate in timp. Adica, fara a fi scoase in
evidenta, fara a fi aratate cu degetul, aceste defecte sunt indreptate. Dragostea
te infrumuseteaza, dragostea te schimba. Si atunci sufletul tau simte nevoia sa
renunte la ceea ce stanjeneste dragostea.
Sa vorbim putin despre celalalt
fel de dragoste, despre dragostea care orbeste. De cele mai multe ori tocmai indragostitii
sunt de vina ca au acceptat sa isi deschida inima intr-o asemenea masura. Celalalt
are anumite virtuti, are anumite insusiri care ni-l fac placut, ni-l fac drag.
Dar oricat de frumos sau de destept ar fi, el nu poate fi de vina pentru modul
in care il iubim. Adica nu e firesc sa i se reproseze persoanei iubite ca din
cauza unor anumite insusiri te-ai lasat fermecata, ca nu ai mai fost in stare
sa ii vezi defectele.
Într-o astfel de situatie vina ar fi in mare masura
a ta. Sufletul tau ar prefera imaginarul realului, sufletul tau ar alege falsitatea
in locul adevarului. Nu este greu de gasit cauza acestei alegeri. Aproape toti
tinerii isi doresc un partener de viata incununat cu o sumedenie de calitati.
Unii, obositi ca nu au gasit ceea ce cautau, prefera sa se minta singuri si sa
proiecteze asupra persoanelor la care tin calitatile care acesteia ii lipsesc.
Greu este pana se face primul pas in aceasta directie. Odata porniti pe drumul
amagirii, ei nu vor mai fi in stare sa discearna cum este cu adevarat celalalt.
Ei iubesc un vis, nu pe omul de care au impresia ca sunt indragostiti.
În
unele cazuri anumite situatii-limita pot sparge iluzia inainte de nunta. Acestea
sunt cazurile mai putin grave. Dupa replici de genul: "Nu imi imaginam ca
esti asa... Nu pot trai nici o zi langa tine...", visul se spulbera. Si odata
cu el si prietenia dintre cei doi. Dar atunci cand constientizarea imaginii reale
a celuilalt are loc abia dupa nunta, situatia este trista. Persoana care s-a lasat
orbita de propria imaginatie nu are taria sa recunoasca ca a gresit, ci sustine
ca vina e a celuilalt, care a incercat sa para altfel decat este. O astfel de
constientizare poate genera divortul. "Daca stiam ce fel de om esti, nu ma
mai casatoream cu tine..."; si cel mai simplu mod de rezolvare a acestui
conflict este divortul.
Fac o mica paranteza si iti vorbesc despre situatia
trista in care intr-adevar unul dintre cei doi incearca sa para altfel decat este,
numai pentru a se casatori cu celalalt. Cred ca o astfel de situatie poate avea
loc numai intre doi tineri care stau departe de Hristos. Pe de o parte, un tanar
crestin nu va incerca sa se prezinte altfel decat este, nu va incerca sa amageasca
o fata numai pentru a se casatori cu ea. Pe de alta parte, chiar daca prietena
lui incearca sa faca asa ceva, neavand constiinta crestina, Dumnezeu il va lumina
pe tanar ca sa isi dea seama cu cine are de-a face. Poate nu chiar din primele
zile ale prieteniei lor dar in orice caz, nu peste multa vreme, el va intelege
ca aparentele l-au inselat.
Dumnezeu poarta de grija tuturor tinerilor
crestini care vor sa isi intemeieze o familie. De aceea ii ajuta sa nu cada in
cursele pe care diavolul le intinde prin fete; nu ii impiedica, ci doar le deschide
ochii. Si la fel le deschide ochii si fetelor crestine ai caror prieteni poarta
o masca care le ascunde defectele. Unicele doua situatii in care o fata nu vede
masca prietenului sau sunt atunci cand este biruita de o dragoste patimasa sau
cand legatura ei cu Biserica este superficiala. Dragostea oarba se hraneste de
obicei cu patima desfraului. Desfraul nu este intotdeauna usor de observat. Anumite
gesturi sau imbratisari par nevinovate, dar in ele se ascunde patima. Sufletul
nu isi da seama de patima care il roade. Crede ca e patruns de o dragoste fara
margini. De o dragoste careia i se abando-neaza fara discernamant.
Nu
vorbesc aici despre relatia trupeasca dintre cei doi. Spun doar ca oricarui tanar
biruit de patima desfraului ii slabeste discernamantul si nu mai este constient
de insusirile reale ale persoanei pe care o iubeste. Cand legatura unui tanar
sau a unei tinere cu Biserica este superficiala nu va putea aprecia exact cu cine
are de-a face. Avand multa incredere in propria alegere, nu isi da seama de falsitatea
persoanei la care tine. Adica, neavand sufletul curat, nu este in stare sa observe
trasaturile negative ale celuilalt.
Foarte des, regasim aceasta situatie
in cazul celor obsedati de ideea intemeierii unei familii. Stii si tu ca mai ales
pe fete le apuca obsesia ca vor ramane nemaritate. Si atunci, cand le iese in
cale un Fat-Frumos, ele nu mai au rabdare sa il cunoasca mai bine. Sunt convinse
ca sansa le-a iesit in cale si fac tot ce le sta in putinta ca sa se marite cat
mai repede.
Unde duce aceasta alegere pripita? De cele mai multe ori,
la o casnicie neimplinita. Poate ca devin agasant tot vorbind despre casnicii
neimplinite. Dar nu este vina mea. Daca ti-as scrie despre comportamentul rechinilor,
cred ca mi-ar fi imposibil sa nu ma refer la cruditatea acestora. În aceeasi masura
imi este imposibil sa iti scriu despre casatorie fara a avea in fata ochilor situatia
familiilor din ziua de astazi. Ai fi preferat sa iti scriu numai povesti, cum
e cea despre vulturii aurii? Cred ca nu. Crede-ma ca nici mie nu imi face placere
sa iti scriu atat de des despre cazuri neplacute. Dar tin cont de situatia reala
si incerc sa nu iti vorbesc numai pentru a ma afla in treaba.
Atragandu-ti
atentia asupra faptului ca dragostea oarba nu poarta asupra ei binecuvantarea
lui Dumnezeu, nu voi incerca sa iti fac apologia unei povesti de dragoste in care
sentimentul este ucis de ratiune. Uneori, in carti sau filme, ni se prezinta in
antiteza dragostea intensa si dragostea binecuvantata de Dumnezeu; de cele mai
multe ori insa ni se prezinta dragostea patimasa ca fiind singura forma de iubire
deplina.
Dragostea adevarata arde mai puternic si este mai profunda decat
dragostea oarba. De unde putem sti acest lucru? Nu e greu de inteles. Pentru crestini
nimic nu e mai important decat sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu, decat sa traiasca
acoperiti de binecuvantarea Sa sfanta. Noi stim ca Dumnezeu este iubire si ca
iubirea adevarata este un dar pe care El il aseaza in inimile noastre. Oare ar
putea o inima plina de patimi sa daruiasca sau sa primeasca mai multa dragoste
decat una curatita de harul dumnezeiesc? Noi stim ca nu. Chiar daca lumea aceasta
trambiteaza pe toate drumurile ca dragostea pe care ne-o poate darui este mult
mai pretioasa decat dragostea pe care ne-o daruieste Dumnezeu, noi trebuie sa
stam tari si sa nu ascultam glasul ei de sirena. Nu evit sa afirm faptul ca si
in ceea ce priveste dragostea trupeasca sotii crestinii stau mai bine decat ceilalti.
În sensul ca niciodata bucuria lor nu va putea fi egalata de placerea pe care
o simt cei care refuza sa primeasca binecuvantarea nuntii.
Stiu ca e destul
de greu sa intelegi cat de frumos modeleaza Dumnezeu dragostea dintre doi tineri.
Recunosc ca in sufletul meu exista o mica indoiala fata de aceasta idee, si ma
temeam putin ca dragostea dintre mine si fata care imi va deveni sotie va fi sufocata
putin de faptul ca in inimile noastre primul loc va fi ocupat de Dumnezeu. Mi
se parea ca as avea de ales intre o relatie in care credinta ar stanjeni dragostea
si alta in care dragostea ar stanjeni credinta. În cele din urma m-am impacat
cu ideea ca va trebui sa amestec cele doua tipuri de relatie. Asta pana ce m-am
indragostit de Claudia. Nu vreau sa te plictisesc repetandu-ti cat de mult a insemnat
pentru mine intalnirea cu ea. Desi imi era teama ca iubind-o pe ea Îl voi iubi
mai putin pe Dumnezeu, am descoperit ca de fapt cu cat o iubeam mai mult pe ea,
cu atat Îl iubeam mai mult pe Dumnezeu. Si cu cat ma bucuram mai mult privind-o
pe Claudia, cu atat Îi multumeam mai mult lui Dumnezeu ca mi-a trimis-o.
Dupa
ce ne-am casatorit am inteles si ca dragostea pentru Dumnezeu imi intetea dragostea
pentru sotie. Pe calea mantuirii sotii sunt uniti de harul dumnezeiesc si sporirea
duhovniceasca a unuia este legata de sporirea celuilalt.
Am cunoscut si
dragostea oarba de care ti-am scris. Am iubit o fata care acum se afla in manastire,
Rozalia. Era foarte frumoasa. Cred ca acum e si mai frumoasa. De cand am vazut-o
am fost convins ca daca asa ii e chipul, asa ii este si sufletul. Si nu m-am inselat
in aceasta privinta. Dar m-am inselat atunci cand am crezut ca fiind atat de frumoasa
si la suflet si la trup este potrivita sa imi fie sotie. Chiar daca imi dadeam
seama ca suntem foarte diferiti, ca nu ne putem completa, ca ne-ar fi greu unul
langa altul, totusi insistam sa depasesc toate dificultatile pentru a fi langa
ea. Si am fost foarte aproape de casatorie. Dar la un moment dat, ea mi-a comunicat
ca intre noi totul s-a terminat, ca s-a hotarat ca nu vrea sa ramana in lume,
ca vrea sa se calugareasca. Socul a fost destul de mare. Dar am simtit ca imi
cade un val de pe fata. Din afara se poate spune ca am incercat sa ma consolez
spunandu-mi ca daca nu ajung la struguri inseamna ca sunt acri, cum gandea vulpea
din proverbul acela. Numai ca uneori primim ganduri care ne vin in inima dupa
ce ne rugam la Dumnezeu. Si, rugandu-ma la Dumnezeu sa ma lumineze de ce a ingaduit
sa fiu prieten cu fata aceea, de parca Dumnezeu ar fi fost de vina, am simtit
cum mintea mi se limpezeste.
Eu am ales sa tin la ea, nu ma obligase nimeni.
Am avut nu putine momente in care imi era foarte clar ca nu ne potrivim, si uneori
ii spuneam si ei acest lucru. Dar nu aveam puterea sa ma despart de ea. Singuratatea
ma speria. Si atunci gaseam motive ca sa ma mint si sa imi spun ca locul meu e
langa ea.
Odata ne-am dus in pelerinaj la manastirile din Oltenia, si
am ajuns la Tismana. Dupa ce m-am rugat fierbinte in fata moastelor Sfantului
Nicodim cel sfintit, am simtit in minte un gand clar pe care i l-am impartasit
fetei:
"Eu o sa ma casatoresc, dar nu cu tine..."
"Dar
cu cine?"
"Nu stiu, dar am simtit asta cand m-am rugat sfantului."
Ma
simteam tare ciudat. Îmi era clar ca ma voi casatori, dar nici nu imi trecea prin
cap cu cine. În perioada aceea ma gandeam ca poate ar fi bine sa ma calugaresc,
si singura fata cu care imi imaginam ca m-as fi casatorit era ea. De aceea nu
puteam intelege de ce gandul ca ma voi casatori cu alta fata aparuse cu atata
putere in inima mea. Mi-am zis ca poate pur si simplu a fost un gand scornit de
mintea mea si m-am obisnuit cu aceasta idee. Dar nu peste mult timp, cand m-am
imprietenit cu Claudia, mi-am adus aminte de clipele de la Tismana. Cum mi se
par acum sentimentele pe care le-am avut fata de Rozalia? Foc de paie... Atunci
nu stiam ce este dragostea... Nici nu aveam de unde sa stiu. Respingeam modul
in care incerca sa ma modeleze lumea aceasta si criteriile dupa care eram indemnat
sa imi gasesc sotie. Dar nestiind exact ce trebuie sa caut, am pierdut timpul
langa Rozalia.
Tot acum iti voi scrie despre una dintre cele mai mari
greseli pe care le-am facut in viata mea. Dupa ce m-am apropiat de Biserica, m-am
imprietenit cu o fata careia ii voi spune Catalina. Nu imi placea cum arata, dar
apreciam mintea ei sclipitoare. Ne-am imprietenit intr-un moment in care eu ma
aflam intr-o perioada destul de tensionata, in care aveam mare nevoie de intelegere.
Catalina mi-a scris cateva scrisori de dragoste. Scria foarte frumos si, pentru
ca nu ma gandeam ca va fi prietena mea, le citeam si altora. Mi se parea ca e
o fata deosebita, si nu vedeam nimic rau in a fi prieten cu ea. Nu iti dau prea
multe detalii, iti spun doar ca la un moment dat m-am hotarat sa ma casatoresc
cu ea. Ma gandeam ca asa imi voi plati pacatele trecute. Ma gandeam ca, decat
sa ma casatoresc cu o fata frumoasa, dar care sa nu fie aproape de Dumnezeu, mai
bine o iau pe ea si invat sa nu tin cont de frumusetea fizica. Toata lumea stia
ca ne vom casatori. Faptul ca parintii ei se opuneau, pe mine ma facea sa ma incapatanez
si sa fac tot posibilul sa ma casatoresc cu ea. Ne-au apropiat mult si momentele
frumoase de care am avut parte impreuna, in pelerinaje la manastiri sau in excursii.
Sa stii ca sunt unele momente in viata unui tanar in care nu conteaza
prea mult alaturi de cine e. Adica sufletul simte nevoia sa se bucure. Si cand
vezi un munte frumos, sau un apus de soare, clipele acestea te fac sa o vezi cu
alti ochi pe fata de langa tine. Parca nu mai e asa grasa, sau parca nu mai e
asa scunda, sau parca ochii ei nu mai sunt asa reci, sau... parca e altfel decat
ti se parea inainte. Cred ca daca in momentele frumoase pe care le-am avut cu
ea as pune in locul Catalinei alte zece dintre fetele pe care le cunosc, nu ar
fi nici o diferenta. La fel de frumos ar fi fost. Singura diferenta este ca daca
as pune-o pe Claudia, ar fi cu totul altceva.
De ce ar fi fost altceva
cu Claudia? Nu numai pentru ca momentele respective ar fi fost traite mai intens
alaturi de o fiinta de care sunt indragostit pana in maduva oaselor, ci pentru
ca din momentele respective ar fi lipsit constiinta vremelniciei.
Momentele
frumoase petrecute langa fostele prietene erau frumoase prin ele insele, si prietenele
doar completau imaginea. Pe cand langa Claudia totul ar fi fost altfel.
De
fapt e greu de precizat exact care e diferenta. Cuvintele risca sa nu prezinte
situatia reala.
Uite, de exemplu, la un moment dat eram atat de convins
ca ma voi casatori cu Rozalia, incat ma gandeam numai la asta toata ziua. Eram
obsedat de imaginea ei. Si totusi, mai tarziu am inteles ca nu aceea era dragostea.
Stii, pana nu mananci o portocala nu poti sti ce gust are, sau ce diferenta este
intre ea si o mandarina. Tot asa nu puteam intelege de ce sentimentele mele pentru
Rozalia erau oarecum bolnave.
Stii, imi dau seama totusi ca prietenia
cu ea a avut un anumit rol pozitiv pentru mine. Ar fi ideal ca toti sa isi intalneasca
perechea potrivita inca de cand sunt elevi de scoala. Sa creasca impreuna, sa
se bucure si sa sufere impreuna. Si prietenia sa fie incununata prin nunta. Exista
insa foarte putine perechi care s-au cunoscut de pe bancile liceului. Poate ca
intr-un anumit fel fiecare dintre cele trei prietene pe care le-am avut de cand
m-am apropiat de Biserica m-a ajutat sa ma cunosc mai bine. Poate ca fiecare dintre
ele m-a pregatit sa ma casatoresc cu Claudia.
Nu vreau sa crezi ca tin
partea celor care spun ca e bine sa ai cat mai multe prietene pana te casatoresti.
Dar nici nu sunt de acord cu cei care spun ca e bine ca tinerii care nu sunt la
varsta la care isi pot intemeia o familie sa nu isi faca prietene. Cata vreme
o prietenie ramane curata, cata vreme nici unul dintre cei doi nu e biruit de
ispita desfraului, nu vad ce ar putea fi rau. Mai exact, acum vad si partile bune
si partile rele ale prieteniei mele cu cele trei fete. Despre prima pana acum
nu ti-am spus nimic, mai ales deoarece relatia noastra era marcata de faptul ca
inainte de a ne apropia de Biserica amandoi fuseseram vreme de cateva luni intr-o
grupare sectanta.
Chiar daca in urma prieteniei cu mine, ea, sa ii zicem
Mara, s-a hotarat sa faca Facultatea de Teologie-Litere, si a facut-o, chiar daca
acum e preoteasa, ea nu mi-a iertat anumite greseli. E bine ca am fost prieten
cu ea sau nu?
Prietenia noastra s-a datorat in mare parte faptului ca impartaseam
aceleasi convingeri spirituale. În clipa in care am parasit ratacirea si ne-am
apropiat de Biserica ne-a fost mult mai usor sa intelegem ca nu suntem potriviti
unul pentru celalalt.
Mara mi-a reprosat ca, dupa ce am hotarat sa ne
despartim, m-am imprietenit cam prea repede cu Catalina. Eu nu consider ca am
gresit prin aceasta cu ceva. Din moment ce oricum eram singur, puteam decide ce
sa fac si ce sa nu fac.
De ce ti-am vorbit despre cele trei foste prietene
ale mele?
Si ca sa vezi cum priveste un tanar fostele lui "iubiri".
Se poate ca peste ceva vreme si tu sa intri la capitolul "amintiri"
din memoria prietenului tau. Asa ca ai grija cum te porti, ai grija ca din prietenia
voastra sa nu ramana ceva trist sau dureros.
Era sa pierd din vedere un
lucru important: exista in unele relatii de prietenie anumite momente de tensiune
care vin pur si simplu din ispita dracilor. Oamenii ignora de multe ori faptul
ca de multe ori sunt ispititi de draci, si nu isi dau seama de cursele in care
sunt atrasi (si mie mi se intampla de multe ori sa nu tin seama de faptul ca,
fiind crestin, ma aflu in lupta cu puterile intunericului: abia la spovedanie,
cand parintele imi atrage atentia ca unele ganduri rele pe care le consideram
ale mele erau insuflate de diavol, imi dau seama ca m-am lasat pacalit).
Doi
dintre cei mai buni prieteni ai mei au gasit motiv sa se certe exact in perioada
de dinaintea casatoriei. Erau hotarati sa se desparta. Mai exact ea. S-a mutat
intr-o alta gazda, ca sa nu mai fie gasita de colegul meu. Cand m-am intalnit
cu ea, am ascultat o lunga si convingatoare predica despre faptul ca nu sunt potriviti,
ca sub nici o forma nu va mai ramane cu el. Dar totusi, dupa cateva zile, i-am
vazut din nou impreuna. În cele din urma s-au casatorit, si au fost foarte fericiti.
M-am gandit ca, daca ea nu ar fi fost crestina, s-ar fi aruncat imediat in bratele
altui baiat, ca sa scape de amintirea colegului meu. Dar asa, avand nadejdea ca
Dumnezeu o va ajuta sa depaseasca incercarile prin care trece, a ajuns la liman.
Si chiar daca nu se gandea ca se va impaca cu colegul meu, a facut-o.
Nu
vreau sa ramai cu impresia ca daca apar mari neintelegeri cu cel cu care vrei
sa te mariti, inseamna ca sunt ispite de la diavol si ca Dumnezeu va va ajuta
sa le depasiti. De cele mai multe ori dupa nunta tensiunile se imputineaza doar
in luna de miere, dupa care revin cu si mai multa putere. Linistea e o comoara
pe care multi o cauta dupa ce se casatoresc. Dar pentru ca nu au avut ideea de
a o cauta mai inainte, considerand ca va veni de la sine, nu o gasesc niciodata.
Ochii mari si mintea limpede. Alegerea e in mainile tale!
CARTEA NUNTII
de Danion Vasile
Povestea
vulturilor aurii
Sa
stam de vorba
Despre
mirajul sexualitatii
De
ce sa ma casatoresc?
Despre
Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De
ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre
fotomodele si Don Juani
Geniul
si femeia de serviciu
Banii
vorbesc!
Despre
influenta prietenilor
Parintii:
prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea
preotului
Despre
vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre
dragostea trupeasca
Scrisoare
catre tinerii secolului XXI
"Daca
stiam ca o sa ne certam atat..."
Un
examen cu multi restantieri
Cuvinte
catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar
barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum
sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu
e baiat de cartier..."
Povestea
unei casatorii...
Postfata
la editia a doua
Rugaciuni
Prefata
