Unul dintre principalele motive de tensiune care apar in familie este lupta pentru suprematie: care sa fie seful. Casa se transforma in arena unui razboi de durata in care fiecare vrea sa isi impuna voia in fata celuilalt. Cata vreme dragostea este covarsitoare, sotii nu isi pun problema suprematiei. Dar, cand dragostea se imputineaza, locul ramas liber se vrea acoperit de iubire de sine. Si incepe lupta.

Unii tineri isi pun problema suprematiei inca inainte de a se casatori. Si bine fac. Dar solutia pe care o dau nu tine; fiecare zice: "O sa facem cum vrei tu, numai sa nu ne certam!"

Cata vreme tinerii nu au decat divergente privitoare la prajitura pe care o vor manca la cofetarie sau la filmul pe care il vor vedea, nu au cum sa isi dea seama ca in familie motivele de contrazicere sunt mult mai serioase.

Ar fi ideal sa pot lamuri problema suprematiei in cateva pagini. Dar mi se pare prea vasta pentru a o epuiza aici. Ma voi rezuma la a prezenta cateva opinii ale altora si cateva ganduri personale.

El, cu elan: "Într-o familie normala, barbatul este capul."

Ea, ironic: "Iar femeia este gatul, si il zgaltaie in toate partile, cum vrea ea..."

Cam asta e directia in care merg feministele de astazi, trecand cu vederea faptul ca gatul nu se poate misca daca nu primeste comanda de la cap.

În momentul in care incercam sa discutam cine e firesc sa aiba suprematia intr-o familie, e normal sa stim de pe ce pozitii discutam.

La baza raporturilor dintre barbat si femeie sta ori o conceptie religioasa, ori o conceptie pe care am putea-o numi filosofica. Ma refer la filosofia vietii pe care si-o construiesc cei care resping orice cunoastere religioasa.

Atitudinea dominanta este cea prin care barbatul este "seful familiei". Chiar in familiile in care sotii sustin ca femeia este egala cu barbatul, practica este diferita de teorie. Un pumn in masa rezolva dilemele fara prea multa filosofie (chiar daca mentalitatea contemporana a izbutit sa creeze modelul femeii-barbat, cum e Nikita, femeie care domina psihic orice mascul, totusi femeile care s-au lasat duse de valul puterii nu au reusit sa devina majoritare; multe au divortat tocmai pentru ca barbatii nu le-au acceptat nici toanele si nici aerul dictatorial).

Exista mai multe moduri in care barbatul poate domina femeia.

Primul este violenta. Barbatul impune, barbatul porunceste. Simte ca femeia se teme de el si devine din ce in ce mai rau. Daca isi da seama ca oricat de brutal ar fi, femeia nu va avea curajul sa divorteze, duritatea lui nu va mai avea limite. Femeia va deveni o sclava. (Asta se intampla mai ales cand barbatul sufera de patima bauturii: putini betivi nu sunt violenti cu nevestele sau cu copiii lor.) Nu e nevoie sa detaliez: sunt convins ca nu iti doresti un astfel de sot.

Al doilea mod prin care o poate domina este amenintarea cu infidelitatea: "Nu faci ce zic eu? Nu esti o sotie buna. O sa ma duc sa imi caut alta, numai sa faca ce spun eu." Acest mod tine cand femeia isi iubeste foarte mult barbatul, cand ar face orice numai sa nu il piarda.

Al treilea mod la care voi face referire (sunt mai multe, dar nu le insir pe toate) este cel in care in familie exista echilibrul pe care il vrea Dumnezeu: "barbatul este cap femeii, asa cum si Hristos este cap Bisericii..." Femeia este "slava" barbatului. Iata o teorie interesanta. Dar oare cum se pune in practica?

Atunci cand m-am casatorit, la citirea Apostolului am fost atent daca citetul citeste exact ce scrie acolo sau zice varianta prin care se deformeaza uneori textul biblic (in loc de "iar femeia sa se teama de barbat", el zicea de multe ori "iar femeia sa-l respecte pe barbat"). A trecut testul, a citit corect.

Diferenta mi se pare importanta. Femeia de azi, cand aude in biserica ca trebuie sa se teama de barbat, se duce cu gandul la faptul ca si crestinii isi educa sotiile folosindu-se de arma fricii. Si urechea ei e mai sensibila la sugestia de a-si respecta barbatul.

Voi incerca sa propun ca model de relatie intre sotii care cred in Dumnezeu tocmai modelul pe care il propune Biserica; si cred ca, departe de a fi utopic, este cat se poate de practic, si duce la multa intelegere. Nu stiu ce solutie ar putea exista pentru sotii care nu cred in Dumnezeu: egalitatea atat de trambitata dintre barbat si femeie mi se pare de o mie de ori mai utopica decat ceea ce propune Evanghelia. Cititoarele care nu au credinta in Dumnezeu nu au cum sa fie de acord cu ceea ce voi scrie mai jos. Iar cele care au credinta vor fi probabil putin surprinse sa vada cum, dupa atatea pagini in care am scris lucruri de bun-simt (cel putin asa sper), acum mi-as da arama pe fata pentru a face apologia tiraniei masculine.

Departe de mine o asemenea intentie. Atunci cum de sunt de acord cu faptul ca femeia trebuie sa se teama de barbat?

E nevoie de o explicatie: sa se teama de barbat femeia care stie ca barbatul ii este cap. Sfantul Pavel se adresa in acel pasaj femeilor crestine, nu oricaror femei.

Cand barbatul e cap, cand el se mantuieste conducand cu chibzuinta familia, femeia supunandu-i-se, e firesc ca aceasta sa aiba constiinta ca daca nu isi va asculta barbatul va face ceva potrivnic lui Dumnezeu.

Ascultarea fata de barbat nu este totala: femeia nu trebuie sa isi asculte barbatul atunci cand acesta ii cere sa faca ceva rau (de exemplu un avort sau perversiuni sexuale). Prin urmare, aceasta ascultare nu are un aspect dictatorial. Într-o familie crestina barbatul se consulta cu sotia lui in toate problemele importante, si nu de putine ori sotia gaseste rezolvari mai bune si mai practice.

Relatia ceruta de Evanghelie nu il favorizeaza pe barbat. La baza familiei crestine sta dragostea. Or, un sot iubitor nu alege comoditatea pentru a fi slujit de nevasta. Ierarhia dintre barbat si femeie este cea pe care a aratat-o Hristos prin cuvintele: "Cine vrea sa fie intre voi intaiul, sa fie slujitorul celorlalti." Barbatul este cap femeii, este cel care poarta greutatea familiei, nu cel care da dispozitii.

Femeia se teme de barbat nu in sensul ca se fereste sa fie lovita sau injurata, ci in sensul ca ii e teama ca daca la un moment dat s-ar hotari sa duca o existenta de-sine-statatoare, daca nu intelege ca rostul ei este sa ii fie slava barbatului, binecuvantarea Domnului s-ar retrage de la ea.

"Iar femeia sa se teama de barbat...", adica sa se teama ca, daca deschide gura mai mult decat trebuie va primi cateva palme, daca nu il asculta va lua o bataie sora cu moartea, daca nu ii face mancarea la timp va dormi pe pres. Femeia sa se teama de barbat, sa tremure in fata lui, sa stea ca o roaba ascultandu-i poruncile. Iata o ipostaza de care se ingrozesc feministele. Si au dreptate. Cum sa nu te ingrozesti cand casatoria iti ofera o gama larga de torturi, de la certuri pana la bataie? "Ar trebui sa fii masochista ca sa te mai mariti. Decat o astfel de nunta, mai bine lipsa..."

Sunt oarecum de acord cu aceasta pozitie. Sau mai degraba as fi cu totul de acord daca ar fi justificata. Numai ca Apostolul nu se refera la batai sau la mustrari dure, ci se refera la cu totul altceva. Explicand la ce se refera Apostolul Pavel voi marturisi si ca nu cred ca exista o relatie mai minunata intre barbat si femeie decat cea pe care o arata Sfanta Scriptura. Barbatii sunt indemnati sa isi iubeasca femeile asa cum si Hristos iubeste Biserica. O astfel de iubire exclude duritatea. O astfel de iubire rastoarna raportul dintre barbat si femeie in sensul ca barbatul nu mai este sef, nu mai este stapan, ca in religiile precrestine: barbatul este robul iubirii sale, si e gata sa isi puna sufletul pentru aceasta iubire binecuvantata de Dumnezeu.

Un parinte spunea ca, din perspectiva evanghelica, nu e mai greu sa fii femeie, ci e mai greu sa fii barbat. Adica e mai usor sa te lasi condusa de barbatul tau, care poarta o responsabilitate mai grea decat a ta. E mult mai greu sa conduci cu pricepere decat sa te lasi condusa de cel pe care Dumnezeu l-a randuit sa conduca.

Dumnezeu a dat anumiti talanti barbatilor si anumiti talanti femeilor. Atunci cand femeia e sefa, cand ia deciziile, cand isi domina sotul, ne aflam in fata unei situatii anormale: femeia a castigat concursul organizat de aceasta lume care a provocat-o sa fie mai sus decat barbatul ei. Dar din punct de vedere crestin femeia s-a ratat. (Nu ma refer decat la cazurile in care femeia incearca sa isi domine sotul. Ce e de facut cand barbatul e prea molatic, cand nu e in stare sa conduca sotia? Femeia sa trebuie sa fie constienta ca daca nu ar aprecia corect situatia ar avea de suferit amandoi. Problema este ca prea multe femei se considera in aceasta situatie numai pentru a-si justifica patima mandriei.) Viata crestina are cu totul alte criterii de evaluare decat lumea aceasta. Si femeile care tin cont de criteriile lumii acesteia se vor simti la Judecata ca studentii care nu au invatat pentru un examen.

Înainte de a se marita, orice fata crestina ar trebui sa inteleaga ca alege o cale in care trebuie sa se supuna barbatului. Aceasta idee trebuie sa ii fie clara inainte de a se marita. În pregatirea pentru nunta la care ma refer intra in mod obligatoriu si curatarea mintii de toate modelele de tipuri pe care le ofera lumea aceasta.

Dar oare problema ar fi numai la femei? (Nu ma asteptam sa ajung sa tratez si aceasta problema, as fi vrut sa fac o carte mai scurta si mai usor de citit. Dar cred ca as gresi daca as sari peste lucruri atat de importante.)

De ce exista numai feminism si nu si "barbatism"? Nu am auzit de vreun curent cu acest nume. Cred ca nu exista totusi o miscare "barbatista" tocmai pentru ca barbatii stiu sa isi impuna drepturile si fara agitatie sociala. Barbatul este stapanul casei: el poate sa porunceasca, el poate sa injure, el poate chiar sa loveasca. Ce nevoie ar avea sa primeasca si alte drepturi? Cand are nevoie de vreun drept si-l ia singur. Feminismul a aparut ca o reactie fireasca fata de comportamentul brutal al acestui gen de barbati. Unele femei au vrut sa protesteze fata de duritatile barbatilor lor. Numai ca protestand fata de comportamentul acestora au protestat de fapt si fata de propria lor alegere. Nimeni nu le-a obligat sa ia astfel de soti. Nimeni nu le-a obligat sa se marite cu barbati cu un altfel de comportament.

Si care ar fi fost alternativa?

Sa prezentam foarte pe scurt tipul barbatului crestin (barbat care are sanse sa fie considerat fraier de catre ceilalti, sa fie considerat slab de inger, sa fie dispretuit pentru ceea ce face in mod firesc).

"Barbatul crestin e perfect, e cel mai...", si acum as fi putut insira o lista cu virtuti. Numai ca barbatul crestin nu e perfect... El nu e un om care nu poate gresi, ci e un om care tinde permanent sa se apropie de modelul ideal.

Sa prezint pe scurt acest model: e barbatul care isi iubeste femeia precum Hristos iubeste Biserica, si este plin de dragoste, de intelegere. Se poarta foarte delicat cu sotia sa, si ii este cap tocmai prin virtutile sale. El nu se impune drept cap al familiei, dar in mod natural virtutile si talantii sai il impun. El nu are nevoie nici de tipete, nici de palme pentru a-si convinge sotia. El nu cunoaste alt limbaj decat cel al dragostei. Se intelege ca atunci cand un astfel de barbat are o sotie mai putin credincioasa, o sotie mai cicalitoare, va avea parte si de esecuri. Strategia pe care o foloseste barbatul crestin e aceea de a-si convinge sotia sa faca in deplina libertate ceea ce trebuie. Sotul crestin nu impune, el respecta libertatea sotiei sale. El stie ca e mai bine sa renunte decat sa isi impuna cu forta punctul de vedere.

Parintele Sofronie de la Essex spunea ca orice ascultare ar face calugarul, daca o face in sila, daca o face cartind in inima sa, pierde cununa. La fel se poate spune si despre sotiile care fac in sila ceea ce le cer barbatii lor. Un sot crestin nu va cauta sa fie stapan, nu va cauta sa se impuna prin mijloace exterioare. Va prefera sa faca el ceea ce sotia sa refuza sa faca.

Ar fi multe de spus despre sotul crestin sau despre sotia crestina. Dar ma voi limita sa precizez ca atunci cand se pregateste pentru nunta un tanar crestin trebuie sa se acomodeze cu pozitia sa de viitor sot. Trebuie sa inteleaga ca nu va avea voie sa ii dea nici macar o palma sotiei sale. Nu e multumit de o ipostaza atat de domoala? Nu are decat sa refuze familia crestina. O familie nu poate fi crestina numai pe bucati. Daca intr-o singura directie pierzi teren, nu esti pregatit pentru nunta.

Barbatul e cap femeii... Grea si apasatoare raspundere. (M-am gandit ca din cauza prea multor cazuri in care barbatul exagereaza pozitia de cap, si devine sef al femeii, ar fi bine sa tratez si subiectul raportului dintre sexe. Chiar si numai pentru a-mi manifesta dezaprobarea fata de comportamentul prea dur al unor soti fata de sotiile lor.)

Cum inteleg eu pozitia de cap? Care e diferenta dintre responsabilitatile mele si ale sotiei? Mai exact, ce fac eu si nu face Claudia, si invers?

Iata o intrebare la care imi e greu sa raspund. Unul dintre putinele lucruri pe care l-a facut sotia mea si eu nu il fac a fost legat de copil: ea l-a purtat in pantece, ea l-a nascut, ea l-a alaptat (ca la capitolele spalat, hranit cu biberonul sau adormit am "scris" cot la cot).

În rest, treaba in casa o impartim intotdeauna in functie de timpul fiecaruia (daca ea matura, eu spal pe jos si invers). Nici acum, cand e insarcinata, nu ma lasa sa fac eu totul, ci ma ajuta dupa puteri. Eu ma simt cap mai ales in ceea ce priveste viata spirituala. În momentul in care cred ca trebuie sa indreptam ceva, in momentul in care imi dau seama ca gresim cu ceva, ii spun Claudiei si mergem sa vorbim cu duhovnicul nostru. Pot afirma insa ca nici macar in problemele spirituale rolul de sprijin nu este exclusiv al meu. Au fost multe situatii in care Claudia m-a sprijinit pe mine.

În ceea ce priveste micile tensiuni din familie am ales o solutie care mi s-a parut de mare folos pentru linistea caminului: aproape intotdeauna cand au aparut neintelegeri, am incercat sa las de la mine (nu intotdeauna, au existat si situatii in care imi era teama ca daca las de la mine gresesc). Nu mi-a fost usor. Mai ales cand ea imi gasea nod in papura.

Datoria de a fi cap sotiei e datoria de a-i fi model. În clipele in care femeia e aproape de deznadejde trebuie sa gaseasca in barbat un sprijin. Cred ca ii sunt cap sotiei mele prin faptul ca ii sunt sprijin. S-a intamplat din cand in cand sa nu mai aiba putere sa mearga inainte (viata avand greutati din belsug), si eu am luat-o de mana. Nu stiu daca ii sunt un "cap" iscusit. (De cateva ori un prieten mi-a reprosat ca nu stiu sa ma impun in fata Claudiei, ca sunt prea moale si ca ar trebui sa fiu mai dur; dar prin duritate se poate impune orice macelar. Consider ca adevaratul barbat e cel care stie sa isi stapaneasca mania, care stie sa fie echilibrat si sa se impuna numai prin forta dragostei. Roadele rabdarii nu apar pe loc, e drept, dar sunt bogate si frumoase.)

Exista anumite diferente structurale intre barbat si femeie: cea mai usor de observat e ca barbatul e mai puternic, femeia mai sensibila. Barbatul protejeaza, femeia are nevoie de protectie (asta nu inseamna ca femeia nu isi ocroteste la randul ei barbatul prin dragostea cu care il inconjoara).

Daca relatia dintre barbat si femeie trebuie sa aiba ca model relatia dintre Hristos si Biserica, nu mai putem spune nici ca barbatul este sef, nici ca este avantajat. El e baza familiei, el trebuie sa gaseasca iesirile din impas.

Mi se pare ca tensiunile legate de cine canta mai tare intr-o familie, cocosul sau gaina, sunt izvorate din inimi pline de mandrie si de iubire de sine. Cu cat vei gasi un om mai putin mandru, cu atat iti va fi mai bine. Si cu cat vei fi mai smerita tu, cu atat mai bine ii va fi lui.

Atunci cand te mariti e important sa iei un om cu care simti ca te completezi foarte bine. Daca va dati seama de la inceput ca intre voi e armonie, armonie va fi si dupa nunta. Daca sunt anumite nepotriviri, dar amandoi aveti dorinta de a va modela astfel incat sa evitati tensiunile, pana la urma aveti toate sansele sa reusiti. Dar daca din start fiecare vrea sa isi impuna punctul de vedere in fata celuilalt, atunci nu are cum sa va fie bine. Pur si simplu sentimentul care va uneste nu este dragoste. Un cuvant al Scripturii ne spune ca "dragostea indelung rabda, dragostea e binevoitoare..., nu cauta ale sale..." Dragostea care cauta supunerea celuilalt nu e dragoste. Si sansele ca o astfel de relatie sa se transforme in dragoste sunt foarte mici.

Sper ca vei simti ca dragostea nu le cauta pe ale sale, ci pe ale celuilalt. Ca vei simti cat de minunat este sa traiesti pentru celalalt. Si sper ca iti vei da seama ca o astfel de dragoste trebuie pastrata cu multa grija. Sunt momente in care parca lumea intreaga se lupta sa ucida dragostea dintre soti. Sunt momente in care dragostea se va imputina si vei alege sa faci nu cum ii place lui, ci cum iti place tie. Comoditatea te va birui, iubirea de sine va rabufni.

Sa nu te sperii prea tare: suntem oameni supusi greselii. Unii au fost atat de marcati de propriile lor izbucniri egoiste incat nici nu au mai avut curajul de a le recunoaste ca greseli, au incercat sa se indreptateasca, si au pornit pe drumul surparii intelegerii familiale. Sa tii cu dintii de dragostea pentru sotul tau. Cineva mi-a spus: "Dragostea de la inceput este navalnica. Dar daca nu e pastrata cu grija, daca nu e udata ca o floare, din cauza greutatilor si a necazurilor vietii se usuca. Ceea ce ramane nu mai seamana aproape deloc cu ceea ce a fost la inceput."

Asa ca pregateste-te pentru o lupta cu tine insati. Cea mai sigura cale de a te lupta pentru dragostea voastra aceasta este: sa lasati fiecare pentru celalalt.

Si nu iti recomand sa te porti in asa fel incat sa pari proasta, ca prin ingaduinta ta sa ii dai apa la moara, astfel incat in timp sa se transforme intr-un mic dictator "de apartament". Ci, fara sa renunti la demnitate, sa lasi de la tine in asa fel incat el sa simta ca o faci nu pentru ca esti slaba, ci pentru ca il iubesti. Efectul e puternic: daca te iubeste va fi stanjenit sa vada cum dragostea ta se arata in fapte.

Mi-as fi dorit ca cineva sa fi scris un "Manual pentru victoria in razboiul din casa", adica un ghid in care sotii sa fie povatuiti ce sa faca pentru a nu lasa dragostea sa se imputineze. Un ghid care sa te invete nu cum sa te lupti cu celalalt, ci cum sa cedezi in razboiul cu celalalt. Victoria reala nu este a celui care isi impune punctul de vedere, ci a celui care, din prea multa dragoste, cedeaza.

Au fost situatii in care m-am incapatanat sa o conving pe Claudia ca e bine sa procedam asa cum zic eu. Si, luat de valul maniei, am spus lucruri pe care nu le credeam; daca as fi avut mintea mai limpede mi-as fi dat seama ca o ranesc. Deci nu iti scriu ca unul care a facut numai greseli mici fata de nevasta, si in rest a incercat sa lase de la el. Ci iti scriu ca unul care a regretat aproape de fiecare data cand a incercat sa isi impuna punctul de vedere. Nu intotdeauna: mi se pare ca sotia mea e uneori irascibila (mai ales cand e foarte obosita), si ii spun: "Claudia, daca ai spune despre neintelegerea noastra tuturor prietenelor tale, sunt convins ca nici una nu iti va da dreptate." Poate ca nu sunt destul de intelegator fata de ea, dar cand nu imi dau seama ca as fi gresit cu ceva, nu imi regret greseala.

Încearca sa iti dai seama ca directia in care te modeleaza filmele, ziarele sau revistele care te invata sa fii cat mai puternica, sa domini, sa te impui in fata barbatului, nu au nimic in comun cu dragostea adevarata. Ele te duc intr-o surpatura. Atunci cand vei fi maritata vei avea ocazia sa iti dai seama foarte des de importanta renuntarii la voia ta pentru a pastra dragostea. Vei avea de ales: ori cedezi tu, ori iti creste iubirea de sine si ti se imputineaza dragostea.

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata