",Banul este ochiul dracului." Ciudata afirmatie! Nu cred ca banul este nici ochiul, nici urechea, nici gura dracului.

Banul este un cutit. Îti poate fi de folos sau te poate taia. Depinde de cum il folosesti.

Cred ca ideea ca banul e ochiul dracului le convine mai ales prietenilor dracului. Pentru ca raspandeste neadevarul potrivit caruia cel ce foloseste banii trebuie sa se lase murdarit de ei.

Vom vorbi acum despre o situatie care pare sa confirme ca banul poate fi "ochiul dracului"; vom vorbi despre cea mai murdara forma de prostitutie, de casatoria pentru bani. Un parinte observa ca e mai scumpa o femeie gonflabila decat o prostituata! Observatie dureroasa. Dar inexacta. Compara pretul prostituatei de care te folosesti o singura data cu cel al femeii de plastic care poate fi "reutilizata".

Femeia de plastic se aseamana cu femeia care se vinde ca sotie unui barbat cu bani. Ce e mai rusinos, sa faci orgii sexuale numai pentru a-ti castiga painea pentru familie (cum fac unele mame disperate in ziua de astazi) sau sa te vinzi cu totul, definitiv, pe un sac cu bani?

Lumea contemporana le arata cu degetul pe prostituate, "pleava societatii", si le lauda pe fetele care s-au maritat din interes. Daca ascultam barfele legate de casatoriile din ziua de azi, constatam ca pentru unii e mai importanta situatia materiala a sotilor decat iubirea dintre ei. "Ce daca e urat, taica-sau are pamant la tara..." "Ce daca nu are studii, are o mostenire..." Nu cred ca e nevoie sa repet prea multe comentarii de acest gen. Cand doi tineri se casatoresc din dragoste, comentariile sunt: "O sa vada ea, dragostea trece... O sa ii para rau ca nu a luat pe unul mai cu bani!"

Pentru cei care nu cred in Dumnezeu e lesne de inteles de ce la baza nuntii trebuie sa stea sacul de bani. Daca singurul lucru important il reprezinta placerile lumesti pe care le cumperi cu bani, a nu tine cont de banii celui cu care te casatoresti inseamna a te juca cu propria fericire.

Observam o goana dupa bani mai palpitanta decat goana dupa aur. Dupa bani fuge toata lumea. Sau cel putin asa ne place sa credem. Cand aflam ca sunt unii care nu alearga dupa bani ne grabim sa ii catalogam drept bisericosi, pocaiti, extremisti.

"Dumnezeul nostru e banul! Banul aduce mancare, banul aduce bautura, banul aduce case si masini scumpe." De acord.

Si ce altceva mai aduce banul? Aduce fericire? Nu! Vedem ca oricat de mari averi ar avea oamenii, tot nu sunt multumiti. Cauta sa le sporeasca, indiferent de pretul platit. E usor sa observam ca banul nu aduce decat iluzia fericirii, a unei fericiri viitoare de tip "fata morgana": intotdeauna sperata, niciodata atinsa. Bogatii alearga hipnotizati sa stranga orice, oricat, oricum. Si ce obtin de fapt? Numai desertaciune. Cum mor bogatii? Mor fericiti? Nu, in nici un caz. Mor tristi, tristi ca nu au reusit sa obtina si mai mult profit.

Sunt unii bogati care cauta sa faca valva, sa spuna lumii intregi cat de mult i-a implinit bogatia. Dar in asemenea afirmatii nici macar ei nu cred. Au insa impresia ca trebuie sa salveze cumva aparentele. Si uneori reusesc, marturia lor convingandu-i pe naivii care incearca sa le urmeze exemplul ca se afla pe drumul cel bun.

Sa revenim la ale noastre. De ce s-ar casatori cineva pentru bani?

Unii se casatoresc pentru bani pentru ca s-au saturat de saracie. Au avut o copilarie plina de lipsuri, plina de necazuri si le e groaza ca ar putea trai o viata intreaga cu astfel de "desfatari".

Mai ales fetele se marita pentru bani. Au fost impresionate intr-un mod neplacut de ceea ce au vazut la parintii lor si atunci au impresia ca printr-o casatorie cu un bogat nu vor mai avea lipsuri materiale. Impresia aceasta e oarecum justa. Vor lipsi hainele vechi si mesele saracacioase. Dar griji tot vor exista. Omul se obisnuieste repede cu binele. Nu dupa multa vreme vor incepe sa isi doreasca lucruri din ce in ce mai scumpe si iarasi se vor simti neimplinite. Eu nu vreau acum sa despic fiul in patru. Nu vreau sa le arat cu degetul pe fetele care se casatoresc pentru bani. Vreau doar sa le atrag atentia ca nu stiu ce fac.

Am o vecina de vreo saisprezece ani care umbla cu un tip cu o masina de lux. E foarte mandra de sine. Merge cu nasul pe sus. Cand ma gandesc la ea inteleg ce viata trista au fetele care traiesc cu tipi cu bani. Sunt in permanenta stresate de gandul ca vor fi parasite si ca va trebui sa isi caute un alt "ocrotitor". Ce rezolva o fata de genul asta cand, dupa multe cautari, va pune mana pe un barbat si il va convinge sa o ia de nevasta? La inceput va fi multumita: perioada de haituiala s-a terminat, a prins "iepurele". Dar ce viata va avea langa el?

Va avea toate gentile si pantofii pe care ii doreste, va manca oricat de multa pizza mexicana doreste, va avea la fiecare masa inghetata. Ei si?

Omul are aspiratii mai inalte. O vreme va cauta sa se minta, spunand: "M-am scos." Dar timpul va lovi in aceasta minciuna. Si ea va ceda, va recunoaste ca bogatia nu o multumeste, ca are nevoie de mai mult. De obicei problema se rezolva cu un amant pe care il sustine din ce prisoseste de la "masa bogatului". Sa fie oare amantul veriga lipsa in drumul spre fericire? Iata ca aspiratiile cele inalte s-au rezumat la cateva nopti de dragoste si la momente de "intelegere". Compromisul o satisface. De ce? Pentru ca are dulceata lucrului interzis, dulceata fructului oprit. Viata nu mai e monotona: e pasionanta si pasionala. Fiecare clipa in bratele amantului inseamna explozie de bucurie (nu chiar fiecare clipa, dar majoritatea, pana intervine si aici rutina...).

Pentru ce s-a casatorit atunci fata? Ca sa caute satisfactie in bratele amantului? Si totusi, ce e rau in acest lucru? Probleme materiale nu are, amantul o iubeste...

Voi atinge acum un subiect strans legat de problema casatoriei din interes. Cei care spun: "De ce sa ne casatorim? Ca sa stricam frumoasa poveste de iubire dintre noi? Ca sa ajungem la plictiseala si apoi la despartire?" dispretuiesc nunta. Sunt marcati de numarul mare al divorturilor (sau al casniciilor care au esuat fara sa se ajunga la divort) si atunci considera ca familia este un mediu ostil iubirii adevarate. Ei ajung la aceasta concluzie nu pentru ca nu si-ar dori sa se casatoreasca, ci pur si simplu pentru ca sunt speriati de cazuistica negativa.

Numai daca cineva le-ar pune inainte modelele familiilor fericite si-ar mai schimba pozitia. Pana atunci, prefera sa se bucure de libertatea "relatiei consensuale" (la ultimul recensamant au fost si babute care au spus ca au relatii consensuale cu vecinii, intelegand prin aceasta relatii de buna-intelegere. Si eu tot asta am inteles. Uite-asa, din cauza unor recenzori care nu au avut rabdare sa explice intrebarea misterioasa despre relatiile consensuale, s-a ajuns la concluzia eronata ca romanii sunt un neam de desfranati).

Aceeasi retinere fata de nunta o au multe dintre fetele care se casatoresc din interes: "Daca nunta tot e un lucru trist, macar sa nu cautam o casatorie frumoasa, ca asa ceva este cu neputinta. Macar sa stim de la inceput ce sa cautam..." Si uite-asa se vand pentru cateva haine pentru niste vacante la mare si pentru o masa copioasa in fiecare zi.

Sunt femei care se casatoresc nu pentru ca ar avea nevoie de bani, ci pentru ca vor sa faca parte din lumea buna, sa fie "doamna X" pe care sa o invidieze toate colegele de scoala profesionala.

Întrebati un copil care priveste telenovelele cot la cot cu grijulia si inconstienta sa mamica despre trasaturile oamenilor din "lumea buna", asa cum le intelege din ceea ce a vazut pe ecran. El nu va spune ca sunt oameni fericiti pentru ca au jacuzzi, vile luxoase, servitori si limuzine, ci va spune (intr-un limbaj simplu) ca sunt niste oameni foarte tristi, obositi de minciuna, de rautate, de intrigi. Asta e fericirea care domneste in lumea buna. Am scris mai demult o poezioara in vers alb (pe care nu am publicat-o pentru ca cineva mi-a spus ca a gasit aceeasi idee la un alt poet, si ca poate fara sa imi dau seama reprodusesem niste versuri pe care le-am citit cu ani in urma. Timpul a trecut, si nu am gasit nici o poezie asemanatoare, asa ca o reproduc aici):

Carnaval

Cineva a organizat un carnaval ciudat.
În amintirea zilelor de demult,
cand inca oamenii nu uitasera ce inseamna sinceritatea,
a fost organizat carnavalul fara masti.
Invitatii si-au lasat acasa
tot arsenalul de produse de ascundere a fetei,
intre care fardurile erau cele mai nevinovate.
La inceput, spectacolul a fost apasator:
fara mastile de zi cu zi oamenii
nu se mai recunosteau intre ei.
Nici macar prietenii vechi, nici macar rudele.
Sotii si sotiile se priveau reciproc, cu surprindere,
de parca s-ar fi vazut pentru prima data.
Dupa cateva ore insa, lucrurile au luat o intorsatura neasteptata:
fiecare se simtea Mag de la Rasarit
chemat sa aduca daruri Copilului ce se ascundea in Celalalt.
Carnavalul a devenit asemenea unui Botez:
oamenii s-au lepadat de perfidele masti
si si-au dorit sa ramana ei insisi.
Limpezimea fetelor ii facea sa para niste colindatori
glasuind: "O, ce veste minunata..."

Cred ca oamenii din "lumea buna" ar avea nevoie de un astfel de carnaval. De altfel Hristos ii asteapta la un asemenea carnaval. Numai ca nu au urechi sa asculte chemarea Sa. (Iata o exceptie: am citit de curand marturia unei femei care avea o situatie materiala foarte buna - cu casa in cartierul lui Ceausescu - si care, venind intr-o vizita turistica la o manastire "ca un fotomodel", asa scria ea, a simtit ca trebuie sa isi schimbe viata, si s-a calugarit. Cei din grupul cu care a venit au crezut-o nebuna. Nu numai cei care se calugaresc ajung insa la lumina. Am cunoscut un parlamentar care s-a apropiat de Biserica abia dupa ce intrase in parlament. Abia astepta sa i se termine mandatul, sa scape de murdariile politicii, ca sa duca o viata inchinata semenilor, o viata de slujire a aproapelui.)

Nu stiu daca merita cu adevarat sa te lupti ca sa faci parte din lumea "buna". Mi se pare ca ai cauta sa intri in mocirla intrigilor din care nu se iese decat la ultima suflare.

Poate ca, intamplator, omul pe care il iubesti are o conditie materiala foarte buna. Nu trebuie sa pui prea mare pret pe asta. Dar exista pericolul ca, intrand in viata lui pe poarta casatoriei, el sa iti reproseze ca te-a luat de la saracie si te-a adus la lux. Stiu, oamenii de calitate nu fac asa ceva, iar tu iti doresti un sot de aur, dar tine cont si de treaba asta: oamenii cu bani traiesc dupa legea "fac ce vreau, banii imi deschid orice porti, sunt atotputernic". De obicei banii te conduc spre egoism (nu banii de hartie sau din banca, ci patima banilor). Banii il fac pe om comod. Un sot comod ar fi o mare pacoste, pentru ca ar lasa toata greutatea familiei pe umerii tai, multumindu-se sa aduca bani (dar greutatile nu sunt numai financiare).

Daca te indragostesti de un om bogat care vrea sa te ia de sotie, incearca sa te convingi ca dragostea pe care ti-o poarta e puternica. Altminteri, te va arunca deoparte, imaginandu-si ca daca te va plati gras, ii vei pastra o amintire placuta.

Ar fi mai bine sa te casatoresti cu un sarac? Depinde din ce cauza sarac.

Eu nu incerc sa iti spun ca e de preferat sa fie sarac sau bogat, frumos sau urat, geniu sau fraier. Asta vei decide tu, dar abia atunci cand vei avea exemplarul in fata ochilor. Mi se par naive femeile care construiesc portretul robot al sotului pe care il asteapta ("inalt, solid, blond, cu salariu brut de patru sute de dolari...").

Sotul care te poate face fericita e altfel decat cel caruia ai incerca sa ii descrii culoarea parului sau salariul brut. În clipa in care apare un barbat in fata ta, abia atunci il poti "scana" sa vezi daca e corespunzator.

Si totusi: e de preferat un sarac? Sunt saraci care nu vor sa munceasca. Te-ai simti groaznic sa fii pe post de "mama saracilor" si sa intretii un sot lenes. Daca reusesti sa convingi lenesul sa munceasca (ca doar nu traieste din aer), te poti gandi sa il iei de barbat. Altfel vei avea ocazia sa observi ramificatiile numeroase ale leneviei. Si nu iti doresc.

Fiind obosit, si aflandu-ma intr-o pana de idei, am intrebat-o acum pe Claudia: "Ce sa mai scriu? Daca e bogat s-ar putea sa nu fie bine, daca e sarac iarasi s-ar putea sa nu fie bine, ce sa mai scriu?"

Sunt de acord cu raspunsul ei: "sa fie harnic!" Unchiul meu a stat la noi cateva zile si s-a mirat vazandu-ma ca gatesc, ca fac curat, ca incerc sa o ajut cat mai mult pe Claudia.

"Ce, faci treaba femeii?"

Daca am mai trai ca acum cateva sute de ani, daca numai eu as avea serviciu si Claudia s-ar ocupa numai de gospodarie, nu as gati poate niciodata. Dar in ziua de azi viata e atat de grea, incat daca ar munci numai barbatii, castigand salarii medii, in cativa ani familiile ar intra in inventar.

Nu vreau sa ma laud cat sunt de harnic, asa ca voi prezenta numai teoria (desi multi soti cunosc bine teoria, practica ii omoara!). Cred ca in momentul in care a avut loc schimbarea prin care femeia a parasit temporar gospodaria pentru a merge la serviciu, a suferit o trauma. Barbatul nu a vrut sa preia o parte dintre responsabilitatile ei, nu si-a dat seama ca ar trebui sa o ajute.

"Barbatul nu trebuie sa mature, nu trebuie sa gateasca, nu trebuie sa spele copiii la fund!"

Si ce alternativa exista, cand sotiile cad de pe picioare de oboseala? Înteleg de ce a aparut feminismul, desi nu sunt de acord nici cu manifestarile si nici cu ideologia sa (aberanta idee a hirotonirii femeilor e una dintre caracteristicile sale principale).

Te vei marita cu un om care trebuie sa fie alaturi de tine nu numai in parc, in pat sau la biserica, ci cu un om care stie sa poarte greutatile familiei. Adica intotdeauna sa fie gata sa te ajute atunci cand nu mai ai putere sau rabdare. Ma refer nu la ajutorul celui care sta si se odihneste si o data pe saptamana pune mana pe matura si faras, ci la ajutorul celui cu care ai impartit responsabilitatile, care a facut "portia" stabilita de comun acord si care vine din proprie initiativa sa preia o parte dintre sarcinile tale.

Sa te ajute Dumnezeu sa gasesti un sot harnic! Dar nu unul care sa te rasfete si sa te transforme intr-o fiinta lenesa, ci unul alaturi de care sa fii intotdeauna bucuroasa ca traiesti!

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata