Calauziri pentru cresterea si educarea
ortodoxa a copiilor

de IRINEU - EPISCOP DE ECATERINBURG SI IRBITK

PROLOG

Fara nici o indoiala, tineretul de astazi trece printr-o serioasa criza. Iar pentru acesta nu este eI insusi responsabil. Cea mai mare parte de vina ne apartine noua, celor mari -- parinti, invatatori, clerici, indrumatori duhovnicesti. Ne-am pierdut noi insine orientarea duhovniceasca si, cum era de asteptat, am pierdut si adevarata, ''dupa Dumnezeu'', educatie a copiilor nostri.

Rolul parintilor si al caminului familial este determinant pentru varsta copilariei si a adolescentei. El trebuie sa fie prin excelenta un rol educational. Lucrarea pedagogica corecta si inteleapta a parintilor asupra sufletelor copiilor, inca de la cea mai frageda varsta, trebuie sa puna bazele unei vieti intru Hristos, a singurei cai viabile si adevarate, pe care nici o furtuna a varstei tinere sau adulte nu o va mai putea clatina. Acest mare adevar este pus in evidenta in cartea de fata.

Scriitorul celor zece omilii pedagogice catre parinti, ce sunt cuprinse aici, este episcopul rus Irineu, pastorul eparhiei de Ecaterinburg si Irbitk, care a trait la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Cuprinsul acestor minunate cuvantari este foarte bogat in observatii psihologice si pedagogice si constituie un ghid pretios pentru delicata lucrare educationala a parintilor. Scriitorul se dovedeste a fi un foarte bun cunoscator al problemelor de educatie, un fin psiholog si pedagog. Modul sau de expunere este simplu si popular, astfel itncat poate fi urmarit de oricine. Si cu mare surpriza se poate constata ca, desi sunt scrise cu aproape o suta de ani in urma, aceste omilii nu si-au pierdut nicidecum actualitatea. Ele raman permanent valabile, dat fiind ca sunt in-spirate si intemeiate pe invatatura si sfaturile Dom-nului. De altfel, problemele varstei tinere au ramas aceleasi, indiferent de scurgerea timpului si de schimbarea epocilor istorice.

Cele zece omilii pedagogice fac parte din lucrarea ''Invatatura Iui Irineu, episcopul de Ecaterinburg'', care a fost editata in anul 1901 in orasul cu acelasi nume. Din aceasta le-am tradus in greceste si le-am editat cu mici modificari. La sfarsit, in adaugiri, am expus si un text foarte instructiv si placut, care le ofera parintilor cateva exemple despre ce nu trebuie sa faca, pentru a nu contribui ei insisi la distrugerea caracterului copiilor lor!

Gravurile care insotesc textul provin din diverse reviste rusesti editate in secolul trecut.

Intalnim aici vesnica si unica invatatura pedagogica a Evangheliei, care ramane peste veacuri net superioara sistemelor pedagogice omenesti aride si confuze.

Daruim aceasta pretioasa Samanta a pedagogiei crestine, care este cuprinsa in omiliile de fata, tuturor parintilor crestini si educatorilor, in dorinta ca ea sa rodeasca insutit in cadrul fiecarei familii.


Sfanta Manastire Paraklitos



CÂND ÎNCEPE EDUCATIA?

În vremurile de demult un parinte, care se distingea prin sfintenia vietii si prin cunoasterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea porunca ucenicului sau: ''Sa scoti din radacina acest copac''! Si i-a aratat un copacel tanar, un curmal, care apucase insa sa prinda radacini foarte puternice si adanci.

Facand ascultare de duhovnicul sau, ucenicu1 incerca sa duca la indeplinire aceasta porunca, insa, cu toate eforturile depuse, nu reusi sa faca nimic. ''Parinte'', ii spuse, ''ceea ce mi-ati cerut sa fac de-paseste cu mult puterile mele''! Atunci parintele ii arata un alt copacel, cu mult mai mic si mai firav, pe care ucenicul reusi sa il smulga din pamant de la prima incercare, fara a depune prea mare efort. Vedem asadar, ca nimic nu a reusit ucenicul fata de copacul care apucase sa prinda radacini puternice si, ca fara nici o greutate, a smuls copacelul abia rasarit.

Facand o legatura intre povestirea aceasta si educatia copiilor, am putea spune ca, de multe ori, parintii raman aproape neputinciosi in a schimba comportamentul copiilor mai mari de varsta, daca nu au inceput sa se ocupe de educatia lor inca din frageda pruncie. Spune si un proverb: ''Ceea ce inveti de mic, nu uiti pana la batranete''! Iar inteleptul Sirah invata: ''Ai feciori? Invata-i pe ei si inconvoaie din pruncie grumazul lor'' (Cartea intelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah ''Ecclesiasticul'' 7,24).

Putini sunt acei parinti care ar putea fi laudati pentru acordarea unei educatii corecte copiilor lor. Uneori se intampla chiar, ca anumiti parinti, care sunt ei insisi foarte buni si evlaviosi, sa aiba copii cu un caracter rau, absolut diferit de al lor.

Una dintre cauzele de baza ale acestui fenomen, trebuie cautata in insasi educatia pe care acestia o ofera. Se intampla asadar, ca acestia sa nu se ingrijeasca indeajuns de educatia religios-morala a copiilor lor, sau sa fie atat de orbiti, de o exagerata iubire parinteasca, incat sa nu vrea sa vada si sa recunoasca in acestia nimic rau sau condamnabil. Refuza sa ia aminte, la observatiile bine intentionate ale celor din jur, nu iau in seama sfaturile lor si contesta cu putere adevarul celor constatate. Si abia cand problemele copiilor lor devin insuportabile, incep sa se gandeasca la modul de indreptare al fiicei sau al fiului lor. Abia atunci fac apel la educatie. De multe ori insa, se intampla sa fie deja prea tarziu.

De aceea consider necesar sa va explic, de ce educatia copiilor trebuie inceputa inca de la cea mai frageda varsta.

Va este tuturor cunoscut, cat de repede se dezvolta o samanta aflata sub pamant. Factorii care contribuie 1a dezvoltarea ei incep imediat sa isi faca simtita influenta. Caldura si umiditatea trezesc tanarul vlastar in pamant, care incepe incet-incet sa urce catre suprafata.

Acelasi lucru se intampla si cu copilasul care, asemenea semintei, vine in aceasta lume si creste neincetat. Este cunoscut faptul ca firea umana se dezvolta cel mai repede, din toate punctele de vedere, mai ales la varsta copilariei. Tot acum are nevoie si de cea mai mare ingrijire si atentie.

Dezvoltarea trupeasca are loc repede si continuu, in vreme ce si mai repede inainteaza cea sufleteasca. Copilul incepe sa vorbeasca, sa inteleaga primele lucruri, sa gandeasca, sa judece: Vointa sa se intareste si invata incet-incet sa actioneze de la sine. Mintea sa se imbogateste cu intelegerea obiectelor care il inconjoara, in vreme ce, impreuna cu acestea, incepe sa inteleaga si cate ceva despre existenta lui Dumnezeu. Incepe sa isi puna problema destinatiei sale in aceasta lume si invata sa faca diferenta intre bine si rau. Inlauntrul sau se trezeste constiinta. Incepe sa constientizeze iubirea si antipatia, apar sentimentele de rusine si de onoare.Pentru ca toate aceste puteri, care il ridica pe om catre asemanarea cu Dumnezeu, sa se dezvolte asa cum trebuie, parintii sunt datori sa urmareascacu mare atentie dezvoltarea morala a copilului Ior. Educatia are o dubla menire: pe de o parte sa anuleze pornirile rele, iar pe de alta sa le sadeasca pe cele bune. De aceea este necesar, ca ea sa inceapa inca de la cea mai mica varsta a copilariei.

Multi dintre parinti nu acorda insa importanta cuvenita acestei realitati. Nu considera necesara inceperea educatiei chiar de la cea mai frageda varsta. Unii dintre ei, mai ales cei tineri, privesc copilul lor ca pe o jucarie sau ca pe o papusa. Il hranesc, il adorm, il mangaie, se joaca cu el, il cocolosesc, il pazesc in fel si chip sa nu raceasca sau sa se imbolnaveasca de altceva,etc. In rest il lasa sa alerge, sa se joace, sa faca tot ce vrea, numai sa nu ii deranjeze cu plansul si cu strigatele sale. Si pentru multa vreme nu isi dau seama ca adoratul lor ''ingeras'', a devenit odata cu trecerea timpului din ce in ce mai incapatanat, mai plangacios, mai alintat, mai neascultator, mai pofticios, tot timpul nemultumit si rautacios. Abia in ultimul ceas li se deschid ochii. Atunci se hotarasc sa se intereseze, in sfarsit, si de educatia copilului lor alintat. Insa, iubiti parinti, acum este deja foarte tarziu! Copacelul a crescut!

Alti parinti gresesc la randul lor, insusindu-si anumite conceptii pedagogice gresite, care din pacate in zilele noastre sunt foarte raspandite. Aceste conceptii sunt foarte greu apoi de schimbat, deoarece ele sunt folosite si ca pretexte, pe de o parte pentru a justifica scaderile si obisnuintele rele ale copiilor, iar pe de alta pentru a acoperi neglijenta si indiferenta parintilor fata de corecta indrumare ce ar fi trebuit acordata.

''Pai, sunt copii...'', spun parintii sensibili, ''putem sa dam o asa de mare importanta cusururilor lor... ?''. Cu astfel de justificari sunt iertate de obicei obrazniciile copiilor.

Intr-adevar sunt copii. Insa ce fel de copii...? Ce vor ajunge mai tarziu acesti copii...? Au ei dreptul, chiar daca sunt copii, sa savarseasca raul...? Este oare logic sa neglijeze cineva o greseala, pentru ca aceasta a fost savarsita de un copil...? Daca in casa noastra izbucneste un incendiu, oare spunem:

''O, ce foc frumos...!'', sau chemam pe toata lumea in ajutor...? Putem asadar sa ii privim linistiti pe copiii nostri, cand vedem ca inlauntrul lor incepe sa arda din ce in ce mai tare focul patimilor, care ameninta atat cu o distrugere a trupului, temporala, cat si cu cea a sufletului, vesnica...?

''Cu timpul o sa inteleaga'', se multumesc sa spuna alti parinti. ''Copilul o sa inceapa sa gandeasca mai mult, intelegand si singur ce este bine si ce este rau''.

Cat de distrugatoare este si aceasta inselare de sine! Logica este un cutit cu doua taisuri: ea poate fi indreptata fie spre bine fie spre rau. Insa simpla cunoastere a binelui nu ajuta la nimic. Trebuie in plus, sa doresti binele si sa fi obisnuit sa il savarsesti. Catre o astfel de obisnuinta trebuie condus omul prin educatie, inca din primii ani ai copilariei, astfel incat mai tarziu, cunoscand binele si cu ajutorul ratiunii, sa il savarseasca, ajutat fiind si de puterea vointei. Daca educatia nu incepe de la varsta copilariei, ratiunea devine apoi un dar foarte periculos. Multi oameni dotati cu o foarte mare inteligenta se gasesc prin inchisori sau institutii corectionale. De ce au ajuns acolo? Exact pentru faptul ca ''intelegerea a venit cu timpul...!''.

Sa nu credeti ca omul este prin firea sa bun si cinstit. Chiar daca este inteligent, daca nu primeste o educatie corespunzatoare, la varsta potrivita, nu va evolua in chip pozitiv. Pentru ca, asa cum ne confirma si cuvantul lui Dumnezeu, din firea sa omul este inclinat spre a savarsi raul.

Justificand defectele copiilor si ale tinerilor si in acelasi timp atitudinea lor, multi dintre parintii neglijenti spun urmatoarele: ''nu putem sa cerem si sa ne asteptam la o viata impodobita cu virtuti, inca de la varsta copilariei ... !''.

Insa de ce nu putem? Oare Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a oferit exemplul vietii Sale, nu a fost la randul Sau copil si tanar...? Ce ne spune Sfanta Evanghelie: ''iar copilul crestea si se intarea cu duhul, umplandu-Se de intelepciune, si harul lui Dumnezeu era asupra lui''. (Luca I, 40). Oare nu sunt de ajuns de multe marturiile cuprinse in vietile sfintilor, care ne arata ca acestia, inca de la cea mai frageda varsta, isi cultivau virtuti ca evlavia, asculta-rea, bunatatea...? Si daca Mantuitorul ne spune des-pre copii: ''lasati copiii sa vina la Mine'' (Matei 1 9, 1 4) si inca: ''vai celui care va sminti pe unul dintre acestia mici care cred in Mine ... '' (Matei 1 8,6) rezulta oare concluzia, ca le este imposibil copiilor sa faptuiasca virtutea...? Dimpotriva! Domnul spune toate acestea, ca sa scoata in evidenta ca virtutea poate fi lucrata de la varsta frageda, lucrarea ei fiind in acelasi timp cu mult mai curata, mai nevinovata, mai autentica.

De aceea va spun: vai de acei parinti, care neglijeaza cultivarea sufletelor copiilor lor, cu obisnuinte bune si cu inclinatia catre savarsirea binelui, inca de la varsta mica a copilariei. Vor da socoteala in fata lui Dumnezeu.

Voi insa, parintilor, care cititi aceste randuri, sa nu treceti cu vederea nici cea mai mica aparitie a raului in comportamentul si a celui mai mic dintre copii. Pentru ca si acesta are - la inceput inconstient, insa mai tarziu constient- scaderile sale, ramasitele triste ale pacatului stramosesc.

Astfel, spre exemplu, daca pruncul isi da seama si de obicei foarte repede se intampla aceasta -- ca prin plans si strigate poate sa obtina foarte usor ceea ce isi doreste, se va obisnui sa faca astfel mereu. Si cu cat mai des se repeta aceasta, cu atat mai indaratnic si mai alintat devine. La fel se intampla si cu celelalte slabiciuni omenesti, care cu trecerea timpului se dezvolta din ce in ce mai mult. Radacinile lor s-au dezvoltat inca din primii ani ai copilariei. .

Se istoriseste despre imparatul roman Diocletian, care a fost unul dintre cei mai crunti prigonitori ai primilor crestini, ca de cand era mic, ii placea sa chinuiasca si sa ucida diferite animale. Prin urmare, aceasta inclinatie spre a chinui orice fiinta vie, s-a cultivat in el inca din copilarie. De aceea, noi trebuie sa avem grija sa punem bazele unei educatii corecte. inca din copilarie.

Urmariti tot timpul inclinatiile copilului vostru. Si orice tendinta rea isi face aparitia, smulgeti-o din radacina cu ajutorul educatiei.

Asemanati-va gradinarului, care in epoca potrivita a anului, tunde ramurile rebele si nefolositoare ale copacilor. Acelasi lucru trebuie sa il faceti cu copiii vostri. Inima copilului poate fi comparata cu o gradina, iar parintii cu niste gradinari ai lui Dumnezeu, care sunt datori sa curete la vreme gradina -- adica inima copilului -- de buruienile pacatelor si de neghina obisnuintelor rele.

Daca vor intarzia sa faca aceasta, iar raul va prinde radacini adanci, daca inima copilului va fi cuprinsa de deprinderi urate, atunci nu vor mai putea face fata luptei impotriva acestora. ''Te plangi'', scrie Sfantul Ioan Gura de Aur, ''ca fiuI tau este neascultator? Cu usurinta ai fi putut, pe vremea cand era inca mic, sa il fi indreptat, sa il fi obisnuit cu ordinea, sa il fi invatat sa fie constiincios in indatoririle sale, sa vindeci boala sufletului sau. Cand pamantu/ era inca bun pentru a fi cultivat, atunci trebuia sa smulgi buruienile, mai inainte de a fi apucat sa prinda radacini adanci. Neglijenta ta este de vina, pentru ca acum patimile fiului lau sunt foarte puternic statornicite in inima sa''.

Educatia insa nu consta numai in a combate pornirile rele ale copilului, ci si in a-l obisnui de mic sa savarseasca binele. Care sunt principalele virtuti pe care trebuie sa le cultivam in sufletele copiilor? Vom vedea mai amanuntit in capitolele ce urmeaza.

Sfanta Scriptura ne relateaza motivul principal pentru care trebuie sa il obisnuim pe copil, de mic sa savarseasca binele. Înteleptul Sirah scrie, ca daca un tanar apuca pe un drum, nu se va abate de la acesta pana la batranete. Adica, daca omul, de tanar apuca pe drumul cel bun, daca din copilarie a iubit binele, nu se va schimba pana la moarte. Acelasi lucru il spune si proverbul popular: ''din Ieagan pana la mormant acelasi vei fi''

Va reamintesc deci, parintilor, cuvintele inteleptului Sirah: ''ai feciori? Invata-i pe ei, si inconvoaie din pruncie grumazul lor'' (Sirah 7,24). Si de asemenea mai amintesc si proverbul poporului:

''ceea ce inveti de mic, nu uiti pana la batranete!''


BAZELE EDUCATIEI

Am explicat deja, ca educatia crestina a copiilor trebuie sa fie inceputa de la cea mai frageda varsta, pentru ca primii cinci-sase ani ai copilariei sunt hotaratori pentru tot restul vietii omului. Am aratat de asemenea, cam in ce consta, in general, inceputul educatiei, si anume ca parintii sunt datori sa alunge din sufletul copilului orice tendinta spre rau si sa cultive aplecarea spre cele bune. In acest capitol, precum si in urmatoarele, vom urmari mai amanuntit, care sunt acele defecte care trebuiesc indreptate si care sunt principiile binelui, spre care copilul trebuie indrumat.

Dupa cum ne spune inteleptul Solomon, ''inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu'' (Pilde 1,7). Bazati pe aceasta, trebuie sa spunem ca prima virtute pe care parintii trebuie sa o cultive in sufletele copiilor lor, cat mai devreme posibil, este frica de Dumnezeu, adica credinta si evlavia fata de Acesta.

Însa de ce --- veti intreba poate --- trebuie ca noi parintii, si in special mamele, sa ii invatam pe copii nostri despre credinta si despre evlavie, inca de la varsta prunciei?

Raspunsul este urmatorul: pentru ca, daca de mic copilul este invatat sa fie evlavios si sa fie prezent in sanul vietii bisericesti, numai atunci vom putea spera ca si cand va ajunge la maturitate, cand ispitele il vor inconjura din toate partile, iar patimile salbatice il vor asedia, acesta va ramane neinvins si drept, pastrand acele principii cu care a fost crescut de mama sa. Acele sfaturi crestinesti simple, pe care mama trebuie sa le dea pruncului odata cu laptele matern, il vor insoti pe tot parcursul vietii.

Si daca vreodata un astfel de copil, invins de vreo patima sau debusolat de vreun exemplu rau, o ia pe drumul gresit, de cele mai multe ori, el se caieste mai usor si se intoarce mai repede, fata de acela care nu a cunoscut o educatie crestineasca in anii copilariei. Copilul care a primit o educatie crestin ortodoxa, chiar daca o apuca pe un drum gresit, simte la un moment dat, ca inlauntrul sau se trezeste amintirea puternica anilor nevinovati si fericiti ai copilariei si se poate intoarce la adevar. Isi aduce aminte de acele rugaciuni simple, pe care le-a invatat de la mama sa -- chiar daca ea acum se odihneste poate in mormant -- se gandeste la sfaturile pe care aceasta i le dadea, pe cand statea inca pe genunchii ei. Si cu toate ca traieste o viata pacatoasa, ca a uitat acele rugaciuni, se poate ca intr-una din nopti, mergand sa se culce, sa isi aduca aminte, fara sa vrea, cum mama sa il invata sa isi faca semnul sfintei cruci inainte de a se culca, cum il insemna chiar ea cu sfanta cruce si cum se ruga pentru el.

Amintirea dulce a anilor nevinovati ai copilariei i-a trezit pe multi din letargia pacatului si i-a adus din nou aproape de Dumnezeu.

Intelegeti acum ce mare binecuvantare este pentru copii sa aiba mame evlavioase! Acestea, de la cea mai frageda varsta ii vor invata despre credinta si despre evlavie. De la mama -- nu de la doica, invatatoare sau profesoara -- trebuie sa invete copilul sa il cunoasca pe Dumnezeu. In fata icoanei din casa trebuie sa invete copilul sa isi faca rugaciunea de dimineata si nu abia la scoala, pentru ca mama sa este aceea care trebuie sa il invete cum sa se roage. Asa s-a obisnuit din totdeauna in familiile cu adevarat ortodoxe.

''Indata ce copilul incepe sa inteleaga'', scrie Sfantul Ioan Gura de Aur, ''parintii ii invata Simbolul de Credinta, cum sa se roage si sa psalmodieze, precum si randuiala slujbelor sfinte''. Acelasi ierarh da mamelor urmatorul sfat: ''sa ii invatati pe copiii vostri sa isi faca semnul Sfintei Cruci. Iar cata vreme ei inca nu pot sa si-l faca singuri, sa ii insemnati voi cu mana voastra''. Iar unei mame care era vaduva si pe care o chema Lito, ii scria; ''este foarte frumos pentru o mama crestina sa il invete pe copilul ei cum sa pronunte dulcele nume al Lui Iisus, cand inca glasul sau este foarte plapand iar limba sa abia poate sa pronunte''.

Din toate cele amintite, se explica, cred, de ce parintii, si in special mamele, care au cea mai mare parte de responsabilitate, pentru educatia copiilor lor in primii ani de viata, trebuie, ca de la cea mai frageda varsta, sa cultive in sufletele lor sentimentul religios -- sau mai bine spus, modul de viata ortodox -- din care sa rodeasca mai tarziu fructele credintei si ale evlaviei.

Vreti sa aflati cum este posibil sa se implineasca aceasta? Cum sa le inspiram copiilor nostri trairea credintei crestin ortodoxe?

Aceasta se poate realiza, daca vom incepe sa ii invatam pe acestia, inca de mici, adevarurile de baza ale sfintei noastre credinte.

Nu va speriati! Este foarte simplu si fiecare dintre mame poate sa o faca.

Cu cuvinte simple, izvorate din inima, trebuie sa 1e vorbeasca pruncilor ei, cat se poate de des, despre bunul si milostivul Parinte ceresc, Care ii iubeste mult pe toti copiii si le trimite bunatatile Sale.

Mai tarziu, din timp in timp, le poate povesti despre viata primilor oameni in paradis. Despre cum traiau ei acolo fericiti, atata vreme cat au ascultat de Dumnezeu. Sa le spuna ca in ceruri va fi intotdeauna mai bine, pentru aceia -care asculta de Domnul si de parintii lor.

Sa le istoriseasca de asemenea cum au pacatuit Adam si Eva, cum au fost alungati din rai si au facut ca nefericirea lor sa fie mostenita apoi de toti ceilalti oameni. De aceea, a fost nevoie sa vina pe pamant Mantuitorul, ca sa poata din nou oamenii sa mosteneasca imparatia cerurilor.

Sa le povesteasca despre nasterea Domnului, despre pastorii cei smeriti, despre cei trei magi care I s-au inchinat si despre Irod cel rau, care a ucis pruncii din Ierusalim. Sa le descrie copilaria pruncului Iisus, inchinarea Sa la templu la varsta de doisprezece ani si viata Sa in Nazaret. Sa le povesteasca patimile si rastignirea Sa, explicandu-le ca toate acestea Le-a suferit pentru ca oamenii devenisera foarte rai. Fiecare copil va intelege indata ca el nu trebuie sa fie rau.

Sa continue apoi mama, sa vorbeasca despre Invierea si Inaltarea la cer a Domnului! Va vedea ca incet-incet, copilul va incepe sa ii ceara sa povesteasca in fiecare zi tot mai multe.

Va putea asadar sa istoriscasca si despre Maica Domnului, despre aducerea ei la templu la varsta de trei ani, despre viata ei acolo. Sa ii spuna inca despre iubirea ei fata de toti oamenii si despre implinirea cererilor acelora care se roaga catre Dansa.

Îi va vorbi si.despre sfintii ingeri, mai ales despre ingerul sau pazitor, care se ingrijeste de dansul!

Mama poate de asemenea, sa se foloseasca si de prilejul anumitor sarbatori, ca sa ii povatuiasca pe copiii ei pe calea adevarurilor de credinta. Le va arata sfintele icoane, care nu trebuie sa lipseasca din nici o casa ortodoxa, explicandu-le cine este reprezentat in fiecare. Le va darui copiilor sa poarte la gat cate o cruciulita si le va explica cineeste rastignit pe aceasta. Îl va duce pe prunc in fiecare zi in fata iconostasului din casa, isi va face sfanta cruce si il va insemna apoi si pe acesta cu manuta lui invatandu-l cum sa se roage.

De asemenea, nu va uita sa il ia pe copilul ei in fiecare Duminica la biserica si sa il impartaseasca cu Sfintele Taine.

Urmand toate aceste sfaturi, mama cea buna il va invata pe prunc, mai inainte ca acesta sa mearga la scoala, adevarurile de baza ale credintei, pe care orice copil are posibilitatea sa le inteleaga. Copiii in general, au o mai mare receptivitate catre cele sfinte decat cei mari. Este deajuns ca ei sa creasca indrumati de o mama evlavioasa.

Cat de usor este, de exemplu, sa se faca legatura intre pomul de craciun si istoria nasterii lui Hristos. Sau cat de usor este ca de Pasti, sa le explicam copiilor ca Mantuitorul a patimit si a fost rastignit pentru pacatele oamenilor. Copilul va intelege, ca pentru aceasta nu trebuie sa pacatuim. Ii vom spune, de asemenea, despre Inviere si despre faptul ca desi suntem muritori, daca vom fi buni, Mantuitorul ne va invia si pe noi, asa cum a facut cu dreptul Lazar.

Cat de usor este sa ii inspiram - copilului nostru dragostea si evlavia pentru sfintele slujbe ale Bisericii! Ajunge doar sa iI facem sa inteleaga ca in biserica se simte si mai mult prezenta lui Dumnezeu, care ii iubeste atat de mult pe copii si ii cheama langa Dansul. Prin urmare, in biserica trebuie sa stam linistiti, sa facem cu atentie semnul sfintei cruci si sa ne rugam cu evlavie.

Da, iubiti parinti! Daca inima voastra este inundata de credinta si de dragoste fata de Dumnezeu, veti gasi tot felul de mijloace, spre a le transmite aceste sentimente si copiilor vostri. Cat de mare nedreptate le facem acelor copii, pe care ii privam de bogatia credintei, de tezaurul Ortodoxiei.

Este foarte adevarat ceea ce s-a spus, si anume ca ''sufletul omului -- si deci si al copilului --este din fire crestin''. De aceea si Dumnezeu asteapta ca pruncii sa aiba un comportament evlavios. Bine spune si Psalmistul: ''din gura pruncilor si a celor ce sug ai savarsit lauda'' (Psalmi 8,3).

Pentru a prinde deci radacini, modul de viata crestin ortodox in sufletele copiilor, parintii sunt obligati sa ii invete de mici sa intre in legatura cu Dumnezeu, sa se roage. Oricat de mic este copilul, el poate incet-incet, sa invete sa se roage. Din momentul in care stie sa ceara parintilor sai ceva care isi doreste, va putea sa invete sa ceara si de la Parintele ceresc cele cuvenite.

Invatati-l deci pe copilul vostru sa se roage. Daca va invata de mic sa se roage, cu timpul rugaciunea ii va deveni incet-incet obisnuinta si apoi chiar o necesitate! Sa faceti in fiecare zi dimineata si seara rugaciunile cuvenite, precum si inainte si dupa fiecare masa. Sa nu se apropie de masa, precum se apropie animalele cele necuvantatoare de iesle. Trebuie sa invete ca oricine doreste sa se bucure de darurile lui Dumnezeu, trebuie mai intai sa le ceara, iar dupa ce le-a primit sa multumeasca pentru acestea. Rugaciunile ''Tatal nostru'', ''Cuvine-se cu adevarat'' si altele ca acestea, trebuie sa le stie fiecare copil.

Este un fenomen foarte trist in vremurile noastre, si anume ca rugaciunea comuna in familie, la masa, s-a pierdut aproape peste tot. Aceasta este cauza pentru care vedem atatea familii nefericite si atatea ratari, in ceea ce priveste educatia. Pentru ca oamenii, familiile, au incetat sa se mai roage. Cuvintele Domnului sunt vesnic actuale: ''cereti si vi se va da!'' (Matei 7,7).

Poate ca multi vor raspunde: ''pai, copilul nu intelege rugaciunile''. Desigur ca la, - inceput- nu va intelege prea mult din cele cuprinse in rugaciuni, dar el intra astfel intr-o atmosfera de evlavie, chiar daca este foarte mic. Acesta este de fapt lucrul de care are nevoie. Cu toate ca nu isi poate inchipui in sine prea clar, chipul lui Dumnezeu, el simte prezenta Lui. Simte ca exista o Fiinta superioara, care ne iubeste si pe care noi trebuie sa o iubim. Cand copilul spune cuvintele rugaciunii, se gandeste la Dumnezeu, ii daruieste Acestuia sentimentele sale. Si o astfel de rugaciune, care se inalta din inima nevinovata a unui copil, este cu mult mai placuta in fata lui Dumnezeu decat rugaciunea unui intelept, care intelege exact fiecare cuvant, dar care se roaga de obicei numai cu ratiunea rece, fara caldura inimii. Cat de mult ii place lui rugaciunea copiilor, o spune repet, psalmistul cand scrie: ''din gura pruncilor si a celor ce sug ai savarsit lauda'' (Psalmi 8,3).

Ca sa fie implinita insa o corecta educatie religioasa a copiilor, trebuie mai intai de toate ca parintii insisi sa fie evlaviosi si cu frica de Dumnezeu. Trebuie ca ei insisi sa iubeasca rugaciunea.

Daca mama nu este credincioasa si evlavioasa, daca nu gaseste - pentru ca nu cere bucurie - si mangaiere in rugaciune, atunci ea nu poate implini cum trebuie educarea copiilor ei. Numai atunci cand mama are o viata duhovniceasca neintrerupta, cand copilul o vede ca se roaga ea insasi des si cu caldura, isi va insusi si el aceleasi principii de viata.

Ati inteles acum, iubiti partnti, si in special voi mamelor, de ce trebuie sa ii invatati pe copiii vostri credinta si trairea ortodoxa inca de la varsta prunciei? Si de ce trebuie sa ii invatati sa se roage, mai inainte chiar de a merge la scoala?

Catre voi ma adresez deci: Cea mai buna mostenire pe care o puteti lasa copiilor vostri este educatia crestin ortodoxa. Sa ii invatati, asa cum v-am expus pe scurt, adevarurile de baza ale credintei noastre. Sa ii invatati sa fie evlaviosi si sa se roage, din frageda pruncie, atat cu cuvantu1 vostru, cat mai ales prin exemplul vostru. Degeaba se vor chinui mai tarziu preotii sau profesorii de religie sa ii invete toate acestea, daca nu veti pune voi bazele acestei educatii inca de acasa.

Povatuiti-i pe copiii vostri sa traiasca crestineste si cu frica de Dumnezeu. Numai asa puteti spera, ca mai tarziu sa fiti mandri de ei si nu sa ajungeti sa plangeti pentru dansii Daca copiii vostri traiesc cu frica lui Dumnezeu, vor fi si ascultatori si recunoscatori fata de voi mai tarziu. Daca ii veti invata sa il iubeasca pe Dumnezeu, atunci cu siguranta ca va vor iubi in mod sincer si pe voi.

DEPRINDEREA ASCULTARII

Sunt doar cateva texte in Sfanta Evanghelie, care se refera la anii copilariei Domnului. Ele sunt insa foarte graitoare si cu un bogat continut pedagogic. Astfel, despre copilul Iisus de doisprezece ani, sfantul evanghelist Luca scrie: ''si a coborat cu ei si a venit in Nazaret si le era supus'' (Luca 2,51).

Ceea ce accentueaza aici sfantul evanghelist Luca este faptul ca Iisus, copil fiind, era ascultator si supus fata de parintii sai pamantesti. Aceeasi ascultare o avea insa si fata de Tatal cel ceresc. Aceasta se vede din cuvintele Sfantului apostol Pavel, care scrie despre Iisus, ajuns acum la varsta maturitatii, urmatoarele: ''...ascultator Facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce.'' (Filipeni 2,8). Mai mult, Sfantul apostol ne arata ca de aceasta ascultare a depins mantuirea lumii: ''caci precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa prin ascultarea unuia se vor face drepti cei multi.'' (Romani 6,19).

Nu este nevoie sa vorbim despre imensa importanta a ascultarii in viata oamenilor, in general. Cat de importanta este ea, in special in educatia copiilor, o stie fiecare parinte. Putem chiar sa spunem ca acela care a rezolvat problema ascultarii cu copiii sai, a rezolvat chiar problema educatiei.

Nu voi vorbi deci, despre importanta ascultarii. Voi arata doar parintilor, cel mai simplu si mai sigur mod de educatie, astfel incat copiii lor, sa devina foarte curand ascultatori. Aceasta, cred, ca ii intereseaza cel mai mult.

Mai intai de toate, trebuie sa accentuam faptul ca ascultarea este ca o planta foarte sensibila, care nu se poate dezvolta si rodi oriunde. Rasare numai acolo, unde pamantul ii este prielnic. Cu tristete constatam asadar, ca in multe familii nimic nu reuseste sa ajute la insusirea virtutii ascultarii de catre copii. Acestea sunt familiile in care domina asa zisul duh al libertatii. care consta de fapt in contestarea si nepasarea fata de orice regula, atunci cand vor sa-si apere propriile interese.

Daca parintii sunt contaminati cu un astfel de duh este imposibil sa se mai foloseasca orice forrna de educare a ascultarii.

Oricine vrea sa aiba copii ascultatori, trebuie el insusi sa respecte orice forma de autoritate recunoscuta, fiecare principiu si lege. Astfel de autoritati sunt Dumnezeu, Biserica si statul. Iar legile care trebuiesc respectate sunt asadar, cele ale lui Dumnezeu, ale Bisericii si ale statului. Respectam noi insine insa, primii aceste legi?

În anumite familii, Dumnezeu este ultima persoana careia I se acorda vreo importanta. Despre El se discuta numai ocazional, spre exemplu dupa citirea vreunei carti in care se promoveaza necredinta sau negarea unuia dintre adevarurile de credinta ale crestinismului. In multe astfel de carti, credinta in Dumnezeul cel personal si viu este considerata un fel de poveste, potrivita numai pentru femeile batrane.

Multi nici nu simt nevoia de a intra in legatura cu Dumnezeu, in timp ce acela care o face, este adeseori batjocorit.

Toate acestea sunt observate si auzite de copil. Ce concluzie va trage deci? Cu usurinta ne-am putea da seama: ''daca tatal meu nu il cinsteste pe Dumnezeu si nu asculta de Acesta, inseamna ca si eu pot sa nu il cinstesc si sa nu ascult de tatal meu. Daca Dumnezeu si poruncile Sale sunt povesti, atunci porunca a cincea: Cinsteste pe tatal si pe mama ta... ,este si aceasta un mit fara importanta. Prin urmare parintii nu reprezinta nimic important pentru mine. Si nu am nici o obligatie fata de ei''. Trebuie sa recunoastem, ca in acest fel, logica este de partea copiilor!

Astfel, daca ne gandim ca pentru multi pa-rinti Biserica nu inseamna nimic, cu usurinta vom intelege ca in astfel de familii, nici nu poate fi vorba de educarea ascultarii.

''Ce ma intereseaza pe mine ce spune preotul? Ce nevoie am eu de sfaturile sale? Pot eu sa cred ceea ce spune?''. Astfel de cuvinte - sau poate chiar mai rele - aud adesea copiii in casele lor, in vreme ce la biserica li se spune ca trebuie sa asculte de parinti, de preot si de profesorii lor. Si in vreme ce acasa se submineaza cu o abundenta ironie per-soana si lucrarea preotului, copilul aude de la acesta:

''cinsteste pe tatal tau si pe mama ta... ''. Atunci copilul ajunge sa traga o concluzie definitiva: ''de vreme ce tatal meu nu recunoaste nici una dintre poruncile lui Dumnezeu, despre care vorbeste preotul, atunci nu exista nici un motiv sa il ascult pe preot, atunci cand invata porunca a cincea''. Logica este din nou de partea copilului!

Acelasi lucru se intampla si atunci cand este vorba despre autoritatea statului: ''de ce sa ascult eu de legile statului? Eu sunt propriul meu stapan si fac ce vreau!. Astfel de afirmatii gratuite face tatal, lipsit de discernamant si fara sa ia seama cine il asculta.

Desigur ca aceste cuvinte, indreptate impotriva autoritatii statului, nu au prea mare valoare. Deoarece statul dispune de mijloacele de constrangere necesare, in vederea respectarii legilor sale. Nu acelasi lucru se intampla, atunci cand este vorba de Dumnezeu si de Biserica.

Prin urmare, in astfel de conditii, nu exista un teren propice pentru educarea copiilor in spiritul ascultarii fata de parinti. Acolo unde nu este recunoscuta si respectata puterea dumnezeiasca, acolo unde legile statului sunt respectate din frica, acolo deci, nu poate rodi educarea ascultarii. Oricine ignora autoritatea lui Dumnezeu, a Bisericii si orice alta forma de autoritate, nu va reusi sa impuna copiilor sai, sa respecte autoritatea sa parinteasca. De aceea, daca vreti sa fiti ascultati de copiii vostri, respectati mai intai voi autoritatile recunoscute in mod curent si legile acestora. Astfel vor invata si copiii vostri sa asculte de voi!

Sa presupunem insa, ca exista acele conditii, necesare cultivarii acestei virtuti in sufletele copiilor. Cum vom reusi sa facem aceasta?

Ascultarea consta in a supune vointa noastra vointei altcuiva. Insa pentru a supune vointa mea, vointei unei alte persoane, trebuie sa nutresc fata de aceasta un adanc respect. In plus, trebuie sa o iubesc, pentru a o putea urma.

Cea mai tare putere a sufletului este vointa! Aceasta domneste asupra tuturor celorlalte puteri sufletesti ale omului. Lucrul pe care il vrem, la acela ne si gandim, despre acela vorbim, si pe acela il savarsim. Dumnezeu ne-a inzestrat cu aceasta putere sufleteasca, pentru a ne dori sa savarsim numai binele, si in acelasi timp, pentru a opune rezistenta si a uri raul. Insa vointa noastra a fost slabita din cauza pacatului si tinde mai mult catre savarsirea raului. Cu toate ca recunoastem binele, nu avem puterea nici de a ni-l dori, in mod constant, nici de a-l savarsi: ''caci nu fac bine pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc.'' (Romani 7, 1 9).

Slabirea vointei indreptate catre savarsirea binelui este un rezultat al pacatului stramosesc. La fel cum am vazut si in cazul alintarii si al indaratniciei, care trebuiesc din pruncie dezradacinate.

Vita de vie da multe roade dulci, insa nu atunci cand este lasata sa se dezvolte in voia ei, ci atunci cand este taiata si legata de araci. Acelasi rezultat il ofera si disciplina. Iar stapanirea alintarii si a incapatanarii copilaresti ofera roadele ascultarii.

Insa ca sa va bucurati de aceste roade, tineti minte regulile pe care trebuie sa le urmati.

Nu le permiteti indaratniciri si alintari copiilor vostri, fie ei cat de mici. Aceasta nu inseamna desigur, ca trebuie sa limitati la maxim libertatea lor de vointa. Copilul poate sa ceara ceva bun si folositor, ceva de care are intr-adevar nevoie, ceva pe care il merita. Atunci voi trebuie cu toata bunavointa sa le indepliniti cererea.

Daca, spre exemplu, la ora potrivita copilul cere de mancare, deoarece ii este foame, nu trebuie sa ii refuzati acest lucru. Daca ati face-o, v-ati dovedi rai si neinduratori.

Daca, la fel, copilul cere ceva care ii este necesar la scoala, trebuie sa ii satisfaceti aceasta cerere, deoarece altfel exista riscul ca el sa apeleze la alte mijloace nedorite.

Este insa complet diferit cazul in care copilul cere ceva care nu ii este permis. Aceasta trebuie sa i-o refuzati cu tarie, facand abstractie de lacrimile sale.

Niciodata sa nu cedati capriciilor copilaresti. Cine se arata o data ingaduitor, va deveni pentru totdeauna rob al mofturilor copilului sau.

In straduinta de a forma caracterul copiilor lor, parintii trebuie sa conlucreze armonios. Sa nu darame unul, ceea ce construieste celalalt. Niciodata

un copil nu devine mai alintat, ca in cazul in care vede ca unul dintre parinti ii ingaduie ceea ce cela-lalt ii interzice.

Vine, de exemplu, tanguindu-se la mama sa, si se plange ca tatal nu i-a dat un lucru, pe care l-a cerut. Mama nu trebuie sa isi exprime sprijinul si mila fata de copil si cu atat mai mult, nu trebuie sa isi arate nemultumirea fata de gestul tatalui, chipurile pentru ca acela nu a facut voia vlastarului.

Acelasi lucru trebuie sa il faca si fratii mai mari, rudele si toti cei care locuiesc in casa respectiva, mai ales bunicii. Este cunoscut faptul ca cei in varsta cauta mereu un sprijin si un lucru caruia sa se dedice. Dat fiind ca parintii sunt mai mult plecati si ocupati, isi indreapta atentia catre nepoti. Si cum? Satisfacandu-le toate hatarurile. De aceea nepotii, de multe ori, isi gasesc un aliat in persoana bunicului sau a bunicii. Spera ca langa acestia vor putea obtine orice isi doresc.

Niciodata nu trebuie cultivata alintarea copiilor. Nu trebuie sa le permitem sa comande celor mai mari decat dansii, fratilor, servitorilor, bunicilor, sau sa ceara ceva care nu le este permis sa aiba.

Cand copiii isi doresc orice lucru, trebuie sa il ceara, nu sa comande sa i se dea. Trebuie sa fie multumiti cu ceea ce primesc, si sa multumeasca pentru aceasta.

Niciodata nu trebuie sa neglijam orice gest de neascultare din partea copiilor. Ceea ce spune mama si tata, trebuie urmat intotdeauna fara intarziere. Copilul trebuie sa ajunga, prin educatie, sa gandeasca in constiinta sa: ''daca nu voi indeplini imediat ceea ce mi-a spus mama si tata, nu ma comport cum se cuvine''. Parintii trebuie sa fie de asemenea siguri la randul lor, ca ceea ce au spus copilului sa faca, a fost dus la indeplinire. Numai asa vom putea sa invingem indaratnicia copilului, ajutandu-l sa isi dezvolte o vointa puternica, indreptata catre savarsirea binelui si cultivand in acelasi timp si virtutea ascultarii.

Dupa ce reusiti deci, sa alungati alintarea si indaratnicia din sufletul copilului, trebuie sa continuati sa va purtati mereu in acelasi mod educativ, astfel incat copiii sa va acorde constant respectul cuvenit. Respectul este conditia de baza a ascultarii.

Copiii nutresc in mod firesc un respect special fata de parintii lor. Acest sentiment natural este revelat si in porunca a cincea a Decalogului. Ar fi desigur de prisos sa spunem parintilor: purtati-va in asa fel incat, sa va respecte copiii vostri.

Copilul cunoaste, ca trebuie sa ii respecte pe tatal si pe mama sa, si apoi afla ca aceasta o cere si Dumnezeu. Ce se intampla insa, in momentul in care vede la parintii sai ceva care provoaca repulsie, antipatie si tulburare in sufletul sau nevinovat de copil, ajungand astfel sa nu ii mai poata respecta, in pofida vointei Lui? Cum poate un copil sa respecte un tata betiv, sau o mama care tot timpul blestema si ocaraste, doi parinti care se cearta mereu intre ei? Exemplul rau oferit de parinti, nu numai ca zdruncina respectul copiilor fata de ei, dar submineaza si temelia ascultarii. Nu va gandi oare copilul: ''pai, ce fel de parinti sunteti voi?''

De aceea parintii trebuie sa aiba grija cum se comporta si sa evite orice gest, care ar putea zdruncina respectul copiilor fata de ei. Trebuie mai intai ei insisi sa fie condusi de sentimentul de respect reciproc si sa se poarte cu delicatete unul cu celalalt. Sa nu se certe si sa nu dea curs unor discutii necuviincioase mai ales in fata copiilor.

Copiii nu trebuie sa auda niciodata expresii de genul: ''n-o sa ajungi nici tu deparie, ca si taica-tu!'', ''o sa ajungi un ratat, ca si taica-tu!''. Sau: ''risipitoare esti si tu ca si maica-ta!'', ''numai minciuni spui, ca si maica-ta!''. Degeaba cerem respect si ascultare, de la copiii care aud astfel de cuvinte de la parintii lor.

Parintilor! Niciodata sa nu va permiteti jocuri sau glume necuviincioase fata de copiii vostri. Tatal care se maimutareste in mod exagerat in fata copiilor sai, nu se poate astepta la respectul cuvenit din partea acestora si nici nu poate indrepta comportamentul lor necuviincios.

Aceasta nu inseamna desigur, ca trebuie sa fim tot timpul in fata copiilor nostri aspri si excesiv de seriosi. Trebuie sa avem discernamant si sa facem diferenta intre seriozitatea delicata si glumele nevinovate si decente. Fata de un tata iubitor dar si serios in acelasi timp copiii nutresc un adanc respect. Este de ajuns o singura privire, pentru ca acestia sa asculte indata rugamintea sa.

Vreti sa va asculte copiii vostri? Aratati-le neincetat iubirea voastra. Nu insa acea forma de iubire exprimata prin cocolosire si prin cedarea la oricare dintre cererile lor, ci prin iubirea inteleapta, din

inima, care sa urmareasca doar binele lor. Cand co-pilul simte o astfel de iubire asculta nu de frica, ci din respect.

Nu ramaneti indiferenti fata de bucuriile si tristetile copiilor vostri. Nu spuneti niciodata, ca pentru voi copiii sunt o greutate si un chin. Nu aratati niciodata ca orice jertfa pentru binele lor este prea mare, sau prea grea pentru voi.

Daruiti-le tot ceea ce le este necesar cu bucurie si caldura sufieteasca. Cum poate un copil sa iubeasca pe acel parinte, care ii da bombanind o bucata de paine?

Oferiti-le din cand in cand copiilor si acele mici bucurii si satisfactii. Un dar de sarbatori sau de ziua numelui intareste iubirea lor.

Incercati sa castigati inima copilului vostru, dezvoltand o relatie bazata pe sinceritate si incredere reciproca. Suspiciunea si lipsa de incredere ucid dragostea.

Nu adaugati la pedepsele cuvenite expresii jignitoare si observatii care ranesc. Un astfel de cornportament asupreste inima si distruge orice urma de iubire.

Parintilor! V-am aratat mijloacele de baza, care folosite cu constiinciozitate, vor duce la insusirea virtutii ascultarii de catre copiii vostri.

Mai intai sa ii invatati ca trebuie sa va asculte, deoarece aceasta este voia lui Dumnezeu.

Aveti grija din timp sa nu rasara in inima lor buruiana alintarii. Nu ingaduiti nici o forma de indaratnicie si de obraznicie.

Nu le dati tot ceea ce va cer. Obisnuiti-i cu retinerea, cumpatarea si economia.

Cereti-le sa faca indata si cu exactitate ceea ce le-ati poruncit. Sa nu fie nevoie sa mai repetati aceeasi indicatie. Nu le cereti insa niciodata, sa faca ceva care le depaseste puterile.

Fiti constanti in atitudinea voastra si nu le ingaduiti astazi, ceea ce ieri le-ati interzis.

Nu va contraziceti unul cu celalalt in fata copiilor.

Aveti grija ca respectul copiilor vostri sa fie un sentiment de durata, evitand orice gest care l-ar putea zdruncina.

In sfarsit, nu uitati niciodata sa invocati binecuvantarea lui Dumnezeu, in lucrarea de educare a copiilor vostri. Numai astfel, straduintele, grija si lupta voastra vor fi incununate de succes.


DEPARTE DE MINCIUNA

În capitolul precedent am vorbit despre modul in care trebuie sa cultivam in inima copiilor virtutea ascultarii si despre mijloacele ce trebuiesc folosite pentru a reusi aceasta. In continuare vom arata, cum sa le inspiram copiilor dragostea de adevar, cum sa ii invatam sa pretuiasca adevarul si evite minciuna.

Nevoia de adevar si iubirea fata de acesta sunt elemente adanc sadite in om si deci si in copil. Pacatul stramosesc, cu toate ca a tulburat si a slabit simtul adevarului, nu a reusit sa il stinga definitiv. Chemarea catre adevar a persistat in om. Aceasta chemare se manifesta in copil, prin acea dorinta nesfarsita de a cunoaste totul. De aceea, copilul intreaba despre toate. Si orice raspuns din partea celor mari este acceptat ca fiind adevarat.

In puritatea sa copilul nu cunoaste minciuna si prefacatoria. Mai tarziu, ii este rusine si se inroseste nu numai cand el, din graba sau din necugetare spune vreo minciuna, ci si atunci cand ii aude pe cei mari mintind.

Iubirea pentru adevar este sadita in sufletul copiilor de insusi Dumnezeu. Trebuie insa, ca aceasta vocatie naturala sa fie ajutata sa se dezvolte si sa se intareasca. Aceasta este lucrarea destinata parintilor. Cum sa o reuseasca?

Primul lucru pe care trebuie sa il faca, este de a-i povatui de la cea mai frageda varsta. Cum se poate realiza aceasta? Sunt trei reguli de baza:

a) Sa ii invatati pe copiii vostri sa iubeasca adevarul, gandindu-se la Dumnezeu. Copilul trebuie sa stie ca Dumnezeu, care este Adevarul cel vesnic si neschimbat, doreste ca si noi sa spunem intotdeauna adevarul. Numai atunci copilul va uri minciuna, cand va intelege ca si Dumnezeu o uraste si o condamna. Numai iubirea de adevar, care se intemeiaza pe credinta si iubirea fata de Dumnezeu, va putea sa treaca prin orice incercare.

b) Sa va purtati cu copiii vostri cu simplitate si sinceritate. Sa credeti in spusele lor, daca sunteti siguri ca nu spun minciuni. Nu le cereti niciodata sa jure, pentru a va incredinta de adevarul celor afirma-te. Daca aveti vreo indoiala in ceea ce priveste ade-varul afirmatiilor lor, nu o aratati din prima clipa. Incercati sa va asigurati, ca acesta a spus intr-adevar o minciuna. Si daca acest lucru s-a intamplat, che-mati-l langa voi, priviti-l in ochi cu seriozitate dar si cu iubire si spuneti-i urmatoarele: ''Dumnezeu ne cere sa spunem adevarul. El este Atotstiutor, cunoaste si cele mai ascunse ganduri ale noastre, si uraste pe aceia care spun minciuni''. Pe fata copilului va apare indata inrosirea provocata de rusine. Va spune adevarul si nu va mai minti niciodata.

c) Sa aratati intotdeauna fata de copiii vostri ca si voi iubiti si respectati adevarul. Sa fiti sinceri si directi in tot ceea ce faceti.

Mai intai de toate sa cinstiti adevarul dumnezeiesc, credinta si legea lui Dumnezeu. Nu va aratati niciodata neglijenti sau nepasatori fata de credinta. Nu dati niciodata ocazia copiilor vostri sa auda expresii de genul: ''nu este necesar sa creada cineva in Dumnezeu, este de ajuns sa fie un om cinstit''. Prin astfel de exprimari, care din pacate se aud foarte des, se imprima un duh de minciuna de sine, duhul celui viclean. Daca veti pronunta in fata copiilor astfel de conceptii gresite si mincinoase, veti distruge in inima lor orice sentiment de respect si de iubire fata de adevarul de credinta si fata de orice alt adevar.

Daca intr-adevar, ar fi acelasi lucru pentru Dumnezeu, ca noi sa avem o conceptie gresita sau corecta fata de El si adevarul Sau, sa marturisim, dupa judecata noastra, ca fiind adevarata sau rnincinoasa credinta crestina, atunci de ce omul s-ar mai interesa de adevar in viata de zi cu zi?

Daca Dumnezeu ii accepta in acelasi mod, si pe cel care Il marturiseste corect, si pe cel care Il neaga sau se indoieste de El. daca nu exista nici o diferenta intre sustinerea adevarului sau a minciunii, atunci cum se explica faptul ca adevarului i se acor-da atata importanta in viata de zi cu zi?

Si daca. in sfarsit, au dreptate aceia care spun ca nu exista credinta revelata de Dumnezeu, sau cu

alte cuvinte, daca Dumnezeu nu a binevoit sa ne reveleze adevarul, care priveste cele mai importante chestiuni de viata, atunci cum mai putem cere de la oameni - si prin urmare si de la copii - sa spuna adevarul in toate chestiunile minore ale vietii de zi cu zi?

De aceea, parintilor, daca vreti ca pruncii vostri sa iubeasca adevarul omenesc, invata-i mai intai sa nutreasca un mare respect fata de adevarul dumnezeiesc. Nu permiteti sa intre in inimile voastre si nici ale lor, neglijenta si nepasarea fata de credinta ortodoxa si fata de Biserica.

Copiii, daca observa ca voi tratati cu superficialitate adevarurile credintei crestine si canoanele Bisericii, sau daca observa ca va prefaceti cand e vorba despre viata crestina, atunci isi vor impropria si ei acelasi comportament si nu vor mai crede in cele spuse de voi.

Sa fiti asadar pentru copiii vostri un exemplu de iubire fata de adevarul crestin si fata de credinta. Iar aceasta dragoste sa le-o transmiteti si lor. Numai asa vor iubi adevarul.

Insa si in celelalte situatii sa fiti sinceri si cinstiti. Sa va paziti de minciuna si de prefacatorie. Pentru ca daca ei vor observa, ca ii inselati pe ceilalti intr-un fel sau altul, ca va folositi de viclenii si ipocrizii, ca nu sunteti sinceri in relatiile voastre - de exemplu va prefaceti in fata cuiva ca ii sunteti prieten si apoi, dupa ce pleaca, incepeti sa il criticati si sa il condamnati - puteti fi siguri ca si copiii se vor purta la fel, atat cu voi cat si cu altii.

Daca doriti deci, ca ei sa devina oameni iubitori de adevar, de sinceritate si de onestitate, straduiti-va mai intai voi - si cand este vorba despre credinta si in general in tot comportamentul vostru - sa va distingeti prin evitarea minciunii, a ipocriziei, a servilismului, a vicleniilor.

In toate manifestarile voastre sa fiti sinceri, directi, demni si credibili.

Cultivand astfel, pe de o parte, in inimile copiilor vostri respectul si iubirea fata de adevar, trebuie, pe de alta parte, sa va luptati voi insiva, cu toate puterile, impotriva minciunii. Sa ii invatati pe copiii vostri, de la cea mai frageda varsta, sa urasca minciuna, sa cunoasca faptul ca Dumnezeu este Adevarul si ca orice minciuna este un pacat. Copiii ar trebui sa ajunga sa evite minciuna, nu pentru faptul ca ar fi pedepsiti, daca ar fi descoperiti, ci pentru faptul ca Dumnezeu o condamna si nu o poate suferi.

Aratati-le copiilor, prin cuvintele Sfintei Scripturi, cat de urata este minciuna in fata ochilor Adevaratului si Dreptului Dumnezeu: ''naravul omu-lui mincinos este ocara si rusinea lui este cu el pu-rurea'' (Sirah 20,27). Sa ii invatati ca minciuna este inspirata de diavol si de aceea Domnul spune ca acesta, diavolul, ''este mincinos si tatal minciunii''

(Ioan 8,44). Pnn urmare, copiii care spun minciuni il imita pe satana si se aseamana cu el.

Nu neglijati nici cea mai mica minciuna a copiilor vostri. Daca pruncul a facut o greseala pen-tru prima data, pe care insa a recunoscut-o imediat, iertati-l, sau daca greseala este grava, pedepsiti-l usor. Explicati-i in acelasi timp ca l-ati iertat sau l-ati pedepsit mai usor, numai si numai pentru ca a avut curajul sa marturiseasca imediat fapta sa.

Aceasta insa nu trebuie sa devina o regula, deoarece se poate intampla un rau dublu. Mai intai, copilul ar putea sa inceapa sa nu mai dea atentie greselilor sale. Iar in a doua situatie, el se poate obisnui sa spuna adevarul numai atunci cand prevede un oarecare avantaj, si nu s-ar sfii sa ascunda adevarul, atunci cand crede ca marturisirea i-ar putea aduce vreo pedeapsa.

In cazul in care copilul a savarsit o greseala si in plus a mai incercat sa si minta, trebuie pedepsit de doua ori - explicandu-i-se in acelasi timp - o data pentru greseala si odata pentru minciuna.

In cazul in care copilul, din razbunare, sau din rautate a aruncat vina pe altcineva, pe vreun frate mai mic sau mai mare, trebuie pedepsit si pus sa isi recunoasca minciuna in fata tuturor. Astfel este pre-vazut de morala crestina.

Niciodata, in nici o situatie sa nu incercati sa ii inselati pe copii. Si nici celor din jur sa nu le permiteti acest lucru. De multe ori parintii, ca sa il linisteasca pe copilul plangacios, il sperie cu diverse lucruri inchipuite sau ii promit lucruri, pe care nu i le dau niciodata. Cat de mult rau face aceasta! Copilul intelege foarte curand ca a fost inselat. Increderea sa in cuvintele parintilor este zdruncinata, iar sentimen-tul de pretuire a adevarului este slabit.

Nu ii aduceti pe copii in situatia de a spune minciuni, pentru a scapa ingroziti de bataie. De exemplu, daca el a facut o greseala, sa zicem ca a spart ceva, si voi strigati furiosi si va repeziti catre el cu mana ridicata, spunand: ''tu ai facut asta? Sa vezi tu acuma ce ai sa patesti!''. Este aproape sigur ca in aceasta situatie copilul va fi gata sa spuna o minciu-na, pentru a se salva de bataie.

Ce sa mai spunem de acei parinti care zambesc, se mandresc sau il lauda pe copilul lor pentru minciunile "destepte" pe care le scorneste. Sau cum sa ii catalogam pe aceia, care ii indeamna ei insisi pe copiii lor sa spuna minciuni, invatandu-i cum sa isi insele profesorii sau pe alti oameni, pentru a scapa nepedepsiti dintr-o situatie dificila?

Astfel de parinti sunt adevarate exemple de coruptie pentru copiii lor. Ei vor ajunge nu numai sa spuna minciuni, dar si sa injure, sa fure si sa faca orice rau.

Sa ne fie deci foarte clar, ca cel care nu con-sidera minciuna ca fiind un pacat, va fi in stare mai tarziu sa fure si sa insele. Cel care este necinstit in cuvant este necinstit si in fapte.

V-am aratat asadar, parintilor, cum sa cultivati in sufletele copiilor vostri respectul si iubirea pentru adevar, si dezgustul pentru minciuna. Sa ne arnintim tot mereu regulile pe care le-am mentionat, si sa le aplicam in mod constiincios.


VÂNTUL IUBIRII DE PLACERI TRUPESTI

Un vant, care se numeste Livas (vant de sud-vest), este insuportabil de cald si de distrugator. Oriunde sufla, usuca toate plantele de pe campuri si din gradini. Maracinii aspri si cu radacini adanci nu patesc nimic. Livas distruge numai plantele folositoare, ale caror roade sunt necesare oamenilor si animalelor.

Acest vant salbatic si ucigator seamana cu una dintre cele mai nefaste probleme ale epocii noastre, care asemenea lui Livas, usuca si face sa dispara din viata oamenilor roadele virtutilor. Este vorba despre placerile si patimile trupesti. Acesta este cel mai mare rau al vremurilor noastre. Distruge familiile, ii dezonoreaza pe oameni, barbati si femei deopotriva, ii conduce pe tineri la decadere si ii afecteaza pe copii cu adierea sa veninoasa. Si parca nimic nu este in stare sa impiedice aceasta influenta devastatoare!

De aceea, avem aceasta mare raspundere de a va indemna pe voi, parintilor, pentru ca prin grija si supravegherea voastra atenta, sa ii paziti pe copii de aceasta boala distrugatoare.

Ce minunata existenta era omul pe vremea cand abia iesise din mainile Creatorului sau! Sufletul sau pastra neatinsa pecetea lui Dumnezeu! Trupul era pe cea mai inalta treapta a lumii vii!

In concordanta cu ratiunea Creatiei, sufletul trebuia sa fie conducatorul absolut al trupului. Si chiar asa se intampla la inceput. In vreme ce sufletul omului asculta de Dumnezeu, trupul era supus sufletului, fara sa il ingreuneze sau sa-l supuna vreunei ispite.

O alta directie au luat insa lucrurile, dupa caderea in pacat. Sufletul omului s-a revoltat impotriva lui Dumnezeu, avand ca rezultat imediat revolta trupului impotriva duhului.

O consecinta a caderii a constat in faptul ca simtirea a fost atrasa catre cel viclean, iar dorintele trupesti au inceput sa tiranizeze sufletul, inabusind orice forma de rezistenta spirituala a oamenilor. Patimile au reusit sa ii conduca si sa le robeasca vointa. Astfel a aparut in om, acea tendinta de a-si satisface indata, orice fel de dorinta trupeasca. Cu alte cuvinte, omul a devenit supus trupului.

Esenta iubirii de placeri si a dorintelor trupesti este urmatoarea: sufletul este supus incet-incet poftelor trupesti; dorinta trupeasca il stapaneste pe om, il corupe si il orbeste atat de mult incat, nu se mai poate gandi deja la Dumnezeu, la credinta in Acesta, la poruncile si la voia Sa. In cele din urma, patimile ucid in om orice sentiment de puritate, sfin-tenie sau evlavie.

Aceasta stare reprezinta cel mai mare rau si cea mai mare catastrofa, care i se poate intampla omului. Si daca este adevarat ca pomul se cunoaste dupa roadele sale, atunci trebuie sa spunem ca sen-zualitatea este un copac otravitor, care da roade dez-gustatoare.

Primul dintre aceste fructe otravite este trandavia, fuga de orice efort, indreptat spre savarsirea binelui. Omul iubitor de placeri este lenes. Nu cunoaste niciodata multumirea de a construi ceva util. Munca pentru el este o greutate, un jug, un blestem si nu un mijloc de a dobandi virtutea sau o obligatie serioasa si importanta, stabilita de Dumnezeu.

Omului iubitor de placeri ii este frica de munca si de greutati, deoarece acestea perturba viata sa trandava. Ii este frica in acelasi timp si de efortul intelectual, deoarece aceasta ar presupune o trezire a puterilor spirituale.

Vi s-a intamplat desigur de multe ori sa cu-noasteti oameni despre care ati auzit sa se spuna: ''acest om ar fi putut sa faca foarte multe. Insa nu face nimic!''. Care este de cele mai multe ori cauza? Iubirea de placeri, care il face pe om trandav. Si in vreme ce are toate conditiile si posibilitatile de a progresa, sufera de saracie si de lipsuri. Si cu toate ca ar fi fost cu mult mai fericit daca ar fi muncit si ar fi progresat pe plan social, prefera sa ramana rob al leneviei si al placerilor josnice.

Acelasi lucru se intampla si pe plan spiritual. O constatam mai ales in cadrul scolii. De exemplu, intalnim adeseori copii cu deosebite calitati si talen-te. Copii care invata sa citeasca repede, ca si cum s-ar juca. Cu aceasta vocatie spre studiu pe care o demonstreaza, cei mai multi se asteapta ca acesti copii sa devina oameni importanti ai societatii. Si cu toate acestea, in multe cazuri, acesti copii nu reusesc sa ajunga prea departe. De ce? Pentru ca odata cu trecerea timpului, crescand, ei devin lenesi, neinteresati, ingropand talantul primit la nastere, in loc sa il inmulteasca printr-un efort sustinut.

Astfel de oameni sunt incapabili sa obtina rezultate deosebite atat pe plan social, cat si pe cel duhovnicesc, al dobandirii virtutilor.

Si nu sunt putine cazurile in care, oameni foarte inzestrati, au fost inecati in mocirla patimilor senzuale. Multi, care aveau daruite de Dumnezeu vocatia si puterea de a deveni modele de moralitate si virtute, s-au pierdut, deoarece au fost corupti de iubirea de placeri. Astfel, atractia lor catre virtute a fost inabusita de buruiana trandaviei si a indolentei!

Al doilea fruct al iubirii de placeri este lacomia fata de mancare si bautura. Este foarte adevarata acea zicala a poporului rus, care spune:

''Mai multi oameni s-au inecat in pahar decat in raul Volga''.

Nu vom analiza aici amanuntit cata nenorocire, nefericire si dezastre a pricinuit oamenilor darul betiei. O putem observa foarte des la persoane cunoscute, vecini sau rude, care au ajuns sa deformeze in mod respingator chipul lui Dumnezeu din ei, pierzandu-si si cea mai mica urma de umanitate.

Al treilea rod al iubirii de placeri este desfra-narea.

Daca exista pe pamant ceva cu adevarat mi-nunat si ceresc, aceasta este exact puritatea si nevi-novatia pruncilor. Si dimpotriva, daca exista ceva mai josnic si mai dezgustator, aceasta este predarea sufletului catre desfranarea trupeasca. Nu vom vorbi insa, acum, despre roadele acestei porniri a senzuali-tatii. Cu totii cunoastem catre ce isi conduce victi-mele imoralitatea...

Insa ce sa facem, veti intreba, ca sa impiedicam dezvoltarea pornirilor senzuale la copii?

Mai intai de toate sa ii invatati sa munceasca. Sa le inspirati respectul pentru munca cinstita. Sa invete pe dinafara si sa poarte in inimile lor cuvintele Sfantului apostol Pavel: ''daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance!'' (II Tes. 3,10). Sa ii invatati ca munca nu este niciodata o rusine ci dimpotriva, rusine pentru om este trandavia si nepasarea. Sa le dati chiar exemplul Domnului, care a ajutat-o pe Preasfanta sa Maica si pe Sfantul Iosif, care era tamplar, la muncile de zi cu zi.

Sa ii obisnuiti pe copii cu efortul fizic, mai ales atunci cand nu sunt obligati sa isi castige exis-tenta prin munca zilnica. In anii din vechime, in familiile regale, toti membrii familiei erau obligati sa invete o meserie manuala.

Vedem in Sfanta Scriptura ca si apostolul Pavel, alesul lui Dumnezeu si marele predicator al credintei, nu se rusina sa munceasca la impletirea corturilor, meserie pe care o invatase inca din copila-rie. Vorbiti-le despre el copiilor vostri si nu le permiteti sa fie lenesi, pentru ca lenevia este inceputul tuturor relelor.

Sa ii obisnuiti sa manance mancaruri simple si numai la orele stabilite pentru masa. Sa nu le ingaduiti sa manance multe dulciuri, oricand acestia ar avea pofta. Sa ii invatati sa manance tot ceea ce le-ati pus in farfurie si sa multumeasca pentru aceasta lui Dumnezeu. Ajutati-i sa inteleaga faptul ca omul nu traieste ca sa manance, ci mananca pentru a trai!

Paziti-i in special pe copii, sa nu consume nici un fel de bautura alcoolica. Cele mai sanatoase bauturi pentru copii sunt apa, laptele si sucurile de fructe. Este un mare rau, fizic si moral, ca parintii sa ii indemne si sa-i obisnuiasca pe copii sa consume vin sau alte bauturi.

Saditi adanc in inimile copiilor vostri cuvin-tele Domnului: ''Fericiti cei curati cu inima'' (Mat. 5,8). Aveti grija ca aceste cuvinte sa fie spuse si despre copiii vostri.

Cum veti reusi aceasta?

Mai intai de toate pastrati in inimile lor puritatea fireasca a copilariei.

Dumnezeu insusi ne ajuta sa facem aceasta. El ni-i preda pe copii curati si puri si ne ofera in aju-tor pe ingerul pazitor. Dumnezeu a sadit in sufletele copiilor puritatea. Astfel, singura datorie ce le revine parintilor este de a o pazi si de a o face sa se dezvol-te. De cele mai multe ori insa, ei sunt aceia care gresesc si distrug floarea gingasa a puritatii copilariei. Catre acestia se adreseaza si cuvintele Domnului, prietenul copiilor: ''Iar cine va sminti pe unul dintre acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa I se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii'' (Matei 18,6).

Este desigur necesar ca mai intai insisi parintii sa aiba inima curata si pura. Este foarte bine cunoscut faptul ca patimile parintilor se transmit copiilor, fie pe calea mostenirii, fie din cauza exemplului rau. Astfel, patimile si defectele care ii caracterizeaza pe parinti, foarte devreme isi fac aparitia si la copii.

Este de asemenea, foarte important ca parintii sa fie atenti la vorbele si gesturile lor. Cat de mult rau poate sa faca o discutie nepotrivita, sau un gest necugetat, facute in fata copiilor!

Fiti atenti de asemenea, la cartile, revistele, tablourile sau bibelourile care se gasesc din intamplare in camera voastra. Daca exista ceva provocator printre acestea, ganditi-va ca ele sunt privite in fiecare zi de copiii vostri si ca odata cu trecerea timpului ei vor incepe sa se gandeasca si sa discute despre acestea. Care va fi rezultatul...?

Nu spuneti niciodata, ca el nu intelege nimic din toate acestea. Vine vremea cand el incepe sa inteleaga. Este plin de curiozitate si va cauta neincetat pe cineva care sa ii raspunda la toate aceste intrebari. Voi ca si crestini aveti datoria sa va ingrijiti, ca ei sa nu auda sau sa vada la voi nimic care sa atinga cinstea sau pudoarea. Iar curiozitatea lor trebuie lamurita din timp, cu mare intelepciune si ponderare, de voi insiva si nu de cineva strain.

Consolidati in sufletele copiilor vostri sentimentele bunei cuviinte si ale decentei. Nu le permiteti sa se arate dezbracati in fata altora. Nu le permiteti sa se dezbrace sau sa se imbrace in fata cuiva. Nu radeti de ei, atunci cand se arata a fi rusinosi si pudici. Dimpotriva sa ii laudati, dand slava lui Dumnezeu ca aveti un astfel de copil.

Fiti atenti la orice fel de manifestare a copilului: cum sta, cum merge, cum se aseaza. Fiti atenti la fiecare vorba si miscare. Tot ceea ce se dovedeste a fi necuviincios sa incercati sa rectificati imediat, fara intarziere. Folositi mai intai cuvintele:

''nu este frumos sa faci aceasta, este rusine. Ingerul tau pazilor se va supara, vazand aceasta!''. Daca aceasta nu ajuta, atunci, urmatoarea data, trebuie aplicata pedeapsa potrivita acelei fapte.

Aveti grija ca niciodata copiii vostri sa nu se gaseasca in compania vreunei persoane corupte, care sa ii indemne spre fapte rusinoase. Luati bine aminte la acest sfat. Din pacate, in epoca in care traim, aceasta se intampla foarte des. De multe ori copiii sunt corupti spre fapte pacatoase, fapte ce cu greu se pot descrie.

Urmariti-i pe copii in pat, cand se odihnesc, la joaca, fara ca acestia sa va observe. Nu le permiteti copiilor de sexe opuse, sa ramana singuri in locuri izolate.

Urmariti prieteniile pe care le incheaga cu alti copii si nu le permiteti sa aiba de a face cu cei care nu sunt cuminti, sau care sunt lipsiti de rusine si de buna educatie.

Fiti atenti la colaboratorii, functionarii sau servitorii vostri. Venind in casa voastra, ei pot influ-enta educatia morala a copiilor vostri. De multe ori acestia, asemenea diavolului, seamana semintele co-ruperii in sufletele copiilor, invatandu-i lucruri jos-nice, care i-ar putea distruge definitiv.

Si inca ceva. Nu neglijati sa va rugati neincetat pentru puritatea sufletelor copiilor vostri. Cereti protejarea lor din partea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a ingerului lor pazitor, inaltand catre acestia in fiecare zi rugaciuni fierbinti.

Parintilor, va spun din nou: nu uitati ca, asa cum ne-a spus Domnul, marele prieten al copiilor, fericiti sunt cei curati cu inima. (Matei 5,8).

Daca pruncii vostri nu vor fi pastrati cu inima curata, nu il vor vedea pe Dumnezeu! Iar daca aceasta se va intampla din cauza voastra, nici voi nu ii veti vedea pe Dumnezeu, care va cere din mainile voastre sufletele copiilor vostri!

SEMINTELE RAULUI

În capitolele anterioare am vorbit despre ascultare, despre iubirea de adevar si despre puritate, ca despre niste virtuti, pe care parintii trebuie sa le sadeasca cu o deosebita grija in inimile copiilor lor, incepand de la varsta prunciei.

Cu toate acestea, iubiti parinti, trebuie sa va spun ca nu este de ajuns doar sa saditi in sufletele copiilor samanta cea buna. Trebuie in acelasi timp sa luptati si impotriva raului, smulgandu-1 din radacina. Trebuie sa va luptati in primul rand, cu defectul cel mai important, pe care il constatati in comportamentul si in caracterul copilului vostru si sa il indreptati definitiv.

Se observa ca fiecare copil are o inclinatie catre un anumit defect. Si zece copii daca a-ti avea, a-ti vedea ca fiecare are un anume obicei rau. Unul este prea orgolios, altul este egoist, altul este lacom si iubitor de bogatie. Al patrulea tinde spre iubirea de placeri si trandavie. Al cincilea plangacios si rautacios. Si asa mai departe... Insa de ce, veti intreba poate, trebuie sa inlaturam defectul principal din sufletul copilului nostru...? Cu totii cunoasteti desigur istoria lui Goliat: israelitii erau in razboi cu filistenii. Armatele inamice se aflau una in fata celeilalte, gata de lupta. Atunci unul dintre filisteni cu o statura uriasa, pe nume Goliat, a iesit in fata trupelor sale si a inceput sa ii provoace pe evrei. Îsi batea joc de ei si de Dumnezeul lor si in chip provocator chema pe oricare dintre ei, sa vina sa se lupte cu el. Nimeni insa nu indraznea sa il infrunte pe infioratorul gigant, pana cand un tanar cioban, pe nume David, avand credinta in ajutorul lui Dumnezeu, reusi sa il invinga si sa il ucida, lovindu-1 in frunte cu o mica piatra, aruncata cu prastia. Atunci filistenii ingroziti, vazand ca cel mai tare dintre ei fusese ucis, au fugit rusinati. Sa aplicam aceasta istorisire la problema pusa mai sus. Printre diversele defecte ale fiecarui copil, se afla si cate un Goliat, adica un defect principal, mai mare ca celelalte. Pe acesta trebuie sa il invingeti mai intai. Deoarece, daca reusiti sa anihilati acest defect - Goliat, atunci si oastea lui, celelalte defecte, vor fi pe rand nimicite. Cu alte cuvinte: Luptati impotriva principalei slabiciuni a copilului vostru si toate celelalte vor fugi curand de la sine. Vreti sa nu rasara in ogorul vostru neghina si buruienile? Distrugeti radacinile lor si veti vedea ca frunzele si florile lor se vor usca si vor cade. La fel se intampla si in sufletul copiilor. Defectul principal reprezinta radacina din care rasar toate celelalte cusururi si pacate. Daca distrugeti deci, aceasta radacina a pacatului, in curand se vor ofili si vor cadea si toate celelalte. Cine vrea sa sece un parau, trebuie sa puna un baraj in calea izvorului sau. Defectul de baza, pacatul cel mai indragit de copil, este exact izvorul din care se revarsa torentul pacatelor. Sa blocam deci acest izvor si pacatul isi va pierde puterea. De multe ori pana acum, am accentuat faptul ca educatia trebuie sa inceapa cat mai devreme posibil. Acest lucru este valabil pentru intregul proces al educatiei, dar cu atat mai mult, atunci cand este vorba despre defectul principal. Avem deci aici o regula foarte importanta: Dezradacineaza cat de curand poti acest defect principal al copilului tau, deoarece cu cat intarzii mai mult, cu atat devine mai puternic si mai greu de anihilat. Un tata, scrie in Sfanta Evanghelie, si-a adus copilul, care era demonizat, la Domnul, deoarece apostolii nu reusisera sa il ajute. Insa de ce nu reusisera? Aceasta reiese din dialogul dintre tatal indurerat si Hristos. "Cata vreme este de cand i-a venit aceasta?", a intrebat Domnul. "Din pruncie", a raspuns tatal. (Marcu 9,21).Iata deci, de ce diavolul avea o asa de mare putere asupra copilului: deoarece nu fusese alungat mai devreme. La fel se intampla si atunci cand se instaleaza in sufletul copilului vostru demonul slavei desarte, al trandaviei, al iubirii de placeri trupesti s.a. Daca el nu este alungat atata vreme cat copilul este inca mic, mai tarziu dobandeste o asemenea putere, incat ii este foarte greu cuiva sa il infrunte. Candva, dupa trecerea timpului, eliminarea sa devine chiar imposibila si nu se mai poate deja spera, decat intr-o minune a iubirii lui Dumnezeu. Sunteti siguri insa, ca veti avea atata trecere in fata Domnului, incat sa sperati intr-o astfel de minune? Daca nu, ca sa fiti mai siguri, ingrijiti-va cat mai curand posibil sa alungati din inima copilului vostru demonul patimii principale. Veti intreba desigur: Cum vom putea reusi acest lucru? Încercati mai intai sa aflati, care sunt defectele pe care le aveti voi insisi si luptati impotriva lor, cu toate puterile. Oricine se cunoaste bine pe sine, il va cunoaste cu usurinta si pe cel de langa el. Aceasta este in special valabil pentru parinti. Daca tatal si mama isi cunosc bine inima, slabiciunile pe care le au si defectele, vor putea fara prea multa greutate sa distinga slabiciunile si defectele copiilor lor. Si pentru ca, de multe ori, acestia din urma mostenesc inclinatiile rele ale parintilor lor, este foarte probabil sa aiba aceleasi slabiciuni principale. Nu este insa destul de usor pentru parinti, sa ajunga la o astfel de cunoastere de sine. Este nevoie de o mare putere de observatie, de o indelungata straduinta si pricepere. Este nevoie si de multa smerenie. Însa cel mai mult este nevoie de ajutorul si harul lui Dumnezeu! Daca doriti deci, sa dobanditi aceasta cunoastere de sine, trebuie sa urmariti cu o atentie deosebita sinele vostru cel mai adanc, inclinatiile si pornirile inimii voastre. Rugati-va adesea lui Dumnezeu, cu toata caldura sufletului vostru, ca sa va lumineze, sa ajungeti sa va cunoasteti bine pe voi insiva. Analizati-va in fiecare zi constiinta si cultivati inauntrul vostru o evlavie autentica, deoarece numai omul cu adevarat evlavios, poate sa se cunoasca pe sine, sa identifice si sa se lupte impotriva patimilor sale. Iar daca tu, mama sau tata, nu te cunosti bine pe tine insuti, deoarece iti lipseste adevarata evlavie, si de aceea nu reusesti sa iti descoperi defectul tau de baza, poti insa sa distingi, poate chiar cu mult mai bine, defectul principal al partenerului tau de viata! Aceasta te poate ajuta foarte mult in straduinta ta, de a descoperi problema cea mai grea, din comportamentul copilului tau. Fii atent deci, tata, poate ca reusesti sa identifici in comportamentul fiicei tale, aceleasi slabiciuni pe care le -are si solia ta. Iar tu, mama, fii atenta, ca

1 În straduinta de a identifica si a lupta impotriva patimilor (defectelor) atat a parintilor cat si a copiilor, sfatul venit din partea unui bun duhovnic este deosebit de important si de neinlocuit.

Traditia ortodoxa subliniaza adeseori - iar realitatea confirma - aceasta nevoie absoluta de a avea un duhovnic ca indrumator. Sfantul Ioan Sinaitul scria referitor la aceasta: "Aceia care s-au sprijinit numai pe puterile lor proprii, crezand ca nu au nevoie de nici un indrumator (in lupta impotriva patimilor) s-au inselat inevitabil" (Scara A, 14).

nu cumva fiul tau sa fi mostenit aceleasi tendinte rele pe care le are sotul tau si care te amarasc atat de mult!

În acelasi timp, ascultati cu atentie ce spun si ceilalti oameni despre copiii vostri. Strainii reusesc sa vada adesea cu mult mai bine defectele lor, deoarece ei nu sunt orbiti de acel mod de iubire parinteasca orb si patologic.

Nu va scandalizati deci, atunci cand cineva din afara familiei va descopera un pacat sau altul al copiilor vostri. Daca, spre exemplu, preotul sau invatatorul va spun ca educatia lor nu este buna, nu va suparati. Dimpotriva, sa le fiti recunoscatori, deoarece sfaturile lor s-ar putea sa va fie de mare folos.

Sa ii iubiti pe copiii vostri cu acea iubire crestineasca echilibrata. iubirea necontrolata, patologica, pe care din nefericire multi parinti o nutresc fata de copiii lor, devine principala cauza a ignorarii problemelor lor de comportament. Vad numai calitati in " vlastarele" lor si cele mai mari obraznicii le considera virtuti sau "dovezi de inteligenta".

Urmariti-i pe copiii vostri cu atentie, mai ales in momentele in care acestia nu isi dau seama ca cineva ii vede. De exemplu atunci cand se joaca si cand caracterul lor se manifesta fara retineri, iesind foarte usor in evidenta inclinatiile lor bune sau rele.

Ati aflat deci acum, de ce o educatie corecta are nevoie, mai intai de toate, de anihilarea si dezradacinarea inclinatiei rele de baza. Ati aflat si modul in care puteti reusi. Puteti fi siguri ca daca nu veti urma aceste sfaturi, nu veti reusi sa invingeti nici celelalte defecte mai mici.

Am aratat de asemenea, modul in care aceste defecte trebuie descoperite. Urmati acei pasi pe care vi i-am trasat mai sus: Încercati sa va cunoasteti propriile slabiciuni si sa vi le indreptati. Ascultati cu atentie ce spun si ceilalti oameni despre copiii vostri si nu va suparati in cazul unor critici constructive. Iubiti-i pe copiii vostri cu acea iubire crestineasca echilibrata si fiti mereu cu atentia incordata asupra lor. Astfel, cand descoperiti acel defect - Goliat, infruntati-l cu intelepciune, cu pricepere si cu credinta in ajutorul lui Dumnezeu. Si nu incetati sa il combateti, pana la starpirea lui definitiva.

Astfel, daca veti reusi sa distrugeti aceasta radacina a raului, incet-incet va dispare toata neghina din gradina inimii copilului vostru, iar purtarea de grija a lui Dumnezeu si a ingerului sau pazitor, se vor face simtite fara incetare.

IZBAVIREA DE EGOISM

Am spus deci ca parintii, in lupta lor cu tendintele rele din comportamentul copiilor, trebuie mai intai de toate sa anihileze defectului principal. De foarte multe ori se intampla ca acest defect sa fie egoismul.

Ce vom face deci, atunci cand vom descoperi in sufletul copilului germenul acestei patimi cumplite? Cum vom cultiva acolo virtutile opuse acesteia, adica altruismul, modestia si smerenia?

Buna cuviinta si smerenia sunt virtuti sadite firesc in inima copilului, deoarece el de la inceput, are mereu nevoie de ajutorul celorlalti. Astfel, aparitia egoismului si a mandriei constituie rezultatul unei educatii gresite si a unei dezvoltari eronate a sentimentului de ambitie, care este sadit in fiecare om.

Însusi Domnul, ca sa le arate ucenicilor sai un exemplu de adevarata smerenie, le-a prezentat un

copil mic si le-a spus: "Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare in imparatia cerurilor" (Matei 18,4).

Si totusi! Din nefericire, de multe ori intalnim si la copii o forma sau alta de egoism, ca rezultat de obicei al unei educatii gresite.

O prima forma de egoism, intalnita in sufletul copiilor, se manifesta de obicei prin ingamfarea produsa de felul in care sunt imbracati. Bucuria copiilor, manifestata atunci cand primesc in dar o noua imbracaminte, este ceva firesc si nevinovat, daca nu sunt depasite anumite limite. Cand insa aceste manifestari de bucurie sunt exagerate si de lunga durata, sau cand acestia se lauda cu vesmintele lor, umilindu-i pe alti copii, care sunt imbracati cu haine mai simple, atunci este clar ca limitele firescului au fost depasite.

Aceasta ingamfare stupida si deplasata este cultivata, de cele mai multe ori, chiar de catre parintii lipsiti de intelepciune, care isi impodobesc copii ca pe niste papusi, ii pun entuziasmati in fata oglinzilor si se mandresc cu ei.

Ca sa nu cultive in inimile copiilor aceasta mandrie prosteasca, generata de felul in care sunt imbracati, parintii trebuie sa evite astfel de manifestari. Trebuie sa ii faca sa inteleaga faptul ca in fata lui Dumnezeu, chiar si cele mai stralucitoare haine, nu au nici cea mai mica valoare. Dumnezeu nu se uita la felul in care suntem imbracati, ci se uita la inima noastra. Prin urmare este cu mult mai de pret un copil care, chiar daca este imbracat cu haine simple si saracacioase, are inima curata. Sa le aduca aminte de asemenea ca si Domnul, pe vremea cand era copil, era imbracat in haine foarte modeste.

Parintii intelepti ii vor obisnui pe copiii lor nu cu imbracaminti luxoase si scumpe, ci cu cele modeste si curate. Deoarece copiii trebuie sa fie invatati de mici cu curatenia. Si nici sa nu considerati o forma de alintare sau de egoism, refuzul copiilor de a purta haine murdare sau rupte, sau de a manca sau bea dintr-un vas nespalat, sau cererea lor ca toate in casa sa fie curate si aranjate. Dimpotriva, trebuie sa cultiva in sufletele copiilor vostri iubirea fata de ordine si curatenie.

A doua forma de egoism, care se intalneste la copii, este aceea care se manifesta prin mandria lor fata de bogatiile, pozitia sociala sau functia de care dispun parintii lor, dispretuind pe copiii celor saraci si simpli.

Ca sa contracarati instalarea unui astfel de comportament rusinos, obisnuiti-i sa fie politicosi si sa vorbeasca frumos cu orice persoana. Sa respecte pe orice om, fie el bogat sau sarac, renumit sau anonim. Nu impiedicati imprietenirea lor cu alti copii, care chiar daca sunt mai saraci, au in schimb un caracter ales. Nu le permiteti copiilor vostri sa vorbeasca rastit sau cu tupeu, fala de oricare alta persoana. Faceti-i sa inteleaga ca Dumnezeu pretuieste nu bogatia sau renumele cuiva, ci virtutea si onestitatea. Vorbiti-le despre Iisus, despre Dumnezeu insusi, care si-a ales pentru sine nu niste parinti renumiti si bogati, ci pe un simplu tamplar, protectorul sau si pe smerita fiica a Nazaretului, Fecioara Maria, Maica sa.

A treia forma de egoism, care se intalneste in comportamentul copiilor, o constituie laudarosenia in fata celorlalti, cu virtutile lor reale sau inchipuite.

Multi sunt acei copii care se lauda ca sunt sarguinciosi, buni, curati, foarte inteligenti.

Nu exista, desigur, nimic rau in acelea pe care copilul le considera ca fiind obligatiile sale de baza, adica de exemplu, sa invete bine la scoala si sa se distinga ca fiind un copil foarte bun. O astfel de ambitie rationala si echilibrata face parte din caracterul fiecarui om. Însusi Dumnezeu este Cel care a sadit-o in inima copilului.

Aceasta ambitie insa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, deoarece sfarseste prin a se transforma in slava desarta si mandrie demonica. Copilul trebuie sa fie sarguincios, modest, evlavios nu numai pentru ca acesta ii face pe parintii sai sa se mandreasca cu el, ci mai ales pentru ca aceasta este in acord cu voia lui Dumnezeu. Si cu cat creste, trebuie sa inteleaga ca savarseste binele din obligatia morala pe care o are fata de Dumnezeu si nu ca sa dobandeasca slava din partea oamenilor. De asemenea trebuie sa constientizeze ca abtinerea de la rau si de la pacat nu trebuie sa aiba ca principala motivatie frica de pedeapsa, ci faptul ca aceasta L-ar mahni pe Dumnezeu.

Aveti grija voi insiva, parintilor, sa nu le inspirati copiilor vostri aroganta, ingamfarea, ambitia exagerata, laudarosenia. Nu ii laudati in mod exagerat atunci cand fac ceva bun. O privire blanda, un suras de satisfactie, cateva cuvinte calde, dar masurate, sunt de ajuns pentru a-i rasplati si pentru a-i mobiliza catre noi reusite.

Nu ii lasati pe copii sa vorbeasca mult si sa se laude cu reusitele lor, nici sa se amestece in mod nepermis in discutiile celor mari, sa ii contrazica sau sa ii corecteze cu un ifos batjocoritor si impertinent.

Sa ii invatati in sfarsit, dupa cum am mai spus, cu ascultarea precisa, deoarece ascultarea este cel mai bun dascal al smereniei.

Daca vreti ca ei sa urasca orice forma de mandrie, aroganta sau slava desarta, aratati-le cat de mare este pacatul egoismului. Învatati-i ca acesta, asa cum ne spune si Sfanta Scriptura, este "inceputul tuturor pacatelor" si "urat in fata lui Dumnezeu". Vorbiti-le despre duhurile cele viclene, care din cauza mandriei au cazut din cer, precum si despre proto-parintii nostri, care din egoism, la indemnul diavolului, au vrut sa devina dumnezei, si au pierdut astfel paradisul. Spuneti-le de asemenea, catre ce ne conduce egoismul si ca el este inceputul celorlalte caderi.

Nu uitati sa ii invatati pe copii, cat de placuta este in fata lui Dumnezeu virtutea smereniei si a simplitatii, si cat de mult il inalta Dumnezeu pe cel smerit. Aratati-le, in sfarsit, pe cel mai mare exemplu de smerenie, pe insusi Domnul care ne spune: "Învatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima" (Matei 11,29).

Parintilor! Cu totii vreti ca pruncii vostri sa fie buni si ascultatori. De aceea luptati-va sa invingeti duhul mandriei, deoarece copiii care sunt aroganti, sunt in acelasi timp si obraznici si neascultatori. Cultivati in sufletele lor smerenia, deoarece copiii smeriti sunt si ascultatori.

Toti doriti sa rasara in inimile copiilor vostri floarea recunostintei. Învatati-i deci sa fie smeriti si paziti-i de egoism, deoarece omul egoist este renumit pentru lipsa sa de recunostinta si de multumire.

Cu totii vreti ca ei sa fie fericiti. Inspirati-le deci duhul cumpatarii. Omul cumpatat se multumeste cu putin, este bland si impacat cu sine - deci fericit!

În sfarsit, toti doriti ca pruncii vostri sa primeasca binecuvantarea lui Dumnezeu. Învatati-i deci, prin cuvantul si prin exemplul vostru ce este smerenia, pentru ca "Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har" ! (Iacov 4,6).

RADACINA TUTUROR RELELOR

Lacomia este un al doilea pacat grav. Omul lacom se dedica cu tot sufletul si ratiunea strangerii banilor, a averilor, ramanand astfel cu inima de piatra si nesensibilizata de nevoile altora.

Si se pare ca acest defect a devenit atat de obisnuit si de des intalnit, incat multi nu mai reusesc sa-i inteleaga seriozitatea si implicatiile.

Ne corecteaza, din fericire, cuvantul lui Dumnezeu, care numeste iubirea de argint "radacina tuturor relelor" (I Timotei 6,10). De asemenea, pentru aceia care alearga dupa bogatii, sfantul apostol Pavel scrie: "Cei ce vor sa se imbogateasca, dimpotriva, cad in ispita si in cursa si in multe pofte nebunesti si vatamatoare, ca unele care cufunda pe oameni in ruina si in pierzare." (I Timotei 6, 9).

Într-un alt text, acelasi apostol, include lacomia printre acele pacate care ii inchid omului drumul catre imparatia cerurilor. El scrie: " Caci aceasta s-o stiti bine, ca nici un desfranat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un inchinator la idoli, nu are mostenire in imparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu." (Efeseni 5,5). Pe de alta parte si Sfantul apostol Petru ii numeste pe cei lacomi "fii blestemului" (II Petru 2,14).

Întelegeti asadar, ca si voi insiva trebuie sa va paziti de acest pacat si cu atat mai mult sa ii paziti si pe copiii vostri. Vom incerca asadar aici, sa raspundem la intrebarea: ce trebuie sa faceti, ca sa nu dobandeasca fiii vostri pacatul lacomiei si al iubirii de argint?

De foarte multe ori insisi parintii, "cu stiinta sau cu nestiinta", cultiva in sufletele copiilor lor pacatul lacomiei. În multe familii, copiii nu aud alte discutii, decat cele care se refera la salariu, cheltuieli si castiguri. "sa isi gaseasca un post bun cu salariu mare". Aceasta devine problema principala a vietii lor. Bogatia este considerata ca fiind cea mai mare fericire, in vreme ce saracia. este deplansa ca fiind cea mai mare nefericire.

În aceste discutii sunt oferite exemple, pe care copiii le pot vedea in viata de zi cu zi. De la cea mai frageda varsta ei incep sa observe ca oamenii sunt respectati in functie de situatia lor economica.

Vazand toate acestea, este firesc ca ei sa se obisnuiasca cu gandul, ca oamenii traiesc avand ca unic scop castigarea banilor, si ca banii reprezinta lucrul cel mai important din lume.

În anumite enorii, asa dupa cum am aflat, copiii care invata la scolile parohiale muzica bisericeasca, nu vor sa mai cante fara a fi platiti in corul bisericii lor, cu toate ca sunt inca elevi, ci, in conformitate cu sfaturile parintilor lor, cer sa fie platiti pentru fiecare slujba.

Se pare ca parintii acestor nefericiti copii, ii vad deja, ca pe niste unitati economice rentabile. Ce se va intampla insa cu acesti copii cand vor creste mari? Vor face numai acele lucruri care le ofera castig banesc? În Biserica lui Dumnezeu vor mai intra oare, de vreme ce aceasta nu ii plateste pentru a participa la sfintele slujbe...?

În acest fel parintii se dovedesc a fi principala cauza a coruperii morale si a indepartarii copiilor lor de Dumnezeu. Constient sau inconstient, ii invata sa il slujeasca pe mamona si sa fuga departe de Mantuitorul.

Dansul evreilor in jurul vitelului de aur, in desertul Sinai (Iesire 32,1 s.a.), ne dovedeste in chip reprezentativ ce influenta are lacomia asupra vietii religioase. Acolo unde oamenii se inchina vitelului de aur, adica banilor, nu exista respect si inchinare fata de adevaratul Dumnezeu!

Lacomia se manifesta in copilarie sub diverse forme. La copiii mici se manifesta prin dorinta de a pune mana pe tot ceea ce pot si de a si le insusi. În acelasi timp refuza cu tarie sa imparta ceea ce au dobandit, cu fratii mai mici sau cu altcineva apropiat.

Ca sa ii paziti de aceasta patima serioasa, trebuie sa le cultivati virtutea generozitatii. Aceasta o veti putea reusi invatandu-i sa imparta cu ceilalti ceea ce au, sa faca milostenie cu cei saraci, sa ii ajute pe cei aflati in suferinta. Sa ii invatati in acelasi timp, ca acest gest de generozitate nu trebuie sa aiba ca motivatie doar sentimentele de mila sau compatimire, care sunt sadite in mod firesc in fiecare om echilibrat. Trebuie sa aiba si convingerea ca ceea ce daruiesc celui sarac, daruiesc in acelasi timp lui Hristos. Sa ii invatati cuvintele Mantuitorului: "Mai fericit este a da decat a lua" (Fapte 20,35). Manuta copilului trebuie sa se obisnuiasca sa faca milostenie, sa simta cat de multa bucurie si multumire aduce acest lucru.

O alta forma de lacomie care se intalneste la copii, se manifesta prin aceea ca nu se multumesc cu putin. De aceea, ei trebuie sa fie invatati sa se multumeasca cu ceea ce li se ofera, pentru a fi feriti de acest pacat. Trebuie sa se multumeasca cu mancarea care li se da, cu imbracamintea, cu jucariile, cu tot ceea ce le puteti oferi. Ca sa reusiti acest lucru trebuie sa urmati urmatoarea zicala: "Cine nu este multumit cu ceea ce a primit, nu i se mai da nimic", sau mai popular: "Nemultumitului i se ia darul!". Daca copilul face nazuri fala de mancare, imbracaminte sau jucariile oferite, luati-i-le inapoi. Acest lucru va actiona asupra lui in mod pozitiv, daca rasfatul lui nu a ajuns prea departe.

Nu este rar fenomenul prin care copiii isi insusesc lucruri straine, care nu le apartin. Aici trebuie sa fiii foarte atenti. Daca vedeti in mainile lor ceva pe care nu il are de la voi, intrebati-1 unde 1-a gasit, si daca va dati seama ca 1-a luat de la altii, obligati-1 sa il inapoieze imediat, fara nici o intarziere.

Din cand in cand aruncati cate o privire si in ghiozdanul sau de scoala, nu cumva sa se gaseasca acolo anumite lucruri straine. Daca aduc acasa lucruri pe care sustin ca le-au gasit pe drum sau la scoala, sfatuiti-i sa intrebe in clasa, sa vada daca nu cumva le-a pierdut cineva.

Nu le permiteti copiilor sa faca schimb cu lucrurile lor si nici sa le vanda altora, deoarece acesta este drumul prin care invata sa ii insele pe altii. Învatati-i cat de curand posibil faptul, ca cele castigate prin inselaciune nu aduc bunastarea.

Învatati-i de mici sa faca distinctie intre " ce este al meu" si "ce este al tau". De aceea, nu le permiteti sa foloseasca, fara a cere permisiunea, lucrurile celorlalti frati. Aceasta duce la slabirea sentimentului de respect faca de drepturile celorlalti si fata de dreptul lor de proprietate.

In acelasi timp insa, sfatuiti-i sa se ajute intre ei si sa imprumute lucrurile lor celorlalti frati, in cazul in care acestia au nevoie de ele.

In sfarsit, daca doriti sa ii paziti pe copiii vostri de pacatul lacomiei, sub orice forma ar aparea el, daca vreti ca ei sa nu devina robi ai lui mamona, aratati-le, prin cuvintele si faptele voastre, adevarata valoare a bunurilor pamantesti.

Explicati-le ca banii si averea nu reprezinta cel mai important lucru din lume. Ca mult mai importante sunt virtutea si dreptatea, singurele pretuite si de Dumnezeu. Faceti-i sa inteleaga ca nimic nu ii foloseste omului daca ar castiga chiar lumea intreaga, dar si-ar pierde sufletul.

Nu neglijati insa, nici viata voastra duhovniceasca, din cauza lacomiei. Întariti-va prin rugaciune si prin participarea la sfintele slujbe. Demonstrati-le copiilor vostri prin tot comportamentul de zi cu zi, ca scopul principal al vietii nu este dobandirea banilor si a averii, ci mantuirea si pregatirea pentru viata de dincolo!

V-am aratat asadar, cum sa luptati impotriva inclinatiei copiilor vostri catre lacomie si cum sa ii paziti de aceasta patima periculoasa. Recapitulez:

Învatati-va copiii sa fie generosi si modesti. Cultivati-le sentimentul cinstei si inspirati-le dezgustul fata de minciuna. Învatati-i prin cuvantul si exemplul vostru adevarata valoare a bunurilor pamantesti.

Pregatiti-i nu doar pentru cele pamantesti, dar si pentru cele ceresti. Interesati-va nu numai de trupul cel trecator, dar si de sufletul nemuritor. Înarmati-i nu doar pentru aceasta viata trecatoare, ci si pentru vesnicie!

OTRAVA INVIDIEI

Al treilea pacat, care se intalneste destul de des la copii, este invidia. Si fata de combaterea acestui defect, parintii trebuie sa arate un interes deosebit, inca de la inceput.

Pentru omul invidios este de nesuportat fericirea celui de langa el. Inima sa tresare de tristele, cand confratele lui este fericit, si dimpotriva simte o mare bucurie si satisfactie, atunci cand acesta este incercat de suferinta. Îmi doresc, iubitii mei, sa nu se gaseasca printre voi un astfel de om.

Trebuie asadar, sa raspundem la intrebarea: Ce trebuie sa faca parintii, ca sa nu se dezvolte in inimile copiilor lor gelozia si invidia?

Notati-va urmatoarele cinci reguli:

Prima regula: Sa inabusiti din timp orice aparitie a invidiei.

Acest defect se manifesta si el in felurite moduri, in sufletul copilului. Le vom urmari cu ajutorul unor exemple, deoarece numai cateva sfaturi generale, nu sunt de ajuns in acest caz.

Daca spre exemplu, la masa, copilul se grabeste sa isi intinda farfuria, deoarece se teme ca pana cand ii vine randul, mancarea cea mai buna va fi deja impartita celorlalti; daca mananca repede, aruncand in jur priviri nelinistite, ca sa apuce sa ceara si a doua portie; daca se uita suparat la farfuriile celorlalti, comparand portiile; daca face comparatie intre rechizitele scolare, imbracamintea sau jucariile pe care i le-ati daruit, cu cele ale celorlalti frati, ca sa vada cine a primit cele mai multe sau mai frumoase; toate acestea deci, constituie diverse manifestari ale invidiei, care trebuiesc imediat anihilate, indiferent de perioada in care au aparut.

Mai mult, in cazul in care copilul nu accepta ceva ce i-ati daruit, deoarece si fratele lui a primit exact acelasi lucru, aceasta dovedeste ca invidia a prins radacini adanci in caracterul lui. Pentru toate aceste manifestari copilul trebuie sfatuit cu intelepciune, iar in cazul repetarii, trebuie pedepsit cu asprime.

O alta forma de invidie, intalnita foarte des la copii, este concretizata prin purtarea rautacioasa. Si aceasta apare in diferite contexte.

Astfel, in cazul in care copilul zambeste rautacios, cand vede ca fratele sau este pedepsit, trebuie sa primeasca si el indata, aceeasi pedeapsa. Daca se vorbesc de rau unul pe celalalt, trebuie din nou pedepsiti cu asprime. Chiar si atunci cand il parasc pe fratele sau pe colegul lor, pentru o fapta rea savarsita, avand insa ca unic scop pedepsirea acestuia, trebuie sa i se faca observatie pentru rautatea sa. În general este bine ca acuzatiile copiilor sa fie acceptate, numai in cazul in care mama, tata sau profesorul, iau insarcinat pe acestia, sa aiba grija de cei mai mici de cat ei. Însa si in aceste situatii copiii trebuie sfatuiti, astfel incat sa nu faca observatiile respective cu rautate, ci, asemenea bunului Iosif, numai in scopul prevenirii pacatului.

A doua regula: Nu provocati voi insiva aparitia invidiei in inimile copiilor vostri.

Aceasta se intampla des mai ales atunci cand parintii fac diferente intre copiii lor, nutrind o simpatie mai mare fata de unul dintre ei. Pentru parintii crestini acest comportament este total gresit si inacceptabil. Au obligatia sa ii iubeasca pe toti copii lor la fel si sa se comporte in acelasi mod cu fiecare. Altfel, cu siguranta vor genera ei insisi sentimentul invidiei, in inimile acelor copii, care se vor considera nedreptatiti.

Fie ca e vorba de mancare, fie de imbracaminte, fie de cadouri, nici unul dintre copii nu trebuie tratat in mod special, ci toti sa se bucure in mod egal de toate aceste bunuri.

Acelasi echilibru trebuie sa existe si atunci cand este vorba despre laudarea sau criticarea, mangaierea sau asprimea, rasplata sau pedepsirea copiilor: sa nu ii iertam copilului mic o fapta rea, pentru care cei mari ar fi fost imediat pedepsiti.

2 Una dintre anecdote spune: odata a fost intrebata o mama, care avea noua copii, pe care dintre ei il iubeste cel mai mult. Aceea a raspuns: "pe acela care este plecat departe, pana in momentul cand se intoarce. Si pe acela care este bolnav, pana cand se face bine".

Cate consecinte nefericite poate provoca tratarea diferentiata a copiilor, o vedem si in cazul fratilor lui Iosif. Iubirea deosebita a tatalui sau Iacov, fata de el, a impietrit atat de mult inima celorlalti frati, incat, au hotarat sa il vanda ca sclav egiptenilor, dupa ce le trecuse prin gand chiar sa il si ucida!

A treia regula: Nu ii invatati pe copii sa fie invidiosi prin chiar exemplul vostru.

Atunci cand copii aud pe mama sau pe tatal lor, ca vorbesc tot timpul cu invidie si rautate fala de apropiatii sau rudele lor, criticandu-i pe unii, fie pentru ca sunt mai bogati decat dansii, fie pentru ca au o pozitie sociala mai buna, ori altele ca acestea, este evident ca in inima lor nevinovata va incepe sa prinda radacini pacatul invidiei.

A patra regula: Învatati-i pe copiii vostri sa urasca si sa condamne invidia, ca pe un pacat care ii provoaca o mare tristete lui Dumnezeu.

Invidia este un defect dezgustator, un sentiment orb care nu produce nimic pozitiv in viata omului, ci dimpotriva ii ofera numai amaraciune si ii otraveste-intreaga viata. Copiii trebuie ajutati sa inteleaga aceasta, precum si faptul ca in fata lui Dumnezeu, invidia este unul dintre cele mai mari pacate. Trebuie sa le explicati ca invidia provine de la diavol. El a imprastiat-o in intreaga lume. El a fost primul care, invidios pe fericirea de care se bucurau in rai Adam si Eva, a pus la cale caderea lor.

Descrieti-le apoi copiilor cat de mult rau a adus invidia in lume: din invidie diavolul i-a corupt spre pacat pe proto-parintii nostri. Din invidie Cain l-a omorat pe fratele sau Abel. Din invidie fratii lui Iosif 1-au vandut pe acesta egiptenilor. Din invidie, in sfarsit, fariseii L-au condamnat pe Mantuitorul la moarte prin rastignire! Si alte exemple pe care le intalniti in Sfanta Scriptura.

Explicati-le ca cel care este invidios, nu face altceva decat sa il imite pe diavol si de aceea va primi aceeasi pedeapsa pentru faptele sale.

Cea mai cuprinzatoare caracterizare a invidiei o intalnim in cuvintele inteleptului Solomon care spune: "Iar prin pizma (invidia) diavolului moartea a intrat in lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca" (Întelepciunea lui Solomon 2,24).

Regula a cincea: Cultivati in sufletelor copiilor vostri, inca de la varsta prunciei, virtutea opusa invidiei, bunavointa, purtarea deschisa fata de toti oamenii si in general iubirea fata de aproapele, care este indicata si de cuvintele Domnului: " Toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea ,si proorocii" (Matei 7,12).

Parintii trebuie atat prin cuvantul, cat si prin faptele lor sa le inspire copiilor lor iubirea sincera si lucratoare catre aproapele. Copii trebuie sa ii ajute pe aceia care au nevoie de sprijinul lor. Sa fie ingaduitori fata de slabiciunile altora. Sa fie saritori si buni. Trebuie sa urmeze cuvintelor Sfantului apostol Pavel care ne indeamna: " Bucurati-va cu cei ce se bucura; plangeti cu cei ce plang" (Romani 12,15). Sa invete, in sfarsit, sa fie intelegatori fata de defectele celorlalti si sa ii indrepte cu blandete.

Domnul da poruncii de a il iubi pe aproapele nostru, aceeasi valoare, pe care o confera si poruncii de a-L iubi pe Dumnezeu. E1 a definit-o ca fiind virtutea dupa care vor fi recunoscuti ucenicii Sai, zicand: "Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (Ioan 13,35)

V-am aratat asadar, iubiti parinti, modurile principale prin care sa invingeti si sa scoateti din inimile copiilor vostri invidia si rautatea. Ati vazut cat de orb este acest sentiment, ca el nu ofera nimic pozitiv vietii omului, ci doar ii otraveste viata. Ati vazut ce pacat ingrozitor este, de vreme ce se opune poruncii de baza a crestinismului: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Matei 22,39). V-ati dat seama ca invidia este un pacat diavolesc, deoarece provine de la cel viclean si il face pe om sa se asemene acestuia.

De aceea, parintilor, paziti-va de invidie voi insiva si paziti-i si pe copiii vostri. Luptati cu hotarare cu orice manifestare a invidiei, care apare in sufletul, lor si nu provocati voi insiva, printr-un comportament preferential, invidia intre copiii vostri. Aratati-le prin cuvantul si exemplul vostru cat de mult il intristam pe Dumnezeu prin acest pacat.

Cultivati, in sfarsit, in sufletele lor curate si deschise, virtutea bunatatii, ca sa devina si ei fii ai Tatalui celui ceresc, care "face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni ,si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 5,45).

LASATI COPIII Sa VINA LA MINE!

Era intr-una din serile in care Domnul Iisus, dupa o zi obositoare, in care predicase neincetat poporului si discutase cu fariseii si cu ucenicii Sai, continua sa se afle inca in mijlocul lor. Atunci cateva dintre mame au vrut sa isi aduca pruncii la Dansul, ca sa ii binecuvanteze. Ucenicii nu doreau insa sa tulbure linistea Domnului si de aceea nu le lasau sa se apropie. Atunci Mantuitul a spus aceste cuvinte mangaietoare: "Lasati copiii sa vina la Mine" (Luca 18,16). Exact aceasta este cea mai mare datorie a parintilor crestini: sa ii calauzeasca pe copiii lor catre Mantuitorul Hristos.

Veti intreba desigur, cum este posibil sa facem aceasta, de vreme ce Mantuitorul nu mai predica printre noi, ci S-a Înaltat la ceruri?

Împlinirea acestei misiuni sfinte se realizeaza prin aducerea copiilor la biserica, unde intra in contact cu invatatura de credinta ortodoxa si cu Sfintele Taine, unde invata sa il iubeasca pe Hristos si sa urmeze invataturilor Sale. Drumul care duce spre Hristos se intemeiaza pe educatia bisericeasca crestin ortodoxa.

Cea mai mare problema a vremurilor noastre este aceea ca, in multe cazuri, copii nu primesc o educatie corespunzatoare. Multi parinti se plang de aceasta si pe buna dreptate. Conceptia pe care o au cei mai multi despre educatie este plina de greseli si lipsuri.

Educatia copiilor poate fi asemanata cu un organism bolnav. Atunci cand dorim sa ne ingrijim de un bolnav, primul lucru pe care trebuie sa il facem, este de a afla ce il doare. De aceea si noi ne punem intrebarea: " care este durerea educatiei copiilor nostri?"

Aceia care petrec mult timp in compania tinerilor, ne vor spune - daca vor fi sinceri desigur - ca ceea ce ii caracterizeaza este lipsa unui model de viata crestin si a unei morale ortodoxe. Pentru aceasta este responsabila in primul rand familia. Profesorii de religie ne informeaza, ca de cele mai multe ori, copiii intra la scoala, fara sa aiba nici cele mai elementare notiuni crestine, care ar fi trebuit sa fie dobandite in cadrul familiilor lor.

Îl intreaba pe copil: "Obisnuiesti sa te rogi lui Dumnezeu?" Si primeste raspunsul: "La noi acasa nimeni nu se roaga!"

Astfel straduinta educatorului nu gaseste nici un sprijin din partea mediului familial. De aceea este foarte greu de gasit o formula eficienta, pentru implinirea unei educatii duhovnicesti corecte. De multe ori copiii manifesta o mare indiferenta fata de biserica sau rugaciune sau nu stiu sa isi faca nici macar semnul sfintei cruci. Din gura scolarilor se aud adesea discutii obraznice si impertinente referitoare la teme de credinta, minciuni, juraminte false, blasfemii sau chiar declaratii categorice de necredinta.

Observam in acelasi timp, ca la copiii din zilele noastre nu mai intalnim acele virtuti firesti, care ar fi trebuit sa impodobeasca fiecare varsta a copilariei.

Despre copilul Iisus, in varsta de doisprezece ani, aflam ca mergea cu parintii sai sa se inchine la templul din Ierusalim si ca le era supus. " ...sporea cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni" (Luca 2,52). Acesta este modelul pe care trebuie sa il urmeze fiecare copil. Pe acesta trebuie sa il imite. Se intampla asta in zilele noastre?

Va voi reaminti numai cateva dintre slabiciunile pe care le au copiii de astazi, lucru de care si voi va plangeti si cred ca o sa-mi dati dreptate.

Mai intai de toate, asa cum si voi insiva spuneti, copiii si-au pierdut buna cuviinta, sunt nepoliticosi, alintati, salbaticiti si inraiti. E de ajuns sa le vada cineva comportamentul fata de parintii lor, sau fata de cei mai mari!

Voi insiva va plangeti pentru neascultarea si minciunile lor, pentru faptul ca sunt foarte superficiali si ca nu vor sa se gandeasca serios la viitorul lor. Va nelinisteste indiferenta lor si dorinta nestapanita pentru dobandirea placerilor de orice fel.

De asemenea spuneti ca ei cunosc lucruri, despre care cei mari vorbesc de obicei cu multa retinere si pudoare, si care, dupa sfatul Sfantului apostol Pavel, nu ar trebui discutate nici de catre cei in varsta.

Cine greseste insa pentru toate acestea?

Un raspuns scurt si corect este urmatorul: daca ei nu au fost corect educati, cea mai mare parte de vina le apartine parintilor.

Desigur ca putini sunt aceia care o vor recunoaste. Cei mai multi cred - si sunt mandri de asta - ca si-au facut cu constiinciozitate datoria. Cine greseste atunci, pentru faptul ca acesti copii ai vostri nu si-au insutit educatia necesara?

Veti incerca poate, sa va plangeti ca Dumnezeu este Cel care poarta toata vina!

Cum putem insa sa Îl acuzam pe Dumnezeu, cand vedem ca El a facut tot ceea ce era necesar, pentru a ajuta la dobandirea de catre copii a unei educatii bune. Înca de la inceput El a binecuvantat unirea dintre barbat si femeie, si a intemeiat legatura cea inseparabila a nuntii, pentru a putea cei doi soti, in unitate, prin iubirea comuna catre copiii lor, sa ii conduca pe calea cea buna! Domnul nostru Iisus Hristos a inaltat unirea nuntii la rangul de Sfanta Taina a Bisericii, daruindu-le parintilor harul cel sfant, care sa ii ajute sa inainteze duhovniceste, ei si pruncii lor.

Dumnezeu a daruit fiecarui copil ingerul cel pazitor. Prin Taina Sfantului Botez sufletul pruncului este curatat de pacatul stramosesc, iar prin cea a Mirungerii este daruit cu harismele Sfantului Duh astfel incat, cu sprijinul parintilor, fiecare samanta buna a educatiei sa rodeasca insutit. În sfarsit, prin Taina Sfintei Împartasanii, copilul se uneste in mod tainic chiar cu Domnul, se intareste in viata duhovniceasca si primeste garantia vietii celei vesnice.

Ce altceva in plus ar fi putut sa faca Dumnezeu, ca sa va ajute in straduintele voastre? Prin urmare nu greseste Dumnezeu, pentru ca voi nu puteti oferi o educatie corecta copiilor vostri!

Oare sa greseasca dascalii lor?

La aceasta vom raspunde cu cuvintele scriitorului roman Quintilian (sec I d.Hr.): "Copiii nu isi insusesc obisnuinte rele la scoala. Ei vin la scoala cu ele gata insusite".

De obicei raul isi are originea in comportamentul parintilor, care ofera copiilor un exemplu rau. De multe ori, inca de mici, copiii aud si vad la acestia lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le cunoasca asa de curand. Astfel, foarte devreme ei se obisnuiesc cu diverse fapte condamnabile si se umplu de defecte, mai inainte chiar de a constientiza ce este acela un defect.

Cand ajung deci la scoala si profesorii incep sa se ocupe de dansii este deja foarte tarziu. Ei vin cu un comportament urat de acasa si cu diverse obisnuinte rele, cum ar fi inclinatia spre minciuna, viclenia, prefacatoria, impertinenta.

Si ce mai poate face atunci profesorul, in cadrul putinelor ore pe care copilul le petrece la scoala, daca acasa domneste o atmosfera cu totul opusa celei care ar trebui sa fie?

Este cumva vina copiilor?

Nicidecum, iubitilor! Totul este rodul educatiei. Sufletul copilului mic seamana cu o bucata de ceara moale. Ea poate fi modelata, fie urmand modelul chipului lui Dumnezeu, fie al celui viclean. Totul depinde de educatie pe care o va primi.

De multe ori parintii isi numesc pruncii "ingerasi". Prin educatia defectuoasa care li se acorda, acestia pierd insa orice insusire ingereasca.

Veti spune poate ca in copii exista sadite de la inceput anumite inclinatii spre rau. Într-adevar, aceasta se intampla foarte des si este un rezultat al pacatului stramosesc. Un copil poate fi prin firea sa mai agitat si mai neastamparat, altul inclinat spre lenevie, altul dimpotriva, poate fi linistit.

Pentru aceasta exista insa educatia si rolul parintilor: Pentru a impiedica dezvoltarea acestor inclinatii ale firii spre rau.

Prin diverse "antrenamente" sunt imblanzite si dresate pana si cele mai infricosatoare fiare, care uita in acest fel salbaticia si rapacitatea lor. De ce sa nu putem deci, prin educatie, sa " imblanzim" pornirile rele ale oamenilor cugetatori? Ele devin defecte doar atunci cand sunt lasate sa se dezvolte liber, neingradite de o sanatoasa educatie crestina.

"Însa", veti spune, "baiatul sau fetita mea au fost copii cuminti. I-au stricat insa prietenii lor. Deci pentru toate este responsabil exemplul rau".

Sa zicem ca aveti dreptate. Cine greseste insa, pentru faptul ca fii vostri se amesteca in grupuri rau educate? Nu este responsabilitatea parintilor, sa aiba grija cu cine se imprietenesc copiii lor? Este bun acel pastor, care se uita indiferent cum o parte din turma lui se ineaca in mlastina? Iar daca parintii le permit copiilor sa mearga necontrolati unde vor si cu cine vor, pe cine cade responsabilitatea ruinarii acestora? Desigur, pe cei mari.

Pot oare parintii sa sustina, ca responsabil pentru degradarea copiilor lor este spiritul negativ al epocii contemporane? Multi dintre ei se plang: "Epoca de astazi este cu mult mai rea decat cea in care am crescut noi. Cand eram noi tineri exista mai multa frica de Dumnezeu. Copiii ascultau mai mult de parintii lor Si ii respectau".

In aceste cuvinte exista un mare adevar. Din nefericire, atmosfera care domneste in epoca noastra nu este deloc buna. Recunoasterea autoritatii este din ce in ce mai rar intalnita. Respectul fata de autoritatile lumesti si duhovnicesti, fata de profesori si fata de cei mai mari este considerat de multi ca fiind "o idee depasita".

Nimeni nu poate, din nefericire, nega faptul, ca duhul epocii noastre are o mare influenta asupra copiilor, si in special asupra tinerilor care studiaza. Acest fapt insa nu ii justifica pe parinti si nu le acopera responsabilitatea sau vina. Oare nu exista nici un metoda prin care sa fie paziti copiii vostri de spiritul degradant al epocii in care traim?

Cand afara bate vantul si este foarte frig, ce faceti? Nu inchideti usile si ferestrele ca sa nu intre frigul in casa? Asa trebuie sa actionam si asupra spiritului vremii: Îi putem impiedica intrarea in casa noastra, cu ajutorul unei ferme educatii crestin ortodoxe. Ce ne facem insa, atunci cand chiar parintii sunt aceia care sunt de acord cu acest "spirit contemporan", si cred ca nu trebuie sa se opuna curentului schimbarii? Cu siguranta ca in acest caz copiii nu vor putea fi protejati de efectul distrugator al curentului epocii.

Daca tatal, este "liberal", "modern", "progresist", daca nu acorda importanta nici unui principiu moral, daca vorbeste in chip defaimator la adresa Bisericii sau ironizeaza adevarurile de credinta, cum poate sa mai astepte respect din partea copiilor lui?

Daca parintii nu-l respecta ei insisi pe Dumnezeu si Biserica Sa, cum sa fie respectati la randul lor, de catre copii?

Si mai mult, daca parintii, chiar de fata cu copiii lor, defaima orice autoritate, fie lumeasca, fie duhovniceasca, vorbesc de rau pe superiorii lor, critica si condamna pe toti si pe toate, nu recunosc nici un fel de autoritate, cum atunci sa mai aiba copiii consideratie fata de dansii?

Daca doriti asadar, ca duhul devastator al epocii sa nu ii contamineze si pe copiii vostri, paziti-va mai intai voi de influenta lui, aplicand cu constiinciozitate in viata voastra legea lui Dumnezeu si invatatura Bisericii noastre Ortodoxe.

Am aratat, cred, cu claritate, ca cea mai mare responsabilitate va revine voua, parintilor, pentru o educatie corecta a copiilor vostri.

Tot ceea ce am spus este intarit de Sfanta Scriptura, in care ne vorbeste Sfantul Duh, "duhul adevarului". În Vechiul Testament ni se spune: "Nu il ferici pe om mai inainte de moartea sa, pentru ca omul se cunoaste prin copiii, pe care i-a lasat in urma sa". Ceea ce inseamna, ca dupa viata pe care o duc copiii este apreciata valoarea parintilor lor.

Insa chiar si in epoca idololatra parintii erau considerati responsabili pentru greselile copiilor lor.

Likurgos, celebrul legiuitor al vechii Sparte, a stabilit prin lege sa fie pedepsiti parintii pentru greselile copiilor lor! De ce? Deoarece parintii puteau si aveau obligatia sa preintampine si sa impiedice savarsirea raului.

Filosoful Diogene, de altfel, 1-a lovit pe tatal unui copil, pentru ca cel mic spunea cuvinte urate in fata sa. Pentru care motiv? Pentru ca tatal nu isi educase in mod corespunzator fiul.

Ati vazut asadar, ca parintii sunt responsabili mai ales in fata lui Dumnezeu pentru copiii lor.

Daca intr-o gradina frumoasa se poate vedea un copac salbatic si neingrijit, nimeni nu se va gandi sa condamne copacul in sine. Cu totii se vor gandi ca responsabilitatea apartine gradinarului, care 1-a lasat sa creasca si sa se dezvolte in acest fel. În acelasi mod sunt responsabili si parintii, pentru neghina semanata in inimile copiilor lor!

Ganditi-va asadar la aceasta responsabilitate, si nu stati in calea apropierii copiilor vostri de Dumnezeu, prin neglijenta sau printr-o atitudine gresita. Aveti obligatia sa ii conduceti catre Mantuitorul, Care ii cheama langa Dansul si va spune: "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti ... " (Marcu 10,14).

ADDENDA

Cum sa il ... distrugeti, in mod eficient, pe copilul vostru!

o Înca de cand este mic, sa nu ii refuzati absolut nimic. Dati-i orice isi doreste, orice cere, mai ales atunci cand plange. Astfel va creste si va crede ca toti ii sunt datori cu toate si ca are numai drepturi.

o Cand va incepe sa vorbeasca urat si sa ocarasca, voi sa radeti. Astfel il veti face sa inteleaga ca este foarte "destept"!

o Nu ii spuneti niciodata: "Aceasta este o fapta rea!" Asa spun numai cei cu conceptii invechite. Cand mai tarziu va creste si va intalni greutatile vietii sau ceva rau i se va intampla, atunci va avea certitudinea ca societatea este aceea care il nedreptateste.

o Sa adunati voi, ceea ce el arunca incolo si incoace - carti, haine, pantofi ...- Sa nu ii spuneti niciodata: "Aduna-le, pune-le la loc!" Astfel va crede ca mama este roaba sa, si ca pentru toate sunt responsabili ceilalti.

o Lasati-l sa vada orice (mai ales la televizor) si sa citeasca de toate, fara sa il indrumati niciodata. Copilul vostru este genial si stie sa faca distinctie! Educatia lui va fi astfel foarte vasta!

o Sa nu ii dati nici un fel de educatie duhovniceasca. Sa vorbiti in bataie de joc despre credinta, Biserica, preoti si despre toti aceia care ii urmeaza. Cand copilul va creste, "va putea alege si singur".

o Dati-i din belsug bani de cheltuiala, ca nu cumva sa se simta mai prejos decat ceilalti copii si "ca sa nu duca lipsa, asa cum am dus noi". Cand va creste mare, va fi sigur ca valoarea unui om se judeca dupa cati bani are, indiferent de modul prin care ia dobandit.

o Sa nu ii spune-ti niciodata: "Fa asta!" sau "Nu face aia!", deoarece astfel se va simti opresat; nu respectati libertatea si personalitatea lui. Se poate chiar sa ii provocati... anumite traume psihice! Atunci cand va creste va crede ca in viata trebuie numai sa poruncesti si sa nu asculti niciodata de nimeni.

o Sa va certati, sa va ocarati, sa va jigniti unul pe celalalt in fata copiilor fara nici o rusine. (Nu va ingrijorati, nu ii veti provoca astfel nici un fel de trauma psihica! ). Mai tarziu, cand se va casatori, i se va parea normal sa faca aceleasi lucruri.

o Cand va incepe sa cunoasca placerile trupesti si sa se afunde in plasa acestora, voi sa va faceti ca nu observati. Sa nu ii vorbiti, sa nu il indrumati, sa nu il sfatuiti. Lasati-1 sa se izbeasca singur de probleme, "de vreme ce asa este firesc".

o Sa ii luati intotdeauna apararea fata de profesori sau vecini. Sa nu credeti niciodata ca "ingerasul vostru" poate sa faca obraznicii si fapte rele. Certati-va cu aceia care va atrag atentia in mod prietenesc si bine intentionat. Sunt invidiosi si defaimatori.

o Cand veti merge la sectia de politie, unde 1-au arestat pentru ca a furat bani sau a consumat droguri, strigati cu putere in fata tuturor ca este un copil rau, un hot, ca v-ati jertfit pentru binele lui dar nu ati reusit niciodata sa il faceti sa inteleaga. Astfel, voi veti iesi basma curata, justificati in fata celorlalti

Pregatiti-va pentru o viata plina de durere si tristete. O veti avea!

(preluate din limba franceza)