BUCURIILE CRÃCIUNULUI
I. SCRISOARE CÃTRE "OAMENII MARI"
II. SCRISOARE CÃTRE COPII

Scrisoare catre "oamenii mari"
de Danion Vasile

Încep aceasta scrisoare despre Craciun marturisind ceea ce toti crestinii adeveresc la praznuirea Sfintelor Pasti: "Hristos a Înviat!"

Aceste cuvinte se spun primavara, si nu iarna: stiu si eu asta. Atunci de ce rastorn ordinea fireasca a lucrurilor?

Stimati parinti (as vrea sa va spun "iubiti parinti", dar deoarece nu ne cunoastem folosesc o formula sobra), va scrie un profesor de religie. Va scriu pentru ca am simtit nevoia sa va vorbesc in repetate randuri. Am fost profesor de religie la o scoala generala, la o scoala postliceala, si mai nou tin ore la o gradinita crestina: am avut ocazia sa cunosc un numar foarte mare de copii, de la trei pana la peste douazeci de ani, si prin intermediul copiilor, mai mult sau mai putin, i-am cunoscut si pe unii parinti.

Încep scrisoarea despre Craciun cu cuvintele care imi sunt foarte dragi: "Hristos a Înviat!". Si cred ca parintii crestini inteleg de ce, si poate chiar raspund in gandul lor: "Adevarat a Înviat!"

Lumea de astazi fuge de Învierea lui Hristos, lumea de astazi, care sta sub semnul pacatului si al apostaziei, vrea sa pastreze din credinta crestina numai un ambalaj superficial, care sa dea impresia ca lucrurile merg in directia buna. Încetul cu incetul, pe masura ce tot ce e curat si sfant e izgonit din aceasta lume, se va renunta si la acest ambalaj "de anticariat".

E trist ca Nasterea Domnului s-a transformat din pricina a bucuriei de Craciun in pretext al bucuriilor de Craciun. Adica sub masca unei sarbatori duhovnicesti, oamenii isi fac cele mai ciudate pofte, isi implinesc cele mai rafinate patimi. E interesant faptul ca multi comercianti americani au renuntat sa numeasca Craciunul cu denumirea traditionala, "Christmas", numindu-l mai nou "X-mas"... E mult mai potrivit numele de "X"-mas decat numele de "Craciun". De Craciun nu ar trebui sa se faca petreceri destrabalate. Si totusi se fac. De Craciun nu ar trebui ca oamenii sa manance peste masura, si totusi o fac.

"Dar in zilele de Craciun nu sunt plinele spitalele de oameni care au mancat pana li s-a facut rau, de crestini care de bucurie ca s-a terminat postul au mancat mai mult decat mananca paganii la praznicele lor?"

Aceia nu sunt crestini decat cu numele. Aceia nu au postit decat de forma. Credinta crestina nu tine numai cat e postul. Cine e crestin, e crestin si in posturi, si in afara posturilor. E crestin tot timpul. Si crestinul e cumpatat nu numai in post, ci tot timpul. Crestinul e de fapt intr-un post continuu, care tine pana la sfarsitul vietii pamantesti. Aceasta nu inseamna ca el nu stie sa se bucure de bunatatile pe care le primeste de la Dumnezeu. Stie sa se bucure, dar pastreaza masura in toate. Stie sa se bucure, si Îi multumeste lui Dumnezeu pentru ele. Dar nu se lasa robit de ele. Nu se lasa dominat de ele.

Crestinii pentru care sfarsitul postului inseamna inceputul desfraului nu sunt crestini. Da, sunt oameni care dupa ce au postit tot postul o tin pana la Boboteaza numai in chefuri, numai in betii. Dar acesti oameni nu sunt crestini.

Acesti oameni sarbatoresc "X-mas-ul".

În scrisoarea de fata voi incerca sa va arat cat de diferit este Craciunul de "X-mas", si sa va rog sa ii invatati pe copiii vostri sa nu confunde cele doua momente, chiar daca, din punct de vedere cronologic, se suprapun.

Cel mai simplu mod de a diferentia cele doua sarbatori este stabilirea legaturii lor cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu care S-a facut om pentru mantuirea noastra. Si, pentru a usura aceasta diferentiere, vom porni de la faptul ca Hristos, Pruncul din staulul Betleemului, este Acelasi Hristos care a fost rastignit de oamenii pe care i-a iubit, si Acelasi Hristos care a Înviat din morti, cu moartea pe moarte calcand.

Acest adevar nu este prea comod. Pe cat de simplu este sa consideri Craciunul ca evocare a nasterii unui prunc intr-un staul, prunc care a devenit un mare invatator al omenirii, chiar cel mai mare invatator, pe atat de greu este sa recunosti ca Pruncul este Mantuitorul care a primit a Se rastigni pentru pacatele noastre, Mantuitorul care a Înviat pentru a ne pregati noua locasuri ceresti.

Cei care vor sa separe Pruncul nascut de Fecioara Maria, de Hristosul cel Înviat din morti, incearca sa ucida Craciunul. Se aseamana lui Irod care, pentru a-l ucide pe Mesia, a dat ordin sa fie omorati cei paisprezece mii de prunci.

Cine se simte stanjenit auzind de Craciun cuvintele "Hristos a Înviat!" dovedeste ca sarbatoarea sa nu are nimic in comun cu Hristos.

Sunt constient de faptul ca ideile pe care le pun pe hartie pot parea ridicole, ca reprezinta un fir de praf pe balanta care, la celalalt capat, poarta tonele de reclame la casetofoane, aparate de epilat, anticonceptionale, excursii in strainatate, si toate la un pret redus: doar se apropie Craciunul. Mass-media duce o lupta sustinuta pentru a transforma omul intr-un robot care cumpara, intr-un animal care traieste numai la nivel de epiderma.

Nimeni nu poate contesta ca, in vacarmul vanzatorilor de daruri de Craciun, glasul Bisericii de-abia se mai face auzit. Unii dintre cei care vin sa asculte slujba de Craciun o fac numai pentru a-si face norma de duhovnicie pentru jumatate de an, pentru a lua o gura de aer duhovnicesc care sa ii tina pana la Pasti. Si chiar si ei se lasa ademeniti de mirosul puternic al mancarurilor care ii asteapta si de al parfumului suav al bauturilor care le vor veseli inimile.

În infruntarea dintre Biserica si mass-media, infruntare care atinge apogeul de Pasti si de Craciun, exista un arbitru pe care mass-media nu il poate recunoaste, desi uneori il invoca dezinvolta: e vorba de Însusi Dumnezeu.

Dumnezeu e de partea Bisericii, Dumnezeu da dreptate Bisericii. Si aceasta nu dintr-o preferinta accidentala, ci pentru faptul ca Biserica este Mireasa tainica a lui Hristos.

Se duce un razboi crunt pentru ca de Craciun glasul Bisericii sa fie acoperit. Mai precis, diavolul a inteles ca cea mai iscusita tactica pentru a lovi in Biserica nu este cea de a-i acoperi glasul (aceasta ar fi generat o rezistenta martirica), ci pentru a include glasul Bisericii in corul unei bucurii generale: inaintea emisiunilor de divertisment, televiziunea transmite secvente emotionante de la slujba tinuta la cine stie ce mare catedrala, iar colindele sunt prezente cu multa risipa in ambianta programelor de pe marea majoritate a posturilor de televiziune.

S-a ajuns chiar la hibridul colindelor cantate pe muzica hip-hop sau pe alte ritmuri. Cu voci senzuale, fete tinere canta despre Nasterea Domnului cu aceeasi "evlavie" cu care canta despre ultima iubire de pe plaja. Dar colindele lor nu au nimic din curatia colindelor adevarate. Oricat ar fi de prelucrate, melodiile lor nu vor trezi niciodata fiorul sfant pe care il trezesc in suflete vechile colinde.

Stimati parinti, nu va scriu pentru a va face un rechizitoriu al deformarii Praznuirii Craciunului. Nu urmaresc decat sa punctez cateva din caracteristicile sale. Va scriu pentru a va ruga sa ii ajutati pe copiii vostri sa traiasca un Craciun adevarat.

Asta va sta in putinta sa le oferiti, oricat ati fi de saraci sau de bogati. Ma adresez voua, oamenilor mari, ca si cum as fi un prieten al copiilor. Sunt si eu un om mare. Sunt casatorit, am doi copii, si ar trebui sa nu ma simt foarte preocupat de problemele copiilor vostri. Nu am nici o vina ca am fost si sunt profesor de religie. Aceasta pozitie ma obliga sa ma rog si pentru copiii carora le predau, si pentru toti copiii din lume. Nu prin altceva decat prin faptul ca, iubind copiii, simt nevoia sa ii ajut din ce in ce mai mult.

Va scriu aceasta scrisoare pentru a va implora: nu le rapiti copiilor Craciunul. Cu aceeasi insistenta cu care comerciantii va trag de maneca hainei pentru a cumpara doua ciocolate la pret de una, sau cinci pachete de curmale la pret de doua, eu va trag de maneca sufletului: nu le rapiti copiilor Craciunul.

Nu aveti dreptul sa le rapiti copiilor Craciunul, asa cum nu aveti dreptul sa le rapiti copilaria.

Poate ca randurile mele par alarmiste, poate ca nu intelegeti de ce va cer sa nu le rapiti copiilor Craciunul: pentru ca multi dintre parintii copiilor carora le-am fost profesor au facut aceasta. Cum? Foarte simplu: incurajandu-i pe copii sa inteleaga prin Craciun o sarbatoare a placerilor, a prajiturilor si a distractiilor, o sarbatoare in care totul este permis si nimic nu este refuzat.

Copiii sunt invatati sa astepte Craciunul nu pentru a se bucura de Nasterea Domnului, ci pentru a se bucura de cine stie ce masinuta sau robotel, daca sunt baieti, sau de cine stie ce papusa, daca sunt fete.

Scrisoarea mea nu este sistematica, asa ca va rog sa nu cautati o succesiune logica in randurile mele. Va scriu repede, va scriu grabindu-ma foarte tare deoarece este 29 noiembrie si daca nu va "trimit" scrisoarea la timp, risc sa o citeasca numai tipografii.

Ce vina au parintii care au crescut in comunism, si care nu au avut parte decat de Craciunuri din care a lipsit Dumnezeu? Cum ar putea ei sa isi invete copiii sa cunoasca o bucurie pe care ei insisi nu au cunoscut-o?

Iata o intrebare care pare dificila. Dar nu e chiar atat de dificila pe cat pare. Parintii care au crescut departe de Biserica, parintii care au crescut asteptandu-l iarna pe Mos Gerila, ar trebui sa fie foarte sinceri cu ei insisi si sa recunoasca faptul ca vietile lor au fost triste.

Oamenii nu vor sa recunoasca acest adevar, ca departe de Biserica nu exista implinire, dar aceasta este realitatea. Viata oamenilor mari este o viata foarte diferita de a copiilor: pentru copii viata este plina de speranta, este plina de promisiuni. Pe masura ce trece timpul aceasta perspectiva se metamorfozeaza dintr-o imagine de primavara intr-o imagine de toamna. Viata nu este asa cum vrem noi. Viata este dura, viata este plina de greutati. Nu neaparat financiare, bogatii nu au probleme materiale dar sufleteste nu sunt deloc mai impliniti decat saracii.

În lumea pe care o cunoastem in clipa in care am devenit maturi, in clipa in care avem propria noastra familie, in clipa in care avem copiii nostri, vor creste si acesti copii. Sunt unii parinti care vor sa isi pregateasca odraslele pentru supravietuirea in aceasta jungla contemporana crescandu-i dupa principiul "homo homini lupus". Copiii se maturizeaza foarte repede, cresc purtand in sufletele lor duritatea, si ajung fiare salbatice.

Alti parinti incearca sa isi creasca copiii intr-un rasfat maxim, confundand datoria de parinti cu obligatia de a transforma copilaria fiilor lor in varsta tuturor placerilor implinite. "Viata le va fi plina de greutati, macar sa cunoasca acum bucuria dorintei implinite."

Acest rasfat nu le prinde bine copiilor. Acest rasfat le distruge sufletele, si ii invata ca binele este acelasi lucru cu implinirea vointei proprii. Copiii care asteapta Craciunul doar pentru a-si mari colectia de jucarii, sau doar pentru a-si mari "colectia" de vizite in parc vor creste fara a avea cunoaste bucuria Craciunului.

Ce este bucuria Craciunului? Este bucuria ca Hristos S-a nascut pentru mantuirea noastra. Ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat pentru ca oamenii sa cunoasca Viata cea adevarata, Viata binecuvantata de Dumnezeu.

E usor sa spunem vorbe mari, fara acoperire. E usor sa negam bucuriile lumii acesteia fara a pune ceva in loc. Nu rareori intalnim "cerberi" crestini care contesta tot ce tine de prezent, tot ce tine de lumea in care traim, si care au sufletele mai pustii decat ale celor pe care ii ameninta cu infricosatoare chinuri ale veacului. Acesti falsi profeti contemporani fac rau Bisericii pentru ca prezinta credinta crestina ca pe o utopie, ca pe o filosofie care incearca sa rastoarne celelalte sisteme de gandire numai pentru a-si afirma o superioritate pe care nu este in stare sa o demonstreze.

Vom face inca doua-trei observatii despre trasaturile acestor profeti de ocazie tocmai pentru ca ei, sau mai bine zis inaintasii lor, sunt in mare masura vinovati de declinul spiritual al lumii in care traim. Acesti "crestini alesi" nu inteleg ca Hristos a venit in lume pentru a modela vieti, pentru a le arata oamenilor calea spre cer si pentru a-i ajuta sa mearga pe aceasta cale: ei vor ca toata lumea sa tina cont de sfaturile lor, si confundand aceste sfaturi izvorate mai mult din propria intelepciune decat din Evanghelie (chiar daca sunt imbracate in poleiala evanghelica) cu intelepciunea suprema, incearca sa fie inchizitori care convertesc cu sabia cuvantului o lume apostata.

Ei vorbesc despre bucuria pe care o aduce Hristos, dar nu cunosc aceasta bucurie. Ei vorbesc despre pacea pe care o daruieste Hristos, dar sunt plini de tulburare. Ei vorbesc despre iubirea vrajmasilor, dar se manie pe oricine nu vrea sa le acorde o importanta deosebita. Cuvintele lor sunt lipsite de putere. Cuvintele lor nu conving. Ei nu fac altceva decat sa nasca in mintile celorlalti teama de credinta crestina: "A fi crestin inseamna: unu- sa nu faci asta; doi- sa nu faci nici asta si nici asta; ..." si tot asa pana cand lista faptelor interzise depaseste imaginatia unui om normal. Daca i-am ruga pe acesti profeti sa ne spuna parerea lor despre cum trebuie petrecut Craciunul, nu ar trebui sa ne mire daca ne-ar inmana o brosura plina de fraze lungi si plictisitoare, care ar incepe fiecare cu cuvintele "Nu cumva..." sau "Nu trebuie sa...".

Acesti alesi reduc credinta crestina la un "Nu..." inalt de doi metri si jumatate, care ii depaseste pe toti. Dar credinta crestina este viata. Si viata nu se poate reduce la interdictii. Viata nu se poate reduce la nimic altceva, viata nu se poate ciunti sau deforma. Viata este viata. Viata crestina este sa Îl iubesti pe Dumnezeu, gustand inca de pe pamant bucuriile vesniciei, si sa iti iubesti aproapele, pregustand comuniunea cu toti ingerii si sfintii. Viata crestina incepe cu un "Da..." mare, cu un "Da..." pe care Dumnezeu l-a rostit atunci cand, din multa Sa dragoste, l-a creat pe om.

Atunci cand vorbim despre bucuria Craciunului, oricat de mult s-ar indeparta oamenii zilelor noastre de trairea duhovniceasca a acestui praznic, nu ar trebui sa pornim de la "Nu" -uri. Chiar daca omul este iubitor de patimi, chiar daca omul isi doreste raiul numai prin vorbe, prin fapte arata contrariul.

Scurta mea scrisoare vrea sa va ceara un singur lucru: lasati-i pe copii sa se bucure de Sarbatoarea Nasterii Domnului. Si daca apare si un "nu", adica rugamintea de a nu le fi furata aceasta bucurie, motivul este ca prea multi parinti le pregatesc copiilor un Craciun din care nu lipseste decat Hristos.

Nu imi doresc sa ma aseman "crestinilor alesi" despre care am scris putin mai sus, si nu am de gand sa fac un rechizitoriu al neopaganismelor promovate de mass-media cu ocazia sarbatori crestine. Nu pentru ca imi e teama ca voi fi ironizat (sunt situatii cand ironia celorlalti dovedeste faptul ca spusele tale ii zgarie). Ci pentru ca vreau doar ca dragostea parintilor sa fie mai tare decat aceasta lume care incearca sa dezbine tot ce e frumos.

Stim in ce lume plina de minciuni, plina de compromisuri si de greutati crestem noi. Tot in ea vor creste si copiii nostri. "Nu suntem ingeri, si nici copiii nostri nu sunt." E adevarat, dar la fel de adevarat este si faptul ca nimic in lumea aceasta nu poate implini sufletele decat Dumnezeu.

Si nu avem dreptul de a-i lipsi pe copiii nostri de cunoasterea lui. Daca ei vor simti dragostea dumnezeiasca, daca ei vor intelege Taina Pruncului nascut in staulul Betleemului, atunci in inimile lor se va aprinde un foc care va arde toate gunoaiele pe care lumea aceasta incearca sa le ingramadeasca: focul credintei.

Copiii au nevoie de Craciun. Si noi avem nevoie. Cu toti avem nevoie de implinire.

Sa fim sinceri cu noi insine: putem sa ne mintim sotii sau sotiile, putem sa ne mintim prietenii sau rudele, dar pe noi nu putem sa ne mintim (daca am ajuns sa ne mintim si pe noi, nu mai suntem oameni, ci suntem roboti a caror libertate "programata" nu inseamna alegerea intre bine si rau, ci alegerea intre diferitele forme ale raului).

Viata fara Dumnezeu este o viata stearpa. Si, daca noi, din cauza patimilor noastre, nu vrem sa cunoastem aceasta viata, cel putin sa nu le rapim copiilor nostri posibilitatea de a o cunoaste. Sa nu le transformam Craciunul intr-o sarbatoare a cadourilor.

"Si atunci, sa renuntam la cadouri?"

Nu, nu asta e solutia. Solutia este de a le da cadourilor atentia cuvenita, fara ca aceasta atentie sa goneasca importanta praznuirii Nasterii Fiului lui Dumnezeu. Peste cativa ani de zile, masinutele si papusile de astazi nu ii vor ajuta sa reziste in jungla inconjuratoare. Da, copiii nostri au nevoie de jucarii (dar de jucarii care sa le dezvolte capacitatea psiho-motorie, nu sa le spele creierul cum fac majoritatea jocurilor pe calculator). Dar mai mult decat de jucarii au nevoie sa cunoasca mila lui Dumnezeu. Si, cunoscand dragostea lui Dumnezeu, vor sti si sa se bucure de cadourile primite, si vor sti si sa aprecieze eforturile facute de parinti pentru a le procura aceste cadouri.

Exista parinti bogati care risipesc banii pe toate prostiile, si care considera ca, daca si-au ingropat copiii in teancuri de jucarii, acestia nu vor mai avea nevoie nici de prieteni, nici de dragoste, nici de Dumnezeu.

Îndraznesc sa le spun ca nu isi cunosc copiii. Am ramas foarte mirat cand unul dintre copiii ai carui parinti sunt printre cei mai instariti din gradinita mi-a spus: "Ce bine ca vin la gradinita... Acasa ma simt ca intr-o inchisoare, numai jucarii, numai jocuri pe calculator. Aici am prieteni, am cu cine sa ma joc..." Si peste cateva minute a continuat: "Ce mult imi place cand ne vorbiti despre Dumnezeu. Simt liniste in suflet." Îmi parea foarte bine ca astfel de vorbe izvorau din mintea lui. Citisem si auzisem multe despre modul in care este sufocata copilaria astazi, despre influenta nefasta a jocurilor pe calculator sau despre modul in care patima iubirii de sine ii strica pe copii. Dar vocea sincera a baiatului de la gradinita (care cu alta ocazie m-a rugat sa il duc la biserica, sa vada si el o slujba, ca parintii nu l-au dus niciodata) mi-a confirmat ca cele citite si auzite sunt reale.

Chiar daca unii parinti nu vor sa inteleaga, copiii au nevoie de Dumnezeu. Predand religia la o gradinita simt din ce in ce mai clar acest lucru.

Parintilor care sunt saraci, care nu pot sa le ofere copiilor darurile pe care si le doresc de Craciun, le spun ca, daca ii vor creste in dreapta credinta, peste cativa ani se vor bucura clipa de clipa de ei: bucuria Craciunului, ca si bucuria Sfintelor Pasti, nu va lipsi din casele lor: pentru ca, prin vietile lor, crestinii sunt dovezi vii ale Învierii lui Hristos. Peste ani, copiii lor vor pastra o curatie sufleteasca pe care bogatii necredinciosi nu o vor putea procura copiilor lor nici cu saci de bani.

Sunt parinte, am doi copii, si poate ca nu voi fi in stare sa le ofer un Craciun asa cum cred ca ar trebui sa aiba. Spovediti si impartasiti vor fi (si mi-as dori sa stiu ca se vor putea impartasi si cand vor ajunge la varsta liceului), daruri vor primi. Dar asta nu este de ajuns. S-ar putea ca priceperea mea si a sotiei mele sa nu dea rezultate bune. Dar eu nu incerc sa va conving sa va cresteti copiii cum mi-i cresc eu. De aceea nici nu va dau prea multe sfaturi. Nadajduiesc ca, daca veti intelege cata nevoie au nevoie copiii vostri de bucuria Craciunului, Îl veti ruga pe Dumnezeu sa va lumineze cum sa ii ajutati sa simta aceasta bucurie.

Un singur lucru va mai spun: mi-as dori ca, vazand voi bucuria Craciunului pe fetele lor, sa va dati seama ca si voi puteti fi partasi acestei bucurii. Îmi doresc sa fiti gelosi pe bucuria copiilor vostri si sa va doriti sa traiti (sau sa retraiti) aceasta bucurie. Se apropie praznicul. Veniti cu inimile deschise. Spovediti-va si impartasiti-va. Primiti-L pe Hristos in inimile voastre. Acum nu mai vin magii cu daruri la Hristos, ci Hristos vine la magii care au plecat din diferite parti ale lumii pacatului, ca sa Se daruiasca fiecaruia dintre ei in intregime: Hristos bate la usa inimilor voastre. Deschideti-I.

"Deschide usa, crestine..."

Scrisoare catre copii

Micul meu prieten,

(Îndraznesc sa iti spun asa pentru simplul fapt ca citesti ceea ce ti-am scris. Scriu gandindu-ma la tine, la frumusetea varstei tale. Chiar daca nu te cunosc si nu ma cunosti, m-as bucura sa stiu ca randurile mele te vor bucura.)

Înainte de a-ti spune orice altceva, s-ar cuveni sa ma prezint. Ca sa nu te plictisesc iti spun doar ca ma numesc Danion Vasile. Sunt de meserie scriitor, daca asta poate fi o meserie. Am fost o vreme si profesor de religie la o scoala generala; adica am predat si copiilor de varsta ta. Mi-a fost tare drag sa le vorbesc copiilor despre Dumnezeu. Poate si de asta iti scriu: acum trei ani eram intre copiii care ma iubeau foarte mult, si ii invatam colinde. Si eu ii iubeam: in pauze imi sareau in brate, ma jucam cu ei, eram prieteni buni.

De ce iti scriu? Unul dintre motive este ca imi doresc ca anul acesta sa fie cat mai multi colindatori. Vreau sa mergi la colindat. Vreau sa te conving de faptul ca lumea intreaga are nevoie de colindul tau, de frumusetea colindului tau si de frumusetea chipului tau de colindator.

Trebuie neaparat sa mergi la colindat, prietene. Trebuie neaparat sa intelegi ca, pentru cateva zile, trebuie sa ai meseria de colindator. Nu in sensul in care o meserie aduce bani, ci in sensul in care meseria e ceva ce te reprezinta. Asa cum doctorul s-a facut doctor pentru a ingriji de trupurile bolnavilor, asa cum preotul s-a facut preot pentru a se ingriji de sufletele oamenilor, tot asa, pentru cateva zile, tu trebuie sa devii colindator.

Sa stii ca asta este una dintre cele mai grele indeletniciri. Este mai usor sa vinzi paine decat sa colinzi. De ce? Colindatorii vestesc lumii Nasterea Domnului. Colindatorii pe care ii vedem, dimpreuna cu ingerii pe care nu ii vedem, se bucura ca Hristos S-a nascut, ca Mantuitorul a venit printre oameni.

Cine este Mantuitorul, si ce inseamna acest lucru pentru tine? Greu de spus. Dupa ce am tinut odata o predica la Manastirea Rasca, o manastire frumoasa din Moldova, un calugar batran mi-a spus: "Ati vorbit frumos, dar eu n-am inteles nimic." Sper sa nu ramai si tu cu aceeasi parere dupa ce vei citi scrisoarea aceasta. Mai ales ca nu scriu doar pentru a scrie, doar pentru ca aceasta imi este "meseria", ci scriu pentru ca vreau sa iti spun anumite lucruri.

Cine este Mantuitorul? La aceasta intrebare aproape toti copiii raspund: "Domnul nostru Iisus Hristos". Ce inseamna pentru tine ca Iisus este Mantuitorul lumii? Gandeste-te ca esti suparat, gandeste-te ca ti s-a intamplat un lucru care te-a intristat. Sa zicem ca ai luat bataie de la parinti. Si, in timp ce stai si plangi, vezi langa tine o jucarie pe care ti-o doresti de multa vreme. Lacrimile se usuca repede. Asa era intreaga lume acum doua mii de ani: plina de durere si de intristare. Raiul era inchis, din cauza pacatului lui Adam, parintele neamului omenesc. Dumnezeu nu a lasat insa omenirea fara ajutor, si de aceea L-a trimis in lume pe Fiul Sau, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Fara Hristos lumea ar fi un loc al intunericului. Gandeste-te cum ar fi viata ta de copil fara joaca. Copilul care nu se joaca, nu are copilarie. Tot asa, oamenii fara Hristos nu au viata.

"Dar cum, te vei intreba, doar pe pamant sunt milioane si miliarde de oameni care nu cred in Hristos? Ei nu au viata?"

Îti voi explica, sau mai bine zis voi incerca sa iti explic ce fel de viata au acestia. Cand eram in clasa a VIII-a, chiar de ziua de nastere a tatalui meu, am spart tabla de la scoala (vazusem un film cu batai si am incercat sa le arat colegilor o lovitura cu piciorul). L-am sunat pe tata care si-a lasat musafirii si a venit imediat la scoala. Pana sa vina el, eu incercam sa ma joc cu colegii, sa imi treaca frica, dar nu am reusit. Îmi era teama de "represalii". Totusi, tata nu m-a batut pentru isprava mea. Era atat de trist (a trebuit sa plateasca paguba, si o tabla costa destul de mult), incat nici macar nu m-a certat.

Pana sa vina tata am trait clipe de framantare: credeam ca voi fi batut in fata colegilor mei. Nu imi ardea nici de joaca, nici de glume.

Într-un fel asa este viata necredinciosilor. Asteptarea incordata a unei pedepse, a celei mai mari pedepse cu putinta: sfarsitul vietii. Pentru un necredincios nu e nici o diferenta intre sfarsitul lumii si propria moarte: prin moarte necredinciosul crede ca termina orice legatura cu existenta.

De ce plang unii copii cand parintii ii iau de la gradinita? Pentru ca nu vor ca joaca lor sa se termine. Pentru ca vor sa se mai joace. Si parintii le intrerup joaca. Asa e si cu sfarsitul vietii pamantesti a necredinciosilor: ar da orice ca sa mai poata trai macar cateva zile, dar degeaba. Moartea ii asteapta.

Se apropie Craciunul si eu iti scriu despre moarte. Poate ca ti se pare ca scriu despre lucruri care ii framanta pe oamenii mari. Dar incerc sa iti vorbesc despre frumusetea credintei in Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria. Craciunul este praznicul Nasterii Sale. Si ca sa intelegi cat de mare dar este pentru noi faptul ca avem un Dumnezeu care S-a facut om pentru mantuirea noastra ti-am vorbit putin despre cat de ingrozitor este sfarsitul vietii pamantesti a necredinciosilor, si cat de apasatoare este viata celor care se tem de moarte.

Noi suntem crestini, adica stim ca moartea nu este un sfarsit, ci este doar o trecere. Din lumea pamanteasca in lumea cereasca. Noi avem un Dumnezeu care ne asteapta in rai. Hristos, pruncul din Betleem, e Cel care a adus omenirii vestea cea buna a faptului ca omul poate ajunge iarasi in rai. Dupa ce Adam a fost izgonit din rai, raiul a fost inchis: raiul a fost facut pentru om, si fara oameni nu isi avea nici un rost. Era ca o casa pustie. Hristos a venit sa ii anunte pe oameni ca Dumnezeu S-a milostivit de ei, si ca ii asteapta in Împaratia Sa. Hristos a venit sa ne arate calea spre rai.

Noi ne bucuram la Nasterea Domnului ca cei care, ratacindu-se prin desert, dau de cea mai sigura Calauza spre capatul drumului. Sute si mii de ani oamenii s-au chinuit sa ajunga la Dumnezeu, au incercat in fel si chip sa Îl cunoasca pe Dumnezeu. Pruncul din Betleem e Dumnezeul venit in intampinarea noastra, e Dumnezeul venit in cautarea noastra.

Hristos putea veni in lume ca un inger. Dar a vrut sa vina ca un om, sa traiasca viata noastra, sa simta greutatile vietii, sa simta neputinta firii omenesti.

Hristos a venit in lume pentru ca oamenii sa cunoasca bucuria adevarata, care incepe pe pamant si se termina in ceruri. De asta se bucura Biserica, de asta se bucura crestinii...

La aceste randuri tu mi-ai putea repeta intrebarea care mi s-a mai pus cand eram profesor de religie: "De ce totusi lumea cauta alte motive de bucurie de Craciun?" As putea adauga si eu alte intrebari la intrebarile tale: de ce sunt foarte multi crestini care vin la Biserica numai in prima zi a praznicului, iar in celelalte doua isi pierd vremea cu tot felul de prostii? De ce toata lumea asteapta masa de la sfarsitul postului, cand putini au postit? ..." Întrebarile mele nu ar raspunde la intrebarea ta si, in loc sa te lamureasca, te-ar incurca mai tare. Asa ca iti voi raspunde la ele mai spre sfarsitul scrisorii, acum vreau sa iti scriu despre lucruri mai frumoase.

De ce colinda copiii de Craciun? De Craciun colinda toti crestinii. Colindele se canta in Biserica. Dar copiii nu colinda numai in Biserica: ei colinda pe ulitele satului, pe strazi si prin scarile blocurilor care nu au interfoane, sau ale caror usi au fost deschise prin bunavointa unui locatar mai inimos.

De ce colinda copiii de Craciun? Pentru ca duc lumii vestea nasterii lui Hristos. Bine, dar lumea nu stie ca Hristos S-a nascut? Ba da. Dar uita foarte des. De la un an la altul lumea are nevoie de glasurile copiilor care sa ii aduca aminte ca Hristos a venit in lume. Lumea are nevoie de colinda ta. Lumea e o floare care se ofileste fara colindele copiilor. De ce? Pentru ca viermele intunericului, diavolul, incearca sa alunge din lume tot ce e frumos, tot ce e curat, tot ce e sfant. Diavolul vrea sa rupa lumea de Dumnezeu. Si colindele il ard ca niste rugaciuni. El nu vrea ca oamenii sa asculte colindele copiilor, nu vrea ca ei sa mai creada colindele copiilor.

În ultima suta de ani a avut loc deformarea colindatorilor. La sate, de Craciun, toti crestinii asteptau colindatorii cu portile inimilor deschise. Copiii veneau, colindau si erau primiti cu multa dragoste. Nu puteai refuza colindatorii, era ca si cum ai refuza mesajul lor.

Astazi e "inflatie" de colindatori. Cum adica? Adica sunt prea multi colindatori pe metru patrat. De Craciun blocurile, metrourile, tramvaiele, si magazinele sunt asaltate de cete de colindatori ale caror voci scartaie din pricina solicitarii la maxim: aproape toti asteapta bani, cat mai multi, ca taxa pentru concertele pe care le sustin. Se colinda pentru bani, se face negot cu colinde.

Bine, dar pe vremuri colindatorii cantau "gratuit"? Nu primeau si ei covrigi, nuci, sau tot felul de prajituri si prajiturele? Ba da. Numai ca neobositii colindatori de altadata erau patrunsi de bucuria si de emotia Craciunului. Erau ca niste paji care anunta nunta imparatului. Pe cand colindatorii de astazi sunt niste vanzatori de colinde. Agaseaza oamenii cu melodiile lor, pe care le canta cu raceala cu care ar canta niste manele (de fapt manelele le canta cu foc, sau jucand in jurul focului de bucurie ca au strans suma scontata la "concertul obligatoriu de iarna").

Ironizand spiritul comercial al solistilor care strabat in viteza scarile blocurilor, incercand sa obtina "prazi" cat mai bogate, Stefan Hrusca spunea odata ce primesc azi colindatorii: "nuci, alune, un euro, doi...". Ar putea sa lase drept "amintire" numarul de cont din banca, pentru ca transferul sa fie mai simplu, si sa nu umble cu atatia bani dupa ei.

Nu este Craciunul sarbatoarea darurilor, nu este si acesta un mod civilizat pentru a aduna bani pentru cadouri?

Nu. Poate ca raspunsul acesta te nemultumeste. Lumea intreaga se lasa prinsa de vraja sarbatorilor de iarna, crestini si necrestini se lasa prinsi de febra "cadourilor". Toti intra in vartejul halucinant al cumparaturilor.

Cu ocazia Nasterii lui Hrisos, toti isi fac cadouri. Exceptie fac numai saracii, care nu rareori fac Craciunul fara sa manance o felie de cozonac proaspat. Dar iti voi scrie mai incolo despre ei si despre bogatii care isi fac Craciunul prin restaurante scumpe.

Voi incerca sa te fac sa intelegi ca Sarbatoarea Nasterii Domnului nu are prea multe in comun cu Sarbatoarea Darurilor de iarna. E un lucru foarte complicat, dar am incredere in tine. Stiu ca esti la o varsta frageda, dar cred ca asa cum incerci sa intelegi foarte multe despre lumea in care traiesc oamenii mari, asa vei intelege si ceea ce iti scriu acum.

Oamenii mari considera ca cei mici nu sunt in stare sa inteleaga lucrurile serioase, in timp ce pentru a le explica tot felul de lucruri neimportante isi ocupa cat mai mult timp. Si mai e ceva: oamenii mari le spun copiilor numai ceea ce considera ca e cazul sa le spuna. Daca un parinte isi convinge copiii de importanta praznuirii Craciunului, de faptul ca atunci crestinii trebuie sa Îl primeasca pe Hristos in dar prin Sfanta Împartasanie, si parintele nu merge sa se spovedeasca si sa se impartaseasca, atunci copilul isi da seama ca ceva nu este in regula.

Pentru a nu se ajunge la astfel de situatii, parintii prefera sa isi convinga copiii ca de fapt Craciunul este o sarbatoare a trupului, o sarbatoare in care mancarea este din belsug, in care cadourile sunt impartite in stanga si in dreapta, si in care Dumnezeu e invocat numai pentru a da impresia ca totul este asa cum ar trebui sa fie.

S-ar putea sa te pun pe ganduri scriindu-ti aceste lucruri. Daca exista parinti care prezinta deformat copiilor Craciunul, inseamna ca exista parinti pentru care credinta in Dumnezeu este un lucru lipsit de importanta.

Si asa si e. În Vietile Sfintilor gasim nu putine exemple de parinti care au cautat sa ii indeparteze pe copiii lor de credinta in Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Si numarul acestora nu s-a imputinat pana astazi. Ba chiar a crescut.

Poate ca stii despre patimirea Sfintei Mucenite Filofteea de la Curtea de Arges, care a fost ucisa chiar de catre tatal ei: ea avea obiceiul de a da oamenilor saraci o parte din mancarea pe care mama ei vitrega i-o trimitea tatalui sau la camp. Si in zilele noastre mai sunt copii care ii iubesc atat de mult pe saraci incat isi pun in pericol propria viata pentru a-i ajuta. Dar mai sunt si parinti care, plini de manie draceasca, isi pedepsesc copiii pentru fiecare fapta evanghelica pe care o savarsesc.

Poate ca unii parinti vor citi si ei aceste randuri. Se vor revolta si se vor intreba de ce sadesc in mintile copiilor neincredere fata de parintii lor.

Raspunsul meu e simplu: mi-as dori ca toti parintii din lume sa fie crestini si sa isi creasca fiii in dreapta credinta, fiindu-le primele calauze pe calea mantuirii.

Unii parinti incearca sa isi convinga copiii ca, Craciunul este o simpla sarbatoare a darurilor, invocand faptul ca daca i-au adus pe lume sunt liberi sa ii creasca cum voiesc.

Tot asa incerc si eu sa conving ca aceasta sarbatoare este cu mult mai mult: este o sarbatoare sfanta, de care oamenii ar trebui sa se bucure mai ales duhovniceste.

Chiar daca esti la o frageda, iti dai seama ca in lumea oamenilor mari exista multa rautate (asta o stii mai ales de la televizor, din filmele si din stirile care iti vatama mintea). Gandeste-te ca, daca Hristos nu S-ar fi intrupat din Fecioara Maria, raul din lume ar fi fost mult mai mare. Si ceea ce noi consideram ca e rau ar fi fost considerat bine. Gandeste-te ca daca nu S-ar fi intrupat Hristos dragostea dintre oameni ar lipsi. Poate ca pana acum ar fi avut loc si sfarsitul lumii, din cauza cine stie carui razboi sau a cine stie carei bombe lansata "din greseala".

Hristos a venit in lume pentru ca sa ii invete pe oameni sa se iubeasca; nu cu o dragoste egoista, nu cu o dragoste de clan, prin care ne iubim numai rudele si prietenii. Ci cu o dragoste cu care ii iubim si pe cei buni si pe cei rai. Aceasta dragoste simtind-o cei buni, devin si mai buni, iar cei rai pun frau rautatii lor.

Hristos S-a nascut pentru a omori moartea. Hristos S-a nascut pentru a-i invata pe oameni cum sa traiasca pentru a dobandi raiul. Tu poate nu te-ai gandit inca ce meserie vei avea cand vei creste mare. Dar Hristos ti-a aratat care trebuie sa fie viitoarea ta meserie: cea de ostas al Împaratului ceresc.

Sa nu crezi ca prin randurile mele incerc sa te indepartez de bucuria cadoului pe care ti-l doresti de Craciun. Exista o legatura directa intre Craciun si acest cadou.

Toti oamenii isi doresc cadouri, de la cei mici pana la cei mari. Ce sunt cadourile? Prilejuri de a infrunta banalitatea si plictiseala, prilejuri de bucurie. Oamenii au nevoie de cadouri tocmai pentru ca viata are multe momente triste.

Hristos a inteles ca oamenii au nevoie de cadouri, de daruri. El este Cel mai pretios dar pe care il pot primi crestinii de Craciun.

Poate despre Sfanta Împartasanie ai invatat la scoala ca este Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos.

"Dar de impartasit ne putem impartasi la orice Liturghie, nu e nimic deosebit in faptul ca ne putem impartasi de Craciun..."

Am auzit aceasta replica mai demult, la o ora de religie. E adevarat ca ne putem impartasi cu Sfintele Taine si in alta zi. Dar pentru a cunoaste bucuria Craciunului trebuie sa Îl primim pe Hristos in inimile noastre. Si cum putem spune ca Îl primim pe Hristos in inimi cata vreme refuzam sa Îl primim asa cum ni Se daruieste, adica prin Sfanta Împartasanie?

Nu, micul meu prieten, cine nu se impartaseste de Craciun, nu poate simti adevaratul praznic. Se aseamana celor care se satura de o mancare doar simtindu-i mirosul, si lenevindu-se sa mearga la masa.

Sa nu te gandesti ca ai destula vreme inainte ca sa te impartasesti la fiecare dintre Craciunurile ce vor urma. Vei creste si, pe masura ce anii trec, vor aparea din ce in ce mai multe motive ca tu sa nu te impartasesti. Cel mai important dintre ele este faptul ca, intr-o forma sau alta, vei fi ispitit de pacat. Sa ii luam ca exemplu pe liceeni, sau mai bine pe studenti: cati studenti se impartasesc la marile sarbatori la biserica la care mergi tu? Foarte putini (daca tu insuti nu mergi la biserica de sarbatori nu ai cum sa iti dai seama de acest lucru). De ce? Pentru ca sunt la varsta la care simt adierea pacatului. Diavolul cel pierzator de suflete le intinde undita si ei, daca nu sunt tari in credinta, musca momeala. Tineretea este varsta la care armatele diavolului distrug mii de suflete: pentru ca, daca le-au biruit inca de acum, le vor tine mult mai usor in sclavie.

Diavolul se teme numai de sufletele curate, de sufletele care stau sub binecuvantarea lui Dumnezeu. Profita de curatia varstei tale: nu il lasa pe vrajmas sa sparga zidul sufletului tau. Primeste-l in viata ta pe Hristos. Spovedeste-te si impartaseste-te.

"O, dar nu imi place sa ma spovedesc..."

Si acest lucru l-am auzit de la elevii mei. Dar celor carora nu le place sa se spovedeasca, le place sa faca altceva, de obicei lucruri rele. Mintitul parintilor intra in aceasta lista, si este inca dintre cele mai mici. Tu nu ai cum sa iti dai seama cum creste un suflet care iubeste minciuna: e ca si cum ar fi udat cu otrava. Si, peste ani de zile, otrava il va imbolnavi.

Vrei sa iti faci tu singur cel mai frumos dar de Craciun? Spovedeste-te si impartaseste-te. Vei vedea cum sufletul tau se va umple de lumina si de bucurie. Vei vedea cum toate se vor lumina in jurul tau.

Cu cat te vei bucura mai mult de dragostea lui Hristos, cu atat iti vei iubi mai mult parintii, si cu atat mai mult vei simti dragostea lor. Cu cat Îl vei iubi mai mult pe Parintele ceresc, cu atat ii vei iubi mai mult si pe parintii tai trupesti.

Si incercati sa le faceti si voi daruri parintilor vostri. Viata lor e plina de greutati. Voi trebuie sa incercati sa ii mangaiati cat mai mult. Voi trebuie sa le daruiti dragostea voastra. Asa cum copiii au nevoie de parintii lor, atat material cat si spiritual, si parintii au nevoie de copiii lor. Asta o spun nu ca pe o simpla teorie: nu de putine ori, frant de oboseala fiind, m-am odihnit in dragostea baiatului meu, Codrin. (Fetita, Nectaria, e mica: are abia doua luni. Si, chiar daca la capitolul vorbe stam prost, la capitolul "declaratii de dragoste" stam foarte bine: se lumineaza la fata cand ii zambesc, si asta ma umple de bucurie).

Îmi iubesc copiii si am mare nevoie de dragostea lor. Asa au si parintii tai nevoie de dragostea ta. Cand eram mic, nimeni nu mi-a spus ca parintii mei au nevoie de dragostea mea. Abia cand mi-a murit mama, mi-am dat seama cat de mult insemnam noi, eu si sora mea, pentru tatal nostru. Si abia dupa ani de zile mi-am dat seama cat am gresit eu fata de el, si cat de mult l-am suparat.

Asculta sfatul unui "om mare": parintii tai au nevoie de dragostea ta. Si acum, apropiindu-se Craciunul, ii poti ajuta sa iasa putin din febra cumparaturilor si a curateniei. Odihneste-i prin dragostea ta.

"Dar oare ei imi vor da darul pe care il astept?..." Sper ca nu iti pui aceasta intrebare atunci cand iti scriu despre iubirea de parinti. Iubirea nu se vinde si nu se cumpara. Iubirea care se cumpara, nu este iubire. Iubeste-ti parintii si daca vei primi darurile asteptate, si daca nu le vei primi. Poate ca anul acesta "Mos Craciun" a fost mai sarac, si nu a putut sa cumpere tot ce si-ar fi dorit.

Voi scrie acum cate ceva despre parintii care, din cauza saraciei, nu pot cumpara prea multe bunatati pentru masa de Craciun. Poate ca aceste randuri vor fi citite si de catre copii mai saracuti, de copii care jinduiesc la rasfatul de care au parte colegii lor.

De la inceputul lumii si pana la sfarsitul ei, vor exista trei categorii de oameni: bogatii, saracii, si oamenii care nu sunt nici bogati si nici saraci. Chiar daca, din orgoliu, cei din urma se socotesc bogati, sau daca, din zgarcenie, se socotesc saraci, pentru ei sarbatorirea Craciunului nu pune mari probleme.

Dar pentru saraci...

"Saracii sunt niste vietati cu doua picioare, care strabat lumea noastra accidental. Ar trebui sa existe anumite bariere, pentru ca vietile noastre sa nu se intersecteze...", gandesc bogatii necredinciosi, ghiftuindu-se cu mancare si cu bautura.

Voi spune despre cei saraci cateva cuvinte: voi da un exemplu de traire a saraciei care va dovedi cat de strans pot fi legate saracia si sfintenia: o familie cu unsprezece copii traia intr-o singura camera. Sotul muncea din greu sa asigure painea familiei. Si el avea o singura nemultumire: ca nu putea face milostenie. Ca, desi sotia sa facea treaba in casele altora, si uneori lucra fara sa ia bani (cand ajuta alti oameni saraci), el nu putea sa ii ajute pe cei aflati in necazuri. Nici unul dintre autorii cartilor de succes nu are atata imaginatie incat sa creeze un personaj atat de altruist. Si totusi astfel de eroi ai lui Hristos exista.

Cum s-o fi praznuit Craciunul in casa acestui sarac? Cu mancaruri si bauturi alese? Nu, evident ca nu. Dar sunt convins ca in casa lui era mai multa bucurie decat in casele tuturor bogatilor la un loc. Saracii pot fi sfinti, saracii Îl pot avea pe Dumnezeu (desigur ca exista multi saraci pacatosi, asa cum exista si unii bogati sfinti).

Daca parintii sunt credinciosi, Craciunul este plin de bucurie. Si Dumnezeu randuieste sa fie si ceva daruri pentru copii, si ceva bun pe masa.

Si atunci cand masa e saraca, si copiii si-ar dori ceva bun, ar trebui sa se roage Domnului sa aiba grija de ei. Si Dumnezeu nu ii va lasa.

Am fost foarte impresionat de o scrisoare a unui copil catre Dumnezeu, scrisoare pe care am citit-o intr-o carte de povesti. Nu de mult timp am aflat si care e originea ei: aceasta scrisoare a fost scrisa de un mare sfant al Bisericii, de Sfantul Nectarie din Eghina, facatorul de minuni. Într-o noapte L-a visat pe Hristos, care l-a intrebat de ce plange. Si pentru ca in vis nu I-a putut raspunde, inecandu-se in lacrimi, a doua zi i-a raspuns prin urmatoarea scrisoare: "Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapanul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici, si n-am trimis maicii mele nici un banut... Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, ...".

A pus scrisoarea intr-un plic pe care a scris destinatarul: "Pentru Domnul nostru Iisus Hristos, in ceruri". Din randuiala lui Dumnezeu, scrisoarea a fost deschisa de un om bogat, care i-a trimis tanarului haine, mancare si bani.

Mi-a placut sa citesc povestea. Dar mi-a placut si mai mult sa aflu ca scrisoarea a existat, si ca ajutorul primit in urma scrierii ei a fost real. Viata e, nu de putine ori, mai palpitanta decat cartile.

Dumnezeu nu sovaie sa asculte rugaciunile celor care Îi cer ajutorul. Învata de la Sfantul Nectarie sa Îi ceri Domnului tot ceea ce iti trebuie cu adevarat. Sunt multe lucruri pe care ni le dorim, dar pe care nu I le cerem lui Dumnezeu tocmai pentru ca stim ca nu ne-ar fi de folos sa le avem. Ar fi bine sa iti dai seama ca nici unul dintre lucrurile pe care nu le-am primi drept dar de la Dumnezeu, nu ne fac viata mai frumoasa. Si, chiar daca pe moment ne gonesc plictiseala, in timp isi arata urmarile nedorite. (Sa luam un exemplu: jocurile pe calculator au din ce in cei mai multi "discipoli" astazi. Copiii se joaca si le e bine. Dar creierul lor are de suferit de pe urma acestor jocuri - cu toate ca reclamele sustin contrariul. Si din copiii normali apar copii ofiliti, nervosi si egoisti. Copii al caror randament intelectual e din ce in ce mai scazut. Le-au fost de folos jocurile pe calculator? La intrebarea asta poti raspunde singur. Si totusi, exista copii care Îl roaga pe Dumnezeu sa le trimita asemenea jocuri...). Încearca sa iti dai seama ca tot ceea ce facem are urmari in viitor: bune sau rele.

Ti-am scris aceasta scrisoare pentru a-ti oferi si o alta imagine a Craciunului. Scrisoarea mea se apropie de sfarsit. Se termina brusc, pentru ca nu am scris tot ce aveam sa iti scriu. Poate ca iti voi scrie din nou la anul. Si atunci iti voi scrie mai mult.

Tine minte ca vei creste. Vrei sau nu, vei ajunge un om mare. Si atunci se va vedea daca felul in care ai petrecut Craciunul I-a placut lui Dumnezeu sau nu. Cred ca la slujba Nasterii Domnului vei veni, asa cum vin multi copii. Dar nu e de ajuns. Craciunul tine mai mult de doua ore...