[ dreapta credintă ] [ drumul sufletului dupa moarte ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
 




DESPRE IAD

Vom vorbi câteva cuvinte despre iad. De-atâtea ori auziți cuvântul iad în dumnezeiasca Evanghelie, în Sfânta Scriptură, în învățăturile Sfinților Părinți, și în tradiția Bisericii Ortodoxe. Dar v-ați pus vreodată întrebarea ce este iadul?

Ce este iadul? Să știți că iadul este împărăția morții; iadul este locul acela unde se chinuiesc, după dreptatea lui Dumnezeu, dracii și toți care au mâniat pe Dumnezeu și au făcut voile lor în această lume.

Iadul este împărăția dracilor, a cărui poartă este deznădejdea, curte sunt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuțiciune și putoare; mâncare este foamea, băutură este setea, ceasornic este plânsul, așternut este văpaia, orânduială este tulburarea cea fără rânduială a prăpastiei acelea groaznice.

Dar știți dumneavoastră câte feluri de munci are iadul? Nouă feluri de munci sunt în iad și toate sunt veșnice și foarte grele.

Prima muncă este întunericul, cum arată marele prooroc Isaia. Dar nu întunericul acesta, pe care-l vedem noi pe pământ. Întuneric pipăibil. Ai văzut în Egipt, în pământul Ghesem, că unde erau evreii, era lumină și în tot Egiptul era întuneric?

Nimeni nu știa pe unde să meargă. Dumnezeu ce nu poate? Toate-s la Dânsul. Întuneric pe lumea asta, dar celălalt întuneric îi veșnic.

Acolo este întuneric așa de tare, încât îl poți pipăi cu mâna. Aceasta o zice dumnezeiescul Iov: Mă voi coborî în pământul întunericului celui veșnic, care nu are lumină, dar nici tămăduire în veac.

De întunericul acela a amintit și Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa, când zice: Legați-i mâinile și picioarele și aruncați-l pe el întru întunericul cel mai dinafară, arătând prin aceasta, cum zice și dumnezeiescul părinte Efrem Sirul că este un întuneric greu.

Deci, cea dintâi muncă ce stăpânește iadul este întunericul acela negrăit și neînchipuit.

A doua muncă, după întuneric, este plângerea și scrâșnirea dinților. Atâtea lacrimi se varsă în iad într-o singură zi, că, dacă s-ar aduna pe fața pământului ar face un ocean mai mare ca Oceanul Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord până la Polul Sud; are 18.500 km lățime și, la Insulele Mariane, are 11 km adâncime. Și numai în iad, într-o singură zi, lacrimile care se varsă acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atâta plângere este în iad.

A treia muncă este putoarea cea rea. Dacă s-ar aduna toate putorile de pe fața pământului la un loc n-ar face nici un miligram față de putoarea care este acolo. Ca să vă dați seama ce putoare este în iad, am să vă spun o istorioară.

Doi frați de la o mamă s-au dus la mânăstire să se facă călugări. Și unul s-a dus în mânăstire și a avut răbdare multă, smerenie multă, ascultare fără cârtire și a rămas în mânăstire până la moartea lui. Iar altul și-a pierdut răbdarea și a spus că se duce în lume înapoi la tată și mamă. Fratele cel care a rămas în mânăstire îl sfătuia:
- Frate, nu te duce înapoi. Auzi ce spune Evanghelia: Nimeni, punând mâna pe plug, să nu mai privească înapoi. Deci, nu te duce, frate, în lume, pentru că mare primejdie este să lași mânăstirea și să te duci din nou în lume.

Iar el a zis:
- Nu, eu mă duc!
- Dar nu te temi de chinurile iadului?
- Nu cred, frate, că sunt chiar atât de grele muncile iadului, cum spune Sfânta Scriptură sau cum spun oamenii. Așa s-a scris în cărți ca să ne sperie.

Și s-a dus acasă și s-a căsătorit și și-a făcut de cap. Dar n-a trăit mult, decât trei ani, și a murit. Auzind călugărul că fratele său, care s-a întors în lume, a murit, a început să se roage cu foc lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, arată-mi să văd unde este fratele meu; în iad sau în rai!"

După o vreme destul de îndelungată, într-o noapte o umbră neagră a intrat în chilia lui. Și când s-a uitat el bine la lumina lumânării, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plângând și suspinând:
- Mă cunoști? Eu sunt fratele tău.

Era negru ca un cărbune. Doar după glas l-a cunoscut. Și atunci acesta, văzându-l într-o stare jalnică ca aceea, l-a întrebat:
- Frate, de unde vii?
- Din iad, că am lăsat mânăstirea și m-am dus în lume și mi-am făcut de cap; am murit în păcate și m-am dus pentru păcatele mele în muncile iadului.

Și atunci acesta a început să întrebe:
- Măi, frate, știi ce-mi spuneai tu mie, că muncile iadului nu-s așa de grele, ci s-au scris așa numai să sperie lumea și să înficoșeze pe oameni. Chiar așa este de greu în iad?
- De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decât cum sunt scrise; și de ar avea tot codrul limbă și toată iarba pământului de ar vorbi, n-ar putea spune cât de greu este în iad!

Dar fratele se făcea că nu-l înțelege.
- Frate, oare voi putea să le încerc și eu puțin, ca să mă încredințez de adevăr?
- Nu poți auzi răcnetele și țipetele și vaietele din iad, că tot atunci mori.
- Dar, n-aș putea măcar să pipăi iadul?
- Nu poți, că acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare ca acesta și tot atunci te-ai topi, fiind în trup material.
- Nu pot nici să văd?
- Nu poți, că mori de frică, văzând priveliștea aceea groaznică și urgia mâniei lui Dumnezeu din iad!
- Dar cum aș putea eu să încerc măcar cât de puțin muncile iadului?
- Frate, ține minte. Ai putea mirosi oleacă din putoarea iadului!

Cum era îmbrăcat cu haina, a scuturat mâneca hainei puțin și s-a făcut nevăzut. Și când a scuturat mâneca, atâta putoare a ieșit din mâneca hainei lui, încât acela a căzut mort jos și trei zile nu a putut să iasă din chilie.

Greu de tot a deschis ușa și s-a târât afară din chilie și a ieșit acea putoare din chilia lui, încât s-a împrăștiat în toată mânăstirea.

Călugării au părăsit mânăstirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care a ieșit din chilia de unde a scuturat cel din iad mâneca hainei lui.

După trei luni, acel miros greu a dispărut. Călugării când s-au întors înapoi l-au găsit pe acela din chilia căruia ieșise acea putoare și l-au întrebat:
- Ce a fost, frate, putoarea aceasta? De unde a venit?
Iar el a răspuns:
- Știți, părinților, eu am avut un frate bun în mânăstire, care s-a dus în lume și a murit după trei ani căsătorit. Eu m-am rugat Domnului să-mi arate unde este fratele meu.
După multă rugăciune, într-o noapte a venit la mine și l-am întrebat unde este. Aflând că este în iad, curios, l-am întrebat cât de greu este în iad, deoarece îl știam nepăsător, zicând că nu crede că muncile iadului sunt chiar așa de grele, cum scrie în cărți.

Atunci el m-a încredințat că nici nu poate spune limba de țărână cât de greu este în iad și ceea ce scrie în cărți este foarte puțin spus.

Ca să vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, că tot atunci mori; nici nu poți auzi ce este în iad că mori, nici nu poți pipăi; și mi-a dat să miros oleacă din putoarea care este în iad.

Atunci și-a scuturat mâneca la haină și iată sunt trei luni de zile de când putoarea aceasta stăpânește mânăstirea noastră și ați fugit; și de-abia acum se poate veni, înapoi.

Și a încredințat tot soborul mânăstirii cât de mare putoare este în iad. Aceasta este a treia pedeapsă a iadului.

A patra muncă în iad este foamea și setea. Ați auzit ce spune proorocul Isaia: Vor flămânzi precum câinii și vor urla și se vor jeli, și nimeni nu va potoli foamea lor. Și Mântuitorul ne arată în Sfânta Evanghelie, în pilda cu bogatul și Lazăr: Părinte Avraame, trimite pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului său în apă, să vie să-mi răcorească limba, că rău mă chinuiesc în văpaia aceasta.

Ai auzit ce-i acolo? Un deget înmuiat în apă, cât de mare preț are! Și nouă aici nu ne place apa, vrem vin, rachiu, dresuri și cutare. Vai de noi că nu cugetăm deloc ce ne așteaptă. foamea și setea sunt a patra muncă.

A cincea muncă a iadului este tartarul, gheața. Tartarul este un iezer fără fund, plin de gheață și foarte rece. Aceasta este "scrâșnirea dinților", de care vorbește dumnezeiasca Scriptură, adică gerul acela nesuferit de care nu-și poate închipui nimeni.

A șasea muncă este viermele cel neadormit. Acolo sunt viermi de foc care mănâncă trupurile oamenilor și sufletele lor în vecii vecilor, și niciodată oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc și șerpi de foc care înoată prin văpăile iadului, cum înoată peștii prin apă la noi și nu se vatămă. Și îi prind pe cei păcătoși și-i sug și-i înțeapă și-i mănâncă în vecii vecilor, împreună cu viermii cei neadormiți. Asta este munca a șasea.

A șaptea muncă este gheena, adică focul cel nestins, care este cea mai grea dintre toate. Focul cel negru care arde în vecii vecilor cu întuneric.

De acela se tem și dracii. Că ei se rugau Mântuitorului, când făcea minuni pe malul Mării Galileii, când a scos demonii din cei doi îndrăciți: Te știm pe Tine cine ești, Fiul Celui Preaînalt; Te rugăm nu ne trimite pe noi în gheena! Acolo îi trimitea, că El avea putere. Și dracii se tem de gheena, de care spune Mântuitorul în Evanghelie: Unde focul lor nu se stinge.

Dar nu este foc de acesta ca al nostru, care se face ca să dea lumină; focul acesta, chiar de ar arde pe cineva, dar dă lumină; acela, însă, este foc negru ca păcura și de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta. Așa spune fericitul Ieronim.

Cât de mare este focul unde se topește oțelul, totuși este neînchipuit de slab față de focul iadului, ca și cum ar fi zugrăvit pe pereți. Ai vedea un foc zugrăvit pe perete cu vopsea și nu te frigi.

Așa este de slab focul acesta față de focul iadului. Focul nestins nu mai are acolo nevoie de materie, cum zice Sf. Efrem: "Că nu sunt oarecare care-l aprind cu materie din lumea aceasta". Acolo este foc nestins, nu este foc cu lemne aprinse, ci arde cu urgia mâniei lui Dumnezeu negrăită, către cei păcătoși.

Acest iezer de foc de care spune la Apocalipsă, care nu are fund în veacul veacului, arede și pe toate duhurile cele rele și le chinuiește în vecii vecilor.

De aceea spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: "Nimenea din oamenii care își aduc aminte de gheenă, nu vor ajunge în gheenă". Că cine cugetă la iad scapă de iad. Cine își aduce aminte de gheena, scapă. Că nu există om care-și aduce aminte de gheena, care este atâta de groaznică muncă, să ajungă în gheena.

Fiindcă îndată ce își aduce aminte de gheena el se ferește de păcat și începe a lucra fapta bună, se mărturisește, pune început bun, își face canonul și își îndreaptă viața sa. Este ca acela de care se spune în Biblie: "Că nu mai este fapta ta ca ieri și ca alaltăieri; poate să fie omul până azi un drac și mâine se face înger luminat". Numai să-și aducă aminte de iad și de gheena; că dacă uită iadul ajunge în iad, iar dacă nu uită iadul nu ajunge acolo.

Iată, am să vă spun despre gheena și despre veșnicia iadului printr-o minune care se găsește scrisă într-o carte veche.

În Sfântul Munte al Atonului trăia un călugăr cu numele Andrei. Și acesta ducea o viață sfântă, în feciorie, asceză, post, rugăciune și priveghere; în meditații sfinte și în cugetarea Sfintelor Scripturi. Dar s-a îmbolnăvit când era aproape de treizeci de ani și a zăcut unsprezece ani și nu mai murea.

Atunci, după dreptate, acest călugăr cu numele Andrei și-a pus întrebarea: "De ce sufăr eu?" Pentru că nu se știa cu păcate așa de grele, ca să sufere pe pământ atât de groaznică boală. Și a început săracul, ca tot omul care nu mai poate răbda, să se roage așa la Dumnezeu:
"Doamne, cer de la Tine un singur lucru și anume: sau să mor sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda! Mi-au rămas numai oasele și pielea!"

Rugându-se el așa, într-una din nopți, a strălucit o lumină uimitoare în chilia lui. El s-a temut să nu fie de la draci, căci și diavolul se face în chipul lui Hristos, în chip de înger, în chip de sfînt ce strălucește ca soarele și poate să te înșele.

Este ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: Nu-i de mirare că însuși satana se preface în chip de înger de lumină și slujitor al dreptății. Adică, dracii se prefac în chip de slujitori ai dreptății.

Deci s-a temut călugărul și a început să facă cruce. Și înadată a văzut că intră pe ușa lui un tânăr foarte frumos la chip, foarte luminat, cu un toiag de aur în mână, cu o cunună de aur pe cap și o cruce de aur pe frunte și i-a zis:
- Nu te teme, părinte, nu-s diavol. eu sunt îngerul păzitor al vieții tale și m-a trimis Dumnezeu să-ți spun un lucru. Eu totdeauna sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftările, toate durerile, toate necazurile tale eu le știu. Că tu dormi, eu nu dorm niciodată; tu mănânci, eu nu mănânc; tu bei, eu nu beau.

Adu-ți aminte ce spune psalmistul: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de dânsul și-l va izbăvi pe el; și ...nici să dormiteze cel ce te păzește.

Deci, părinte, eu știu necazurile tale. Dar iată, tu ai început să te rogi lui Dumnezeu așa de la o vreme: "Doamne, sau să mor, sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda!" Și Dumnezeu m-a trimis să-ți spun ție două lucruri:
- Care?
- Iată ce spune Dumnezeu prin mine: "Vrei să mai rabzi boala un an pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad?"

Dar el când a auzit, a zis:
- Doamne, îngerul Domnului, tu care știi necazurile mele, să mai zac eu un an pe pământ? Nu știi că o noapte îmi pare un an și că toate bolile mai cu seamă noaptea sunt grele? Deci cum am să mai rabd eu un an această groaznică boală? Și pentru ce rabd eu? Că eu știu ca om, că m-am silit, de când am venit aici în Sfântul Munte, să fac voia lui Dumnezeu.

Și a zis îngerul Domnului:
- Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt în iad și Dumnezeu te-a găsit pe tine și voiește prin osteneala și suferința ta să scoată din neamul tău, până la al nouălea neam din iad". Că așa se întâmplă dacă un călugăr bun își face datoria, mulți din neamul lui se mântuiesc prin el.

Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu răsplătește păcatele părinților asupra copiilor până la al patrulea neam.

Deci, tu suferi pentru strămoșii tăi. Dar dacă vrei să ieși și tu din iad și ei, să mai zaci un an pe pământ sau trei ceasuri în iad. dar ia seama ce spui, i-a spus îngerul, că în clipa aceasta ți-am și luat sufletul!

A stat el și s-a gândit.
- Gândește-te bine! i-a spus îngerul.
- Trei ceasuri în iad!

Cînd a zis aceste cuvinte, i-a și luat sufletul. Și unde l-a dus? L-a dus în gheena, de care v-am amintit înainte, cel mai greu loc din iad, de care se tem și dracii.

Și când l-a dus acolo și l-a băgat în focul cel negru și de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a fost cuprins de întunericul ce domnea pretutindeni și a început a răcni și a geme de durere, căci balaurii de foc au început să-l muște și să-l chinuiască; el, când s-a văzut acolo și a văzut atâta deznădejde și atâta strigăt și atâta durere și atâta spaimă și atâta foc, a început să strige cât putea: "Doamne, miluiește-mă! Doamne, iartă-mă!"

După trei minute, o lumină a despicat întunericul și a apărut îngerul Domnului. Când l-a văzut, a început a bate din palme și a striga așa:
- Vai mie! Vai mie! Vai mie! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut!
- Ce n-ai crezut, părinte Andrei?
- N-am crezut că un înger al Domnului poate să mintă!
- Cum se poate una ca asta, ca să spun eu minciuni? Eu nu sunt om păcătos, eu nu sunt duh rău, diavol. Eu nu pot face păcat, eu nu pot minți. Cum pot eu să mint, dacă sunt rază de dumnezeire, sunt lumina a doua din lumina cea dintâi? Cum aș putea eu să spun minciuni?
- Dar cum ne-a fost vorba în chilie la mine?
- Cum? - N-a fost vorba că mă vei scoate de aici după trei ceasuri? Iată, au trecut mai mult de trei sutr de ani de când mă chinuiesc aici!

Îngerul i-a spus:
Adevărul este Hristos. De-abia a trecut o oră și mai ai două ore de stat.
- Două ore? a strigat monahul cu groază. Este oare cu putință să fi trecut numai o oră până acum?
- Eu am venit să văd dacă poți răbda.

Atunci a zis călugărul Andrei:
- Doamne, dacă acesta este adevărul, că de-abia a trecut un ceas de când mă chinuiesc aici în iad, du-mă înapoi în trupul meu cel rănit și bolnav și să sufăr acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar până la ziua venirii lui Hristos, numai să nu mai stau o clipă aici în focul cel nestins!

Și îndată, cu iuțeala gândului, l-a luat îngerul și l-a dus înapoi în trup.

Cine a știut că a fost mort un ceas? Când a înviat a început a striga:
- Miluiți-mă! Miluiți-mă!

Și a venit călugărul care îl îngrijea și a întrebat:
- Ce este, părinte? De ce strigi?
- Să se adune tot soborul mânăstirii.

Erau trei sute de călugări acolo. Și l-au pus într-un cerdac înalt și le-a spus la toți minunea care s-a petrecut cu el; că el a stat un ceas în iad și i s-au părut mai mult de trei sute de ani. Atâta de greu a trecut timpul.

Să ne ferească mila și îndurarea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului pe toți din câți sunt aici să nu îngăduie Dumnezeu vreunul să încerce durerile și chinurile iadului în vreun fel. Și toți, cu darul Mântuitorului și cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul și a tuturor sfinților să ne mântuim, să ne ușurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta și să ne întâlnim cu toții în veacul viitor la bucuria cea veșnică.

Munca a opta din iad este deznădejdea. Acolo toată lumea este deznădăjduită de mila lui Dumnezeu, aducându-și aminte de cuvântul Evangheliei, că s-a închis ușa și că pocăință în iad nu mai este.

Munca a noua din iad este veșnicia, care stăpânește atâtea miliarde și miliarde de suflete. Nu mai există acolo o limită, că adică o să rabde omul o mie de ani sau o sută de mii de ani, ci în vecii vecilor.

Dar ca să le descrie cineva câte una singură, nimeni nu poate spune, numai una cât îi de grea, că este imposibil a descrie limba de țărână.

Cine poate spune măcar una din munci câtă suferință aduce firii omenești. Că drepții după sfârșit primesc cele patru însușiri ale trupului și păcătoșii primesc și ei una: însușirea nemuririi.

Primesc trupuri nemuritoare, ca să ardă în vecii vecilor și să nu se mistuie; să se chinuiască în vecii vecilor și să nu scape; să înseteze în vecii vecilor și să nu aibă apă; să le fie foame în vecii vecilor și să nu aibă mâncare.

Nemurirea o au de la judecată înainte, cum spune Hristos, spre a se chinui în vecii vecilor. Amin.

Părintele CLEOPA