[ drumul sufletului dupa moarte ] [ dreapta credintă ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ ghicirea viitorului ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ]
		www.SfaturiOrtodoxe.ro

I. Cuvinte care ne lovesc…

"Dacă istoria ultimelor trei veacuri - al XVIII-lea, al XIX-lea si al XX-lea - ar putea fi numită cu un singur nume care să i se potrivească desăvârsit, atunci nu ar fi un alt nume mai bun decât cel de "protocolul judecătii dintre Europa si Hristos": fiindcă în ultimele trei sute de ani nu s-a întâmplat nimic în Europa care să nu aibă atingere cu Hristos-Dumnezeu. În judecata aceasta între Hristos si Europa, în realitate, se întâmplau următoarele:

Hristos spune Europei că este botezată întru numele Lui si că trebuie să rămână credincioasă Lui si Evangheliei Lui. La aceasta, Europa învinuită răspunde:

- Toate religiile sunt egale. Ne-au spus-o enciclopedistii francezi. Si nimeni nu poate fi silit să creadă un lucru sau altul.

Europa îngăduie toate religiile ca superstitii populare, de dragul intereselor sale imperialiste, dar ea însăsi nu urmează nici o religie. Când îsi va împlini scopurile sale politice, atunci îsi va încheia repede socotelile cu aceste credinte desarte populare.

Hristos întreabă cu durere:

- Cum puteti voi, oamenii, să trăiti numai cu interesele voastre imperialiste, materialiste, adică numai cu pofta animalică pentru hrană trupească? Eu am vrut să vă fac dumnezei si fii ai lui Dumnezeu, iar voi fugiti si urmăriti să vă faceti deopotrivă cu animalele de sub jug.

La aceasta, Europa răspunde:

- Esti depăsit. În locul Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia si biologia. Acum cunoastem că nu suntem urmasii Tăi si ai Tatălui Tău ceresc, ci ai urangutanului si gorilei, ai maimutei. Noi acum ne desăvârsim ca să ajungem dumnezei, fiindcă nu recunoastem alti dumnezei afară de noi însine.

Hristos grăieste:

- Voi sunteti mai tari de cerbice decât vechii iudei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cerească si voi mergeti din nou înapoi în întuneric, ca orbul în noroi. Eu Mi-am vărsat sângele pentru voi. Eu v-am arătat dragostea Mea, atunci când toti Îngerii îsi întorceau capetele, neputând suferi putoarea iadului vostru. Atunci, deci, când erati întuneric si împuticiune, am fost singurul care am stat să vă curătesc si să vă luminez. Să nu fiti, deci, acum necredinciosi, căci vă veti întoarce din nou în întunericul acela nesuferit si în împuticiune.

Europa, zâmbind subtire, strigă:

- Fugi de la noi. Nu te recunoastem. Noi urmăm filosofia elină si civilizatia romană. Vrem libertate. Noi avem Universităti. Stiinta este steaua noastră călăuzitoare. Emblema noastră este: libertate, fraternitate, egalitate. Ratiunea noastră este dumnezeul dumnezeilor. Tu esti un asiatic. Noi te tăgăduim. Esti numai un basm vechi al bunicilor nostri.

La care, Hristos, cu lacrimi în ochi:

- Iată, Eu plec, dar voi veti vedea. Ati lăsat calea lui Dumnezeu si ati plecat pe calea lui Satan. Binecuvântarea si fericirea s-au luat de la voi. În mâna Mea se află viata voastră si moartea voastră, fiindcă M-am dat pe Mine Însumi la răstignire pentru voi. Cu toate astea, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre si căderea voastră de la Mine, Mântuitorul vostru. Eu am arătat dragostea Părintelui Meu către toti oamenii si am vrut să vă mântuiesc pe toti prin dragoste.

La care Europa:

- Care dragoste? Ură sănătoasă si bărbătească împotriva tuturor celor ce nu sunt de acord cu noi, acesta e programul nostru. Dragostea Ta este numai un basm. În locul basmului acestuia, noi am ridicat steagul nationalismului, si internationalismului, si etatismului, si progresismului, si evolutionismului, si scientismului, si culturismului. În aceasta se găseste mântuirea noastră: iar Tu pleacă de la noi.

Fratii mei, în vremurile noastre, această discutie în contradictoriu a luat sfârsit. Hristos a plecat din Europa, precum odinioară din tinutul Gadarenilor la poftirea acelora: dar îndată ce a plecat a venit război, urgie, spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria dinainte de crestinism: a avarilor, a hunilor, a longobarzilor, a africanilor, numai că de o sută de ori mai înfricosătoare. Hristos Si-a luat crucea si binecuvântarea Sa si a plecat. A rămas în urmă întuneric si putoare. Iar voi hotărâti-vă acum cu cine vreti să fiti: cu întunecata si puturoasa Europă, sau cu Hristos?"

Dacă aceste cuvinte ar fi fost rostite de către un teolog contemporan, fie el mirean sau cleric, asupra sa s-ar fi năpustit o ceată de sociologi, de psihologi, de filosofi, de observatori politici si de alti întelepti ai acestei lumi si l-ar fi pus la zidul infamiei:

"Cine este acest dusman al nostru? Cine este acest ticălos, acest fundamentalist, acest nebun? Si în numele cui îsi permite să judece Europa, această mare patrie, acest continent plin de valori?"

Răspunsul este simplu: Cel care a rostit aceste cuvinte nu este nici un ticălos si nici un nebun. Dimpotrivă. Este un întelept. Celor care judecă întelepciunea după numărul diplomelor le vom spune că acest întelept a făcut studii de doctorat la Berna si la Oxford. Iar celor care stiu că adevărata întelepciune este dar de la Dumnezeu, si nu vine decât printr-o viată de nevointă, le vom spune că acest teolog este sfânt. Si încă unul dintre cei mai mari sfinti pe care Sfânta Biserică Ortodoxă i-a născut în veacul al XX-lea: Vlădica Nicolae Velimirovici.

Pe acesta, marele făcător de minuni, Sfântul Ioan Maximovici, arhiereul nebun pentru Hristos, l-a numit "Gură de Aur al zilelor noastre", asemuindu-l marelui Ioan Hrisostom. De ce oare acest "Gură de Aur" a rostit cuvinte atât de dure fată de Europa?

Nu vom răspunde acum acestei întrebări. Vom încerca mai întâi să ne oprim putin asupra întrebării puse de Sfântul Nicolae Velimirovici: "Cu cine vreti să fiti: cu întunecata si puturoasa Europă, sau cu Hristos?"

O primă observatie: multe dintre cele spuse de el despre apostazia Europei se potrivesc si Americii. De fapt se potrivesc lumii întregi. Nu numai Europa este astăzi urâtoare de Hristos, ci întreaga lume. Nu numai Europa Îl răstigneste pe Hristos, ci întreaga lume. Nu numai Europa se judecă cu Hristos, ci întreaga lume.

Dacă Sfântul Nicolae ar fi trăit astăzi, cuvântul său tunător ar fi răsunat împotriva fiecăruia dintre idolii lumii moderne. Dar cei care ascultă judecata pe care sfântul o face Europei ar putea să îsi dea seama cum ar judeca el si lumea de astăzi.

"Dar cum îsi permite să ne judece? Cine este el, ca să ne judece? În ce calitate ne judecă?"

Este foarte important răspunsul la această întrebare. Lumea de astăzi îsi are criticii ei, niste măscărici care descretesc fruntile oamenilor în momentele mai degajate ale emisiunilor de stiri. Acesti critici si-au făcut o meserie din a critica, un mod de a câstiga un ban. Ei critică lumea fiind ai lumii. Critica lor, chiar si când este foarte dură, nu loveste direct decât într-un număr foarte mic de oameni politici, de oameni de afaceri, de prostituate, de hoti, de personaje în care marea majoritate a spectatorilor nu se poate regăsi. Cel mult, îi poate bârfi, satisfăcându-si plăcerea de a arunca cu pietre prin intermediul cuvintelor…

Sfântul Nicolae al Ohridei nu a făcut asa. El s-a răstignit pentru Hristos si pentru aproapele prin rugăciune si nevointă. Mai mult încă. El s-a răstignit pe sine, pătimind pentru Hristos în lagăr. În lagărul de la Dachau, unde a fost închis de nazisti împreună cu patriarhul sârb Gavriil. Acolo a scris aceste rânduri dureroase despre judecata dintre Hristos si Europa. Închis pentru credinta sa, el nu a privit Europa prin lentilele prăfuite ale unui critic dornic de faimă (să nu uităm: până si proscrisii îsi au gloria lor pământească…). El a privit Europa de pe cruce. Stând pe cruce. Crucea sa nu era de lemn, piroanele sale nu erau de fier. Crucea si piroanele sale nu puteau fi văzute de altii. Dar nu erau mai putin reale. Sufletul său era răstignit pe crucea mărturisirii Ortodoxiei. Această răstignire neîncetată l-a făcut părtas cetelor sfintilor.

Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieste în mine…, a spus oarecând Sfântul Apostol Pavel. Si sfântul Nicolae ar fi putut spune la fel: "Nu eu judec Europa, ci Hristos, Care trăieste în mine… Nu eu judec lumea de astăzi, ci Hristos, Care trăieste în mine."

Aceasta este singura judecată de care lumea de astăzi se fereste, pentru că este singura judecată obiectivă. Numai Dumnezeu este Judecătorul lumii. Iar sfintii Săi nu fac altceva decât să facă cunoscută măsura după care lumea este judecată.

Dacă am cerceta părerile despre secolul XX, am vedea că unii îl laudă ca un secol de mari realizări stiintifice. Altii, ca un mare pas spre împăcarea religiilor si popoarelor. Să vedem ce spune despre el Sfântul Nicolae:

"Ah, fratii mei! Veacul al XVIII-lea este tatăl veacului al XIX-lea, iar veacul al XIX-lea este tatăl veacului al XX-lea. Tatăl a făcut datorii mari. Fiul nu a plătit datoriile tatălui său, ci s-a îndatorat si mai mult, iar datoria a căzut asupra nepotului. Tatăl s-a molipsit de o boală grea, iar fiul n-a vindecat boala cea rusinoasă a părintelui său, care era asupra sa, ci a înrăutătit-o, si ea l-a molipsit si pe nepot, de trei ori mai tare. Nepotul este veacul al XX-lea, în care trăim.

Veacul al XVIII-lea a însemnat răzvrătirea împotriva Bisericii si a clerului pontifului roman. Veacul al XIX-lea a însemnat răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. Veacul al XX-lea înseamnă pactul cu diavolul. Datoriile s-au mărit si boala s-a înrăutătit; iar Domnul a spus că judecă păcatele părintilor până în a treia si a patra spită. Nu vedeti că Dumnezeu judecă pe nepoti pentru păcatele bunicilor europeni? Nu vedeti biciul asupra nepotilor, din pricina datoriilor neplătite ale bunicilor?

Împăratul antihrist întruchipează începutul veacului al XIX-lea. Papa antihrist închipuie mijlocul veacului al XIX-lea. Filosoful european antihrist (iesit din casa de nebuni) închipuie sfârsitul veacului al XIX-lea: Bonaparte, Pius, Nietzsche. Trei nume blestemate ale treimii bolnavilor celor mai greu bolnavi de boala mostenită.

Sunt oare acestia biruitorii veacului al XIX-lea? Nu, acestia sunt purtătorii bolii grele mostenite de la veacul al XVIII-lea. Bolnavii cel mai greu bolnavi! Cezarul, pontiful si filosoful... nu în vechea Romă păgână, ci în mijlocul Europei botezate! Acestia nu sunt biruitorii, ci sunt cei mai biruiti. Când Bonaparte a batjocorit sfintele odoare ale Kremlinului, când Pius s-a numit pe sine infailibil si când Nietzsche a făcut public cultul lui fată de Antihrist, atunci soarele s-a întunecat pe cer - si nu numai un soare, ci o mie de sori de ar fi fost, s-ar fi întunecat toti de durere si de rusine - căci iată o minune pe care nu a mai văzut-o nicicând lumea: un ateu împărat, un ateu pontif si un ateu filosof. În epoca lui Nero, măcar unul din această treime nu era ateu - filosoful. Veacul al XVIII-lea e veacul lui Pilat: el a osândit pe Hristos la moarte. Veacul al XIX-lea e veacul lui Caiafa: el a răstignit pe Hristos. Veacul al XX-lea e veacul Sinedriului alcătuit din Iudele botezate si cele nebotezate. Acest Sinedriu a vestit că Hristos e mort pe vecie si că n-a înviat. Pentru ce, atunci, vă mai mirati, fratilor, că asupra omenirii europene au venit biciuiri nemaiauzite, biciuiri până la măduva oaselor, de pe urma revolutiilor si a războaielor?"

Vedem că vremurile noastre indică apogeul lepădării de Dumnezeu. Ne apropiem de sfârsitul lumii. Vorbind despre confruntarea din secolul al XIX-lea dintre Europa si credinta crestină, Vlădica Nicolae întreba: "Cine este atunci biruitor, dacă nu cezarul, pontiful si filosoful Europei descrestinate? Biruitorul este mujicul rus si tăranul din Balcani, după cuvântul lui Hristos: Cel ce este mai mic între voi toti, acesta este mare (Luca 9, 48). Cine a fost cel mai necunoscut, mai neînsemnat si mai mic în veacul al XIX-lea, în vremea marelui Napoleon, a infailibilului Pius si a neajunsului Nietzsche, dacă nu mujicul rus, pelerin la locurile sfinte, si tăranul din Balcani, luptător împotriva semilunii si liberator al Balcanilor?

Câmpul de luptă drăcesc, clerul drăcesc si întelepciunea drăcească - asta înseamnă cezarul, papa si filosoful veacului al XIX-lea. Tăranul ortodox al Balcanilor înfătisează ceva cu totul potrivnic acestora: mai întâi vitejia purtătoare de cruce, al doilea - clerul mucenicesc, si apoi pescăreasca întelepciune apostolică. Si despre el e vorba în cuvintele rugăciunii Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Mă mărturisesc Tie, Părinte, Doamne al Cerului si al pământului, că ai ascuns acestea de cei întelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor (Matei 11, 25). Ce a descoperit Dumnezeu acestor simpli tărani? Le-a descoperit vitejia bărbătească, lumina cerească si întelepciunea dumnezeiască. Le-a descoperit, adică, ceea ce este cu totul potrivnic fată de cezarul apusean, de papă si de filosof: tot atât de potrivnic, pe cât este ziua fată de noapte".

Unde este astăzi acest tăran ortodox? Unde este astăzi tăranul care are vitejia purtătoare de cruce si întelepciunea apostolească? Aproape că nu mai poate fi găsit. Ce vedem astăzi la tăranul din Balcani? Superstitii sau necredintă, fugă după desfrâul orasului, băutură, lăcomie. Tăranul de astăzi îi oferă preotului un rol decorativ, căutându-l doar la nunti si botezuri sau înmormântări. Nu este greu să vedem că, în loc să îsi păstreze credinta, tăranul a căutat să îl copieze pe orăsean. Si l-a copiat, mai ales în cele rele.

Nu putem generaliza, dar nici nu putem trece cu vederea starea de fapt: si anume că tăranul, pe care Sfântul Nicolae îl vedea în ceata biruitoare, este astăzi îngenuncheat. A trecut în tabăra învinsilor, de conducătorii lumesti, de filosofii apostati si de prietenii acestora.

Dacă până si cel care până mai ieri ducea o viată bineplăcută lui Dumnezeu, tăranul ortodox din Balcani, s-a îndepărtat de Biserică si de Hristos, este semn că sfârsitul lumii este aproape.

Dacă Sfântul Nicolae a vorbit în termeni atât de duri despre secolul trecut, oare cum ar fi vorbit despre secolul XXI? (Si dacă, vorbind despre el în aceiasi termeni în care a vorbit despre cel anterior, întreaga mass-media l-ar fi considerat extremist, oare cum l-ar fi considerat dacă ar fi făcut-o în termeni mai duri? Oricum, ar trebui să ne fie clar că Sfântul Nicolae nu s-ar fi temut să spună lucrurilor pe nume. De altfel, nici pe vremea sa glasul mass-mediei nu era îngăduitor fată de cei care priveau lumea din perspectiva Sfintei Evanghelii…)

Sfântul Nicolae observa că "fratii nostri cei botezati, care au fost atrasi de ereziile papale si luterane, s-au socotit pe ei însisi mai întelepti decât Hristos si ne-au dispretuit pe noi, ortodocsii, ca pe niste oameni lipsiti de întelepciune si necivilizati: dar si asupra lor s-a adeverit cuvântul Apostolului Pavel: Zicând că sunt întelepti, au înnebunit (Romani 1, 22); fiindcă au lepădat întelepciunea cea duhovnicească după Hristos, Care umblă în vesmântul smereniei si al dragostei, si s-au învesmântat, după pilda filosofilor închinători la idoli, cu întelepciunea trupească si lumească, care e plină de trufie si răutate".

Si asta nu e totul. Noi, ortodocsii, în loc să ne păstrăm neîntinati de noroiul apusenilor, în loc să strălucim prin focul credintei noastre, ne-am deschis larg bratele să primim în mintile noastre cugetările mincinoase ale acestora: "Popoarele eretice din epoca noastră au lăsat lui Hristos si Domnului ultimul loc la masa lumii acesteia, ca celui mai de pe urmă cersetor, în timp ce pe primele locuri au asezat pe marii lor oameni, pe politicieni, pe literati, pe romancieri, pe oamenii de stiintă, pe finantisti, ba chiar si pe turisti, si pe sportivi. Toate privirile noroadelor acestora erau atintite asupra acestor oameni mari, asupra acestor zei moderni, în timp ce doar foarte putini îsi mai întorceau privirile spre Hristos, biruitorul mortii".

Vrem sau nu, din ce în ce mai putini ochi se îndreaptă către Hristos, si din ce în ce mai multe spre oamenii mari, care încearcă să îl substituie. E nevoie de dovezi? Una ar fi suficientă: câte emisiuni religioase există pe posturile de televiziune? Foarte putine. De ce? Pentru că foarte putini oameni sunt interesati de astfel de emisiuni. Si nu pentru că ar fi atât de sporiti în viata duhovnicească încât nu ar afla nici un folos privindu-le. Ar fi bine să fie asa. Dar oamenii nu vor emisiuni religioase pentru că preferă să vadă talk-show-uri, sau stiri, sau sport, sau divertisment, sau… orice altceva.

Unde Îl asează pe Hristos acesti oameni? Acolo unde l-au asezat idolii lor: pe "cel din urmă loc la masa acestei lumi, ca si cum El ar fi cel mai de pe urmă cersetor"… Dureroase cuvinte. Cuvinte dureros de adevărate.

Conflictul între lumea modernă si Hristos se apropie de apogeu. Vorbind despre apostazia Europei, Sfântul Nicolae Velimirovici spune că Europa ar putea fi denumită "Demonia. Ar numi-o albă din cauza albetii pielii, iar Demonia din pricina negrelii sufletului ei: fiindcă Europa a tăgăduit pe singurul Dumnezeu si a luat tronul si vrednicia cezarilor romani. Si, la fel ca cezarii romani înainte de distrugerea Romei, asa si ea a încredintat toate noroadele pământului că fiecare poate să se închine la zeii săi asa cum stie si cum poate, căci ea va îngădui aceasta, dar că noroadele au datoria mai întâi să se închine ei, având-o ca zeitate ultimă - fie sub numele de Europa, fie sub numele de Cultură.

În felul acestea, fratii mei, a înviat întocmai ca un vârcolac, în zilele noastre, Roma cea satanică, Roma aceea dinainte de Constantin cel Mare, care prigonea cu foc si sabie pe crestini si împiedica pe Hristos să pătrundă în Europa. Numai că Demonia albă a căzut într-o boală mai grea decât vechea Romă. Pentru că, dacă Roma cea închinătoare la idoli era chinuită de un singur drac, Demonia albă este chinuită de sapte duhuri rele, mai crunte decât dracul acela al Romei. Iată deci noua Romă închinătoare la idoli, iată o nouă mucenicie pentru crestinism. Să fiti gata a primi mucenicia pentru Hristos din partea Demoniei albe."

Dacă ar trăi astăzi, Sfântul Nicolae ne-ar preveni: "fiti, deci, pregătiti pentru prigoana ce va veni din mâinile unei lumi demonizate…". Nu este astăzi Europa singurul demon între îngeri… De fapt, de la jumătatea secolului trecut până astăzi s-a înmultit mult lucrarea celor care slujesc diavolilor, iar a celor care Îi slujesc lui Dumnezeu abia se mai face simtită.

II. Comentarii, tâlcuiri, note

În ultima vreme, anumiti comentatori ai scrierilor patristice se folosesc de faima Părintilor pentru a-si expune propriile învătătură. Pentru a pune în armonie învătăturile sfintilor cu întelepciunea acestei lumi, ei nu se sfiesc să răstălmăcească predaniile ortodoxe.

Textul Sfântului Nicolae Velimirovici despre demonizarea Europei este cât se poate de clar. Nu lasă loc neclaritătilor. Numai rău-voitorii ar putea găsi puncte slabe în argumentarea sa. Cu toate că este foarte precis, textul său ar putea fi întregit cu anumite lămuriri care să îl ajute pe omul de astăzi să înteleagă mai bine lumea în care trăieste.

Cu toate acestea, nu vom face nici un fel de comentariu. Ci doar îl vom invita pe cititorul care nu a citit până acum în întregime textul să facă acest efort. Pentru că, pentru cine îl citeste cu atentie, chiar de mai multe ori, textul singur îl ajută pe cititor să dea la o parte voalul pe care mass-media si înteleptii ei i l-au asezat cu dezinvoltură pe ochi: voalul care îi împiedică pe oameni să vadă lucrurile asa cum sunt.

Ar fi bine dacă totusi cineva ar face comentarii pe marginea textului Sfântului Nicolae al Ohridei. Numai că, în vremurile noastre, sunt din ce în ce mai putini dascăli care se pot avânta într-o astfel de lucrare…

III. O voce de dincolo de mormânt…

"Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna e pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi. Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu si a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu si a poruncilor dumnezeiesti, Biserica trebuie să se împotrivească. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e si asta? Oare reprezentantii Bisericii, dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentantii apostolicesti ai Bisericii? A se îndreptăti în acest caz cu asa-zisa iconomie bisericească înseamnă nu altceva decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu si Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur si simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.

Biserica reprezintă o vesnicie în timp, în această lume vremelnică. Lumea se schimbă, dar Biserica nu se schimbă, nu se schimbă vesnicul ei adevăr dumnezeiesc, dreptatea ei dumnezeiască, Evanghelia ei dumnezeiască, vesnicele ei unelte dumnezeiesti. Nu se schimbă, fiindcă nu se schimbă Domnul Hristos, Carele asa este si asa lucrează.(...)

Stăpânirea vine de la Dumnezeu, si până când ea rămâne în Dumnezeu si sub Dumnezeu si cu Dumnezeu - este binecuvântată. Părăsindu-L pe Dumnezeu, ea se transformă în violentă - prin aceasta supunându-se pe sine puterii antidumnezeiesti - diavolului.

Aceasta este învătătura dreptmăritoare si apostolică, patristică, evanghelică despre natura si valoarea stăpânirii. Aceasta este sfânta si infailibila învătătură ortodoxă a Bisericii lui Hristos, asa a fost de la început si până acum, si de acum în vecii vecilor. Si cine sunt martorii ei? Toti Sfintii Apostoli, toti Sfintii Părinti, toti Sfintii Mucenici. În mod deosebit Sfintii Mucenici, începând cu Sfântul si întâiul Mucenic Stefan, si până la noii nostri mucenici si câti alti sfinti mucenici ai vremurilor noastre#. Ei toti au pătimit pentru Domnul Hristos, toti laolaltă, de la împărati, regi si cneji; într-un cuvânt, de la stăpânirile acestei lumi, luptătoare contra lui Dumnezeu. Si acesti sfinti mărturisitori nu se numără cu miile, ci cu milioanele. Ei toti sunt sfinti si nemuritori, ca martori ai adevărului divino-uman: crestinii trebuie să se împotrivească poruncilor nelegiuite si necredincioase ale împăratilor, domnitorilor, stăpânitorilor acestei lumi, oriunde s-ar afla ei, si oricine ar fi ei.

Fiecare sfânt mucenic, fiecare sfânt mărturisitor al credintei lui Hristos reprezintă o întruchipare vie si o personificare nemuritoare a preasfintei Atot-Evanghelii a Bisericii Ortodoxe: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Fiecare dintre ei s-a tinut de această Atot-Evanghelie dumnezeiască cu tot sufletul, cu toată inima, cu tot cugetul. De aceea au si fost supusi la chinuri, la răutăti, de aceea au fost omorâti de către stăpânitorii apostati din veac în veac.(...)

Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni (Fapte 5, 23). Aceasta este rânduiala, aceasta este calea, acesta este adevărul Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, începând cu Sfintii Apostoli până în zilele noastre, si de azi înainte până la sfârsitul acestei lumi pământesti. Privitor la această rânduială, la această cale, la acest adevăr, nu sunt cu putintă nici concesiile, nici compromisurile, nici retragerile. Nimeni nu ne poate sili, nici chiar un Sinod Ecumenic, dacă s-ar întâmpla ca acesta să aibă loc.

Dati Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu - acesta este principiul coexistentei dintre Biserică si stat. Nu colaborare, ci coexistentă între Biserică si stat. Nu colaborare, cu atât mai mult atunci când Cezarul prigoneste toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu si nu vrea să stie nimic din cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci tinteste doar să nimicească tot ce este al lui Dumnezeu. Aici lipsesc conditiile principale pentru colaborare. Sau coexistenta egală în drepturi a asezămintelor, si a persoanelor umane, sau calvarul Bisericii cauzat de către prigonitorii, chinuitorii, cotropitorii care tăgăduiesc si prigonesc pe Dumnezeu si cele ale lui Dumnezeu. Iar prin dictatură impun pe potrivnicul lui Dumnezeu si cele potrivnice lui Dumnezeu. În acest caz, Biserica si statul se despart, se separă, fiecare cu ale sale.

A fost inventat un nou zeu suprem, un nou idol suprem - statul (comunist). Acestui idol, dictatura ateistă cere să i se aducă ca jertfă totul: constiinta, credinta, memoria, trupul, cele văzute si nevăzute. Noul idol suprem, noul zeu suprem, noul Zeus s-a înconjurat imediat de noi zei, de noi idoli.

Acestia sunt "stiinta" pozitivistă, filosofia materialistă, etica comunistă, estetica anarhistă, literatura social-realistă si celelalte. Toti trebuie să se închine acestor idoli si să se aducă ca jertfă pe sine si tot ce le apartine.

Ce înseamnă asta? Aceasta este pur si simplu idolatrie vampirică, politeism păgânesc vampiric, fetisism vampiric. În locul Unicului si Singurului Dumnezeu si Domn Iisus Hristos cel Adevărat, o masă de idoli, zeităti si zeisori impostori. În aparentă se fortează să pară atei, iar în realitate sunt niste închinători la idoli, niste politeisti. Ei îsi mesteresc într-una noi idoli, incluzându-i în noul lor panteon, în sălbaticul lor ceremonial. Dictatura ateistă, la rândul ei, se străduieste din răsputeri să-l convingă si să-l silească pe fiecare să se închine noilor zei, să le aducă jertfe, să mentină cultul personalitătii. În acest fel, ce se întâmplă? Se instalează vampirismul modului de viată păgânesc, a cunostintei păgânesti, a modului de viată păgânesc. Si astfel se petrece viata însăsi în neiertate slujiri idolesti potrivnice lui Dumnezeu (I Petru 4, 3). (...)

Faptul că mai suntem în viată tine doar de milostivirea lui Dumnezeu si de puterea lui Dumnezeu. Iar de jur împrejur se învârteste cea mai ticăloasă minciună universală legiferată în educatia ateistă: "Hristos este mort", "Hristos este o înselăciune". Iată programul de educatie. Oare asa ceva poate fi acceptat, oare cu asa ceva se poate colabora? Si după aceea să te mai consideri crestin? Nu! Noi anuntăm si declarăm cu tărie: aceasta este cea mai groaznică, cea mai nerusinată si cea mai mârsavă hulă pe care mintea omenească a formulat-o vreodată împotriva celei mai perfecte, mai minunate, mai încântătoare Fiinte omenesti de sub Cer care a păsit pe pământ. Vom sta lângă El cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, si aceasta cu pretul oricăror pedepse cu moartea îndreptate asupra noastră de către toti luptătorii împotriva lui Hristos din întreaga lume..."#*

Prin aceste cuvinte, Cuviosul Justin Popovici dă mărturie că a fost un vrednic ucenic si urmas al Sfântului Nicolae Velimirovici. Mai mult, ele ne arată că dascălul continuă să vorbească prin ucenicul său, că părintele continuă să vorbească prin fiul său duhovnicesc. Sfântul Nicolae Velimirovici a fost prigonit, ucenicul său a fost la rândul lui prigonit. Mărturia lor a fost a unei teologii răstignite, a unei teologii pline de viată în Hristos. Viu este Domnul, si nu va lăsa ca sirul sfinteniei să se sfârsească în Biserica Ortodoxă.

Dar lantul sfinteniei nu s-a terminat cu părintele Justin Popovici. La rândul său, părintele Justin are urmasi în vremurile noastre, asa cum au avut aproape toti marii teologi purtători de Dumnezeu care au trăit în veacul trecut.

Totusi, este greu pentru oamenii care fac primii pasi în viata duhovnicească să facă diferenta între teologia adevărată, izvorâtă din sfintenie, si teologia cosmetizată, izvorâtă din întelepciunea lumească.

Ar trebui totusi să mentionăm patru din criteriile după care credinciosii pot face deosebirea dintre adevăratii teologi si ceilalti. Un criteriu este dreapta-credintă, mai exact fidelitatea fată de predania Bisericii. Nici un dascăl care contrazice învătăturile dogmatice ale Sfintelor Sinoade Ecumenice sau predania Sfintilor Părinti nu se poate numi teolog. Totusi, acest criteriu nu este destul de restrictiv. Există filosofi care, dându-se teologi, prezintă învătături în probleme în care glasul Părintilor nu s-a făcut auzit. "Ce au spus Sfintii Părinti despre transplantul de inimă? Dar despre extraterestri? Nu au spus nimic, lăsându-ne nouă onoarea de a studia astfel de probleme…", spun acesti ne-teologi, si propovăduiesc învătături gresite. (Nu vorbim aici despre teologii care au sustinut idei eretice, dar dăm două exemple: Berdiaev, care a sustinut idei new-age-iste, este considerat teolog. Sau: chiar dacă părintele# Serghei Bulgakov a fost condamnat de Biserica Rusă pentru erezia sofiologică#, cărtile lui au mare succes; si asta în timp ce cărtile unor sfinti precum Teofan Zăvorâtul sunt ignorate de către intelectualii care cochetează cu Ortodoxia…)

Un al doilea criteriu este orto-praxia, dreapta făptuire care trebuie să însotească dreapta-credintă. Când un teolog nu trăieste cum învată, este un fals teolog. Se spune despre anumiti filosofi ai secolului XX că sunt mari teologi. Dar fără ca vietile lor să fie vieti de nevointă, de răstignire. Mai degrabă sunt vieti comode, în care balanta cumpătării s-a înclinat în defavoarea nevointei. Nefiind vieti de sfintenie, luminarea cu care ar fi trebuit să îi acopere Duhul Sfânt este substituită de figuri de stil si de artificii intelectuale. Câti dintre teologii de astăzi se nevoiesc precum părintele Justin Popovici? "El era la mănăstire, îi era usor să facă sute de metanii." Este adevărat că unui monah îi este mai usor să facă sute de metanii, dar unii dintre teologii de astăzi preferă să scrie doar despre rolul binefăcător al mătăniilor sau al altor forme de nevointă si nu mai au timp să pună în practică cele scrise.

Un alt criteriu este rugăciunea: multi teologi scriu despre rugăciune, si chiar despre rugăciunea lui Iisus, fără ca ei însisi să se roage. Este ciudat faptul că unii părinti au scris despre Filocalii si despre viata isihastă, dar totusi nu se pricep să îsi călăuzească ucenicii pe calea practicării rugăciunii lui Iisus. Acest fapt este o dovadă în plus că secularizarea face ravagii…

Un alt criteriu este dobândirea asa numitului cuget al Bisericii. Degeaba cunoaste cineva pe dinafară citate întregi din Sfintii Părinti dacă nu stie cum trebuie folosite. Sunt unii care, extrem de zelosi pentru apărarea Bisericii, sar tot timpul la ceartă cu toti sectantii pe care îi întâlnesc la colt de stradă. Sau, prinsi de un duh sectar, tot flutură în vânt profetiile sfintilor despre venirea lui Antihrist. În acelasi timp sunt altii care spun: "Să nu fim atât de aspri cu ereticii, că doar sunt sinceri în căutările lor, si Dumnezeu îi va lumina… Nu mai suntem pe vremea Sfintilor Părinti". Si, desi lumea cade în prăpastia apostaziei, stau linistiti, spunând că nu contează când va fi sfârsitul lumii, si că nu trebuie să ne gândim la asa ceva. Nici unii, nici ceilalti nu au dobândit cugetul Bisericii.

Când cineva îl consideră pe Sfântul Siluan singurul model de sfintenie si nu este de acord cu duhul mărturisitor al Sfântului Nicolae Velimirovici, nu are cugetul Bisericii. Când cineva vorbeste numai de Sfântul Marcu Eugenicu, dar trece cu vederea blândetea Sfântului Siluan, nu are cugetul Bisericii. Nimeni dintre cei care îsi aleg un singur segment din predania ortodoxă, si fac abstractie de celelalte, nu are acest cuget al Bisericii. Pentru că Duhul Sfânt nu vine peste oamenii pătimasi. Nu vine decât peste cei care se leapădă de ei însisi pentru a-L dobândi pe Hristos. Si acestia au evlavie si la Sfântul Siluan Athonitul, dar si la Sfântul Nicolae Velimirovici sau la Sfântul Marcu Eugenicu.

Credinciosii trebuie să fie constienti de faptul că nu este ucenicul mai presus de învătătorul său, nici sluga mai presus de stăpânul său (Matei 10, 24). Dacă ne vom alege ca învătători părinti care sunt urmasi ai sfintilor si icoane de sfintenie, ne aflăm pe drumul cel bun. Dacă ne vom alege ca învătători filosofi care spun lucruri interesante, originale, dar care nu se potrivesc cu adevărata teologie, mergem pe drumul spre prăpastie.

Si riscul va fi cu atât mai mare în vremurile de pe urmă, când Antihristul va încerca să se prezinte pe sine ca ales al lui Dumnezeu. Si falsii teologi se vor lăsa cuprinsi de fascinatie, si i se vor închina. Asa cum, la venirea comunistilor, unii teologi au găsit de cuviintă să aducă osanale partidului, liderilor de partid si filosofiei prin care se încerca aducerea raiului pe pământ, prin bunăstarea oferită tuturor proletarilor.

Părintele Justin Popovici este cunoscut si prin atitudinea de mustrător neobosit al unor astfel de dascăli mincinosi. Atât prin scrisul, cât si prin cuvântul său ferm, el i-a vădit ca slujitori ai întunericului… El ne învată, prin întreaga sa viată, că iubitorii de adevăr nu trebuie să tacă. El ne învată, asa cum a făcut-o si dascălul său, că adevărul trebuie mărturisit cu orice pret.

IV. Cu cine vrem să fim?

În fata noastră stă alegerea: de o parte înteleptii si întelepciunea acestei lumi, cu duhoarea ei, si de cealaltă - Hristos si împărătia cerurilor.

Nu trebuie să facem o alegere pripită. Nu trebuie să alegem accidental. Trebuie să fim constienti de importanta alegerii noastre.

Calea pe care Sfântul Nicolae Velimirovici ne îndeamnă să mergem nu este o cale usoară. Este o cale grea. Si nu pentru că mergând pe ea am avea atâtia dusmani între prietenii si cunoscutii nostri. Ci pentru faptul că iadul întreg s-ar lupta să ne determine să ne răzgândim.

Dar, oricât de mare ar fi apostazia, Hristos ne întăreste dacă vrem să mergem pe drumul cel bun. Dacă la întrebarea: "Cu cine vom merge? Lângă cine vom sta, lângă Hristos sau lângă idolii acestei lumi?", răspundem împreună cu părintele Justin Popovici: "Vom sta lângă Hristos cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, si aceasta cu pretul oricăror pedepse cu moartea îndreptate asupra noastră de către toti luptătorii împotriva lui Hristos din întreaga lume..."

Danion Vasile

Despre înainte-mergătorii lui Antihrist
de Danion Vasile

Will They Rock Us? - un altfel de "paine si circ…"- reclama la Pepsi
DESPRE INAINTE-MERGATORII LUI ANTIHRIST SI PRIGOANA VREMURILOR NOASTRE
Despre Demonia alba - din apoftegmele Sfantului Nicolae al Ohridei despre Europa si rudele acesteia
Despre mărturisirea dreptei credinte