Sfântul
Efrem Sirul (îti) scria: "Frate, când va navali asupra ta vreun gând viclean,
sa-ti scoti sabia ta, adica sa-ti aduci aminte de Dumnezeu, si vei taia toata
puterea vrajmasului. Iar în loc de trâmbite sa ai dumnezeiestile Scripturi, ca
precum trâmbita cheama pe ostas, asa si Sfintele Scripturi, strigându-ne pe noi,
ne aduna gândurile la frica lui Dumnezeu. Si iarasi, precum trâmbita ce suna în
vreme de razboi scoala si îndeamna pe ostas ca sa se lupte cu potrivnicul, asa
si dumnezeiestile carti ne îndeamna sa avem silinta spre bunatatile duhovnicesti
si ne întaresc împotriva patimilor. Drept aceea, frate al meu, sa te silesti ca
adeseori sa le citesti pe ele, ca sa-ti adune gândurile pe care le risipeste vrajmasul
cu mestesugul sau cel rau. Trezeste-te, iubitule, trezeste-te cu staruinta, sârguieste-te
ca de-a pururea sa te silesti la citire, ca sa te învete cum sa scapi de cursele
vrajmasului si sa gusti din vesnica viata. Ca citirea dumnezeiestilor carti ridica
si întelepteste mintea cea înselata si-i daruieste ei întelegere dumnezeiasca"
[3; 762-763].
Îti voi scrie câteva rânduri despre modul în care Sfânta Scriptura
si cartile duhovnicesti pot schimba viata oricarui bolnav. (Nu cred ca doar bolnavii
trebuie sa îsi schimbe viata în bine: la aceasta schimbare este chemat fiecare
crestin. Deci, chiar daca ma adresez bolnavilor, cred ca de cele scrise se vor
putea folosi si cei care îi îngrijesc pe bolnavi...) Ma voi referi în mod special
la Sfânta Scriptura, dar voi scrie si despre celelalte carti de folos mai ales
pentru faptul ca acelasi Duh Sfânt care i-a luminat pe Sfintii Evanghelisti i-a
luminat - chiar daca într-o masura mai mica - si pe fiecare dintre autorii scrierilor
duhovnicesti, si i-a luminat si îi lumineaza pe toti cei care vor sa citeasca
aceste carti pentru a lua putere în lupta pentru mântuire.
Voi începe prin
a reproduce relatarea unei minuni, si apoi îti voi prezenta pe scurt învatatura
despre ceea ce eu numesc taina Sfintei Scripturi, taina care se descopera sufletelor
credincioase si care nu poate fi deslusita în nici un chip de catre cei cu inimile
împietrite si pline de patimi…
"O tânara asistenta medicala (Gali Vasilev),
care locuia în San Francisco si lucra într-unul din spitalele municipale, n-a
mai vazut brusc cu un ochi. Ea a observat aceasta pe când era la lucru, pe neasteptate,
când a trebuit sa-i dea o reteta unui pacient - s-a uitat la eticheta si nu a
vazut nimic! A fost cuprinsa de groaza! Doctorii i-au spus ca din cauza unei inflamari
a nervului optic îsi pierduse total unul dintre ochi, care, fiind mort, trebuia
îndepartat, pentru a-l salva pe celalalt. Bineînteles ca astfel cariera ei medicala
avea sa se încheie.
Ea îl cunoscuse pe Arhiepiscopul Ioan [Maximovici] înca
de când era copila, în Extremul Orient, îl întâlnise si pe undeva, prin Europa,
si stia de minunile savârsite de el de la parintii ei, care îl cinsteau foarte
mult. Însa el murise demult. Deznadajduita, a alergat la racla lui, ca la ultima
speranta, si s-a rugat acolo multa vreme, cu lacrimi. A început sa vina foarte
des la catedrala, rugându-se în fata sfintelor icoane, apoi cobora în Cripta si
se ruga la racla sa mult timp, astfel încât ceilalti oameni începusera sa o cunoasca.
Între timp, la munca încerca sa-si ascunda nenorocirea, nestiind ce altceva sa
faca. Astfel au trecut câteva zile.
Apoi, într-o noapte, a fost cuprinsa de
cea mai adânca deznadejde si s-a daruit rugaciunii arzatoare, dupa care a deschis
Sfânta Evanghelie la întâmplare si a citit urmatoarele: Si trecând Iisus, a vazut
un om orb de la nastere. Si ucenicii Lui l-au întrebat, zicând: Învatatorule,
cine a pacatuit; acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb? Iisus a raspuns:
Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate în el lucrarile lui
Dumnezeu. (...) Acestea zicând, a scuipat jos si a facut tina din scuipat, si
a uns cu tina ochii orbului. Si i-a zis: Mergi de te spala la scaldatoarea Siloamului
(care se tâlcuieste: trimis). Deci s-a dus si s-a spalat si a venit vazând. (Ioan
9, 1-7)
- O, Doamne! a strigat ea, citind pâna la sfârsit acest fragment care
îi aparuse în fata din întâmplare, daca as putea sa ajung în Tara Sfânta si sa-mi
spal ochii la scaldatoarea Siloamului sau daca as avea macar o picatura din apa
aceasta - as vedea din nou!
Dimineata devreme s-a dus din nou în Cripta Fericitului
Ioan si iarasi s-a rugat fierbinte acolo. Atunci o batrâna micuta, firava, pe
care nu o cunostea, s-a apropiat de ea si i-a spus ca a vizitat de curând Tara
Sfânta si a adus niste apa sfintita de la scaldatoarea Siloamului si ca a doua
zi o sa aduca o sticluta cu apa caci Sfânta Liturghie avea sa fie savârsita în
Cripta si avea sa slujeasca chiar mitropolitul! Fata bolnava a fost uimita de
aceste cuvinte ale bunicii Elizabeth, care, bineînteles, nu stia nimic de rugaciunea
ei din noaptea trecuta, si a doua zi a venit în Cripta devreme, înainte de ivirea
zorilor. La Liturghie s-a împartasit si îngenunchind, plecându-se peste racla
[cu moastele] Fericitului Ioan, si-a pus apa sfintita pe ochi. Dintr-o data s-a
simtit mai bine. A doua zi putea deja sa vada cu ochiul considerat mort"
[17; 155-157].
Citind aceasta minune, multi bolnavi suspina în sufletul lor:
"Doamne, ai mila de mine! Tamaduieste-ma si pe mine, asa cum ai tamaduit-o
pe aceasta femeie…".
Cuvintele Sfintei Scripturi despre orbul care la
porunca Mântuitorului s-a spalat în scaldatoarea Siloamului si s-a tamaduit de
neputinta sa au fost citite sau auzite de multi bolnavi (doar pericopa evanghelica
respectiva este citita la Sfânta Liturghie în fiecare an). Dar numai putini dintre
acestia s-au vindecat în chip minunat de bolile lor.
"Oare Sfânta Scriptura
nu este aceeasi pentru toti? De ce numai asupra unora s-a aratat mila lui Dumnezeu?"
Sfânta
Scriptura este aceeasi, dar credinta oamenilor care asculta sau citesc cuvântul
dumnezeiesc nu este aceeasi. De altfel, cu citirea Sfintei Scripturi se întâmpla
ceva similar cu rugaciunea: multi se roaga sa fie vindecati, dar numai putini
primesc în chip minunat vindecarea trupeasca. Mai multi însa sunt cei care, desi
nu sunt vindecati de neputintele trupesti, sunt vindecati de neputintele sufletesti.
Cum
trebuie ca bolnavul sa citeasca Sfânta Scriptura astfel încât sa dobândeasca tamaduire?
Bolnavii care s-au vindecat nu s-au vindecat numai prin citirea sau auzirea
cuvântului dumnezeiesc. Ci s-au vindecat abia dupa ce s-au rugat pentru aceasta,
sau dupa ce au marturisit în inima lor cu putere: "Doamne, cred ca asa cum
i-ai tamaduit pe aceia, asa ma poti tamadui si pe mine…" Cuvintele Sfintei
Scripturi le-au umplut inimile de putere si de credinta…
De ce totusi un numar
foarte mare de bolnavi nu afla mângâiere atunci când citesc Sfânta Scriptura?
De ce un numar foarte mare de oameni necajiti nu afla alinare citind sau auzind
cuvintele dumnezeiesti?
Parintele Staniloae raspunde clar la aceasta întrebare:
"Cei
plini de patimi, asa cum ramân lipiti de suprafata vazuta a lucrurilor, tot asa
ramân lipiti de litera Scripturii si de istoria ei, atât natura cât si litera
Scripturii fiindu-le zidul ce le închide drumul spre Dumnezeu, în loc de a le
fi transparente sau calauze spre El. Deci Scriptura, ca si natura, trebuie socotita
ca simbol…, ca mediu prin care se stravad adâncimile infinite ale sensurilor duhovnicesti
comunicate de Dumnezeu ca persoana. Cine nu se scufunda în ele, cine nu are aceasta
capacitate, ci se limiteaza de litera de la suprafata, acela taie legaturile Scripturii
cu adâncurile lui Dumnezeu" [19; 184].
Iata ca cei patimasi (si cine oare
se poate considera nepatimas?) nu sunt în masura sa patrunda în adâncimea învataturilor
evanghelice.
"Dar ce, Evanghelia este scrisa numai pentru cei nepatimasi?
Hristos a venit în lume pentru cei drepti, nu pentru cei pacatosi?"
Evanghelia
este scrisa pentru ca fiii Bisericii sa sporeasca în credinta lor, iar necredinciosii
sa vina la lumina adevarului. Oamenii patimasi citesc Evanghelia ca pe o simpla
relatare istorica, o citesc ca pe un roman despre viata Mântuitorului.
Cei
credinciosi au însa o cu totul alta întelegere a Sfintei Scripturi, carte despre
care tot parintele Staniloae spunea ca: "daca ea cuprinde cugetarile si intentiile
divine adresate noua si daca aceste cugetari si intentii sunt etern valabile,
Scriptura trebuie sa aiba o adâncime nesfârsita si o valabilitate permanenta,
potrivindu-se oricarui timp si oricarei persoane. A întelege Scriptura astfel
înseamna a iesi din marginea literei si a momentului temporal în care s-a rostit
prima data un cuvânt dumnezeiesc si a o întelege ca referindu-se la mine însumi,
la generatia mea, la timpul meu, la viitorul nostru, înseamna ca citind litera
aud pe Dumnezeu Însusi graind catre mine si catre noi, azi, sau despre mine si
despre noi si despre datoriile noastre. A întelege Scriptura în duh înseamna a
vedea raportul de totdeauna între Dumnezeu si noi si a trai acest raport în ce
ma priveste pe mine, în clipa actuala, întrucât eu traiesc în clipa actuala"
[19; 184].
Scriptura trebuie sa aiba o adâncime nesfârsita si o valabilitate
permanenta, potrivindu-se oricarui timp si oricarei persoane…Dar unul o citeste
ca pe un roman, ]n timp ce altul ca pe un îndrumar duhovnicesc. Diferenta dintre
cele doua moduri de întelegere a Sfintei Scripturi poate fi comparata cu diferenta
dintre modurile în care doi comandanti de osti se pricep sa adapteze o anumita
tactica folosita de cine stie ce mare înaintas al lor: primul, citind relatarea
bataliei din trecut, se va limita sa se mire de curajul si de iscusinta înaintasului
sau. Pe când celalalt comandant îsi va da seama ca tactica folosita de înaintasul
sau este cea pe care o poate folosi si el, adaptând-o putin la situatia în care
se afla. Doi comandanti, aceeasi situatie, aceeasi posibilitate de a se folosi
de o tactica care si-a dovedit eficienta. Unul însa doar o apreciaza, celalalt
o si foloseste.
Aceasta perspectiva, de a se folosi de cele citite în Sfânta
Scriptura, le scapa celor care citesc cuvântul dumnezeiesc fara a se gândi sa
îsi îndrepte vietile, sau celor care îl citesc numai din curiozitate sau din snobism.
Parintele
Staniloae nu se limiteaza la enuntarea unor principii teoretice. El detaliaza
modul în care crestinul trebuie sa ia aminte la cuvintele de Dumnezeu insuflate:
"Daca întelegerea duhovniceasca a Scripturii înseamna si o referire a ei
la viata mea proprie si a generatiei contemporane, atunci ea actualizeaza Scriptura,
si fiecare personaj din ea devine un tip pentru sufletul propriu, si fiecare eveniment
din ea, un eveniment real sau posibil al vietii sufletesti proprii. Toate sunt
tipuri pentru ceea ce se petrece permanent cu oamenii; regele Iezechia, în diferitele
lui faze de viata, e sufletul omenesc, deci si sufletul meu în diferite faze;
David e mintea curatita de patimi, ce stapâneste peste sufletul pasnic ca peste
un Ierusalim care e cetatea pacii; Saul e sufletul cu o întelegere trupeasca a
legii; poarta de fier ce se deschide înaintea Apostolului Petru, ca sa poata iesi
din închisoare, este inima învârtosata din orice timp, deci si a mea; Babilonul
este sufletul prins în confuzia patimilor" [19; 186].
"Si oare numai
de cazul regelui Iezechia, de cazul regelui David sau de cel al lui Saul se pot
folosi credinciosii?" Nu, ci de fiecare persoana ale carei fapte sunt pomenite
în Cartea Sfânta.
"Oare numai de relatarile vindecarilor minunate se
pot folosi bolnavii?" Nu. Sfânta Scriptura nu are doar rolul de a-i aduce
la cunostinta bolnavului anumite minuni savârsite de Hristos sau de apostolii
Sai, ci ea îi ajuta pe bolnavi sa sporeasca în credinta. Acest lucru îl vedem
oglindit în întelepciunea cu care Biserica a rânduit care sa fie Evangheliile
citite la slujba Sfântului Maslu. Între ele se afla si cea despre fecioarele întelepte
si fecioarele fara minte, ca si cea despre pocainta lui Zaheu vamesul.
Sa întelegem,
dar, ca esentiala nu este numai vindecarea trupeasca. Esentiala este tamaduirea
sufletului.
Oricum, bolnavul nu trebuie sa se limiteze la a citi numai despre
tamaduirile minunate de care s-au învrednicit unii dintre cei care au avut aceeasi
boala cu el. Daca ar fi asa, ar însemna ca celor bolnavi de S.I.D.A., de cine
stie ce forma rara de cancer sau de alte boli care s-au raspândit mai ales în
ultimul veac Sfânta Scriptura nu are ce sa le spuna.
Tot parintele Staniloae
ne atrage însa atentia asupra faptului ca "Scriptura e vesnic aceeasi, si
totusi vesnic noua, pentru fiecare moment al desfasurarii creatiei. Problemele
pe care ni le pune timpul nostru, preocuparile pe care ni le impune el, temele
pe care ni le scoate la iveala, încordarea sufletului meu în fata lor, sub apasarea
lor, fara sa introduca în Scriptura sensuri care nu se afla în ea în sens obiectiv,
scot la iveala în continuitate cu sensurile de pâna acum sensuri noi, formulate
în concepte noi, solidare cu cele vechi. În aceasta se arata ca Duhul Sfânt nu
evita timpul, ci îl strabate, îl transfigureaza. Continuturile spirituale ale
noastre vor pastra vesnic ceva din culoarea timpului în care am trait" [19;
187-188].
Adica… suntem chemati sa întelegem ca Sfânta Scriptura îi ofera credinciosului
raspunsuri la întrebarile si framântarile pe care le are. Bolnavul, oricare ar
fi boala de care sufera, poate gasi alinare în citirea cuvântului dumnezeiesc.
Este
adevarat ca citirea Sfintei Scripturi trebuie facuta cu un anume efort, cu o anume
nevointa a cugetului care trebuie sa asimileze si sa adapteze învatatura la propriul
sau urcus duhovnicesc. Înainte de a se apuca sa citeasca, omul trebuie sa se roage
ca Dumnezeu sa îi lumineze mintea. Luminat de Dumnezeu, bolnavul va întelege ca
Sfânta Scriptura îi vorbeste direct, ca îl invita sa mearga pe calea mântuirii.
Crestinul
care citeste Sfânta Scriptura sau cartile duhovnicesti gaseste în ele prilejuri
pentru a-si îndrepta viata. Parintele Justin Popovici scria ca "în Vietile
Sfintilor sunt foarte multe exemple minunate despre felul în care un tânar devine
un tânar sfânt, o fecioara se sfinteste, un batrân sau o batrâna se sfintesc,
un copil devine un copil sfânt, parintii devin sfinti, fiii si fiicele se sfintesc,
o familie se sfinteste, o comunitate devine sfânta, un preot sau un episcop devin
sfinti, un cioban devine sfânt, un taran devine sfânt, un împarat se sfinteste,
un vacar devine sfânt, un muncitor sau un judecator, un profesor sau un educator,
un soldat sau un ofiter, un conducator sau un scriitor, un negustor sau un monah,
un arhitect sau un medic, un perceptor sau un elev, un mestesugar sau un filosof,
un cercetator sau un om de stat, un ministru sau un om sarman, un bogatas sau
un sclav, un mosier, un om de litere, un artist, doi oameni casatoriti, se sfintesc
cu totii..." [14; 154]. Cel care citeste vietile lor pentru a-si îmbogati
bagajul de cunostinte ramâne la suprafata lor. Pe când crestinul care citeste
pentru a-si îndrepta viata aude cum cartile îi vorbesc: fie ca citeste despre
un cioban sau despre un artist, despre un ofiter sau despre un medic, el aude
cum cartea îl îndeamna sa mearga si el pe calea sfinteniei.
Acelasi lucru se
întâmpla cu citirea Sfintei Scripturi sau a oricarei alte carti duhovnicesti:
crestinul va regasi în ea tocmai hrana de care are nevoie.
Bolnavul care citeste
Sfânta Scriptura cu evlavie îsi schimba modul de perceptie a vietii. Cuvântul
dumnezeiesc îl poate ajuta sa nu mai împarta lumea în oameni bolnavi si în oameni
sanatosi, ci în oameni care merg pe calea mântuirii si oameni care traiesc în
patimile si poftele lor.
Citind Sfânta Scriptura (sau o alta carte duhovniceasca),
bolnavul îsi da seama cât de superficiale sunt criteriile dupa care necredinciosii
îsi modeleaza viata.
"Ce poate face bolnavul, decât sa se consoleze, decât
sa se amageasca singur ca este avantajat fata de cei care, desi nu cred în Dumnezeu,
au o sanatate de fier?"
O asemenea întrebare si-o pun de obicei oamenii
fara credinta, care nu pot întelege ca de fapt bolnavul credincios nu cauta sa
se minta singur, sa se amageasca pentru a-si face viata mai placuta, ci pur si
simplu ajunge la un adevar pe care ei însisi nu l-au aflat.
Cartile duhovnicesti
(si Sfânta Scriptura mai mult decât oricare alta carte) îl ajuta pe om sa îsi
deschida ochii spre o alta lume. Viata de zi cu zi ne tine o predica despre avantajele
iubirii de sine, despre avantajele celor care traiesc dupa propriile pofte. Cartile
duhovnicesti rastoarna însa idolii pe care viata cotidiana ne îmbie sa îi cinstim.
Lumea
îi spune bolnavului ca pentru a ajunge la împlinire trebuie sa îsi recapete sanatatea.
Prin intermediul cartilor duhovnicesti, Dumnezeu îi spune bolnavului ca scopul
vietii este mântuirea, si ca mai presus de sanatatea trupului este sanatatea sufletului,
si ca boala îi poate fi de folos.
Am început aceasta scrisoare cu relatarea
vindecarii unei femei care avea un ochi bolnav. Bolnavii citesc în Sfânta Scriptura
si în Vietile Sfintilor si ale cuviosilor din vremurile noastre tot felul de descrieri
ale unor tamaduiri minunate.
Citind despre asemenea minuni, bolnavii care au
credinta putina se vor ruga lui Dumnezeu sa fie vindecati. Vazând ca minunea nu
vine la comanda, ar putea cadea în deznadejde. Ba uneori ar putea ajunge sa se
îndoiasca de minunile citite, ajungând la concluzia ca sunt povesti cu ajutorul
carora Biserica ademeneste potentialii clienti.
Citind despre aceleasi minuni,
bolnavii întariti în credinta se vor ruga lui Dumnezeu sa primeasca tamaduire
sufleteasca si trupeasca. Ei stiu ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta, ei
stiu ca pot fi vindecati asa cum au fost vindecati de-a lungul timpului multi
bolnavi. Dar ei mai stiu ca le poate fi mai de folos sa duca mai departe crucea
bolii. Daca în urma rugaciunii nu primesc vindecare trupeasca, ei primesc vindecare
sufleteasca. Ei nu cad în deznadejde ca ceilalti, ci stiu ca vietile lor sunt
în mâinile lui Dumnezeu care le rânduieste mântuirea. Ei nu se îndoiesc de minunile
citite, ci stiu ca Dumnezeu a lucrat aceste minuni si ca va mai lucra si altele
spre întarirea credinciosilor. Pâna la sfârsitul lumii.
Bolnavii întariti în
credinta citesc cuvintele Mântuitorului catre bolnavi ca si cum le-ar fi fost
adresate lor. Ei citesc cuvintele sfintilor care în timpul vietii au fost doctori
fara de arginti ca si cum le-ar fi fost adresate lor. Si tot asa citesc si cuvintele
spuse de sfintii care dupa trecerea lor la Domnul s-au aratat bolnavilor în vise
sau în vedenii. (Sper sa nu fiu plictisitor daca repet una dintre ideile principale
din aceasta scrisoare: cuvintele parintelui Staniloae - "a întelege Scriptura
înseamna a iesi din marginea literei si a momentului temporal în care s-a rostit
prima data un cuvânt dumnezeiesc si a o întelege ca referindu-se la mine însumi,
la generatia mea, la timpul meu, la viitorul nostru, înseamna ca citind litera
aud pe Dumnezeu Însusi graind catre mine si catre noi, azi, sau despre mine si
despre noi si despre datoriile noastre" - pot fi aplicate, prin extensie,
tuturor cartilor duhovnicesti. Citind despre unele vindecari minunate, bolnavul
devine martor tainic al lor.)
Citind despre vindecarile care au loc la moastele
unui sfânt, bolnavii întariti în credinta se roaga sfântului ca si cum s-ar afla
înaintea sfintelor moaste (si daca pot ajunge sa se închine chiar la moaste, merg
în pelerinaj). Când citesc despre o minune care a avut loc la Izvorul tamaduirii,
se roaga Domnului ca prin agheasma pe care au luat-o de la biserica sa primeasca
aceeasi binecuvântare.
Dumnezeu nu limiteaza vindecarile la un anumit loc sau
la o anumita perioada. Dumnezeu este Acelasi, sfintii sunt aceiasi. Daca oamenii
se întaresc în credinta, simt ca pot fi partasi vindecarii minunate de care s-au
învrednicit atâtia crestini de-a lungul veacurilor.
Cuvintele pe care le scriu
nu sunt vorbe goale. Nu sunt teorii fara acoperire. Nu sunt pacaleli. Asa a citit
tânara Gali Vasilev minunea vindecarii orbului si s-a vindecat. Asa au citit multi
bolnavi cuvintele Sfintei Scripturi sau vietile atâtor Sfinti doctori fara de
arginti si rugându-se cu credinta au primit tamaduire trupeasca si sufleteasca.
Asa au citit cuvintele lor duhovnicesti multime de bolnavi care, desi nu au primit
tamaduirea trupeasca, au primit tamaduirea sufleteasca si, primind puterea de
a înfrunta boala, I-au multumit Domnului ca le-a trimis o asemenea cruce.
Laudând
credinta unora ca acestia, nu trebuie însa sa îi dispretuim sau sa îi judecam
pe bolnavii sau pe oamenii sanatosi care au putina credinta. Cine îsi judeca aproapele
va cadea în aceleasi pacate. Si cine poate spune ca este tare în credinta?
Bolnavii
care simt ca nu se pot apropia de Sfânta Scriptura, care simt ca litera Scripturii
le închide drumul catre Dumnezeu, fiindu-le un zid de piatra, nu trebuie sa deznadajduiasca.
Bolnavii care nu simt mângâiere citind Sfânta Scriptura sau cartile duhovnicesti
nu trebuie sa deznadajduiasca. Trebuie sa aiba puterea de a-si constientiza neputinta
si sa Îi ceara lui Dumnezeu sa le dea credinta. Încetul cu încetul, primind povetele
parintilor duhovnici sau citind carti de folos, vor simti cum credinta lor va
spori, va creste asemenea unei flori udata de Duhul Sfânt.
Cum spunea un parinte
duhovnic: "Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut"…
Despre înfruntarea bolii Scrisoare catre omul bolnav
de
Danion Vasile
"Daca te molipsesti de vreo boala,
nu te deznadajdui si nu te împutina cu duhul; ci multumeste-I lui Dumnezeu, ca
El Se îngrijeste ca prin aceasta boala sa-ti faca un bine."
Avva Isaia
Pustnicul
