DE VORBA
CU UN GRUP DE STUDENTI
- Părinte noi am avut martiri?
- Noi nu avem martiri, ca la rusi.
- N-avem ca la ei?
- Numai acolo la Oranki sunt 11000 de călugări si preoti împuscati!
- Dar în toată Siberia aceea!
- Sau în toată Siberia si Rusia! Dar eu asta am văzut si am pipăit.
- Deci sfintia voastră l-ati aranjat pe acel arhiereu sfânt de la Oranki?
- Fratilor, eu dau mărturie că nu era putred omul; când s-o putea să-l dezgropati si să-l aduceti în biserică.
- Este sfânt!
- Este sfânt, absolut sfânt! Că l-au împuscat, pentru Hristos!
- Unde era lovit? Se cunostea pe undeva urma de glonte?
- In frunte! Au fost pusi în rând si au tras cu mitraliere în ei. Nu puteau ucide cu pistolul 11000 de oameni. Au tras cu mitralierele în ei!
- Da, aveti dreptate.
- Ai pus două-trei mitraliere în bătaie si gata i-ai secerat pe toti. Eu am fost militar în armată si stiu cum se seceră oamenii. Ferească Dumnezeu. Ne-am îngrozit toti, când am început a săpa acolo si i-am astupat la loc...
- Dar ati spus că ati strămutat moastele acelui arhiereu sfânt si le-ati îngropat lângă o fântână, un izbuc din curtea Mânăstirii Oranki.
- O fântână care izbucneste apa, dar nu la oricine. Eu mă duceam acolo si după ce făceam cruce, se tulbura apa si sărea în sus. Altul se ducea, si nimic! Minunea lui Dumnezeu! Vă rog să mă iertati!
- Si acolo ati asezat moastele?
- Da. Eu le-am dat la doi tineri rusi toate datele si o schită cu incinta Mânăstirii Oranki, unde este izbucul, adică fântâna si locul unde am îngropat moastele arhiereului si locul unde sunt îngropati cei 11000 de călugări. Ei s-au dus acolo să afle moastele, dar nu le-au dat voie să sape santul. Mânăstirea Oranki au făcut-o închisoare de femei acum. Mi-au spus cei doi tineri că acolo ar fi fost si o alunecare de teren si a acoperit o grămadă de oseminte. Nu le-a dat voie să se apropie si cine stie cât o să mai treacă până când vor putea să sape.
Acolo am găsit pe acel arhiereu care nu era putred, si, la porunca comandantului lagărului Oranki, l-am scos dintre trupurile celor 11000 de călugări împuscati si l-am asezat în aceeasi pozitie lângă fântâna aceea. Eu cu mâna mea l-am asezat, i-am făcut din nou un scaun de stejar si groapă, am făcut si o rugăciune si i-am pus o cruce la cap.
- L-ati asezat pe scăunas?
- Pe scăunas. L-am asezat frumos ca să stea drept. I-am făcut o carcasă de scândură de stejar si apoi am pus pământ. Nu l-am asezat asa aiurea.
- Mai avea carne pe el?
- Tot. Absolut tot! Era întreg, parcă atunci murise. Un adevărat sfânt al Bisericii lui Hristos!
- Ce v-a impresionat mai mult pe front?
- Rănitii si oamenii din spatele frontului care cereau să-i botez.
- Bietii oameni! Doamne, Doamne!
- Să-i fi văzut pe ostasi cu piepturile goale, cum veneau la împărtăsit si mergeau imediat în front! Săracii soldati nu stiau dacă scapă sau nu cu viată.
- Nu v-am întrebat, cum procedati cu cei răniti grav? Este o lege internatională de salvare si protejare a rănitilor pe front?
- Era la fiecare regiment o companie sanitară, cu un doctor sau mai multi, care se ocupau de răniti. Chiar în timpul bătăliei intrau si îi luau pe rănitii care mai gemeau.
- Mortii pe front îi îngropati cu preot sau nu?
- La morti se punea steag alb. Puneau si rusii steag alb. Ei îsi luau mortii lor, noi pe ai nostri. Este lege internatională în acest sens.
- Intâi ne omorâm ca dusmani si pe urmă ne îngropăm ca frati? Războiul între crestini este o crimă împotriva lui Hristos!
- Ce să facem? Asa-i la război! Dar nu rămânea nici unul neînmormântat.
- Făceati slujbă cu parastas?
- Cu parastas, mai pe scurt.
- Puneati mortii în groapă comună?
- Am avut si în groapă comună, dar toti erau asezati frumos, la linie.
- Cimitirele românesti din Răsărit se mai păstrează acum?
- Când m-am întors din Rusia, am văzut la Odesa două cimitire românesti. Erau bine îngrijite, cu cruci frumos aranjate. Eu le-am sfintit când am fost pe front la Odesa si tot eu le-am părăsit când am plecat la Stalingrad.
- Ati botezat multi rusi în urma frontului?
- Da. Care stiau că nu sunt botezati. Ei veneau la comandantul regimentului sau al diviziei si întrebau dacă este preot pravoslavnic. De multe ori au apărut si niste preoti catolici, dar i-au refuzat. Eu singur spuneam că sunt preot. Purtam si atunci barbă. Eram cum este un preot, dar aveam si uniformă cachi militară, ca orice militar. Mă primeau rusii cu mare dragoste, dar se uitau cum te-ai uita la o arătare străină. Ei nu mai văzuseră preot. Erau curiosi si dădeau roată în jurul meu si se uitau în părti să vadă cum arată un preot ortodox!
- Erau sălbăticiti din cauza persecutiei ateiste.
- Mă si jenam de ei. După ce îi botezam, îi spovedeam si îi împărtăseam.
- Dar stiati limba rusă?
- Am învătat formula. Stiam putin. In rest slujeam în româneste. Dar formula o stiu si astăzi destul de bine. Ei ziceau crezul în ruseste. Unul dintre ei spunea tare, iar ceilalti repetau. Nu erau răi. Erau sălbăticiti că nu avuseseră preoti deloc. Am întâlnit totusi câtiva preoti bătrâni cu care am slujit împreună. Erau chiori, fără o mână, bătuti, iesiti din puscării! La noi a fost un regim mai usor.
- Au fost persecutii mari la ei fată de cele de la noi!
- Lagărele noastre au fost tot de rusi si de unguri inventate!
- Am înteles că au luat si model chinezesc, cum să-i bată pe cei din închisori.
- Ii băteau cu parul. Ce să mai ia model chinezesc! Dădeau cu parul! Scrie domnul Gabriel Tepelea despre aceasta într-o carte: ''Eram cu preotul Dumitru Bejan într-o celulă la Jilava si a venit Maromete cu zece militieni si ne-au bătut pe toti. Au venit cu o masă specială pentru bătaie si doi militieni cu parii. Ne băteau până ne frângeau în bătaie. Toti orăcăiam si strigam, că ne durea. Pe preotul Bejan l-au lăsat la urmă. Si s-a asezat el frumos, singur si-a dat pantalonii jos si s-a asezat pe masa aceea de bătaie''. Si zice Tepelea: ''L-au bătut asa de tare, dar el nici nu gemea. Nu gemea de loc! Noi strigam toti: ® Tipă, părinte, că te omoară!Ż ''
Eu mă uitam la dânsii si zâmbeam. Nu am simtit nimic. Nici o vânătaie nu am avut pe corp. Dădeau militienii până oboseau si eu n-am avut nimic, cu ajutorul Celui de sus.
- V-a întărit Dumnezeu!
- A scris Gabriel Tepelea, nu eu. El povesteste cazul acesta al meu.
- Numai la Jilava v-au bătut?
- Unde nu ne-au bătut! Ne-au bătut peste tot. Dar aici v-am dat acest exemplu. Parcă dădeau în altul. Parcă bâta se oprea la o distantă oarecare de mine. Iar Maromete, seful puscăriei, striga: ''Ivănică, dă-i! Omoară-l, că ăsta-i catolnic!'' Si eu strigam: ''Nu-s catolnic, sunt ortodox!'' ''Ba, catolnic esti, că nu zici nimic!'' Dar eu ce să zic, dacă nu mă durea?
- Catolnic?
- Ce să ceri de la el. Maromete era cu patru clase. Comandantul închisorii de la Jilava!
- Dar si la Aiud ati fost bătut?
- La Aiud era bătaie o dată pe săptămână, organizat!
- Si cum, îi băteau pe toti?
- Intrau în celulă, te puneau pe masa aceea, si-ti dădeau cât credeau ei de cuviintă.
- Cu ce băteau?
- Aveau niste bâte ca niste melesteie lungi, de cauciuc bătos. Nu era chiar asa de îngrozitor! Cel putin eu n-am strănutat, cât am fost în Rusia. Nu am strănutat. Cât am fost în puscăriile românesti n-am fost bolnav deloc. Acum am răcit.
- V-a păzit Dumnezeu de toate! Aceasta v-a fost crucea vietii pământesti, suferinta si bucuria în Hristos!
- M-a păzit. N-am avut nimic, fratilor! Am trecut prin puscărie, cum ar trece gâsca pe apa sâmbetei. Dumnezeu m-a salvat. Am simtit, fratilor, pe umăr, o mână care mă apăsa!
- Acesta este harul Duhului Sfânt. Vă iubeste Dumnezeu, Părinte Dumitru!
- O spun la vârsta mea; o spun constient.
- O mână dumnezeiască v-a ocrotit.
- A fost cu mine îngerul, cred. Dumnezeu nu avea să vină pentru un singur preot păcătos ca să-l salveze! Stia Dumnezeu, prin pronia Lui, că de viata Preotului Dumitru Bejan aveau să depindă zeci de mii de alte vieti. Fiecare are un înger păzitor. Am trecut foarte usor prin puscărie. Foarte usor. Am suferit exact ca si ceilalti. Poate am stat mai mult la zarcă, dar nu am simtit suferinta.
Este foarte greu de crezut lucrul acesta. Am mai spus si la altii, este foarte greu de admis!
- Altii foarte greu au suportat puscăria.
- Eu am scris o carte<$FVezi ''Vifornita cea mare'', Ed. Tehnică, Bucuresti, 1996, pag.70>. O să se tipărească. Nu-ti vine să crezi, dar asa a fost. Eu am plutit pe deasupra lucrurilor! Este o minune a lui Dumnezeu!
- El face milă cu cei ce-si duc cu răbdare crucea vietii!
- Fără Dumnezeu nu putem face nimic!
