[ drumul sufletului dupa moarte ]

[ dreapta credintă ] [ yoga ] [ magie. vrăjitorie ] [ diavol ] [ sex ] [ avort ] [ noroc ] [ superstitii ] [ OZN ] [ muzica rock ] [ bioenergie ] [ horoscop ] [ ghicirea viitorului ] [ noile buletine 666 ] [ alte religii ] [ televizor ] [ vise ] [ stiintă si religie ] [ păcate ] [ canoane ] [ căsătorie familie ] [ rugăciuni ] [ cum postim ] [ asceza ] [ foto galerie ] [ interviuri online ] [ psaltică MP3 ] [ calendar ortodox ] [ cărti ] [ duhovnici ] [ noutăti ] [ index ] [ Ortodox Radio ]
 
www.SfaturiOrtodoxe.ro



- Librarie de carte ortodoxa -
Carti Duhovnici Romani
- Parintele Arsenie Papacioc
- Parintele Cleopa
- Parintele Sofian
- Parintele Iustin Parvu
- Parintele Gheorghe Calciu
- Parintele Argatu
Carti Parinti contemporani
- Parintele Paisie Aghioritul
- Sfantul Nectarie
- Parintele Porfirie
- Cuviosul Iosif Isihastul
- Parintele Serafim Rose
- Sfantul Nicolae Velimirovici


Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului
- de Danion Vasile


Despre cunoasterea lui Dumnezeu

-cuvânt către cei ce caută adevărul-

"Conform conceptiei sale, Hristos se subordonează fiintelor divine superioare în asteptarea harului lor. Cei din răsărit (din Orientul îndepărtat n.n), stiu că mântuirea se întemeiază pe lucrarea pe care fiecare o face asupra siesi... Imitarea lui Hristos va avea pe termen lung dezavantajul că noi venerăm un om ca model divin care întrupează gândirea cea mai înaltă si uităm datorită imitatiei să împlinim gândirea noastră în cel mai înalt grad" [8; 142].

Carl Gustav Jung

Dacă cineva mi-ar da o palmă, nu stiu dacă as fi în stare să întorc obrazul celălalt. Dacă cineva m-ar blestema, nu stiu dacă as fi în stare să îl binecuvântez. Dacă cineva mi-ar spune că drumul pe care este merg este gresit, si dacă mi-ar aduce argumente pentru aceasta, cred că as avea puterea să îmi recunosc greselile, chiar dacă acest lucru m-ar durea mai tare decât o palmă si chiar dacă m-ar umili mai mult decât o jignire.

Suntem oameni, suntem plini de iubire de sine, chiar dacă ne dăm sau nu ne dăm seama. Totusi, nici unul dintre noi nu cred că ar alege în deplină cunostintă de cauză nici iadul, nici minciuna, si nici întunericul vesnic.

Tocmai de aceea scriu acest cuvânt despre care mărturisesc că mi-as fi dorit să îl primesc eu însumi cu vreo zece ani în urmă. Am încredere în tine aproape în acelasi fel în care as fi avut în mine atunci. Nu am încredere în priceperea mea de a vorbi despre Dumnezeu, dar nădăjduiesc că cel putin sinceritatea mea te va pune pe gânduri.

Despre mine îti scriu doar că am făcut yoga cu cel mai controversat guru din România, si că eram atât de convins că urmând învătăturile sale mă aflu pe calea adevărului încât as fi făcut si cel mai absurd lucru pe care mi l-ar fi cerut. Dacă mi-ar fi spus să mă arunc sub un tramvai, as fi făcut-o, fiind convins că prin aceasta voi progresa spiritual. Când cineva mi-a spus să mă rog la Dumnezeu, am răspuns plin de arogantă că rugăciunea e calea celor slabi, calea cersetorilor, si că eu vreau să devin dumnezeu. Nu îmi imaginam că as putea deveni un credincios obisnuit, sau că as putea renunta la "adevărurile transcedentale" care îmi hrăneau setea de cunoastere. Sunt foarte constient că as fi putut citi multe cuvinte asemănătoare cu cel pe care ti-l voi scrie tie, si că nu le-as fi dat prea multă atentie. Cred că citirea lor m-ar fi incitat să dispretuiesc si mai mult învătăturile Bisericii, si să depun si mai mult efort pentru a iesi din ciclul reîncarnărilor.

De ce scriu? Pentru că, oricât de sigur ai fi că ideile tale sunt bune, oricât de mult ai dispretui învătăturile ortodoxe, s-ar putea ca, peste ani, să îti schimbi punctul de vedere.

"Ia uite, acum a trecut de la fanatismul yoghin la fanatismul crestin...", ai putea gândi. Mie nu îmi este rusine că am fost un yoghin "fanatic". Cred că atunci când cineva descoperă o cale spirituală despre care este convins că este cea bună, are datoria de a o urma din toate puterile, de a nu precupeti nici un efort pentru a ajunge la capătul ei.

Asta nu înseamnă că e bine ca un om care merge pe o cale rătăcită să ajungă pe culmile rătăcirii. Înseamnă doar că cel care ajunge pe aceste culmi arată că pretuieste viata de dincolo mai mult decât desertăciunile acestei vieti.

Pot să te jignesc? Pot. Stiu că dacă te-as jigni as rupe orice punte de legătură dintre mine si tine. Eu însă nu vreau să te jignesc. Vreau totusi să mărturisesc în fata ta că Adevărul există, că este o persoană, că este Însusi Iisus Hristos, Mirele Bisericii. Mărturia mea nu va fi însă o mărturie directă. O voi lua pe ocolite, nu pentru a te manipula mai usor, ci pentru a te ajuta să întelegi cuvintele mele.

Îmi e destul de greu să îti scriu, mă tot gândesc la cum as fi reactionat eu la aceste rânduri dacă le-as fi citit când făceam yoga. Cred că as fi renuntat să citesc lucruri atât de plicticoase. Poate numai dacă m-as fi aflat într-un tramvai sau într-un tren, si nu as fi avut altceva de citit, as fi continuat să citesc acest cuvânt. Si motivul principal ar fi fost că lipsa de convingere a argumentelor pe care m-as fi asteptat să le găsesc într-un astfel de cuvânt, mi-ar fi hrănit propriul mod de întelegere a credintei crestine.

Am fost acum câteva zile la un concert de colinde. În sală, alături de alti invitati importanti, erau nu stiu ce reprezentant al comunitătii evreiesti si un musulman. Prezenta lor a fost remarcată de către prezentator, care s-a bucurat că îi vede în sală. Nedumerirea mea a fost următoarea: câtă vreme nici evreul si nici musulmanul nu cred că pruncul născut în Betleem este Mântuitorul lumii, de ce au venit să asculte colindele? Dacă ei nu vor să recunoască faptul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de ce vin să asculte colindele în care El este preamărit?

Cred că dacă as fi fost musulman nu as fi intrat nici în ruptul capului la un concert de colinde. Mi s-ar fi părut că prin aceasta mă lepăd de credinta în Allah.

"Iată că simpatizezi si cu fundamentalismul musulman, cu talibanii...", mi-ai putea spune. Nu văd ce e gresit în a fi sincer cu tine însuti. Scopul Islamului este convertirea celorlalti la credinta în Allah, de bună-voie sau sub presiunea armelor.

Oamenii sunt educati în asa fel încât să aprecieze valorile impuse de Occident. Nu sunt capabili să îi judece pe ceilalti decât prin prisma acestor valori. Talibanii sunt niste războinici lipsiti de ratiune, niste fanatici religiosi. E usor să dăm cu pietre în ei.

Dar gândeste-te că atunci când cineva s-a născut în Afganistan si a fost învătat că Allah îi cere să lupte împotriva celor de alte credinte, dacă a fost învătat că prin luptă dobândeste viata vesnică, are suficiente motive să lupte pentru talibani. Mi se pare că liderii lor musulmani sunt de o mie de ori mai sinceri decât toti muftii din lume care denaturează învătăturile Coranului pentru a fi pe placul Occidentului.

Nu, Islamul nu poate însemna armonie cu alte credinte. Dacă nu tinem seama de sincretismele de tot felul, orice credintă presupune automat faptul că celelalte sunt mai putin adevărate. Chiar mincinoase în întregime. Islamul nu se multumeste cu această constatare. Islamul înseamnă vărsare de sânge, înseamnă violentă, înseamnă tulburare. Acesta este Islamul.

"Ce fel de crestin esti tu, când îi simpatizezi pe liderii talibani?" Nu îi simpatizez. Apreciez doar faptul că sunt consecventi cu credinta lor. Mult mai consecventi decât crestinii care una cred si alta fac. Nu mă pricep la politică, si nici nu vreau să mă pricep. Încerc să îi judec pe musulmani numai din perspectivă religioasă.

Apreciind "fanatismul" lor, sunt în acelasi timp constient de faptul că drumul pe care merg este gresit: Islamul este o cale spre iad. Cuvântul Mântuitorului: "Cine scoate sabia, de sabie va muri...", e cea mai obiectivă critică a valorii credintei musulmane. "Câinele de Mahomed", cum îl denumea Sfântul Maxim Grecul, nu poate duce pe nimeni la lumină. Stiu asta si nu mă îndoiesc de acest lucru.

Cât despre muftii care denaturează învătătura lui Mahomed, pentru a o modela după tipare moderne, nu am de spus decât un lucru: că îsi fură singuri căciula. Dacă ar fi convinsi că Mahomed a fost un profet trimis de Dumnezeu, nu ar fi putut să îi deformeze învătătura sângeroasă. Iar dacă au avut curajul de a face acest lucru, au dovedit că au o credintă superficială (ceea ce, pentru ceilalti locuitori ai planetei, nu este un lucru rău; ci dimpotrivă).

Ideea de la care vreau să încep acest cuvânt este că nimic nu e mai important decât adevărul. Dar care adevăr? Cel al crestinilor, cel al musulmanilor, sau care?

Adevărul nu este al nimănui. Adevărul există pur si simplu. Dar unii îl recunosc, si altii nu.

"Bine, vei spune, acum îmi vei face apologia credintei crestine, asa cum dacă ai fi fost musulman mi-ai fi făcut apologia Islamului." "Da", as răspunde eu. Si nu numai că nu încerc să mă dezvinovătesc, ci chiar îti spun că, yoghin fiind, am încercat să îi conving pe altii să creadă în reîncarnare.

"Si ce încredere pot avea eu în cuvintele unuia care, indiferent unde se află, simte nevoia de a-i convinge pe ceilalti să primească acelasi adevăr cu el?"

Eu nu vreau să fii de acord cu mine. Eu nu vreau să mă aflu în delicata postură de "dascăl". Acest fapt îmi dă o mare libertate. Adică nu am cum să îmi pun nădejdea în spusele mele. Mai mult chiar, ceea ce îti voi scrie nu va contine aproape nimic original: ideile pe care ti le voi scrie nu îmi apartin.

"Si atunci, ce să fac, să citesc ideile tale, la a doua mână? Mai bine mă duc direct la sursă."

Ar fi bine să te duci direct la sursă, la învătăturile Sfintilor Părinti ai Bisericii. Dar eu încerc să pregătesc putin terenul pentru această întâlnire. Cunosc nu putini oameni care, desi plini de râvna cunoasterii, după ce au citit două-trei scrieri patristice s-au declarat plictisiti de filosofia crestină.

Îndrăznesc să spun că, desi ideile pe care ti le voi scrie nu sunt originale, le simt ca si cum ar fi. Psaltirea a fost scrisă de mii de ani, si totusi simt aproape fiecare cuvânt al ei ca si cum ar fi fost scris pentru mine, si mai mult încă: par atât de familiare inimii mele cuvintele psalmilor, încât parcă le-as fi scris eu însumi. (Nu a fost asa de la început, dar, după ce am tot citit din Psaltire, psalmii m-au cucerit).

Stii cum suntem noi acum? Ca doi cavaleri care se înfruntă la un turnir special: putem pierde amândoi, tot asa cum unul dintre noi poate învinge. Dar eu îti scriu pentru că amândoi putem câstiga.

Nu îti scriu în nici un caz pentru a birui eu, pentru a te îngenunchea cu argumentele mele. Acest lucru este cu neputintă. Eu sunt destul de sceptic fată de polemicile teologice. Din moment ce Dumnezeu nu îngăduie ca existenta Sa să fie demonstrată stiintific, polemicile nu pot avea rezultate prea spectaculoase.

Sunt de acord cu polemica atunci când amândoi acceptăm acelasi teren de discutie. Dacă amândoi am accepta autoritatea Sfintei Traditii si a Sfintei Scripturi, atunci am ajunge la acelasi rezultat. Dar câtă vreme tu iei din Scriptură numai ce îti convine, nu putem ajunge la aceleasi concluzii.

Îmi pare cam lungă această introducere. Fiind însă alergic la mesajele triumfaliste pseudo-ortodoxe, si fiind si mai alergic la pseudo-misionarii disperati care, dacă nu convertesc în câteva minute, aleargă la o "oaie" mai receptivă, nu mă pot grăbi. Lucrurile pe care ti le scriu sunt prea delicate pentru a fi aruncate cu lopata.

"Si totusi, de ce îmi scrii, dacă spui că nu ai încredere în arta ta de a convinge?"

Tocmai de asta îti scriu, pentru că, dacă mă aflu în adevăr, dacă adevărul este în Biserica Ortodoxă al cărei fiu nevrednic sunt, atunci Dumnezeu va împlini neputintele mele si mă va ajuta să vorbesc despre El. Si cred Lui că mă va ajuta, desi sunt păcătos.

Nu mă astept ca, după ce vei termina de citit acest cuvânt, să alergi la primul duhovnic pe care îl vei întâlni si să îi spui: "Părinte, vreau să spovedesc păcatul rătăcirii mele". Dar nădăjduiesc că poate, peste ani si ani, atunci când Dumnezeu va găsi prilejul potrivit să te aducă în Biserica Ortodoxă, îti vei aduce aminte de cuvintele mele. Atunci ele te vor ajuta să îti dai seama de unde ai plecat si unde ai ajuns.

Îmi dau seama cât de grea este răspunderea pe care mi-o asum scriind acest cuvânt. Nu mi-am ales un target precis. Îl aleg acum: scriu pentru cei care vor să cunoască iubirea lui Hristos. Scriu pentru cei care fac alergie la predicile rostite în limbaj de lemn, la cei care s-au plictisit de articolele religioase în care sunt folosite mereu aceleasi cuvinte si stereotipii care nu miscă inima omului. Scriu pentru cei care au vrut să găsească adevărul în Biserică, dar s-au smintit de una sau de alta si au preferat să combine învătăturile crestine cu elemente mai mult sau mai putin oculte.

Fac o paranteză: mă pregătesc acum să merg să vorbesc la o emisiune radiodifuzată, care se va termina aproape de miezul noptii. Ca să mă relaxez putin, îti voi spune cum m-am hotărât să îti scriu:

Zilele trecute am fost invitat să prezint una dintre cărtile mele la o festivitate care avea loc într-un cunoscut liceu bucurestean. Datorită faptului că, fiind ocupat cu alte probleme, uitasem să confirm participarea la această manifestare, a apărut o mică problemă organizatorică. Si m-am hotărât să nu mai vorbesc. Dar, înainte de a pleca acasă, m-am gândit că poate măcar unul singur dintre elevi s-ar putea folosi de cuvintele mele, si am vrut să rămân în sală, să văd dacă are sau nu rost să vorbesc.

În deschidere, organizatorul a cântat o melodie religioasă atât de fals încât a stârnit hohote de râs în sală. Apoi, când o fată a recitat ceva din Păunescu, organizatorul a asigurat fondul muzical, cântând cu elan o altă melodie. Când am auzit-o, am fost convins că e vorba de slagărul copiilor care cersesc prin metrouri: "Mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat, nu lăsati copii pe stradă..." Mă miram cum, atâta vreme auzind cântecul, nu îmi dădusem seama că e vorba de muzică religioasă. Cu greu am ajuns la concluzia că de fapt organizatorul cânta o altă melodie (tot în râsetele elevilor).

Când un preot le-a citit o cuvântare interminabilă despre post, plictiseala copiilor a ajuns la apogeu: discursul era sec, părintele nu se ostenise să îl învete, si stilul nu era deloc potrivit pentru ascultători. Copiii aveau nevoie de niste cuvinte pline de căldură care să îi emotioneze. Aveau nevoie ca cineva să le vorbească si despre frumusetea prăznuirii Nasterii Domnului, nu numai despre cum se postea în Legea Veche sau despre cum denumesc catolicii postul Crăciunului.

Mi-am dat seama că, dacă m-as fi aflat printre elevii din sală, discursul părintelui ar fi pus capac la toate: m-ar fi convins că viata crestină este ceva artificial, care nu înfrumusetează omul, care îl transformă într-un robot care execută orbeste comenzile primite de la Dumnezeu. Si ar fi trezit în sufletul meu dorinta de a căuta adevărul în altă parte decât în Biserică, unde nu m-as fi simtit "acasă".

Poate că ai avut si tu ocazia să asculti discursuri care nu ti-au plăcut. Eu, pentru a-i convinge pe elevi că nu sunt de acord cu cuvântările care nu merg la inima ascultătorilor, pentru a le atrage atentia asupra faptului că, desi părintele respectiv îi plictisise, totusi chemarea Bisericii trebuie să se facă auzită si de în inimile lor, le-am spus: "Ati auzit, poate, cuvântări religioase care v-au plictisit. Si pe mine m-au plictisit. Ati văzut, poate, emisiuni religioase care v-au plictisit. Si pe mine m-au plictisit. Ati citit, poate, cărti religioase care v-au plictisit. Si pe mine m-au plictisit. Dar, asa cum există predici sau cărti plictisitoare, asa există si predici sau cărti care trezesc în suflet dorinta de a-L cunoaste pe Dumnezeu..." Nu contează ce le-am mai spus. Important este faptul că aceiasi elevi, care cu putin timp înainte glumeau, începuseră să fie atenti. Nu toti, mai rămăsese o parte a sălii care susotea. Dar ceilalti ascultau cu atentie ce le vorbeam despre Crăciun.

Cred că organizatorul s-a supărat pe mine pentru că am vorbit asa. Dar copiii au fost miscati. Nu aveam nimic cu părintele care vorbise mai înainte, si nici nu am vrut să mă evidentiez dând lectii de retorică (mai mult chiar, stiu foarte bine că nu e cazul să substitui mesajul unui slujitor al altarului, oricât de neiscusit la vorbă ar fi; Dumnezeu a dat misiunea propovăduirii cuvântului slujitorilor altarului. Aceasta nu înseamnă că, atunci când sunt invitati, mirenii trebuie să refuze să vorbească, ascunzându-se sub masca falsei smerenii). Si m-am convins încă o dată de faptul că elevii nu sunt reticenti fată de subiectele religioase; sunt reticenti numai fată de ceea ce este lipsit de viată, artificial, mort.

Ti-am povestit despre peripetiile de la Ziua Liceului X... cu un scop foarte precis: poate că si tu ai ascultat predici sau ai citit cărti care te-au plictisit. Si poate că aici este cauza pentru care ai început să cauti adevărul în afara Bisericii.

Aducându-mi aminte de cărtile si de revistele despre paranormal pe care le citeam cu ani în urmă, nu e greu să observ cât de interesante mi se păreau acestea comparativ cu plicticoasele scrieri despre lupta împotriva patimilor. (Sunt constient de faptul că rândurile mele ar putea zgâria părerile unor anumiti "pravoslavnici", dar acest cuvânt nu li se adresează, asa că nu voi încerca să împac si capra si varza. Si, dacă ceea ce îti scriu li se pare gresit, îi invit pe ei să îti scrie cu mai multă iscusintă. Oricum, le-as atrage atentia asupra faptului că te-au neglijat cam multă vreme).

La emisiunea radiofonică despre care am amintit, am fost invitat să vorbesc despre cărtile mele. Schimbând brusc subiectul, realizatorul emisiunii mi-a pus o întrebare la care nu mă asteptam: "Ce înseamnă Biserica pentru dumneavoastră?". Primele cuvinte care mi-au venit în minte au fost: "Casa mea...". Cred că fiecare credincios ar trebui să se simtă în Biserică "acasă", mai acasă chiar decât în casa în care locuieste. Mi-a trebuit însă multă vreme ca să scap de toate prejudecătile legate de Biserică, si să o iubesc, să înteleg că ea este Trupul lui Hristos. Noi, crestinii, intrăm în biserică o dată sau de câteva ori pe săptămână, dar în Biserică ne aflăm în fiecare clipă. Închei aici paranteza si continui cuvântul.

Este plicticoasă credinta crestină? Este plicticoasă lupta împotriva patimilor? Nu, în nici un caz. Numai că omul are nevoie să parcurgă anumite trepte până să descopere frumusetea unei cărti precum este Scara Sfântului Ioan, si până să se hotărască să urce pe această scară.

E mult mai palpitant să citească despre cine stie ce aparitii extraterestre, sau despre cine stie ce vindecări miraculoase. De ce?

Răspunzând la această întrebare vom părăsi introducerea pentru a trece la "fapte": e mai usor să afli o sumedenie de lucruri despre universul paranormal decât, să zicem, să te spovedesti cu inima plină de căintă sau să faci un Paraclis al Maicii Domnului.

Oamenii caută o cale spirituală care să necesite cât mai putin efort. În ziua de astăzi e la modă să ai "preocupări spirituale". În ce constau acestea? În cumpărarea revistelor si cărtilor despre paranormal, în citirea lor, în vizionarea emisiunilor televizate ce tratează această temă, în discutii interesante despre acelasi subiect, la serviciu si acasă. Dacă mai faci si două-trei meditatii pe săptămână, si dacă mai intri si într-o biserică pentru a te umple de energie, poti spune că esti pe drumul cel bun.

"Să combinăm utilul cu plăcutul!" Iată unul dintre sloganurile spirituale ale omului contemporan. În zilele noastre s-au împutinat de tot ateii. Astăzi nu mai dă bine să fii ateu. E ca si cum ai spune că esti prost. E mult mai rentabil să îti ascunzi ateismul sub forma unei afirmatii gen: "Eu cred într-o inteligentă superioară." Si mai rentabil este să muti centrul de greutate pe negatie: "Eu cred, dar nu în bazaconiile de la biserică. Acolo se învată si lucruri bune, dar restul..."

Prin astfel de cuvinte omul se plasează într-un spatiu foarte sigur: nu îl poate acuza nimeni că e un simplu animal rational. El crede. În ce crede, nu contează: important este că are credintă.

Oare?!!!

Crezi că există fantome sau vârcolaci? E în regulă, înseamnă că nu esti orb fată de lumea spirituală. Crezi în vise sau în metodele de ghicire a viitorului? E în regulă, nu te multumesti cu banalitatea lumii profane.

Nu este greu să observăm că multi oameni s-au îndepărtat de Biserică pentru că li s-a părut că drumul Bisericii nu este compatibil cu modul lor de viată. Oamenii fug de ceea ce li se pare că le îngustează orizontul. Biserica afirmă că tot ceea ce învată ea este adevărat. Asta nu este rău pentru oamenii dominati de superficialitate, rău pentru ei este faptul că Biserica afirmă că în afara ei nu există adevăr. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: "În afară de Biserica Ortodoxă nu este adevăr..." [55; 10] .

Afirmatia aceasta este foarte habotnică. Asta înseamnă că omul care crede altceva decât învată Biserica se află în rătăcire. Asta înseamnă că, dacă un om crede altceva decât învată Biserica, se rupe de adevăr, se rupe de calea mântuirii. Nu este prea comod să fii de acord cu o afirmatie atât de transantă. Este mult mai firesc să împărtăsesti o formă de credintă mai blândă, mai tolerantă, în care să ai dreptul de a exista, dreptul de a gândi, dreptul de a avea propriile opinii. În care să ai drepul să te îndoiesti, dreptul să crezi altfel. În care să ai dreptul de a gândi liber si de a trăi liber. Fără bariere, fără prejudecăti.

Trăim într-o lume a întelegerii, o lume în care intoleranta este pusă la zidul infamiei, iar toleranta este ridicată pe soclul vechilor idoli. Cum mai putem fi atunci fii credinciosi ai Bisericii, cum putem să credem ce ne învată o Biserică în care nu ai voie să crezi altceva decât spun dogmele sfintilor din vechime?..

Toate Sfintele Sinoade Ecumenice au învătat că oricine crede altceva decât mărturiseste Biserica stă sub osânda anatemei. Culmea fanatismului si a intolerantei, s-ar putea spune. De ce se răpeste credinciosilor dreptul de a gândi liber? Oare nu dă Biserica dovadă de lasitate atunci când impune credinciosiilor să creadă numai ce Biserica spune că face parte din adevăr?

În fata pozitiei dure pe care o are Biserica fată de problema cugetării independente, omul si-a găsit un punct de refugiu: alege din credinta Bisericii si din Biblie numai ceea ce îi place, numai ceea ce i se pare adevărat. Au trecut vremurile în care, din cauza stăpânirilor atee, oamenii să fie învătati că Hristos este doar un mit. Astăzi sunt învătati că a fost un personaj istoric. Si frumusetea învătăturilor sale despre dragostea de Dumnezeu si de aproapele nu este contestată nici măcar de către marii maestrii ai Orientului. Ei recunosc importanta persoanei lui Iisus, pe care îl consideră un avatar, o mare figură spirituală a cărei misiune a fost de a-i ajuta pe oameni să înlocuiască ura cu iubirea si războiul cu pacea.

Ce anume e bine să luăm din Evanghelie? Ce anume este bine să luăm din învătăturile Bisericii?

La această întrebare există două mari răspunsuri. Unii spun că e bine să primim în întregime predaniile Sfintilor Părinti, că e bine să considerăm adevărat fiecare cuvânt al Sfintei Scripturi. Altii spun că e bine să avem discernământ, si să trecem prin filtrul propriei noastre minti fiecare cuvât al Bisericii. De ce să acceptăm niste adevăruri cu care nu putem fi de acord? De ce să ne furăm singuri căciula? Oare nu cumva Biserica si-a făcut din învătăturile sale un idol, chiar dacă ea însăsi combate toate celelate forme de idolatrie? Si poate că de-a lungul istoriei unii preoti, episcopi sau credinciosi si-au dat seama că Biserica s-a îndepărtat de adevăr, dar li s-a pus imediat pumnul în gură: au fost catalogati drept eretici, au fost exclusi din Biserică, si au murit fără a reusi să convingă lumea de adevărurile pe care au ajuns să le cunoască.

Da, asta este o întrebare foarte importantă: oare nu cumva Biserica a ales de bunăvoie un anumit drum în care adevărul se împleteste cu minciuna? Ortodocsii reprosează catolicilor că, de la Schismă, s-au îndepărtat din ce în ce mai mult de adevăr. Că, în loc să îsi recunoască greselile, au mers din rău în mai rău. Dar, ne putem întreba, nu este acest lucru valabil si pentru Biserica Ortodoxă? Catolicii sustin că se află în adevărul Sfintei Scripturi si al Sfintilor Părinti. Dacă ei au putut să se rupă de adevăr, de ce nu s-ar rupe si Biserica Ortodoxă?...

De obicei o astfel de dilemă se rezolvă simplu: omul îsi păstrează libertatea de a discerne binele si răul. Omul este măsura tuturor lucrurilor. Omul va decide ce trebuie să creadă si ce nu. Câti oameni, atâtea conceptii despre Biserică.

Neîncrederea în învătăturile Bisericii (si când spun aceasta înteleg încrederea oarbă în anumite învătături, si respingerea celorlalte), a avut ca efect faptul că unii, însetati de adevăr, au înteles că acesta nu se poate limita la niste dogme, au înteles că adevărul trebuie trăit de om. Si atunci s-au apucat de practici spirirale care, desi celorlalti le par ciudate, sting setea de cunoastere. Omul nu mai caută adevărul: l-a găsit, si, din acel moment, singura lui preocupare este de a merge pe calea acestui adevăr.

E firesc ca, în momentul în care cineva găseste adevărul, să se lase mistuit de acest adevăr. Singura retinere justificată este provocată de faptul că multi oa-meni se grăbesc să descopere adevărul, si ajung în cele mai ciudate fundături. Sutele de sinucigasi care au murit în Guyana urmând învătăturile psihopatului Jim Jones, credeau că au ajuns în raiul pământesc. Si, chiar dacă acest rai era plin de mizerie, plin de compromis, plin de minciună, discipolii fanatizati nu vroiau să recunoască faptul că au luat-o pe un drum gresit. Unii au vrut să se reîntoarcă, dar nu li s-a mai dat voie. Cam asa li se întâmplă si celor care intră în oastea diavolului. La începul, se simt foarte liberi. Dar în clipa în care îsi dau seama că libertate lor este fictivă, nu mai stiu cum să fugă. Rămân pe cale, fără a vedea o iesire din labirint.

Să ne gândim la membrii diferitelor grupări orientale care, ajunsi la proxenetism, la droguri si la alte rafinamente ezoterice, vor să pună punct aventurii lor spirituale. Dar si-au donat averile guru-lui. Case nu mai au: singurul lor punct de reper este comunitataeea în care si-au spălat creierele. Dacă renuntă la comunitate, vor fi niste inadaptati. Comunitatea le-a imprimat un mod de viată, comunitatea i-a format. Educatia primită acolo este mai puternică decât cea primită în cei "sapte ani de-acasă". Nu mai au nimic al lor. Nu au casă, nu au serviciu. Rudele îi dispretuiesc si nu vor să îi ajute. Au sufletele rănite si nimeni nu vrea să le întindă o mână de ajutor. Si atunci rămân în mocirlă.

Nu este greu să ne dăm seama că, vrând să găsească adevărul, multi oameni au ajuns pe culmile rătăcirii. Au ajuns la autodistrugere.

O, dar aceste cazuri disperate, cu sinucigasi, cu droguri si proxenetism sunt putine. Mass-media abia asteaptă să mai descopere încă un astfel de caz, pentru a satisface setea de bârfă a clientilor ei.

Stiu că tu nu faci parte dintr-o astfel de miscare. De unde stiu? Prin simplul fapt că răbdarea ta ar fi ajuns de mult la limită după citirea primelor pagini ale acestui cuvânt. As fi putut scrie lucruri care să le placă si celor care nu caută decât manifestări ale paranormalului: dacă as scrie despre patru-cinci minuni ale părintelui Porfirie Bairaktaris, ar citi pe nerăsuflate. Dacă as scrie cum părintele a văzut cu duhul că un ucenic de-al său era în pericol mare deoarece submarinul în care se afla se apropia de nu stiu ce obstacol, si cum părintele i-a anuntat telefonic pe cei de pe submarin de primejdie, le-ar plăcea: "iată că si în lumea ortodoxă mai au loc manifestări paranormale", ar spune ei. Dar dacă as scrie ce învăta părintele Porfirie despre manifestările paranormale, s-ar plictisi imediat. Asa cum s-ar plictisi citind rândurile mele din acest cuvânt.

Un lucru e sigur: că, cel putin deocamdată, nu ai renuntat la citirea cuvintelor mele. Altii, mai sensibili, au renuntat.

E nevoie de multă iscusintă când scrii. Mi-as dori foarte mult să am această iscusintă. Dar, neavând-o, te rog să treci cu vederea micile mele scăpări.

În cazul în care te afli printre cei care, neavând stare de dispute pe teme religioase, si-au creat propriul lor sistem de valori, propria lor religie, as dori să îti spun câteva lucruri asupra cărora as vrea să reflectezi.

Există posibilitatea ca tu să te afli încă în căutare: această situatie ar fi foarte bună, pentru că ti-ar fi mai usor să întelegi cuvintele mele.

Dar, dacă tu ai apucat să te fixezi într-un anumit mod propriu de întelegere a ortodoxiei, atunci filtrul tău de receptare a cuvintelor mele va deforma în mod firesc ideile pe care încerc să ti le prezint.

Am început acest cuvânt spunându-ti că mi-ar fi greu să primesc o palmă. Orice om are tendinta de a considera că este bruscat atunci când cineva îi spune că reperele sale sunt gresite Crede-mă că nu vreau să îti impun că eu mă aflu în adevăr.

Am auzit si eu spusele anumitor ortodocsi care, sub pretextul mărturisirii credintei în Hristos, se laudă cu întelepciunea lor de a ajunge la acest adevăr. În loc să Îl mărturisească pe Hristos, se mărturisesc pe ei însisi. Să mă ferească Dumnezeu să ajung ca ei!

Există riscul ca unii oameni, ascunzându-se sub masca dreptei-credinte, să prezinte o nouă religie. Cam asa ceva a făcut Marian Zidaru, liderul "iluminatilor" de la Pucioasa.

Eu însă precizez că nu vreau să prezint nici o idee personală. Sper că nu te vei multumi cu această afirmatie, care poate fi falsă, si că vei căuta să te convingi tu însuti de faptul că ceea ce îti spun eu se regăseste în mesajul Bisericii. Mai mult încă, nici nu dau prea multe detalii despre credinta mea, pentru a nu te obliga să faci un efort prea mare pentru a verifica în ce măsură cuvintele mele sunt sau nu originale.

Eu vreau să încerc să îti explic că învătătura Bisericii nu este compatibilă cu alte învătături religioase. Fac aceasta din două motive: pentru a te ajuta să întelegi că nu poti fi în acelasi timp ortodox si eretic, si pentru a te ajuta să te apropii de Biserică.

Ce rost are să te conving că te afli în erezie si nu te poti numi crestin dacă crezi în reîncarnare, sau dacă crezi că toti oamenii sunt părticele de dumnezeire? Nici dacă mergi la biserică, nici dacă te împărtăsesti, (după ce ai ascuns la spovedanie faptul că ai o credintă diferită de cea a Bisericii), nu poti fi crestin.

Nu este de ajuns să vrei să fii crestin pentru a avea această calitate. Pentru a fi crestin trebuie să te modelezi după învătăturile crestine. Dacă refuzi aceste învătături, sau dacă le combini cu învătături parabisericesti, te rupi de Trupul lui Hristos care este Biserica.

Eu nu te pot obliga si nici măcar convinge să fii ortodox. Dar te pot ruga să îti precizezi credinta.

"Dar nu este mai bine asa, să vii la biserică desi crezi în reîncarnare, să vii la biserică desi vindeci cu bionenergie? Nu e cel mai important lucru să vii la biserică?" - m-a întrebat cineva. Nu, important este cum vii la biserică. Important este să vii ca un fiu al Bisericii, si nu ca un fiu al ereziei.

Cu secole în urmă ereticii nici măcar nu erau primiti la slujba Sfintei Liturghii. Iar cei care se pregăteau pentru Botez, catehumenii, stăteau până la cuvintele: "Cei chemati, iesiti..."

Câtă vreme nu primeau Botezul, nici catehumenii nu erau lăsati să ia parte la liturghie. Liturghia nu e spectacol, nu e concert, să poată veni orice spectator. Liturghia e o Taină pe care nu o pot întelege decât cei botezati. Ceilalti au ochii mintii închisi si nu pot întelege cum trebuie această slujbă.

În zilele noastre nu se mai poate tine o evidentă a celor care vin să ia parte la slujbele Bisericii. De aceea ereticii intră nestingheriti. Mai mult încă, îndrăznesc chiar să se împărtăsească cu Sfintele Taine. Unii, fără spovedanie, iar altii după o spovedanie superficială.

Viata Bisericii nu o pot întelege cu adevărat decât membrii Bisericii. Chiar dacă ereticii găsesc tot felul de lucruri frumoase în Liturghie, aceasta nu înseamnă că li se descoperă Taina Liturghiei.

Dumnezeu ar fi putut rândui ca slujbele crestine să fie tinute în locuri secrete, la care să nu ajungă nici un eretic. Dar în Biserică aflăm cea mai sigură cenzură: chiar dacă vin toti ereticii si toti păgânii la slujbă, până ce nu vor lepăda rătăcirea, nu o vor întelege cum trebuie.

Important deci nu este doar să vii la biserică, important este mai ales în ce calitate vii la biserică.

Crezând altceva decât învată Biserica, nu te folosesti nici pe tine si nici pe altii. Poate că acesti altii se vor molipsi de modul tău superficial de întelegere a credintei, si se vor îndepărta de adevăr.

Departe de mine gândul de a te da afară din Casa Domnului. Nu am o asemenea chemare profetică.

"Atunci de ce mă lasi să înteleg că mai bine nu mai vin la biserică?"

As vrea să întelegi că degeaba vii la biserică atâta vreme cât refuzi să fii fiu al Bisericii.

"Înseamnă că ar fi mai bine ca de acum înainte să nu mai vin la slujbe? Dacă toti cei care au credinte diferite de Ortodoxie ar renunta să vină la slujbe, multe biserici ar rămâne goale!", mi-ai putea spune.

Nu stiu dacă multe (oricum, vreo două cunosc si eu, unde vin multi eretici radiestezisti).

Nimeni nu spune ca cei cu credinte diferite să nu mai vină la biserică. Să vină, să caute adevărul Bisericii. Si, dacă vor întelege că adevărul e în Biserică, să se lepe-de de toate rătăcirile lor si să se spovedească. (Si cât de bine ar fi ca de acum înainte să nu mai vină la spovedanie cei care ascund greul păcat al ereziei...).

Nu e usor să întelegi că adevărul e în Biserică. Îti va lua poate luni sau ani de zile. Dar acesti ani, acest drum obositor, va avea o finalitate luminoasă. Pe când ereticii care se spovedesc ascunzând păcatul ereziei se afundă din rău în mai rău. La rugăciunile dinaintea spovedaniei, preotul spune că "orice păcate veti ascunde, îndoite le veti avea..." Înfricosător lucru...

As vrea să îti precizezi credinta. Nu fată de altii, ci fată de tine însuti. Si, dacă vei ajunge la concluzia că Biserica greseste, cel putin nu mai încerca să te numesti crestin.

M-ar durea sufletul să aflu că, citind aceste rânduri, un singur om ar renunta să mai vină la Biserică. Dar nu am putut prezenta adevărul altfel decât este. Nu l-am putut polei cu minciună.

Stiu că există cititori care cred în reîncarnare pentru simplul fapt că nu există nimeni care să le spună cât de mare este această erezie. Pe acesti cititori îi rog să asculte glasul Bisericii, si să lepede erezia.

Acesti cititori spun: "Nu contează atât de mult în ce credem, contează cum trăim. Important este să faci fapte bune, să fii bun, că Dumnezeu nu te judecă după ce gân-desti, ci după cum trăiesti."

Este adevărat că Dumnezeu te judecă după cum trăiesti, faptele fiind strâns legate de credintă. Dar Sfintii Părinti ne atrag atentia asupra faptului că nevointa celor care sunt atinsi de erezie nu este bineplăcută lui Dumnezeu. Este mai roditor un post tinut cu hrană uscată de către un crestin ortodox decât un post tinut numai cu apă de un yoghin.

Modul în care credem ne modelează faptele, fie că suntem sau nu constienti de acest lucru. Dacă oamenii ar fi constienti de aceasta, nu s-ar mai juca, nu si-ar mai permite să primească tot felul de credinte exotice, nu si-ar mai permite să îsi deschidă sufletele fată de erezie.

Esential extrem de important ca oamenii să înteleagă rostul Bisericii. Spun unii: "Ar fi fost ideal ca oamenii să vorbească direct cu Dumnezeu, să Îl vadă, să Îl audă. Oare de ce nu este asa?". Iar altii spun că nu au nevoie de Biserică, pentru că au propriul mod de a comunica cu Dumnezeu.

Care este acest mod? Se roagă, mai aprind câte o lumânare, mai ajută câte un sărac. Sunt bune aceste lucruri, dar se pierde din vedere ce este mai important.

Dumnezeu a vorbit cu oamenii fată către fată. Dacă Adam nu ar fi ales păcatul, dacă Adam nu ar fi ales neascultarea, oamenii ar fi vorbit cu Dumnezeu întocmai ca protopărintele lor. Dumnezeu a vrut să vorbească cu oamenii fată către fată, dar oamenii nu au stiut să înteleagă valoarea acestei binecuvântări. Dacă Adam nu ar fi păcătuit, si nu ar fi fost izgonit din rai, atunci oamenii ar fi trăit o viată plină de bucurie, plină de împlinire, o viată din care ar fi lipsit moartea, bolile si celelalte necazuri. Nu avem, deci, de ce să Îi reprosăm lui Dumnezeu că nu suntem altfel.

Un lucru care unora li se pare ciudat este că Dumnezeu, în marea Sa bunătate, în marea Sa dragoste, nu a creat un om perfect, un om care să nu cunoască răul si suferinta.

"De ce, Doamne, de ce?!!!"

"Pomul se judecă după roade, si Dumnezeu după creaturile Sale...", spun criticii care, văzând slăbiciunea umană, văzând neputinta omenească, Îl judecă pe Însusi Făcătorul cerului si al pământului.

Dacă Dumnezeu ar fi creat boala, dacă Dumnezeu ar fi creat diavolii, dacă Dumnezeu ar fi creat durerea si tristetea, atunci poate că acesti critici ar avea dreptate.

Dar boala nu a creat-o Dumnezeu. Pe draci nu i-a creat Dumnezeu. Răul si păcatul nu le-a creat Dumnezeu.

Atunci cine le-a creat, dacă nu El? Cine?

Toată lumea stie că Lucifer a căzut din cer, că, nemultumindu-se să fie primul dintre îngeri, a vrut să fie mai măret decât Dumnezeu. Acesti criciti nu vor să înteleagă că responsabilitatea căderii a avut-o Lucifer, ci consideră că "vinovat" este Dumnezeu, că i-a dat posibilitatea de a alege răul. Tot ei spun că nu Adam este de vină că a căzut, ci de vină este Dumnezeu că i-a dat posibilitatea să cadă.

Sunt de acord că ar putea fi o simplă dezvinovătire faptul că vinovatul principal dă vina pe altii. Dacă o rachetă nucleară se defectează în zbor si loveste un oras, nimeni nu va spune că vina a fost a rachetei, că s-a defectat, ci vina a fost a celor care au construit racheta.

"Racheta a fost de vină...", pare să fie punctul de vedere al Bisericii.

Comparatia însă este nepotrivită. Omul nu este robot. Omul nu este o masinărie construită din piese care se uzează, si care, datorită uzurii, dă gres. Masinile construite de mâna omului sunt asa, si nu au capacitatea de a alege dacă să se strice sau nu. Ele se strică oricum: peste zeci de ani, dacă sunt bine făcute. Sau peste zeci de zile, dacă sunt prost făcute.

Omul însă a fost făcut de Dumnezeu astfel încât putea să nu se "strice" niciodată. Omul a avut libertatea de a alege binele si răul. Dacă alegea binele, omul ar fi fost "masinăria perfectă".

"Racheta a fost de vină, nu constructorul...", pare să fie iarăsi punctul de vedere al Bisericii.

"Oare nu ar fi fost mai bine pentru noi să fim creati în asa fel încât să nu ni se dea ocazia să alegem între bine rău? De ce Dumnezeu nu ne-a predestinat la mântuire? De ce Dumnezeu le-a dat îngerilor ocazia să cadă din rai?

De răspunsul la această întrebare depinde modul în care oamenii îsi trăiesc viata. Cine consideră că vina a fost a lui Dumnezeu, consideră propriile păcate drept manifestări ale predestinării: dacă Dumnezeu i-a făcut pe oameni cu "defecte de fabricatie", este firesc faptul că acestia aleg răul în locul binelui, că aleg păcatul în locul virtutii.

În momentul în care cineva judecă ceva, are un etalon în functie de care îsi formează o părere. Atunci când i se reprosează lui Dumnezeu că nu a "fabricat" o făptură umană "superioară", care să nu fie supusă greselii, etalonul în cauză este artificial.

Nu putem spune despre laptele de mamă că nu este hrănitor pentru că nu contine petrol, si deci din el nu se poate face benzină. Laptele de mamă trebuie judecat în functie de întrebuintarea sa. A spune că omul nu e bine "fabricat" înseamnă a spune că laptele de mamă nu e bun, deoarece nu poate fi folosit în transporturi.

Omul a fost creat cum nu se poate mai bine. Dumnezeu l-a creat pe om tocmai pentru a-l face părtas bucuriei vesnice.

Să presupunem că Dumnezeu ar fi putut fabrica un om care să nu guste răul în timpul vietii pământesti, si că un astfel de humanoid, care nu ar fi cunoscut nici boala nici suferinta, ar fi exact genul de supraom pe care îl folosesc drept etalon criticii lui Dumnezeu. Acest etalon nu ar fi putut supravietui mortii trupului.

S-ar fi bucurat de viată până la o sută de ani, după care l-ar fi asteptat sfârsitul definitiv. Ce e de preferat, un asemenea humanoid sau un om obisnuit?

"Un om obisnuit...", cred că ar răspunde orice om care îsi doreste să guste vesnicia. Si totusi, de ce Dumnezeu nu a creat un humanoid care să trăiască vesnic, fără a avea putinta să cunoască răul?

În momentul în care asteptăm ca Dumnezeu să facă un astfel de humanoid, ar trebui ca noi să stăpânim vesnicia, să cunoastem legile vietii si ale mortii, să stăpânim viata. Nu putem fi ca niste copii care construiesc palate din cuburi, si se miră că aceste "palate" se dărâmă la cea mai fină atingere.

Cunoastem noi legile vietii si ale mortii, cunoastem noi legile creatiei ca să judecăm dacă Dumnezeu a făcut bine sau nu ce a făcut?

"Dumnezeu este atotputernic, El stabileste legile, El putea rândui ca totul să fie altfel..."

Minte omenească, minte slabă...

Cum să îsi dea seama racheta singură că a fost construită gresit? Am auzit că există aparate care îsi dau "singure" seama dacă au fost proiectate corect. Dar ele apreciază această corectitudine numai în functiile de criteriile care le-au fost "implantate". Ele îsi imaginează noi criterii numai în functie de ceea ce a fost învătată de către proiectantii ei. Nu pot inventa ceva nou. Aparatele, oricât ar fi de performante, tot nu pot inventa nimic.

Există deja computere performante care creează povesti. Nu m-as mira să existe computere care scriu romane. Dar ele nu creează nimic nou: ele adaptează noi tipare. Pentru cineva care nu citeste decât ziare, un roman conceput de calculator va fi extraordinar, si "imaginatia" calculatorului va primi aplauze. Dacă inserezi într-un calculator datele legate de structura unui roman politist, sau chiar datele biografice ale sfintilor din Sinaxar, el va inventa o sumedenie de romane politiste sau imaginare vieti ale sfintilor. Mai mult chiar, adaptând tiparul unui roman politist, va putea scrie despre problemele elevilor de liceu sau despre viata unui vânzător de înghetată. Totusi, calculatorul nu va crea nimic, ci doar va face ceea ce a fost programat să facă: imaginatia lui este dependentă de iscusinta programatorului, este de fapt o copie a imaginatiei programatorului.

Omul este o făptură liberă să aleagă între bine si rău. Măretia omului nu poate fi înteleasă decât de către cei care ascultă cuvâtul lui Dumnezeu: în momentul în care creatura încearcă prin propriile puteri să îsi găsească un rost, se va îndepărta de rostul ei autentic. Abia în momentul în care omul îl întreabă pe Dumnezeu care e rostul său în lume va putea primi răspunsul cel bun.

Cele două alternative sunt radical diferite: nu poti ajunge la cunoasterea adevărului dacă nu vrei să primesti această cunoastere de la Adevărul Suprem, care este Dumnezeu.

În momentul în care omul ia hotărârea de a face voia lui Dumnezeu, atunci mintea lui se luminează, se sfinteste.

Omul care crede că a fost creat pentru a se bucura în vesnicie de binecuvântările dumnezeiesti face totul pentru a împlini această înaltă chemare.

Omul a pierdut raiul. Firea sa a fost atinsă de păcat, a fost rănită de păcat. Pentru ca usile raiului să se deschidă din nou, a fost nevoie ca Însusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să vină în lume, să Se nască din Preacurata Fecioară, să arate oamenilor calea spre Cer si, mai apoi, să primească moarte pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc.

Oamenii au auzit învătătura lui Hristos. Unii au refuzat-o, altii au primit-o, crezând că El este Fiul lui Dumnezeu. Nu era însă de ajuns ca oamenii să afle acest adevăr. Oamenii trebuiau să învete să meargă pe calea mântuirii. Tocmai pentru aceasta a apărut Biserica. Biserica este scoala mântuiri. Biserica este casa în care oamenii învată să se lupte cu patimile si cu poftele, învată să-L cunoască si să-L iubească pe Dumnezeu.

Nu e de-ajuns ca un om să afle că Dumnezeu există pentru ca acel om să Îl si iubească pe Dumnezeu. Multi oameni spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar această dragoste este superficială, este mai slabă decât "dragostea" lor de păcat. Biserica este scoala mântuirii. Cine vrea să se mântuiască, merge să "învete" la această scoală.

Este adevărat că multi oameni consideră Biserica drept o institutie religioasă care nu are alt scop decât să manipuleze oamenii pentru a-i stoarce de bani, prin diferite biruri ocazionale, de la botez si până la îngropare, de la pomelnic până la sfestanie.

Dar diavolul este cel care oferă o asemenea imagine a Bisericii: diavolul nu vrea ca oamenii să creadă că Biserica este Trupul lui Hristos. Se luptă din răsputeri pentru a-i convinge să aibă o imagine deformată a Bisericii si să stea departe de acoperământul ei. Le arată "punctele slabe" ale Bisericii si le propune el însusi o altă cale spre Dumnezeu.

"Cum să fie Biserica Trupul lui Hristos? Înseamnă că Fiul lui Dumnezeu nu e întreg fără acest trup, din care nu lipsesc răutătile si fărădelegile?"

Dar oare, dacă unii crestini si unii clerici sunt păcătosi, Biserica este păcătoasă? Crezul pe care îl rostesc crestinii spune răspicat: "Cred întru una sfântă, sobornicească si apostolească Biserică...". Biserica este sfântă, chiar dacă unii dintre fiii ei păcătuiesc.

A crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu si a nu crede că Biserica este Trupul Său înseamnă a batjocori adevărul. În Biserică oamenii învată să guste raiul: prin Biserică oamenii trăiesc în Cer.

Biserica ne creste în Dumnezeu. În Biserică învătăm să ne rugăm, prin Biserică luăm iertare de păcate si puterea de a pune în fiecare zi început bun mântuirii.

Cine crede că Biserica de astăzi e diferită de Biserica pe care a întemeiat-o Hristos, Îl huleste pe Hristos. Cum? Spunând că Domnul nu a fost în stare să zidească o Biserică pe care să nu o dărâme nici timpul si nici portile iadului.

Biserica pe care a întemeiat-o Fiul lui Dumnezeu nu putea fi atât de slabă încât să nu reziste până la a doua venire a Domnului: "Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui" (Matei 16,18). Sfintii Părinti tâlcuiesc că piatra la care s-a referit Mântuitorul nu a fost Petru, nu putea fi un om temelia Bisericii, ci a fost credinta pe care a mărturisit-o Sfântul Apostol prin cuvintele: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu..." (Matei 16,16).

Da, pe piatra credintei este zidită Biserica lui Hristos. Cine crede în Hristos, crede si că El a întemeiat Biserica. Desi nenumărate erezii au încoltit Biserica (cea mai mare fiind cea prin care Apusul s-a rupt de Ortodoxie), totusi Trupul lui Hristos nu a fost biruit de diavol.

Stiind că oamenii vicleni si iubitori de sine vor falsifica învătăturile Mântuitorului, Hristos a avut grijă ca învătătura Sa curată să fie păstrată de Biserică. Sfânta Scriptură, cartea de aur în care se păstrează cuvintele Sale, a apărut în Biserică, a fost scrisă de Sfintii Apostoli. Nu a căzut din cer. Si înainte de a fi scrise Evangheliile, crestinii mergeau pe calea mântuirii, călăuziti de preoti si de ierarhi.

Biserica cunoaste tâlcuirea cea dreaptă a Sfintei Scripturi. O, cât de plină de putere este Sfânta Evanghelie! Câtă putere si câtă mângâiere dă ea crestinilor drept-credinciosi. Sfânta Evanghelie este aur duhovnicesc pentru cei care o înteleg asa cum trebuie. Si este piatră de poticnire pentru cei care vor să o tâlcuiască după capul lor, căzând în diferite erezii.

Este trist si adevărat faptul că se găsesc din ce în ce mai putini păstori si crestini adevărati care să aibă dragostea de a-i ridica pe eretici din căderea lor. Si se găsesc din ce în ce mai multi care nu cunosc nici Sfintele Scripturi si nici predaniile Părintilor.

"Multele biserici care sunt nici nu păzesc, nici nu întăresc credinta noastră cât si cum se cuvine, dacă cei ce cred în Dumnezeu nu sunt luminati de Scripturile Vechiului si Noului Testament. Credinta noastră n-a fost întărită de sfinti neînvătati, ci de unii întelepti si educati, care ne-au explicat cu exactitate Sfintele Scripturi si, prin cuvinte de-Dumnezeu-insuflate, ne-au luminat îndeajuns. Astăzi însă, din pricina necazurilor cumplite în care am căzut din cauza păcatelor noastre, lipsesc sau sunt foarte rari asemenea bărbati virtuosi si întelepti care să-i păstreze nevătămati pe ortodocsii de un neam cu noi. Căci cum poate fi păstrat neamul nostru în religia si libertatea lui atunci când, din nefericire, clerul nu cunoaste explicarea dumnezeiestilor Scripturi, care e lumina si întărirea credintei? Când un păstor nu cunoaste iarba hrănitoare pentru turma lui, nu tămăduieste suferintele ei, nu o păzeste de fiarele sălbatice si de hoti, cum e atunci cu putintă ca turma să fie păstrată multă vreme?" [62;109]. Asa se frământa sfântul Cosma Etolianul, marele apostol al grecilor din secolul al XVIII-lea.

Referindu-se la împutinarea păstorilor râvnitori, el spunea chiar că, "în vechime, atunci când oamenii voiau să pedepsească pe cineva, făceau jurământ si spuneau: «Să-ti dea Dumnezeu să te pună împreună cu preotii ce se vor afla în veacul al optulea [mileniul al optulea] de la facerea lumii!» De aceea, fratii mei, cu anevoie pot astăzi să se mântuiască patriarhii, preotii, duhovnicii si dascălii, fiindcă acum suntem în veacul al optulea [mileniul al optulea] din care au trecut si două sute optzeci de ani [anul 7820 = 1772]" [62;174]. Si parcă pentru a trage un semnal de alarmă, el a profetit că "va veni vremea când nu va mai fi această armonie care e astăzi între credinciosi si cler. ... Clericii vor fi cei mai răi si mai necredinciosi dintre toti." [62;200].

Nu am reprodus aceste cuvinte ale Sfântului Cosma pentru ca cei care au obiceiul să îi judece pe preoti să poată găsi argumente împotriva lor chiar în cuvintele unui sfânt. Ba dimpotrivă. Le-am reprodus tocmai pentru ca cei care se smintesc din cauza anumitor păstori să stie că, despre vitregia vremurilor pe care le trăim, sfintii au profetit cu multă vreme în urmă. Iar cei care s-au bucurat citind cuvintele sfântului ar trebui să înteleagă că, trăind în "veacul al optulea", Cosma Etolianul a fost un sfânt. Si să îsi dea seama că, asemeni lui, Biserica a mai avut în acest "veac" multi păstori vrednici.

Să îi amintim numai pe Sfintii ierarhi Ioan Maximovici si Nectarie din Eghina. Să îi amintim numai pe părintele Sofronie de la Essex sau pe părintele Serafim Rose. Să îi amintim numai pe părintele Paisie Aghioritul sau pe părintele Paisie Olaru. Sunt nume de foc, sunt altare ale credintei în Dumnezeu. Sunt ocrotitori si prieteni ceresti ai fiilor Bisericii. Dar lumea contemporană nu vrea să audă de ei. Vrea să audă numai de clericii nevrednici. Observând fătărnicia acestei atitudini, să încercăm să rămânem în Biserică si să trecem cu vederea smintelile cu care ne ispiteste vrăjmasul.

Da, trăim în "veacul al optulea", un veac al căderii si al răutătii, dar tocmai în acest veac suntem chemati la mântuire.

Să rămânem în Biserică, să rămânem sub ocrotirea Sfintilor Părinti. Da, sunt unii care cred în sufletul lor. Dar ce credintă este asta? Cum poate omul să meargă spre cer, respingând drumul pe care i l-a hărăzit Dumnezeu?

Cine, în afară de Biserică, le va da iertarea păcatelor si cine îi va călăuzi în lupta împotriva patimilor? Si unde, în afară de Biserică, se vor putea împărtăsi de Trupul si de Sângele Domnului ("Beti dintru acesta toti, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26; 27-28)? Si unde, în afară de Biserică, vor avea parte de ajutorul Sfintilor Îngeri, al Sfintilor si al Maicii Domnului?

"Vreau să merg de unul singur spre rai...", spune cineva. Dar cum să mergi singur spre rai, când raiul înseamnă comuniune, înseamnă dragoste împărtăsită?

Cine crede că merge singur spre rai, ori este fătarnic, ori este înselat de diavol. Credinta crestină înseamnă legătură cu Dumnezeu, cu toti îngerii si sfintii. Cine caută ajutorul Domnului în afară de Biserică, se lipseste nu numai de ajutorul sfintilor si al îngerilor, se lipseste de harul lui Dumnezeu.

Există o luptă pentru mântuire. Cine vrea să câstige această luptă, trebuie să îi respecte regulile. Iar cine nu respectă regulile, nu poate lua cununa.

În citatul pe care l-am reprodus la începutul acestui cuvânt, Carl Gustav Jung, considerat de către un mare număr de intelectuali drept mare doctor al psihicului uman, se plângea de faptul că la crestini este mai importantă venerarea unui om, a lui Hristos, decât progresul spiritual prin propriile puteri. El, ca marea majoritate a intelectualilor, nu a înteles că Hristos nu a fost doar un om (asa cum a afirmat Arie si urmasii săi). Hristosul pe care Îl cinsteste Biserica este chiar Fiul lui Dumnezeu. Cine nu crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu este, după cum învată Evanghelia, antihrist: "Orice duh, care nu mărturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist" (I Ioan 4;3).

Îti voi scrie acum despre altceva. Există foarte multi oameni care, dintr-o sumedenie de motive, nu pun pret pe viata spirituală. Au găsit pricini de sminteală în Biserică, sau cred că trebuie să profite de plăcerile lumesti, la care credinta crestină le cere să renunte. Si atunci se multumesc să creadă în Dumnezeu, fără a-si pune problema mântuirii. Dacă faci parte din această categorie, ar fi bine să te gândesti care sunt urmările firesti ale acestei atitudini religioase. Nu putem cocheta cu adevărul. Adevărul vrea să Îl cunoastem. Adevărul este Hristos. Viata fără Hristos nu este viată.

Ce este viata fără Hristos? O luptă disperată împo-triva necazurilor, împotriva greutătilor vietii, pentru ce? Pentru bucurii trecătoare, pentru tot felul de desertăciuni.

Viata fără Hristos este o viată fără rost. Am intrat zilele trecute într-un birou al unei firme unde lucrează nasa fiului meu. Fiind întrebat ce îmi fac copiii, am început să povestesc despre peripetiile fetitei mele. Venind vorba despre timpul scurs de la data căsătoriei, o femeie de la un birou a spus:

"M-am căsătorit de sapte ani, si timpul a trecut repede..."

"Da, dar tu ai un copil, i-a spus o colegă. Si eu m-am căsătorit tot de atâtia ani, dar nu am nimic...". Era atâta tristete în vocea ei... Mi-am dat seama că, asa cum după câtiva ani de căsnicie era tristă că nu avea copii, lipsa lor marcând-o foarte tare, tot asa de tristi sunt cei care, la sfârsitul vietii lor, văd că nu au rămas cu nimic.

Toate bucuriile lumii acesteia trec. Crezi că, pe patul de moarte, îti va ajuta la ceva că ai avut o casă mare sau o masină scumpă? Sau că trupul tău a excelat prin frumusete? Sau că ai dansat frumos? Sau că ai văzut cine stie ce tări străine? Sau că...

Nici dacă as face o listă lungă de sau-uri nu as putea găsi vreo plăcere lumească a cărei amintire să gonească spaima întâlnirii cu moartea.

Încearcă să te gândesti că vei muri, si atunci e putin probabil să nu regreti că ai stat departe de calea mântuirii.

Vreau să îti spun foarte multe lucruri si risc să transform acest lung cuvântul al meu într-o carte. Ca să nu mă lungesc voi încerca să rezum ideile pe care am avut de gând să ti le spun:

-dacă esti implicat într-o grupare spirituală ruptă sau separată de Biserică, încearcă să întelegi de ce Biserica spune că în afara ei nu există mântuire; dacă tu crezi că învătăturile Bisericii pot fi armonizate cu învătături contrare, încearcă să întelegi de ce Biserica învată că numai prin ea oamenii pot ajunge la adevăr; în momentul în care ai înteles că ai de ales între învătătura lui Hristos si învătătura grupării tale, gândeste-te bine la urmările alegerii tale. Dacă vrei să rămâi în respectiva grupare spirituală, cel putin nu mai afirma că esti crestin. Dacă respingi de bună-voie învătătura Trupului lui Hristos care este Biserica, cel putin nu afirma în mod mincinos că te afli în comuniune cu Capul acesteia. Dacă îti dai seama că nimic nu este mai important decât mântuirea pe a cărei cale te cheamă Biserica, atunci trebuie să te lepezi de rătăcire si să alergi la un duhovnic iscusit pentru a spovedi păcatele tale.

-dacă nu ai intrat într-o anumită grupare eretică, dar totusi simpatizezi cu idei pe care Biserica le condamnă, încearcă să clarifici linia pe care vrei să mergi; nu poti fi si al lui Dumnezeu si al diavolului; dacă vrei să găsesti în Biserică numai puncte de sprijin pentru a-ti justifica propriul sistem filosofico-religios, te afli pe un drum gresit. Încearcă să întelegi că învătăturile Bisericii sunt un tot unitar: ori le crezi pe toate, ori le respingi pe toate. Înainte de a decide pe ce drum vrei să mergi, încearcă să cunosti învătătura Bisericii. Si, după ce ai citit despre Ortodoxie, după ce ai citit Sfânta Scriptură, Vietile Sfintilor (care nu sunt decât o istorie neconventională a Bisericii) si scrierile Sfintilor Părinti, vei putea alege în cunostintă de cauză. Dacă respingi învătăturile Bisericii, măcar să stii ce respingi. Eu însă mărturisesc că am găsit în aceste învătături o comoară de mare pret. Cuvintele "comoară de mare pret" au devenit un loc comun, si riscă să devină plictisitoare. Dar exprimă foarte bine ceea ce simt. În cazul în care alegi să trăiesti ca fiu al Bisericii, îti vei asuma o cruce. Chiar si banala obisnuintă de a citi reviste paranormale te va stresa: cărtile duhovnicesti nu pot fi citite în timp ce asculti muzică rock. E nevoie de o schimbare profundă care durează vreme îndelungată. Dar asumarea acestei jertfe va fi încununată de o cunună pe măsură.

-dacă nu faci parte din primele două categorii de oameni, si credinta ta se limitează la o rugăciune spusă atunci când te afli în fata unui examen sau la parastasul unui prieten, gândeste-te bine cu ce te vei alege din viata pe care o duci. Nu am de gând să fiu moralist, mai ales că stiu că, oamenilor de azi, o referire la chinurile vesnice nu le produce decât un zâmbet ironic. Ascultă însă: si dacă iadul nu ar fi plin de draci care îi chinuie pe păcătosi în fel si chip, chiar dacă singura pedeapsă a celor care au refuzat să meargă pe calea mântuirii ar fi că Dumnezeu i-ar osândi la singurătate (si oare cum s-ar putea bucura de comuniunea cu Dumnezeu si cu sfintii Săi cel care a refuzat să vorbească cu ei prin rugăciune?), tot ar fi groaznic. Poti sta singur o zi, două, o lună maxim. Dar după un an de singurătate ai începe să urli. Asa că încearcă să întelegi că cine vrea să cunoască frumusetile vietii vesnice, trebuie să se lupte pentru aceasta.

Nu stiu în care dintre categoriile prezentate mai sus te regăsesti, dar nădăjduiesc că te vei folosi de neiscusitele, dar sincerele mele cuvinte. Tot pentru a încerca să îti vin în ajutor am tipărit Jurnalul convertirii, carte care descrie convertirea mea la Ortodoxie. Si dacă totusi nici citirea acestui cuvânt si nici citirea Jurnalului meu nu îti vor fi de folos, sper ca măcar mărturia pe care ti-o pun înainte te va ajuta să întelegi că, oricât de departe de Dumnezeu ai fi, totusi El nu încetează să astepte întoarcerea ta. Este mărturia unui tânăr punk-er din Statele Unite, Collin Ivy, crescut într-o familie dezmembrată, care si-a îndreptat pasii pe calea ocultismului:

"Aveam o lume a mea în care trăiam cu propriile mele fantezii si realităti, pe care eu însămi mi-o creasem. Am ajuns dintr-un pusti «normal» un punk-er cu mohawk albastru si bocanci. Datorită temperamentului meu am fost înjunghiat, bătut si împuscat. Într-o zi, un prieten de-al meu m-a invitat la o petrecere mai aleasă. La petrecere erau câtiva prieteni de scoală si două femei în vârstă. Părea că e o petrecere la care prietenii discută, beau apă minerală, mănâncă chipsuri, si se amuză cu diverse jocuri. În realitate, cele două femei erau vrăjitoare, iar petrecerea era pentru un ritual de initiere. Atunci a urmat initierea mea în practica WICCA.

WICCA e o formă străveche de practicare, de către femei, a magiei druidice. De aceea am spus vrăjitoare si nu vraci. De atunci am progresat repede, ajungând si eu vrăjitor practicant. Mintea îmi intrase într-un soi ciudat de delir si dementă. Era limpede că nebunia va fi ultima experientă. Dacă mori, totul s-a terminat; dacă înnebunesti, trăiesti moartea fără să fi murit – asta îmi era filosofia! Mi-am dat silinta zi si noapte pentru ea.

Practica vrăjitoriei m-a dus la cunoasterea multor locuri noi si necunoscute, mai cu seamă prin experienta călătoriei astrale – era o extindere firească a lumii mele fanteziste. Eram atotputernic si tot ceea ce apartinea lumii acesteia create de imaginatia mea mi se închina ca unui stăpân. Sentimentul atotputerniciei te îndeamnă să continui practica vrăjitorească. În lumea reală eram un nimeni, în schimb, datorită vrăjitoriei, mă simteam cineva, eram de nebiruit. Însă m-am înselat.

Într-o noapte, o acută nevoie de a merge la toaletă m-a trezit din somn. Stăteam în pat si priveam când la ceas, când la usă, si nu mă hotăram dacă să mă ridic sau să rezist până dimineată fără a uda cearceaful. M-am decis totusi să mă ridic si să merg la toaletă. În clipa aceea mi-am dat seama că trupul mi-e paralizat de la gât în jos. În practica WICCA nu se folosesc nici droguri, nici alcool. Dacă se află că ai consumat asa ceva, esti expulzat din grup. Stiam că nu utilizasem nimic de acest fel care ar fi putut să îmi provoace acea stare. Singura explicatie posibilă era că sunt imobilizat de o fortă de natură spirituală.

Deodată am simtit că părăsesc trupul si m-am văzut deasupra lui. Apoi, am rămas pur si simplu socat. În jurul meu erau vreo cincisprezece demoni care râdeau isteric si care aveau putere asupra mea. Unul dintre ei s-a întors către mine, m-a privit si mi-a vorbit. Spunea că sunt cel mai mare idiot pe care l-a cunoscut vreodată. Mi-a spus că, desi fusesem crescut si îndrumat pe calea cea bună, o alesesem pe ce rea, si că am înaintat atât de mult în rău, încât nu mai am nici o scăpare si o să mă duc în iad. A încercat apoi să îmi propună un târg, după care au venit alti doi dintre ei la corpul meu astral si m-au luat. Si, luat fiind, mă aflam deja în iad. Nici n-am cuvinte să descriu ce lucruri îngrozitoare am văzut, am simtit si am mirosit. Nu voi uita niciodată aceasta... Fetele lor...

Am fost readus apoi în camera mea, si mi-au dat un ultimatum. Trebuia să mă sinucid si să devin ca ei: să chinuiesc în loc să fiu chinuit, sau să mor si să merg în iad oricum. Am ales sinuciderea. Înainte de a-mi da voie să mă întorc în trup, am rostit în soaptă: «Iisuse, dacă existi, ajută-mă!». În clipa aceea am văzut o lumină orbitor de strălucitoare, iar ei plecaseră. Stăteam treaz si am început să Îl ocărăsc pe Dumnezeu: De ce mă lăsase să trec prin toate acestea? Timp de o oră, L-am tot ocărât, curătind vărsătura care iesise din mine în timpul acelei viziuni. Am auzit atunci, pentru prima dată în viata mea, glasul lui Dumnezu. Mi-a spus numai o singură frază care a pus punct rătăcirii mele: «Tot ce doream de la tine era să ceri» [39;51-53]).

Închei aici, multumindu-ti că ai avut răbdarea să parcurgi acest cuvânt. Fie ca Dumnezeu să te lumineze si să te povătuiască pe calea adevărului.

Danion Vasile


 

Nota autorului:

Cartea de fată contine studii despre ghicirea viitorului, despre astrologie si evangheliile apocrife. Aceste studii pot fi citite separat, lectura unuia nefiind conditionată de parcurgerea celorlalte.

As propune cititorilor care au cartea mea "Dărâmarea idolilor" să citească studiul introductiv "Despre cugetul Bisericii si soaptele diavolului" înainte de a parcurge oricare dintre articolele mele care prezintă teme controversate. Cred că pozitia crestină nu poate fi înteleasă decât de către cei care au înteles rostul si valoarea Sfintei Traditii.

Cititorii care ar căuta aici numai referinte precise legate de datele viitoarelor cutremure vor fi cu sigurantă dezamăgiti. Demersul meu a fost de altă natură: am încercat să arăt cât de mincinoase sunt "profetiile" falsilor alesi care caută să îsi facă reclamă, amăgind lumea si creînd panică. Pe cât de usor se vădeste faptul că multe dintre astfel de profetii (a căror dată limită "a expirat") nu s-au împlinit, pe atât de greu este să îi convingi pe cei însetati de paranormal să îsi abată atentia de la aceste incursiuni în viitor.

Pentru a pune în evidentă modul în care învătăturile eretice pătrund în mentalitatea crestinilor, am socotit că este potrivit să includ în această lucrare comentariile mele la cartea Yoga crestină. În antiteză cu acest manual de pierdere a sufletelor, scris de părintele Dechanet, în articolul următor este prezentată cartea Sfântului Ignatie Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni. Consider că nu este de ajuns ca învătăturile ereticilor să fie combătute. Consider că este nevoie ca învătăturile marilor Sfinti ai Bisericii să fie scoase la lumină.


 

I.DESPRE HOROSCOP, CUTREMURE SI GHICIREA VIITORULUI

I.1.Despre capriciile timpului si "arta" de a ghici viitorul

"Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau pe fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu mortii, căci urâciune este înaintea lui Dumnezeu tot cel ce face acestea" (Deut. 8, 10-12).

Unul dintre subiectele de mare succes pentru mass-media este cel legat de "profetiile" sau premonitiile care se împlinesc, s-au împlinit sau urmează să se împlinească. Astfel de evenimente se bucură de o largă difuzare si constituie una dintre cele mai aprinse teme de discutie.

Atitudinea negativă fată de posibilitatea acestor incursiuni în viitor numai pentru că Biserica consideră ghicitul viitorului o formă de vrăjitorie dovedeste ori o credintă nestrămutată în învătăturile ei, ori o formă de habotnicie. Marea majoritate a crestinilor zilelor noastre încearcă să îsi găsească noi repere după care să armonizeze ceea ce li se pare adevărat în învătăturile bisericesti cu ceea ce li se pare demn de luat în serios din oferta de noutăti spirituale; si împlinirea unor astfel de "profetii" li se pare un argument favorabil acestei atitudini sincretice.

Nu putea să lipsească din arsenalul ghicitorilor tendinta de a argumenta propriile practici cu citate din Sfânta Scriptură. Unul din exemplele cel mai des invocate este cel al proorocului Daniel, despre care se sustine că ar fi fost chiar conducătorul vrăjitorilor babilonieni. Faptul că Nabucudonosor l-a pus pe sfântul prooroc "căpetenie peste toti înteleptii Babilonului" (Dan. 2, 49) s-a datorat tocmai darului cu care acesta a fost înzestrat de Dumnezeu si nu formelor de ghicit cărora le fusese vădită neputinta ("taina pe care vrea să o afle regele nu pot s-o facă cunoscută lui nici înteleptii, nici prezicătorii, nici ghicitorii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele..." Dan. 2, 27)

Încercăm să cunoastem mai bine acest domeniu atât de alunecos al ghicirii viitorului, domeniu prin care "prezicătorii" si "ghicitorii" îi îndepărtează pe oameni de lumina Bisericii. Înainte de toate vom aminti câteva dintre premonitiile cele mai cunoscute, considerate clasice de către expertii în parapsihologie:

– asasinarea Presedintelui Lincoln în aprilie 1865: cu câteva zile înainte de a muri, Abraham Lincoln a mărturisit prietenilor pe care i-a invitat la cină că a visat o gardă militară dând onorul în fata unui catafalc deschis, aflat în salonul de est al Casei Albe. La mai putin de o lună presedintele a fost împuscat, si trupul său neînsufletit a fost asezat chiar în Salonul de Est. Crima fusese "prevăzută" si de celebrul subiect Daniel Dunglas Home, care a ghicit cu ajutorul magicului glob de cristal tristul sfârsit al presedintelui;

– în anul 1874 un "clarvăzător" i-a prezis lui Maurice Berteaux, un tânăr functionar de bancă, faptul că va ajunge bogat si celebru, dar că va muri ca general de armată ucis de o masină zburătoare (premonitia fusese făcută cu 29 de ani înaintea efectuării primului zbor cu avionul). Berteaux a ajuns în cele din urmă general si a murit când un avion s-a prăbusit accidental asupra sa;

– în testamentul lui Grigori Rasputin, care fusese ucis din ordinul aristocratiei ruse la sfârsitul lunii decembrie a anului 1916, acesta scria că are o presimtire că va fi ucis înainte de începutul anului 1917. El îi scria tarului că dacă va fi ucis de tărani, atunci tarul va mai domni în liniste vreme îndelungată; dar dacă va fi ucis de aristocrati atunci toate rudele tarului mai aveau de trăit cel mult doi ani. Membrii familiei tariste si-au pierdut viata în surghiun în anul 1918;

– un reprezentant al unei societăti de transporturi navale, B. Morris, a visat în timpul unei călătorii cu vaporul că va fi rănit de o schijă din lovitura de tun trasă cu ocazia ajungerii vasului la destinatie. Speriat de vis, el i-a ordonat căpitanului vasului să amâne comanda loviturii de tun până ce el s-ar fi retras într-un loc sigur. Până să se ascundă, o muscă s-a asezat pe nasul căpitanului si acesta a încercat să o alunge. Dar miscarea mâinii sale a fost confundată cu comanda tragerii cu tunul. Morris a fost lovit atât de grav de o schijă încât peste câteva zile a decedat;

– încă din anul 1956 o revistă americană a publicat premonitia mediumului Jeane Dixon care a afirmat că alegerile pentru presedintie vor fi câstigate de un democrat care va fi asasinat în cursul mandatului. În anul 1963, cu câteva săptămâni înaintea crimei din Dallas, Jean Dixon a încercat să îl oprească pe presedintele Kennedy să plece în sud. Dar desi fusese atentionat că va fi ucis (chiar si de alti mediumi), acesta a ignorat "premonitiile" si a fost împuscat (cf. [46;137]);

Iată câteva întâmplări care sporesc dorinta de a cunoaste viitorul, întâmplări al căror impact a fost foarte mare. Mai poate nega cineva faptul că lui Kennedy i-a fost prevăzută moartea? Mai poate vreun om cu mintea întreagă să facă abstractie de astfel de incursiuni în timp? Si, dacă aceste premonitii sunt adevărate, în numele cărui alt "adevăr" trebuie să le ignorăm? Înainte de a răspunde acestei întrebări vom face câteva precizări.

Oamenii se află într-o relatie foarte agresivă cu timpul si cu viata însăsi. Aceasta datorită conceptiei că viata poate aduce întâmplări nedorite, poate aduce diferite ghinioane. Omul care nu mai întelege timpul ca un interval în care Dumnezeu îl creste din punct de vedere duhovnicesc nu va sovăi să cerceteze ce surprize îl asteaptă. Dacă viata nu mai este înteleasă ca dar dumnezeiesc, atunci spiritul de conservare îsi spune cuvântul. Dorinta omului de a cunoaste viitorul devine justificată. Dar posibilitatea cunoasterii viitorului implică automat alterarea caracterului pedagogic al încercărilor pe care Dumnezeu le trimite folosindu-se de timp.

Unul dintre motivele pentru care oamenii caută să cunoască viitorul este tocmai o gresită întelegere a necazurilor: câtă vreme necazurile sunt întâmplătoare, câtă vreme nu au nici un rost si singurul lor efect este întristarea, atunci lupta pentru a scăpa de necazuri este justificată.

Sfânta Scriptură ne învată că necazurile prin care trecem nu sunt întâmplătoare, că rostul acestor încercări trimise de Dumnezeu este de curătare a sufletului omenesc plin de patimi, de constientizare a neputintei firii si a nevoii de ocrotire dumnezeiască sau, în anumite cazuri, de pedepsire a unor păcate.

Viata seamănă într-un fel cu un examen permanent. Dacă stim dinainte ce subiect vom avea de prezentat, atunci l-am învăta numai pe acela si cunostintele noastre ar fi foarte reduse. Dumnezeu vrea ca, la examenul vietii, toti să obtinem note mari. De aceea El nu ne îngăduie să pătrundem în tainele viitorului.

Biserica a condamnat nu numai astrologia, ci toate formele de ghicire a viitorului. Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate sti viitorul. Atunci cum se face că în atâtea cazuri premonitiile s-au adeverit? Cum despre asasinarea lui Kennedy, de exemplu, au mai stiut si altii în afară de Dumnezeu?

Răspunsul pe care îl dă Biserica este simplu: toate "profetiile" făcute prin mediumi, toate cazurile în care viitorul a coincis cu ceea ce se ghicise mai înainte prin diferite metode, nu sunt altceva decât iscusite lucrări ale amăgitorului. Este adevărat că Biserica poate să pară, si de această dată, supusă unor conceptii retrograde. Dar, ca în cazul fiecărei rătăciri de natură spirituală, trebuie repetat că a alege calea mântuirii nu înseamnă doar a accepta că Hristos este Fiul lui Dumnezeu venit în lume pentru mântuirea oamenilor; înseamnă a accepta si că drumul spre Împărătie presupune purtarea crucii, nu te afli pe acest drum dacă nu crezi că învătăturile Bisericii sunt adevărate.

Răspunsul pe care îl dă Biserica în problema prevederii viitorului nu este un răspuns pripit, ci este un răspuns cu rădăcini adânc înfipte în Sfânta Traditie. Întreaga Traditie afirmă că, desi diavolul nu cunoaste viitorul, poate să insufle oamenilor anumite "profetii", dintre care unele se împlinesc. La prima vedere această afirmatie ar avea aceeasi valoare ca aceasta: "desi paharul era gol, am băut până m-am săturat" . Logica pare să excludă că ambele afirmatii pot fi simultan valabile.

Iată însă trei din categoriile în care diavolul poate "cunoaste" viitorul si îl poate sopti slugilor sale:

– cazul I (diavolul detectiv): dacă persoana A vrea să treacă pe neasteptate pe la persoana B si atunci persoana B are o "descoperire" cum că va fi vizitată de persoana A, nu înseamnă că i s-a descoperit viitorul; diavolul stia că persoana A se îndreaptă spre persoana B si numai un accident neprevăzut i-ar fi putut nega "profetia"; în multe cazuri premonitive se ignoră faptul că ele nu contin elemente care să nu poată fi deduse logic de o a treia "persoană" aflată în momentul optim la locul potrivit (un asemenea caz îl întâlnim descris în viata sfântului Antonie cel Mare);

– cazul II (diavolul psiholog): cunoscând bine relatia cauză-efect, diavolul - bun cunoscător al sufletului omenesc - poate deduce efectele atunci când stie bine "datele problemei"; stiind de superficialitatea unei relatii de familie, el poate deduce destrămarea ei, stiind de tensiunile existente între două state, el poate deduce începutul unui război, ...

– cazul III (diavolul păpusar): diavolul plănuieste ca în timp să determine anumite fapte, si se foloseste de oameni precum păpusarul de figurinele sale; este cazul cel mai spectaculos, cel mai interesant, cel mai "nevinovat", cel mai greu de prevăzut din punct de vedere omenesc. Si de aceea cel mai smintitor pentru cei care refuză să accepte punctul de vedere al Bisericii. Precizăm că întelegem dificultatea acceptării explicatiei cum că nu ar fi vorba de nici o premonitie, ci doar de o dureroasă înscenare a ghicirii viitorului, dirijată de Marele Păpusar al Împărătiei întunericului. Dar a nu accepta această explicatie înseamnă a accepta ori faptul că Dumnezeu lu-crează prin mediumi, ori faptul că diavolul cunoaste viitorul. Aceste două variante fiind excluse pentru cel care crede în învătăturile Bisericii, singura alternativă posibilă rămâne cea cu "diavolul păpusar".

(Să încercăm astfel să lămurim ce s-a întâmplat cu Kennedy. Nu este greu de înteles că dacă diavolul stia optiunile electorale ale poporului nu i-a fost greu să "prevadă" cine va urma la presedintie. Nu este greu de înteles că dacă vrăjmasul "programase" uciderea presedintelui putea să anunte aceasta prin diferiti mediumi cu mult timp înainte - cel mai usor lucru fiindu-i găsirea unui asasin.

Greu de înteles este de ce Atotputernicul Dumnezeu nu a zădărnicit planurile vrăjmasului si nu a oprit planul ucigas. Există două elemente care ne scapă: viata personală a presedintelui si modul în care faptele sale influentau comunitatea pe care o conducea. Nu ne este nouă a judeca dacă viata personală sau influenta asupra comunitătii a fost motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit să fie ucis. Poate că ambele motive erau valabile simultan. Ceea ce stim sigur este că presedintele nu era predestinat să moară. Dacă s-ar fi retras din politică ori dacă si-ar fi pus ordine în viata particulară ar mai fi putut trăi vreme îndelungată. Si să mai tinem cont de faptul că fiecare comunitate are conducătorii pe care îi merită; poate că nici comunitatea nu era pe măsura unui astfel de conducător.

Dacă stim că presedintele nu era predestinat să moară, nu înseamnă că putem face si comentarii exacte asupra asasinării lui. Orice rationament asemănător celui expus mai sus contine o doză de subiectivism si riscă să fie fals. Rationamentul acesta a fost prezentat doar ca un model de întelegere a lucrării Marelui Păpusar).

Să ne oprim putin asupra numărului mare de esecuri în premonitie, asupra numărului mare de "profetii" care nu s-au împlinit. Pe cât de multă reclamă se face "premonitiilor" care se adeveresc, pe atât de usor se trece de obicei peste premonitiile care nu se adeveresc (fiind invocate o sumedenie de explicatii puerile).

În cazul lui Jeane Dixon (care a prezis "cu succes" nu numai moartea presedintelui Kennedy, ci si a altor personalităti - ca Franklin Roosvelt, Martin Luther King, Marilyn Monroe, ...) aflăm un exemplu clasic de profetie neîmplinită: ea a afirmat că, în anul 1958, China va declansa un război mondial – lucru care nu s-a întâmplat.

Un alt exemplu de "profetie" mincinoasă îl întâlnim în cazul lui Nostradamus. Acesta a prezis la un moment dat că trupele regale vor incendia localitatea Pouzin de pe Rhon. Deoarece asa ceva nu s-a întâmplat, pentru ca "profetia" să nu fie vădită ca mincinoasă fiul lui Nostradamus a incendiat el însusi orăselul, dar a primit pentru aceasta pedeapsa cu moartea (conform [47;18]).

Să ne oprim putin asupra faimoaselor Centurii ale lui Nostradamus. Este bine să se stie că textul lor este foarte diferit fată de ceea ce apare în traducerile făcute din anul 1600 până în zilele noastre. Periodic, pentru a fi cât mai aproape de realitatea istorică, în numele unor noi chei de descifrare care permit lămurirea catrenelor, traducerile se tot "îmbunătătesc" (fapt trecut prea usor cu vederea de către cei însetati de senzational). Totusi nu se poate contesta faptul că, dincolo de toate deformările ulterioare, Centuriile contin si "profetii" care s-au împlinit. Dar procentul lor este mic si arată tocmai că vizionarul nu era inspirat de duhul adevărului, ci de duhul minciunii.

În cartea Nostradamus -1999, Stefan Paulus trage alarma asupra pericolului pe care l-a descifrat în Centurii: "Toate persoanele individuale, da, si toate tările, ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca Nostradamus să fi prevăzut corect un impact meteoric în 1999. Avem pur si simplu prea multe de pierdut pentru a presupune că s-a înselat" [45;289]. Anul 1999 a trecut însă fără să se întâmple nimic si Stefan Paulus s-a făcut de rusine. Dar imediat alti exegeti ai Centuriilor au găsit alte si alte variante de interpretare, totul fiind cosmetizat astfel încât vina să nu cadă asupra autorului, ci asupra comentatorilor care nu l-au "înteles" pe Nostradamus.

În cartea lui Stefan Paulus găsim o analiză a ratei de esec a previziunilor din Centurii. Numărând catrenele care aveau precizată data fixă a faptelor "profetite", el a constatat că "rata finală de precizie a catrenelor datate de Nostradamus este de unu si jumătate la sapte, putin peste 21%" [45; 288]. Încercând să crească acest procent, motivând că unele date pot fi decriptate gresit, Stefan Paulus a afirmat că rata de precizie poate creste până aproape de 38%. Adică marele "profet" Nostradamus a gresit în mai mult de 60% dintre prezicerile care au putut fi verificate în timp, cele cu dată neprecizată fiind mult mai usor de prelucrat astfel încât autorul lor să pară "înzestrat" cu harisma înainte-vederii.

În cazul marii majorităti a ghicitorilor rata esecurilor este si mai mare. În mod curent se consideră că o rată de 20-25% a premonitiilor care se adeveresc este foarte bună, iar cea de 50% este exceptională. Această apreciere este foarte suspectă: cei care au prevăzut prin harul lui Dumnezeu ceea ce se va întâmpla nu au dat gres. Dumnezeu care le-a dat darul înainte-vederii nu putea să gresească. Iar cei ale căror "profetii" nu se adeveresc sunt inspirati de diavol (si în acest caz, ca în multe altele, new-age-istii consideră că dacă găsesc în Sfânta Scriptură argumente care să "dărâme" punctul de vedere crestin, biruinta lor este totală. Ei invocă o "minciună" a Proorocului Iona, care a profetit distrugerea orasului Ninive, dar în urma pocăintei ninivitenilor orasul nu a fost distrus; se pierde din vedere tocmai faptul că rostul proorocului Iona era tocmai de a-i întoarce pe cei căzuti la pocăintă, si nu de a-i preveni asupra pedepsei dumnezeiesti. Ca în celelalte cazuri, un element este desprins din context pentru a justifica rătăcirea; putini sunt însă cei care au curiozitatea de a se lămuri în privinta valabilitătii argumentelor invocate de eretici).

Unul dintre siretlicurile prin care "ghicitorii" ascund propriile esecuri este următorul: ei nu afirmă că faptele pe care le "văd" se vor întâmpla cu sigurantă, nu sustin predestinarea absolută. Ei fac afirmatii de genul: "dacă vei fi tare, vei reusi să eviti esecul pe care îl «văd»", sau "dacă te vei tine pe aceeasi linie, vei avea parte de succesul care mi se «arată»". Rare sunt cazurile în care un ghicitor spune cuiva că ceva se va întâmpla cu sigurantă (aceasta li se întâmplă numai oamenilor care sunt prinsi strâns în laturile diavolului).

Acelasi risc de eroare si-l asumă si astrologii. Ei spun: "planetele indică o mare bucurie profesională - sau un esec familial. De tine depinde cum vei sti să treci prin încercarea care îti stă în cale..." Astfel, dacă nu se întâmplă nimic, omul rămâne cu sentimentul că a ratat un mare bine sau că, dimpotrivă, a reusit să evite răul care se vedea la orizont.

Nu putem vorbi despre rata mare a esecurilor în ghicitul viitorului fără să amintim de numărul mare de sarlatani care, fără a practica vreo formă specială de magie, simulează că ar fi mari initiati.

Astfel de escroci nu caută "inspiratie" de la demonul ghicitului, ci de la demonul lăcomiei. Dar si în aceste cazuri ghicitorul-sarlatan, fără să fie constient, este inspirat de demonul ghicitului în asa fel încât sfaturile pe care le dă să fie cât mai nocive pentru cei care apelează la serviciile sale.

Existenta unor ghicitori-sarlatani (spre deosebire de cei "profesionisti", care sunt vase ale diavolului) are un efect dublu: pe de o parte, la unii oameni trezeste retineri fată de consultarea viitorului, dar la altii sporeste dorinta unei asemenea incursiuni - caracterul de neseriozitate al practicii făcând-o să pară un fel de joacă. S-a constatat că mare parte dintre cei care s-au dus la ghicitori mai mult din spirit de aventură au avut de suferit exact aceleasi urmări în plan duhovnicesc cu cei care stiau că intră de bunăvoie în jocul magic.

Una dintre greselile cele mai frecvente este punerea erorilor ghicitului în seama nepriceperii ghicitorilor. Pentru multi oameni o consecintă firească a constatării faptului că au fost păcăliti de către ghicitorii-sarlatani este tendinta de a îi consulta pe altii mai iscusiti. De fapt, pentru ghicitori este cât se poate de normal să gresească în previziuni atâta vreme cât numai Dumnezeu stie ce se va întâmpla.

Privitor la observatia pertinentă pe care o fac unii dintre cei care merg la diferiti ghicitori, cum că tot ceea ce li s-a prezis, bine sau rău, li s-a si întâmplat, din perspectivă crestină acesta este un mare semnal de alarmă. Dacă diavolul a fost capabil să "prevadă" viitorul unei persoane însemnă că persoana respectivă ducea o viată plină de patimi, că sufletul ei se afla în mrejele celui care stia ce surprize îi va mai face. Este foarte greu ca cineva să recunoască tocmai acest aspect: că ghicitorii i-au spus viitorul pentru că viitorul era, în aspectele esentiale, dirijat de diavol.

Diavolul nu poate sti ceea ce vor face oamenii care trăiesc aproape de Biserică, care se spovedesc cu adevărată pocăintă si se împărtăsesc cu Sfântul Trup si Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. El stie numai răul pe care are de gând să îl abată asupra lor, si poate doar bănui - prin rationament logic - câte ceva din binele pe care îl vor face acestia.

Despre împlinirea celor profetite de ghicitori, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Cum se face, as putea fi întrebat, că se împlinesc multe din cele spuse de acesti oameni?

Pentru că tu te-ai lipsit de ajutorul lui Dumnezeu, pentru că tu te-ai lepădat de El, pentru că tu te-ai asezat în afara purtării Lui de grijă, pentru aceea diavolul îti întoar-ce treburile tale si le mută după cum vrea el" [32;855].

Pe cât este de greu să recunoască cineva că faptul că i se întâmplă cele ce i-au fost "profetite" este semn că se află sub puterea diavolului, pe atât de usor este ca printr-o viată crestinească această legătură să se rupă pentru totdeauna. Sau, chiar dacă lupta va fi de durată, cununa luptătorului va fi pe măsură.

Unul dintre mijloacele prin care diavolul câstigă cel mai usor adepti este implicarea slujitorilor Bisericii în practicile de ghicire a viitorului. Cea mai cunoscută metodă este cea a "deschiderii cărtii" - a Sfintei Evanghelii sau a Psaltirii. Există preoti care "deschid cartea" si în functie de pagina la care s-a deschis întâmplător "prevăd" ce li se va întâmpla oamenilor (privitor la procese, examene, căsătorii si altele asemenea). Oamenii simpli, având încredere nemărginită în preoti, nu îsi dau seama că astfel de preoti sunt vrăjitori. Osânda unor astfel de preoti - după cum arată Pravilele bisericesti - este foarte aspră.

Stă în responsabilitatea arhiereilor de care apartin să îi caterisească sau, dacă se pocăiesc, să le rânduiască un anumit canon. Dar, câtă vreme un preot se îndeletniceste cu ghicitul (chiar si cu "nevinovata" deschidere a Evangheliei pentru a afla viitorul oamenilor), nu are puterea să săvârsească Sfintele Taine.

Asa cum oamenii se lasă înselati de preoti-vrăjitori, asa se lasă înselati si de ghicitorii care sustin că sunt buni crestini (si au casele pline de icoane, de cruci, ...) Dar păcatul celor care merg la ghicitori este la fel de mare, indiferent dacă ghicitorii pretind sau nu că sunt crestini.

"Prin lume merg si umblă multi fii ai diavolului si-i însală pe crestini, ca să le ia banii, si la dau talismane să facă copii, să-si primească sănătatea si să-si vadă soarta, ce anume va urma în viata lor. Toate acestea sunt mestesuguri satanice, fiindcă se întâmplă ca nu o dată diavolul să facă minuni si oamenii să îl creadă, să facă păcate si să fie osânditi la iad odată cu el. Dar noi avem o poruncă care spune să anatemizăm pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Părintii Bisericii noastre. Acestea sunt, asadar, în afara căii Părintilor, de aceea cei care le fac sunt anatematizati. Mai spune legea noastră bisericească că aceia care urmează aceste lucruri vrăjitoresti douăzeci de ani să nu se împărtăsească.

De aceea voi, cei ce folositi aceste ghicitori, jurăminte, descântece si altele asemănătoare, să stiti că foc băgati în casele voastre si veti arde de vii si aici si în viata cealaltă si veti mosteni osânda vesnică împreună cu învătătorul vostru diavolul si tovarăsii lui" [62;81]. Aceste cuvinte, rostite de către Sfântul Cosma Etolianul cu mai mult de secole în urmă, sunt cât se poate de actuale astăzi.

Una dintre trăsăturile specifice vremurilor de haos spiritual în care ne aflăm este reaparitia superstitiilor. Omul simte nevoia să pătrundă putin în tainele viitorului si, dacă stie că este păcat să se ducă la ghicitoare, se multumeste să se folosească de semnele pe care le poate observa el însusi. Cea mai cunoscută metodă este cea prin care stii de ce "se bate ochiul" - ori de bine ori de rău. Oricât ar părea de nevinovate, oricât de repede s-ar adeveri, aceste superstitii fac parte din aceeasi paletă amăgitoare a diavolului. Si cu cât mai iscusite sunt cursele diavolului, cu atât mai iscusiti trebuie să se arate oamenii care nu vor să cadă în ele.

Iar celor care insistă totusi să îsi afle viitorul, sfântul Cosma le recomandă următoarea "tehnică" eficientă: "Si dacă vrei să-ti vezi soarta sau norocul, scoală-te mâine dimineată si du-te la biserică si uită-te la mormintele celor morti si la ce sunt ei acum. Gândeste-te si spune: "N-au fost si ei oameni ca mine si au murit?" Asa voi muri si eu mâine, deci să nu îndrăznesc să fac si eu aceste lucruri diavolesti, căci o să pier..." [62;96].

Mai devreme sau mai târziu, vom muri cu toti. Acesta nu este un secret pentru nimeni. "Tehnica" sfântului Cosma nu este originală: e recomandată de multi alti sfinti ai Bisericii ca fiind de mare folos celor care pretuiesc mai mult viata pământească decât vesnicia.

Să cugete la moarte cei care nu se tem de osânda dumnezeiască si vor să alerge la ghicitori si la vrăjitori. Si să priceapă că viata pământească, de care ei sunt preocupati atât de mult, se va sfârsi. Si că, dacă au căutat să afle ce li se va întâmpla peste câtiva ani, ceea ce îi asteaptă după moarte le rămâne ascuns.

Ar fi bine ca, în loc să îsi piardă vremea alergând la ghicitori, astfel de oameni să caute calea mântuirii. De două mii de ani au existat mii si poate chiar sute de mii de oameni care încă din timpul vietii au regretat amarnic că au alergat la ghicitori si vrăjitoare (după moarte au regretat oricum toti ceilalti, care au murit nepocăiti). Dar nu a existat nimeni care să regrete că L-a descoperit pe Dumnezeu, si că a descoperit calea mântuirii.



I.2. Despre astrologie - sau "descifrarea tainelor ceresti"

"Fără contactul cu fiintele spirituale, nu ar exista nici o dezvăluire astrologică" [10;49].

- mărturia unui fost astrolog -

Una dintre ideile fundamentale ale cunoasterii neopăgâne este că omul nu trebuie să mai tină cont de vreo autoritate supremă, că trebuie să scape de povara unui Dumnezeu care supraveghează lumea si să îsi ia destinul în propriile mâini.

Cuvântul libertate este strigat astăzi cu putere de către diferite categorii de oameni si cu diferite scopuri, cel mai adesea exprimând libertatea omului de a călca în picioare traditiile de orice fel si de a urca pe soclu statuia unui impunător idol: libertatea de a fugi de Dumnezeu.

Autorii eretici fac o substitutie interesantă: în locul Dumnezeului care ocroteste creatia, ei asează o lege care guvernează lumea: legea ciclicitătii timpului. New-Age, Noua Eră, apare tocmai datorită acestei ciclicităti: intrăm, vrem sau nu, în Era Vărsătorului.

Supunerii fată de Dumnezeu i se preferă "supunerea" fată de influenta stelelor. Pretinsa libertate new-age-istă nu este altceva decât o robie fată de capriciile astrelor.

Dacă nimeni nu poate contesta o schimbare care apare pe bolta cerească, dacă nimeni nu are cum să nege o modificare observabilă astronomic, în schimb orice conexiune astrologică poate fi pusă la îndoială.

Pentru cei care cred în astrologie, în zodiac si în alte rătăciri asemănătoare, perspectiva ortodoxă asupra acestor probleme nu poate fi luată în considerare; sunt prea multe "dovezi" care contrazic viziunea Bisericii.

Pentru cei care sunt fii credinciosi ai Bisericii, nimic nu este mai important decât învătătura mântuitoare propovăduită de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si nimic nu este mai periculos decât lepădarea de această învătătură.

Oamenii trebuie să îsi pună următoarea întrebare: intrăm sau nu intrăm într-o Nouă Eră? Dacă intrăm, atunci conceptiile crestine trebuie ajustate astfel încât să nu con-trazică realitatea. Dacă nu intrăm, atunci trebuie să ne ferim cu toate puterile de înselarea care pe zi ce trece câstigă tot mai mult teren.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învătat că avem de trăit o singură viată, în care suntem liberi să alegem binele sau răul si că, după moarte, ne asteaptă raiul sau iadul. Dacă noi vrem să credem că în viată suntem influentati de tot felul de configuratii planetare sau că ne vom mai reîncarna de câteva ori, nimeni nu ne stă împotrivă. Dar prin aceasta ne asumăm libertatea de a respinge învătătura lui Hristos.

Aproape oricine stie astăzi să răspundă la întrebarea: ce este astrologia? Majoritatea dictionarelor prezintă astrologia ca fiind stiinta ce se ocupă de studierea influentelor astrelor asupra vietii omenesti si asupra destinului universului. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să facă o legătură între ceea ce vedeau pe cer si ceea ce li se întâmpla în viata de zi cu zi. Cercetările istorice atestă faptul că practicarea astrologiei avea o largă răspândire la popoarele păgâne: în Babilon, în Egipt, în Grecia si în Imperiul Roman, în India, în Persia, în China si Japonia. Această răspândire pe un teritoriu atât de întins justifică într-un fel amploarea revenirii practicilor astrologice în vremurile noastre. Astrologia este una din usile prin care credintele păgâne intră în fortă în societatea contemporană.

Există trei tipuri de astrologie: în primul (si cel mai vechi) planetele sunt considerate zeităti, în al doilea planetele sunt considerate obiecte ale căror emanatii impersonale influentează vietile oamenilor, iar în al treilea – astrologia simbolică - planetele se află într-o corespondentă magică cu oamenii, pe care îi influentează prin rezonantă. Pentru astrologi, zodiacul este o "centură" imaginară a cerului care include 12 constelatii, 12 semne astrologice despre care consideră că i-ar influenta pe oameni (Balantă, Săgetător, Fecioară, ...).

Cea mai serioasă provocare initiată de astrologi este cea privitoare la New-Age. Se afirmă că după două mii de ani în care lumea a stat sub semnul zodiacal al Pestilor si sub pecetea învătăturii lui Hristos, intrăm într-o Eră a Vărsătorului, într-o eră plină de promisiuni ispititoare. Trecerea de la o eră la alta se calculează în functie de Marele An zodiacal. Calcularea acestui an este însă variabilă. Într-una dintre cele mai cunoscute metode de împărtire a timpului (cea adaptată si de Rudolf Steiner, întemeietorul sistemului antropozofic) Marele An avea 25000 de ani obisnuiti, iar o lună 2160 de ani.

În vremurile în care trăim se face trecerea de la o lună zodiacală la alta. Anul precis al trecerii este dificil de precizat, deoarece "specialistii" nu au căzut de acord asupra acestor calcule. Levi Dowling sustinea că începutul Erei Noi are loc în 1910, Adolph Graf Keyserling si Alain-Astrologul în 1962. De la Carl Gustav Jung ne-au rămas două posibile date ale Marii Treceri: anul 1997 si anul 2154.

Perioada aproximativă a dezvoltării mitului New Age o constituie anii ’60-’70. Pentru multă lume trecerea în Noua Eră a fost legată automat de trecerea în mileniul III. Cum era de asteptat, această trecere a căpătat valente spirituale.

Din punct de vedere astronomic calculele astrologice sunt extrem de discutabile, deoarece data echinoctiului de astăzi nu mai corespunde cu data echinoctiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsare la 0° în constelatia Berbecului, ci el a migrat până la 7° în constelatia Pestilor – cf. [61;126]).

În fata unui asemenea impas astrologii au adoptat două atitudini: ori si-au modificat calculele după un "zodiac migrator", ori - cum au făcut marea majoritate - nu au tinut seama de faptul că realitatea astronomică este diferită de cea după care calculează ei si au preferat să îsi păstreze sistemul de calcul.

Pentru un observator exterior această neconcordantă ar trebui să stârnească suspiciune. Dacă aceste calcule ale astrologilor ar fi corecte cel putin din punct de vedere astronomic, aceasta ar fi un argument - chiar dacă insuficient - în favoarea caracterului stiintific al îndeletnicirilor lor. Dar faptul că astrologii încearcă să demonstreze valabilitatea propriilor calcule (care le sfidează pe cele stiintifice) cu ajutorul statisticilor eficientei în "ghicire", acest lucru ar trebui să vădească faptul că astrologia nu este deloc o stiintă, ci doar o artă magică (totusi, fiecare astrolog pretinde că sistemul său se potriveste perfect realitătii cosmice si, sub un pretins caracter stiintific, atrage oamenii în cursa ocultismului).

Trebuie să recunoastem că deschiderea fată de această falsă stiintă este foarte mare. Astrologia apare multora drept o formă civilizată de ghicire a viitorului - care nu are aproape nimic în comun cu tigăncile care ghicesc la colt de stradă - an de an numărul celor interesati de acest subiect creste.

Răspândirea acestei practici nu a avut loc la întâmplare. Teozofii, cei care au încercat fără succes să îl impună ca figură mesianică pe Krishnamurti, sunt cei care au demarat reabilitarea astrologiei. Doi astrologi, West si Toonder, cercetând geneza astrologiei contemporane în America, au ajuns la concluzia că "Doamnei Blavatsky si Miscării Teozofice pe care a fondat-o ea le datorează astrologia renasterea... Teozofia, dintr-o singură lovitură, ... a inspirat o cercetare reînnoită si serioasă a astrologiei, mai întâi în Anglia, apoi nu după mult timp în Germania, în Franta si în America" [10;18]. John Ankenberg si John Weldon considerau că cele trei canale de la care a avut loc această renastere sunt: Miscarea Teozofică, Sistemul Antropozofic al lui Rudolf Steiner si rosicrucianismul modern.

Campania de promovare a astrologiei se duce cât se poate de elegant. Personalităti precum printesa Diana, Joan Collins, Liza Minelli, Jane Fonda, Olivia Newton-John, sunt numai o mică parte dintre simpatizantii acestei "arte".

"Astrologia, asemenea oricărei alte arte sau stiinte omenesti, cum ar fi fizica nucleară sau psihoterapia, poate fi folositoare când este practicată în supunere fată de Domnia lui Isus Christos, dar este periculoasă spiritual sau psihologic atunci când este practicată în spiritul lumii, al cărnii sau al diavolului" [10;35], mărturisea un "crestin".

Pentru multi oameni credinta în Hristos nu are nimic incompatibil cu practicarea astrologiei. Iată ce afirma mediumul Jean Dixon despre "ghicitul în stele": "unii din prietenii mei consideră aceasta ca o practică ciudată pentru o romano?catolică. Totusi, după cum înteleg eu, biserica catolică si multe alte organizatii religioase n-au condamnat niciodată studiul astrologiei... N-am experimentat niciodată vreun conflict între credinta mea si îndrumarea pe care am primit-o din partea bisericii mele pe de-o parte si cunostinta pe care o găsesc în stele pe de altă parte (...). Astrologia se potriveste în planul lui Dumnezeu pentru omenire, ajutându-ne să ne întelegem atât talentele, cât si defectele" [10;34].

Din citatele de mai sus - primul venit din mediul protestant, al doilea din cel catolic, se poate trage concluzia că în Sfânta Scriptură - care este citită în ambele medii - nu se găsesc temeiuri pentru combaterea astrologiei. Dar diferentierea între cele două forme de astrologie - bună si rea - este asemenea diferentierii celor două forme de magie - albă si neagră. De fapt, nu există decât un singur fel de astrologie si un singur fel de magie, ambele inspirate de aceeasi sursă întunecată.

Conceptia potrivit căreia astrologia este o stiintă ca oricare alta nu este greu de contestat. La o analiză atentă observăm că singurul element invocat de astrologi în apărarea acestei practici este numărul mare de preziceri împlinite. De fapt, acest număr nu este chiar atât de mare pe cât pretind astrologii, ci este aproximativ acelasi cu cel al oricărei alte forme "clasice" de ghicit.

Dacă astrologia ar fi o stiintă, atunci oricine ar putea să o învete după un manual bun. Însă, desi există multe manuale de astrologie, practic ele nu sunt "eficiente". Marii astrologi recunosc că tainele astrologiei nu se pot dobândi decât în urma unei îndelungate pregătiri "spirituale", exceptie făcând doar cei care au o deosebită înzestrare nativă pentru aceasta.

Initierea în tainele astrologiei este asemănătoare initierii în oricare altă formă de vrăjitorie. Esentială este dobândirea unei receptivităti care să permită descifrarea configuratiilor astrale. Unii astrologi recunosc că sunt ghidati de diferite spirite în "munca" lor, spirite fără de care nu ar putea să descifreze viitorul.

Toti astrologii "de calitate" sunt mediumi, chiar dacă nu toti constientizează că ideile care le vin în minte în chip spontan sunt inspirate de o altă entitate. Putini dintre cei care percep clar influentele unor astfel de entităti îsi dau seama că au de-a face cu diavolul; majoritatea sunt convinsi că astfel de spirite sunt "benefice" (chiar "îngeri de lumină"), si se deschid fără retinere influentelor "superioare."

Un fost astrolog făcea următoarea observatie: "Dacă privim sincer la astrologie, începem să vedem că adeptii acestui sistem - fără să o stie - bat la usa prin care se stabileste comunicarea cu fiinte spirituale cunoscătoare, totusi înselătoare. În cele din urmă, acea usă se deschide, si această deschidere produce o schimbare înfricosătoare în viata adeptului. El sau ea se maturizează în dexteritate într-un mod inimaginabil: ca un medium al spiritelor." [10;49].

În cartea sa Un manual de ocultism, astrologul Sefarial constata că "arta astrologică este considerată a fi cheia stiintelor oculte" [10;18]. Aproape toti vrăjitorii folosesc diferite forme de astrologie. Faimoasa vrăjitoare Sybil Leek mărturisea: "Astrologia este stiinta mea, vrăjitoria este religia mea..." [10;18]. Ea observa strânsa legătură dintre astrologie si chiromantie, numerologie si celelalte ramificatii ale vrăjitoriei.

"Astrologia, prin urmare, a jucat un rol major în toate "stiintele" magice: alchimia, magia neagră, chemarea spiritelor, necromantia si chiar practici magice mai simple, cum ar fi folosirea talismanelor" [10;20], observa Lawrence Jerome.

După ce ne-am oprit putin asupra legăturii strânse dintre astrologie si vrăjitorie, să vedem încă o directie din care se poate constata rătăcirea în care se află astrologii: cercetarea conceptiei lor despre persoana lui Hristos (din moment ce peste 70% dintre ei cred în reîncarnare, este firesc ca părerea lor să fie deformată).

O declaratie standard a conceptiei astrologilor o avem de la astrologul Marcus Allen: "Cristos a avut toate cele sapte planete antice... toate unindu-se în Pesti... astfel că El a fost Pestele suprem, absolut... si astfel El a inaugurat Era Pestilor care acum se termină odată cu ivirea zorilor Vărsătorului, care este inaugurată de cea de-a doua venire a vietii lui Hristos în interiorul fiecăruia dintre noi... În Era Vărsătorului, fiecare este Avatar (mare iluminat n.n.), fiecare este pus pe aceeasi lungime de undă cu eul lui superior" [10;27].

Vedem afirmată aici o răstălmăcire new-age-istă (una între multe altele) a celei de-a doua veniri a lui Hristos, potrivit căreia El nu va veni cu slavă, cum arată Sfânta Scriptură, ci noi însine vom deveni Hristosi prin constientizarea "dumnezeirii" noastre.

Este cel putin suspect faptul că, în afara celor trei Magi de la Răsărit, timp de două mii de ani astrologii au uitat să spună oamenilor că se află în Era Pestilor, în care potrivit calculelor lor mântuirea trebuia căutată la picioarele lui Hristos. Dacă ar fi fost sinceri în rătăcirea lor - si nu ar fi fost inspirati de diavol, ar fi trebuit ca în acest interval să îndemne lumea spre Hristos (desi acest lucru nu ar fi folosit Bisericii - căci recunoasterea adevărului de către ei s-ar fi asemănat cu cea a femeii cu duh pitonicesc pomenită în Sfânta Scriptură).

Marea majoritate a astrologilor sustin că Biblia este plină de referinte astrologice, cea care li se pare cea mai evidentă fiind despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Nasterii Mântuitorului. Rostul acestei stele nu era însă de a arăta valoarea astrologiei ci, după cum arată Traditia crestină, era tocmai de a-i aduce pe păgâni - care se ocupau cu practicile magice - să se închine Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează sfârsitul închinării păgâne si chemarea tuturor neamurilor la credinta în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum spune atât de frumos Condacul Crăciunului: "Nasterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunostintei. Că printr-însa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învătat să se închine Tie, Soarelui dreptătii... ."

Să vedem ce spune Sfânta Scriptură despre cei care practică astrologia: "Privind la cer si văzând soarele, luna, stelele si toată ostirea cerului, să nu te lasi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujesti" (Deut. 4, 19). Iar "de se va afla la tine, în vreuna din cetătile tale pe care ti le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, si se va duce si se va apuca să slujească altor dumnezei si se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată ostirea cerească, (...) să scoti pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la portile tale si să-i ucizi cu pietre" (Deut. 17, 3-5).

După cum se vede, Dumnezeu a poruncit foarte categoric poporului ales să nu se închine la stele. Închinarea aceasta era una dintre cele mai vechi forme de astrologie. Oamenii care credeau că vietile lor sunt influentate de stele nu sovăiau să li se închine. Chiar dacă în zilele noastre au rămas putini oameni care cinstesc stelele ca pe niste zeităti, totusi numărul celor care "ghicesc în stele", al celor care practică astrologia, este foarte mare.

După cum arată Sfânta Scriptură, osânda lor este aceeasi cu cea a vrăjitorilor (de fapt, astrologia - ca orice altă metodă de ghicire a viitorului - este tot o formă de vrăjitorie, chiar dacă pare mai nevinovată).

În Vechiul Testament se arată că pedeapsa care îi astepta pe vrăjitori era moartea. În zilele noastre vrăjitorii au nu numai dreptul să facă ce vor, ci chiar să îsi facă publice convingerile, indiferent de modul în care aceste convingeri influentează mediul social. Dar chiar dacă pentru vrăjitorii contemporani nu există pedepse penale, pe cei care mor nepocăiti Dumnezeu îi va pedepsi cu osândă vesnică în chinurile iadului (statistic, numărul vrăjitorilor si ereticilor care se pocăiesc înainte de a muri este infim).

Practicarea astrologiei, ca a oricărei alte forme de vrăjitorie, atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu peste întreaga comunitate care aprobă astfel de practici. În Cartea Proorocului Ieremia vedem cum închinarea la stele aduce mânia lui Dumnezeu peste asezările idolatre, vedem cunoscuta prevestire a dărâmării Ierusalimului: "Casele Ierusalimului si casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul pentru că pe acoperisul tuturor caselor se aduce tămâie întregii ostiri ceresti si se săvârsesc turnări în cinstea dumnezeilor străini. (...) Iată voi aduce asupra cetătii acesteia si asupra celorlalte cetăti toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că si-a învârtosat inima si nu ascultă cuvintele Mele" (Ier. 19, 13-15).

Precum a fost dărâmat Ierusalimul, asa se vor dărâma si cugetele cele viclene ale celor care se ocupă cu vrăjitoria. Iar mânia Domnului va fi greu de îndurat. În Sfânta Scriptură găsim relatarea curătirii templului Domnului de toate cele ce slujeau la închinarea idolească: "Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul, preotilor de mâna a doua si celor ce stăteau de strajă la prag să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte si pentru toată ostirea cerului si să le ardă afară din Ierusalim" (IV Regi 23, 4).

O astfel de curătire ar trebui să aibă loc în sufletul fiecărui crestin care îsi dă seama că s-a aflat în înselare. Asa cum diavolul nu s-a sfiit să spurce Templul Domnului, tot asa nu s-a sfiit să spurce si unele comunităti crestine: uneori a reusit să îl însele chiar pe păstor, iar acolo unde păstorul i-a stat împotrivă, necuratul a încercat să îi atragă în rătăcire măcar pe credinciosi. Fără a ne lepăda de o asemenea înselare, nu vom putea să fim ai lui Hristos si nu vom putea fi temple ale Duhului Sfânt.

Sfânta Traditie este plină de texte care combat "ghicitul în stele". În scrierea sa Despre idoli, Tertulian nota: "Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înlesnesc închinarea la idoli. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucât însă unul din ei a cutezat să se justifice de faptul că continuă să practice această profesie, am de gând să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu voi spune că a aseza nume de dumnezei falsi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie si a-i abate pe oameni de la înăltarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinta că destinul lor este invariabil predeterminat de astre - nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falsi. Eu afirm însă că astrologia, în acest caz, se asemuieste îngerilor căzuti care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a însela neamul omenesc... Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varietate a ei, atunci împreună cu genul este condamnabilă si specia. Astfel, din timpul aparitiei Evangheliei, tot soiul de sofisti (în sensul de "întelepti închipuiti" - n.n.), astrologi, vrăjitori, magi si ghicitori trebuie să fie obligatoriu pedepsiti" [50;54].

Îngrijorat de răspândirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog român Ioan Gh. Savin scria: "Sunt si la noi multi, foarte multi adepti ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oras sau de la sate, care-si caută în cafea sau umblă cu datul în cărti, si până la simandicoasele fete care cred că au temeiuri stiintifice de a-si cerceta destinul după prescriptiile stiintelor ascunse! Dintre acestia, multi se cred si se prenumără între fiii Bisericii. Si încă dintre fiii cei buni. Cu aceeasi piosenie cu care-si aprind candela în fata icoanei Mântuitorului sau cu care îsi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinti făcători de minuni, îsi poartă pasii si spre prezicătorul care le va citi din stele si din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de crestinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie si religie, între Dumnezeu si Lucifer, între Simon Magul si Hristos, între puterea demonică si bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a crestinismului. E apostazie directă" [54;45].

În Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin găsim următoarele precizări: "elinii spun că prin răsăritul, apusul si prin conjunctia acestor stele, a soarelui si a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi sustinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi si de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuti liberi de Creator si suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza miscării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăti, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu ar cârmui si nici nu ar purta de grijă de făpturile Sale, dacă toate s-ar conduce si s-ar produce din necesitate. De prisos ar fi ratiunea noastră, căci nu am fi stăpânii nici unei fapte si în desert am delibera. Dar negresit ratiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ce este rational este si liber" [18;58].

Vechile Pravile bisericesti nu au trecut cu vederea arta "ghicitului în stele", ci au arătat netemeinicia conceptiei potrivit căreia viata omului ar fi influentată de planete: "Viata omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea scrisă mai înainte, sau socoteala impusă ca atâtia ani să trăiască; cu sfatul si voia lui Dumnezeu, atunci omul moare; iară către cei care iubesc pricirea (adică cearta n.n.), vom răspunde si vom zice că nu se află la Dumnezeu să fie făcut vreun lucru fără de cale..., si iarăsi de ar fi fost mai înainte o hotărâre si o predestinatie a omului, atâtia ani să trăiască, nimeni nu s-ar vindeca vreodată de vreo boală; si nici n-ar chema vreodată pe vreun doctor, pentru că acea hotărâre ce a hotărât mai înainte Dumnezeu ar fi neschimbată, însă hotarul si sorocul vietii a tot omul este porunca lui Dumnezeu, care nimenea nu poate să o priceapă" [53;516].

Sfântul Simeon al Tesalonicului scria (împotriva celor ce sustineau că cercetarea astrologică nu este ceva rău): "a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre explicarea nasterilor, după zodii sau stele si pentru citirile de stele e lucru nebunesc si fără de Dumnezeu... însă bunătătile si răutătile noastre se miscă după a noastră singură vointă" [53;516]. Nu este greu de observat că Sfântul Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de astrologie practicate astăzi, si nu la vechea închinare la stele. El contesta pretentia astrologilor de a fi în măsură să ghicească viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru că oamenii sunt liberi să aleagă binele sau răul, si nici o configuratie planetară nu poate să stânjenească această alegere.

I. 3. Despre profetiile Sfintilor si "profetii" cutremurelor

Să nu se creadă că Sfintii Bisericii au vorbit despre ghicitul viitorului numai din dorinta de a nega orice harismă prezentă la altii. Ci au vorbit cunoscând îndeaproape problema.

Părintii nu au negat posibilitatea descoperirii unor evenimente viitoare prin darul lui Dumnezeu. Părintii cu viată sfântă au putut si pot primi de la Dumnezeu descoperirea unor fapte înainte ca ele să aibă loc.

Nu multe sunt cazurile în care Dumnezeu dăruieste slujitorilor săi să cunoască viitorul, si ele au loc numai în scopul de a ajuta mântuirii oamenilor sau de a anunta pedeapsa dumnezeiască.

Criteriile după care se recunoaste o persoană care are harisma înainte-vederii sunt următoarele: persoana respectivă apartine Bisericii lui Hristos, recunoaste ca adevărate toate învătăturile bisericesti, duce o viată de sfintenie, nu "prevede" nimic din ceea ce poate contrazice dogmele sau învătăturile Sfintei Traditii. Pare că Dumnezeu ar fi egoist si nu ar vrea să îi facă părtasi si pe altii acestei harisme. În realitate Dumnezeu nu poate încredinta acest mare dar decât celor care stiu să se folosească de el cu întelepciune. Darul înainte-vederii are rolul de a întări credinta oamenilor si de a-i călăuzi pe calea mântuirii; Dumnezeu nu avea de ce să încredinteze acest dar celor care stau departe de Biserică. Pentru că darul înainte-vederii nu este bun în sine, ci este bun numai în măsura în care este folosit pentru a ajuta mântuirii sufletelor.

Ne vom opri putin asupra câtorva dintre profetiile Sfântului Cosma, marele dascăl al Greciei. Spre sfârsitul secolului al XVIII-lea, principala problemă a grecilor era eliberarea de sub asuprirea turcească. Legat de această asteptare înflăcărată, plină de nădejde, Sfântul Cosma a făcut câteva profetii.

"«Când va veni lucrul dorit?» (eliberarea de sub turci - n.n.), l-au întrebat pe sfânt în Tsaraplana Epirului. «Când se vor amesteca acestia», a răspuns sfântul arătând spre cei doi copăcei". [62;197]. Tot despre acest moment, aflându-se în Epir, el a profetit: "Chinurile sunt încă multe. Aduceti-vă aminte cuvintele mele: Rugati-vă, lucrati si răbdati cu tărie. Până ce se va închide această rană a platanului, tinutul vostru va fi în sclavie si nefericire". [62;197]. Si a mai precizat: "Lucrul dorit va veni când două pascalii vor cădea în acelasi împreună" [62;197].

Copăceii s-au amestecat în acelasi an în care s-a închis rana platanului, în 1912, anul eliberării Epirului. În acel an, praznicul Buneivestiri a căzut în aceeasi zi cu praznicul Învierii: odată cu Epirul au fost eliberate si alte regiuni ale Greciei continentale.

Profetiile sfântului au fost legate de subiecte variate: "Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastră nu si le poate închipui. Veti vedea în câmp cărute fără dobitoace alergând mai repede decât iepurele. Va veni vremea în care locul acesta va fi încins cu un fir. Va veni vremea când oamenii vor vorbi dintr-o parte în alta – de pildă, de la Constantinopol în Rusia – ca si cum ar fi în camere apropiate. Veti vedea oameni zburând în cer ca niste păsări si aruncând foc în lume. Câti vor trăi atunci vor alerga la morminte si vor striga: Iesiti voi, cei morti, să intrăm noi, cei vii!" [62;205].

Nu trebuie să credem că profetiile de mai sus sunt făcute prin inspiratie dumnezeiască doar prin faptul că s-au împlinit. Chiar si un om de stiintă al vremurilor respective ar fi putut spune că, mai devreme sau mai târziu, omul ar fi construit masini si avioane de război, că ar fi inventat telefonul sau telegraful, (ar fi fost de ajuns să vadă planurile aparatelor de zbor făcute de Leonardo da Vinci, si si-ar fi dat seama că posibilitatea ca omul să nu zboare cu ajutorul unei masinării perfectionate ar fi fost extrem de mică). Iar pentru vicleanul diavol era la fel de simplu să spună aceleasi lucruri (nu o dată diavolul s-a folosit de tehnică pentru a da credibilitate "profetiilor" sale; a se vedea cazul lui Maurice Berteax căruia un "clarvăzător" i-a prezis - în anul 1874, cu 29 de ani înaintea efectuării primului zbor cu avionul - că va muri ucis de o masină zburătoare).

Sfântul Cosma nu a făcut profetiile legate de descoperirile stiintifice în urma cercetării stiintei. Le-a făcut pentru că asa l-a insuflat Dumnezeu. Dacă s-ar fi folosit de stiintă, i-ar fi fost cu neputintă să stie peste câti ani Epirul va scăpa de sub jugul turcesc.

Una dintre cele mai interesante profetii ale Sfântului Cosma pare a avea legătură directă cu timpul în care trăim: "Va veni vremea când vor conduce lumea lucrurile necuvântătoare si neînsufletite" [62;199]. S-ar putea să fie vorba tocmai de faptul că multi oameni, crestini cu numele, sunt sclavi ai televizorului, în fata căruia îsi petrec ore îndelungate în fiecare zi; si dacă pierd un episod dintr-o telenovelă cad în deznădejde. S-ar putea ca în profetia sfântului să fie vorba despre fanatismul celor care îsi petrec ore întregi în spatiul virtual, fiind sclavii internetului, si în lumea reală nu sunt în stare să se poarte normal nici măcar câteva minute. S-ar putea să fie vorba si de faptul că jocurile pe calculator si desenele animate pline de violentă modelează universul copiilor, întinându-le curătia sufletească . "Oare putem spune că internetul si televizorul conduc omenirea?", s-ar putea întreba cineva. Dacă ne gândim că nici televizorul si nici internetul nu sunt altceva decât lucruri făcute de mintea omenească, nu am avea de ce să ne speriem. Chiar dacă s-ar putea ca, peste o vreme, să fie creat un robot care să poată conduce oamenii, totusi e putin probabil să se ajungă la o asemenea situatie.

Profetia sfântului legată de "lucrurile necuvântătoare care vor conduce lumea" ar putea fi legată de televizor tocmai pentru că oamenii se lasă modelati de exemplele pe care le oferă acesta: de la televizor oamenii învată să vorbească, să se îmbrace, să "iubească", să se relaxeze. Televizorul este un manipulator ideal ale cărui comenzi subtile sunt executate de către oameni "în deplină libertate". Si chiar dacă el transmite vorbele altora, el nu vorbeste.

Profetia ar putea fi legată de internet si pentru faptul că, încetul cu încetul, viata umană este din ce în ce mai legată de operatiunile făcute pe calculator. Si poate că, peste ani si ani, cine va domina internetul va domina în mare măsură viata oamenilor, prin controlul hranei, al mijloacelor de transport, al energiei electrice. Totusi, nu este locul să insistăm aici asupra acestei profetii. Ci vom trece la o altă profetie a sfântului Cosma:

"Răul va veni de la cei cititi [învătati, intelectuali]." [62;200]. Dacă aceasta ar fi fost singura profetie a sfântului, atunci intelectualii (care s-ar fi simtit mustrati în mod direct de această profetie) ar fi putut afirma despre sfânt că este un habotnic si un extremist (mass-media încearcă să ne convingă de faptul că pentru crestini astfel de cuvinte ar trebui să îsi piardă încetul cu încetul conotatia negativă, fiind asemănătoare injuriilor care au fost adresate miilor de sfinti mucenici de către călăii lor).

Una dintre cele mai clare dovezi care arată câtă dreptate a avut sfântul este necredinta intelectualilor, sau mai bine zis reaua credintă a acestora. Ce sunt intelectualii? Sunt oameni care se evidentiază prin nivelul lor intelectual. Nimic nu e rău în asta. Dar rău este că, în cele mai multe cazuri, intelectualii sunt rupti de Biserică, intelectualii au propriul lor dumnezeu si propria lor credintă. Rău este că intelectualii nu vor să îsi folosească talantii primiti de la Dumnezeu spre folosul lor duhovnicesc si spre ajutorul celorlalti, ci îl folosesc în scopuri contrare.

Specifică intelectualilor a fost atitudinea de a fragmenta învătătura Bisericii si de a lua din ea numai ce le convine. Nu este greu să recunoastem originea acestei atitudini în trăsăturile de bază ale ereziilor primelor veacuri. Fără să îsi dea seama, intelectualii repetă demersul rationalist al marilor eretici (totusi, uneori sunt constienti de faptul că îi urmează pe acestia: Carl Gustav Jung a semnat tratatul său Sermones ad Mortuos cu pseudonimul Basilide, celebrul eretic gnostic – cf. [8;140]).

Pe astfel de intelectuali (al căror tipar îl recunostea în "înteleptul" si în acelasi timp ereticul Tolstoi) îi mustra Sfântul Ioan din Kronstdant când spunea că "Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca prin învătătura, minunile, pilda, pătimirile si moartea Sa să reaseze si să mântuiască neamul omenesc, să-l lumineze, să-l curete, să-l înnoiască, să îl înfrumuseteze cu toată virtutea si să-l unească pe veci cu Sine; iar Lev Tolstoi, dimpreună cu scriitorii asemeni lui, cărora nu este număr, s-au arătat si trăiesc pe pământ spre a întuneca, strica prin lipsa lor de Dumnezeu, prin necredinta si anarhia lor, o multime de oameni, care le urmează, le citesc scrierile hulitoare" [33;35-36]. "Da, nu este întelepciune la Lev Tolstoi, cel care a înnebunit cu totul, ci este la Biserica pe care el o calcă în picioare, este la apostoli si la evanghelisti si la toti Sfintii Părinti si Dascăli ai lumii." [33;41].

Iar celor care se îndeletniceau cu întelepciunea cea desartă a acestei lumi, respingând adevărul, marele sfânt le spunea: "Încetati a mai bea apa cea moartă a romanelor si a tuturor cărtilor puturoasei întelepciuni lumesti, care s-au înmultit la nesfârsit. De nu veti asculta, veti rămâne în veac învătati orbi, care nu cunosc calea si în păcatele voastre veti muri si veti mosteni întunericul vesnic. Vă ajunge cât ati râs de adevărurile cele vesnice si vii; cu dragoste vă chemăm în sânul Bisericii – desteptati-vă din trufia păcatului si din hipnoza patimilor pe care noi v-o punem, cu toată dreptatea, pe seamă" [33;41].

Intelectualii au avut o atitudine dualistă în privinta profetiilor legate de viitor. Mai precis, au căutat să nege valoarea profetiilor făcute de sfintii Bisericii si să cerce-teze cu atentie "profetiile" făcute de "misticii" de alte credinte (consider incorectă folosirea termenului mistic în afara teritoriului ortodox; Dumnezeu nu poate fi văzut decât de către cei cărora li Se descoperă El Însusi: fată de crestinii ortodocsi, "misticii" altor religii sunt orbi care au halucinatii vizuale).

Este adevărat că au existat si false profetii puse pe seama sfintilor Bisericii, si la fel de adevărat este că neîmplinirea lor a generat confuzie în mintile celor slabi în credintă. Dar intelectualii nu au fost obiectivi în căutarea lor, nu au încercat să afle care profetii erau autentice si care nu. Ei au vrut să cerceteze profetii de pe un teren religios neutru. Aceasta este atitudinea impusă oricărui cercetător care aspiră la faimă internatională: impartialitatea. Dacă tratezi lucrurile din perspectivă crestină, se consideră că ti-ai pierdut obiectivitatea: filtrul tău crestin a deformat realitatea.

Această obiectivitate a cercetării nu a tinut seama de un criteriu: că lipsa perspectivei crestine poate fi de o mie de ori mai periculoasă decât impartialitatea. Ce au făcut intelectualii (psihologi, sociologi, istorici ai religiilor, etc.)? Au încercat să sondeze adevărurile religioase după propriile lor criterii. Ei au selectat criteriile de judecată a adevărului, de parcă acest lucru ar fi stat în puterea lor.

Există un adevăr al cercetătorilor, al specialistilor. Dar el nu are nimic în comun Adevărul absolut, cu Dumnezeul cel Viu. Nu vom analiza pe larg atitudinea religioasă a intelectualilor. Ci vom observa că linia pe care au mers ei în cunoasterea religioasă a fost urmată de către marea masă de oameni, care s-a lăsat călăuzită de către niste păstori orbi.

Ne vom opri atentia asupra unui singur aspect: cercetările migăloase i-au făcut pe intelectuali să ajungă la concluzia că profetii si profeti au existat în toate marile religii ale lumii. Impartialitatea stiintifică le-a fost cea mai bună barieră pentru a ajunge la adevăr. Respingând învătătura crestină, ei au respins si darul discernământului cu care Dumnezeu îi binecuvântează pe crestini. Impartialitatea, considerată piatră de temelie a cercetării lor, a fost prăpastia care i-a împiedicat să deosebească între falsele si adevăratele minuni, între falsele si adevăratele profetii.

Interesul manifestat de intelectuali fată de minunile si profetiile existente în alte spatii religioase a fost molipsitor: ceilalti s-au grăbit să afle cât mai multe despre acest subiect, cu o foame care trăda nu numai dorintă de cunoastere, ci si dorintă de senzational (combinată nu de putine ori cu dorinta de a acumula cât mai multe subiecte pentru discutii sterile; se observă o atitudine comună cu cea a gospodinelor care "vânează" telenovele).

Vom atinge un punct extrem de important în problematica profetiilor contemporane: este vorba de tema cutremurelor, o temă căreia i se acordă astăzi din ce în ce mai multă atentie.

În Sfânta Scriptură există câteva referiri la cutremure. La răstignirea Mântuitorului "pământul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat" (Matei 27;51). Când îngerul Domnului a prăvălit piatra de la mormântul în care fusese pus trupul Mântuitorului, "s-a făcut cutremur mare" (Matei 28;2).

"La miezul noptii, Pavel si Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temnită îi ascultau. Si deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temnitei si îndată s-au deschis toate usile si legăturile tuturor s-au dezlegat" (Fapte 16; 25-26).

Putem vedea în aceste trei exemple o dovadă a faptului că acest fenomen, inclus în categoria fenomenelor naturale si considerat a nu avea decât cauze stiintifice, poate avea si altfel de cauze.

Crestinii stiu că nimic nu se întâmplă fără rost, că de fapt nu există întâmplare. Chiar dacă de multe ori oamenii nu înteleg pentru ce au loc anumite cutremure sau inundatii, în toate se manifestă o rânduială dumnezeiască. Si tocmai pentru că este dumnezeiască si nu omenească, oamenii nu o pot cerceta cu aceeasi curiozitate cu care cercetează lucrul mâinilor lor. Sau, chiar dacă o cercetează cu înfumurare, ajung la concluzii gresite. Voia lui Dumnezeu se descoperă numai celor smeriti, celor sporiti în virtute, celor care merg pe calea mântuirii. Ceilalti confundă cugetul lor cu cugetul lui Dumnezeu.

De ce există psihoza cutremurelor? Pentru că oamenii sunt constienti de faptul că preferă păcatul virtutii, că aleg răul în locul binelui. Si le este teamă că pedeapsa lui Dumnezeu va cădea asupra lor, cu aceeasi urgie cu care a căzut asupra celor din Sodoma si Gomora.

Pe unii oameni nu îi interesează nici referinta scripturistică la cutremurul de la răstignirea Mântuitorului (care a arătat că întreaga creatie a simtit ecoul mortii lui Hristos), si nici referinta la cutremurul care a avut loc atunci când îngerul a prăvălit piatra de la mormânt. Pe acei oameni nu îi interesează că Hristos a Înviat, si că fiecare dintre noi va învia, spre răsplată sau spre osândă. Pe acei oameni îi interesează numai profetiile Sfintei Scripturi legate de pedepsirea păcătosilor la sfârsitul lumii. Pentru că, desi ei au ales calea păcatului, glasul constiintei îi mustră încă. Si chiar dacă nu vor să se îndrepte, totusi se tem de pedeapsa pe care o merită.

Mântuitorul a fost întrebat de ucenici când va veni sfârsitul lumii: "Spune nouă când vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfârsitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeti să nu vă amăgească cineva. Căci multi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, si pe multi îi vor amăgi. Si veti auzi de războaie si de zvonuri de războaie; luati seama să nu vă speriati, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârsitul. Căci se va ridica neam peste neam si împărătie peste împărătie si cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire si veti fi urâti de toate neamurile pentru numele Meu." (Matei 24; 3-9). Prigoana suferită de Biserică în tările comuniste, si în mod special în Imperiul Rusesc, oferă o imagine palidă a prigoanei finale.

Până la această prigoană sângeroasă, chiar dacă vor fi războaie sau cutremure, ele nu vor fi clipele sfârsitului. Pe oameni nu îi sperie însă numai judecata finală, îi sperie si momentele care o vor preceda.

"Si în ceasul acela s-a făcut cutremur mare si a zecea parte din cetate s-a prăbusit si au pierit în cutremur sapte mii de oameni, iar ceilalti s-au înfricosat si au dat slavă Dumnezeului cerului." (Apoc. 6; 11-13). "S-a făcut cutremur mare, asa cum nu a fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic" (Apocalipsa 6; 16-18).

Este clar că, în cele din urmă, sfârsitul lumii va veni. Dar crestinii nu au de ce să îl astepte cu spaimă. Celor ce au crezut cu adevărat în Hristos, sfârsitul le va fi spre împlinire, spre bucurie vesnică în dragostea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie să se teamă că vine sfârsitul, nu trebuie să se molipsească de disperarea sectantilor a căror propovăduire nu are în centru dobândirea raiului si unirea cu Hristos, ci spectacolul apocaliptic.

Totusi, cugetarea la sfârsitul lumii poate izgoni moleseala, poate alunga trândăvia care vrea să pună stăpânire pe inimi. Pentru a aprinde râvna crestinilor pentru mântuire, Sfântul Cosma Etolianul spunea: "Cerul care se vede, pământul si toate vor arde si lumea va muri. Când vor face acestea? Hristosul meu spune că acum ele se apropie repede, a ajuns cutitul la os. Se vor face dintr-o dată, ar putea să se facă si în noaptea asta. Oare n-au si început deja? Nu vedeti cum au pierit animalele voastre, recoltele voastre? Cum izvoarele si râurile s-au întors? Azi ne lipseste una, mâine alta si Dumnezeu ni le dă tot mai putin, iar noi, ca niste nesimtiti, nu ne gândim la ele. Vă spun iarăsi un lucru si vă îndemn: chiar dacă cerul s-ar coborî jos si pământul ar urca sus, chiar dacă lumea întreagă va pieri, cum are să piară azi-mâine, să nu vă îngrijiti ce va face Dumnezeu. De vă va arde trupul vostru, de vi-l va prăji, dacă vă va lua lucrurile voastre, să nu vă îngrijiti: dati-le, că nu sunt ale voastre. De suflet si de Hristos aveti nevoie. Chiar dacă lumea întreagă ar cădea, nu v-ar putea lua acestea două, numai dacă nu le veti da de bunăvoie. Acestea două să le păziti, ca să nu se întâmple să le pierdeti" [62;139-140].

Îndemnându-i pe crestini să se roage, Sfântul Cosma îi sfătuia: "să o facem mijlocitoare, ca să mijlocească la Hristos, pe Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu, fiindcă Fiul ei e mânios pe noi pentru prea multele noastre păcate si vrea să ne piardă. Ce mai asteptăm, fratilor? Azi-mâine vine sfârsitul lumii, de aceea alergati să vă îndreptati" [62;113].

Au trecut mai mult de două sute de ani de când au fost rostite aceste cuvinte, si sfârsitul lumii nu a venit. Cei care însă au cugetat la sfârsitul lumii si si-au îndreptat vietile prin pocăintă, acum se bucură de desfătările raiului. Iar cei care au râs de cuvintele Sfântului Cosma, si au rămas robi păcatului, au gustat deja din întunericul Apocalipsei.

Tot asa cum în primele secole ale Bisericii unii crestini asteptau sfârsitul lumii ca sfârsit al prigoanelor sângeroase pornite de către împăratii păgâni, si asteptarea sfârsitului le-a sporit râvna spre cele duhovnicesti, tot asa si astăzi unii crestini pot cugeta la apropierea sfârsitului: cu atât mai mult cu cât lumea nu vrea să meargă spre mai bine, ci spre mai rău.

Este adevărat si faptul că înmultirea păcatului si împutinarea crestinilor care duc viată curată e un semn al apropierii sfârsitului. Un părinte cu viată sfântă a profetit că, atunci când nu va mai fi potecă de la un om la altul (adică atunci când se va răci dragostea dintre oameni), va veni sfârsitul. Vedem astăzi că, desi s-au înmultit mijloacele de comunicare, că desi prin internet si prin telefonia mobilă oamenii îsi trimit sute de mesaje, aceste mesaje exprimă multă, foarte multă superficialitate. Si, chiar când aceste mesaje contin declaratii de dragoste, e vorba de cele mai multe ori de o dragoste pătimasă, de o dragoste carnală: dragostea curată e stâlcită de tot felul de caricaturi.

În slujba sa, Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, marele făcător de minuni, este numit sfânt "al vremurilor de pe urmă". Trebuie să tinem seama si de acest fapt: că lumea va exista atâta vreme cât va exista Biserica. Si că, atunci când credinta se va împutina, va veni sfârsitul. Lumea nu are rost fără Biserică. Lumea care respinge, defăimează si prigoneste Biserica, pe fată sau pe ascuns, îsi scrie singură condamnarea la moarte. Putem spune chiar că o astfel de lume este sinucigasă.

De nimic altceva nu trebuie să se îngrijească drept-credinciosii, decât de unirea cu Hristos. Cei uniti cu Hristos pregustă bucuriile raiului încă din viata pământească si pe acestia, chiar dacă sfârsitul lumii va veni, mai devreme sau mai târziu, nu îi poate atinge nici disperarea si nici groaza apocaliptică. Cuvintele din Crez – "Astept Învierea mortilor si viata veacului ce va să fie..." nu arată nici disperare, nici frică. Cine rosteste Crezul are inima plină de nădejde în Dumnezeu, în Cel care poartă de grijă tuturor celor care Îl cinstesc.

Cei uniti cu Hristos nu se lasă molipsiti de psihoza cutremurelor. Ei stiu că Dumnezeu are grijă de fiecare în parte. Ei nu se tem de cutremure sau de alte necazuri, ci se tem numai să nu păcătuiască, să nu se îndepărteze de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur rezuma foarte frumos filosofia crestină despre înfruntarea necazurilor: "Nimic nu apleacă sufletul atât de mult spre iubirea de întelepciune ca necazul" [59;58]. Si mai spunea că "darul de a suferi este mai mare decât darul de a învia mortii, pentru că făcând cineva minuni, îi rămâne dator lui Dumnezeu, pe când dacă cineva suferă, acestuia Dumnezeu îi rămâne dator" [59;265].

Chiar dacă ar fi cutremure, crestinii adevărati nu au de ce să se teamă. Pentru că stiu că nici un cutremur nu poate avea loc fără îngăduintă dumnezeiască.

Si dacă sfârsitul lumii nu stie nimeni dintre oameni când va avea loc, la fel este si cu cutremurele care îl vor preceda. Acest lucru îl stie numai Dumnezeu.

Iar profetii de ocazie, care anuntă cu disperare cutremure numai pentru a a se afla vreme de câteva zile în atentia opiniei publice (si pentru a produce tulburarea care, transformându-se în deznădejde, îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu), nu sunt decât apostoli ai diavolului.

Oamenii trebuie să nu se lase speriati de zvonurile de cutremure. Oamenii trebuie să înteleagă că falsii profeti nu pot fi mesagerii lui Dumnezeu. Chiar dacă afirmă că vorbele lor sunt inspirate de Dumnezeu, chiar dacă afirmă că au primit misiunea sfântă de a-i chema pe oameni la pocăintă. Din Sfânta Scriptură aflăm că diavolul încearcă să imite lucrarea lui Dumnezeu, pentru a câstiga încrederea oamenilor.

Chemarea la pocăintă rostită de falsii profeti nu poate aduce roade duhovnicesti, chiar dacă pare asemănătoare cu chemarea la pocăintă pe care o rosteste Biserica.

Oamenii nu s-au învătat minte. Desi au fost mintiti în nenumărate rânduri de tot soiul de falsi profeti, care au anuntat mari dezastre, cutremure, potop sau chiar sfârsitul lumii, totusi ei continuă să aibă încredere în acesti vizionari rătăciti. Vina nu este numai a vizionarilor. Dacă lumea nu i-ar asculta, poate că ei s-ar retrage în vârf de munte sau prin păduri, să sperie ursii si lupii cu mesajul lor. Lumea îi ascultă pentru că se teme de sfârsit. Lumea îi ascultă pentru că se teme de pedeapsa pe care o cheamă asupra ei, păcătuind.

Profetii de ocazie nu au de unde să stie nici când va veni sfârsitul, si nici când vor veni marile cutremure. Chiar dacă unele cutremure au fost anuntate cu putin timp înainte ca ele să aibă loc, aceasta s-a datorat faptului că miscarea plăcilor tectonice are loc înainte ca oamenii să simtă cutremurul. Stiind ce se întâmplă în adâncurile pământului, diavolul putea presupune data aproximativă la care oamenii vor simti cutremurul. Dar de cele mai multe ori s-a înselat. Ar fi fost normal ca oamenii să nu mai dea crezare profetiilor pe care el le-a făcut prin mesagerii săi. Si totusi nu a fost asa. Oamenii s-au încăpătânat să creadă profetiile acestor vizionari. Ba, mai mult, atunci când, pentru o scurtă perioadă de timp acestia au dispărut din atentia mass-mediei, oamenii s-au dus să îi caute. Chiar dacă stiau că păcătuiesc făcând aceasta.

Cei care sunt curiosi să afle care sunt profetiile vizionarilor ar trebui să cunoască modul în care profetii adevărati pot fi deosebiti de falsii profeti.

Câtă vreme cineva se află în afara Bisericii, deci este rupt de Trupul lui Hristos, nu poate primi semne de la Dumnezeu. Are Dumnezeu destui robi cu viată sfântă prin care poate chema poporul la pocăintă, si nu are nevoie de suflete întinate cu noroiul ereziei sau al păgânătătii.

Câtă vreme cineva afirmă despre sine că este fiu al Bisericii, că este urmas al Sfintilor făcători de minuni, si făcându-si reclamă dovedeste iubire de sine, iarăsi nu poate fi vas ales al lui Dumnezeu. Domnul nu intră cu forta în inimile oamenilor, si în inimile celor mândri nu are loc, oricât de insistent ar fi chemat. Hristos izgoneste mândria, nu o poate trece cu vederea. Pentru că mândria este dovada credintei în propriile puteri si a lipsei de nădejde în puterea lui Dumnezeu.

Câtă vreme cineva spune că este crestin-ortodox, dar profetiile sale contrazic învătătura Bisericii, el este lup în piele de oaie.

Semnele deosebirii între robii lui Dumnezeu si falsii profeti sunt clare. Dacă oamenii ar tine cont de ele, nu ar mai risca să cadă în prăpastie.

Falsii profeti încearcă să îi convingă pe oameni că în Biserică nu mai există sfinti, nu mai există sfintenie, si de aceea Dumnezeu îsi revarsă harul său asupra celor care au o credintă diferită de cea ortodoxă.

Să citească acesti potrivnici ai lui Dumnezeu despre zecile despre profetii pe care le-a făcut părintele Porfirie, marele sfânt grec al vremurilor noastre. Si să îsi dea seama că în fata acestuia "vizionarii făcători de minuni" care stau departe de Biserică sunt ca niste cocosi în fata vulturului. Să înteleagă acesti potrivnici că, oricât de puternică ar fi lupta diavolului contra credintei ortodoxe, Biserica nu va putea fi îngenuncheată. Ortodoxia va avea până la sfârsitul veacurilor mărturisitorii ei pe care Dumnezeu îi va povătui pe calea sfinteniei.

Crestinii nu trebuie să meargă la ghicitori sau să citească despre profetiile falsilor vizionari, gândindu-se că, după ce îsi satisfac curiozitatea, se vor pocăi de greseala lor. Nu trebuie făcută nici o concesie diavolului si curselor sale.

Sfântul Cosma Etolianul le spunea crestinilor din vremea sa: "Stii, fratele meu, cum te vrea Dumnezeu? Asa cum tu nu vrei ca femeia ta să aibă legătură cu altul, asa si de la tine Dumnezeu vrea să nu ai nici o parte cu diavolul. Esti multumit ca femeia ta să desfrâneze cu altul? - Nu. O dată pe săptămână? - Nu. – De două ori pe lună? – Nu. – O dată pe an. – Nu. – O dată la zece, cincisprezece ani? – Nu. Nu vrei ca altul să îti sărute femeia? Asa si de la tine, fratele meu, Dumnezeu vrea să nu ai nici o legătură cu diavolul" [62;124].

Să îi lumineze Dumnezeu pe cei care merg la ghicitori sau cred în profetiile falsilor vizionari să se lepede de rătăcirea lor, si să nu mai cadă în cursele întinse de diavol nici măcar o dată pe zi; si nici măcar o dată pe lună sau pe an.

Să le dea puterea de a căuta adevărul în Biserică, si să îi ajute să meargă pe calea pe care au mers toti păcătosii care prin pocăintă au devenit sfinti.

Scripturile Noii Ere sau pervertirea Evangheliilor

"Este o grea responsabilitate să afirmi despre actualul Nou Testament, care stă la baza tuturor bisericilor crestine, că este deformat si falsificat, dar nu se află religie mai înaltă decât adevărul." [17;85]

Edmond Bordeaux Szekely

"Nici o carte nu vă poate învăta adevăruri mai profunde ca Evangheliile. Veti răspunde: «Le-am citit, dar nu am găsit nimic în ele. De aceea căutăm acum în alte religii: chineză, hindusă, japoneză, musulmană... ». Bine, dar aceasta o faceti pentru că nu ati înteles nimic din nemăsurata Întelepciune care se află în Evangheliile scrise pentru voi, si căutati Lumina în alte învătături, ce nu vă sunt destinate!

Da, stiu, sunteti sătui de texte cunoscute, vreti să schimbati putin hrana. Dar este periculos să o căutati în învătături pe care nu le întelegeti, care nu sunt făcute pentru structura voastră, pentru mentalitatea voastră. Ceea ce este pentru voi este învătătura lui Hristos. Dar nu ati citit-o serios si nici nu ati meditat suficient asupra ei. Căutati altceva, bine, dar în ce scop?

Adesea urmăm o învătătură orientală pentru a ne mândri în fata altora, pentru a le arunca praf în ochi sau, pur si simplu, pentru a ne singulariza în fata propriilor nostri ochi. Dar aceasta nu serveste la nimic, aceasta dovedeste doar că iubim extravagantele si nu simplul adevăr. Îl părăsim pe Hristos, dar pentru a urma pe cine?" [7;166].

Citatul reprodus mai sus nu îi apartine vreunui părinte duhovnicesc cu viată sfântă, îngrijorat de apostazia contemporană. Nu îi apartine nici măcar vreunui crestin ortodox, îndurerat de cresterea numărului celor care dispretuiesc Evanghelia înainte de a încerca să îi afle valoarea. Ci îi apartine celebrului întemeietor al Fraternitătii Albe Universale, Omraam Mikhael Aivanhov, un alt "înainte-mergător al Antihristului", si face parte din lucrarea Un nou înteles al Evangheliilor.

Fragmentul lasă impresia unei ancorări în cunoasterea Sfintelor Scripturi si pare un îndemn adresat celor care vor să caute adevărul pe meleaguri străine să renunte la aceste tentative (desi din el reiese ideea că învătătura lui Hristos nu este valabilă si pentru cei care au o altă "structură spirituală"; dar Hristos S-a întrupat pentru mântuirea tuturor oamenilor, si nu a trasat o hartă care să îi delimiteze pe alesii săi de ceilalti oameni).

Întreaga învătătură a lui Omraam este cât se poate de pacifistă, plină de cuvinte precum sperantă, Dumnezeu, dragoste, liniste, credintă. Multi crestini consideră că au găsit în povetele sale resursa necesară pentru a-si schimba viata, pentru a merge pe calea păcii si armoniei, purtându-L pe Hristos în suflete. Dar învătătura Fraternitătii Albe, ca toate "noile învătături" prin care se descoperă "noi întelesuri" ale Sfintelor Scripturi sau ale credintei crestine, este o perfidă deformare a adevărului.

Vom exemplifica această afirmatie cu comentariul pildei fecioarelor neîntelepte: "«Vegheati, căci nu cunoasteti nici ziua, nici ora», zice mirele. Vegheati, aceasta nu înseamnă «nu dormiti», căci fecioarele erau adormite, atât cele întelepte, cât si cele nechibzuite, si-n pildă nu se spune că era o greseală. Vegheati, aceasta înseamnă: fiti în veghere spirituală, căci nu stiti nici ziua, nici ora când mirele va veni. Ori, mirele vine în fiecare zi, iar în zilele în care candela voastră nu are ulei, nu puteti intra să participati la festinul la care el vă va invita. Dar dacă veti avea acest ulei, veti intra în sala de sărbătoare si veti fi cuprinsi de bucurie; toată lumea în jurul vostru se va mira si se va întreba ce vi s-a întâmplat de sunteti atât de fericiti si iluminati... (ce este antihristic în acest pasaj? Nimic; dar acest pasaj - si multe altele asemenea - contine explicatii sau lămuriri pline de otrava rătăcirii - n.n.) Acum vă voi prezenta această pildă sub un aspect practic. Dacă cu cele cinci fecioare (degetele de la mâna dreaptă) veti atinge lampa (plexul solar) si veti medita asupra unor subiecte elevate si divine veti reumple această lampă cu Forte si Energii pe care le veti putea utiliza mai târziu (...) Vă voi indica încă o metodă. Veti alege un arbore gros (stejar, fag, mesteacăn...) si vă veti rezema de el, punându-vă mâna stângă la spate, cu palma spre trunchiul arborelui, si palma mâinii drepte pe plexul solar. Vă veti concentra pe energia arborelui, pe care vă veti strădui s-o primiti prin mâna stângă si să o deversati prin mâna dreaptă în organism (...)

În loc să preparati uleiul alchimistilor, pentru care unii au pierdut averi, si-au ruinat sănătatea fără să poată obtine nimic, niciodată, este preferabil de mers într-o pădure, să întâlnim arborii, să le vorbim. (...) Comunicarea cu Spiritele arborilor este o artă pe care o posedau vechii preoti celti. Acum, oamenii au pierdut secretul regenerării lor si întelegerii Limbajului universal, limbajul fiecărui lucru din natură; el trebuie regăsit" [7;140].

Am reprodus acest lung citat mai ales pentru cei care au obiectii fată de rostul poruncii Bisericii de a nu citi cărti eretice. Dacă în exemplul de fată amprenta păgână a iesit la iveală, în alte cazuri ea nu poate fi sesizată decât de către crestinii cu solide cunostinte teologice.

Să observăm una dintre strategiile clasice ale diavolului de a atrage în amăgire: dacă în carte ar fi fost vorba direct de tehnicile de energizare sau de comunicarea cu "spiritele arborilor" poate că unii cititori ar fi fost mai circumspecti. Dar înselarea a avut aici patru etape: prezentarea pildei evanghelice cu o scurtă referintă exegetică "nevinovată", initierea în tehnica de energizare prin meditatie, folosirea energiei arborilor si "comunicarea" magică cu spiritele acestora.

De multe ori crestinii se lasă înselati de comentariile făcute Sfintelor Scripturi într-un limbaj modern, usor ac-cesibil, si, păcăliti fiind de spiritul pacifist în care sunt scrise astfel de cărti (în care Hristos nu este hulit direct, ci numai indirect, negându-I-se dumnezeirea), se angrenează în tot felul de practici oculte care de care mai "nevi-novate".

Una dintre metodele cel mai des folosite de diavol pentru a atrage lumea în înselare este prezentarea întunericului drept lumină, a minciunii drept adevăr. Părintele diacon P.I. David observa că ideologia new-age "se constituie într-o mare provocare pentru crestinism, nu numai fiindcă se propagă cu atâta fortă, ci mai ales fiindcă atacă crestinismul, desi îsi anexează fâsii mari din mostenirea crestină, începând cu Biblia" [20;424].

New-age-istii nu au putut nega în totalitate valoarea învătăturii crestine, si atunci s-au grăbit să Îl includă pe Hristos în panteonul Marilor Maestri.

Dacă Hristos ar fi fost un mare Învătător, atunci era firesc ca în învătătura Sa să se găsească puncte comune cu gândirea neo-păgână, să se poată face paralele care să sugereze că Noua Eră nu neagă mesajul lui Hristos, ci îl continuă si îl împlineste. Asa cum Legea Nouă a împlinit Legea Veche.

În afara comentariilor scripturistice făcute prin prisma întelegerii neopăgâne (precum cele făcute de Omraam, care a avut destui confrati), nu s-au putut găsi prea multe alte idei comune Noului Testament si ideologiei revolutionare a Noii Ere. Una dintre explicatiile invocate a fost următoarea: dacă în Noul Testament nu se găseste decât un număr redus de astfel de idei comune, aceasta se datorează faptului că Biserica a cenzurat Scriptura după propriile interese.

Un exemplu: învătătura despre reîncarnare a fost scoasă din Noul Testament, desi câteva pasaje care sustin teoria reîncarnării au scăpat necenzurate (cât de puerilă este argumentarea teoriei reîncarnării cu citate scripturistice îsi poate da seama oricine a înteles că Fiul lui Dumnezeu S-a Întrupat pentru a le arăta oamenilor calea prin care să intre în Împărătia Cerurilor; că după moarte ne asteaptă vesnicia, si că în functie de faptele noastre vom ajunge în rai sau în iad). "În anul 325 după Christos, împăratul roman Constantin cel Mare si mama sa, Elena, au scos referirile la reîncarnare din Noul Testament. La întrunirea din anul 553 după Christos, al doilea Conciliu din Constantinopol a confirmat această actiune si a declarat conceptul de reîncarnare drept Erezie. Se pare că ei considerau că acest concept ar putea slăbi puterea tot mai mare a Bisericii, întrucât oferea oamenilor un timp mult prea îndelungat în care să-si poată găsi salvarea. Totusi, referintele initiale se aflaseră acolo; primii părinti ai Bisericii acceptaseră conceptul de reîncarnare" - Brian Weiss [60;22].

Cei care îsi pot imagina că Părintii de la Sinodul I Ecumenic puteau să deformeze Scriptura nu au idee cine anume erau acesti Părinti. Multi dintre ei erau oameni cu viată sfântă; între ei se afla Sfântul Spiridon al Trimitundei, marele făcător de minuni. Dar si fără ierarhi ca Sfântul Spiridon, tot nu aveau Părintii cum să modifice Scripturile. Cea mai clară dovadă că nu s-a cenzurat nimic se obtine prin cercetarea comparativă a textelor scripturistice din Noul Testament cu a manuscriselor anterioare secolului al patrulea. Această cercetare dovedeste că textele sunt identice. Numai că putini oameni au atâtea cunostinte lingvistice încât să poată face o astfel de cercetare. De altfel, pe aceasta s-au si bazat cei care au relansat suspecta idee că ceea ce ne învată Scriptura actuală e diferit de ceea ce a învătat Hristos.

New-age-istii au fost incapabili să dovedească cu documente această idee. Nu au avut curajul să falsifice chiar una dintre Evangheliile canonice, căci orice fals ar fi fost usor de demonstrat. Dar ce au făcut a avut roade asemănătoare...

Vreme de aproape două milenii textele apocrife au circulat în cercuri restrânse. Ereticii încercau să îsi legitimeze inovatiile folosindu-se de argumente din scrierile apocrife a căror autenticitate era negată de Părintii Bisericii. În tentativa de a atrage în rătăcire un număr cât mai mare de fii ai Bisericii, vrăjmasul a încercat să speculeze încrederea crestinilor în textele sfinte si să scoată la iveală "Scripturi" fabricate artificial. Punând astfel ereziile sub numele unor Sfinti Apostoli, ucenici ai Mântuitorului, acestea s-au dovedit mai usor de digerat de către oamenii care, dacă nu ar fi avut încredere în Apostolii sub al căror nume apăreau respectivele scrieri, nu s-ar fi îndepărtat de învătătura traditională a Bisericii.

New-age-istii s-au folosit de textele apocrife gnostice deoarece au găsit în ele punctele comune de care aveau nevoie. Motivatia este simplă. Duhul întunericului care stă în spatele Miscării New-Age este acelasi cu duhul care a inspirat scrierea scripturilor gnostice.

Sfântul Irineu, în celebra sa lucrare Împotriva ereziilor, spunea despre cei care răspândeau scrieri apocrife că "acestia, netemându-se de nimic si publicând scrieri plăsmuite după capul lor, se laudă că detin mai multe evanghelii decât există. Ei au ajuns la o asemenea îndrăzneală încât numesc «Evanghelia adevărului» o lucrare compusă de ei foarte recent si care nu se acordă deloc cu datele din Evangheliile apostolilor. Nici măcar Evanghelia nu poate fi ferită, în cazul lor, de blasfemie" [64;14].

Înainte de a analiza astfel de texte rătăcite sunt necesare câteva precizări. Evangheliile si Epistolele Noului Testament sunt insuflate de acelasi Duh Sfânt. Nu există nici o contradictie dogmatică între aceste texte sfinte. Si nici nu putea exista, deoarece "autorii lor", Sfintii Apostoli, nu scriau după mintea lor, nu scriau propriile lor păreri, ci scriau adevărul care le era inspirat de către Duhul Sfânt.

Până ca Biserica să stabilească care anume texte sunt autentice si care nu, au mai circulat si alte câteva scrieri puse sub numele Sfintilor Apostoli. Dar nepotrivirile dintre acestea si scrierile care erau păstrate cu sfintenie în Biserică au determinat excluderea celor a căror origine era neclară si care contineau învătături dubioase. Sfintii Apostoli nu aveau cum să deformeze învătătura pe care o primiseră din aceeasi sursă. Hristos nu a propovăduit adevăruri cu două fete, ci un singur adevăr: cel care a fost propovăduit mai apoi de către apostoli în toată lumea.

Pentru un crestin găsirea unor cât de mici nepotriviri între Noul Testament si un text despre care se sustine că este de origine apostolică ar trebui să fie un argument suficient pentru a întelege că textul din urmă nu este autentic.

Considerăm că cei care caută să pună pret pe astfel de texte se deschid de bună voie înselării si ajung la o opinie total deformată asupra persoanei Mântuitorului. Michael Grosso, de pildă, citind în pseudo-Evanghelia după Filip că Hristos o săruta deseori pe Maria Magdalena, a tras concluzii despre viata sexuală pe care ar fi dus-o Mântuitorul. Această pseudo-Evanghelie după Filip face parte din textele Bibliotecii de la Nag-Hammadi, găsite în anul 1945, a căror scoatere la iveală a avut un răsunet mondial. Un număr mare de manuscrise gnostice au fost dezgropate atunci, datarea lor fiind aproximată la anii 350-400 după Hristos. Se presupune că originalele ale căror copii au fost descoperite acolo fuseseră redactate după sfârsitul primului secol. În afară de Evanghelia după Filip, între textele găsite la Nag-Hammadi se mai aflau si Evanghelia după Toma, Evanghelia după Maria, Evanghelia egiptenilor si Evanghelia adevărului.

Cel mai cunoscut text de la Nag-Hammadi este Evanghelia după Toma, care a beneficiat de o largă răspândire în mediile new-age-iste. O primă întrebare este următoarea: dacă textul este autentic, de ce nu a fost inclus până acum de către Biserică între textele canonice? Doar Dumnezeu nu tine lumina sub obroc. Dacă scrierea i-ar fi apartinut Sfântului Apostol Toma, cu sigurantă Părintii Bisericii ar fi cercetat-o si ar fi tâlcuit-o alături de Sfintele Evanghelii.

Să presupunem că Evanghelia după Toma ar fi fost cunoscută într-un mediu foarte restrâns si că, asa cum pretind autorii new-age-isti, vremea ca acest text important să fie cunoscută a sosit. Dar contine ceva important această evanghelie? Cercetătorul american Douglas Groothuis observa că un număr mare de "rostiri" din ea (48 din cele 114 pe care le contine) se pot regăsi în Noul Testament. Preluarea a adus doar mici modificări.

Rostirile care contin ceva nou sunt impregnate de o mentalitate gnostică: "Iisus a spus: Cel care caută să nu înceteze căutarea până ce găseste; si, când va găsi, el va fi uluit, el se va minuna si el va domni peste Totul" - rostirea 2 [65;19]. "Mama m-a născut, dar adevărata Mamă mi-a dat viată." - rostirea 101 [65;41] (tema Mamei ceresti este des întâlnită în literatura new-age).

Găsim între rostiri un citat care pare scos din textele panteiste hinduse: "Eu sunt întregul. Întregul a iesit din mine. Întunericul a ajuns la mine. Tăiati lemne: eu sunt acolo. Ridicati o piatră si mă veti găsi acolo" - zicerea 77 [65; 37].

Mai reproducem un singur citat, care arată incompatibilitatea clară dintre învătătura propovăduită de Fiul lui Dumnezeu si cea pe care o întâlnim în pseudo-Evanghelia după Toma: "Acolo unde sunt trei zeităti, ele sunt doar zeităti. Acolo unde sunt două sau una, eu sunt cu ea." - rostirea 30 [65;27]. Considerăm că după reproducerea citatului de mai sus încercarea de a dovedi autenticitatea acestui text este inutilă.

"Cât priveste asa-zisa «evanghelie» a lui Toma - ne spune Părintele Ioan Filaret - faceti o comparatie între această «evanghelie» si celelalte Evanghelii si cărti ale Noului Testament si singuri veti observa totala deosebire care există între ele, pentru că nu sunt scrise în acelasi duh al adevărului" [22;26].

În Evanghelia Vărsătorului, este prezentată o fantomatică ceremonie initiatică prin care Iisus ar fi devenit Hristosul: "Frate, omule, cel mai brav dintre oameni, ai trecut cu bine toate testele templului. De sase ori ai fost judecat în fata dreptătii; de sase ori ai primit cele mai înalte onoruri care se pot da omului; acum esti gata să primesti ultimul grad. Asez această diademă pe fruntea ta si în Marea lojă a cerurilor si a pământului de-acum esti Cristosul. Acesta este marele tău ritual de Paste. De-acum nu mai esti un aspirant, ci un maestru al mintii" [26;189].

Un text similar cu Evanghelia Vărsătorului a avut si are o mare popularitate în spatiul new-age-ist: este vorba despre Viata Sfântului Issa (publicată de Nicolae Notovici), asa-zisa relatare a vietii lui Iisus în intervalul dintre 12 si 30 de ani ("anii pierduti"). Faptul că există oameni care cred că Iisus a plecat într-o călătorie initiatică în Orient dovedeste clar că ei nu se multumesc să găsească adevărul mântuitor în Sfânta Scriptură, ci caută să găsească "adevăruri" prefabricate în tot felul de texte care satisfac "necesitătile" lor spirituale, adevăruri comode care să poată fi venerate ca idoli.

Apostatii contemporani caută să deformeze în fel si chip întelegerea persoanei Mântuitorului pe care o propovăduieste Biserica, să nege dumnezeirea Sa si să o înlocuiască cu diferite atribute înselătoare, între care cel de "Mare Maestru al tuturor timpurilor" a avut un real succes. Crestinii s-au lăsat mai usor ademeniti de diferite forme de neopăgânism care nu treceau cu vederea existenta lui Hristos, ci doar propuneau o altă interpretare a mesajului Său. New-age-istii au speculat această situatie (dacă ar fi făcut abstractie de El, misionarismul lor ar fi fost mult îngreunat), încercând ca Noul Hristos să nu mai aibă aproape nimic în comun cu Hristosul Noului Testament.

David Spangler, lider marcant al Erei Vărsătorului, afirma foarte pragmatic că "este natural să nu ne satisfacă si să nu avem nevoie de un Cristos vechi. Ne trebuie ceva mai bun decât prezintă crestinismul traditional. Avem nevoie de un Cristos cosmic, universal, un Cristos al Noii Ere" [26;205]. Si acest Cristos al Noii Ere este prezentat într-o multime de cărti, într-o multime de ipostaze (chiar dacă aceste ipostaze sunt foarte deosebite între ele, unele dintre ele continând nu numai elemente care contrazic Sfintele Scripturi, ci chiar si studiile istorice).

Stewart Easton, constientizând ca multi alti autori neopăgâni diferenta dintre învătăturile crestine si noile abordări ale persoanei lui Hristos, încerca să justifice superioritatea celor din urmă (în mod particular viziunea steiner-istă) prin existenta unui criteriu ultim al adevărului: "Trebuie să subliniem că antropozofia se bazează pe revelatiile lui Steiner din Cronicile Akashice, iar învătăturile sale nu reprezintă nicidecum o interpretare a Bibliei" [26;193].

Despre des invocatele cronici akashice se afirmă că ar fi un fel de memorie a timpului, un fel de peliculă imaterială pe care se imprimă fiecare clipă a istoriei. Se spune că la aceste cronici au acces numai initiatii, ceilalti oameni având datoria de a primi fără rezerve adevărurile la care nu au acces în mod direct. Despre aceste cronici ar trebui să ne dăm seama că sunt lucrări ale diavolului chiar numai prin faptul că neagă învătătura propovăduită de Hristos (totusi, unele viziuni akashice sunt reale – diavolul fiind destul de bătrân ca să cunoască amănunte din istoria neamului omenesc si destul de tânăr ca să si le aducă aminte si să le transmită ucenicilor săi).

Un alt text care s-a bucurat de o bună primire printre "crestinii" care cochetează cu neopăgânismul este asa-zisa Evanghelie eseniană a păcii, făcută cunoscută de Edmund Bordeaux Szekely. Unii "crestini" caută să găsească cât mai multe convergente între acest text si Evangheliile canonice, fără să îsi dea seama că un astfel de demers nu are nici o sansă în a-i ajuta să cunoască adevărul. Reproducem aici doar două citate din această evanghelie, citate pe care le considerăm suficiente pentru a demonstra că textul răspândit de Szekely este potrivnic învătăturilor Sfintei Scripturi: "Mama voastră (Mama pământ - n. trad.) este în voi, si voi sunteti în ea. Ea v-a purtat, ea vă dă viată. Ea v-a dat trupul si într-o zi tot ei i-l veti da înapoi. (...) Dacă primiti îngerii Mamei si împliniti legile ei, adevărat vă spun că nu veti cunoaste boala, pentru că puterea mamei este deasupra tuturor" [26;173].

"Multi oameni necurati si bolnavi au urmat cuvintele lui Isus si au căutat tărmurile suvoaielor susurânde. Si-au scos hainele, au postit si apoi si-au predat trupurile îngerilor din aer, apă si razele soarelui. Îngerii Mamei Pământ i?au îmbrătisat si le-au luat în stăpânire trupurile, pe dinăuntru si pe dinafară. Si toti au văzut cum toate relele, păcatele si necurătiile i-au părăsit îndată" [26;173]. Dacă nu am tine cont de lucrarea diavolului ar fi de neînteles cum oameni care se consideră crestini iau în serios astfel de texte blasfemiatoare.

Ar fi de dorit ca, fată de falsele evanghelii (cum sunt Evanghelia după Toma, Evanghelia păcii sau Viata Sfântului Issa), fiii Bisericii să aibă aceeasi atitudine pe care au avut-o Sfintii Părinti fată de textele similare din vremea lor. Condamnarea cărtilor rătăcite a început încă din primele secole: "Dacă în Biserică ar răspândi cineva, ca sfinte, cărtile cu titluri (nume) false ale necredinciosilor (ereticilor), spre paguba poporului si a clerului, să se caterisească" - Canonul 60, Sinodul Apostolic [23;38].

Sfintii Părinti ai Bisericii au combătut cu multă atentie astfel de scrieri. Încetul cu încetul, ele s-au diversificat ca stil, ajungându-se să fie falsificate până si texte despre Vietile Sfintilor. Sfântul Nichifor Mărturisitorul scria: "Nu se cuvine a se primi Apocalipsul lui Ezdra si Zosima, si cele două martirologii ale Sfântului Gheorghe si ale Sfintilor Martiri Chiric si Iulita, nici cartea lui Marcu si a lui Diadoh; fiindcă sunt lepădate si neprimite" - Canonul 41 [23;463].

Dacă Sfântul Nichifor ar fi trăit astăzi, lista lui ar fi continut poate sute de titluri. Ucenicii diavolului au născocit până acum teancuri de astfel de scrieri, care de care mai atrăgătoare.

Pentru cei care vor să meargă pe calea mântuirii, învătăturile celor patru Evanghelii din Sfânta Scriptură sunt suficiente. Celor care mai caută adevărul si prin alte "evanghelii", le punem înainte un cuvânt al Sfântului Irineu: "Nu poate exista nici un număr mai mic, nici unul mai mare de Evanghelii. Într-adevăr, cum există patru regiuni ale lumii în care trăim si, la fel, patru vânturi principale, si cum Biserica este răspândită pe tot pământul, având drept coloană si sprijin Evanghelia si Duhul vietii, e firesc ca ea să aibă patru coloane de aer care să insufle din toate părtile nestricăciune si să dea viată oamenilor" [64;11].

Iar celor care, citind Sfânta Scriptură în grabă si fără atentie, cred că au găsit nepotriviri mari între Evangheliile canonice, le recomandăm să ia aminte la ceea ce a învătat dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: "Acordul dintre Evanghelii este dovedit nu numai de către întreaga lume care a primit cele spuse în ele, dar si de dusmanii adevărului. După moartea evanghelistilor, s-au ivit multe erezii cu învătături potrivnice celor scrise în Evanghelii; unele dintre aceste erezii au primit toate cele spuse în Evanghelii, altele au tăiat cele spuse în Evanghelii si au Evangheliile lor sub forma aceasta trunchiată.

Acum, dacă ar fi contrazicere între cele patru Evanghelii, nici ereziile acelea care au învătături potrivnice n-ar fi primit tot textul celor patru Evanghelii, ci numai acele părti din Evanghelii care, după părerea lor, se potriveau cu propriile lor învătături; si nici ereziile care au primit numai o parte din textul Evangheliilor n-ar fi putut fi combătute pe temeiul părtilor evanghelice acceptate de ele, deoarece nici aceste părti nu lasă necunoscute părtile evanghelice date la o parte de erezii, ci vădesc înrudirea cu tot textul Evangheliilor. (...)

Dacă Evangheliile s-ar deosebi între ele, atunci această înrudire dintre parte si întreg nici nu s-ar vedea si de mult ar fi dispărut învătătura noastră, căci "orice împărătie - spune Domnul - care se dezbină în sine nu rămâne" (Luca 11, 17). Dar asa, si prin aceasta străluceste puterea Duhului Sfânt, care-i convinge pe oameni ca la judecarea Evangheliilor să aibă în vedere problemele mari absolut necesare mântuirii si să nu se lase vătămati sufleteste de micile si neînsemnatele deosebiri dintre Evanghelii" [32;20].



Despre "Yoga crestină"

-pe marginea ereziilor părintelui Dechanet-



"Crestinismul a fost predanisit cu atâta limpezime încât nu este dezvinovătire pentru cei care nu îl cunosc".

Sfântul Ignatie Briancianinov[13;35]



"Crestinismul este una dintre căile spirituale autentice ale acestei lumi prin care se ajunge la Dumnezeu. De asemenea si sistemul yoga este un sistem spiritual care, urmat cu perseverentă, încredere si dragoste, îti transformă în bine viata interioară si exterioară. (...) Si, deodată, te cuprinde o dragoste si o recunostintă ce te aduce aproape de lacrimi, căci întelegi esenta si sensul vietii. Si, odată ce ai perceput Divinul din tine, îl vei purta în minte si în suflet tot timpul. Atunci cum poti spune că yoga te îndepărtează de crestinism, deci de Dumnezeu? E cea mai mare greseală spusă din ignorantă si necunoastere. E un păcat. Mircea Eliade, în cartea sa India, scrie: «Pe orice drum se ajunge la Dum-nezeu, dar cel mai sigur drum e si cel mai simplu. Omul ignorant a născocit dificultatea găsirii lui Dumnezeu. De ce să fie greu să-L găsesc, dacă e în mine, dacă e chiar în sufletul meu?... » Deci, orice cale ai alege, important este să-L simti pe Dumnezeu.

În concluzie, poti să practici yoga, dar, în acelasi timp, să fii un bun crestin, căci ambele căi au acelasi scop, comuniunea cu Dumnezeu."

Dărmănescu Diana (144)

*

"Este falsă afirmatia care sustine că cel care frecventează cursurile de yoga se rupe de religia crestină. (…) La sărbătorile crestine, yoghinii vin la cursul domnului Gregorian Bivolaru, se întâlnesc si se bucură de acele momente deosebite într-un mod cu totul diferit de acei "crestini" care folosesc aceste ocazii drept niste motive de a mânca peste măsură si de a se îmbăta, sau de a discuta probleme mărunte, meschine, care mănâncă omului viata de zi cu zi si care îi abat mereu atentia de la credinta în Dumnezeu."

Lucian Poenaru (143)

*

"La începutul practicii yoga aveam multe îndoieli în ceea ce priveste compatibilitatea dintre yoga si crestinism. Însă pe parcursul practicii yoga oferite la curs am ajuns să constat că aceste dubii sunt nefondate si au început să dispară prejudecătile si dogmele închistatoare. Prin intermediul diverselor materiale, brosuri, cărti primite la cursul de yoga, aflam de fiecare dată despre felurite curente si practici spirituale si constatam, de fiecare dată, că cele autentice se aseamănă foarte mult. O impresie deosebită mi-a făcut cartea lui Alexis Carrel, Rugăciunea, în care articolul părintelui Dechanet, "Yoga crestină", mi-a clarificat mult viziunea asupra apropierii de crestinism prin yoga. Atunci se ridică o întrebare firească: de ce o multime de asa-zisi "slujitori ai Bisericii" resping cu toată forta chiar simpla idee de înrudire a acestor căi?"

Gherman Sergiu (136)

*

Mărturiile de mai sus sunt luate din anexa editiei românesti a controversatei cărti a părintelui Dechanet, Yoga crestină. Ele sunt trei mărturii care trebuie luate în serios si care, prin sinceritatea lor, pecetluiesc mesajul părintelui. Ele repetă ideea centrală a cărtii, idee foarte răspândită în zilele noastre, si anume că între yoga si credinta crestină nu există o reală contradictie. Diana Dărmănescu scria chiar că, din punctul ei de vedere, e un păcat să afirmi că yoga te îndepărtează de Dumnezeu.

Din punct de vedere crestin, această afirmatie este o blasfemie. Scopul practicilor yoga este eliberarea, iesirea din ciclul reîncarnărilor. Telul vietii crestine este mântuirea. Yoghinii, care vor să devină supraoameni, sunt urmasii lui Lucifer care a vrut să fie mai mare decât Dumnezeu. Crestinii sunt copiii lui Dumnezeu care vor să meargă pe calea mântuirii pe care le-a arătat-o Însusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Yoga înseamnă nimicirea persoanei, sufocarea persoanei, uciderea personalitătii în numele unei fantomatice beatitudini mistice, starea de samadhi.

Credinta crestină este udarea florii sufletului cu apa pe care Dumnezeu o trimite drept binecuvântare.

Acest articol nu îsi propune o analiză comparativă a celor două căi spirituale. Scopul lui este de a arăta cum se prezintă înselarea drept adevăr. Diavolul care l-a înselat pe Adam nu s-a oprit din lucrarea sa. Astăzi el foloseste procedee foarte diferite pentru a seduce sufletele.

Una dintre principalele sale arme este aceea de a se folosi de cărtile eretice. Porunca Bisericii, poruncă prin care vorbeste Dumnezeu, este clară: "Crestinii să nu citească cărti eretice!". Dar oamenii nu vor să tină cont de această poruncă. Li se pare că ,dacă ar asculta-o, ar fi habotnici. Si, ca să nu fie habotnici, citesc tot ce li se pare interesant. Dar, aflând ceea ce pare a fi interesant, îsi pierd sufletele.

Harul lui Dumnezeu se îndepărtase de un părinte din Pateric numai pentru că acesta avea în chilie o carte în care apăreau niste idei eretice.

Unii crestini nu numai că tin cărti eretice în casă, ci le si citesc. Si chiar se bucură să vadă câte asemănări există între credinta crestină si alte credinte. Se bucură de gustarea fructului oprit. Oare de ce Biserica îi împiedică să citească tot ceea ce vor?

Răspunsul este simplu: pentru că oamenii nu sunt în stare prin propriile puteri să discearnă binele de rău. Pentru că, primind ceea ce este sau mai degrabă pare folositor din aceste cărti, primesc si rătăcirea.

Oamenii se supun de bunăvoie unui examen atunci când citesc o carte religioasă: cred că sunt destul de maturi ca să nu se vateme.

"Biserica a dat porunca să nu citim cărti eretice", spun oamenii, dar nu este deloc asa. Biserica nu este o persoană, nu este un imperator sau un alt dictator. Biserica nu este decât vocea lui Dumnezeu, este casa lui Dumnezeu. Nu Biserica a dat poruncile, ci Dumnezeu. Poruncile Bisericii sunt poruncile lui Dumnezeu. Pentru multi este însă greu să înteleagă acest lucru.

Dumnezeu vorbeste prin Biserică. Unii primesc acest adevăr, iar altii îl refuză. Nu vom încerca să îi convingem pe acestia din urmă să primească poruncile Bisericii. Vom încerca însă să îi ajutăm să înteleagă cel putin perspectiva pe care o propune Biserica: aceea de a-i feri pe credinciosi de a cădea în plasa învătăturilor rătăcite.

Pentru aceasta vom analiza cartea părintelui Dechanet, Yoga crestină, o carte plină de erezii. Se poate pune întrebarea: "De ce autorul acestui articol a citit cartea pe care vrea să o combată? Nu ar fi fost mai bine nici să nu pună mâna pe ea? Si în ce calitate combate un laic ideile religioase ale unui preot?"

Răspund pe scurt: am citit cartea tocmai pentru a o combate. Ar fi fost mai bine nu numai să nu pun mâna pe ea, ci chiar să nu existe această carte. Dar, din moment ce cartea există si multi oameni se vatămă citind-o, e necesar să existe si un punct de vedere ortodox asupra continutului ei.

Combat ideile părintelui Dechanet pentru că sunt blasfemii, sunt idei care răstălmăcesc învătătura crestină.

După învătătura Sfintilor Părinti nimic nu trebuie să ne oprească să mărturisim dreapta-credintă.

Nu în ultimul rând trebuie spus că părintele Dechanet este catolic , si la catolici "libertatea de gândire" e foarte mare.

Trebuie precizat faptul că nu combat anumite idei trecătoare ale părintelui Dechanet. Dimpotrivă, părintele a studiat cu multă atentie practica yoghină. Totusi, lipsa lui de discernământ iese usor în evidentă:

"Ca preot, după ce am început să practic sistematic yoga, mi s-a cerut adesea să delimitez yoga în raport cu învătătura crestină. De altfel mărturisesc că aceasta a fost si grija mea principală aproape imediat după aceea.

Atunci când eu însumi am descoperit această disciplină si cale spirituală minunată, am vrut aproape spontan să realizez mai întâi sinteza între codul etic si moral (YAMA si NIYAMA) din yoga si principalele elemente ale ascezei sau, dacă acest cuvânt vă sperie, ale moralei crestine; apoi am urmărit în continuare să compar cât mai atent metodele yoghine cu practicile traditionale, unanim acceptate, ale spiritualitătii crestine. Si astăzi, dacă în continuare yoga mă mai interesează la fel de mult, această deschidere a mea se manifestă în măsura în care asceza, disciplinele pe care ea le implică si, la fel de bine, starea contemplativă la care ea mă face receptiv, sunt de natură să favorizeze la un crestin plin de fervoare, practica iluminatoare a moralei si căutarea rodnică a lui Dumnezeu". (3)

Dacă astfel de idei ar apartine unui istoric al religiilor, ecoul lor nu ar fi la fel de mare ca atunci când îi apartin unui preot, fie el si catolic.

O idee a părintelui Dechanet, prezentată încă din primele pagini ale cărtii, contestă valoarea credintei crestine: "Eu personal am descoperit că idealul crestin autentic este de fapt aproape identic cu toate întelepciunile" (6).

Altfel spus, Hristos nu a adus lumii nimic nou prin Întruparea Sa. Motivul sincretist al unitătii religiilor cucereste din ce în ce mai multi discipoli în zilele noastre. Nu mă voi opri aici la analizarea acestei forme de neopăgânism, ci doar voi afirma că, potrivit învătăturii Sfintelor Scripturi si Sfintei Traditii, sincretismul este slujirea diavolului. Cine recunoaste mai multi dumnezei Îl contestă pe Dumnezeul cel Viu, Îl contestă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, contestă mântuirea pe care ne-a adus-o.

Idealul crestin autentic este dobândirea Împărătiei Cerurilor, este sălăsluirea lui Hristos în inimile crestinilor. În momentul în care considerăm că viata crestină are un alt ideal, asemănător cu cel al credintelor orientale, abandonăm esentialul pentru amănunte neimportante, si astfel denaturăm adevărul. E adevărat că si pestii si păsările au oase, dar comparând cele două feluri de vietăti nu vom trage concluzia că pestii se aseamănă cu păsările din acest motiv.

În momentul în care părintele Dechanet a ajuns la concluzia că idealul crestin este "aproape identic" (!!!) cu întelepciunile păgâne, si-a părăsit credinta crestină. De aceea, din respect pentru cuvântul preot, nu îl voi mai considera pe autorul cărtii Yoga crestină decât un simplu eretic.

O scriitoare din Anglia îi mărturisea acestuia: "Cartea dumneavoastră a fost instrumentul lui Dumnezeu. Yoga m-a apropiat de El si m-a ajut să-L simt cu adevărat. M-a făcut să-mi trăiesc zilele în prezenta Sa..." (79)

Voi încerca să îmi imaginez cam ce întelege un cititor fidel al scrierilor ereticului Dechanet, asa cum este scriitoarea ale cărei aprecieri pozitive le-am reprodus mai sus. Se va vedea antiteza dintre pozitia unui astfel de cititor si pozitia autorului acestui articol. Important nu este cine pare mai convingător, cine are mai multe argumente, ci cine are dreptate. O polemică în care nu se tine seama de anumite principii de bază nu este decât o discutie goală, fără sens.

Cred că se vor găsi crestini care, căzând fără să îsi dea seama în amăgirea provocată de spiritualitatea orientală, se vor recunoaste în pozitia acestui imaginar cititor . Si sper că îsi vor da seama cât de lipsită de fundament este pozitia lor.

Pătruns de o iluminare îndoielnică, "avva" Dechanet îsi expune învătătura:

"Scrierile sacre ale Indiei spun că într-o zi Creatorul Suprem, văzând neputinta oamenilor si dependenta lor de corpul fizic, a revelat din iubire si compasiune o cale simplă prin care orice om poate să-si descopere Creatorul, pe Dumnezeu Tatăl.

Această cale simplă, dar deosebit de eficientă, care implică o angrenare specifică a corpului, psihicului si mintii, este HATHA YOGA. Acest tip de yoga întăreste corpul fizic, psihic si mental, purifică fiinta umană, generând rapid o stare de echilibru, calm lăuntric, elevare, fortă si aspiratie spirituală." (30)

Dacă Însusi Dumnezeu Tatăl a găsit de cuviintă să descopere oamenilor practica yoghină, si aceasta din iubire pentru creaturile sale, a face yoga înseamnă a împlini voia Sa. Nimeni nu poate afirma că are prea multă fortă spirituală. Nimeni nu poate spune că nu are nevoie de yoga.

Pe cât de ispititoare este oferta ereticului Dechanet, pe atât este de plină de minciuni. Conform învătăturii crestine, după căderea lui Adam, Dumnezeu S-a descoperit în mod direct numai poporului iudeu, căruia i-a dat Legea Veche. Toate celelalte neamuri idolatre au păstrat, într-o măsura mai mică sau mai mare, crâmpeie din revelatia primordială pe care a avut-o Adam în rai. Dumnezeu Tatăl nu S-a descoperit nici indienilor, nici aztecilor, nici chinezilor sau altor păgâni (chiar dacă unii dintre acestia, desi nu primiseră legea, din fire făceau cele ale legii – cf. Rom 2, 14).

Orice om care are cunostinte minime de istorie a religiilor stie că ideea de Dumnezeu personal este străină Orientului panteist. Creatorul universului, Dumnezeu Tatăl, nu poate fi identificat în nici un caz cu zeul creator Brahma, care la rândul său s-a născut din Brahman, principiul impersonal, sufletul universal. Scrierile sacre ale Indiei nu au cum să facă referire la Dumnezeu Tatăl; referinta respectivă este deci falsă.

Dechanet sustine conceptia orientală potrivit căreia "oamenii au decăzut atât de mult încât ei se consideră a fi simple corpuri de carne, neglijându-si total natura esentială divină (SINELE ETERN, ATMAN)" (30).

După învătătura orientală, spiritul omenesc, Atman, este o părticică din dumnezeire, din sufletul universal, Brahman. Dumnezeu nu este o fiintă, ci este un principiu, energie. Dumnezeu nu a creat universul, el este universul, el se identifică cu universul.

După învătătura crestină, omul nu are natură divină. El este creat de Dumnezeu pentru a se bucura de comuniunea cu Acesta. Omul este chemat să se sfintească, să se îndumnezeiască. Dar omul îndumnezeit nu este de aceeasi natură cu Creatorul său. Oricât de mult ar urca pe calea desăvârsirii, omul rămâne om, nu devine identic cu Dumnezeu. (În teologia ortodoxă sintagma de om îndumnezeit arată că omul devine dumnezeu prin har, nu prin natură; creatura rămâne creatură, chiar dacă se bucură de comuniunea cu Creatorul Său).

Chiar dacă sunt pline de minciuni, nu e de mirare că scrierile ereticului Dechanet au făcut valuri printre oamenii lipsiti de cunostinte elementare de istorie a religiilor.

Vom încerca să vedem ce "instrumente" oferă acesta celor însetati de cunoastere spirituală. Să observăm cât de viclean este modul în care ereticul Dechanet prezintă oferta sa de yoga crestină: "Dacă mă întrebati: «Cum reusesc exercitiile yoga să facă din adept un om calm, deschis, fericit, întelept?», vă voi răspunde: «Faceti yoga si veti vedea! Începeti să practicati si când deja veti simti în voi efectele metodei, vă voi explica acest lucru. Acesta si încă multe alte lucruri!»" (20).

E firesc să vrem să fim fericiti si întelepti. Când lumea din jur e plină de atâta tulburare, oferta părintelui Dechanet e ca o oază în pustie. A încerca să urmăm reteta sa e un lucru firesc. Oricum, dacă vom ajunge la concluzia că ceva ar fi în neregulă, nimic nu ne-ar împiedica să părăsim practica yoghină.

Cam asa au gândit Adam si Eva în rai, atunci când diavolul i-a ispitit să mănânce din pomul binelui si al răului: "Să mâncăm, si ne vom convinge singuri care are dreptate, Dumnezeu sau sarpele…"

Oamenii au de ales între două modele: între modelul lui Adam, care a preferat neascultarea ascultării de Dumnezeu, si modelul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care S-a lepădat de voia Sa pentru a face voia Părintelui ceresc.

Dacă îl urmăm pe Adam, ne vom împărtăsi de satisfactia gustării din fructul interzis, dar ne vom împărtăsi după aceea si de durerea lui Adam atunci când a fost izgonit din rai.

Dacă Îl urmăm pe Hristos, ne împărtăsim atât de crucea smereniei, cât si de bucuria Învierii, de dragostea Părintelui Ceresc.

După ce reproduce punctul de vedere al unui anumit părinte Reganey ("De-a lungul timpului va fi necesar ca preotii să întelegă si să aplice tehnicile yoga pentru a fi mai buni crestini, pentru a fi mai sănătosi, mai întelepti, si pentru a avea mai mult har." (14), Dechanet constată că "preotii, călugării si călugăritele care practică yoga pot să se apropie si să-L cunoască mult mai usor pe Dumnezeu decât preotii care beau alcool, mănâncă carne, fumează si sunt preocupati de latura materială a vietii!" (43)

O astfel de observatie este foarte interesantă. Ea dovedeste rolul benefic al practicilor yoghine. Decât să bea si să fumeze, mai bine s-ar apuca toti preotii si toti călugării de yoga…

Depinde din ce unghi privim problema. Dacă microscopul nostru este reglat după principiile societătii "civilizate", vom ajunge la concluzia că un preot yoghin este mai bun decât un preot căruia îi place să bea: yoghinul nu înjură, nu este violent, …. Este chiar un model de viată morală.

Dacă tinem seama de învătătura Bisericii lui Hristos, trebuie să întelegem că nu există nici o patimă mai rea decât erezia.Si un preot căruia îi place să bea e mult mai bun decât un preot eretic.

Preotul care bea, cu toate păcatele sale, poate săvârsi Sfânta Liturghie si celelelalte Sfinte Taine. Pe când preotul yoghin, ca orice alt preot eretic, nu poate face aceasta. Chiar dacă ar trăi numai cu pâine si cu apă, yoghinul tot eretic rămâne.

Nu este un secret pentru nimeni faptul că sistemul yoga este panteist: nu recunoaste existenta unui Dumnezeu personal, creatia este o manifestare a dumnezeirii, si dumnezeirea se identifică cu creatia. Nu poate fi vorba de nici o legătură între credinta în Dumnezeul pe care Îl mărturiseste Biserica si energia impersonală pe care yoghinii o consideră fundament al universului.

Acestea fiind spuse, e lesne de înteles de ce un preot care bea este de preferat unui preot yoghin: preotul păcătos, oricât de căzut ar fi, stie că există o cale pentru a se ridica din căderea sa, calea pocăintei. Pe când preotul yoghin se află într-un univers fără iesire: el se orientează după repere false, el caută iesirea din criză apelând numai la drumuri închise.

Dechanet reproduce afirmatia lui Carl Gustav Jung: "Occidentul trebuie să adapteze yoga la crestinism". Să ne întrebăm ce ar câstiga Occidentul dacă ar face un asemenea pas.

Occidentalii ar fi niste oameni mult mai preocupati de cele spirituale, ar fi niste oameni mai calmi, niste oameni mai sănătosi.

Marea problemă este că în momentul în care credinta crestină ar adapta practicile yoghine atunci ar amesteca lumina cu întunericul. E bine ca oamenii să fie calmi, să fie sănătosi. Dar pretul cerut pentru aceasta, al întinării adevărului, este prea mare.

Oamenii sunt invitati să combine yoga cu credinta crestină, să câstige lumea aceasta pentru a pierde Împărătia Cerurilor. Dar învătătura Evangheliei ne cere exact contrariul.

Ereticul Dechanet vorbeste despre "… noii crestini a căror sfintenie va înflori pe temelia sănătătii fizice, sufletesti si mentale" (9).

"Numai dacă aceste vehicule (corpurile fizic, psihic, mental), ale Sinelui Etern ATMAN sunt desăvârsite, fiinta umană poate să-L descopere pe Dumnezeu" (68).

După învătătura crestină sfintenia este dar de la Dumnezeu, si nu are nevoie de "temelia sănătătii fizice" pentru a înflori. Istoria Bisericii cunoaste nenumărate cazuri de sfinti care, desi îi tămăduiseră pe altii prin rugăciune, continuau să ducă plini de răbdare crucea bolii. După părerea lui Dechanet, ei nu puteau să Îl descopere pe Dumnezeu, din moment ce trupurile lor nu erau desăvârsite.

Dechanet propune o sfintenie comodă, o sfintenie accesibilă omului care nu vrea să se nevoiască pentru a dobândi raiul.

Totusi, el este constient de faptul că trebuie să îmbrace sistemul său în vesminte spirituale. Mai mult încă, pentru a-i păcăli pe nestiutori, el combate formele "materialiste" de yoga:

"Am la îndemână: Yoga pentru toti, de Desmond Dunne (Paris, 1957), Yoga pentru sine si pentru ea, de Edonard Long (Paris, 1960), Sănătate si fericire, de Indra Devi (Paris, 1961). Sunt manuale exccelente, dar se înscriu pe linia "americanismului" (filosofie pragmatică care îsi propune dezvoltarea omului doar sub actiunea fortelor naturale). Subtitlurile volumelor amintite (Trăiti mai bine, Sănătatea, farmecul, bucuria, Descătusati-vă de rău) vădesc tendinta aproape materialistă a metodelor propuse. Alte manuale se înscriu pe linia esoterismului suspect" (81).

Părintele Dechanet este constient de marele succes pe care îl are yoga printre oamenii care vor să fie cât mai sănătosi, printre oamenii care fac abstractie de aspectul spiritual pe care îl implică yoga, considerând-o un simplu sport oriental. El ne atrage atentia asupra pericolului de a sesiza numai coaja practicilor yoga, si de a trece cu vederea miezul.

Totodată, părintele ne previne asupra cărtilor yoghine care contin elemente esoterice dubioase.

Diavolul … (aici fac o paranteză: la afirmatiile lui Dechanet nu-mi rămâne altceva de făcut decât să observ cum, prin aceste afirmatii, diavolul îsi face adepti. Nu este acesta un semn al murdăriei din ochiul privitorului? Nu cumva părintele Dechanet este gura lui Dumnezeu, iar eu sunt doar un fanatic apărător al unui adevăr pe care nu îl cunosc?

Mă întreb aceasta pentru că stiu că nu putini oameni, văzând cum unii preoti biciuiesc păcate împotriva firii, considerate de către societate normale, îi judecă tot pe preoti: "Nu are popa ce face, de aia se tot ia de păcatele altora…". Acesti observatori vor constata cu ironie că în câteva pasaje revin la analiza lucrării diavolesti.

După învătătura Bisericii Ortodoxe, în spatele fiecărei erezii stă diavolul. Faptul că omul contemporan face abstractie de lucrarea diavolului nu micsorează deloc această lucrare. Riscul de a fi ridicol, vorbind despre cursele vrăjmasului, este în egală măsură riscul de a prezenta pozitia ortodoxă. Sunt constient de faptul că, asa cum unii ignoră atacurile diavolesti, tot asa altii, bântuiti de duhuri sectare, văd ispita dracilor în fiecare manifestare, în fiecare frunză care cade la pământ.Trebuie ignorate ambele extreme.

În ceea ce priveste analizarea ereziilor, a nu tine cont de diavol înseamnă a pierde din vedere unul din cei mai importanti factori. Revin la comentarea pasajelor despre "yoga materialistă".)

Diavolul foloseste des strategia de a arăta cu degetul anumite lucruri rele, pentru a prezenta el propria imagine a binelui.

După ce a câstigat sute de mii de discipoli care au devenit yoghini pentru a fi mai sănătosi, pentru a avea trupurile mai mlădioase, sau pentru a scăpa de o anumită boală, diavolul nu s-a săturat. Diavolul suferă de o patimă asemănătoare iubirii de arginti. Bogatii lacomi, oricâte case, masini si bani ar avea, tot nu se satură. Tot asa si diavolul: oricâte suflete ar câstiga, tot nu se multumeste, vrea să mai câstige si altele.

Pentru aceasta foloseste strategii diferite de câstigare a sufletelor. Proverbul românesc: "câte bordeie, atâtea obiceie", poate fi aplicat si în această privintă: câti oameni, atâtea strategii diavolesti de pierdere a sufletelor.

(Nu trebuie pierdută din vedere nici cealaltă fată a monedei: asa cum există nenumărate strategii prin care diavolul încearcă să câstige discipoli, tot asa Atotputernicul Dumnezeu are pentru fiecare dintre cei căzuti o cale de îndreptare.)

După ce printr-o sumedenie de fachiri diavolul a căutat să facă reclamă practicilor yoghine în fata unui public obsedat de sănătate, prin scrisul lui Dechanet el încearcă să captiveze atentia unei alte categorii de public tintă: este vorba de cei care dispretuiesc mentalitatea materialistă americană.

Cu toate acestea, fiind constient de faptul că omul este foarte sensibil la nuante, Dechanet nu evită să promoveze yoga folosindu-se de repere comune cu cele ale Indrei Devi sau ale lui Leonard Long:

"Să vă povestesc o zi din viata fratelui meu, inginer la Paris. Sărea din pat la ora 6 fără 20. Trecea rapid prin baie; în câteva minute era gata. Fără a mai avea timp să mănânce, alerga la gară, care era la o distantă de 7 minute. Calculase cu grijă distanta si era sigur că în 7 minute prinde trenul. Cu trenul mergea o jumătate de oră; lua o cească de cafea în Gara de Est, apoi metroul si, în sfârsit, ajungea la birou. Acolo se ocupa de corespondentă, primiri, socoteli, etc. Pe la ora 10 îsi acorda un sfert de oră pauză. Exact timpul în care ajungea la cea mai apro-piată cafenea, unde mânca repede un corn si bea o altă cească de cafea. Revenea la birou, unde era din nou ocupat până la ora 17. Apoi trebuia să ia metroul, trenul. În tren citea ziarele, comenta evenimentele cu colegii. De la gară până acasă, iar cele 7 minute invariabile. Pentru masa de seară îsi acorda mai mult timp si părea să fie mai destins. Dar, cu timpul, am constatat că este din ce în ce mai obosit, mai stresat, mai nervos. De câte ori această zi încărcată nu mi-a dat impresia unei curse: ceva epuizant, dezordonat.

Sunt sigur că, dacă fratele meu ar fi stiut că există yoga si dacă s-ar fi străduit să introducă în programul său zilnic, spre seară, după ce se întorcea de la birou, măcar 10-15 minute de exercitii pe care vi le propun si dumneavoastră, viata lui s-ar fi transformat mult. Cursa rapidă până la gară ar fi putut deveni o plimbare plăcută, în care ar fi simtit cum natura se trezeste la viată. Seara ar fi învătat să se lase cuprins de mii si mii de bucurii pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, dar la care omul obisnuit, neinitiat, nu are acces, datorită ignorantei sau a prejudecătilor sale" (98).

Pe scurt: Vrei să fii mai linistit si viata ta să scape de monotonie? Fă yoga!

Sute si mii de cărti si de filme au avut ca subiect stresul si banalitatea vietii cotidiene. Omului îi lipseste ceva, si acest ceva poate fi tocmai practica yoga.

Sunt de acord cu faptul că viata pe care o duc un procent destul de mare de oameni nu este viată. Ritmul alert, hăituiala, este un ingredient normal în programul omului contemporan. Omul se risipeste foarte mult, aleargă din toate puterile pentru a reusi să tină pasul cu cei mai dotati, cu cei mai buni. Omul se află într-o luptă pentru supravietuire, în care dacă nu dă tot ce are, moare.

Această alergătură nu îl împlineste (dorinta de a gusta linistea îi frământă pe oamenii contemporani – si nu este nimic rău în această dorintă cât se poate de firească – unii găsind în yoga ceea ce le lipsea; vorbind deci despre banalitatea vietii ne aflăm în plină dezbatere despre ideile ereticului Dechanet).

Ce anume îi lipseste omului contemporan? Yoga? Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci yoga ar fi o iesire din fundătura banalitătii vietii. Numai că Dumnezeu există.

Dacă fratele lui Dechanet ar fi fost crestin ortodox, ar fi înfruntat viata altfel. Nu am să dezvolt aici această idee. Voi spune doar că pe drumul spre serviciu, si la întoarcere, ar fi putut cugeta la cele duhovnicesti, ar fi putut spune psalmi sau rugăciunea lui Iisus (rugăciunea lui Iisus nu este singura cale prin care crestinii pot înfrunta banalitatea sau stresul vietii, de altfel, nu acesta este rostul practicării acestei rugăciuni. Există crestini care idolatrizează rugăciunea lui Iisus, transformând-o într-o formă de yoga crestină; urmarea este că mintea lor se vatămă, si, dacă nu primesc povătuirea unui duhovnic iscusit, riscă să ajungă la spitalul de psihiatrie.)

Viata crestină autentică exclude monotonia. Monotonia trădează lipsa preocupărilor spirituale. Dar crestinul adevărat, chiar si atunci când este bântuit de duhul moleselii - acedia - se află în plin război duhovnicesc.

Crestinii nu au nevoie să practice yoga pentru a fi mai calmi sau pentru a se lăsa "cuprinsi de bucuriile dăruite de Dumnezeu". Iar cei care se simt slabi în credinta lor, trebuie să se lupte să devină buni crestini, si atunci îsi vor da seama că yoga nu i-ar fi putut ajuta la nimic. Dacă ar încerca să testeze yoga pe propria piele, s-ar asemăna sinucigasilor care testează moartea pentru a vedea ce se întâmplă după ultima suflare. Primind povetele ereticului Dechanet s-ar îndrepta cu pasi repezi spre prăpastie (repet sintagma ereticul Dechanet nu pentru că as fi vânător de vrăjitoare, nu pentru că încerc să folosesc strategia lui – aceea de a arăta cu degetul ce este în mod vădit rău pentru a propune propriul bine – ci pentru a încerca să obisnuiesc cititorii cu o delimitare foarte precisă între cei care sunt vrednici de numele de preoti si cei care sunt eretici. În egală măsură ar trebui numiti eretici toti falsii învătători ai zilelor noastre, pe cei care se plasează în afara învătăturilor crestine. Biserica îi consideră eretici pentru că ei sunt eretici).

Dintr-un prinos de tolerantă, societatea modernă evită să folosească termeni relativ duri precum eretic, erezie. Asistăm la o purificare a limbii, la fel de periculoasă din punct de vedere spiritual ca purificările etnice. Nu stiu dacă această afirmatie (care poate fi etichetată drept fundamentalistă) are nevoie de comentarii. Ar trebui să fie evident că, dacă un doctor consideră că ciuma sau lepra nu sunt dusmani ai sănătătii, ci sunt un soi de prieteni, inchizitia societătii l-ar arde pe rugul defăimărilor, al batjocurii si, eventual, al proceselor intentate de pacienti.

Ar trebui ca societatea să fie la fel de atentă si cu bolile spirituale, cu ereziile, si să nu le mai treacă în foaia de observatii ca manifestări ale libertătii religioase. (De altfel, un demers similar a avut loc în privinta păcatelor împotriva firii. Sute de ani societatea le-a respins. În momentul în care le-a trecut la rubrica manifestări normale, boala a intrat în organism. Si prea putini doctori mai au puterea sau curajul de a trage alarma.)

Să nu trecem cu vederea retinerea lui Dechanet fată de manualele yoghine de un "ezoterism suspect". Ar trebui precizat ce anume întelege el printr-un ezoterism curat, demn de încredere.

În cartea sa Yoga crestină, el face doar referinte marginale la Sfânta Scriptură, în timp ce reproduce pagini întregi din celebra Evanghelie a păcii: "Postiti, plini de credintă în Dumnezeu, până când Belzebut si toate relele sale pleacă de la voi si toti îngerii Mamei divine a Naturii vin si vă slujesc" (36). Un astfel de pasaj nu are cum să nu trezească mirare în rândurile crestinilor. Cine este Mama divină?

"Nimeni nu pote ajunge la Tatăl divin ceresc decât prin Mama divină, asa cum nici un nou-născut nu poate întelege pe deplin învătăturile tatălui său, până când mama sa nu l-a alăptat, nu l-a scăldat, nu l-a hrănit si nu l-a adormit" (40).

După citirea acestui pasaj, un crestin adevărat nu are de ce să se sfiască să recunoască faptul că Dechanet este un antihrist. Întreaga propovăduire a Mântuitorului a avut în centru învătătura că "Eu sunt Calea, Adevărul si Viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14, 6).

Evanghelia păcii, această blasfemiatoare scriere apocrifă, sustine că nimeni nu ajunge la Dumnezeu Tatăl decât prin Mama divină. Această răsturnare a adevărului este făcută din inspiratie diavolească.

Primind învătăturile Evangheliei păcii, Dechanet primeste învătătura antihristă, "duhul lui antihrist..." (I Ioan 4, 3). Devenind un propovăduitor al acestei false Evanghelii, el devine o trâmbită a Antihristului. Nu ar trebui să ne mire că, neavând discernământul de a deosebi erezia de adevăr, a ajuns să facă propagandă unor metode spirituale îndoielnice.

Iată altă povătuire reprodusă tot din Evanghelia păcii: "Căutati, de aceea, un tâlv mare, cu tulpina lungă cât înăltimea unui om ( tâlvul este o plantă asemănătoare cu un dovleac). Umpleti-i interiorul cu apă din râu si după ce soarele a încălzit-o, agătati-l apoi de ramura unui copac si îngenuncheati pe pământ în fata îngerului apei si permiteti capătului tulpinii tâlvului să intre în părtile voastre dinapoi, pentru ca apa să poată curge prin măruntaiele voastre si să le curete. (...) Apoi, lăsati apa să se scurgă complet afară din trupul vostru, ca să poată scoate din interiorul vostru toate lucrurile necurate si rău mirositoare ale Satanei. (...). Acest botez sfânt prin îngerul apei este renasterea voastră într-o viată nouă. Pentru că prin ea ochii vostri vor vedea de acum încolo cele ascunse si urechile voastre vor auzi cele tainice" (38).

Fără a ne da cu părerea în ce măsură este sănătos pentru trup un astfel de tratament, vom afirma însă că a încărca această baie mai mult sau mai putin plăcută cu valente spirituale înseamnă a transforma credinta crestină în păgânism.

Pretinsul "părinte" Dechanet este un înselat care încearcă să îi atragă si pe altii în înselare. Iată cum denaturează învătătura Evangheliei despre puterea comuniunii dintre crestini:

"Este bine să se organizeze, din când în când, o sedintă colectivă. Cel mai avansat yoghin conduce sedinta de ASANA-e, urmând o schemă dinainte stabilită; ceilalti executanti, într-o libertate deplină si fiecare pentru el, execută aceleasi exercitii. După relaxarea yoghină completă, se termină cu o meditatie, fiecare asezându-se în postura care îi este cea mai familiară (VAJRASANA, SUKHASANA). Beneficiul unei asemenea sedinte este dublu: fiecare din participanti se purifică în câmpul energetic spiritual creat, ca într-o baie energetică binefăcătoare, si îsi amplifică aspiratia către Dumnezeu. Asa cum a spus Iisus: «Acolo unde se adună doi în numele meu, acolo sunt si eu printre ei»" (19).

Dacă aceste cuvinte ar fi fost puse pe usa unei case de tolerantă, oamenii ar fi înteles imediat hula. Dar când sunt puse pe usa unei săli de yoga, hula capătă nuante de binecuvântare.

Ereticul Dechanet sparge toate barierele lipsei de bună-cuviintă, si nu se sfieste chiar să facă reclamă maestrilor yoghini: "Un GURU va aduce lumina în întunericul ignorantei noastre. El este mâna întinsă de Dumnezeu către noi, firul de lumină ce ne ajută să urcăm si să ne îndreptăm către Dumnezeu. El aduce lumină în întunericul din noi, lumină dăruită de Dumnezeu atunci când suntem pregătiti s-o primim, să mergem către ea, să tindem către ea" (123).

Crestinii nu au nevoie de nici un guru care să îi lumineze. Crestinii urcă pe calea desăvârsirii tinuti de mână de către duhovnicii lor. Iar lumina dăruită de Dumnezeu nu este adusă de oameni care se consideră pe ei însisi învătători. Este adusă de Dumnezeu prin cei care au primit harisma îndrumării sufletelor prin hirotonie, adică prin preotii duhovnici.

Făcând reclamă "profesiei" de guru, Dechanet arată cât de lipsiti de repere religioase sunt crestinii din Occident, cărora li se adresează în mod special. Prin referinta despre valoarea guru-ului (ca si prin cele despre Evanghelia păcii), el arată că publicul care îi este familiar este dispus să accepte o astfel de hrană. Orice orator iscusit îsi adaptează discursul astfel încât să captiveze cât mai bine atentia ascultătorilor.

Nu cred că gresesc identificând publicul tintă al ereticului Dechanet în functie de "predica" sa. După ani de zile de perfectionare a acestei "predici", el nu a considerat că este necesar ca mesajul său neopăgân să fie mai voalat. Considerându-se mărturisitor al adevărului si al binelui, el a afirmat anumite absurdităti ce stârnesc zâmbetul celor care cunosc învătătura Sfintei Scripturi. Afirmând aceste absurdităti, el a evidentiat fără să vrea superficialitatea publicului său; un public care înghite tot ce i se oferă dovedeste nu numai sete spirituală, ci si superficialitate.

Nu e de mirare că astăzi, când toleranta religioasă a devenit bolnăvicioasă, absurdităti identice sau similare cu cele sustinute de către ereticul Dechanet sunt luate în serios de către unii crestini.

Până la un punct, s-ar putea crede că ideile lui sunt cele ale unui dusman al credintei crestine care încearcă cu viclenie să atragă crestinii de partea sa pentru a-L batjocori pe Hristos. Totusi, suntem de părere că el este doar un înselat care nu îsi dă seama în ce mlastină a ajuns. Nu avem însă pretentia de a aprecia cum se cuvine această manifestare a sinceritătii sale. Încercăm doar să evidentiem faptul că sinceritatea lipsită de discernământ poate fi foarte periculoasă. (Si câte mii de eretici nu au fost convinsi că se află în adevăr? Câti dintre ei nu au apărat rătăcirea cu pretul vietii, atunci când Inchizitia i-a somat să renunte la ideile lor?).

"Frumoasa noastră lume este lipsită de crestini pentru că lipsesc oamenii adevărati. Un yoghin crestin este un adevărat crestin. Ati auzit apelul. Sunteti gata să-i răspundeti?" (123) - întreabă ereticul Dechanet.

La această întrebare ispititoare nu mă lasă inima să nu răspund:

"Sunt gata să răspund, "părinte" Dechanet, dumneavoastră si tuturor celor ca dumneavoastră, păstori închipuiti care duc lumea în rătăcire.

Vă răspund cu inima aprinsă de dragoste pentru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si din dragoste pentru învătătura Sfintei Scripturi si a Sfintilor Părinti.

Un yoghin crestin nu poate fi un adevărat crestin. Un yoghin nu poate fi crestin, iar dacă vreun yoghin se consideră crestin, cum vă considerati dumneavoastră, să ia aminte că îi stă împotrivă învătătura Sfintei Biserici a lui Hristos.

Un yoghin crestin este un fals crestin, "părinte" Dechanet. Nu poti sluji la doi domni, si lui Dumnezeu si diavolului. Nu poti crede în Dumnezeul care S-a descoperit oamenilor în timp ce faci yoga, practică al cărei scop este iesirea din ciclul reîncarnărilor, identificarea omului cu dumnezeirea impersonală, cu idolul Oriental. Nu poti crede că omul este o fărâmă de dumnezeire dacă primesti adevărul că întreaga lume este creată de Dumnezeu, că fiecare suflet este creat.

Citind cartea dumneavoastră - Yoga crestină, am înteles cuvintele lui Nietzsche din Antihristul "Mă uit împrejurul meu: n-a mai rămas nici măcat un cuvânt despre ceea ce, odinioară, s-a numit adevăr, noi nu mai suportăm ca un preot să-si pună nici măcar în gură cuvântul adevăr. Astăzi, chiar si cu cea mai modestă pretentie de dreptate, trebuie să se stie că un teolog, un preot, un popă, cu fiecare propozitie pe care o rosteste, nu numai că greseste, dar si minte – că, mai mult încă, nu-i este permis să mintă din nevinovătie, din necunostintă de cauză. Chiar si preotul stie, la fel de bine ca oricare altul, că nu mai există nici Dumnezeu, nici păcătos, nici Mântuitor, că libertatea vointei, ordinea morală univrsală sunt minciuni: seriozitatea, adânca victorie a spiritului asupra sa însusi nu-i mai permit nimănui să ignore asta... Toate conceptele Bisericii sunt cunoscute ca ceea ce sunt, ca cea mai rău intentionată falsificare de monedă din câte există, în scopul de a devaloriza natura, valorile naturale; preotul însusi este recunoscut drept ceea ce este, ca cel mai periculos fel de parazit, ca adevăratul păianjen otrăvitor al vietii" [41;51].

Citind cartea dumneavoastră, "părinte" Dechanet, am înteles de ce Occidentul a îmbrătisat rătăcirea. Din cauza unor păstori ca dumneavoastră, din cauza unor păstori care nu cunosteau învătătura Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, din cauza unor păstori care răstălmăceau credinta crestină, oamenii s-au îndepărtat de Biserică. Din cauza unor păstori ca dumneavoastră, Apusul s-a îndepărtat, si mai apoi s-a rupt de Biserica Răsăritului cea Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească; iar urmările acestei îndepărtări au fost dezastruoase.

Nu Nietzsche a fost de vină observând fătărnicia preotilor pe care i-a criticat. Ideile sale demonice au fost determinate în mare măsură de către comportamentul si gândirea unor confrati ai dumneavoastră.

Demonicul Nietzche a renegat ceea ce ar fi renegat si Sfintii Părinti, si Sfintii Apostoli si Însusi Mântuitorul Hristos, Cel care nu S-a sfiit să folosească biciul pentru a-i izgoni din Templu pe cei care vroiau să transforme Casa Domnului în pesteră de tâlhari.

Vina lui Nietzsche a fost că s-a multumit să arate cu degetul greselile altora, în loc să caute drumul spre Cer. Dacă l-ar fi căutat cu frângere de inimă, atunci Dumnezeu i-ar fi iesit în întâmpinare. Dar Nietzsche nu a căutat acest drum. Fusese prea puternic marcat de "sfintenia" unor păstori asemănători cu dumneavoastră. Asta l-a dus la nebunie.

Mă întrebam odată cum de a putut ajunge el să sustină atâtea blasfemii. Citind cartea dumneavoastră si amintindu-mi cuvintele lui despre preoti, l-am înteles. Chiar dacă nu i-am dat dreptate.

Voi, păstorii nevrednici, sunteti principalii vinovati pentru îndepărtarea oamenilor de Biserică, pentru îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu. Asupra voastră stă vina pentru apostazia sutelor si miilor de crestini.

Nu scriu ca să judec. Ci scriu nădăjduind ca măcar unul dintre acesti păstori căzuti în erezie să îsi dea seama de gravitatea păcatului său si de urmările sale.

"Părinte" Dechanet, sper că oamenii vor avea puterea de a respinge păgânismul cu care îi ispititi.

Fie ca Atotputernicul Dumnezeu să dea putere oamenilor să nu cadă în înselarea pe care le-ati pregătit-o!

Bucuresti, 5 februarie 2003

***

Nu stiu dacă ar mai fi ceva de spus despre cartea ereticului Dechanet. Îmi aduc aminte de rugăciunea pe care a făcut-o Sfântul Ioan de Kronstadt întristat fiind de misionarismul pe care îl făcea Tolstoi :

"Doamne, dacă eu sunt preot al Tău si în Numele Tău trâmbitez cu glasul meu de-atâtia ani împotriva marelui eretic Tolstoi, a acestui zid înalt al Ierihonului, atunci să cadă acest zid al trufiei spre minunarea tuturor celor ce cred în tine si Te cinstesc pe Tine, Singurul Domn al slavei, batjocorit de acest eretic între eretici. Până când, Doamne, necredinciosii se vor făli? (Ps. 93, 3) Până când se va făli hula si necredinta? Tot pământul s-a umplut de hulă împotriva lui Dumnezeu" [33;41].

Neavând nici credinta, nici îndrăzneala si nici râvna Sfântului Ioan de Kronstadt, si neavând nici harul preotiei, nu pot repeta rugăciunea sa. Dar, însufletit de ruga sa, îmi îndrept, cu inima îndurerată, ochii spre Dumnezeu:

"Doamne, pentru rugăciunile Sfântului Ioan de Kronstadt, pentru rugăciunile Sfintilor Apostoli, ale Sfintilor Mucenici si ale Sfintilor Părinti care au mărturisit cu jertfelnicie dreapta-credintă, stârpeste lucrarea diavolească, stăvileste ereziile si îndreptează-i pe cei rătăciti spre lumina Bisericii Tale, ca să Te slăvească împreună cu toti îngerii si sfintii, în vecii vecilor. Amin."

O mărturie de care aveam nevoie...

-Sfântul Ignatie Briancianinov si vremurile noastre-

Cartea Sfântului Ignatie Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni , este una dintre cele mai importante mărturii ortodoxe despre răspunsul la întrebările omului contemporan privitoare la enigmele si misterele din jurul său.

De la bun început ar trebui să observăm că vastul domeniu al vedeniilor si minunilor nu mai este un domeniu ezoteric. Lumea de astăzi e fascinată, putem spune chiar hipnotizată, de tot ceea ce înseamnă cunoastere ocultă, cunoastere paranormală. Chiar dacă putini oameni se dedică total acestui gen de cunoastere pseudo-spirituală, practic marea majoritate a lor cochetează cu acest fenomen. O banală dovadă este numărul mare de tipărituri de acest gen, de la reviste până la mari dictionare de specialitate, de la talk-show-uri radiofonice până la aproape permanentele reportaje din emisiunile de stiri.

Des invocata afirmatie a lui Andre Malraux privitoare la secolul nostru a fost putin distorsionată de traducere: "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc", citează unii. Malraux a folosit cuvântul spiritual, nu religios. Diferenta este importantă. S-a vrut a spune nu că în secolul XXI religia - prin care omul se apropie de Dumnezeul personal - va cunoaste o mare înflorire, ci că singura sansă ca secolul XXI să nu aducă sfârsitul lumii este ca oamenii să îsi valorifice căutările spirituale. Căutări spirituale care nu au drept scop trăirea vietii după voia lui Dumnezeu, ci satisfactia superficială a împlinirii setei de Absolut.

Apostazia de tip new-age-ist, caracteristică ultimelor decenii a secolului XX, si-a modificat putin orientarea. Figura centrală a unui nou Mesia nu mai este asteptată cu aceeasi intensitate. Dar sloganul "do it yourself" - "mântuieste-te prin propriile puteri", este la fel de actual.

Oamenii caută căi spirituale cât se poate de originale, cât se poate de fascinante, cât se poate de comode. Oamenii aleargă după minuni, după senzational.

Pentru oamenii acestia cuvintele Sfântului Ignatie par nefiresti sau chiar absurde.

Cartea pe care o prezint aici contine două părti, una despre venirea Antihristului si alta despre vederea duhurilor. La început este asezată o scurtă dar edificatoare predică despre minuni. În această predică, ca si în primele pagini care îi urmează, ni se prezintă punctul de vedere ortodox asupra nevoii de senzational pe care o simte omul zilelor noastre.

Nu putem spune că această trăsătură este specifică doar vremurilor în care trăim. Minunile au justificat de-a lungul istoriei apartenenta unui mare număr de oameni la o credintă sau la alta. Dintotdeauna, atât minunile reale, cât si înselările diavolesti sau falsele minuni au captivat, au stârnit admiratie.

Dar niciodată dorinta de a vedea o minune sau dorinta de a afla cât mai multe despre minuni nu a fost la fel de intensă ca în zilele noastre.

S-a ajuns chiar ca dorinta de a sti cât mai multe despre minuni să devină obsesivă. Oamenii află cum un anumit copil citeste gândurile altora, cum o femeie oarbă vindecă aproape orice boală, sau cum un duh care pretinde despre sine că este Maica Domnului prevesteste un cutremur.

Obsesia minunilor a căpătat un caracter mistic: cei care citesc cu nesat în ziare despre ultima aparitie paranormală nu se mai consideră oameni obisnuiti. Ei sunt din clasa spiritelor "înalte", preocupate de legătura dintre lumea noastră si lumea invizibilă ochilor trupesti.

Valoarea supremă a unor astfel de oameni este binele. Dar un bine impersonal, un bine relativ, un bine care nu are prea multe de-a face cu Cel care S-a răstignit pentru binele nostru, adică pentru mântuirea noastră.

Persoanele preocupate de "colectionarea ratională" a minunilor, fie ele adevărate sau false, au de obicei senzatia că drumul lor nu este cu nimic mai prejos decât drumul pe care merg credinciosii. Ele consideră că nu calcă cu nimic poruncile Bisericii în timp ce merg pe drumul care li se pare bun. "Minunea e un lucru dumnezeiesc, nu? De ce să strivim corola de minuni a lumii, încercând să separăm care minuni sunt bune si care nu?"

Acestor oameni, învătătura Sfântului Ignatie despre acest subiect li se va părea socantă. Cuvintele sfântului demontează simplu, dar nu simplist, ideea potrivit căreia nevoia de senzational este o caracteristică a sufletelor elevate.

Oamenii cer semne, invocând faptul că dacă ar primi semnele respective ar crede în Dumnezeu. Dar Sfântul Ignatie arată foarte clar că cererea lor este falsă. De altfel, Sfânta Scriptură ne-a învătat că cei care nu vor să primească cuvântul mântuirii "nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morti" (Luca 16, 31).

Se observă totusi că nu putini oameni, fascinati de sfera paranormalului, fascinati de minunile diavolesti, cred că există viată după moarte, cred că există îngeri si demoni.

De ce atunci Evanghelia spune că minunile nu pot întoarce inimile îndărătnice? Răspunsul îl aflăm în Vietile Sfintilor: văzând minunile făcute de către sfintii mărturisitori, unii păgâni se încăpătânau să respingă propovăduirea acestora, si să considere că sfintii aveau puteri diavolesti. Nimic nu îi poate obliga pe cei îndărătnici să primească învătătura crestină.

Atunci cum de anumite semne paranormale îi conving brusc pe unii să creadă că există Dumnezeu?

Înainte de a răspunde la această întrebare ar trebui să observăm cu atentie care sunt trăsăturile credintei pe care o dobândesc acestia. Vom analiza modul în care cred cei care citesc cu regularitate revistele despre fenomenele paranormale: ei cred că oamenii au puteri vindecătoare, cred în spiritism ca un mod firesc de comunicare cu mortii, cred într-o sumedenie de lucruri. "Important este să ai credintă!", afirmă acestia. "Nu contează în ce crezi, important este să crezi. Si să nu fii intolerant fată de credintele altora."

După învătătura Mântuitorului, important nu este să crezi, important este în ce crezi. Dacă nu crezi în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, dacă nu crezi că Biserica este scoala mântuirii, credinta este zadarnică.

Să observăm că semnele paranormale trezesc credinta unora nu pentru a-i apropia de Dumnezeu, ci numai pentru a-i trece de la necredintă la o credintă pierzătoare de suflet. Usurinta cu care are loc această trecere se justifică tocmai prin faptul că dusmanul mântuirii nu se opune unei asemenea îndoielnice convertiri. Se poate spune că o asemenea convertire îi usurează lucrarea. Omul necredincios poate simti lipsa lui Dumnezeu si Îl poate căuta în Biserică. Pe când falsii convertiti îsi făuresc un chip cioplit (nu din lemn sau din aur, ci din idei gresite) si se închină lui, crezând că Îl slujesc pe Dumnezeu. Convertirea lor la adevărata credintă va fi mult mai grea (exceptiile, chiar dacă sunt numeroase, confirmă totusi regula).

Este adevărat că au avut loc minuni care i-au convins pe oameni să se îndrepte fără sovăială spre adevărata credintă. Dar aceste minuni nu au fortat, nu au obligat pe nimeni să renunte la cerbicia sa. De bunăvoie oamenii au primit semnele dumnezeiesti si s-au îndreptat spre Biserică.

În cartea Sfântului Ignatie, învătătura despre falsele minuni apare strâns legată de învătătura despre semnele înselătoare pe care le va face Antihrist.

În privinta vremurilor de pe urmă, oamenii zilelor noastre au diferite atitudini. Câteva dintre ele ies în evidentă: disperarea celor ce cred că vor prinde sfârsitul lumii; indiferenta necredinciosilor sau a celor care numai cochetează cu universul religios; optimismul celor care cred că intrăm în Noua Eră a păcii si al celor care cred că Dumnezeu va aduce vremuri de împlinire; si pocăinta sinceră a celor care, observând că lumea merge din rău în mai rău, nu asteaptă sfârsitul lumii pentru a se pocăi, ci încearcă să ducă o viată bineplăcută lui Dumnezeu.

Groaza celor dintâi este de tip sectar; chiar dacă pătrunde destul de usor si în mediul ortodox, ea nu este o stare firească: Dumnezeu nu vrea să fim obsedati de sfârsit, să asteptăm urgia cerească ce îi va arde pe ceilalti, să asteptăm focul ce îi va mistui pe păcătosi. La baza acestei asteptări stă ori impresia superioritătii fată de ceilalti, mândria că dacă acum ar veni sfârsitul ceilalti ar fi condamnati, dar propria persoană ar fi mântuită, ori impresia că sfârsitul ar aduce cu sigurantă si propria osândă. Si atunci păcatul rămâne singurul mijloc de a usura putin spaima chinurilor care urmează.

Indiferenta celor din a doua categorie, a necredinciosilor si a celor care pretuiesc mai mult trupul decât sufletul, spunând că "oricum nu contează, ce va fi va fi, până atunci să ne vedem de ale noastre", este lesne de înteles. Dacă nu îsi schimbă viata auzind glasul Evangheliei, de ce si-ar schimba-o auzind că lumea va avea un sfârsit?

Atitudinea celor din a treia categorie este comună new-age-istilor si crestinilor care nu vor să ia în serios ultima carte a Noului Testament. Unii, dându-si seama că un eventual sfârsit i-ar surprinde trăind în mari păcate, gândesc: "Nu as vrea să fiu martor al sfârsitului lumii. Nu trebuie să mă gândesc la sfârsit. Nu. Vreau să fie bine. Trebuie să fie bine. Si pentru mine, si pentru urmasii ur-masilor mei. Poate că Apocalipsa Sfântului Ioan minte. Nu va fi nici un sfârsit."

Mai grav este când chiar unii care se consideră teologi încearcă să conteste faptul că Apocalipsa prezintă descoperirea pe care a avut-o Sfântul Apostol Ioan privitoare la vremurile de pe urmă. "Nu sunt profetii, sunt doar sfaturi duhovnicesti adresate într-un stil aparte cres-tinilor păstoriti de marele Evanghelist", spun acestia, călcând în picioare tâlcuirile făcute Apocalipsei de către Sfintii Părinti.

Unii oameni, văzând cum numărul mănăstirilor creste, cum si în cele mai îndepărtate părti ale globului pământesc apar comunităti ortodoxe, cred că dreapta credintă va fi primită, încetul cu încetul, de către toti locuitorii pământului. Si că, de aceea, Apocalipsa nu îsi mai are rostul. Acesti oameni au o întelegere a realitătii foarte superficială. Ei nu tin cont de faptul că păcatul se întinde cu o viteză uimitoare, că păgânismul învie si câstigă din ce în ce mai multi adepti. Astăzi păcatele împotriva firii sunt considerate normale si virtutile sunt luate în râs. Ceea ce dovedeste că lumea nu merge spre mai bine, ci spre mai rău.

Am ajuns la ultima categorie, a celor pentru care scrie Sfântul Ignatie Briancianinov: aici sunt inclusi cei care rămân fideli predaniilor Sfintilor Părinti. Ei stiu că, mai devreme sau mai târziu, Antihrist va veni. Dar oamenii nu pot sti când va fi aceasta. Ceea ce trebuie să stie este cum să nu ajungă să trăiască ca si cum ar avea "pecetea fiarei", cum să nu cadă în capcanele diavolului.

Ei nu stiu nici dacă vor prinde sfârsitul, si nici dacă urmasii lor vor prinde acele vremuri. Dar stiu că de propriul sfârsit nu îi va scăpa nimeni. Si atunci trăiesc în virtute si smerenie cugetând la moarte.

Sfântul Ignatie nu a scris despre Antihrist numai crestinilor care vor trăi în vremea acestuia. A scris si pentru noi. El ne ajută să întelegem mai bine cursele pe care ni le întind înainte-mergătorii lui Antihrist. În loc să fim robi ai lui Dumnezeu, diavolul ne vrea robi ai săi. Si, prin orice mijloace, prin discipolii pe care îi are, caută să ne atragă în mrejele sale.

Descriind viclenia lui Antihrist, Sfântul Ignatie ne ajută să îi recunoastem pe ucenicii săi si să ne ferim de ei. Si dacă nouă ne sunt de folos cuvintele sale, cu atât mai mult le vor fi de folos crestinilor din vremurile de pe urmă, care vor afla cum să îl recunoască pe cameleonicul Antihrist.

Multi si-l imaginează pe Antihrist ca pe un dictator care dărâmă biserici si varsă sânge de crestin. Dar dacă ar fi asa prea putini i s-ar închina de bună-voie. Antihrist va fi Marele Seducător, Marele Actor. Arătându-se blând, milostiv si împlinitor a toată virtutea, el va fascina, va deveni repede idolul celor lipsiti de discernământ.

Aici e marele pericol: cei care vor căuta să aprecieze valoarea antihristului după propriile idei vor fi înselati. În afara învătăturii crestine nu există nici o altă posibilitate de a recunoaste pe Antihrist drept mâna dreaptă a diavolului.

Virtutea pe care el o va mima nu va putea fi înteleasă la justa valoare decât de către cei care vor rămâne sub aripa Bisericii.

Se stie însă că el va căuta să îi atragă de partea sa, "de va fi cu putintă, si pe cei alesi" (Matei 24, 24). Această referintă scripturistică poate trezi teamă în rândurile celor care o citesc. "Dacă vor cădea până si cei alesi, ce va fi cu cei ca noi?", se întreabă unii.

Dar nu apare scris că cei alesi vor cădea, ci doar că Antihrist va încerca să îi piardă până si pe acestia. Dacă prin "cei alesi" întelegem pe crestinii care trăiesc după învătătura lui Hristos si ascultă glasul Bisericii, atunci credem că acestia vor sti să se ferească de înselare. Totusi, pentru că nimeni nu este predestinat la mântuire, chiar si acestia vor avea nevoie de mult discernământ pentru a deosebi lumina adevărată de lumina superficială în care se va ascunde slujitorul întunericului. Pentru că acesta va încerca să se dea drept rob al lui Dumnezeu.

Dacă "cei alesi" sunt crestinii care merg duminica la biserică, dar care pretuiesc mai mult propria voie decât ascultarea de Biserică, si preferă păcatul virtutii, atunci nu este de mirare că multi dintre ei vor cădea.

Sfântul Ignatie Briancianinov spune răspicat că înaintea venirii lui Antihrist mare parte dintre crestini se vor lepăda de Hristos. Greu cuvânt. Putini oameni ar vrea să ia în serios o astfel de afirmatie.

Si totusi explicatia pe care o dă sfântul este foarte simplă: Antihrist va fi primit de majoritatea omenirii pentru că va aduce cea mai înaltă bunăstare materială, va fi cel care va asigura oamenilor tot confortul si toate cele de trebuintă satisfacerii poftele trupesti.

Adresându-se oamenilor care au refuzat să Îi asculte dumnezeiasca propovăduire, Mântuitorul le-a spus: "Eu am venit în numele Tatălui Meu, si voi nu mă primiti; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veti primi." (Ioan 5, 43). Sfântul Ignatie Briancianinov reproduce tâlcuirea Sfântului Teofilact al Bulgariei la această profetie: "Antihrist va îmbia omenirea cu relizarea celei mai înalte bunăstări si prosperităti pământesti, va îmbia cu cinstire, bogătie, măretie, înlesniri si plăceri trupesti: căutătorii de cele pământesti îl vor primi pe Antihrist, îl vor numi stăpân al lor" (17 ).

Multi oameni nu îsi părăsesc acum credinta numai pentru faptul că ar avea prea putin câstig material făcând aceasta. Antihrist le va da acestora exact ceea ce le trebuie, îi va atinge exact în punctul sensibil pe cei a căror credintă este usor de clătinat.

Sfântul Ignatie consideră că "nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor fi primite fără împotrivire si cu entuziasm de către cei apostaziati de la crestininsm, de către vrăjmasii adevărului, vrăjmasii lui Dumnezeu: acestia s-au pregătit pe sine pentru primirea pe fată, cu lucrul, a trimisului si uneltei satanei, a învătăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat dinainte în împărtăsire după duh cu satana" (13).

Ce se va întâmpla însă cu cei tari în credintă? Sfântul Ignatie nu ne spune nimic nou, ci doar repetă ceea ce stă scris în Cartea Apocalipsei: numărul lor va fi foarte mic, vor fi prigoniti, batjocorâti, urâti de ceilalti. Vor fi condamnati la moarte. Se vor sui pe esafoduri "ca pe niste tronuri împărătesti, ca la un ospăt de nuntă". Imaginea pe care o prezintă sfântul este impresionantă. De fapt, asa s-au suit pe tronul muceniciei toti mărturisitorii Bisericii. Întâlnim la ei nu o filozofie proprie, nu o învătătură ciudată, ci ceea ce are Biserica în adâncul ei: dorinta de a pătimi suferinte dătătoare de viată pentru a se bucura în vesnicie de dragostea Mirelui Ceresc.

Troparul care se cântă la prăznuirea unei sfinte mucenite ne vorbeste despre starea Bisericii din vremurile de pe urmă: "Pe Tine, Mirele meu, Te doresc, si pe Tine, căutându-Te, mă chinuiesc, si împreună mă răstignesc, si împreună mă îngrop cu botezul Tău; si pătimesc pentru Tine, ca să împărătesc întru Tine; si mor pentru Tine, ca să si viez pentru Tine; si ca pe o jertfă fără prihană, primeste-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Tie...".

Sfântul Ignatie ne previne că "pentru sfintii lui Dumnezeu va veni o încercare cumplită: viclenia, fătărnicia, minunile prigonitorului, se vor sili să-i amăgească si să-i însele; prigoanele si strâmtorările rafinate, calculate si disimulate cu o vicleană inventivitate, puterea nelimitată a prigonitorului îi vor pune într-o situatie cât se poate de grea; micul lor număr va părea infim în fata întregii omeniri, si pe seama părerii lor se va pune o deosebită neputintă; dispretul obstesc, ura obstească, clevetirea, prigoana, moartea silnică vor deveni soarta lor. Numai printr-o osebită împreună-lucrare a harului dumnezeiesc, sub călăuzirea lui, alesii lui Dumnezeu se vor putea împotrivi vrăjmasului lui Dumnezeu, Îl vor putea măr-turisi înaintea lor si a tuturor oamenilor pe Domnul Iisus" (19).

Înainte de a-si arăta fata de prigonitor al credintei, Antihrist îsi va pune masca dragostei si a bunăvointei. "Bunăstare materială... Scăpare de griji si de necazuri... Împlinirea unui vis milenar al omenirii..."

Totusi, chiar dacă la început el nu va lovi direct credinta crestină, va avea îndrăzneala să spună despre sine că este Mesia cel asteptat.

Sfântul Ignatie ne aduce în fata ochilor învătătura patristică despre Antihrist. Urmându-l pe Sfântul Efrem Sirul, el spune despre Antihrist că "va trâmbita despre sine precum au trâmbitat înainte-mergătorii si icoanele sale, se va numi pe sine propovăduitor si restaurator al adevăratei cunoasteri de Dumnezeu: cei care nu înteleg crestinismul vor vedea în el reprezentatul si apărătorul religiei, se vor uni cu el. El va trâmbita despre sine că este si se va numi pe sine Mesia cel făgăduit: iesind întru în-tâmpinarea lui, fiii cugetării trupesti vor striga osanale; văzându-i slava, puterea, capacitătile geniale, dezvoltarea cât se poate de cuprinzătoare după stihiile lumii, îl vor proclama dumnezeu, se vor face ajutoare ale lui" (16).

Nouă ni se pare putin probabil ca un om, indiferent de cât bine ar face oamenilor, să fie primit ca Mesia. Ne este greu să întelegem viclenia de care va da dovadă Antihristul.

E nevoie de ani si poate de zeci de ani pregătitori pentru ca valorile crestine să fie îngropate. Încetul cu încetul, crestinii vor fi învătati să creadă că banul este atotputernic, că trupul este mai important decât sufletul. Credinta va fi pervertită încetul cu încetul: viata de nevointă crestină va fi substituită de o viată comodă si iubitoare de plăceri.

Sfântul Ignatie ne spune că va fi o asteptare aproape generală a Antihristului care va putea împlini dorintele oamenilor. El va corespunde celor mai variate exigente: cei care apreciază întelepciunea acestei lumi vor vedea în el un geniu. Cei dornici de îmbogătire îsi vor vedea buzunarele pline. Cei care caută minuni, având râvna căută-torilor de comori, îsi vor vedea asteptările împlinite: Antihrist va face minuni pe care stiinta omenească nu le va putea explica.

Vorbind despre minunile Antihristului, Sfântul Ignatie prezintă pe larg învătătura ortodoxă despre minunile pe care le primeste Biserica, despre rostul lor si despre motivul pentru care harismele s-au împutinat în vremurile noastre.

Atragem aici atentia asupra câtorva aspecte ale problemei: în primele secole ale Bisericii, minunile au avut rolul de a completa, de a sluji mărturisirea prin cuvânt. Pentru ca Vestea cea bună să fie primită de către popoarele care trăiau în întunericul păgânătătii si al nestiintei, Dumnezeu S-a folosit de semne minunate.

Dar în clipa în care credinta a fost primită, minunile s-au împutinat.

Semnele aveau rolul de a-i chema pe oameni la Dumnezeu.

Din istoria mântuirii se vede că semnele nu au avut loc haotic: nici o minune nu a fost inutilă. Prin fiecare dintre ele, i s-a adresat omului o chemare de întoarcere la Dumnezeu. În momentul în care se pierde din vedere importanta pedagogică a minunilor, se pierde din vedere rostul lor.

În Evanghelii ni se prezintă multe dintre vindecările pe care le-a făcut Hristos. Din ele vedem că tămăduirea sufletului este mult mai importantă decât tămăduirea trupului. Sfântul Ignatie ne pune înainte cu multă claritate învătătura ortodoxă despre boală: boala nu este dusman al mântuirii; dimpotrivă, pe multi îi ajută la tămăduirea sufletească. Si răbdarea bolii este o binefacere mult mai mare decât vindecarea minunată.

Tămăduirea poate fi cerută numai dacă există hotărârea nestrămutată ca sănătatea să fie folosită în slujirea lui Dumnezeu.

Celor care cer vindecare fără a se gândi în ce mod se vor folosi de ea li se atrage atentia asupra faptului că tămăduirea cerută poate fi spre osândă vesnică. Tămă-duirea trupească poate fi piedică pentru tămăduirea sufletească.

Pentru oricine citeste Vietile Sfintilor este evident că acestia nu au căutat harisme, nu au cerut de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Si totusi, chiar când au primit aceste harisme, sfintii le-au folosit cu dreaptă socoteală. Faptul că un mare sfânt, Varsanufie din Gaza, a refuzat să îsi tămăduiască ucenicul prin rugăciune, con-siderând că îi este mai de folos să rabde suferinta, are o însemnătate extrem de mare. Ni se prezintă o altă întelegere a suferintei fată de cea cu care noi suntem obisnuiti.

Din cartea sfântului Ignatie reiese foarte clar ideea potrivit căreia "harismele" vindecătorilor moderni, radiestezisti sau alte soiuri de bioenergeticieni, nu au nimic în comun cu harismele sfintilor taumaturgi. Acesti vindecători, oricât de neverosimil ar părea, folosesc puterea diavolului.

Cineva s-ar putea întreba: "Dar ce, diavolul face bine?"

Da, face si bine. Dar numai în măsura în care acest bine relativ îl ajută să piardă sufletele. Dacă un bolnav se vindecă de cancer, prin tehnici vrăjitoresti, vindecarea nu îi este spre tămăduire. Sfintii Părinti au atras atentia asupra faptului că o astfel de tămăduire trebuie refuzată.

Dumnezeu stie exact ceea ne este de folos. Exemplul pe care îl dă Sfântul Ignatie, al Sfântului Apostol Pavel (care de de trei ori i-a cerut Domnului izbăvirea dintr-o anumită neputintă care îi îngreuna activitatea misionară), arată că Dumnezeu nu ascultă cererile care nu ne sunt de fapt de folos (chiar dacă nouă ni se par astfel). De cele mai multe ori Domnul, în marea Sa dragoste fată de oameni, nu ascultă decât cererile care ne sunt spre mântuire. Iar atunci când totusi ascultă si celelalte cereri, o face numai ca oamenii să îsi cunoască neputinta si să îsi înteleagă greseala.

Atunci când cererile noastre sunt îndreptătite, Dumnezeu nu pierde nici o ocazie de a ne asculta, de a-Si arăta dragostea pe care ne-o poartă. Unul dintre modurile în care se manifestă această dragoste este grija cu care ne conduce pe calea mântuirii, grija cu care ne ajută să deosebim întunericul de lumină.

Ultima parte a acestei cărti are ca temă principală vederea duhurilor - un subiect extrem de controversat. Si de această dată perspectiva duhovnicească intră în con-tradictie flagrantă cu diferitele pozitii întemeiate pe înte-lepciunea lumii acesteia.

Fără a fi ironic, Sfântul Ignatie constată nu numai faptul că majoritatea oamenilor moderni nu cunosc învă-tătura ortodoxă despre vederea duhurilor, ci si faptul că nici nu au habar despre existenta unei astfel de învătături. Cât priveste cunoasterea strict teoretică pe care o au unii privitor la lumea duhurilor, ea este la fel de valoroasă ca lipsa oricărei cunostinte. Dacă nu cumva are o sensibilă valoare negativă.

Sfântul Ignatie, asemenea unui profesor de literatură care îsi îndeamnă studentii la studiu înainte de a-si preciza punctul de vedere, recomandă crestinilor să cereceteze îndeaproape învătătura Bisericii.

El nu neagă cunoasterea ratională, cunoasterea "de scoală". Dar precizează că această cunoastere trebuie să fie sustinută de cunoasterea prin lucrare.

Geniile si oameni de cultură, oricât ar fi de "ex-perti" în aprofundarea Traditiei ortodoxe, câtă vreme nu trăiesc în propria viată Ortodoxia si nu simt în inimile lor lucrarea Sfântului Duh, rămân ca niste oameni care vorbesc despre înot fără să fi înotat în viata lor.

Învătătura "după literă" riscă să rămână o învătătură a acestei lumi. Or credinta crestină este cu totul altceva: nu este calea prin care cunoastem vreo născocire a vreunui Părinte filozof, ci este calea prin care care cunoastem Adevărul.

Cuvintele Sfântului Ignatie Briancianinov despre faptul că este imposibilă cunoasterea "rezultatelor" experientei crestine în lipsa parcurgerii directe a drumului crestin ar trebui gravate pe frontispiciul fiecărei Facultăti de Teologie ortodoxă: "Cărturarul crestin este dator să învete despre Împărătia Cerurilor nu doar din auzirea propovăduirii privitoare la ea, ci si prin cercare" (76). Învătătura strict ratională, lipsită de suportul trăirii, naste fii înspăimântători.

Sfântul Ignatie consideră extrem de importantă cunoasterea învătăturii ortodoxe despre vederea duhurilor de către crestini; el afirmă că cei care tăgăduiesc existenta duhurilor, tăgăduiesc în acelasi timp, fără să fie constienti, si credinta crestină. Există astfel de oameni. Si nu putini. Cum se explică faptul că Sfântul Ignatie are o pozitie dură fată de ei?

Răspunsul nu este prea greu de găsit: în momentul în care fragmentăm învătătura ortodoxă, separând ceea ce ni se pare bun de ceea ce ni se pare discutabil, ceea ce ni se pare obligatoriu de primit si ceea ce poate fi refuzat, negăm faptul că această învătătură este dumnezeiască. O tratăm ca pe o filozofie a acestei lumi. Dar adevărul nu poate fi fragmentat. Predania Bisericii tocmai aceasta este: o dumnezeiască mărturie despre adevăr.

În momentul în care segmentăm acestă mărturie o transformăm în altceva. Fragmentarea pe care o aducem învătăturii se reflectă în propria noastră fragmentare. Nu mai putem fi crestini ortodocsi.

De aceea Sfintii Părinti adunati la cel de-al saptelea Sfânt Sinod Ecumenic i-au condamnat pe cei care deformează Traditia: în momentul în care deformezi această Traditie te rupi de Hristos care este izvorul acestei Traditii.

Nu putem fi ortodocsi renuntând la ceea ce este specific Ortodoxiei: păstrarea Sfintei Traditii. Si cum ar putea cineva să se considere ortodox dacă respinge existenta duhurilor? Cum ar putea duce lupta duhovnicească dacă nu crede în existenta dusmanului nevăzut? Asa ceva nu este cu putintă.

Sfântul Ignatie explică pe scurt de ce: dacă nu există diavoli, atunci întruparea Domnului "nu are nici pricină, nici scop".

Dacă nu ar fi existat diavol, atunci Adam nu ar fi fost ispitit. Dacă Adam nu ar fi căzut, nu mai era nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze pentru mântuirea noastră.

"Dar de unde putem avea siguranta că există diavoli?", se întreabă unii. Dacă nu o avem prin credintă, altfel nu o putem avea. Numai dacă nu cumva devenim slujitori ai întunericului, si atunci stăpânii ni se arată fată către fată.

Cei care vor să aibe certitudinea că dracii există se plasează într-un teren minat: dacă ar putea ajunge numai prin rationamente logice la constatarea existentei diavolilor, prin rationamente similare ar putea demonstra existenta lui Dumnezeu. Dar nimeni nu va putea demonstra cu argumente lumesti cele duhovnicesti. Nimeni nu poate demonstra existenta Celui care vrea să credem în El si să Îl slujim cu dragoste, fără a fi apăsati de certitudinea intelectuală a prezentei Lui.

Cine respinge existenta diavolilor, respinge calea mântuirii. Atunci când te afli într-o luptă nu poti evita regulile ei. Dacă ne imaginăm că putem ajunge în Împărătia Cerurilor fără a tine cont de regulile pe care Dumnezeu ni le asează înaintea ochilor prin Predaniile Sfintilor Părinti, cădem într-o mare înselare: lupta noastră va fi lipsită de cunună.

După ce am atras atentia asupra greselii pe care o fac cei care încearcă să aibă un punct de vedere personal si diferit de învătătura ortodoxă, să vedem care sunt punctele principale ale învătăturii Sfântului Ignatie despre vederea duhurilor.

Cunoasterea acestei învătături ne este de folos pentru că avem de luptat nu numai împotriva patimilor si poftelor noastre, ci mai ales împotriva puterilor întunericului. Abia în momentul în care stim cine ne este vrăjmasul ne putem apăra de el.

În ceea ce priveste vederea duhurilor, înselarea drăcească este foarte mare, si multi au fost înselati de diavol tocmai pentru că nu au stiut cum să se apere.

Omul, după căderea sa, nu mai este vrednic să vadă lumea îngerilor. Simturile sale au devenit trupesti, si nu mai pot percepe duhurile care Îl slăvesc neîncetat pe Dumnezeu.

Duhurile care se arată de obicei oamenilor, chiar dacă afirmă că sunt suflete ale răposatilor sau îngeri, sunt de fapt diavoli.

Omul cade usor în cursa mândriei pe care o întinde vederea acestor duhuri: nu îsi dă seama că nu este la măsura la care să vadă duhuri. I se pare că a atins măsura sfinteniei, si de aceea nici nu îi trece prin cap că se află în legătură cu diavolii.

Mai ales că vrăjmasul mântuirii este plin de viclenie, si stie cum anume poate doborî fiecare suflet care i se deschide. Diavolul nu spune numai minciuni, pentru că dacă ar face asa ceva ar fi demascat usor. El amestecă într-un mod foarte abil adevărul cu minciuna. El spune exact atât adevăr cât trebuie pentru a amăgi sufletele. Si o face cu atâta iscusintă încât să îi însele până si pe cei care stiu că diavolul poate lua chipul unui înger de lumină.

Mândria este usa prin care diavolul intră; spun unii: "da, stiu că unora li se arată draci, dar mie mi se arată îngeri...". Ei ajung uneori chiar să scrie cărti despre deosebirea duhurilor, să precizeze care vedenii sunt înselătoare si care sunt de la Dumnezeu. Dar nu îsi dau seama că "profesorul" lor este diavolul.

Crestinii să înteleagă că nu trebuie să caute să-i vadă si să vorbească cu ei. Cei care insistă să intre în legătură cu duhurile se deschid de bună-voie lucrării putericului întunericului. Vor să le fie mai bine si fac tocmai ce este rău. Sunt ca niste sinucigasi care vor să scape de dureri trecătoare într-un mod care îi duce la suferinte vesnice.

Comunicarea cu mortii nu este decât tot o formă de comunicare cu dracii. De altfel, în unele cazuri, cei posedati de diavol spun că prin ei vorbesc sufletele unora dintre cei adormiti. Dar pe cât de usor le este oamenilor să îsi dea seama că prin gurile acelora vorbeste însusi dia-volul, pe atât le este de greu să îsi dea seama că acelasi vorbitor se adresează celor care fac spiritism.

Sfântul Ignatie nu se referă la motivele pentru care oamenii ajung să vorbească cu mortii. Vom preciza aici doar două dintre ele: dorinta de a cunoaste cât mai multe despre lumea spirituală, si dorinta de a fi în legătură cu cei dragi care au trecut pe lumea cealaltă.

În primul caz observăm o pervertire a dorintei de cunoastere: în momentul în care vrei să cunosti lucrurile în alt mod decât în cel pe care l-a rânduit Dumnezeu, dorinta firească de a cunoaste devine diavolească: lumea duhurilor nu o putem cunoaste după propriile capricii. Cei care vor să stie mai multe pot citi despre aceasta în Sfânta Scriptură si în scrierile Sfintilor Părinti. Dar în clipa în care se consideră vrednici de o cunoastere directă arată că au fost înselati de acelasi "sarpe" care le-a spus primilor oameni: "Vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscând binele si răul" (Facere 2, 5).

În cel de-al doilea caz avem de-a face cu o pervertire a dorintei de comuniune. Biserica mărturiseste că cei vii se află în legătură cu cei morti. Cum? Prin rugăciune. Dumnezeu, pentru rugăciunile Bisericii, îi ajută pe cei morti. Pe cei mântuiti îi înconjură cu si mai multă lumină; iar celor din iad le usurează suferintele, si pe unii chiar îi mântuieste.

O dovadă a grijii celor vii pentru cei morti o vedem în parastasuri. Slujbele de pomenire a mortilor nu sunt doar un mod de aducere aminte, un mod de păstrare a memoriei celor adomiti: sunt un mod de a-i ajuta, arătându-le dragostea pe care le-o purtăm.

Cei care pervertesc modul firesc de pomenire a răposatilor, si încearcă să intre în legătură cu ei prin diferite metode spiritiste, se poartă ca si cum ar putea stabili ei însisi ce e bine si ce e rău. Ca si cum ar fi ei însisi măsura binelui.

Biserica spune clar: spiritismul este o înselare drăcească. Cei care ajung la alte concluzii îsi imaginează că au acces la o sursă de informatie mai sigură decât Biserica. Dar pierd din vedere că Biserica nu face altceva decât să dea mărturie despre Capul ei, care este Adevărul.

Dracii nu se arată numai celor care fac sedinte de spiritism. Se arată de multe ori si celor care suferă mult după pierderea unei fiinte dragi. Moartea unei persoane apropiate are si o trăsătură inexplicabilă. "Dumnezeu a vrut să îl ia la El...", spun unii, dar lasă să le scape si un suspin: "De ce, Doamne, de ce?".

Dacă sufletele adânc îndurerate de moartea unei persoane dragi nu cunosc sau nu primesc învătătura ortodoxă despre aparitiile duhurilor, pot fi foarte usor înselate de acestea: prezentându-se în chipul persoanelor dragi, si invocând dragostea ca principalul motiv pentru care se fac văzute, diavolii intră pe usa pe care le-o deschid oamenii. Si, după ce vreme îndelungată se poartă astfel încât vătămarea pe care o aduc să fie greu de observat, după ce câstigă încrederea vizionarilor, trec la a doua etapă a nimicirii sufletesti. Încep să spună o serie de minciuni, amestecate în mod viclean cu lucruri adevărate; si astfel vizionarii primesc drept bune născocirile pierzătoare de suflet.

Sfântul Ignatie prezintă pe larg cele două moduri de vedere a duhurilor: vederea trupească si vederea duhovnicească. Vederea trupească o au oamenii care percep lumea duhurilor căzute, iar cea duhovnicească o au cei care, ajungând la măsura sfinteniei, au devenit asemenea îngerilor în trup. Sufletele lor s-au curătit prin pocăintă, prin nevointă si prin rugăciune îndelungată. Îl poartă în inimile lor pe Hristos si prin harul Duhului Sfânt sunt părtasi unor trăiri pe care ceilalti nu le pot întelege.

Sunt unii care, cunoscând această deosebire, se consideră totusi vrednici de vederea duhovnicească. Ei nu îsi dau seama de propria orbire. Sunt prinsi de o falsă smerenie si cred că au ajuns la trăiri înalte.

Modul în care se poate pune în evidentă înselăciunea acestora este foarte simplă: cei mai multi consideră că au ajuns la aceste trăiri înalte prin anumite forme de spiritualitate diferite de trăirea ortodoxă. Chiar dacă folosesc si anumite învătături ortodoxe, în esentă învătătura lor este diferită de cea a Bisericii.

În momentul în care ei vor să îsi compare propria experientă cu învătăturile Sfintilor Părinti nu este suficient să citească numai pasajele privitoare la vederea duhovnicească. De altfel, nu le este greu să identifice în aceste pasaje propriile experiente. Este neapărat necesar ca acestia să citească si pasajele în care scrie clar că "trăirile mistice" ale celor care s-au îndepărtat de predaniile Părintilor nu sunt altceva decât stări induse de diavol, si vedeniile pe care le au sunt înselătoare.

Încercarea lor de a justifica o experientă paralelă trăirii Bisericesti nu este sinceră. Ori tin cont de întreaga învătătură crestină - care le dă în vileag înselarea - ori refuză în mod deliberat raportarea la această învătătură.

Cât despre cei care se lasă păcăliti de aparitiile înselătoare, fiind convinsi că mergând pe drumul Bisericii au ajuns la sfintenie, metoda recuperatoare este aparent simplă: ar fi de ajuns să meargă să stea de vorbă cu marii duhovnici ai zilelor noastre. Ei le pot arăta că se află în înselare, le pot pune degetul pe rană, ajutându-i să înteleagă că roadele smereniei adevărate le sunt străine. Că roadele arătărilor pe care le-au considerat sfinte este mândria.

Dar ar fi prea simplu ca vindecarea să aibă loc atât de repede. Cei care cred mintii lor, pornind de la faptul că în zilele noastre s-a micsorat numărul părintilor care au darul deosebirii duhurilor, se păcălesc pe ei însisi spunându-si că sunt la un nivel atât de înalt încât nu mai e nimeni atât de "elevat" încât să le poată da sfaturi. Că ei ar fi dispusi să primească sfaturi, dar nu au cui să le ceară.

Dar acest rationament este gresit. Până la sfârsitul lumii, Dumnezeu va avea preotii Săi alesi care vor sti să dea în vileag cele mai viclene curse în care diavolul încearcă să îi prindă pe credinciosi.

În privinta celor care spun că drumul fizic până la astfel de părinti este lung si obositor, că au poate chiar câteva sute de kilometri de parcurs până la ei, nu îsi dau seama că printr-o astfel de afirmatie mărturisesc precis cât de mult pret pun pe vietuirea duhovnicească. O astfel de atitudine oglindeste cât este de mare râvna pe care o au pentru cele sfinte.

Să nu uităm că sfintii însisi se considerau nevrednici să aibă vedenii minunate. Ar trebui ca oamenii care cad în înselare să îsi dea seama de rătăcirea lor chiar si numai prin faptul că le lipseste constiinta propriei nevrednicii.

Sfânta Traditie ne arată în mod clar care sunt roadele vedeniilor dumnezeiesti si cele ale celor înselătoare: cele de la Dumnezeu aduc în inimă smerenie, celelalte mândrie. Sfântul Ignatie arată însă că, din cauza orbirii, oamenii nu vor să recunoască starea în care se află.

Una din aceste situatii o întâlnim atunci când cei înselati aduc în sprijinul conceptiilor lor idei de a căror veridicitate nu se îndoiesc. Pornesc de la premiza că din moment ce supozitiile lor se întemeiază pe lucruri adevărate nu au cum să se însele.

Între cele mai răspândite justificări de acest gen se remarcă ideea potrivit căreia dacă duhurile care apar spun viitorul, ele cu sigurantă sunt trimise la Dumnezeu.

Trebuie făcută o distinctie: duhurile care "prezic"adevărul de multe ori nu fac altceva decât să tragă concluzii logice din mersul actual al evenimentelor.

Dracii stiu tot ce s-a întâmplat în trecutul nostru, si stiu si tot ce se întâmplă în momentul actual. Dacă noi nu tinem seama de această însusire a lor riscăm să confundăm profetia cu constatarea.

Dracii ne pot spune că un prieten vine să ne viziteze dinainte ca acela să ajungă la poarta noastră. Aceasta nu a fost o prezicere care s-a adeverit.

Sfântul Ignatie explică cât de usor pot fi oamenii păcăliti de duhurile care "prezic" viitorul . Este foarte usor ca oamenii lipsiti de discernământ să fie înselati de duhurile întunericului.

Sunt anumite cazuri în care totusi duhurile respective "prezic" si evenimente a căror deducere logică este imposibilă. În aceste situatii pur si simplu diavolii calculează, cu o anumită marjă de eroare, ceea ce s-ar putea întâmpla. Si faptul că de multe ori duhurile se înseală, fapt dovedit usor de statistică, nu face decât să confirme că nu aveau cum să nimerească întotdeauna : solutia cea mai probabilă nu se dovedeste si cea reală.

Argumentarea Sfântului Ignatie este în întregime fundamentată pe Sfânta Scriptură si pe Sfintii Părinti. Nu este deci de mirare că cei care nu recunosc drept autorizată această fundamentare nu au cum să înteleagă concluziile Sfântului Ignatie.

Pentru crestinii ortodocsi această carte va fi de folos nu numai în ceea ce priveste strict problemele pe care le tratează. Întâlnind aici o argumentare care răstoarnă idei acceptate în mod curent de către crestinii care nu stiu pozitia ortodoxă fată de subiectele tratate, vom întelege cât de periculoasă este însusirea unor idei care contravin predaniilor Sfintilor Părinti. Vom întelege că numai păstrând aceste predanii mergem pe calea mântuirii.

Cartea Sfântului Ignatie reuseste să pună în evidentă si trăsăturile celor care se consideră buni crestini, dar de fapt sunt înselati diavol.

Unii dintre acestia vor încerca să conteste cele spuse de sfânt: "Poate că Sfântul Ignatie a gresit. Poate că s-a înselat. O fi scris bine despre viata crestină, dar în privinta vederii duhurilor a gresit".

Sfântul Ignatie a spus: "Îndrăznim a numi învătătura despre minuni si semne înfătisată de către noi învătătură a Sfintei Biserici Ortodoxe, învătătură a Sfintilor ei Părinti. Necesitatea vitală a unei expuneri exacte si, pe cât se poate, amănuntite a acestei învătături este limpede" (61).

Ar putea oare vreunul dintre cei înselati să spună că, folosindu-se de scrierile Părintilor, poate arăta greseala Sfântului Ignatie? Nu. Pentru că Sfântul Ignatie nu a scris după mintea sa. El a mărturisit învătătura ortodoxă.

Adevărul nu este de două feluri. Nu pot fi adevărate în acelasi timp învătăturile Sfintilor Părinti si învătăturile vizionarilor care fac atâta vâlvă în zilele noastre.

"Dar poate că Sfântul Ignatie a interpretat gresit învătătura Traditiei...", ar spune unii. Ideea aceasta, a greselilor pe care le fac sfintii, este inspirată de diavol. Nu e o idee nouă, dar are un succes din ce în ce mai mare.

Sfintii nu au scris numai după capul lor, au scris după cum trăiau. Dacă ar fi dat mărturie despre lucruri mincinoase, nu ar fi fost sfinti; Duhul adevărului nu S-ar fi sălăsluit întru ei. Nici unul dintre ei nu s-a abătut de la dogmele Bisericii. Si dacă în anumite chestiuni fată de care pozitia Bisericii nu era foarte clară, unii au avut pozitii care în timp s-au dovedit gresite, astfel de cazuri sunt extrem de rare (si problemele respective erau secundare).

Dar niciodată sfintii nu au învătat altfel decât ceea ce primiseră de la înaintasii lor. Niciodată vreun sfânt nu a contestat Traditia bisericească ca să îsi impună propriile cugetări.

Nu trebuie să căutăm a armoniza învătăturile Bisericii cu părerile noastre. Ci trebuie să modelăm părerile noastre după predaniile ortodoxe. Altfel ne îndepărtăm de Adevăr.

Întotdeauna sfintii au căutat să absoarbă învătătura Bisericii, asa cum apa absoarbe buretele. Această învătătură le-a modelat vietile; această învătătură i-a dus la sfintenie.

Oamenii trebuie să aleagă: de o parte stă Hristos, ocrotindu-Si Biserica, de celaltă parte înteleptii acestei lumi. De o parte Fiul lui Dumnezeu, de cealaltă parte slujitorii diavolului. Nu poate exista nici o părtăsie între cele două tabere.

Nu trebuie trecută cu vederea nici eventuala confruntare dintre învătătura ortodoxă si asa-zisele descoperiri ale stiintei care sprijină neopăgânismul. Astăzi s-a perfectionat tehnica vorbirii cu "mortii" prin înregistrări audio-vizuale. Poate contesta cineva aceste înregistrări? Nu. Dacă spunem că vocile care se înregistrează sunt ale diavolilor, suntem luati în râs. Si totusi, oricât de rafinată ar fi înselarea diavolească, tot înselare rămâne.

Dacă ni s-ar demonstra "stiintific" că vocile sunt ale mortilor, o astfel de demonstratie ar trebui să ne convingă nu de progresele stiintei, ci de iscusinta diavolului.

Niciodată stiinta nu poate contrazice adevărul credintei crestine. Si atunci când o face, atunci e cu sigurantă vorba de falsificări ale argumentelor stiintifice.

În ceea ce priveste problemele duhovnicesti, stiinta nu are cum să se implice în nici una dintre ele

Sfântul Filaret al Moscovei a spus că dacă ar fi scris în Sfânta Scriptură că Iona a înghitit chitul, si nu că proorocul a fost înghitit de chit, ar fi crezut chiar si aceasta. Asa si noi ar trebui să putem spune: dacă stiinta ar demonstra cu o sumedenie de argumente că învătătura ortodoxă despre vederea duhurilor (sau despre orice altceva) este gresită, preferăm să rămânem fideli Sfintei Traditii, prin care vorbeste Însusi Hristos, decât să dăm crezare ochilor si mintii noastre.

Studiul de fată este o încercare de a prezenta cititorilor din zilele noastre mesajul Sfântului Ignatie, citi-torilor care trăiesc într-un univers foarte diferit fată de cel al contemporanilor Sfântului Ignatie. Când sfântul se referea la cei înselati, vorbea despre un număr foarte mic de oameni. Numărul acestora a crescut însă cu o viteză uimitoare.

Omul de azi, care trăieste într-un mediu în care se încearcă substituirea vietii duhovnicesti prin "extazuri mistice" si "experiente paranormale", are mare nevoie de învătăturile Sfântului Ignatie.

Mai ales că Sfântul Ignatie nu a făcut altceva decât să prezinte predaniile ortodoxe, si nu a încercat să le înlocuiască cu vreo conceptie personală.

În momentul în care cineva pretinde că este învătător al adevărului, este judecat în functie de diferitele criterii pe care le au oamenii în privinta cunoasterii adevărului. De cele mai multe ori dascălii rătăcirilor propun nu numai adevăruri fantomatice, ci si criterii false de apreciere a adevărului.

Între acestia, vindecătorii cu bioenergie au un mesaj simplu: "Vindecăm, deci avem putere de la Dumnezeu. Cine nu vindecă nu are putere de la Dumnezeu, deci nu cunoaste adevărul."

Sfântul Ignatie nu prezintă criterii de apreciere a adevărului; el nu vine să mărturisească un adevăr straniu sau un adevăr care a fost ascuns vreme îndelungată. El mărturiseste învătătura Sfintilor Părinti. Pentru el, Adevărul poate fi găsit numai în Sfânta Traditie, si orice învătătură potrivnică Sfintei Traditii este gresită.

Chiar dacă există si eretici care îsi justifică rătăcirea folosindu-se de citate din Sfintii Părinti, demersul lor este supus esecului: mai devreme sau mai târziu ei vor fi nevoiti să se confrunte cu învătătura sobornicească a Bisericii, cu adevărul propovăduit de Hristos. Si o asemenea confruntare le vădeste înselarea.

Sfântul Ignatie Briancianinov ne atrage atentia asupra faptului că nu trebuie acordată nici cea mai mică atentie fenomenelor drăcesti. Constatăm totusi că mijloacele prin care ni se trezeste curiozitatea fată de aceste fenomene sunt foarte variate: multimea de emisiuni si de articole despre acest subiect.

În momentul în care ne obisnuim să citim despre aceste manifestări, în momentul în care le dăm atentie, am făcut deja primul pas gresit. "Dar nu am făcut spiritism, doar am vrut să citesc cum decurge o sedintă de spiritism", spun unii. Dar de la astfel de lecturi multi s-au îndepărtat de Biserică.

A saptea poruncă bisericească spune răspicat: "Să nu citim cărti eretice". Putem întelege că această poruncă poate fi extinsă asupra oricărui mod de propagandă a învătăturilor rătăcite.

Omul de astăzi suferă de boala curiozitătii: vrea să stie cât mai multe lucruri despre tot ceea ce se petrece în lume. Si atunci când scormoneste după stiri despre paranormal are impresia că face un lucru deosebit. Dar de fapt, încercând să îsi satisfacă patima curiozitătii, îsi deschide sufletul înselării.

Manifestările puterilor drăcesti sunt acoperite cu un strat de gros de noroi: oricine vrea să afle despre ele se murdăreste. Nu poti rămâne curat după ce ai citit ceea ce scriu slujitorii întunericului. Ajungi la efectul contrar citirii cărtilor duhovnicesti; în loc să se lumineze mintea, se întunecă.

Ar fi bine ca măcar această idee să rămână întipărită în mintile celor care vor citi cartea Sfântului Ignatie Briancianinov; le va aduce mult folos...




Încheiere

Această carte nu a fost scrisă pentru ca cititorii care au convingeri diferite de ale Bisericii, fără să fie constienti de aceasta, să fie însemnati cu pecetea ereziei.

Scopul principal nu a fost de a da cu pietre în nimeni. Sunt constient de faptul că, la nivel misionar, slujitorii Bisericii au foarte multe de făcut. Este deci oarecum de înteles greseala celor care, fără a sti că nu e bine să primească anumite învătături, au făcut acest pas.

Dacă lupta dusă de Biserică împotriva ereziilor contemporane ar fi mai intensă, cred că multi dintre cei păcăliti de diavol ar renunta la înselarea lor.

Cu mai mult de zece ani în urmă, eu însumi, autorul acestei cărti, am căzut pradă rătăcirilor prezentate în această carte. Am fost interesat de astrologie, eram convins de autenticitatea Evangheliei după Toma, ca si de basmul călătoriei lui Iisus în Orient (descris în "Viata Sfântului Issa"), si credeam că prin yoga voi deveni supraom... Dacă acum combat aceste rătăciri, o fac deoarece cred că dacă atunci un singur preot mi-ar fi vorbit despre cele prezentate în această carte, m-as fi lepădat de îndată de erezia pe care o consideram adevăr spiritual. Sau, chiar dacă nu m-as fi lepădat de erezie, cel putin as fi fost pus pe gânduri.

Tocmai acest lucru mi-as dori să îl fi făcut prin această carte, ca si prin celelalte cărti ale mele pe teme asemănătoare.

Iar dacă această carte a fost citită si de către crestini întăriti în credintă, de către fii adevărati ai Bisericii, m-as bucura să stiu că acestia vor încerca să îi ajute pe cei care se află în diferite rătăciri să ajungă la lumina lui Hristos, făcându-i să înteleagă că se află în ghearele diavolului.

Acestora le repet îndemnul Sfântului Cosma Etolianul: "Să vă bucurati si să vă veseliti de mii de ori că v-ati învrednicit să fiti si voi crestini ortodocsi bine-cinstitori si să plângeti si să vă tânguiti pentru necinstitorii-de-Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umblă în întuneric, în mâinile diavolului [62;180].

Bibliografie selectivă

1 Biblia - sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, (E.I.B.M.B.O.R), 1994

2 Arhieraticon - adică rânduiala slujbelor săvârsite cu arhiereu, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti,1993

3 Molitfelnic - cuprinzând slujbe, rânduieli si rugăciuni săvârsite de preot la diferite trebuinte ale crestinilor, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti,1998

4 Învătătură de credintă crestin ortodoxă - Catehism, Cluj, 1993

5 Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba-Iulia, 1993

6 Adrian, Pr. Simeon, Biserica, sectele si fratii mincinosi, Editura Pelerinul, Iasi, 1998

7 Aivanhov, Omraam Mikhael, Un nou înteles al Evangheliilor, Editura Prosveta, Bucuresti, 1992

8 Andreas, Peter & Rose Lloyd Davies, Stiintele Secrete, Editura SAECULUM I.O., Bucuresti, 2000

9 Ankerberg, John & John Weldon, Realitatea despre viata după moarte, Editura Agape, Făgăras, 1997

10 Ankerberg, John & John Weldon, Realitatea despre astrologie, Editura Agape, Făgăras, 1997

11 Atanasie cel Mare, Sfântul, Scrieri ( partea I), E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1987

12 Blond, Georges, Furiosii Domnului, Editura Politică, Bucuresti, 1976

13 Briancianinov, Sfântul Ignatie, Despre vedenii, duhuri si minuni, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

14 Brune, Francois, Hristos si karma, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997

15 Brune, Francois, Mortii ne vorbesc, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1994

16 Chifăr, Nicolae pr., Istoria crestinismului II, Editura Trinitas, Iasi, 2000

17 Costian, Dan, Adevărul despre Yoga, Editura Valmi

18 Damaschin, Sfântul Ioan, Dogmatica, Editura Scripta, Bucuresti, 1993

19 Dionisie Areopagitul, Sfântul, Epistole, Editura ALL, Bucuresti, 1994

20 David P.I., diac., Invazia sectelor, Editura Christ, Bucuresti, 1997

21 Efrem Vatopedinul, arhim., Cuvânt din Sfântul Munte, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2001

22 Filaret, Ioan pr., Crestinism si yoga?

23 Floca, Ioan N., arhidiac. prof. dr., Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1993

24 Giovetti, Paola, Straniu si inexplicabil, Editura Agni, Bucuresti, 1995

25 Good, Timothy, Ei sunt aici, Editura Valdo & Savvas Press, 1993

26 Groothuis, Douglas, Portrete istorice atribuite lui Isus din Nazaret, Editura Ariel, Timisoara, 1995

27 Harrison, Peter & Mary, Viata înainte de nastere, Editura Europolis, Constanta, 1993

28 Henri, Claude, conte de Saint-Simon, Noul crestinism, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

29 Hristodul Aghioritul, ierom., La apusul libertătii, Editura Sophia, Bucuresti, 1999

30 Hunt, Dave, Pacea globală si aparitia lui Anticrist, Editura Agape, Făgăras, 1997

31 Hunt, Dave & T. A. Mc Mahon, Seducerea crestinătătii, Editura Agape, Făgăras, 1996

32 Ioan Gură de Aur, Sfântul, Scrieri (partea a III-a), E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1994

33 Ioan de Kronstadt, Sfântul, Spicul viu, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

34 Ilie Cleopa, arhim., Călăuză în credinta ortodoxă, Editura Sfintei Mănăstiri Sihăstria, 2001

35 Ilie Cleopa, arhim., Despre vise si vedenii, Editura Bunavestire, Bacău, 1994

36 Irineu al Lyonului, Sfântul, Demonstratia propovăduirii apostolice, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2001

37 Kernbach, Victor, Dictionar de mitologie generală, Editura Stiintifică si Enciclopedică, Bucuresti, 1989

38 Kernbach, Victor, Enigmele miturilor astrale, Editura Albatros, Bucuresti

39 Marler, John & Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

40 Negureanu, Cristian, Civilizatiile extraterestre si a III-a conflagratie mondială, Editura Datina

41 Nietzsche, Friedrich, Antihristul, Biblioteca Apostrof, 1996

42 Novak, Adolf, Miscarea carismatică, Editura Lumina Lumii, Korntal, 1995

43 Paisie Aghioritul, Cuviosul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan, Schitul Lacu, 2000

44 Paraskevaidis Hristodoulus, mitrop., Războiul împotriva satanei, Editura Anastasia, Bucuresti, 1998

45 Paulus, Stefan, Nostradamus -1999, Editura Antet, 1998

46 Pătrut, Adrian, De la normal la paranormal, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991

47 Petroaia Lucian, diac., Nu este sfârsitul lumii în anul 2000, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galati, 1998

48 Pop Irineu Bistriteanul, P.S., Sfântul Irineu de Lyon - polemist si teolog, Editura Cartimpex, Cluj, 1998

49 Popovici Justin, arhim., Biserica si statul, Schitul Sfântul Serafim de Sarov, 1999

50 Rodion, pr., Oameni si demoni, Mănăstirea Slătioara, 1996

51 Rose Serafim, ierom., Ortodoxia si religia viitorului, Cartea Moldovei, Chisinău, 1995

52 Rose Serafim, ierom., Sufletul după moarte, Editura Anastasia, Bucuresti, 1996

53 Sachelarie Nicodim, ierom., Pravila bisericească, Parohia Valea Plopului, Prahova, 1999

54 Savin, Ioan Gh., Iconoclasti si apostati contemporani, Editura Anastasia, Bucuresti, 1995

55 Teofan Zăvorâtul, sfântul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucuresti, 1999

56 Valea, Ernest, Crestinismul si spiritualitatea indiană, Editura Ariel, Timisoara, 1996

57 Vasile, Danion, Dărâmarea idolilor, Editura Bunavestire, Galati, 2002

58 Vasile, Danion, Jurnalul convertirii, Editura Bunavestire, Galati, 2002

59 Vasile, Danion, Despre înfruntarea necazurilor, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

60 Weiss, Brian, O mărturie a reîncarnării, Editura Lotus, Bucuresti, 1992

61 Wurtz, Bruno, New Age, Editura de Vest, Timisoara, 1994

62 *** Viata si învătăturile Cuviosului si Sfintitului Mucenic Cosma Etolianul, Editura Deisis, Sibiu, 2001

63 *** ELTA - Revistă de metafizică, nr. 5/1993

64 *** Evanghelii apocrife, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996

65 *** Evanghelia după Toma, Editura Arca, Bucuresti, 1993

66 *** Fenomenul sectelor sau al noilor miscări religioase, document oficial al Vaticanului, tipărit în limba română de Misionarii Verbiti, com. Săbăoani

67 *** Pelerinul rus, Editura Sophia, Bucuresti, 1998

68 *** Sfânta Lumină pascală de la Ierusalim, Schitul Sfântul Serafim de Sarov

69 *** Viata si învătăturile Cuviosului Părinte Filothei Zervakos, Editura Orthodox Kypseli, Tesalonic, 1994

70 *** Ce să credem despre New Age, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 2002