În loc de introducere:

"Va veni ceasul, şi acum este"

Bună!

Eu sunt una dintre acelea cu care nimănui nu-i face plăcere să vorbească: o desfrânată. Sunt studentă în ultimul an, din marea bunătate a lui Dumnezeu, care se varsă şi peste cei buni şi peste cei răi.

În urmă cu 2 luni am cunoscut un băiat bun... El şi-a păstrat fecioria, dar eu nu. Eu am căzut în păcatul desfrânării de la 16 ani, cu unul din foştii mei prieteni cu care am stat 6 ani (acum am 24 de ani). Între timp am dat peste un duhovnic bun, care a aruncat sămânţa şi pe pământul uscat al sufletului meu, sperând că aceasta va rodi spre slava lui Dumnezeu şi până la urmă am renunţat la acel prieten (dar nu şi la desfrânare, se pare, cel puţin nu la cea din mintea mea). Neavând prieten, îmi era mai uşor să mă feresc de desfrânare (cu fapta), dar de îndată ce îmi făceam un prieten bun, lupta mea se prăbuşea. Dumnezeu m-a întors prin necazuri, dar eu nu am fost hotărâtă să rămân lângă El şi m-am întors la vărsătura mea (nu vă condamn dacă vă scârbiţi de mine, căci şi mie îmi este silă de mine). Astfel am concluzionat că băieţii sunt ocazia şi nu cauza desfrânării mele, şi, din moment ce cauza este în mine (patima desfrânării), poate ar fi mai bine să îmi păstrez prietenul şi să încep să lupt cu patima. Această decizie a mea a rămas doar la stadiul de proiect, căci de fiecare dată când mă aflu în prezenţa lui mă port ca o curvă (iertaţi-mă, dar cuvântul desfrânată e prea blând), şi în perioadele de pauză tocmai eu îi fac apologia vieţii curate în Hristos. În ultima perioadă am încercat să înţeleg ortodoxia, dar din păcate m-am limitat doar la schimbarea exterioară (port fuste lungi etc.), iar în mine e o mocirlă de nedescris. Mă gândesc că am smintit pe unii băieţi mai evlavioşi care cunosc trecutul meu murdar şi văd această schimbare nesinceră.

Am fost [folosesc trecutul pentru că nădăjduiesc că fiecare clipă poate fi pentru mine acel "acum" ("va veni ceasul, şi acum este") al schimbării] o curvă din pasiune şi mi-am cultivat cu multă atenţie această latură a sexualităţii căreia m-am dăruit. Ca unul care v-aţi ridicat, vă rog să mă ajutaţi.

Când l-am întâlnit pe prietenul meu am zis: "gata, mi-am găsit soţ". E curat, nu a mai avut alte prietene sau aventuri, deci e potrivit pentru viaţa în Hristos pe care vreau să o duc. Dar, din câte am observat, el e curat pentru că nu a avut ocazia să cadă, iar eu sunt ocazia pe care şi-o doreşte, în timp ce el este "ocazia" pe care eu nu mi-o doresc.

Din câte am înţeles, ortodoxia arată calea omului spre fericirea veşnică. Ştiu că scopul vieţii e mântuirea, dar nu pot să mă ridic. Mi se pare imposibil ca eu să nu mai fiu o curvă, deşi la Dumnezeu şi imposibilul este posibil. E dureros că am înţeles câte ceva, dar nu am voinţa să lupt.

Nu merit să îmi găsesc un soţ îndrăgostit de Hristos mai mult decât de mine, dar simt că numai unui asemenea soţ m-aş putea supune. Totuşi după curvie urmează văduvie (- adică orice păcat îşi are pedeapsa lui -), cum să sper că voi fi o soţie creştină a unui soţ credincios? Da, şi eu sunt printre cele care cred că nu merită o viaţă fericită.

Tragedia este că sunt în ultimul an şi am mult de învăţat. Dotarea mea intelectuală e modestă şi trebuie să compensez cu multă muncă, dar sunt foarte tulburată şi blocată pe toate planurile. Prietenul meu ar vrea să-i fiu soţie (aşa spune el), dar nu sunt sigură că mai vreau eu. Mă simt debusolată, căci am impresia că altul mai bun nu merit, deşi ştiu că nu este el ceea ce mi-aş fi dorit. Nu cred că se va schimba pentru mine (să devină un bărbat credincios), la fel cum şi în schimbarea mea îmi este greu să cred, numai dacă Dumnezeu va picura har în sufletele noastre se poate produce o minune.

Eu nu pot purta răspunderea propriului meu suflet, cu ce drept să îl învăţ pe el să postească, să se spovedească, să fie mai bun, când eu nu sunt un bun exemplu (căci una spun: că vreau să fiu lângă Hristos, şi alta fac: curvesc). Singura rază care m-a călăuzit spre spovedanie a fost întâmplarea cu acel călugăr care cădea în desfrânare şi apoi se întorcea şi plângea cu amar la icoana Maicii Domnului, iar apoi cădea şi iar se întorcea. Diferenţa dintre mine şi călugărul acela este că eu nu plâng cu amar.

Simt că dacă voi cădea în curvia aceea crâncenă (cu tot felul de perversiuni şi nelegiuiri cărora le-am slujit cu pasiune), nu mă voi mai putea ridica, şi credeţi-mă că acest moment este aproape, având în vedere cât de uşor cedează prietenul meu la "atacurile" mele (susţinute, dar nu premeditate, căci de fiecare dată îmi pare rău şi vreau să nu mai fac).

Nu toţi au puterea de a se ridica de atât de jos, iar eu mă simt printre aceşti neputincioşi. SUNT ÎN CĂDERE LIBERĂ.

Iertaţi-mă şi ajutaţi-mă.

Doamne ajută!

În ultima vreme primesc din ce în ce mai des scrisori de la tineri care, după ce au căzut în anumite păcate, mă roagă să îi ajut. Dar nici o scrisoare nu m-a impresionat atât de tare precum scrisoarea pe care tocmai aţi citit-o şi voi Am fost [folosesc trecutul pentru că nădăjduiesc că fiecare clipă poate fi pentru mine acel "acum" ("va veni ceasul şi acum este") al schimbării] o curvă din pasiune şi mi-am cultivat cu multă atenţie această latură a sexualităţii căreia m-am dăruit.

Sper că nu greşesc dacă spun că aceeaşi nădejde de izbăvire de păcat a avut-o şi Sfânta Maria Egipteanca atunci când şi-a înţeles adâncimea căderii Ceea ce este cu totul altfel astăzi este că, spre deosebire de secolul al V-lea, în care a trăit sfânta, când comunitatea creştină strălucea prin virtuţi, lumea creştină de astăzi este greu lovită de armele patimilor, de armele îngerilor căzuţi Cei care vor să se schimbe, fie ei tineri sau adulţi, trec printr-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de debusolare. Dar, cu toată debusolarea care răzbate din rândurile fetei, dorinţa de îndreptare a vieţii este mult mai mare.

Mie scrisoarea fetei mi se pare o biruinţă a lui Hristos. Nu prin faptul că fata a trecut de la păcat la sfinţenie, ci pentru că fata dă mărturie că glasul conştiinţei este viu. Da, iubiţilor, în acest mileniu III în care valuri de nebuni îşi trâmbiţează perversiunile şi căderile lor, strigând asemenea lui Nietzche că "Dumnezeu a murit", şi o dată cu moartea lui Dumnezeu proclamă moartea conştiinţei, totuşi un glas spune în şoaptă că Dumnezeu e viu şi că, oricât am fi de păcătoşi, El ne aşteaptă să ne pocăim

Îmi doresc din tot sufletul ca această fată să ajungă să se bucure ea însăşi de lumina cunoaşterii lui Dumnezeu şi să poată mărturisi şi prin faptele ei că cel ce îşi doreşte mântuirea poate birui patimile, oricât de tare ar fi apăsat de ele.

Acestei fete îi dedic cartea de faţă Nădăjduiesc că va găsi în ea răspuns la unele întrebări. (De fapt tot duhovnicul este cel care îi poate da ajutorul de care are nevoie, pentru că numai el a primit de la Dumnezeu puterea de a ierta păcatele; faţă de acest ajutor rândurile mele sunt o picătură de apă într-un ocean, dar pe cel care merge însetat prin deşert îl bucură şi câteva picături de apă picături care îl ajută să-şi continue drumul până la prima oază).

"Cum, îi dedici cartea unei fete care se prezintă ca fiind desfrânată?" m-ar putea întreba cineva. Da, răspund eu, pentru că tocmai unor astfel de cititori m-am şi adresat în rândurile mele. Am scris pentru tinerii care, căzuţi mai mult sau mai puţin în păcatul desfrâului, au înţeles că viaţa nu îşi poate găsi împlinirea doar în patimi şi pofte trecătoare

Oricât am încerca, ne este destul de greu să ne izolăm sub un clopot de sticlă şi să fim surzi la larma lumii moderne. Trăind în lume, ne confruntăm cu ispitele şi cu problemele ei. E realitatea, e lumea ce ne înconjoară. Cei ce trăiesc în lume, fie ei şi sporiţi duhovniceşte, trebuie să fie conştienţi de ispitele existente, să poată lupta cu ele. În asta stă puterea lor, nu în a le ignora şi în a se face că nu le văd, a se preface că ele nu există. Şi între cele mai presante ispite se află, incontestabil, cea legată de sexualitate.

Cred că aş fi fost ridicol dacă aş fi tratat un astfel de subiect într-un limbaj angelic, pietist. La sfârşitul unei conferinţe pe care am ţinut-o studenţilor sibieni, duhovnicul lor mi-a mulţumit că nu am vorbit ca şi cum m-aş fi aflat în faţa unor tineri asexuaţi... Pentru că folosisem cuvinte tabu, atinsesem subiecte tabu. (De altfel, la conferinţele pe care le-am ţinut în centrele universitare, întrebările privitoare la sexualitate nu au lipsit. Dimpotrivă.)

Cei care merg la biserică şi se spovedesc des găsesc la preoţi răspunsurile cele mai potrivite pentru frământările lor. De aceea, am considerat că este bine să răspund mai ales celor care, deşi merg uneori la biserică, se ruşinează să se spovedească pentru că nu au nădejde că se pot izbăvi din căderile lor. Am mai scris şi pentru cei care cred în Dumnezeu, dar, dintr-un motiv sau altul, stau departe de Biserică. Adică unor tineri care nu sunt dispuşi să citească o carte de genul Convorbirilor despre sexualitate ale lui V.V. Zenkovski. Am încercat să mă adresez chiar şi tinerilor al căror puls poate fi regăsit în paginile pe teme de educaţie sexuală ale revistei Bravo, şi care sunt consideraţi oi pierdute, deşi nici un păstor nu iese în căutarea lor. Ei bine, eu tocmai acestor tineri nebăgaţi în seamă am încercat să le scriu...[1]

Fac o paranteză: "Tinerii români pun mai mult accent pe credinţa în Dumnezeu, mai mult de jumătate declarându-se a fi persoane destul de religioase, după cum arată sondajul de opinie ŤSituaţia tineretului şi aşteptările saleť, realizat de CURS la cererea Autorităţii Naţionale pentru Tineret. Aplecarea spre religie a persoanelor din segmentul de vârsta 14-19 ani este în concordanţă cu dorinţa lor de a fi pace în lume, însă vine în contrast cu valori precum democraţia şi libertatea individuală, situate pe ultimele locuri în topul valorilor în care cred tinerii"[2]. Conform sondajului respectiv, pentru tineri cele mai importante sunt următoarele valori: credinţa în Dumnezeu pentru 45%, pacea pentru 44%, respectul pentru ceilalţi oameni pentru 32%, realizarea, împlinirea de sine pentru 30%. În timp ce, de exemplu, doar 14% au inclus democraţia între valorile pe care le acceptă...

Dacă pentru 45% dintre tinerii români este importantă credinţa (atât de importantă încât a primit cele mai multe voturi), de ce oare mare parte dintre aceşti tineri nu vin la biserică? Doar românii, cel puţin pe hârtie, sunt aproape 90% ortodocşi.

Răspunsul este că mulţi tineri nu ştiu ce este de fapt Biserica, şi nu înţeleg că Dumnezeu în care ei cred a lăsat-o pentru a fi aşezământ al mântuirii. Sunt mulţi care cred în Dumnezeu, dar stau departe de Biserică, nevrând să ducă o viaţă de lipsuri şi renunţări. Pentru că, nefăcând primii paşi în viaţa creştină, nu îşi dau seama că viaţa în Biserică este o viaţă a împlinirii, şi nu a eşecului.

Iar alţii, deşi înţeleg rostul Bisericii, se consideră prea iubitori de păcat pentru a reuşi să îşi schimbe viaţa şi fiind prea sinceri ca să ducă o viaţă de compromis, o viaţă făţarnică în care una să creadă şi alta să facă preferă să trăiască departe de Hristos, iar la biserică să vină doar la marile sărbători, la botezuri, nunţi şi înmormântări.

Cred că şi acestor tineri, care cred în Dumnezeu dar nu găsesc motive pentru a duce o viaţă creştină, Biserica ar trebui să le iasă în întâmpinare. Şi nu doar prin preoţi sau prin profesorii de religie, ci prin fiecare creştin. Trebuie să înţelegem universul noii generaţii şi să sădim în el sămânţa cea bună

În ce priveşte subiectul sexualitate, cu afirmaţia "Sexualitatea mea nu-i priveşte pe părinţi" au fost de acord 78% dintre băieţi şi 67% dintre fete, iar împotrivă doar 19% dintre băieţi şi 29% dintre fete (Sondaj L Express - Science & Vie Junior, 2000[3]).

Am scris articolele din cartea de faţă ca să le întind tinerilor o mână de ajutor. Dacă greşesc şi cât greşesc ieşind în întâmpinarea lor într-un mod neconvenţional, Dumnezeu ştie. Orice pionierat presupune însă nişte riscuri. Dar cine fuge de frica riscurilor fuge de ţintă. Şi pierde

Între iubire şi păcat

"Bună seara, iubite, te-aştept ca şi când numai dragostea noastră ar fi pe pământ, mai presus de măriri, de căderi, de cuvânt" "Bună seara, iubito"

Am ascultat prima oară cuvintele acestui şlagăr în copilărie Vocea Loredanei Groza şi cea a lui Ion Caramitru m-au impresionat puternic Mi-am dorit să am şi eu parte în viaţa mea de o asemenea poveste de dragoste. Şi, după dezamăgiri şi eşecuri, după greşeli mai mari şi mai mici, m-am îndrăgostit cu adevărat

Au trecut mai mult de opt ani de atunci. Şi de multe ori simt că numai dragostea noastră ar fi pământ, dragostea dintre mine şi iubita mea, frumoasa mea, bucuria mea, soţia mea Vreau să vă vorbesc puţin despre frumuseţea dragostei

Poate că aţi auzit deseori cum oamenii în vârstă caută să vă convingă că dragostea tinerilor nu e decât un foc de paie, un mijloc de stârnire a poftei trupeşti. (Nu cred că e numai aşa deşi, de multe ori, aşa e).

Cred că, din dorinţa de a-şi feri fiii de patima desfrâului, discursul Bisericii conţine o mie de referiri la distrugerea prieteniei prin curvie, dar prea puţine referiri la păstrarea unei prietenii frumoase, curate, de durată (E adevărat că una o implică pe cealaltă, dar dacă un prieten îi spune unui şomer să nu moară de foame nu înseamnă că îl şi ajută să îşi câştige existenţa)

Îmi plac foarte mult şi versurile următoare: "Bună seara, iubito Poţi să-ţi spun în cuvinte că puţine mai sunt pe pământ lucruri sfinte, că intră iubiri prematur în morminte. Sunt destui care vor să ne pună la uşa iubirii zăvor, să pună cătuşe cuvântului dor"

Mulţi tineri simt că dragostea lor e frumoasă şi se luptă cu toate puterile ca ea să nu se împuţineze, să nu fie aruncată "prematur în morminte" de către oameni care nu au iubit şi nici nu iubesc, de oameni care se răzbună pe alţii pentru că nu se simt în stare să iubească

Există câţiva autori ai unor texte duhovniceşti în care, fiind combătută patima desfrâului, este combătută indirect şi iubirea ca şi cum nu ar exista iubire curată Am citit chiar de curând într-o carte împotriva patimii desfrâului unele pasaje în care sunt analizate câteva dintre poeziile de dragoste prezentate în manualele şcolare. Unele critici sunt justificate, dar altele

"Adăugând la neruşinare negrăita hulă prostească: Ťîntreaga ta fiinţă nu pot să n-o iubesc, prin ea respir, prin ea trăiescť, viaţa netotului şi bicisnicului e o oarecare târfă! Vedeţi cât de scârbavnic sunt ispitiţi copiii spre gândul închinării curveşti la idolul de carne şi sânge, adică spre lepădarea de Hristos. ()

ŤA venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori

Că au să-mi crească aripi ascuţite până la nori

Că ai să te ascunzi într-un ochi străin

Şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac

Iau cuvintele şi le-nec în mare,

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

Într-o dragoste mareť (Limba română, Manual pentru clasa a VIII-a, Humanitas, 2000).

Iar manualul tâlcuieşte: ŤA venit toamna, este vorba despre începutul unei stări de tristeţe, melancolie etcť. Asta zic şi eu: curvia, beţia şi imaginaţia sunt înjugate cu tristeţea, care duce la deznădejde şi la sinucidere. Toată viaţa poeţilor e o sinucidere înceată, de unde tragem încheierea: tot artistul e o Iudă"[4].

Spuneţi-mi sincer, vă conving astfel de critici? Pe mine nu cred că m-ar fi convins

(Aş fi fost de acord cu faptul că elevii de şcoală generală sunt cam necopţi pentru a înţelege astfel de versuri. Dar cred că sunt cu atât mai necopţi a înţelege cum se poate lipi patima de sufletul lor în timp ce citesc poezii din manualele şcolare. Şi criticile prea dure li se pot părea ridicole[5])

De multe ori îi spun soţiei mele versurile lui Nichita Stănescu: "întreaga ta fiinţă nu pot să n-o iubesc, prin ea respir, prin ea trăiesc" Evident, nu folosesc exact aceleaşi cuvinte Şi, poate, nici nu folosesc cuvinte (Cred că cele mai multe declaraţii de dragoste i le-am făcut în gând)

"Dar cum să trăieşti prin altcineva în afară de Dumnezeu? Înseamnă că nu asculţi porunca de a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima ta"

Întrebare: cât de des ne gândim la Maica Domnului atunci când facem un acatist către un sfânt? Sau, cât de des ne gândim la Maica Domnului atunci când citim Psalmii (excepţie făcând, evident, versetele prooroceşti despre ea)?

Întrebarea mea cred că lămureşte cum stau lucrurile Atunci când iubim pe cineva din toată inima noastră nu înseamnă că ne lepădăm de Dumnezeu E foarte important însă să vedem dacă dragostea noastră este binecuvântată de Dumnezeu sau nu...

Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima ce simt Aţi văzut filmul Love Story? Dacă da, cred că mă înţelegeţi, dincolo de cuvinte. Vreau să spun doar că dragostea e frumoasă. Scriu şi plâng ca un prost, după ce tocmai am recitit textul din Love Story. Textul începe aşa:

"Ce ar fi de spus în legătură cu o fată de 25 de ani care a murit? Că era frumoasă şi inteligentă? Că-i plăcea Mozart şi Bach? Şi Beatles-ii?... Şi eu?..."

Şi plâng pentru că unii dintre prietenii mei creştini au spus că filmul e de doi bani pentru că nu prezintă o dragoste creştină standard Plâng pentru că mă simt de o mie de ori mai aproape de eroii filmului şi de dragostea lor nebună decât de cei pentru care iubirea e o vorbă goală, pentru cei care s-au căsătorit dar nu trăiesc şi nici nu au trăit o poveste[6] Îmi place Love Story Îmi dau seama că cei care nu au văzut filmul nu au cum să înţeleagă cuvintele de început În schimb, pe cele de la sfârşit le pot înţelege: "Dragostea înseamnă să nu fii nevoit să spui niciodată Ťîmi pare răuť"

Poate fi aceasta o definiţie creştină a dragostei? Da, din punctul meu de vedere da. Chiar dacă nu e o definiţie completă, este însă o definiţie frumoasă

Despre dragostea aceasta, care nu aduce niciodată păreri de rău, vreau să vă vorbesc Acum sunteţi tineri şi trăiţi intens tinereţea

Vreau să vă vorbesc despre iubirea binecuvântată de Dumnezeu, despre iubirea care se încununează în căsătorie, despre iubirea care durează veşnic.

Cred că toţi îndrăgostiţii simt că ar vrea să rămână lângă persoana iubită "pentru totdeauna". Asta e esenţa dragostei, să simţi că celălalt îţi umple viaţa, că te umple de viaţă, de bucurie, de frumos Câţi oare dintre îndrăgostiţi stau pentru totdeauna împreună? Unii nu stau nici măcar un an întreg

Cred că dragostea adevărată e cea pe care o ţii în inima ta toată viaţa şi o iei cu tine pe lumea cealaltă

(Culmea: pe un post de radio religios tocmai au pus Love Story Bine au făcut, e semn că realizatorii emisiunii au înţeles că sufletul omului se poate hrăni şi cu muzică, nu numai cu citate sau cu predici)

Vreau să vă spun, prieteni ai mei, că Dumnezeu nu este duşmanul poveştilor de iubire Dimpotrivă, este prietenul lor Dacă ar fi să mor astăzi şi ar trebui să îmi scriu testamentul, cred că aş scrie şi asta: "Dumnezeu este prietenul poveştilor de iubire adevărată" Este unul din cele mai profunde lucruri pe care le-am înţeles în viaţa mea

Atunci când inimile voastre se simt pătrunse de fiorul iubirii, atunci când vi se pare că nimeni nu vă poate înţelege, să ştiţi că Dumnezeu este lângă voi[7]

Mă simt obligat să precizez: Dumnezeu nu este prietenul poveştilor de iubire trecătoare, al aventurilor de-o vară sau de-o noapte Spun încă o dată: El este prieten al poveştilor de dragoste adevărată.

De ce îmi place Love Story? Pentru că transmite fiorul iubirii care depăşeşte egoismul...

Da, la prima vedere observăm doi tineri necredincioşi lăsându-se purtaţi de valurile unei iubiri "lumeşti" Eu cred că putem vedea în film mai mult decât atât. Da, ştiu, şi eu sunt împotriva filmelor care îi modelează într-un mod greşit pe tineri. Totuşi, poate că fără vrerea celor care au făcut filmul şi fără vrerea lui Erich Segal - care a scris romanul după care s-a făcut ecranizarea - vedem clar că dragostea tinerilor care stau departe de Dumnezeu nu poate birui moartea. Cel mort trăieşte în inima celui viu, dar doar ca o amintire. Cel mort nu se va mai întâlni cu cel viu

"Dragostea înseamnă să nu fii nevoit să spui niciodată Ťîmi pare răuť" Da, ce replică superbă Dragostea adevărată este cea acoperită de Dumnezeu. Dragostea adevărată este atunci când, după ce te apropii mai mult de Dumnezeu (pe care înainte Îl cunoşteai mai puţin), nu ai de ce să îi spui celuilalt: "Îmi pare rău" Modul în care dragostea ta s-a manifestat nu va fi mai târziu pricină de regrete, nici pentru tine, nici pentru celălalt

"Cum este dragostea adevărată?", aş putea fi întrebat

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată... (I Cor. 13, 8). Ştie cineva vreun imn al dragostei mai frumos decât cel scris de Sfântul Apostol Pavel?

Aceasta este dragostea desăvârşită Este dragostea adevărată pe care trebuie să o căutăm. Aşa trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu, aşa trebuie să ne iubim aproapele. Aşa trebuie să îl iubim pe omul alături de care mergem pe calea familiei

Faţă de această iubire, cea pe care o au eroii din Love Story sau din alte romane şi filme de dragoste păleşte. Da, dacă am avea averi, sănătate, frumuseţe, inteligenţă, dar nu avem iubire adevărată, de fapt suntem săraci, suntem pustii.

Dacă aş avea cea mai frumoasă soţie, dar nu aş iubi-o, aş fi aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea cele mai mari moşteniri şi averi, dar inima mea nu ar cunoaşte dragostea, nimic nu sunt. Şi dacă soţia mea ar avea toate virtuţile, iar eu dacă aş fi un om gata de orice sacrificiu pentru ea, dar nu aş avea dragoste, pustie ar fi viaţa mea Dragostea e răbdătoare, dragostea e binevoitoare, dragostea nu gândeşte răul. Dragostea toate le rabdă Dragostea nu cade niciodată

Mi-am permis să parafrazez cuvintele Sfântului Apostol Pavel, considerând că fiecare creştin ar trebui să le simtă ca fiind propriile sale cuvinte. Cred că fiecare monah ar trebui să se regăsească în ele, şi fiecare mirean, fiecare după măsura lui.

Da, Biserica ne învaţă să ne lăsăm modelaţi de Dumnezeu. El ne învaţă să iubim, să trăim, să facem totul cum trebuie

Să ţinem minte că dragostea adevărată "nu caută ale sale" Să ne dăm seama dacă povestea noastră de iubire poate suporta sau nu acest test. Dragostea adevărată se lasă modelată de Dumnezeu, cea artificială se lasă modelată de patimi, de egoism, de plictiseală şi chiar de minciună[8]

Dacă Dumnezeu, vorbindu-ne prin Biserică, ne spune că viaţa sexuală în afara căsătoriei este un păcat, o face nu pentru a ne ucide povestea de iubire, nu pentru a ne-o arunca "prematur în morminte". Dimpotrivă, ne-o spune pentru că vrea să ne ferească de regrete, de lacrimi, vrea să ne ferească de lanţurile diavolului care se arată drept mare apărător al iubirii[9]

Tinerii se simt foarte singuri, se simt în situaţia de a descoperi ei înşişi ce le face bine şi ce le face rău Unii se dăruiesc trupeşte cu tot ce au mai frumos în ei, crezând că astfel pecetluiesc povestea de iubire. Numai că o astfel de pecete nu ţine

Nu vreau să fiu moralist - o spun de o mie de ori. Vreau doar să îi îndemn pe tineri să caute iubirea curată, iubirea frumoasă[10]. Şi, dacă până acum au cunoscut doar versiunea "piratată" a dragostei, versiunea vândută pe sub mână de diavol, îi rog să nu se mulţumească doar cu atât

Avem o singură viaţă pe lumea aceasta, vrem sau nu. Cel mai important lucru este să căutăm mântuirea, adică fericirea şi împlinirea veşnică. Dacă vom şti ca din poveştile noastre de dragoste să nu Îl gonim pe Dumnezeu, dacă dimpotrivă Îl vom ţine ca pe cel mai bun prieten şi ocrotitor al nostru, nu o să ne pară rău

Dragostea curată vă poate da aripi, dragostea curată vă poate umple sufletele de bucurie Dragostea adevărată vă poate da putere să rezistaţi în faţa greutăţilor vieţii Pentru că e o dragoste susţinută de Dumnezeu

(În timp ce scriam a intrat băiatul meu şi m-a văzut cu ochii în lacrimi. M-a întrebat:

- Ce e tati, ce e cu tine?

- Ce să fie, sunt trist că o lume întreagă se chinuie să îi facă pe oameni răi, să îi facă să se iubească cât mai puţin, cât mai murdar Şi e greu să îţi păstrezi dragostea

L-am trimis la joacă, gândindu-mă că îi e greu să înţeleagă frământarea şi durerea mea Dar voi, care sunteţi mai bătrâni decât el, puteţi să mă înţelegeţi)

Îmi doresc tare mult să mă înţelegeţi Pentru că vreau, atunci când veţi cunoaşte iubirea cea adevărată, să o îngrijiţi cum trebuie, ca pe o floare Astfel încât niciodată să nu greşiţi, ca să nu trebuiască să spuneţi "îmi pare rău" Sau, dacă asta ar fi o utopie, măcar să greşiţi cât mai rar şi să faceţi greşeli cât mai mici[11].

Căutaţi drumul iubirii curate. Chemaţi-L pe Dumnezeu alături de voi. Astfel, toate vor căpăta sens. Va răsări soarele

Floarea

Prinţului Nu pe aici

Undeva, departe, într-un ţinut aflat pe ţărmul mării, trăia un prinţ foarte mândru, Prinţul Roşu. Se purta urât cu soţia sa, cu fiii săi, cu slujitorii săi. I se părea că vieţile celorlalţi trebuie să graviteze în jurul vieţii sale şi se purta ca faraonul care se consideră fiu al zeilor

Într-o zi, un sfetnic i-a adus la cunoştinţă că Marele Cactus, floarea emblemă a familiei lor, care nu creştea decât pe una din îndepărtatele insule pe care le moştenise de la tatăl său, înflorise. Acest eveniment se întâmpla o dată la câteva sute de ani şi prinţul a făcut un şoc la aflarea veştii. Inima sa, plină de iubire de sine, a suportat cu greu momentul.

Aşa că, în loc să se ducă de îndată să îşi admire cactusul, prinţul a fost nevoit să stea în pat, ca să se refacă. În curând, la el au venit în vizită ceilalţi doi fraţi ai săi, Prinţul Negru şi Prinţul Alb. Mai mult pentru a merge să vadă floarea, decât să îşi cerceteze mândrul şi ursuzul frate care zăcea în pat. Din bătrâni se spunea despre Marele Cactus că face cea mai frumoasă floare din lume Că era sau nu chiar aşa, prinţii nu ştiau Dar îşi dădeau seama că fratele lor primise de la Cactus un dar nepreţuit

La acest mic consiliu de familie, Prinţul Roşu a întrebat:

- Ce ne vom face? Dacă se va afla că Marele Cactus a înflorit, vor veni nobili şi prinţi din toată lumea ca să îl vadă Şi ne va fi greu să îl păzim.

- Nu e chiar aşa, insula e greu de aflat, îndrăzni să îl contrazică Prinţul Alb, fratele mai mic.

Dar Prinţul Roşu nu se lăsă:

- Ba da, vor veni. Poate că cineva, gelos, îi va tăia floarea. Gândul acesta nu mă lasă să dorm. Cum să îndrăznească cineva să îmi rănească odorul?

- Fii pe pace, că nu va fi aşa, încercă să îl liniştească iarăşi mezinul familiei.

Dar fratele cel mare, care era ros de invidie pentru că nu ceruse el ca moştenire insula cu cactusul asta pentru că alesese insula cea mare, neaşteptându-se să trăiască clipa în care Marele Cactus ar fi înflorit , intră în vorbă:

- Şi dacă va fi aşa? Nu ne putem permite să riscăm atât de mult. Trebuie să găsim o soluţie ca să îi îndepărtăm pe musafirii nepoftiţi.

- Dar cum?

- Marele Cactus e atât de minunat, încât cei care vor să îl vadă trebuie să fie gata să îşi dea viaţa pentru aceasta. Trebuie să fie gata să facă eforturi uriaşe

- Exagerezi, spuse mezinul. E doar o floare.

- Ba nu exagerează deloc, se răsti la el Prinţul Roşu. Spune-mi, la ce te gândeşti? - îl întrebă pe fratele mai mare.

- Nu mă gândesc la nimic acum, mă voi gândi la noapte, vă veţi gândi şi voi, şi vom afla o cale de a rezolva această dilemă

Noaptea a trecut foarte greu pentru fiecare dintre fraţi. Cel mai greu a trecut pentru fratele cel mic, care îşi dădea seama că nu are nici o şansă să îi convingă pe ceilalţi că vor să ia o hotărâre greşită. Înainte să răsară soarele, Prinţul Negru aflase soluţia. Nu aşteptă să se facă dimineaţă, ci se duse să îi trezească şi pe ceilalţi. Dar şi aceştia erau treji, în camerele lor, şi se frământau.

Prinţul Roşu era tare îmbufnat:

- Cel mai simplu ar fi fost să nu se afle că a înflorit. I-am fi chemat să o vadă numai pe prietenii noştri Dar acum, e prea târziu.

- Şi nici nu putem spune vreo minciună, că porunca Împăratului e clară: toţi mincinoşii din împărăţie să fie pedepsiţi cu moartea, spuse Prinţul Alb, sperând că fraţii săi se vor răzgândi.

- Ştiu ce vom face Nici noi şi nici slugile noastre nu trebuie să minţim. Dar putem trece adevărul sub tăcere, spuse satisfăcut Prinţul Negru.

- Cum? - îl întrebară într-un glas ceilalţi doi.

- Simplu. Nu ne poate obliga nimeni să spunem unde e insula E moştenirea noastră şi nu trebuie să o arătăm altora. Când vor veni prinţi străini pe corăbiile lor, oamenii noştri nu le vor arăta direcţia în care trebuie să meargă. Şi, fără îndrumări, nimeni nu va putea ajunge la insula cu cactusul. Ştiţi doar cu toţii cât de greu este să o găseşti Numai regele ne-ar putea porunci să îl ducem acolo... Nu?

Soluţia aceasta nu îi plăcu însă Prinţului Roşu. Vroia să găsească o cale prin care măcar câţiva străini iubitori de flori să îi vadă cactusul. Unii care să facă eforturi mari pentru aceasta şi care apoi să ducă faima Marelui Cactus în toată lumea. În inima prinţului era o luptă: pe de o parte vroia să fie lăudat şi invidiat de alţii, pe de alta, vroia să îşi protejeze floarea.

- Ştiu cum facem. Când se apropie o corabie străină şi întreabă în ce direcţie trebuie să meargă spre insulă, nimeni să nu îi arate. Cel întrebat are voie să spună doar: nu în direcţia asta Şi atât. Cel care va spune mai mult va plăti cu capul. Oricum, furtunile de acolo îi vor descuraja pe căutătorii fricoşi

- Aşa, nu va minţi, dar nici nu va da sfatul bun, spuse satisfăcut Prinţul Negru.

- Asta nu îi va ajuta la nimic pe cei din corabie, spuse mezinul.

- Ba îi va ajuta. Încolo nu e bine, încolo nu e bine, unii se vor rătăci, dar până la urmă câţiva tot vor afla drumul, spuse Prinţul Roşu.

Dar mezinul insistă:

- Fraţilor, gândiţi-vă că sunteţi într-un deşert şi vreţi să ajungeţi la o oază. Şi că beduinii pe care îi întrebaţi încotro e oaza vă spun doar: încolo nu e, încolo nu e. Nu mai ajungeţi la oază, muriţi în deşert.

Invidiosului Prinţ Negru, care nu ar fi suportat ca faima cactusului să se răspândească în lumea întreagă, îi plăcu însă comparaţia făcută de fratele său:

- Cei mai slabi ar muri în deşert, cei mai puternici ar şti însă să se folosească şi de aceste răspunsuri neclare.

- Aşa va fi, întări Prinţul Roşu. Anunţaţi-i pe toţi slujitorii noştri din insulele apropiate că vor plăti cu capul îndrăzneala de a arăta încotro e Marele Cactus. Au voie doar să le arate musafirilor nepoftiţi că o anumită direcţie este greşită

În câteva săptămâni, şase corăbii au sosit rând pe rând la ţărm. Prinţul Roşu îi primi cu răceală pe musafirii nepoftiţi şi aceştia plecară în larg fără să afle prea multe despre calea pe care trebuiau să o apuce. După alte câteva săptămâni, trei dintre ele s-au întors înapoi. Două se scufundaseră, fiind prinse în mijlocul unei furtuni, iar de ultima nu se ştia nimic.

A mai trecut o vreme, dar tot nu ajunsese nici un prinţ străin pe insulă. Într-o zi, Prinţul Alb veni să îşi anunţe fratele că se dusese vestea cum că Marele Cactus nici nu înflorise şi că totul era doar o minciună a mândrului Prinţ Roşu Până şi regele se supărase, auzind că unii prinţi muriseră căutând insula

- Aşa, deci? Oricum şi eu mi-am dat seama că nu a fost bună hotărârea mea Îmi era teamă că o să fie prea mulţi vizitatori. Voi organiza eu însumi o călătorie, în care îi voi invita pe toţi prinţii care vor să îmi vadă floarea. Trebuie să îmi repar greşeala. De acum înainte, toţi cei care vor să vadă Marele Cactus pot să o facă. Voi pune un cărturar să îmi facă o hartă pe care să o dau corăbiilor care vor veni.

- La ce ţi-a ajutat să te joci aşa cu timpul şi chiar cu vieţile celorlalţi? Ţi-ai făcut o faimă rea, frăţioare.

- Aşa e, asta mă apasă

- Ai fost poreclit Prinţul Nu pe aici Ştii asta?

În timp ce fraţii discutau, o slugă se apropie de Prinţul Roşu, înmânându-i un răvaş.

- Paznicul Marelui Cactus v-a trimis asta

Nerăbdător, prinţul îl întrebă:

- S-a întâmplat ceva?

- Nu ştiu, eu nu, răspunse sluga, plecându-şi ochii.

- Nu se poate, strigă prinţul, după ce citi primele rânduri. Nu se poate

- Ce e, ce s-a întâmplat?

- Floarea, floarea Marelui Cactus s-a ofilit. Şi a căzut la pământ Înainte să fie văzută şi admirată de alţii

- Nu se poate, ar fi trebuit să ţină ani întregi

- Da, ar fi trebuit Abia după ce s-a ofilit, paznicul a înţeles ce îi spusese tatăl său înainte de a muri. Că dacă înfloreşte cactusul, floarea lui trebuie stropită şi cu bucurie, nu doar cu apă. El a crezut că aceste vorbe sunt fără sens, dar şi-a dat seama că floarea noastră avea nevoie nu numai de apă, ci mai ales de bucurie De bucuria şi emoţia celor care, privind-o, s-ar fi minunat ce lucruri frumoase a făcut Dumnezeu Acum, pot să organizez câte călătorii vreau, să pun să se facă o mie de hărţi, degeaba. Mă simt ca şi cum aş fi un ucigaş. Mi-am omorât floarea

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. () Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. () Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege (Matei 23, 13-28).

Cine sunt cărturarii şi fariseii pe care i-a mustrat Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Să fie oare numai învăţătorii Legii celei Vechi, învăţătorii care L-au prigonit pe Însuşi Mântuitorul profeţit de proorocii Vechiului Testament? Ar fi bine să fie aşa Numai că prin cuvintele acestea dure, parcă prea dure pentru Cel care a venit să ne înveţe Legea iubirii, sunt mustraţi şi creştinii care nici nu intră în Împărăţie, nici pe alţii nu îi lasă să intre Nu sunt preoţi, nu sunt învăţători, dar se pun stavile între Hristos şi cei care au nevoie să se apropie de Biserica Sa

Nu vreau să îi arăt cu degetul numai pe alţii, mă arăt şi fără falsă smerenie şi pe mine. Nu numai o dată, ci de mai multe ori în viaţa mea m-am purtat ca un fariseu şi poate că, dacă L-aş fi văzut lângă mine pe Hristos, m-ar fi mustrat la fel de aspru Mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu oameni care nu cunosc credinţa creştină aproape deloc; în loc să îi ajut să înţeleagă că Hristos a venit şi pentru mântuirea lor, să înţeleagă cât de mult i-ar putea împlini viaţa creştină, am reuşit să îi sperii, vorbindu-le doar despre posturi, despre nevoinţă, despre marii pustnici din Sinaxare, despre nebunii pentru Hristos, despre osânda ereticilor şi păcătoşilor care mor nepocăiţi. Numai că, prin cuvintele mele, în loc să îi mişc, i-am convins că Ortodoxia nu e pentru ei Şi, pe cât eram de plin de argumente "nimicitoare" în timpul discuţiilor, pe atât de gol mă simţeam după aceea.[12] Poate nu imediat, poate primul gând era să îi judec pentru cerbicia lor, dar măcar seara, la rugăciune, conştiinţa tot mă arăta cu degetul. Da, îmi spusesem poezia ca un papagal, dar ce folos? Nu era poezia de care aveau nevoie ceilalţi

Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. Şi auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă. Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii (Matei 22, 33-40). Noi strecurăm ţânţarul şi înghiţim cămila Vorbim cu aproapele despre orice, numai despre iubirea cea adevărată nu îi vorbim, sau dacă îi vorbim, nu i-o arătăm. Este uşor să postim miercuri şi vineri, dar este greu să iubim Este uşor să vorbim despre marii pustnici, dar este greu să îi iubim pe cei cu care vorbim Ba chiar avem îndrăzneala de a vorbi despre iubirea lui Dumnezeu, ţinându-ne nasul pe sus, subliniindu-i aproapelui nostru că îl considerăm inferior nouă Reuşim să fabricăm o credinţă creştină uscată, în care bărbaţii îşi idolatrizează bărbile, iar femeile baticul sau fusta, idolatrizăm canonul primit de la duhovnic şi reuşim să ucidem iubirea faţă de aproapele. De vină nu sunt nici canonul, nici barba, nici fusta şi nici baticul (care îşi au fiecare rolul lor), de vină suntem noi că am lăsat iubirea pe ultimul plan. Ne-am blazat tot repetând refrene contra iubirii pătimaşe a acestui veac şi am uitat de iubirea cea curată, de iubirea pe care ne-o cere Evanghelia: Cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii (Rom. 13, 8-10).

Unde este oare această iubire? Ne mirăm că tinerii stau departe de Biserică Dar cine i-a iubit cu adevărat? Cine şi-a pus sufletul pe tavă înaintea tinerilor?... Ne place chiar să vorbim despre iubirea adevărată, dar nu ştim să iubim Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 13-16).

Dar, în loc să lumineze faptele noastre, noi vrem să lumineze cuvintele noastre cât mai iscusite, dar lipsite de dragoste Dar dacă sarea s-a stricat, cu ce se va săra?

Am scris povestea "Floarea Prinţului Nu pe aici" ca să îi ajut pe tineri să depăşească frica de a se apropia de Hristos, frică pricinuită de mulţimea de Nu-uri pe care le-au întâlnit, presărate ca nişte mine pe drumul către Biserică Mai exact, ca să înţeleagă că unele din aceste mine nu sunt puse de Dumnezeu[13], ci de oameni care nu L-au cunoscut cum trebuie Unii creştini (şi chiar unii slujitori ai altarului) se poartă ca şi cum ar avea dorinţa egoistă de a ţine "florile" Împărăţiei Cerurilor numai pentru ei Ca şi cum ar fi fost florile lor, sau ca şi cum ar fi fost îndreptăţiţi să le împartă cui vor ei De fapt, dorinţa lor nu era de a-i împiedica pe alţii să vină la Hristos, ci de a se înălţa pe ei în ochii celorlalţi, ca şi cum ei ar fi singurii creştini de nota 10, iubitori de rugăciune şi de nevoinţe. Ca şi cum într-un labirint de "Nu-uri" doar ei s-ar pricepe să găsească ieşirea Numai că, prin lauda lor şi prin "religia lui NU!" pe care o propovăduiesc fără să îşi dea seama, se pun stavilă între ceilalţi şi Hristos. Şi rămân cu inimile pustii, asemănându-se prinţului care şi-a protejat floarea de privirile altora şi în cele din urmă a rămas fără ea[14]

Tradus literal, cuvântul Evanghelie înseamnă tocmai Vestea cea bună. Da, Hristos, Sfânta Scriptură, Biserica le aduc păcătoşilor vestea cea bună că sunt chemaţi la mântuire Nu le trâmbiţează că trebuie să se întristeze că drumul mântuirii este atât de îngust încât ei nu mai au loc pe el

Ar trebui să ne dăm seama de faptul că cei care stau departe de Biserică au nevoie să audă mai întâi cuvântul "DA". Să audă că "Da", Dumnezeu îi iubeşte, "Da", Dumnezeu îi aşteaptă şi pe ei, oricât de tare ar fi mânjiţi de noroiul păcatului. Să audă că Dumnezeu vrea să le tămăduiască rănile sufletului

Răspunzând chemării Evangheliei şi ţinând porunca iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, aceste suflete vor cunoaşte cu adevărat împlinirea, iar pe lumea cealaltă se vor bucura veşnic Şi, cu gândul la Împărăţia Cerurilor, vor avea puterea să ţină nu numai porunca iubirii, ci şi toate celelalte porunci pe care, fără puterea pe care o dă iubirea, nu ar fi putut să le ţină. Toate celelalte porunci care, fără iubire, îl transformă pe om într-un soldat, într-un robot, ba chiar într-un fel de zombbie. Pentru că, fără iubire, sufletul moare

Sâni mari pentru creiere mici

Daniela: "Mie îmi place să am sânii foarte mari sau foarte dezvoltaţi. Prietenii mei m-au părăsit şi nu mai vorbesc cu mine fiindcă eu nu am sânii dezvoltaţi ca celelalte prietene ale mele"[15].

Nicoleta: "Nu mă dezvolt deloc, toţi mă resping, chiar şi băieţii. Încă la vârsta mea nu am avut un prieten, îmi vine să mă omor. Vă rog frumos să-mi spuneţi ce să fac ca să îmi crească şi mie sânii şi să fiu şi eu mai grasă"[16]

Diana: "Am un mare complex: nu am sânii mari. Îmi este ruşine să mă îmbrac cu bluze mulate, toţi băieţii îşi bat joc de mine, toţi strigă după mine, aceste faze mă duc la exasperare. Din punct de vedere fizic mi se fac multe complimente: că am un corp frumos cu o excepţie, că arăt cool. Am vorbit cu puţini băieţi, ultimul meu prieten mi-a spus în faţă că nu mai putem fi prieteni pentru că nu am sâni şi m-a părăsit. Sunt disperată! Ţin foarte mult la el, m-a părăsit pentru o vagaboandă. Mă gândesc la o posibilă sinucidere, nu mai suport acest chin"[17]

Către toate Danielele, Nicoletele şi Dianele care împărtăşesc aceeaşi perspectivă tristă asupra prezentului: "Fetelor, băgaţi-vă minţile în cap! Nu are rost să vă daţi cu capul de pereţi numai pentru faptul că sânii voştri nu sunt mai darnici cu privirile tinerilor ai căror hormoni tropăie precum un detaşament militar".

Există o psihoză a sânilor mari, o psihoză din ce în ce mai accentuată. Eu nu sunt de părere că trebuie să se lupte împotriva discriminării fetelor nedotate, dar nici ca acestea să fie consolate cu poveşti de adormit copiii. Cred că pur şi simplu ar trebui ca fetele cu sâni mici să capete o altă perspectivă asupra "handicapului" lor.

Îmi este greu să mă adresez mai multor fete deodată, aşa că mă voi adresa unei singure "victime a sorţii".

Ar trebui să fii fericită că din cauza sânilor tăi mulţi băieţi stau departe de tine. E o şansă de care nu au parte fetele bine dotate. De ce? Pentru că băieţii se vor apropia de ele în primul rând pentru sânii lor şi nu pentru sufletul lor. Un băiat rosteşte foarte uşor o declaraţie de dragoste numai pentru a avea ocazia să pună mâna pe un trup care îl înnebuneşte. Foarte greu îi va fi unei fete cu sânii mari să îşi dea seama dacă prietenul ei o iubeşte cu adevărat sau pur şi simplu a fost hipnotizat de nişte balcoane spaţioase.

"Nu pot să mă amăgesc cu un astfel de refren", mi-ai putea spune. Nu vreau să te amăgeşti, pur şi simplu aşa stau lucrurile: de multe ori fetele cu sâni mari sunt curtate de băieţi nu pentru că ar avea cine ştie ce calităţi ieşite din comun, ci doar pentru că sânii lor sunt generoşi.

"Şi nu este asta o mare calitate?"

Nu pot să fiu atât de orb ca să nu constat şi eu că printre tineri această însuşire capătă încetul cu încetul rangul de virtute de căpătâi. Dar ce vorbesc de tineri? Femeia cu sânii mari face parte din setul de vise erotice al bărbaţilor care nu sunt împliniţi de relaţia cu soţiile sau amantele lor. Un prieten îmi spunea că cea mai mare ispită a lui este să facă sex cu o femeie cu sânii XXL, cum au cele din revistele porno.

Să ne întrebăm de ce au atâta trecere fetele cu sânii mari. Există vreo legătură între aceste organe şi mintea unei fete? Sunt sânii mari semnul unei minţi mai strălucite sau al unui coeficient de inteligenţă redus?

Nici una, nici alta. O femeie poate avea sâni revărsabili şi poate fi genială sau proastă de-a binelea. O femeie poate avea sâni milimetrici şi asta nu o face nici deşteaptă, nici proastă.

Dar femeia cu sâni mari este o femeie care îi înnebuneşte pe bărbaţi. De ce? Din mai multe motive, toate centrate în jurul actului sexual. O fată cu sâni mari este mai uşor de stârnit. (Se ştie că sânii reprezintă una dintre zonele cele mai sensibile ale trupului femeii.) Şi masculul se excită foarte tare atingând acei sâni mari. Ce s-ar fi făcut oare dacă fata pe care o agăţa avea sâni mici? I-ar fi fost mai greu să o stârnească şi, mai apoi, nu ar fi avut aceeaşi stare de extaz în faţa trupului ei.

Regula că o fată cu sânii mici este aproape frigidă nu stă în picioare: în literatura de specialitate se menţionează faptul că sunt fete cu pieptul neted care abia dacă sunt atinse reacţionează ca nişte experte în sex. Poate că tocmai complexul de care suferă le dă astfel de senzaţii extreme la cel mai mic impuls. Dar faptul că un mascul se simte mai bine lângă o fată cu sâni mari e valabil. Poate chiar şi numai pentru faptul că presiunea cu care prietenii sau filmele i-au băgat această idee în cap lasă urme care nu pot fi şterse decât foarte greu.

Nu vreau să spun că dacă unui tânăr îi plac formele mai bogate ale sânilor asta înseamnă neapărat că e un tip lipsit de valoare, dar sunt convins că dacă un tânăr renunţă la o fată sau nu vrea să fie prieten cu o fată numai pentru că ea are sâni mici, înseamnă că handicapul de care suferă el e mai serios decât "problema" fetei.

"Sunt mulţi tineri care pun problema aşa"

Şi ce dacă? Afirmaţia mea privitoare la valoarea lor nu se modifică. Faptul că mai au şi spirit de turmă nu îi dezvinovăţeşte. Dimpotrivă. Repet faptul că o fată cu sâni mici ar trebui să îşi fructifice la maxim avantajul pe care îl are. În jurul ei vor roi mai greu tipii obsedaţi de sex şi îi va fi mai uşor să îşi găsească un prieten de valoare. Evident, vânătorii de sex nu vor evita cu totul nici prăzile mai modeste, ai căror sâni sau fese nu intră în standard. Ba chiar le vor considera nişte prăzi uşoare: "Dacă nu are cine ştie ce sâni, e complexată, e mai uşor de băgat în pat". Perspectiva lor nu e chiar utopică: unele fete se culcă cu prietenii lor tocmai pentru a-i recompensa pentru faptul că le-au trecut cu vederea puţinătatea sânilor.

E trist nu numai faptul că alţii îşi dau seama că cineva are motive să fie complexat, este trist când persoana respectivă se lasă doborâtă de complexele ei. "Mă gândesc la o posibilă sinucidere, nu mai suport acest chin", spunea Diana. E oare acesta un motiv întemeiat pentru o sinucidere? Sinuciderea nu e justificată niciodată, nici măcar atunci când cineva se află într-o situaţie de zece ori mai grea. Pe fetele aflate în situaţia Dianei le atenţionez că, deşi îşi imaginează că prin sinucidere stresul lor va lua sfârşit, nu va fi deloc aşa. Să îşi imagineze că dacă se vor sinucide vor ajunge pe o insulă pe care tipi bine, ţinând în braţe fete cu sâni mari, vor arăta cu degetul spre ele strigând dispreţuitor: "schiloadele" şi le vor scuipa cu scârbă.

"Dar nu va fi aşa pe lumea cealaltă", mi-ai putea spune. Da, nu va fi aşa, pentru fetele care se sinucid acolo va fi de o mie de ori mai rău.

Să analizăm puţin ce se poate face cu sânii tăi. Ca să îi măreşti, metoda "clasică" e cu ajutorul silicoanelor.[18] Presupunând că silicoanele nu ar avea efecte secundare nocive pentru organism, să vedem ce ai rezolva dacă sânii ar fi mai apetisanţi. În primul rând ai scăpa de apăsarea că eşti altfel O apăsare serioasă. (Ciudat, pe cât de serioasă este campania dusă de cei graşi pentru ca moda XXL să nu mai fie considerată ridicolă, pe atât de penibil pare efortul de a-i convinge pe băieţi că o fată cu sânii mici nu e handicapată.)

Numai că problemele nu s-ar împuţina, ci doar s-ar schimba. Cine e de vină că sânii tăi nu au fost mai dotaţi? Oare de ce Dumnezeu nu te-a făcut mai arătoasă? Poate pentru simplul fapt că nu aveai nevoie de aşa ceva. Dumnezeu te-a făcut trup şi suflet. Trupul şi sufletul tău se află în armonia ideală pentru ca, la sfârşitul vieţii tale, să ajungi la bucuria veşnică. Ai venit pe lume pentru a străbate un drum sinuos, la capătul căruia se află împlinirea, dragostea adevărată, frumuseţea netrecătoare. Rostul tău, fie că eşti conştientă sau nu, este acelaşi cu rostul fiecărui om: acela de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a te desfăta de frumuseţile veşnice. Orice handicap fizic ar avea un om, acesta nu îl poate împiedica să dobândească raiul. Oare să fie "handicapul" de care suferi tu un asemenea impediment? Nu, evident că nu.

"Dar pe mine nu mă interesează ce va fi atunci, mă apasă faptul că acum nu îmi e bine. Vreau să schimb lucrurile."

Dacă ţi-ar fi fost mai de folos să ai sâni mari, atunci Dumnezeu ţi i-ar fi dat. Tu arăţi exact cum trebuie pentru a ajunge la mântuire. Dacă modifici în mod artificial trupul tău, întreaga ta viaţă va fi schimbată într-un mod pe care tu nu ai cum să îl prevezi. Nu îţi va fi de folos.

"Crezi că vei reuşi să mă convingi să renunţ să îmi măresc sânii cu silicoane, vorbindu-mi despre ce mă aşteaptă pe lumea cealaltă? Eu vreau să mă bucur pe lumea asta."

Depinde şi în ce mod vrei să te bucuri pe lumea asta. Dacă îţi vei mări sânii cu silicoane, vei avea parte într-o anumită măsură de desfătările erotice de care acum consideri că eşti lipsită. Dar vei merge pe un drum al eşecului, pe un drum al neîmplinirii.

În ecuaţia în care îţi încadrezi viaţa, sânii mari sunt prilej de sminteală pentru alţii, iar pentru tine sursă de plăceri trupeşti. Pe o fată care se naşte cu sâni ideali din punctul de vedere al standardului, Dumnezeu o poate ajuta să îşi păzească atât fecioria trupului, cât şi pe cea a sufletului. Faptul că tu râvneşti să porţi sutienele ei nu îţi poate fi de folos - pentru că structura ta sufletească rămâne tot pe vechiul calapod. Înţelegi ce vreau să spun? Trupul şi sufletul, fiind interdependente, ajung să se certe atunci când unul din ele suferă o intervenţie exterioară bruscă ce le modifică armonia. (E ca în cazul schimbării de sex, un bărbat îşi poate tăia penisul, dar tot bărbat rămâne, orice ar avea în slip. ADN-ul rămâne de bărbat, orice ar face.) Nu acelaşi lucru se întâmplă cu fetele ai căror sâni au rămas mici în urma unui accident suferit în copilărie sau din alte motive; în unele situaţii medicii pot da un ajutor real, fără să fie nevoie să se apeleze la silicoane sau la alte metode artificiale.

Ştiu că în acest punct al discuţiei fetele care şi-au băgat silicoane pot să aducă argumente artificiale prin care să te convingă ce avantaje îţi oferă un piept mai generos. Privind însă din perspectivă creştină, mărirea sânilor e un eşec. Chiar dacă poate aduce avantajele erotice mult-aşteptate[19], e clar că aceste avantaje sunt lemne aruncate pe jarul care îi aşteaptă pe desfrânaţi în iad.

"Dar atâţia prieteni m-au părăsit din cauza sânilor", ar putea să îmi spună Daniela. Nu, nu din cauza sânilor tăi mici te-au părăsit, ci din cauză că nu au vrut sa vadă şi altceva, de asta te-au părăsit. Numai un tip obtuz renunţă la o fată din cauză că nu îi plac sânii ei. Sau un taur comunal, un tip obsedat de sex. Deci nu este o pierdere când te părăseşte un asemenea tip. Un tânăr care merită să îţi fie prieten ar trebui să nu se uite doar la trupul tău[20]. Eu nu spun că frumuseţea trupului nu îşi are valoarea ei într-o poveste de iubire, ci spun că sunt fete deosebite pe care băieţii le părăsesc numai pentru că nu au fost în stare să le aprecieze cum trebuie.

Ar trebui să îţi fie clar că dacă sânii mici sunt un motiv pentru ca prietenul să te părăsească, nu pierzi nimic rămânând fără un astfel de prieten. Dar trebuie să ţii seama şi de faptul că în orice despărţire, cel care pleacă recunoaşte greu care a fost motivul real al plecării sale. De multe ori, sub masca unei sincerităţi depline, sunt invocate motive false. Şi oare, dacă cel care te părăseşte vrea să te rănească, nu o face cel mai eficace motivând că a plecat din cauză că sânii tăi sunt prea mici? Gândeşte-te la asta. Chiar dacă mai mulţi băieţi invocă acest motiv, s-ar putea ca fiecare să mintă cu acelaşi sânge rece. De altfel, sunt destule fete cu pieptul generos pe care iubiţii le părăsesc în acelaşi ritm în care te părăsesc pe tine.

Dacă prietenii pot invoca acest motiv pentru a evita să recunoască motivul real al plecării lor (întoarcerea primei iubite, o poveste de dragoste la prima vedere, plictiseala, ), atunci când se va pune problema angajării tale, lucrurile pot sta invers: potenţialul şi potentul şef va invoca alte motive pentru a nu fi nevoit să recunoască faptul că nu este mulţumit de decorul pe care îl oferă sânii tăi. Aici nu am ce să spun decât că, dacă sânii sunt un criteriu de angajare, mai târziu un criteriu de menţinere a postului va fi gimnastica erotică: dacă nu vrei să îi faci poftele şefului, el nu se va sfii să angajeze o fată care din punct de vedere intelectual nu se ridică la măsura ta, dar care se pricepe la ridicatul poalelor în cap. Iată că nici aici pierderea ta nu e reală.

Putem vorbi despre un singur domeniu în care ai simţi cu adevărat lipsa unor sâni mai voluminoşi: în cazul în care ai vrea să devii cântăreaţă sau actriţă. Cum ar fi Pamela Anderson dacă i-ar lipsi pieptul acela care îi desfată pe fani? Să fim realişti: o actriţă nedotată poate face să scadă încasările unui film. Vrei să devii actriţă sau cântăreaţă? Puţin probabil. Aşa că nu are rost să insistăm asupra acestui subiect. (Iar dacă totuşi vrei să fii actriţă, nici atunci duhovnicul nu îţi dă dezlegare la silicoane.)

Oricum, ar trebui să îţi dai seama că nici dorinţa unor fete care se află în situaţia ta şi care spun: "Vreau să am sânii cât mai mari, oricât de mari ar fi" nu are acoperire. Iată ce scrie cu tristeţe o fată aflată în extrema cealaltă: "Am un prieten, de nouă luni, şi am fost de acord să facem dragoste când relaţia noastră va împlini un an, dar simt că nu o voi putea face pentru că îmi este ruşine de sânii mei. Astfel, am hotărât să nu fac dragoste cu nimeni până când sânii mei nu vor fi mai mici. Sunt foarte disperată, pentru că el mă iubeşte, dar nu ştiu cum va reacţiona când îi voi spune că nu pot face dragoste cu el, pentru că motivul nu-l va afla niciodată"[21].

Ciudat, unele fete se declară rebele atunci când este vorba să asculte glasul Bisericii care le cheamă la o viaţă curată, dar când e vorba de anumite idei fixe sau de satisfacerea unor capricii, iubirea de sine le dă puterea de a birui chiar şi atracţia sexuală. Poate că fata care a scris rândurile de mai sus a început până acum viaţa sexuală cu prietenul ei; deşi cu asta nu a rezolvat nimic a căzut din lac în puţ.

Închei răvaşul de faţă adresându-mă tuturor fetelor care sunt nemulţumite de puţinătatea sau de volumul exagerat al sânilor lor: căutaţi adevărata dragoste, căutaţi un tânăr care să vă iubească cu adevărat. Veţi vedea că dacă dragostea voastră va primi binecuvântarea nunţii, atunci soţul vostru vă va iubi ca şi cum aţi avea cei mai super sâni din lume. Unui soţ care îşi iubeşte soţia îi e drag fiecare centimetru din trupul ei. Dacă dragostea porneşte din trup nu poate să ajungă până la suflet şi să-i acopere defectele, dar dacă porneşte din suflet, atunci trece cu vederea micile "imperfecţiuni" ale trupului.

Atunci când doi oameni care se iubesc primesc binecuvântarea căsătoriei, Dumnezeu le curăţeşte minţile şi trupurile prin harul Său. Cei care vă vor lua de soţii nu vor regreta că nu aveţi bustul mai bogat, picioarele mai drepte sau dinţii mai strălucitori. Vă vor iubi aşa cum sunteţi. Şi nu va fi nevoie să îi trageţi de mânecă fiindcă îşi uită privirile pe sânii capabili ai femeilor care trec pe lângă ei

Topless[24]

Eşti frumoasă. Eşti bine făcută. Ai tot ce îţi trebuie. După îndelungi insistenţe, părinţii te-au lăsat să pleci cu gaşca la mare. Deci visurile tale de săptămâni întregi sau chiar de luni de zile s-au împlinit. Ai avut emoţii până în ultima secundă (cine ştie ce toane de moment i-ar fi putut determina pe ai tăi să se răzgândească; of, ciudaţi mai sunt părinţii). Dar iată că ai plecat, te-ai suit în tren. În sfârşit, după ani de zile, din nou spre mare. Şi ţi se pare că viaţa o ia de la început. Te uiţi la el. E iubitul tău şi te scalzi în ochii lui

"Cu tine vreau mereu să fiu,

Să trăiesc aşa cum ştiu,

Fără griji şi fără bani,

Ca la douăzeci de ani"

Bine zic cei de la Voltaj, nu-i aşa? Emoţia e din ce în ce mai mare. Drumul se termină repede. Ecuaţia e simplă: ajungeţi în gară, apoi căutaţi o gazdă tu vei sta în cameră cu prietena ta, aşa cum aţi stabilit dinainte de plecare , vă lăsaţi bagajele şi fugiţi pe plajă.

Soarele e fierbinte, nisipul e fierbinte, dragostea ta e fierbinte Şi, ajunşi pe plajă, vă convingeţi de adevărul melodiei "La mare, la soare, fetiţele sunt goale". Ei, fetiţele nu sunt chiar în costumul de botez, au slipi chiar dacă unii sunt microscopici, dar totuşi sunt. Sutiene însă, din ce în ce mai rar.

Piua! Voi face o paranteză. Marea e o nebunie, ştiu şi eu asta. Cu atât mai mult când iubeşti. Poveştile de dragoste ale tinerilor sunt ţinute în chingi de unii părinţi, mai ales de părinţii fetelor, care se tem pentru ce li se poate întâmpla acestora Ore la care trebuie să te întorci din parc, ore la care trebuie să mergi la culcare, deşi ai mai sta la telefon, cu toate că firul e roşu Şi o sumedenie de cursuri, de examene, de chestii pe care trebuie să le faci cu mai mult sau mai puţin chef. Dar acum e vacanţă În sfârşit. Şi vrei să te bucuri de ea la maxim. Vrei să scapi de stres. Ai o mică strângere de inimă totuşi: îţi e teamă să nu îţi dai în petic Pentru că îţi e vie în minte decepţia pe care ai suferit-o de la fostul tău prieten. Cu el nu ai ajuns la mare, dar ai ajuns în pat. Şi cât de mult îl iubeai Erai sigură că nu te va părăsi. Dar te-a părăsit şi ai fost la limita sinuciderii. Dacă nu ai fi ajuns la duhovnicul tău, cine ştie ce ar fi fost cu tine acum.

Da, ai început o viaţă nouă, te-ai hotărât să îţi păstrezi până la nuntă curăţia redobândită prin spovedanie. Şi prietenul tău ţi-a acceptat această ciudăţenie, chiar dacă deocamdată nu vă gândiţi la nuntă. Au fost câteva situaţii în care el nu a mai rezistat şi ţi-a făcut avansuri. Dar te-ai ţinut tare, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ai avut şi tu momentul în care te-ai dat la el, după ce ai picat examenul ăla şi îţi era teamă că o să ai restanţe în toamnă. Dar el a fost de treabă, şi nu a profitat de tine. Chiar dacă tu ai fost destul de insistentă şi chiar dacă el era un pic ameţit

Deci, ajungeţi la mare. Plaja e magnetică... Vei simţi nevoia să stai cât mai aproape de prietenul tău.

Tu ce vei face: vei purta sutien sau nu? Constaţi cu surprindere că prietena ta, care mai e fecioară, şi l-a dat jos cu dezinvoltură de cum a ajuns pe plajă. "Ca să mă bronzez cât mai estetic", îţi spune ea. Şi tu înghiţi în sec. Dintre toate fetele din gaşcă numai tu porţi sutien. (Deh, trebuia să te gândeşti încă de la început la asta Acum nu mai ai timp să filosofezi, da, era mai bine să fie mai cuminţi prietenele tale, dar comentariile de acest gen sunt prea târzii. "La anul o să am grijă să îmi fac prietene mai aşezate", îţi spui, nefiind nici tu prea convinsă de vorbele tale. Dar simţi nevoia să îţi cauţi un refugiu, să te autosugestionezi că "la anul" va fi altfel.)

Ele se joacă în mare cu prietenii lor şi tu încă şovăi.

"Ce e cu tine?", te întreabă prietenul tău, simţindu-te încordată.

"Nu ştiu ce să fac cu sutienul"

"S-a ofilit?"

"Nu ştiu, nu îmi dau seama, cum e mai bine?"

"Ţi-e ruşine de mine?"

De el îţi e cel mai puţin ruşine, îţi e ruşine însă de ceilalţi, îţi e teamă să nu greşeşti în faţa lui Dumnezeu.

"Şi de tine, dar mai ales de ceilalţi."

"Atunci, lasă-l pe tine şi vino în apă"

Tu îl asculţi, te bucuri că el te înţelege.

Numai că vezi că în apă lui îi mai zboară ochii pe alte piepturi. Simţi bărbatul din el cum îşi cere drepturile

Acum, să fim sinceri. Te simţi oricum complexată că el ştie că nu mai eşti virgină, că fostul tău prieten a avut parte de tine şi actualul nu, aşa că eşti dispusă să faci acest mic compromis. Să schimbi semaforul dinspre piept de pe culoarea roşu pe verde Să ajungă măcar privirile lui acolo unde nu îl laşi să pună mâinile.

"Alaaarmăăă!" Dacă ai ajuns aici, se poate alege praful de curăţia ta. După ce te-ai lăsat mângâiată de privirile lui şi nu ai simţit nimic murdar, oare când va încerca să te mângâie cu palmele, îl vei refuza? Poţi să faci în fiecare zi zeci de mătănii, poţi să citeşti ce acatist vrei, dacă i-ai dat voie să-ţi mângâie pieptul, te-ai ars. Oricât de timide ar fi primele mângâieri, ele vor deveni repede pasionale. Deci, încearcă să te gândeşti dinainte ce vrei să fie la mare. Încearcă să îţi aşterni cât mai bine, ca să dormi cât mai bine, cum zice proverbul.

Din fericire, trenul spre mare încă nu a plecat. Încă nu aţi ajuns pe plajă. Din fericire, încă nici nu aţi luat bilete pentru mare. Aşa că ai timp să judeci lucrurile la rece

Să o luăm pe etape: e bine să te duci cu prietenul tău la mare? Mi-ai spus că te vei duce, indiferent de părerea mea, pe care totuşi mi-ai cerut-o. Eu îţi voi spune totuşi cum văd lucrurile. În privinţa dusului la mare, părerile sunt împărţite, întrucât e o atmosferă foarte erotică, datorată atât fetelor şi femeilor care fac topless ca să nu mai vorbim de cei care fac chiar nudism cât şi perechilor de tineri care se tot sărută şi se tot mângâie, încât zici că mai e puţin şi o fac pe plajă

Tinerii creştini trebuie să îşi pună deci foarte serios întrebarea "are sau nu rost să mergem la mare?" Se poate ca ispitele să fie mult mai mari decât se aşteaptă şi o mică vacanţă să distrugă un suflet

Eu cred că cel mai bine ar fi ca tinerii creştini necăsătoriţi[25] să nu meargă la mare e o atmosferă prea fierbinte Dacă totuşi insistă, să nu meargă decât dacă găsesc plaje decente, decât dacă merg cu familia sau cu o gaşcă pe care o cunosc bine şi din care fac parte tineri al căror comportament nu îi poate influenţa în rău

"Dar nu îţi dai seama cât de sănătoasă e marea pentru organism? Nu se compară cu nimic Aer curat, soare, apă"

Ba da, îmi dau seama. Să ştii că regret sincer că plajele "se poluează" la nivel spiritual din ce în ce mai tare. Mi-aş fi dorit să îi las fără grijă pe copiii mei singuri la mare. Ce va fi până când vor creşte ei, nu ştiu. Poate că peste ani de zile până şi nudismul va expira şi o să fie la modă acuplarea pe plaja plină. Că cea pe plaja aproape pustie e aproape demodată.

Deci, dacă totuşi mergi la mare, ai mare grijă cu ce prieteni şi cu ce prietene mergi. Dacă fiecare cuplu va dori să doarmă într-o cameră separată, sau chiar într-un pat, eu îţi spun că mai bine stai acasă. Da, e cam ridicol ca toţi să doarmă câte doi, numai tu să stai singură. În timp ce prietenul tău se relaxează cu o achiziţie locală

Sunt o mie de chestii de care ar trebui să ţii seama. Unele îţi scapă, dar la altele, cum e topless-ul, te poţi gândi de pe acum.

Nici o fată nu poate să îi pretindă prietenului ei să nu vrea să îi mângâie sânii pe care ea şi-i dezgoleşte cu dezinvoltură. Dacă ea şi-a abandonat sutienul, să ştie că virtutea curăţiei i-a rămas în el

Nici o fată nu poate să îi pretindă prietenului căruia îi permite să îi mângâie sânii să nu ceară şi mai mult. Da, poate el va avea răbdare câteva zile. Dar, dacă până la urmă nu va dori mai mult, înseamnă ori că s-a încurcat cu alta, ori că are probleme fiziologice Nici un tânăr creştin nu va accepta ca prietena lui să facă topless. Sau dacă - prins de val - o va face, îşi va da seama repede că a greşit.

Eu nu spun că e normal ca tânărul creştin să fie de piatră, să nu fie atras de sânii prietenei lui. Ba da, această atracţie e firească. Numai că trebuie înfrânată. Altfel, se ajunge în pat sau în boscheţi

"Şi ce, vrei să mă bronzez urât?"

Nu mă întrerupe acum. Dar hai să îţi răspund: dacă prietenul tău e creştin, faptul că pieptul tău va rămâne alb va fi un motiv de bucurie. Va şti că poate avea încredere în tine, va şti că eşti fata cuminte pe care şi-a dorit-o. Dacă nu e creştin şi ajungi cu el la mare, înseamnă că te joci cu focul.

Dacă totuşi te apasă faptul că fostului prieten i-ai dat mai mult, iar acestuia vrei să îi dai măcar sânii, judeci greşit. Chiar dacă vrei să îi dai doar atât, ţine minte că foarte multe fete şi-au pierdut fecioria numai pentru că i-au lăsat pe prietenii lor să le "exploreze" pieptul.

Strângând material pentru un articol, am citit mai multe declaraţii ale fetelor care au devenit femei. M-a surprins lejeritatea relatărilor în care fata spunea că nu se gândea că îşi va pierde virginitatea, dar că, luată de val, fiind mângâiată pe piept a simţit nevoia de mai mult, s-a lăsat mângâiată şi în alte zone erogene şi până la urmă

Ţine minte: căderea nu vine numai când te aştepţi. Bine, tu ar trebui să ştii asta mai bine. Poate că te gândeşti că în perioada în care te-ai apropiat de Biserică sufletul şi trupul ţi s-au curăţit. Aşa e, numai că foarte repede le poţi întina la loc. Oricum, ştii cât de greu ţi-a fost să îţi schimbi viaţa. Toată pocăinţa ta se va pierde dacă îi laşi patimii cea mai mică portiţă.

Aşa că încearcă să îţi dai seama cât de important este sutienul. Dacă vrei să rămâi a lui Hristos, bucurându-te de o prietenie frumoasă, "coase-ţi" deci sutienul de piept când pleci la plajă. Nu cu ac şi aţă, bineînţeles. Ci cu puterea pe care o are o hotărâre bună. O hotărâre pe care nu ai cum să o regreţi mai târziu.

"Bla, bla, "

Nici un bla, bla. Chiar aşa e

O fată mi-a trimis un e-mail legat de subiectul acestui articol:

Şi eu sunt de părere că marea nu prea e pentru tinerii creştini singuri. Am fost şi eu recent şi poate că să fi mers acolo înainte de apropierea de Dumnezeu aş fi considerat că mă aflu într-un loc în care toate dorinţele ţi se pot împlini, inclusiv "mult-râvnita" dragoste pe malul mării. Dar s-a întâmplat să merg acum şi mare mi-a fost dezamăgirea. Oamenii mi se păreau ostili, nu calzi ca ai noştri, şi farmecul mării era afectat de comercializarea intensivă. Dacă ar putea, oamenii de acolo ar vinde chiar şi locul unde stai pe plajă, chiar şi momentele pe care le petreci în apă.

La un moment dat, am dat de o tarabă unde se vindeau icoane. Erau foarte frumoase. Uitându-mă la ele, parcă simţeam o linişte ireală pentru locul ăla suprasaturat de muzică de tot felul, de reclame la diferite concerte şi de alte zgomote. În momentele acelea mă gândeam că în perioada de vară acolo e locul perfect de înăbuşire a oricărei reclame de spiritualitate. Numai că Dumnezeu nu intră în vacanţă dacă noi intrăm.

Şi, colac peste pupăză, am primit o ofertă de "iubire" de-o seară din partea unui tip care-mi promitea că-mi satisface toate poftele (mi-a transmis un mesaj cu aceste minunate promisiuni). Acelaşi tip, înainte să aflu ce fel de om e, pentru că aparenţele sunt înşelătoare, îmi povestea cum a avut el o iubită cu câţiva ani mai mare, care i-a deschis mintea; iar eu mă gândeam în sinea mea: "Ba tare mă tem că ţi-a întunecat-o de tot". Citind "minunata" lui propunere, m-am simţit atât de prost şi chiar m-am simţit murdară, deşi nu fusese nimic între noi; dar numai simplul gând că el s-a gândit la aşa ceva m-a murdărit. Mă întrebam dacă pentru el o fată înseamnă doar atât: un obiect al plăcerilor lui. Oricum, să-l ajute Domnul să ajungă la lumină.

O reclamă de avertizare pentru cei care vor să meargă la mare ar suna cam aşa: "Marea locul unde ai parte din plin de aerul deosebit de nesănătos al păcatului, zgomot cât încape, unde orice pornire sufletească nobilă e uşor de sufocat, unde Îl poţi întrista cu uşurinţă pe Dumnezeu!"[26]

E-mail-ul mi se pare scurt şi la obiect. "No comment"

Masturbarea

"chiar şi preoţii ortodocşi au început să vorbească despre această anomalie sexuală ca despre un Ťinstinct sexual naturalť. (Astfel, acum câţiva ani, un preot modernist din America a fost auzit spunând la o oră de seminar că Ťnu ar trebui să facem prea mult caz de ideile mărginite ale unora din Sfinţii Părinţii referitoare la aspectele inocente ale comportamentului sexual umanť). În numele corectării unor teorii, se pare curioase, despre onanism din medicina secolului al XVIII-lea, psihologii, psihiatrii şi preoţii au lăsat de prea multe ori la o parte orice sobrietate faţă de acest obicei greşit, cedând uneori în faţa filosofiei Ťfă ceea ce crezi tu că este bineť, şi care vine în contradicţie atât cu învăţăturile creştine (Scriptura şi canoanele Bisericii considerând onanismul un păcat grav), cât şi cu teoriile mai circumspecte despre comportamentul sexual Ťnormalť, foarte răspândite în perioada în care psihologia nu era încă o ştiinţă şi când Ťnormalť era un cuvânt înţeles de toţi."

Arhiepiscopul Hrisostom de Etna[31]

Pe un forum de discuţii pe teme sexuale, o fată întreabă: "Amândoi, atât eu cât şi prietenul meu, ne masturbăm reciproc. Cauzează la ceva ? Sau ... (există ) efecte negative? Ţin să menţionez că nu am făcut dragoste până acum cu el".

Iată răspunsul specialistului care se ocupă de forum-ul respectiv: "În primul rând ţinem să-ţi spunem că e de admirat că există şi tineri care nu trec direct la sex normal şi încearcă să experimenteze şi alte forme de sex Noi nu vedem nici un efect negativ aici, fiind un lucru normal făcut de o ucigătoare majoritate".

Alţi participanţi la discuţie îşi dau şi ei cu părerea:

"Eu am citit şi cred că nu e dăunătoare masturbarea decât făcută în exces, dar nu înţeleg de ce nu o faceţi dacă vă iubiţi. Eu nu cred că e mai bine s-o faceţi singuri şi doar atât".

Altcineva scrie: "Să îmi zică şi mie (cineva) care e partea rea în toate astea că, sincer, eu nu găsesc nici una".

O fată dă un răspuns mai detaliat:

"1. E normal să faceţi orice vă face plăcere la amândoi, atât timp cât vă simţiţi bine. Când veţi fi amândoi pregătiţi să mergeţi mai departe veţi simţi.

2. Atinsul reciproc e una dintre etapele fireşti spre începerea vieţii sexuale; e mai grav dacă sari peste una (mai ales mai multe) şi treci direct la contactul sexual fără să ai habar de altceva.

3. Ajută la întărirea legăturii dintre cei doi parteneri, la cunoaşterea atât a celuilalt, dar şi a ta".

Dacă o bătrânică ar citi aceste rânduri, ar spune oripilată: "Vai, dar pe vremea mea foarte puţini oameni făceau acest păcat. E o împreunare cu dracul" Când tinerii de azi aud astfel de declaraţii, îi apucă râsul: pentru că majoritatea tinerilor se masturbează, pentru că foarte mulţi oameni maturi se masturbează, pentru că medicii contemporani spun că masturbarea e o metodă normală de descărcare a energiei sexuale[32].

Totuşi, să notăm că există şi puncte de vedere care consideră că masturbarea este o practică ale cărei consecinţe sunt negative. Cel mai des invocată este dependenţa pe care o aduce după sine. Un tânăr de 16 ani se plânge: "De vreun an jumătate, doi ani, am început să mă masturbez. La început o făceam o dată pe lună, mai târziu o dată pe săptămână, iar din vara anului trecut am început (să fac asta) în fiecare zi. Pentru mine e ca un drog" (N., 16 ani)[33].

Un alt tânăr, de 22 de ani, scrie următoarele: "Fiind la vârsta de 15 ani, la care nu realizam prea bine ce se întâmplă cu mine, am început să mă masturbez. Revistele deochiate, filmele nocturne şi alte publicaţii de specialitate m-au făcut să continui această practică până în anul 1995; am încetat să mă mai masturbez. În aceşti ani de zile (am făcut-o) fără a mă gândi la consecinţe. Sincer să fiu nu credeam că acest lucru îmi va face rău. De-abia acum realizez greşeala fatală pe care am făcut-o şi-aş da orice să o pot lua de la început. Cu toate că am renunţat la practică, complicaţiile[34] nu au încetat să apară"[35] (C., 22 ani).

(Fac o paranteză: în vechime se considera că aceste complicaţii sunt vaste: doctorii perşi "au sugerat că preferinţa unui bărbat pentru băieţi, mai degrabă decât pentru femei, depinde de modul în care acesta a învăţat să se masturbeze. Bărbaţilor care îşi ţin strâns penisurile ajung să le placă băieţii, iar cei care le ţin mai puţin strâns vor prefera femeile"[36]; trebuie precizat faptul că această teorie este contestată de medicii contemporani[37]. Totuşi există o legătură între masturbare şi lipsa satisfacţiei în relaţiile sexuale în cuplu[38])

Totuşi, numărul celor care vor să renunţe la această practică este mai mic decât cel al celor care sunt partizanii ei, fie că aceasta este singurul lor mijloc de descărcare a energiei sexuale, fie că în paralel au o viaţă sexuală de cuplu (din care nu lipseşte nici masturbarea reciprocă), chiar şi atunci când au ajuns să îşi întemeieze o familie[39].

În vechime, medicina avea o părere negativă despre această practică, considerând-o unul dintre cele mai dăunătoare vicii care afectează atât mintea cât şi trupul. Printre efectele ei, medicii includeau încetinirea creşterii, diminuarea facultăţilor mintale, pierderile de memorie, migrenele. Epilepsia, paralizia şi îmbătrânirea prematură erau considerate posibile urmări ale masturbării. Se considera că femeile care se masturbează ajung la isterie sau la boli psihice grave[40].

Este ciudat cum s-au întors lucrurile, şi cum medicina contemporană are o poziţie atât de favorabilă faţă de masturbare. Oare sute de ani doctorii au tot greşit şi abia după marea "revoluţie sexuală" studiile medicale privitoare la masturbare au început să prezinte un punct de vedere obiectiv? Nu am de gând să intru în detalii, dar îndrăznesc să afirm că am reţineri faţă de perspectiva pe care medicina modernă o adoptă în această privinţă.

Voi încerca să mă opresc asupra punctului de vedere creştin în ce priveşte acest mod de autosatisfacere sexuală.

Pregătesc terenul prin câteva păreri pe care le voi comenta mai jos Încep cu cea mai impertinentă poziţie pe care am găsit-o, între sutele de idei cărora internetul le oferă cu generozitate spaţiu. "Biserica e împotriva masturbării, deci e trecută la păcat. Ciudat, că în Biblie Barosanu nu spune nicăieri că ar fi rău..."

Ideea că Barosanu, adică Dumnezeu, nu ar spune nimic în Biblie contra masturbării se încadrează în curentul potrivit căruia păcat este numai ce este menţionat în mod expres în cele 10 porunci.

Da, dacă vom căuta în Biblie cuvântul masturbare, nu vom găsi multe informaţii. Găsim o referinţă la Onan, de la care vine şi termenul onanie, însă ceea ce făcea Onan nu e acelaşi lucru cu masturbarea: Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta (Facere 38, 9-10).

Dar dacă cineva ar fi interesat de ceea ce spune Dumnezeu prin cuvântul Scripturii, ar fi de ajuns să aflăm că nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 10). Malahienii, adică cei care practică orice formă de autosatisfacere sexuală, nu vor ajunge în rai. Greu cuvânt!

Un tânăr scria: "La început m-am simţit bine, nici nu ştiam despre ce e vorba, după ce am aflat simţeam că fac un păcat (dar acum ştiu că majoritatea oamenilor se masturbează şi nu e nici o problemă)". Numai că un păcat nu se judecă în funcţie de câţi oameni îl fac sau nu. Hoţia e hoţie şi dacă există în lume un singur hoţ şi dacă lumea e plină de hoţi. Este adevărat că la spovedanie duhovnicul va fi mai îngăduitor cu un hoţ care a crescut într-un sat plin de hoţi şi căruia i-ar fi fost foarte greu să privească viaţa prin nişte dioptrii curate decât cu un hoţ care a crescut într-un sat de oameni cinstiţi şi care a respins de bună voie influenţa mediului în care a crescut. Masturbarea e păcat şi va rămâne păcat oricâte eforturi ar face medicina şi pedagogia modernă de a-i convinge pe tineri că această practică este nevinovată.

Un alt tânăr îşi dă şi el cu părerea ironic: "Mă şi interesează dacă Biserica zice sau nu că e păcat; pe vremea când era nevoie de orice om se putea naşte, era păcat să Ťiroseşti sămânţať; dacă voiai s-o faci, găseai pe cineva, eventual se năştea un copil, asta era ideea... Dar astăzi, când deja sunt de peste două ori mai mulţi oameni decât poate ţine planeta asta în condiţii bune, e o tâmpenie..."[41]

Numai că masturbarea nu este păcat numai pentru că discipolii ei refuză să devină părinţi (de altfel, e practicată nu numai de tineri care nici măcar nu se gândesc să îşi întemeieze o familie, ci şi de soţi care nu sunt satisfăcuţi de viaţa lor sexuală, deşi îşi doresc copii). Masturbarea este păcat şi când este însoţită de actul sexual. Masturbarea este o mutilare a fiinţei. Organele sexuale, aşa cum există ele după căderea lui Adam, nu folosesc numai producerii plăcerii. Ele folosesc unirii trupeşti dintre bărbat şi femeie, unire care ar trebui să fie manifestare a dragostei şi nu doar a instinctului sexual, a poftei care îl asaltează pe om.

Cel mai firească rod al dragostei sunt copiii. Dar, totuşi, Biserica nu interzice femeilor care sunt sterpe să facă dragoste cu soţii lor. Deci dragostea dintre soţi se poate manifesta chiar şi atunci când lipseşte rodul ei viu - copiii.

Oare nu este această dragoste tot o formă de masturbare, din moment ce lipsesc copiii? De ce nu le interzice Biserica femeilor care sunt sterpe să aibă relaţii sexuale cu soţii lor?

Răspunsul e simplu: în timp ce dragostea trupească este un limbaj prin care soţii se dăruiesc unul altuia, masturbarea este o formă de manifestare a iubirii de sine, de sufocare prin singurătate, de exacerbare a poftelor trupeşti. Dacă în dragostea trupească dintre soţi sufletul domină (sau mai precis ar trebui să domine[42]) pornirile trupului, în masturbare sufletul este dominat de pornirile trupeşti.

Dar când soţii se masturbează în timp ce fac dragoste, pentru a-şi mări apetitul sexual? Înseamnă că soţii nu fac dragoste, fac o partidă de sex. Nefiind mulţumiţi cu ceea ce le oferă unirea trupească firească, ei recurg la artificii care transformă dăruirea lor într-o unire animalică. Curăţia unirii lor este călcată în picioare. Nu contează comunicarea cu celălalt, ci intensitatea trăirii propriei pofte. Celălalt are valoare numai în măsura în care amplifică senzaţiile tari. Celuilalt i se dă atenţie numai ca într-un schimb mutual: îl satisfac mai bine pentru ca şi el să facă acelaşi lucru cu mine.

Am putea să ne oprim puţin asupra dependenţei de masturbare. Tânărul care scria că pentru el acest obicei a devenit un drog nu exprimă o poziţie singulară. Atunci când cineva păcătuieşte fără să îşi dea seama că ceea ce face este rău, fără să aibă mustrări de conştiinţă, nu simte păcatul ca un lanţ. Dar în momentul în care conştientizează păcatul şi vrea să se rupă de el, îşi dă seama că de fapt libertatea lui este îngustată de obiceiurile care i-au înlănţuit atât trupul cât şi sufletul.

"Da, dar mă masturbez ca să nu mă culc cu prietena mea. O respect, şi singurul mod de a o lăsa în pace este să fac asta. Am dureri foarte mari şi dacă nu m-aş masturba aş înnebuni."

Am auzit acest punct de vedere. Pare a fi altruist. Numai că nu este. Diavolul încearcă să ne orbească astfel încât să avem de ales una din două sau mai multe variante păcătoase. Da, este bine că un astfel de tânăr nu se culcă cu iubita lui. Numai că modul în care rezistă este greşit. Masturbându-se, sufletul său se va murdări încetul cu încetul. Trupul său, care se va învăţa cu plăcerile animalice, va căuta metode de satisfacere din ce în ce mai intense. Şi, până la urmă, tânărul va vrea să se culce cu prietena lui. Dacă nu cumva, din acelaşi altruism prost direcţionat, va face sex cu alte prietene sau cu profesionistele de la bordel.

Tinerii care se masturbează ar trebui să îşi dea seama că masturbarea este o formă de autodistrugere atât sufletească, cât şi trupească. Cel care face acest păcat nu se rupe numai de Dumnezeu, se rupe şi de ceilalţi, devine mai închis în sine, mai egoist. Iar dacă am vorbi de autodistrugerea trupească, ar trebui să amintim problemele pe care le au în viaţa de familie cei care au fost dependenţi de masturbare înainte de căsătorie. De multe ori sunt incapabili să înţeleagă faptul că dragostea trupească ar trebui să fie un limbaj al dragostei şi nu doar un mijloc de a trăi plăceri culminante.

Efectul negativ al masturbării îndelungate nu trebuie însă privit ca un obstacol de netrecut pentru ajungerea la un echilibru în relaţia trupească dintre soţi. Numai că, aşa cum se întâmplă cu orice patimă, lupta pentru a scăpa de ea presupune un efort îndelungat. Cel pentru care masturbarea a devenit un obicei va trebui să se lupte pentru a scăpa de ea cu aceeaşi stăruinţă cu care un beţiv vrea să se despartă de sticla lui. Iar dacă nu renunţă la masturbare, procesul de autodistrugere îl va transforma într-un rob al propriilor hormoni[43]. Din această perspectivă, definiţia pe care a dat-o acestei practici Woody Allen - "singurul mod de a face amor cu cineva pe care îl iubeşti cu adevărat" - îşi pierde magnetismul

Sunt conştient de faptul că în revistele pentru tineri există multe articole care prezintă masturbarea ca pe un lucru firesc, care nu ar avea nici o implicaţie religioasă. "De ce să fie Dumnezeu împotriva plăcerii, câtă vreme nu suferă nimeni? Ce, a venit cineva de pe lumea cealaltă să spună că acolo cei care s-au masturbat au fost pedepsiţi pentru păcatul lor?"

În loc să vin cu argumente teologice, prefer să spun că nu era nevoie să vină nimeni de pe lumea cealaltă ca să confirme o învăţătură morală a Bisericii. Dacă Biserica a învăţat că masturbarea este păcat, aşa este. Şi totuşi, pentru cei mai slabi în credinţă, spun că au fost mai multe cazuri ale celor care au avut vedenii ale lumii de dincolo şi care au spus că masturbarea este un păcat foarte grav, care aduce după sine pierderea mântuirii.

Nu toţi tinerii care vor citi astfel de mărturii le vor lua în serios. Dar tinerii care cred în Dumnezeu - şi care s-au masturbat fără să îşi dea seama de implicaţiile acestui act - vor privi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Minunile pe care le voi reda în continuare nu au nevoie de comentarii. Poate că cititorilor slabi în credinţă le vor stârni zâmbete de neîncredere. Dar altora le vor ridica semne de întrebare

Arhiepiscopul Hrisostom de Etna scria: "Un tânăr mi-a povestit odată următoarele: în adolescenţă era pasionat de sport, în special de lupte. Pe la cincisprezece ani, un coleg de echipă l-a iniţiat în Ťpăcatulť onaniei. De ruşine, nu a mărturisit asta la spovedanie. Într-o zi, o lună mai târziu, era acasă şi se lupta pe podeaua camerei de zi cu fratele său. Pe neaşteptate, fratele său, care era foarte voinic, a căzut pe burtă peste el cu atâta forţă, încât nu a mai putut respira şi a murit. În această stare, şi-a observat propriul trup, şocul fratelui şi al mamei sale care năvălise în cameră să îl ajute şi şi-a mai văzut sufletul, însoţit de îngerul păzitor, cum s-a ridicat deasupra casei, deasupra oraşului în care locuia, ajungând în cele din urmă în ceruri. Acolo s-a regăsit într-un tunel lung şi întunecat, la capătul căruia se afla o lumină şi Raiul. Când a intrat în această lumină, a văzut-o pe Maica Domnului, care l-a întrebat pe îngerul său păzitor de ce se află acolo. Îngerul i-a povestit amănuntele morţii băiatului. Atunci, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el şi i-a spus: ŤMama ta s-a rugat fierbinte să i te dau înapoi, iar Fiul meu a acceptat să îi îndeplinească dorinţať. Băiatul, copleşit de frumuseţea Raiului, a implorat-o să rămână. Dar Maica lui Dumnezeu i-a răspuns: ŤNu. De dragul mamei tale trebuie să te întorci. Dar ia aminte la cele ce îţi spun: trebuie să îţi mărturiseşti păcatul pe care l-ai comis acum o lună. Acesta este un păcat înfricoşător, iar dacă nu îl vei mărturisi unui preot, iată ce te aşteaptăť. La aceste cuvinte, Maica Domnului l-a rugat pe Arhanghelul Mihail să îl ducă până la prăpastia care dădea spre chinurile Iadului. Priveliştea era atât de înfricoşătoare, încât băiatul aproape a leşinat. După aceea, băiatul a făcut drumul înapoi prin tunelul întunecat, prin ceruri, deasupra oraşului în care locuia, deasupra casei, apoi în camera sa, unde familia se adunase în jurul trupului său neînsufleţit. Apoi, simţind o forţă imensă asupra trupului său, sufletul său şi-a reluat locul, iar băiatul a deschis ochii. El a povestit apoi familiei sale cele întâmplate. Auzind toate acestea, mama sa i-a mulţumit Maicii Domnului pentru că a mijlocit acestea la Fiul ei şi, plângând fără încetare, şi-a îmbrăţişat fiul, sărutându-l cu căldură"[44].

"Un alt adolescent a căzut în acelaşi păcat al onaniei şi, din nou, de ruşine, nu s-a spovedit părintelui său duhovnicesc. Întâmplarea a făcut ca băiatul să contacteze o boală mortală. Fiind pe moarte, părinţii săi au trimis după duhovnicul băiatului, dar acesta nu a putut fi găsit înainte ca băiatul să moară. În acel moment, sufletul său a fost luat de doi demoni înfricoşători, care au început să îl tragă către un loc unde îl aşteptau chinuri groaznice. Între timp, duhovnicul băiatului a ajuns acasă la acesta, unde i-a găsit familia îndurerată. ŤDacă aţi fi venit mai devreme, spuneau ei plângând, poate că nu ar fi murit. Vă rugăm, aduceţi-l înapoiť. Preotul a început să se roage şi, ce să vezi, o minune s-a produs. Băiatul a revenit într-adevăr la viaţă. Imediat ce a deschis ochii i-a spus duhovnicului: ŤM-aţi salvatť. Apoi, a început să îi relateze despre groaznica întâlnire cu forţele demonice care, chiar cu puţin timp înainte de sosirea preotului, erau pe punctul de a-l arunca în Iad. Necunoscând păcatul băiatului, preotul l-a întrebat: ŤCum de ţi s-a putut întâmpla asta ţie? De ce au vrut aceşti demoni să îţi ia sufletul?ť. Băiatul şi-a mărturisit atunci păcatul. ŤTe căieşti sincer, fiul meu?ť, l-a întrebat părintele. ŤDať, a răspuns tânărul. ŤEşti sigur?ť, l-a întrebat preotul încă o dată. Tânărul a răspuns: ŤO, da, părinte!ť. Atunci preotul a continuat: ŤŞi vrei să mergi în Rai?ť. ŤAdică, pot să fiu cu Hristos, Dumnezeul meu, chiar acum?ť, a exclamat băiatul. Părintele său duhovnic l-a asigurat că acest lucru este posibil. ŤAtunci doresc să morť, a spus băiatul, încrucişându-şi mâinile pe piept. Preotul a făcut semnul crucii deasupra băiatului, iar tânărul a închis ochii, găsindu-şi odihna binemeritată"[45]

"În epoca SIDA, în cele mai multe oraşe mari din SUA şi din Europa s-au înfiinţat cluburi care oferă un mediu în care bărbaţii homosexuali se pot masturba împreună"[46]. Ce mai urmează? Să revenim la desfrâul lumii antice? Se pare că da.

Prezervativul sau aspirina?

Î: "Cât de importantă crezi că a fost pentru omenire inventarea prezervativului?"

R: "El a eliberat forţele oarbe ale binesimţitului[47] sau ale simţurilor bune, transformând calitatea în cantitate. Prezervativul modern a venit la timp, deoarece prea mulţi deveneau Ťmiliardariť, adică se îmbolnăveau. () Există şanse reale de succes pentru noi relaţii ocazionale, ocazionate în mod fericit de micuţul prezervativ"[48] (Artan, solistul formaţiei Timpuri Noi).

Mulţi tineri consideră că nu e nici un păcat să facă dragoste cu prietenele lor. Rău este să le lase însărcinate Şi prezervativul îi ajută să rezolve această problemă.

La orele de dirigenţie ţinute prin licee se discută liber despre avantajele folosirii prezervativului. Pentru fete, e bun că le scapă de sarcini nedorite. Pentru băieţi, e bun că îi scapă de riscul de a contacta boli venerice. Chiar şi mulţi babaci şi-au upgradat ameninţările: dacă în vechime unii părinţii le spuneau fetelor că, dacă îşi pierd fecioria, nu mai au ce căuta acasă ruşinea care cădea asupra întregii familii fiind greu de suportat , astăzi fetelor li se spune că dacă ajung cu burta mare să plece la golanii cu care au făcut sex etc.

Diferenţa este enormă. Înainte, părinţilor le era ruşine să crească un nepot "din flori". Asta pentru că întreaga uliţă ştia că vina nu este doar a fetei care a păcătuit, ci şi a părinţilor care nu au ştiut să îi dea o educaţie bună. Astăzi, părinţilor le este ruşine să crească nepoţi "din flori"; asta e o dovadă a faptului că au fost părinţi încuiaţi la minte, care nu au vorbit la timp cu fiicele lor despre avantajele folosirii mijloacelor anticoncepţionale şi nici nu au ştiut să le convingă mai apoi să avorteze pruncii nedoriţi. (Acest reproş se aude şi în unele cancelarii, când unele directoare iritate le mustră pe dirigintele care nu şi-au împlinit cum trebuie rolul de "călăuze" ale elevilor şi le consideră răspunzătoare într-o anumită măsură pentru că nu le-au vorbit mai insistent elevilor despre evitarea sarcinilor nedorite[49].) Discursul s-a schimbat însă nu numai din cauza tinerilor, ci şi din cauza părinţilor care, crescând departe de Biserică, au respins ei înşişi educaţia tradiţională şi deci nu aveau cum să o ofere mai departe urmaşilor lor.

Petre Ţuţea spunea că un român bun nu strică nici o fecioară Dacă ar fi trăit acum o sută de ani poate că ar fi definit "bunul român" ca pe cel care nu cade în păcatul desfrâului. Păcat nu e numai când te culci cu fecioare; deci, când sex-experţii de astăzi îi învaţă pe tineri că rău este doar când o fac "neprotejat", nu trebuie luaţi în serios. (Cine ştie, poate că liderii de opinie ne vor spune peste câtăva vreme că rău nu este să faci sex cu animale şi că rău ar fi doar să o faci fără acordul lor[50])

Era o glumă: "Ştii care e cea mai bună metodă anticoncepţională?" "Nu." "Aspirina." "Aspirina? Nu ştiam. Din asta obişnuită, de la farmacie?" "Da." "Şi cum se ia, înainte sau după?" "Nu se ia, se ţine între genunchi."

Şi cam aşa e, dacă fata nu îşi pune poalele în cap, nu prea are cum să rămână însărcinată

De altfel, înfrânarea e singura metodă anticoncepţională cu eficacitate 100%. Este cea pe care Biserica le-o propune tinerilor: "Staţi cuminţi" Aşa se evită foarte simplu şi bolile şi alte complicaţii

Ei, dar cine mai vrea să îşi păstreze fecioria? Mulţi tineri m-au întrebat: "Ce zice Biserica despre prezervative, să le folosim sau nu?"

Îndemnul Bisericii către tineri este clar: "trăiţi în curăţie" Că, dacă tinerii se înfrânează, nu mai au nevoie de prezervative.

"Dar eu mă culc oricum cu prietenul meu, e mai bine să îşi pună sau nu?..."

La această întrebare, unii preoţi spun că păcatul este la fel de mare, cu sau fără. Am auzit însă şi preoţi care judecă lucrurile altfel: "E la fel de mare păcatul unui beţiv care, când vine acasă, se duce la culcare în linişte cu al celui care la beţie îşi bate nevasta, deşi amândoi au băut la fel de mult? Răspunsul este că cel care îşi bate nevasta face două păcate, pe când primul face numai unul. Şi cine poate spune că e la fel de rău să faci două păcate în loc de unul?"[51]

Când doi oameni curvesc şi în urma actului sexual femeia rămâne însărcinată şi avortează, pe lângă păcatul desfrâului cei doi se fac părtaşi şi păcatului prunc-uciderii, care este o crimă. "Şi deci nu era mai mic păcatul lor dacă se protejau?"

Păcatul curviei era la fel de mare, numai că nu ar fi fost şi criminali.

"Da, spunea un preot, dar poate că dacă nu s-ar fi protejat, şi femeia rămânea însărcinată, poate că ajungea să se pocăiască şi îşi schimba viaţa."

Un alt preot, cu care discutam despre această problemă, mi-a răspuns: "Faţă de sutele de mii de avorturi care se fac în România în fiecare an, cazurile în care o femeie se pocăieşte numai pentru că a rămas însărcinată sunt aproape insesizabile. Şi, de altfel, cine le opreşte pe femei să se pocăiască pentru desfrâul lor şi dacă nu rămân însărcinate? Ce, scrie la Sfinţii Părinţi că pocăinţa e legată neapărat de sarcinile nedorite? Dacă aş şti că fiica mea trăieşte cu prietenul ei, aş încerca să o conving să renunţe. Dar, dacă nu reuşesc, cel puţin i-aş spune să aibă grijă să nu rămână însărcinată".

Când tinerii sau profesorii de religie mi-au cerut părerea, am răspuns tot aşa, că mi se pare la fel de mare păcatul desfrâului în ambele situaţii, dar că atunci când se ajunge la prunc-ucidere păcatul este mai mare

"Deci, să folosim prezervativul sau alte mijloace anticoncepţionale?"

În loc de răspuns, o altă paranteză: tinerii trebuie să ţină seama şi de faptul că eficacitatea prezervativului este după unele statistici de aproximativ 90%. Deci cam în 10% din cazuri se poate ajunge la sarcină[52] Pe cutiile unor prezervative scrie că nici un prezervativ nu oferă protecţie totală, că toate mijloacele anticoncepţionale pot da rateuri. Tinerii însă sunt prea grăbiţi ca să mai ia aminte la astfel de avertismente Sau, de dragul riscului, preferă să îşi păcălească partenerele - care oricum nu ar accepta să rişte dacă ar şti cum stau lucrurile... Oricum, atenţie, fetelor, până nu e prea târziu.

Mai fac o paranteză: vânzările de prezervative au scăzut serios în anii 60 datorită apariţiei pilulei contraceptive, a steriletului şi a diafragmei [53]. Voi scrie, deci, despre pilulele contraceptive - doar câteva rânduri. În mod obişnuit, femeia ştie doar că pilula împiedică ovulaţia: "Fără ovul nu poate apărea embrionul, deci ştiu sigură că nu voi rămâne gravidă" Numai că organismul uman nu funcţionează ca un robot, şi apar uneori accidente. Adică ovulaţia poate avea loc, chiar dacă mult mai rar

Despre pilulele luate post contact se ştie că ucid embrionul mai precis acţionează la nivelul mucoasei uterine şi împiedică implantarea oului fecundat. Dar puţini oameni ştiu că uneori un efect asemănător îl pot avea şi pilulele contraceptive. Nu puţine fete au fost asigurate de doctori că dacă iau pilule nu vor rămâne însărcinate. Numai că au fost minţite. Efectul pilulelor a împiedicat embrionul proaspăt format să se fixeze pe uter şi a fost eliminat fără ca mama să ştie că a fost gravidă.

Întrucât de obicei o femeie care aude astfel de afirmaţii nu le acordă atenţia cuvenită, voi cita din Enciclopedia sexului o carte de referinţă în domeniu: "Mini-pilulele[54] pot împiedica şi ele ovulaţia, dar au şi efectul de îngroşare a mucusului cervical, împiedicând sperma să ajungă la un eventual ovul. Mini-pilulele mai împiedică eventualul ovul fertilizat să se implanteze pe peretele uterului"[55]. Ce înseamnă asta? Înseamnă pur şi simplu că, în situaţiile în care nu reuşesc să împiedice ovulaţia, ucid embrionul, ucid pruncul. Adică, sunt abortive E adevărat, un astfel de avort inocent e mai uşor de suportat decât un avort chirurgical. Dar, în faţa lui Dumnezeu, avortul tot crimă rămâne

Am auzit că un preot a scris chiar un articol despre avorturile din timpul liturghiei: femeile care şi-au luat cu regularitate pilula pleacă la biserică după ce şi-au început ziua făcând dragoste sau sex , şi embrionul este ucis după câteva ore, exact când mama "nevinovată" stă la slujbă Cât despre efectele distrugătoare pe care le au pilulele anticoncepţionale asupra organismului femeii, nu mai amintesc aici.

Deşi nu voi scrie prea multe despre mijloacele anticoncepţionale, voi spune doar că nu toţi doctorii ginecologi prezintă lucrurile obiectiv. O dovadă banală: fetele sau femeile care şi-au pus sterilet sunt convinse că nu pot rămâne însărcinate. Dar doctorii nu le spun că eficacitatea acestuia nu este totală: rareori, femeile care şi-au pus sterilet rămân gravide. Atunci embrionul moare tocmai pentru că a fost împiedicat să se dezvolte. În timp ce mama crede că s-a împiedicat formarea embrionului, nu creşterea lui

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit: "Biserica a considerat totdeauna drept un păcat foarte grav, egal cu avortul în gravitate, şi luarea de medicamente cu scop abortiv, barierele mecanice (steriletul şi anumite pilule, inclusiv RU 486), prin care se urmăreşte împiedicarea nidării ovulului fecundat pe pereţii uterului (acestea sunt practici abortive) şi medicamentele contraceptive, care, la rândul lor, au consecinţe nebănuite pentru trupul femeii"[56].

Cât despre metoda calendarului, ea este nu numai cea mai veche, ci şi cea mai nesigură metodă de contracepţie. Un preot le spunea studenţilor că a făcut patru copii, şi toţi "cu calendarul" Aşa că nu are rost ca tinerii să se bazeze pe eficacitatea acestei metode naturale

Eu le repet tinerilor că cea mai bună cale pe care pot merge este cea a înfrânării Era o întrebare care suna cam aşa: "Fac ce vreau, dar ştiu ce fac?". I-aş întreba şi eu pe tinerii care trăiesc în păcat: "Ştiţi ce faceţi? Vă daţi seama cum vă murdăriţi sufletele?"

Unor cititori le pare puerilă întrebarea mea. "Este normal, logic şi sănătos să foloseşti prezervativul, mai ales că te fereşte de boli"[57], spunea vedeta TV Cătălin Măruţă. Această părere este de altfel larg răspândită. Când îţi pui problema îmbolnăvirii cu boli venerice? Când eşti interesat de relaţiile ocazionale, ocazionate în mod fericit de micuţul prezervativ, cum spunea Artan. Şi atunci grija e "să nu te murdăreşti trupeşte", să nu iei boli venerice[58]. Cât despre grija bolilor sufleteşti, e lăsată altora Iar sfaturile despre păstrarea curăţiei par ridicole.

Totuşi cuvântul Bisericii nu se poate schimba: cine alege păcatul alege moartea. Există grupări pseudo-creştine care îi învaţă pe tinerii necăsătoriţi că iubirea sexuală e un mod de valorificare a dragostei creştine şi că păcatul nu e păcat; asta însă pentru că dispreţuiesc cuvintele Evangheliei, pe care o deformează după cum le place.

Biserica însă nu poate să înveţe altceva decât adevărul. Preoţii nu pot să se lepede de Hristos şi să vă spună că dacă folosiţi prezervative Dumnezeu vă va trece cu vederea păcatul desfrâului

Da, ispita e mult mai mare când totul se rezolvă mai simplu decât înainte[59]. Una e să vrei într-o zi de post să mănânci o friptură când te afli pe un vârf de munte şi alta e să vrei asta când te afli în faţa unui restaurant Când te afli în faţa restaurantului, friptura - deşi e uşor de procurat - trebuie respinsă pentru că e post. Chiar dacă pofta e mare

Tot aşa şi cu unirea trupească. Chiar dacă e foarte simplu să te culci cu prietena ta cu prezervativ şi încă, dacă ea nu este fecioară, e şi mai simplu totuşi nu trebuie să alegi ce este simplu. Trebuie să alegi ce îţi este de folos. Aşa că sfatul cu aspirina, chiar dacă e vechi, e destul de bun

Păreri despre sexul premarital

Unul dintre subiectele de discuţie preferate ale tinerilor este legat de începerea vieţii sexuale şi de compatibilitatea sexuală cu persoana iubită. Poate că şi tu ai avut parte de astfel de discuţii.[75] Pe un site[76] am găsit un material exact pe această temă. Voi reproduce o mare parte din el, şi apoi îmi voi spune punctul de vedere. Îmi voi permite totuşi ca între parantezele pătrate să îmi exprim anumite luări de poziţie faţă de punctele de vedere ale tinerilor. Moderatorul discuţiei începe astfel:

"Cu ceva timp în urmă am primit un e-mail de la unul dintre voi. I-am răspuns, dar de atunci m-am gândit mereu la cele spuse de prietenul meu. Şi la întrebările puse de el. Citiţi şi voi acest e-mail şi celelalte păreri şi, dacă aveţi şi voi o părere în legătură cu subiectul sau cu cele spuse până acum, spuneţi-o! Iată e-mail-ul trimis de prietenul meu Iulian: ŤSexul e prezent peste tot. Nu cred că ar trebui să fie aşa. Se pune mult prea mult accent pe asta. La TV nu vezi decât emisiuni despre cât, unde, cum să faci sex. Principiile creştine au fost date uitării. Lumea a uitat că sexul premarital este un păcat. Acum, spune-mi, te rog: crezi cu adevărat că e nevoie de o anumită experienţă înainte de căsătorie? Crezi că trebuie să se pună un aşa mare accent pe compatibilitatea sexuală? Oare sexul e cel mai important lucru în căsătorie? Nu dragostea?ť [Întrebările lui Iulian mi se par foarte fireşti. Unde greşeşte Iulian? Greşeşte neştiind cui să-i pună aceste întrebări. Adică, deşi principii creştine[77], într-o problemă atât de importantă cum este sexualitatea, el cere sfatul unor oameni care au un alt tip de repere morale. Precum veţi vedea din răspunsurile care urmează, nici unul nu corespunde perspectivei pe care o are sau mai bine spus o avea[78] Iulian. E ca şi cum ar fi întrebat nişte fumători dacă tutunul nu dăunează sănătăţii, sau dacă nu are alte efecte negative. Fumătorii ar fi încercat să îl convingă să se apuce de fumat. Aşa cum tinerii de mai jos Dar mai bine să citim împreună poziţiile lor. Moderatorul continuă:] Am transmis mai departe aceste întrebări, şi iată care au fost părerile

Părerea lui Ionuţ: ŤPentru majoritatea tinerilor problema sexului premarital este un concept învechit. Pentru mine acest lucru este normal din următoarele motive:

- educaţia primită în familie nu a fost foarte rigidă în probleme legate de sex [iată că un tânăr este conştient de faptul că lipsa unei educaţii morale în ce priveşte sexualitatea şi-a spus cuvântul].

- la vârsta mea (21 de ani) este o necesitate fizică [deci nu mai este manifestarea liberă a unui mod greşit de a iubi, ci este efectul unei dependenţe], dar este mult mai plăcut de făcut cu o persoană suficient de importantă pentru mine pentru a considera posibilitatea unei căsătorii în viitor [altfel spus: eu o fac oricum, dar dacă ţin la fata respectivă, cu atât mai bine].

- nu dispun de siguranţa materială (casă, venit stabil suficient...) pentru a întemeia o familie în viitorul apropiat (şi poate n-am nici curajul...) aşa că nu pot aştepta la nesfârşit... [Foarte interesant: Ionuţ recunoaşte lipsa curajului de a-şi întemeia o familie. Cel puţin e sincer, mulţi fiind în situaţia lui, dar ascunzându-şi în fel şi chip laşitatea. Mă refer mai ales la cei care sunt în stare să bea nu ştiu câţi litri de tărie sau să dea nu ştiu câţi pumni pe minut, dar care nu sunt în stare să îşi întemeieze o familie]

- am adoptat părerea unora cum că sexul este un lucru important într-un cuplu, iar compatibilitatea sexuală poate fi testată înainte de a fi prea târziu...ť [Dezarmantă sinceritatea lui Ionuţ: el a adoptat părerea cum că trebuie să testeze compatibilitatea sexuală înainte de a se căsători Nu a ajuns singur la această concluzie, nu a fost un act de maturitate, ci pur şi simplu un gest inspirat de opiniile celorlalţi.]

Părerea Letiţiei: (pentru Iulian) Ť... sexul premarital nu vine în contradicţie cu învăţătura luminată nouă de către Iisus, ci doar cu dogmele bisericeşti. [Nu este prima oară când aud această idee de la tineri. Oare chiar cu atâta superficialitate să fie citită Scriptura, încât să nu fie evident faptul că Hristos ne-a poruncit să ne luptăm cu păcatul desfrânării, mustrându-ne chiar şi pentru privirile pătimaşe?] Cea mai importantă trăsătură a omului este LIBERUL ARBITRU! Ceva de genul fac ce vreau, dar ştiu ce fac, cu ultima parte subliniată la maxim! Aşa că Iulian, ... go and have sex! Sunt sigură că te vei simţi minunat şi nici păcate nu vei face (atâta timp cât tu şi partenera ta vreţi asta)ť. [Adică păcat este numai când unul nu vrea? Ce mai urmează? Ca peste o sută de ani să se considere păcat doar dacă nici unul din ei nu vrea, şi o fac din obligaţie?]

Părerea lui ŤEuť: ŤPărerea mea despre sexul e peste tot... Eu aş zice că uneori e prea mult. Adică nu aş fi total împotriva sexului înainte de căsătorie, dar câteodată e prea sadic să auzi de la o fată de 19 ani că deja a făcut-o cu 5. Varianta cu fata virgina la nuntă e idilic exagerată pentru vremurile noastre, unde vezi la televizor fete adolescente de 14-15 ani vorbind despre sex ca şi cum ar vorbi despre reţete culinare. Şi apropo de reţete culinare: ar fi bine dacă fetele ar şti atâta despre gătit cât ştiu despre sex... [Fin umorul Pe de altă parte, nici soţii de azi nu mai sunt atât de exigenţi la mâncare ca pe vremuri; în schimb, în pat au devenit din ce în ce mai exigenţi]

Ce este mai ciudat, în America de exemplu (unde se zice că oamenii sunt foarte liberali din punct de vedere sexual), s-a început deja o campanie pe plan naţional pentru amânarea începerii vieţii sexuale prea timpurii. Poţi să vezi reclame cu adolescenţi de genul Not ME - Not Now ori Making Smart Choices About Sex. Părerea mea personală e că ar trebui să vedem şi noi realitatea. Realitatea nu e aceea că suntem tineri, hai să profităm. Eu aş zice suntem tineri, trebuie să ne gândim. Gândiţi-vă la un singur aspect. Noi suntem părinţii de mâine. Ţi-ar plăcea ca fetiţa ta de 14-15 ani să-şi înceapă viaţa sexuală?ť [Cine spunea că toţi tinerii sunt superficiali? Cred că abia în clipa în care tinerii de azi îşi dau seama că vor fi părinţii de mâine au făcut primul pas adevărat în maturitate]

Părerea lui Preda: ŤSEXUL, după mine nu este un păcat dacă este făcut înainte de căsătorie, sau extraconjugal. Marele păcat (după părerea mea) este atunci când este făcut fără respectarea unei igiene, a normelor de morală, bun simţ etc... Este mare păcat atunci când sexul nu este făcut cum trebuieť [Cred că Preda este atât de străin de o perspectivă spirituală sau cel puţin morală a vieţii, încât pentru a-l contrazice ar trebui să scriu un volum întreg]

Părerea lui Bogdan: ŤNu cred că trebuie să ai neapărat o experienţă sexuală înainte de a te însura... Nu asta e problema... Problema e că sexul, cel puţin pentru mine, e o necesitate (dacă nu o fac cel puţin o dată la două zile să zicem ... am o stare de nervozitate foarte ridicată)ť. [Spun sincer că nu mă aşteptam la atâta sinceritate Se pare că discuţiile pe internet, când oamenii nu se cunosc faţă către faţă, pot genera nu numai vulgaritate, ironie şi erotism, ci şi discuţii sincere Bogdan zice pe şleau şi după ce are o experienţă sexuală bogată - că nu crede că e nevoie de experienţe sexuale premaritale Dar pentru el sexul a devenit o necesitate. Din punct de vedere duhovnicesc, o patimă, de ale cărei lanţuri este legat Oare de ce filmele pentru tineri nu prezintă lucrurile aşa cum sunt, ci le învelesc în epiderma unor idilice poveşti de dragoste? Tinerii ar trebui să ştie că, aşa cum fumatul distruge sănătatea, tot aşa viaţa sexuală poate da dependenţă O dependenţă de care suferă tocmai cei care se laudă că ar fi marii admiratori ai libertăţii.]

Părerea Elei: ŤEu cred că sexul este important înainte de căsătorie, pentru că, dacă te trezeşti după măritiş că persoana pe care ai luat-o nu e grozavă la pat ce faci? Ai două variante: ori te conformezi, ori îţi iei un amant. Să te conformezi e destul de nasol, pentru că înseamnă că vei rămâne o ratată... Să îţi iei amant înseamnă să încalci principiile creştine ce ne-au fost date. În fond şi la urma urmei vrei să iubeşti trupul celui pe care ţi l-ai ales, nu al altuia pe care probabil îl doreşti, dar nu îl iubeşti ca pe soţul tău. Concluzia este că în ambele cazuri calci strâmb din punctul de vedere al principiilor creştine. Absurd mi se pare să te duci să o faci cu n+1 parteneri ca să vezi care este compatibil sexual cu tineť. [Da, Ela, ştiu, fiecare vede absurdul păcatelor celuilalt Dar dacă o faci doar cu n parteneri, sau cu n-3, totul e bine, nu? Nici conştiinţa nu te mustră, nici mama nu ştie]

Părerea Ralucăi: ŤCe înseamnă dragostea fără sex? Când iubeşti pe cineva înseamnă că te atrage atât psihic cât şi fizic. Însă oameni suntem cu toţii şi atracţia fizică în cazul dragostei atinge cote infinite. Şi atunci cum poţi să spui că rezişti lângă persoana iubită fără s-o atingi? [E greu, e foarte greu. Dar nu e imposibil E greu şi când eşti căsătorit să ţii posturile rânduite de Biserică, dar nici asta nu e imposibil.] Fără s-o iubeşti? [Cum adică să stai lângă persoana iubită fără să o iubeşti? Dacă nu faci dragoste înseamnă că nu o iubeşti?] Dragostea e un lucru minunat şi ar fi păcat să o iroseşti [Aşa cred şi eu, dragostea nu trebuie irosită, trebuie împlinită: tocmai pentru asta există Taina nunţii] doar pentru că religia impune reguli care au fost încălcate mereu. [Numai că regulile au rămas reguli, chiar dacă au fost încălcate mereu. Mai ales că tot mereu au existat şi oameni care le-au respectat] Şi apoi apare problema incompatibilităţii. Dragostea nu aduce cu sine şi compatibilitatea, ci dragostea absolută se instalează în momentul în care te-ai dăruit persoanei pe care o iubeşti şi se ajunge la o plăcere comună. Sexul în sine e tot atât de important ca şi dragostea. Diferenţa dintre acestea este că sex fără dragoste se poate, dar invers NICIODATĂ. [Cine poate afirma aşa ceva? Mai corect spus: invers ar fi foarte greu, ceea ce e cu totul altceva. Numai că Dumnezeu nu cere dragoste fără sex, ci cere doar ca oamenii să îşi manifeste dragostea trupească abia după ce au primit binecuvântarea căsătoriei] Numai dacă două persoane care se iubesc sunt compatibile sexual vor reuşi să-şi menţină ce au realizat şi să clădească mai departeť. [Asta nu e adevărat. Paradoxul este că Dumnezeu îi poate ajuta pe cei care sunt incompatibili sexual deşi astfel de cazuri de incompatibilitate în realitate sunt extrem de rare să aibă o poveste de dragoste mai profundă decât a celorlalţi. Nu sunt fanul impotenţei sau al altor dereglări sexuale, ştiu însă că o poveste de dragoste care a primit binecuvântarea lui Dumnezeu este mai durabilă decât cea mai fierbinte relaţie erotică.]

Părerea Mădălinei: ŤŞtiu persoane adulte care s-au iubit foarte mult când s-au căsătorit, însă au descoperit că sunt incompatibili pe plan sexual, indiferent ce au făcut. Nu s-au despărţit pentru că se iubeau enorm, dar fiecare a avut relaţii extraconjugale şi nu au putut avea relaţii sexuale nici pentru a concepe un copil. Şi-au distrus în timp orice şansă de fericire şi au ajuns să se urască. Dacă ar fi descoperit înainte de căsătorie, probabil ar fi rămas foarte buni prieteni şi astăzi. Concluzia: sunt de acord cu sexul premarital, dar în anumite limiteť.

[Să vedem şi părerea Doinei]

Părerea Doinei: ŤM-ai întrebat ce părere am despre sexul premarital. Părerea mea actuală e următoarea: îl consider necesar. Eu nu am avut relaţii sexuale înainte de căsătorie şi acest lucru a avut repercusiuni asupra întregii mele vieţi. Pentru doi oameni ce vor rămâne împreună tot restul vieţii trebuie să fie foarte clar că se potrivesc din toate punctele de vedere. Altfel poţi avea surpriza, după nuntă, că eşti legat de cineva cu care de fapt nu te potriveşti sexual; e foarte greu de suportat asta din ambele părţiť.

Şi Doina şi Mădălina spun un lucru foarte important ba chiar părerea Doinei atârnă şi mai greu la cântar, pentru că e generată de experienţă: există soţi incompatibili sexual, şi dragostea lor e îngenuncheată de această neputinţă Ei, în faţa acestei realităţi izbitoare, mă dau bătut. Ce să fac? Ar trebui poate să las la o parte ipocrizia şi mândria şi să mă recunosc învins, şi să le dau tinerilor acelaşi sfat ca Letiţia: go and have sex

Să zicem că acum jucăm şah: ce mutare voi face? Voi face abstracţie de realitate, şi îţi voi spune poveşti de adormit copiii? Şi tu, şi eu ştim că există profesori de religie care le spun copiilor să nu fumeze, dar în pauze fumează în faţa acestora, nefiind nici ei convinşi că fumatul le distruge sănătatea Oare eu îţi voi spune o poezie învăţată pe dinafară, în care nu cred?... Mai bine tac

Înainte de a-mi spune punctul de vedere ţin să precizez de ce am reprodus atâtea poziţii favorabile sexului premarital. Motivul principal este că m-am gândit că dacă le-aş fi citit eu însumi cu ani în urmă, înainte să mă căsătoresc în clipe în care eram apăsat de deznădejde sau de tristeţe , ar fi reuşit să îmi zdruncine puţin punctul de vedere creştin asupra acestei probleme... Şi am regăsit aceeaşi întrebare la mulţi tineri creştini, studenţi sau absolvenţi de facultate: "dar dacă totuşi ar fi mai bine să testăm compatibilitatea sexuală cu persoana cu care vrem să ne căsătorim?"

Nu cred că greşesc gândindu-mă că, citind prima parte a acestui articol, aceşti tineri vor simţi îndoiala strecurându-se iarăşi în inimile lor. O fată chiar mi-a spus: "când scrii despre sexualitatea premaritală să nu faci referire la ce gândesc tinerii, că ne pui sare pe rană. Şi aşa îmi este greu să rezist"

Şi totuşi, am considerat că este folositor ca unii tineri să îşi conştientizeze această îndoială. Mai mult chiar, tocmai acestor tineri li se adresează acest articol. Cei care sunt hotărâţi să ducă o viaţă creştină nu au nevoie de el, iar pe cei care sunt decişi să trăiască în păcat nu am cum să îi conving să renunţe. "Atunci?..."

Atunci îi rog pe ceilalţi să nu mai citească, şi îţi scriu ţie, celui cu o fărâmă de îndoială în suflet

Suntem în stare să facem o faptă eroică vreme de câteva minute, vreme de câteva ore sau de câteva zile. Dar ne îngrozeşte gândul că tot viitorul nostru poate fi distrus datorită unei alegeri greşite. Alegerea soţiei este una dintre cele mai importante alegeri în viaţă. Toţi ne dorim o pereche minunată, o viaţă fericită, plină de dragoste. Unii îşi doresc să aibă şi copii frumoşi, o casă în care să locuiască şi un serviciu care să îi mulţumească Nimic rău în asta, dimpotrivă.

Când e vorba de alegerea soţiei, încerci să fii cât mai atent: maşina sau serviciul se pot schimba mai uşor, dar soţia, mai greu. Cu toate că rata divorţurilor este în continuă creştere, simţi şi tu că divorţul este un eşec de care nu vrei să ai parte. Există multe criterii de care trebuie să ţii seama când îţi alegi soţia[79]. Unul căruia i se dă foarte multă importanţă în zilele noastre este compatibilitatea sexuală. Acest subiect îi frământă chiar şi pe unii din tinerii creştini, care merg la biserică, se spovedesc, se împărtăşesc etc. Un prieten al meu, fecior la 32 de ani, care vrea să se însoare cu o fată care nu mai e fată, mi-a spus de curând că ea tot insistă să facă dragoste cu el deşi fata merge la spovedanie, vrea să ducă o viaţă creştină Şi mă tot roagă să îi spun şi ei ce scriu pe tema Tinerii şi sexualitatea, doar-doar o conving să nu îl mai preseze atât.

Prima precizare pe care o fac este că feciorii şi fecioarele, pe de o parte, iar bărbaţii şi femeile, pe de alta[80], au motive diferite pentru a testa această compatibilitate înainte de nuntă. Asupra feciorilor şi fecioarelor presiunea e poate mai mare: au luptat vreme îndelungată cu patima desfrâului şi cu dorinţa de a-şi exprima sentimentele făcând dragoste, au rezistat până ce au găsit persoana cu care vor să se căsătorească, şi atunci asaltul binevoitor al prietenilor, părinţilor, mass-mediei îi sperie: "Dacă nu vă verificaţi compatibilitatea sexuală, veţi eşua". Misterul e mare, atracţia puternică

Bărbaţii şi femeile decişi să se căsătorească au şi ei motivele lor pentru a-şi testa compatibilitatea. Experienţa lor e un argument că modul în care partenerul reacţionează în pat nu e dependent nici de frumuseţea şi nici de inteligenţa sa Aici trebuie să intrăm în detalii mai indecente: în linii mari, se consideră că această compatibilitate este determinată de trei factori modul în care celălalt reuşeşte sau nu să se dăruiască celuilalt (la limită, actul sexual fiind pentru egoişti doar o masturbare în cuplu), sau altfel spus: "cât de intens e sentimentul pe care îl transmiţi celuilalt", potrivirea după criteriul dimensiunii şi măsura în care celălalt este maestru în arta erotismului.

Experienţa unora îi determină să dea mai multă importanţă unui factor sau altuia, dar fiecare factor îşi are importanţa lui

Cât priveşte primul factor, feciorii se pot întreba: "Dar cum putem vorbi de transmiterea unui sentiment prin actul sexual făcut în afara nunţii, când Biserica învaţă că e un păcat, că e o lucrare care ucide sufletul?"

Biserica vede lucrurile în adevăr. Cea mai frumoasă poveste de dragoste (gen Titanic) nu este de ajuns pentru a birui păcatul Dar asta nu înseamnă că toţi cei care desfrânează simt angoase, mustrări de conştiinţă Nu, unii încearcă, sincer, să facă dragoste. Şi o femeie care vede că un amant îi acordă multă atenţie, că se poartă cu ea delicat, încercând să o facă fericită, în timp ce amantul de dinainte nu căuta decât să îşi facă toate poftele, este firesc că îl va prefera pe ultimul, alături de care simte altceva "Dar face ea dragoste cu ultimul?" Din punct de vedere creştin, nu se poate face dragoste fără binecuvântarea nunţii. Dragostea adevărată e străină păcatului Dar cei care trăiesc în păcat nu îşi dau seama de înşelarea lor. Şi, atunci când aceştia vor să se căsătorească, insistă să testeze compatibilitatea sexuală cu celălalt

Care este perspectiva creştină asupra acestui prim factor? Când doi oameni trăiesc necununaţi, atunci vieţile lor sunt dominate de egoism sau de o dragoste pătimaşă. Este firesc ca acest egoism să se răsfrângă şi în pat. Dar în familia creştină raportul este răsturnat: fiecare încearcă să înfrumuseţeze cât mai mult viaţa celuilalt (e adevărat, există şi în familia creştină unele oscilări, tensiuni, atitudini egoiste, dar nu sunt majoritare). Căldura şi frumuseţea iubirii dintre soţii creştini se reflectă şi în viaţa lor intimă Deci, nu e nevoie de nici o verificare anterioară a compatibilităţii[81]. Toţi cei care au trăit în păcat trebuie să înţeleagă că viaţa intimă în familie este ceva absolut deosebit, care nu seamănă cu ce trăiau înainte. Parcă ar fi altceva. (Mă întreba tot prietenul meu de 32 de ani ce diferenţă este între soţii şi concubinii care fac dragoste. I-am răspuns: unii zboară, iar alţii merg Nu se poate compara zborul cu mersul, este altceva)

Cât priveşte al doilea factor, compatibilitatea organelor, studiile medicale arată faptul că există în realitate foarte puţine cazuri de incompatibilitate sexuală reală Ce e interesant e că mii de cupluri care şi-au verificat şi răsverificat compatibilitatea sexuală înainte de nuntă, după câţiva ani divorţează invocând ca motiv tocmai nepotrivirea în pat Iată deci că nu i-a ajutat la nimic că îşi mai verificaseră şi înainte compatibilitatea, şi atunci trecuseră testul

Cum stau lucrurile? În astfel de situaţii soţii nu sunt interesaţi decât de plăceri trupeşti. Or, viaţa nu e pentru plăceri de moment, e pentru dobândirea mântuirii. Şi în viaţa de familie apar probleme, ispite. Şi aceste probleme se răsfrâng şi în pat. Dacă soţii nu vor să se lupte să depăşească aceste probleme, ci fug pur şi simplu de ele evadând din "lanţurile" familiei, viaţa lor nu va fi o viaţă împlinită. Dar, dacă soţii au răbdare şi credinţă în Dumnezeu, încercările vor trece, în familie va fi iar linişte. Şi această linişte va acoperi şi micile tensiuni care au avut loc în pat. Va fi din nou bine, şi problemele vor deveni amintiri[82]

Cât priveşte al treilea factor, aici învăţătura creştină e clară: orice perversiune este păcat, orice perversiune distruge dragostea. Chiar dacă cei care au astfel de exigenţe spun că tocmai aşa îşi arată dragostea, dragostea lor e o dragoste animalică, epidermică, un drog ieftin. În familie nu trebuie să te aştepţi ca partenerul să cunoască toate tehnicile de Kama Sutra, trebuie să te aştepţi ca el să îţi dăruiască dragoste Şi această dragoste nu necesită nici recorduri sexuale, nici perversiuni şi nici tehnici erotice speciale Dar e o dragoste care, aşa cum dau mărturie toţi cei care au cunoscut-o[83], împlineşte.

Îmi dau seama însă că vorbind despre cei trei factori care determină compatibilitatea[84], nu am reuşit să depăşesc penibilul situaţiei în care m-am aflat când am citat părerile Mădălinei şi Doinei, care afirmau foarte clar că există cupluri care au regretat amarnic faptul că nu şi-au testat compatibilitatea sexuală.

Eu cred însă că problema trebuie privită din alt unghi. Am discutat o dată cu un tânăr fecior:

"- Deci, eşti convins că va fi nevoie să testezi compatibilitatea sexuală cu fata pe care o vei alege înainte de a te însura.

- Da, dar până atunci mă păstrez curat.

- De ce crezi că e nevoie să o testezi?

- Ca să nu divorţăm după nuntă.

- Crezi că poate fi acesta un motiv de divorţ?

- Sunt sigur.

- Atunci te întreb: nunta e lăsată de Dumnezeu, sau e invenţie omenească?

- E lăsată de Dumnezeu, de asta e şi Taina nunţii.

- Dumnezeu vrea ca oamenii care se căsătoresc să divorţeze?

- Nu, vrea să trăiască fericiţi împreună.

- Atunci, nu e normal să vrea ca oamenii care se căsătoresc să împlinească toate condiţiile pentru a avea o viaţă fericită împreună?

- La ce te referi?

- Dacă e atât de importantă compatibilitatea sexuală, de ce nu a vorbit Dumnezeu în Vechiul Testament despre testarea ei, şi nici Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu ne-a spus nimic în Legea cea Nouă? Oare să nu ştie Dumnezeu ce e important pentru om?

- Ba da, ştie.

- Atunci, de ce nu îi lasă pe oameni să facă ce e bine?

- Păi, nu e bine, e păcat.

- De ce e păcat?

- Că aşa a zis Dumnezeu, că e păcat să desfrânezi.

- Deci, testarea compatibilităţii e un păcat necesar?

- Da, cam aşa ceva"

Aici e problema principală Nu înţelegem că Dumnezeu ne iubeşte, că ne-a creat pentru a ne bucura de fericirea veşnică, ne-a rânduit calea mântuirii astfel încât fiecare pas al nostru să fie binecuvântat Nu înţelegem că Dumnezeu vrea ca toată viaţa noastră să fie o viaţă curată, o viaţă de sfinţenie, o viaţă frumoasă şi senină.

Dumnezeu nu putea să lase fără binecuvântare un pas atât de important în viaţa omului cum este pregătirea pentru întemeierea unei familii. Dacă Dumnezeu ar lipsi în acest moment, I-ar fi foarte greu să intre mai apoi în viaţa familiei Dumnezeu a rânduit toate cu înţelepciune, şi fiecare pas al vieţii noastre ar trebui să stea sub acoperământul Său.

"Atunci?"

Atunci rămân două posibilităţi: poate Dumnezeu să binecuvânteze această testare prenupţială? Nu, hotărât nu. Atât prin Vechiul cât şi prin Noul Testament, Dumnezeu ne spune că această experienţă are urmări triste pentru trupul şi sufletul omului

Atunci, dacă Dumnezeu nu binecuvântează acest test, înseamnă că nu e nevoie de el Înseamnă că, atunci când se pune problema întemeierii unei familii, sunt importanţi ceilalţi factori credinţa, virtuţile, iubirea, frumuseţea (unii pun mai mult preţ pe cea sufletească, alţii pe cea trupească) etc.

Compatibilitatea sexuală apare în mod firesc[85], şi este rodul iubirii curate şi puternice.

"Da, teoria este bună, dar ce ne facem cu eşecul Doinei?"

Întrebarea e foarte bună. Ne-am învăţat să împărţim lumea după criterii standard, dar pierdem din vedere amănuntele. Da, Doina s-a măritat fecioară, dar a fost o fecioară înţeleaptă?

Cum vine asta? Oare viaţa ei a fost o viaţă creştină, binecuvântată de Dumnezeu?

"Dar aproape sigur a avut parte de Taina nunţii, că toţi se căsătoresc şi la biserică"

Asta nu înseamnă foarte mult. În Limonariu citim cum un sfânt a fost mustrat de Dumnezeu că boteza oameni lipsiţi de credinţă:

"A fost întrebat odată sfântul Atanasie, papa Alexandriei, dacă poate fi botezat cineva fără să creadă, potrivit rânduielii şi propovăduirii creştine, sau dacă ar fi botezat pentru alte pricini, prefăcându-se a crede, ce va fi cu el şi cum îl primeşte Dumnezeu. Sfântul Atanasie a răspuns, zicând:

- Aţi auzit că, în timpul unei ciume când mulţi de frica morţii alergau la botez, s-a arătat fericitului şi mucenicului Petru cineva în chip de înger şi i-a spus:

- Până când tot trimiţi aici pungi sigilate şi complet goale şi fără nimic înăuntru?

Atât cât se poate înţelege din cuvintele îngerului, pungile sigilate sunt cei care au pecetea botezului, care socotind că au să capete vreun bine dacă s-ar boteza, s-au botezat"[86].

Aşa cum există oameni care se botează formal, fără să aibă credinţă, tot aşa există oameni care se cunună numai de ochii lumii, pentru spectacol, şi nu pentru că vor să ducă o viaţă creştină. Şi tot "pungi goale şi sigilate, fără nimic pe dinăuntru" sunt căsătoriile lor

Cei care regretă că s-au căsătorit feciori au avut o feciorie neînţeleaptă Nu au cunoscut viaţa în Hristos, şi-au păstrat fecioria numai din motive morale, sau din timiditate (sau pentru că nimeni nu le dădea atenţie e şi acesta un motiv foarte real).

Din câţi oameni cunosc care duc viaţă creştină, nu ştiu pe nimeni care să fi regretat că nu a testat compatibilitatea sexuală cu perechea sa[87]. Chiar dacă mulţi au avut mult de luptat pentru a rezista acestei ispite. Da, ispita e mare, important este să rezişti până la capăt (cu toate poticnirile, mai mici sau mai mari, care apar pe parcurs).

Aşa că, staţi liniştiţi. Fie că v-aţi păstrat fecioria, fie că v-aţi pierdut-o, dar aţi recâştigat-o prin pocăinţă, dacă aveţi nădejde în Dumnezeu, El vă va trimite exact perechea de care aveţi nevoie. El, care cunoaşte cu de-amănuntul trupurile şi sufletele voastre, vă va purta de grijă ca în familiile voastre să fie înţelegere pe toate planurile.

Dar, nu uitaţi: principalul este să Îi faceţi loc în vieţile voastre, şi în casele voastre. Că dacă Îl lăsaţi pe Dumnezeu să stea doar în sufrageriile şi în bucătăriile voastre, iar în dormitor vă purtaţi ca nişte păgâni

Ştiu că mulţi tineri afirmă că îşi încep viaţa sexuală pentru că simt nevoia să îşi trăiască libertatea. Există însă numeroase studii care arată că o astfel de libertate este de fapt cea mai banală formă de sclavie faţă de lanţurile manipulării prin televiziune. Iată câteva date interesante:

"Când elevii de colegiu au fost puşi să identifice câteva persoane pe care ei le consideră model pentru comportamentul personal, ei au selectat în primul rând personaje din lumea TV, care s-au evidenţiat printr-o atitudine sexuală extrem de permisivă şi cu o foarte mare frecvenţă a relaţiilor sexuale (Fabes şi Strausse, 1987). []

Adolescenţii care se identifică îndeaproape cu personaje de la televizor mărturisesc că se simt nesatisfăcuţi de faptul că sunt virgini sau de experienţa sexuală pe care au avut-o (în cazul în care întreţin deja relaţii sexuale) (Baron, 1976, 1977; Couringht şi Baran, 1980). []

Elevii de liceu cărora li s-au proiectat filme cu conţinut sexual explicit acceptă cu o mai mare uşurinţă infidelitatea sexuală şi promiscuitatea decât grupul de control (grup format din tineri provenind din acelaşi mediu, cărora nu li s-au proiectat filmele respective) (Zillmann, 1994). Adolescenţii care au vizionat doar 10 videoclipuri au devenit mult mai deschişi în a privi ca acceptabile relaţiile sexuale înainte de căsătorie. [] De asemenea, se arată că expunerea intensă a tinerilor la materialele ce vizează relaţiile sexuale dinaintea sau în afara căsătoriei îi desensibilizează, determinându-i să le considere normale (Bryant şi Rockwell, 1994). []

Un studiu făcut pe 391 de elevi ai unui liceu din Carolina de Nord a găsit că, pentru aceia care au vizionat în mod selectiv mai multă sexualitate la televizor, începerea vieţii sexuale în anul respectiv a devenit mult mai probabilă (Brown şi Newcomer, 1991)"[88].

Astfel de studii ne arată că tinerii care îşi proclamă libertatea de a duce o viaţă desfrânată nu sunt decât nişte zombbie, nişte sclavi care au fost spălaţi pe creier de mass-media. Nu e de mirare că, în amăgirea lor, se consideră superiori tuturor creştinilor, pe care îi consideră sclavi ai lui Hristos

O cititoare îmi scrie: Poate ar fi interesant să aduceţi în discuţie şi faptul că există fete care îşi pierd virginitatea pentru că nu au curajul să fie altfel. Imaginaţi-vă că eu am căutat un "personaj" care să mă ajute "să fiu şi eu în rândul lumii", pentru că era ciudat ca la 20 de ani să fiu virgină. Vă puteţi imagina ceva mai aberant? Asta nu e o poveste, e adolescenţa mea. Pentru mine virginitatea a fost o problemă pe care trebuia să o rezolv. Pentru că nu eram suficient de "cool", deşi pe atunci nu se folosea cuvântul ăsta. Dar exista convingerea că, dacă la 20 de ani eşti virgină, eşti cumva un soi de ciudăţenie a naturii. Şi convingerea asta mai există şi acum!!! Cred că nu e cazul să vă mai spun şi cât de tare mă lupt încă cu consecinţele hotărârilor pe care le-am luat atunci, hotărâri pe care de cele mai multe ori le-am pus în practică. Şi nu au trecut "decât" vreo zece ani de atunci!!! Rândurile ei mi se par destul de grăitoare

Apusul unui tabu

Întrucât prin articolele citite până acum s-a stabilit o punte de legătură între mine şi cititori, cred că îmi permiteţi să vă atrag atenţia asupra unui lucru: duhovnicul meu mi-a sugerat, fără să îmi impună totuşi, să scot din carte articolul care urmează care este despre sexul oral , ca nu cumva anumiţi cititori cu minţi curate să se vatăme. Dar m-a lăsat totuşi să mă sfătuiesc şi cu alţi duhovnici care au mulţi tineri la spovedanie, iar aceştia au fost de părere că articolul poate să îi pună pe gânduri pe cei care sunt căzuţi în păcatul desfrâului. Deci, am lăsat articolul numai şi numai pentru aceştia. Îi rog pe ceilalţi cititori să nu îşi facă singuri rău şi să "sară" peste acest articol. Ştiţi doar că există medicamente pe care, dacă oamenii sănătoşi le iau fără nici un rost, se îmbolnăvesc

Voi începe articolul meu reproducând câteva fragmente dintr-un dialog purtat de câţiva tineri pe un forum de internet[89]. (Celor care s-ar grăbi să afirme că forumul respectiv nu este reprezentativ pentru orientările tinerilor de astăzi le răspund că am citit multe alte forumuri în care poziţiile tinerilor erau mult mai XXX decât pe acesta, care faţă de celelalte este "cuminţel" )

În acest dialog pe teme sexuale a nimerit la un moment dat un creştin ortodox, care a încercat să scrie câteva cuvinte de pe baricade creştine. Şi-a luat nick-name-ul Lavrentie. Iată punctul său de vedere şi comentariile aferente.

Lavrentie: Dacă ai credinţă, nu faci sex oral - pentru simplul motiv că unii mai au bun simţ, principii şi un Dumnezeu în viaţa lor. Ştiţi că Hristos a condamnat practicile perverse (chiar şi "specialiştii" pomenesc sexul oral la perversiuni, deci acte în afara firii). Fiecare alege cum să trăiască, dar vom răspunde pentru faptele noastre

Adeline: Lavrentie, tu nu ştii că e mai păcat să păcătuieşti cu gândul (ca tine!!!) decât cu fapta?

Ariana: Auzi, Lavrentie, dacă unii fac sex oral, asta nu înseamnă că nu cred în Dumnezeu!!! Unde trăieşti? Sau nu ai unde să îţi ţii orele de religie? Deci stai liniştit şi lasă teoriile!!!

Azazel: Mă Lavrentie, mai lasă-mă te rog cu lecţiile tale despre dumnezeu şi religie! Religia nu face decât să prostească lumea şi să adune masele de proşti! Normal că o babă sau una de aia cu batic n-o să accepte sexul oral pentru că nu are o minte deschisă, nu are concepţii mai inteligente. Mintea ei se limitează doar la religie şi la biserică! Şi nici religie nu ştie, la urma urmei, pentru că religia este o ştiinţă, la urma urmei! Aia ştie doar ce aude: E Paştele, hai la un praznic, hai la o pomană. Atât. Şi bârfeşte cu cei din sat la masă! Wake up! Asta e România, ar trebui să încercăm să o mai schimbăm puţin!

Ajna: Nu aş vrea să te jignesc dar, din câte ştiu, atâta timp cât acel sex oral este făcut din dragoste şi ambii parteneri sunt de acord, nu cred că Dumnezeu ar avea ceva împotrivă. În dragoste nimic nu e pervers sau ruşinos, atâta timp cât e vorba de dragoste şi nu de sex, părerea mea

Ştiu că dacă un preot ar citi astfel de păreri, s-ar simţi indignat: "Vai, dar astfel de păreri sunt ale unei minorităţi care trăieşte în păcat şi care face păcate împotriva firii. Dacă ar fi întrebaţi tinerii din parohia mea ce părere au, ar repeta toţi că este un mare păcat, care atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu".

Aş îndrăzni să îi spun unui astfel de preot că, deşi tinerii care vin să se spovedească în fiecare post nu practică sexul oral, totuşi mulţi dintre ceilalţi îl practică cu dezinvoltură. Unii tineri care vin pentru prima oară la spovedanie au avut o astfel de experienţă, chiar dacă nu recunosc aceasta încă de la prima mărturisire a păcatelor.

Ce e dureros este că tinerii care polemizează cu Lavrentie nu văd nici o tensiune între sexul oral şi credinţa în Dumnezeu. Nu ştiu dacă fiecare dintre ei a reuşit să îşi sufoce conştiinţa, dar par pur şi simplu oripilaţi de viziunea îngustă a lui Lavrentie, care de fapt nu face altceva decât să afirme învăţătura Bisericii privitoare la această problemă

Punctul de vedere potrivit căruia sexul oral este perversiune are din ce în ce mai puţini susţinători. Foarte mulţi tineri îl consideră o metodă de a-i împărtăşi celui pe care îl iubeşti dragostea curată pe care i-o porţi.

Voi vorbi puţin despre motivele pentru care unii tineri care cred în Dumnezeu practică sexul oral.

Aş începe totuşi prin a atrage atenţia asupra campaniei puternice de care are parte această practică sexuală: o grămadă de articole care stârnesc curiozitatea celor care nu au fost iniţiaţi în aşa ceva, articole care aduc argumente cum că de fapt sexul oral nu ar avea nici o legătură cu credinţa în Dumnezeu, că nu e un păcat, că numai cei cu idei învechite se abţin de la practicarea sexului oral. Statisticile arată că multe cupluri practică sexul oral.

"Dacă toţi (sau aproape toţi) practică aşa ceva, eu de ce aş sta deoparte?", se întreabă unele fete sau unii tineri care vor să îşi păstreze fecioria, dar în acelaşi timp vor să ajungă la o relaţie cât mai intimă cu persoana iubită.

Principalele avantaje ar fi următoarele:

- nu implică pierderea fecioriei la nivel biologic;

- bolile sexuale se transmit mai greu (am citit că prin sexul oral se poate transmite şi S.I.D.A., alături de alte boli asta în cazul în care în cavitatea bucală există o rană deschisă; acest amănunt este uneori trecut cu vederea în unele articole de promovare a sexului oral);

- nu duce la sarcini nedorite, cum se întâmplă cu actul sexual obişnuit.

Nimeni nu poate contesta faptul că în urma sexului oral nu poate avea loc fecundarea. Totuşi, eu contest faptul că sexul oral este o metodă sigură de evitare a sarcinilor nedorite. Argumentul meu e simplu: sexul oral este până la urmă o etapă pregătitoare pentru sexul normal. O fată care practică sexul oral numai pentru a-şi păstra şi fecioria şi prietenul, în cele din urmă, va renunţa ori la feciorie, ori la prieten. Pentru că prietenul se va plictisi repede de monotonia sexului oral. Şi fata care a acceptat să facă sex oral numai pentru a nu-şi pierde iubitul va renunţa mult mai uşor la fecioria ei decât o fată cu gura nespurcată. Cred deci că sexul oral va duce la sex normal, aşa că va fi un pas spre sarcinile nedorite. După ce o fată e părăsită pe rând de doi sau trei prieteni, pentru că aceştia se satură de fiţele ei de a-şi păstra virginitatea practicând sex oral, aceştia vor face mişto de ea cu găştile lor şi "fecioarei" i se va duce vestea cu viteza Romtelecom-ului. Aşa că - după ce va ajunge ţinta bârfelor - săraca fată se va sătura să îşi apere himenul care i-a adus atâtea necazuri. Şi se va culca cu primul cavaler care se va oferi să o ridice din groapa deznădejdii. Aşa că prilejul de a ajunge la sarcini nedorite nu va fi ratat.

Să vorbim acum despre păstrarea fecioriei şi practicarea sexului oral. Sunt fete care, dorindu-şi să se mântuiască, dar dorindu-şi în acelaşi timp să îşi păstreze prietenul, acceptă compromisul de a face sex oral.

"Nici ca mine, nici ca tine", îi spune prietenul fetei. "Facem sex oral şi rămânem împreună. Am nevoie de o dovadă de dragoste din partea ta"

Este trist că există băieţi care spun cu sinceritate astfel de lucruri. Ei nu consideră că şi-ar răni prietenele cerându-le această dovadă de dragoste, dovadă pe care oricum multe fete o oferă şi fără să li se ceară.

Însă o fată care este creştină nu ar trebui să accepte un asemenea compromis. Sexul oral este un mare păcat. Aceasta nu este o părere, nu este o idee învechită. Ce a învăţat Biserica că este păcat, păcat rămâne. Dacă mâine ar spune cineva că furtul nu este un păcat şi dacă demonstrează cu argumente sociale sau psihologice aşa ceva, nu rezolvă nimic. Da, tinerii au dreptate să nege anumite idei fixe ale sociologilor sau ale psihologilor, idei scornite de mintea omenească, care uneori pierd din vedere esenţialul unei situaţii. Dar nu au dreptate să nege adevăruri pe care nu sunt în stare să le judece.

Oamenii nu pot decide ce este şi ce nu este păcat. Dumnezeu, Cel care a făcut cerul şi pământul, ne descoperă care este calea pe care trebuie să mergem. Normele morale nu le putem fixa noi. Noi putem doar să acceptăm sau să respingem normele pe care ni le-a rânduit Dumnezeu şi să le înlocuim cu ale noastre, care sunt false. Dumnezeu nu a fixat în mod artificial normele morale, ci aceste norme morale sunt legate de însăşi fiinţa umană, de modul în care ea a fost creată de Dumnezeu şi de rostul pentru care a fost creată. Poate că dacă pe lumea cealaltă singura desfătare ar fi cea sexuală, atunci Biserica i-ar îndemna pe oameni să cunoască toate perversităţile cu putinţă ca să se antreneze pentru veşnicie.

Numai că cei care s-au îndeletnicit cu perversiunile sexuale sau cu alte păcate nu vor vedea pe lumea cealaltă lumina la care au fost chemaţi. Vor ajunge în iad. Hristos ne cheamă să dobândim adevărata împlinire, adevărata bucurie. Poruncile lui Hristos sunt jaloane care ne arată drumul spre această bucurie.

"Cine este Hristos să îmi interzică mie să fac sex oral?"

Hristos nu poate împiedica pe nimeni să păcătuiască. El nu forţează libertatea omului. Dar, întrucât ne arată calea mântuirii, trebuie să ne atragă atenţia asupra faptului că păcatul este păcat şi că orice formă de păcat duce la pierderea mântuirii.

Oare Duhul Sfânt, Care Se îndepărtează de cei care păcătuiesc, va rămâne asupra celor care fac sex oral numai pentru că moda perversităţilor are din ce în ce mai mulţi fani? Nu, desfrâul este şi rămâne tot desfrâu.

Întrucât de obicei tinerii le cer prietenelor lor să facă acest compromis (nu am auzit de nici un caz în care un tânăr să fie ameninţat că dacă nu acceptă să îi facă prietenei această poftă va fi părăsit), le spun fetelor să nu se lase păcălite de cursa compromisului. Cum ar putea o gură care se spurcă prin sex oral să ia anafură, agheasmă sau să sărute sfintele icoane? Cum ar putea o astfel de gură să primească Sfintele Taine, adică pe Însuşi Hristos? Oricât de bine ar spăla pasta de dinţi, sau oricât de eficientă ar fi guma de mestecat cu efecte igienice, totuşi fără multă pocăinţă rana păcatului nu se poate şterge.

Nu ştiu dacă e cazul să pomenesc despre Sfânta Împărtăşanie, pentru că de obicei o persoană care practică sexul oral nu se gândeşte la Sfintele Taine, dar totuşi se gândeşte să sărute icoanele când intră într-o biserică. O face cu dezinvoltură, fără să se gândească că aceeaşi gură cu care îi atinge pe sfinţi s-a spurcat şi se va mai spurca prin păcat.

Sexul oral este o formă de curvie. Gura nu este lăsată de Dumnezeu pentru perversiuni. Acest lucru ar trebui să fie clar pentru toţi creştinii. Chiar dacă mass-media ne atrage atenţia asupra faptului că în majoritatea cuplurilor căsătorite care nu duc viaţă creştină această specialitate este la loc de cinste în ghiveciul de erotism, nici un creştin cu frică de Dumnezeu nu ar trebui să se lase pradă acestei plăceri drăceşti. Dacă într-o familie soţii practică sex oral, sau orice altă perversiune, familia respectivă nu se mai poate numi creştină[90]. Oricât de multă ar fi cantitatea de rugăciune prin care soţii încearcă să compenseze desfătările lor animalice

O cititoare face o observaţie legată de acest articol: Legat de sexul oral: nu văd nicăieri cuvântul "repulsie". Nu am putut presta aşa ceva timp de patru ani cât am avut prieten, şi dumnealui a fost tare nemulţumit. Eu nu am prestat din trei motive: din cauză că mi-e silă, din cauză că nu am găsit în instinctele mele absolut nimic legat de chestia asta şi din cauză că niciodată nu mi se pare femeia mai batjocorită şi mai urâtă decât când face aşa ceva. Oare fetelor de azi chiar nu le mai este scârbă? Sincer, mă îndoiesc că la început nu le-ar fi, şi atunci ar trebui încurajate să-şi urmeze pornirile fireşti[91]. Numai când te gândeşti că majoritatea bărbaţilor ajung să aibă multe partenere înainte şi cară după ei tot bagajul de viruşi şi microbi găsiţi prin alte locuri. Din discuţiile cu prietenele mele: la majoritatea le este silă şi o fac de nevoie[92] până când probabil se imunizează.

Câteodată am mai încins nişte discuţii pe tema asta cu diverşi amici şi câţiva dintre ei îmi reproşează că nu am încercat. Cum pot să încerc ceva ce-mi provoacă repulsie? Aş putea încerca şi o friptură plină de grăsime, aş vomita de vreo două ori până m-aş obişnui să mănânc extrem de gras, sau aş putea să încerc şi cu o femeie, iar dumnealor, ei, cei plini de sfaturi, ar putea să încerce şi cu bărbaţi ca să le fie şi lor niţică greaţă[93]. Ce este aşa de greu de înţeles că fiecare avem o limită de la care nu mai suntem dispuşi să încercăm?!

Din "minunile" spovedaniei

"Antim (Vaguianis), sfântul din insula Chios, dădea acest sfat călugăriţelor sale: ŤSă alergăm la spovedanie, nu cu justificări, vrând să-o convingem pe duhovnic că nu suntem vinovaţi şi că altul ne-a îndemnat să păcătuim. Ci să alergăm la aceasta cu pocăinţă, cu frângerea inimii şi cu smerenie. Să alergăm la spovedanie ori de câte ori cădemť."[113]

"Sunt apăsată de singurătate. Nu ştiu cum să trăiesc, nu ştiu cum să ajung să mă bucur şi eu. În sufletul meu e o ploaie care nu se mai termină. Aş vrea să răsară soarele, dar mi-e teamă că aşteptarea mea va fi degeaba. Aş putea să cunosc bucuria?"

"Viaţa mea e foarte ciudată. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Şi ce rost are să mă duc să mă spovedesc, când după spovedanie o să păcătuiesc din nou? Îmi iubesc prietena şi nu cred că aş rezista fără să facem dragoste. Nu vreau să fiu ipocrit. E vreo ieşire din labirintul ăsta?"

"Cred în Dumnezeu, mă duc uneori la biserică, dar viaţa mea nu se schimbă deloc. Greşesc eu sau nu mai e actuală biserica?"

Mulţi tineri se pot regăsi în întrebările de mai sus Sunt suflete apăsate, tensionate, singurePoate că ai trecut şi tu prin astfel de stări, când ţi se părea că viaţa nu are nici un sens, că toate drumurile se închid, că toate corăbiile se scufundă

O să îţi spun o pildă care mi-a rămas în minte. Am văzut-o într-un film coreean, în Primăvara, vara, toamna, iarna şi din nou primăvara.

Un copil trăieşte lângă un înţelept într-un templu aflat în mijlocul unui lac. Odată, copilul a legat o piatră de un peşte, una ceva mai mare de o broască şi alta şi mai mare de un şarpe. Şi s-a bucurat văzând cum peştele înota trăgând după el piatra, cum broasca sărea cu tot cu piatră şi cum şarpele se târa cu piatra după el. Înţeleptul a vrut să îi arate copilului că a greşit chinuind animalele. Şi, când copilul dormea, i-a legat o piatră mare de spate. Când copilul s-a sculat, mergea cu mare greutate. Şi înţeleptul i-a poruncit: "Du-te să găseşti animalele. Şi, dacă vreuna dintre ele a murit, o vei purta în inimă toată viaţa ta".

Copilul a mers şi, căutând cu multă atenţie, a găsit peştele mort. Peştele nu putea să supravieţuiască multă vreme cu o povară atât de mare. Şi şarpele era mort, şi inima copilului a fost copleşită de durere Copilul a înţeles că răul i se datorează După câţiva ani, după ce îl părăsise pe înţelept pentru a trăi cu o femeie de care se îndrăgostise şi după ce o omoară pe femeia aceea - cu care se şi căsătorise - omul a revenit la templul din mijlocul lacului. Pe o vreme geroasă, gol până la brâu, şi-a legat o piatră mare de mijloc şi a pornit într-un drum istovitor spre culmea muntelui. Omul credea că, dacă va suporta el însuşi tot răul pe care îl făcuse altor oameni sau altor animale, va scăpa de frământări şi va ajunge la linişte

M-au impresionat puternic imaginile cu omul care cară o piatră după el Citisem despre compararea păcatelor cu o povară pe care o ducem după noi şi imaginile din film m-au dus cu gândul tocmai la asta Au trecut ani mulţi între momentul în care omul pricinuise moartea animalelor şi momentul în care a înţeles că trebuie să îşi răscumpere greşeala făcută atunci: dar, până să se lupte să scape de povara păcatelor sale, inima sa nu era liberă

Tot aşa noi ar trebui să înţelegem că trebuie să scăpăm de povara păcatelor noastre, care ne apasă fie că ne dăm, fie că nu ne dăm seama. Mai devreme sau mai târziu, va veni momentul în care vom regreta că ne-am trăit viaţa apăsaţi de o greutate atât de mare

Creştini fiind, ar trebui să înţelegem că Hristos a murit pe cruce pentru păcatele noastre. El a luat povara păcatelor noastre asupra Sa Nu trebuie să uităm că El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii (I Petru 2, 24). Oamenii nu vor, pur şi simplu, să înţeleagă cât de mare a fost jertfa Sa Asta s-a văzut foarte bine din tonele de comentarii care s-au făcut pe marginea filmului Patimile, film făcut de Mel Gibson Un Hristos batjocorit, bătut, răstignit nu are nimic de-a face cu viaţa noastră creştină căldicică Dar Hristos a pătimit pentru noi, nu a jucat teatru. A pătimit pentru ca noi să trăim viaţa cea nouă, de fii ai lui Dumnezeu. A spus cineva: "Poate că uneori e nevoie să curgă gârlă kilogramele de ketchup hollywoodian, pentru a-ţi da seama cum vine treaba cu Ťtrupul şi sângele lui Iisusť. Poate că e nevoie de Ťun prostuţ isteţť ca Mel Gibson ca să realizezi că din Iisus nu au sărit pene îngereşti atunci când a fost chinuit şi să ai pentru o clipă revelaţia euharistiei"[114]

Frumos spus: Hristos a murit pe cruce pentru a ne da Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele Său, spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci Suntem oare conştienţi de valoarea jertfei Sale?... În timp ce Hristos vrea să ne dea Pâinea vieţii, noi ne mulţumim doar cu hrana cea stricăcioasă a lumii acesteia Şi asta pentru că nu vrem să ne schimbăm vieţile, pentru că nu vrem să renunţăm la păcat

Am scris acum câţiva ani câteva versuri pe care nu simţeam nevoia să le împart cu nimeni. Acum însă, încercând să te fac şi pe tine părtaş mesajului poeziei, îndrăznesc să ţi le arăt

Hristos era dus spre Golgota

Vedeam cum prietenii mei, rudele mele,

Cum fraţii şi duşmanii mei

Se apropiau de El şi Îl scuipau şi Îl loveau,

Iar noi făceam acelaşi lucru...

Nu puteam să Îi văd chipul,

Ci numai ceafa plină de sudoare şi sânge.

Coroana de spini mă zgâria

Ca şi cum ar fi vrut să mă pregătească pentru piroane

Şi simţeam că Domnul nu mă purta numai pe mine,

Ci că mai purta în spate şi alte miriade de cruci.

Mi se părea că fiecare om era purtat pe umerii Săi.

Iar voi eraţi lângă mine

Ca şi cum am fi fost din acelaşi lemn

Da, Hristos a purtat păcatele noastre Nu mai e nevoie să ne legăm greutăţi de mijloc sau să ne dăm cu capul de pereţi de disperare Hristos ne-a chemat la libertate, la iubire, la bucurie. Oricât de mare ar fi povara păcatelor noastre, mai mari sau mai mici, care ne împiedică să gustăm adevărata libertate la care ne-a chemat Dumnezeu.

"Cum adică, noi nu cunoaştem adevărata libertate?..."

Zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr (Ioan 8, 31-36).

Da, dacă vom cunoaşte Adevărul, care este Hristos, vom fi liberi Numai că noi Îl întrebăm pe Hristos Dumnezeul care S-a făcut om pentru mântuirea noastră, asemenea iudeilor din vechime: "Cum spui Tu că nu suntem liberi, că niciodată nu am fost robi?". Ar trebui să ne dăm seama că patimile noastre ne apasă, că ne împiedică să fim liberi

"Da, dar pentru a ne schimba e nevoie de o minune Ar trebui să facă Dumnezeu o minune ca să ne schimbăm"

Dumnezeu a făcut de-a lungul istoriei multe minuni, dar oamenii nu au ştiut de fiecare dată să le înţeleagă

Trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor (Luca 8, 28-35).

Problema e simplă: Hristos Fiul lui Dumnezeu izbăveşte din robia diavolului doi demonizaţi. Dracii izgoniţi intră în turma de porci animale considerate necurate după învăţătura Vechiului Testament şi se aruncă în apă. Gadarenii, în loc să Îi mulţumească Domnului că le vindecase doi oameni, Îl roagă să plece de la ei

Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit (Luca 17, 12-19).

S-au vindecat zece leproşi, unul singur s-a întors să Îi mulţumească Domnului care le dăduse tămăduirea. Zece se vindecaseră şi numai unul a ştiut să pună început bun mântuirii după vindecarea sa

Cam puţin, nu? "Dacă aş fi fost eu între ceilalţi nouă, cred că m-aş fi întors să Îi mulţumesc"

Dumnezeu vrea să te vindece de lepră, de lepra sufletească pe care poate că alţii nu o văd, dar pe care tu o poţi simţi ca atare Vrei să fii vindecat?

A., un tânăr de 25 de ani, era căzut în patima beţiei şi a desfrâului. După ce s-a spovedit, a început să se lupte cu patimile sale. După aproape un an, a reuşit să renunţe de tot la ele.

D. era atât de obsedată de sex, încât nu rezista mai mult de trei nopţi fără să păcătuiască. După ce s-a spovedit, a început o luptă crâncenă cu ea însăşi. Lupta a durat cinci ani, tot atât cât durase şi perioada de desfrâu. După cinci ani era schimbată total. S-a măritat şi a avut parte de o viaţă de familie fericită[115].

I. era atât de dependent de masturbare încât şi la facultate se ducea în pauză la WC pentru a scăpa de hormoni. După ce s-a spovedit, a încercat să renunţe. Iar se spovedea, iar ceda. După câteva luni de zile, scârbindu-se de starea în care se afla, a hotărât să renunţe de tot la acest păcat. Cu ajutorul lui Dumnezeu a reuşit.

R., o fată ai cărei părinţi sunt plini de bani, a făcut primul avort la 16 ani. Până la 23 a mai făcut câteva La 23 de ani, mergând să avorteze, a stat de vorbă cu un preot care a convins-o să renunţe la avort. S-a spovedit la capela spitalului. A păstrat sarcina, a născut copilul. Cu tatăl copilului nu s-a mai văzut dar s-a măritat cu un fost coleg de liceu. Au greutăţi materiale, pentru că părinţii ei s-au supărat că nu a avortat ultimul copil din flori, dar sunt fericiţi împreună.

Aş putea face o listă de sute de nume cu oameni cărora viaţa le-a fost schimbată prin spovedanie. Cred că fiecare duhovnic iscusit ar putea scrie sute şi chiar mii de nume pe o astfel de listă

Spovedania e un pas foarte important pe care trebuie să îl facă orice creştin care vrea să se apropie de Dumnezeu. Dumnezeu a dat preoţilor Săi puterea de a lega şi de a dezlega păcatele Oare există o minune mai mare?... Hristos vrea să ne ierte păcatele, noi oare vrem?...

Stăm şi ne întrebăm de ce lucrurile nu merg bine în viaţa noastră, de ce e atâta monotonie, atâta răceală, atâta falsitate[116] Şi răspunsul este că nu vrem să fim ai lui Dumnezeu.

"Dar ce, poate o spovedanie să ne schimbe vieţile?"

Şi răspunsul este: Da, fiecărui om care se spovedeşte cu nădejde în Dumnezeu, viaţa i se va schimba în bine.

Când eşti împovărat cu păcate, e foarte greu să crezi că viaţa ta se poate schimba Diavolul îţi paralizează voinţa şi tu crezi că nu ai nici o şansă să te îndrepţi Dar tocmai aici trebuie să intervină credinţa: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele

Să nu lăsăm credinţa noastră să fie înghiţită de necredinţă Să nu credem doar că Hristos a înviat din morţi, să credem că a înviat din morţi pentru ca şi noi să înviem din groapa păcatului

M-a sunat ieri un tânăr care vrea să se sinucidă pentru că este foarte bolnav şi nu mai poate suporta boala sa. După ani de suferinţă, a ajuns la capătul puterilor. I-am spus: "Degeaba crezi în Dumnezeu, degeaba crezi învăţăturile Bisericii. Dacă nu crezi că Hristos vrea să te mântuiască, credinţa ta e zadarnică" Nu ştiu cum trebuia să îi vorbesc. Poate am greşit, dar am crezut că acesta e lucrul cel mai important, să înţelegem că Dumnezeu vrea să ne mântuiască. Pentru a ne mântui, trebuie să ne schimbăm vieţile. Pentru a ne schimba vieţile, trebuie să Îl chemăm pe Dumnezeu în ajutorul nostru. Singuri nu ne putem schimba Diavolul stă împotriva noastră.

Vedem cum unele campanii în mass-media au convins câţiva oameni să renunţe la fumat. Dar, prin aceasta, vieţile lor nu au devenit mai curate. A plecat diavolul fumatului şi a venit cel al mândriei Numai atunci când Îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte păcatele şi atunci când luăm prin preot dezlegare de păcate suntem pe drumul cel bun.

"Dar eu nu vreau să mă duc la preot, vreau să mă schimb singur"

Asta sună cam aşa: "Dumnezeu a lăsat Taina Spovedaniei ca leac pentru vindecarea rănilor sufleteşti şi oamenii consideră că se pot vindeca şi fără leacul lăsat de Dumnezeu"

Îndrăznesc să dau şi eu mărturie despre puterea spovedaniei. Şi nu voi scrie despre primele spovedanii din viaţa mea deşi au fost foarte importante pentru mine.

Ci voi scrie despre ceva foarte recent, legat de munca la cartea de faţă, care a durat mai mult de un an Când am scris prima parte, m-am bucurat că Dumnezeu mi-a ţinut mintea curată La un moment dat, m-am mândrit: "Ia uite, eu tot scriu despre atâtea probleme smintitoare, eu citesc atâtea materiale smintitoare şi mintea mea e curată". Din acea clipă mintea mea s-a umplut de mândrie şi am început să primesc gânduri păcătoase. Mai trecusem printr-o ispită similară cu ani în urmă şi atunci cu mare greutate duhovnicul reuşise să mă ajute să mă pun pe picioare De această dată însă, nu vroiam să mă lupt cu păcatul. Primeam în minte tot felul de gânduri murdare şi mă gândeam cum ar fi să le pun în aplicare. Ispita era din ce în ce mai puternică.

Îmi dădeam seama că, dacă voi cădea iarăşi, dracii care mă părăsiseră când mă rupsesem de rătăcirile tantrice se vor întoarce asupra mea, având noi ajutoare de partea lor Îmi dădeam seama că păcatul era o formă de lepădare de Hristos şi că dacă păcătuiam o luam pe calea morţii. Tot ce clădisem în viaţa mea creştină se surpa. În scurtele momente în care aveam mintea limpede mă rugam cu disperare Maicii Domnului şi sfinţilor să mă ajute. A fost cea mai grea ispită din viaţa mea creştină Duminica, ducându-mă la biserică, i-am spus duhovnicului meu că aş vrea să mă spovedesc. Fără să mă mustre că amânasem atâta spovedania, părintele a fost de acord.

Pot mărturisi că spovedania a fost o veritabilă curăţire. Adică am intrat cu o minte plină de păcate şi am ieşit plutind. Nu îmi venea să cred. Am îngenuncheat mai apoi la icoana Mântuitorului, mulţumindu-I din suflet. Nu am plâns, ci dimpotrivă. Îmi venea să cânt de bucurie Hristos mă ridicase dintr-o ispită foarte, foarte grea[117]

(Ajutându-mă să mă ridic din căderea cu gândul, duhovnicul mi-a spus că ispita se datora faptului că scriu la această carte Când am scris cărţile despre boală, am avut familia bolnavă. Când am scris contra anumitor patimi, mi s-a întâmplat ca brusc patima respectivă să se năpustească asupra mea, uneori chiar la câteva ore după ce terminasem lucrulVă rog pe toţi să mă pomeniţi, să mă ţină Dumnezeu departe de păcat. Recunosc că, dacă nu aş avea ascultare de la duhovnic să scriu, nu aş scrie. Sau poate aş scrie literatură).

Da, spovedania este o minune. Sau mai bine zis poate fi o minune E minunea transformării unui suflet mort în unul viu, a transformării unui suflet tulburat în unul liniştit, a unuia deznădăjduit într-un suflet senin

Oricum, atunci când am spus că Hristos a purtat povara păcatelor noastre nu vroiam să se înţeleagă că mântuirea noastră constă în a accepta pur şi simplu, la nivel raţional, jertfa Lui, aşa cum fac protestanţii. Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Nu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este? (Iacov 2, 17-20).

Ca să putem face faptele bune, faptele credinţei, trebuie ca sufletele noastre să fie curăţite de păcat Altfel, cu sufletul murdar, nu vom fi în stare să facem binele cum trebuie Da, după ce ani de zile am trăit în păcat, fiind duşmani ai lui Hristos, răstignindu-L încă o dată prin păcatele noastre, acum e rândul nostru să ne purtăm crucea pentru a ne mântui. Lupta e grea, dar şi plata e mare

În viaţa Sfântului Apostol Petru citim o întâmplare cutremurătoare: "Pe cînd Sfântul Petru era căutat spre ucidere, l-au rugat credincioşii să se ascundă şi să iasă din Roma, pentru folosul multora. Dar Petru n-a voit să facă aceasta, ci dorea să pătimească şi să moară pentru Hristos. Poporul credincios, plângând, îl ruga pe apostol să-şi păzească viaţa atât de trebuincioasă Sfintei Biserici, care se înviforează în mijlocul primejdiilor de valurile necredincioşilor. Deci, văzând Sfântul Petru lacrimile turmei celei cuvântătoare a lui Hristos, a făgăduit să iasă din cetate şi să se ascundă; iar noaptea, făcând sobornicească rugăciune şi sărutând pe toţi, a plecat singur. Pe când era la porţile cetăţii, a văzut înaintea sa pe Mântuitorul Hristos venind către cetate; iar Petru, închinându-se Lui, I-a zis: Doamne, unde mergi? Răspuns-a Domnul: Mă duc la Roma, ca iarăşi să mă răstignesc!" (Vieţile Sfinţilor, 29 iunie)[118].

Când Sfântul Apostol Petru fugea de mărturisirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu ar fi primit încă o dată răstignirea pentru a chema la credinţă sufletele apăsate de păcat şi pentru a-i întări în credinţă pe cei credincioşi (Dar Sfântul Petru s-a întors la Roma, unde a primit moarte mucenicească şi a intrat în Împărăţia cea gătită sfinţilor)

Îţi dai seama cât de mare e dragostea lui Dumnezeu pentru oameni? Hristos ar mai purta încă o dată crucea, ar mai primi încă o dată răstignirea pentru ca noi să credem în El şi să mergem pe calea mântuirii

Vino, frate, vino spre Hristos, Care a ieşit în întâmpinarea ta I-ai rănit destul dragostea pe care ţi-o poartă. Lasă toate şi vino la El. Părăseşte păcatele şi trăieşte o viaţă curată. Spovedeşte-te şi lasă în urma ta trecutul păcătos şi murdar, şi priveşte înainte

Şi ţine minte: Pentru cei care stau departe de spovedanie, ea nu înseamnă nimic. Pentru cei care se spovedesc de mântuială, ascunzându-şi păcatele, iarăşi nu înseamnă mare lucru. Dar, pentru cei care ştiu că mărturisindu-şi păcatele încep cu adevărat o viaţă nouă, că primesc puterea de a se lupta cu patimile lor şi cu dracii care îi ispitesc, spovedania este o minune. Aş spune asta de o mie de ori

A doua pocăinţă

Am trecut aseară pe la biserica mănăstirii Radu Vodă, să mă închin la moaştele Sfântului Nectarie. Şi un student mi-a spus. "Am căzut Căderea îţi dă un gust amar. Am fost creştin aproape un an şi viaţa mea a fost frumoasă. Dar, e greu să fii creştin. Fetele sunt prea atrăgătoare ca să stai departe de ele. Îmi e teamă că, dacă mă voi apropia iarăşi de biserică, am să cad din nou, mai devreme sau mai târziu. Şi nu există nici o reţetă sigură, pe care să o respect cum trebuie şi să nu mai cad. Îmi poate garanta cineva că, după ce vin iarăşi în biserică, nu voi cădea şi mai tare? Că zice în Biblie ceva de dracii care se întorc în casa din care au plecat..."

Auzindu-l, a crescut în mine dorinţa de a scrie ceva despre a doua pocăinţă, un subiect care este tratat cam superficial de către preoţii şi teologii contemporani

Există sute de texte despre pocăinţă, despre cum trebuie omul să îşi schimbe viaţa atunci când Îl cunoaşte pe Hristos. Pe mine m-a marcat mult un text care vorbeşte indirect despre această virtute

"Undeva, în junglă, un preot ortodox din Mitilene, catehizează şi botează o mică grupare de sălbatici. După un an revine în zonă şi ia legătura cu şeful micului trib neofit şi le spune:

- Acum, că tot sunt aici, ar fi bine să vă spovediţi de păcatele pe care eventual le-aţi făcut între timp şi să vă împărtăşesc.

- Care păcate? Nu ne-ai botezat pe toţi?

- Păi, să spovediţi păcatele pe care le-aţi mai făcut după ce v-am botezat.

- Cum, voi mai faceţi păcate după botez?

La acest răspuns, suprem normal, răspuns pe care în mod cert creştinismul primar îl avea ca pe cel mai firesc, părintele Iacob a tăcut, a făcut Liturghia, i-a împărtăşit şi a plecat ruşinat şi zguduit"[123].

Întâmplarea pare de statura întâmplărilor din Limonariu şi din Patericul egiptean După botez, sălbaticii şi-au schimbat cu totul viaţa, renunţând la păcat Convertirea a fost totală[124], aşa cum au fost convertirile descrise în Vieţile Sfinţilor

În zilele noastre există însă mulţi oameni al căror drum spre Hristos este plin de poticniri, nefiind clar şi luminos ca al acelor sălbatici. Sunt oameni care au trăit în păcat sau chiar departe de botez şi de credinţa în Hristos şi, ajungând în biserică, după câteva luni sau câţiva ani sunt biruiţi de păcate. Ei consideră că au experimentat şi viaţa creştină, iar experimentul a eşuat. Nu pot suporta ideea că au căzut, şi atunci consideră ori că poruncile Bisericii sunt prea exigente, ori că Dumnezeu e prea bun şi îi va mântui chiar dacă vor trăi departe de biserică, aşa cum îi va mântui şi pe creştinii sau pe preoţii care păcătuiesc.

Hristos ne-a spus: Când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (Matei 12, 43-45).

Diavolul nu suportă să fie izgonit de harul lui Dumnezeu de la omul care trăia în patimi. Caută cu orice chip să pună din nou stăpânire pe el. Dar cuvintele Evangheliei nu trebuie să ne convingă să rămânem prieteni cu un diavol, ca nu cumva, certându-ne cu el, acesta să se întoarcă împreună cu alte şapte duhuri necurate. Hristos vrea să ne atragă atenţia asupra importanţei războiului pe care trebuie să îl ducem, nu să ne sperie şi să ne arunce în deznădejde[125]

Dacă în perioada de început a Bisericii creştinii duceau o viaţă foarte sfântă riscul de a primi mucenicia fiind foarte mare , în vremurile premergătoare prigoanei pornite de Antihrist creştinii vor duce o viaţă din ce în ce mai comodă, încercând să combine virtutea cu păcatul

Cred că e mare nevoie ca fiecare creştin să cunoască valoarea cea mare a pocăinţei Să fie pocăinţa un fel de refugiu după momentele de cădere, un fel de armă împotriva inamicului Cu cât diavolul ne luptă mai tare, cu cât cădem mai des, cu atât trebuie să ne apropiem cu inima zdrobită de Hristos şi să Îi cerem iertare.

Diavolul ne pune în minte gânduri mincinoase: "Hristos nu ne va mai ierta încă o dată, am păcătuit de prea multe ori". Sau: "Nu are rost să mă duc la duhovnic să îi spun iarăşi că am căzut, că va râde de mine". Sau: "Degeaba mă voi ridica acum, că iarăşi voi cădea". Sau: "În iad mă voi duce, că mi-am bătut iarăşi joc de harul lui Dumnezeu păcătuind"[126]

Când ne spune diavolul că nu are rost să ne ridicăm, ne prinde bine să citim texte în care vedem cum unii păcătoşi şi-au îndreptat vieţile prin pocăinţă

"Un frate oarecare ce trăia în Enat, în mănăstirea Alexandriei, a căzut în păcatul curviei şi, după cădere, de multa lui scârbă l-a adus pe el vrăjmaşul la deznădăjduire. El, mai venindu-şi în fire şi văzându-se biruit de scârbă şi deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus gândul său spre buna nădejde, zicând: ŤCrezi în marea milostivire a lui Dumnezeu, că Îşi va face milă şi cu mine păcătosul şi mă va ierta!ť. Iar când grăia el întru sine acestea, diavolii i-au zis: ŤCum ştii tu că Îşi va face milă cu tine?ť. Şi le răspundea lor aşa: ŤDar voi cine sunteţi şi ce grijă aveţi, de Îşi va face Dumnezeu milă cu mine ori de nu Îşi va face? Că voi sunteţi fiii întunericului, ai gheenei şi ai pieirii veşnice, iar Dumnezeu este bun şi milostiv. Voi ce treabă aveţi?ť. Acestea grăindu-le lor fratele, au fugit dracii ruşinaţi de la dânsul, neputând să-i mai facă nimic. Iar fratele, cu nădejdea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a pocăit şi s-a mântuit"[127].

De o mie de ori dacă ar fi să cădem, de o mie de ori să ne ridicăm. Că dacă ne va prinde moartea pocăindu-ne cu zdrobire de inimă, ne vom mântui, chiar dacă am făcut mulţime de păcate

Mai spun o dată: îmi place foarte mult întâmplarea cu părintele Iacob şi sălbaticii botezaţi Cred însă că ar trebui să citim nu doar lucruri de acest gen, despre măsuri duhovniceşti foarte înalte, ci să citim lucruri de care avem nevoie la măsura noastră duhovnicească. Exemplul cel mai clar care îmi vine în minte legat de a două pocăinţă este o altă întâmplare din Pateric. Cred că de ea se pot folosi toţi oamenii care, după ce au trăit o vreme aproape de biserică, au sufletele amorţite de păcatele mai mici sau mai mari pe care le-au făcut şi nu mai au curajul să se ridice

"Un frate, biruindu-se de curvie, în toate zilele se afla săvârşind păcatul şi în toate zilele îl îmblânzea pe Stăpânul său cu lacrimi şi cu rugăciuni. Şi aşa făcând, amăgindu-se de obiceiul cel rău, săvârşea păcatul. Apoi iarăşi, după săvârşirea păcatului, se ducea la biserică. Şi văzând Cinstita Icoană a Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea ei cu amare lacrimi, zicând: ŤMiluieşte-mă, Doamne, şi ridică de la mine această vicleană ispită, că mă trudeşte cumplit şi mă răneşte cu amărăciunea dezmierdărilor! Că nu am obraz, Stăpâne, a căuta şi a vedea Chipul Tău cel sfânt şi mai strălucit decât soarele, ca să se îndulcească inima mea şi să se veseleascăť.

Acestea zicând şi ieşind din biserică, cădea în noroi, dar nu se deznădăjduia de mântuirea sa. Căci de la păcat întorcându-se la biserică, striga către iubitorul de oameni Dumnezeu, zicând: ŤPe Tine, Doamne, Te pun chezaş că de acum nu voi mai face păcatul acesta! Numai iartă-mi mie, Prea Bunule, cele ce dintru început şi până în ceasul acesta Ţi-am greşit!ť. Şi, după ce făcea el aceste înfricoşate făgăduinţe, iarăşi se afla întru acel păcat rău. Şi se vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea prea dulce şi nemărginita Lui bunătate, că suferea în toate zilele călcarea şi necunoştinţa fratelui cea neîndreptată şi rea. Din multa milă căuta şi aştepta pocăinţa şi întoarcerea lui. Că nu un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani şi mai mult. Vedeţi, fraţilor, răbdarea cea nemăsurată şi iubirea de oameni cea nemărginită a Stăpânului, cum totdeauna îndelung rabdă, suferind fărădelegile şi păcatele noastre cele cumplite! Că de acel lucru trebuie să ne înspăimântăm şi să ne minunăm: de îndurările cele bogate ale lui Dumnezeu, că, făgăduindu-se fratele că nu va mai face altădată păcatul, se afla mincinos.

Deci, într-una din zile, făcând fratele păcatul, a alergat la biserică, plângând, suspinând, tânguindu-se şi silind îndurările Prea Bunului Stăpân ca să se milostivească spre dânsul, să îl scape de noroiul înverşunării. Şi cum Îl ruga el pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, văzând începătorul răutăţii şi pierzătorul sufletelor noastre, diavolul, că nimic nu foloseşte, ci cele ce el prin păcat alcătuia, fratele prin pocăinţă le risipea, neruşinându-se, i s-a arătat de faţă, căutând în obrazul lui şi strigând către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos:

ŤO, ce-mi este mie şi Ţie, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită mă biruieşte şi mă surpă, căci primeşte pe acest curvar, care în toate zilele minte înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta! Pentru ce nu-l arzi, ci îndelung rabzi şi suferi? Căci Tu îi vei judeca pe curvari, pe preacurvari şi pe toţi păcătoşii o să-i pierzi. Cu adevărat, nu eşti Drept Judecător, ci, unde vrea stăpânirea Ta, treci cu vederea, şi pe mine, pentru o mică călcare a înălţării, din ceruri m-ai aruncat jos, iar acestui mincinos şi curvar, fiindcă zace înaintea Feţei Tale, uşor îi dăruieşti blândeţea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine Judecător Drept? Precum văd şi Tu primeşti făpturi din multa Ta bunătate şi treci cu vederea dreptateať. Şi acestea zicea diavolul, iuţindu-se de multă amărăciune şi pară de foc scoţând din nări, apoi a tăcut.

Şi s-a făcut glas ca de la jertfelnic, zicând: ŤO, balaure prea viclean şi pierzătorule, nu te-ai săturat de socoteala ta cea rea, că ai sorbit lumea, iar pe cel ce a venit la mila cea nespusă te sileşti să-l hrăneşti şi să-l sorbi? Ai atâtea greşeli ca să pui şi să tragă întocmai cu Sângele cel scump pe care l-am vărsat pe Cruce pentru el? Iată, junghierea Mea şi moartea Mea a afundat fărădelegile lui. Când păcătuieşte, nu îl goneşti, ci îl primeşti cu bucurie şi nu-l opreşti, nădăjduind să-l dobândeşti, şi Eu, Cel atât de milostiv şi iubitor de oameni, care am poruncit verhovnicului Meu, lui Petru apostolul, să ierte celui ce greşeşte în fiecare zi de şaptezeci de ori câte şapte, oare nu îl voi ierta pe el, oare nu-l voi milui? Aşadar, cu adevărat, de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el până ce îl voi moşteni. Căci pentru păcătoşi M-am răstignit şi preacuratele Mele palme pentru ei le-am întins, ca cel ce va voi să se mântuiască, să alerge şi să se mântuiască. De la nimeni nu mă întorc, pe nimeni nu alung, măcar de va greşi de nenumărate ori într-o zi şi de tot atâtea ori va veni către Mine, nu va ieşi afară scârbit. Căci nu am venit să îi chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţăť. Şi, auzindu-se glasul acesta, diavolul sta tremurând şi neputând să fugă.

Apoi iarăşi s-a făcut glas, zicând: ŤAscultă, amăgitorule, pentru ce zici că sunt nedrept? Căci Eu cu toţi sunt drept. În ceea ce aflu pe cineva, în aceea îl judec[128]. Iată deci, pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele şi biruitor peste tine arătându-se. Îl voi lua şi-i voi mântui sufletul, fiindcă n-a deznădăjduit de mântuire. Iar tu vezi cinstea lui şi crapă de zavistie şi ruşinează-teť. Fratele, stând cu faţa în jos şi tânguindu-se, şi-a dat duhul[129]. Şi îndată urgie mare ca focul a căzut peste satana şi l-a mistuit.

De aici să cunoaştem, fraţilor, milostivirea şi iubirea de oameni cea nemăsurată a lui Dumnezeu şi niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră"[130].

Cred lui Hristos că toţi cei care îşi vor întipări în inimile lor această întâmplare vor afla mult folos. Şi nu neapărat când cad în curvie, ci şi la păcate mult mai mici Dacă ar fi să înşir aici situaţiile în care m-a ajutat pe mine, aş face o carte întreagă Şi de multe ori am îngenuncheat în faţa icoanei rugându-mă: "Doamne, aşa cum nu te-ai scârbit de fratele păcătos din Pateric, care a căzut de atâtea ori, Te rog nu Te scârbi nici de căderea mea. Ajută-mă să mă ridic, să nu cad mai tare, ca să nu mă biruie vrăjmaşul Doamne, îndură-Te de mine"

Fiecare dintre noi ne putem găsi o rugăciune care să fie apropiată sufletului nostru şi pe care să o spunem când suntem ispitiţi să cădem din ce în ce mai tare în păcat[131]. Sunt momente în care nu avem stare să citim o rugăciune din Ceaslov sau din Psaltire şi e bine să ne rugăm cu propriile cuvinte Prin puterile noastre nu ne putem ridica Dar Dumnezeu ne poate ajuta să ne ridicăm încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată Până ce inimile noastre vor fi copleşite de iubirea Lui şi vom şti să stăm tari împotriva păcatului

Anexe:

Tu şi "nebunul" Simeon

Multe minuni a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu, Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos. Gonea diavolii, cele ce aveau să fie le spunea mai înainte, tămăduia toate felurile de boli, izbăvea de năpraznice morţi, pe cei necredincioşi îi aducea la credinţă, iar pe cei păcătoşi îi povăţuia la pocăinţă. Dar oamenii nu puteau să cunoască sfinţenia lui, pentru că Dumnezeu îl acoperea şi până la sfârşitul său au socotit că este nebun şi îndrăcit. El ştia singur că lucrurile cele minunate ale sale, care se făceau cu darul lui Dumnezeu, trebuia să le acopere cu nebunia care se arăta pe dinafară. Dar să nu se smintească cineva auzind oarecare fapte necuviincioase şi vrednice de râs, pe care le făcea acest sfânt în nebunia lui cea prefăcută, batjocorind lumea cea deşartă şi trufaşă. Să se gândească fiecare la cuvintele Apostolului: Cel ce voieşte să fie înţelept în veacul acesta să se facă nebun. Şi iarăşi: Noi suntem nebuni pentru Hristos; pentru că cel nebun al lui Dumnezeu este mai înţelept decât oamenii.

Cu darul lui Dumnezeu, pofta cea firească era luată de la dânsul. El a povestit despre sine, zicând: "Când eram în pustie şi aveam multă supărare de la patimile trupeşti şi când mă rugam lui Dumnezeu cu lacrimi pentru uşurarea acelui război, mi s-a arătat Sfântul Nicon, zicându-mi: ŤFrate, cum petreci?ť. Eu i-am răspuns: ŤPătimesc rău, părinte, şi de nu-mi vei ajuta, nu ştiu ce voi face, pentru că trupul mă munceşte foarte multť. Stareţul, zâmbind, a luat apă din Sfântul Iordan şi mi-a turnat pe pântece; apoi, făcând semnul Sfintei Cruci, mi-a grăit: ŤAcum eşti sănătos!ť. De atunci n-am mai simţit în mine poftă trupească, nici în somn şi nici la arătare".

S-a întâmplat stareţului că mergea pe lângă un loc unde dănţuiau o mulţime de fecioare. Fetele acelea, văzându-l pe el, au început a-l batjocori şi a-l chema la dânsul, strigând: "Monahule, monahule...!". Dar el, vrând să pedepsească şi să înţelepţească nerânduiala lor, s-a rugat în taina inimii sale către Dumnezeu. Deci le-a făcut ochii strâmbi, căutând fiecare cruciş, iar stareţul s-a dus în drumul său.

Fetele, cunoscându-şi strâmbarea ochilor, au înţeles că nebunul le-a făcut lor aceea şi alergau în urma lui, plângând şi strigând: "Nebunule, îndreaptă-ne ochii noştri", pentru că lor li se părea că din vrajbă le-a făcut lor aceea. Deci, ajungându-l, l-au prins şi îl rugau cu sila, zicându-i: "Dezleagă ceea ce ai legat!". Iar el, jucând, a zis către dânsele: "De voieşte cineva din voi să se tămăduiască, atunci să-i sărut ochii cei strâmbi şi se va tămădui". Unele din ele, câte a voit Domnul să le tămăduiască, s-au învoit cu stareţul să le sărute ochii; deci, prin sărutarea lui, îndată au luat tămăduire. Celelalte, cărora le-a fost scârbă şi n-au voit să le sărute stareţul ochii, au rămas netămăduite[132].

Plecând stareţul puţin de la ele, au început şi acelea a alerga în urma lui şi a striga: "Aşteaptă, nebunule, aşteaptă pentru Dumnezeu şi sărută-ne şi pe noi!". Dar stareţul nu le-a ascultat pe ele, ci alerga înainte, iar fetele veneau în urma lui. Unii din popor, care priveau la aceasta, ziceau: "Se joacă fetele cu dânsul", iar alţii le socoteau şi pe acelea că sunt nebune. Dar cuviosul zicea către dânşii: "De n-ar fi strâmbat Dumnezeu ochii lor, apoi ar fi întrecut cu desfrânarea lor toate femeile din Siria; dar pentru schimbarea ochilor lor, nu vor mai fi astfel".

Un tânăr oarecare a căzut în păcatul desfrânării şi îndată, ca pedeapsă din partea lui Dumnezeu, a fost dat satanei spre chinuirea trupului şi astfel se muncea de duhul cel necurat. Văzându-l pe el, stareţul l-a lovit peste obraz, zicându-i la ureche: "Să nu fii desfrânat". Îndată cu cuvântul a ieşit diavolul dintr-însul şi tânărul acela a rămas sănătos. Deci, mulţi întrebându-l cum s-a tămăduit, el spunea: "Am văzut pe un stareţ ţinând în mâini o cruce de lemn. Cu aceea a izgonit de la mine un câine negru şi înfricoşător, pe care bătându-l, m-a făcut sănătos!". Acela nu putea să spună că Simeon Nebunul l-a tămăduit pe el, ţinând Dumnezeu limba aceluia, până în ziua morţii lui Simeon.

El, fiind fără patimă, se apropia fără teamă de partea femeiască şi precum de demult în Sinai rugul de foc stătea nears, tot aşa şi el petrecea nears de atingerea femeiască. El mergea printre dânsele, căutând mântuirea lor, pentru că uneori zicea către orice desfrânată: "Dacă vei voi să-mi fii prietenă, îţi dau o sută de galbeni, numai să nu mai păcătuieşti". Zicând aceasta, îi arăta desfrânatei aurul, pe care Dumnezeu i-l dădea nevăzut. Dar femeile cele desfrânate, batjocorindu-l, i se făgăduiau că nu vor greşi cu nimeni. Dar lui îi trebuia jurământ de la dânsele şi, de se jura vreuna că va petrece în curăţenie, îi dădea galbenii. După aceea, dacă nu păzea jurământul şi greşea cu cineva, sfântul o cunoştea îndată şi o mustra. Atunci venea asupra ei o boală cumplită sau vreun diavol s-o muncească, până ce făcea făgăduinţă nemincinoasă de pocăinţă adevărată. Astfel a mântuit sfântul pe multe femei desfrânate[133]

Da, cititorule, mă cheamă Simeon Şi am primit de la Dumnezeu darul de a-i ajuta pe cei apăsaţi de ispitele trupeşti. Tu nu mă vezi, nu mă auzi şi nici nu te gândeşti că îţi pot fi de ajutor. De multe ori eşti trist, nu-i aşa? De multe ori eşti plictisit de viaţă Poate chiar te gândeşti la sinucidere. De multe ori ai vrea să schimbi ceva în viaţa ta, să fie altfel. Cum altfel? Nu ştii exact, dar vrei să îţi fie mai bine.

Ştiu, ai încercat de multe ori să schimbi ceva, dar până acum nu ai reuşit să afli ce căutai. De ce? Pentru că nu ştiai să cauţi, nu ştiai ce să cauţi, nu ştiai unde să cauţi. Ştiu, nu îţi place să auzi că mergeai pe un drum greşit. Şi poate totuşi că, pe undeva, îmi dai dreptate Când stai şi te întrebi: de ce există atâta răutate în lume? Când eşti nemulţumit de faptul că există atâta suferinţă, sau când stai şi te întrebi de ce exişti, pentru că nu îţi găseşti locul într-o lume atât de ticăloasă, atunci îmi dai dreptate. Ai vrea să fie altfel Ai vrea ca lumea să fie altfel

Şi eu am vrut acelaşi lucru. Şi îl mai vreau Şi Dumnezeu a vrut să fie altfel Crezi că, dacă s-ar fi putut ca viaţa noastră să fi fost mai fericită, Dumnezeu nu ne-ar fi dat această şansă? Să ştii că Dumnezeu ne-a dat-o. Of, dacă Adam nu ar fi călcat porunca dumnezeiască Ştiu, nu vezi nici o legătură directă între tine şi acest Adam de la începutul istoriei

Dar viaţa putea fi altfel. Mai bună, mai frumoasă, mai împlinită. Nu ne ajută însă la nimic să îl tot arătăm cu degetul pe Adam, ci trebuie să facem ceva. Ce? "Nu prea avem ce" constatăm privind în jurul nostru. Răul e prea mare

Şi totuşi, eu îţi spun că poţi face ceva Dacă nu poţi schimba lumea, poţi măcar să îţi schimbi viaţa Şi, cu fiecare om care trăieşte mai bine, întreaga lume este un pic mai bună. Tot aşa cum fiecare om rău murdăreşte, chiar dacă insesizabil, întreaga lume Da, poţi trăi cu un picior pe pământ şi cu un picior în rai. În raiul la care eşti chemat. "Rai? Ce cuvânt ciudat E bun de spus în poveştile de adormit copiii", ai putea spune. Şi totuşi raiul, în care Hristos m-a învrednicit şi pe mine să ajung, există

Da, ai auzit de multe ori că raiul există şi poate că de tot atâtea ori ai fost dezamăgit de viaţa pe care o duc cei care spun asta Dar mie, mie oare ce ai să îmi reproşezi? Am lăsat liniştea pustiei, a pustiei în care mă simţeam ca într-un palat dumnezeiesc, şi am venit să locuiesc în mijlocul cetăţii, pentru a trăi şi a-i ajuta pe cei ca tine Dacă aş fi trăit azi, aş fi venit în mijlocul Bucureştiului, al Atenei, al Londrei sau al Washingtonului Nu, nu pentru că mi-ar fi plăcut mai mult viaţa de capitală, ci pentru a fi alături de cât mai mulţi oameni. Da, mă puteam duce şi în capitala Chinei, pentru că există biserici ortodoxe şi în Asia

Crede-mă că am fost batjocorit în fel şi chip, am primit umilinţe de tot felul, numai pentru a putea să îi ajut pe alţii ca tine Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a pătimit moarte pe cruce pentru păcatele noastre. Atât de mult ne-a iubit Şi de asta am încercat şi eu să fac tot ce pot pentru a-i ajuta pe oameni să Îl cunoască

Am fost şi eu ispitit tare de duhul desfrâului Dacă nu m-ar fi ajutat Sfântul Nicon, cine ştie ce mi s-ar fi întâmplat Dar, pentru rugăciunile lui, Dumnezeu mi-a ridicat ispita. Ştiu deci cât de greu este să fii ispitit Dar mai ştiu şi cât de bine este să primeşti ajutor Dumnezeu mi-a dat acest har - de a-i ajuta pe cei ispitiţi sau chiar căzuţi în desfrânare. Şi pe mulţi i-am ajutat Dacă s-ar fi scris toate faptele mele, nu ar fi încăput într-o carte Numai că cele mai multe nu au fost făcute cunoscute. M-am ferit să fiu slăvit de oameni şi de asta mi-am ascuns harismele prin nebunia pentru Hristos

Dar, pentru cine are urechi de auzit, spun că este de ajuns să se ştie că m-am străduit să rup desfrânatele de lucrarea lor şi să le aduc pe drumul cel bun. Şi unele din ele se află acum în Împărăţia Cerurilor Crezi că acum am renunţat să îi ajut pe oameni să Îl cunoască pe Dumnezeu? Nu Tocmai de asta şi vreau să te ajut Pentru că ai avut căderi, pentru că ai ispite, pentru că diavolul vrea să te piardă, aşa cum i-a pierdut pe atâţia alţii

Vreau să te ajut vreau să vin în ajutorul tău

Să mă ierte Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos că am îndrăznit să scriu în numele lui Cu siguranţă că el s-ar fi adresat altfel sufletului tău Dar sunt sigur că, dacă ai fi putut să îl auzi, ţi-ar fi spus şi el că vrea să vină în ajutorul tău, pentru a te ajuta să îţi schimbi viaţa

O, dacă am putea noi să auzim glasul sfinţilor, dacă am auzi cu câtă dragoste se oferă să ne vină în ajutor Numai că nu putem să îi auzim direct[134]. Dar sfinţii ne vorbesc, în mod indirect, prin vieţile şi minunile lor

Şi, citind câte ceva despre Sfântul Simeon, îţi poţi da seama că şi pe tine vrea să te ajute. Îţi poţi da seama că pentru sfinţi nu există oameni lipsiţi de importanţă. Oameni prea păcătoşi, prea răi, prea urâţi sau prea împietriţi la inimă. Sfinţii sunt colindători care vor să îţi aducă vestea cea bună a Naşterii lui Hristos.

Sfinţii sunt prietenii care vor să ne ajute să scăpăm din lanţurile păcatelor şi să cunoaştem bucuria cea adevărată. Şi nu ne cer nimic în schimb Păcat însă că oamenii nu înţeleg aceasta.

Iată un exemplu: dacă întrebi o sută de creştini cine a fost Sfântul Avramie, cei mai mulţi ar spune: "Nu ştiu.". Dacă întrebi o sută de creştini dacă vor să fie ajutaţi de Sfântul Avramie, marea majoritate ar spune: "Da".

Poate că nici tu nu ştii nimic despre acest sfânt. Aşa că o să îţi spun eu o întâmplare din viaţa lui, o întâmplare mai palpitantă decât marea majoritate a producţiilor hollywoodiene

Sfântul Avramie a fost un mare rugător, un mare nevoitor, care ajunsese să se lupte cu diavolii în chip văzut. La un moment dat, când fratele său care era văduv a trecut la Domnul, rudele au adus-o pe fiica acestuia, Maria, care avea doar şapte ani, la sfânt. Cuviosul Avramie a lăsat-o să locuiască într-o chilie de lângă chilia sa, şi a învăţat-o rânduielile vieţii monahale. După douăzeci de ani, Maria a căzut în păcatul curviei cu un bărbat care o ispitise vreme de un an. Căzând în deznădejde, ea a părăsit viaţa monahală şi a ajuns într-o casă de desfrâu

După alţi doi ani, când sfântul a aflat unde trăia nepoata sa, s-a îmbrăcat în haine ostăşeşti şi s-a dus după ea. Când a văzut-o, abia a reuşit să îşi stăpânească plânsul. Când ea l-a văzut, nu l-a recunoscut Seara, după ce au cinat, Maria i-a spus bătrânului să meargă în pat. După ce acesta a pus-o să închidă uşa camerei, luând-o de mâini, a început să plângă. I-a spus: "ŤO, fiica mea, eu voi răspunde lui Dumnezeu pentru tine în ziua judecăţii, eu voi lua asupra mea pocăinţa pentru păcatele tale. () O, fiica mea, scoală-te şi mergi cu mine!ť. Iar ea a răspuns către dânsul: ŤDacă ştii că eu voi putea merge să mă pocăiesc şi îmi va primi Dumnezeu rugăciunea, voi merge şi voi cădea la cuvioşia ta şi voi săruta sfintele tale picioare, căci te-ai milostivit spre mine şi ai venit aici să mă scoţi din noroiul faptelor meleť"[135]. Şi s-au întors la chiliile lor. După o vreme, mergând pe calea pocăinţei, Maria a primit de la Dumnezeu chiar darul facerii de minuni, ca semn al iertării păcatelor sale

Să credem lui Hristos că sfinţii vor să vină în ajutorul nostru, aşa cum a venit Sfântul Avramie în ajutorul nepoatei sale. Să ne dăm seama că, fiind mădulare ale Trupului lui Hristos - care este Biserica - , ne înrudim şi noi cu Sfântul Avramie şi cu toţi sfinţii. Să nu ne supărăm că unchii noştri sau mătuşile noastre sau bunicii noştri nu au fost sfinţi. Ci să ne bucurăm că suntem rude duhovniceşti cu toţi membrii Sinaxarului Suntem rude cu toţi sfinţii care strălucesc în Împărăţia Cerurilor

Da, sfinţii vor să vină în ajutorul tău Vor să te ajute şi Sfânta Maria Egipteanca şi Sfânta Taisia sau Sfânta Pelaghia, care din desfrânate au ajuns cuvioase Vrea să te ajute şi Sfântul Siluan Athonitul, care a călcat şi el în noroiul desfrâului, iar apoi a mers pe calea pocăinţei Vor să te ajute şi Sfântul Ioan Rusul, şi Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni, şi Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor Şi Sfântul Ciprian, care a fost vrăjitor înainte de convertirea sa Vrea să te ajute şi Sfântul Mucenic Bonifatie, care cădea în păcatul beţiei, care trăia în desfrâu cu stăpâna sa Aglaida, care păcătuia poate mai greu decât tine, dar prin moartea sa eroică a intrat în cetele sfinţilor. Şi chiar Sfânta Aglaida, care, văzând cum iubitul ei Bonifatie a avut curajul de a-L mărturisi pe Hristos, a renunţat la patimi şi a dobândit sfinţenia printr-o viaţă de rugăciune şi nevoinţă Vor să te ajute şi Sfântul Nectarie din Eghina, care a făcut şi face o mulţime mare de minuni în vremurile noastre, şi Sfântul Ioan Maximovici, arhiepiscopul care în secolul XX a dobândit sfinţenia, având acum moaştele întregi şi neputrezite

Da, o mulţime de sfinţi vor să vină în ajutorul tău. Şi, mai mult decât atât, Hristos Însuşi bate la poarta inimii tale. Vrea să Se aşeze în ea. Vrea să îţi alunge singurătatea, tristeţea, durerea

Ne vorbeşte

Sfântul Nicodim Aghioritul

"Ascultă o întâmplare cutremurătoare pe care o citim în istoriile Părinţilor. Un tânăr se îndrăgostise foarte tare de o prostituată. Dar, certându-l părinţii, rudele şi duhovnicul, a hotărât să rupă legăturile acestui păcat printr-o spovedanie generală. Şi-a amintit toate păcatele, neuitând nici unul, şi le-a trecut pe o hârtie. Cercetându-le însă cu de-amănuntul, nu şi-a simţit inima zdrobită, cum se cuvine să simtă toţi cei ce se pregătesc de mărturisire. Era atât de puţină părere de rău în inima lui, încât, ducându-se să se mărturisească şi pe drum trecând pe lângă casa acelei femei uşoare, a simţit din nou imboldul puternic de a intra. Fără a sta mult pe gânduri a hotărât că nu era nici o primejdie să mai intre o dată la ea şi să mai adauge încă un păcat la atâtea rele, zicându-şi în sine că oricum avea să-l mărturisească şi pe acesta dimpreună cu toate celelalte. Ce a urmat? În timp ce se convingea pe sine să cadă din nou în păcatul desfrâului, în casa prostituatei a intrat un alt iubit de-al ei care, gelos, s-a mâniat văzându-l acolo şi l-a lovit o singură dată, dar atât de tare, că l-a omorât.

Luându-i oamenii trupul ca să-l îngroape, au găsit asupra lui hârtia unde-şi scrisese toate păcatele pe care se pregătea să le mărturisească duhovnicului. O, necruţătoare moarte! Nădejdi înşelătoare! Gânduri de rătăcire! Nefericit tânăr!"[136]

Am citit întâmplarea asta după ce de curând mi s-a întâmplat ceva asemănător să am o ispită chiar înainte de spovedanie. Vroiam să mă împărtăşesc duminica, şi sâmbăta dimineaţa trebuia să mă spovedesc. Dar vineri seara mi-a spus cineva că duhovnicul nu va fi de găsit, şi mă gândeam că voi amâna spovedania pe săptămâna următoare.

Vineri dimineaţa, când îmi pregătisem lista pentru spovedanie, uitasem să scriu un anumit păcat - fusesem biruit de mânie. Şi vineri seara am avut o ispită mare de parcă diavolul mâniei vroia să intre în inima mea A doua zi, sâmbătă, nici nu mai vroiam să mă spovedesc, chiar încercam să evit să mă văd cu duhovnicul meu (Dar, la un moment dat, mi-a trecut prin cap că, dacă amân spovedania, păcatul va creşte în inima mea. Şi am ajuns la spovedanie. Părintele m-a ajutat mult prin sfaturile sale, şi de data aceasta. Apoi, deşi nu eram vrednic, mi-a spus că e bine să mă împărtăşesc Într-adevăr, Sfânta Împărtăşanie e leac pentru suflet, cum învaţă atâţia Sfinţi Părinţi, şi în mod special Sfântul Nicodim Aghioritul)

M-am gândit: cum mi s-a putut întâmpla ca, deşi mă pregătisem pentru spovedanie, nu fusesem în stare să rezist ispitei mâniei? Şi răspunsul l-am aflat citind în scrierile Sfântului Nicodim întâmplarea cu tânărul mort în casa prostituatei.

Spovedania nu e depănare de amintiri

"Dacă mântuirea noastră ar atârna doar de mărturisirea tuturor păcatelor, atunci şi păcătoşii cei mai neruşinaţi şi mai necuviincioşi care se laudă cu păcatele lor şi le povestesc în joacă tuturor prietenilor la distracţii sunt mai bine pregătiţi pentru spovedanie, pentru că îşi mărturisesc toate păcatele fără a se ruşina. Atunci spovedania n-ar mai fi decât o lucrare ce-şi află împlinirea pe buze şi ar fi mai mult o descărcare a conştiinţei şi nu a inimii. Dar nu este adevărat. Spovedania ca la carte înseamnă îndepărtarea păcătosului de păcat şi întoarcerea lui la Dumnezeu. () Chiar dacă descoperirea în afară a păcatului este necesară, ca duhovnicul să o poată auzi, îndrepta şi ierta, ea nu este suficientă. Trebuie să existe şi o durere adâncă, o suferinţă lăuntrică a inimii. () Aşa cum împlinirea Tainei Botezului nu se poate face fără apă şi fără invocarea Sfintei Treimi cu scufundarea şi scoaterea din apă de trei ori, tot aşa şi Taina Pocăinţei şi a spovedaniei nu-şi atinge scopul fără durerea lăuntrică a inimii. Dacă aceasta lipseşte, este limpede că omul rămâne nepocăit, chiar dacă se căieşte şi se mărturiseşte, aşa cum nepocăit este şi cel care nu-şi mărturiseşte păcatele şi nu este dezlegat sau legat de duhovnic."

Când ne otrăveşte Sfânta Împărtăşanie

"Nu trebuie să se mire nimeni că necuratul îi ispiteşte pe creştini cu acest gând înşelător, împingându-i să se arunce şi să cadă în tot felul de nelegiuiri şi, în acest fel, la prima să mai adauge altele mii, ei ştiind şi sperând că, mărturisindu-se, duhovnicii le vor ierta păcatele. Cei ce se lasă astfel păcăliţi aleargă la duhovnici ca la îngerii păcii, ca să nu-i lase să cadă în iad. Ceea ce trebuie să ne mire, însă, este faptul că nu văd înşelăciunea şi că se dovedesc cu totul nerecunoscători faţă de Dumnezeu. Ei fac din spovedanie şi din pocăinţă, de care se folosesc într-un chip rău, o pricină pentru păcat, prefăcând totodată milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu, pricina lor de mântuire, în pricină de prăbuşire şi de pierzanie. Şi, aşa cum planta otrăvitoare numită omag sau aconit îşi sporeşte otrava sub cea mai dulce rouă picurată din cer, tot aşa şi aceşti nefericiţi îşi otrăvesc şi mai mult viaţa şi îşi îngreunează moartea prin sângele preadulce şi mântuitor al lui Iisus Hristos. Ei se folosesc de sângele Domnului, care spală sufletul şi-i ajută să se cureţe de păcate prin pocăinţă şi spovedanie, doar ca să ude păcatele şi să le facă să crească. () Tu însuţi îţi spui: păcătuiesc cât vreau, că tot mă spovedesc şi mă căiesc. Şi, dacă tot am păcătuit o dată, pot să mai fac o dată şi încă o dată şi ori de câte ori vreau, pentru că ori de sunt multe, ori de sunt puţine păcatele, pot să mă spovedesc şi să mă căiesc. Este mare minune când aceşti creştini ajunşi pe culmile răutăţii îşi mai păstrează încă credinţa şi nu şi-o leapădă. Unii din ei, vai, lasă din mână şi această ancoră a credinţei, fiindcă, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Ťviaţa rea pe care o duc naşte dogme rele, vicleneť".

Calea îndreptării

"Află, frate, că după spovedania făcută cum se cuvine, cu smerenie şi cu cucernicie, trebuie:

1) Să împlineşti canonul[137] pe care ţi l-a dat duhovnicul tău, fie că este post, fie că sunt metanii, fie rugăciune sau orice altceva.

2) Trebuie să-ţi faci cu mulţumire, răbdare şi fără să te plângi canonul şi să nu respingi lecţia pe care Dumnezeu ţi-o va da ca să te vindece de păcate, fie că este vorba de boală, de nedreptate, de pierderea averii, de moartea înainte de vreme a celor dragi şi a rudelor, fie de vorbe urâte ce se spun despre tine şi de necinstea care ţi se face, fie de alte ispite care vin de la demoni, de la oameni sau de la firea atinsă de stricăciune."

Despre învierea sufletului

"Să ştii că cine doreşte să-şi facă livadă într-un loc sălbatic are nevoie de patru lucruri:

1) Să taie lăstarii şi crengile copacilor neroditori.

2) Să-i taie şi să le scoată rădăcinile pentru că, dacă rădăcinile rămân, răsar apoi alţi lăstari.

3) În locul copacilor sălbatici să sădească pomi roditori.

4) Să-i păzească de animale şi de vitregii până le cresc rădăcinile, se fac mari şi dau roade.

Şi tu, frate, ca să dobândeşti căinţa adevărată ai nevoie de patru lucruri:

1) Să tai lăstarii şi crengile păcatului, adică să fii hotărât şi să vrei din toată inima să nu mai păcătuieşti niciodată şi să te ţii departe de orice faptă şi lucrare a păcatului, aşa cum te-ai ţine departe de moarte şi de iad, pentru că lăstarii şi crengile sunt faptele cele noi ale păcatului. Te va ţine departe de păcat vorbirea neîntreruptă cu Dumnezeu, amintirea morţii, amintirea judecăţii lui Dumnezeu şi a iadului, deasa mărturisire şi deasa împărtăşire cu Sfintele Taine, dacă nu eşti oprit. Mai cu seamă Sfânta Împărtăşanie te va ajuta să ocoleşti toate prilejurile de a greşi. Te va ajuta de asemenea foarte mult dacă vei evita tovărăşiile rele şi persoanele cu care ai păcătuit şi, mai ales, acele tovărăşii şi prietenii care-ţi fac rău sufletului.

2) Nu ajunge să te ţii departe de păcat, ci trebuie să-i tai ramurile şi mai ales să-i smulgi rădăcinile, care sunt: relele înclinaţii şi deprinderi, ispitele, patimile, poftele şi dorinţele care rămân înrădăcinate adânc în inimă chiar şi după ce te îndepărtezi de păcat. Ca să-ţi smulgi din inimă rădăcinile tuturor acestor porniri, ispite şi amintiri ale păcatului trebuie să lupţi, frate. Iar dacă nu vei scoate rădăcinile, există primejdia ca alte păcate să răsară şi să odrăslească. Şi spune Sfântul Vasile cel Mare: ŤAşa cum, atunci când vrei să tai o plantă dar îi laşi rădăcinile, ea va răsări din nou, tot aşa şi cel ce voieşte a se curăţa de păcate trebuie mai întâi să lepede pricinile păcatului, aceasta fiindcă păcatele se nasc unele din altele şi nu sunt despărţiteť.

De aceea îi vedem pe mulţi care se căiesc şi care, deşi au hotărât să nu mai păcătuiască niciodată cu fapta, chiar dacă au tăiat ramurile păcatului şi s-au depărtat cu totul de el, rădăcinile nu i le-au tăiat. În inima lor tot mai înclină spre păcate, le doresc, şi le amintesc şi le păstrează în minte. ()

3) Învaţă acum cum trebuie să-ţi sădeşti în inimă, în locul copacilor neroditori şi sălbatici, pomi buni şi roditori, să sădeşti adică virtuţi în locul păcatelor. Să sădeşti smerenie în locul trufiei, înfrânare în locul lăcomiei, milostenie în locul iubirii de arginţi, blândeţe în locul răutăţii şi cruzimii, feciorie şi cuminţenie în locul patimilor cărnii, dreptate în locul nedreptăţii şi al prădălniciei, adică să dai şi ce este al tău. Să sădeşti iubirea şi dragostea frăţească în locul pizmei şi al urii, păzirea şi lucrarea poruncilor lui Dumnezeu în locul călcării lor. Căci nu este de ajuns pentru mântuire, frate, şi nici pentru dobândirea căinţei adevărate numai să-ţi smulgi din inimă rădăcinile păcatului şi apoi să laşi locul sterp, ci trebuie să sădeşti acolo unde a fost păcat copacii şi florile virtuţilor. Dacă-ţi laşi inima necultivată o vor năpădi iarăşi spinii şi copacii sălbatici ai păcatului. Aşa te îndeamnă Duhul Sfânt[138] prin gura psalmistului David: fereşte-te de rău şi fă binele (Ps. 33, 13).

4) În ultimul rând, după ce-ţi sădeşti aceste virtuţi în inimă, trebuie să le îngrijeşti cât de mult poţi, până ce vor prinde rădăcini, adică până ce vor deveni obiceiuri, practicându-le neîntrerupt, aşa cum mai înainte obiceiuri îţi deveniseră patimile şi păcatele. Să le îngrijeşti până ce vor înflori şi vor rodi mântuirea, căinţa adevărată şi iertarea păcatelor tale. Dacă nu le îngrijeşti, vine sămânţa neghinei, diavolul, şi, în timp ce dormi şi n-ai habar de nimic, ţi le smulge din inimă şi-ţi pune în locul lor răutăţile lui, cum spune parabola din Evanghelie: Asemănatu-s-a împărăţia cerului cu omul care a semănat sămânţa bună în ţarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus (Matei 13, 24-25).

Iar dacă nu sădeşti aceste virtuţi cu toată grija, se întorc patimile. De aceea Părinţii au numit patimile Ťcele care se întorc uşorť. Şi când se întorc şi nu găsesc ţarina inimii cultivată şi lucrată, prind rădăcini mai uşor decât cele dintâi şi astfel şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi (Matei 12, 45), lucru care să nu ţi se întâmple niciodată.

Acestea patru alcătuiesc, frate, adevărata pocăinţă. Prin ele o poţi dobândi. Biserica Îl roagă pe Dumnezeu în câteva rugăciuni anume rânduite, să ne dea acest dar: ŤBinevoieşte a ne aduce la pocăinţa cea adevăratăť. Acestea sunt roadele ei. Ele sunt dovada că Dumnezeu ţi-a iertat cu adevărat păcatele şi S-a împăcat cu tine."

Modele care ne smintesc

Şi în proorocii Samariei am văzut nebunie, căci au profeţit în numele lui Baal şi au dus în rătăcire pe poporul lui Israel. Dar în proorocii Ierusalimului am văzut grozăvii: aceştia fac desfrânare şi umblă cu minciuni, ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa sa; toţi sunt pentru mine ca Sodoma, şi locuitorii lui ca Gomora. De aceea, aşa zice Domnul despre prooroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, că de la profeţii Ierusalimului s-a întins necredinţa în toată ţara (Ier. 23, 13-15).

Am vorbit de curând cu un mitropolit care mi-a spus că ar fi bine să scriu o carte întreagă pe tema smintelii pe care o produc unii preoţi şi despre faptul că oamenii ar trebui să aibă puterea de a nu-i judeca Şi, după discuţie, am primit o scrisoare pe tema aceasta. Iată câteva fragmente din ea:

Soţul meu îmi pune nişte întrebări la care nu ştiu ce să răspund şi nici nu ştiu unde există aceste răspunsuri - pentru că ele există cu siguranţă, dar pentru un începător e mai greu să le găsească...

Aşadar, ce faci când, oricât de mult te-ai feri, nu poţi să nu vezi sau să auzi lucruri smintitoare despre preoţi? Nu-mi spune că trebuie să-ţi astupi ochii şi urechile. Cum pot eu să demontez tensiunea care se acumulează în el datorită încercării lui de a nu da atenţie celor văzute sau auzite şi chiar de a-l apăra pe preotul respectiv în faţa celui care îl acuză? Nu poţi să-i combaţi pe toţi cei care arată cu degetul, şi vai, uneori au dreptate... Cum te poţi duce să te apropii de Dumnezeu într-o biserică unde preotul se răsteşte la o biată bătrână care nu merge suficient de repede după ce a luat Sfânta Împărtăşanie sau dă afară o mamă al cărei prunc scânceşte? Cum te poţi duce la unul al cărui vârf de nas atinge norii, numai pentru că în schimbul unei "contribuţii" substanţiale a primit nu ştiu ce grad şi care se roagă pentru legatul sau dezlegatul cununiilor? Ce faci când un bolnav, şi nu unul prea credincios, ci unul care spre sfârşit de viaţă vrea să mai îndrepte ceva, cere să vină un preot să-l spovedească, iar preotul nu vine nici după o lună, deşi i s-a reamintit? Ce faci cu cei care se poartă de parcă biserica ar fi moşia lor, iar enoriaşii sunt "negrişorii de pe plantaţie", care le rotunjesc buzunarele? Ce faci când un alt preot nici măcar nu se mai închină pe lângă o biserică spunând: am impresia că dacă mă închin aici mă închin în fata casei lui X, pentru că în timp ce se construia biserica se construia şi casa lui... din aceleaşi materiale, desigur! Nu-mi spune că nu trebuie să judeci... Trăim printre oameni, nu sub un clopot de sticlă![147] Ştii cum se zice: dacă nouă oameni îţi spun că eşti beat, chiar dacă n-ai băut decât un pahar de vin, te duci la culcare[148] Nu vreau să crezi că mă eschivez, sau că vreau să văd numai jumătatea goală a paharului. Pur şi simplu, tot ce am înşirat până acum sunt lucruri reale, trăite, probate. Nu mă vait, dar deja nu ştiu cum aş putea să răspund acestor întrebări pe care soţul meu le pune din ce în ce mai des[149]. Din fericire avem un duhovnic foarte bun[150], numai că este departe şi din cauza serviciului nu ajungem decât rar la dânsul şi este întotdeauna atât de sufocat de credincioşii care vin la spovedit încât nu mai este timp şi pentru astfel de întrebări[151]...

Vrem sau nu să recunoaştem, mulţi oameni sunt frământaţi de această problemă[152]

"Ferice de preotul vrednic pe care Părintele veşnic îl proclamă fiul Său în raiul plin de uimirea îngerilor - raiul preoţilor. Există, cum ar spune Sfântul Ioan Gură de Aur şi un iad al preoţilor, că nu vor scăpa de păcatele celor păstoriţi pe care i-au lăsat în rătăcire. Iar Sfântul Grigorie Teologul spune: ŤTot atâtea suflete ucidem, câte din vina noastră lăsăm să se osândeascăť..."

Părintele Arsenie Papacioc

"Sfântul ierarh Luca Voino-Iasineţki, un mărturisitor care a traversat lagărele comuniste, în circularele sale îşi atenţiona preoţii să nu cadă în înşelarea de a recomanda şi altora slăbiciunile lor personale, ca pe unele pe care Dumnezeu le iartă uşor, ci să le canonisească după cuviinţă"[153].

Unul dintre motivele pentru care oamenii nu vin la biserică este că au fost smintiţi de păcatele preoţilor. Am auzit pe stradă, în parc, în autobuz, în tren discuţii despre păcatele preoţilor. Linia standard pe care merg slujitorii altarului care vor să contracareze bârfele pe seama preoţilor păcătoşi este repetarea cuvântului evanghelic: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi

O astfel de abordare mi se pare incompletă. Cum poţi să îi ceri unui om care nu vine la biserică să nu îl judece pe preotul prins "cu mâţa în sac"?

"Sătenii din comuna R. sunt hotărâţi să nu-l primească în comuna lor pe preotul M.T., în vârstă de 37 de ani, şi au organizat o adevărată răscoală în urmă cu două zile, pe motiv că preotul ar fi prea iubăreţ şi ar putea să seducă şi femeile din satul lor. Scandalul a pornit în urmă cu doi ani, când M.T. slujea în satul vecin, G. Atunci s-a aflat că preotul se iubea pe ascuns cu o localnică al cărei soţ era plecat la muncă în Italia. () Câteva sute de oameni au ieşit în stradă, au pus lacăt pe uşa bisericii şi au pichetat primăria, ameninţând că renunţă la ortodoxism dacă Episcopia () le impune un preot pe care ei nu-l agreează. ŤNoi nu vrem preot în comună curvar. Noi vrem să ne alegem preotul nostru, dacă nu, ne lepădăm de biserică şi trecem la sectanţiť, spune liderul enoriaşilor din R., consilierul bisericesc Dumitru Chiriţă" (Silvia Vrânceanu - Evenimentul Zilei, 27 mai 2005)[154].

Atitudinea şantajistă a sătenilor din R., deşi greşită căci ce folos ar avea dacă s-ar lepăda de Biserica lui Hristos şi ar trece la sectanţii eretici, pierzându-şi sufletele şi ajungând în iadul în care ajung şi preoţii păcătoşi? este într-un fel justificată. Creştinii vor ca păstorul să le fie un model de viaţă duhovnicească. Ne este foarte greu să rezistăm ispitelor acestei lumi neopăgâne, urâtoare de Hristos. Cum vom rezista oare dacă păstorii noştri ne vor fi pilde de păcat şi nu de virtute?...[155]

Cei mai slabi în credinţă privesc spre cei mai sporiţi, pentru a se aprinde din râvna lor duhovnicească. Şi dacă cei mai sporiţi calcă în picioare Evanghelia lui Hristos, ce vor face ceilalţi?

Tot în Evenimentul zilei, în numărul din 22 martie 2005, a apărut un alt articol despre slujitori ai altarului care sunt acuzaţi că ar fi făcut lucruri murdare: "În ultimele săptămâni au izbucnit mai multe scandaluri în legătură cu acuzaţii foarte grave la adresa mai multor înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, numeroase voci mergând până la a cere demisia arhiepiscopului Christodoulos, capul bisericii elene. Recent, confidentul său, Theoklitos, episcop de Thessaliotis, a demisionat după ce a fost acuzat de homosexualitate şi trafic de droguri, iar după numai câteva zile, mentorul lui Christodoulos, mitropolitul Kallinikos de Atena, a fost şi el acuzat că a făcut avansuri sexuale unui ţârcovnic. Dezvăluirile curg gârlă, aproape în fiecare zi formulându-se noi acuzaţii contra unui preot care are un comportament sexual deviat sau care a furat bani din fondurile bisericii", scria Sabina Nicolae, importând în spaţiul românesc o fărâmă din tulburarea produsă în Grecia.

(Mă aflam în Grecia când a început scandalul acesta şi vrând-nevrând am urmărit în mare evoluţia lui. Fiind absolvent al Facultăţii de Teologie, mulţi chiar şi colegii de la anul de limbă neogreacă, colegi care nu aveau nimic de-a face cu studiile teologice îmi puneau întrebări prin care credeau că îmi zdruncină credinţa: "Cum de poţi crede în Dumnezeu când preoţii duc o viaţă atât de murdară?..." Un coleg musulman din Egipt - care cu altă ocazie îmi spusese că nu se aştepta să vadă o viaţă atât de destrăbălată la tinerii ortodocşi greci - a rămas efectiv mirat că eu mai pot crede în Hristos când preoţii noştri fac păcate atât de mari. "La noi la musulmani nu se întâmplă aşa ceva", mi-a spus cu vădită satisfacţie. Şi mi-a fost clar că tentativele mele de a-l apropia de adevărul lui Hristos şi al Bisericii care e Trupul Său sunt aproape nule)

Voi începe scurtul meu articol menţionând faptul că unele dintre scandalurile în care este implicată Biserica de către mass-media sunt nefondate, acuzele nefiind adevărate. Directorii ziarelor au observat că un ziar care conţine un articol despre un popă păcătos sau beţiv se vinde mai uşor Şi de asta nu ezită să trimită vânătorii de informaţii ori de câte ori un scandal se arată la orizontul lumii bisericeşti[156]. Poate că de fapt în Grecia situaţia este mult mai puţin gravă decât ne informează mass-media. Eu însumi ştiu cazuri prezentate de presă într-un mod deformat. Dar, pentru ca ziarele să se vândă şi emisiunile de ştiri să aibă spectatori, adevărul poate trece lesne într-un plan secundar

Totuşi, chiar dacă uneori în articolele despre păcatele slujitorilor altarului situaţia este prezentată deformat, există şi dezvăluiri care aduc la cunoştinţa opiniei publice căderi reale, care pun într-o lumină nefavorabilă Biserica lui Hristos. Însă

Eu cred că atunci când un preot păcătuieşte nu Biserica se face de ruşine, ci societatea însăşi. Societatea care l-a zămislit pe preotul respectiv. Trebuie să ne mustre conştiinţa şi pe noi că nu avem preoţi mai sfinţi. Preoţii sunt, într-un fel, nu numai copii ai parohiei în care au crescut, ci şi roadele parohiei pe care o păstoresc. Dacă parohia în care au crescut era plină de oameni iubitori de patimi, de oameni cu o credinţă superficială, aceştia şi-au pus amprenta pe sufletul viitorului preot[157]. Şi dacă oamenii care vin la un preot duhovnic sunt molateci în viaţa duhovnicească, dacă duc o viaţă potrivnică Evangheliei, nu îngreunează ei viaţa preotului? Ba da. Şi dacă preotul nu duce viaţă de sfinţenie, se va lăsa molipsit de duhul lumesc al celor pe care îi păstoreşte.

E lesne de înţeles de ce necredincioşii raţionează simplist: "Faptul că popii sunt păcătoşi e o dovadă în plus că Dumnezeu nu există" Cum altfel ar putea ei gândi?

În acelaşi timp însă, creştinii ştiu că preotul este cel rânduit de Dumnezeu să ducă turma cuvântătoare spre mântuire. Şi mulţi s-au mântuit având păstori nevrednici care au ajuns în iad. Dar s-au mântuit pentru că nu au stat să îi judece pe preoţi, ci au încercat să trăiască după voia lui Dumnezeu, voie pe care au cunoscut-o tocmai cu ajutorul păstorilor lor, chiar dacă aceştia erau nevrednici.

Un părinte care se dusese să sfinţească un bordel, părintele I.S., spunea: "Eu, ca preot, aş fi de acord să fie bordeluri frumoase, domnule, să meargă tinerii să-şi facă nevoile". Cazul lui a fost îndelung discutat de mass-media, aşa că nu are rost să dau alte detalii. Creştinii din parohia sa au avut trei opţiuni: unii, mai şovăitori în credinţă, s-au smintit şi au renunţat să mai vină la biserică. Alţii, deşi s-au smintit, nu au părăsit Trupul lui Hristos, Biserica Ortodoxă, ci doar au plecat la o altă biserică, la un alt duhovnic. Au fost însă şi creştini care, deşi căderea păstorului lor fusese vădită, nu l-au părăsit. S-au rugat pentru îndreptarea părintelui lor şi au rămas în continuare la biserica la care acesta slujea. Dumnezeu le va răsplăti nădejdea şi răbdarea.

Ne apropiem de vremurile din urmă, în care vor apostazia nu numai mulţi creştini, ci şi mulţi clerici şi ierarhi. Sunt multe profeţii ale sfinţilor în care suntem preveniţi despre asta. Aşa cum în primele secole ale Bisericii alegerea credinţei creştine era identică cu asumarea muceniciei, şi în vremurile noastre alegerea credinţei creştine este identică cu asumarea unei vieţi jertfelnice, pentru că şi astăzi ca la începuturi credinţa creştină este călcată în picioare de mai-marii lumii.

E greu să fii creştin când atâţia creştini se leapădă prin păcatele lor de Hristos, este greu să fii creştin când unii preoţi te smintesc. Dar niciodată nu a fost uşor să fii creştin. Chiar dacă ne este greu să mergem pe calea mântuirii când unii preoţii nu sunt modele de viaţă duhovnicească, trebuie să mergem înainte.

Şi trebuie să vedem şi lucruri pe care mass-media refuză să ni le arate. Să vedem că, tot aşa cum există preoţi nevrednici, există şi preoţi cu viaţă sfântă. Hristos nu a părăsit Biserica. Numai că despre aceştia nu se scrie nimic în ziarele în care Biserica este batjocorită periodic.

În acest secol al vitezei, în America şi în alte părţi ale globului unii străbat zeci sau chiar sute de kilometri în fiecare duminică pentru a ajunge la o biserică ortodoxă. Cei care au fost smintiţi de preotul lor fie că acesta este un beţiv, un desfrânat sau un hrăpăreţ notoriu ar putea face un efort pentru a merge la un preot sporit în viaţa duhovnicească, chiar dacă distanţa până acolo nu este mică. Pentru că, dacă părăsesc Biserica, Îl părăsesc pe Hristos. Dar, plecând de la un preot care duce viaţă păcătoasă la un preot care le poate fi model de sfinţenie, nu pierd nimic. Dimpotrivă.

Este adevărat că nu există preoţi cu har şi preoţi fără har. Toţi preoţii, dacă nu cad în vreo erezie condamnată de Biserică, au har. Dar priceperea de a călăuzi suflete nu o au toţi, ci numai cei care duc lupta cea bună. Deci creştinii nu greşesc cu nimic dacă intră sub îndrumarea duhovnicească a acestora din urmă.

Oricum, să nu uităm un lucru: şi dacă ducem viaţă curată, şi dacă ne spovedim la preoţi cu viaţă sfântă, dacă îi judecăm pe preoţii păcătoşi, călcăm în picioare Evanghelia lui Hristos, ne punem noi judecători în locul lui Dumnezeu. Şi pentru asta, când vom ajunge noi înşine la judecata sufletelor, nu ne va fi uşor. Pentru că vom ajunge în iad. În timp ce unii dintre preoţii pe care i-am judecat, pentru că s-au pocăit de păcatele lor înainte de a muri, vor ajunge în rai.

Şi, până la urmă, cu ce ne-am ales din faptul că ne-am smintit de ei şi i-am judecat?...

Părintele Savatie Baştovoi: "Aproapele nostru este un fel de oglindă duhovnicească pentru noi, poate chiar un fel de proiecţie a noastră în exterior. De aceea, ceea ce vedem noi în aproapele nu este altceva decât noi înşine, vedem în aproapele doar neajunsurile şi patimile de care noi suferim. De exemplu, coboară un preot dintr-o maşină foarte luxoasă, însoţit de o femeie frumoasă, iar în urma lor un tânăr le duce bagajul. Dacă cineva e iubitor de avere, va zice: ŤCe maşină are popa!ť. Cel desfrânat va zice: ŤO, ce femeie are popa!ť. Cel îngâmfat va zice: ŤO, are slugi popa, de nu poate să-şi care singur bagajele!ť. Dacă însă cineva trăieşte în feciorie, poate să creadă că femeia este sora preotului, şi chiar poate să-i pară că seamănă cu el. Dacă n-are patimă pentru avere, poate crede că maşina e împrumutată sau nici să nu o bage în seamă. Dacă este smerit, va zice: ŤCe fericit este fratele că s-a învrednicit să ducă valiza unui slujitor al lui Hristos, probabil că în ea sunt veşmintele preoţeşti şi alte lucruri sfinteť. Fiecare deci se vede în celălalt pe sine. Aproapele este cel mai bun barometru al vieţii noastre duhovniceşti"[158].

Noi vorbim prin minuni

Un tânăr m-a întrebat: Am încercat să stau de vorbă cu un preot, dar m-a expediat repede. Mi-a trecut dorinţa de a mă spovedi. Cum să depăşesc impasul în care mă aflu?

Voi încerca să prezint un răspuns neconformist, voi încerca să ofer un răspuns indirect la această întrebare

"Până unde poate să meargă relaţia de prietenie dintre un tânăr şi o tânără?"

Noi, ca mădulare ale Bisericii, avem senzaţia uneori că ispitim Biserica instituţională. Ne ispitim uneori cu nerozenia, gândind că voi sunteţi asexuaţi. Nu aţi văzut ce reacţie a fost când statul a propus educaţia sexuală în şcoală? Toţi: "Vai de mine! Dar noi avem îngeri! Pe coridoare trec doar nişte îngerei! Să fim serioşi! Biserica era obligatoriu să dea o alternativă creştină la educaţia sexuală[159], să-i înveţe pe oameni că nu sunt numai triunghiuri şi dreptunghiuri, ci că sunt mai mult decât atât. Or, dintr-o dată, noi am picat în ispita rigoristului parşiv şi fariseu de a crede că, dacă ignorăm o problemă, problema chiar nu există! E o dramă! Credeam la un moment dat că eu am inventat spusa, dar nu e de la mine, după aia am aflat că a zis-o şi Tolstoi, şi anume că Biserica trece printr-un risc enorm la ora actuală, de a răspunde la întrebările care nu i se pun şi de a nu da răspuns la întrebările care i se pun. Or, întrebarea pe care voi o puneţi de fapt Bisericii este: "Domnule, bun, îmi zici să fac copii. Dar mă sprijini? Unde este bursa pe care parohia mi-o oferă pentru că am născut al treilea copil? La ce femeie s-a dus părintele din parohie să-i spună: "Muiere, la al patrulea copil, eu, ca preot, îţi ofer zece milioane din partea parohiei, să nu duci lipsă? Nu, nu toţi o dată, pe rând. Nu există, de fapt, aşa ceva. Ne-am obişnuit numai să lovim când o femeie face avortul, fără a încerca s-o ajutăm. Pe femeia căreia, la următoarea purtare a pântecelui, eu îi stau alături şi sunt mâna lui Dumnezeu lângă ea.

Ne-am obişnuit, realmente, să credem că e o vină sărutul. Odată, cineva îmi povestea: "Părinte, vai, ce dramă e la noi în casă! Am văzut-o pe fiică-mea de mână cu un băiat. "Doamnă, bine că nu mergea de un picior cu el prin oraş! Adică sunt gesturi fireşti pe care noi le-am sclifosit, le-am sclintit

Vreau să vă spun că eu cred că relaţia de prietenie dintre un tânăr şi o tânără trebuie să poarte în esenţă o a treia persoană, Care tot Hristos este! Căutaţi-vă un duhovnic care să vă ajute. Există şi riscul ca unul să meargă la un duhovnic şi altul la alt duhovnic. Şi un duhovnic să spună: "Bă copile, faptul că te-ai dus cu ea la un film în post, şi dacă se poate, chiar la unul deştept, să zicem, nu-i o problemă. Doamne ajută! Era o motivaţie, poate, în plus să te împrieteneşti sau să stai de vorbă cu ea. Păi nu ne căsătorim spate în spate. Numai în noaptea nunţii ne vedem şi uauu!. De aici marea majoritate a dramelor care se petrec într-o veselie, cu risc maxim

Dar în aceeaşi măsură trebuie să fiţi foarte atenţi, că s-ar putea ca celălalt părinte duhovnic să spună: "Vaaai, te-ai uitat în ochii lui? Cinci ani oprire de la împărtăşanie! Ai mirosit after-shave-ul lui? Vai! Te-ai ispitit cu mirosul. Afară cu tine! Ţi-ai cumpărat o bluză nouă, ca să-i placi lui? Grav! Trebuie să puţi, fato, să ai cămaşa jegoasă trei degete deasupra, răpănoasă, ca să mărturiseşti Ortodoxia!

Lucrurile nu sunt aşa de simple. Recunoaşteţi că nu asta este Ortodoxia pe care ştiţi că au mărturisit-o Părinţii şi pe care voi înşivă o trăiţi în viaţa voastră. Ştiu că acum vă distraţi Când o să vă treacă râsul, o să înţelegeţi că am avut dreptate. Mult mai repede veţi învăţa râzând decât plângând. Decât să plângeţi pe la uşi străine, că şi-au băgat unii bocancii în sufletul vostru, haideţi mai bine să râdem împreună şi să constatăm până unde au dreptul să-şi bage unii bocancul în sufletul nostru.

Vine câte unul la mine şi-mi spune: "Părinte, nu ştiu ce să fac: să folosesc prezervativul sau să nu folosesc prezervativul? Domnule, e un răspuns greu. Pe cuvânt! Eu tot le spun: "Băi, preotul e teologul vostru, nu ginecologul vostru! ... Dar trebuie să stai de vorbă cu omul, să-l luminezi, să-i spui: "Băi copile, uite, problema-i asta şi asta Nu, gata, mă apuc acuma să-l împuşc la spovedanie şi să zic: "Crâsnic, ia-l şi-l îngroapă, că am scăpat de încă unul. Nu-i aşa de simplă problema!...

N-am lămurit problema cu sărutul. Mergeţi la duhovnicul vostru, pentru că este chestie de faţă către faţă. Şi mai cu seamă stabiliţi între voi. Pentru Numele lui Dumnezeu, nu vă poate căsători nimeni în afara voastră! Iar Taina Cununiei este un pic mai mult decât sărut. Credeţi-mă pe cuvânt: este mai mult decât culcatul unul cu celălalt!...

La cununie este pus mirele în dreptul icoanei Mântuitorului, mireasa în dreptul icoanei Maicii Domnului, şi li se cântă "Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit". Semn că, în sine, căsnicia e răstignire. Cea mai frumoasă imagine, dacă vreţi, e cea a lui Timotei şi a Mavrei, cei doi tineri care la un moment dat erau hirotesiţi, el hirotonit preot, ea hirotesită diaconiţă, semn că se putea în vremea aceea. (Acuma noi, păstrând canoanele, nu mai putem face asta.) La un moment dat sunt prinşi amândoi şi li se spune că dacă nu renunţă la Hristos vor fi răstigniţi. Cei doi acceptă răstignirea şi sunt puşi unul în faţa celuilalt. Când el slăbea în credinţă, Mavra îi spunea: "Timotei, tu nu eşti numai soţul meu, eşti soţul Bisericii lui Hristos, prin preoţia ta! Iar când Mavra scădea în credinţă şi zicea că nu mai poate, Timotei, de pe crucea cealaltă, o întărea spunându-i: "Mavra, tu nu eşti numai soţia mea, ci şi soţia lui Hristos, prin preoţia mea! Şi spune povestea vieţii lor: "Aşa întărindu-se unul pe altul, după patruzeci de zile şi-au dat duhul. Asta-i cununia! Restul sunt biluţe, jocuri de artificii Or, viaţa de familie cere această fermitate, până la urmă.

O altă întrebare şi un alt răspuns:

"Cum îţi dai seama că este o iubire adevărată între doi tineri?"

În nici un caz sărutându-vă! Admirându-vă, dacă vreţi, furându-vă cu colţul ochiului, curtându-vă. Pe vremuri logodna era mai frumoasă decât căsătoria, pentru că era o perioadă în care lucrurile nu erau consumate până la capăt, nu era luna de miere în care consumi mierea până la fundul borcanului. Mai lăsai un pic de miere pe fundul borcanului Şi mai era ceva în plus. Era starea aceea pe care ar trebui să o învăţăm, uneori, de la păsări, în care se gângureau unul pe celălalt. Acum căsătoria e: unu, doi, trei şi gata! Trebuie să facem carieră. Gata, ne luăm şi plecăm! Pa. Tu du-te colo, eu colo Pe copii îi trimitem în misiuni pe la bunici, pe la străbunici

Noi ne îndrăgostim numai dacă suntem frumoşi, aranjaţi, şpreiaţi, tunşi, cât se poate de dezbrăcaţi, pentru că ne e ruşine de îmbrăcămintea de pe noi O iubire a dezbrăcării, mai mult decât o iubire a îmbrăcării. Şi atunci? Sfântul Ioan Gură de Aur spune că e mult mai intim gestul îmbrăcatului decât gestul dezbrăcatului. El vorbeşte asta în contextul catehezelor despre botez. Te îmbraci cu mai multă sobrietate, cu mai multă discreţie. Când îţi pui haina pe tine, începi să placi. În primul rând să-ţi placi ţie. Dacă vreţi, e o formă de egoism acceptată, până la urmă. Pentru că nu te poţi duce îmbrăcată ca o paţachină, ca să placi nu ştiu cui şi ţie să nu-ţi placi! Gustul estetic este dat de Duhul Sfânt, până la urmă. Spune Sfântul Ioan că e mult mai intim gestul îmbrăcatului decât al dezbrăcatului. Or, într-o lume dezbrăcată, e foarte greu să afli care e iubirea adevărată. Iubirea adevărată, dacă vreţi o definiţie dată de Părinţii Pustiei, este iubirea care stă pe Adevăr. Deja începe să se complice treaba.

Ce au cele două răspunsuri de mai sus cu impasul tânărului care nu a reuşit să comunice cu un preot? Explicaţia vine imediat

"Cum să-i dezvălui unei persoane că o iubesc, că îmi e dragă şi sufăr pentru ea?"

Măi, frate sau soră, Dumnezeu să-ţi ajute! Nu-i de râs, măi oameni buni! Nu-i rău să suferi din iubire! De ce râdeţi? Parcă voi n-aţi plâns! Că voi toţi dădeaţi semne acolo: ba v-aţi schimbat frizura, ba v-aţi luat alţi pantaloni sau altă fustă, ba v-aţi dat rotunzi, chiar în spectacol! Păi nu te-apucă suferinţa? Cum să nu te apuce suferinţa?!

Vedeţi de ce suferă Hristos până astăzi? Câte nu face El pentru noi, şi noi cu vaca în cucuruz! Da, uitaţi-vă bine! Nu facem destule prostii care efectiv n-au nici în clin, nici în mânecă cu Dumnezeu?! Eu cred că cel mai mult te vei dezvălui acelei persoane şi te rog să nu iei în socoteală nici râsul colegilor dumitale, nici ponteala mea vorbindu-i acelei persoane. Omul este un animal care-şi gândeşte gândirea şi care are emisie comunicativă. Aşa se cheamă. Adică, să legi fraze! Du-te, frate sau soră, şi spune-i: "Măi omule, te opresc pentru că popa ăla de la Sibiu mi-a zis să te opresc şi să-ţi spun că te iubesc! Nu ştiu dacă ai înţeles din gesturi, din ochii mei daţi peste cap, din felul meu schimbat, din celelalte, dar eu te iubesc, înţelegi?! Punct! Odată gândeam şi am şi scris despre faptul că unii vorbesc prin vorbe, alţii vorbesc prin gesturi, iar noi vorbim prin minuni. A descoperi că-l iubeşti pe celălalt, că îl iubeşti cu adevărat, e o minune!

"Care popă de la Sibiu? Ce e cu întrebările şi răspunsurile de mai sus?", aş fi întrebat dacă aş fi citit eu însumi într-o carte pasajele anterioare.

Sunt întrebări şi răspunsuri dintr-o conferinţă pe care părintele Constantin Necula a ţinut-o la Suceava[160]. Decât să îi răspund tânărului spunându-i să caute un preot mai deschis, decât să fac o apologie a calităţilor preotului care are priză la tineri, am preferat să expun o mostră de gândire vie, într-un limbaj care nu are nimic în comun nici cu bradul, nici cu stejarul, nici cu mobila. Adică într-un limbaj care nu e defel de lemn. E de mercur

Ştiu că unii tineri se lovesc de indiferenţa unor preoţi. Dar asta nu e doar problema tinerilor. De aceeaşi problemă se lovesc şi adulţii În fond, preotul care are inima ca o pâine caldă iese în întâmpinarea tuturor, iar cel care o are de piatră nu iese în întâmpinarea nimănui.

Aş face o paranteză: în conferinţa respectivă, după expunerea propriu-zisă, părintele Necula i-a invitat pe tineri: "Aş vrea să vă de-stresaţi un pic Vocaţia mea este de a sta cu tinerii, nu de a sta împotriva tinerilor"

Tinerii trebuie să aibă iscusinţa de a-şi căuta duhovnicii care au vocaţia de a sta alături de ei, înţelegându-le problemele, suferind împreună cu ei şi bucurându-se împreună cu ei.

Ştiu, e greu să găseşti astfel de preoţi, dar nu e imposibil. Părintele Necula, cu toate lipsurile sau neputinţele sale lipsuri şi neputinţe are, în fond, orice om e o dovadă vie a acestei afirmaţii

Iar impasul la care am făcut referire se va rezolva, mai devreme sau mai târziu. Oricărui tânăr care se află într-o situaţie similară îi spun: "Dacă un preot nu are destulă deschidere faţă de tine, dacă e prea ocupat pentru a te primi în inima lui, nu deznădăjdui. Roagă-te ca Dumnezeu să te ajute să cunoşti un alt preot. Unul care să te ia de mână şi să te scoată din universul tensionat în care trăieşti. Unul care să te ajute să ajungi la liman"

"Dar nu sunt mulţi preoţi în ţară ca părintele Necula"

Acest comentariu îmi aparţine, deşi s-ar putea să apară spontan în minţile cititorilor care observă o prăpastie enormă între stilul catehetic al părintelui de la Sibiu şi al altor preoţi pe care îi cunosc. Nu vreau să îl laud pe părintele respectiv deşi îmi e tare drag. Observ însă că reuşeşte să vrăjească tinerii mânuind foarte iscusit cuvintele. Pentru că aşa şi e normal, cuvântul să fie o expresie a trăirii. Şi dragostea care se revarsă se exprimă şi în cuvinte.

Aş vrea însă să insist asupra unui fapt: duhovnicul cel mai potrivit nu e neapărat cel mai iscusit în cuvinte. Au fost duhovnici mari care nici nu au ţinut conferinţe şi nici nu au scris cărţi. Dar au fost mari pentru că au ştiut bine arta războiului duhovnicesc şi i-au călăuzit pe ucenicii lor pe calea lui Hristos

Sfântul Nectarie din Eghina: "Trebuie să fim foarte atenţi atunci când căutăm doctori pricepuţi şi capabili de a vindeca rănile lăsate în inimă de păcate. Datorită gravităţii rănilor şi diferitelor patimi, lucrarea are un caracter urgent. Este o grijă presantă datorată primejdiei iminente. Aşa cum doctorul nepriceput trimite mulţi oameni către pierzanie, în acelaşi fel duhovnicul incapabil şi neglijent trimite multe suflete în iad. Ce rău îngrozitor pentru ca cineva să afle moartea în timp ce caută vindecare. Cine poate socoti gravitatea acestei mari nenorociri?"[161]

O nouă lepădare de Hristos

"Un proiect gândit de prefectul de Iaşi, Radu Prisăcaru, vizează mai întâi instruirea feţelor bisericeşti care ar trebui să propovăduiască europenismul la finele Liturghiei. Până la integrare, nici o slujbă oficiată în Sfântul Altar nu ar trebui să se sfârşească fără Ťlecţia UEť. Neobişnuitul proiect a fost prezentat Sinaxei stareţilor şi egumenilor din mănăstirile şi schiturile judeţului Iaşi, întrunire prezidată de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. ŤPreoţii ar trebui după slujbă să le vorbească oamenilor în biserici despre integrarea în Uniunea Europeanăť, a rostit şeful judeţului, care aşteaptă cu nerăbdare acceptul IPS Daniel pentru ca preoţii să nu dea enoriaşilor binecuvântarea până nu îşi însuşesc pilda despre Uniunea Europeană"[162].

Nu e prima dată în istoria Bisericii când politicul vrea să dirijeze viaţa duhovnicească O astfel de implicare trebuie privită însă foarte atent, pentru că efectele ei de profunzime sunt cu totul altfel decât par efectele de suprafaţă. Şi ar trebui să începem prin a observa orientarea spirituală promovată de Uniunea Europeană:

"Strasbourg, 18 ianuarie 2006 - PARLAMENTUL EUROPEAN a adoptat cu majoritate de voturi o rezoluţie referitoare la homofobie. În favoarea rezoluţiei s-au numărat 468 de voturi, cu 149 împotrivă şi 41 de abţineri. Rezoluţia defineşte homofobia ca fiind Ťteama iraţională şi aversiunea faţă de homosexualitate şi faţă de homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transsexuali, pe baza unor prejudecăţi, fiind similară cu rasismul, xenofobia, anti-semitismul şi sexismulť, deşi termenul în sine desemnează o teamă şi o fobie iraţională care pot fi tratate numai prin terapie de specialitate Rezoluţia menţionează şi Ťincitările la urăť faţă de homosexuali, fără a defini termenul. Este important de remarcat că citarea pasajelor din Biblie care se referă la homosexualitate au condus deja la arestări şi acţiuni în justiţie, tot în baza unei presupuse homofobii. Există temerea că, în practică, orice opinie negativă la adresa homosexualităţii va fi catalogată ca Ťincitare la urăť şi pedepsită ca atare. Din acest motiv, este îngrijorător faptul că rezoluţia nu reafirmă libertatea religioasă, ci pare chiar să urmărească suprimarea acesteia (pentru cei care doresc să facă referire la Biblie) Rezoluţia afirmă că perechile homosexuale căsătorite sau înregistrate într-o ţară membră a UE trebuie recunoscute şi în ţara de domiciliu. Practic, aceasta înseamnă că doi homosexuali români Ťcăsătoriţiť în Spania vor fi recunoscuţi ca atare şi în România"[163]

Rezoluţia este făcută publică[164], nu e vorba doar de un simplu proiect ţinut în secret.

Un studiu recent arată atitudinea românilor faţă de homosexualitate: "Măsurată pe o scală între Ťtradiţionalismť şi Ťmodernismť, atitudinea populaţiei faţă de această minoritate sexuală se plasează în zona de Ťtradiţionalismť, adică de intoleranţă. Astfel, patru din cinci persoane consideră că s-ar simţi deranjate Ťmultť şi Ťfoarte multť dacă Ťo persoană de acelaşi sex le-ar face avansuriť, 75% dacă ar afla că un membru al familiei este homosexual, iar peste două treimi s-ar simţi deranjate dacă ar afla că unul dintre profesorii copilului este homosexual"[165].

Dacă datele sunt obiective, înseamnă că poporul român, păstrător al tradiţiei creştine, nu acceptă familiile homosexuale. Dacă s-ar face un referendum privitor la această problemă, opoziţia poporului ar fi masivă[166].

(Chiar dacă se duce o campanie de manipulare a opiniei publice pentru anihilarea acestei opoziţii. La această campanie contribuie mult diferitele cărţi ale experţilor sexologi. Iată o mostră: "Dacă ai un raport sau câteva raporturi sexuale cu o persoană de acelaşi sex înseamnă că eşti homosexual? În adolescenţă, nimic nu e grav pentru totdeauna, şi nici nu se decide orientarea sexuală definitivă. Uneori, contactele fizice între băieţi rezultă în mod logic din promiscuitate şi absenţa partenerelor. Principiul e că faci Ťcu ce ai la îndemânăť. Nu e cazul să se dramatizeze[167]; mai târziu va veni şi timpul unei adevărate împliniri sexuale"[168]. Sau altă mostră, care se află într-o legătură mai directă cu decizia Parlamentului European privitoare la homofobie: "Deoarece schimbarea atitudinii populare este posibilă prin educaţie, comportament responsabil al conducătorilor şi prin lege şi deoarece studiile arată că mulţi bărbaţi şi femei vor fi atraşi sexual de propriul lor sex, se pare că este în interesul societăţii să dezvolte atitudini mai sănătoase în privinţa homosexualităţii. Asemenea atitudini vor duce la diminuarea violenţei faţă de persoanele din minorităţile sexuale, vor fi încurajate relaţiile sănătoase şi pe termen lung, va scădea numărul de parteneri sexuali şi transmiterea bolilor pe cale sexuală, va diminua nevoia lor de a-şi ascunde sentimentele şi relaţiile. În sfârşit, se va micşora numărul de cazuri de depresie şi de sinucidere care pot rezulta din confuzia asupra identităţii sexuale, lipsa de respect propriu şi senzaţia de izolare[169]. Atitudinile negative ale societăţii nu afectează numai homosexualii, ci şi întreaga societate"[170].)

Arhiepiscopul Atenei - Hristodoulos, în timpul vizitei în România, ne-a atras atenţia asupra pericolului care ne stă înainte acela de a ne lăsa păcăliţi de o mentalitate anticreştină promovată de Europa: "Referindu-se la ideea integrării unei ţări ortodoxe în Uniunea Europeană, Prea Fericirea Sa a ţinut să atragă atenţia că, Ťinfluenţaţi de ateismul generat de iluminism, europenii de astăzi urmăresc să creeze o Europă care refuză creştinismul. Dacă vor reuşi, atunci Uniunea Europeană va deveni foarte fragilă, gata să moară chiar în faşăť"[171].

Prin această impunere a recunoaşterii căsătoriilor homosexuale, Europa arată că moare în faşă, refuzând creştinismul. Au existat mulţi mireni - şi chiar unii preoţi sau episcopi - care nădăjduiau că prin intrarea României în Uniune ne vom putea păstra tradiţiile creştine Ei se încăpăţânau să creadă asta chiar şi atunci când Parlamentul european ceruse ca femeile să aibă dreptul de a intra în Sfântul Munte Athos[172]. Dacă Grecia nu s-ar fi opus cu hotărâre, am fi asistat la "apusul Athosului".

Zice un vechi proverb: "Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba"

Acum, când lupul şi-a arătat năravul, cei care au fost păcăliţi şi au crezut că lupul le e prieten se află în situaţia de a înţelege că au greşit şi de a-şi schimba opţiunile. Tot aşa cum, în veacurile de prigoană, cei care se închinau idolilor de formă, fără convingere, au înţeles până la urmă că şi fapta lor tot lepădare de Hristos era.

Această Europă care vrea să ne modeleze după chipul şi asemănarea ei este o Europă apostată, duşmană a lui Hristos şi a mântuirii fiilor Bisericii

Tocmai despre această apostazie a strigat prooroceşte în veacul trecut Sfântul Nicolae Velimirovici:

"Dacă istoria ultimelor trei veacuri - al XVIII-lea, al XIX-lea şi al XX-lea - ar putea fi numită cu un singur nume care să i se potrivească desăvârşit, atunci nu ar fi un alt nume mai bun decât cel de Ťprotocolul judecăţii dintre Europa şi Hristosť: fiindcă în ultimele trei sute de ani nu s-a întâmplat nimic în Europa care să nu aibă atingere cu Hristos-Dumnezeu. În judecata aceasta dintre Hristos şi Europa, în realitate, se întâmplau următoarele:

Hristos îi spune Europei că este botezată întru numele Lui şi că trebuie să rămână credincioasă Lui şi Evangheliei Lui. La aceasta, Europa învinuită răspunde:

- Toate religiile sunt egale. Ne-au spus-o enciclopediştii francezi. Şi nimeni nu poate fi silit să creadă un lucru sau altul.

Europa îngăduie toate religiile ca superstiţii populare, de dragul intereselor sale imperialiste, dar ea însăşi nu urmează nici o religie. Când îşi va împlini scopurile sale politice, atunci îşi va încheia repede socotelile cu aceste credinţe deşarte populare.

Hristos întreabă cu durere:

- Cum puteţi voi, oamenii, să trăiţi numai cu interesele voastre imperialiste, materialiste, adică numai cu pofta animalică pentru hrană trupească? Eu am vrut să vă fac dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu, iar voi fugiţi şi urmăriţi să vă faceţi deopotrivă cu animalele de sub jug.

La aceasta, Europa răspunde:

- Eşti depăşit. În locul Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia şi biologia. Acum cunoaştem că nu suntem urmaşii Tăi şi ai Tatălui Tău ceresc, ci ai urangutanului şi gorilei, ai maimuţei. Noi acum ne desăvârşim ca să ajungem dumnezei, fiindcă nu recunoaştem alţi dumnezei afară de noi înşine.

Hristos grăieşte:

- Voi sunteţi mai tari de cerbice decât vechii iudei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cerească şi voi mergeţi din nou înapoi în întuneric, ca orbul în noroi. Eu Mi-am vărsat sângele pentru voi. Eu v-am arătat dragostea Mea, atunci când toţi Îngerii îşi întorceau capetele, neputând suferi putoarea iadului vostru. Atunci, deci, când eraţi întuneric şi împuţiciune, am fost singurul care am stat să vă curăţesc şi să vă luminez. Să nu fiţi, deci, acum necredincioşi, căci vă veţi întoarce din nou în întunericul acela nesuferit şi în împuţiciune.

Europa, zâmbind subţire, strigă:

- Fugi de la noi. Nu te recunoaştem. Noi urmăm filosofia elină şi civilizaţia romană. Vrem libertate. Noi avem Universităţi. Ştiinţa este steaua noastră călăuzitoare. Emblema noastră este: libertate, fraternitate, egalitate. Raţiunea noastră este dumnezeul dumnezeilor. Tu eşti un asiatic. Noi te tăgăduim. Eşti numai un basm vechi al bunicilor noştri.

La care, Hristos, cu lacrimi în ochi:

- Iată, Eu plec, dar voi veţi vedea. Aţi lăsat calea lui Dumnezeu şi aţi plecat pe calea lui Satan. Binecuvântarea şi fericirea s-au luat de la voi. În mâna Mea se află viaţa voastră şi moartea voastră, fiindcă M-am dat pe Mine Însumi la răstignire pentru voi. Cu toate astea, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre şi căderea voastră de la Mine, Mântuitorul vostru. Eu am arătat dragostea Părintelui Meu către toţi oamenii şi am vrut să vă mântuiesc pe toţi prin dragoste.

La care Europa:

- Care dragoste? Ură sănătoasă şi bărbătească împotriva tuturor celor ce nu sunt de acord cu noi, acesta e programul nostru. Dragostea Ta este numai un basm. În locul basmului acestuia, noi am ridicat steagul naţionalismului, şi internaţionalismului, şi etatismului, şi progresismului, şi evoluţionismului, şi scientismului, şi culturalismului. În aceasta se găseşte mântuirea noastră: iar Tu pleacă de la noi.

Fraţii mei, în vremurile noastre, această discuţie în contradictoriu a luat sfârşit. Hristos a plecat din Europa, precum odinioară din ţinutul Gadarenilor la poftirea acelora: dar îndată ce a plecat, a venit război, urgie, spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria de dinainte de creştinism: a avarilor, a hunilor, a longobarzilor, a africanilor, numai că de o sută de ori mai înfricoşătoare. Hristos Şi-a luat crucea şi binecuvântarea Sa şi a plecat. A rămas în urmă întuneric şi putoare. Iar voi hotărâţi-vă acum ne îndeamnă Sfântul Nicolae Velimirovici cu cine vreţi să fiţi: cu întunecata şi puturoasa Europă, sau cu Hristos?[173]

Adrenalină 150%

Toate ca toate, dar după tonele de morală pe care le aude un tânăr la biserică, oare mai poate fi fericit? Întrebarea aceasta pare nepotrivită. De ce? Pentru că oferta Bisericii este clară: părăseşte lumea, ca să dobândeşti Împărăţia Cerurilor. Dincolo totul va fi minunat, dar până dincolo e o viaţă întreagă

Aşa că tinerii se sperie. Tinerii fug, gândindu-se că va veni vremea pentru Dumnezeu mai încolo. "Că doar oamenii se gândesc cel mai mult la Dumnezeu la bătrâneţe, când sunt bolnavi, când sunt singuri, când nu mai găsesc sprijin la cei din jur. Da, se pare că bătrâneţea e vremea cea mai potrivită pentru a ne îngriji de suflet. Până atunci, însă, să ne ocupăm de celelalte: discoteci, bairamuri".

Nu e aşa, frate Şi eu sunt tânăr. Am numai 31 de ani. Şi viaţa îmi pulsează în vene. Poate crezi că familia m-a făcut să ruginesc şi că mi-a dat o pereche de ochelari cu dioptrii care nu mi se potrivesc Află că îţi scriu după un an de studenţie Nu după un an de studenţie propriu-zisă, ci după un an la Şcoala de limbă neogreacă din Salonic. Am avut colege de clasă care tocmai terminaseră liceul şi care, auzind că sunt căsătorit şi am trei copii, au crezut că râd de ele. Am trăit un an de studenţie, cu multe filme, cu multe plimbări marea e la capătul străzii pe care stau în Salonic, cu excursii (dar şi cu pelerinaje), cu muzică, cu soare. Şi, bineînţeles, cu baschet (am jucat baschet la Dinamo când eram elev şi acest sport a rămas modul meu favorit de a mă relaxa). Distracţie multă, chiar şi la şcoală când profesoara ne punea să facem mici scenete prin care simulam că suntem la cumpărături, la restaurant, la poliţie, pentru a ne exersa limba.

Aş putea să povestesc aici o grămadă de întâmplări care să dovedească faptul că am fost atras, cu sau fără voia mea, în lumea studenţească. Una dintre cele mai colosale faze a fost când mi-am convins un nou coleg de cameră că pot să zbor şi acesta aştepta cu sufletul la gură să mă vadă în aer. Iată discuţia premergătoare:

- Auzi, dar tu ai avut puteri paranormale?

- Normal, nu ştii că am făcut yoga?

- De asta te şi întreb.

- Tu nu m-ai văzut niciodată zburând?

- Dar ce, tu zbori?

- Mariane l-am strigat pe celălalt coleg de cameră , el nu m-a văzut zburând?

Celălalt coleg s-a prins instantaneu în joc:

- Nu, că în ultima vreme n-ai mai zburat.

Eu, luând o faţă plictisită, l-am întrebat pe noul coleg:

- Vrei să zbor acum?

- Cum zbori, de unde ai putere?

- Când făceam yoga, aveam de la diavol, dar după ce m-am lepădat, a plecat diavolul şi a rămas energia[181]

Colegul s-a uitat la mine mirat.

- După atâţia ani, mai poţi?

- Bre, ţi-am zis că m-am lăsat de yoga de peste zece ani, dar energia a rămas în mine.

- Vreau, zboară.

După ce m-am pus în postură de meditaţie, i-am spus:

- Eu nu simt când mă ridic de la pământ, o să îl întreb pe Marian când m-am desprins.

Şi am strigat:

- Mariane, e gata? M-am desprins?

- Nu încă. Mai insistă.

Peste puţin timp, am deschis ochii şi l-am văzut pe colegul care mă ispitise privindu-mă cu încordare. Cred că inima îi bătea cu putere de emoţie. Când am recunoscut că totul era o farsă, s-a închinat, spunând: "Doamne, iartă-mă că am vrut să văd o minune drăcească"[182]

Nu voi bate câmpii povestind alte întâmplări de acest gen. Cine mă crede că am fost încă un an student mă crede. Iar cine nu crede nu are decât să rămână cu convingerile lui.

(Trebuie să recunosc faptul că viaţa de familie presupune eforturi, muncă, transpiraţie. Nu e greu să creşti copii şi să ţii o casă. Poate că în urmă cu un an nu aş fi putut scrie la fel de proaspăt. Dar, repet, acest an în Grecia mi-a infuzat o tonă de tinereţe. Chiar şi numai mediul studenţesc, sau chiar numai viaţa de cantină cu studente şi studenţi simpatici din toate colţurile lumii, ar fi de ajuns ca să resusciteze un moşneag. D-apoi un tânăr de 31 de ani Acolo mi-au lipsit numai soţia şi copiii. Au fost multe locuri minunate pe care aş fi vrut să le vedem împreună Dar avem destul timp înainte. Revin la chestii serioase.)

Da, frate, Ortodoxia nu este doar a bătrânilor ruginiţi[183]. Ortodoxia este a sufletelor tinere. A sufletelor care nu pot fi satisfăcute de o viaţă monotonă, de o viaţă mohorâtă, de o viaţă inactivă.

Viaţa în Hristos nu poate fi plictisitoare E vorba de un război total, în care cete de diavoli se chinuiesc să te dărâme. Unde mai este plictiseala?

"Şi atunci, de ce vedem atâţia oameni plictisiţi în biserici? Unde este credinţa lor, când nu reuşesc să ne convingă că ei înşişi sunt creştini?"

Creştinul plictisit este o fantomă, nu un creştin. E un om căzut în patima iubirii de sine, fiind mulţumit că nu este păcătos ca toţi cei din jurul său, şi stă într-o autocontemplare a propriilor virtuţi. Dar, de fapt, e un cadavru viu. Dumnezeu să îl aducă pe drumul cel bun şi pe el, căci Făcătorul cerului şi al pământului nu are pe nimeni de pierdut. Dar cred că cea mai grea convertire este de la creştinismul acesta superficial la viaţa cea vie în Hristos. Drogatul ştie că e rău să se drogheze, prostituata ştie că e păcat să se prostitueze, hoţul ştie că e rău să fure. Dar aceşti creştini superficiali, în loc să îşi vadă neputinţele răceala inimii, lipsa de dragoste, duritatea, mânia , îşi văd numai virtutea de a fi creştini. Dar drumul pe care merg ei e un drum diferit de cel la care ne-a chemat Hristos

E adevărat şi faptul că şi în viaţa duhovnicească apare akedia, o formă de plictiseală amestecată cu deznădejdea. Numai că ea este foarte diferită de plictiseala caracteristică unui mare număr de creştini care stau în biserică din obişnuinţă şi pe care viaţa în Hristos nu i-a înfrumuseţat.

"Cum adică nu i-a înfrumuseţat?"

Simplu. Aşa cum atâţia oameni, dornici să se înfrumuseţeze, apelează la vopsele de păr, farduri, cercei în urechi, în buze, în nas şi primesc sprijin de la diavol, tot aşa există oameni pe care îi înfrumuseţează Dumnezeu. Da, un om curat la suflet are faţa mai senină, ochii mai frumoşi, zâmbetul mai cald Numai că majoritatea oamenilor nu fac ce trebuie pentru a dobândi o astfel de frumuseţe binecuvântată. Ba, mai mult, ei fac reclamă frumuseţii artificiale ca şi cum Dumnezeu nu ar fi fost destul de iscusit când ne-a creat.

Pe mine faptul că un tânăr îşi pune cercel în nas sau în buze mă convinge că drumul pe care merge e greşit. El nu e mulţumit de modul în care arată şi caută cu disperare să fie cât mai ciudat. Asta pentru că în lumea de păcat pe care a ales-o nu are linişte. Crede că dacă va fi mai ciudat viaţa îi va fi mai suportabilă. Dar, după o vreme, se satură de noua sa înfăţişare şi o schimbă iarăşi. Îşi mai pune un cercel Dar de fapt nici asta nu-l va mulţumi Pentru că libertatea pe care o caută e o libertate superficială, care e departe de adevărata libertate pe care i-o poate da Hristos.

Să vorbim acum despre o virtute mult-căutată de tineri. Aceea de a fi tare, de a fi erou În Evul Mediu eroii plecau la război şi veneau încununaţi de glorie. Astăzi eroii sunt cei care dau cei mai mulţi pumni tovarăşilor din cartierele vecine, sau cei pe care poliţia nu reuşeşte să îi prindă după ce au făcut cine ştie ce ispravă. Astăzi eroii sunt cei care şi-au luat maşină ultimul răcnet sau care au primit de la babacii lor un cec cu multe zerouri

Haideţi, fraţilor, la adevăratul eroism! Veniţi să gustaţi viaţa cea adevărată, pe care o dă Hristos! Hai să facem lumea un pic mai bună, mai frumoasă! Asta va fi spre binele nostru şi al celorlalţi.

"Da, dar e greu"

E greu, trebuie curaj Acesta e însă adevăratul eroism

"Da, dar e imposibil"

E, asta deja n-o mai cred. Pentru că ştiu că nu e aşa

Ţi-aş da dreptate numai 10%, şi asta în cazul în care ai auzit poate vreo predică în care s-a insistat prea mult pe ideea de desăvârşire, trecându-se cu vederea faptul că omul contemporan e departe de această cale. Da, suntem chemaţi la desăvârşire, numai că Hristos ne cheamă de aici de unde ne aflăm, din mlaştina păcatului. Hristos nu a venit în lume numai pentru sfinţi, nu uita asta. A venit şi pentru oameni ca mine şi ca tine[184] Şi pe mine m-a surprins neplăcut să aud o predică în care se vorbea unor oameni simpli numai despre desăvârşire, despre energiile necreate, ca şi cum vorbitorul - cadru universitar - nu ţinea cont de cei care îl ascultă. Ca şi cum ar fi vrut să îi convingă că Evanghelia lui Hristos nu e pentru ei Din păcate, astfel de vorbitori confundă învăţătura Bisericii cu o filosofie exotică, care cu cât are mai mulţi termeni greu de descifrat, cu atât este mai înaltă.

Există şi unii creştini care îşi imaginează că dacă îţi tot repetă cât de mântuitoare este purtarea crucii şi îţi sugerează că ei înşişi sunt viteji purtători de cruce asta pentru a se lăuda dar nu "în Domnul" tu îi vei trata ca pe nişte supermani pe care ai ocazia să îi ai în preajmă. Însă adevăraţii oameni duhovniceşti nu se laudă niciodată cu faptul că merg pe drumul crucii. Cei care se laudă cu aşa ceva merg pe alături

Da, nu este uşor să mergi pe calea mântuirii. Dar nu este nici imposibil. Hristos nu a spus: "Veniţi la Mine doar cei sfinţi şi Eu vă voi obosi pe voi. Căci jugul Meu e greu şi povara Mea este covârşitoare". Ci a spus: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Matei 11, 28-30). Da, Hristos vrea să vă odihnească, să vă mângâie, să vă bucure, să vă împlinească.

Sunteţi tineri, nu sunteţi osteniţi de greutăţile vieţii. Nu aţi trecut prin divorţuri, prin şomaj, prin scandaluri legate de moşteniri sau prin alte necazuri. Şi totuşi, fiţi sinceri şi recunoaşteţi că sufletele voastre au fost obosite de păcat. Poate că, atunci când este părăsită de cel pe care îl considera iubitul ei (el fiind de fapt iubitul alteia), o fată sensibilă suferă mai mult decât o femeie care divorţează de bărbatul pe care l-a iubit doar pentru bani. Poate că mai mult suferă un tânăr când vede că iubita l-a părăsit decât suferă tatăl lui când află că socrul său nu îi mai dă banii pe care îi promisese

Să încercăm să judecăm viaţa după alte criterii. Şi atunci vom vedea că fata care plânge din cauză că iubitul căreia îi dăruise fecioria a părăsit-o e o fiinţă mult mai chinuită decât ni se părea mai înainte. Vom vedea că în lumea tinerilor nu au pătruns numai ţigările, drogurile, băutura şi sexul, vom vedea că a pătruns şi suferinţa. Multă, multă suferinţă Şi atunci vom putea înţelege că Hristos a venit să şteargă lacrimile tuturor şi să îi cheme la o viaţă nouă

Scuză-mă, îmi dau seama că nu am terminat ideea de la începutul scrisorii. Îţi scrisesem că am avut parte de încă un an de studenţie. Vroiam să îţi spun că m-am gândit cu toată sinceritatea dacă am ce regreta că am încercat să trăiesc cât mai aproape de Hristos. M-am întrebat sincer dacă nu am pierdut ceva

Şi îţi spun şi ţie la fel de sincer singurul lucru pe care l-am regretat a fost că nu L-am cunoscut pe Hristos şi mai devreme, cu mult înainte de căderile mele. Şi am mai regretat toate poticnirile vieţii mele creştine. Care nu au fost nici ele puţine

Nu am pierdut nimic, am câştigat totul, crede-mă Şi nu mă laud, nu e a mea lauda. Nu am făcut altceva decât să răspund chemării lui Dumnezeu

"Ei, dar eu nu am simţit această chemare"

Încearcă să fii sincer cu tine, să asculţi glasul lui Dumnezeu care vorbeşte prin conştiinţa ta. Şi vei înţelege că toţi avem această chemare

Zi de zi, venind de la cantină sau mergând seara la o priveghere (la unele biserici din Tesalonic se fac privegheri foarte frumoase în timpul săptămânii), la o plimbare sau la un baschet, am trecut pe lângă o mulţime de terase pline de tineri. Acelaşi fum de ţigară, aceeaşi muzică parcă. Şi aceleaşi feţe plictisite. Nu cred că exagerez: m-am uitat în ochii acestor tineri de zeci de ori - vrând să văd ce îmi spun aceşti ochi. Din păcate, am văzut mulţi ochi trişti, neliniştiţi, nemulţumiţi. Am văzut tineri care încercau să pară altfel decât sunt. Am înţeles încă o dată cât de mult suferă sufletul lor că stă departe de Dumnezeu. Mi-am dat seama că aceşti tineri merg pe o linie moartă, pentru că în fiecare zi erau la fel de trişti şi de plictisiţi. Am văzut asta şi la petrecerea noastră de sfârşit de an. Unde bucate au fost din belşug doar bucătăria grecească e renumită în toată lumea , dar noi între noi ne-am purtat cu foarte puţină căldură. (Of, şi măcar de ar fi toţi tinerii simpatici cum au fost colegii mei de an)

Da, am văzut mulţi tineri trişti. Poate că nici unul dintre ei nu îşi dă seama că Hristos îi poate înfrumuseţa viaţa. Cu timp în urmă am fost şi eu unul dintre ei. Dansam la petreceri până dimineaţa, mergeam în zeci de excursii la munte şi la mare şi prin alte locuri la care se face deseori referire în şlagărele de astăzi.

Deci, am fost şi eu o oaie pierdută Şi nu sunt nici mai deştept, nici mai încuiat la minte, nici mai bun şi nici mai frumos decât tinerii pe care i-am văzut la terasele Salonicului Dar spun că Hristos mi-a adus adevărata bucurie şi împlinire. Spun şi că goana după sex nu poate aduce bucuria pe care o aduce goana după Hristos

Crede-mă că o prietenie cu o fată poate fi frumoasă şi dacă nu ajungeţi în pat Crede-mă că, dacă vă luptaţi să mergeţi pe calea curăţiei (până la nuntă, sau până vă despărţiţi asta în cazul în care aţi ajuns la concluzia că nu vă potriviţi), nu aveţi nimic de pierdut în afară de câteva plăceri de moment. Dar ce aveţi de câştigat e mult mai mult. Dragostea voastră va fi mai profundă, mai frumoasă, mai intensă. Parcurile au farmecul lor şi dacă sunteţi cuminţi Muntele, excursiile cu prietenii, toate celelalte vor fi la fel de palpitante. Ba chiar mai palpitante Pentru că veţi avea grijă să vă păstraţi frumuseţea lăuntrică

"Vorbe goale, frate. Ce, eu nu ştiu cât de plictisitori sunt tinerii creştini, care nu zic bancuri, care nu râd niciodată?"

Să îmi arăţi şi mie tineri creştini care nu râd Sunt foarte puţini.

Eu am avut un duhovnic ieromonah care m-a ajutat să renunţ la un mod prea rigorist de înţelegere a credinţei. Înainte să mă căsătoresc, când mă pregăteam să duc o viaţă de familie cât mai aspră, cât mai tăcută, mi-a spus: "Ia-o mai uşor, că Hristos nu stă în uscăciunea sufletească. Nu te grăbi să ajungi prea repede la sfinţenie, că aşa nu o să mai ajungi niciodată. Încet-încet, o să vină şi vremea să fii mai tăcut, mai adunat. Nu e păcat să fii din când în când vesel"

Ştiu că aceste cuvinte pot fi taxate foarte uşor ca fiind refulările unui ieromonah neînţelept, dar pe mine m-au ajutat.

Deci, nu îţi fie teamă că viaţa ta de tânăr creştin va fi o viaţă mohorâtă Vei vedea singur cât de departe de realitate era imaginea ta despre viaţa în Hristos.

Acum să facem o experienţă, ca să nu mai lungim vorba. Aşază-te pe un fotoliu, pe o bancă sau pe un scaun. Închide ochii

Gândeşte-te mai întâi că eşti mai în vârstă cu douăzeci de ani, că ai patruzeci-cincizeci de ani. Ai aflat că soţia ta trăieşte cu şeful ei. Şi asta ţi-a recunoscut-o ea singură, nervoasă că te-a prins cu amanta în pat. Ţi-a spus că din cauza ta a ajuns fiul vostru să se drogheze, că nu dai atenţie familiei Şi, ca să pună capac la toate, ţi-a spus că fata voastră a rămas gravidă cu un coleg de clasă.

Apocaliptică imagine, nu-i aşa? De-a dreptul neverosimilă Ei bine, tot aşa de neverosimilă i s-ar fi părut şi mulţimii de oameni care divorţează astăzi din motive stupide. (Şi rata divorţurilor e în plină creştere.) Crezi oare că, atunci când erau la vârsta ta, aceşti oameni ar fi vrut să aibă parte de decepţii? Nu, evident că nu. Dar, întrucât au stat departe de Hristos, au avut

Acum închide ochii şi gândeşte-te că ai o soţie pe care o iubeşti mult, o soţie care îţi este fidelă, o femeie care este o mamă bună pentru copiii voştri. Şi mai gândeşte-te că aceşti copii ai voştri cresc aproape de Dumnezeu şi că depăşesc ispitele specifice vârstei

Iar dacă totuşi cad, reuşesc să se ridice. Şi asta pentru că au primit în casă educaţia creştină care i-a făcut să fie mai senini şi mai frumoşi decât ceilalţi

Asta parcă nu sună la fel de apocaliptic, nu?

Îmi dau seama că dacă ţi-aş spune că plata unei vieţi de păcat este iadul şi a unei vieţi de virtute este raiul, poate că nu te-aş convinge. Pentru că nu îţi e teamă de iad, pentru că nu ştii ce e iadul, sau poate pentru că îţi imaginezi că Dumnezeu e prea bun pentru a te arunca acolo (Fără să înţelegi că, deşi Dumnezeu vrea ca iadul să fie gol, totuşi oamenii care aleg păcatul aleg o dată cu el suferinţa veşnică Asta dacă nu apucă să se pocăiască înainte de a muri)

Îţi voi spune simplu că acum, la vârsta asta, se decide nu numai veşnicia ta (subiect care s-ar putea să nu te intereseze, deşi e de mare importanţă pentru tine), se decide şi viitorul tău pe lumea asta. Totul depinde de alegerea ta Ai în faţă împlinirea sau eşecul, bucuria sau dezamăgirea.

Şi asta nu pentru că te provoc eu, ci pentru că aşa stau lucrurile. Crezi că te mint? Deschide un program TV şi vezi prezentările filmelor: cutare şi-a înşelat nevasta, cutare şi-a omorât iubita etc. O lume mizerabilă, care, într-o mare măsură, oglindeşte viaţa de zi cu zi[185]. Sau, ce să o mai iei pe ocolite: uită-te la viaţa adulţilor din jurul tău. Atât cât poţi să pătrunzi în universul lor. Şi nu te lăsa păcălit de imaginea pe care o propun despre ei înşişi părinţii care vor să îţi fie modele perfecte. Vezi ce spun ei despre vecinii voştri, despre rudele voastre, despre colegii lor de serviciu. E ceva vrednic de apreciat, vrednic de dobândit? Parcă nu întotdeauna.

De fapt nu cred că e nevoie să îţi vorbesc despre eşecurile din lumea adulţilor. Eşti destul de mare ca să le intuieşti singur. Asta în cazul în care nu te-ai ciocnit deja de lumea lor şi nu mai e nevoie de intuiţie pentru a descifra ce e în spatele zâmbetelor, cuvintelor frumoase şi darurilor oferite cu diverse ocazii

Ce ne oferă Hristos? Pe vremea Mântuitorului, şi multe sute de ani după aceea, oamenii erau receptivi când auzeau cum Împărăţia Cerurilor era asemănată cu o comoară. Asta poate şi pentru că atunci când cineva afla o comoară era propulsat în Beverly Hills-ul propriu acelei vremi. Astăzi, când nu se prea mai găsesc comori banii stând bine mersi în bănci , cu ce s-ar putea asemăna bucuria Împărăţiei Cerurilor, sau frumuseţea unei vieţi în Hristos?

"Cu un premiu la tombolă, sau cu o maşină câştigată pe capace de bere, sau cu un bilet câştigător la loterie", ar putea răspunde distrat un tânăr care n-are treabă cu Biserica.

Şi mai şi, frate Când atâţia consideră că viaţa creştină e o viaţă de rutină, plictisitoare, cei care L-au cunoscut pe Hristos sunt de altă părere. Eu aş rezuma mărturia lor simplu: e o viaţă beton, frate. Sunt meseriaşe cascadoriile pe snow-board, pe skate-board, sunt palpitante cascadoriile prin boscheţi şi tufişuri. Îţi urcă adrenalina la level-ul maxim. Dar viaţa în Hristos e şi mai beton. Pentru că e mai mult decât adrenalina obişnuită. Da, dacă intri în arena duhovnicească, vei afla acolo adrenalină 150%...

De vorbă cu Dumnezeu

Am vorbit despre multe până acum. Am vorbit poate prea mult E rândul vostru să vorbiţi despre problemele voastre cu Hristos, cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu toţi îngerii şi sfinţii. Rugăciunile voastre vă pot ajuta mai mult decât citirea unor rafturi întregi. Pentru că rugăciunea este faptă. Rugăciunea are putere. Mă rog lui Dumnezeu pentru voi, cei care citiţi această carte, ca Dumnezeu să vă lumineze minţile şi inimile şi să vă dăruiască să înţelegeţi marea taină a rugăciunii.

Şi pun înaintea sufletelor voastre câteva rugăciuni care pe mine m-au ajutat mult. Înainte de a mă căsători, le-am primit şi eu de la un părinte duhovnic, drag sufletului meu, părinte care între timp a trecut la Domnul

Canon de pocăinţă a celui căzut în desfrânare

Cântarea I

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Cred cuvântul Tău, Doamne, că în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. Învredniceşte-mă, dar, şi pe mine, să mă pocăiesc cu adevărat.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Hristoase, Mântuitorul meu, departe de Tine mi-am petrecut viaţa mea, şi multe păcate am săvârşit. Dar negăsindu-mi liniştea şi pricepând că numai lângă Tine pot afla odihnă sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Surd am fost faţă de cuvintele Tale: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Pentru că în loc să văd căderea în care mă aflam, am ales să mă văd mai bun decât cei care păcătuiseră mai mult decât mine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, că nu treci cu vederea rugăciunile păcătoşilor care te cheamă în ajutor, ci le întinzi grabnic mână de ajutor.

Cântarea a 3-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Voia lui Dumnezeu aceasta este, ca să vă feriţi de desfrânare, le-a spus creştinilor Marele Pavel, apostolul neamurilor. Dar eu, întinându-mi haina botezului, m-am tăvălit în noroiul păcatului, care mi-a robit inima.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Nu pot, Doamne, să mă ridic prin puterile mele, nu pot birui patimile care mă apasă şi cărora le-am dat putere să mă stăpânească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Libertate am căutat, dar am găsit lanţurile păcatului, şi suspin acum după libertatea cea adevărată. Ajută-mă, Doamne, Cel ce ai zdrobit încuietorile iadului şi i-ai adus la lumină pe cei din întuneric.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acum înţeleg că prin desfrâul meu m-am lepădat de Hristos, Preacurată Fecioară, şi greu îmi este să lepăd jugul păcatului. Ajută-mă tu, ocrotitoare a creştinilor, să dobândesc izbăvire din robia patimilor şi a diavolului.

Cântarea a 4-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Mult a suferit Adam când a fost alungat din rai pentru neascultarea sa. Iar eu, în loc să merg spre Împărăţia Cerurilor, m-am lăsat păcălit de şarpele cel viclean.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

"Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta", a strigat către Tine David după ce a păcătuit cu femeia lui Urie. Şi eu zic, împreună cu el, "miluieşte-mă".

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Precum a ieşit Marele Avramie din chilie pentru a o ajuta pe nepoata sa Maria să părăsească locaşul de desfrânare în care îşi trăia zilele, şi prin harul cel dumnezeiesc a întors-o la pocăinţă, tot aşa ajutaţi-mă şi pe mine, voi, sfinţilor care mijlociţi pentru ridicarea celor căzuţi în desfrânare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Maică a milostivirii, cum ai întors-o în chip minunat pe Maria din Egipt, împiedicând-o să intre în biserică înainte de a se lepăda de desfrânarea ei, tot aşa întoarce-mă şi pe mine la calea cea luminoasă a virtuţilor.

Cântarea a 5-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Păcatul mi-a moleşit inima, şi diavolul îi dă târcoale, ca să mă depărteze de Dumnezeu şi să mă arunce între oamenii care Îl batjocoresc pe El prin faptele şi cuvintele lor.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Plină e lumea de răutate şi de necredinţă, şi nu văd cum aş putea să trăiesc în mijlocul focului fără să mă ard. Dar, ştiind că Tu l-ai ţinut viu pe Daniil proorocul în groapa cu lei, mă rog Ţie să mă izbăveşti de leii care se luptă cu mine ca să mă arunce în împărăţia morţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cum l-a biruit David pe Goliat, aşa să birui şi eu ispitele care mă asupresc, Doamne, mă rog Ţie. A Ta să fie biruinţa, Doamne, Cel ce din iubire ai primit a Te răstigni pentru mântuirea noastră.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cine risipeşte negura greşelilor noastre? Tu, Fecioară, şi pentru aceasta îţi aduc laudă şi mulţumire, vrând să nu fiu părăsit de tine aşa cum eu L-am părăsit pe Hristos.

Cântarea a 6-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Gura mea, mâinile, picioarele şi toate mădularele mele să fie spălate prin baia pocăinţei. Şi chiar de nu am îndeajuns lacrimi care să mă spele, să îmi fie mie baie scăldătoarea Sfintei Spovedanii.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Nu te sfii să mărturiseşti toate fărădelegile tale, suflete al meu. Oare nu vrei să primeşti iertare de la Stăpânul tuturor? Sau vei lăsa ruşinea să îţi pătrundă în suflet, şi vei pieri?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aud glasul Scripturii care zice: "Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii". Cu adevărat vreau să fie acesta ceasul întoarcerii mele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Mulţime nenumărată de păcătoşi au fost îndemnaţi de tine în chip nevăzut să îşi mărturisească păcatele, ceea ce eşti nădejdea noastră, iar eu, luând aminte la pilda lor, cu hotărâre şi zdrobire de inimă vreau să fac şi eu aceasta.

Cântarea a 7-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Nici un om nu poate da dezlegare de păcate prin puterile sale, dar eu am priceput că preoţii sunt lăsaţi de Tine, Doamne, pentru aceasta.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Greu este să găseşti un doctor iscusit, dar şi mai greu este să găseşti un duhovnic care să dea doctoria potrivită pentru bolile cele grele ale sufletului. Bolnav fiind sufletul meu, mă rog ţie să îmi trimiţi doctorul potrivit şi doctoria cea tămăduitoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Venit-a fiul risipitor spre tatăl său, şi acesta i-a ieşit cu drag în întâmpinare. Aşa să mă întâmpine şi pe mine părintele duhovnic, Mântuitorule, ca să văd în sufletul său icoana grijii Tale pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fecioară preacurată, mângâierea noastră, care ştii folosul spovedaniei, acoperă-i cu Sfântul Tău acoperământ pe toţi duhovnicii, ca să dea cuvânt de folos cu putere multă, şi pe creştini să ţină cele primite.

Cântarea a 8-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, Doamne. În mâinile Tale pun sufletul şi trupul meu, mintea şi inima mea. Primeşte-le ca pe puţinii bani ai văduvei, Hristoase Dumnezeule, curăţind această mică jertfă a mea prin harul Duhului Tău cel sfânt.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Înţelepţeşte-mă, Cuvântule al lui Dumnezeu, că fără Tine sunt ca praful în faţa vântului, şi nu pot pricepe meşteşugitele curse ale pierzătorului de suflete. Şi dăruieşte-mi smerenie ca să văd în tot binele meu lucrarea Ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, strig către Tine, având nădejde că mă vei ajuta şi pe mine ca şi pe tatăl care s-a rugat Ţie aşa, iar copilul său a fost izbăvit de diavol. Ca să aud şi eu, precum oarecând cananeianca, preadulcile Tale cuvinte: "Fie ţie după cum voieşti"

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

De multe ori am spus în inima mea că voi pune început bun mântuirii, dar de fiecare dată am fost îngenuncheat de patimile mele. Căzând acum înaintea ta, liman al celor deznădăjduiţi, te rog mijloceşte pentru mine la Fiul tău, ca să îmi dea tărie să mă ridic.

Cântarea a 9-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Hristos a Înviat! răsună la prăznuirea Sfintei Tale Învieri glasurile credincioşilor. Învredniceşte-mă şi pe mine să mă bucur de Învierea Ta, Fiule al lui Dumnezeu, ridicându-mă de la moarte la viaţă.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte. Oare voi fi şi eu pricină de bucurie? Că pricină de sminteală am fost destul pentru aproapele meu, şi n-am aflat în mine nici un câştig.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Voi, cetelor îngereşti, o, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile, preamărite Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, rugaţi-vă pentru mine, păcătosul şi desfrânatul, ca să dobândesc iertare de păcate şi să aflu mântuire în ceasul Judecăţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântă a sfinţilor, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te cu Sfântul Ioan Botezătorul, dascălul pocăinţei şi cu toţi apostolii, cuvioşii, mucenicii, ierarhii, dimpreună cu ceata sfintelor femei, ca viaţa mea să cunoască binecuvântarea şi nu blestemul, bucuria şi nu întristarea, lumina şi nu întunericul.

[1] Nu mi-a fost uşor să abordez astfel de teme. A trebuit să citesc multe materiale, articole, cărţi smintitoare. Dacă nu m-ar fi ocrotit harul binecuvântării primite de la duhovnicul meu, aş fi terminat această carte îngenuncheat de puterile întunericului. Nădăjduiesc că Dumnezeu mă va păzi până la sfârşitul vieţii mele ca să nu cad în păcatele despre care am scris, şi pe care scriind le-am rumegat în mintea mea. Nu sunt la măsura nepătimirii, nu pot citi lucruri smintitoare fără să fiu vătămat, mai mult sau mai puţin.

[2] Răzvan Mihai Vintilescu, "Pentru tinerii români, credinţa şi pacea bat democraţia şi libertatea", Cotidianul, 10 Noiembrie 2005.

[3] Preluat din Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, p. 77. Într-un sondaj paralel, la întrebarea "Cu cine ţi se întâmplă să vorbeşti despre sexualitate?", tinerii au răspuns: cu "colegii de aceeaşi vârstă: 84%, cel mai bun prieten, cea mai bună prietenă: 73%, colegii de celălalt sex: 54%, iubita, iubitul: 43%, mama: 30%, fratele mai mare, sora mai mare: 24%, tata: 16%, medicul: 10%, profesorul de ştiinţe naturale: 7%" (ibidem, p. 73). Oricum, nu cred că e doar vina tinerilor că nu discută mai deschis cu părinţii lor anumite chestiuni legate de sexualitate. Nu de puţine ori, părinţii refuză să îşi asume problemele şi frământările copiilor lor. Şi asta nu doar din lipsă de timp

[4] O cititoare: Cine a scris aceste comentarii? Mi se pare că nu au nimic de-a face cu ortodoxia. Chiar crezi că se poate asocia cu credinţa noastră aşa ceva? Faptul că cineva care scrie un astfel de comentariu se numeşte pe sine ortodox nu înseamnă că şi este... Ba autorul chiar este ortodox, chiar dacă are unele poziţii mai exagerate, cum sunt cele citate de mine. Exagerările scad însă valoarea unui mesaj

[5] Oricum, cartea respectivă este plină de exemple convingătoare. Eu le-am ales pe cele ale căror comentarii le-am considerat nepotrivite

[6] O cititoare: Să ştii că ai dreptate, nu mai suntem de mult aşa de simpli şi pur şi simplu îndrăgostiţi de celălalt, suntem din ce în ce mai sofisticaţi şi mai distanţi.

[7] Un cititor: Eu mă gândesc că în primul rând e Dumnezeu lângă noi şi abia apoi oricine altcineva.

[8] O cititoare: Versetele Apostolului Pavel despre iubire mi se par deosebit de frumoase şi poate mult mai potrivite pentru o viziune ortodoxă asupra iubirii decât comentariile tale la film

[9] O cititoare: Foarte adevărat! Cred că regretele cele mai mari sunt din cauza vieţii intime care a avut loc într-o poveste care s-a terminat... Pentru că ai lăsat acolo o parte din inima ta şi ai senzaţia că nu mai ai resurse ca să poţi oferi dragoste într-o altă poveste de iubire... Dar asta înţelegem după ce suferim. Şi uite cum suferinţa îşi are rostul ei!

[10] Un cititor: Încerc să-mi amintesc iubirea de dinainte de a-L căuta pe Dumnezeu - era o iubire frumoasă, nu neapărat pătimaşă, dar care s-a terminat tocmai pentru că a ajuns la monotonie ca la un capăt de drum... Iar acum îmi imaginez iubirea de după găsirea lui Dumnezeu ca o iubire luminoasă care te face să urci sus, tot mai sus, şi niciodată să nu vezi capătul urcuşului...

[11] O cititoare: Ideal este să nu fie nevoie să spunem că ne pare rău pentru ce am făcut persoanei iubite, dar mai realist cred că ar fi aplicat la lumea de azi să avem iubirea să spunem "îmi pare rău" atunci când greşim faţă de persoana iubită; e o dovadă de iubire să recunoaştem atunci când am greşit sau chiar să cedăm atunci când nu am greşit, din iubire, ca armonia să nu se piardă şi ca iubirea să se întărească. Sunt întru totul de acord

[12] Un elev scrie: Să ştii că ai foarte mare dreptate. Eu de exemplu încerc să-i conving pe colegii mei de clasă cât de frumoasă este credinţa ortodoxă, dar, cu cât mă străduiesc mai mult, cu atât ei nu înţeleg. Cred că nu ajung cuvintele mele, trebuie fapte pline de smerenie, şi poate atunci Domnul, văzând smerenia noastră, va pune în aproapele nostru înţelegere.

[13] Cât priveşte celelalte "NU-uri", celelalte "mine", ele nu sunt de fapt "mine", ci jaloane lăsate de Dumnezeu pentru a-l ajuta pe om să meargă pe calea mântuirii. Chiar dacă celor obişnuiţi să trăiască în păcat multe jaloane li se par inutile şi de neînţeles, pe măsură ce înţeleg mai bine viaţa creştină îşi dau seama cât de înţelept a rânduit Dumnezeu fiecare pas al mântuirii omului. Că nici un pas nu este absurd, ci este folositor, necesar, mântuitor

[14] Chiar dacă "florile" Împărăţiei Cerului nu se ofilesc dacă oamenii nu ajung la ele, e greşit să ne gândim că Hristos Se bucură în rai cu sfinţii Săi şi nu Îl interesează dacă noi alegem calea vieţii sau calea morţii. Pentru Hristos, fiecare suflet este important El vrea mântuirea fiecăruia dintre noi, vrea ca noi să alegem binele; prin păcatele noastre, Îl răstignim încă şi încă o dată

[15] Andrei Popescu şi cititorii revistei Bravo, Şi cu noi cum rămâne?, Editura Trei, 1998, p. 14.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem, p. 13.

[18] O cititoare: La capitolul silicoane aş putea adăuga multe. Poate că, dacă se aduce în discuţie din ce în ce mai mult subiectul, se poate evita degradarea care e acum în Germania, unde locuiesc. Imaginaţi-vă că aici e foarte normal sau cel puţin la modă ca părinţii să facă fetelor cadou operaţii de implant de silicoane cu ocazia zilelor de naştere! Şi asta până la vârsta de 18 ani, căci după, obişnuiesc să şi le finanţeze singure.

[19] Mărirea sânilor nu este un mijloc de îmbunătăţire a unei relaţii. După ce îşi bagă silicoane, o femeie va fi la început o jucărie mai interesantă pentru masculul ei. Dar acesta se va sătura repede de noile accesorii. Şi femeia poate să îşi mai facă o operaţie, dar nici aceasta nu va avea un efect magic. Masculul se va plictisi şi de noua ipostază. Dacă nu cumva, prins de melancolie, nu va suspina după formele iniţiale, pe care nu a ştiut să le aprecieze cum trebuie. Forme pe care le va căuta la alte şi alte "victime"

[20] O cititoare îmi scrie: Şi poate că trebuie insistat pe faptul că în momentul în care sânii sunt mai mari apare din ce în ce mai mult acest risc: că cel din faţa ta vede doar un trup. Foarte des stau în faţă cu bărbaţi care nu se uită în ochii mei când vorbesc cu mine (dacă înţelegi ce vreau să spun) şi este o senzaţie extrem de neplăcută şi uneori smintitoare faţă de omul din faţa mea.

[21] Ibidem, p. 15.

[22] O cititoare (din Germania): Odată am ajuns pe strada unde sunt bordelurile. E baricadată oarecum, în sensul că de la mijlocul străzii banale, de altfel ca orice stradă cu locuinţe, e un gard viu. După gardul respectiv sunt bordelurile. Pe o distanţă de până la 50 de metri, de o parte şi de alta sunt vitrine enorme unde stau prostituatele. Cred că a fost sub un minut cât am parcurs distanţa până să ies de pe stradă, dar am văzut atâta tristeţe şi dezolare că mi-a ajuns. Iar prostituatele transmit această tristeţe şi dezolare mai departe clienţilor care se feresc doar de BTS-uri (de bolile cu transmitere sexuală).

[23] Un cititor: Nu ştiu cum stau lucrurile în aceste cazuri (poate ai auzit concret despre astfel de întâmplări), dar parcă nu îmi vine să cred că ea ar avea o vină mai mare. E ca şi cum ea ar fi putut, dacă ştia şi voia, să-l convingă să se înfrâneze. Şi porneşti de la premiza greşită că el este curat, naiv şi pe deasupra influenţabil. Observaţia este interesantă, dar lipsită de obiectivitate. Eu nu am afirmat că vina mai mare e a ei. Ea este de vină nu numai când îi propune tânărului să se culce cu alte fete, ci şi când acceptă şantajul lui: "ori mă culc cu tine, ori cu alta". Dacă fata s-ar ţine tare şi i-ar spune că, dacă el nu acceptă să se înfrâneze, relaţia lor se termină, ar adopta poziţia cea mai bună. Dar nu să îl şantajeze cu duritate, ci să îi ofere sprijinul moral pentru un astfel de efort, herculean uneori ("Şi dacă el pleacă, iar eu rămân cu buzele umflate?", se întreabă. Tu nu rămâi cu buza umflată, rămâi cu liniştea că nu te-ai făcut părtaşă la distrugerea lui)

[24] Rândurile de mai jos au fost adresate unei anumite fete, care m-a întrebat dacă e rău să plece la mare cu iubitul ei. Şi dacă e rău să facă topless. Totuşi, te poţi folosi şi de aici, chiar dacă nu eşti destinatara acestor rânduri Am mai făcut unele modificări, ca textul să nu fie prea personal

[25] Nu spun că cei căsătoriţi sunt imuni la ispitele pe care le oferă plaja (poate că unele cupluri au ajuns chiar la divorţ în urma unor scandaluri izbucnite pe litoral din cauza priveliştii ademenitoare), dar, oricum, le este mai uşor să reziste

[26] Îmi dau seama că unii cititori se vor regăsi în e-mail-ul fetei. Da, să ştiţi că am observat şi eu din scrisorile tinerilor că mai sunt destui care gândesc creştineşte, chiar dacă nu se prea cunosc unii pe alţii. Dar şi în asta se poate vedea harul lui Dumnezeu: deşi vi se pare că sunteţi singuri, în timp ce ceilalţi vă consideră ciudaţi, totuşi există alţii cu care împărtăşiţi aceleaşi gânduri, aceleaşi trăiri, chiar dacă nu vă cunoaşteţi. Şi, chiar dacă voi sunteţi mai legaţi în Hristos chiar fără să vă cunoaşteţi decât sunt legaţi ceilalţi în păcat, ar fi foarte bine să vă şi cunoaşteţi faţă către faţă. Prieteniile frumoase pot oferi mult sprijin în lupta pentru mântuire.

[27] PS Andrei Andreicuţ, Dragoste, libertate şi sex responsabil, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, pp. 7-8.

[28] Oare dacă recunosc că m-am surprins şi pe mine fredonând-o mă fac de râs? În cazul acesta nu recunosc

[29] Contestând mesajul melodiei, nu afirm însă că e la fel de rău dacă cedezi din prima seară sau după o săptămână (sau după câteva luni). Cei care au cedat după o săptămână au aşteptat să se convingă cât de cât că între ei nu e o simplă atracţie sexuală, au vrut să se convingă că ţin unul la altul. Cei care au făcut-o instantaneu, din prima seară, au arătat că sunt interesaţi de o relaţie în care partea epidermică este mai importantă decât latura afectivă. Au cedat ispitei fără nici o reţinere. Păcatul e păcat în ambele cazuri, numai că motivaţia lui este foarte diferită. Un duhovnic iscusit nu va da acelaşi canon unei fete care cade instantaneu în patul unui tânăr şi unei fete care se culcă cu prietenul ei pentru că îl iubeşte foarte mult. Patima e aceeaşi, numai că ramificaţiile diferă mult. (Şi poate că fata care o făcea fiind obsedată de sex, înţelegându-şi căderea, se va pocăi mai uşor decât cea care, mândrindu-se că nu e târfă, nu vrea să renunţe să se culce cu iubitul ei.)

[30] Oare ne poate spune fata de la Cream dacă există vreun interval de greutate în funcţie de care să ne dăm seama dacă o tipă este sau nu femeie uşoară?

[31] Elemente de psihologie pastorală ortodoxă, Editura Bunavestire, 2003, p. 160.

[32] Obiectivitatea lor fiind însă discutabilă. Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, fost profesor la Catedra de Psihologie a Universităţii Princeton, constata că, "în ultimul deceniu, rigoarea ştiinţifică a psihologiei medicale şi academice a fost dată la o parte în favoarea declaraţiilor lipsite de conţinut ale psihologiei Ťpopulareť. Astfel de idei superficiale, cum ar fi terapiile bizare de Ťcodependenţăť, modelele şi terapiile aşa-zis mai elevate ale filosofiilor holistice şi New Age au şters cu buretele mare parte din studiul tradiţional al comportamentului uman. Chiar şi observaţiile unei personalităţi atât de ostentativ Ťemancipateť, precum Sigmund Freud, cel puţin cele referitoare la sexualitatea umană şi la efectele psihice negative ale masturbării, au fost înlăturate ca fiind simptomatice pentru atitudinile Ťsuperstiţioaseť şi Ťmedievaleť ale unor nebuni cu idei învechite" (Elemente de psihologie pastorală ortodoxă, Editura Bunavestire, 2003, p. 159).

[33] Andrei Popescu şi cititorii revistei Bravo, Şi cu noi cum rămâne?, Editura Trei, 1998, p. 123.

[34] De aceste complicaţii se scapă numai prin înfrânare şi pocăinţă. Altfel, nu.

[35] Ibidem, p. 123.

[36] Dr. Ruth K. Westheimer, Enciclopedia sexului, Editura Lucman, pp. 167-168.

[37] E interesant cum aceştia preiau din medicina antică numai ce le convine

[38] Un tânăr obişnuit să se masturbeze are mai mari şanse de ejaculare prematură iar aceasta e unul dintre motivele lipsei de armonie în viaţa sexuală

[39] Un cititor: Cunosc un tip care a fost atât de marcat de articolele despre sexualitate din reviste, încât, pentru a nu se face de râs în faţa partenerelor, adică pentru a nu ejacula precoce, se ducea la baie înainte de actul sexual şi se masturba. De multe ori treaba asta avea efectul invers; era suspectat de parteneră de impotenţă.

[40] Chiar dacă până şi Sigmund Freud considera că masturbarea are urmări negative, totuşi discipolii săi de astăzi preiau din învăţăturile lui numai ce le convine. Lesne de înţeles, nu?

[41] Pe undeva şi statul ar trebui să înţeleagă că o politică de promovare a masturbării ar avea consecinţe negative în plan social. Un exemplu demn de luat în seamă îl oferă statul american Texas, unde comercializarea obiectelor folosite pentru masturbare a fost interzisă. Poliţiştii au avut mult de furcă cu cei care au încercat să se ocupe cu acest negoţ.

[42] Pentru soţii necredincioşi, nunta nu a însemnat nimic din punct de vedere spiritual, este o prelungire a concubinajului. Şi, în pat, se poartă la fel ca înainte

[43] Un cititor: Masturbarea scade drastic respectul de sine. Nu e uşor să faci şi malahie şi să te şi închini apoi cu aceeaşi mână. Se ajunge şi la o dedublare: cine eşti tu cu adevărat, ăla care te masturbezi sau ăla care regreţi imediat ceea ce ai făcut şi începi să te pocăieşti pentru fapta făcută. Ar trebui discutat mai detaliat despre argumentul invocat foarte des de psihologi: prin masturbare te descarci, deci e bine. Poate că ar trebui să se scrie ceva despre treptele acestui păcat. Adică, mai întâi vine un gând. E, nu-i aşa mare păcat dacă privesc imagini cu femei goale. După care, privind, simţi o tensiune care creşte în tine şi, dacă continui să priveşti la imaginile alea, vei ajunge să ai o poluţie în stare de veghe. După care te întrebi: când m-oi spovedi, să spovedesc şi asta, să spun că am făcut malahie? Totuşi nu am făcut malahie. Ba da, vine un gând, ai făcut malahie. După care îţi spui, păi dacă tot am făcut, atunci pot să mai fac o dată. După care, a doua zi, datorită epuizării fizice şi psihice, se instalează o depresie care te poate ţine şi o săptămână. Capeţi o nervozitate care nu te mai lasă să îţi faci canonul. Munca intelectuală e la zero pentru că eşti obosit, nu te mai concentrezi etc.

[44] Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Elemente de psihologie pastorală ortodoxă, Editura Bunavestire, 2003, pp. 162-163.

[45] Idem, ibidem, pp. 163-164.

[46] Dr. Ruth K. Westheimer, Enciclopedia sexului, Editura Lucman, p. 170.

[47] Nu ştiu ce o înţelege Artan prin forţele binesimţitului, care transformă calitatea în cantitate. De obicei am însă reţineri faţă de cei care preferă cantitatea calităţii, fie că este vorba de o pizza, de bere, de cititul unui roman sau de orice altceva... Chiar şi când e vorba despre acel altceva

[48] Evenimentul zilei - Magazin, nr. 21, 5 Iulie 2005, p. 12.

[49] Majoritatea dintre ele fiind la rândul lor mame, nu e de mirare că directoarele şi-au adaptat stilul în care fac observaţii. Cu vreme în urmă, diriginta ar fi fost certată că nu şi-a educat elevele să îşi păstreze fecioria şi că nu i-a educat pe tineri să respecte fecioria fetelor

[50] Am citit opinii ale unor psihologi contemporani occidentali care consideră că sexul cu animale nu e ceva greşit, câtă vreme animalul nu este rănit. Şi am citit chiar păreri potrivit cărora pedofilia - sexul cu copii - ar trebui judecată după alte criterii. Că numai dacă minorilor li s-ar forţa libertatea, numai dacă ar fi vătămaţi, numai atunci pedofilii ar trebui să intre sub incidenţa legii. Astfel de psihologi vor să transforme lumea într-o uriaşă Sodomă Chiar dacă deocamdată vocile lor nu prea au ecouri, trebuie să ne dăm seama că la fel de slabe erau cu zeci de ani în urmă şi vocile celor care promovau căsătoriile homosexuale

[51] De altfel, la spovedanie duhovnicul dă un canon mai greu atunci când s-a ajuns la avorturi Ca şi poliţistul care îl sancţionează mai drastic pe şoferul care a trecut pe roşu fiind beat decât pe cel care a făcut acelaşi lucru din neatenţie. (O altă perspectivă: oamenii rezistă diferit la băutură, unul poate bea un litru de ţuică şi rămâne treaz, altul se îmbată numai după două pahare. Dar nu ţinem cont de astfel de diferenţe acum.)

[52] Alte statistici arată însă că rata "eşecurilor" este şi mai mare, între 10-30%. Unul dintre motive este că nu sunt folosite conform instrucţiunilor Şi uite aşa, unele fete, care erau convinse că o fac "protejat", îşi dau seama că au rămas însărcinate

[53] Informaţia este preluată din acelaşi supliment al Evenimentului Zilei.

[54] Pilulele anticoncepţionale sunt de două feluri: combinatorii, care conţin estrogen şi progesteron, şi minipilule doar cu progesteron. Deşi despre efectele nocive asupra sănătăţii femeii care ia pilule anticoncepţionale s-au scris foarte multe studii medicale, producerea acestora nu a încetat

[55] Dr. Ruth K. Westheimer, Enciclopedia sexului, Editura Lucman, p. 97.

[56] Extras din textul adoptat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în sesiunea din 5-6 iulie 2005, la propunerea Comisiei Naţionale de Bioetică (materialul a fost tipărit în revista Porunca iubirii, nr. 5-6/2005, pp. 68-71).

[57] Evenimentul zilei - Magazin, nr. 21, 5 Iulie 2005, p. 11.

[58] În secolul al XVI-lea în Europa a avut loc o epidemie de sifilis. Atunci a apărut "prima menţionare a prezervativului - în volumul De Morbo Gallico, scris de anatomistul italian Gabrielle Fallopius" (Evenimentul zilei - Magazin, nr. 21, 5 Iulie 2005, p. 11). "Antidotul" propus de el era un prezervativ făcut din pânză şi mătase

[59] Până în secolul al XVIII-lea, când a fost descoperită vulcanizarea cauciucului care a dus şi la fabricarea unor prezervative ieftine , preţul prezervativelor era foarte ridicat, pentru că erau făcute din intestine de animale. În privinţa vechimii prezervativelor, părerile sunt împărţite. Unii afirmă că "el există de peste cinci mii de ani, deoarece ştim că egiptenii foloseau vezici de animale ca să se protejeze împotriva bolilor venerice. Romanii au folosit maţul de porc sau de ţap" - Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, p. 172. Oricum, şi înainte de apariţia prezervativului se foloseau mijloace anticoncepţionale. Între acestea se aflau leacurile băbeşti despre care se credea că ajutau femeia să nu rămână însărcinată.

[60] Părintele Constantin Mihoc, Taina Căsătoriei şi Familia Creştină, Pr. Dr. Constantin Mihoc, Editura Teofania, 2002, p. 183.

[61] Ce să mai vorbim despre cei care mint, dezinformând lumea în cunoştinţă de cauză? La un moment dat în mai multe ziare au apărut informaţii despre aşa-zisa legătură dintre practicarea sexului oral şi reducerea riscului apariţiei cancerului la sân. Oare câte femei nu vor să diminueze acest risc? Totul a pornit de la un studiu al lui Brandon Williamson - un student al North Caroline State University -, studiu care a apărut pe o pagină de net ce avea pe ea banner-ul CNN şi grafica paginii medicale a televiziunii americane. După ce ecoul studiului său s-a răspândit în toată lumea, Brandon Williamson a recunoscut că fusese autorul unei farse. Asta pentru că CNN îl ameninţase că va fi dat în judecată. Povestea s-a terminat repede. Ce este ciudat e că, pe cât de multe ziare preluaseră ştirea iniţială, pe atât de puţine au publicat ulterior materialul care dovedea că totul a fost o farsă. Dacă primul articol făcea vandabil un ziar, dezminţirea părea penibilă şi scădea încrederea cititorilor în publicaţia care s-a lăsat păcălită

[62] Tot aşa unora nu le este deloc ruşine să meargă la bordel.

[63] Un cititor: Nu vreau să mă laud cu păcatele făcute. Pentru că m-am raportat oarecum cu propria mea viaţă la cartea ta, îţi mărturisesc că în urma raporturilor mele cu diferite femei, în care am făcut lucruri pe care le analizezi tu în capitolul ăsta, am constatat ceva dramatic. După consumarea actului, nu mai puteam să asociez chipul femeii pe care credeam că o iubesc, care îmi spunea cuvinte frumoase, cu care vorbeam despre cărţi şi lucruri spirituale, cu chipul aceleiaşi femei cu care făceam diverse perversiuni. O dispreţuiam. Orice gând de a mă căsători cu ea dispărea. Soţia mea nu putea fi o curvă care pe de o parte s-ar destrăbăla cu mine, iar pe de alta mi-ar săruta copiii.

[64] Cum de altfel nimic nu poate fi perfect în această lume trecătoare. Asta nu înseamnă însă nici că unirea trupească a soţilor nu este - şi e firesc să fie - un prilej de dăruire şi bucurie covârşitoare...

[65] Monahul Neofit, Rugăciuni către tineri, Editura Credinţa strămoşească, 2005, pp. 131-133.

[66] O cititoare: Din felul în care ne îmbrăcăm se deduce raportarea noastră la sexualitate O raportare normală sau una bolnavă. Adică o raportare normală, care nu-L exclude pe Dumnezeu, deşi nu L-am primit în mod conştient în viaţa noastră, sau cealaltă raportare, care Îl goneşte pe Hristos. Oricum, chiar dacă Dumnezeu ne iubeşte şi are răbdare cu noi, trebuie să evităm să abuzăm de asta. Iubirea Lui ne obligă măcar la decenţă

[67] Laurenţiu Dumitru, în articolul Petting-ul, sărutul şi aparenta feciorie, din volumul Tinerii pe calea întrebărilor, Editura Egumeniţa, 2004, p. 20. Recomand cititorilor acest articol; mi se pare echilibrat, poate cel mai echilibrat text pe care l-am citit pe această temă.

[68] Un cititor: Mesajul părintelui este cam radical, dar e nevoie şi de mesaje radicale e un duş rece, dar mi se pare foarte potrivit pentru tinerii care sunt în prag de a-şi pierde fecioria pentru că nu le vorbeşte nimeni despre varianta cea mai bună; deşi pentru ceilalţi, care au făcut deja greşeala să nu preţuiască puritatea sărutului, probabil că mesajul lui este un pic deznădăjduitor. Mesajul tău tocmai pentru aceştia este foarte bun, pentru că le ridică moralul şi îi îndeamnă la lupta cea bună. Ce bine ar fi fost să fi auzit şi eu la vremea potrivită astfel de mesaje care să mă pună pe gânduri, să mă îndemne la discernere.

[69] Un cititor: Aici tu ai în minte săruturile nepătimaşe, să nu se înţeleagă greşit că orice sărut este şi frumos. Aşa e, mă refeream la săruturile curate, dacă le pot spune aşa

[70] Un cititor: Ar trebui precizat CE să facem totuşi când ne îndrăgostim, când uităm de toate şi alunecăm pe valuri; adică atunci ar trebui să ţinem aproape de un duhovnic (altă soluţie nu văd...). Să presupunem că cei doi tineri sunt credincioşi. Dacă îi ia valul iubirii, atunci cred că numai cu ajutorul duhovnicului pot ţine sărutul la "distanţă" sau la cuminţenia la care să nu urmeze mai mult. Prinşi fiind în vâltoarea sentimentelor, trebuie să aibă un sfătuitor care să le aducă aminte să nu cadă în păcat.

[71] Andrei Popescu şi cititorii revistei Bravo, Şi cu noi cum rămâne?, Editura Trei, 1998, p. 19.

[72] Ibidem.

[73] Ca să nu se creadă că expun păreri fără acoperire, iată un citat dintr-o carte de specialitate: "Intensitatea plăcerii pentru bărbat şi pentru femeie nu este proporţională cu mărimea instrumentului masculin. () Un penis de liliputan ar putea deci să fie de ajuns pentru obţinerea satisfacţiei sexuale" Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, p. 34.

[74] Monahul Neofit, Rugăciuni către tineri, Editura Credinţa strămoşească, 2005, fragmente din capitolul "De ce se moare în discoteci?", pp. 199-217. Pe cât de lipsit de impact mi s-a părut titlul volumului, pe atât de potrivit mi se pare titlul acestui articol. Într-adevăr, în discoteci, ca şi în bordeluri, cârciumi sau baruri private, unde clienţii au voie să se drogheze, se moare. Trupeşte, ritmul este mai lent. Dar sufleteşte, se poate muri într-o singură zi, într-un singur ceas Chiar dacă nici noi şi nici muribunzii de lângă noi nu ne dăm seama

[75] Pe mine m-a şocat pur şi simplu sfatul unei cunoştinţe, o femeie credincioasă, care nu cu mult timp înainte de a mă căsători m-a sfătuit să îmi testez compatibilitatea cu viitoarea mea soţie, ca nu cumva să avem parte de decepţii după nuntă. Mi-a zis ceva de genul: "Chiar dacă aţi stat cuminţi atâta vreme, e momentul să încercaţi acum" Nu regret că nu am ţinut seama de sfatul ei

[76] Pentru a nu stârni curiozitatea nimănui, am preferat să nu dau link-urile de pe net

[77] Altfel nu ar afirma cu tristeţe că "lumea a uitat că sexul premarital este un păcat"...

[78] Că poate între timp şi-a schimbat-o, sub influenţa avalanşei de îndemnuri la păcat pe care a generat-o fără să vrea

[79] Am scris pe tema aceasta chiar o carte Cartea nunţii Cum să-mi întemeiez o familie.

[80] Mie mi se pare impropriu să spun despre o fată de 14 care şi-a pierdut fecioria că e femeie, dar accept termenul standard

[81] Ba chiar o astfel de verificare este lipsită de obiectivitate: celălalt nu are cum să se poarte cu tot atâta dragoste dacă nu este acoperit de harul nunţii.

[82] Trebuie să precizez aici că unele statistici arată că multe femei nu au cunoscut împlinirea în viaţa sexuală; procentul femeilor care nu ajung la orgasm (nu am găsit un sinonim mai elevat, scuze) e în creştere... Cu toate schimbările de parteneri, cu toate tehnicile etc. Deci, compatibilitatea trebuie să aibă la bază altceva, nu dimensiunile organelor respective

[83] Şi, dacă e nevoie, întăresc şi eu prin experienţa mea această mărturie

[84] Or mai fi poate şi alţii, nu ştiu

[85] Excepţiile sunt atât de rare, încât o astfel de posibilitate nici nu trebuie luată în seamă. Tot aşa cum nu luăm în seamă posibilitatea de a muri în singurătate pe o insulă Sau o luăm?

[86] Limonariu, Alba Iulia, 1991, p. 195.

[87] Pe unii poate i-am agasat cu întrebări de acest fel, însă trebuia să mă dumiresc asupra problemei, nu să am un punct de vedere care să se bazeze numai pe experienţa mea şi pe cele citite în cărţi

[88] Datele au fost preluate din volumul lui Virgiliu Gheorghe Efectele televiziunii asupra minţii umane, Editura Evanghelismos, 2005, pp. 294, 297. Cartea este cea mai bună lucrare pe această temă apărută până acum în limba română.

[89] La sugestiile mai multor preoţi - care mi-au spus că dialogul acesta, pe care iniţial îl reprodusesem aproape integral, li se pare prea vulgar - mi-am permis să fac o selecţie a poziţiilor exprimate şi să reformulez anumite expresii care au fost considerate nepotrivite pentru cartea de faţă

[90] Da, în familie, soţului îi este foarte drag trupul soţiei şi invers. Numai că acest trup nu trebuie "explorat" după cum recomandă maeştrii sexologi, pentru o cunoaştere reciprocă. "Explorarea" aceasta deviază relaţia, transformă o poveste de dragoste într-o relaţie epidermică. Dragostea se lasă, încet-încet, sufocată de patimă şi dispare. Iar patima, care i-a apropiat o vreme pe soţii care au considerat că "în familie totul este permis", mai apoi îi desparte. Uneori, chiar definitiv

[91] Adică să nu facă ce nu le place

[92] Astfel de mărturii mi se par mult mai veridice decât cele apărute în ziare, în care fetele îşi exprimă mulţumirea pe care o au "satisfăcându-şi" astfel partenerii

[93] Oricum, în afara căsătoriei nu trebuie practicat nici "sexul normal", chiar dacă nu produce greaţă. Sunt tineri care se declară mari duşmani ai perversiunilor, dar asta numai pentru că sunt partizani ai "păcatelor standard"

[94] Am citit pe un forum o afirmaţie de genul ăsta, a unei fete dezamăgite de sexul anal, dar imediat "suratele" au încercat să o convingă să îşi schimbe părerea, dând vina pe factori secundari şi nici una nu i-a spus că perversiunea nu poate avea roade bune Evident, aceleaşi "surate" ar fi sărit la gâtul unei astfel de "tradiţionaliste" care s-ar fi băgat în discuţie

[95] Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p. 114.

[96] O cititoare: Bună întrebare; mulţi postesc pentru că "aşa e bine" sau "aşa se face", nu neapărat pentru că vor să facă voia Domnului.

[97] O cititoare: La fel şi de Sfintele Paşti.

[98] Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p. 230.

[99] O cititoare: Trăiam în nelinişti, în căutări, în frământări... şi a venit un post al Crăciunului pe care l-am ţinut cu mare, mare dragoste, primul ţinut integral de până atunci. Şi, sincer, am simţit cum viaţa mea e alta de atunci, parcă un balsam s-a aşezat pe sufletul meu.

[100] Monahul Neofit, Rugăciuni către tineri, Editura Credinţa strămoşească, 2005, p. 33.

[101] "Bătrânul Amfilohie (Makris) i-a zis unui păcătos ce s-a spovedit: ŤUită păcatele tale, fratele meu, că Hristos le-a şters din Cartea Vieţii" părintele Dionisie Tatsis, Cuvintele bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 77.

[102] Ne vorbeşte Stareţul Partenie de la Pecerska, pp. 27-29, Editura Egumeniţa, 2005.

[103] Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, pp. 149-150.

[104] Materialul din care au fost extrase citatele folosite în acest articol a apărut în săptămânalul de limbă sârbă Nasa reč, Timişoara, nr. 772/ 2004, pp. 24-25.

[105] Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p. 280.

[106] O cititoare: Este foarte important ceea ce spui aici. Mai ales în aceste vremuri în care şi fără să vrei eşti expus la fel de fel de imagini, chiar mergând pe stradă imagini sau chiar persoane care te smintesc. Lupta trebuie să fie conştientă şi puternică, pentru că ispita este extrem de mare. Şi nenorocirea cu aceste imagini este că se "lipesc" parcă de retină şi nu le poţi înlătura aşa de uşor. Şi te tulbură când îţi e lumea mai dragă, în special la rugăciune sau în biserică semn clar, după mine, că sunt arme "valoroase" ale diavolului, care doreşte mereu să ne îndepărteze de Domnul şi de lucrarea Lui.

[107] Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, p. 65.

[108] În acelaşi timp, există unele fete exagerat de precaute, care în cele mai fireşti discuţii iniţiate de băieţi nu văd decât manifestări ale obsesiilor sexuale ale acestora Ambele extreme trebuie evitate.

[109] Preot profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea ortodoxă Ascetica şi mistica, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 84.

[110] Sunt multe de spus despre treptele păcatului. Dacă Dumnezeu mă va ajuta, voi scrie o carte întreagă pe tema asta. Dar e mult mai bine ca tinerii să citească scrierile Sfinţilor Părinţi sau ale cuvioşilor contemporani legate de această temă

[111] Sfântul Cosma Etolul zice: "Chiar dacă te-ar ierta toţi duhovnicii, patriarhii, arhiereii şi lumea întreagă, nu eşti iertat dacă nu te pocăieşti în faptă" (apud Arhimandritul Nectarie Antonopoulos, Spovedania Calea învierii sufleteşti, Editura Egumeniţa, 2004, p. 18).

[112] O cititoare: Eu mi-am ales duhovnicul actual pentru că mi-au plăcut slujbele pe care le oficiază, este foarte evlavios şi ajunge la sufletul omului. Însă la spovedanie nu mă simt foarte deschisă şi apropiată de dânsul. Asta înseamnă că trebuie să continui să mă spovedesc la dânsul şi cu timpul o să simt că "fac echipă bună", sau ar trebui să îmi caut alt duhovnic? Of, sper că nu mulţi cititori îşi vor pune această întrebare citind rândurile mele. Comentariul ulterior al unui cititor: Din păcate s-ar putea să fie mai mulţi, şi mie mi s-a întâmplat acelaşi lucru. De multe ori, fisura în comunicarea dintre duhovnic-ucenic i se datorează ucenicului. Şi atunci, ce ar rezolva dacă ar pleca la un alt duhovnic? Numai dacă ar găsi un duhovnic foarte iscusit, care să reuşească să o scoată din carapacea în care s-a închis, încercarea ei nu s-ar transforma în eşec

[113] Părintele Dionisie Tatsis, Cuvintele bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 77.

[114] Florin Lăzărescu, Jurnal intim, 9 Aprilie 2004.

[115] Un cititor: Aceste scurte istorisiri sunt foarte importante, chiar dacă sunt scurte: ele arată tinerilor că spovedania e un "început bun", că e începutul bun al luptei, că nu trebuie să se aştepte că imediat cum au ieşit de la spovedanie sunt cu totul şi cu totul alţi oameni. Sunt alţii, în sensul că sunt înarmaţi pentru luptă, dacă au ales să o înceapă, dar să nu se aştepte ca toată ispita şi tot răul să dispară instantaneu, pentru că nu e niciodată aşa. Principalul este să nu renunţe niciodată la luptă: te spovedeşti, te luminezi, cazi din nou, plângi, te simţi mic şi de nimic, te ridici, te duci din nou la spovedanie, şi tot aşa. E un proces. Un proces prin care creşti. Şi cu fiecare ridicare mai faci un pas, pe încă o treaptă. E foarte important să ştim că aşa se duce lupta, nu de pe o zi pe alta.

[116] O cititoare: Câţi oameni se plâng de asta, fără să îşi dea seama măcar sau să vrea să ştie vreodată răspunsul

[117] Un cititor: Eu am de multă vreme nişte gânduri urâte împotriva persoanelor pe care le iubesc cel mai mult mama mea, de exemplu. Şi mă doare foarte tare că îmi vin asemenea gânduri... După ce m-am spovedit, am observat că gândurile nu au dispărut în totalitate, dar s-au rărit...

[118] Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 486.

[119] Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p. 390.

[120] Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p. 224.

[121] Limonariu, Alba Iulia, 1991, pp. 30-31.

[122] Mântuirea păcătoşilor, Editura Bunavestire, Bacău, 351-352.

[123] Pr. Luis Gonzalez, Teologie pentru universitari, p. 326. Am fost surprins să descopăr întâmplarea descrisă într-o carte a unui preot catolic deşi e vorba de lucrarea botezului ortodox, botezul cel adevărat.

[124] Un cititor: Diferenţa dintre acest caz minunat şi vieţile noastre este că aceşti oameni au primit botezul adulţi fiind, conştienţi fiind de ceea ce se întâmplă cu ei. Conform tradiţiei, copilul care primeşte botezul în ziua de azi îi are, în mod teoretic, pe naşii de botez răspunzători pentru modul în care va înţelege mai târziu - când va putea înţelege - valoarea a ceea ce a primit. Dar în zilele noastre, când banii sunt criteriul după care se aleg naşii şi faptul că "dă bine" să ai naşi faimoşi sau când cei ce doresc cu adevărat să îşi ducă fiul spiritual pe drumul cel bun sunt ridiculizaţi, ne mai putem aştepta noi oare la asemenea conştiinţă a botezului şi a ceea ce înseamnă sau trebuie să însemne acesta pentru noi? Întrebarea e foarte bună Din păcate, în loc să înţeleagă responsabilitatea pe care o au faţă de pruncul de botez, naşii se achită doar de responsabilităţile materiale, pe cele spirituale lăsându-le deoparte, în detrimentul copiilor Asta e una din cauzele pentru care, peste ani, copiii se îndepărtează de biserică

[125] O cititoare: Era potrivit ca, în completarea versetului din Matei de mai sus, să fi spus că nu suntem niciodată singuri, că, dacă alegem să fim cu Hristos şi să gonim demonul iniţial, vom dobândi prin El puteri cu care să luptăm cu acei şapte demoni. Pentru mine, cele mai zguduitoare cuvinte din Sfânta Scriptură sunt cele din Sfânta Evanghelie după Ioan: "În lume necazuri veţi avea. Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea".

[126] O cititoare: Foarte bune aceste exemple; chiar sunt gânduri cu care eu de exemplu mă lupt des.

[127] Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, p. 296.

[128] O cititoare: Uite aici o frază care mie îmi dă fiori. Nu e prima dată când mă gândesc mult la asta. Cum sunt slabă şi nu mă pot abţine, de multe ori păcătuiesc în multe feluri cu vorba, cu fapta dar mai ales cu gândul. Şi imediat după aceea mă ruşinez faţă de Dumnezeu şi cred că nu mai am dreptul nici măcar să intru în biserică. Dacă atunci mă găseşte sfârşitul? Dacă nu am apucat să ajung în faţa părintelui duhovnic destul de repede? E de ajuns că în suflet îmi pare rău şi în sinea mea îmi cer iertare de la Dumnezeu?

[129] Un cititor: De aici să înţelegem că cine se va mântui ştie numai Dumnezeu, nu? Tocmai

[130] Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1993, pp. 388-390.

[131] O cititoare: Chiar şi când mă rog cu cuvintele mele simt ajutorul lui Dumnezeu, simt liniştea şi pacea în suflet. Şi cred că El ascultă durerea mea, chiar dacă o spun în cuvinte nepricepute...

[132] Faptele făcute de sfinţii nebuni pentru Hristos nu pot fi uşor înţelese de ceilalţi. Dacă ar face numai fapte vrednice de lauda tuturor, unde ar mai fi nebunia lor? Oricum, nu trebuie ca noi să încercăm să le urmăm faptele de părută nebunie, pentru că ele cer o aşezare lăuntrică deosebită. Şi, de altfel, în zilele noastre cea mai grea nebunie pentru Hristos este să fii normal. Pentru că în acest caz necredincioşii, care sunt îmbolnăviţi de înţelepciunea lumii acesteia, te vor considera nebun de-a binelea

[133] Aceste fragmente sunt luate din Viaţa Sfântului Simeon. Le recomand cititorilor să citească acest text în întregime în Vieţile Sfinţilor pe luna iulie, Editura Episcopiei Romanului.

[134] Cei care au încercat să vorbească cu sfinţii, prin spiritism, au căzut tot în ghearele diavolului, care, aşa cum poate lua chipul unui înger de lumină, poate lua şi chipul unui sfânt

[135] Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, p. 317.

[136] Toate citatele din acest capitol sunt luate din cartea Sfântului Nicodim Aghioritul Despre metanoie - pocăinţă, Editura Panaghia, pp. 3-50. Nu am considerat necesar să dau referinţa exactă pentru fiecare citat, cartea de faţă nefiind o lucrare ştiinţifică. Pentru a nu încărca lucrarea cu citate, aş fi putut folosi mai puţine fragmente din învăţătura sfântului. Numai că mi-am dorit ca tinerii să îşi schimbe perspectiva pe care o au în privinţa scrierilor sfinţilor. Mai precis, cei care au crezut că scrierile acestora sunt plicticoase vor înţelege că nu este aşa

[137] Unii consideră canonul o pedeapsă Termenul de pedeapsă nu este însă potrivit pentru a descrie canonul Duhovnicul nu este un tată ce îşi bate copilul care a greşit. El este un doctor care dă un medicament uneori amar bolnavului. Canonul are rostul de a schimba sufletul. Cu cât în suflet s-a înrădăcinat mai adânc păcatul, cu atât omul trebuie ca prin canon să se lupte mai tare cu el. Deşi la început unii sunt şovăielnici în a-şi face zilnic canonul, în timp încep să îi înţeleagă rostul şi să îi simtă folosul

[138] Un cititor: Exprimarea la persoana a doua singular seamănă cu o arătare cu degetul, pare impersonală şi nu mi se pare la fel de puternică precum exprimarea la persoana întâi plural. Da, ştiu, dar era vorba de un citat, nu puteam să prelucrez cuvintele Sfântului Nicodim

[139] Aceste date au fost preluate din volumul lui Virgiliu Gheorghe Efectele televiziunii asupra minţii umane, Editura Evanghelismos, 2005, pp. 289, 292, 298 (selecţie din studiul lui Victor C. Starsburger, Adolescents and the Media, Sage Publications, 1995).

[140] Marshall Mc Luhan, Mass-media sau mediul invizibil, Editura Nemira, Bucureşti, 1997, p. 244.

[141] Fragment din studiul realizat de John P. Murray profesor universitar şi director al Centrului de studii asupra educaţiei familiale şi a serviciilor umane din cadrul Universităţii Statului Kansas SUA , unul dintre cei mai importanţi cercetători din domeniul educaţiei şi familiei din Statele Unite (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane, Editura Evanghelismos, 2005, pp. 313-314).

[142] D.P. Philips, "The Impact of Mass Media Violence on U.S. Homicides", American Sociological Review, 48/1983, pp. 560-568 (apud Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane, pp. 317-318).

[143] Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane, Editura Evanghelismos, 2005, p. 318.

[144] Un cititor: Se găsesc şi studii care arată că televizorul creează dependenţă. Primul lucru pe care îl fac atunci când intru în casă este să pornesc televizorul. Invariabil. Am citit şi eu astfel de studii. Cea mai completă carte apărută în limba română pe această temă este cea din care am preluat informaţiile esenţiale pentru acest capitol: Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane, Editura Evanghelismos, 2005.

[145] Faptul că a scăzut de la 14% la 11% în ultimii trei ani nu este o victorie. Comparând cu cei 7% din 1998 vedem totuşi o creştere cu mai mult de 50% în ultimii 7 ani. Iar scăderea din ultimii trei ani e de fapt o înlocuire a imaginilor explicite cu imagini care, deşi nu sunt la fel de clare, au un efect manipulator mult mai puternic

[146] Articolul "Mai mult sex la TV", aparţinând lui Kimberly Speight, a fost preluat de pe http://today.reuters.com/news la 10 Noiembrie 2005. Dacă ar fi fost tipărit în presa ortodoxă, gurile rele ar fi spus că e exagerat. Ce vor spune însă văzând că rezultatele studiului au fost difuzate chiar de Agenţia Reuters?

[147] O cititoare: Şi totuşi judecata ei nu este OK; chiar dacă trăim printre oameni, aici trebuie să îşi facă apariţia nevoinţa noastră; dacă am fi fost creaţi fără posibilitatea de a nu judeca pe aproapele, la ce ar mai fi fost bună porunca? Dar tocmai aici e ideea credinţei adevărate şi a adevăratului creştin: deşi poţi şi îţi vine să judeci, te abţii pentru că aşa a spus Dumnezeu şi pentru că ştii şi crezi că pe toţi ne va judeca Dumnezeu.

[148] O cititoare: Depinde de oameni ...

[149] O cititoare: Povestindu-i despre mari duhovnici, despre preoţi minunaţi şi despre adevărate exemple de credinţă creştină.

[150] O cititoare: Şi asta nu e motiv să creadă că nu religia, Biserica sau altceva decât omul păcătos sunt de vină pentru păcatele acelor preoţi de care vorbeşti mai sus?

[151] O cititoare: Dacă îi macină cu adevărat aceste întrebări, trebuie să i le adreseze părintelui lor. Aşa zic şi eu.

[152] Materialul care urmează a fost scris cu mult timp înainte de a primi scrisoarea din care am citat. Deşi obişnuiam să pornesc unele articole de la scrisorile cititorilor, de această dată am făcut invers, am argumentat necesitatea unui articol terminat prin inserarea unor fragmente dintr-o scrisoare

[153] Ierodiacon Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, 2002, pp. 71-72.

[154] Este probabil ca părintele din comuna R. să fie nevinovat şi oamenii să îl clevetească pe nedrept.

[155] Pe un forum de internet, o femeie povestea o întâmplare din copilărie care a marcat-o foarte mult, întâmplare al cărei personaj principal a fost unchiul ei, care era preot: "Într-o zi m-a luat în biserică şi a scos din cutia milei 100 de lei, care pe vremea aia erau o grămadă de bani, mi i-a pus în palmă, iar eu ţin minte că m-am ruşinat şi am considerat sacrilegiu să iau bani din biserică, aşa că am refuzat cu îndârjire. Aveam doar şapte ani, dar cuvintele lui încă le mai simt cum ard în inimă: ŤHai, ia-i! Ce ştii tu?! Biserica e vacă de muls!ť". Din păcate, pentru unii slujitori ai altarului biserica e vacă de muls Numai că există şi preoţi pentru care preoţia înseamnă jertfă şi nu avantaje, nevoinţă şi nu agoniseală, cruce şi nu îmbuibare. Şi aceştia sunt cei care vor dobândi Împărăţia Cerurilor, pe care au propovăduit-o nu numai prin cuvintele, ci mai ales prin faptele lor

[156] Numai că unii ziarişti, în loc să informeze, dezinformează. Un caz recent, cel al părintelui Corogeanu şi al mănăstirii Tanacu, dovedeşte uşor această afirmaţie. În unele articole s-a scris că o maică a murit răstignită pe o cruce în timp ce i se făceau nişte slujbe de exorcizare. Dacă însă Irina Cornici o femeie atât de bolnavă, încât cei de la spital o externaseră pentru că epuizaseră toate mijloacele de a o ajuta ar fi murit în mănăstirea care o găzduise cu bunăvoinţă (fratele Irinei declarând nu o dată că mănăstirea nu a cerut şi nici nu a primit vreo "recompensă" pentru ospitalitatea de care a dat dovadă), oare de ce ar mai fi venit salvarea să o ducă la spital? Salvările nu au voie să ia morţi. Iar dacă era moartă în salvare, de ce i s-au făcut perfuzii cu adrenalină, când morţilor nu li se pot face perfuzii? Nu are rost să intru în detalii, să comentez faptul că medicii care au cercetat fişa medicală de pe salvare au observat că doza de adrenalină administrată depăşea cu mult limita maximă etc., nici nu îi voi lua apărarea părintelui Daniel. Dar un lucru este evident: indiferent ce s-a întâmplat la Tanacu, presa (cu mici excepţii) a prezentat situaţia deformând în mod brutal lucrurile...

[157] Mihail Neamţu, una dintre cele mai puternice voci ale generaţiei tinere, observa în articolul său "Reforma învăţământului teologic" (tipărit în volumul Bufniţa dintre dărâmături. Insomnii teologice, Editura Anastasia, 2005): "Cititori fervenţi ai lui Bebe Mihăescu, abonaţi din oficiu la reviste de tip Playboy sau Hustler, nu puţini tineri teologi îşi afişează deschis apostazia" (http://www.algoritma.ro/dilema/40/MihailN.htm). Afirmaţia este dureroasă. Nu ar trebui să ne mire faptul că aceşti tineri iubitori de păcat nu devin într-o clipă, mai exact după hirotonie, vrednici slujitori ai altarului Ar trebui să ne mire tocmai convertirile, tocmai cazurile în care cineva care a trăit în păcat, deşi primeşte hirotonia călcând canoanele Sfinţilor Părinţi, reuşeşte să ducă apoi o viaţă de pocăinţă, fiind un păstor model pentru credincioşii săi. Şi tot aşa ar trebui să ne mire exemplele studenţilor teologi care merg pe calea sfinţeniei fără a se lăsa vătămaţi de colegii lor care merg pe drumuri greşite.

[158] Ierodiacon Savatie Baştovoi, ibidem, pp. 111-112. Aş extinde puţin afirmaţia părintelui Savatie: cred că, atunci când unii intelectuali contemporani promovează ideea gnostică potrivit căreia Hristos ar fi avut o femeie cu care păcătuia încearcă să Îl învinovăţească pe Hristos de patimile în care ei înşişi sunt prinşi. Poate de asta a şi făcut atâta vâlvă piesa Alinei Mungiu Pippidi, Evangheliştii, în care "Isus" îi cere iertare femeii cu care căzuse, iar ea răspunde: "Când ne-am iubit, puţin îţi păsa dacă eşti fiul lui Dumnezeu sau nu " (Editura Cartea românească, 2006, p. 62).

[159] "Educaţia sexuală ce se face în şcoală, adeseori, este contra-educaţie. Tinerii sunt priviţi doar ca nişte simple vieţuitoare reproducătoare, fără a i se da sexului şi dimensiunea spirituală pe care o are, în cadrul comuniunii dintre un bărbat şi o femeie" (PS Andrei Andreicuţ, Dragoste, libertate şi sex responsabil, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, pp. 5-6).

[160] A fost tipărită în extraordinarul volum Calea virtuţilor, Editura Agnos, Sibiu, 2005, pp. 75-168. Un volum mic de o valoare mare (Recomand tuturor să meargă la conferinţele ţinute de părintele Necula. Sunt nepereche)

[161] Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăinţă şi spovedanie, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 51.

[162] Gabriela Doboş, "Prefectul de Iaşi le cere preoţilor să predice despre Uniunea Europeană", Gândul, 15 Martie 2006.

[163] Extrase din articolul "Parlamentul european adoptă o rezoluţie privind homofobia", preluat de pe http://ro.altermedia.info/. Recomand cititorilor să urmărească periodic noutăţile de pe acest site, deoarece sunt materiale extrem de interesante.

[164] Se poate citi pe

http://www.europarl.eu.int/omk/sipade3?TYPE-DOC=TA&REF=P6-TA-2006-0018&MODE=SIP&L=EN&LSTDOC=N .

[165] Din articolul Seropozitivii şi homosexualii, cei mai discriminaţi din România, "Evenimentul Zilei" - 26 Ianuarie 2006.

[166] O cititoare: Îmi pare rău să spun asta, dar nu sunt sigură că rezultatele de mai sus au ca motivaţie faptul că aceşti oameni sunt prea buni creştini; dacă ei au răspuns aşa, a fost pentru că pur şi simplu le este scârbă eu cunosc şi astfel de oameni, poziţia lor nu are nimic de-a face cu Hristos, deşi pare similară. M-aş feri deci de generalizarea "poporul român".

[167] Altfel spus: "Nu fiţi neliniştiţi. Păcătuiţi fără să vă gândiţi la consecinţe, răul se va îndrepta de la sine"

[168] Dr. Sylvain Mimoum, Rica Etienne, Dragostea şi sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi, Editura Lucman, pp. 154-155. Interesant este că în această carte găsim un răspuns obiectiv la întrebarea: "Homosexualitatea este ereditară?" "Nu, chiar dacă unele lucrări, foarte aproximative, încearcă să reducă homosexualitatea la o simplă mutaţie genetică împotriva căreia nu se poate face nimic, pentru că ar fi Ťvina genelor sau hormonilorť. Părerea noastră este însă că homosexualitatea este o adevărată alegere, afectivă, psihologică şi socială" (Idem, ibidem, pp. 155-156).

[169] Seducătoare avantaje, nu este aşa? Cât despre latura spirituală a problemei, nici un cuvânt

[170] Dr. Ruth K. Westheimer, Enciclopedia sexului, Editura Lucman, pp. 170-171.

[171] De pe site-ul www.patriarhia.ro, secţiunea "Vizite", articolul Vizita în România a Prea Fericitului Părinte Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada - 4-11 iunie 2003.

[172] "Parlamentul european [...] cere ridicarea interdicţiei care împiedică accesul femeilor pe muntele Athos din Grecia, zonă geografică de 400 km² unde accesul acestora este interzis în virtutea unei decizii luate în 1045 de către călugării celor douăzeci de mănăstiri ale regiunii, decizie care violează astăzi principiul universal recunoscut al egalităţii genurilor, al non-discriminării, ca şi legislaţia comunitară asupra egalităţii, precum şi dispoziţiile relative la libera circulaţie a persoanelor în cadrul UE" (din Procesul Verbal al şedinţei din 15 ianuarie 2003 privind prezentarea raportului referitor la situaţia drepturilor fundamentale în Uniune; www.europa.eu.int ).

[173] Citatele din textul Sfântului Nicolae au fost extrase din lucrarea părintelui Justin Popovici Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, 2002, pp. 132-133. Chiar dacă unii contestau valoarea acestor afirmaţii tranşante ale episcopului Nicolae Velimirovici, după canonizarea acestuia nici un teolog serios nu se mai încumetă să le combată.

[174] Articolul a apărut cu câteva zile înainte ca lucrarea de faţă să intre în tipar. Îi mulţumesc autoarei pentru bunăvoinţa cu care mi-a permis să includ lungi extrase din materialul Invazie - Pedofili on-line în cartea mea (fără să îmi solicite să consulte manuscrisul meu ci doar să precizez exact unde şi când a apărut textul ei). Semnalul de alarmă este atât de clar, încât nu are nevoie de comentarii

[175] Conferinţa a fost deja publicată în volumul cu acelaşi titlu apărut la Editura Cartea Ortodoxă, în 2004.

[176] Arhiepiscopul Averchie Tauşev, Părintele Serafim Rose, Apocalipsa în învăţătura Sfinţilor Părinţi, Editura Icos, 2000, pp. 190-192.

[177] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Schitul Lacu, 2000, p. 32.

[178] Mântuirea păcătoşilor, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 348-349. Întâmplarea aceasta poate fi privită cu reţinere: "Dar nu există balauri şi şerpi care intră în oameni" Din experienţa Bisericii putem cunoaşte însă că diavolul se poate arăta şi ca balaur, şi ca şarpe tot aşa cum se poate arăta un înger de lumină sau ca o creatură nepământeană. Iar cuvioşii vremurilor noastre ne mărturisesc că astfel de întâmplări au loc şi în ziua de azi

[179] O cititoare: Eu sunt sigură că ai reuşit acest lucru, pentru că, citind cărţile tale, mi s-a schimbat modul de a vedea lucrurile. Am descoperit în mine ceva ce era ascuns, adică s-a conturat ceea ce vreau de la viaţa mea: să fie un drum cu Dumnezeu, alături de un soţ care vrea acelaşi lucru. Îţi spun sincer că înainte de a citi cărţile tale nu îmi era foarte clar ceea ce doresc de la viaţă, dar acum ştiu...

[180] O cititoare: Exerciţiile acelea despre care vorbeşti, din cărţile de matematică, au la sfârşit şi răspunsuri; oferindu-i un răspuns acestei fete, după opinia noastră, în urma citirii acestei cărţi, cum vom şti dacă răspunsul nostru este în regulă? Cu alte cuvinte, cine ne verifică? Eu nu cred că cititorii vor ajunge la acelaşi răspuns. (De aceea nici nu inserez aici o astfel de discutabilă completare.) Dar îmi doresc ca măcar ei să ajungă la un răspuns puţin mai bun decât cel pe care l-ar fi dat dacă ar fi primit ei înşişi scrisoarea respectivă şi dacă nu ar fi citit această carte

[181] Eu nu am levitat niciodată, dar vroiam să îl pun pe gânduri pe colegul meu care făcea în fiecare seară nişte exerciţii foarte asemănătoare cu Hatha yoga.

[182] Nu vreau să se înţeleagă că sunt fanul farselor îndreptate împotriva celor care au anumite ciudăţenii. Dar colegul cu pricina avea o viziune crispată asupra vieţii creştine şi am încercat să îl ajut să îşi schimbe puţin şabloanele. Recunosc însă şi că m-am folosit mult la rândul meu de seriozitatea lui

[183] Există totuşi şi bătrâni mai tineri sufleteşte decât mulţi dintre unii tineri de azi, ale căror scheme de cartier sunt de o banalitate stresantă, există şi bătrânici mai tinere la suflet decât acele fete care, în afară de farduri, manichiură şi coafuri, nu ştiu decât cursul la euro şi dolar. Nu e locul să vorbim aici despre bătrâni, însă

[184] Un cititor: După cum ne spune chiar El, tocmai pentru oameni ca noi, păcătoşi, a venit.

[185] Nu afirm însă că această oglindire este obiectivă 100%. Suntem manipulaţi prin filme să considerăm anormalul drept normal şi să căutăm să copiem comportamentul imoral al personajelor

[186] Acest volum este în curs de apariţie la Editura Lucman.

[187] Din păcate, lucrările scrise de mine ajung mai greu la destinatar. Cartea pentru oamenii bolnavi cu greu ajunge la cei din spitale, cărţile despre rătăcirile contemporane cu greu ajung la cei rătăciţi etc. La fel se întâmplă cu cărţile adresate tinerilor, cu atât mai mult cu cât noua generaţie intră din ce în ce mai greu prin librării. Îmi permit să îi rog din suflet pe cei care pot să facă reclamă acestei cărţi să vorbească despre ea celor care s-ar putea folosi de cele scrise. În mod special îi rog pe profesori, pe diriginţi, să mă ajute cu plasarea acestei lungi scrisori în mâinile destinatarilor Şi chiar pe tinerii cărora le-a plăcut, să o împrumute prietenilor lor. Mai apoi, când cartea va fi cu paginile şifonate, ei să ştie că le spun din suflet: "Mulţumesc"

[188] Nu trebuie să stea profesorii să citească numai Bravo sau să vadă numai filme ca Titanic, dar e bine să cunoască măcar "emblemele" generaţiei căreia i se adresează

[189] Părintele Constantin Necula, Tinereţea Ortodoxiei, Editura Agnos, 2005, p. 76.

[190] În timp ce creştinii care le devin clienţi le oferă fără să vrea o dovadă că nu are rost să se convertească Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: "Dacă noi am fi cu adevărat creştini, idolatrii ar fi venit la Hristos" (Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăinţă şi spovedanie, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 69). Dar, pentru că noi nu trăim creştineşte, nu e de mirare că prostituatele nu renunţă la păcatul lor