Să nu se creadă că Sfintii Bisericii au vorbit despre ghicitul viitorului numai din dorinta de a nega orice harismă prezentă la altii. Ci au vorbit cunoscând îndeaproape problema.

Părintii nu au negat posibilitatea descoperirii unor evenimente viitoare prin darul lui Dumnezeu. Părintii cu viată sfântă au putut si pot primi de la Dumnezeu descoperirea unor fapte înainte ca ele să aibă loc.

Nu multe sunt cazurile în care Dumnezeu dăruieste slujitorilor săi să cunoască viitorul, si ele au loc numai în scopul de a ajuta mântuirii oamenilor sau de a anunta pedeapsa dumnezeiască.

Criteriile după care se recunoaste o persoană care are harisma înainte-vederii sunt următoarele: persoana respectivă apartine Bisericii lui Hristos, recunoaste ca adevărate toate învătăturile bisericesti, duce o viată de sfintenie, nu "prevede" nimic din ceea ce poate contrazice dogmele sau învătăturile Sfintei Traditii. Pare că Dumnezeu ar fi egoist si nu ar vrea să îi facă părtasi si pe altii acestei harisme. În realitate Dumnezeu nu poate încredinta acest mare dar decât celor care stiu să se folosească de el cu întelepciune. Darul înainte-vederii are rolul de a întări credinta oamenilor si de a-i călăuzi pe calea mântuirii; Dumnezeu nu avea de ce să încredinteze acest dar celor care stau departe de Biserică. Pentru că darul înainte-vederii nu este bun în sine, ci este bun numai în măsura în care este folosit pentru a ajuta mântuirii sufletelor.

Ne vom opri putin asupra câtorva dintre profetiile Sfântului Cosma, marele dascăl al Greciei. Spre sfârsitul secolului al XVIII-lea, principala problemă a grecilor era eliberarea de sub asuprirea turcească. Legat de această asteptare înflăcărată, plină de nădejde, Sfântul Cosma a făcut câteva profetii.

""Când va veni lucrul dorit?" (eliberarea de sub turci - n.n.), l-au întrebat pe sfânt în Tsaraplana Epirului. "Când se vor amesteca acestia", a răspuns sfântul arătând spre cei doi copăcei". [62;197]. Tot despre acest moment, aflându-se în Epir, el a profetit: "Chinurile sunt încă multe. Aduceti-vă aminte cuvintele mele: Rugati-vă, lucrati si răbdati cu tărie. Până ce se va închide această rană a platanului, tinutul vostru va fi în sclavie si nefericire". [62;197]. Si a mai precizat: "Lucrul dorit va veni când două pascalii vor cădea în acelasi împreună" [62;197].

Copăceii s-au amestecat în acelasi an în care s-a închis rana platanului, în 1912, anul eliberării Epirului. În acel an, praznicul Buneivestiri a căzut în aceeasi zi cu praznicul Învierii: odată cu Epirul au fost eliberate si alte regiuni ale Greciei continentale.

Profetiile sfântului au fost legate de subiecte variate: "Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastră nu si le poate închipui. Veti vedea în câmp cărute fără dobitoace alergând mai repede decât iepurele. Va veni vremea în care locul acesta va fi încins cu un fir. Va veni vremea când oamenii vor vorbi dintr-o parte în alta – de pildă, de la Constantinopol în Rusia – ca si cum ar fi în camere apropiate. Veti vedea oameni zburând în cer ca niste păsări si aruncând foc în lume. Câti vor trăi atunci vor alerga la morminte si vor striga: Iesiti voi, cei morti, să intrăm noi, cei vii!" [62;205].

Nu trebuie să credem că profetiile de mai sus sunt făcute prin inspiratie dumnezeiască doar prin faptul că s-au împlinit. Chiar si un om de stiintă al vremurilor respective ar fi putut spune că, mai devreme sau mai târziu, omul ar fi construit masini si avioane de război, că ar fi inventat telefonul sau telegraful, (ar fi fost de ajuns să vadă planurile aparatelor de zbor făcute de Leonardo da Vinci, si si-ar fi dat seama că posibilitatea ca omul să nu zboare cu ajutorul unei masinării perfectionate ar fi fost extrem de mică). Iar pentru vicleanul diavol era la fel de simplu să spună aceleasi lucruri (nu o dată diavolul s-a folosit de tehnică pentru a da credibilitate "profetiilor" sale; a se vedea cazul lui Maurice Berteax căruia un "clarvăzător" i-a prezis - în anul 1874, cu 29 de ani înaintea efectuării primului zbor cu avionul - că va muri ucis de o masină zburătoare).

Sfântul Cosma nu a făcut profetiile legate de descoperirile stiintifice în urma cercetării stiintei. Le-a făcut pentru că asa l-a insuflat Dumnezeu. Dacă s-ar fi folosit de stiintă, i-ar fi fost cu neputintă să stie peste câti ani Epirul va scăpa de sub jugul turcesc.

Una dintre cele mai interesante profetii ale Sfântului Cosma pare a avea legătură directă cu timpul în care trăim: "Va veni vremea când vor conduce lumea lucrurile necuvântătoare si neînsufletite" [62;199]. S-ar putea să fie vorba tocmai de faptul că multi oameni, crestini cu numele, sunt sclavi ai televizorului, în fata căruia îsi petrec ore îndelungate în fiecare zi; si dacă pierd un episod dintr-o telenovelă cad în deznădejde. S-ar putea ca în profetia sfântului să fie vorba despre fanatismul celor care îsi petrec ore întregi în spatiul virtual, fiind sclavii internetului, si în lumea reală nu sunt în stare să se poarte normal nici măcar câteva minute. S-ar putea să fie vorba si de faptul că jocurile pe calculator si desenele animate pline de violentă modelează universul copiilor, întinându-le curătia sufletească . "Oare putem spune că internetul si televizorul conduc omenirea?", s-ar putea întreba cineva. Dacă ne gândim că nici televizorul si nici internetul nu sunt altceva decât lucruri făcute de mintea omenească, nu am avea de ce să ne speriem. Chiar dacă s-ar putea ca, peste o vreme, să fie creat un robot care să poată conduce oamenii, totusi e putin probabil să se ajungă la o asemenea situatie.

Profetia sfântului legată de "lucrurile necuvântătoare care vor conduce lumea" ar putea fi legată de televizor tocmai pentru că oamenii se lasă modelati de exemplele pe care le oferă acesta: de la televizor oamenii învată să vorbească, să se îmbrace, să "iubească", să se relaxeze. Televizorul este un manipulator ideal ale cărui comenzi subtile sunt executate de către oameni "în deplină libertate". Si chiar dacă el transmite vorbele altora, el nu vorbeste.

Profetia ar putea fi legată de internet si pentru faptul că, încetul cu încetul, viata umană este din ce în ce mai legată de operatiunile făcute pe calculator. Si poate că, peste ani si ani, cine va domina internetul va domina în mare măsură viata oamenilor, prin controlul hranei, al mijloacelor de transport, al energiei electrice. Totusi, nu este locul să insistăm aici asupra acestei profetii. Ci vom trece la o altă profetie a sfântului Cosma:

"Răul va veni de la cei cititi [învătati, intelectuali]." [62;200]. Dacă aceasta ar fi fost singura profetie a sfântului, atunci intelectualii (care s-ar fi simtit mustrati în mod direct de această profetie) ar fi putut afirma despre sfânt că este un habotnic si un extremist (mass-media încearcă să ne convingă de faptul că pentru crestini astfel de cuvinte ar trebui să îsi piardă încetul cu încetul conotatia negativă, fiind asemănătoare injuriilor care au fost adresate miilor de sfinti mucenici de către călăii lor).

Una dintre cele mai clare dovezi care arată câtă dreptate a avut sfântul este necredinta intelectualilor, sau mai bine zis reaua credintă a acestora. Ce sunt intelectualii? Sunt oameni care se evidentiază prin nivelul lor intelectual. Nimic nu e rău în asta. Dar rău este că, în cele mai multe cazuri, intelectualii sunt rupti de Biserică, intelectualii au propriul lor dumnezeu si propria lor credintă. Rău este că intelectualii nu vor să îsi folosească talantii primiti de la Dumnezeu spre folosul lor duhovnicesc si spre ajutorul celorlalti, ci îl folosesc în scopuri contrare.

Specifică intelectualilor a fost atitudinea de a fragmenta învătătura Bisericii si de a lua din ea numai ce le convine. Nu este greu să recunoastem originea acestei atitudini în trăsăturile de bază ale ereziilor primelor veacuri. Fără să îsi dea seama, intelectualii repetă demersul rationalist al marilor eretici (totusi, uneori sunt constienti de faptul că îi urmează pe acestia: Carl Gustav Jung a semnat tratatul său Sermones ad Mortuos cu pseudonimul Basilide, celebrul eretic gnostic – cf. [8;140]).

Pe astfel de intelectuali (al căror tipar îl recunostea în "înteleptul" si în acelasi timp ereticul Tolstoi) îi mustra Sfântul Ioan din Kronstdant când spunea că "Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca prin învătătura, minunile, pilda, pătimirile si moartea Sa să reaseze si să mântuiască neamul omenesc, să-l lumineze, să-l curete, să-l înnoiască, să îl înfrumuseteze cu toată virtutea si să-l unească pe veci cu Sine; iar Lev Tolstoi, dimpreună cu scriitorii asemeni lui, cărora nu este număr, s-au arătat si trăiesc pe pământ spre a întuneca, strica prin lipsa lor de Dumnezeu, prin necredinta si anarhia lor, o multime de oameni, care le urmează, le citesc scrierile hulitoare" [33;35-36]. "Da, nu este întelepciune la Lev Tolstoi, cel care a înnebunit cu totul, ci este la Biserica pe care el o calcă în picioare, este la apostoli si la evanghelisti si la toti Sfintii Părinti si Dascăli ai lumii." [33;41].

Iar celor care se îndeletniceau cu întelepciunea cea desartă a acestei lumi, respingând adevărul, marele sfânt le spunea: "Încetati a mai bea apa cea moartă a romanelor si a tuturor cărtilor puturoasei întelepciuni lumesti, care s-au înmultit la nesfârsit. De nu veti asculta, veti rămâne în veac învătati orbi, care nu cunosc calea si în păcatele voastre veti muri si veti mosteni întunericul vesnic. Vă ajunge cât ati râs de adevărurile cele vesnice si vii; cu dragoste vă chemăm în sânul Bisericii – desteptati-vă din trufia păcatului si din hipnoza patimilor pe care noi v-o punem, cu toată dreptatea, pe seamă" [33;41].

Intelectualii au avut o atitudine dualistă în privinta profetiilor legate de viitor. Mai precis, au căutat să nege valoarea profetiilor făcute de sfintii Bisericii si să cerce-teze cu atentie "profetiile" făcute de "misticii" de alte credinte (consider incorectă folosirea termenului mistic în afara teritoriului ortodox; Dumnezeu nu poate fi văzut decât de către cei cărora li Se descoperă El Însusi: fată de crestinii ortodocsi, "misticii" altor religii sunt orbi care au halucinatii vizuale).

Este adevărat că au existat si false profetii puse pe seama sfintilor Bisericii, si la fel de adevărat este că neîmplinirea lor a generat confuzie în mintile celor slabi în credintă. Dar intelectualii nu au fost obiectivi în căutarea lor, nu au încercat să afle care profetii erau autentice si care nu. Ei au vrut să cerceteze profetii de pe un teren religios neutru. Aceasta este atitudinea impusă oricărui cercetător care aspiră la faimă internatională: impartialitatea. Dacă tratezi lucrurile din perspectivă crestină, se consideră că ti-ai pierdut obiectivitatea: filtrul tău crestin a deformat realitatea.

Această obiectivitate a cercetării nu a tinut seama de un criteriu: că lipsa perspectivei crestine poate fi de o mie de ori mai periculoasă decât impartialitatea. Ce au făcut intelectualii (psihologi, sociologi, istorici ai religiilor, etc.)? Au încercat să sondeze adevărurile religioase după propriile lor criterii. Ei au selectat criteriile de judecată a adevărului, de parcă acest lucru ar fi stat în puterea lor.

Există un adevăr al cercetătorilor, al specialistilor. Dar el nu are nimic în comun Adevărul absolut, cu Dumnezeul cel Viu. Nu vom analiza pe larg atitudinea religioasă a intelectualilor. Ci vom observa că linia pe care au mers ei în cunoasterea religioasă a fost urmată de către marea masă de oameni, care s-a lăsat călăuzită de către niste păstori orbi.

Ne vom opri atentia asupra unui singur aspect: cercetările migăloase i-au făcut pe intelectuali să ajungă la concluzia că profetii si profeti au existat în toate marile religii ale lumii. Impartialitatea stiintifică le-a fost cea mai bună barieră pentru a ajunge la adevăr. Respingând învătătura crestină, ei au respins si darul discernământului cu care Dumnezeu îi binecuvântează pe crestini. Impartialitatea, considerată piatră de temelie a cercetării lor, a fost prăpastia care i-a împiedicat să deosebească între falsele si adevăratele minuni, între falsele si adevăratele profetii.

Interesul manifestat de intelectuali fată de minunile si profetiile existente în alte spatii religioase a fost molipsitor: ceilalti s-au grăbit să afle cât mai multe despre acest subiect, cu o foame care trăda nu numai dorintă de cunoastere, ci si dorintă de senzational (combinată nu de putine ori cu dorinta de a acumula cât mai multe subiecte pentru discutii sterile; se observă o atitudine comună cu cea a gospodinelor care "vânează" telenovele).

Vom atinge un punct extrem de important în problematica profetiilor contemporane: este vorba de tema cutremurelor, o temă căreia i se acordă astăzi din ce în ce mai multă atentie.

În Sfânta Scriptură există câteva referiri la cutremure. La răstignirea Mântuitorului "pământul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat" (Matei 27;51). Când îngerul Domnului a prăvălit piatra de la mormântul în care fusese pus trupul Mântuitorului, "s-a făcut cutremur mare" (Matei 28;2).

"La miezul noptii, Pavel si Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temnită îi ascultau. Si deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temnitei si îndată s-au deschis toate usile si legăturile tuturor s-au dezlegat" (Fapte 16; 25-26).

Putem vedea în aceste trei exemple o dovadă a faptului că acest fenomen, inclus în categoria fenomenelor naturale si considerat a nu avea decât cauze stiintifice, poate avea si altfel de cauze.

Crestinii stiu că nimic nu se întâmplă fără rost, că de fapt nu există întâmplare. Chiar dacă de multe ori oamenii nu înteleg pentru ce au loc anumite cutremure sau inundatii, în toate se manifestă o rânduială dumnezeiască. Si tocmai pentru că este dumnezeiască si nu omenească, oamenii nu o pot cerceta cu aceeasi curiozitate cu care cercetează lucrul mâinilor lor. Sau, chiar dacă o cercetează cu înfumurare, ajung la concluzii gresite. Voia lui Dumnezeu se descoperă numai celor smeriti, celor sporiti în virtute, celor care merg pe calea mântuirii. Ceilalti confundă cugetul lor cu cugetul lui Dumnezeu.

De ce există psihoza cutremurelor? Pentru că oamenii sunt constienti de faptul că preferă păcatul virtutii, că aleg răul în locul binelui. Si le este teamă că pedeapsa lui Dumnezeu va cădea asupra lor, cu aceeasi urgie cu care a căzut asupra celor din Sodoma si Gomora.

Pe unii oameni nu îi interesează nici referinta scripturistică la cutremurul de la răstignirea Mântuitorului (care a arătat că întreaga creatie a simtit ecoul mortii lui Hristos), si nici referinta la cutremurul care a avut loc atunci când îngerul a prăvălit piatra de la mormânt. Pe acei oameni nu îi interesează că Hristos a Înviat, si că fiecare dintre noi va învia, spre răsplată sau spre osândă. Pe acei oameni îi interesează numai profetiile Sfintei Scripturi legate de pedepsirea păcătosilor la sfârsitul lumii. Pentru că, desi ei au ales calea păcatului, glasul constiintei îi mustră încă. Si chiar dacă nu vor să se îndrepte, totusi se tem de pedeapsa pe care o merită.

Mântuitorul a fost întrebat de ucenici când va veni sfârsitul lumii: "Spune nouă când vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfârsitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeti să nu vă amăgească cineva. Căci multi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, si pe multi îi vor amăgi. Si veti auzi de războaie si de zvonuri de războaie; luati seama să nu vă speriati, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârsitul. Căci se va ridica neam peste neam si împărătie peste împărătie si cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire si veti fi urâti de toate neamurile pentru numele Meu." (Matei 24; 3-9). Prigoana suferită de Biserică în tările comuniste, si în mod special în Imperiul Rusesc, oferă o imagine palidă a prigoanei finale.

Până la această prigoană sângeroasă, chiar dacă vor fi războaie sau cutremure, ele nu vor fi clipele sfârsitului. Pe oameni nu îi sperie însă numai judecata finală, îi sperie si momentele care o vor preceda.

"Si în ceasul acela s-a făcut cutremur mare si a zecea parte din cetate s-a prăbusit si au pierit în cutremur sapte mii de oameni, iar ceilalti s-au înfricosat si au dat slavă Dumnezeului cerului." (Apoc. 6; 11-13). "S-a făcut cutremur mare, asa cum nu a fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic" (Apocalipsa 6; 16-18).

Este clar că, în cele din urmă, sfârsitul lumii va veni. Dar crestinii nu au de ce să îl astepte cu spaimă. Celor ce au crezut cu adevărat în Hristos, sfârsitul le va fi spre împlinire, spre bucurie vesnică în dragostea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie să se teamă că vine sfârsitul, nu trebuie să se molipsească de disperarea sectantilor a căror propovăduire nu are în centru dobândirea raiului si unirea cu Hristos, ci spectacolul apocaliptic.

Totusi, cugetarea la sfârsitul lumii poate izgoni moleseala, poate alunga trândăvia care vrea să pună stăpânire pe inimi. Pentru a aprinde râvna crestinilor pentru mântuire, Sfântul Cosma Etolianul spunea: "Cerul care se vede, pământul si toate vor arde si lumea va muri. Când vor face acestea? Hristosul meu spune că acum ele se apropie repede, a ajuns cutitul la os. Se vor face dintr-o dată, ar putea să se facă si în noaptea asta. Oare n-au si început deja? Nu vedeti cum au pierit animalele voastre, recoltele voastre? Cum izvoarele si râurile s-au întors? Azi ne lipseste una, mâine alta si Dumnezeu ni le dă tot mai putin, iar noi, ca niste nesimtiti, nu ne gândim la ele. Vă spun iarăsi un lucru si vă îndemn: chiar dacă cerul s-ar coborî jos si pământul ar urca sus, chiar dacă lumea întreagă va pieri, cum are să piară azi-mâine, să nu vă îngrijiti ce va face Dumnezeu. De vă va arde trupul vostru, de vi-l va prăji, dacă vă va lua lucrurile voastre, să nu vă îngrijiti: dati-le, că nu sunt ale voastre. De suflet si de Hristos aveti nevoie. Chiar dacă lumea întreagă ar cădea, nu v-ar putea lua acestea două, numai dacă nu le veti da de bunăvoie. Acestea două să le păziti, ca să nu se întâmple să le pierdeti" [62;139-140].

Îndemnându-i pe crestini să se roage, Sfântul Cosma îi sfătuia: "să o facem mijlocitoare, ca să mijlocească la Hristos, pe Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu, fiindcă Fiul ei e mânios pe noi pentru prea multele noastre păcate si vrea să ne piardă. Ce mai asteptăm, fratilor? Azi-mâine vine sfârsitul lumii, de aceea alergati să vă îndreptati" [62;113].

Au trecut mai mult de două sute de ani de când au fost rostite aceste cuvinte, si sfârsitul lumii nu a venit. Cei care însă au cugetat la sfârsitul lumii si si-au îndreptat vietile prin pocăintă, acum se bucură de desfătările raiului. Iar cei care au râs de cuvintele Sfântului Cosma, si au rămas robi păcatului, au gustat deja din întunericul Apocalipsei.

Tot asa cum în primele secole ale Bisericii unii crestini asteptau sfârsitul lumii ca sfârsit al prigoanelor sângeroase pornite de către împăratii păgâni, si asteptarea sfârsitului le-a sporit râvna spre cele duhovnicesti, tot asa si astăzi unii crestini pot cugeta la apropierea sfârsitului: cu atât mai mult cu cât lumea nu vrea să meargă spre mai bine, ci spre mai rău.

Este adevărat si faptul că înmultirea păcatului si împutinarea crestinilor care duc viată curată e un semn al apropierii sfârsitului. Un părinte cu viată sfântă a profetit că, atunci când nu va mai fi potecă de la un om la altul (adică atunci când se va răci dragostea dintre oameni), va veni sfârsitul. Vedem astăzi că, desi s-au înmultit mijloacele de comunicare, că desi prin internet si prin telefonia mobilă oamenii îsi trimit sute de mesaje, aceste mesaje exprimă multă, foarte multă superficialitate. Si, chiar când aceste mesaje contin declaratii de dragoste, e vorba de cele mai multe ori de o dragoste pătimasă, de o dragoste carnală: dragostea curată e stâlcită de tot felul de caricaturi.

În slujba sa, Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, marele făcător de minuni, este numit sfânt "al vremurilor de pe urmă". Trebuie să tinem seama si de acest fapt: că lumea va exista atâta vreme cât va exista Biserica. Si că, atunci când credinta se va împutina, va veni sfârsitul. Lumea nu are rost fără Biserică. Lumea care respinge, defăimează si prigoneste Biserica, pe fată sau pe ascuns, îsi scrie singură condamnarea la moarte. Putem spune chiar că o astfel de lume este sinucigasă.

De nimic altceva nu trebuie să se îngrijească drept-credinciosii, decât de unirea cu Hristos. Cei uniti cu Hristos pregustă bucuriile raiului încă din viata pământească si pe acestia, chiar dacă sfârsitul lumii va veni, mai devreme sau mai târziu, nu îi poate atinge nici disperarea si nici groaza apocaliptică. Cuvintele din Crez – "Astept Învierea mortilor si viata veacului ce va să fie..." nu arată nici disperare, nici frică. Cine rosteste Crezul are inima plină de nădejde în Dumnezeu, în Cel care poartă de grijă tuturor celor care Îl cinstesc.

Cei uniti cu Hristos nu se lasă molipsiti de psihoza cutremurelor. Ei stiu că Dumnezeu are grijă de fiecare în parte. Ei nu se tem de cutremure sau de alte necazuri, ci se tem numai să nu păcătuiască, să nu se îndepărteze de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur rezuma foarte frumos filosofia crestină despre înfruntarea necazurilor: "Nimic nu apleacă sufletul atât de mult spre iubirea de întelepciune ca necazul" [59;58]. Si mai spunea că "darul de a suferi este mai mare decât darul de a învia mortii, pentru că făcând cineva minuni, îi rămâne dator lui Dumnezeu, pe când dacă cineva suferă, acestuia Dumnezeu îi rămâne dator" [59;265].

Chiar dacă ar fi cutremure, crestinii adevărati nu au de ce să se teamă. Pentru că stiu că nici un cutremur nu poate avea loc fără îngăduintă dumnezeiască.

Si dacă sfârsitul lumii nu stie nimeni dintre oameni când va avea loc, la fel este si cu cutremurele care îl vor preceda. Acest lucru îl stie numai Dumnezeu.

Iar profetii de ocazie, care anuntă cu disperare cutremure numai pentru a a se afla vreme de câteva zile în atentia opiniei publice (si pentru a produce tulburarea care, transformându-se în deznădejde, îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu), nu sunt decât apostoli ai diavolului.

Oamenii trebuie să nu se lase speriati de zvonurile de cutremure. Oamenii trebuie să înteleagă că falsii profeti nu pot fi mesagerii lui Dumnezeu. Chiar dacă afirmă că vorbele lor sunt inspirate de Dumnezeu, chiar dacă afirmă că au primit misiunea sfântă de a-i chema pe oameni la pocăintă. Din Sfânta Scriptură aflăm că diavolul încearcă să imite lucrarea lui Dumnezeu, pentru a câstiga încrederea oamenilor.

Chemarea la pocăintă rostită de falsii profeti nu poate aduce roade duhovnicesti, chiar dacă pare asemănătoare cu chemarea la pocăintă pe care o rosteste Biserica.

Oamenii nu s-au învătat minte. Desi au fost mintiti în nenumărate rânduri de tot soiul de falsi profeti, care au anuntat mari dezastre, cutremure, potop sau chiar sfârsitul lumii, totusi ei continuă să aibă încredere în acesti vizionari rătăciti. Vina nu este numai a vizionarilor. Dacă lumea nu i-ar asculta, poate că ei s-ar retrage în vârf de munte sau prin păduri, să sperie ursii si lupii cu mesajul lor. Lumea îi ascultă pentru că se teme de sfârsit. Lumea îi ascultă pentru că se teme de pedeapsa pe care o cheamă asupra ei, păcătuind.

Profetii de ocazie nu au de unde să stie nici când va veni sfârsitul, si nici când vor veni marile cutremure. Chiar dacă unele cutremure au fost anuntate cu putin timp înainte ca ele să aibă loc, aceasta s-a datorat faptului că miscarea plăcilor tectonice are loc înainte ca oamenii să simtă cutremurul. Stiind ce se întâmplă în adâncurile pământului, diavolul putea presupune data aproximativă la care oamenii vor simti cutremurul. Dar de cele mai multe ori s-a înselat. Ar fi fost normal ca oamenii să nu mai dea crezare profetiilor pe care el le-a făcut prin mesagerii săi. Si totusi nu a fost asa. Oamenii s-au încăpătânat să creadă profetiile acestor vizionari. Ba, mai mult, atunci când, pentru o scurtă perioadă de timp acestia au dispărut din atentia mass-mediei, oamenii s-au dus să îi caute. Chiar dacă stiau că păcătuiesc făcând aceasta.

Cei care sunt curiosi să afle care sunt profetiile vizionarilor ar trebui să cunoască modul în care profetii adevărati pot fi deosebiti de falsii profeti.

Câtă vreme cineva se află în afara Bisericii, deci este rupt de Trupul lui Hristos, nu poate primi semne de la Dumnezeu. Are Dumnezeu destui robi cu viată sfântă prin care poate chema poporul la pocăintă, si nu are nevoie de suflete întinate cu noroiul ereziei sau al păgânătătii.

Câtă vreme cineva afirmă despre sine că este fiu al Bisericii, că este urmas al Sfintilor făcători de minuni, si făcându-si reclamă dovedeste iubire de sine, iarăsi nu poate fi vas ales al lui Dumnezeu. Domnul nu intră cu forta în inimile oamenilor, si în inimile celor mândri nu are loc, oricât de insistent ar fi chemat. Hristos izgoneste mândria, nu o poate trece cu vederea. Pentru că mândria este dovada credintei în propriile puteri si a lipsei de nădejde în puterea lui Dumnezeu.

Câtă vreme cineva spune că este crestin-ortodox, dar profetiile sale contrazic învătătura Bisericii, el este lup în piele de oaie.

Semnele deosebirii între robii lui Dumnezeu si falsii profeti sunt clare. Dacă oamenii ar tine cont de ele, nu ar mai risca să cadă în prăpastie.

Falsii profeti încearcă să îi convingă pe oameni că în Biserică nu mai există sfinti, nu mai există sfintenie, si de aceea Dumnezeu îsi revarsă harul său asupra celor care au o credintă diferită de cea ortodoxă.

Să citească acesti potrivnici ai lui Dumnezeu despre zecile despre profetii pe care le-a făcut părintele Porfirie, marele sfânt grec al vremurilor noastre. Si să îsi dea seama că în fata acestuia "vizionarii făcători de minuni" care stau departe de Biserică sunt ca niste cocosi în fata vulturului. Să înteleagă acesti potrivnici că, oricât de puternică ar fi lupta diavolului contra credintei ortodoxe, Biserica nu va putea fi îngenuncheată. Ortodoxia va avea până la sfârsitul veacurilor mărturisitorii ei pe care Dumnezeu îi va povătui pe calea sfinteniei.

Crestinii nu trebuie să meargă la ghicitori sau să citească despre profetiile falsilor vizionari, gândindu-se că, după ce îsi satisfac curiozitatea, se vor pocăi de greseala lor. Nu trebuie făcută nici o concesie diavolului si curselor sale.

Sfântul Cosma Etolianul le spunea crestinilor din vremea sa: "Stii, fratele meu, cum te vrea Dumnezeu? Asa cum tu nu vrei ca femeia ta să aibă legătură cu altul, asa si de la tine Dumnezeu vrea să nu ai nici o parte cu diavolul. Esti multumit ca femeia ta să desfrâneze cu altul? - Nu. O dată pe săptămână? - Nu. – De două ori pe lună? – Nu. – O dată pe an. – Nu. – O dată la zece, cincisprezece ani? – Nu. Nu vrei ca altul să îti sărute femeia? Asa si de la tine, fratele meu, Dumnezeu vrea să nu ai nici o legătură cu diavolul" [62;124].

Să îi lumineze Dumnezeu pe cei care merg la ghicitori sau cred în profetiile falsilor vizionari să se lepede de rătăcirea lor, si să nu mai cadă în cursele întinse de diavol nici măcar o dată pe zi; si nici măcar o dată pe lună sau pe an.

Să le dea puterea de a căuta adevărul în Biserică, si să îi ajute să meargă pe calea pe care au mers toti păcătosii care prin pocăintă au devenit sfinti.

Scripturile Noii Ere sau pervertirea Evangheliilor

"Este o grea responsabilitate să afirmi despre actualul Nou Testament, care stă la baza tuturor bisericilor crestine, că este deformat si falsificat, dar nu se află religie mai înaltă decât adevărul." [17;85]

Edmond Bordeaux Szekely

"Nici o carte nu vă poate învăta adevăruri mai profunde ca Evangheliile. Veti răspunde: "Le-am citit, dar nu am găsit nimic în ele. De aceea căutăm acum în alte religii: chineză, hindusă, japoneză, musulmană... ". Bine, dar aceasta o faceti pentru că nu ati înteles nimic din nemăsurata Întelepciune care se află în Evangheliile scrise pentru voi, si căutati Lumina în alte învătături, ce nu vă sunt destinate!

Da, stiu, sunteti sătui de texte cunoscute, vreti să schimbati putin hrana. Dar este periculos să o căutati în învătături pe care nu le întelegeti, care nu sunt făcute pentru structura voastră, pentru mentalitatea voastră. Ceea ce este pentru voi este învătătura lui Hristos. Dar nu ati citit-o serios si nici nu ati meditat suficient asupra ei. Căutati altceva, bine, dar în ce scop?

Adesea urmăm o învătătură orientală pentru a ne mândri în fata altora, pentru a le arunca praf în ochi sau, pur si simplu, pentru a ne singulariza în fata propriilor nostri ochi. Dar aceasta nu serveste la nimic, aceasta dovedeste doar că iubim extravagantele si nu simplul adevăr. Îl părăsim pe Hristos, dar pentru a urma pe cine?" [7;166].

Citatul reprodus mai sus nu îi apartine vreunui părinte duhovnicesc cu viată sfântă, îngrijorat de apostazia contemporană. Nu îi apartine nici măcar vreunui crestin ortodox, îndurerat de cresterea numărului celor care dispretuiesc Evanghelia înainte de a încerca să îi afle valoarea. Ci îi apartine celebrului întemeietor al Fraternitătii Albe Universale, Omraam Mikhael Aivanhov, un alt "înainte-mergător al Antihristului", si face parte din lucrarea Un nou înteles al Evangheliilor.

Fragmentul lasă impresia unei ancorări în cunoasterea Sfintelor Scripturi si pare un îndemn adresat celor care vor să caute adevărul pe meleaguri străine să renunte la aceste tentative (desi din el reiese ideea că învătătura lui Hristos nu este valabilă si pentru cei care au o altă "structură spirituală"; dar Hristos S-a întrupat pentru mântuirea tuturor oamenilor, si nu a trasat o hartă care să îi delimiteze pe alesii săi de ceilalti oameni).

Întreaga învătătură a lui Omraam este cât se poate de pacifistă, plină de cuvinte precum sperantă, Dumnezeu, dragoste, liniste, credintă. Multi crestini consideră că au găsit în povetele sale resursa necesară pentru a-si schimba viata, pentru a merge pe calea păcii si armoniei, purtându-L pe Hristos în suflete. Dar învătătura Fraternitătii Albe, ca toate "noile învătături" prin care se descoperă "noi întelesuri" ale Sfintelor Scripturi sau ale credintei crestine, este o perfidă deformare a adevărului.

Vom exemplifica această afirmatie cu comentariul pildei fecioarelor neîntelepte: ""Vegheati, căci nu cunoasteti nici ziua, nici ora", zice mirele. Vegheati, aceasta nu înseamnă "nu dormiti", căci fecioarele erau adormite, atât cele întelepte, cât si cele nechibzuite, si-n pildă nu se spune că era o greseală. Vegheati, aceasta înseamnă: fiti în veghere spirituală, căci nu stiti nici ziua, nici ora când mirele va veni. Ori, mirele vine în fiecare zi, iar în zilele în care candela voastră nu are ulei, nu puteti intra să participati la festinul la care el vă va invita. Dar dacă veti avea acest ulei, veti intra în sala de sărbătoare si veti fi cuprinsi de bucurie; toată lumea în jurul vostru se va mira si se va întreba ce vi s-a întâmplat de sunteti atât de fericiti si iluminati... (ce este antihristic în acest pasaj? Nimic; dar acest pasaj - si multe altele asemenea - contine explicatii sau lămuriri pline de otrava rătăcirii - n.n.) Acum vă voi prezenta această pildă sub un aspect practic. Dacă cu cele cinci fecioare (degetele de la mâna dreaptă) veti atinge lampa (plexul solar) si veti medita asupra unor subiecte elevate si divine veti reumple această lampă cu Forte si Energii pe care le veti putea utiliza mai târziu (...) Vă voi indica încă o metodă. Veti alege un arbore gros (stejar, fag, mesteacăn...) si vă veti rezema de el, punându-vă mâna stângă la spate, cu palma spre trunchiul arborelui, si palma mâinii drepte pe plexul solar. Vă veti concentra pe energia arborelui, pe care vă veti strădui s-o primiti prin mâna stângă si să o deversati prin mâna dreaptă în organism (...)

În loc să preparati uleiul alchimistilor, pentru care unii au pierdut averi, si-au ruinat sănătatea fără să poată obtine nimic, niciodată, este preferabil de mers într-o pădure, să întâlnim arborii, să le vorbim. (...) Comunicarea cu Spiritele arborilor este o artă pe care o posedau vechii preoti celti. Acum, oamenii au pierdut secretul regenerării lor si întelegerii Limbajului universal, limbajul fiecărui lucru din natură; el trebuie regăsit" [7;140].

Am reprodus acest lung citat mai ales pentru cei care au obiectii fată de rostul poruncii Bisericii de a nu citi cărti eretice. Dacă în exemplul de fată amprenta păgână a iesit la iveală, în alte cazuri ea nu poate fi sesizată decât de către crestinii cu solide cunostinte teologice.

Să observăm una dintre strategiile clasice ale diavolului de a atrage în amăgire: dacă în carte ar fi fost vorba direct de tehnicile de energizare sau de comunicarea cu "spiritele arborilor" poate că unii cititori ar fi fost mai circumspecti. Dar înselarea a avut aici patru etape: prezentarea pildei evanghelice cu o scurtă referintă exegetică "nevinovată", initierea în tehnica de energizare prin meditatie, folosirea energiei arborilor si "comunicarea" magică cu spiritele acestora.

De multe ori crestinii se lasă înselati de comentariile făcute Sfintelor Scripturi într-un limbaj modern, usor ac-cesibil, si, păcăliti fiind de spiritul pacifist în care sunt scrise astfel de cărti (în care Hristos nu este hulit direct, ci numai indirect, negându-I-se dumnezeirea), se angrenează în tot felul de practici oculte care de care mai "nevi-novate".

Una dintre metodele cel mai des folosite de diavol pentru a atrage lumea în înselare este prezentarea întunericului drept lumină, a minciunii drept adevăr. Părintele diacon P.I. David observa că ideologia new-age "se constituie într-o mare provocare pentru crestinism, nu numai fiindcă se propagă cu atâta fortă, ci mai ales fiindcă atacă crestinismul, desi îsi anexează fâsii mari din mostenirea crestină, începând cu Biblia" [20;424].

New-age-istii nu au putut nega în totalitate valoarea învătăturii crestine, si atunci s-au grăbit să Îl includă pe Hristos în panteonul Marilor Maestri.

Dacă Hristos ar fi fost un mare Învătător, atunci era firesc ca în învătătura Sa să se găsească puncte comune cu gândirea neo-păgână, să se poată face paralele care să sugereze că Noua Eră nu neagă mesajul lui Hristos, ci îl continuă si îl împlineste. Asa cum Legea Nouă a împlinit Legea Veche.

În afara comentariilor scripturistice făcute prin prisma întelegerii neopăgâne (precum cele făcute de Omraam, care a avut destui confrati), nu s-au putut găsi prea multe alte idei comune Noului Testament si ideologiei revolutionare a Noii Ere. Una dintre explicatiile invocate a fost următoarea: dacă în Noul Testament nu se găseste decât un număr redus de astfel de idei comune, aceasta se datorează faptului că Biserica a cenzurat Scriptura după propriile interese.

Un exemplu: învătătura despre reîncarnare a fost scoasă din Noul Testament, desi câteva pasaje care sustin teoria reîncarnării au scăpat necenzurate (cât de puerilă este argumentarea teoriei reîncarnării cu citate scripturistice îsi poate da seama oricine a înteles că Fiul lui Dumnezeu S-a Întrupat pentru a le arăta oamenilor calea prin care să intre în Împărătia Cerurilor; că după moarte ne asteaptă vesnicia, si că în functie de faptele noastre vom ajunge în rai sau în iad). "În anul 325 după Christos, împăratul roman Constantin cel Mare si mama sa, Elena, au scos referirile la reîncarnare din Noul Testament. La întrunirea din anul 553 după Christos, al doilea Conciliu din Constantinopol a confirmat această actiune si a declarat conceptul de reîncarnare drept Erezie. Se pare că ei considerau că acest concept ar putea slăbi puterea tot mai mare a Bisericii, întrucât oferea oamenilor un timp mult prea îndelungat în care să-si poată găsi salvarea. Totusi, referintele initiale se aflaseră acolo; primii părinti ai Bisericii acceptaseră conceptul de reîncarnare" - Brian Weiss [60;22].

Cei care îsi pot imagina că Părintii de la Sinodul I Ecumenic puteau să deformeze Scriptura nu au idee cine anume erau acesti Părinti. Multi dintre ei erau oameni cu viată sfântă; între ei se afla Sfântul Spiridon al Trimitundei, marele făcător de minuni. Dar si fără ierarhi ca Sfântul Spiridon, tot nu aveau Părintii cum să modifice Scripturile. Cea mai clară dovadă că nu s-a cenzurat nimic se obtine prin cercetarea comparativă a textelor scripturistice din Noul Testament cu a manuscriselor anterioare secolului al patrulea. Această cercetare dovedeste că textele sunt identice. Numai că putini oameni au atâtea cunostinte lingvistice încât să poată face o astfel de cercetare. De altfel, pe aceasta s-au si bazat cei care au relansat suspecta idee că ceea ce ne învată Scriptura actuală e diferit de ceea ce a învătat Hristos.

New-age-istii au fost incapabili să dovedească cu documente această idee. Nu au avut curajul să falsifice chiar una dintre Evangheliile canonice, căci orice fals ar fi fost usor de demonstrat. Dar ce au făcut a avut roade asemănătoare...

Vreme de aproape două milenii textele apocrife au circulat în cercuri restrânse. Ereticii încercau să îsi legitimeze inovatiile folosindu-se de argumente din scrierile apocrife a căror autenticitate era negată de Părintii Bisericii. În tentativa de a atrage în rătăcire un număr cât mai mare de fii ai Bisericii, vrăjmasul a încercat să speculeze încrederea crestinilor în textele sfinte si să scoată la iveală "Scripturi" fabricate artificial. Punând astfel ereziile sub numele unor Sfinti Apostoli, ucenici ai Mântuitorului, acestea s-au dovedit mai usor de digerat de către oamenii care, dacă nu ar fi avut încredere în Apostolii sub al căror nume apăreau respectivele scrieri, nu s-ar fi îndepărtat de învătătura traditională a Bisericii.

New-age-istii s-au folosit de textele apocrife gnostice deoarece au găsit în ele punctele comune de care aveau nevoie. Motivatia este simplă. Duhul întunericului care stă în spatele Miscării New-Age este acelasi cu duhul care a inspirat scrierea scripturilor gnostice.

Sfântul Irineu, în celebra sa lucrare Împotriva ereziilor, spunea despre cei care răspândeau scrieri apocrife că "acestia, netemându-se de nimic si publicând scrieri plăsmuite după capul lor, se laudă că detin mai multe evanghelii decât există. Ei au ajuns la o asemenea îndrăzneală încât numesc "Evanghelia adevărului" o lucrare compusă de ei foarte recent si care nu se acordă deloc cu datele din Evangheliile apostolilor. Nici măcar Evanghelia nu poate fi ferită, în cazul lor, de blasfemie" [64;14].

Înainte de a analiza astfel de texte rătăcite sunt necesare câteva precizări. Evangheliile si Epistolele Noului Testament sunt insuflate de acelasi Duh Sfânt. Nu există nici o contradictie dogmatică între aceste texte sfinte. Si nici nu putea exista, deoarece "autorii lor", Sfintii Apostoli, nu scriau după mintea lor, nu scriau propriile lor păreri, ci scriau adevărul care le era inspirat de către Duhul Sfânt.

Până ca Biserica să stabilească care anume texte sunt autentice si care nu, au mai circulat si alte câteva scrieri puse sub numele Sfintilor Apostoli. Dar nepotrivirile dintre acestea si scrierile care erau păstrate cu sfintenie în Biserică au determinat excluderea celor a căror origine era neclară si care contineau învătături dubioase. Sfintii Apostoli nu aveau cum să deformeze învătătura pe care o primiseră din aceeasi sursă. Hristos nu a propovăduit adevăruri cu două fete, ci un singur adevăr: cel care a fost propovăduit mai apoi de către apostoli în toată lumea.

Pentru un crestin găsirea unor cât de mici nepotriviri între Noul Testament si un text despre care se sustine că este de origine apostolică ar trebui să fie un argument suficient pentru a întelege că textul din urmă nu este autentic.

Considerăm că cei care caută să pună pret pe astfel de texte se deschid de bună voie înselării si ajung la o opinie total deformată asupra persoanei Mântuitorului. Michael Grosso, de pildă, citind în pseudo-Evanghelia după Filip că Hristos o săruta deseori pe Maria Magdalena, a tras concluzii despre viata sexuală pe care ar fi dus-o Mântuitorul. Această pseudo-Evanghelie după Filip face parte din textele Bibliotecii de la Nag-Hammadi, găsite în anul 1945, a căror scoatere la iveală a avut un răsunet mondial. Un număr mare de manuscrise gnostice au fost dezgropate atunci, datarea lor fiind aproximată la anii 350-400 după Hristos. Se presupune că originalele ale căror copii au fost descoperite acolo fuseseră redactate după sfârsitul primului secol. În afară de Evanghelia după Filip, între textele găsite la Nag-Hammadi se mai aflau si Evanghelia după Toma, Evanghelia după Maria, Evanghelia egiptenilor si Evanghelia adevărului.

Cel mai cunoscut text de la Nag-Hammadi este Evanghelia după Toma, care a beneficiat de o largă răspândire în mediile new-age-iste. O primă întrebare este următoarea: dacă textul este autentic, de ce nu a fost inclus până acum de către Biserică între textele canonice? Doar Dumnezeu nu tine lumina sub obroc. Dacă scrierea i-ar fi apartinut Sfântului Apostol Toma, cu sigurantă Părintii Bisericii ar fi cercetat-o si ar fi tâlcuit-o alături de Sfintele Evanghelii.

Să presupunem că Evanghelia după Toma ar fi fost cunoscută într-un mediu foarte restrâns si că, asa cum pretind autorii new-age-isti, vremea ca acest text important să fie cunoscută a sosit. Dar contine ceva important această evanghelie? Cercetătorul american Douglas Groothuis observa că un număr mare de "rostiri" din ea (48 din cele 114 pe care le contine) se pot regăsi în Noul Testament. Preluarea a adus doar mici modificări.

Rostirile care contin ceva nou sunt impregnate de o mentalitate gnostică: "Iisus a spus: Cel care caută să nu înceteze căutarea până ce găseste; si, când va găsi, el va fi uluit, el se va minuna si el va domni peste Totul" - rostirea 2 [65;19]. "Mama m-a născut, dar adevărata Mamă mi-a dat viată." - rostirea 101 [65;41] (tema Mamei ceresti este des întâlnită în literatura new-age).

Găsim între rostiri un citat care pare scos din textele panteiste hinduse: "Eu sunt întregul. Întregul a iesit din mine. Întunericul a ajuns la mine. Tăiati lemne: eu sunt acolo. Ridicati o piatră si mă veti găsi acolo" - zicerea 77 [65; 37].

Mai reproducem un singur citat, care arată incompatibilitatea clară dintre învătătura propovăduită de Fiul lui Dumnezeu si cea pe care o întâlnim în pseudo-Evanghelia după Toma: "Acolo unde sunt trei zeităti, ele sunt doar zeităti. Acolo unde sunt două sau una, eu sunt cu ea." - rostirea 30 [65;27]. Considerăm că după reproducerea citatului de mai sus încercarea de a dovedi autenticitatea acestui text este inutilă.

"Cât priveste asa-zisa "evanghelie" a lui Toma - ne spune Părintele Ioan Filaret - faceti o comparatie între această "evanghelie" si celelalte Evanghelii si cărti ale Noului Testament si singuri veti observa totala deosebire care există între ele, pentru că nu sunt scrise în acelasi duh al adevărului" [22;26].

În Evanghelia Vărsătorului, este prezentată o fantomatică ceremonie initiatică prin care Iisus ar fi devenit Hristosul: "Frate, omule, cel mai brav dintre oameni, ai trecut cu bine toate testele templului. De sase ori ai fost judecat în fata dreptătii; de sase ori ai primit cele mai înalte onoruri care se pot da omului; acum esti gata să primesti ultimul grad. Asez această diademă pe fruntea ta si în Marea lojă a cerurilor si a pământului de-acum esti Cristosul. Acesta este marele tău ritual de Paste. De-acum nu mai esti un aspirant, ci un maestru al mintii" [26;189].

Un text similar cu Evanghelia Vărsătorului a avut si are o mare popularitate în spatiul new-age-ist: este vorba despre Viata Sfântului Issa (publicată de Nicolae Notovici), asa-zisa relatare a vietii lui Iisus în intervalul dintre 12 si 30 de ani ("anii pierduti"). Faptul că există oameni care cred că Iisus a plecat într-o călătorie initiatică în Orient dovedeste clar că ei nu se multumesc să găsească adevărul mântuitor în Sfânta Scriptură, ci caută să găsească "adevăruri" prefabricate în tot felul de texte care satisfac "necesitătile" lor spirituale, adevăruri comode care să poată fi venerate ca idoli.

Apostatii contemporani caută să deformeze în fel si chip întelegerea persoanei Mântuitorului pe care o propovăduieste Biserica, să nege dumnezeirea Sa si să o înlocuiască cu diferite atribute înselătoare, între care cel de "Mare Maestru al tuturor timpurilor" a avut un real succes. Crestinii s-au lăsat mai usor ademeniti de diferite forme de neopăgânism care nu treceau cu vederea existenta lui Hristos, ci doar propuneau o altă interpretare a mesajului Său. New-age-istii au speculat această situatie (dacă ar fi făcut abstractie de El, misionarismul lor ar fi fost mult îngreunat), încercând ca Noul Hristos să nu mai aibă aproape nimic în comun cu Hristosul Noului Testament.

David Spangler, lider marcant al Erei Vărsătorului, afirma foarte pragmatic că "este natural să nu ne satisfacă si să nu avem nevoie de un Cristos vechi. Ne trebuie ceva mai bun decât prezintă crestinismul traditional. Avem nevoie de un Cristos cosmic, universal, un Cristos al Noii Ere" [26;205]. Si acest Cristos al Noii Ere este prezentat într-o multime de cărti, într-o multime de ipostaze (chiar dacă aceste ipostaze sunt foarte deosebite între ele, unele dintre ele continând nu numai elemente care contrazic Sfintele Scripturi, ci chiar si studiile istorice).

Stewart Easton, constientizând ca multi alti autori neopăgâni diferenta dintre învătăturile crestine si noile abordări ale persoanei lui Hristos, încerca să justifice superioritatea celor din urmă (în mod particular viziunea steiner-istă) prin existenta unui criteriu ultim al adevărului: "Trebuie să subliniem că antropozofia se bazează pe revelatiile lui Steiner din Cronicile Akashice, iar învătăturile sale nu reprezintă nicidecum o interpretare a Bibliei" [26;193].

Despre des invocatele cronici akashice se afirmă că ar fi un fel de memorie a timpului, un fel de peliculă imaterială pe care se imprimă fiecare clipă a istoriei. Se spune că la aceste cronici au acces numai initiatii, ceilalti oameni având datoria de a primi fără rezerve adevărurile la care nu au acces în mod direct. Despre aceste cronici ar trebui să ne dăm seama că sunt lucrări ale diavolului chiar numai prin faptul că neagă învătătura propovăduită de Hristos (totusi, unele viziuni akashice sunt reale – diavolul fiind destul de bătrân ca să cunoască amănunte din istoria neamului omenesc si destul de tânăr ca să si le aducă aminte si să le transmită ucenicilor săi).

Un alt text care s-a bucurat de o bună primire printre "crestinii" care cochetează cu neopăgânismul este asa-zisa Evanghelie eseniană a păcii, făcută cunoscută de Edmund Bordeaux Szekely. Unii "crestini" caută să găsească cât mai multe convergente între acest text si Evangheliile canonice, fără să îsi dea seama că un astfel de demers nu are nici o sansă în a-i ajuta să cunoască adevărul. Reproducem aici doar două citate din această evanghelie, citate pe care le considerăm suficiente pentru a demonstra că textul răspândit de Szekely este potrivnic învătăturilor Sfintei Scripturi: "Mama voastră (Mama pământ - n. trad.) este în voi, si voi sunteti în ea. Ea v-a purtat, ea vă dă viată. Ea v-a dat trupul si într-o zi tot ei i-l veti da înapoi. (...) Dacă primiti îngerii Mamei si împliniti legile ei, adevărat vă spun că nu veti cunoaste boala, pentru că puterea mamei este deasupra tuturor" [26;173].

"Multi oameni necurati si bolnavi au urmat cuvintele lui Isus si au căutat tărmurile suvoaielor susurânde. Si-au scos hainele, au postit si apoi si-au predat trupurile îngerilor din aer, apă si razele soarelui. Îngerii Mamei Pământ i?au îmbrătisat si le-au luat în stăpânire trupurile, pe dinăuntru si pe dinafară. Si toti au văzut cum toate relele, păcatele si necurătiile i-au părăsit îndată" [26;173]. Dacă nu am tine cont de lucrarea diavolului ar fi de neînteles cum oameni care se consideră crestini iau în serios astfel de texte blasfemiatoare.

Ar fi de dorit ca, fată de falsele evanghelii (cum sunt Evanghelia după Toma, Evanghelia păcii sau Viata Sfântului Issa), fiii Bisericii să aibă aceeasi atitudine pe care au avut-o Sfintii Părinti fată de textele similare din vremea lor. Condamnarea cărtilor rătăcite a început încă din primele secole: "Dacă în Biserică ar răspândi cineva, ca sfinte, cărtile cu titluri (nume) false ale necredinciosilor (ereticilor), spre paguba poporului si a clerului, să se caterisească" - Canonul 60, Sinodul Apostolic [23;38].

Sfintii Părinti ai Bisericii au combătut cu multă atentie astfel de scrieri. Încetul cu încetul, ele s-au diversificat ca stil, ajungându-se să fie falsificate până si texte despre Vietile Sfintilor. Sfântul Nichifor Mărturisitorul scria: "Nu se cuvine a se primi Apocalipsul lui Ezdra si Zosima, si cele două martirologii ale Sfântului Gheorghe si ale Sfintilor Martiri Chiric si Iulita, nici cartea lui Marcu si a lui Diadoh; fiindcă sunt lepădate si neprimite" - Canonul 41 [23;463].

Dacă Sfântul Nichifor ar fi trăit astăzi, lista lui ar fi continut poate sute de titluri. Ucenicii diavolului au născocit până acum teancuri de astfel de scrieri, care de care mai atrăgătoare.

Pentru cei care vor să meargă pe calea mântuirii, învătăturile celor patru Evanghelii din Sfânta Scriptură sunt suficiente. Celor care mai caută adevărul si prin alte "evanghelii", le punem înainte un cuvânt al Sfântului Irineu: "Nu poate exista nici un număr mai mic, nici unul mai mare de Evanghelii. Într-adevăr, cum există patru regiuni ale lumii în care trăim si, la fel, patru vânturi principale, si cum Biserica este răspândită pe tot pământul, având drept coloană si sprijin Evanghelia si Duhul vietii, e firesc ca ea să aibă patru coloane de aer care să insufle din toate părtile nestricăciune si să dea viată oamenilor" [64;11].

Iar celor care, citind Sfânta Scriptură în grabă si fără atentie, cred că au găsit nepotriviri mari între Evangheliile canonice, le recomandăm să ia aminte la ceea ce a învătat dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: "Acordul dintre Evanghelii este dovedit nu numai de către întreaga lume care a primit cele spuse în ele, dar si de dusmanii adevărului. După moartea evanghelistilor, s-au ivit multe erezii cu învătături potrivnice celor scrise în Evanghelii; unele dintre aceste erezii au primit toate cele spuse în Evanghelii, altele au tăiat cele spuse în Evanghelii si au Evangheliile lor sub forma aceasta trunchiată.

Acum, dacă ar fi contrazicere între cele patru Evanghelii, nici ereziile acelea care au învătături potrivnice n-ar fi primit tot textul celor patru Evanghelii, ci numai acele părti din Evanghelii care, după părerea lor, se potriveau cu propriile lor învătături; si nici ereziile care au primit numai o parte din textul Evangheliilor n-ar fi putut fi combătute pe temeiul părtilor evanghelice acceptate de ele, deoarece nici aceste părti nu lasă necunoscute părtile evanghelice date la o parte de erezii, ci vădesc înrudirea cu tot textul Evangheliilor. (...)

Dacă Evangheliile s-ar deosebi între ele, atunci această înrudire dintre parte si întreg nici nu s-ar vedea si de mult ar fi dispărut învătătura noastră, căci "orice împărătie - spune Domnul - care se dezbină în sine nu rămâne" (Luca 11, 17). Dar asa, si prin aceasta străluceste puterea Duhului Sfânt, care-i convinge pe oameni ca la judecarea Evangheliilor să aibă în vedere problemele mari absolut necesare mântuirii si să nu se lase vătămati sufleteste de micile si neînsemnatele deosebiri dintre Evanghelii" [32;20].